Poate un crestin sa ia parte la viata politica ?
- II -
H.P. Barker
5 Viata lui Hristos pe pamant
Am aratat fara indoiala o buna parte din raspunsul la intrebarea pusa in titlul acestor randuri. Faptele si principiile pe care le-am vazut, arata in mod clar ca nu exista decat un raspuns posibil: nu.
Cu toate acestea, exista inca alte lucruri care trebuie sa retina atentia noastra. Sa vedem mai intai ce putem invata din viata Domnului pe pamant.
Era in acea vreme o mare agitatie politica. Iudeea a fost anexata de imperiul roman si un guvernator reprezenta la Ierusalim puterea pagana care era urata. Sentimentul national era foarte viu. Fariseii erau in cautarea unei ocazii pentru a schimba puterea si a se elibera de jugul care-i exaspera. In astfel de circumstante, nu era de asteptat din partea Domnului ca El sa-Si exprime un punct de vedere despre situatia politica? El ar fi putut sa-Si ofere sprijinul Sau partidei nationale, cu tendintele patriotice si religioase, sau partidei romane reprezentata de Irod. Intr-un caz mult mai clar, reprezentantii celor doua partide opuse, L-au ispitit sa obtina o opinie politica din partea Domnului, printr-o intrebare pusa cu abilitate: "Este ingaduit sa platim tribut Cezarului, sau nu?". Le recomanda El sa suporte cu rabdare jugul roman, sau sa se razvrateasca?
Pentru un om politica, ce ocazie ar fi fost aceasta de a se face auzit! Reprezentantii celor doua partide importante din tara asteptau cu nerabdare un raspuns! Prin urmare, ce ii sfatuia marele Invatator? Aveau sa se supuna guvernului, sau preconizau sa urmeze miscarea de rezistenta?
Indata a fost clar ca Domnul Isus nu avea niciun comentariu de facut despre politica din acea vreme. Misiunea Sa consta in a le aminti drepturile lui Dumnezeu in inima si constiinta celor din jurul Sau. De aceea, aratandu-I o moneda prin care se platea tributul imperial, El i-a intrebat: "Ale cui sunt chipul acesta si inscriptia? Ei I-au spus: Ale Cezarului. Atunci El le-a zis: Dati deci Cezarului cele ale Cezarului si lui Dumnezeu cele ale lui Dumnezeu!" (Mat. 22:20-21).
Acest raspuns a suscitat cu siguranta murmure in partida fariseilor. "Ce lipsa de patriotism!" au putut gandi ei. "De ce nu ii cheama pe oameni sa lupte pentru libertate si sa se impotriveasca tiraniei?". Nu este posibil sa amintim acest incident fara a vedea ca Domnul Isus in mod deliberat a refuzat sa ia pozitie cu privire la o chestiune politica.
Cu putin timp in urma, Domnul ar fi avut ocazia sa ia comanda unei multimi entuziaste gata sa apere independenta Galileii, provincie din nordul Palestinei. Oamenii au fost atat de impresionati de puterea Domnului, atunci cand a hranit o mare multime cu cateva paini si cativa pestisori, incat au hotarat sa faca din El imparatul lor (Ioan 6:15). Dar nu acesta era scopul pentru care El venise pe pamant. El nu dorea deloc sa fie implicat in astfel de miscari si S-a retras intr-un loc pustiu. El nu era un om politic. Planul Sau era de a-I sluji lui Dumnezeu si de a-i mantui pe oameni.
Intr-o alta situatie, I-au cerut Domnului sa joace rolul de arbitru, in urma unei dispute. Ce am face noi in situatii asemanatoare? Am gandi ca este o ocazie excelenta de a face dreptate si de a face o lucrare buna pentru oameni? Am accepta sa jucam acest rol? Sa retinem bine ca Invatatorul nostru nu a facut-o. "Omule - zice El - cine M-a pus judecator sau impartitor peste voi?" (Luca 12:14). Preocuparea Sa era cu totul alta si mult mai importanta.
Cineva poate sa intrebe: "Un arbitraj este ceva rau?". Evident ca nu. Arbitrajul este mai bun decat o cearta. Este de preferat ca lumea sa-si regleze conflictele sale mai degraba prin dialog decat prin razboi. Dar ce uimeste, este ca Domnul Isus a lasat rezolvarea acestor probleme in grija altora. El nu a condamnat arbitrajul, dar nu a luat parte la el. Acestea faceau parte dintr-o categorie de lucruri care nu intrau in ceea ce El numea "cele ale Tatalui Meu". Si calea divinului Invatator este fara indoiala cea pe care orice ucenic trebuie sa o urmeze.
6 Timpurile de inceput ale crestinismului
La inceputul crestinismului, sclavagismul era o institutie bine inradacinata si de o cruzime fara seaman. S-ar putea crede ca slujitorii lui Hristos se simteau chemati sa inceapa o campanie pentru a incerca abolirea acestuia. Cu toate acestea, epistola catre Filimon ne arata ca crestinii de la inceput nu au intreprins nimic pentru a schimba aceasta stare de lucruri. Onisim, un rob fugar, a fost convertit prin predicarea apostolului Pavel la Roma. In loc de a folosi aceasta ocazie pentru a denunta rautatile sclaviei, apostolul il trimite in mod expres pe acest rob la stapanul sau crestin, cu un mesaj plin de dragoste si delicatete. El ii cere sa-l primeasca pe robul sau ca pe un frate in Hristos.
Niciun crestin nu poate sa ramana indiferent la relele tratamente aduse robilor, fie din acea vreme sau din timpul de astazi. Fara a mai vorbi de ororile legate de comertul cu sclavi, care mai exista ici si colo pe pamant. Dar resursa crestinului este Dumnezeu Insusi. Nu agitatia, nici propaganda politica, nici petitiile adresate Parlamentului, nici mobilizarea multimii! Nu, resursa, este de a intra in prezenta lui Dumnezeu pentru a-I aduce povara pe care lumea o face sa apese pe inima noastra si de a iesi pentru a vesti oamenilor vestea buna a lui Hristos.
In acest mod, crestinul poate sa-I slujeasca Invatatorului sau intr-un fel corect. Este ceea ce ne invata Noul Testament.
7 Timpurile prezente
Intr-un timp in care duhul democratiei a patruns peste tot, trebuie sa nu uitam ca crestinii sunt indemnati sa "onoreze pe imparat" (1 Pet. 2:17). Cine era pe tron atunci cand apostolul Petru scria aceste indemnuri? Cu siguranta nu un suveram bun! Era Nero, unul din cei mai rai tirani pe care lumea i-a cunoscut vreodata. Un om care a ucis-o pe mama si pe sotia sa, care era intrupararea viciului si a cruzimii, era cel care purta coroana imperiala. Dar crestinii nu erau chemati sa colaboreze la vreo miscare, oricare ar fi fost, pentru a incerca sa-l rastoarne pe imparat, sau pentru a cauta sa instituie un guvern mai bun. Ei trebuiau sa staruie intr-o ascultare linistita, si sa indure necazurile chiar suferind pe nedrept, daca erau chemati la aceasta. Si in plus, trebuia sa-l onoreze pe imparat datorita pozitiei sale (1 Pet. 2:13-17). Orice autoritate este randuita de Dumnezeu (Rom. 13:1); crestinul trebuie sa se supuna, nu sa se impotriveasca.
Unii crestini vad lucrurile altfel. Ei gandesc ca trebuie sa faca tot ce le sta in putinta pentru a da o dimensiune morala vietii publice, o dimensiune onesta.
Cei care vorbesc astfel ar trebui sa vada cazul lui Lot. Era un om drept (2 Pet. 2:7). Dar el a comis o grava eroare. Dupa ce s-a asezat in cetatea Sodoma, el a acceptat o pozitie de autoritate. Il vedem sezand la poarta cetatii, locul unde sedeau magistratii (Gen. 19:1). El aspira dupa dreptate, in aceasta atmosfera nesanatoasa din Sodoma. dar eforturile sale s-au soldat cu un esec total. Marturia sa a fost in zadar, atentionarile sale au fost ignorate si nimicirea cetatii a facut din el un fugar ruinat care si-a sfarsit in mod mizerabil zilele sale, intr-o pestera. Ce lectie!
Unii chiar ar putea intreba: Nu este normal sa incercam sa-i alegem pe cei mai buni candidati in Parlament? Nu ar face astfel sa treaca cele mai bune legi, si ca tara sa fie condusa cel mai bine?
S-ar putea crede ca asa este, dar de multe ori se intampla invers. Este remarcabil de vazut ca atunci cand a venit timpul ca Dumnezeu sa randuiasca un om pentru a guverna intreaga lume, El a ales un om violent si tiranic ca Nebucadnetar. Acest om a fost capetenia primului imperiu al natiunilor, atunci cand Israel a cazut din gratiile lui Dumnezeu datorita neascultarii sale. In loc de a-l lasa sub domnia imparatilor din linia lui David, Dumnezeu l-a dat pe poporul Sau in mainile natiunilor, sub autoritatea lui Nebucadnetar, "capul de aur" din Daniel 2. Dumnezeu este mai presus de toate si El poate sa-Si implineasca voia Sa la fel de bine prin oameni rai ca si prin oameni buni. Fie ca crestinii sa se ocupe deci de lucrurile care privesc pe Stapanul lor si ca ei sa lase lumea sa se ocupe de lucrurile care priveste pe stapanul ei!
8 Timpurile viitoare
Pentru cititorul atent al Cuvantului este clar ca Satan are mana ridicata asupra intregului mare sistem al acestei lumi. Acest sistem nu este inca la apogeul sau, dar desfasurarea sa ne este descrisa in profetii.
Tarile Europei au un rol esential de jucat in acest vast sistem organizat de diavol. Ele vor constitui o confederatie de zece imparatii, guvernate de un conducator pe care Scriptura il numeste "Fiara" (Apoc. 13). Iudeii, intorsi in Palestina si inca necredinciosi, vor accepta ca imparat un om a carui rautate va fi fara limita, "Anticristul". Fiara si Anticristul vor alcatui o alianta din care va rezulta o revarsare a raului pe pamant. S-ar putea spune multe despre lucrurile ingrozitoare care vor avea loc atunci. Judecatile asupra "celor care locuiesc pe pamant" vor fi de nedescris si suferintele lor cumplite. Se gasesc multe detalii referitoare la acest subiect in cartile Daniel si Apocalipsa. Sa fim bine constienti ca spre acest deznodamant tinde sa se indrepte politica de astazi.
Dar daca Satan este preocupat sa construiasca acest mare sistem pe care sa-l domine, Dumnezeu are de asemenea in vedere un plan, un plan de anvergura in care Hristos este centrul. Nu vorbesc aici de cer, nici de starea eterna, ci de Imparatia lui Hristos cunoscuta sub numele de Mileniu, o mie de ani de binecuvantari si glorie pe pamant.
In Daniel 2, vedem marele sistem mondial nimicit de "o piatra" care s-a desprins "fara maini", care a devenit un munte mare si a umplut tot pamantul. Acest pasaj ne arata cu ce va fi inlocuit marele sistem al acestei lumi dupa nimicirea sa. "Dumnezeul cerurilor va ridica o imparatie". Numeroase profetii atesta ca Ierusalimul va fi capitala acestei minunate Imparatii si ca o domnie de pace si dreptate va fi intemeiata pana la marginile pamantului. Atunci, oamenii vor introduce sabiile lor in teaca si nu vor mai face razboi.
Dar crestinul va avea partea sa intr-o sfera mai inalta si mai glorioasa decat aceasta. Daca lumea viitoare va avea o parte pamanteasca, el va avea de asemenea o parte cereasca, Imparatia Tatalui. In aceasta, in calitate de copii, vom fi pentru totdeauna acasa. Vom putea contempla, in adorare, toate gloriile lui Hristos in relatie cu binecuvantarea oamenilor pe pamant, dar noi vom fi impreuna cu El, locuind in dragostea Tatalui, si cunoscand asa cum si noi am fost cunoscuti.
Lucruri minunate de spus, noi putem inca de acum sa ne bucuram de aceasta scena de dragoste si de viata. Noi nu suntem inca acolo de fapt, dar putem intra acolo prin puterea Duhului Sfant si sa gustam bucuriile acestei fericite Imparatii. Duhul desfasoara gloriile Sale in inimile noastre si ne face sa-L vedem pe Cel care este centrul, Fiul Preaiubit al Tatalui.
Daca noi cunoastem mai mult bucuria acestei locuinte, vom trai, prin Duhul Sfant, intr-o sfera unde ambitiile acestei lumi nu au niciun loc. Si vom cauta sa petrecem timpul calatoriei noastre aici jos, nu preocupandu-ne cu acest sistem al lumii, ci implininind voia lui Dumnezeu si aparand interesele Celui care a fost lepadat aici jos, dar inaltat sus!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu