Translate

luni, 1 august 2016




                                                      FIUL LUI DUMNEZEU                                                         DUMNEZEIREA, INTRUPAREA SI UMANITATEA SA
                                                                               - I -

          Hamilton Smith


          1     Introducere

          De la venirea Fiului lui Dumnezeu in lumea pe care mainile Sale au alcatuit-o, Persoana Sa a facut obiectul atacurilor neincetate din partea vrajmasului Sau inversunat, diavolul. Mai mult, carnea si vrajmasia ei permanenta fata de Dumnezeu au oferit diavolului un instrument totdeauna gata sa duca razboi impotriva Aceluia care a fost aratat ca sa nimeceasca lucrarile diavolului (1 Ioan 3:8).
          In schimb, in timpul absentei indelungate a lui Hristos, Duhul Sfant a fost martorul permanent al gloriei Fiului. Conducand pe credinciosi in tot adevarul, si aratandu-le lucrurile privitoare la Hristos, facand din ei vase potrivite pentru a exprima gloriile si desavarsirile lui Hristos.
          Si acum pentru ca "ziua s-a plecat, pentru ca umbrele serii se lungesc" (Ier. 6:4), pentru ca atacurile se intetesc si lupta devine mai inversunata, este nevoie tot mai grabnic ca toti sfintii adevarati sa dea o marturie clara si fara echivoc despre gloriile Fiului lui Dumnezeu. Dragostea nu se multumeste doar cu un sunet confuz cu privire la Cel care trebuie sa-I dam intrega binecuvantare pentru timp si eternitate. Dragostea va fi geloasa pe orice ar umbri gloria Aceluia despre care fiecare rascumparat poate sa spuna: "Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit si S-a dat pe Sine Insusi pentru mine" (Gal. 2:20).
          Ar trebui sa evitam orice disputa despre un subiect atat de sfant. Instinctul nostru spiritual ne atentioneaza ca discutand despre Persoana Sa nu facecem decat sa pierdem legatura cu El. Cine ar putea dezbate un subiect despre Persoana lui Hristos in prezenta Sa ?
          Poate simtim cu totii de asemenea pericolul de a fi antrenati in controverse asupra unui subiect atat de sacru, chiar daca este dintr-un efort sincer de a infrunta erorile si a le pune in lumina. Istoria trecuta si prezenta nu ne avetizeaza ea ca, prea adesea, cei care s-au lansat in lupta impotriva unei erezii au cazut intr-o alta erezie ? Ne este zis sa "luptam pentru credinta", si iata ca uneori, se pare ca interpretam acest pasaj al Scripturii ca un indemn de a combate energic eroarea. Departe de noi sa spunem ca nu trebuie niciodata sa ducem batalie impotriva a ceea ce este fals; dar sa ne amintim ca procedand asa suntem preocupati cu ceea ce nascoceste mintea omeneasca si suntem in pericol de a gandi ca putem face fata la gandurile omenesti prin puterea propriilor noastre ganduri. Luptand pentru credinta, suntem preocupati cu ceea ce Dumnezeu a revelat, si aceeasi maretie a adevarului ne arunca in mana lui Dumnezeu; odata aruncati in mana Lui, putem sa contam pe sprijinul Sau.
          Simtind deci in totul pericolul discutiilor si al controverselor, ar trebui in aceeasi masura sa simtim necesitatea de a lupta pentru credinta.
          Luptand pentru adevar, avem nevoie sa ne indreptam spre Cuvantul adevarului, sa ne amintim ca este scris ca "noi am primit nu duhul lumii, ci Duhul care este de la Dumnezeu, ca sa cunoastem lucrurile care ne-au fost daruite de Dumnezeu" (1 Cor. 2:12). Indiferenta afectiunilor noastre poate sa ne pagubeasca de a profita de ceea ce este revelat, in timp ce imaginatia mintii noastre poate sa ne duca dincolo de ceea ce este scris. Fie ca noi sa fim atenti, cautand cu afectiuni innoite si cu o gandire calauzita de Duhul de a patrunde tot mai mult in ceea ce a fost revelat despre persoana Fiului fara a trece dincolo de ceea ce este scris. A contempla gloria Fiului, minunea intruparii si perfectiunea umanitatii Sale, inseamna a patrunde in domenii unde imaginatia omeneasca si propriile noastre pareri nu-si au locul. In prezenta gloriei Sale, serafimii isi acopereau fetele cu aripile lor, profetul si-a infasurat fata cu mantaua sa, iar Moise, omul lui Dumnezeu, si-a scos sandalele din picioarele sale. Desi in timpul actual al harului, noi contemplam gloria Domnului "cu fata descoperita", trebuie intotdeauna sa avem "picioarele descaltate" atunci cand cercetam sfintele taine care invaluie Persoana Sa.
          Printre numeroasele privilegii acordate poporului lui Dumnezeu, niciuna nu poate fi mai mare ca mentinerea gloriilor Fiului in mijlocul umbrelor crescande ale apostaziei care se apropie. Fie ca noi sa fim gasiti administratori credinciosi ai tainelor lui Dumnezeu (1 Cor. 4:1 ; 1 Pet. 4:10) si a fi intariti in acest har care singur ne poate face in stare sa ne smerim, inaltandu-L pe Hristos mai presus de tot, si "INCUNUNANDU-L PE DOMNUL TUTUROR".


          2     Dumnezeirea lui Hristos

          Totul, in crestinism, este intemeiat pe existenta necreata a Celui care a creat toate lucrurile. A pune la indoiala Dumnezeirea Fiului, aceasta inseamna a submina fundamentul pe care  se afla orice binecuvantare pentru om. Nu are importanta ce vor sa construiasca sistemele religioase atat de sofisticate ale oamenilor, sau masura in care ele pretind ca onoreaza Numele lui Hristos - daca nu zidesc pe aceasta temelie totul va fi nimicit.
          Dumnezeirea absoluta a Fiului ne este prezentata in numeroase pasaje din Scriptura, dar niciunul nu este atat de izbitor ca cel din inceputul Evangheliei dupa Ioan. Aceasta Evanghelie incepe printr-o declaratie maiestoasa : "La inceput era Cuvantul". Toate lucrurile create, si orice creatura din univers isi are un inceput, dar Cuvantul era de la inceput. La inceputul a toate, Cuvantul era acolo, fara inceput. "La inceput era Cuvantul" : iata afirmatia oficiala a existentei eterne a Cuvantului.
          Apoi, ne este spus ca, "Cuvantul era cu Dumnezeu". Cuvantul era o Persoana distincta in Dumnezeire, caci El "era cu Dumnezeu". Mai departe citim : "Cuvantul era Dumnezeu". El nu era diferit in natura Sa, caci El era Dumnezeu - o Persoana divina.
          Dupa aceea avem declaratia suplimentara : "El era la inceput cu Dumnezeu". Mintea omeneasca a putut sa argumenteze ca, chiar admitand ca acum Cuvantul este o Persoana distincta, totusi El nu a fost asa dintotdeauna. Dar acest verset respinge o astfel de gandire si spunem clar ca personalitatea Sa distincta este la fel de eterna ca si Dumnezeirea Sa.
          Avem deci aici fundamentul solid al credintei noastre crestine - gloria Persoanei Fiului - o Persoana eterna, o Persoana distincta, o Persoana divina si o Persoana distincta din toata eternitatea.
          Multe alte pasaje din Scriptura marturisesc la fel de clar Dumnezeirea Fiului, si se poate cita unul din cele mai explicite : in Evrei 1, Fiul este desemnat ca Dumnezeu: "Tronul Tau, Dumnezeule, este in veacul veacului" (Ev. 1:8). El este adorat de catre ingeri (Ev. 1:6); la inceput El a pus temeliile pamantului (Ev. 1:10). El este desemnat ca Dumnezeul care ramane si care nu Se schimba: "Tu ramai" (Ev. 1:11) si "Tu esti Acelasi" (Ev. 1:12).
          Deci, Scriptura da o marturie directa si oficiala despre Dumnezeirea Fiului. O dificultate ar putea aparea in gandurile multora datorita anumitor expresii folosite cu privire la Fiul; pot fi examinate pe scurt:
          Mai inainte de toate, citim despre Fiul  ca este singurul Fiu (in engleza "singurul-nascut"). Expresia "singurul Fiu" (sau "singurul-nascut") ar putea lasa impresia ca aceasta implica in mod necesar o nastere si un inceput. Credinta, chiar daca este incapabila sa rezolve aceasta dificultate, stie foarte bine ca Scriptura nu poate sa se contrazica, si ca afirmatiile clare din primele versete din Evanghelia dupa Ioan interzic o astfel de interpretare. Dar nu da Scriptura lumina asupra sensului expresiei "singurul Fiu" ("singurul-nascut") care se aplica Fiului? Incontestabil ca o face. Intalnim aceasta expresie de noua ori in Noul Testament, si de cinci ori ea este atribuita Fiului (Ioan 1:14,18 ; Ioan 3:16,18 ; 1 Ioan 4:9). Unul dintre pasaje - Evrei 11:17 - este deosebit de instructiv cu privire la sensul in care aceasta expresie este folosita. Citim ca: "Prin credinta, Avraam, cand a fost incercat, l-a adus jertfa pe Isaac; si el, care isi insusise promisiunile, oferea jertfa pe singurul sau fiu". Este evident ca termenul "singurul fiu" nu poate insemna ca Isaac era singurul fiu nascut de Avraam, caci stim ca Avraam mai avea un alt fiu. Era fara nicio indoiala acea relatie unica exprimata prin cuvintele "singurul Fiu" ("singurul-nascut"). Daca Scriptura pune in evidenta destul de clar ca exista persoane distincte in Dumnezeire, ea ne arata de asemenea ca aceste persoane din Dumnezeire nu sunt independente unele de altele, ci legate intre ele. Aceeasi relatie este intre Persoanele divine, ca si in relatia lui Avraam cu Isaac: expresia "singurul fiu" este folosita pentru a indica relatia unica care a existat din eternitate intre Fiul si Tatal. "Noi am privit gloria Lui, glorie ca a Singurului de la Tatal" spune apostolul (Ioan 1:14); citim mai departe: "singurul Fiu, care este in sanul Tatalui"; aceste pasaje aseaza inaintea noastra reciprocitatea afectiunilor divine si eterne intre Tatal si Fiul : Tatal gasindu-Si placerea in Fiul ca in singurul Fiu, si Fiul in sanul Tatalui Se bucura de dragostea Tatalui. Stim ca cei credinciosi sunt iubiti de Tatal cu aceeasi dragoste cu care L-a iubit pe Fiul ca Om (Ioan 17:23), dar va exista pentru totdeauna o afectiune speciala intre Persoanele divine - Tatal si Fiul - care nu va fi impartita cu nimeni, si care este exprimata in expresia "singurul Fiu".
          In plus, termenul "nascut" este folosit in legatura cu Fiul din Psalmul 2 unde citim: "Tu esti Fiul Meu; Eu astazi Te-am nascut". Acest pasaj este citat in Fapte 13:33, Evrei 1:5 si 5:5. Aceasta nu prezinta nicio dificultate pentru ca se refera in mod clar la Hristos ca om, la Unsul si la Imparatul Domnului in relatie cu aceasta lume. Expresiile care sunt folosite: "muntele Sion", "marginile pamantului" si "astazi" sunt legate destul de clar de pamant si de timp, confirmand astfel acest punct de vedere.
          In final, avem cuvantul "intaiul-nascut", folosit in rapor cu Hristos, determinand intaietatea Sa fata de persoanele si lucrurile din timp (Rom. 8:29; Col. 1:15), ca si expresia "singurul Fiu" care stabileste relatia Sa eterna cu Tatal Sau, inainte de intemeierea lumii.
          In afara de afirmatiile pozitive cu privire la Dumnezeirea Fiului din pasajele clare ale Scripturii la care am facut aluzie, mai sunt si alte pasaje si alte moduri referitoare la acest subiect; putem sa facem referire pe scurt la unele dintre ele care, de-o maniera mai putin oficiala dar poate mai miscatoare, prezentand Dumnezeirea Fiului ca motiv de afectiune pentru ai Sai.

          Afirmatia de a fi una cu Tatal implica Dumnezeirea Sa.

          Domnul a putut sa spuna: "Eu si Tatal una suntem" (Ioan 10:30). Vrajmasii Sai au raspuns imediat: "Tu, Om fiind, Te faci pe Tine Insusti Dumnezeu" (Ioan 10:33). Adevarul efectiv este ca fiind Dumnezeu, El a devenit om; dar cel putin dusmanii Sai au recunoscut pe drept ca Cel care rostea aceste cuvinte Isi revendica Dumnezeirea.

          Revendicarea dreptului de a primi aceeasi onoare ca Tatal implica Dumnezeirea Sa.

          El putea spune: "Mai inainte de a fi fost Avraam, Eu sunt" (Ioan 8:58). Era intr-adevar revendicarea unei preexistente, dar aceasta merge mult mai departe caci Domnul nu spune: "Eu eram" ci "EU SUNT". Aceasta este constienta existentei Sale eterne, precum si afirmatia preexistentei Sale. Aici este limbajul Aceluia care nu cunoaste nici trecut nici viitor, Acela pentru care timpul este ca inexistent, care nu are nici inceput nici sfarsit - eternul EU SUNT.

          Revendicarea Sa de a avea o autoritate absoluta implica Dumnezeirea Sa.

          Profetii isi incepeau oracolele lor inspirate prin "Asa zice Domnul". Ei se adresau celor la care erau trimisi bazandu-se pe autoritatea Domnului. Cuvintele lui Hristos aveau alta forma de adresare caci incepeau prin : "Intr-adevar, Eu va spun". El nu putea face apel la nicio alta autoritate mai inalta decat a Sa, caci El era si este Domnul.

          Titlurile personale ale Domnului implica Dumnezeirea Sa.

          Altii au dat marturie despre titlurile Domnului. El le-a revendicat pentru El Insusi. David a putut spune: "Domnul este Pastorul meu", dar Hristos a spus: "Eu sunt pastorul cel bun" (Ioan 10:11,14). Ioan Botezatorul a dat marturie despre lumina; Domnul a spus: "Eu sunt lumina" (Ioan 8:12). Marta a putut sa dea marturie despre inviere, spunand despre fratele ei mort: "stiu ca el va invia"; Domnul i-a raspuns: "Eu sunt invierea si viata" (Ioan 11:25).

          Faptul ca El a fost un Obiect pentru cer, proclama Dumnezeirea Sa.

          Altii, pentru a fi binecuvantati, au nevoie de un obiect din afara lor; Isus era Obiectul cerului in loc sa aiba El Insusi nevoie de un obiect. Stefan, ridicandu-si ochii, a gasit in Isus un Obiect glorios in cer care a putut sa-l sustina in ultima calatorie dificila a drumului sau spre glorie. Dar cerul si-a coborat privirea sa peste Isus, si glasul Tatalui s-a facut auzit: "Acesta este Fiul Meu Preaiubit, in care Imi gasesc placerea" (Mat. 3:17; 17:5).

          Faptul ca a strans oamenii la El este o dovada a Dumnezeirii Sale.

          El a putut spune: "Veniti la Mine" (Mat. 11:28). S-a zis pe drept: daca El nu ar fi fost Dumnezeu, a spune aceasta era ingrozitor. Daca El ar fi fost decat un om, a rosti astfel de cuvinte ar fi fost o incercare de a indeparta pe oameni de Dumnezeu.

          Cuvintele Sale au proclamat Dumnezeirea Sa.

          Cat de adevarat este verdictul dat de oameni: "Niciodata n-a vorbit vreun om asa, ca Omul acesta"! (Ioan 7:46). Cand Il auzim pe Isus langa mormant adresand cuvinte pline de mangaiere femeilor cu inimile zdrobite si cand dupa aceea auzim in camera de sus cuvintele sublime ale ultimului Sau discurs, - cuvinte care inalta inimile noastre mai presus de necazurile care sunt pe pamant pana in casa Tatalui, realizam atunci ca ne aflam efectiv in prezenta lui Dumnezeu despre care este scris: "El vindeca pe cei cu inima zdrobita... El socoteste numarul stelelor" (Ps. 147:3-4).

          Acestea sunt unele din marturiile stralucitoare ale gloriei divine ale Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos. Meditand la Scripturi care, direct sau indirect, vorbesc despre Dumnezeirea Sa,  si intrand intr-o masura slaba in semnificatia lor profunda, ne indreptam cu siguranta spre Acela despre care vorbesc ele, gasindu-ne placerea in a recunoaste ca:

          Tu esti Cuvantul etern,
          Singurul Fiu al Tatalui;
          Dumnezeu manifestat, Dumnezeu vazut si auzit,
          Preaiubitul cerului.
          Tu esti vrednic, o Miel al lui Dumnezeu,
          Ca orice genunchi sa se plece inaintea Ta. 
           
       
       
       

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze