Translate

marți, 7 iunie 2016




                                        CINE ESTE ISUS ?
                                    - II -


          Georges André


          4          Fiul Omului

          "Mare este taina evlaviei", ne spune 1 Timotei 3:16: "Dumnezeu S-a aratat in carne". In Vechiul Testament, Dumnezeu S-a facut cunoscut prin diferite moduri: prin vise, prin viziuni, prin aparitia unui inger, prin cuvantul pe care Il spunea profetilor "in multe randuri si in multe feluri". Dar Evanghelia pune inaintea noastra aceasta taina extraordinara: "Cuvantul devenit carne", adica Om.
          Pentru un timp El a "locuit" ( "Si-a ridicat un cort") printre noi. Acolo El Si-a aratat gloria Sa, nu aceea a unui Imparat care va domni peste toate; nici a Creatorului; ci a unui Om perfect, gloria Sa morala, "ca a Singurului de la Tatal, plin de har si de adevar". Si Evangheliile deruleaza inaintea privirilor credintei noastre toata desavarsirea vietii "Omului Isus Hristos"
          In putine cuvinte, dar destul de precise si profunde, Filipeni 2:6-8 pune inaintea noastra profunzimea acestei smeriri. Hristos Isus ramane "in chip de Dumnezeu", insasi esenta vietii Sale; dar El nu a considerat, ca Satan (Isaia 14:14), sau ca omul la indemnul ispititorului (Gen. 3:5), "de apucat sa fie egal cu Dumnezeu". Fara indoiala, El era, si este dintotdeauna. Dar a acceptat sa Se "smereasca pe Sine" (si doar El singur putea s-o faca), de a Se dezbraca de manifestarea exterioara a gloriei Sale (fara a inceta sa fie in chip de Dumnezeu). A luat "un chip de rob", intrega viata specifica unui rob, "facandu-Se in asemanarea oamenilor". In el insusi omul este robul lui Dumnezeu, slujitorul lui Dumnezeu; ca si creatura era necesar aceasta. Dar El S-a facut de buna voie. Sa subliniem ca El S-a facut "in asemanarea" oamenilor (cf. Rom 8:3), caci era fara pacat: "El n-a facut pacat" (1 Petru 2:22); nu a "cunoscut pacat" (2 Cor. 5:21); "in El nu este pacat" (1 Ioan 3:5). 
          Un al doilea stadiu al smereniei Sale ne este prezentat: "Si, la infatisare fiind gasit ca un om, S-a smerit pe Sine" (Filip. 2:8). Om in mijlocul oamenilor, si ca Om S-a smerit. El nu a pretins o pozitie de intaietate; nu a imbracat gloria imparateasca pe care o va avea mai tarziu; nu a cautat aprobarea, nici aprecierea mai marilor din vremea Sa. In aceasta smerenie S-a facut "ascultator pana la moarte, si chiar moarte de cruce".
          Evrei 5:7-8 ne dezvaluie ce durere I-a pricinuit aceasta ascultare: "In zilele intruparii ("carnii") Sale, aducand cereri si rugaciuni staruitoare, cu strigat puternic si lacrimi, catre Acela care putea sa-L mantuiasca din moarte... desi era Fiu, a invatat ascultarea din cele ce a suferit". A trebuit sa experimenteze ce inseamna ascultarea pentru om, pentru un om care a vrut sa implineasca voia lui Dumnezeu pana la capat. Perfectiunile de slujitor nu au condus pentru a fi numit Fiu al lui Dumnezeu. Este deja remarcabil ca un om poate sa se comporte in viata sa de o maniera demna pentru a merita acest titlu. Nu este infinit mai mare ca Fiul lui Dumnezeu a devenit slujitor!
          Totusi, sa nu uitam ca in acest Om smerit "intregii plinatati a Dumnezeirii i-a placut sa locuiasca" (Col. 1:19). El era Emanuel, "Dumnezeu cu noi" (Matei 1:23). "Dumnezeu era in Hristos" atunci cand impaca lumea cu Sine (1 Cor. 5:19). El era Dumnezeu adevarat si Om adevarat.
          Dupa prima epistola a lui Ioan Il putem recunoaste in trei moduri: "Orice duh care Il marturiseste pe Isus Hristos venit in carne este de la Dumnezeu" (1 Ioan 4:2) ; "Cine va marturisi ca Isus este Fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu ramane in el, si el in Dumnezeu" (v. 15); "Oricine crede ca Isus este Hristosul este nascut din Dumnezeu" (5:1).
          Cate erezii s-au raspandit de "cei care nu-L marturisesc pe Isus Hristos venind in carne" (2 Ioan 7), sau Isus ca Fiu al lui Dumnezeu. "Daca vine cineva la voi si nu aduce invatatura aceasta, nu-l primiti in casa" (v. 10). Cat de important este pentru Dumnezeu tot ceea ce aduce atingere Persoanei Fiului Sau.
          Chiar Fiul Omului, El Insusi a spus, pentru prima data in Matei 8:20, intr-o expresie remarcabila: "Vulpile au vizuini si pasarile cerului au cuiburi, dar Fiul Omului n-are unde sa-Si plece capul". Capul Sau, El l-a plecat pe cruce, "plecandu-Si capul", Si-a incredintat duhul Tatalui Sau.


4.1   Zamislirea Sa

          Isaia 7:14 a vestit deja ca fecioara va ramane insarcinata si va naste un fiu. Trebuia sa vina Evanghelia pentru a intelege la cine se refera profetia.
          In Luca 1:35, ingerul raspunde Mariei, care se mira ca poate zamisli, deoarece nu cunoscuse barbat: "Duh Sfant va veni peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri, de aceea Sfantul  care Se va naste Se va chema Fiu al lui Dumnezeu". Maria era fecioara, logodita cu Iosif. Nu a existat intre ei nicio relatie care sa conduca la o zamislire. In Matei 1:18-23, Duhul lui Dumnezeu precizeaza ca "inainte de a fi ei impreuna", ea s-a aflat insarcinata de la Duhul Sfant. Iosif isi facea griji; ingerul Domnului vine sa-l asigure: "ce s-a zamislit in ea este de la Duhul Sfant. Si ea va naste un Fiu si-I vei pune numele Isus; pentru ca El va mantui pe poporul Sau de pacatele sale". Astfel s-a implinit profetia din Isaia (v. 23). Lui Iosif, ingerul ii vorbeste de un Mantuitor; Mariei, ii vorbeste de Acela care va domni: prin ea, El era Fiul lui David dupa carne (Matei 1:16). 


4.2    Nasterea Sa

          Mica 5:2 a vestit ca Hristosul Se va naste la Betleem. Iosif si Maria locuiau la Nazaret. Cum va actiona Dumnezeu pentru a o conduce pe Maria in cetatea lui David pentru a naste acolo? Dumnezeu este mai presus de toate. Este dat un decret din partea imparatului pentru a se face un recensamant (care de fapt a avut loc mai tarziu!). Decretul face ca Iosif, ca si alti iudei, sa se suie in cetatea sa natala, Betleem, "pentru ca el era din casa si din familia lui David" (Luca 2:4). Maria, "care era logodita cu el", fiind insarcinata. In timp ce ei erau acolo, ea a adus pe lume pe Fiul ei cel intai-nascut, pe care L-a infasat si la culcat in iesle. Nu era loc pentru ei in han. Primul lor lucru fata de acest Fiu a fost sa-L "infaseze"; ultimul lucru, atunci cand trupul Sau a fost coborat de pe cruce, a fost sa-L "infasoare" cu fasii de panza de in (Ioan 19:40).
          Genealogia din Matei 1, - dupa ce se repeta ca un refren acesta si acesta a nascut pe acesta si acesta, - ajungand la Iosif, precizeaza: "barbatul Mariei, din care S-a nascut Isus, care Se numeste Hristos" (v. 16).
          Acest Copil "infasat si culcat intr-o iesle", este "semnul" pentru pastorii, la care ingerul s-a aratat pentru a le vesti "o mare bucurie, care va fi pentru tot poporul; pentru ca astazi, in cetatea lui David, vi S-a nascut un Mantuitor, care este Hristos Domnul". Pentru magi, care, putin mai tarziu, venind sa-L adore pe Imparatul, semnul era o stea. Pastorii s-au dus la Betleem; ei au gasit pe Maria si Iosif si Pruncul, "si vazandu-L", au vorbit despre El. Privirea lor nu s-a indreptat in mod special asupra Mariei si a lui Iosif, ci asupra acestui Copil a carui maretie le-a fost revelata. Ei s-au intors "glorificandu-L si laudandu-L pe Dumnezeu" fiind ca un ecou al multimii ostirii ceresti care lauda pe Dumnezeu dandu-I glorie.
          "Subiectul" bucuriei este "mare", el este "pentru tot poporul". Contrast cu Luca 1:14, unde subiectul de bucurie este pentru Zaharia si pentru multi care se bucurau de nasterea Botezatorului: acela care avea sa pregateasca drumul Domnului; Copilul din Betleem era Domnul Insusi.
          Cand a facut opt zile, El a fost circumcis. Conformandu-Se in totul cerintelor Legi, dupa patruzeci de zile, parintii L-au dus la Ierusalim pentru curatire, nu pentru Sine, ci pentru Maria, potrivit cu Levitic 12:7 ("pentru ea"). De notat ca parintii nu au putut sa aduca un miel, erau prea saraci; ei nu au putut sa aduca decat o pereche de turturele.
          Atunci cand au intrat in templu cu Copilul, nimeni nu a remarcat cine era Acesta, nici preotii, nici mai marii templului. Doar batranul Simeon, condus de Duhul, L-a luat in bratele sale, binecuvantand pe Dumnezeu pentru ca au vazut ochii sai mantuirea Sa. Tatal si mama Sa uimindu-se de acestea, "Simeon i-a binecuvantat". Remarcam ca el binecuvanteaza parintii, nu Copilul. "Fara indoiala, cel mai mic este binecuvantat de cel mai mare" (Evrei 7:7). Cum ar fi putut Simeon sa binecuvanteze Copilul, in timp ce el avea nevoie de binecuvantara Sa?
          Ana, profeteasa, inaintata mult in varsta, care nu se indeparta de la templu, a venit in acel moment. Ea Il lauda pe Domnul si "vorbea despre El". Despre cine vorbea ea? Despre Copil bineinteles, dar acest Copil, cine era El, daca nu Domnul?
          Putin mai tarziu, au venit magii. Steaua i-a condus spre "Imparatul iudeilor" (Matei 2:2). Ajungand la Betleem, au intrat in casa, au vazut Pruncul cu Maria, mama Lui. Dar prosternandu-se, Lui I s-au inchinat si I-au adus darurile lor: aur (metalul cel mai pretios din Biblie, care ne vorbeste de divinitate), tamaie (parfumul care se suie spre Dumnezeu ca un miros placut, asa cum s-a suit din toata viata Omului desavarsit) si smirna (amaraciunea suferintelor Sale), daruri care ne fac sa ne gandim la inchinarea in duh si in adevar pe care noi putem sa o aducem lui Dumnezeu prin Hristos. 
          Fuga in Egipt nu este ea cea mai extraordinara? Dumnezeu ar fi putut sa faca o minune pentru a-L ocroti pe Fiul Sau. Dar nicio minune nu a fost facuta in favoarea lui Isus. El este un om de pe pamant. Copilasul este dus de parintii Sai, fugind ca un refugiat, ramanand intr-o tara straina pana cand avea sa moara Irod, pentru a locui apoi la Nazaret, unde a "crescut".


4.3    La doisprezece ani

          Nimic nu ne este spus despre aceasta viata la Nazaret. El este numit "Fiul tamplarului", sau chiar "tamplarul", precizand astfel ocupatia Sa. Duhul lui Dumnezeu a vrut totusi sa ne pastreze acest incident semnificativ, cand, la doisprezece ani, suindu-Se cu parintii Sai pentru sarbatoarea de Pasti la Ierusalim, a ramas singur, in ciuda atentiei deosebite pe care I-o acorda mama Sa. Timp de trei zile parintii Sai L-au cautat (nu ar fi trebuit ca ei, stiind cine era El, sa-si indrepte pasii mai intai spre templu?). In final L-au gasit, in timp ce era "ocupat cu cele ale Tatalui Sau", dar luand de asemenea, in mijlocul invatatorilor, pozitia  care se potrivea unui baiat de doisprezece ani, "ascultandu-i si intrebandu-i" (frumos exemplu pentru fratii tineri referitor la atitudinea lor in adunare, in special in strangerile pentru studiu!). Isus era constient ca era Fiul Tatalui; aceasta nu-L impiedica sa coboare cu parintii Sai la Nazaret si sa le fie "supus". El "crestea in intelepciune si in statura si in har inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor", perfect in toate stadiile dezvoltarii Sale, dupa cum era potrivit pentru varsta Sa.


4.4    Lucrarea Sa

          Ce placere de a-L "vedea pe Isus din loc in loc" in intrarile si iesirile Sale, in compasiunea si in invatatura Sa, in desavarsita Sa umanitate. Divinitatea Sa straluceste uneori ca un fulger, atunci cand opreste furtuna sau il inviaza pe Lazar, sau cand a facut atatea minuni. Dar asa cum a zis cineva: "El Si-a ascuns chipul de Dumnezeu sub un chip de rob, divinitatea Sa sub un voal gros al unui galileean dispretuit".
          El a cunoscut oboseala, atunci cand, obosit de calatorie, la miezul zilei, S-a oprit la fantana din Sihar (Ioan 4:6). Ii este sete si cere apa la o femeie. Pe cruce, pentru a implini Scriptura, a strigat: "Mi-e sete". Trebuind sa cunoasca aceasta sete de nesuportat a rastignitilor, avea totusi in El o sete mult mai profunda, aceea de a implini pana la capat lucrarea pe care Tatal I-a dat-o s-o faca. A cunoscut foamea (Marcu 11:12). A dormit in corabie in ciuda furtunii, cu capul plecat pe capatai. A plans la mormantul lui Lazar, pentru Ierusalim, si in Ghetsimani (Evrei 5:7).
          Il vedem adesea intrand in vreo casa, uneori sezand la masa; intrand in sinagogi, facand minuni, raspandind invataturile Sale, citind Scriptura; Il vedem iesind langa mare, chemand ucenici, spunand lui Matei: Urmeaza-Ma. In alte dati, Se ducea singur intr-un loc pustiu sau pe un munte, pentru a Se ruga.
          De mai multe ori, i-a luat pe ucenicii Sai de-o parte si le spunea despre suferintele care-L asteptau. Dupa transfigurare, unde a stralucit gloria lui Mesia, dar de asemenea si cea a Fiului Preaiubit al Tatalui, "de atunci", Isus a inceput sa le arate ucenicilor Sai ca el trebuie sa mearga la Ierusalim si ca are sa sufere multe (Matei 16:21). Traversand Galileea, ii invata pe ucenicii Sai: "Fiul Omului va fi dat in mainile oamenilor, si ei Il vor omori". Ei nu au inteles. Isus repeta invatatura Sa  atunci cand "erau pe drum, suindu-se la Ierusalim" : "Luandu-i din nou la Sine pe cei doisprezece, a inceput sa le spuna ce urma sa I se intample: Iata, ne suim la Ierusalim, si Fiul Omului va fi predat preotilor de seama si carturarilor si Il vor condamna la moarte si Il vor da in mainile natiunilor si Il vor batjocori si Il vor biciui si Il vor scuipa si Il vor omori; si dupa trei zile va invia" (Marcu 10:32-34). Care este reactia lor? - Iacov si Ioan Ii cer un loc mai bun in Imparatie!


4.5    Moartea Sa

          Anii au trecut. "Se apropia sarbatoarea Azimilor, numita Pasti... Si a venit ziua Azimilor, in care trebuia jertfit pastele... Si, cand a venit ceasul, El a stat la masa" (Luca 22). A venit ceasul "ca sa plece din lumea aceasta la Tatal" (Ioan 13:1). Va da El inapoi dinaintea suferintei? Va fi El cu adevarat ascultator pana la moarte? Inca o data: "A invatat ascultarea prin lucrurile pe care le-a suferit".
          In Ghetsimani, accepta paharul din mana Tatalui. Atunci cand Pilat spune: "Iata, vi-L aduc afara, ca sa stiti ca nu gasesc nicio vina in El" (Ioan 19:4), Isus este acela care iese afara, purtand cununa de spini si haina de purpura, fata desfigurata "mai mult decat a fiilor oamenilor" (Isaia 52:14). Ar fi putut sa Se dea inapoi. Guvernatorul nu putea sa-L forteze. De buna voie, Isus a iesit afara. Pilat L-a prezentat: "Iata Omul!"
          "Omul durerilor" este asezat inaintea poporului Sau. Ce vor raspunde ei? - Rastigneste-L, rastigneste-L!"
          In final, Pilat li-L da ca sa fie rastignit. L-au luat pe Isus si L-au dus. Ce ni se spune? "Si, purtandu-Si crucea, El a iesit" (Ioan 19:17). Niciodata nu ar fi putut sa-L duca impotriva vointei Sale. Profetul a spus destul de clar ca El va fi "dus ca o oaie la macelarie": Evanghelia dupa Marcu, a Slujitorului, ni-L prezinta astfel. Dar in cea dupa Ioan, Fiul lui Dumnezeu merge El Insusi la locul de rastignire!
          Era Isus muritor? Toti oamenii sunt muritori; El a luat parte la natura umana; dar El nu trebuia sa moara, El putea sa-Si dea viata: "Nimeni nu Mi-o ia, ci Eu o dau de la Mine Insumi. Am putere s-o dau si am putere s-o iau iarasi" (Ioan 10:18). Din decizia Sa, in posesiunea deplina a facultatilor Sale, refuzand vinul amestecat cu fiere care ar fi putut sa-I atenueze suferintele Sale, El S-a lasat rastignit. Nu a coborat de pe cruce atunci cand I-au spus: Daca Tu esti Fiul lui Dumnezeu, daca Tu esti Imparatul iudeilor, coboara de pe cruce si vom crede in Tine. Pana la capat El a raspuns potrivit Scripturii; si cand "toate s-au sfarsit ("implinit") ", dupa ce a luat otetul, a strigat "S-a sfarsit ("implinit") ". Si plecandu-Si capul, Si-a dat duhul (Ioan 19:28-30).
          Multimea s-a intors in Ierusalim, batandu-se in piept. Noaptea a coborat peste Calvar. Um om, ucenic in ascuns, Iosif din Arimateea, se apropie. El a cerut lui Pilat permisiunea de a lua trupul lui Isus. El L-a dat jos de pe cruce. Un altul inainteaza, care, la inceput, a venit la Isus noaptea, Nicodim;  el a adus "un amestec de smirna si aloe, cam o suta de masuri" (Ioan 19:38-42). Amandoi au luat trupul, l-au infasurat cu fasii de panza de in, impreuna cu miresme, si in mormantul nou din gradina, L-au pus pe Isus. Doi oameni s-au ocupat de El in moartea Sa, dupa cum doi oameni au vorbit cu El despre moartea Sa care trebuia sa se implineasca la Ierusalim (Luca 9:31); asa cum doi oameni au plecat la Emaus, tristi, fiindca toate sperantele lor s-au spulberat odata cu moartea Sa.


4.6    Invierea Sa 

          El a fost "inmormantat", ne spune 1 Corinteni 15:4 pentru ca nimeni sa nu vina si sa spuna ca El a avut doar o stare lesin temporara atunci cand a scos strigatul cel mare si a sfarsit pe cruce. Mort cu adevarat, El a fost inviat cu adevarat. Unii neaga invierea, dar "daca nu este inviere a mortilor, nici Hristos nu a inviat. Iar daca Hristos nu a inviat... zadarnica este si credinta voastra" (v. 13-14).
          Inviat cu un trup spiritual, El era in orice caz, Om adevarat. Ucenicii de la Emaus nu L-au recunoscut atunci cand S-a apropiat si mergea impreuna cu ei. El parea un om oarecare. Dar inimile le ardea inlauntrul lor; si atunci cand El a frant painea impreuna cu ei, repetand gestul din timpul zilelor Sale pamantesti, ochii lor s-au deschis. Maria din Magdala a crezut ca vede pe gradinar; atunci cand inima ei a tresarit la chemarea Sa - "Maria", - ea L-a recunoscut pe Invatatorul ei (Ioan 20:15-16). Credinta, inima, Il recunoaste pe Omul inviat.
          Atunci cand apare inaintea ucenicilor Sai, El le spune "Priviti mainile Mele si picioarele Mele, ca sunt Eu Insumi; atingeti-Ma si vedeti, pentru ca un duh n-are carne si oase, dupa cum Ma vedeti pe Mine ca am". Apoi inaintea lor, mananca o bucata de peste fript, si putin dintr-un fagure de miere (Luca 24:39-42).
          El i-a scos afara spre Betania, si, ridicandu-Si mainile, i-a binecuvantat. Atunci cand S-a despartit de ei si S-a inaltat la cer, era acelasi Om care este glorificat, Acela in care "locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii" (Col. 2:9).
       
          

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze