Translate

joi, 28 decembrie 2017




               Istoria profetica a crestinatatii vazuta in cele sapte                   adunari din Asia in Apocalipsa 2 si 3
                                                - IX -


          Raymond K. Campbell


          7          Mesajul catre Filadelfia - Apoc. 3:7-13 (continuare)


          7.5          2) Aprobarea

          "Stiu lucrarile tale: iata, am pus inaintea ta o usa deschisa, pe care nimeni nu poate s-o inchida, pentru ca ai putina putere si ai pazit Cuvantul Meu si nu ai tagaduit Numele Meu" (3:8).

          Ce mesaj mangaietor de aprobare din partea Domnului pentru aceasta slaba dar fidela adunare din Filadelfia, si pentru slaba marturie a ramasitei din perioada profetica pe care aceasta adunare o infatiseaza! Cel al carui ochi sfant a vazut, a cunoscut si a evaluat totul cu dreptate, spune: "Stiu lucrarile tale... am pus inaintea ta o usa deschisa". Lucrarile de ascultare fata de Cuvantul Sau si credinciosia pentru Numele Sau erau atat de placute si incantatoare inimii lui Hristos incat El a deschis o cale pentru acesti credinciosi pentru a inainta in slujba si marturia pentru El. El a pus inaintea lor o usa deschisa pe care nimeni nu putea s-o inchida. Desi erau atat de slabi incat nu puteau impinge usa sa se deschida, ei au privit la Domnul, in dependenta si ascultare fata de El, si El le-a dat o usa larg deschisa pe care nimeni nu a putut s-o inchida.
          La Filadelfia era o usa deschisa pentru marturia despre Hristos si pentru tot ce era pentru gloria Lui. Calea era deschisa pentru ca ei se despartisera de tot ceea ce era contrar Cuvantului si Numelui Sau si pentru a se strange, in simplitate, in singurul Lui Nume. Apostolul Pavel a vorbit de-o usa mare si eficace care i-a fost deschisa la Efes si, de asemenea, o usa care i-a fost deschisa la Troa, pentru a predica Evanghelia lui Hristos (1 Cor. 16:9 ; 2 Cor. 2:12). Chiar si astazi, El deschide usi pentru cei care asculta de Cuvantul Sau si merg in dependenta si devotament pentru Numele Lui.
          O usa deschisa a caracterizat secolul XIX de-o maniera speciala. Dumnezeu a pregatit totul, chiar si guvernarile, pentru ca autoritatile sa acorde crestinilor o mai mare libertate de strangere pentru inchinare si slujire. Mari miscari misionare au avut loc in aceasta perioada, in timp ce credinciosii au realizat din nou speranta venirii Domnului pentru Adunarea Sa si iminenta acestei veniri. Crestinii au mers in tinuturi indepartate pentru a predica Evanghelia si "tot planul lui Dumnezeu", increzandu-se doar in Domnul pentru sprijin, si usile le-au fost deschise peste tot.
          Cu toate acestea, usile deschise pentru marturie si posibilitatile de slujire nu ar trebui sa fie  preocuparea noastra principala. Uneori credinciosii raman in locuri unde nu se respecta principiile biblice deoarece gandesc ca au oportunitati mai mari pentru slujire si o sfera de activitate mai larga. Ei isi spun ca daca se despart de ceea ce stiu ca este gresit, vor fi limitati in activitatile lor si vor avea o sfera de slujire mai restransa. Acest rationament este gresit si nebiblic. Principala preocupare ar trebui sa fie starea noastra personala si relatiile noastre sa fie de asa natura incat Domnul sa le poata aproba si sa ne foloseasca in marturie si slujire. Daca umblam in ascultare de voia Sa revelata si de Cuvantul Sau, Domnul va deschide usile pentru ca noi sa intram prin ele si ne va da mai multe posibilitati de slujire pentru El decat cea de care am profita noi(*). Cuvantul lui Dumnezeu ne invata ca, daca ne despartim de vasele de dezonoare, vom fi atunci vase de onoare, sfintite, folositoare Stapanului, pregatite pentru orice lucrare buna (2 Tim. 2:20-21). Domnul doreste vase curate si sfintite care sa fie despartite de ceea ce intineaza si dezonoreaza. Astfel de vase sunt utile pentru folosul Stapanului si gata pentru orice lucrare buna.

          (*) Este vorba de slujirea pe care am alege-o noi prin vointa sau cautarea proprie fara a primi neaparat o chemare la aceasta. Aici este vorba ca daca ascultam de Dumnezeu, El ne va da mai multe posibilitati de a-I sluji decat slujba pe care o gasim noi insine si de care cautam sa profitam cu orice pret (n.t.).

          Am putea numi aceasta asigurare a Domnului de a pune o usa deschisa inaintea adunarii din Filadelfia MANGAIEREA LUI HRISTOS, al treilea punct din seria noastra. Cu siguranta, este o mangaiere divina sa stim ca El deschide usi pe care nimeni nu poate sa le inchida.
          In aprobarea Domnului fata de Filadelfia, cele trei caracteristici mentionate sunt un subiect de bucurie pentru inima Lui:
          1- "ai putina putere",
          2- "ai pazit Cuvantul Meu",
          3- "nu ai tagaduit Numele Meu". 


          7.5.1          Ai putina putere

          Nu exista nicio pretentie de energie sau de putere mare, asa cum a fost manifestata in Adunare in ziua Cincizecimii. Cand ne gandim la perioda Filadelfiei, cat de potrivit era acest caracter de "putina putere" atunci cand intreaga biserica marturisitoare era in ruina si cand credinciosii din Filadelfia nu erau decat o ramasita slaba in mijlocul a ceea ce caracteriza starea detestabila din Tiatira si Sardes. A avea un aspect exterior mare si a revendica o mare putere ar fi fost practic o negare a ruinei si stricaciunii din crestinatate. Putina putere si lipsa unei aparente exterioare si a revendicarilor pretentioase, iata ceea ce trebuie sa caracterizeze intotdeauna pe crestinii care cauta sa-I placa Domnului in starea haotica actuala a bisericii marturisitoare. Celor care umbla in ascultare si umilinta li se va da o masura de putere spirituala, care va fi manifestata in masura in care ea este folosita pentru Domnul.


          7.5.2          Ai pazit Cuvantul Meu

          Al doilea caracter, a pazi CUVANTUL (al patrulea punct) Domnului, este ceea ce asigura cu adevarat tarie si putere sufletului. Apostolul Ioan a scris: "V-am scris tinerilor, pentru ca sunteti tari, si Cuvantul lui Dumnezeu ramane in voi, si l-ati invins pe cel rau" (1 Ioan 2:14b). Cuvantul lui Dumnezeu in inima ca o forta care guverneaza si controleaza viata este ceea ce face un crestin puternic. Domnul a spus: "Daca Ma iubeste cineva, va pazi Cuvantul Meu" (Ioan 14:23a). Dragostea noastra pentru Domnul se manifesta astfel prin ascultare.
          Dupa cum bine a scris cineva: "A pazi Cuvantul Sau inseamna a-l pastra ca pe o comoara in inima, astfel incat el sa modeleze, guverneze si sa produca ascultare. Pe de alta parte, termenul "cuvant", este foarte complet; el cuprinde suma si substanta tuturor comunicarilor Domnului pentru ai Sai. Deci, cand El zice la Filadelfia: "Ai pazit Cuvantul Meu", vrea sa spuna ca aceasta adunare il pretuia ca pe cea mai mare comoara a sa, si ca ei erau, in mod colectiv si individual, guvernati de el, si ca ii erau supusi; si ca, in consecinta, isi avea locul sau legitim de suprematie in inimile lor si in mijlocul lor. Ce adunare fericita! Domnul sa faca ca sa fie mai multa disponibilitate de inima colectiva pentru a primi aceeasi binecuvantare si aceeasi aprobare!" (Edward Dennett).
          In acest timp din perioada Filadelfiei, crestinii au fost invatati sa intrebe "ce zice Scriptura?" in legatura cu orice aspect din viata lor, personala si colectiva, referitor la ordinea si comuniunea in adunare. Ei au vrut un "Asa zice Domnul" pentru tot ceea ce ei credeau si practicau; si tot ceea ce nu avea incuviintarea Cuvantului lui Dumnezeu era abandonat ca fiind o simpla traditie si invatatura omeneasca lipsita de autoritate divina. Astfel, ei au actionat dupa Cuvantul lui Dumnezeu, ascultand de acesta; de multe ori aceasta i-a costat foarte mult, pierzand aprecieri sociale si civile si parasind pozitii in Biserica marturisitoare si in lume. Astfel de actiuni au aratat cat de mult apreciau ei Sfanta Scriptura si cat de mult Il pretuiau pe Hristos si Cuvantul Sau. Domnul a vazut toata aceasta ascultare si acest devotament aratat prin sacrificii, si deosebita Sa apreciere este exprimata in aceasta aprobare calduroasa fata de Filadelfia, unde credinciosii din toate timpurile au putut gasi inviorare daca se aflau intr-o situatie asemanatoare.


          7.5.3          Nu ai tagaduit Numele Meu

          Dupa ce am examinat al patrulea punct din mesajul Domnului, care este CUVANTUL LUI HRISTOS, pe care Filadelfia l-a pretuit si l-a pazit, vom examina acum al cincilea punct, NUMELE LUI HRISTOS, despre care se spune ca nu l-au tagaduit. Un nume este expresia a ceea ce este o persoana. Astfel, Numele lui Hristos exprima in mod explicit ce este El si cine este El. Numele "Hristos" este forma greaca a cuvantului ebraic "Mesia" si vorbeste de El ca Unsul lui Dumnezeu care trebuia sa fie un triplu eliberator: un Profet pentru a-i scoate (poporul, n.t) din inselaciune; un Preot pentru a deschide calea spre Dumnezeu; un Imparat pentru a guverna dupa gandul Dumnezeu. Minunatul Nume al lui Isus inseamna "Iehova (Domnul) este mantuire". "Si-I vei pune Numele Isus; pentru ca El va mantui pe poporul Sau de pacatele sale" (Matei 1:21). Astfel, pretiosul Sau Nume de Isus Hristos este o afirmatie remarcabila a adevarului Persoanei Sale, a lucrarii si autoritatii Sale, si acest Nume este incredintat alor Sai pentru a-L pazi cu tarie si a-L pastra in mijlocul unei lumi care L-a lepadat. Trebuie sa marturisim si sa nu tagaduim Numele Sau minunat inaintea oamenilor.
          A marturisi Numele Sau inseamna a recunoaste divinitatea Sa absoluta, umanitatea Sa desavarsita, mantuirea Sa pe care a adus-o poporului Sau, si de a-L recunoaste ca Mantuitorul nostru, ca Stapan, Domn, Avocat, Mare Preot si Imparat. Intreaga pozitie si umblare a celui credincios este legata de Numele Lui minunat. Pacatele noastre sunt iertate prin (datorita) Numelui Sau (1 Ioan 2:12); suntem indreptatiti in Numele Domnului Isus (1 Coe. 6:11); rugaciunile noastre trebuie aduse in Numele Sau (Ioan 16:23); tot ceea ce spunem si tot ceea ce facem trebuie facut si spus in Numele Domnului (Col. 3:17); si strangerea noastra laolalta ca crestini trebuie sa fie doar in Numele Lui (Mat. 18:20 ; 1 Cor. 5:4). Pastorul nostru ne conduce pe "carari ale dreptatii, datorita Numelui Sau" (Ps. 23:3), astfel ca, pentru a nu tagadui Numele Sau, trebuie sa umblam in sfintenie si in dreptate. Credem ca cele de mai sus arata unele din trasaturile morale care se gaseau in Filadelfia, si ca ele au fost incluse in cuvintele de aprobare ale Domnului, cand a spus ca ei nu au tagaduit Numele Sau.
          In mod inspirat Iacov vorbeste despre "numele cel bun pe care-l purtati (lit. "care a fost chemat peste voi"), si Petru vorbeste de fi "batjocoriti pentru Numele lui Hristos" si de a suferi ca crestin (1 Pet. 4:14,16). Numele de "crestin" indica pe acela care apartine lui Hristos si este "vrednic de acest nume", cu care un credincios in Hristos este numit in mod potrivit. Ucenicii lui Hristos ar trebui sa se bucure de acest nume si sa refuze orice al nume decat acest nume binecuvantat de "crestin", sau de "ucenici", "frati" si "sfinti" care sunt folosite de Duhul Sfant in Scriptura in legatura cu toti credinciosii (Fapte 9:10,25 ; 11:1,26,29 ; 16:40 ; 20:7 ; 28:15 ; Efes. 1:1).
          Pentru un crestin, a se numi cu unul din numeroasele nume ale sectelor actuale sau ale denominatiunilor omenesti, aceasta este sectarism, si o tagaduire practica a pretiosului nume al lui Isus Hristos ca Cel caruia Ii apartine si caruia Ii datoreaza totul. Adunarea (Biserica) este sotia lui Hristos, si El a numit-o cu Numele Sau. Pentru ea, a se numi cu oricare alt nume ar fi o tagaduire a Numelui Sau minunat, la fel cum ar face o femeie daca si-ar lua un alt nume decat cel al sotului ei si s-ar numi prin acel nume. Daca crestinii se strang in alte nume decat Numele binecuvantat al lui Isus Hristos si sustin aceste nume, ei tagaduiesc cu siguranta Numele Sau care nu poate fi comparat cu nimic. Filadelfia a recunoscut Numele lui Isus Hristos in orice aspect; sa facem si noi la fel.


