Translate

miercuri, 18 mai 2016





                               CINCI SATE (sau cetati)


                         BETLEEM - NAZARET - CAPERNAUM
                                   BETANIA - EMAUS

                                                - V -


          Georges Andre


          6               EMAUS

                    "Domnul a inviat cu adevarat" (Luca 24:34)

          La sfarsitul celor patru evanghelii, in primul capitol din Fapte si in al cinsprezecilea din 1 Corinteni ne este prezentata invierea Domnului Isus. In zece situatii ne este descris cand El apare uneori la unul, altadata la mai multi din ucenicii Sai; si vedem in primele capitole din Fapte cum marturia despre aceasta inviere umplea predicile lor.


6.1   Aparitiile Domnului inviat

          "Iar dupa ce a inviat dis-de-dimineata, in intaia zi a saptamanii, S-a aratat intai Mariei din Magdala". De ce la o femeie, si la aceasta femeie, a vrut Domnul sa apara mai intai? Nu era din cauza profundei afectiuni pentru El, si de asemenea pentru ca ea era un obiect deosebit al harului Sau? Atunci cand este mentionat numele ei este specificat ca El a scos sapte demoni din ea. La piciorul crucii, la mormant atunci cand Iosif L-a inmormantat, si mai tarziu in zorii primei zile a saptamanii, apoi in dimineata invierii, o regasim pe Maria din Magdala. Ioan 20:11-18 ne-o arata plangand, dar apoi cu totul transformata atunci cand ea Il recunoaste pe Isus si aude glasul Sau care o cheama simplu: "Maria!"
          Apoi Se arata femeilor care se intorceau de la mormant (Matei 28:9), si apoi doar lui Simon (Luca 24:34; 1 Cor. 15:5). Nu ne este spus nimic despre aceasta intrevedere dintre ucenicul pocait si Domnul inviat. Exista, atat in timpul convertirii cat si in reabilitare, "altare" unde sufletul este singur cu Dumnezeul sau.
          In dupa amiaza aceleeasi prime zi a saptamanii, Domnul Se arata la cei doi ucenici care mergeau spre Emaus (Luca 24), apoi, seara, apostolilor care erau adunati "si pe cei impreuna cu ei" (Luca 24:34; Ioan 20:19). Le-a dat pacea Sa; le-a aratat mainile si coasta Sa, si "ucenicii s-au bucurat vazandu-L pe Domnul". Dupa opt zile, din nou in prima zi a saptamanii, Domnul Se arata la ai Sai, adunati de aceasta data impreuna cu Toma (Ioan 20:26-29).
          Ioan 21 ne relateaza cum El S-a aratat la sapte din ucenicii Sai care, la invitatia lui Simon Petru, s-au dus sa pescuiasca pe Marea Tiberiadei. Pescuit fara niciun rezultat deoarece "in noaptea aceea n-au prins nimic"; dimineata cand Isus ii intreaba: "Copilasilor, aveti ceva de mancare?" ei trebuie sa-I raspunda: "nu".  Ce moment de neuitat atunci cand, privind la Acest Om care statea pe tarm si la plasa plina de peste, Ioan, ucenicul pe care-l iubea Isus, ii zice lui Petru: "Este Domnul!" Petru se grabeste sa-L intalneasca, nu fara sa-si incinga haina mai intai (nu se putea infatisa oricum inaintea Domnului!); ceilalti ucenici l-au urmat si impreuna au mancat cu El. "Aceasta a fost a treia oara cand S-a aratat Isus ucenicilor Sai, dupa ce a inviat dintre morti", adica ucenicilor adunati, alte aparitii anterioare au fost facute la persoane in mod individual.
          Cei unsprezece, dupa porunca primita de la Isus, "au mers in Galileea, la muntele unde le randuise Isus. Si, cand L-au vazut, I s-au inchinat" (Matei 28:16-17). Ar putea fi aceasta imprejurarea cand a fost vazut de cincisute de frati deodata de care ne vorbeste 1 Corinteni 15:6? Este posibil.
          "Dupa aceea S-a aratat lui Iacov" (1 Cor. 15:7), evangheliile nu ne spune nimic despre aceasta intalnire. In final era impreuna cu ucenicii in ziua inaltarii atunci cand "i-a condus pana spre Betania si, ridicandu-Si mainile, i-a binecuvantat".


6.2   Emaus - Luca 24:50

          Aratandu-Se lui Simon, lui Toma, celor sapte ucenici pe tarmul Marii Tiberiadei, Domnul avea in vedere reabilitarea acestor suflete care se indepartase mai mult sau mai putin de El. Asa au fost cei doi ucenici care, tristi si cu ochii tinuti, au parasit Ierusalimul pentru a merge la Emaus. Prin greseala lor, au lipsit de la intalnirea pe care Domnul o avea in vedere pentru aceeasi seara impreuna cu ai Sai adunati; nu puteau sa dea vina decat pe ei insisi! Dar cat de diferite sunt gandurile Domnului fata de ale noastre! "Si a fost ca, pe cand vorbeau ei si discutau, Isus Insusi, apropiindu-Se, mergea impreuna cu ei". Ei s-au indepartat, El S-a apropiat de ei. Ei erau tristi, El ii inveseleste si face sa arda inimile lor. Cum a reusit El aceasta?
          Printr-una sau doua intrebari, ii face sa-si deschida durerea lor. Apoi, la randul Sau, le vorbeste; despre ce subiect discuta cu ei? Ce repros le face? El le vorbeste despre Sine Insusi! "Nu trebuia sa patimeasca Hristosul acestea si sa intre in gloria Sa? Si, incepand de la Moise si de la toti profetii, le-a explicat in toate Scripturile cele despre El". El nu va sta cu ei decat putin timp, dar cand ii va parasi, le va ramane Scripturile. Pana atunci, citind sau auzind citand Vechiul Testament, se gandeau la istoria poporului lor, la gloriile sale, la falimentul sau, la eliberarea pe care o va aduce Mesia. Dar acum, era El, Acela pe care ei L-au cunoscut traind pe pamant, Acela pe care aveau sa-L vada inviat, era Hristos Insusi pe care Il cautau pe toate paginile Vechiului Testament, sub forma de tipuri si imagini care fara incetare indreapta privirile noastre spre Persoana Lui (cf. Lev. 23:11,14). Se intelege ca inimile le ardeau inlauntrul lor atunci cand le "vorbea pe drum si le deschidea Scripturile".
          Sosind in sat, "El S-a facut ca merge mai departe. Si ei L-au rugat staruitor, spunand: Ramai cu noi, pentru ca este spre seara si ziua s-a plecat. Si a intrat ca sa ramana impreuna cu ei". Domnul nu impune niciodata; El vrea sa fie dorit, invitat. Ce lectie pentru viata noastra practica! "Inima mea spune din partea Ta: cautati fata Mea. Voi cauta fata Ta, Doamne!" (Ps. 27:8). Atunci cand se intemeiaza un nou camin, ar fi cea mai buna dorinta: "Ramai cu noi", si raspunsul mult dorit: "Si a intrat ca sa ramana impreuna cu ei".
          In loc sa Se aseze la masa ca un invitat, El i-a locul de gazda. El este cel care binecuvanteaza, El este cel care frange painea si le-o imparte. Atitudine care surprinde poate, dar atunci cand, dupa cum ne putem gandi, mainile Sale strapunse se intind spre ei, "li s-au deschis ochii si L-au recunoscut". Clipa de neuitat pentru acesti doi ucenici, ale caror inima le ardea deja dea lungul drumului, cand, cu ochii deschisi, priveau fata Mantuitorului lor Preaiubit. Dar, "El S-a facut nevazut dinaintea lor". Nu este spus ca i-a parasit, prezenta Sa era totdeauna cu ei; dar trebuiau sa invete sa umble impreuna cu El in mod invizibil, asa cum au umblat in tovarasia Lui in timpul zilelor carnii Sale (Evrei 11:27).
          Pe de alta parte, a manca paine impreuna cu ei dupa ce a frant-o, ramanand acolo la masa, ar fi trebuit sa sanctioneze indepartarea lor de moment. Locul Sau nu era acolo, chiar daca a venit sa-i caute pentru a-i aduce la adevaratul loc de strangere.
          Domnul nu le-a poruncit sa se intoarca la Ierusalim, dar atunci cand inima lor s-a trezit, cand ochii lor s-au deschis, cand gandurile le sunt pline de El, puteau sa faca ei altceva, daca nu sa se intalneasca cu cei pe care Domnul ii iubea, pentru a se bucura impreuna de prezenta Sa?
          Sosind, ii va surprinde pe ceilalti cu mesajul lor glorios? Dar cei unsprezece, si cei care erau impreuna cu ei, primindu-i le-a zis: "Domnul a inviat cu adevarat si S-a aratat lui Simon". Cu toti discutau despre lucrurile minunate care se petrecusera. "Si, pe cand vorbeau ei acestea, Isus Insusi a stat in mijlocul lor si le-a spus: Pace voua!" Cei care au trait aceasta scena n-o vor uita fara indoiala niciodata in cursul anilor dificili care au urmat. Acela care a gustat cu adevarat prezenta Domnului in mijlocul sfintilor adunati, nu poate fi satisfacut cu nimic altceva.
          In timpul strangerii, inca odata, "le-a deschis mintea, ca sa intelega Scripturile". Parasindu-i, ce le va ramane? Prezenta Sa va fi simtita atunci cand El Insusi, desi invizibil, va fi in mijlocul lor cand sunt adunati in Numele Sau; si, asa cum pentru viata si umblarea individuala a celor doi ucenici, Scripturile vor fi resursa si pentru credinciosii adunati impreuna. Duhul, "promisiunea Tatalui" (v. 49) va fi acolo pentru a le face cunoscut, luand din ceea ce este al Lui si a le transmite (Ioan 16:14).
          Totul este "deschis" in acest capitol: mormantul a carui piatra a fost data la o parte; ochii, care mai intai erau tinuti, dar care acum puteau sa-L vada; Scripturile, altadata acoperite (2 Cor. 3:14), dar acum deschise pentru ca ai Sai sa-L gaseasca pe toate paginile; mintea, innoita si luminata asa cum va fi in curand prin Duhul Sfant pentru ca ea sa poata discerne "toate lucrurile care sunt scrise despre El in legea lui Moise, in profeti si in psalmi"; in final inimile pentru lauda care-L glorifica pe Dumnezeu.
          Dar mai presus de toate, El Insusi este in mijlocul lor: "Priviti mainile si picioarele Mele, ca sunt Eu Insusmi; atingeti-Ma si vedeti". Era Acelasi Isus pe care ei Il cunoscusera mai inainte. "Isus, care a mancat impreuna cu ei in timpul cand a fost pe pamant in mijlocul lor, a mancat cu ei dupa invierea Sa; Isus, care altadata a adus o multime de pesti in plasele lor, a facut-o de asemenea dupa invierea Sa; Isus care a binecuvantat painea intr-un loc pustiu si le-a dat-o, o facea acum in acelasi mod. Inviind dintre morti cu mainile si coasta Sa pastrand semnele ranilor care I-au fost facute pe cruce, S-a aratat ucenicilor Sai timp de patruzeci de zile" J. G. Bellett).
          Si, astfel, "cu aceleasi maini si cu aceea coasta strapunsa, S-a inaltat la cer... Dumnezeu a fost pe pamant, Omul este acum acolo sus".
          Este ceea ce avem nevoie sa realizam mai mult decat orice: ca Domnul Isus nu este pentru noi doar o persoana indepartata, cineva despre care am auzit vorbindu-Se si pe care Il cunoastem mai mult sau mai putin, ci este o Persoana vie, Acelasi pe care L-am vazut la Betleem, la Nazaret, la Capernaum, la Betania, la Emaus si care este acum in glorie. "Fericirea noastra, consta in faptul ca avem comoara noastra pastrata intr-o Persoana care nu este un Invatator prezent si un Domnu viu doar pentru o generatie, si dupa aceea, pentru generatiile urmatoare, un Invatator uitat si un Domn mort, - ci este un Invatator si Domn prezent si viu pentru totdeauna" (J. G. Bellett).


          7             Concluzie

          Inca odata repetam: "Si cu adevarat, mare este taina evlaviei; Dumnezeu S-a aratat in carne, a fost indreptatit in Duh, a fost vazut de ingeri, a fost predicat intre natiuni, a fost crezut in lume, a fost inaltat in glorie". Astfel, in curand ochii nostri Il vor vedea fata in fata, caci "Cel care a coborat este Acelasi care S-a si suit  mai presus de toate cerurile, ca sa umple totul" (Efes. 4:10), totul... si inimile noastre!

                         Noi Te contemplam in glorie,
                         O scump Mantuitor!
                         Gustand roadele biruintei Tale,
                         Puternic Mantuitor!
                         Pentru totdeuna in locasul sfant,
                         La dreapta lui Dumnezeu, Tatal Tau,
                         Tu care ai coborat pe pamant,
                         Smerit Mantuitor!

                         Din ceruri Te asteptam cu drag,
                         O scump Mantuitor!
                         Nu ai spus Tu: Eu vin sa va iau,
                         Puternic Mantuitor?
                         O! fericire de negrait!
                         A vedea de aproape caracterele Tale minunate
                         Si in final facuti asemenea Tie,
                         Divin Mantuitor!

                                     ------------------------------
                                           
                                       

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze