Translate

joi, 11 august 2016





                                                      FIUL LUI DUMNEZEU

                                DUMNEZEIREA, INTRUPAREA SI UMANITATEA SA

                                                                  - II -


          Hamilton Smith


          3     Intruparea


          Pentru a avea mai clar inaintea noastra marele adevar al intruparii, este bine sa citam pasajele urmatoare din Scriptura care se refera direct la acest adevar fundamental:

        -  "Cuvantul S-a facut carne" - Ioan 1:14
        -  "Dumnezeu S-a aratat in carne" - 1 Tim. 3:16
        -  "Care, fiind in chip de Dumnezeu... S-a golit pe Sine Insusi, luand chip de rob, facandu-Se in asemanarea oamenilor. Si, la infatisare fiind gasit ca un om, S-a smerit pe Sine" - Filip 2:5-8
         -  "Deoarece copiii sunt partasi sangelui si carnii, si El, in acelasi fel, a luat parte la ele" - Ev. 2:14
          -  "Mi-ai intocmit un trup" - Ev. 10:5
          -  "Isus Hristos venit in carne" - 1 Ioan 4:3

          Aceste pasaje arata destul de clar ca adevarul intruparii consta in marele fapt ca o Persoana divina - Fiul - a devenit carne, a luat un chip de rob, a fost facut in asemanarea oamenilor, la infatisare a fost gasit ca un om, a luat parte la sange si la carne, si a locuit intr-un trup pregatit pentru El.
          Ce poate depasi minunea intruparii? "Dumnezeu  aratat in carne". Aratarea presupune o existenta anterioara, dar o existenta ascunsa; si Cel care era pana acum ascuns vine pentru a fi aratat. Acela care, in Fiinta Sa esentiala, "locuind intr-o lumina de care nu te poti apropia, pe care niciun om nu L-a vazut, nici nu-L poate vedea" (1 Tim. 6:16), a fost aratat in carne - a fost vazut de ingeri (1 Tim. 3:16), in timp ce inimile ucenicilor Sai, pline de adorare, puteau spune: "ce am auzit, ce am vazut cu ochii nostri, ce am contemplat si ce au pipait mainile noastre, cu privire la Cuvantul vietii" (1 Ioan 1:1).
          Mai mult, maniera in care intruparea a avut loc, este de asemenea minunata dupa cum faptul in sine este uimitor. Caci citim: "Veti gasi un Prunc infasat in scutece si culcat in iesle" (Luca 2:12) - iata raspunsul divin la strigatul care se inalta din inima omului: "Ah, daca ai despica cerurile, daca ai cobori" (Is. 64:1-3). Dumnezeu a coborat intr-adevar, nu in maniera dorita de profet - ca un foc care arde si face sa clocoteasca apa, pentru a face sa tremure natiunile inaintea Lui - El a raspuns la acest strigat, dar in felul Sau si dupa inima Sa, un fel care linisteste temerile noastre si care captiveaza inima atinsa de har si dragoste divina. S-a spus pe buna dreptate: "Nimic in viata umana nu poate fi mai natural ca un copil in leganul sau". Dumnezeu S-a apropiat de noi pana in locul cel mai de jos al slabiciunii noastre, si in starea cea mai adanca a saraciei noastre. El a ignorat cetatea imperiala Roma, a trecut pe langa cetatea regala Ierusalim, si a ales Betleemul, chiar daca era "cel mai mic dintre miile lui Iuda" (Mica 5); si chiar atunci, El a parasit lipsa de ospitalitate a hanului din sat si a ales de a Se adaposti in staulul vitelor. Acolo, in staulul din Betleem, Cel a carui "origine era din vechime, din zilele eternitatii" a venit in lume si a fost culcat intr-o iesle. Sanul fecioarei, ieslea din Betleem, bratele lui Simeon si casa din Nazaret marcheaza etapele acestei minunate istorii a Fiului intrupat - Dumnezeu aratat in carne.
          Care a fost marele scop al intruparii ? Scriptura care prezinta intruparea insasi de-o maniera atat de vie, vorbeste cu aceeasi claritate de scopul sau. Dupa ce a declarat faptul fundamental ca, "Cuvantul S-a facut carne", apostolul continua spunand ca Acela care S-a intrupat "a locuit printre noi" si ca Cel care a locuit printre noi este singurul Fiu al Tatalui, care L-a facut cunoscut pe Tatal. Avem aici cu siguranta o indicatie foarte clara a dublului scop al intruparii : Dumnezeu locuind printre oameni, si Dumnezeu cunoscut de oameni.
          Daca prima etapa pentru implinirea acestui plan binecuvantat a avut loc in acea mare zi cand Cuvantul S-a facut carne si a locuit printre noi, ultima etapa a calatoriei va fi atinsa in acea zi cu mult mai mare cand, in cerul si pamantul cel nou, cortul lui Dumnezeu va fi cu oamenii si El va locui cu ei, si ei vor fi poporul Sau, si Dumnezeu Insusi va fi cu ei. Noi stim intr-adevar ca intre inceputul si sfarsitul acestei lungi calatorii, a trebuit sa existe crucea cu marea ei lucrare de ispasire. Caci omul este cazut si vinovat, si daca Dumnezeu ar trebui sa locuiasca cu oamenii, acestia trebuie sa fie facuti potriviti prezentei lui Dumnezeu prin lucrarea propriului Sau Fiu - lucrare care Il glorifica pe Dumnezeu si care indeparteaza pacatul omului. Intruparea implica crucea si conduce la glorie. Si atunci cand aceasta glorie va fi atinsa, Dumnezeu va locui cu o deplina satisfactie in mijlocul unui popor infinit de fericit prin cunosterea Lui Insusi.
          Mai mult, daca Scriptura desfasoara inaintea noastra miracolul si scopul intruparii, ea vegheaza cu aceeasi grija la gloria Celui care S-a intrupat. Intruparea a dat posibilitatea omului cazut de a-si exprima prin cuvinte si prin fapte vrajmasia fata de Dumnezeu. Domnul Insusi a putut spune: "Insultele celor care Te insulta pe Tine au cazut asupra Mea" (Ps. 69:9). Ura omului fata de Dumnezeu este de asa maniera incat el ataca pe fiecare dintre Persoanele Dumnezeirii, dar din cauza intruparii, Persoana Fiului a fost totdeauna obiectul special al ostilitatii omului. Oamenii au folosit ocazia de a injosi harul Umanitatii Sale pentru a tagadui gloriile Dumnezeirii Sale, si pentru a pune la indoiala perfectiunea Sa morala. Scriptura a prevazut rautatea oamenilor aratand destul de clar ca intruparea Fiului nu implica nicio schimbare in Persoana Sa glorioasa, neavand nimic din starea umanitatii cazute.


          Referitor la gloria Persoanei Sale.

          Scriptura are grija sa arate ca intruparea nu aduce nicio schimbare in persoana Aceluia care S-a intrupat, nici nu-I adauga ceva. El a fost dintotdeauna Fiul, si ramane Fiul. A existat cu siguranta o mare schimbare in "chipul" pe care El l-a luat, in "asemanarea" in care El a fost gasit si in natura la care a luat parte, dar nu a existat nicio schimbare in ce priveste Persoana Sa. Harul cu care El a venit nu putea sa adauge sau sa scada ceva din ceea ce El era. Nu erau doua persoane in Fiul intrupat. El a putut sa spuna: "Eu si Tatal una suntem" - Nu a zis niciodata: "Eu si Fiul suntem una", caci El era Fiul, si umanitatea pe care a luat-o nu i-a conferit o noua personalitate distincta de Persoana Fiului, sau impreuna cu ea. Persoana era una, si nimic nu a putut fi adaugat la ceea ce El a devenit. A iesit de la Tatal (Ioan 16:27,28; 17:8), a fost trimis de Tatal, avand aceeasi natura cu Tatal, dar a fost nascut din femeie si astfel a luat parte la natura umana, ramanand in acelasi timp o Persoana divina. Noi nu vedem doua persoane unite in Hristos, dupa cum au invatat unii in mod gresit, ci noi vedem doua naturi intr-o singura Persoana, si aceste doua naturi sunt cu siguranta distincte, totusi nu trebuie niciodata sa fie vazute ca despartite.

          El, prin nasterea Sa, a luat parte la natura umana ramanand in acelasi timp o Persoana divina; noi luam parte la natura divina ramanand in acelasi timp persoane umane.
     Personalitate, fie ea umana sau divina, ramane totdeauna aceeasi, indiferent de imprejurarile in care ea s-ar putea gasi.
          Un bine cunoscut slujitor al Domnului a putut spune, vorbind despre Hristos: "El putea sa spuna 'Eu' ca Dumnezeu - 'Mai inainte de a fi fost Avraam, Eu sunt'. Si de asemenea putea spune 'Eu' ca Om - 'Eu Ma vai increde in El'. Dar acestia nu sunt doi 'Eu', Persoana era doar una, 'Fiul'". Referindu-se din nou la Scriptura, a zis: "Am citit despre o Persoana ca este Cuvantul, existand din eternitate, Ea Insasi Creatorul. Am citit despre aceeasi Persoana ca S-a facut carne, un Om pe pamant printre oameni, adevarat si real, dar aceeasi Persoana binecuvantata - Dumnezeu aratat in carne, Fiul pe care Dumnezeu L-a trimis in asemanarea carnii pacatului, Fiul lui Dumnezeu, nascut din femeie. Nu s-a gasit nicio schimbare de gandire in Persoana adevaratului 'Eu'. El a ramas totdeauna acelasi, desi "chipul" Sau s-a schimbat potrivit cu conditia in care El a trait. Atunci cand 'El' a luat parte si la sange, cine era 'El' ? Identitatea personala nu s-a schimbat, pe cand chipul si conditia au putut".
      Acestea sunt cuvinte sfinte si serioase la care putem adauga marturia unui alt comentator al cuvintelor Domnului; referitor la aceasta expresie: "Mai inainte de a fi fost Avraam, Eu sunt", el remarca foarte corect ca " 'Eu sunt' este expresia proprie Sale existentei. Odata cu trecerea timpului, 'Eu sunt' ramane neschimbat, si atunci cand timpul va disparea, 'Eu sunt' ramane Acelasi". Iata o marturie adevarata, in acord cu ce afirma Scriptura: "DAR TU RAMAI" si "DAR TU ESTI ACELASI". Este aceeasi Persoana glorioasa - fie in sanul Tatalui, in pantecele fecioarei, sau in bratele lui Simeon; fie in ieslea din Betleem, in gradina Ghetsimani, sau pe crucea Calvarului; fie inainte de intemeierea lumii, dea lungul veacurilor, sau atunci cand lumea nu va mai fi; "DIN ETERNITATE IN ETERNITATE TU ESTI DUMNEZEU".
          Sa retinem aceasta: desi Creatorul a venit in propria Sa creatie, si S-a apropiat de creatura Sa, prin aceasta El nu a incetat niciodata sa fie Creatorul si Acela care tine toate lucrurile. Maniera in care a fost conceput in pantecele fecioarei rupe linia continuua de la Adam a omului creat. Conceput in mod divin, Pruncul a fost intocmit si dezvoltat in pantecele fecioarei. Nu este spus ca trupul pe care El l-a luat a fost "creat", ci ca el a fost "intocmit" (Ev. 10:5). Adam a fost creat, sotia lui a fost intocmita din Adam (Gen. 2:22), si Hristos a fost "samanta femeii" si aceasta prin concepere divina. Astfel, noi condamnam cu fermitate, gandirea profana care vorbeste despre Hristos ca de o "creatura" care S-a facut Om in propria Sa creatie.


          Referitor la perfectiunea Sa morala.

         Daca gloria Persoanei care S-a intrupat este mentinuta cu grija, la fel si Persoana Sa este pastrata cu strasnicie de orice atingere a raului care s-ar datora intruparii. Aceasta ne este asigurata prin maniera in care intruparea a avut loc dupa relatarea din Evanghelia dupa Luca. Aflam ca i s-a spus Mariei: "Duh Sfant va veni peste tine si puterea Celui Preainalt te va umbri, de aceea si Sfantul care Se va naste Se va chema Fiu al lui Dumnezeu" (Luca 1:35). Cineva a zis: "Duhul Sfant a trebuit sa vina peste ea, si a trebuit sa actioneze cu putere asupra acestui vas pamantesc, fara ca vointa ei sau cea a unui om sa intre in scena. De aceea, 'Sfantul' nascut din Maria a fost numit Fiu al lui Dumnezeu. Dumnezeu actionand asupra Mariei... era sursa divina a existentei Sale ca Om pe pamant". El nu era un om inocent, sau, cu atat mai putin un om cazut: El era un om sfant. In El, cursul neindurator al pacatului care se transmitea tuturor oamenilor a fost intrerupt prin nasterea Sa supranaturala dintr-o mama fecioara".

         

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze