Translate

miercuri, 24 august 2016




                                      FIUL LUI DUMNEZEU
                                   DUMNEZEIREA, INTRUPAREA SI UMANITATEA SA
                                                                    - III -


          Hamilton Smith


          4    Umanitatea lui Hristos

          Taina de nepatruns a intruparii Fiului lui Dumnezeu ne aduce sa contemplam perfectiunea umanitatii pe care El a luat-o. In cadrul acestui subiect atat de inalt, putem sa ne intrebam mai intai: "In ce consta umanitatea ?"
          Apostolul Pavel scriind despre aceasta ca o dorinta finala pentru sfintii din Tesalonic: "Dumnezeul pacii sa va sfinteasca deplin: si intreg duhul vostru si sufletul si trupul sa fie pastrate fara vina la venirea Domnului nostru Isus Hristos" (1 Tes. 5:23). Prin aceasta apostolul doreste sfintenia in intregime a omului, si nu lasa niciun dubiu asupra ceea ce intelege prin omul in intregime : caci el nu se multumeste ca sfintii sa fie sfintiti in "intregime", ci el identifica cu precizie elementele constitutive ale omului: duh, suflet si trup.
          In lumina acestui pasaj, concluzia care se impune in mod absolut este ca, dupa Scriptura, duhul, sufletul si trupul constituie un om, dupa cum J.N.Darby a spus: "un om nu este om fara un trup, un suflet si un duh". (*)

          (*) Este atat de adevarat ca un om este alcatuit din duh, suflet si trup, ca nu putem sa ne amintim de un singur exemplu din Scriptura unde termenul de "om", in sensul de fiinta umana, sa fie aplicat la cei care au trecut in starea intermediara dupa moarte. Se vorbeste intr-adevar de "duhurile celor drepti facuti desavarsiti" (Ev. 12:23), si uneori de trupurile oamenilor morti, dar nici trupul fara duh si suflet, nici duhul si sufletul fara trup, nu sunt niciodata desemnati prin termenul de "om". 2 Imp. 13:21 si Luca 7:12 s-ar putea parea ca face exceptie, dar nu este cazul. In pasajul din cartea 2 Imparati, cuvantul original pentru "om" nu este cuvantul "adam" care semnifica o "fiinta umana", ci cuvantul "ish" care semnifica un barbat, diferit de o femeie, si este folosit pentru a scoate in evidenta sexe diferite. In pasajul din Luca, este singura data unde cuvantul grec este tradus prin "om mort" (versiunea engleza autorizata). In alte dousprezece exemple de folosinta a acestui cuvant este tradus simplu prin cuvantul "mort" [la fel in traducerea franceza J.N.Darby in Luca 7:12 (acelasi si in trad. in romana 2001 n.t.)]; acest cuvant, in greaca, semnifica in mod simplu pe cineva care este mort.

          Pasajul de mai sus (1 Tes. 5:23) este in acord cu descrierea din Geneza despre crearea omului. Acolo citim: "Si Domnul Dumnezeu l-a intocmit pe om din tarana pamantului si i-a suflat in nari suflare de viata; si omul a devenit un suflet viu" (Gen. 2:7). Aceasta ne invata ca, referitor la partea materiala, trupul, omul a fost intocmit din tarana pamantului; apoi, trupul fiind intocmit, Dumnezeu a transmis viata sufland in narile sale suflare de viata. Este vorba cu siguranta de partea spirituala, sau imateriala a omului, pe care a primit-o direct din partea lui Dumnezeu.
          Predicatorul (Eclesiastul), vorbind despre moarte, se refera de asemenea la cele doua parti ale omului - partea materiala si partea spirituala - atunci cand spune "tarana sa se intoarca in pamant, cum era, si duhul sa se intoarca la Dumnezeu, care l-a dat" (Ecl. 12:7). Elihu de asemenea, face si el referire la ceea ce este material si la ce este spiritual atunci cand, vorbind despre Dumnezeu, zice: "Daca S-ar gandi numai la Sine si ar strange la Sine duhul Sau si suflarea Sa, orice faptura ar pieri impreuna si omul s-ar intoarce in tarana" (Iov 34:14-15). Acest pasaj ne da mai multa lumina in masura in care duhul este legat de gandul suflarii, ceea ce sugereaza ca suflarea de viata din Gen. 2:7 este duhul omului.
          Duhul sau i-a fost astfel transmis direct de Dumnezeu, omul devenind un suflet viu, trupul constituind partea materiala, iar duhul si sufletul constituind partea spirituala a omului. (*)

          (*) Nu trebuie sa ne fortam mintea noastra pentru a incerca sa trasam o linie de demarcatie ferma si clara intre "duh" si "suflet". Ele alcatuiesc impreuna partea imateriala a omului si, desi la moarte pot fi despartite de trup pentru un timp, totusi ele nu sunt despartite unul de altul, la fel ca incheieturile si maduva, sau ca gandurile si intentiile inimii (Ev. 4). Totusi, caracterului patrunzator al Cuvantului lui Dumnezeu ii este ingaduit sa faca distinctia intre lucrurile atat de strans legate, care nu pot fi despartite (Ev. 4:12).

          In plus, este evident ca duhul este partea cea mai inalta din om prin care omul este asezat intr-o pozitie de responsabilitate fata de Dumnezeu si, fiind asa, nu se poate spune ca duhul omului este partea distinctiva si cea mai importanta din om, cea mai indispensabila pentru a face din el o fiinta distincta de creatia animala ? (vezi Ecl. 3:21)
          Daca deci Fiul S-a facut om, cu siguranta ca El s-a facut om adevarat, duh, suflet si trup, caci, asa cum zice Scriptura, "trebuia in toate sa fie facut asemenea fratilor Sai" (Ev. 2:17). Dar, asupra unui astfel de subiect, de asemenea sfant, noi nu suntem lasati la dispozitia mintii noastre pentru a trage propriile concluzii, caci gasim in Scriptura fiecare element constitutiv al omului atribuit Fiului ca Om. Sa citam cateva din aceste pasaje:

            Referitor la trup, Domnul a putut spune:

          - Ea "turnand acest mir pe trupul Meu"  -  Mat. 26:12
          - El S-a referit la "templul trupului Sau" - Ioan 2:21
          - El a putut spune: "Mi-ai intocmit un trup" - Ev. 10:5
          - Apoi ne este spus de "jertfirea trupului Sau" - Ev. 10:10
          - Din nou citim: "care a purtat El Insusi pacatele noastre in trupul Sau" - 1 Pet.2:24

            Referitor la duh (pneuma), citim:

          - El "cunoscand in duhul Sau"  -  Marcu 2:8
          - El "suspinand (adanc) in duhul Sau" - Marcu 8:12
          - El "S-a bucurat in duhul Sau" - Luca 10:21
          - El "a gemut" (S-a infiorat, trad. Cornilescu) in duhul Sau" - Ioan 11:33
          - El "S-a tulburat in duhul Sau"  -  Ioan 13:21
          - El "Si-a dat duhul"  -  Ioan 19:30, zicand "In mainile Tale Imi incredintez duhul" - Luca 23:46

            Referitor la suflet (pshic), El poate sa spuna:

          - "Sufletul Meu este foarte intristat" - Mat. 26:38
          - "Acum sufletul Meu este tulburat" - Ioan 12:27
          - Si este scris: "Nu vei lasa sufletul Meu in Locuinta mortilor (gr. hades)" - Fapte 2:27

          Iata deci cateva pasaje din Scriptura care ne vorbesc in mod direct despre duh, suflet si trup in relatie cu umanitatea Domnului nostru. Alte pasaje fac aluzie la trupul, duhul si sufletul Domnului nostru fara a folosi aceleasi cuvinte; ne vom referi pe scurt la acestea:

          Referitor la duhul Sau - partea cea mai inalta a omului, care face din om o fiinta inteligenta asezata intr-o pozitie de responsabilitate fata de Dumnezeu, - citim ca in copilarie El era "plin de intelepciune" si de asemenea ca El "Se intarea / crestea in intelepciune" (Luca 2:40,52). Intelepciunea face cu siguranta aluzie la inteligenta duhului din om. Stim ca "in El locuieste trupeste toata plinatatea Dumnezeirii" (Col. 2:9); dar aici era ceva foarte diferit, caci cine ar putea lega o "crestere" cu "plinatatea Dumnezeirii" ? Era vorba cu siguranta de duhul cu caracteristicile specifice duhului omenesc. Pe de alta parte, in timpul trecerii Sale prin lume, Domnul S-a aflat permanent in rugaciune! Si iarasi, in timpul ultimei cine El a putut sa spuna ca "a dorit foarte mult sa manance acest paste"; in gradina, El era "in lupta grea", dar Se supunea voiei Tatalui. Inca o data punem intrebarea: Aceste rugaciuni, aceasta dorinta, aceasta lupta, aceasta supunere nu sunt ele in relatie cu duhul, si nu sunt ele caracteristice duhului unui om in relatie cu Dumnezeul sau?

          Referitor la sufletul Sau - de care sunt legate emotiile si afectiunile noastre - citim despre Domnul ca a fost miscat de mila, ca a plans pentru Ierusalim, a plans la mormant, ca a fost uneori indignat si ca a privit cu manie spre fatarnicii Sai adversari. Din nou punem aceasta intrebare: Aceasta mila si aceste plansete, aceasta indignare si manie, nu exprima ele profundele sentimentele ale unui suflet omenesc?

          Referitor la trupul Sau sfant. Ela fost intocmit in pantecele unei fecioare. La nastere Pruncul a fost culcat in iesle si circumcis a opta zi; hranit la san de o mama umana (Luca 11:27); purtat in brate de Simeon. A crescut in trupul Sau din copilarie la adolescenta, si de la adolescenta la maturitate. Se spune despre Domnul ca a mancat si a baut, inainte si dupa invierea Sa. A flamanzit in pustiu si I-a fost sete pe cruce. A fost obosit langa fantana si a dormit in barca.
          Nastere si crestere fizica, a manca si a bea, foame si sete, oboseala si somn, iata lucruri strans legate de trupul uman; si prezentate in legatura cu trupul Domnului, ele dovedesc cat de real a fost trupul pe care l-a luat, si cat era intr-adevar marcat de tot ceea ce caracterizeaza trupul uman, in afara de pacat.
          Care este atunci adevarata putere a acestor pasaje din Scriptura care, direct sau indirect, fac aluzie la duh, la suflet si la trup in legatura cu umanitatea Domnului? Ce impresie fac ele asupra noastra? Ce adevar vor sa ne invete ele? Nu este asa ca umanitatea desavarsita a lui Hristos cuprinde aceste trei elemente: duhul, sufletul si trupul - fiecare din ele avand toate caracteristicile proprii ale unui Om desavarsit intr-o lume cazuta? Astfel ca "trebuia in toate sa fie facut asemenea fratilor Sai" (Ev. 2:17).
          Mai mult, noi discernem ca Scriptura face o deosebire intre "personalitate" - "Eul" constient - si duh, suflet si trup, in masura in care ea nu identifica cu precizie, si cu atat mai putin in mod exclusiv, personalitatea cu unul din cele trei elemente. Citim ca "duhurile profetilor sunt supuse profetilor" (1 Cor. 14:32). Un verset din Vechiul Testament vorbeste de cel "care isi stapaneste duhul sau" (Prov. 16:32). In legatura cu sufletul, David zice: "imi smeream sufletul" (Ps. 35:13), "imi inalt sufletul" (Ps. 86:4). Solomon vorbeste despre un om care isi distruge sufletul sau si care isi face rau sufletului sau (Prov. 6:32; 8:36). Cu privire la trup, Pavel putea sa spuna: "imi disciplinez trupul" (1 Cor. 9:27). Aceste pasaje si multe altele cu un caracter asemanator, ne arata ca in om exista o unitate materiala si spirituala intr-o singura personalitate, dupa cum a zis cineva: "Zi dupa zi, ceas dupa ceas, minut dupa minut, observam fiecare in noi insine o autoritate centrala, care dirijeaza si care controleaza pe de-o parte miscarile si actiunile din domeniu animal, si pe de alta parte facultatile si eforturile unui duh inteligent - cele doua gasind un punct de unitate sub aceasta autoritate centrala. Cum poate avea loc aceasta, noi nu stim". La aceasta putem adauga ca, daca intervine moartea, "Eul" se identifica cu ceea ce este imaterial - duhul si sufletul - in timp ce in trup, fie acum fie in starea de inviere, "Eul" este cu siguranta identificat cu duhul, sufletul si trupul.
          Aceasta distinctie intre personalitate si {duh, suflet si trup} nu se vede la fel in afirmatiile Domnului nostru ca Om, - cu toate ca in legatura cu umanitatea lui Hristos, noi uitam sa ne amintim mereu ca Persoana Sa era divina, Fiul neschimbat si de neschimbat in Persoana Sa. Din nou aici trebuie sa avem grija, de teama ca din cauza slabiciunii limbajului omenesc sa se spuna ca noi presupunem o umanitate impersonala. Desi era dintotdeauna Fiul in Persoana Sa, El a intrat in mod personal in umanitate - duh, suflet si trup, si de o maniera atat de reala incat s-a putut spune: "Nimic din El nu lipsea din tot ceea ce era caracteristic umanitatii perfecte - El era in totul, si simtea in totul ceea ce omul trebuie sa fie si sa simta - A fost facut in toate asemenea fratilor Sai"... "El a fost nascut din femeie, a luat parte la sange si la carne - El era cu adevarat samanta femeii, si de la aceasta El a luat natura de om care L-a asezat in relatie cu Dumnezeu si cu lucrurile acestei lumi ca Om responsabil pe pamant".
          "Facandu-Se Om, El a luat parte la tot ceea ce tine de realitatea pozitiei pe care a luat-o ca Om"... "Domnul Si-a insusit toate conditiile vietii omenesti, in sensibilitatile, sentimentele si afectiunile Sale, in tot ceea ce depinde de conditia si starea de om, in afara de pacat"
          S-a apropiat, intr-adevar, atat de aproape de poporul Sau incat Simeon a putut sa tina in bratele sale pe Acela care "a masurat apele in causul mainii Lui", si apostolul preaiubit putea sa-si plece capul pe pieptul Celui care este in sanul Tatalui. Noi ne aflam aici in prezenta Aceluia care depaseste intelegere mintii noastre, si care totusi face sa tasneasca lauda si adorarea inimilor noastre.


          5   Concluzie


          Scriind despre acest subiect atat de inalt, am cautat sa urmam Scriptura unde ne conduce ea, cu dorinta de a invata ceea ce este revelat, precum si semnificatia a ceea ce este revelat cu privire la Fiul Preaiubit al lui Dumnezeu, Domnul nostru Isus Hristos. Dar, in timp ce cautam sa profitam de ceea ce este scris, nu trebuie sa uitam niciodata ca in Persoana Fiului, in intruparea si umanitatea lui Hristos, exista ceea ce va fi pentru totdeauna de neinteles si de nepatruns cu mintea limitata a omului. "Nimeni nu cunoaste pe Fiul" (Mat. 11:27) este un cuvant la care am face bine sa fim atenti. Nu ne este permis sa cunoastem Persoanele divine decat in masura in care S-au revelat si atunci cand au facut-o.
          Cum a putut ca o Persoana divina sa devina carne, noi nu stim. Trebuie sa ne abtinem de la orice afirmatie care vizeaza a explica cu mintea omeneasca taina de nepatruns a intruparii. Orice afirmatie avand declarat acest scop trebuie sa trezeasca imediat suspiciunile noastre. Putem fi siguri ca orice initiativa de acest fel, chiar lipsite de acest scop, vor sfarsi prin raspandirea de teorii ratacite de la adevar si dezonorante pentru Fiul.
          Marea noastra preocupare trebuie sa fie de a invata ceea ce este scris, si de a primi adevarul asa cum este scris, fara indoiala si fara rationamente. Dumnezeu indeparteaza imediat pe omul care pune la indoiala revelatia Sa, caci atunci cand referitor la un subiect care este de nepatruns omul intreaba: "Cum?", Dumnezeu raspunde: "Nebunule!" (1 Cor. 15:36). Dar atunci cand rationamentul mandru este pus deoparte, credinta simpla si afectiunile conduc inainte spre adancimile gloriei, "dupa cum este scris: Ceea ce ochiul nu a vazut si urechea nu a auzit si la inima omului nu s-a suit este ceea ce a pregatit Dumnezeu pentru aceia care-L iubesc" (1 Cor. 2:9). Fie si partea noastra de a iubi, a asculta si de a adora.

                                                        -----------------------------------


         

       

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze