Translate

miercuri, 24 august 2016




                                      FIUL LUI DUMNEZEU

                                   DUMNEZEIREA, INTRUPAREA SI UMANITATEA SA

                                                                    - III -


          Hamilton Smith


          4    Umanitatea lui Hristos

          Taina de nepatruns a intruparii Fiului lui Dumnezeu ne aduce sa contemplam perfectiunea umanitatii pe care El a luat-o. In cadrul acestui subiect atat de inalt, putem sa ne intrebam mai intai: "In ce consta umanitatea ?"
          Apostolul Pavel scriind despre aceasta ca o dorinta finala pentru sfintii din Tesalonic: "Dumnezeul pacii sa va sfinteasca deplin: si intreg duhul vostru si sufletul si trupul sa fie pastrate fara vina la venirea Domnului nostru Isus Hristos" (1 Tes. 5:23). Prin aceasta apostolul doreste sfintenia in intregime a omului, si nu lasa niciun dubiu asupra ceea ce intelege prin omul in intregime : caci el nu se multumeste ca sfintii sa fie sfintiti in "intregime", ci el identifica cu precizie elementele constitutive ale omului: duh, suflet si trup.
          In lumina acestui pasaj, concluzia care se impune in mod absolut este ca, dupa Scriptura, duhul, sufletul si trupul constituie un om, dupa cum J.N.Darby a spus: "un om nu este om fara un trup, un suflet si un duh". (*)

          (*) Este atat de adevarat ca un om este alcatuit din duh, suflet si trup, ca nu putem sa ne amintim de un singur exemplu din Scriptura unde termenul de "om", in sensul de fiinta umana, sa fie aplicat la cei care au trecut in starea intermediara dupa moarte. Se vorbeste intr-adevar de "duhurile celor drepti facuti desavarsiti" (Ev. 12:23), si uneori de trupurile oamenilor morti, dar nici trupul fara duh si suflet, nici duhul si sufletul fara trup, nu sunt niciodata desemnati prin termenul de "om". 2 Imp. 13:21 si Luca 7:12 s-ar putea parea ca face exceptie, dar nu este cazul. In pasajul din cartea 2 Imparati, cuvantul original pentru "om" nu este cuvantul "adam" care semnifica o "fiinta umana", ci cuvantul "ish" care semnifica un barbat, diferit de o femeie, si este folosit pentru a scoate in evidenta sexe diferite. In pasajul din Luca, este singura data unde cuvantul grec este tradus prin "om mort" (versiunea engleza autorizata). In alte dousprezece exemple de folosinta a acestui cuvant este tradus simplu prin cuvantul "mort" [la fel in traducerea franceza J.N.Darby in Luca 7:12 (acelasi si in trad. in romana 2001 n.t.)]; acest cuvant, in greaca, semnifica in mod simplu pe cineva care este mort.

          Pasajul de mai sus (1 Tes. 5:23) este in acord cu descrierea din Geneza despre crearea omului. Acolo citim: "Si Domnul Dumnezeu l-a intocmit pe om din tarana pamantului si i-a suflat in nari suflare de viata; si omul a devenit un suflet viu" (Gen. 2:7). Aceasta ne invata ca, referitor la partea materiala, trupul, omul a fost intocmit din tarana pamantului; apoi, trupul fiind intocmit, Dumnezeu a transmis viata sufland in narile sale suflare de viata. Este vorba cu siguranta de partea spirituala, sau imateriala a omului, pe care a primit-o direct din partea lui Dumnezeu.
          Predicatorul (Eclesiastul), vorbind despre moarte, se refera de asemenea la cele doua parti ale omului - partea materiala si partea spirituala - atunci cand spune "tarana sa se intoarca in pamant, cum era, si duhul sa se intoarca la Dumnezeu, care l-a dat" (Ecl. 12:7). Elihu de asemenea, face si el referire la ceea ce este material si la ce este spiritual atunci cand, vorbind despre Dumnezeu, zice: "Daca S-ar gandi numai la Sine si ar strange la Sine duhul Sau si suflarea Sa, orice faptura ar pieri impreuna si omul s-ar intoarce in tarana" (Iov 34:14-15). Acest pasaj ne da mai multa lumina in masura in care duhul este legat de gandul suflarii, ceea ce sugereaza ca suflarea de viata din Gen. 2:7 este duhul omului.
          Duhul sau i-a fost astfel transmis direct de Dumnezeu, omul devenind un suflet viu, trupul constituind partea materiala, iar duhul si sufletul constituind partea spirituala a omului. (*)

          (*) Nu trebuie sa ne fortam mintea noastra pentru a incerca sa trasam o linie de demarcatie ferma si clara intre "duh" si "suflet". Ele alcatuiesc impreuna partea imateriala a omului si, desi la moarte pot fi despartite de trup pentru un timp, totusi ele nu sunt despartite unul de altul, la fel ca incheieturile si maduva, sau ca gandurile si intentiile inimii (Ev. 4). Totusi, caracterului patrunzator al Cuvantului lui Dumnezeu ii este ingaduit sa faca distinctia intre lucrurile atat de strans legate, care nu pot fi despartite (Ev. 4:12).