          7.5.4          Cuvantul rabdarii Mele

          "Pentru ca ai pazit cuvantul rabdarii Mele, te voi pazi si Eu de ceasul incercarii, care va veni peste tot pamantul locuit, ca sa-i incerce pe cei care locuiesc pe pamant" (3:10).

          Aici, avem o alta trasatura morala frumoasa  a Domnului pentru care a putut sa laude adunarea din Filadelfia. Ei au pazit cuvantul rabdarii Sale. Aceasta ne duce la al saselea punct din seria noastra, RABDAREA LUI HRISTOS.
          Apocalipsa 1:9 ne lumineaza putin asupra sensului "cuvantul rabdarii Mele". Ioan vorbeste acolo despre sine astfel : "Eu, Ioan, fratele vostru si impreuna-partas la necazul si imparatia si rabdarea in Isus". Domnul este Imparatul de drept, dar singura imparatie pe care o are acum este imparatia in rabdare. Ai Sai L-au lepadat si au zis: "Nu vrem ca acesta sa imparateasca peste noi" ; "Sa fie rastignit" (Luca 19:14 ; Mat. 27:22). Astfel, lumea I-a dat lui Hristos crucea lepadarii, dar Tatal L-a inviat dintre morti si L-a inaltat sus in cer. Promisiunea care I-a fost facuta, dupa limbajul profetic de altadata din Ps. 110:1, este: "Sezi la dreapta Mea, pana ii voi pune pe vrajmasii Tai ca asternul al picioarelor Tale". Si din nou: "Cere-Mi si-Ti voi da natiunile de mostenire si marginile pamantului in stapanire" (Ps. 2:8). Domnul asteapta cu rabdare momentul cand Tatal ii va pune pe vrajmasii Sai ca asternut al picioarelor Sale si va da Fiului Sau Preiubit mostenirea Sa, stapanirea Sa, Imparatia Sa, si mai ales, sotia Sa cereasca, Adunarea (Biserica). Astfel, toata aceasta perioada actuala de har incepand de la cruce este timpul rabdarii lui Hristos, "imparatia si rabdarea in Hristos".
          Adunarea din Filadelfia simtea impreuna cu Domnul si era in comuniune cu El prin faptul ca pazea cuvantul rabdarii Sale. Ei asteptau rabdatori impreuna cu Hristos intoarcerea Sa. Nu urmareau o pozitie in aceasta lume, caci Hristos Preiubitul lor nu a avut un loc aici pe pamant. Domnul lor asteapta cu rabdare timpul Tatalui pentru Imparatia in putere si in glorie pe pamant, de asemenea, ei au voit sa astepte impreuna cu El cu rabdare in mijlocul raului si al ambitiilor de inaltare ale omului. Aceasta este o stare binecuvantata a sufletului care a placut Domnului si a meritat aprobarea Sa.
          Fie ca si noi, credinciosii de astazi, sa stim ce inseamna pazirea cuvantului rabdarii Sale! Atunci vom fi despartiti de veacul rau de acum si de toate ambitiile omului religios si vom astepta cu rabdare venirea Domnului si Mantuitorului nostru pentru a ne lua la El si apoi sa imparatim impreuna cu El. Sfintii caracterizati astfel nu vor sa imparateasca acum, acolo unde Hristos este dispretuit si lepadat. Ei au lasat politica lumii celor care locuiesc pe pamant, si umbla ca straini si calatori aici pe pamant, asteptand pe Imparatul imparatilor, si Domnul domnilor, si Imparatia Sa de dreptate. Pavel scria astfel tesalonicenilor: "Domnul sa va indrepte inimile spre dragostea lui Dumnezeu si spre rabdarea lui Hristos" (2 Tes. 3:5). Fie ca si noi sa-L lasam cu adevarat pe Duhul lui Dumnezeu sa conduca inimile noastre in aceasta binecuvantare.
          Am vorbit deja de redescoperirea, pe parcursul acestei perioade din Filadelfia, a adevarului binecuvantat despre venirea Domnului pentru Adunare (Biserica) inainte de aparitia Sa publica pe pamant ca Judecator si ca Imparat. Aceasta fericita speranta a fost pierduta din perioada Pergam cand se credea ca Imparatia lui Hristos venise sub forma imparatiei lui Constantin deoarece mii de oameni imbratisasera in mod deschis crestinismul. Dar acum Domnul, prin Duhul Sfant, i-a trezit din nou pe ai Sai pentru a descoperi speranta venirii Sale in vazduh pentru a rapi la Sine adunarea Sa rascumparata cu sangele Sau si de a introduce pe sotia Sa in casa Tatalui (Ioan 14:1-3 ; 1 Tes. 4:16-17). Ca si in parabola celor zece fecioare din Matei 25:1-13, in aceasta perioada s-a auzit prin Duhul Sfant strigatul de la miezul noptii: "Iata mirele, iesiti-i in intampinare!". Adunarea lui Hristos, adormita, a fost trezita si candelele au fost pregatite si inimile unei mici ramasite au iesit in asteptarea Domnului, ca Mirele care vine. Ca si adunarea de la inceput din Tesalonic, ei Il asteptau pe Fiul lui Dumnezeu din cer si aveau : "rabdarea sperantei in Domnul nostru Isus Hristos" (1 Tes. 1:3,10). De-o maniera foarte reala, a avut loc o manifestare practica a faptului de a pazi cuvantul rabdarii lui Hristos.


          7.6          5) Promisiunea lui Hristos

          Ce incurajare si provocare pentru a starui in luptele  si conflictele Filadelfiei pentru a pazi cuvantul rabdarii Sale, Domnul le-a dat lor si Bisericii Sale PROMISIUNEA binecuvantata de a fi paziti "de ceasul incercarii, care va veni peste tot pamantul locuit". "Pentru ca ai pazit cuvantul rabdarii Mele, te voi pazi si Eu de ceasul incercarii" (3:10). Acesta este al saptelea punct.
          Ceasul incercarii care trebuie sa vina peste tot pamantul locuit pare sa fie un timp de testare si incercare care va fi inaintea "necazului cel mare", despre care este vorba in ceea ce spune Domnul in Matei 24:21, un timp "pentru ca atunci va fi un necaz mare, asa cum nu a fost de la inceputul lumii pana acum, nici nu va mai fi vreodata". In plus, aceasta perioada de necaz mare, unde nenorocirile, ruina si starea grozava de rau a omului sub Satan vor atinge grozavia cea mai inalta, va incepe prin unele tulburari, numite de Domnul, "inceputul durerilor", cand "se va ridica natiune contra natiune si imparatie contra imparatiei; si vor fi foamete si epidemii, si cutremure in diferite locuri" (Mat. 24:7-8). Aceste timpuri vor fi marcate de o energie speciala a lui Satan, cand Fiara si Antihristul vor fi adorati. Cu siguranta, evenimentele din Apocalipsa 6 la 10 vor avea loc in timpul acestui ceas de incercare peste tot pamantul locuit.
          Scopul acestui ceas de incercare este aratat in cuvintele Domnului: "ca sa-i incerce pe cei care locuiesc pe pamant" (Apoc. 3:10). In aceasta fraza este remarcata aici o clasa speciala: "cei care locuiesc pe pamant". Aceasta expresie se regaseste de zece ori in Apocalipsa si se refera la cei care de-o maniera  morala sunt caracterizati prin faptul ca si-au ales in mod expres pamantul in locul cerului, cei care s-au instalat pe pamant si au gandurile, afectiunile si dorintele limitate la aceasta lume actuala (vezi Apoc. 6:10 ; 11:10 ; 13:8 ; 14 ; 17;8). Cu siguranta, aceasta clasa de oameni isi are originile in cei despre care apostolul Pavel vorbeste in Filipeni 3:18-19: "pentru ca multi, despre care v-am spus deseori si spun si acum plangand, umbla ca vrajmasii crucii lui Hristos, al caror sfarsit este pieiriea, al caror dumnezeu este pantecele, si gloria le este in rusinea lor, care gandesc cele pamantesti". Ei sunt oameni religiosi care marturisesc crestinismul, dar in realitate ei sunt vrajmasi ai crucii lui Hristos. Dupa ce au respins marturia lui Dumnezeu prin Evanghelia lui Hristos, s-au preocupat cu lucrurile de pe pamant si au devenit astfel locuitori ai pamantului. Domnul va pune la proba toata aceasta marturisire golita de crestinism in acest ceas al incercarii, si se pare ca, dupa Apoc. 14:6-7, chiar adevarul lui Dumnezeu ca Creator a toate va fi abandonat de crestinatatea apostata din acel timp.
          Dar promisiunea binecuvantata a celor care au pazit cuvantul rabdarii lui Hristos si au asteptat venirea Sa este ca ei vor fi pastrati in afara acestui grozav ceas de incercare si a marelui necaz care va urma. Domnul va veni pentru adevarata Sa biserica inainte sa inceapa acest grozav ceas si deci ii va elibera de nenorocirile si de ororile sale. Nu mai citim ca adevarata biserica va mai fi pe pamant dupa Apocalipsa 3. La inceputul capitolului 4, o usa este deschisa in cer si i se spune apostolului Ioan sa se urce acolo. Rapirea biserici se incadreaza fara nicio indoiala aici, cronologic vorbind, in Apocalipsa, apoi vor urma cesul incercarii si necazul cel mare.
          Domnul nu promite Filadelfiei ca o va pazi prin acest ceas de incercare, ci El o va pazi in afara lui. Aceasta este speranta pretioasa a adunarii. Crezand in promisiunea incurajatoare a Domnului, noi nu ne asteptam sa trecem, chiar partial, prin ceasul incercarii si necazul cel mare, ci noi asteptam mai intai venirea Sa, pentru a ne lua la El in casa Tatalui. "Pentru ca Dumnezeu nu ne-a randuit la manie, ci spre dobandirea mantuirii prin Domnul nostru Isus Hristos" (1 Tes. 5:9). Perioada necazului va fi momentul cand mania Sa se va revarsa peste crestinatatea apostata. Adevaratii credinciosi nu sunt cuprinsi in aceasta, ci ei sunt randuiti pentru dobandirea mantuirii depline in Hristos care va fi partea noastra la venirea Sa si, de asemenea, eliberarea de pacatul din aceasta lume. Noi nu asteptam aparitia lui Antihrist, ci venirea lui Hristos, Mirele nostru.
          "Iata, iti dau din sinagoga lui Satan pe cei care spun ca sunt iudei si nu sunt, ci mint; iata, ii voi face sa vina si sa se inchine inaintea picioarelor tale si vor cunoaste ca Eu te-am iubit" (3:9). Am vazut mai inainte versetul 10,  unde avem una din trasaturile laudabile ale Filadelfiei si promisiunea Domnului de a-i pazi de ceasul incercarii. In acest verset 9, avem o alta promisiune a Domnului fata de aceasta credincioasa adunare. Aici se sugereaza ca unii se impotriveau acestor credinciosi fideli care cautau sa-L onoreze pe Domnul si sa asculte de Cuvantul Sau. Acesti impotrivitori pretindeau ca sunt iudei si nu erau; ei si-au insusit terenul iudaic in ordinile lor preotesti, in vesminte, in ritualuri, in ceremonii si in cladiri sacre, si revendicau in mod eclesiastic o religie succesorala randuita de Dumnezeu. In mandria si in pretentia lor religioasa, ei defaimau si dispretuiau adunarea atasata Domnului, dar Hristos promite aici ca El le va arata adversarilor lor cat de mult i-a iubit. El ii va face sa se inchine inaintea picioarelor lor si ei vor sti ca cei pe care i-au dispretuit si defaimat erau obiectele dragostei si afectiunilor Domnului.
Astfel mangaie Domnul pe ai Sai care au o inima curata si smerita. In ziua care va veni, atunci cand El va fi aratat in glorie, totul se va schimba. Cei care sunt acum dispretuiti si batjocoriti datorita lui Hristos vor fi inaltati, si cei care s-au inaltat prin revendicari si pretentii vor fi atunci respinsi si fortati sa-i recunoasca pe adevaratii credinciosi care L-au onorat pe Domnul si Cuvantul Sau in zilele lepadarii Sale. Domnul va indreptati intotdeauna, la timpul Sau, pe cei ale caror inimi sunt hotarate sa-I faca placere.
          Cititorul isi va aminti ca in adunarea din Smirna am descoperit o clasa asemanatoare cu cei despre care Domnul vorbeste aici in legatura cu Filadelfia. Acolo, El vorbeste despre "hula celor care isi zic ca sunt iudei si nu sunt, ci sunt o sinagoga a lui Satan" (2:9). Ei au intr-adevar acelasi caracter ca cei care sunt inaintea noastra aici in Filadelfia. In meditatia noastra despre Smirna, am discutat in detaliu despre aceasta clasa de pretinsi religiosi, care se baza pe o autoritate derivata din traditie si porunci facute de oameni, si il trimitem pe cititor sa revada comentariile facute atunci. Acest sistem pamantesc de pretentii religioase a fost dezvoltat mai intai in perioada Smirnei, in timpul persecutiei pagane, si acum ca Duhul lui Dumnezeu a lucrat o redescoperire a principiilor de la inceput ale adunarii si o intoarcere la Cuvantul lui Dumnezeu in perioada Filadelfiei, acest sistem a reaparut ca o contrafacere a vrajmasului, un real antagonism a marturie Domnului. Filadelfia a luptat impotriva acestui sistem, pe care Domnul l-a numit "sinagoga lui Satan", care este moral sub puterea lui Satan.
          De asemenea, s-a putut observa ca aceasta grupare din biserica, bazata pe traditie sau pe o ordine de succesiune si o pozitie de pretinsa superioritate eclesiastica, este prezenta si activa in zilele noastre ca o contrafacere a lui Satan si un antagonism fata de adevaratii credinciosi ai Domnului. Astfel, cuvintele incurajatoare ale Mantuitorului pentru Filadelfia sunt cuvinte de mangaiere si importante, de asemenea, si pentru noi.

marți, 5 decembrie 2017




            Istoria profetica a crestinatatii vazuta in cele sapte                 adunari din Asia in Apocalipsa 2 si 3
                                              - VIII -


          Raymond K. Campbell


          7          Mesajul catre Filadelfia - Apoc. 3:7-13

          7.1          Introducere

          Am ajuns acum la aceasta minunata adunare din Filadelfia, careia Domnul a putut sa-i adreseze astfel de cuvinte de aprobare. Pentru adunarea din Sardes, Domnul nu a gasit practic nimic de aprobat; pentru adunarea din Filadelfia, El nu are nimic de mustrat. In mesajul catre Sardes, nu gasim niciun cuvant de aprobare catre adunare ca intreg; in mesajul catre Filadelfia, nu gasim nicio mustrare, nicio vina, ci cuvinte de cea mai mare mangaiere si de incurajare deoarece, in ciuda unei mari slabiciuni, totul era placut in ochii si pentru inima Domnului.
          La Sardes, era raceala mortii spirituale, dar la Filadelfia se gaseste caldura fierbite si ardoarea devotamentului fata de Hristos. Hristos Insusi este toata ardoarea si frumusetea in aceasta adunare, caci El era totul pentru ei. Sardes avea numele ca traieste, si era preocupata de reputatia sa in lume si de locul sau printre oameni. Filadelfia nu zice nimic despre sine, ci doreste sa pazeasca Cuvantul Sau si sa onoreze Numele Sau. In consecinta, Domnul vorbeste in locul ei si lauda tot ceea ce era atat de placut pentru inima Lui. Tot ceea ce era de laudat la Filadelfia se raporteaza la Hristos.
          Numele Filadelfia semnifica "dragoste de frati". Aceasta ne da o cheie pentru frumoasele trasaturi si caracteristici ale acestei adunari. Dragostea divina era cunoscuta si manifestata. Vom vorbi de aceasta mai tarziu.
          Domnul a ingaduit ca in momentul cand i-a fost dat apostolului Ioan sa scrie aceste scrisori catre cele sapte adunari din Asia, sa fie efectiv in cetatea Filadelfia o adunare in aceasta stare spirituala buna despre care Hristos vorbeste cu placere divina. Aceasta stare buna in adunarea din Filadelfia este in mod profetic o perioada de reinnoire in istoria bisericii marturisitoare cand Domnul va gasi din nou o ramasita avand adevarul deplin al Evangheliei si al Adunarii lui Dumnezeu, si ca a existat o intoarcere la caracteristicile spirituale de la inceput ale adunarii. Aceasta reprezinta o miscare vasta si bine definita in istoria adunarii care a fost caracterizata printr-o atitudine morala potrivita fata de Hristos mai degraba decat prin pozitia eclesiastica. Iata aspectul profetic al mesajului catre Filadelfia.
          Privind adunarea din Filadelfia din punct de vedere practic, vom observa ceea ce este aprobat de Domnul, si vom vedea trasaturile care au bucurat inima Sa si au meritat aprobarea Sa. Adunarea din Filadelfia este exemplul minunat de devotament si credinciosie fata de Hristos pentru crestinii din toate timpurile. Caracteristicile sale frumoase, prezentate cu o aprobare atat de fericita de Domnul, trebuie sa produca totdeauna o cercetare asupra crestinilor. Aceasta adunare reprezinta o stare morala care intr-un mod remarcabil este dupa gandul Domnului si merita aprobarea Lui. Ea nu reprezinta o simpla pozitie eclesiastica, care ar marca o adunare ca fiind filadelfiana, ci ea pune inaintea noastra trasaturile morale ale evlaviei si ascultarea fidela fata de Cuvantul Sau, etc., care conduce la recunoasterea si lauda Domnului.
          Toate acestea ar trebui sa provoace pe fiecare credincios in mod personal astfel incat sa putem masura, cel putin intr-o anumita masura, ceea ce caracterizeaza adunarea din Filadelfia. Trebuie sa ne testam in legatura cu aceste frumoase trasaturi morale prezentate aici, si sa ne intrebam: Facem noi parte din cei care pazesc Cuvantul lui Hristos si nu tagaduiesc Numele Sau, si de asemenea pazesc cuvantul rabdarii Sale? Ar trebui sa ne straduim sa facem parte dintre invingatorii filadelfieni, chiar in aceasta perioada de indiferenta si automultumire laodiceeana.


          7.2          Perioada filadelfiana

          Deoarece toate aceste sapte adunari din Asia isi au echivalentul in epoci sau perioade succesive ale istoriei crestinatatii, credem ca perioada Filadelfia isi are implinirea sa profetica in perioada de trezire spirituala din sec. XVIII si XIX. Dupa timpul de formalism rece si lipsit de viata care se pare ca sa instalat peste toata crestinatatea protestanta (ceea ce am vazut infatisat in starea din Sardes), Dumnezeu a inceput sa lucreze din nou cu o mare putere. Au avut loc treziri in toata Europa de nord si Insulele britanice. Mai tarziu, Dumnezeu a lucrat cu aceeasi putere si in America. Oameni ai lui Dumnezeu mergeau din loc in loc chemand pacatosii la pocainta si pe sfinti sa se trezeasca din letargia lor. Bisericile fiind inchise pentru ei, oameni ca Wesley si George Whitefield au predicat in aer liber la auditori de la 10 la 20000 de persoane; in Anglia si in America ei au condus mii de oameni la Hristos in decursul sec. XVIII, scotandu-i din intunericul moral.
          In prima parte a sec. XIX, Duhul lui Dumnezeu a lucrat de-o maniera speciala si numerosi credinciosi au fost treziti la un sentiment mult mai profund a valorii si atotsuficientei Scripturii pentru a-i conduce deplin in toate etapele vietii. Adunandu-se in multe locuri in simplitate pentru a cerceta Cuvantul lui Dumnezeu in dependenta de Duhul Sfant pentru a-i invata, ei au descoperit ca Hristos Insusi este centru de strangere laolalta pentru poporul Sau (Mat. 18:20 ; Ps. 50:5), si ca nu exista decat un singur trup al adevaratilor credinciosi in Hristos. Acesti cautatori sinceri au regasit prin puterea Duhului Sfant, nu doar Evanghelia curata in toata plinatatea ei, ci adevarurile pretioase ale adevaratului caracter, a chemarii ceresti si a sperantei Adunarii lui Dumnezeu, locul si lucrarea Duhului Sfant in Biserica (Adunare) ca adevarat vicar(*) al lui Hristos, si despre venirea Domnului ca Mire pentru mireasa Lui, Biserica, inainte de aratarea Sa publica ca Imparat al imparatilor si Domn al domnilor.

          (*) Sau, reprezentant al lui Hristos pe pamant, aluzie la pretentia papei, conducatorul sistemului romano catolic, din Tiatira (n.t.).

          Duhul Sfant a pus din nou in lumina adevarurile binecuvantate care se gasesc in epistolele apostolului Pavel, care prezinta trasaturile caracteristice ale crestinismului si ale Adunarii Dumnezeului celui viu. Aceste adevaruri au fost pierdute din vedere si au ramas necunoscute bisericii din zilele de dupa plecarea apostolilor, dar acum ele au fost regasite prin aceasta puternica miscare a Duhului lui Dumnezeu si ei au inceput sa umble conform cu acestea si mari multimi au beneficiat.
          In ascultare de Cuvantul lui Dumnezeu, multi au parasit sistemele omenesti si denominatiunile oamenilor, si au inceput sa se stranga in toata simplitatea doar in jurul lui Hristos, ca madulare ale trupului Sau, si in dependenta de Duhul lui Dumnezeu pentru a-i conduce si invata prin instrumentele prin care El doreste. Aceasta lucrare a Duhului s-a raspandit in numeroase tari si in numeroase zone ale lumi.
          Acesti credinciosi nu erau decat o slaba ramasita in mijlocul masei crestinatatii, dar ei se bucurau de prezenta Domnului, de puterea si binecuvantarea Sa, realizand si manifestand caracteristicile Filadelfiei. Nu pretindem ca aceasta miscare a reprezentat ea singura Filadelfia, dar ca conditiile Filadelfiei au fost realizate in zilele de inceput ale acestei treziri in care se regasesc trasaturile spirituale din biserica apostolica. In acelasi timp cu caracteristicile de mai sus, s-a manifestat un puternic duh misionar pentru a merge in lume cu Evanghelia glorioasa a lui Hristos si cu adevarurile binecuvantate ale Adunarii Sale si despre revenirea Lui.


          7.3          Dragostea frateasca ca baza

          Am spus deja ca Filadelfia inseamna "dragoste de frati", si aceasta ne da o cheie pentru caracterele spirituale din aceasta perioada. Credem ca ceea ce este cuprins in cuvintele "dragoste frateasca" constituie baza comuniunii care isi gaseste expresia in credinciosii din perioada Filadelfiei si a caracterizat tot ceea ce a urmat. Dragostea divina in toate aspectele sale este o dragoste sfanta si neingaduitoare cu raul. Dumnezeu este dragoste, deci dragostea frateasca trebuie sa participe la natura sursei sale, care este Dumnezeu Insusi. De asemenea, Dumnezeu este lumina, deci dragostea care vine de la Dumnezeu va fi caracterizata prin ascultare si despartire de faradelege. "Prin aceasta cunoastem ca-i iubim pe copiii lui Dumnezeu, cand Il iubim pe Dumnezeu si tinem poruncile Lui" (1 Ioan 5:2). Astfel, acesti credinciosi umbland potrivit Cuvantului lui Dumnezeu si manifestand o dragoste adevarata fata de Dumnezeu prin ascultare de poruncile Lui, ei erau uniti impreuna prin legaturile dragostei fratesti.
          Ne amintim de cuvintele Domnului din Matei 12:47-50. Atunci cand cineva a venit la El si I-a spus: "Iata, mama Ta si fratii Tai stau afara, cautand sa-Ti vorbeasca", raspunsul Sau a fost: "Cine este mama Mea si cine sunt fratii Mei? Si, intinzandu-Si mana spre ucenicii Sai, a spus: Iata mama Mea si fratii Mei. Pentru ca oricine va face voia Tatalui Meu care este in ceruri, acela Imi este frate sau sora sau mama". Aceasta este adevarata fraternitate in Hristos, in care ne putem bucura de dragostea frateasca divina. Aceia care sunt ucenicii lui Hristos si care fac voia Tatalui, sunt aratati ca frati ai lui Hristos si madulare ale trupului Sau, care este "Adunarea celor intai-nascuti, inscrisi in ceruri" (Efes. 1:22 ; Ev. 12:23).
          In perioada Filadelfiei, a avut loc o intoarcere la adevarata baza a comuniunii dupa Scriptura. Credinciosii au descoperit in Biblie ca cei care sunt cu adevarat mantuiti prin credinta vie in Hristos, si care manifesta realitatea prin roada Duhului in viata si in umblarea lor (chiar daca este in nedesavarsire si slabiciune), sunt madulare ale trupului lui Hristos si frati in Domnul, pe care trebuie sa-i recunoastem si sa-i iubim. Ei au vazut in Scriptura ca aceasta este baza divina si terenul divin al comuniunii crestine practice. Ei au vazut ca apartenenta la denominatiunile oamenilor este impotriva Scripturii si o negare practica a marelui adevar biblic ca toti crestinii sunt madularele singurului Trup al lui Hristos.
          In sistemul din Tiatira, unde raul din paganism si formele iudaismului s-au combinat impreuna sub o manta de crestinism, primind pe cei care se supuneau dogmelor sale. In bisericile de stat si nationale din situatia Sardesului, protestantismul, persoanele erau, si sunt, inscrise pe baza marturisiri de credinta in crezurile si catehismele nationale. Astfel, cei mantuiti si nemantuiti, crestinii adevarati si simpli marturisitori, erau amestecati in ceea ce nu era decat o marturisire moarta. Aceasta era baza apartenentei si a comuniunii in aceste sisteme omenesti. Dar la Filadelfia, avem o intoarcere la baza biblica a comuniunii in Domnul, ca frati in Hristos, in comuniunea Duhului Sfant.


          7.4          1) Cum Se prezinta Hristos

          "Si ingerului adunarii din Filadelfia scrie-i: Acestea le spune Cel Sfant, Cel adevarat, care are cheia lui David, care deschide si nimeni nu va inchide, si care inchide si nimeni nu va deschide" (3:7).

          Domnul Se prezinta acestei adunari din Filadelfia intr-un mod cu totul diferit de felul cum o face fata de toate celelate adunari din Asia. Pentru Efes, El Se prezinta ca Cel care tine cele sapte stele in mana Lui dreapta si umbla in mijlocul celor sapte sfesnice de aur; la Smirna, El vorbeste ca "Cel dintai si Cel de pe urma, care a fost mort si a inviat"; la Pergam, El apare ca "Cel care are sabia ascutita cu doua taisuri"; la Tiatira, El vorbeste ca "Fiul lui Dumnezeu, care are ochii Sai ca o flacara de foc si picioarele Sale ca arama stralucitoare"; si la Sardes, El Se prezinta ca "Cel care are cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu si cele sapte stele". In aceste prezentari, Domnul pune inainte ceea ce are, dar in prezentarea Sa catre Filadelfia, este pus inainte intr-un mod izbitor ceea ce este El in propria Sa persoana binecuvantata: "Cel Sfant, Cel Adevarat". Ceea ce este in El Insusi este totdeauna mai mare si mai pretios decat ceea ce El are.
          Astfel, la inceputul acestui duios mesaj catre Filadelfia, avem inaintea noastra persoana minunata a lui Hristos. Sa notam ca ansamblul mesajului este centrat pe Hristos, si vom sublinia zece lucruri in legatura cu El. Primul pe care-l avem aici, PERSOANA LUI HRISTOS(*), ceea ce El este in mod intrinsec si esential in Persoana Lui glorioasa. Domnul a putut sa Se prezinte in acest mod intim si personal adunarii din Filadelfia deoarece era pretuit in aceasta adunare si ca aici exista ceea ce se potrivea sub aspect moral cu sfintenia Sa.

          (*) 1) Persoana lui Hristos. 2) Puterea lui Hristos. 3) Mangaierea lui Hristos. 4) Cuvantul lui Hristos. 5) Numele lui Hristos. 6) Rabdarea lui Hristos. 7) Promisiunea lui Hristos. 8) Venirea lui Hristos. 9) Indemnul lui Hristos. 10) Rasplatirea lui Hristos.

          In perioada istoriei crestinatatii care vizeaza in mod profetic Filadelfia, a avut loc o intoarcere la Hristos si la Cuvantul Sau; nu doar la Cuvantul Sau, ci la Hristos Insusi ca centru a toate. Astfel, gasim ca era o pretuire si o cunoastere a persoanei Domnului Isus Hristos mult mai profunda in aceasta epoca ca niciodata dupa zilele apostolilor. Este suficient sa citim putin din lucrarea minunata pe care Duhul lui Dumnezeu a facut-o in aceasta perioada din sec. XIX, care ne-a fost pastrata sub forma tiparita, pentru a vedea duhul de profunda apreciere respectoasa si simtita in inima adorabilei persoane a lui Hristos, si revelatia minunata despre Sine pe care Duhul lui Dumnezeu a dat-o acestor credinciosi din Filadelfia. Putem sa mentionam aici doua carti remarcabile, scrise in acea perioada, inca disponibile si astazi, care dau o prezentare unica si detaliata a persoanei minunate a lui Hristos, si care sunt un exemplu miscator de modul in care Hristos Insusi S-a revelat acestor credinciosi despartiti. Acestea sunt "Gloria morala a Domnului nostru Isus Hristos" si "Fiul lui Dumnezeu", de J.G.Bellett.
          Adevarul cel mai inalt si cel mai important din Scriptura este cel referitor la persoana lui Isus Hristos. Acesta este fundamentul oricarui adevar si este slujba cea mai inalta din Cuvantul lui Dumnezeu. Credinciosii din perioada Filadelfia se bucurau de Hristos si de Cuvantul Sau, despartindu-se de tot ceea ce era impotriva voiei Lui si se adunau in jurul persoanei Sale binecuvantate. Ca raspuns la aceasta ascultare si la acest devotament pentru El, Hristos le-a descoperit de-o maniera speciala ceea ce este El in mod personal si intrinsec. Cu adevarat, ce raspalata minunata!
          Unde este astazi o astfel de pretuire a lui Hristos ca Cel Sfant si Adevarat? Ea poate sa fie in inima autorului si a fiecarui cititor al acestor randuri. Domnul vrea inimile noastre, in timp ce El Se prezinta personal pentru a trezi si a atrage sentimentele noastre spre persoana Lui. Doar asa putem deveni un martor potrivit pentru El intr-un timp de ruina, caci, atunci cand Il vedem pe Domnul, si ceea ce El este in mod personal inaintea sufletelor noastre, atunci exista putere de a-L sluji cu bucurie si de a raspunde caracterului Sau sfant.
          In Osea 11:9, citim: "Cel Sfant in mijlocul tau", si in 1 Ioan 2:20 ne este spus ca noi avem : "ungerea de la Cel Sfant". I-a fost spus Mariei: "Sfantul care Se va naste Se va chema Fiu al lui Dumnezeu" (Luca 1:35). In 1 Ioan 5:20 citim ca El este "Cel Adevarat" si ca "El este adevaratul Dumnezeu". Sfintenia si adevarul le gasim intrupate in persoana Domnului Isus Hristos, dar chiar mai mult decat aceasta, El are gloria morala de a fi Cel Sfant si Ce Adevarat. Aceste cuvinte sunt adevarate titluri divine ale lui Hristos, si nu doar atribute divine. Nicio creatura nu poate revendica aceastra glorie morala in esenta ei. Ce Persoana glorioasa care trezeste sentimentele inimii noastre!
          Dar noi nu vom putea sa-L pretuim si sa ne bucuram de Cel Sfant si Cel Adevarat, decat atunci cand exista despartire de rau si o umblare in sfintenie si adevar. Un principiu divin este pus inaintea noastra prin cuvintele din Isaia 1:16-17: "Incetati sa faceti raul! Invatati-va sa faceti bine". Nu vom putea sa invatam de la Domnul daca ramanem in ceea ce stim ca este gresit si rau dupa Cuvantul lui Dumnezeu si dupa propria noastra constiinta. "De aceea: Iesiti din mijlocul lor si fiti despartiti, spune Domnul; si nu atingeti ce este necurat, si Eu va voi primi; si va voi fi Tata" (2 Cor. 6:17-18a). Sfintii preaiubiti ai lui Dumnezeu din perioada Filadelfia s-au despartit de tot ceea ce au inteles ca nu este dupa Scriptura, si aceasta i-a costat mult, cu multe necazuri pentru ei insisi; ei s-au despartit deoarece pretuiau Cuvantul lui Dumnezeu si persoana lui Hristos si cautau sa-I faca placere. Astfel, au incetat sa mai faca raul si au invatat mai mult despre Hristos si sfintenia Lui. Fiecare credincios trebuie s-o faca  daca vrea sa-L cunoasca mai bine pe Domnul. Atunci cand exista o astfel de umblare, Domnul este liber sa Se descopere celor care sunt ascultatori, si cand umbla impreuna cu El, iau caracterul lui Hristos si sunt formati in sfintenie si adevar.
          Hristos este Cel Adevarat, "Martorul credincios si adevarat" (3:14). Cineva a scris: "In orice fel Se prezinta, prin a fi, facand sau spunand catre Dumnezeu sau catre de om, El este acelasi in sensul cel mai complet si mai autentic. El este adevarata lumina, adevarata paine, adevarata vita, adevaratul Dumnezeu, adevaratul Martor". Putem sa ne sprijinim pe Domnul si sa depindem in intregime de El. Filadelfia a depins de El ca singura lor locuinta si singurul lor sprijin, si au experimentat ceea ce era El, Cel Sfant si Cel Adevarat. La fel va fi pentru oricine se increde in intregime in El.

          "Care are cheia lui David, care deschide si nimeni nu va inchide, si care inchide si nimeni nu va deschide" (3:7b).

          Am vazut ceea ce Domnul este; am ajuns acum la ceea ce El are. In aceste doua ganduri, ceea ce Domnul este si ceea ce El are, avem doua subiecte minunate care pot da multa preocupare inimilor noastre. Autorul unei cantari le-a exprimat atat de frumos:

          "Tot ceea ce Tu ai facut, si tot ceea ce Tu esti,
           Este acum partea inimii mele,
           Tot ceea ce ai, Tu ai pentru mine.
           Toate resursele mele sunt ascunse in Tine".

          Domnul continua sa Se prezinte ca Cel care are cheia lui David, care deschide si inchide, si nimeni nu poate sa inchida ceea ce El adeschis, sau sa deschida ceea ce El a inchis. Avem aici, PUTEREA lui HRISTOS, al doilea punct al seriei noastre. Cheia lui David vorbeste de puterea de administrare si de guvernare. Toate lucrurile sunt in mana Lui; Hristos are cheia pentru toate. Toata autoritatea I-a fost data in cer si pe pamant (Mat. 28:18) si ea este la dispozitia acelora care depind in intregime de Isus Domnul. Ce incurajare se afla in aceasta prezentare a Domnului pentru slaba ramasita din Filadelfia, si, de asemenea, pentru toti cei care se incred deplin in El pentru tot si in toate timpurile.
          Adunarea nu avea aici decat putina putere, dar increderea lor era in Domnul, si El incurajeaza inimile lor increzatoare, prezentandu-Se lor ca Acela care are cheia de guvernare si toata administrare, si ca Stapan al oricarei situatii. Adunarea din Sardes astepta protectie si ajutor de la guvernele si puterile seculare, dar slaba ramasita din perioada Filadelfiei privea spre Domnul pentru putere, ajutor si usi deschise, si El a raspuns credintei lor in acest mod imbucurator. Neavand nicio influenta sau sustinere umana, si nicio organizatie omeneasca pentru a-i sprijini, ei au contat doar pe Domnul, si El S-a manifestat fata de ei ca Cel care are cheia tuturor comorilor si care poate descuia toate usile, sau sa le inchida, si care actioneaza in tot ceea ce este hotarator.
          In cheia lui David, se face o aluzie la Isaia 22:20-24 unde, prin imaginea lui Sebna si Eliachim este prezentata respingerea de catre Dumnezeu a omului dupa carne si faptul ca Dumnezeu face sa depinda de Hristos toata gloria casei Tatalui. "Si voi pune pe umarul lui cheia casei lui David, si el va deschide si nimeni nu va inchide, si el va inchide si nimeni nu va deschide. Si-l voi intari ca pe un cui intr-un loc tare... Si pe el se va rezema toata gloria casei tatalui sau".
          Aceasta implica autoritatea administrativa in legatura cu regalitatea lui Iuda in zilele viitoare, atunci cand Hristos va veni in gloria Sa mesinanica si va fi asezat ca un cui intr-un loc tare, care va sustine toata gloria si vasele (Is. 22:24) casei Tatalui Sau. El are deplina suveranitate si dreptul de necontestat de a intra si de exercita intrega autoritate necesara. Cu toate acestea, El nu exercita inca aceasta putere in guvernarea lumii, ci fiind inaltat in cer ca Domn si Hristos (Fapte 2:33-36), Isi foloseste acum acesta domnie in favoare credinciosilor slabi care se incred in El, indepartand piedicile din drumul lor. El este intr-adevar "ca un cui intr-un loc tare" (Is. 22:23,25), pe care ne putem sprijini deplin si, ca sa zicem asa, in care ne agatam toata increderea noastra.
          In timp ce subiectul nostru este Hristos si cheia, as vrea sa adaug ca Hristos este, de asemenea, cheia intregii Scripturi. Poate am putea spune ca El este "cheia cunostintei" (Luca 11:52).
          Vazandu-L ca tema si subiectul intregii Biblii, El este cheia care ne deschide comorile Sale, in special Vechiul Testament. Credinciosii din perioada Filadelfia au descoperita aceasta si Scripturile le-au fost dezvaluite intr-un mod minunat. 
           

joi, 30 noiembrie 2017




          Istoria profetica a crestinatatii vazuta in cele sapte                 adunari din Asia in Apocalipsa 2 si 3
                                                - VII -


          Raymodn K. Campbell


          6          Mesajul catre Sardes - Apoc. 3:1-6 (continuare)


          6.6          Aminteste-ti - pastreaza - pocaieste-te

          "Aminteste-ti deci cum ai primit si ai auzit si pastreaza si pocaieste-te!" (3:3).

          Domnul recunoaste ca a avut loc o lucrare de har in perioada Reformei. Multe adevaruri au fost auzite si primite. Acum, lumina Biblie deschise s-a raspandit si intrega Europa a fost bulversata prin Reforma. Oamenii se inghesuiau in sali si ascultau timp de patru pana la cinci ore la rand discursuri bazate pe Biblie. Adevaruri despre deplina suficienta a Scripturii, indreptatirea prin credinta si libertatea de constiinta faceau parte din adevarurile auzite si primite.
           Dar acum, aceste adevaruri care au fost regasite si de care s-au bucurat s-au stins din memorie si din constiinte. Protestantismul traia acum prin faima lui dobandita in lupta castigata asupra sistemului papal al Romei, traia prin faima sa si uitand adevarurile pretioase care i-au fost revelate. Domnul indeaman deci Sardesul sa-si aminteasca cum a primit si auzit, sa pazeasca cu tarie adevarurile revelate prin Duhul lui Dumnezeu, si sa se pocaiasca de declinul sau si de caderea sa din starea de la inceput. Aceasta era calea de vindecare si de restaurare pe care Domnul o pune, in har, inaintea Sardesului. El voia sa-i conduca la pocainta amintindu-le cum au primit Cuvantul, facandu-i sa-si aminteasca de sinceritatea, de ardoarea, de ravna si de dragostea cu care au primit adevarul atunci cand lumina Bibliei deschise a stralucit peste ei, eliberandu-le sufletele de intunericul catolicismului. Un alt punct de observat aici este ca Domnul face responsabile persoanele in mod individual si adunarile, potrivit cu lumina pe care au primit-o. Sardes va fi judecata dupa lumina pe care a primit-o la Reforma si dupa privilegiul luminii raspandite de Biblia deschisa. Ce declin si ce apostazie se afla astazi in protestantism, unde in multe locuri Biblia nu mai este considerata ca fiind Cuvantul inspirat si infailibil al lui Dumnezeu, si doctrina indreptatirii prin credinta este considerata ca o relicva a unei epoci apuse! Ce judecata va cadea peste ei!
          Aplicand la noi insine astazi in mod individual cuvintele Domnului catre Sardes: cat de patrunsi ar trebui sa fim de indemnul de a ne aminti cum am primit ai auzit, si a tine cu tarie si a ne pocai! Cate slujiri pretioase am auzit in decursul timpului! Am apreciat noi pretul si valoarea adevarului pe care Dumnezeu ni l-a dat sa-l cunoastem si sa-l tinem cu tarie? Sau am preferat mai degraba lucrurile pamantesti si trecatoare decat descoperirea lui Hristos si a Cuvantului Sau? Multe lucruri din viata noastra arata ca nu am apreciat adevarul pe care l-am auzit si primit. In consecinta, indemnul la pocainta prin judecata de sine este cuvantul pe care Domnul ni-l adreseaza personal.


          6.7          Amenintarea judecatii

          "Deci, daca nu vei veghea, voi veni ca un hot si nicidecum nu vei sti in ce ceas voi veni asupra ta" (3:3b).
                                                                                                                                                                              Domnul sfatuieste adunarea sa vegheze; acum ei sunt amenintati cu judecata daca nu vegheaza si nu isi revin din caderea lor. El va veni asupra lor pe neasteptate ca un hot. Aceasta este foarte grav, caci Domnul va veni peste lume "ca un hot in noapte" (1 Tes. 5:2). Sardes este deci atentionata ca, daca nu vegheaza si nu se pocaieste, va fi tratata ca si lumea si judecata de venirea Lui peste ei ca un hot, o venire neasteptata si nedorita.
          Ce lucru trist atunci cand biserica marturisitoare, da, protestantismul cu faima sa mare, este redus, dupa estimarea si judecata lui Dumnezeu, la nivelul lumii. Biserica din perioada Sardesului era unita cu puterile politice si deci identificata cu lumea. Ea va avea parte de judecata lumii, atunci cand El va veni dintr-odata prin surprindere ca "un hot in noapte". Starea actuala a protestantismului nu este mai buna, ci este mai rea decat cea dupa Reforma, si atentionarea Domnului cu privire la judecata viitoare este de-o solemna aplicatie actuala.
          Ramasitei credincioase din Tiatira, Domnul i-a vorbit despre Sine ca "steaua de dimineata si i-a indemnat sa tina cu tarie pana cand El va veni (Apoc. 2:25,28). Cat este de frumos modul in care El Se prezinta pentru ei in legatura cu venirea Sa. Pentru adevaratii credinciosi care asteptau ca Domnul si Mirele lor sa vina, El va apare ca "steaua stralucitoare de dimineata" (22:16) si-i va rapi in gloria casei Tatalui Sau (Ioan 14:2-3). Dar, pentru lume si pentru biserica marturisitoare care nu-L cunoaste pe Hristos si nu asteapta nici nu doresc intoarcerea Lui, El va veni ca un hot cu o distrugere si judecata subita.
          Cuvintele Domnului catre Sardes, cu privire la venirea Sa peste ei ca un hot, arata ca ei nu asteptau venirea Lui. Acesta este cu siguranta adevarat pentru protestantismul actual in general si pentru lume. Ei nu asteptau si nici nu doreau ca Domnul sa revina, si venirea Lui va fi nedorita si neasteptata ca venirea unui hot.
          Dar cuvantul pentru adevaratul copil al lui Dumnezeu este: "Dar voi, fratilor, nu sunteti in intuneric, ca ziua sa va surprinda ca un hot. Pentru ca voi toti sunteti fii ai luminii si fii ai zilei" (1 Tes. 5:4-5a). Sa fim si noi asa cum ii indeamana Domnul pe ucenicii Sai in Luca 12:35-36: "Mijlocul sa va fie incins, si facliile aprinse; si voi fiti asemenea oamenilor care-l asteapta pe stapanul lor".


          6.8          Ramasita

          "Dar ai in Sardes cateva nume care nu si-au intinat vesmintele; si vor umbla cu Mine in haine albe, pentru ca sunt vrednici" (3:4).

          La fel ca in Tiatira unde o ramasita credincioasa a fost observata de Domnul, si la Sardes erau persoane credinciose pe care Domnul le-a deosebit de marea masa de marturisitori, si care Ii erau placuti. Ei nu si-au intinat hainele prin asocierea cu lumea asa cum restul bisericii din Sardes a facut-o, ci si-au pastrat curatia personala prin despartirea de lucrurile rele care erau in jurul lor. Sfintenia in umblare si purtare ii caracteriza in masura in care ei se pazeau, nu doar de orice lucru rau din jurul lor, ci si de contaminarea interioara din sfera bisericii marturisitoare a lui Dumnezeu. Erau deci separati, desi in numar mic si nepopulari aici jos, dar cunoscuti in mod personal de Domnul si vrednici sa umble cu Domnul in haine albe. Ei au invatat ceea ce Iacov a scris ca : "Religia curata si neintinata inaintea lui Dumnezeu Tatal este aceasta: ... a se pastra neintinat de lume" (Iac. 1:27).
          "Vor umbla cu Mine in haine albe, pentru ca sunt vrednici". Aceasta este promisiunea pretioasa a Domnului fata de acesti credinciosi din Sardes, si fata de toti cei care umbla in despartire de rau si se pastreza neintinati fata de lume, care-l are pe Satan ca dumnezeu si print, fie in sector comercial, politic sau religios. Aceasta promisiune arata cat de mult apreciaza El o astfel de credinciosie fata de Sine, si rasplatirea este o asociere si o identificare cea mai intima cu El Insusi. Ei si-au pastrat integritatea si curatia lor morala aici jos, si vor umbla impreuna cu El acolo sus, in haine albite in sangele Mielului. Rasplata lor deosebita in glorie este deci legata de separarea si curatia morala pe care au pastrat-o aici jos. O astfel de fidelitate fata de Domnul nu va fi uitata, ci rasplatita pentru totdeauna sus. Fie ca aceste cuvinte ale lui Hristos sa incurajeze pe credinciosii de astazi sa umble in despartide de tot ceea ce nu-I place Domnului si care nu vine de la El.
          Este de subliniat ca in mesajul catre Tiatira, Domnul S-a adresat ramasitei credincioase cu cuvintele: "cati nu aveti invatatura aceasta", etc., in timp ce la Sardes El zice: "Dar ai in Sardes cateva nume care nu si-au intinat vesmintele". Aceasta vrea sa arate ca existau mai multi credinciosi in ramasita evlavioasa in perioada Tiatira decat cei din perioada Sardes? Trebuie sa deducem din cuvintele "cati" spuse la Tiatira, si din cuvintele "cateva nume" la Sardes, ca erau, si ca poate fi si astazi, putine suflete evlavioase despartite de rau in protestantismul formal decat in sistemul roman din perioada Tiatira? Aceasta pare ca se subintelege. In orice caz, existau doar cativa in Sardes care erau placuti Domnului. Este surprinzator ca nu erau mai multi despartiti din mijlocul miscarii protestante, desi aceasta se revoltase impotriva stricaciunii din Tiatira.


          6.9          A cincea parabola

          Am remarcat o asemanare intre parabolele din Matei 13 cu ceea ce am gasit in aceste sapte adunari. Sardes este a cincea. Si a cincea parabola din Matei 13 zice: "Imparatia cerurilor este asemenea unei comori ascunse intr-un ogor, pe care un om, gasind-o, a ascuns-o; si, de bucuria ei, merge si vinde tot ce are si cumpara ogorul acela" (13:44). Aceasta parabola Il infatiseaza pe Domnul Isus parasind totul si cumparand lumea, ogorul, prin sangele Sau, pentru a putea sa aiba comoara ascunsa din interior, sfintii Sai in mod individual sau, dupa cum unii cred, Israel.
          Asemanarea acestei parabole cu Sardesul se pare a fi aceea a unei comori ascunse in ogor. In mijlocul masei mari care marturisesc protestantismul lipsit de viata, care umbla impreuna cu lumea, exista cateva nume ascunse in aceasta ramasita, care sunt credinciosi adevarati. Ei sunt ca o comoara ingropata in ogor, cunoscuti si apreciati de Domnul lor.



          6.10          4) Promisiunile invingatorilor


          "Invingatorul va fi imbracat in vesminte albe si nicidecum nu-i voi sterge numele din cartea vietii si voi marturisi numele lui inaintea Tatalui Meu si inaintea ingerilor Sai" (3:5).

          O tripla rasplatire este aici promisiunea facuta invingatorului:

          1- Va fi imbracat in vesminte albe.
          2- Numele sau nu va fi sters din cartea vietii.
          3- Domnul va marturisi numele lui inaintea Tatalui Sau si a ingerilor Sai.

          Cei care isi aminteau cum au auzit si primit si pastrau si se pocaiau si ar fi dobandit conditia celor care nu si-au intinat hainele, - acestia vor fi aratati ca invingatori si adaugati ramasitei credincioase care va umbla impreuna cu Domnul in haine albe.
          Hainele albe pe care Domnul promite ca le va inbraca invingatorul, sunt recunoasterea publica de catre Domnul a caracterului curat in umblarea lor aici pe pamant. In Apoc. 19, sotia Mielului este vazuta imbracata in "in subtire stralucitor si curat", caci, dupa explicatia care urmeaza, "inul subtire sunt faptele drepte ale sfintilor" (19:8). Astfel, Domnul da asigurari ca orice fapta de credinciosie a invingatorului, care a condus la despartirea de ceea ce era rau aici pe pamant, va fi raspalata sa viitoare intr-o manifestare eterna in prezenta Sa.
          A doua promisiune facuta aici invingatorului este ca numele sau nu va fi sters din cartea vietii. Aceasta ridica intrebarea referitoare la ce este cartea vietii si daca este posibil ca numele sau (al invingatorului, n.t.) sa fie sters din ea. Un studiu atent va arata o deosebire intre cartea vietii mentionata aici si "cartea vietii Mielului" despre care se vorbeste in Apocalipsa 13:8 si 21:27. Acestea sunt doua carti sau doua registre diferite.
          Cartea vietii pare sa fie un registru general de marturisire, unde un nume poate fi inscris, dar dupa o examinare a dreptului de inscriere se poate dovedi fals si numele va trebui sters. Gandul de a fi sters din cartea lui Dumnezeu a fost exprimat deja din vechime. Moise, intr-un minunat moment de mijlocire pentru Israel care pacatuise, Ii spune lui Dumnezeu: "Si acum, daca le vei ierta pacatul...,iar daca nu, sterge-ma, Te rog, din cartea Ta pe care ai scris-o. Si Domnul i-a zis lui Moise: Pe cel care a pacatuit impotriva Mea, pe acela il voi sterge din cartea Mea" (Ex. 32:32-33). In Psalmul 69:28, David cere pentru vrajmasii Domnului: "sa fie stersi din cartea vietii si sa nu fie inscrisi cu cei drepti". Apoi, in Apoc. 22:19 este data atentionarea ca "daca scoate cineva din cuvintele cartii profetiei acesteia, Dumnezeu ii va scoate partea de la pomul vietii si din cetatea cea sfanta", etc.
          Toate aceste pasaje indica posibilitatea ca Domnul sa stearga numele cuiva din cartea vietii, care este o carte generala a celor care marturisesc ca au viata divina. Dumnezeu inscrie totdeauna oamenii dupa marturisirea lor, dar ii face responsabili de ceea ce marturisesc. Este o carte a vietii cea despre care vorbeste Domnul, si daca se dovedeste ca persoanele nu sunt caracterizate prin  viata divina, ci sunt moarte ca marea masa din Sardes, numele lor putand fi sterse ca neavand dreptul sa ramana inscrise in acest registru.
          Cartea vietii Mielului contine numele care au fost inscrise acolo inainte de intemeierea lumii, potrivit cu Apoc. 13:8 si 17:8: "al caror nume nu a fost scris de la intemeierea lumii in cartea vietii Mielului celui injunghiat". Aceasta este cartea gandurilor si planurilor lui Dumnezeu, care a cunoscut sfarsitul de la inceput si a scris acolo, inainte ca timpul responsabilitatii omului sa inceapa, numele tuturor celor care au fost alesi in Hristos inainte ca lumea sa fie intemeiata (Efes. 1:4). Acestia sunt adevaratii credinciosi nascuti din nou in Hristos, pe care El i-a chemat, indreptatit si glorificat (Rom. 8:30), si lucreaza in inimile lor prin Duhul Sfant, prin care ne-a pecetluit si ne-a insemnat ca fiind ai Sai pentru totdeauna. Cartea vietii Mielului este registrul realitatii si niciun nume nu este sters de acolo.
          Cartea vietii este registrul care cuprinde pe cei care marturisesc pe Hristos, in adevar sau fals. Cei care au numai o marturisire falsa si lipsita de viata, vor avea numele lor sterse din aceasta carte. Cei din Sardes care sunt invingatori deoarece au auzit indemnul la pocainta si in care exista realitatea vietii in Hristos, sunt asigurati ca numele lor nu vor fi sterse din cartea vietii lui Dumnezeu. Cat de mangaietoate si linistitoare este promisiunea invingatorului!
          Exista un alt gand inviorator in aceasta promisiune. Cei care doresc sa-I fie credinciosi lui Hristos si a-L asculta, sunt obligati sa stea departe de lucrurile rele si de coruptia religioasa. Ei se confrunta cu mania si impotrivirea conducatorilor religiosi si pot avea numele lor sterse din registrele bisericilor omenesti. Domnul asigura un astfel de invingator ca, daca omul poate sa steraga numele sau si sa-l excomunice ca pe un rau, El nu va sterge numele lui din cartea vietii Sale.
          A treia promisiune facuta invingatorului din Sardes este: "Voi marturisi numele lui inaintea Tatalui Meu si inaintea ingerilor Sai". Nu doar ca Domnul va pastra numele invingatorului in cartea vietii Sale, ci El promite sa marturiseasca numele sau inaintea Tatalui Sau si inaintea ingerilor Sai. Este ca un general care da raportul bataliei la cartierul general comandantului suprem, si mentioneaza, dand dovada de recunostinta, numele celor care s-au distins in indeplinirea datoriei. Aceste nume sunt citate pentru o mentiune de onoare si de rasplata. Cat este de incurajator pentru soldatul, care, sub focul marilor greutati a ramas la postul sau, de a avea numele sau citat inaintea superiorilor sai si inaintea comandantului suprem. Dar o astfel de masura de onoare si de distinctie pamanteasca este incomparabila in raport cu onoare de nedescris si cu favoarea de har care vor fi acordate invingatorului de catre Domnul, atunci cand El va marturisi numele sau inaintea Tatalui Sau si a ingerilor Sai datorita credinciosiei si ascultarii sale si cu recunostinta. Fie ca si noi sa apreciem ceea ce vine din partea Domnului ca aprobare, recunoastere si promisiuni de rasplatire si de onoare, si sa ne multumim cu o mica apreciere aici pe pamant, dar sa stam ca adevarati invingatori pentru Hristos.


          6.11          5) Indemn catre cel care aude

          "Cine are urechi sa auda ceea ce Duhul spune adunarilor" (3:6).

          Mesajul Domnului catre adunarea din Sardes se incheie prin indemnul personal catre cel care are urechi de auzit, pentru a auzi si a lua seama la ceea ce Duhul spune adunarilor. Acest indemn catre urechea personala este o manifestare a dorintei arzatoare a Domnului cu privire la sfintii Sai, si a dorintei aprinse ca atentionarile cuvintelor Sale, de repros si de indemnare sa ajunga la inimile lor si sa produca un raspuns deplin la dragostea Sa fidela. Domnul cauta mereu pe cei care au urechi deschise pentru a auzi si a cerceta ceea ce El are de spus. Altadata a chemat poporul la El, zicand: "Ascultati-Ma toti si intelegeti... daca are cineva urechi de auzit, sa auda" (Marcu 7:14-16). Toti au urechi care pot sa auda, dar cine are urechi pentru a auzi si a lua seama la ceea ce Domnul are de spus? Astazi inca, in zilele noastre de indiferenta laodiceeana, Domnul cheama pe cei care au urechi si o inima deschisa. In cuvintele Domnului catre Sardes, este mult de auzit, de luat seama si de a pune la inima pentru credinciosii de astazi.


          6.12          "Adunarilor"


          In punctul in care am ajuns, atragem atentia asupra cuvintelor: "ceea ce Duhul spune adunarilor". Aceasta fraza se gaseste in fiecare mesaj adresat celor sapte adunari in legatura cu indemnul de a auzi ceea ce Duhul are de spus. Observati ca ce este de auzit nu este ceea ce Dudul spune adunarii, in mod particular bisericii careia i se adreseaza, ci "adunarilor". Ceea ce Domnul avea de spus fiecarei adunari, trebuia luat in seama de urechea deschisa din toate adunarile. Ceea ce Duhul a spus fiecarei adunari in mod particular este desemnat ca adresandu-se "adunarilor", si era ca toti sa ia seama si sa puna la inima, nu doar adunarea locala careia ii era spus.
          Aceasta arata ca este o responsabilitate locala si colectiva in adunare si ca nu exista in Scriptura ceva care sa incuviinteze independenta adunarilor. Invatatura unora, ca fiecare adunare este o unitate independenta, responsabila doar inaintea Domnului pentru propriile sale decizii, si neavand nicio responsabilitate pentru deciziile unei alte adunari, este contrara Scripturii si nu este in armonie cu indemnul Domnului pentru fiecare din cele sapte adunari din Asia de a auzi ceea ce Duhul spune adunarilor. Responsabilitatea principala revine, bineinteles, fiecarei adunari locale, dar responsabilitatea pastrarii sfinteniei in casa Domnului, etc., nu se limiteaza la adunarea locala. Este, de asemenea, o responsabilitate colectiva, ca trup, adunarile ca madulare care alcatuiesc singurul trup al lui Hristos.



   

luni, 27 noiembrie 2017




           Istoria profetica a crestinatatii vazuta in cele sapte                adunari din Asia in Apocalipsa 2 si 3
                                                 - VI -


          Raymond K. Campbell


          6          Mesajul catre Sardes - Apoc. 3:1-6


          6.1          Introducere

          In mesajul catre Tiatira am vazut ca un mare rau a patruns in Biserica marturisitoare in cursul acestei perioade din istoria sa. Elemente din iudaism si din paganism au fost adaptate si un sistem  intemeiat pe invataturi rele s-a dezvoltat sub imaginea stricatei Izabela, care ratacea pe robii lui Dumnezeu in curvie spirituala si idolatrie. Am vazut ca aceasta isi are deplina sa implinire si dezvoltare in sistemul romano catolic care continua si astazi, fara nicio schimbare sau pocainta fata de raul care il caracterizeaza.
          In biserica din Sardes, este prezentarea profetica a cincei perioade din biserica marturisitoare sau crestinatatea. In aceasta adunare si in perioada de timp pe care ea o reprezinta profetic, nu gasim niciunul din marile rele de care Domnul a vorbit la Tiatira. Este evident ca, dupa mesajul din Sardes, ceva nou a inceput. Domnul zice: "Aminteste-ti deci cum ai primit si ai auzit si pastreaza si pocaieste-te!" (3:3a).


          6.2         Reforma

          Intre perioadele istorice ale crestinatatii, caracterizate prin situatiile din Tiatira si Sardes, a avut loc o lucrare puternica a Duhului lui Dumnezeu, cunoscuta sub numele de Reforma. Aceasta s-a dezvoltat pe o perioada de cateva sute de ani si a atins plinatatea si apogeul sau in prima parte a sec XVI. Aceasta este epoca in care a inceput miscarea protestanta. Este important de subliniat ca biserica din Sardes nu reprezinta profetic Reforma insasi, ci mai degraba starea si conditia in care a cazut apoi protestantismul, atunci cand puterea si impulsul acestei puternice miscari a Duhului lui Dumnezeu s-au estompat.
          Inainte de a examina mesajul Domnului catre Sardes, va fi util sa privim putin cateva din trasaturile lucrarii Duhului lui Dumnezeu in Reforma si instrumentele de care El S-a folosit. In studiul nostru precedent, am vorbit despre John Wycliffe, nascut in Anglia spre anul 1320, care a fost primul traducator al Bibliei in engleza. El a fost numit "Steaua de dimineata a Reformei". Jan Hus, nascut spre anul 1373 si Jeronim de Praga (1363-1416), ambii din Boemia, au continuat sa poarte flacara adevarului lui Wycliffe. Apoi au fost "fratii moravieni" care s-au remarcat prin zelul lor misionar si prin faptele lor. Ei au publicat spre anul 1470 o traducere a Bibliei in limba boema.
          Una dintre cele mai mari si mai pretioase realizari din epoca Reformei a fost traducerea Bibliei in limbile vremii de atunci, si multiplicarea si raspandirea Bibliei in mainile poporului. In timpul perioadei din Tiatira, Biblia era practic o carte pierduta. Ea era tradusa doar in latina, pe care foarte putini oameni o stiau, si numai cateva exemplare existau, datorita faptului ca trebuia sa fie copiate de mana, caci tehnica tipariri nu fusese inca inventata. Aceasta perioada este cunoscuta in istorie ca Evul intunecat. Raul prospera atunci, deoarece Biblia era o carte ascunsa si lumina sa nu era raspandita. Psalmistul zice: "Descoperirea (lit. "intrarea", "deschiderea") cuvintelor Tale lumineaza, dand pricepere celor simpli" (Ps. 119:130). Atunci cand Cuvantul lui Dumnezeu straluceste, el da lumina care alunga intunericul si raul. Cand el este ascuns, raul infloreste.
          Dumnezeu a facut ca sa fie regasit adevarul Sau, si a dat lumina Cuvantului Sau poporului. Pentru aceasta, era nevoie ca Scriptura sa fie tradusa din limbile de origine, ebraica si greaca, si de asemenea din latina, in limba obisnuita a oamenilor de rand, si era nevoie de mijloace care sa permita multiplicarea rapida a Bibliei traduse. Dumnezeu a ridicat anumiti oameni, care au putut traduce Scriptura, si Dumnezeu a lucrat astfel incat tehnica fabricarii hartiei sa fie descoperita in sec. XIII si XIV si ca tehnica tiparirii sa fie inventata in sec. 15. Prima carte tiparita a fost Sfanta Biblie, de Gutenberg in Gemania in jurul anului 1456. De atunci Cuvantul lui Dumnezeu s-a multiplicat rapid si a fost pus in mainile poporului.
          Una din figurile cele mai marcante ale Reformei a fost Martin Luther, pe care Dumnezeu l-a folosit cu putere pentru a reaminti sufletelor suficienta Sfintei Scripturi si pentru a scoate la lumina marele adevar al Evangheliei cu privire la indreptatirea numai prin credinta. Nascut in Germania in anul 1483, el a vazut o Biblie pentru prima data intr-o biblioteca din Erfurt, in anul 1505. Dupa ani de profunde framantari launtrice, el a ajuns la o adevarata pace cu Dumnezeu prin cuvintele din Romani 1:17: "Cel drept va trai prin credinta". De atunci, el a devenit marele erou al indreptatirii prin credinta ca invatatura speciala a Evangheliei, si a dezvaluit falsurile papalitatii, si a pus capat domniei Romei. In anul 1517, Luther a afisat tezele sale pe usa bisericii din Wittenberg. In cele 95 de propozitii, a sfidat intreaga biserica catolica in ceea ce priveste vanzarea indulgentelor. In anul 1520, a ars in public bula pontificala care-l excomunica din Biserica, respingand astfel jugul Romei si devine in mod deschis un impotrivitor fara compromisuri al acestui sistem rau. Acesta a fost un pas indraznet si curajos, si natiunea germana s-a aliat in jurul credinciosului slujitor al lui Dumnezeu si puterea Romei a fost zdrobita pentru prima oara dupa mai mult de o mie de ani.
          Dupa pozitia curajoasa si ferma a lui Luther inaintea augustei adunari de mai mult de 5000 de persoane, cuprinzand pe mai marii epocii, din Dieta de la Worms in aprilie 1521, el a fost dus de prieteni in castelul din Wartburg, unde a fost pazit in secret tmp de aproape un an. Aici, el a inceput cea mai mare si cea mai de folos dintre toate lucrarile sale, traducerea Bibliei in limba germana. A publicat Noul Testament in septembrie 1522 si o a doua editie a aparut in decembrie 1522. Ea s-a raspandit de la un capat la altul al Germaniei si in multe tari, si a fost laudata aproape de toti in toata Germania. Ea a devenit cartea poporului, o carte nationala, Cartea lui Dumnezeu. Reforma era acum asezata pe temelia solida a Cuvantului lui Dumnezeu. Spre anul 1533, 58 de editii ale Noului Testament au fost deja tiparite. In anul 1530, ansamblul Vechiului Testament a fost tradus de Luther cu ajutorul lui Melanchthon si a altor prieteni, si apoi publicat. De acum, Cuvantul lui Dumnezeu complet era in mainile poporului in propria sa limba, si Dumnezeu Insusi putea astfel sa vorbeasca inimii si constiintei oamenilor.
          De asemenea, ar trebui sa precizam ca Biblia a fost tradusa in multe limbi de reformatori izolati in diferite tari. O versiune italiana a aparut in anul 1474, o versiune in Boemia spre anul 1470, in Olanda in anul 1477, in Franta in anul 1477, in Spania in anul 1478. Astfel, Duhul lui Dumnezeu lucra si anunta Reforma care se apropia. Acum, datorita lucrarii pe care Dumnezeu a facut-o prin Luther si trezirirea in imperiul german, reinoirea Evangheliei si lucrarea Reformei s-au raspandit si au afectat profund starea generala a Europei. Suedia, Danemarca, Olanda, Elvetia, Belgia, Italia, Spania, Franta si Insulele britanice au fost atinse de aceasta miscare a Duhului lui Dumnezeu si "astfel, cu putere crestea si se intarea Cuvantul Domnului", ca in zilele lui Pavel la Efes (Fapte 19:20).
          Cu toate acestea, papalitatea de la Roma persevera in opozitia sa plina de ura fata de reformatori, si a hotarat sa extermine pe luterani prin foc si sabie. Prima Dieta de la Spire a fost convocata in iunie 1526 si o a doua Dieta a fost convocta in acelasi loc in primavara anului 1529. Obiectivul declarat al biserici romano catolice la a doua Dieta era sa opreasca imediat ereziile Reformei prin sabie. Printii germani s-au unit si au protestat, apoi au prezentat in scris un nobil manifest de revendicari si de protestare. Pentru aceasta reformatorii au fost numiti "protestanti". Astfel a aparut termenul inca utilizat care desemneaza toate bisericile si gruparile care protestau in principiu impotriva doctrinelor, ritualurilor si ceremoniilor bisericii Romei.
          Principiile protestarii reformatorilor de la Spire si cele de la Marturisirea de la Augsburg din anul 1530 au fost introduse in constitutia nationala a Germaniei, si printii germani s-au angajat sa apere aceste convingeri prin forta armata a puterii guvernamentale. Protestantismul a luat atunci o forma politica, si gloria morala a Reformei a scazut. Biserici nationale s-au format in diverse tari cu crezuri evanghelice ca facand parte din politica de guvernare, si puterea politica s-a angajat ca sa le sprijine.
          Atunci cand elementul politic a patruns si a dominat curand, cand actiunea ofensiva exterioara si protectia bisericilor reformate a cazut in mainile principilor guvernamentali, "sabia Duhului, care este Cuvantul lui Dumnezeu" (Efes. 6:17) a fost schimbata cu sabia carnala si bratul de carne, si nu a mai fost nicio inaintare spirituala dupa aceasta. Scanteia si ardoarea adevarului lui Dumnezeu, si primul val de binecuvantare a disparut repede; si un formalism rece si fara viata, o marturisere goala s-a instalat in protestantism. Nu mai depindeau de Domnul, Duhul lui Dumnezeu era intristat si nu mai era puterea Duhului lui Dumnezeu asa cum a fost ea manifestata in zilele de la inceput.
          Astfel, cuvintele Domnului la Sardes: "Stiu lucrarile tale - ca ai numele ca traiesti, si esti mort" (3:1), descriu adevarata stare a protestantismului cand puterea, frumusetea infloritoare si impulsul Reformei s-au stins, si cand un formalism mort si o marturisire goala, lipsita de viata spirituala, s-a instalat. Iata starea si conditia crestinatatii in perioada pe care Sardes o prezinta profetic.
          Cu aceasta scurta schita a Reformei ca fundal, vom putea sa intelegem mai bine mesajul Domnului catre Sardes, si sa intram mai adanc in semnificatia detaliilor de care ne vom ocupa in continuare.
          Se crede ca cuvantul "Sardes" provine dintr-un cuvant ebraic "saird" care inseamna "o ramasita". O ramasita a fost scoasa afara din sistemul ingrozitor de rau care s-a dezvoltat pe parcursul perioadei din Tiatira, sistemul catolic al Izabelei. Dar, dupa cum am vazut in studiile precedente, multi s-au alaturat la aceasta adevarata ramasita din protestantism pentru ratiuni politice si de alta natura, si de acum acest protestantism devenise in special o marturisire fara viata pe care Domnul a caracterizat-o ca avand "numele ca traiesti, si esti mort".


          6.3          1) Cum Se prezinta Domnul

          "Si ingerului adunarii din Sardes scrie-i: Acestea le spune Cel care are cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu si cele sapte stele" (3:1).

          Domnul Se prezinta la Sardes ca Cel care are cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu si cele sapte stele. Duhul lui Dumnezeu vorbeste de putere, caci Domnul le-a spus ucenicilor: "Veti primi putere, cand va veni Duhul Sfant peste voi, si veti fi martorii Mei" (Fapte 1:8). Cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu indica o plinatate de putere; Domnul aminteste astfel bisericii din Sardes ca El are plinatatea puterii si aceasta plinatate este disponibila pentru ei prin Duhul lui Dumnezeu. In Apocalipsa 5, Domnul este vazut ca Miel "avand sapte coarne si sapte ochi, care sunt cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu trimise pe tot pamantul" (5:6).
          Biserica este alcatuita din credinciosi "ziditi impreuna, pentru a fi o locuinta a lui Dumnezeu in Duh" (Efes. 2:22), si ea este sfera de lucrare si de putere a Duhului. Dar la adunarea din Sardes nu vedem niciun semn de activitate a Duhului. Ea era rece, formala si moarta. Duhul lui Dumnezeu era intristat, neglijat si lasat de-o parte. Miscarea protestanta din perioada Sardes se sprijinea pe bratul de carne ca putere pentru a combate raul si puterea Romei, in loc sa conteze pe puterea Duhului lui Dumnezeu. La inceput, reformatorii au fost imbracati cu putere prin Duhul lui Dumnezeu, dar in masura in care Reforma a continuat, ei au facut marea greseala de a se baza pe bratul guvernarii seculare pentru protectie si ajutor. Duhul lui Dumnezeu a ridicat o marturie impotriva raului prin Biserica protestanta, dar nu s-au increzut in El si nici nu au depins de El pentru a mentine aceasta marturie. Regii si principii guvernamentali erau obositi de jugul apasator al Romei si erau bucurosi de a se debarasa; s-au alaturat deci la miscarea protestanta datorita animozitatii naturale fata de acest sistem rau. Astfel, oameni care nu erau nascuti prin Duhul lui Dumnezeu, nici condusi de Duhul, au devenit elementele esentiale ale miscarii protestante din aceasta perioada a Sardesului, si acesta devenind repede o marturisire fara viata lipsita de puterea spirituala.
          Din aceasta cauza, Domnul Se prezinta la Sardes ca Cel care are cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu, plinatatea de putere. Daca ei aveau nevoie de tarie si de putere in marele conflict impotriva raului, acestea erau disponibile pentru ei in Duhul lui Dumnezeu. Acelasi lucru este valabil pentru Biserica lui Dumnezeu de astazi, si pentru fiecare credincios in mod individual. Putem sa fim "intariti cu putere, prin Duhul Sau, in omul dinauntru" (Efes. 3:16). Biserica marturisitoare de astazi este caracterizata de aceeasi indiferenta fata de Duhul lui Dumnezeu si se bazeaza si ea pe bratul de carne ca si protestantismul de odinioara; cuvintele Domnului catre biserica din Sardes sunt, de asemenea, o aplicatie practica si pentru timpul actual.
          De asemenea, Domnul spune ca El are cele sapte stele. Am remarcat mai inainte ca in Apoc. 1:20 se spune: "cele sapte stele sunt ingeri ai celor sapte adunari". Ei sunt mesagerii, si cei care poarta responsabilitatea in adunare si sunt asezati acolo pentru a da lumina cereasca. Domnul ar vrea sa ne reaminteasca ca El este Cel care da daruri in Adunarea Sa, si toti cei care ar vrea sa fie instrumentele luminii pentru El, trebuie sa se alipeasca in totul de El, si sa recunoasca autoritatea Lui, si sa se increada in El pentru orice nevoie. El are cele sapte stele. Orice slujire adevarata trebuie sa vina de la El prin Duhul lui Dumnezeu. Avem nevoie de evanghelisti pentru a predica Evanghelia? Supraveghetorii sunt ei necesari in adunarile locale? Da, toate aceste daruri si slujbe sunt necesare in Adunare si trebuie sa fie primite din partea lui Hristos, Capul cel viu al Adunarii. El poate sa dea astfel de daruri si slujbe, si o face, si noi trebuie sa privim la El pentru a le avea, in loc sa intemeiem un sistem de slujire asa cum a facut protestantismul. Domnul ar vrea ca adunarea din Sardes, si noi astazi, sa realizam ca, in ciuda neajunsurilor si a lipsei de putere in Biserica, nu exista niciun neajuns impreuna cu El, nicio lipsa de putere sau de slujire. Toata plinatatea puterii locuieste in El pentru Biserica Sa, trebuie numai sa ne incredem in El si sa depindem de El prin credinta pentru a primi din plinatatea Sa.
          Cititorul isi va aminti ca, in introducerea acestor studii, am subliniat contrastul in modul in care Domnul Se prezinta la Efes pe de-o parte si cum o face la Sardes. In scrisoarea catre Efes, Domnul Se prezinta ca Cel care tine cele sapte stele in mana Lui dreapta; dar aici in Sardes nu se spune ca El are cele sapte stele in mana Lui. Motivul acestei diferente este ca in timpul de la Efes, perioada care a urmat dupa apostoli, Domnul era recunoscut ca si Cap al Bisericii, si astfel se incredeau in El. Dar aceasta nu mai este adevarat in Biserica din perioada din Sardes, si nici in Biserica marturisitoare de astazi. Hristos nu mai este recunoscut ca si Capul cel viu si singurul Cap al Bisericii. Acest loc este dat oamenilor, si se priveste spre ei in loc sa se priveasca la Domnul din glorie care este viu. Nu se mai vede si nu se mai poate recunoaste stele ca fiind in mana dreapta a Domnului. Adevaratul esec al protestantismului a fost, si este, de a nu da Domnului Isus Hristos locul autoritatii supreme si de Cap si de Cel de care sa depindem.


          6.4          2) Mustarea Domnului

          "Stiu lucrarile tale - ca ai numele ca traiesti, si esti mort" (3:1b).

          Aceasta este estimarea Domnului fata de lucrarile si de starea din Sardes, biserica marturisitoare din perioada Sardesului, da, protestantismul. Cel care are ochii ca o flacara de foc care poate vedea totul, si Acela care singur poate patrunde deplin si sa dea o estimare dreapta a fiecarei actiuni si lucrari, iata pe Cel care spune aceasta despre lucrarile din Sardes.
          Desigur, aceasta nu este o aprobare pe care Domnul o spune aici, asa cum am vazut ca a facut-o in mesajele Sale catre cele patru adunari precedente prin cuvintele: "Stiu lucrarile tale". Se pare ca nu este nimic de laudat in mesajul Domnului catre Sardes. Singurul cuvant de aprobare pe care a putut sa-L spuna era recunoasterea micutei ramasite din versetul 4: "Dar ai in Sardes cateva nume care nu si-au intinat vesmintele; si vor umbla cu Mine in haine albe, pentru ca sunt vrednici". Pe acesti cativa, Domnul a putut sa-i laude pentru umblarea lor despartita de rau, dar starea generala din Sardes Il nemultumea si El nu putea sa pronunte decat cuvinte de mustrare, de indemn si atentionare pentru aceasta biserica in ansamblul ei.
          "Ai numele ca traiesti". Exista multa ortodoxie si corectitudine doctrinara in crezurile protestante. Multe adevaruri erau exprimate si recunoscute ca fapte, si care se gasesc inca la unii protestanti de astazi, dar nu era viata spirituala. Era, si este si astazi, o raceala si o ortodoxie formala fara viata, lipsita de puterea Duhului lui Dumnezeu. Exista o aparenta de viata, dar Cel care strapunge invelisul exterior al formalismului zice: "Esti mort". Numele si marturisirea exterioara poate insela cu privire la starea reala. Avea numele ca traieste, dar era doar un nume, o marturisire lipsita de viata spirituala. Protestantismul care a inceput la Reforma si care era la inceput in puterea Duhului, era acum in somnul mortii. El s-a implicat in asocierile lumesti si avea o reputatie de viata, dar lipsita de vitalitate spirituala.
          Asa era protestantismul dupa ce prospetimea si impulsul Reformei au disparut, si asa este protestantismul de astazi, ba chiar mai rau. Miscarile evanghelice actuale sunt in afara organismelor recunoscute ale protestantismului si nu sunt reprezentate in mod corespunzator de Sardes. Ceea ce a caracterizat miscarea protestanta din perioada Sardesului a fost intemeierea de biserici nationale, sustinute de catre stat, care a recrutat practic pe oricine, indiferent de viata sau regenerarea spirituala prin duhul lui Dumnezeu. Lucrul acesta a dus la aceasta marturisire fara viata, aceasta ortodoxie moarta care exista chiar si astazi.


          6.5          3) Indemn la veghere

          "Fii veghetor si intareste cele care raman, care sunt aproape sa moara, pentru ca nu am gasit lucrarile tale desavarsite inaintea Dumnezeului Meu" (3:2).

          Adunarea din Sardes nu a fost vigilenta, altfel starea unei marturisiri lipsite de viata care predomina nu s-ar fi dezvoltat. Rezultatul acestei lipse de veghere era ca lucrurile care mai ramasese erau pe cale de disparirie si aproape sa moara. Acolo a avut loc o activitate de viata spirituala, dar acum ramasese doar formele de viata si acestea erau lipsite de vlaga si aveau nevoie sa fie intarite. Atunci, Domnul indeamana aceasta adunare si aceasta biserica din Sardes la veghere si la o activitate prin Duhul, de asemenea la pocainta, dupa cum vom vedea mai tarziu.
          Indemnul de a veghea si de a intari ceea ce a mai ramas este un cuvant practic pentru Adunarea din toate timpurile. In Marcu 13:33-37, Domnul, care le-a vorbit ucenicilor Sai, i-a indemnat de patru ori sa vegheze. "Luati seama, vegheati si rugativa ... a poruncit portarului sa vegheze ...Vegheati deci, ...Iar ce va spun voua, spun tuturor:vegheati!" Apostolul Pavel a atentionat pe batranii din Efes despre oamenii care s-au ridicat dintre ei, invatand lucruri stricate, pentru a-i atrage pe ucenici de partea lor, si apoi ii indeamna: "De aceea vegheati, amintindu-va ca trei ani, noapte si zi, n-am incetat indemnand cu lacrimi pe fiecare" (Fapte 20:30-31). Vrajmasul sufletelor noastre este mereu la lucru pentru a strica si a distruge, si el are multe moduri subtile de a lucra. Este ca atunci cand oamenii dormeau si vrajmasul a venit si a semanat neghina printre grau, dupa cum le-a predicat Domnul (Mat. 13:25). Fie ca si noi sa luam seama la indemnul Sau la veghere, in mod individual si colectiv, si sa cautam sa intarim marturiile fara vlaga care au mai ramas cu privire la Numele Sau. Nu cautand a descurja si a critica doar, ci lucrand pentru zidirea si intarirea la ceea ce este din Dumnezeu. "Astfel deci sa nu dormim, ca ceilalti, ci sa veghem si sa fim treji" (1 Tes. 5:6).
          "Nu am gasit lucrarile tale desavarsite inaintea Dumnezeului Meu" (3:2b). Aceasta este exprimarea Domnului despre lucrarile din perioada Sardes. Desi a avut loc o lucrare a lui Dumnezeu in timpul Reformei, invatatura reformatorilor a fost destul de incompleta. A fost o mare lipsa de plinatate biblica asupra marilor doctrine ale revelatiiei divine. A fost o mare eroare fundamentala despre ceea ce se numeau "sacramentele" - pastrand regenerarea baptismala si eroarea consubstantierii(*) referitor la cina Domnului. Nu a exista nicio urma a adevaratei doctrine a Adunarii (Bisericii) lui Dumnezeu in istoria Reformei. Adevarurile inalte ale epistoleler catre Efeseni si Coloseni, unde sunt enuntate trasaturile adunarii si ale dispensatiei actuale a harului, erau necunoscute de masa reformatorilor.

          (*) Teoria transubstantierii,  prin care se recunostea transformarea painii si vinului in trupul si sangele lui Hristos, adoptata de bisericile de apus si rasarit, este diferita de teoria consubstantierii, insusita de reformatori,  care afirmau ca painea ramane paine si vinul ramane vin, dar, cu specificatia ca Hristos este prezent in ele. Ei afirmau ca atunci cand Domnul spune ca este prezent in mijlocul lor (Mat. 18:20) are loc o consubstantiere. Aceasta a dus la un conflict intre Luther si Zwingli, care spunea ca aceasta (trupul lui Hristos) trebuie privit doar prin credinta. Reformatorii spuneau despre romano catolici ca au dat la o parte Evanghelia si au ridicat "sacramentele" la nivel de idolatrie, in schimb ei (reformatorii, protestantii), spuneau ca au descoperit Evanghelia si prin ea pun in valoare "sacramentele", (n.t.).

          Apoi, in ce priveste practica crestina, credinciosii erau plasati sub lege ca regula de viata; si aceasta este chiar si astazi in protestantism, in timp ce Hristos Insusi este regula de viata pentru crestin. Doctrina universala a tutror organizatiilor protestante este de a pune sub lege, ca regula de viata, sufletele indreptatite prin credinta. Efectul in sine este o slujba a mortii, caci legea este numita "slujba mortii" in 2 Cor. 3:7. Sufletele sub lege nu se vor bucura niciodata de o pace stabila si efectul este o umblare slabita.
          Astfel lucrarile sunt incomplete. Credinciosul are in Hristos o jertfa completa, o constiinta perfecta ("inimi curatite de o constiinta rea"), si facuti "desavarsiti odata pentru totdeauna" printr-o singura jertfa desavarsita (Ev. 10:10-22). Iata ceea ce era practic necunoscut in protestantism, caci Evanghelia curata si deplina nu poate fi predicata atunci cand harul si legea sunt amestecate impreuna. 

       
       
aze