Translate

sâmbătă, 19 noiembrie 2016




                                CASATORIA - O BINECUVANTARE                                                             SAU UN BLESTEM ?

                                                                    - IV -



     Bremicker E.A.


     4     Consecintele caderii pentru casatorie

          Ajungem acum la a treia parte a primei noastre seri. Dumnezeu a creat totul intr-un mod minunat. El a facut totul in asa fel ca Adam si Eva sa se simta bine si sa poata fi fericiti. Cu toate acestea a intervenit caderea, si din acest moment, a existat o mare problema cu privire la casatorie. Ce s-a intamplat? Eva, in ce priveste responsabilitatea sa, si-a parasit locul pe care Dumnezeu i l-a dat. Ea a luat o decizie cu consecinte grele, fara sa-l consulte pe sotul ei. Adam nu a avut nicio obiectie, - aceasta este partea responsabilitatii sale. Dimpotriva, a luat si el din fruct. Vedem aici marea problema care se pune in fiecare casnicie dupa cadere: pe de-o parte pericolul ca femeia sa-si paraseasca rolul pe care Dumnezeu i l-a dat in intelepciunea Sa de Creator, si pe de alta parte pericolul ca sotul sa-si abandoneze rolul pe care Dumnezeu i l-a dat. Le gasim pe amandoua in multe casnicii, inclusiv in casnicii crestine. Este o zona cu probleme pe care o cunoastem prea bine. Si o sursa de probleme suplimentare apar atunci cand recunostem pericolul doar de-o parte, si daca alunecam in cealalta extrema, adica femeia se injoseste iar barbatul stapaneste. Ambele devieri nu sunt in gandul Creatorului.
          Apoi vedem ca Dumnezeu Insusi a aratat consecinta caderii, si anume dorinta femei va fi spre sotul ei, si ca sotul va stapani peste ea. Am aratat mai inainte ca aceasta nu a fost intentia initiala a lui Dumnezeu pentru casatorie. Aceasta este o consecinta a caderii, o consecinta care se manifesta in multe casnicii. Pentru ca femeia s-a inaltat, pentru ca Eva a stapanit peste barbat si a hotarat singura. Dumnezeu a zis: ca rezultat, barbatul va stapani de acum inainte peste tine. Este adevarat, si vreau s-o spun foarte clar, consecintele pot fi atenuate, sau cel putin intr-o anumita masura, intr-o casnicie condusa de o maniera crestina. Aceasta este o provocare pentru toti cei care se casatoresc "in Domnul".


     4.1.1    Doua categorii de probleme

          Daca intram putin mai mult in detaliu, vom vedea ca ceea ce avem acum inaintea noastra ne ajuta sa intelegem cele doua mari categorii de probleme de baza care ameninta toate casniciile, inclusiv cele crestine:
        - Ca prima problema, este ideea emanciparii care se gaseste deja in Geneza. Emanciparea nu este o inventie a timpurilor noastre. Radacina se afla deja in Geneza, atunci cand Eva s-a inaltat mai presus de sotul sau. Aceasta este prima problema.
                 - O a doua problema, este cea de stapanire pe care sotii cauta s-o exercite in cuplu. Ei o fac de o maniera aspra, de o anumita masura, si multe femei sufera mult.

          Aceste doua categorii sunt de asemenea o povara pentru casniciile crestine.


     4.1.1.1    In ce-i priveste pe soti

          Vom incepe cu sotii. Noi suntem in pericol de a abuza de pozitia pe care Dumnezeu ne-a dat-o, in scopuri pur egoiste. Noi suntem in pericol de a stapani si a asupri sotiile noastre, de a fi aspri fata de ele, si de a nu le arata dragostea si caldura de care au nevoie. Noul Testament ne spune in mod expres: "Tot asa, sotilor, locuiti cu ele dupa cunostinta, ca si cu un vas mai slab, feminin, dandu-le oanoare" (1 Pet. 3:7). Ni se cere sa ne iubim sotiile noastre asa cum Hristos a iubit Adunarea. Ne este spus sa ne iubim sotiile noastre si sa nu ne purtam cu amaraciune fata de ele. O dragoste adevarata fata de sotia sa exclude orice asprime, orice stapanire. Cel care isi iubeste sotia sa are dorinta de a-i oferi cei mai bun.


     4.1.1.2    In ce le priveste pe femei

          Dar pentru femeie exista pericolul de a se inalta  si de a parasi rolul pe care Dumnezeu i l-a dat. Societatile noastre occidentale sunt complet impregnate si patrunse de ideile de emancipare. Nu trebuie sa inchidem ochii : daca facem loc ideilor de emancipare si feministe, atunci vor fi consecinte dezastruoase pentru casniciile crestine. Iata doar un exemplu banal: s-a pierdut scopul casatoriei si al familiei atunci cand femeia lucreaza si castiga bani, in timp ce barbatul ramane acasa si creste copiii. Iau acum exemplul extrem. Femeia face cariera si vrea sa progreseze profesional. Barbatul este intr-o oarecare masura "mai putin dezvoltat" intelectual, si el este cel care face menajul. Am caricaturizat putin, dar aceasta arata directia luata in multe cazuri. Binecuvantarea va lipsi cu siguranta. Nu fara motiv le spune Dumnezeu surorilor in Noul Testament, ca ele nu trebuie sa stapaneasca  peste barbat (1 Tim. 2:12). El le spune surorilor ca ele trebuie sa se ocupe de treburile casei (Tit 2:5). Stiu ca acest lucru nu este prea popular, dar nu fac decat sa citez Cuvantul lui Dumnezeu (*). In acelasi pasaj Dumnezeu spune ca femeile trebuie sa fie supuse sotilor lor. Ele trebuie sa manifeste un duh bland si linistit (1 Pet. 3:4). Aceasta este cu totul diferit de ceea ce intalnim in aceasta lume. Sa fim clari: Dumnezeu nu vrea servitoare in camin care se umilesc permanent. Dar cu atat mai mult El nu vrea soti dictatori si avizi sa stapaneasca, mai mult, El nu vrea barbati care sa fie marionete, tinuti in lesa pentru a merge incoace si-n colo - dupa o lesa mai scurta sau mai lunga. Atunci cand femeia stapaneste in casnicie, aceasta inseamna ca sotul nu si-a luat locul sau inaintea lui Dumnezeu. Aceasta, de asemenea, este un pericol. Trebuie sa ne manifestam in dragoste si in respect reciproc. Abia atunci fericirea si binecuvantarea vor fi peste casnicia noastra. Doar atunci consecintele caderii pot sta departe de caminul crestin, cel putin in buna parte.

          (*) Aceasta nu inseamna ca o femeie credincioasa nu poate sa exercite o profesie. Biblia ne arata o serie de femei angajate pentru Domnul si active profesional (de exemplu Priscila, sotia lui Aquila, exercita o profesie in comun cu sotul ei). Fie ca tinerele surori sa invete o profesie, este in totul normal. Singura problema este de a sti daca este voia lui Dumnezeu ca surorile casatorite, avand copii, trebuie sa continue sa exercite o profesie sau nu. Pentru situatii speciale, este necesar sa avem multa intelepciune si calauzire de sus.


     5    Noul Testament confirma descrierea creatiei din Vechiul Testament

     Vom trece rapid la a patra parte din prima noastra expunere. Noul Testament confirma principiul important pe care l-am vazut: "De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de sotia sa". Acest verset este citat de mai multe ori in Noul Testament, nu fara motiv. Sa vedem rapid aceste diferite pasaje.


     5.1.1    Matei 19 - nu divortului

          Primul nostru pasaj este cel din Matei 19 unde se gasesc cuvintele Domnului Isus Insusi. El confirma ceea ce spunea Vechiul Testament. "Iar El, raspunzand, a spus: Nu ati citit ca Cel care i-a facut, de la inceput i-a facut barbat si femeie, si a spus: De aceea va lasa omul pe tatal sau si pe mama sa si se va lipi de sotia sa si cei doi vor fi un singur trup? Astfel ca nu mai sunt doi, ci un singur trup; deci ce a unit Dumnezeu, omul sa nu desparta" (Mat. 19:4-6).
          Citand aceste versete, Domnul Isus spune clar ca un divort este impotriva voiei lui Dumnezeu si in consecinta nu poate fi o optiune pentru nimeni, cu atat mai putin pentru un crestin. Deja am spus aceasta mai inainte: divortul nu este o posibilitate care poate fi luata in considerare pentru un crestin. Eu stiu ca aceasta devine o problema crescanda inclusiv printre crestini, dar noi trebuie sa spune clar: divortul este impotriva voiei lui Dumnezeu. "Ce a unit Dumnezeu, omul sa nu desparta". Fiecare casatorie incheiata inaintea ofiterului de stare civila, este unita de Dumnezeu. Este aceasta clar pentru noi? Fiecare casatorie este unita de Dumnezeu. Aceasta nu inseamna deloc ca orice casatorie este incheiata "in Domnul". Dar nu despre aceasta este vorba aici. Aici este vorba de faptul ca Dumnezeu a randuit casatoria ca o institutie. Atunci cand un barbat si o femeie se casatoresc, ei isi dau "da-ul" public (inaintea ofiterului de stare civila), aceasta casatorie este o casatorie unita de Dumnezeu Creatorul. Nu este permis de a o rupe. Daca o facem, atunci actionam impotriva vointei exprese a lui Dumnezeu. Eu stiu bine ca deseori se aduc argumente ca o astfel de casatorie nu ar fi unita de Dumnezeu pentru ca nu este "in Domnul". Doresc sa atentionez impotriva faptului de a pune aceste doua afirmatii pe acelasi nivel. A se casatori "in Domnul" inseamna a se casatori cu sotia (sotul) pe care Domnul a pregatit-o pentru mine. A fi "uniti de Dumnezeu" inseamna ca, in principiu, El a instituit casatoria, si toti cei care se angajeaza la aceasta, sunt in acest sens "uniti de Dumnezeu".
          Nu vreau sa vorbesc aici de singura exceptie pe care Domnul Insusi o mentioneaza - "in afara de motiv de curvie" (Mat. 5:32). Vreau sa spun doar ca in ce ma priveste, se ia cu multa usurinta aceasta "clauza de exceptie", asa cum se numeste ea.


     5.1.2    1 Corinteni 6 - nu curviei

          1 Corinteni 6 este al doilea pasaj pe care doresc sa vi-l arat. "Nu stiti ca trupurile voastre sunt madulare ale trupului lui Hristos? Luand deci madularele lui Hristos, le voi face madulare ale unei curve? Nicidecum! Sau nu stiti ca cel care se lipeste de o curva este un singur trup cu ea? Pentru ca spune: Cei doi vor fi un singur trup. Dar cel care se lipeste de Domnul este un singur Duh cu El. Fugiti de curvie!" (1 Cor. 6:15-18).
          In acest foarte important capitol este vorba despre curvie, adica a se da placerilor sexuale ale carnii in afara casatoriei. Dumnezeu spune foarte clar si categoric ca aceasta este pacat. Si El spune de asemenea motivul. Nu avem timp de a intra in detalii. Aceasta este clar impotriva voiei lui Dumnezeu de a avea relatii sexuale in afara casatoriei. In afara casatoriei inseamna odata inaintea casatoriei si in timpul casatoriei. In acest pasaj, relatiile sexuale in afara casatoriei (adica curvia) sunt desemnate de Dumnezeu ca "a fi un singur trup" (1 Cor. 6:16a). Cine se uneste cu o prostituata este "un singur trup" cu ea (1 Cor. 6:16a). Termenul exact folosit in Geneza 2, este "o (sau, 'spre') singura carne" (1 Cor. 6:16b). De ce aceasta diferenta intre "un trup" si "o carne"? Acela care are relatii sexuale in afara casatoriei pacatuieste impotriva gandirii lui Dumnezeu, pentru ca el simuleaza ceva care este absent. Casatoria, dupa cum am vazut, este o unitate de duh, suflet si trup. Cel care curveste, cel care are relatii in afara casatoriei, nu vrea decat unitatea trupului, fara unitate de duh si de suflet. Iata ceea ce este denuntat clar in acest pasaj. Acesta este un subiect cu totul actual. Am putea vorbi o seara intrega pentru ca este o problema care ne apasa atat de mult in ziua de azi. Noi traim intr-o lume sexualizata unde pericolele de a cadea in acest pacat sunt deosebit de mari pentru noi barbatii. De aceea recomand categoric, pentru noi barbatii, de a reflecta in liniste la acest capitol. Este extrem de solemn in privinta aceasta.


     5.1.3     Efeseni 5 si Adunarea

          Ultimul verset citat din Geneza 2, despre care vreau sa vorbesc, se gaseste in Efeseni 5. O fac cu multa bucurie pentru ca el ne duce pe o culme deosebita. Pavel scrie: "De aceea va lasa omul pe tata si pe mama si se va lipi de sotia sa, si ce doi vor fi un singur trup (lit. 'spre o singura carne'). Taina aceasta este mare: eu dar vorbesc cu privire la Hristos si la Adunare". Aceasta este o parte minunata si mareata. Dumnezeu ne arata aici ca mariajul are un scop in sine, si anume de a prefigura relatia minunata dintre Hristos si Adunarea Sa. Acest lucru era total necunoscut in Vechiul Testament. Casatoria este o relatie pamanteasca si temporara instituita de Dumnezeu Creatorul, dar in acelasi timp ea este un model al relatiei ceresti si eterne dintre Hristos si Adunarea Sa.
          Casatoria  a fost numita pe drept capodopera lui Dumnezeu din prima creatie, creatia materiala. Hristos si Adunarea Sa este incununarea si rezultatul gandurilor si planurilor lui Dumnezeu din noua creatie. Aceasta misca inima si o face sa inteleaga limbajul imaginilor din Vechiul Testament in lumina Noului Testament. Adam a fost adormit si Eva a fost intocmita din coasta lui. Hristos a iubit Adunarea si S-a dat pe Sine Insusi pentru ea. A murit pentru a avea aceasta Adunare pentru El. Relatia dintre sot si sotie trebuie sa se manifeste dupa relatia lui Hristos cu Adunarea Sa. Dupa cum Hristos a iubit Adunarea, la fel si noi, sotii trebuie sa ne iubim sotiile noastre. Dupa cum Adunarea este supusa lui Hristos, la fel sotiile trebuie sa fie supuse sotilor lor.
          Daca mergem in Apocalipsa, vom regasi aceasta imagine a lui "Hristos si a Adunarii Sale", in imagine sotiei Mielului. Dupa cum deja am spus, Pavel ca si Ioan arata clar ca mariajul are un scop in sine. Si acolo este, cred, culmea cea mai inalta pentru o casnicie crestina. Aceasta da casniciei crestine o noblete cu totul deosebita. Conditia ceresca si eterna a lui Hristos fara de Adunarea Sa este ilustrata printr-o relatie pamanteasca si limitata in timp. Aceasta nu se afla decat in planurile lui Dumnezeu. Nimeni nu si-ar fi putut imagina. Dar aceasta a fost placerea lui Dumnezeu. Atunci cand noi traim o viata de casnicie sau cand dorim sa ne angajam intr-o casatorie, trebuie sa avem aceasta inaintea ochilor nostri. Aceasta taina este mare, si anume ca un om sa lase pe tatal sau si pe mama sa si sa se lipeasca de sotia sa. Dar Pavel vorbeste de aceasta taina in legatura cu Hristos si Adunarea. Intr-adevar merita sa gandim si sa ne conducem viata conjugala dupa acest punct de vedere. Atunci casatoria nu mai este o zona cu probleme, ci o binecuvantare minunata.                

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze