El a starnit un vant furtunos
Psalmul 107:23-32
Bremicker E.A.
Viata credinciosului nu este o plimbare linistita. Dumnezeu nu ne-a promis o viata lipsita de greutati si incercari.
Autorul Psalmului 107 spune aceasta. Vorbind despre "cei care coboara pe mare,... care fac comert pe ape mari", el arata ca Dumnezeu socoteste sa le trimita uneori: "El a vorbit si a starnit vant furtunos, care ridica valurile marii" (v. 25). Si pentru noi se poate intampla aceasta. Un vant furtunos sufla impotriva noastra, astfel ca ne este foarte greu sa inaintam. Imprejurarile vietii, asemeni valurilor amenintatoare, par ca vor sa ne inghita. Dumnezeu ingaduie astfel de lucruri in viata noastra. Dar nu numai aceasta, ci cateodata, Dumnezeu actioneaza direct pentru a ne face sa trecem prin astfel de situatii. Aceasta poate sa atinga toate domeniile existentei noastre - viata noastra personala, familiala, profesionala, si de asemenea viata noastra de adunare.
De ce ne trimite Dumnezeu astfel de furtuni? Cu ajutorul a doua exemple, vom vedea doua motive, foarte diferite, care pot sa-L faca pe Dumnezeu sa starneasca un vant furtunos si valuri mari.
1 Primul motiv: O umblare nepotrivita - Iona
Sa ne amintim de istoria profetului Iona. La inceputul cartii, Dumnezeu i-a dat o misiune clara si directa. El trebuia sa mearga la Ninive si sa vesteasca locuitorilor un mesaj din partea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, Iona nu a vrut sa execute aceasta misiune pe care a primit-o. El are un cu totul alt gand, si se scoala pentru a fugi departe de fata Domnului. Cunoastem imprejurarea. El a "coborat" de trei ori, si in final il gasim culcat in partea de jos a corabiei, dormind linistit.
Dar Dumnezeu nu l-a pierdut din vedere pe slujitorul Sau. Iona trebuia sa invete ca este imposibil de a iesi din campul vizual al Celui care l-a trimis. In plus, Dumnezeu dorea sa-l readuca pe Iona pentru a implini totusi aceeasi misiune fata de Ninive. Si El a actionat pentru acest scop. "Dar Domnul a trimis un vant tare pe mare si a fost o furtuna puternica pe mare si corabia era amenintata sa fie sfaramata" (Iona 1:4).
Furtuna era deci o consecinta a neascultarii lui Iona. Dumnezeu "a poruncit-o" pentru a-l readuce pe slujitorul Sau de pe drumul neascultarii lui. Era un vant "tare" si o furtuna "puternica". Dumnezeu voia sa-i arate clar lui Iona ca el se afla pe un drum gresit si ca era neaparat ca el sa se intoarca.
Nu ne asemanam si noi de multe ori cu acest om a lui Dumnezeu din vechime? Poate noi nu am primit misiuni asemanatoare ca a lui Iona. Poate nu am incercat sa fugim intr-un mod direct de Domnul nostru, dar principiul este acelasi. Dumnezeu trebuie sa intervina in viata noastra, si starneste un vant furtunos, pentru ca nu ne purtam cum ar trebui, pentru ca vrem sa mergem pe drumuri care sunt impotriva gandurilor Sale. Dumnezeu ne lasa cateodata sa inaintam putin, dar apoi ne opreste. Si aceasta o face intotdeauna cu intelepciune.
Si aceasta se intampla in toate domeniile vietii noastre, personale sau colective, in care suntem expusi a ne angaja pe drumuri nepotrivite. Ele sunt asociate adesea cu neascultarea. Constient sau nu, ne razvratim impotriva voiei sau gandurilor lui Dumnezeu. Timpul in care traim se aseamana cu cel din Judecatori, unde "fiecare facea ce era drept in ochii sai" (21:25). Lumea actuala actioneaza deschis dupa acest principiu si pericolul este mare ca noi sa ne lasam contaminati de el.
Multe principii ale Cuvantului lui Dumnezeu care erau inca recunoscute oficial in lume cu cativa ani in urma, astazi sunt considerate fara valoare. Asa este, de exemplu, in ce priveste casatoria si familia. Atunci cand lasam sa intre principiile lumii in viata noastra, in familia noastra si chiar in adunarea locala, nu ar trebui sa ne surprinda ca El ne trimite un vant furtunos, si ca incercarile apar. Acesta este un mijloc de a ne readuce la El.
Dar cum a reactionat Iona la disciplina lui Dumnezeu? In primul rand, el nu a remarcat deloc mana Sa. S-a dus sa se odihneasca si a cazut intr-un somn adanc. Doar atunci cand este trezit de mai-marele vaslasilor recunoaste ca mana lui Dumnezeu era acolo. Aici vedem si imaginea noastra. Cat de greu ne este de multe ori - si cat timp pierdut uneori! - pana ne dam seama ca Domnul este gata sa intervina in viata noastra, pentru a ne face sa meditam si sa ne intoarcem inapoi!
2 Al doilea motiv: Incercarea credintei - Ucenicii in corabie Matei 14
Al doilea exemplu scoate in evidenta ceva cu totul diferit. Ne gandim la episodul relatat in evanghelii, unde ucenicii traversau furtuna pe lacul Ghenezaret. Aceasta relatare ne este bine cunoascuta. Ucenicii sunt acolo unde Domnul ii vrea. El le-a poruncit sa mearga singuri pe celalalt tarm. Ar fi vrut fara indoiala sa-L ia pe Domnul cu ei, dar au ascultat si au facut intocmai ce le-a poruncit. Si totusi, in acea noapte o furtuna puternica s-a ridicat pe lac. Unii dintre ucenici erau marinari experimentati, care, cu siguranta, nu se speriau imediat. Dar, in acea noapte, le-a fost cu adevarat teama. .
Ne intrebam: Cum este posibil ca Domnul sa ne treaca prin dificultati, desi ne aflam pe drumul dorit de El? Vedem ca o umblare potrivita nu este o garantie ca totul merge bine si nu se ridica nicio furtuna. Asa a fost si cu Avraam cand se afla pe varful vietii sale de credinta, si cand Dumnezeu i-a cerut sa-l aduca jerfa pe singurul si preaiubitul sau fiu. Dumnezeu ingaduie uneori intristari pentru a incerca credinta noastra. Asa a fost cu Avraam si la fel a fost cu ucenicii.
Apostolul Petru, care a trait el insusi acest episod pe lacul Ghenezaret, vorbeste de acest fel de incercari: "In ea va bucurati mult, desi, pentru putin, acum, daca trebuie, sunteti intristati prin felurite incercari, pentru ca incercarea credintei voastre, mult mai pretioasa decat aurul care piere, desi incercat prin foc, sa fie gasita spre lauda si glorie si onoare, la descoperirea lui Isus Hristos" (1 Pet. 1:6-7). Dumnezeu incearca credinta noastra, si El nu o face fara motiv. Scopul Sau este ca Domnul nostru sa fie glorificat prin aceasta incercare. Daca suntem constienti, vom putea intelege putin acest dificil verset din epistola lui Iacov: "Socotiti ca o mare bucurie, fratii mei, cand treceti prin felurite ispite (sau "incercari)" (1:2). Ispitele sunt incercarile pe care Dumnezeu le ingaduie. El trimite un vant furtunos in viata noastra, astfel, ca prin el sa rezulte ceva pentru Sine. Cat de mult a fost glorificat Dumnezeu prin purtarea lui Avraam! In acelasi timp, acesta din urma a reflectat prin fapta sa, ceva din ceea ce Dumnezeu Insusi a facut atunci cand L-a dat pe singurul Sau Fiu la moarte pe cruce.
I-a pierdut Domnul din vedere pe ucenici atunci cand ei se luptau cu vantul si valurile? Cu siguranta ca nu. Ei nu-L vedeau, dar El ii vedea. Si chiar, atunci cand El intervine la momentul potrivit, ei nu-L recunosc. De cate ori nu se intampla sa nu-L mai vedem pe Domnul nostru, si sa nu-L mai recunoastem in mijlocul elementelor dezlantuite! Dar aceasta nu schimba nimic din faptul ca Domnul nostru, El, ne vede intotdeauna si ca intervine la momentul in care El stie ca este oportun.
3 Cautarea de motive
In diferite imprejurari din viata noastra, de intrebam de ce ingaduie Dumnezeu astfel de incercari si de ce nu merge totul bine. De ce o boala, de ce o problema la locul de munca, de ce ingrijorari in adunare? Motivele pot fi foarte diferite, dupa cum avem sa vedem. Ne aflam poate pe un drum nepotrivit, si atunci este momentul de a ne opri si de a-L lasa pe Dumnezeu sa ne corecteze si sa ne intoarca inapoi. In ce ne priveste in mod personal, ar trebui sa ne cercetam de o maniera foarte critica in lumina Cuvantului lui Dumnezeu si in rugaciune, pentru a vedea daca exista poate in noi "un gand de amaraciune", daca ne-am abatut la dreapta sau la stanga de calea cea buna.
Din nefericire, este propriu naturii umane de a judeca pe altii cu un ochi mai critic decat pe sine insusi. Un avertisment cu privire la aceasta poate fi oportun. Daca Dumnezeu ingaduie o incercare la un frate sau la o sora, trebuie sa fim extrem de rezervati si sa nu tragem concluzia pripita ca Dumnezeu a actionat din cauza unei greseli sau a unui drum nepotrivt. Dimpotriva, este potrivit sa presupunem mai degraba ca este vorba de o incercare a credintei. Nu ne este permis sa-i judecam pe altii in aceasta privinta. trebuie sa ne judecam pe noi insine, si motivele noastre, dar nu pe fratii si surorile noastre si motivele lor. Pot fi situatii cand lucrurile par foarte clare, dar chiar si atunci, este de recomandat o prudenta deosebita.
4 El schimba furtuna in liniste
"Nu v-a ajuns nicio ispita care sa nu fie omeneasca; si credincios este Dumnezeu, care nu va ingadui sa fiti ispititi peste ce puteti, ci, impreuna cu ispita, va pregati si scaparea, ca voi sa o puteti rabda" (1 Cor. 10:13). Atunci cand Dumnezeu ingaduie o furtuna, El stie de asemenea cu ce forta trebuie sa sufle si la ce inaltime trebuie sa se ridice valurile. Totul este in mana sa, intensitatea incercarii cat si durata sa. El ingaduie furtuna, dar are grija sa trimita de asemenea linistea dupa furtuna. Autorul Psalmului 107, sub calauzirea Duhului, exprima aceasta astfel: "El i-a scos din necazurile lor. El opreste furtuna, schimband-o in liniste, si valurile se potolesc. Si ei se bucura ca s-au linistit si El ii conduce in portul pe care-l doreau" (v. 28-30). Fericita experienta! La momentul potrivit, Dumnezeu aduce izbavirea.
"El ii conduce in portul pe care-l doreau". Un lucru este sigur: noi avem un pilot care ne conduce cu siguranta pana ce vom ajunge in portul dorit. Acolo, nu vor mai fi furtuni, nici vanturi care sa sufle impotriva noastra. Putem sa ne bucuram deja de acel moment, si sa avem curaj in mijlocul intristarilor si dificultatilor de pe acest pamant. Sa privim la Domnul nostru. El nu ne scapa niciodata din ochi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu