Translate

luni, 31 octombrie 2016




                                                                      1 Timotei 2
                                     Expunere verset cu verset

                                                 - IX -



          Bremicker E.A


     12      1 Timotei 2:11 - liniste si supunere

          "Femeia sa invete (sa primeasca invatatura) in liniste, in toata supunerea" (1 Tim. 2:11).


     12.1     In liniste

          O femeie care se poarta dupa cele vazute in versetele anterioare, corespunde cu gandurile lui Dumnezeu pentru casa Sa. O astfel de femeie nu va avea dorinta sa iasa in evidenta si sa atraga privirele asupra ei, ci ea se va comporta discret, si va ramane in spate. Un exemplu frumos este dat de Rebeca. In momentul cand l-a vazut pe Isaac ea s-a acoperit cu un voal. Ea s-a ferit sa fie vazuta de altii. Odata cineva a zis: "Cu cat o sora ramane mai retrasa, cu atat ea este mai frumoasa". Gandul lui Dumnezeu, de mai sus, nu s-a schimbat pana astazi, chiar daca lumea care ne inconjoara invata si practica cu totul altceva.
          Unii comentatori leaga aceste instructiuni doar de strangerile credinciosilor. De fapt, Pavel in  1 Corinteni 14:34-35, exprima ganduri asemanatoare si le leaga de strangerile ca adunare. Dar aici, acestea merg mult mai departe, si sunt exprimate de o maniera generala, fiind vorba de comportamentul public.
          Mesajul din v. 11 incepe prin cuvantul "liniste", si se termina in v. 12 prin acelasi cuvant, "liniste". Invatatura cu privire la comportamentul femeii este, ca sa zicem asa, incadrat de o viata retrasa. Acesta este acceptarea domeniului pe care Dumnezeu l-a stabilit pentru femeie. Intre cele doua extreme avem o declaratie pozitiva si una negativa.
          O viata linistita este de altfel ceva care nu priveste doar pe femei. In pasajele din 1 Tes. 4:11 si 2 Tes. 3:12 arata clar ca si barbatii sunt chemati la o viata linistita. Trebuie sa fim linistiti si sa lucram in liniste. O viata care izbeste in exterior nu este o viata a unui crestin adevarat.


     12.2     Invatarea este un proces

          Femeia trebuie sa invete. "A invata" este specific pentru un elev ca si pentru un ucenic. Cuvantul este intr-adevar inrudit cu cuvantul pentru "ucenic". Pentru o femeie, este vorba sa urmareasca cu atentie la ceea ce se spune. Cuvantul lui Dumnezeu trebuie sa fie asimilat si manifestat ca roada in viata practica, astfel sa-L putem imita mai bine pe Domnul nostru. Timpul folosit pentru verbul "a invata" arata foarte clar ca aceasta este un proces de durata. Este ceva care trebuie permanent facut si refacut. Atat cat vom trai pe pamant, trebuie sa invatam mereu, - atat barbatii cat si femeile. Nu vom parasi scoala lui Dumnezeu decat atunci cand vom parasi pamantul.


     12.3    Supunerea

          Supunerea inseamna a te apleca sub ceva. Avem o dificultate mare de a o accepta. De aceea indemnul de supunere in Noul Testament nu priveste numai pe femei, ci si pe barbati. Romani 13:1 ne aminteste tuturor sa fim supusi autoritatilor. In 1 Petru 5:5 se cere tinerilor sa fie supusi celor batrani, si in Efeseni 5:21 este spus de a fi "supusi unii altora". Este adevarat ca niciunui grup de credinciosi nu-i este dat acest indemn atat de mult, asa cum este dat femeilor (1 Cor. 14:34 ; Efes. 5:22 ; Col. 3:18 ; Tit 2:5 ; 1 Pet. 3:1-5). Recunoastem ca, de la inceput, efortul vrajmasului a fost sa o scoata pe femeie din pozitia sa de supunere.
          Intrebarea se pune de a sti fata de cine este supusa femeia. In pasajele biblice care trateaza comportamentul sotului si sotiei reiese foarte clar. Femeia este subordonata barbatului. Aceasta vrea sa zica ca ea il respecta si-l recunoaste in pozitia pe care i-a dat-o Dumnezeu. Este foarte posibil ca Pavel sa fi avut acelasi gand aici, si pe care il aplica de o maniera generala atat barbatului cat si femeii. Continuarea versetului 12 o sugereaza oricum. Dar se poate gandi de asemenea ca apostolul vorbeste despre supunerea fata de Cuvantul lui Dumnezeu. Este vorba de "toata supunerea", adica fara exceptie. In orice fel noi trebuie sa fim supusi Cuvantului lui Dumnezeu. Aceasta este de asemenea valabil si pentru aceste cerinte. Daca o femeie nu ia in considerare instructiunile date aici, atunci ea paraseste pozitia pe care Dumnezeu i-a atribuit-o.
          Un exemplu frumos care se comporta dupa indemnurile din acest verset, fara sa-l cunoasca, este Maria din Betania. Ea era asezata la picioarele Domnului Isus si asculta cuvantul Sau (Luca 10:39). Aveam acolo atat linistea cat si supunerea. Un alt exemplu este Lidia careia Domnul i-a deschis inima pentru ca ea sa fie atenta la ceea ce spunea Pavel (Fapte 16:15).


     13     1 Timotei 2:12 - invatare, exercitarea autoritatii

          "Dar nu-i permit unei femei sa invete pe altii, nici sa exercite autoritate peste barbat, ci sa ramana in liniste" (1 Tim. 2:12).


     13.1    Un cuvant nepopular

          Femeia nu are o pozitie publica in casa lui Dumnezeu. Dumnezeu a destinat aceasta pozitie barbatilor. Plecand de la aceasta, Pavel spune aici ca nu este permis unei femei sa invete. Pavel este destul de clar asupra acestui punct. El zice: "nu-i permit unei femei sa invete". O comparare cu alte pasaje (Fapte 26:1 ; 1 Cor. 14:34 ; 16:7) arata clar ca aici este vorba, fara ambiguitate, de o interdictie. Pavel nu a scris pentru ca el nu putea suferi femeile, ci pentru ca Duhul Sfant i-a dat misiunea s-o consemneze prin scris. In timpul nostru, aceasta declaratie a lui Pavel este acceptata cu greu, si totusi aceasta este Cuvantul lui Dumnezeu. In crestinatate, aceasta cerinta este cu usurinta ignorata si calcata in picioare.
          De asemenea, Pavel mentioneaza invatatura referitoare la exercitarea autoritatii. "A invata"(*) este aratat in contrast cu "a invata"(*), din v. 11, si "exercitarea autoritatii" este in contrast cu "supunerea" din acelasi v. 11. Dumnezeu vrea ca poruncile Sale sa fie respectate, in timp ce diavolul ar vrea exct invers.

          (*) Primul cuvant se refera la a invata pe altii (ex. invatator), in timp ce al doilea se refera la a invata de la altii, a-si insusi, a afla (ex. elev, ucenic). In romana se foloseste acelasi cuvant, dar in franceza sunt cuvinte diferite (n.t.).


     13.2    Sa nu invete

          In epistolele catre Timotei intalnim de mai multe ori indicatii cu privire la doctrina sau invatatura ( de ex. 1 Tim. 4:11 ; 6:3 ; 2 Tim. 2;2). "A invata" sau "a fi invatator" sunt echivalente. Aici este vorba ca invatatura biblica nu trebuie sa fie transmisa de catre femei, ci de barbati. A invata nu inseamna nimic altceva decat a expune si explica Cuvantul. Femeile nu trebuie s-o faca public. Aceasta nu contrazice pasajul din Tit 2:3-4 unde citim ca femeile mai in varsta trebuie sa le invete lucruri bune pe cele tinere, pentru educarea lor. Cuvantul folosit in acel loc pentru "a educa" (2:4) semnifica "a ghida, a instrui, a calauzi", si are mai mult sensul de a instrui in chestiuni practice. Nu se refera la transmiterea invataturii biblice. Declaratia din acest verset, 1 Tim. 2;12, nu contrazice de asemenea 2 Tim. 3:15 unde vedem ca Timotei a fost instruit in ce priveste Cuvantul lui Dumnezeu de doua femei, mama si bunica sa. Aceasta instruire era potrivita, caci ea s-a facut in atmosfera unei familii, si nu in public. In cartea Fapte de asemenea, este vorba de surori care profeteau (Fapte 21:9). Este cu siguranta izbitor ca nu se spune unde si in ce context ele profeteau. Este destul de sigur ca ele nu o faceau in strangerile publice. Este exact ce se are in vedere aici, in 1 Tim. 2. Este vorba de faptul ca o femeie nu trebuie sa ia o pozitie de invatatoare in strangerile publice ale credinciosilor (strangeri de zidire, studiu Cuvantului, conferinte, discutii biblice, etc.). Acelasi lucru se aplica pentru o slujire prin scris. Daca o femeie scrie o carte de invatatura cu un continut crestin, aceasta pur si simplu nu este permis aici.


     13.3    Sa nu exercite autoritate peste barbat

          Pavel arata acum un prim rezultat al faptului ca o femeie incalca invatatura biblica si paraseste pozitia pe care Dumnezeu i-a destinat-o. O sora care invata exercita autoritate peste barbat. "Exercita autoritate", sensul este de asemenea de "a uza (a se folosi) de autoritate", "a actiona din propria autoritate", "a domina peste cineva". Femeia nu trebuie s-o faca. Femeia nu trebuie (aceasta este exprimat de o maniera generala) sa exercite autoritate peste oameni (peste sexul masculin). Aceasta instructiune urca pana la ordinea din creatie stabilita de Dumnezeu, asa cum o arata foarte clar versetul urmator. In aceasta ordine, Dumnezeu a prevazut ca barbatul sa fie cap. Se poate ca o femeie sa fie mai spirituala decat un barbat, se poate ca ea sa dispuna de o mai mare forta morala. Dar aceasta nu-i da niciodata dreptul sa ia pozitia barbatului. O stare spirituala buna se va manifesta cu adevarat prin faptul ca o sora nu se va face remarcata prin incalcarea acestui punct. Dar un alt fapt trebuie adaugat la acesta. Dupa cadere, Dumnezeu i-a spus lui Eva ca Adam va stapani peste ea (Gen. 3:16). Aceasta a facut parte din blestemul rostit asupra ei. Acest blestem nu este ridicat complet in crestinism, si in niciun caz nu are dreptul sa-l rastoarne.
          Faptul este ca cel care invata este, intr-un anumit sens, deasupra celui care este invatat. Un invatator  se situeaza desupra elevilor sai. Invatarea se face in general de sus in jos. Aceasta este, intr-un anumit sens, exercitarea autoritatii. Nu cunoastem in Scriptura niciun caz de femeie care a invatat in public sau a evanghelizat. Aceasta se aplica nu doar la faptul cand sunt prezenti barbati, ci acest lucru se aplica ca un principiu, atunci cand este vorba de o slujba publica. Surorile pot, bineinteles, sa discute intre ele despre Domnul si despre Cuvantul lui Dumnezeu. Ele pot schimba experiente si ajuta una pe alta, dar ele nu trebuie sa invete. Aceasta nu este in nicio maniera o lipsa pentru surori, ci Dumnezeu nu vrea, si ne spune de ce in versetele urmatoare.
          In contextul acestei porunci exista doua pericole. Unul este ca barbatii nu-si indeplinesc misiunea lor, si ca femeile luand cuvantul in locul lor, incep sa invete. Al doilea pericol este ca femeia sa nu mai spuna nimic, si sa taca chiar si in cadrul familiei. Este dificil de a stabili reguli precise pentru situatii particulare. Principiile sunt foarte clare, si pentru aplicarea lor practica trebuie sa fim exersati inaintea Domnului. Astfel de intrebari se pun, de exemplu pentru slujba de scoala duminicala, pentru lucrarea impreuna cu tinerele, sau atunci cand surorile singure sunt active in campul misionar.
       


vineri, 28 octombrie 2016



                                            1 Timotei 2
                                    Expunere verset cu verset

                                              - VIII -

                                           


          Bremicker E.A


     10     1 Timotei 2:9 - Podoaba exterioara a femeilor

          "La fel si femeile, sa se gateasca in tinuta(*) cuviincioasa, cu modestie si discretie, nu cu impletituri de par, sau cu aur, sau perle, sau imbracamite scumpa" (1 Tim. 2:9)

          (*) Cuvantul "tinuta" sau "costum" (JN Darby), este tradus in germana prin cuvantul "in exterior" (n.t.).


     10.1    "La fel si femeile"

          Cuvintele introductive din verset: "la fel" a dat nastere la diferite interpretari, in parte datorita traducerilor inexacte. Pavel nu vrea sa spuna ca femeile se pot ruga in public la fel ca si barbatii. Aceasta ar fi in contradictie cu alte afirmatii din Noul Testament. "In acelasi mod in care Pavel vrea ca barbatii sa se roage in orice loc, in acelasi fel el da aici surorilor instructiuni de a se gati in exterior in mod decent. Instructiunile care urmeaza aici sunt deci date cu referire speciala la autoritatea apostolica a lui Pavel - sub calauzirea Duhului Sfant. Acestea sunt afirmatii biblice a caror valabilitate este independenta de timp, si prin urmare, sunt valabile si pentru noi. Nu este vorba de o simpla opinie a lui Pavel, sau de un sfat pe care el il da, ci de o porunca inspirata divin. Trebuie sa luam in considerare in mod special ca ceea ce noi citim aici este cu totul opus opiniei generale din aceasta lume, inclusiv din lumea crestina. Chiar multi copii ai lui Dumnezeu nu mai considera aceste indicatii ca fiind obligatorii. Dar ele fac parte din Cuvantul lui Dumnezeu, ca oricare alta parte din Biblie. Acest Cuvant isi pastreaza valabilitatea sa.
          Este in natura multor femei sa le placa sa se impodobeasca. Aceasta era situatia in Vechiul Testament. Si era la fel in timpul apostolului Pavel si a lui Timotei, si astazi nu este altfel. Impotriva gatelii in sine nu are nimic de zis. Din contra. Femeile trebuie sa se gateasca. Intrebarea este cu ce trebuie sa se gateasca femeile crestine. In aceasta masura, acest verset este considerat in totul potrivit.


     10.2    Un exterior (*) decent

          (*) tinuta (trad. JN Darby, n.t.)

          Daca rezumam invatatura din acest verset, vom recunoaste ca este vorba de modestie si decenta. Femeia nu trebuie izbeasca prin exteriorul ei, ci exteriorul femeii trebuie sa fie in acord cu marturisirea sa crestina si marturia ei. Exteriorul femeii, asa cum este el exprimat intre altele prin imbracamintea si podoabele sale, nu este nicidecum indiferent. S-a zis deseori ca inima noastra are importanta inaintea lui Dumnezeu, si ca exteriorul nu are aproape deloc. Prima afirmatie este adevarata. Este adevarat ca inima noastra are importanta. Dar a doua afirmatie nu este adevarata. Exteriorul nostru are aceiasi importanta. Exteriorul este adesea o reflectarea a interiorului. Daca vrei sa privesti in interior, atunci acesta se vede in exterior. Trebuie sa avem o constienta clara a prezentei lui Dumnezeu in casa Sa: Lui nu-I scapa nimic. Dumnezeu vede inima si cauta dreptatea in inima. Dumnezeu vede de asemenea comportamentul nostru exterior, care trebuie sa fie in acord cu interiorul.
          Vrem inca odata sa insistam asupra faptului ca aici este vorba de casa lui Dumnezeu. Aceste instructiuni nu privesc doar strangerile noastre (si acestea fiind incluse), ci intreaga viata publica a femeii crestine. Ar fi gresit daca surorile noastre ar avea o garderoba pentru duminica si o cu totul alta garderoba pentru celelalte zile. Aceasta ar fi ipocrizie si nu ar fi in mod clar in acord cu gandul lui Dumnezeu. Manifestarea a ceea ce este casa lui Dumneze si a ordinei care este legata de aceasta este strans conditionata de aspectul exterior pe care femeile il dau. Gasim un gand asemanator al lui Pavel in Tit 2:10 unde el cere robilor crestini "sa impodobeasca" prin purtarea lor "invatatura Dumnezeului nostru Mantuitor".
          "Exteriorul" (sau: aspectul) inseamna aici prezentarea exterioara a femeii. Aceasta prezentare exterioara a unei persoane exprima adesea ceva din caracterul sau. Prin exteriorul sau (imbracaminte, coafura, podoabe, machiaj, fel de a vorbi, reactii la diferite influente) se arata altora ceva din ceea ce sunt si ceea ce ar dori sa arate.
          "Impodobirea" are ca idee principala de a "pune in ordine", "a aranja", " a pregati". Cuvantul contrar este "haos", harababura, dezordine. Acesta este cuvantul grec pentru"podoaba", care este derivat din cuvantul "cosmetic".Este interesant de stiut ca, cuvantul "decent" este aproape. Decenta se refera la bun simt, potrivit, onorabil. Femeile crestine trebuie sa se imbrace si sa se prezinte in ordine sau cu "bun gust". Solomon o spune foarte raspicat in Proverbe: "O femeie frumoasa si fara minte(*) este ca un inel de aur in ratul unui porc" (Prov. 11:22).

          (*) Sau: "lipsita de bun simt" (alte trad., n.t.)


     10.3    Modestie si discretie

          Exteriorul decent se manifesta prin modestie si discretie. Acestea sunt valori pentru care multi oameni din lume nu au nicio apreciere. Dar inaintea lui Dumnezeu acestea sunt valori spre care noi trebuie sa tindem. "Discretia" este oroarea morala de tot ceea ce nu este potrivit. Este o decenta umila. O femeie crestina va face tot ca sa nu treca peste barierele retinerii feminine. "Modestia" este puterea sanatoasa de a judeca sau stapanirea de sine pe care Dumnezeu ne-a dat-o. In alta parte cuvantul este tradus prin "sobrietate" sau "cumpatare". Prin calauzirea Duhului Sfant, o femeie va intelege, in lumina Cuvantului lui Dumnezeu, ceea ce vrea Dumnezeu de la ea. "Modestia" este de asemenea in legatura cu "bunul simt" si cu "discretia". O femeie crestina va face totul pentru nu a trezi poftele sexuale ale barbatilor prin exteriorul sau. Trebuie sa fie clar ca o astfel de pozitie este cu totul opusa opiniei generale a lumii; traim intr-un timp in care mass-media indeamna exact invers si duhul lumii este total opus.
          Totusi, sa privim lucrurile si altfel. O femeie poate atrage atentia altora in mod negativ atunci cand se imbraca cu buna stiinta intr-un fel demodat si neglijent. Aceasta nu este dupa gandul Domnului. Trebuie ca o femeie sa umble intr-o atitudine decenta, cuviincioasa, si sa nu se faca remarcata inutil intr-un fel sau altul. Este ceea ce confera demnitate unei femei. Despre femeia virtuoasa din Prov. 31 este spus; "imbracamintea ei este de in subtire si purpura" (v.22). Un aspect exterior demn este reflectarea unui interior demn.
          Apoi apostolul Pavel mentioneaza lucrurile negative care nu se potrivesc cu o tinuta decenta si cuviincioasa. Ele aveau cautare in cultura greaca si romana din acel timp, si sunt totdeauna de actualitate, poate cu unele modificari de forma.

               - impletuturi: este vorba de coafuri complicate, aranjate artistic, cu impletituri si noduri. Erau creatii luxoase, care nu aratau deloc simplitate. Nu se refera cu siguranta la impletituri cu totul simple.
               - aur si perle: este vorba de ornamente costisitoare, care puteau fi purtate separat sau prinse in par.
               - imbracaminte scumpa: era acea imbracaminte pe care o purta o femeie ca sa fie vazuta si sa impresioneze in exterior. Imbracamintea si podoabele erau deseori, ca si astazi, un mijloc de etalare a bogatiei sale si de a atrage atentia asupra sa.

          Petru vorbeste la fel despre acest subiect: "podoaba voastra sa nu fie cea de afara, a impletirii parului si a purtarii aurului sau a imbracarii hainelor lumesti, ci omul ascuns al inimii, in frumusetea nepieritoare a unui duh bland si linistit, care este de mare pret inaintea lui Dumnezeu. Pentru ca astfel se impodobeau altadata si sfintele femei" (1 Pet. 3:3-5). Recunoastem aici ca nu este vorba ca femeia sa-si lase parul liber si dezordonat sau ca ea sa renunte la orice podoaba sau la orice imbracaminte atragatoare. Se refera mai mult la faptul ca o femeie crestina nu se face remarcata prin exteriorul ei, ci prin trasaturile sale interioare care sunt pretioase inaintea lui Dumnezeu. Acesta este punctul pe care Pavel il abordeaza de asemenea in versetul urmator din capitolul nostru.
          Exteriorul unei femei nu trebuie sa atraga atentia oamenilor asupra ei, in orice caz nu cea a barbatilor, ci interesul lui Dumnezeu. Dumnezeu ar vrea sa-Si gaseasca placerea. Exteriorul femeii trebuie sa fie in acord cu pozitia sa inaintea lui Dumnezeu. Podoaba crestina foloseste pentru onoarea si bucuria lui Dumnezeu. Podoaba pamanteasca este atractiva pentru oameni.


     11   1 Timotei 2:10 - impodobite cu fapte bune

          " ... ci cu fapte bune, cum se cuvine femeilor care marturisesc temerea de Dumnezeu" (1 Tim. 2:10).


     11.1     Potrivit cu marturisirea

          Acum Pavel incepe sa vorbeasca despre lucrurile pozitive. Femeile crestine marturisesc ceva. Ele marturisesc teama de Dumnezeu. Ele trebuie sa corespunda acestei marturisiri, nu doar prin exteriorul lor decent, ci, de asemenea, si prin fapte bune.
          "Cum se cuvine" inseamna ceea ce se potriveste, ceea ce este in armonie cu teama de Dumnezeu. Ceea ce se marturiseste trebuie sa fie confirmat printr-o atitudine interioara si printr-un comportament exterior. Daca este vorba de marturisire, ceea ce se spune, este exteriorizat, si dat a fi cunoscut public. Atitudinea interioara, cuvintele si faptele trebuie sa se potriveasca si sa fie in armonie cu aceasta. Numai in aceste conditii viata crestina este echilibrata, atat cu privire la barbati cat si la femei. Nu poti pretinde ca te temi de Dumnezeu, si in acelasi timp sa ignori instructiunile Sale. Teama de Dumnezeu se arata printr-o atitudine de dragoste, de respect, de onoare fata de Dumnezeu. Nu inseamana a avea frica de Dumnezeu, ci a-L recunoaste in ceea ce El este.
          N-ar fi drept sa intelegem aceste versete ca un fel de "porunca vestimentara pentru femeia crestina" care ar vrea s-o tina de o maniera legala si poate chiar sa o impuna si altora. Dumnezeu nu ne invata in acest mod in Noul Testament. Exista intrebari la care cei sensibili raspund diferit. La toate intrebarile care se pun, punctul principal este starea de inima fata de Domnul Isus a celui care pune intrebarea. Daca este o reala teama de Dumnezeu si de dragoste in inima, atunci o femeie care are un simt spiritual nu-i va fi greu sa recunoasca voia lui Dumnezeu si sa o faca. Daca inima bate pentru Domnul, atunci toate intrebarile isi vor gasi raspuns. Solomon a scris fiului sau in Proverbe ( aceasta era valabil si pentru ficele sale): "Fiul meu daca vei primi cuvintele mele si vei pastra la tine poruncile mele..., daca o vei cauta ca pe argint si o vei cerceta ca pe comorile ascunse, atunci vei price temere de Domnul si vei gasi cunostinta lui Dumnezeu" (Prov.2:1,4,5).


     11.2     Fapte bune

          Faptele bune nu inseamna ca o femeie sa se arate decenta, vazuta din afara. Nu, campul de activitate al unei femei crestine este mare chiar vazut din afara. Desigur, ea nu se roaga si nu invata in public ca si barbatii, dar aceasta nu vrea sa insemne ca ea trebuie sa fie inactiva. Gasim in Noul Testament exemple de astfel de femei. Maria a facut o fapta buna fata de Domnul (Mat. 26:10). Dorca era plina de fapte bune (Fapte 9:36). Alte femei, precum Priscila, Evodia, Sintihia, si altele, au fost folositoare in lucrarea Domnului.
          O femeie crestina trebuie deci sa fie in totul atractiva si izbitoare, nu prin exteriorul ei, ci prin manifestarea virtutilor crestine (1 Pet. 3:5) si prin fapte bune. In acest pasaj, "faptele bune" care sunt luate in consideratie sunt cele care sunt folositoare prin rezultatul lor si o bogata binecuvantare pentru altii. Bineinteles, ele sunt facute pentru onoarea si bucuria lui Dumnezeu. Dar, in legatura cu casa lui Dumnezeu, care este o casa de rugaciune pentru toti oamenii, faptele bune sunt spre beneficiul altora. Poate sa fie vorba destul de bine de fratii si surorile noastre in credinta, cat si de necredinciosi. Pavel scria lui Tit: "Cuvantul este vrednic de incredere si vreau ca tu sa insisti asupra acestor lucruri, incat cei care L-au crezut pe Dumnezeu sa aiba grija sa fie cei dintai in fapte bune. Acestea sunt bune si de folos oamenilor" (Tit 3:8). Astfel de fapte bune sunt intotdeauna rezultatul vietii celei noi si a dependentei de Dumnezeu (Efes. 2:10).

miercuri, 26 octombrie 2016



                                             1 Timotei 2
                                     Expunere verset cu verset

                                               - VII -

                                           


          Bremicker E.A


     8     1 Timotei 2:7 - Pavel: predicator, apostol, invatator al natiunilor

          " ... pentru ca eu am fost randuit predicator si apostol (spun adevarul, nu mint), un invatator al natiunilor in credinta si adevar" (1 Tim. 2:7).


     8.1    Pavel, un instrument in mana lui Dumnezeu

          "Pentru ca", se refera la marturia din v. 6. Pavel era un instrument cu totul deosebit in mana lui Dumnezeu. El era apostol al natiunilor. Dupa ce a avut o intalnire personala, langa portile Damascului, cu Domnul inviat si glorificat in cer, si dupa ce L-a primit prin credinta, Anania fiindu-i trimis cu urmatoarele cuvinte: "Du-te, pentru ca acesta Imi este un vas ales, ca sa poarte Numele Meu inaintea natiunilor si a imparatilor si a fiilor lui Israel" (Fapte 9:15). Pavel si-a indeplinit cu credinciosie aceasta misiune. Aceasta este, printre altele, ceea ce versetul 7 ne arata.
          Pavel a fost "randuit". Aceasta nu vrea sa spuna in niciun fel ca el a primit o "ordinare" printr-o ceremonie bisericeasca. "Ordinarea" este o nascocire a oamenilor religiosi. Noul Testament nu da nicio indicatie in acest sens. Pavel nu a primit nicio pregatire teologica despre adevarurile crestine. Nu a trecut prin nicio scoala sau instruire omeneasca, ci Dumnezeu l-a pregatit si l-a randuit. Pavel a fost randuit de Dumnezeu Insusi in slujba. Astazi, nu este alt fel.


     8.2   Predicator, apostol si invatator al natiunilor

          Pavel citeaza trei titluri care caracterizeaza in mod special slujba sa. El era predicator, apostol si invatator al natiunilor.

               - Un predicator (sau: crainic,vestitor) este cineva care vorbeste pentru altul. Accentul este pus pe actul de a predica, de a anunta. Autoritatile politice trimiteau in timpul imperiului roman un crainic atunci cand aveau ceva de comunicat subordonatilor lor. Un crainic era un proclamator. Niciun crainic nu ar fi indraznit sa modifice mesajul, nici sa adauge, nici sa scoata ceva. La fel si Pavel a vestit cu toata credinciosia ceea ce i-a fost incredintat. Nu a scos nimic. Nu a adaugat nimic. Nu a modificat nimic. Era atat de strans unit cu ceea ce predica, incat el numea de multe ori "Evanghelia mea" (Rom. 2:16 ; 16:25 ; 2 Tim. 2:8). Totusi, totdeauna era constient ca aceasta era Evanghelia lui Dumnezeu, adica mesajul isi avea originea sa in Dumnezeu Insusi.
               - Pavel nu era doar predicator. El era in acelasi timp apostol. Literal aceasta semnifica "trimis". Dar aceasta indicatie face in mod special referire la autoritatea care i-a fost incredintata pentru a vesti mesajul. El era un apostol chemat de Dumnezeu. Aceasta dadea cuvintelor sale o greutate deosebita. Adaugarea "spun adevarul, nu mint" subliniaza acest punct. Nu putea sa aiba nicio indoiala ca el era apostol. Fata de galateni, el subliniaza acest punct de o maniera deosebita. Incepe scrisoara sa cu aceste cuvinte: "Pavel, apostol nu de la oameni, nici prin om, ci prin Isus Hristos si Dumnezeu Tatal, care L-a inviat dintre morti" (Gal. 1;1). Au existat dintotdeauna oameni care au pus la indoiala apostolatul lui Pavel. De aceea acest punct este subliniat de multe ori.
               - In final Pavel, se numeste invatator al natiunilor. Pavel nu avea doar un mesaj pe care il vestea cu autoritate. El era, de asemenea, acela care explica faptele mantuirii lui Dumnezeu, si le punea inaintea inimilor. Aceasta slujba a sa, nu era limitata numai la natiunea iudaica, ci el era invatator al natiunilor. Acesta este caracterul slujbei sale care este in mod special subliniat aici. Romanilor, le scrie: "Pentru ca voua va vorbesc, natiunilor: Intrucat eu sunt apostol al natiunilor, imi glorific slujba mea" (Rom. 11:13).


     8.3    In credinta si adevar

          Precizarea finala "in credinta si adevar" poate fi inteleasa in mai multe feluri. Este posibil ca Pavel sa se gandeasca aici la sfera credintei si adevarului care a fost facuta publica si transmisa prin Evanghelie. In vechiul legamant nu era asa. Atunci nu era vorba nici de credinta nici de adevar, ci de fapte si de porunci.
          De asemenea, este posibil ca Pavel sa se gandeasca la caracteristica misiunii sale. El traia in ceea ce prezenta altora. Viata sa era cu adevarat o viata de credinta si predicarea sa corespundea adevarului divin.


     9    1 Timotei 2:8 -  cum trebuie sa se roage

          "Vreau deci ca barbatii sa se roage in orice loc, ridicand maini sfinte, fara manie si fara indoiala" (1 Tim. 2:8).


     9.1    Vreau deci

          Cu acest verset 8, apostolul Pavel pune capat primei parti a invataturilor sale din acest capitol. In acelasi timp el abordeaza un nou subiect, in care ii da lui Timotei invataturi speciale pentru barbati si pentru femei.
          Formula "vreau deci" inseamna ca Pavel vorbeste cu autoritate apostolica, dar chiar si atunci prin porunca lui Dumnezeu. S-ar putea traduce astfel: "va poruncesc". Desi era legat de Timotei printr-o legatura de dragoste si prietenie, el ataseaza mesajului sau o insistenta puternica. Era clar ca avea motive concrete pentru aceasta la Efes, acolo unde se afla Timotei. Timotei avea raspunderea de a veghea ca aceste instructiuni sa fie puse in practica.
          In acest verset si in versetele urmatoare, nu era vorba de un punct de vedere personal pe care Pavel il transmitea, ci era vorba de poruncile lui Dumnezeu. Aceste porunci erau valabile atunci ca si astazi, fara nicio modificare. Este atat de uimitor cum aceste cerinte sunt ignorate astazi in multe locuri din crestinatate.


     9.2    Resposabilitatea barbatului si a femeii

     9.2.1    Tinerea invataturilor divine

          Tocmai aceste instructiuni biblice despre barbat si femeie sunt atacate cu violenta de cateva decenii. Totusi invataturile divine sunt clare si lamurite. In cel putin cinci pasaje din epistole este abordat subiectul referitor la barbat si la femeie. In trei dintre ele, Efeseni 5, Coloseni 3 si 1 Petru 3, este vorba in mod special despre barbat si femeie in casatorie, in timp ce in celelalte doua pasaje, 1 Corinteni 11 si 1 Timotei 2, se face referire la barbat si femeie in general. Este bine sa luam in considerare aceasta. Paragraful nostru nu vizeaza casatoria, ci are o aplicatie generala. Bineinteles, sunt inclusi sotii si sotiile. Este important de vazut aceasta mai clar atunci cand vom cerceta aceste versete. Pavel da aici instructiuni despre comportamentul barbatilor si femeilor atunci cand ei sunt impreuna in public.


     9.2.2    Instructiunile divine arata ordinea lui Dumnezeu in creatia naturala

          Instructiunile lui Dumnezeu referitoare la barbat si femeie arata ordinea lui Dumnezeu in creatie. Aproape toate pasajele indicate arata aceasta. In aceasta ordine, totul vine de la Dumnezeu. El a creat si intocmit barbatul si femeia. De aceea El are "dreptul de a decide". El a hotarat in intelepciunea Sa ca barbatul si femeia sa fie diferiti in insasi fiinta lor, si ca ei sa aiba misiuni diferite corespunzatoare fiintei lor. Barbatul a primit de la Dumnezeu responsabilitatea de a conduce. El este "capul". Femeia, dimpotriva, alcatuita din coasta lui Adam, este "inima". Dumnezeu vrea ca aceste diferente sa fie vizibile, in timp ce vrajmasul lui Dumnezeu cauta sa le camufleze. Acesta este terenul tensionat in care traim noi astazi.
          Acolo este foarte important sa vedem ca aceste diferente se refera in primul rand la creatia naturala si nu la noua creatie. In ce priveste pozitia noastra ca si creaturi, barbatul si femeia sunt diferiti. Referitor la pozitia noastra in Hristos, aceste diferente nu mai exista (Gal. 3:28); dar ordinea naturala de la creatie, asa cum a randuit-o Dumnezeu, nu este neutralizata de noua creatie in Hristos.


     9.2.3    Nicio diferenta de valoare sau de demnitate

          In al doilea rand trebuie sa vedem clar ca existenta diferentelor dintre barbat si femeie nu are nimic de-a face cu chestiunea de "valoare" sau de "demnitate". O diferenta de "rang" nu inseamna deloc o diferenta de "valoare" sau de "demnitate". Barbatul si femeia sunt in mod absolut egali in ce priveste valoarea, dar ei nu sunt de acelasi fel. Tinand cont de aceasta ne va ajuta mai bine sa intelegem versetele care urmeaza, si in primul rand sa acceptam mai usor lucrurile.


     9.3     Rugaciunea

          Versetul 8 arata clar patru lucruri:

            - Mai intai este indicat ca trebuie sa ne rugam in public.
          - In al doilea rand, el raspunde la intrebarea cine trebuie sa se roage in public. Acestia sunt barbatii, si nu femeile.
          - In al treilea rand, raspunde la intrebarea unde trebuie sa ne rugam: peste tot (in orice loc).
        - In al patrulea rand, invata in ce atitudine interioara trebuie sa se roage barbatii. Ei trebuie sa ridice maini sfinte, fara manie si fara indoiala.

          Pavel vorbeste in primul rand despre barbati, si ii indeamna sa se roage in public. Prin rugaciune noi Ii vorbim lui Dumnezeu. Daca citim Cuvantul Sau, atunci El este Cel care ne vorbeste. Ambele sunt importante si indispensabile pentru o viata de credinta sfanta. Una din caracteristicile casei lui Dumnezeu, este ca se roaga. Ceea ce este scos in evdenta aici este rugaciunea publica.
          Atunci cand ne rugam lui Dumnezeu in public, aceasta inseamna ca aducem inaintea lui Dumnezeu subiectul nostru de rugaciune, fie ca este vorba de lauda, de multumire, de adorare sau de mijlocire. Aceasta o facem scurt, clar si concret. Rugaciunea publica nu este data pentru a face expuneri lungi inaintea lui Dumnezeu. In orice caz, Dumnezeu nu are nevoie sa I se faca expuneri, El cunoaste lucrurile mai bine decat noi. Aceasta este valabil si pentru cei care asculta. Invatatura isi are locul ei in predicare, nicidecum in rugaciune. Nu este potrivit ca in rugaciunile noastre sa facem introduceri lungi, nici formule de incheiere care suna bine. Sa ne gandim bine ca noi chemam ca Tata pe Cel care judeca fara sa priveasca la infatisare (1 Pet. 1:17). Aceasta vrea sa spuna ca exista un model de pastrat, dar nu in public. Aici trebuie ca rugaciunea sa fie scurta si precisa. Sa ne gandim la indicatiile date de Domnul in predica de pe munte: "Si, cand te rogi, sa nu fii ca fatarnicii, pentru ca lor le place sa se roage stand in picioare in sinagogi si la colturile strazilor, ca sa se arate oamenilor; adevarat va spun ca si-au luat rasplata" (Mat. 6:5). Cel care se roaga in public este purtatorul de cuvant al celorlalti; si el se adreseaza lui Dumnezeu, nu pentru a fi auzit si vazut mai intai de ceilalti.


     9.4     Barbatii

          Pavel se adreseaza acum barbatilor. Barbatii trebuie sa se roage. Deducem fara greutate ca femeile nu trebuie sa se roage in public. Atunci cand barbatii si femeile se gasesc impreuna in public, si cand este rostita o rugaciune, atunci acesta este privilegiul si responsabilitatea barbatului de a se ruga. Libertatea de a se ruga peste tot ( "in orice loc") in public este data barbatilor - si nu femeilor. Porunca este usor de inteles. Cu toate acestea, abaterile nu au intarziat sa apara, deseori cu explicatii si motivatii false.
          De o maniera cu totul generala, rugaciunea este privilegiul fiecarui copil al lui Dumnezeu, atat barbati cat si femei. Gasim in Biblie diferite femei care s-au rugat. Ne gandim la rugaciunea Anei (1 Sam. 2), si a Mariei (Luca 1). Continutul rugaciunii lor arata ca ele erau mature spiritual. Dar erau rugaciuni personale, nicidecum publice. Femeile nu s-au rugat in public. Asa a prevazut si stabilit Dumnezeu. Am vazut deja ca cel care se roaga este purtatorul de cuvant pentru altii, si ca prin aceasta el ia un anume "rol de conducator". Acesta este adevaratul motiv pentru care femeile nu trebuie sa se roage in prezenta barbatilor. Conducerea in rugaciune apartine barbatului si nu femeii. Aceasta nu are nimc a face ca multe surori sunt mai mature spiritual decat barbatii, dar aceasta dispozitie arata ordinea lui Dumnezeu in creatie. "In Hristos" nu este nicio diferenta, toti, barbati si femei, sunt egali. Dar daca este vorba de pozitia in ordinea din creatie si in casa lui Dumnezeu, atunci exista diferente, si Dumnezeu vrea ca ele sa fie vizibile.
          In anumite situatii in care surori rostesc o rugaciune inaintea altora, - de exemplu intr-un loc privat, sau cand sunt intre ele, sau o mama cu copiii sai,- aceasta nu intra in incidenta acestui verset. Intr-un astfel de caz, totusi este voia lui Dumnezeu ca femeia sa-si acopere capul. Aceasta reiese clar din instructiunile din 1 Corinteni 11.
          Pe de-o parte "barbatii" sunt vazuti aici in contrast cu femeile. Pe de alta parte, prin termenul "barbati", nu trebuie sa intelegem un grup special de frati care se diferentiaza de ceilalti, de exemplu prin "varsta", sau prin "functia" lor, sau printr-o pretinsa "maturitate". Este vorba de toti barbatii. Pentru rugaciune nu este nevoie de niciun dar. Orice frate poate rosti o rugaciune in public. Toti fratii au aceasta libertate, bineinteles intr-o atitudine interioara corecta si sub calauzirea Duhului Sfant.


     9.5    In orice loc

          Pavel spune clar unde trebuie sa se roage. Barbatii trebuie sa se roage in orice loc. Aceasta arata clar ca este vorba de rugaciune publica. Este vorba de imprejurari in care credinciosii se afla impreuna si unde este rostita o rugaciune. Intalnim aceasta expresie in 1 Cor. 1:2 ; 2 Cor. 2:14 si 1 Tes. 1:8. Reiese clar ca este vorba de locuri publice unde oamenii se aduna. Poate sa fie in adunarea locala, dar poate sa fie si in alte situatii. Peste tot unde se strang, fie la conferinte, studii biblice, in timpul vacantelor, lucrari evanghelice, intalniri ale tinerilor, grupe de case, inmormantari, casatorii, botezuri, etc..., barbatii sunt cei care trebuie sa se roage. Nu este vorba deci de o  anumita cladire sfanta, de o slujba de inchinare speciala, sau de un anume loc de rugaciune special, ci este vorba de momentul cand credinciosii sunt adunati public si se roaga.
          Acest verset contine in acelasi timp o incurajare generala de a ne ruga in public. Natural, stim de strangerile de rugaciune din adunarea locala. Dar ar fi prea putin sa limitam rugaciunea in comun doar la acestea. De fiecare data cand ne strangem ca si credinciosi, este un privilegiu al barbatilor sa rosteasca o rugaciune. Fie ca noi sa folosim mai mult acest privilegiu.


     9.6    Maini sfinte

          Pavel arata apoi destul de clar in ce atitudine trebuie sa se roage barbatii. Ei trebuie s-o faca ridicand maini afinte. In lumina altor pasaje din Noul Testament, nu este nevoie sa intelegem aceasta expresie literalmente, ci in sens figurativ. In cu totul alt context, Evrei 12:12, de exemplu, vorbeste de asemenea in sens figurativ, de mainile si de genunchii nostrii. Nu este nimic special cu privire la pozitia corporala pentru rugaciune. Aceasta poate sa fie in genunchi, in picioare, sau asezati. Este de la sine inteles ca trebuie, atat cat este posibil, sa luam o atitudine de onoare inaintea lui Dumnezeu, inclusiv in exterior. Dar nu acesta este subiectul principal aici. Acest lucru este valabil si pentru rugaciunea noastra personala. Daca avem insomnii pe timpul noptii, sau daca suntem pe un pat de spital, se poate ruga foarte bine in pat. Daca suntem pe drum, in masina sau in tren, se poate ruga si acolo. Daca ne plimbam pe jos, putem de asemenea sa vorbim cu Tatal nostru din cer, indiferent de situatia in care ne gasim.
          Ceea ce vrea sa spuna versetul nostru, este ca cel care se roaga public, si este prin aceasta "glasul" altora, nu poate sa se amestece cu lucruri care nu sunt in acord cu marturisirea sa de credinta. Cel care se roaga trebuie sa fie in armonie morala cu Dumnezeu. Nu putem sa ne apropiem de Dumnezeu decat avand mainile curate. In acest pasaj cuvantul "sfant" nu este cel folosit frecvent cu sensul de "despartit". "Maini sfinte" inseamna maini "induratoare" sau "pline da har", deci maini care nu sunt murdare. Mainile vorbesc de atitudinea si de activitatea de traire. In purtarea lor barbatii trebuie sa fie plini de har si induratori. Daca facem dimpotriva lucruri care nu se potrivesc cu marturisirea noastra, atunci nu ne putem ruga in public. Avem maini sfinte atunci cand ne curatim, si cand stam permanent in judecata de noi insine inaintea Dumnezeului nostru. Noi suntem familiarizati cu gandul judecati de sine in vederea frangerii painii si de a regla lucrurile care nu sunt in ordine. Aceasta se aplica destul de bine si in privinta rugaciunii publice. 1 Petru 3:7 arata ca barbatii pot cauza impiedicarea rugaciunii lor, de exemplu prin atitudine nepotrivita fata de sotiile lor (acolo este vorba de rugaciunile personale sau in cuplu). Putem de asemenea, printr-o purtare gresita, sa facem ca rugaciunile noastre sa nu aiba efect. Iata de ce sunt necesare maini sfinte. Psalmistul scria deja: "Daca as privit nelegiuirea in inima mea, Domnul nu m-ar fi ascultat" (Ps. 66:18).


     9.7    Fara manie si fara indoiala

          A ridica maini sfinte implica a face fara manie si fara duh de indoiala.
          Mania, sau furia, descopera o stare de suferinta interioara care izbucneste in afara, sau care exprima un temperament usor excitabil. Mania are de-a face cu altul. Este iritabil fata de altii. Biblia ne cere in mod repetat sa ne intelegem unul cu altul, si da o mare valoare faptului de a nu avea nimic impotriva unui frate sau a unei surori. Intr-o atitudine interioara de manie, noi nu putem rosti rugaciuni publice, ci trebuie sa tacem. "Fara manie", implica de asemenea sa nu facem niciodata abuz de rugaciunea publica, atacand sau predicand unui frate sau unei surori.
          Rationamentele, sau duhul de indoiala, par sa aiba mai mult a face cu Dumnezeu. Trebuie sa fim convinsi de lucrul pentru care ne rugam. Daca nu suntem, alunecam in pericolul ca indoiala noastra sa contamineze si pe altii. Trebuie sa lasam deoparte ceea ce nu este imprimat cu claritate si siguranta in rugaciunea publica. Trebuie, in acelasi timp, sa ne rugam cu o incredere ferma ca Dumnezeu ne asculta si raspunde. Gasim un exemplu de duh de indoiala in Fapte 12. Adunarea s-a rugat pentru Petru. Cand Domnul a raspuns la rugaciune si cand Petru statea in fata portii, nimeni nu a vrut sa creada ca aceasta este real.
          Domnul Isus a zis El Insusi odata ucenicilor Sai: "Adevarat va spun ca oricine va zice muntelui acestuia: Ridica-te si arunca-te in mare, si nu se va indoi in inima lui, ci va crede ca ceea ce va spune se va face, va avea orice va spune" (Mc. 11:23). Iacov zice: "dar sa ceara cu credinta, fara sa se indoiasca deloc. Pentru ca cine se indoieste seamana cu valul marii, dus de vant si aruncat incoace si incolo; pentru ca, sa nu se gandeasca omul acela ca va primi ceva de la Domnul: este un om nehotarat in gandurile sale, nestatornic in toate caile lui" (Iac. 1:6-8).
          In concluzie putem spune ca atitudinea de rugaciune a barbatilor intr-o rugaciune publica trebuie sa fie caracterizata de urmatoarele puncte:
               - trebuie sa aiba maini sfinte fata de sine,
               - trebuie sa fie in dragoste si pace cu ceilalti oameni,
               - trebuie sa aiba o incredere deplina fata de Dumnezeu.


           

luni, 24 octombrie 2016



                                            


                                                                1 Timotei 2
                                                        Expunere verset cu verset

                                                                         - VI -

                                             


          Bremicker E.A


     7    1 Timotei 2:6 - dat ca rascumparare

          "Omul Isus Hristos, care S-a dat pe Sine Insusi pret de rascumparare pentru toti, marturia fiind data la timpul ei" (1 Tim. 2:6).


     7.1    Dat ca rascumparare

          Ajungem acum la o a treia afirmatie. Singurul Mijlocitor, Omul Isus Hristos, S-a dat pe Sine Insusi pret de rascumparare pentru toti. A plati un pret de rascumparare era un lucru destul de obisnuit in acel timp. Se platea, de exemplu, pentru rascumpararea libertatii unui rob. Cu toate acestea, aici nu este vorba de o suma de bani, ci de faptul ca Domnul Isus S-a dat pe Sine ca rascumparare. Dumnezeu avea nevoie de o baza pe care sa poata actiona cu privire la omul pacatos, pierdut si supus robiei. Aceasta baza, El a gasit-o. Domnul Isus nu doar ca a platit o rascumparare, dar S-a dat El Insusi ca rascumparare. Nu a pastrat nimic pentru El. Iata ce fel de pret unic a fost platit. Ceea ce a insemnat aceasta pentru El, noi o vedem la crucea de pe Golgota.
          Rascumpararea care a fost data ne face sa ne gandim la trei lucruri:

               - Prin natura sa, fiecare om se afla sub puterea si in teritoriul stapanit de Satan. Nimeni nu poate sa se elibereze pe sine insusi. Aveam nevoie de un rascumparator care sa zdrobeasca aceste legaturi.
               - Prin natura sa, fiecare om se afla sub blestemul pacatului, si prin aceasta sub o sentinta groaznica. Plata pacatului este moartea. Si, de asemenea, nu exista din partea noastra nicio posibilitate de a scapa de aceasta sentinta. Aveam nevoie de un rascumparator care sa ia asupra lui aceasta sentinta de judecata.
               - Prin natura sa, fiecare om a acumulat o datorie pe care nu o poate plati. Am devenit vinovati inaintea lui Dumnezeu, fara posibilitatea de a fi eliberati. Aveam nevoie de un rascumparator care sa plateasca aceasta datorie.

          In timp ce la v. 4, Dumnezeu este "Initiatorul", vedem aici ca Domnul Isus este Cel care rezolva aceasta chestiune. El "S-a dat pe Sine Insusi". Vedem aceste doua parti in Noul Testament. Pe de o parte este Dumnezeu care L-a dat pe Fiul Sau; de alta parte este Fiul care S-a dat pe Sine Insusi. Aceasta ne arata, pe de o parte, ascultarea si devotamentul Sau fata de Dumnezeu, si pe de alta parte libera Sa vointa. Hristos S-a dat El Insusi. A dat totul, nepastrand nimic. El nu este doar negustorul care a vandut tot ce avea (Mat. 13:44), ci a facut mai mult. S-a dat pe Sine Insusi. Atunci cand a venit pe pamant, El nu numai ca a lasat deoparte drepturile Sale legitime (de Creator, de Mesia, de Domn), dar S-a dat pe Sine Insusi ca jertfa.
          Noi nu vom sti prea mult sa ne ocupam de lucrarea Domnului Isus de la cruce. Pavel arata faptul ca Domnul Isus "S-a dat pe Sine Insusi" nu doar aici, ci, de asemenea, si in alte pasaje (Gal. 1:4 ; 2:19-20 ; Efes. 5:2,25 ; Tit 2:14). De fiecare data devotamentul Sau este legat de o anume consecinta. Ceea ce Hristos a facut este sublinitat in toate cazurile prin expresia "S-a dat pe Sine Insusi". Nimeni altcineva nu ar fi vrut sa faca aceasta lucrare. Nimeni altcineva nu ar fi putut sa faca aceasta lucrare. Nimeni altul decat "El Insusi" n-ar fi putut sa fie Rascumparatorul nostru. De aceea, acest cuvant sfant "trebuia" a dominat viata Sa. "Fiul Omului trebuie sa fie dat in mainile oamenilor pacatosi si sa fie rastignit si a treia zi sa invieze" (Luca 24:7). El nu a avut alta voie. Faptul ca El S-a "dat" se refera fara nicio indoiala la Golgota.


     7.2    Dat pentru toti  -  1 Timotei 2:6a

          Nimeni nu este exclus de beneficiile acestei rascumparari. El a platit-o avand in vedere pe toti oamenii, dar nu este eficace decat in cazul celor care recurg in mod efectiv la ea. Din nou Pavel foloseste cuvantul "toti". In acest pasaj trebuie sa avem grija sa facem diferenta intre gandul de ispasire pe de o parte, si cel de substituire de alta parte. Biblia arata cele doua parti.


     7.2.1    Ce este ispasirea 

          Ispasirea (sau propitierea) inseamna ca Domnul Isus, prin lucrarea Sa de la cruce, a oferit o baza prin care Dumnezeu este satisfacut si poate sa acorde mantuirea tuturor oamenilor. Ispasirea Il are in vedere pe Dumnezeu. Prin pacatele noastre L-am jignit pe Dumnezeul cel sfant si L-am dezonorat. Aceasta dezonoare a fost indepartata prin lucrarea ispasitoare a Domnului Isus, - indiferent daca un singur om avea sa fie mantuit sau nu. Dumnezeu a fost in intregime satisfacut si glorificat prin lucrarea de la cruce. Ispasirea este deci in legatura cu potolirea maniei lui Dumnezeu fata de pacat. Noi nu trebuie sa minimalizam cat de mult L-a jignit pacatul pe Dumnezeu. Deseori, noi nu vedem decat partea noastra, dar ar trebui sa vedem mai mult partea lui Dumnezeu. Fiecare pacat este o dezonoare pentru Dumnezeu. A trebuit sa inceapa prin indepartarea lui. Dar ispasirea singura nu mantuieste pe nimeni. Ea este o conditie prealabila necesara. Pentru a fi mantuit, fiecare om trebuie sa primeasca pentru sine personal lucrarea de rascumparare. Trebuie sa-L accepte pe Domnul Isus ca Substitut al sau si sa creada ca El a purtat judecata in locul sau si ca El a murit.


     7.2.2    Diferenta intre rascumparare si substituire

          Domnul Isus nu Si-a dat viata Sa doar pentru a rascumpara pe toti oamenii (pentru rascumpararea lor), dar si ca rascumparare. Diferenra este importanta. Rascumpararea este platita. Prin aceasta este pusa baza prin care Dumnezeu poate sa-i primeasca pe pacatosi. Toti pot sa vina. Ispasirea priveste intreaga lume. Substituirea, dimpotriva, nu priveste decat pe aceia care Il primesc pe Domnul Isus prin credinta si care recurg la lucrarea Sa ca Substitut pentru ei.


     7.2.3    Marcu 10:45 vorbeste de substituire, 1 Tim. 2:6 vorbeste de ispasire - Rom. 3:22

          Un pasaj important, asemanator cu versetul nostru, este Marcu 10:45. El prezinta partea de substituire. Domnul Isus spune despre Sine Insusi: "Pentru ca si Fiul Omului n-a veni ca sa I se slujeasca, ci ca El sa slujeasca si sa-Si dea viata ca rascumparare pentru multi". Diferenta cu versetul nostru sare in ochi. Unul zice "pentru toti", altul "pentru multi". In textul original exista de asemenea o diferenta referitoare la prepozitia "pentru". In 1 Timotei 2, prepozitia semnifica "in vederea" (tuturor, n.t.), in timp ce in Marcu 10 ea semnifica "in locul" (celor multi, n.t.). "In vederea", ar putea fi tradus "pentru binele sau pentru folosul altuia". "In locul", dimpotriva, ar putea fi tradus "inlocuind" sau "ca echivalent". Primul (1 Tim. 2) este ispasirea, al doilea (Mc. 10) este substituirea. Domnul Isus a murit "in vederea tuturor oamenilor" (avand in vedere pe toti oamenii) (ispasire), dar El nu a murit "pentru toti oamenii" (substituire). A pretinde asa ceva ar fi in contradictie totala cu invatatura Noului Testament. Aceasta este doctrina falsa si rea a rascumpararii universale.

          In Romani 3:22, Pavel reuneste aceste doua parti de o maniera foarte frumoasa: "o dreptate a lui Dumnezeu prin credinta in Isus Hristos, pentru toti si peste toti cei care cred". "Pentru toti" da gandul de ispasire. Din nou sunt vizati "toti". "Peste toti cei care cred" da gandul substituirii. Pacatosul trebuie sa vina si sa creada.


     7.3    Marturia fiind data la timpul ei - 1 Timotei 2:6b

          Urmeaza o a patra afirmatie. Ea se refera la faptul ca trebuie sa fie data marturie despre faptele glorioase ale mantuirii descrise de apostolul Pavel. Ceea ce Dumnezeu a avut pe inima a ramas ascuns in Vechiul Testament. Numai atunci cand Domnul Isus a venit pe pamant si lucrarea de la cruce a fost implinita, s-a putut vorbi despre faptul ca Dumnezeu Mantuitorul vrea ca toti oamenii sa fie mantuiti si sa vina la cunostinta adevarului. Abia dupa toate acestea s-a putut vorbi despre ceea ce Domnul Isus, ca singur Mijlocitor prin lucrarea Sa ispasitoare, a pus baza prin care oamenii pierduti pot de acum incolo sa fie impacati cu Dumnezeu. Pana atunci nu sosise timpul. Dar acum timpul a venit. Noi numim deseori, si pe drept, timpul de har. Un timp care este caracterizat de har. 2 Corinteni 6:2 ne vorbeste de "timp potrivit", de "ziua mantuirii". Aceasta este perioada de timp in care harul lui Dumnezeu s-a revarsat spre toti oamenii pentru a mantui pe cei care recurg pentru ei personal la lucrarea de la cruce. Este un timp unic de acest fel, cu totul diferit de toate celelalte dispensatii ale cailor lui Dumnezeu cu oamenii.

  
       

miercuri, 12 octombrie 2016



                                            1 Timotei 2
                                     Expunere verset cu verset
                                                 - V -

                                             


          Bremicker E.A


     6     1 Timotei 2:5  -  un singur Dumnezeu, un singur Mijlocitor

          "Pentru ca este un singur Dumnezeu si un singur Mijlocitor intre Dumnezeu si oameni: Omul Isus Hristos" (1 Tim. 2:5).


     6.1    Este un singur Dumnezeu

          Versetele urmatoare arata calea de mantuire a lui Dumnezeu. Nu este decat un singur Dumnezeu, Cel care a intocmit acest plan de mantuire. Nu este decat un singur Mijlocitor, si El intervine ca "arbitru" intre Dumnezeu si om. Nu este decat o singura temelie pe baza careia Dumnezeu poate sa mantuiasca. Nu este decat o singura cale pe care omul trebuie sa o urmeze. In acest sens, credinta crestina este absoluta. Daca Dumnezeu este Unul singur, atunci doar El poate stabili calea de urmat pentru a veni la El. Dumnezeu nu renunta la aceasta incredintand-o in seama noastra.
          Prima afirmatie spune ca Dumnezeu este Unul singur. Noi recunoastem unicitatea lui Dumnezeu. Este adevarat ca acest fapt in sine nu este nici nou, nici tipic crestin. Deja Vechiul Testament o spune clar. In Deutoronom 6:4, Dumnezeu spune poporului Sau pamantesc: "Asculta, Israele, Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn". Mai tarziu, Dumnezeu spune prin profetul Isaia: "Aduceti-va aminte de cele de mai inainte, din vechime, pentru ca Eu sunt Dumnezeu si nu este altul; Eu sunt Dumnezeu si nu este nimeni asemenea Mie" (Isaia 46:9 ; 44:6,8 ; 45:6,12). In Noul Testament acest fapt este confirmat. Iacov scrie: "Tu crezi ca Dumnezeu este Unul singur. Bine faci" (Iac. 2:19).
          Crestinii nu onoreaza trei dumnezei, asa cum afirma unele religii despre noi; noi nu onoram decat un singur Dumnezeu. Dumnezeu este Unul, dar El "cuprinde" trei persoane ale Dumnezeirii, si anume Dumnezeu Tatal, Dumnezeu Fiul, si Dumnezeu Duhul Sfant. Acest adevar este cu siguranta tipic crestin. El nu a fost revelat in Vechiul Testament, cel mult cu referiri vagi, de exemplu in descrierea creatiei. El nu a fost cu adevart facut vizibil decat atunci cand Fiul a venit pe pamant, si cand Dumnezeu a devenit Om. Nu a fost decat atunci cand Cuvantul a devenit carne si cand gloria Sa a putut sa fie vazuta, cand Dumnezeu S-a manifestat deplin. Marele adevar al unui singur Dumnezeu revelat in trei Persoane a fost descoperita in mod clar la momentul intruparii Domnului Isus, la inceputul lucrarii Sale publice, in lucrarea rascumparatoare de la cruce, in mantuirea pacatosilor pierduti si acum in Adunare. Altfel aceasta nu ar fi fost posibil. Nu este decat un singur Dumnezeu care salveaza, si cele trei Persoane ale Dumnezeirii sunt una in acest plan de mantuire si de salvare a omului. Este gandul Tatalui pe care Fiul l-a implinit prin puterea Duhului Sfant.
          Unicitatea lui Dumnezeu este pusa aici inainte fata de unicitatea umana. Gasim cateva lucruri asemanatoare in Romani 3:29, unde Pavel scrie: "Este Dumnezeu numai al iudeilor? Nu este si al natiunilor?". Daca Dumnezeu este Unul, si asa este, atunci mantuirea este pentru toti oamenii. Ea nu poate fi limitata doar la iudei, ci se adreseaza la toti oamenii. Acest unic Dumnezeu este un Dumnezeu Mantuitor care doreste ca toti oamenii sa fie mantuiti.


     6.2    Un singur Mijlocitor intre Dumnezeu si oameni

          A doua afirmatie spune ca nu este decat un singur Mijlocitor intre Dumnezeu si oameni. Ea ne arata unicitatea Mijlocitorului. Vom cauta in zadar o afirmatie asemanatoare in Vechiul Testament. Cunoastem bine dorinta lui Iov de a avea un arbitru care sa puna mana sa pe Dumnezeu si peste el (Iov 9:33 si 16:21), dar nu gasim raspuns la aceasta dorinta decat in Noul Testament. Singurul Mijlocitor este Omul Hristos Isus. Acesta este de asemenea un adevar tipic crestin.
          Domnul Isus este Mijlocitorul prevazut de Dumnezeu. Aceasta ne duce cu gandul la arbitrul pe care Iov il cauta in zadar. Este adevarat ca acolo nu este vorba ca Dumnezeu si omul sa se intalneasca undeva "la mijloc" in Persoana Domnului Isus. Gandul omenesc al unui "compromis" este exclus total aici. Dumnezeu are cerinte drepte, si aceste cerinte au fost implinite 100% prin lucrarea Domnului Isus. Dar aceasta L-a costat viata.
          "Gloria" Domnului Isus ca "Mijlocitor" este diferita de cele de "Avocat" si de " Mare Preot". Ioan vorbeste despre El ca "Avocat" (1 Ioan 2:1). Scriitorul epistolei catre Evrei vorbeste de mai multe ori de Marele Preot (Ev. 3:1 ; 4:1 ; 8:1). Aici Domnul Isus este prezentat ca singurul Mijlocitor. trebuie sa invatam sa distingem aceste expresii si la ce se refera ele. Avocatura sau slujba de avocat este preotia Domnului Isus care se exercita de jos in sus. El este Avocatul nostru inaintea Tatalui atunci cand noi am pacatuit ca si copii ai lui Dumnezeu. De asemenea, El este Marele nostru Preot inaintea lui Dumnezeu atunci cand este vorba de slabiciunile noastre. - Dimpotriva, ca Mijlocitor, El vine dinspre Dumnezeu spre noi. Este o diferenta la care trebuie sa fim foarte atenti. Mijlocirea nu pleaca de la noi spre Dumnezeu. Nu putem, si nici nu vrem noi insine sa facem un singur pas spre Dumnezeu. De aceea El a venit la noi in Persoana Fiului Sau. "Pentru ca harul lui Dumnezeu, care aduce mantuire tuturor oamenilor, s-a aratat" (Tit 2:11). Aceasta a avut loc in Persoana unui singur Mijlocitor. Dupa cum, ca Mantuitor, El este Mantuitorul lumii (Ioan 4:42 ; 1 Ioan 4:14), la fel ca Mijlocitor, El este Mijlocitor intre Dumnezeu si noi, "oamenii". Fiecarui om ii este data posibilitatea sa recurga la acest Mijlocitor pentru sine. Nimeni nu este exclus. Datorita faptului ca noi oamenii nu putem veni la El, a venit El la noi. Fiindca prapastia intre cel pacatos si Dumnezeu era de netrecut din partea noastra, Dumnezeu a facut sa fie trecuta din partea Sa. Dumnezeu S-a revelat prin singura Persoana care era in masura sa o faca. Noi nu putem intelege aceasta.
          Ceea ce este pus inaintea noastra in acest verset, este Evanghelia harului. Ea ne vorbeste de faptul ca Dumnezeu S-a coborat pana la noi si a devenit Om. "Dumnezeu era in Hristos, impacand lumea cu Sine, nesocotindu-le greselile lor" (2 Cor. 5:19). Aceasta este adevarata stare spirituala care trebuie sa ne caracterizeze in rugaciunea noastra pentru toti oamenii. Este starea unui Dumnezeu care doreste sa mantuiasca pe toti oamenii.


     6.3    Omul Isus Hristos

          Trebuia ca Mijlocitorul sa fie un Om. Era singurul mijloc. Expresia "Omul Isus Hristos" poate fi tradusa prin: "care este El Insusi Om". Si El trebuia sa fie un om fara pacat, caci trebuia ca El sa poarte pacatele altora. Doar un om fara pacat putea sa ia asupra Lui plata pacatului. Astfel ca Domnul Isus ca Mijlocitor al lui Dumnezeu fata de noi oamenii, a corespuns in mod deplin si total pe de o parte Fiintei (naturii) lui Dumnezeu si pe de alta parte nevoilor noastre ca oameni. El stia care erau cerintele unui Dumnezeu sfant si drept, pentru ca era El Insusi Dumnezeu. Doar El putea implini aceste cerinte. El stia in acelasi timp de ceea ce aveam nevoie noi oamenii, si, de asemenea, a dat un raspuns desavarsit.
          Astfel, asa cum Dumnezeu este "Unul", la fel nu este decat "un singur Mijlocitor". A vrea sa punem un alt "mijlocitor" intre Dumnezeu si om, aceasta ar aduce atingere onoarei lui Dumnezeu. Nici Maria, nici ingerii, nici cei care erau numiti "sfinti" nu ar fi putut sa-si asume aceasta responsabilitate. Nu este decat un singur Mijlocitor, si acesta este Domnul si Mantuitorul nostru. In Fapte 4:12, citim: "in nimeni altul nu este mantuire, pentru ca nu este sub cer nici un alt Nume dat intre oameni in care trebuie sa fim mantuiti". Nu este alta cale spre Dumnezeu.
          Biblia il mentioneza de asemenea pe Moise ca mijlocitor (Gal. 3:19), dar este vorba de darea legii (poruncita prin ingeri) poporului Israel printr-un mijlocitor omenesc. In afara de acest caz, titlul acesta ramane pastrat doar pentru Domnul Isus. In afara pasajului nostru, epistola catre Evrei vorbeste despre El mai de graba ca Mijlocitorul unui legamant nou si mai bun (Ev. 8:6 ; 9:15 ; 12:24).
          Este imposibil pentru noi oamenii sa-L vedem pe Dumnezeu in Fiinta Sa absoluta. El locuieste intr-o lumina de nepatruns.  Dar noi Il vedem prin Mijlocitorul. Dumnezeu i-a zis lui Moise: "Omul nu poate sa Ma vada si sa traiasca" (Ex. 33:20). Aceasta este valabil si astazi ca si atunci. Dumnezeu a gasit totusi o cale in persoana Mijlocitorului. In acest sens Domnul Isus ramane Mijlocitor; El nu doar "a fost", ci El "este". Nu este Mijlocitor numai atunci la convertirea omului, ci El ramane si dupa aceea. Noi Il cunoastem astazi in cer ca Om glorificat. Totusi, El nu uita niciodata experientele ca Om pe pamant. Aceasta caracterizeza pana astazi mijlocirea Sa. El S-a smerit atat de mult. Aceasta pentru ca El sa ne fie inca accesibil si astazi. Nu a fost intristare pe El care sa nu o cunoasca. Nimeni nu ne este atat de aproape ca Domnul nostru. Ca Mijlocitor El ne descopera gandurile si inima lui Dumnezeu. Dar este mai mult. El ramane pentru toata eternitatea Mijlocitorul nostru. Asa cum este pentru eternitate Om, asa va fi pentru eternitate Mijlocitor. Prin El si in El vom putea sa vedem ceva din gloria lui Dumnezeu in eternitate, dupa sfarsitul timpului. In acest sens, El ramane pentru totdeauna calea noastra de acces la Dumnezeu. Slujba Sa de Avocat si de Mare Preot va lua sfarsit intr-o zi. In cer nu vom avea nevoie nici de avocat, nici de mare preot, pentru ca acolo nu vor mai fi nici pacate nici slabiciuni. Dar vom avea nevoie de Mijlocitor pentru toata eternitatea.

   

marți, 11 octombrie 2016




                                                                      1 Timotei 2
                                    Expunere verset cu verset
                                                - IV -



          Bremicker E.A


     4     1 Timotei 2:3 - bun si primit inaintea lui Dumnezeu

          "Lucrul acesta este bun si primit inaintea lui Dumnezeu, Mantuitorul nostru..." (1 Tim. 2:3).


     4.1    Dumnezeu Mantuitor

          Afirmatia din acest verset face referire la v. 1. Rugaciunea pentru toti oamenii este buna si primita inaintea lui Dumnezeu, Mantuitorul nostru.
          Expresia "Dumnezeu Mantuitor" nu apare decat in epistolele catre Timotei si Tit. Mantuitor inseamna nu doar Cel care mantuie, ci de asemenea si Pastrator (Cel care are grija, care se ingrijeste). Este Dumnezeul care cuprinde pe toti fiii oamenilor in bunatatea si in dragostea Sa pentru oameni; Se preocupa de ei si ii iubeste (Tit 3:4). Faptul ca Dumnezeu este "Mantuitor" nu este tipic crestin. In profetia lui Isaia, intalnim de sase ori ca Dumnezeu este Mantuitor. Dimpotriva, ceea ce este tipic crestin, este ca Dumnezeu Mantuitor Se preocupa de toti oamenii, vrand sa-i mantuiasca si sa-i aduca la cunostinta adevarului. Interesul Sau nu se limiteaza doar la poporul pamantesc Israel, ci se manifesta fata de toti oamenii. Vom vedea aceasta putin mai departe in v. 4. Cu aceasta convingere si de pe aceasta pozitie trebuie sa ne rugam pentru toti oamenii.
          Rugaciunea este buna si primita "inaintea" Lui. Literal, aceasta inseamna "fata in fata", deci inaintea ochilor Sai. Este miscator ca ni se vorbeste mereu de Dumnezeu, Mantuitorul "nostru". Sub acest caracter El S-a descoperit fata de noi. Sub acest caracter noi Il cunoastem si in care venim inaintea Lui in rugaciune.


     4.2    Bun si primit

          "Bun" nu se refera in acest pasaj la efectul unui lucru, ci apreciaza ceea ce, in sine, este bun, placut sau pretios. "Primit" inseamna ca un lucru este binevenit. Este ceva care merita sa fie primit. Rugaciunile noastre sunt ca niste jertfe care plac lui Dumnezeu. Ele au valoare inaintea lui Dumnezeu si El le primeste. Se bucura atunci cand noi mijlocim in acest fel pentru toti oamenii.


     5      1 Timotei 2:4 - dorinta lui Dumnezeu sa mantuiasca

          "Care doreste ca toti oamenii sa fie mantuiti si sa vina la cunostinta adevarului" (1 Tim. 2:4).


     5.1    Dorinta lui Dumnezeu (Dumnezeu doreste... 2:4)

          Acest verset arata clar motivul pentru care noi trebuie sa ne rugam pentru toti oamenii (2:1). Este dorinta expresa a lui Dumnezeu ca toti oamenii sa fie mantuiti si sa vina la cunostinta adevarului. Dumnezeu nu este numai un Mantuitor in sensul de Pastrator (care poarta de grija) al tuturor oamenilor, ci El doreste ca toti oamenii sa fie salvati de pierzarea eterna. Este prima preocuparea a Sa fata de toti oamenii.
          In acest pasaj, este important de remarcat ca nu este vorba aici de gandul (sfatul, n.t.) de neschimbat al lui Dumnezeu. Daca Dumnezeu are un gand, atunci se va implini cu siguranta (Is. 46:10). Daca acesta ar fi vizat aici, atunci toti oamenii vor fi efectiv mantuiti si vor veni la cunostinta adevarului. Dar multe pasaje din Biblie arata clar ca din nefericire nu acesta este cazul. In versetul nostru nu este vorba despre gandul etern al lui Dumnezeu, ci de planul Sau, de dorinta Sa. Cu privire la planul Sau, Dumnezeu are in vedere pe toti oamenii. El doreste sa-i mantuiasca pe toti oamenii. Si chiar mai mult, caci cuvantul "a dori" folosit aici, este cel care se refera la cineva care ii place sa faca ceva si care se bucura. Dumnezeu este un Dumnezeu care Se bucura sa-Si arate harul si sa mantuiasca pe oameni.
          Totusi, daca vor exista oameni care vor fi intr-o zi pierduti, aceasta, cu siguranta, nu va fi pentru ca Dumnezeu a avut intentia ca ei sa se piarda. Deja in Vechiul Testament Il auzim pe Dumnezeu spunand: "Viu sunt Eu, zice Domnul Dumnezeu, n-am nicio placere in moartea celui rau; ci cel rau sa se intoarca de la calea lui si sa traiasca" (Ez. 33:11). Dumnezeu nu a predestinat pe nimeni pentru condamnare. A pretinde aceasta este o minciuna. Trebuie sa intelegem ca Dumnezeu ne-a dat, noua oamenilor, o vointa libera. Noi ne putem inchide in propria vointa si sa fim neascultatori de planul lui Dumnezeu. Doar "cine vrea" va lua apa vietii (Apoc. 22:17) - acestia sunt cei alesi de Dumnezeu. Din nefericire nimeni nu vrea. Cu toate acestea, este intentia constanta a lui Dumnezeu ca toti oamenii sa fie mantuiti. Daca ei nu sunt mantuiti, in niciun caz nu este vina lui Dumnezeu. In Ioan 5:40, Domnul spune un cuvant tulburator: "nu vreti sa veniti la Mine, ca sa aveti viata". El voia sa le dea viata, dar ei nu voiau deoarece nu-L voiau pe El. Oamenii poarta intrega responsabilitate. In Luca 13:34, Domnul Isus se foloseste de aceleasi cuvinte, atunci cand zice despre Ierusalim: "Ierusalime, Ierusalime, (cetate) care omori pe profeti si-i ucizi cu pietre pe cei trimisi la tine, de cate ori am vrut sa adun pe copiii tai cum isi aduna o gaina puii sub aripile sale, si n-ati vrut!". Aceasta parte de adevar nu este in contradictie cu adevarul despre alegere. Nu putem vorbi despre alegere celor necredinciosi. Mesajul care li se adreseaza este ca, Dumnezeu este un Dumnezeu Mantuitor care L-a dat pe Fiul Sau pentru mantuirea tuturor. Dar nu are sens de a vorbi cu cei necredinciosi de ceva ce ei nu pot sa inteleaga.
          Din nou este vorba despre "toti oamenii" - nimeni nu este exclus. "Toti oamenii" inseamna "toate fiintele umane". In cap. 1 v. 15 Pavel spune ca "Hristos Isus a venit in lume ca sa-i mantuiasca pe pacatosi". Fiecare om este pacatos. Nu exista exceptii. De aceea mesajul de har se adreseaza tututror oamenilor.
          Planul lui Dumnezeu este prezentat aici in doua puncte distincte, dar nu despartite. Gandul nu este ca Dumnezeu mai intai mantuieste pe cineva, si apoi, a doua etapa, el vine la cunostinta adevarului. Desigur, in principiu, este adevarat. In alte pasaje, se vede clar cum cunostinta adevarului din Cuvantul lui Dumnezeu este un proces care nu se incheie niciodata aici pe pamant. Dar in versetul nostru este un alt gand. Aici cele doua lucruri sunt simultane. Atunci cand cineva este mantuit, vine la cunostinta adevarului. Altfel spus: nu poate fi mantuit decat atunci cand recunoaste adevarul lui Dumnezeu.


     5.2    Mantuirea  -  2:4

          Apostolul Pavel vorbeste mai intai de mantuire. Acest cuvant mantuire (salvare) inseamna ca cineva se protejeaza, se pazeste de un pericol, si ferit de pierzare si nimicire. Se poate traduce de asemenea "a vindeca" sau "a restabili".
          Biblia arata diferite aspecte ale mantuirii noastre. Exista o mantuire in timp prin izbavirea de imprejurari pamantesti, si exista o mantuire eterna pentru cer. Mantuirea, aici, trebuie sa fie inteleasa de o maniera generala si globala. Sensul este de mantuire in totalitatea sa. Are in vedere duhul omului, sufletul si trupul sau. Fiecare om are nevoie de mantuire deoarece el este pierdut prin natura sa, si ca el este pe o cale de departare eterna fata de Dumnezeu. Condamnarea este cel mai mare pericol care ameninta pe fiecare om. Nimeni nu poate sa se mantuiasca singur. Trebuie ca cineva sa-l mantuiasca, si numai Dumnezeu poate s-o faca. Calea pentru a fi mantuit este credinta, si temelia este crucea de la Golgota. In acest sens global mantuirea este izbavirea omului de orice pericol, fie cele trecute, prezente sau viitoare.

               - Efeseni 2:8 vorbeste despre mantuire ca de un fapt implinit, implinit in trecut, dar avand efecte in prezent: "Pentru ca prin har sunteti mantuiti, prin credinta; si aceasta nu este de la voi; este darul lui Dumnezeu".
               - 1 Corinteni 1:18 vorbeste despre mantuirea din prezent: "Deoarece cavantul crucii este nebunie pentru cei care pier; dar pentru noi, care suntem mantuiti, este puterea lui Dumnezeu".
               - Evrei 9:28 are in vedere mantuirea din viitor care include trupul celui credincios: "...asa si Hristosul, dupa ce S-a adus o singura data jertfa, ca sa poarte pacatele multora, Se va arata a doua oara, fara pacat, pentru mantuirea celor care Il asteapta". Astfel, "noi Il asteptam pe Domnul Isus Hristos ca Mantuitor care va transforma trupul smereniei noastre in asemanarea trupului gloriei Sale" (Filip. 3:20,21).


     5.3   Cunoasterea adevarului  -  2:4

          Referitor la cunoasterea adevarului, trebuie sa notam ca nu exista articol, nici inaintea cuvantului "cunoastere", nici inaintea cuvantului "adevar". Nu este vorba deci nici de cunoasterea unui adevar special al credintei, nici de cunoasterea vreunui fapt deosebit al mantuirii sau adevarului pe care sa le contina credinta. Este vorba mai mult de natura sau de calitatea unui lucru. Aici este infatisat adevarul intr-un sens general. Aceasta semnifica ceea ce este adevarul. Prin natura sa, omul pierdut se afla sub puterea lui Satan, si prin aceasta in domeniul minciunii. Adevarul nu se gaseste decat inaintea lui Dumnezeu. Adevarul arata ca lucrurile se vad asa cum sunt ele in mod efectiv. Numai Dumnezeu vede lucrurile asa cum sunt ele in realitate. De aceea omul trebuie sa schimbe pozitia. Omul mantuit "paraseste" domeniul minciunii pentru a intra in domeniul adevarului. Omul trebuie sa recunoasca ca Dumnezeu este in mod absolut suveran si ca el a pacatuit impotriva Lui. Trebuie sa inteleaga ca numai Dumnezeu cunoaste calea mantuirii. Este calea, cu privire la care Pavel vorbeste despre un Mijlocitor in versetul urmator. "A cunoaste" semnifica aici "a sti", "a distinge", "a recunoaste". "Cunoasterea" adevarului inseamna deci recunoasterea atat a propriei stari cat si calea de mantuire pe care a prevazut-o Dumnezeu.


     5.4    Doua laturi diferite

          Remarcam din nou ca expresia "sa fie mantuiti" este pasiva. Nimeni nu poate sa se mantuiasca pe el insusi. Cu toate acestea, Dumnezeu ar vrea ca toti oamenii sa faca experienta mantuirii. Faptul in sine de a "mantui" este ceea ce Dumnezeu face. In acelasi timp omul are responsabilitatea de a primi oferta lui Dumnezeu. El are posibilitatea de a accepta sau de a refuza. A refuza este o dovada de necredinta si de neascultare. De fapt multi oameni o fac. De aceea avem un gand asemanator (desi sub o forma negativa) in 2 Tesaloniceni 2:10, unde se vorbeste despre oameni care pier pentru ca ei n-au "primit dragostea adevarului, ca sa fie mantuiti". Acesti oameni nu au acceptat adevarul cu privire la ei si cu privire la Dumnezeu.
          Expresia "a veni la cunostinta adevarului" este din contra activa. Cel care nu ignora responsabilitatea sa si se lasa sa fie mantuit, va face experienta ca a trecut din domeniul minciunii in domeniul "cunoasterii adevarului". El are lumina cu privire la ceea ce este adevarat, si el vede lucrurile asa cum le vede Dumnezeu.

sâmbătă, 8 octombrie 2016




                                                                     1 Timotei 2
                                    Expunere verset cu verset
                                                - III -



          Bremicker E.A


     3     1 Timotei 2:2 - pentru imparati si pentru cei in pozitii inalte

          " ... pentru imparati si pentru toti cei care sunt in pozitii inalte, ca sa ducem o viata pasnica si linistita, in toata evlavia si demnitatea" (1 Tim. 2:2).


     3.1    Pentru imparati si pentru toti cei care sunt in pozitii inalte

          Dupa cum am vazut in aceste versete, nu este vorba in special de ceea ce noi cerem. ci mai de graba cum cerem, pentru cine si pentru ce noi cerem. Pe langa toti oamenii din v. 1, in v. 2 se mentioneaza o categorie cu totul speciala pentru care trebuie sa ne rugam. Este vorba despre imparati si toti cei care sunt in pozitii inalte. Apoi este spus de ce sa ne rugam pentru ei. Aceasta ne este aratat in cuvintele "ca sa".
          Imparatii si oamenii in pozitii inalte sunt dati de Dumnezeu si asezati de El in functii politice. "Imparatii" sunt toti cei care stapanesc sau guverneaza in mod suveran. Aceasta nu-l avea in vedere doar pe imparatul Nero, de exemplu, care domnea la Roma in acel timp, ci avea in vedere mai degraba pe guvernatorii si stapanitorii popoarelor si natiunilor. "Pozitii inalte", se refera la cei care sunt intr-o pozitie inalta, sau care exercita o functie inalta. Este vorba de oameni care exercita autoritate, si prin aceasta sunt mai presus de ceilalti prin rangul lor. Contextul arata foarte clar ca este vorba in primul rand de autoritati politice. Se refera la persoane care formeaza guvernul unui popor, si deci sunt autoritati randuite de Dumnezeu pana astazi. Ei au o influenta asupra multor lucruri care se desfasoara pe pamant, deoarece Dumnezeu le-a incredintat aceasta guvernare.
          Astazi Dumnezeu nu mai guverneaza direct, ci El actioneaza in providenta Sa, prin persoane pe care le-a asezat pentru aceasta. Dupa rapirea Adunarii la cer, guvernarea pamantului nu va mai fi randuita de Dumnezeu, ci inspirata direct de Satan. Acesta va fi un timp groznic. In Imparatia de o mie de ani care va urma, Dumnezeu va guverna direct in persoana Fiului Sau. - Dar pana astazi guvernarile sunt randuite de Dumnezeu. Dumnezeu le-a dat ca institutii si autoritati, astfel ca sa existe o anumita stabilitate aici jos pe pamant. Guvernarea isi are originea dupa potop. Este descrisa in cartea Geneza (Gen. 9:6).
          Dumnezeu este Cel care a dat aceasta organizare puternica pe pamant. In ce le priveste, ele sunt responsabile inaintea lui Dumnezeu pentru faptele si atitudinile lor. Dar aceasta latura nu este atinsa aici. In ce ne priveste, noi ne supunem autoritatii lor, si ne rugam pentru ele. Diferite pasaje din epistole ne arata ca trebuie sa ne supunem autoritatilor (Rom. 13:1 si urmatoarele ; Tit 3:1 ; 1 Pet. 2:13). Aici in 1 Timotei 2, gandul de a ne ruga pentru ele figureaza pe primul plan.
          Ne rugam concret pentru barbati si femei pe care Dumnezeu le-a asezat intr-o astfel de pozitie. Nu este spus aici ca trebuie sa ne rugam pentru autoritatea in sine, adica pentru principiul de guvernare dat de Dumnezeu, sau pentru o anumita forma de guvernare. Este vorba despre persoane care ocupa pozitii politice de conducere. Pavel nu a cerut nicaieri sa se roage pentru ca dictatura existenta in acel tip sa fie indepartata, ci el indemna la rugaciune pentru dictatori. Pana in ziua de azi rugaciunea pentru acesti oameni include de asemenea pe reprezentantii poporului alesi in mod democratic ca si pe cei care stapanesc prin forta in aceasta lume. Dumnezeu spune ca ceea ce fac ei nu este intodeauna bun. Ei sunt responsabili inaintea Lui. Dar aceasta nu este treaba noastra. Noi recunoastem autoritatea asa cum a dat-o Dumnezeu. Dar ne rugam pentru barbati si femei care constituie autoritatea. Este clar ca este mai usor pentru noi astazi decat in timpul cand guvernarea era in mainile unui om crud care ura pe crestini.
          Rugaciunea pentru acesti oameni este cu atat mai necesara astazi, pentru ca, in primul rand, simtim ca marea parte dintre responsabilii politici din timpul nostru, nu cauta decat foarte putin, sau chiar deloc, gandul lui Dumnezeu, si chiar in parte se opun in mod direct Lui. Este caracteristica generatiei strambe si perverse in care traim. (Filip. 2:15). In al doilea rand, recunoastem in mod clar cum oameni care sunt la putere sunt tot mai incurcati, si de multe ori nu mai stiu cum sa rezolve problemele care se ivesc.
          Pe de alta partea, a ne ruga pentru cei care sunt in pozitii inalte, ne va pazi sa vorbim despre ei intr-un mod nepotrivit. Petru scrie "temeti-va de Dumnezeu; dati cinste imparatului!" (1 Pet. 2:17). Aceasta este valabil si astazi, intr-un sens figurativ. A ne ruga pentru ei nu ne va duce sa ne amestecam in politica acestei lumi. Nu este treaba noastra. Ceea ce trebuie sa facem noi ne este spus aici in termeni simpli si clari. Ne rugam pentru oamenii care exercita functii politice, si prin aceasta ne exprimam in acelasi timp demnitatea pozitiei crestine in aceasta lume.
          Conducatorii politici din aceasta lume au nevoie de rugaciunile credinciosilor. Aceasta nu este ca noi am avea nevoie de interventiile "mai marilor" din aceata lume. Este exact opusul. Noi nu avem nevoie de favoarea guvernantilor nostri, ci ei sunt cei care au nevoie de noi, de rugaciunile noastre pentru ei. Atunci cand patriarhul Iacov statea inaintea lui Faraon, nu Faraon a fost cel care l-a binecuvantat pe Iacov, ci Iacov a fost cel care l-a binecuvantat pe cel mai puternic monarh din timpul sau (Gen. 47:10). Evrei 7:7 ne spune ca "fara indoiala, ca cel mai mic este binecuvantat de cel mai mare". In acest caz, "cel mai mare" era Iacov. Demnitatea unui crestin care se roaga pentru puterile politice este mai mare decat demnitatea acestor barbati si femei.
          Proverbe 21:1 ne spune ca inima imparatului este ca niste izvoare de apa, si ca mana Domnului le indreapta incotro vrea. Aceasta arata clar ca autoritatile sunt in mana Domnului nostru. Ele nu pot sa faca ce vor. Prin rugaciunea pentru autoritati noi avem acces la Cel care indreapta puterile in directia in care vrea El. Influenta noastra asupra actiunilor acestor persoane nu rezulta din implicarea noastra politica, ci din rugaciunile noastre pentru ei. Implicarea activa in politica acestei lumi nu trebuie sa fie niciodata misiunea noastra.


     3.2    O viata pasnica si linistita

          Nu ne este spus nimic aici despre continutul rugaciunii. Nu este vorba in mod direct despre mantuirea acestor persoane, desi aceasta trebuie sa fie cu siguranta in rugaciunile noastre. Pavel arata consecintele rugaciunilor noastre pentru acesti oameni. Pe de o parte ii recunoastem si-i onoram; pe de alta parte rugaciunile noastre au urmari concrete. Rugaciunea noastra contribuie la faptul ca, prin harul lui Dumnezu, ei ajung sa ia decizii care conduc la faptul ca noi sa putem avea o viata pasnica si linistita, si aceasta in toata evlavia si demnitatea. In acest mod, de asemenea, Evanghelia poate inainta si raspandi mult mai repede pe pamant. Oamenii politici pot abuza cu usurinta de puterea lor, facand foarte dificila o viata crestina "normala".
          Nu se poate duce o viata pasnica si linistita decat comportandu-ne intr-un mod loial fata de autoritati si rugandu-ne pentru ele, si nu razvratindu-ne impotriva lor. Viata pasnica si linistita nu este scopul principal al rugaciunii. Adevaratul scop al rugaciunii, sunt toti oamenii. Ceea ce avem aici, sunt consecintele rugaciunii.
          Fiecare om isi traieste viata lui atat cat este pe pamant. In Tit 3:3, Pavel aminteste viata noastra anterioara in termeni asemanatori: Ne-am dus aceasta viata "in rautate si in invidie, vrednici de a fi urati si urandu-ne unii pe altii". Acum viata noastra trebuie sa aiba cu totul alte caractere. Este adevarat ca nu trebuie sa intelegem gresit viata "pasnica si linistita". O viata pasnica este o viata lipsita de tulburari exterioare. O viata linistita este o viata in pace. Aceasta presupune absenta tulburarilor din interior si exterior. Desigur, aceasta nu vrea sa insemne ca noi, ca crestini, avem de dus o viata usoara si lipsita de activitate. Aceasta este mai mult decat  a fi asezati in imprejurari exterioare si interioare, care ne permit sa ne traim credinta si de a raspandi Evanghelia fara piedici. Imprejurarile exterioare, cum sunt razboie, revolte, revolutii care pot fi o piedica pentru raspandirea Evangheliei. In aceasta privinta, nu poate fi decat in interesul nostru ca guvernarile sa fie puternice si stabile.
          O viata pasnica si linistita ne face de asemenea sa ne gandim la altceva. Nu este vorba ca noi crestinii, sa raspandim Evanghelia in lume de o maniera zgomotoasa. Noi nu ne comportam ca negustorii din piata, ci noi ne comportam de o maniera pasnica si calma. Domnul Isus Insusi ne-a invatat. Profetul Isaia zice despre El: "nu va striga, nu-Si va ridica glasul" (Is. 42:2). De asemenea, in acest sens, trebuie sa traim si noi, mergand pe drumul nostru in pace.


     3.3   In toata evlavia si demnitatea (sobrietate demna)

          Viata pasnica si linistita a crestinului, cu siguranta nu inseamna ca nu vede nimic in exterior. Din contra. Pe de o parte aceasta viata este insotita de evlavie, si pe de alta parte de demnitate. Prin aceasta suntem recunoscuti. Aceste doua caracteristici intrinseci sunt legate prin cuvantul "toata". Ambele trebuie sa se gaseasca intr-o masura deplina in viata crestinului.
          Evlavia este un termen folosit mai des in 1 Timotei decat in alte epistole (2:2 ; 3:16 ; 4:7,8 ; 6:3,5,6,11). Dar, acest cuvant este adesea inteles gresit. Evlavia nu are nimic a face cu faptul de a fi multumit si fericit in Dumnezeu (aceasta interpretare este legata de etimologia cuvantului evlavie in germana). Nu este vorba despre o relatie tainica cu Dumnezeu, ci de ceva vizibil in afara. Evlavia are de a face cu modul nostru de viata si cu purtarea noastra. Evlavia este o reala consideratie si un adevarat respect fata de Dumnezeu. Este orientarea vizibila a crestinului spre Dumnezeu, care face sa se vada ca Dumnezeu este onorat in tot ceea ce facem. Cineva a formulat aceasta de o maniera mai clara: "viata de evlavie inseamna in primul rand a trai cu Dumnezeu, si in al doilea rand a trai pentru Dumnezeu". A trai in evlavie inseamna ca noi traim aici jos, pe pamant, pentru placerea si bucuria lui Dumnezeu. Un mod de viata evlavios nu ramane ascuns inaintea oamenilor. Ei trebuie sa vada prin noi care este voia lui Dumnezeu. Modelul unei astfel de vieti este Domnul Isus Insusi. De la El se invata ce este adevarata evlavie. Versetul 16 din cap. 3 ne arata ca taina evlaviei nu este numeni altcineva decat Hristos Insusi: Dumnezeu manifestat in carne.
          Demnitatea sau o sobrietate demna consta in a avea respect si consideratie. Aceasta este demnitatea unei vieti in care gandirea interioara este in acord cu actiunile exterioare. Aceasta nu impiedica sa fim crestini bucurosi. In paralel ne straduim sa ne purtam de o maniera potrivita cu pozitia noastra. De asemenea, prin aceasta maniera Numele lui Dumnezeu este glorificat. 
aze