Meditatii de J. N. Darby
- II -
2 1 Imparati 13
Acest capitol ne invata, de o maniera miscatoare, simplitatea ascultarii de voia lui Dumnezeu, din moment ce aceasta voie ne este cunoscuta. Ascultarea nu trebuie sa ne lipseasca, deoarece judecata a venit peste profetul necredincios. Astazi, Dumnezeu nu mai actioneaza public, cum facea altadata printre israeliti. Guvernarea lui Dumnezeu in Israel era o guvernare publica, si era nevoie ca Domnul sa pedepseasca public pe poporul Sau, de fiecare data cand pacatuia, caci el era, in exterior, un popor in mijlocul lumii. Prin el, Dumnezeu oferea lumii un esantion de guvernare. Trebuie sa ne amintim mereu de aceasta, pentru a intelege istoria lui Israel.
Din momentul in care idolatria a patruns in lume, Dumnezeu l-a chemat pe Avraam. Inainte de potop, Enoh a dat marturie, dar nu exista inca un popor ales. Atunci cand Satan a reusit sa se faca adorat prin introducerea idolatriei, Dumnezeu l-a chemat pe Avraam si Si-a ales un popor. Vedem in Iosua 24:23, ca familia lui Avraam slujea altor dumnezei. Aceasta nu era doar nelegiure, cum era inainte de potop, ci era slujirea la demoni, in locul lui Dumnezeu (1 Cor. 10:20).
Dar Dumnezeu nu a adus judecata inainte ca nelegiura sa ajunga la culme, deoarece El este plin de ingaduinta si rabdare; El a rostit judecatile Sale cu mult timp inainte de executarea lor, pentru a-i avertiza pe pacatosi. Numai atunci cand nelegiuirea amoritilor a ajuns la culme, pentru ca Israel sa fie introdus in tara Canaan, ii nimiceste pe locuitorii sai ca vrajmasi ai lui Dumnezeu. Este aceeasi situatie in capitolul nostru (v.2).
Dumnezeu a randuit granite popoarelor dupa numarul fiilor lui Israel (Deut. 32:8), dar acest popor este de asemenea, inainte celorlalte popoare, un esantion al modului in care Dumnezeu lucreaza pentru a pune la proba inima omului. Incercarea ne face sa vedem ca omul, sub legea lui Dumnezeu, incercat de El, nu este in stare de nimic. Aceasta guvernare arata caracterul lui Dumnezeu nu doar adevarata stare a inimii omului. Caracterul Sau este glorificat, in timp ce omul, arborele si seva, este dovedit in intregime rau.
Atunci cand totul este pierdut, atunci incepe sa lucreze suveranitatea lui Dumnezeu in har. In loc sa-i nimiceasca pe oameni pentru ca L-au lepadat pe singurul Sau Fiu, Dumnezeu le ofera harul. Este important sa stim ca noi suntem sub har, nu sub lege. Asezandu-ne sub lege, vom intra intr-o stare care ne arata ca suntem pierduti.
Domnul este Dumnezeul lui Israel (Ex. 6:3), dar, pentru noi, Dumnezeu este Tata. El nu ingaduie raul in copiii Sai; El ii pedepseste, dar nu inceteaza prin aceasta sa fie copiii Sai. De aceea, a pus in inimile noastre Duhul Sau, prin care strigam: "Ava, Tata!" Acest Duh ne mustra atunci cand cadem. Dumnezeu i-a zis lui Israel, in Amos: "Numai pe voi v-am cunoscut dintre toate familiile pamantului, de aceea voi cerceta asupra voastra toate nelegiuirile voastre" (Amos 3:2).
In Biserica, disciplina este mult mai ascunsa, mai interioara, deoarece noi nu suntem un popor exterior, ci un popor randuit sa vesteasca intelepciunea nespus de felurita a lui Dumnezeu, stapanirilor si autoritatilor din locurile ceresti. In Israel, Solomon cazand in idolatrie, Dumnezeu i-a luat o parte din imparatia sa. Ieroboam, actionand dupa intelepciunea omeneasca, face un vitel de aur, sub pretextul de a-L gasi pe Domnul in Dan si la Betel, dar in realitate vrea sa impiedice poporul sa mearga la Ierusalim. El si-a modelat religia dupa planurile si convingerile sale; si de asemenea, in zilele noastre, intelepciunea omeneasca aranjeaza la fel crestinismul in exterior.
Ieroboam jertfea el insusi, in timp ce doar preotii aveau dreptul s-o faca. Porunca data profetului din Iuda era foarte clara: "Sa nu mananci paine si sa nu bei apa si sa nu te intorci pe cale pe care ai venit" (v. 9). El trebuia sa arate prin aceasta ca Domnul nu voia sa aiba nicio comuniune cu raul. Profetul si-a indeplinit cu credinciosie mesajul sau; imparatul a vrut sa-l prinda, dar Dumnezeu era cu el si l-a scapat. Apoi el mijloceste pentru dusmanul lui, o noua dovada ca Dumnezeu era cu el. Atunci imparatul il invita: "Vino cu mine acasa si racoreste-te si-ti voi da un dar" (v. 7). Este ceea ce face lumea, atunci cand recunoaste prezenta si puterea lui Dumnezeu cu poporul Sau; ar vrea ca poporul lui Dumnezeu sa vina in mijlocul ei, astfel de a-i condamna starea prin prezenta sa; dar inima ei nu se schimba prin aceasta (v. 33). Profetul ramane credincios, refuzand invitatia, si pare ca se indeparteaza de pericol.
Dar pericolul vine de la un alt profet care locuia la Betel, si care nu simtea starea nelegiuita a lui Ieroboam, deoarece a ramas in mijlocul raului. Acum, el era cel care dorea prezenta profetului credincios, astfel incat ea (prezenta) sa condamne starea lui. Ar fi vrut ca adevaratul profet sa-l recunoasca acolo unde el se afla. La fel este si cu crestinii necredinciosi (*), aliati cu lumea; ei cauta sa-i condamne pe cei credinciosi, atunci cand ii vad binecuvantati de Dumnezeu.
(*) Nu se refera la faptul ca sunt necredinciosi (nemantuiti), ci la faptul ca sunt necredinciosi (infideli) in marturia lor (n.t.).
Fara indoiala, nu-l vedem pe batranul profet jertfind pe altar sau condamnand activ nelegiuirea. Dar el locuia in mijlocul acestei nelegiuiri, si voia acolo sa aiba comuniune cu profetul credincios. Acesta din urma se intoarce si condamna prin fapta sa pozitia de necredinciosie a batranului profet. Mai mult, el nu asculta de cuvantul Domnului. El accepta minciuna batranului profet, datorita calitatii sale de profet, datorita binelui care era in el. Oricat de multe lucruri bune ar fi intr-un om, oricat ar fi de deosebit ca slujitor al lui Dumnezeu, cu atat mai mult necredinciosia sa, la fel de usor, ar putea sa faca rau. La fel a fost cu Petru, in Galateni 2, atunci cand a refuzat sa manance cu crestinii dintre natiuni. Starea lumeasca dintr-un crestin este mai rea decat cea de la unul din lume. Aceasta autorizeaza starea lumeasca la sfinti, dar condamna aceeasi stare la lume. La masa, batranul profet este insarcinat sa-i vesteasca el insusi omului lui Dumnezeu, judecata Domnului pentru neascultarea sa!
Atunci cand Dumnezeu ne arata voia Sa, trebuie sa ramanem in simplitate si in ascultare; altfel, vom fi pedepsiti, si vom avea trista convingere ca am fost necredinciosi. Cel mai rau ar fi ca Dumnezeu sa ne lase in starea noastra rea. Urmand voia lui Dumnezeu, vom gasi intotdeauna binecuvantarea. Pentru a discerne aceasta voie, trebuie sa fim in comuniune cu El. Fie ca Domnul sa ne faca sa fim credinciosi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu