Translate

marți, 6 decembrie 2016




                               CASATORIA - O BINECUVANTARE                                                               SAU UN BLESTEM ?

                                                                     - VII -


     Bremicker E.A


     6.6    Responsabilitati ce privesc pe ambii soti

     6.6.1   Posibile pericole pentru fiecare

          Am vazut indemnurile speciale pentru sot si indemnurile speciale pentru sotie. Acum, inainte de a vorbi de domeniul de responsabilitate comun, doresc sa va prezint pericolele care pandesc atat pe sot cat si pe sotie.


     6.6.1.1    "Daca" - promisiuni conditionate

          Poate suntem inclinati sa spunem: "Ei bine, ma voi achita de responsabilitatile si indatoririle mele, numai daca si sotia mea va face la fel. Daca sotul meu m-a iubeste si are grija de mine, atunci m-a voi supune lui. Daca sotia mea face bine menajul, astfel incat sa nu ma ingrijorez de nimic, atunci o voi aprecia cu bucurie". Eu sunt convins ca aceste formule de "daca", duc la o moarte lenta a casniciei crestine. Atunci cand se incepe sa se mearga pe aceasta cale, se ajunge rapid la a treia clasa a casniciei. Sa nu incercam sa folosim aceste formule de "daca" [promisiuni conditionate]. Nu, sa privim la propriul nostru domeniu de sarcini si responsabilitati pe care ni l-a dat Domnul, si sa ne rugam cu insistenta pentru ca Domnul sa faca pe partenerul nostru sa se achite de domeniul sau de responsabilitati si datorii. Formulele de "daca" nu ne ajuta la nimic. Vom fi intotdeauna dezamagiti de aceste formule.


     6.6.1.2    Principiul de "a da si a primi"

          Un al doilea pericol este de a proceda dupa principiul de "a da si a primi". Imi iubesc sotia, dar astept in acelasi timp ca si ea sa ma iubeasca. Sotia ma iubeste, dar ea asteapta in acelasi timp ca eu sa fac imediat ceva bine pentru ea. Ca principiu economic acesta este bun; dar pentru casnicie acesta nu este o reteta buna. Dragostea doreste ca sa i se intoarca iubirea, si in general acest lucru se intampla; dar dragostea nu se cere. Adevarata dragoste, reala si autentica, se ofera fara sa ceara. Intoarcerea (dragostei) vine de la sine. putem fi siguri. Dragostea pe care o oferim, se va intoarce cu siguranta inapoi. Dar daca ne iubim sotia pentru ca vrem sa obtinem de la ea un raspuns asemanator, - iubitii mei soti, aceasta ne priveste din nou in mod deosebit - atunci undeva, am inteles ceva gresit. Aceasta include si domeniul sexual despre care vom vorbi.


     6.6.1.3    Inversarea rolurilor

          Cea mai mare amenintare pentru casnicie rezulta din pericolul de inversarea rolurilor. Sotia ia conducerea casniciei, si sotul se supune. In discutiile pastorale cu cuplurile care au probleme, s-a constatat adesea ca inversarea rolurilor intre barbat si femeie, este o problema de baza, un rau des intalnit. Am vazut in prima noastra seara ca aceasta problema de inversarea rolurilor a inceput de la Adam si Eva. Domeniile diferite de sarcini si responsabilitati au fost date de Dumnezeu pentru binecuvantarea noastra. Daca le respectam, vom avea parte de fericire si binecuvantare. Daca n-o facem, sa fim siguri ca vom fi lipsiti de partea pe care Dumnezeu a pregatit-o pentru casnicia noastra.


     6.6.2    Sapte puncte ale responsabilitatii comune

          Exista in Biblie cerinte si indemnuri care se aplica ambilor soti. Doresc acum sa vedem cateva. Acestea sunt puncte din Noul Testament care nu se adreseaza in special oamenilor casatoriti, dar ele sunt prezentate in general pentru viata noastra comuna ca frati si surori in credinta. Cu toate acestea, mi se pare potrivit de a le aplica la domeniul cel mai restrans al vietii de comunitate umana. Ceea ce este valabil in general, este de asemenea valabil si pentru cuplu.


     6.6.2.1    A se iubi unul pe altul

          Primul punct in legatura cu cuplul, este ca trebuie sa ne iubim unul pe altul. Porunca de a ne iubi unul pe altul se gaseste de mai multe ori in Noul Testament si dorim s-o aplicam la casatorie.
          Pavel scrie: "Sa nu datorati nimanui nimic, decat sa va iubiti unul pe altul" (Rom. 13:8). Petru scrie si el de asemenea: "Iubiti-va cu caldura unii pe altii, din inima curata" (1 Pet. 1:22). Daca acest lucru este adevarat in general, cu mult mai mult in casnicie! Am vorbit de mai multe ori despre dragoste in aceste seri, si am vazut cum lumea a schimbat complet sensul si continutul dragostei adevarate. Sa ne intrebam acum ce este cu adevarat dragostea. Dragostea nu poate fi definita. Bibila ne spune ca Dumnezeu este dragoste (1 Ioan 4:8,16). Daca am putea defini dragostea, atunci am putea sa-L definim si pe Dumnezeu, si aceasta nu este posibil. De aceea noi nu putem defini dragostea. Dar dragostea poate fi vazuta. Se poate recunoaste dragostea dupa roadele sale. Dumnezeu a aratat dragostea Sa prin faptul ca L-a dat pe Fiul Sau pentru cei pierduti. Cunoastem cu totii Ioan 3:16. Dragostea lui Dumnezeu este vizibila prin faptul ca L-a dat pe Fiul Sau.
          Prima caracteristica a dragostei divine este deci ca ea da. Dragostea este un donator. Dar este mai mult: dragostea este devotata. "A da este mai ferice decat a primi" - si tocmai prin aceasta se exprima dragostea. De asemenea dragostea semnifica, a fi gata de a se jertfi. Hristos ne-a iubit si S-a dat pe "Sine pentru noi". Pana acolo a mers dragostea Sa. Probabil ca nimeni dintre noi nu ar trebui sa-si dea viata pentru partenerul sau, dar intrebarea se pune totusi: suntem noi gata sa renuntam pentru partenerul nostru la ceva important pentru noi?
           Dragostea vede ceea ce este folositor pentru altul. Dar utilitatea nu inseamna totdeauna ceea ce ar vrea partenerul. Nu ar fi dragoste daca noi am da ceva partenerului nostru care stim ca i-ar face rau. Dumnezeu nu ne da asa ceva. Nu, dragostea da celuilat ceea ce este bun pentru el. Dragostea nu implineste pur si simplu orice dorinta, - in care unele sunt egoiste, - ci ea da celuilalt ceea ce este bun pentru el. Iata utilitatea. Asa cum Dumnezeu ne iubeste, la fel ar trebuie sa iubim si noi pe partenerul nostru.
          Aceasta arata clar ca dragostea este contrariul egoismului si indiferentei. Multe casnicii au naufragiat in acestea. "Nimeni sa nu caute folosul sau, ci pe al altuia" ( 1 Cor. 10:24). Aceasta este valabil in cuplu, dar si intr-o asociere. Dragostea este dezinteresata. Dragostea nu se poate obtine prin forta. Nu, dragostea este ceva care se revarsa liber, si care are in vedere binele si folosul altuia. Dragostea este o dispozitie interioara, o stare de spirit care doreste binele pentru altul. Dar dragostea implica de asemenea, a arata altuia apreciere, - in cuvinte si in fapte, dar in special in starea noastra interioara fata de altul.
          Am citit ieri ca Isaac a luat-o pe Rebeca si ca el a iubit-o. Dar istoria lui Isaac si Rebeca arata clar ca dragostea in casnicie nu este o sursa inepuizabila, - nu este ceva permanent. Trebuie sa ne fie clar aceasta: dragostea are nevoie sa fie cultivata in fiecare zi. La inceputul unei casnicii, se pare ca aceasta merge de la sine. Dar este foarte usor ca dragostea sa se raceasca putin cate putin atunci cand nu este cultivata, si in timp ce indiferenta si egoismul castiga teren. Vedem aceasta la Isaac si Rebeca. Vine un moment cand cei doi nu se mai iubesc, si fiecare se ocupa de propriul interes. Nu, dragostea vrea sa fie cultivata. Repetam din nou: a da este mai ferice decat a primi. Ne-am amintit in prima seara ca dragostea este banda adeziva care uneste impreuna pe cei doi soti.


     6.6.2.2    A comunica unul cu altul

          Un al doilea punct care priveste pe cei doi soti in casnicie, este necesitatea de a comunica si a vorbi unul cu altul. In Luca 24, vedem imprejurarea in care cei doi ucenici merg la Emaus. S-a vorbit de multe ori de faptul ca ei discutau unul cu altul. Comunicarea in casnicie este indispensabila. Lipsa comunicarii duce la o moarte lenta a casnicie. Dar, comunicarea este mai mult decat a vorbi unul altuia. A vorbi unul cu altul este expresia minima a comunicarii - si cu toate acestea unele casatorii se indreapta spre esec deja de la acest nivel.
          Comunicarea reala inseamna ca unul se deschide spre celalalt. Dumnezeu ne-a dat un duh, si acesta este motivul pentru care noi suntem capabili de a comunica, - mai intai cu Dumnezeu si apoi unii cu altii. Trebuie sa ne vorbim unul altuia, sa discutam si sa ne deschidem unul fata de altul. Sotii care, in aceasta privinta, nu mai comunica impreuna, ajung rapid la a treia clasa de casnicie.
          De ce sa vorbeasca unul cu altul? Cum sa vorbeasca unul cu altul? Despre ce discutam noi? Doresc sa va amintesc cele trei domenii care alcatuiesc fiinta umana: duh, suflet si trup.

               - Comunicarea pe plan intelectual si spiritual semnifica in primul rand discutii din Cuvantul lui Dumnezeu si pe subiecte biblice. Aceasta inseamna ca dupa adunare se vorbeste putin impreuna despre ceea ce am auzit. Comunicarea pe plan intelectual implica interesul a ceea ce este important pentru celalalt. Sotia nu trebuie sa cunoasca toate detaliile vietii profesionale ale sotului, dar este bine ca ea sa se intereseze, si sa-l intrebe pe sotul ei cum a fost ziua sa de munca. Si invers, sotul sa se intereseze de ceea ce a facut sotia in timpul zilei. El nu trebuie sa vina seara acasa, sa se aseze intr-un colt cu servieta plina de dosare, sa bea o bere, sa citeasca ziarul pe canapea si abia apoi sa vorbeasca cu sotia. Nu, sotia care a fost intrega zi singura, care poate a fost stresata cu copiii, ea asteapta un cuvant prietenos. Ea doreste o conversatie despre ceea ce ea a facut pe parcursul zilei, si i-ar placea sa impartaseasca cu sotul ei.