          In plus, este evident ca duhul este partea cea mai inalta din om prin care omul este asezat intr-o pozitie de responsabilitate fata de Dumnezeu si, fiind asa, nu se poate spune ca duhul omului este partea distinctiva si cea mai importanta din om, cea mai indispensabila pentru a face din el o fiinta distincta de creatia animala ? (vezi Ecl. 3:21)
          Daca deci Fiul S-a facut om, cu siguranta ca El s-a facut om adevarat, duh, suflet si trup, caci, asa cum zice Scriptura, "trebuia in toate sa fie facut asemenea fratilor Sai" (Ev. 2:17). Dar, asupra unui astfel de subiect, de asemenea sfant, noi nu suntem lasati la dispozitia mintii noastre pentru a trage propriile concluzii, caci gasim in Scriptura fiecare element constitutiv al omului atribuit Fiului ca Om. Sa citam cateva din aceste pasaje:


            Referitor la trup, Domnul a putut spune:

          - Ea "turnand acest mir pe trupul Meu"  -  Mat. 26:12
          - El S-a referit la "templul trupului Sau" - Ioan 2:21
          - El a putut spune: "Mi-ai intocmit un trup" - Ev. 10:5
          - Apoi ne este spus de "jertfirea trupului Sau" - Ev. 10:10
          - Din nou citim: "care a purtat El Insusi pacatele noastre in trupul Sau" - 1 Pet.2:24


            Referitor la duh (pneuma), citim:

          - El "cunoscand in duhul Sau"  -  Marcu 2:8
          - El "suspinand (adanc) in duhul Sau" - Marcu 8:12
          - El "S-a bucurat in duhul Sau" - Luca 10:21
          - El "a gemut" (S-a infiorat, trad. Cornilescu) in duhul Sau" - Ioan 11:33
          - El "S-a tulburat in duhul Sau"  -  Ioan 13:21
        - El "Si-a dat duhul"  -  Ioan 19:30, zicand "In mainile Tale Imi incredintez duhul" - Luca 23:46


            Referitor la suflet (pshic), El poate sa spuna:

          - "Sufletul Meu este foarte intristat" - Mat. 26:38
          - "Acum sufletul Meu este tulburat" - Ioan 12:27
          - Si este scris: "Nu vei lasa sufletul Meu in Locuinta mortilor (gr. hades)" - Fapte 2:27

          Iata deci cateva pasaje din Scriptura care ne vorbesc in mod direct despre duh, suflet si trup in relatie cu umanitatea Domnului nostru. Alte pasaje fac aluzie la trupul, duhul si sufletul Domnului nostru fara a folosi aceleasi cuvinte; ne vom referi pe scurt la acestea:

          Referitor la duhul Sau - partea cea mai inalta a omului, care face din om o fiinta inteligenta asezata intr-o pozitie de responsabilitate fata de Dumnezeu, - citim ca in copilarie El era "plin de intelepciune" si de asemenea ca El "Se intarea / crestea in intelepciune" (Luca 2:40,52). Intelepciunea face cu siguranta aluzie la inteligenta duhului din om. Stim ca "in El locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii" (Col. 2:9); dar aici era ceva foarte diferit, caci cine ar putea lega o "crestere" cu "plinatatea Dumnezeirii" ? Era vorba cu siguranta de duhul cu caracteristicile specifice duhului omenesc. Pe de alta parte, in timpul trecerii Sale prin lume, Domnul S-a aflat permanent in rugaciune! Si iarasi, in timpul ultimei cine El a putut sa spuna ca "a dorit foarte mult sa manance acest paste"; in gradina, El era "in lupta grea", dar Se supunea voiei Tatalui. Inca o data punem intrebarea: Aceste rugaciuni, aceasta dorinta, aceasta lupta, aceasta supunere nu sunt ele in relatie cu duhul, si nu sunt ele caracteristice duhului unui om in relatie cu Dumnezeul sau?

          Referitor la sufletul Sau - de care sunt legate emotiile si afectiunile noastre - citim despre Domnul ca a fost miscat de mila, ca a plans pentru Ierusalim, a plans la mormant, ca a fost uneori indignat si ca a privit cu manie spre fatarnicii Sai adversari. Din nou punem aceasta intrebare: Aceasta mila si aceste plansete, aceasta indignare si manie, nu exprima ele profundele sentimentele ale unui suflet omenesc?

          Referitor la trupul Sau sfant. Ela fost intocmit in pantecele unei fecioare. La nastere Pruncul a fost culcat in iesle si circumcis a opta zi; hranit la san de o mama umana (Luca 11:27); purtat in brate de Simeon. A crescut in trupul Sau din copilarie la adolescenta, si de la adolescenta la maturitate. Se spune despre Domnul ca a mancat si a baut, inainte si dupa invierea Sa. A flamanzit in pustiu si I-a fost sete pe cruce. A fost obosit langa fantana si a dormit in barca.
          Nastere si crestere fizica, a manca si a bea, foame si sete, oboseala si somn, iata lucruri strans legate de trupul uman; si prezentate in legatura cu trupul Domnului, ele dovedesc cat de real a fost trupul pe care l-a luat, si cat era intr-adevar marcat de tot ceea ce caracterizeaza trupul uman, in afara de pacat.
          Care este atunci adevarata putere a acestor pasaje din Scriptura care, direct sau indirect, fac aluzie la duh, la suflet si la trup in legatura cu umanitatea Domnului? Ce impresie fac ele asupra noastra? Ce adevar vor sa ne invete ele? Nu este asa ca umanitatea desavarsita a lui Hristos cuprinde aceste trei elemente: duhul, sufletul si trupul - fiecare din ele avand toate caracteristicile proprii ale unui Om desavarsit intr-o lume cazuta? Astfel ca "trebuia in toate sa fie facut asemenea fratilor Sai" (Ev. 2:17).
          Mai mult, noi discernem ca Scriptura face o deosebire intre "personalitate" - "Eul" constient - si duh, suflet si trup, in masura in care ea nu identifica cu precizie, si cu atat mai putin in mod exclusiv, personalitatea cu unul din cele trei elemente. Citim ca "duhurile profetilor sunt supuse profetilor" (1 Cor. 14:32). Un verset din Vechiul Testament vorbeste de cel "care isi stapaneste duhul sau" (Prov. 16:32). In legatura cu sufletul, David zice: "imi smeream sufletul" (Ps. 35:13), "imi inalt sufletul" (Ps. 86:4). Solomon vorbeste despre un om care isi distruge sufletul sau si care isi face rau sufletului sau (Prov. 6:32; 8:36). Cu privire la trup, Pavel putea sa spuna: "imi disciplinez trupul" (1 Cor. 9:27). Aceste pasaje si multe altele cu un caracter asemanator, ne arata ca in om exista o unitate materiala si spirituala intr-o singura personalitate, dupa cum a zis cineva: "Zi dupa zi, ceas dupa ceas, minut dupa minut, observam fiecare in noi insine o autoritate centrala, care dirijeaza si care controleaza pe de-o parte miscarile si actiunile din domeniu animal, si pe de alta parte facultatile si eforturile unui duh inteligent - cele doua gasind un punct de unitate sub aceasta autoritate centrala. Cum poate avea loc aceasta, noi nu stim". La aceasta putem adauga ca, daca intervine moartea, "Eul" se identifica cu ceea ce este imaterial - duhul si sufletul - in timp ce in trup, fie acum fie in starea de inviere, "Eul" este cu siguranta identificat cu duhul, sufletul si trupul.
          Aceasta distinctie intre personalitate si {duh, suflet si trup} nu se vede la fel in afirmatiile Domnului nostru ca Om, - cu toate ca in legatura cu umanitatea lui Hristos, noi uitam sa ne amintim mereu ca Persoana Sa era divina, Fiul neschimbat si de neschimbat in Persoana Sa. Din nou aici trebuie sa avem grija, de teama ca din cauza slabiciunii limbajului omenesc sa se spuna ca noi presupunem o umanitate impersonala. Desi era dintotdeauna Fiul in Persoana Sa, El a intrat in mod personal in umanitate - duh, suflet si trup, si de o maniera atat de reala incat s-a putut spune: "Nimic din El nu lipsea din tot ceea ce era caracteristic umanitatii perfecte - El era in totul, si simtea in totul ceea ce omul trebuie sa fie si sa simta - A fost facut in toate asemenea fratilor Sai"... "El a fost nascut din femeie, a luat parte la sange si la carne - El era cu adevarat samanta femeii, si de la aceasta El a luat natura de om care L-a asezat in relatie cu Dumnezeu si cu lucrurile acestei lumi ca Om responsabil pe pamant".
          "Facandu-Se Om, El a luat parte la tot ceea ce tine de realitatea pozitiei pe care a luat-o ca Om"... "Domnul Si-a insusit toate conditiile vietii omenesti, in sensibilitatile, sentimentele si afectiunile Sale, in tot ceea ce depinde de conditia si starea de om, in afara de pacat"
          S-a apropiat, intr-adevar, atat de aproape de poporul Sau incat Simeon a putut sa tina in bratele sale pe Acela care "a masurat apele in causul mainii Lui", si apostolul preaiubit putea sa-si plece capul pe pieptul Celui care este in sanul Tatalui. Noi ne aflam aici in prezenta Aceluia care depaseste intelegere mintii noastre, si care totusi face sa tasneasca lauda si adorarea inimilor noastre.


          5   Concluzie


          Scriind despre acest subiect atat de inalt, am cautat sa urmam Scriptura unde ne conduce ea, cu dorinta de a invata ceea ce este revelat, precum si semnificatia a ceea ce este revelat cu privire la Fiul Preaiubit al lui Dumnezeu, Domnul nostru Isus Hristos. Dar, in timp ce cautam sa profitam de ceea ce este scris, nu trebuie sa uitam niciodata ca in Persoana Fiului, in intruparea si umanitatea lui Hristos, exista ceea ce va fi pentru totdeauna de neinteles si de nepatruns cu mintea limitata a omului. "Nimeni nu cunoaste pe Fiul" (Mat. 11:27) este un cuvant la care am face bine sa fim atenti. Nu ne este permis sa cunoastem Persoanele divine decat in masura in care S-au revelat si atunci cand au facut-o.
          Cum a putut ca o Persoana divina sa devina carne, noi nu stim. Trebuie sa ne abtinem de la orice afirmatie care vizeaza a explica cu mintea omeneasca taina de nepatruns a intruparii. Orice afirmatie avand declarat acest scop trebuie sa trezeasca imediat suspiciunile noastre. Putem fi siguri ca orice initiativa de acest fel, chiar lipsite de acest scop, vor sfarsi prin raspandirea de teorii ratacite de la adevar si dezonorante pentru Fiul.
          Marea noastra preocupare trebuie sa fie de a invata ceea ce este scris, si de a primi adevarul asa cum este scris, fara indoiala si fara rationamente. Dumnezeu indeparteaza imediat pe omul care pune la indoiala revelatia Sa, caci atunci cand referitor la un subiect care este de nepatruns omul intreaba: "Cum?", Dumnezeu raspunde: "Nebunule!" (1 Cor. 15:36). Dar atunci cand rationamentul mandru este pus deoparte, credinta simpla si afectiunile conduc inainte spre adancimile gloriei, "dupa cum este scris: Ceea ce ochiul nu a vazut si urechea nu a auzit si la inima omului nu s-a suit este ceea ce a pregatit Dumnezeu pentru aceia care-L iubesc" (1 Cor. 2:9). Fie si partea noastra de a iubi, a asculta si de a adora.

                                                        -----------------------------------


         

       

joi, 11 august 2016





                                                      FIUL LUI DUMNEZEU

                                DUMNEZEIREA, INTRUPAREA SI UMANITATEA SA

                                                                  - II -


          Hamilton Smith


          3     Intruparea


          Pentru a avea mai clar inaintea noastra marele adevar al intruparii, este bine sa citam pasajele urmatoare din Scriptura care se refera direct la acest adevar fundamental:

        -  "Cuvantul S-a facut carne" - Ioan 1:14
        -  "Dumnezeu S-a aratat in carne" - 1 Tim. 3:16
        -  "Care, fiind in chip de Dumnezeu... S-a golit pe Sine Insusi, luand chip de rob, facandu-Se in asemanarea oamenilor. Si, la infatisare fiind gasit ca un om, S-a smerit pe Sine" - Filip 2:5-8
         -  "Deoarece copiii sunt partasi sangelui si carnii, si El, in acelasi fel, a luat parte la ele" - Ev. 2:14
          -  "Mi-ai intocmit un trup" - Ev. 10:5
          -  "Isus Hristos venit in carne" - 1 Ioan 4:3

          Aceste pasaje arata destul de clar ca adevarul intruparii consta in marele fapt ca o Persoana divina - Fiul - a devenit carne, a luat un chip de rob, a fost facut in asemanarea oamenilor, la infatisare a fost gasit ca un om, a luat parte la sange si la carne, si a locuit intr-un trup pregatit pentru El.
          Ce poate depasi minunea intruparii? "Dumnezeu  aratat in carne". Aratarea presupune o existenta anterioara, dar o existenta ascunsa; si Cel care era pana acum ascuns vine pentru a fi aratat. Acela care, in Fiinta Sa esentiala, "locuind intr-o lumina de care nu te poti apropia, pe care niciun om nu L-a vazut, nici nu-L poate vedea" (1 Tim. 6:16), a fost aratat in carne - a fost vazut de ingeri (1 Tim. 3:16), in timp ce inimile ucenicilor Sai, pline de adorare, puteau spune: "ce am auzit, ce am vazut cu ochii nostri, ce am contemplat si ce au pipait mainile noastre, cu privire la Cuvantul vietii" (1 Ioan 1:1).
          Mai mult, maniera in care intruparea a avut loc, este de asemenea minunata dupa cum faptul in sine este uimitor. Caci citim: "Veti gasi un Prunc infasat in scutece si culcat in iesle" (Luca 2:12) - iata raspunsul divin la strigatul care se inalta din inima omului: "Ah, daca ai despica cerurile, daca ai cobori" (Is. 64:1-3). Dumnezeu a coborat intr-adevar, nu in maniera dorita de profet - ca un foc care arde si face sa clocoteasca apa, pentru a face sa tremure natiunile inaintea Lui - El a raspuns la acest strigat, dar in felul Sau si dupa inima Sa, un fel care linisteste temerile noastre si care captiveaza inima atinsa de har si dragoste divina. S-a spus pe buna dreptate: "Nimic in viata umana nu poate fi mai natural ca un copil in leganul sau". Dumnezeu S-a apropiat de noi pana in locul cel mai de jos al slabiciunii noastre, si in starea cea mai adanca a saraciei noastre. El a ignorat cetatea imperiala Roma, a trecut pe langa cetatea regala Ierusalim, si a ales Betleemul, chiar daca era "cel mai mic dintre miile lui Iuda" (Mica 5); si chiar atunci, El a parasit lipsa de ospitalitate a hanului din sat si a ales de a Se adaposti in staulul vitelor. Acolo, in staulul din Betleem, Cel a carui "origine era din vechime, din zilele eternitatii" a venit in lume si a fost culcat intr-o iesle. Sanul fecioarei, ieslea din Betleem, bratele lui Simeon si casa din Nazaret marcheaza etapele acestei minunate istorii a Fiului intrupat - Dumnezeu aratat in carne.
          Care a fost marele scop al intruparii ? Scriptura care prezinta intruparea insasi de-o maniera atat de vie, vorbeste cu aceeasi claritate de scopul sau. Dupa ce a declarat faptul fundamental ca, "Cuvantul S-a facut carne", apostolul continua spunand ca Acela care S-a intrupat "a locuit printre noi" si ca Cel care a locuit printre noi este singurul Fiu al Tatalui, care L-a facut cunoscut pe Tatal. Avem aici cu siguranta o indicatie foarte clara a dublului scop al intruparii : Dumnezeu locuind printre oameni, si Dumnezeu cunoscut de oameni.
          Daca prima etapa pentru implinirea acestui plan binecuvantat a avut loc in acea mare zi cand Cuvantul S-a facut carne si a locuit printre noi, ultima etapa a calatoriei va fi atinsa in acea zi cu mult mai mare cand, in cerul si pamantul cel nou, cortul lui Dumnezeu va fi cu oamenii si El va locui cu ei, si ei vor fi poporul Sau, si Dumnezeu Insusi va fi cu ei. Noi stim intr-adevar ca intre inceputul si sfarsitul acestei lungi calatorii, a trebuit sa existe crucea cu marea ei lucrare de ispasire. Caci omul este cazut si vinovat, si daca Dumnezeu ar trebui sa locuiasca cu oamenii, acestia trebuie sa fie facuti potriviti prezentei lui Dumnezeu prin lucrarea propriului Sau Fiu - lucrare care Il glorifica pe Dumnezeu si care indeparteaza pacatul omului. Intruparea implica crucea si conduce la glorie. Si atunci cand aceasta glorie va fi atinsa, Dumnezeu va locui cu o deplina satisfactie in mijlocul unui popor infinit de fericit prin cunosterea Lui Insusi.
          Mai mult, daca Scriptura desfasoara inaintea noastra miracolul si scopul intruparii, ea vegheaza cu aceeasi grija la gloria Celui care S-a intrupat. Intruparea a dat posibilitatea omului cazut de a-si exprima prin cuvinte si prin fapte vrajmasia fata de Dumnezeu. Domnul Insusi a putut spune: "Insultele celor care Te insulta pe Tine au cazut asupra Mea" (Ps. 69:9). Ura omului fata de Dumnezeu este de asa maniera incat el ataca pe fiecare dintre Persoanele Dumnezeirii, dar din cauza intruparii, Persoana Fiului a fost totdeauna obiectul special al ostilitatii omului. Oamenii au folosit ocazia de a injosi harul Umanitatii Sale pentru a tagadui gloriile Dumnezeirii Sale, si pentru a pune la indoiala perfectiunea Sa morala. Scriptura a prevazut rautatea oamenilor aratand destul de clar ca intruparea Fiului nu implica nicio schimbare in Persoana Sa glorioasa, neavand nimic din starea umanitatii cazute.


          Referitor la gloria Persoanei Sale.

          Scriptura are grija sa arate ca intruparea nu aduce nicio schimbare in persoana Aceluia care S-a intrupat, nici nu-I adauga ceva. El a fost dintotdeauna Fiul, si ramane Fiul. A existat cu siguranta o mare schimbare in "chipul" pe care El l-a luat, in "asemanarea" in care El a fost gasit si in natura la care a luat parte, dar nu a existat nicio schimbare in ce priveste Persoana Sa. Harul cu care El a venit nu putea sa adauge sau sa scada ceva din ceea ce El era. Nu erau doua persoane in Fiul intrupat. El a putut sa spuna: "Eu si Tatal una suntem" - Nu a zis niciodata: "Eu si Fiul suntem una", caci El era Fiul, si umanitatea pe care a luat-o nu i-a conferit o noua personalitate distincta de Persoana Fiului, sau impreuna cu ea. Persoana era una, si nimic nu a putut fi adaugat la ceea ce El a devenit. A iesit de la Tatal (Ioan 16:27,28; 17:8), a fost trimis de Tatal, avand aceeasi natura cu Tatal, dar a fost nascut din femeie si astfel a luat parte la natura umana, ramanand in acelasi timp o Persoana divina. Noi nu vedem doua persoane unite in Hristos, dupa cum au invatat unii in mod gresit, ci noi vedem doua naturi intr-o singura Persoana, si aceste doua naturi sunt cu siguranta distincte, totusi nu trebuie niciodata sa fie vazute ca despartite.

          El, prin nasterea Sa, a luat parte la natura umana ramanand in acelasi timp o Persoana divina; noi luam parte la natura divina ramanand in acelasi timp persoane umane.
     Personalitate, fie ea umana sau divina, ramane totdeauna aceeasi, indiferent de imprejurarile in care ea s-ar putea gasi.
          Un bine cunoscut slujitor al Domnului a putut spune, vorbind despre Hristos: "El putea sa spuna 'Eu' ca Dumnezeu - 'Mai inainte de a fi fost Avraam, Eu sunt'. Si de asemenea putea spune 'Eu' ca Om - 'Eu Ma vai increde in El'. Dar acestia nu sunt doi 'Eu', Persoana era doar una, 'Fiul'". Referindu-se din nou la Scriptura, a zis: "Am citit despre o Persoana ca este Cuvantul, existand din eternitate, Ea Insasi Creatorul. Am citit despre aceeasi Persoana ca S-a facut carne, un Om pe pamant printre oameni, adevarat si real, dar aceeasi Persoana binecuvantata - Dumnezeu aratat in carne, Fiul pe care Dumnezeu L-a trimis in asemanarea carnii pacatului, Fiul lui Dumnezeu, nascut din femeie. Nu s-a gasit nicio schimbare de gandire in Persoana adevaratului 'Eu'. El a ramas totdeauna acelasi, desi "chipul" Sau s-a schimbat potrivit cu conditia in care El a trait. Atunci cand 'El' a luat parte si la sange, cine era 'El' ? Identitatea personala nu s-a schimbat, pe cand chipul si conditia au putut".
      Acestea sunt cuvinte sfinte si serioase la care putem adauga marturia unui alt comentator al cuvintelor Domnului; referitor la aceasta expresie: "Mai inainte de a fi fost Avraam, Eu sunt", el remarca foarte corect ca " 'Eu sunt' este expresia proprie Sale existentei. Odata cu trecerea timpului, 'Eu sunt' ramane neschimbat, si atunci cand timpul va disparea, 'Eu sunt' ramane Acelasi". Iata o marturie adevarata, in acord cu ce afirma Scriptura: "DAR TU RAMAI" si "DAR TU ESTI ACELASI". Este aceeasi Persoana glorioasa - fie in sanul Tatalui, in pantecele fecioarei, sau in bratele lui Simeon; fie in ieslea din Betleem, in gradina Ghetsimani, sau pe crucea Calvarului; fie inainte de intemeierea lumii, dea lungul veacurilor, sau atunci cand lumea nu va mai fi; "DIN ETERNITATE IN ETERNITATE TU ESTI DUMNEZEU".
          Sa retinem aceasta: desi Creatorul a venit in propria Sa creatie, si S-a apropiat de creatura Sa, prin aceasta El nu a incetat niciodata sa fie Creatorul si Acela care tine toate lucrurile. Maniera in care a fost conceput in pantecele fecioarei rupe linia continuua de la Adam a omului creat. Conceput in mod divin, Pruncul a fost intocmit si dezvoltat in pantecele fecioarei. Nu este spus ca trupul pe care El l-a luat a fost "creat", ci ca el a fost "intocmit" (Ev. 10:5). Adam a fost creat, sotia lui a fost intocmita din Adam (Gen. 2:22), si Hristos a fost "samanta femeii" si aceasta prin concepere divina. Astfel, noi condamnam cu fermitate, gandirea profana care vorbeste despre Hristos ca de o "creatura" care S-a facut Om in propria Sa creatie.


          Referitor la perfectiunea Sa morala.

         Daca gloria Persoanei care S-a intrupat este mentinuta cu grija, la fel si Persoana Sa este pastrata cu strasnicie de orice atingere a raului care s-ar datora intruparii. Aceasta ne este asigurata prin maniera in care intruparea a avut loc dupa relatarea din Evanghelia dupa Luca. Aflam ca i s-a spus Mariei: "Duh Sfant va veni peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri, de aceea si Sfantul care Se va naste Se va chema Fiu al lui Dumnezeu" (Luca 1:35). Cineva a zis: "Duhul Sfant a trebuit sa vina peste ea, si a trebuit sa actioneze cu putere asupra acestui vas pamantesc, fara ca vointa ei sau cea a unui om sa intre in scena. De aceea, 'Sfantul' nascut din Maria a fost numit Fiu al lui Dumnezeu. Dumnezeu actionand asupra Mariei... era sursa divina a existentei Sale ca Om pe pamant". El nu era un om inocent, sau, cu atat mai putin un om cazut: El era un om sfant. In El, cursul neindurator al pacatului care se transmitea tuturor oamenilor a fost intrerupt prin nasterea Sa supranaturala dintr-o mama fecioara".

         

luni, 1 august 2016




                                                     FIUL LUI DUMNEZEU
                   DUMNEZEIREA, INTRUPAREA SI UMANITATEA SA

                                                                               - I -

          Hamilton Smith


          1     Introducere

          De la venirea Fiului lui Dumnezeu in lumea pe care mainile Sale au alcatuit-o, Persoana Sa a facut obiectul atacurilor neincetate din partea vrajmasului Sau inversunat, diavolul. Mai mult, carnea si vrajmasia ei permanenta fata de Dumnezeu au oferit diavolului un instrument totdeauna gata sa duca razboi impotriva Aceluia care a fost aratat ca sa nimeceasca lucrarile diavolului (1 Ioan 3:8).
          In schimb, in timpul absentei indelungate a lui Hristos, Duhul Sfant a fost martorul permanent al gloriei Fiului. Conducand pe credinciosi in tot adevarul, si aratandu-le lucrurile privitoare la Hristos, facand din ei vase potrivite pentru a exprima gloriile si desavarsirile lui Hristos.
          Si acum pentru ca "ziua s-a plecat, pentru ca umbrele serii se lungesc" (Ier. 6:4), pentru ca atacurile se intetesc si lupta devine mai inversunata, este nevoie tot mai grabnic ca toti sfintii adevarati sa dea o marturie clara si fara echivoc despre gloriile Fiului lui Dumnezeu. Dragostea nu se multumeste doar cu un sunet confuz cu privire la Cel care trebuie sa-I dam intrega binecuvantare pentru timp si eternitate. Dragostea va fi geloasa pe orice ar umbri gloria Aceluia despre care fiecare rascumparat poate sa spuna: "Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit si S-a dat pe Sine Insusi pentru mine" (Gal. 2:20).
          Ar trebui sa evitam orice disputa despre un subiect atat de sfant. Instinctul nostru spiritual ne atentioneaza ca discutand despre Persoana Sa nu facecem decat sa pierdem legatura cu El. Cine ar putea dezbate un subiect despre Persoana lui Hristos in prezenta Sa ?
          Poate simtim cu totii de asemenea pericolul de a fi antrenati in controverse asupra unui subiect atat de sacru, chiar daca este dintr-un efort sincer de a infrunta erorile si a le pune in lumina. Istoria trecuta si prezenta nu ne avetizeaza ea ca, prea adesea, cei care s-au lansat in lupta impotriva unei erezii au cazut intr-o alta erezie ? Ne este zis sa "luptam pentru credinta", si iata ca uneori, se pare ca interpretam acest pasaj al Scripturii ca un indemn de a combate energic eroarea. Departe de noi sa spunem ca nu trebuie niciodata sa ducem batalie impotriva a ceea ce este fals; dar sa ne amintim ca procedand asa suntem preocupati cu ceea ce nascoceste mintea omeneasca si suntem in pericol de a gandi ca putem face fata la gandurile omenesti prin puterea propriilor noastre ganduri. Luptand pentru credinta, suntem preocupati cu ceea ce Dumnezeu a revelat, si aceeasi maretie a adevarului ne arunca in mana lui Dumnezeu; odata aruncati in mana Lui, putem sa contam pe sprijinul Sau.
          Simtind deci in totul pericolul discutiilor si al controverselor, ar trebui in aceeasi masura sa simtim necesitatea de a lupta pentru credinta.
          Luptand pentru adevar, avem nevoie sa ne indreptam spre Cuvantul adevarului, sa ne amintim ca este scris ca "noi am primit nu duhul lumii, ci Duhul care este de la Dumnezeu, ca sa cunoastem lucrurile care ne-au fost daruite de Dumnezeu" (1 Cor. 2:12). Indiferenta afectiunilor noastre poate sa ne pagubeasca de a profita de ceea ce este revelat, in timp ce imaginatia mintii noastre poate sa ne duca dincolo de ceea ce este scris. Fie ca noi sa fim atenti, cautand cu afectiuni innoite si cu o gandire calauzita de Duhul de a patrunde tot mai mult in ceea ce a fost revelat despre persoana Fiului fara a trece dincolo de ceea ce este scris. A contempla gloria Fiului, minunea intruparii si perfectiunea umanitatii Sale, inseamna a patrunde in domenii unde imaginatia omeneasca si propriile noastre pareri nu-si au locul. In prezenta gloriei Sale, serafimii isi acopereau fetele cu aripile lor, profetul si-a infasurat fata cu mantaua sa, iar Moise, omul lui Dumnezeu, si-a scos sandalele din picioarele sale. Desi in timpul actual al harului, noi contemplam gloria Domnului "cu fata descoperita", trebuie intotdeauna sa avem "picioarele descaltate" atunci cand cercetam sfintele taine care invaluie Persoana Sa.
          Printre numeroasele privilegii acordate poporului lui Dumnezeu, niciuna nu poate fi mai mare ca mentinerea gloriilor Fiului in mijlocul umbrelor crescande ale apostaziei care se apropie. Fie ca noi sa fim gasiti administratori credinciosi ai tainelor lui Dumnezeu (1 Cor. 4:1 ; 1 Pet. 4:10) si a fi intariti in acest har care singur ne poate face in stare sa ne smerim, inaltandu-L pe Hristos mai presus de tot, si "INCUNUNANDU-L PE DOMNUL TUTUROR".


          2     Dumnezeirea lui Hristos

     Totul, in crestinism, este intemeiat pe existenta necreata a Celui care a creat toate lucrurile. A pune la indoiala Dumnezeirea Fiului, aceasta inseamna a submina fundamentul pe care  se afla orice binecuvantare pentru om. Nu are importanta ce vor sa construiasca sistemele religioase atat de sofisticate ale oamenilor, sau masura in care ele pretind ca onoreaza Numele lui Hristos - daca nu zidesc pe aceasta temelie totul va fi nimicit.
          Dumnezeirea absoluta a Fiului ne este prezentata in numeroase pasaje din Scriptura, dar niciunul nu este atat de izbitor ca cel din inceputul Evangheliei dupa Ioan. Aceasta Evanghelie incepe printr-o declaratie maiestoasa : "La inceput era Cuvantul". Toate lucrurile create, si orice creatura din univers isi are un inceput, dar Cuvantul era de la inceput. La inceputul a toate, Cuvantul era acolo, fara inceput. "La inceput era Cuvantul" : iata afirmatia oficiala a existentei eterne a Cuvantului.
          Apoi, ne este spus ca, "Cuvantul era cu Dumnezeu". Cuvantul era o Persoana distincta in Dumnezeire, caci El "era cu Dumnezeu". Mai departe citim : "Cuvantul era Dumnezeu". El nu era diferit in natura Sa, caci El era Dumnezeu - o Persoana divina.
          Dupa aceea avem declaratia suplimentara : "El era la inceput cu Dumnezeu". Mintea omeneasca a putut sa argumenteze ca, chiar admitand ca acum Cuvantul este o Persoana distincta, totusi El nu a fost asa dintotdeauna. Dar acest verset respinge o astfel de gandire si spunem clar ca personalitatea Sa distincta este la fel de eterna ca si Dumnezeirea Sa.
          Avem deci aici fundamentul solid al credintei noastre crestine - gloria Persoanei Fiului - o Persoana eterna, o Persoana distincta, o Persoana divina si o Persoana distincta din toata eternitatea.
          Multe alte pasaje din Scriptura marturisesc la fel de clar Dumnezeirea Fiului, si se poate cita unul din cele mai explicite : in Evrei 1, Fiul este desemnat ca Dumnezeu: "Tronul Tau, Dumnezeule, este in veacul veacului" (Ev. 1:8). El este adorat de catre ingeri (Ev. 1:6); la inceput El a pus temeliile pamantului (Ev. 1:10). El este desemnat ca Dumnezeul care ramane si care nu Se schimba: "Tu ramai" (Ev. 1:11) si "Tu esti Acelasi" (Ev. 1:12).
          Deci, Scriptura da o marturie directa si oficiala despre Dumnezeirea Fiului. O dificultate ar putea aparea in gandurile multora datorita anumitor expresii folosite cu privire la Fiul; pot fi examinate pe scurt:
          Mai inainte de toate, citim despre Fiul  ca este singurul Fiu (in engleza "singurul-nascut"). Expresia "singurul Fiu" (sau "singurul-nascut") ar putea lasa impresia ca aceasta implica in mod necesar o nastere si un inceput. Credinta, chiar daca este incapabila sa rezolve aceasta dificultate, stie foarte bine ca Scriptura nu poate sa se contrazica, si ca afirmatiile clare din primele versete din Evanghelia dupa Ioan interzic o astfel de interpretare. Dar nu da Scriptura lumina asupra sensului expresiei "singurul Fiu" ("singurul-nascut") care se aplica Fiului? Incontestabil ca o face. Intalnim aceasta expresie de noua ori in Noul Testament, si de cinci ori ea este atribuita Fiului (Ioan 1:14,18 ; Ioan 3:16,18 ; 1 Ioan 4:9). Unul dintre pasaje - Evrei 11:17 - este deosebit de instructiv cu privire la sensul in care aceasta expresie este folosita. Citim ca: "Prin credinta, Avraam, cand a fost incercat, l-a adus jertfa pe Isaac; si el, care isi insusise promisiunile, oferea jertfa pe singurul sau fiu". Este evident ca termenul "singurul fiu" nu poate insemna ca Isaac era singurul fiu nascut de Avraam, caci stim ca Avraam mai avea un alt fiu. Era fara nicio indoiala acea relatie unica exprimata prin cuvintele "singurul Fiu" ("singurul-nascut"). Daca Scriptura pune in evidenta destul de clar ca exista persoane distincte in Dumnezeire, ea ne arata de asemenea ca aceste persoane din Dumnezeire nu sunt independente unele de altele, ci legate intre ele. Aceeasi relatie este intre Persoanele divine, ca si in relatia lui Avraam cu Isaac: expresia "singurul fiu" este folosita pentru a indica relatia unica care a existat din eternitate intre Fiul si Tatal. "Noi am privit gloria Lui, glorie ca a Singurului de la Tatal" spune apostolul (Ioan 1:14); citim mai departe: "singurul Fiu, care este in sanul Tatalui"; aceste pasaje aseaza inaintea noastra reciprocitatea afectiunilor divine si eterne intre Tatal si Fiul : Tatal gasindu-Si placerea in Fiul ca in singurul Fiu, si Fiul in sanul Tatalui Se bucura de dragostea Tatalui. Stim ca cei credinciosi sunt iubiti de Tatal cu aceeasi dragoste cu care L-a iubit pe Fiul ca Om (Ioan 17:23), dar va exista pentru totdeauna o afectiune speciala intre Persoanele divine - Tatal si Fiul - care nu va fi impartita cu nimeni, si care este exprimata in expresia "singurul Fiu".
          In plus, termenul "nascut" este folosit in legatura cu Fiul din Psalmul 2 unde citim: "Tu esti Fiul Meu; Eu astazi Te-am nascut". Acest pasaj este citat in Fapte 13:33, Evrei 1:5 si 5:5. Aceasta nu prezinta nicio dificultate pentru ca se refera in mod clar la Hristos ca om, la Unsul si la Imparatul Domnului in relatie cu aceasta lume. Expresiile care sunt folosite: "muntele Sion", "marginile pamantului" si "astazi" sunt legate destul de clar de pamant si de timp, confirmand astfel acest punct de vedere.
          In final, avem cuvantul "intaiul-nascut", folosit in rapor cu Hristos, determinand intaietatea Sa fata de persoanele si lucrurile din timp (Rom. 8:29; Col. 1:15), ca si expresia "singurul Fiu" care stabileste relatia Sa eterna cu Tatal Sau, inainte de intemeierea lumii.
          In afara de afirmatiile pozitive cu privire la Dumnezeirea Fiului din pasajele clare ale Scripturii la care am facut aluzie, mai sunt si alte pasaje si alte moduri referitoare la acest subiect; putem sa facem referire pe scurt la unele dintre ele care, de-o maniera mai putin oficiala dar poate mai miscatoare, prezentand Dumnezeirea Fiului ca motiv de afectiune pentru ai Sai.


         Afirmatia de a fi una cu Tatal implica Dumnezeirea Sa.

        Domnul a putut sa spuna: "Eu si Tatal una suntem" (Ioan 10:30). Vrajmasii Sai au raspuns imediat: "Tu, Om fiind, Te faci pe Tine Insusti Dumnezeu" (Ioan 10:33). Adevarul efectiv este ca fiind Dumnezeu, El a devenit om; dar cel putin dusmanii Sai au recunoscut pe drept ca Cel care rostea aceste cuvinte Isi revendica Dumnezeirea.


          Revendicarea dreptului de a primi aceeasi onoare ca Tatal implica Dumnezeirea Sa.

        El putea spune: "Mai inainte de a fi fost Avraam, Eu sunt" (Ioan 8:58). Era intr-adevar revendicarea unei preexistente, dar aceasta merge mult mai departe caci Domnul nu spune: "Eu eram" ci "EU SUNT". Aceasta este constienta existentei Sale eterne, precum si afirmatia preexistentei Sale. Aici este limbajul Aceluia care nu cunoaste nici trecut nici viitor, Acela pentru care timpul este ca inexistent, care nu are nici inceput nici sfarsit - eternul EU SUNT.


          Revendicarea Sa de a avea o autoritate absoluta implica Dumnezeirea Sa.

        Profetii isi incepeau oracolele lor inspirate prin "Asa zice Domnul". Ei se adresau celor la care erau trimisi bazandu-se pe autoritatea Domnului. Cuvintele lui Hristos aveau alta forma de adresare caci incepeau prin : "Intr-adevar, Eu va spun". El nu putea face apel la nicio alta autoritate mai inalta decat a Sa, caci El era si este Domnul.


          Titlurile personale ale Domnului implica Dumnezeirea Sa.

         Altii au dat marturie despre titlurile Domnului. El le-a revendicat pentru El Insusi. David a putut spune: "Domnul este Pastorul meu", dar Hristos a spus: "Eu sunt pastorul cel bun" (Ioan 10:11,14). Ioan Botezatorul a dat marturie despre lumina; Domnul a spus: "Eu sunt lumina" (Ioan 8:12). Marta a putut sa dea marturie despre inviere, spunand despre fratele ei mort: "stiu ca el va invia"; Domnul i-a raspuns: "Eu sunt invierea si viata" (Ioan 11:25).


          Faptul ca El a fost un Obiect pentru cer, proclama Dumnezeirea Sa.

        Altii, pentru a fi binecuvantati, au nevoie de un obiect din afara lor; Isus era Obiectul cerului in loc sa aiba El Insusi nevoie de un obiect. Stefan, ridicandu-si ochii, a gasit in Isus un Obiect glorios in cer care a putut sa-l sustina in ultima calatorie dificila a drumului sau spre glorie. Dar cerul si-a coborat privirea sa peste Isus, si glasul Tatalui s-a facut auzit: "Acesta este Fiul Meu Preaiubit, in care Imi gasesc placerea" (Mat. 3:17; 17:5).


          Faptul ca a strans oamenii la El este o dovada a Dumnezeirii Sale.

         El a putut spune: "Veniti la Mine" (Mat. 11:28). S-a zis pe drept: daca El nu ar fi fost Dumnezeu, a spune aceasta era ingrozitor. Daca El ar fi fost decat un om, a rosti astfel de cuvinte ar fi fost o incercare de a indeparta pe oameni de Dumnezeu.


          Cuvintele Sale au proclamat Dumnezeirea Sa.

        Cat de adevarat este verdictul dat de oameni: "Niciodata n-a vorbit vreun om asa, ca Omul acesta"! (Ioan 7:46). Cand Il auzim pe Isus langa mormant adresand cuvinte pline de mangaiere femeilor cu inimile zdrobite si cand dupa aceea auzim in camera de sus cuvintele sublime ale ultimului Sau discurs, - cuvinte care inalta inimile noastre mai presus de necazurile care sunt pe pamant pana in casa Tatalui, realizam atunci ca ne aflam efectiv in prezenta lui Dumnezeu despre care este scris: "El vindeca pe cei cu inima zdrobita... El socoteste numarul stelelor" (Ps. 147:3-4).

     Acestea sunt unele din marturiile stralucitoare ale gloriei divine ale Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos. Meditand la Scripturi care, direct sau indirect, vorbesc despre Dumnezeirea Sa,  si intrand intr-o masura slaba in semnificatia lor profunda, ne indreptam cu siguranta spre Acela despre care vorbesc ele, gasindu-ne placerea in a recunoaste ca:

          Tu esti Cuvantul etern,
          Singurul Fiu al Tatalui;
          Dumnezeu manifestat, Dumnezeu vazut si auzit,
          Preaiubitul cerului.
          Tu esti vrednic, o Miel al lui Dumnezeu,
          Ca orice genunchi sa se plece inaintea Ta. 
           
       
       
       
aze