          Ajunsi la acest punct doresc sa va dau un indemn foarte practic: comunicarea poate insemna de asemenea discutii despre chestiuni financiare. Unii soti inteleg responsabilitatea lor de a conduce in sensul ca sotia primeste bani de buzunar fara sa stie de cat castiga sotul. Sunt de acord ca exista situatii speciale cand aceasta este potrivit. Dar in general, deschiderea si transparenta intre soti trebuie sa domine in aceste chestiuni. Cunosc casnicii tinere care au suferit mult din aceasta privinta. Secretul (meschin) in chestiunile financiare nu favorizeaza in general o buna atmosfera de incredere.

               - In mod natural, in casnicie avem, de asemenea, o comunicare trupeasca - cu sau fara cuvinte. Cu toate acestea, este totusi o comunicare. Un sarut dimineata cand se pleaca de acasa, face parte din comunicare. Un cuvant prietenos la plecare, un cuvant de dragoste la intoarcere, o imbratisare, chiar si scurta, in viata de zi cu zi, nu este si aceasta comunicare? Imi face placere sa-mi amintesc de un cuplu, care dupa 50 de ani de casnicie se plimba totdeauina tinandu-se de mana, si sotul plin de iubire mangaia fata sotiei sale sapata de riduri de-a lungul timpului. In final, exista de asemenea comunicare pe plan sexual; ne vom ocupa de aceasta in continuare.

          Repet din nou: lipsa comunicarii este o moarte lenta a casniciei. Suntem cu totii constienti de aceasta? Eu cred ca este foarte, foarte important de a comunica unul cu altul in acest sens.


     6.6.2.3    A ne ruga unul cu altul si unul pentru altul

          Al treilea punct pe care vreau sa vi-l prezint este rugaciunea comuna in casnicie. Epistola lui Iacov ne spune de a ne ruga unul pentru altul (Iac. 5:16). In cartea Fapte intalnim de mai multe ori rugaciuni impreuna de comun acord. Cunoastem noi aceasta in casnicia noastra? Pentru multi aceasta  li se pare normal, dar, din nefericire exista casnicii crestinte unde sotii nu se roaga niciodata impreuna, - poate doar la masa. O sora in varsta, vaduva, a spus odata unui frate cu putin inainte de a muri: sotul meu nu s-a rugat niciodata cu mine. O astfel de casnicie nu poate fi o casnicie din prima clasa. Noi trebuie sa ne rugam unul cu altul, dar, de asemenea, trebuie sa ne rugam unul pentru altul. In viata de cuplu rugaciunea personala isi are locul ei. Ne rugam impreuna ca soti, dar ne rugam de asemenea si in mod individual. Cele doua moduri isi au locul lor. Aceasta rugaciune, unul cu altul, - doresc sa le spun tinerilor inca odata in legatura cu subiectul de ieri, - nu incepe in ziua cand se spune "da" inaintea ofiterului de stare civila. Aceasta rugaciune unul cu altul incepe din perioada logodnei, in timp ce rugaciunea unul pentru altul incepe mai inainte. Ar fi dezastruos daca in casniciile noastre ne rugam unul impotriva celuilalt. Din nefericire aceasta se intampla. Fie ca Dumnezeu sa ne pazeasca.


     6.6.2.4    A se critica unul pe altul de o maniera pozitiva

          Un al patrulea punct asupra caruia doresc sa va indrept atentia este ca in casnicie noi trebuie sa ne criticam unul pe altul de o maniera pozitiva. Aceasta implica faptul ca noi sa ne dam seama de slabiciunile celuilalt. Poate ca la prima vedere aceasta ar parea putin ciudat, deoarece cuvantul "a critica" este legat de o conotatie negativa. Dar critica nu trebuie sa fie negativa.
          In Efeseni 4:2 si Coloseni 3:13, ni se cere sa ne ingaduim unul pe altul, - si aceasta in dragoste. Aceasta inseamna ca noi ne ingaduim si ne acceptam reciproc cu slabiciunile noastre. Romani 15:7 zice sa ne primim unii pe altii, asa cum si Hristos ne-a primit. Aceasta include ca noi suntem atenti unul cu altul atunci cand constatam ca ceva nu merge la celalalt. De aceasta maniera trebuie inteles subtitlul de mai sus "a se critica unul pe altul". Stiu ca in practica vietii conjugale este foarte dificil; dar pentru un cuplu bine sudat, este potrivit de a-si spune unul altuia, sincer si in dragoste, ceea ce ne deranjeaza. Este o datorie pe care o avem unul fata de altul inaintea Domnului. Facuta corect, nu ne facem rau, ci ne ajutam reciproc.
          Exista doua aspecte cu privire la dificultatea de a face acest serviciu reciproc, si de a fi atenti la greselile si slabiciunile noastre. Pe de-o parte nu este usor pentru cel care critica pe altul (chiar inteles in sensul indicat). De cealalta parte nu este in totul simplu de a primi un astfel de serviciu. In ambele situatii putem face multe greseli.
          Apoi, este important ca aceasta critica sa fie bine motivata. Daca motivele sunt gresite, critica nu-si va atinge niciodata scopul. Daca vrem doar sa-l umilim pe celalalt, atunci aceasta va esua cu siguranta. Nu este bine daca spunem ceva partenerului doar pentru a ne pune intr-o lumina favorabila. Este mai rau daca facem astfel de critici in public. Imaginati-va un sot care isi umileste sotia (sau invers, sotia care isi umileste sotul) inaintea unui grup de oameni, poate inaintea propriilor copii, nu are importanta unde; este groaznic pentru un cuplu. O astfel de critica nu foloseste la nimic; dimpotriva, ea distruge cuplul. Daca avem sa ne spune ceva reciproc, sa fie bine motivat, intr-o stare de spirit buna si intr-un mod potrivit.
          Mai intai avem nevoie sa vorbim in rugaciune Domnului. Apoi, ar trebui intotdeauna sa cautam sa ne punem in pielea partenerului nostru, si sa ne intrebam cum ne-am simti noi daca ea (el) ne-ar spune aceasta. Putem , de asemenea, sa invatam de la apostolul Pavel prin epistolele pe care el le-a adresat credinciosilor la care avea ceva de corectat. Cum a procedat el? In afara de exceptiile rare si intemeiate, el incepea intotdeauna prin a scoate in evidenta ceea ce gasea pozitiv. La fel ar trebui sa facem si noi. - Iata deci, doar cateva mici indicatii; subiectul este foarte vast, o stim bine, dar eu nu pot sa dau aici decat cateva mici sugestii.
          A accepta critica este destul de dificil. O stim din experienta noastra de fiecare zi. Pentru o mare parte dintre noi, daca suntem criticati, aceasta trezeste imediat o impotrivire interioara. Aceasta se intampla chiar si atunci cand stim ca este justificata critica. De multe ori noi refuzam critica celuilalt pe motivul ca atitudinea sa este una gresita. Se plateste celuilalt cu aceeasi moneda, fie in mod direct, deschis, fie doar printr-o atitudine interioara de inima. Acesta este un mod gresit de a reactiona la critica. Un alt mod este de a tace in fata criticii, dar imbufnat. Se poate sa primim critica in exterior, dar sa zicem in interior: intotdeauna are motive. Cand se incepe a se actiona astfel, aceasta duce la o moarte lenta a casniciei, prin sufocare.
          Atunci, care este calea potrivira? Eu cred ca ar trebui sa cautam sa primim un cuvant bine intentionat ca venind de la Domnul. Ar trebui sa plecam de la faptul ca partenerul nostru l-a spus din partea Domnului. Atunci, trebuie sa aducem aceasta in rugaciune, apoi, daca este necesar, sa vorbim pe un fond linistit cu partenerul nostru. Este foarte important sa avem si sa cultivam aceste discutii deschise impreuna.
          Atunci cand Dumnezeu i-a unit pe Adam si Eva ca soti, citim in Cuvant ca ei erau goi. Asa i-a creat Dumnezeu in starea de inocenta. Nu ne duce aceasta cu gandul la faptul ca ei trebuiau sa aiba in cuplu o deplina libertate unul fata de altul? Aceasta libertate implica faptul ca ei erau acolo unul pentru altul. Dar aceasta implica de asemenea ca noi suntem in stare sa ne dam seama reciproc de greselile si de slabiciunile noastre. Aceasta este un mod de a ne ajuta reciproc. Ar fi gresit sa tacem pur si simplu la lucrurile care ne deranjeaza.


     6.6.2.5     A fi impreuna sexual

          Vreau sa va vorbesc acum de un al cincilea punct. Va vorbesc deoarece prin lucrarea pastorala s-a constatat ca multe casnicii au de suferit datorita acestui punct. Este vorba de a fi impreuna sexual, sotul si sotia, in casnicie. Sa citim mai intai cateva pasaje din Biblie:

               - 1 Corinteni 7:4-5: "Sotia nu este stapana pe trupul ei, ci sotul; de asemenea, nici sotul nu este stapan pe trupul lui, ci sotia. Nu va lipsiti unul de altul decat, poate, prin intelegere, pentru un timp, ca sa va dedicati rugaciunii; si fiti din nou impreuna, ca sa nu va ispiteasca Satan, din cauza neinfranarii voastre".
               - 1 Tesaloniceni 4:3-5: "Pentru ca aceasta este voia lui Dumnezeu: sfintirea voastra, ca sa va feriti de curvie; fiecare dintre voi sa stie sa-si tina vasul in sfintenie si onoare (nu in patima poftei, ca si natiunile care nu-L cunosc pe Dumnezeu)".
               - Evrei 13:4: "Casatoria sa fie tinuta in onoare in toate, si patul neintinat, pentru ca pe curvari si pe adulteri ii va judeca Dumnezeu".
               - Coloseni 3:5: "Omorati deci madularele voastre, cele de pe pamant: curvie, necuratie, patima, pofta rea si lacomie, care este idolatrie".

          In primele trei pasaje, este vorba foarte concret despre casatorie. In prima seara, am vazut ca Dumnezeu a randuit cuplul casatorit sa aiba impreuna relatii sexuale. Cadrul potrivit pentru a fi fericiti impreuna si a avea o uniune intima fericita, este casatoria, o subliniem inca o data. Nu vom putea niciodata sa despartim uniunea intima (faptul de a fi impreuna sexual, sot si sotie) de dragostea dintre sotul si sotia sa in casatorie. Ne aducem aminte de ceea ce am zis cu privire la dragoste: dragostea se da. A da este mai ferice decat a primi. Acest lucru se aplica si pentru relatiile intime dintre sot si sotie. Vedem cat de mult s-au schimbat lucrurile astazi in lume. In aceasta lume se foloseste impreuna patul pentru propria sa placere, pentru satisfacerea ego-ului sau (eul sau) si a poftei personale. Se dedau la patima si lacomie, - si toate acestea fara sa fie casatoriti. In casatorie, relatiile sexuale dintre sot si sotie, este expresia minunata de dragoste unde se da ceva fara a astepta ceva in schimb.
          Eu cred ca exista doua pericole deosebite in ce ne priveste. Unul este de a pune prea mult accent pe domeniul sexual; celalalt este de a se lipsi unul pe altul. Cuvantul lui Dumnezeu ne atentioneaza impotriva celor doua pericole. In 1 Tesaloniceni 4:5 am citit "nu in patima poftei". Dumnezeu nu vrea asa. Dumnezeu nu a randuit viata comuna sexuala pentru a se deda la egoism si la satisfacerea poftei noastre, la autosatisfacere personala. Sexualitatea este un dar minunat al lui Dumnezeu, care a fost dat pentru bucuria noastra comuna, dar se poate abuza de el chiar si in casatorie. Orice dar al lui Dumnezeu poate fi folosit rau, si se poate abuza. A manca si a bea sunt de asemenea un dar al lui Dumnezeu, dar, de asemenea, se poate imbuiba si imbata. Se poate abuza astfel de aceste daruri ale lui Dumnezeu, folosindu-le intru-un mod nepotrivit. Acesta poate fi de asemenea, si in situatia sexualitatii.
          Relatia sexuala in afara casatoriei este intotdeauna o practica rea. Dumnezeu a interzis-o in mod categoric. Dar, se poate de asemenea, sa se foloseasca acest dar al lui Dumnezeu intr-un fel rau chiar si in sanul casatoriei. Exista numeroase cazuri de casnicii care au cazut in a treia clasa, datorita faptului ca barbatul s-a impus, fara menajamente fata de sotia sa, avand in vedere in primul rand satisfacerea propriei pofte. Traim astazi intr-un timp in care o astfel de atitudine cu asteptarile sale este puternic incurajata printre noi barbatii. Ca si crestini trebuie sa fim atenti la astfel de pericole. Daca mergem la un chiosc pentru a cumpara un ziar. suntem adesea manipulati deja intr-o anumita directie. Internetul face restul. Vreau sa va spun aici foarte categoric si foarte clar: daca navigam pe internet si daca ne ocupam acolo cu pornografie, atunci sexualitatea noastra este stricata si schilodita. Apoi, ca soti, noi nu mai suntem in masura sa dam sotiilor noastre ceea ce le datoram. Sunt multe casnicii crestine care au fost atinse de pornografie. Vreau sa le spun aici foarte solemn si cu multa insistenta - nu folositi intr-un mod rau aceasta libertate, va rog. Aceasta este o problema a timpurilor noastre. si de aceea vreau sa va vorbesc.
          Am citit in Coloseni 3: "Omorati madularele voastre care sunt pe pamant". Omorati-le ! Atunci cand aceste lucruri, - curvia, necuratia, patima, pofta rea - vor sa vina asupra noastra, atunci noi trebuie sa le omoram. A omori inseamna a nimici in mod radical. Cu aceste lucruri nu se poate juca, ci trebuie sa li se puna capat de o maniera radicala. "Omorati aceste madulare" ne spune Cuvantul lui Dumnezeu.
          Un alt pericol - care exista de asemenea - este cel al abstinentei. 1 Corinteni 7 spune foarte clar: "nu va lipsiti unul de altul". Cuvantul lui Dumnezeu vorbeste despre aceste lucruri foarte deschis. Noi avem uneori o problema de a vorbi, dar Biblia vorbeste despre aceste subiecte foarte clar. "Nu va lipsiti", zice apostolul. De ce nu ? Pentru ca exista un pericol. Pentru ca daca ne lipsim unul de altul, pericolul de a cadea in curvie este cu mult mai mare. Iubite surori, ganditi-va la aceasta va rog. Adesea, mai degraba sotia decat sotul este cea care arata o mai mare retinere. "Nu va lipsiti". Nu, Dumnezeu vrea sa ne vada impreuna fericiti si in relatia sexuala.
          Dar noi sotii, trebuie sa stim in mod natural ca sotiile noastre au nevoie de un alt context si de alte conditii decat noi sotii, pentru a fi impreuna sexual. Pentru o mare parte dintre femei, uniunea intima nu este o implinire reala decat daca exista un mediu sufletesc favorabil in care sa se poata bucura impreuna sexual. Daca in timpul zilei a avut parte de stres, de probleme sau poate tensiuni, daca a avut parte de agitatie, - in general acestea nu pot fi o problema pentru noi sotii, in timp ce pentru sotiile noastre ele pot fi. Noi inchidem imediat intrerupatorul, si ne concentram la relatia intima. Pentru o mare parte dintre femei este cu totul altfel. Trairea practica are in general mult efect asupra ceea ce se experimenteaza sexual. Noi sotii trebuie sa stim, si apoi sa luam aminte.
          Din nefericire, noi sotii, manifestam adesea in schimb un mare egoism, - ceea ce este deci contrariul dragostei - pur si simplu noi trecem peste orice. De aceea suntem indemnati sa "locuim cu ele [sotiile voastre] ... ca si cu un vas mai slab" (1 Pet. 3:7). Aceasta se poate aplica de asemenea si la domeniul sexual. Este bine ca sotul si sotia sa discute deschis despre cele de mai sus. Pe drept cuvant la tinerele casnicii, dar nu doar la ele, exista adesea ignoranta, dar uneori chiar indiferenta sau lipsa de intelegere din partea noastra ca soti. Ar fi o marea greasala daca sotia, in loc sa discute deschis cu sotul ei, se inchide in carapacea ei bombanind si nu zicand nimic. Aceasta nu rezolva problemele.


     6.6.2.6   A marturisi gresala unul altuia si a o ierta

          Doresc sa va prezint un al saselea punct care, personal mi se pare foarte important. Sunt convins ca multe cupluri au aceasta problema. Este vorba de indemnul din Biblie de a ne marturisi unul altuia cand am gresit, si de a fi gata inainte de toate de a ne ierta greselile unii altora. Exista conflicte in toate cuplurile. Se intampla la fiecare ca intr-o zi sa greseasca impotriva celuilalt, adica fiecare se gaseste intr-o zi in situatia in care trebuie sa marturiseasca si intr-o zi in situatia de a ierta o greseala.
          Iacov vorbeste de necesitatea de a marturisi greselile. El scrie: "Marturisiti-va deci unii altora greselile" (Iac. 5:16). Nu este aceasta deseori o problema? eu cred ca da. Prima problema rezulta din faptul ca de multe ori  noi nu suntem gata sa ne recunoastem propriile greseli. Cautam cauzele in cu totul alta parte - deseori la partenerul nostru. Atunci cand Adam a pacatuit, a avut indata o scuza. El l-a facut, ca sa zicem asa, responsabil pe Dumnezeu, si a zis: "....Femeia pe care mi-ai dat-o... ea mi-a dat... " (Gen. 3:12).
          Dar o problema care nu este mai putin importanta, este de a nu fi gata de a ierta. Chiar daca partenerul nu este dispus sa marturiseasca, acest duh de a fi gata de a ierta trebuie sa ne caracterizeze. In Coloseni 3:12-15, citim urmatoarele: "Imbracati-va deci, ca niste alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si preaiubiti, cu o inima plina de indurare, cu bunatate, smerenie, blandete, indelunga-rabdare, ingaduindu-va unii pe altii si iertand unii altora, daca are cineva vreo plangere impotriva cuiva; dupa cum si Hristos v-a iertat, asa si voi; iar peste toate acestea, imbracati dragostea, care este legatura desavarsirii. Si pacea lui Hristos, la care ati fost si chemati intr-un singur trup, sa stapaneasca in inimile voastre si fiti multumitori". In Efeseni 4:32, apostolul Pavel scrie: "Si fiti buni unii cu altii, milosi, iertandu-va unii pe altii, dupa cum si Dumnezeu v-a iertat in Hristos". Practica zilnica a vietii de casnicie arata ca aceasta nu este intotdeauna simplu de realizat.
          Principiul de baza al iertarii unul altuia este de a vedea totdeauna cum m-a iertat Dumnezeu, pe mine. Este ceea ce Domnul Isus arata foarte clar in parabola celor doi datornici din Matei 18. Unul era dator stapanului sau o suma echivalenta a 60 milioane de dinari. Aceasta datorie i-a fost stearsa. Cu toate acestea, acelasi rob nu era dispus sa stearga o datorie realtiv mica de 100 de dinari tovarasului de robie. Iata care este starea naturala a noastra, oamenii. Si nu ne-am purtat noi cateodata in acest mod in viata conjugala? Nu exista casatorie in care toate lucrurile sa mearga perfect. Nu exista casatorie in care nu avem nimic de marturisit si de iertat unul altuia.
          Cu ceva timp in urma am citit o mica istorioara care mi-ar placea s-o citesc in fata tuturor. Ea este dintr-o carte scrisa de un scump frate in varsta din timpul in care exista Germania de est. Ea este intitulata "Fara iertare".
          "Casatoria a inceput intr-un mod fericit, sotia venea dintr-o familie buna. El era intr-o pozitie in care nu-i lipsea nimic. Ce ar fi putut tulbura cerul acestei casnicii? Din nefericire au trebuit sa constate ca erau inca influentati de vechile lor naturi. Conflictele au inceput din lucrurile mici. Atat timp cat copiii au fost mici, au cautat sa se manifeste in anumite limite. In cele mai multe cazuri barbatul era cel care facea primul pas dupa o cearta, si sotia isi cerea iertare. Daca nu, cum ar fi putut sa se inchine impreuna, si sa incheie ziua prin comuniune in rugaciune? El era cel care nu lasa sa apuna soarele peste mania si iritarea sa. Dar in ascuns, el a tinut cont de cate ori el a facut primul pas spre impacare, chiar daca de cele mai multe ori nu el era la originea conflictului. Sotiei sale ii placea intr-un mod exagerat sa faca curatenie (bolnava dupa curatenie, n.t.) transformand casa ca o camera de papusi in care nu te simteai bine. Cand venea de la munca nu putea sa stea linistit asa cum si-ar fi dorit. Natural, toate acestea costau bani, pe care ar fi preferat sa-i foloseasca altfel. Cand  ridica aceasta problema, stia dinainte ca va isca o tulburare in casa. Trebuia sa bata el mereu in retragere?
          A decis intr-o zi ca nu mai poate continua asa. Daca pacea din casa trebuia sa fie tulburata de ea, atunci ea trebuie sa ia la cunostinta de gresala ei. Daca el se simte nevinovat, nu va mai face el primul pas. O noua ocazie nu s-a lasat asteptata. S-a intors intr-o dupa-amiaza acasa. La ora mesei, masa nu era inca pusa, stersul prafului i-a luat toata dimineata, desi nu era praf. Si-a cerut ea scuze? Nu, ea l-a tratat cu o atitudine morocanoasa reprosandu-i ca niciodata nu a ajutat-o la menaj. El a tacut. Cand in final supa rapid pregatita a fost pusa in farfurie si cand el a gustat prima lingura, i-a zis: 'ai scapat sarea, uf, este mai picanta decat cea mai ascutita limba'. Ea plina de manie i-a zis: 'La tine niciodata nu este facut ceva bine. Intr-o zi imi ceri sarea, si in alta zi spui ca este prea sarat. Depinde in ce stare esti. Fac atat cat pot. Toata dimineata nu am facut decat sa curat mizeria din urma ta, cuvertura de pe canapea era sifonata, pantofii tai erau in dezordine in holul de la intrare, nu ma pot astepta la nimic altceva de la tine'. A aruncat lingura si s-a sculat. El nu a mai avut niciun chef sa manance supa care era prea sarata. Fara sa salute, a iesit din casa. Seara a trecut in liniste. El astepta pana ea va intelege ca nu s-a purtat bine. Putea sa astepte mult si bine.
          Cand a venit timpul sa se culce, el a luat Biblia ca in fiecare seara. Cu toate acestea nu putea sa se aseze pe canapea, caci ea o acoperise cu perne decorative. Ea nu a venit langa el, si astfel a citit singur. Dar ea nu a cedat. Isi va da seama ca a gresit, se gandea el, dar aceasta a continuat asa si in zilele urmatoare. Ei nu-si vorbeau decat lucruri strict necesare. In afara de acestea, nimic altceva. Au trait astfel intr-o stare dureroasa intreaga saptamana. In final s-au obisnuit amandoi cu aceasta situatie. Anii au trecut. Nu era nicio adiere de comuniune spirituala si nici conjugala. Au trait astfel 40 de ani unul langa altul fara ca niciunul dintre ei sa zica cuvantul-cheie: "iarta-ma". Dintr-o data femeia a murit. Doar atunci barbatul si-a dat seama cat de vinovat a fost. El s-a imbolnavit grav. A inceput sa se ingrijoreze, gandind ca este pe punctul de a muri. A chemat pe un frate la patul lui. I-a povestit intrega lui viata risipita. Povara vinovatiei neiertate ii apasa pe inima. El putea inca sa se smereasca de cele petrecute, si sa fie eliberat. I-a zis fratelui sa povesteasca istoria sa si altora care se afla in aceeasi situatie, pentru a-i avetiza. Daca gresala mea, gresala ta fata de celalalt este de doar 2%, trebuie marturisita. Cu siguranta si celalalt va urma sa marturiseasca, el care are presupusa vina de 98%. Poate ca aceasta imprejurare va ajuta pe vreun cititor sa caute si sa gaseasca iertarea".

          Cred ca nu mai este nevoie sa adaug mare lucru. Daca nu suntem dispusi la a marturisi si la a ierta gresala, atunci casnicia noastra a inceput rau. Trebuie sa iertam asa cum Dumnezeu ne-a iertat (Efes. 4:32 ; Col. 3:13). Trebuie sa ne primim unul pe altul asa cum Hristos ne-a primit (Rom. 15:17). Daca ne gandim la uriasa datorie, la muntele imens de greseli pe care Dumnezeu ni le-a iertat la fiecare, nu ar trebui sa fim si noi dispusi sa iertam din toata inima partenerului nostru? Sunt eu in stare sa cer sotiei mele, in fata, o marturisire cand eu insumi sunt vinovat? Sunt eu dispus sa iert cu adevarat cand mi s-a facut rau?
          De altfel, a ierta semnifica de asemenea a uita. Formula clasica: "te iert, dar nu pot sa uit", arata o stare de inima rea. Un pastor a numit odata acest fel de iertare astfel: "iertare reincalzita la micro-unde". Cu prima ocazie, problema se reincalzeste, si reapare din nou. Asa ne-a iertat Dumnezeu? Nu! El nu-si mai aduce aminte de pacatele noastre si nici de faradelegile noastre. Trebuie sa facem exact ca El.


     6.6.2.7    A sluji impreuna

          In final, un al saptelea punct. Casatoria nu este instituita ca un scop in sine. Bineinteles, sotul si sotia trebuie sa-si gaseasca bucuria unul in altul. Ne amintim de asemenea ca, casatoria trebuie sa reprezinte relatia cereasca dintre Hristos si Adunarea Sa. Dar acum este vorba de faptul ca, fiind casatoriti, avem posibilitatea sa slujim impreuna Domnului nostru. In mod natural, noi suntem responsabili fiecare personal de a-L urma pe Domnul si de a-I sluji. A urma pe Domnul si a-I sluji sunt in primul rand responsabilitati personale, dar casatoria ofera cu adevarat frumoase posibilitati de a le face in comun.
          Gandesc ca un exemplu bun pentru aceasta este cel al binecunoscutului cuplu Aquila si Priscila, despre care se spune ca lucrau impreuna in lucrarea Domnului Isus (Rom. 16:3). Nu este ceva minunat cand un cuplu slujeste impreuna pe Domnul? Cu siguranta, avem domeniul nostru particular de slujire, de sarcini si datorii in lucrarea Domnului, dar este o bucurie deosebita de a lucra impreuna in lucrarea Domnului. Este posibil de a exercita o sarcina impreuna, de exemplu de a vizita pe cineva ca familie, sau de a ajuta sau de a conduce o discutie evanghelica. A sluji impreuna poate semnifica de asemenea, cand unul face ceva si celalalt se roaga pentru el acasa. Sotul poate sa aiba o sarcina in public, stiind ca sotia sa a ramas acasa in rugaciune. Sotia poate are de facut o vizita la o sora, pentru a avea o discutie ca intre surori, si sotul este acasa si se roaga pentru sotia sa. Nu este si aceasta o slujire in comun? Sunt multe domenii care pot fi tratate impreuna ca soti, - unele chiar mai bine decat in cazul cand le-am face singuri. Aici, se deschide un alt camp de activitate deosebit pentru sotii carora Dumnezeu nu le-a dat copii (o casnicie fara copii nu este o canicie incompleta. Casnicia inseamna sotul si sotia. Daca Dumnezeu le da copii, atunci ei sunt o familie).
          Putem deci sa ne implinim sarcinile personale, sotul in dreptul sau si sotia in dreptul ei, dar putem de asemenea sa cautam si sa gasim domenii de activitate in comun.


     6.7    Observatii finale

          As dori pentru a incheia sa va amintesc din nou un verset pe care l-am citat deja; ma gandesc la Coloseni 3:12-15: "Imbracativa deci, ca niste alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si prea iubiti, cu o inima plina de indurare, cu bunatate, smerenie, blandete, indelunga-rabdare, ingaduindu-va unii pe altii si iertand unii altora, daca are cineva vreo plangere impotriva cuiva; dupa cum si Hristos v-a iertat, asa si voi; iar peste toate acestea, imbracati dragostea, care este legatura desavarsirii. Si pacea lui Hristos, la care ati fost chemati intr-un singur trup, sa stapaneasca in inimile voastre si fiti multumitori". Daca luam acestea pentru cuplul nostru, si daca le facem sa devina realitate, nu ne vor scuti acestea de multe probleme? Exista intotdeauna un drum de intoarcere. Daca luam aminte de ceea ce Pavel a scris aici, atunci va fi o fericire autentica in cuplul nostru.


     6.7.1    Sa ne punem intrebari cu totul personale :

          Avem noi o inima plina de indurare unul pentru altul? Avem noi ingaduinta pentru partenerul nostru? Il luam noi cateodata in brate atunci cand observam ca el are o problema? Suntem noi caracterizati de bunatate, aceasta atitudine interioara de bunavointa fata de celalalt? Cautam noi binele celuilalt? Traim noi intr-o smerenie care sa fie in stare sa ocupe locul cel mai de jos? Suntem noi dispusi sa cedam in situatii de conflict? Unde este dulceata, aceasta blandete care zdrobeste oasele (Prov. 25:15) ? Suntem noi inflexibili si duri fata de celalalt? Suntem noi caracterizati de rabdare, aceasta dispozitie de a accepta si a primi pe celalalt cu slabiciunile lui? Ne ingaduim noi unul pe altul cu adevarat in dragoste, asa cum Dumnezeu ne poarta si ne ingaduie? Il acceptam noi pe partenerul nostru asa cum Dumnezeu l-a facut si purtam noi povara altuia?
          Apoi este spus: "Iar peste toate acestea, imbracati dragostea, care este legatura desavarsirii". Ne intoarcem la dragoste. Ea nu este doar banda adeziva care ne sudeaza ca soti, ci dragostea este prezentata in acest pasaj ca un lant care ne lega impreuna. Dumnezeu doreste ca aceasta dragoste fata de partenerul nostru sa fie reala in inimile noastre. Putem sa-I cerem ca El sa ne pastreze aceasta dragoste fata de partenerul nostru. Atunci casatoria nu va mai fi o zona cu probleme, ci o implinire. Atunci va fi fericire si binecuvantare. Imi amintesc de nunta de aur unde cel care avea 50 de ani de casnicie in spate, a zis atunci: "fiecare zi din casnicia mea a fost mai frumoasa decat precedenta; era ca zilele cerului pe pamant". Daca este asa, atunci Dumnezeu poate binecuvanta o casatorie pentru bucuria si fericirea noastra. Atunci suntem acolo pentru binecuvantarea si fericirea copiilor, - pentru fericirea si binecuvantarea adunarii locale - pentru binecuvantarea si marturia fata de lumea care ne inconjoara, - dar mai presus de toate pentru bucuria Domnului nostru din cer. El doreste sa ne vada fericiti. El ne-a dat posibilitatea de a conduce o casatorie in fericire. Daca vom asculta de  Cuvantul Sau, inca este posibil astazi de a calatori in prima clasa de casatorie.

                                                               --------------------------------
               
         
         

        

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze