Rugaciunea "Tatal nostru" - Matei 6:9-13
- III -
Bremicker E.A
4 Cererile speciale din rugaciunea "Tatal nostru"
Rugaciunea "Tatal nostru" contine in total sapte cereri:
- sfinteasca-se Numele Tau,
- vie Imparatia Ta,
- faca-se voia Ta, precum in cer, asa si pe pamant,
- painea noastra zilnica da-ne noua astazi,
- ne iarta greselile noastre,
- nu ne duce in ispita,
- scapa-ne de rau.
Aceste sapte cereri pot fi impartite in doua grupe. Primele trei au de a face cu Dumnezeu si onoarea Sa; ultimele patru privesc nevoile celui care se roaga. Acestea sunt suficiente deja pentru a vorbi inimii noastre. Exista un principiu, de o maniera cu totul generala, pentru vietile noastre de crestini: "Cautati dar intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui" (Mat. 6:33). Interesele si drepturile lui Dumnezeu trebuie sa aiba primul loc in vietile noastre. Daca este asa, aceasta se va reflecta in viata noastra de rugaciune. Deci, sa incercam putin! Cu ce incep rugaciunile noastre? Nu punem de multe ori nevoile noastre pe primul plan? Bineintele, putem si trebuie sa-I spunem lui Dumnezeu tot ce apasa pe inima noastra; este ceea ce El asteapta. Dar nu trebuie niciodata sa uitam ca primul loc apartine lui Dumnezeu si intereselor Sale - inclusiv in rugaciunile noastre.
Privind acum putin mai de-aproape cererile speciale din rugaciunea "Tatal nostru", ne intrebam mai intai care este insemnatatea fiecarei cereri pentru ramasita credincioasa din zilele viitoare (a), apoi vom vedea ce folos practic are pentru noi (b).
4.1 Sfinteasca-se Numele Tau
a) Ca o regula generala a Bibliei, numele tine loc persoanei care are acest nume. Aici, este vorba deci ca Dumnezeu Insusi sa fie sfintit. Deja in Vechiul Testament, Dumnezeu adreseaza acest indemn poporului Sau prin profetul Isaia (8:13): "Pe Domnul ostirilor, pe El sa-L sfintiti". A fost dat acest indemn pentru ca Numele Domnului era dezonorat de poporul Sau. Dumnezeu a trebuit sa se planga de mai multe ori prin profetul Ezechiel (36:19-23). De aceea aceasta cerere va fi pe inima ramasitei inaintea asezarii Imparatiei pe pamant, atunci cand iudeii credinciosi isi vor recunoaste vinovatia de care poporul este responsabil. Sfintirea Numelui lui Dumnezeu este conditia prealabila a binecuvantarii lui Mesia, de care este legata Imparatia viitoare.
b) Cuvantul lui Dumnezeu vorbeste in multe pasaje de sfintenia credinciosilor. Pavel scrie tesalonicenilor (4:3): "Pentru ca aceasta este voia lui Dumnezeu: sfintirea voastra". Dumnezeu nu vrea ca Numele Sau sa fie legat de necuratie sau pacat; acesta este motivul pentru care El ne indeamna la sfintenie. Cu toate acestea, trebuie sa fim atenti asupra faptului ca aceasta sfintenie are doua parti, una de pozitie, si alta de practica.
Sfintenia este in primul rand o pozitie in care Dumnezeu ne-a asezat, atunci cand am venit la Domnul Isus. Noi suntem sfintiti prin voia lui Dumnezeu (Ev. 10:10). In al doilea rand, sfintenia este o stare practica. Dumnezeu doreste ca, in viata noastra, sa corespundem la ceea ce suntem potrivit pozitiei noastre. Aceasta este ceea ce spune Petru: "Dupa cum Cel care v-a chemat este sfant, fiti si voi sfinti in toata purtarea; pentru ca este scris: Fiti sfinti, pentru ca Eu sunt sfant" (1 Pet. 1:15-16).
Aceasta este sfintenia practica despre care este vorba in rugaciunea "Tatal nostru". Nu am simtit noi toti cat de mult ni se potriveste aceasta cerere: "sfinteasca-se Numele Tau"? Cat de multe lucruri sunt in viata noastra care nu sunt in acord cu sfintenia lui Dumnezeu! O viata care-L onoreaza pe Dumnezeu nu poate sa fie decat o viata despartita de orice rau. Cinstirea lui Dumnezeu nu ar trebui sa aiba primul loc in vietile noatre? De aceea este bine sa ne rugam in fiecare zi pentru ca sa avem aceasta sfintenie practica. Satan se va stradui sa ne atraga spre legaturi care nu sunt sfinte. De aceea cererea unei sfintenii practice ne este atat de necesara.
4.2 Vie Imparatia Ta
a) Imparatia lui Dumnezeu, intemeiata in putere si glorie pe acest pamant, este marea nadejde a iudeilor. Aceasta Imparatie este vestita in Vechiul Testament, si multe profetii vorbesc despre ea. Pentru iudei, aceasta Imparatie semnifica eliberarea finala de dusmanii lor si de orice stapanire straina. De aceea Petru vorbeste in Fapte 3:19 de "timpurile de inviorare" care trebuie sa vina de la fata Domnului. Petru arata totusi destul de clar ca aceasta Imparatie nu poate veni decat prin pocainta prealabila a celor care vor sa intre in ea.
Aceasta era cu adevarat piedica pentru stabilirea Imparatiei. Poporul, in ansamblul sau, nu voia sa se pocaiasca; dimpotriva ei L-au lepadat pe Imparat. Cu toate acestea, dorinta dupa o Imparatie a lui Dumnezeu a ramas. Ramasita credincioasa din zilele viitoare, care va fi in necaz mare si in prigonire, va dori fierbinte Imparatia lui Dumnezeu, si va fi, de asemenea, dispusa sa se pocaiasca. Marea sa dorinta va fi "vie Imparatia Ta".
b) Putem noi, ca si crestini, sa cerem: "vie Imparatia Ta"? Aceasta Imparatie nu a venit ea deja de mult timp? nu suntem noi in Imparatia lui Dumnezeu? bineinteles - dar noi suntem in faza imparatiei cand Imparatul este lepadat si cand Imparatia a luat o forma ascunsa. Timpul cand Imparatia va fi publica si vizibila in glorie, este inca viitor pentru noi. Putem sa asteptam acel moment asa cum, de asemenea, si Domnul nostru il asteapta.
Acum, Satan este inca stapanitorul acestei lumi. Onoarea Domnului nostru este calcata in picioare. In aceasta lume, se aude din ce in ce mai mult: "nu vrem ca Acesta sa imparateasca peste noi". Aceasta ne lasa indiferenti? Nicidecum; noi ne vom bucura de momentul cand El nu va mai fi Cel lepadat, si cand drepturile Sale vor fi recunoscute pe pamant, si cand El va imparati cu dreptate.
Evident, nadejdea noastra crestina depaseste aceasta asteptare a Imparatiei. Noi nu-L asteptam pe Imparatul care vine sa imparateasca, ci noi Il asteptam pe Mire care vine sa-Si ia mireasa Sa. Noi ne vom bucura de nunta Mielului si de casa Tatalui unde vom fi uniti cu El pentru toata eternitatea. De aceea rugaciunea noastra nu este in primul rand "vie Imparatia Ta", ci "vino, Doamne Isuse". Duhul Sfant Insusi este Cel care trezeste in noi aceasta dorinta si acest strigat (Apoc. 22:18,20). Dar aceasta nu vrea sa spuna ca noi nu avem nicio parte in Imparatia viitoare, dimpotriva. Cu siguranta, noi nu vom intra in aceasta Imparatie ca subiecte sau ca frati ai Imparatului, asa cum va fi cazul pentru natiuni sau pentru iudeii care vor trece prin necazul cel mare, ci noi vom avea un loc cu totul deosebit in aceasta Imparatie. Petru vorbeste astfel: "Pentru ca astfel vi se va da din belsug intrarea in Imparatia eterna a Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos" (2 Pet. 1:11). Pavel, de asemenea, zice si el: "Domnul... ma va pastra pentru Imparatia Sa cereasca" (2 Tim. 4:18).
Imparatia viitoare va avea o parte pamanteasca si o parte cereasca. Partea noastra, ca si a celor credinciosi din Vechiul Testament, va fi cereasca, pe care Petru o defineste ca "Imparatia eterna" si Pavel ca "Imparatia cereasca" (a nu se confunda cu casa Tatalui). Domnul Isus vorbind, o denumeste de asemenea "Imparatia Tatalui" (Mat. 13:43). "Imparatia Fiului Omului" este partea pamanteasca, in timp ce "Imparatia Tatalui" este partea cereasca. Noi ne vom bucura de aceasta, caci in cer vom imparati impreuna cu Hristos. De aceea vrem sa fim din cei care "iubesc aratarea Sa" (2 Tim. 4:8).
4.3 Faca-se voia Ta, precum in cer, asa si pe pamant
a) Marea diferenta intre cer si pamant consta in faptul ca, in cer, voia lui Dumnezeu este facuta, in timp ce pe pamant este departe de a fi cazul. Orice iudeu evlavios va recunoaste ca poporul, in ansamblul sau, s-a indepartat in mare parte de la a contribui ca aceasta voie a lui Dumneze sa devina realitate. Au pus pe primul plan vointa proprie si nu voia lui Dumnezeu. Satan influenteaza astazi vointa oamenilor, si actiunile sale au totdeauna ca scop impotrivirea fata de voia lui Dumnezeu. Si ce va fi, atunci cand Satan va fi aruncat din cer pe pamant si va influenta in mod direct vointa oamenilor! (Apoc. 12:9).
Cat de mare va fi suferinta ramasitei aflata in aceste conditii, atunci cand voia lui Dumnezeu nu va mai insemna nimic pe acest pamant. Atunci ei se vor ruga zicand: "faca-se voia Ta, precum in cer, asa si pe pamant". Si, aceasta cerere va fi ascultata. Va veni ziua cand pamantul va fi plin de cunostinta Domnului (Is. 11:9). Totusi, conditia pentru ca aceasta sa aiba loc, va fi ca Dumnezeu va incheia un legamant nou cu poporul Sau. Atunci El va pune legile Sale in inima lor si le va scrie in mintea lor (Ev. 10:16). Este singurul mod prin care poporul va ajunge sa ceara voia lui Dumnezeu si s-o faca.
b) Ca si crestini, suferim ca atat de putini oameni sunt interesati de voia lui Dumnezeu. Chiar si copiii lui Dumnezeu au facut si fac ce li se pare ca este bine, fara ca sa intrebe ce spune Dumnezeu. Cu siguranta, nu suntem chemati ca sa imbunatatim lumea, dar atunci cand este vorba de propriile noastre vieti sau de vietile altor copii ai lui Dumnezeu, noi putem cere: "faca-se voia Ta". Odata ce Imparatia va fi asezata in putere si in glorie, voia lui Dumnezeu pe pamant va fi facuta. Dar, in vietile noastre, ea trebuie sa fie deja de astazi.
Recunoastem ca traim intr-un timp ca cel din Judecatori. Caracteristica acelui timp era ca "fiecare facea ce era bine in ochii sai". Noi ce facem? Cerem noi in mod constient voia lui Dumnezeu pentru vietile noastre? Suntem noi dispusi de a asculta de voia lui Dumnezeu? Cu toate acestea, suntem chemati "spre ascultarea lui Isus Hristos" (1 Pet. 1:2). Noi suntem capabili sa facem voia lui Dumnezeu si de a asculta de El, asa cum Domnul Isus a facut-o ca Om pe pamant. Dumnezeu ne arata voia Sa in Cuvantul Sau: ne invata sa cunoastem aceasta voie si s-o facem prin harul Sau. Domnul Isus este modelul nostru desavarsit, de la care avem de invatat. El a zis: "Este desfatarea mea, Dumnezeul meu, sa fac placerea Ta, si legea Ta este inauntrul inimii mele" (Ps. 40:8).
4.4 Painea noastra zilnica da-ne-o noua astazi
a) Aceasta cere va indrepta inima ramasitei credinciose spre Dumnezeu, atunci cand va fi in mare necaz. Potrivit cu Apoc. 13:16-17, va veni timpul cand nu va mai fi posibil sa cumperere, si nici sa vanda, fara a avea semnul fiarei pe mana sau pe frunte. Pentru ramasita care-l va refuza pe Anticrist, aceasta va fi o incercare mare. Cine ii va hrani?Dumnezeu nu-i va uita. In Apoc. 12 citim de doua ori ca Dumnezeu Insusi va hrani ramasita care va fugi din tara (Apoc. 12:6,14). Asa cum Ilie altadata isi primea hrana in fiecare zi din partea lui Dumnezeu, la fel si ramasita va astepta de la Dumnezeu zi dupa zi. Intelegem acum motivul pentru care ei se roaga zicand: "painea noastra zilnica da-ne-o noua astazi".
b) Noi care traim mai mult sau mai putin in indestulare, putem lua aceasta rugaciune ca buna? In ce priveste painea zilnica, foarte putini sunt cei dintre noi care sunt in nevoi. Si totusi, nu sunt o multime de alte nevoi pentru care trebuie sa facem dovada dependentei noastre de Dumnezeu? Fata de tot, inclusiv in lucrurile mici si care merg de la sine in viata de fiecare zi, suntem multumitori Dumnezeului nostru. Agur, omul lui Dumnezeu din Vechiul Testament, a inteles deja destul de bine, atunci cand zice: "Nu-mi da nici saracie, nici bogatie; hraneste-ma cu painea de care am nevoie zilnic, ca nu cumva, fiind satul, sa Te tagaduiesc si sa zic: Cine este Domnul? Sau ca nu cumva, fiind sarac, sa fur si sa iau in desert Numele Dumnezeului meu" (Prov. 30:8-9).
Nevoile noastre zilnice pot fi foarte diferite, dar Dumnezeu vrea sa ne dea in fiecare zi din viata noastra ceea ce avem nevoie, si promisiunea Sa este inca valabila astazi. Noi apucam de multe ori lucrurile dinainte, si am vrea sa avem deja astazi ceea ce ne-ar fi necesar maine. Ori acesta nu este modul de a lucra al Dumnezeului nostru. Doreste ca sa invatam sa ne incredem in El "astazi". Nu trebuie sa cerem painea pentru maine, ci "painea noastra zilnica da-ne-o noua astazi".
Dumnezeu stie de ce avem nevoie, si are placere sa ne dea. Avem de invatat, nu a ne increde in propriile noastre puteri, ci a privi spre El si a astepta totul de la El. Domnul Isus Insusi spunea ucenicilor Sai: "Nu va ingrijorati pentru viata voastra, ce veti manca si ce veti bea; nici pentru trupul vostru, ce veti imbraca. Nu este viata mai mult decat hrana, si trupul mai mult decat imbracamintea?... Dar cine dintre voi, ingrijorandu-se, poate sa adauge un singur cot la statura lui?... Deci nu va ingrijorati" (Mat. 6:25-31).
4.5 Ne iarta noua greselile noastre, dupa cum si noi iertam celor care ne-au gresit
a) Pentru un iudeu, era clar ca Unul singur, Dumnezeu, poate sa ierte pacatele (vezi Mc. 2:7). Diferit de noi, ei nu stiau ca iertarea de pacate nu poate avea loc decat pe baza lucrarii Fiului lui Dumnezeu de la cruce. Aici nu se refera la faptul ca un pacatos vine la Dumnezeu cu vinovatia sa pentru a primi iertare, ci se refera la ucenici care cer iertare. Iudeii credinciosi erau cu siguranta nascuti din nou, dar ei nu aveau nicio cunostinta de o iertare deplina de pacate, asa cum cunoastem noi. De aceea ei cereau iertare pentru ei insisi, dar trebuiau in acelasi timp sa fie dispusi sa ierte pe altii. Acest principiu reiese de asemenea din alte pasaje: "Si, cand stati in rugaciune, sa iertati, daca aveti ceva impotriva cuiva, pentru ca si Tatal vostru care este in ceruri sa va ierte greselile voastre. Dar, daca voi nu iertati, nici Tatal vostru care este in ceruri nu va ierta greselile voastre" (Mc. 11:25-26).
Sa ne gandim putin la ce va fi intr-o zi situatia ramasitei iudaice care va recunoaste marea sa vinovatie, si va auzi atunci Cuvantul lui Dumnezeu: "Vorbiti inimii Ierusalimului si strigati catre el, ca suferinta lui s-a implinit, ca nelegiuirea lui a fost iertata" (Is. 40:2). Atunci israelitii credinciosi, obiectele harului lui Dumnezeu care iarta, vor invata ei insisi sa exercite harul, fata de natiunile din jurul lor, ca si fata de proprii lor compatrioti.
b) Aceasta poate este cererea care avem cele mai multe probleme de a ne-o aplica. Noi cunoastem lucrarea Domnului Isus de la cruce, si avem dreptul de a ne odihni in siguranta pe aceasta lucrare. Stim ca pacatele noastre sunt iertate, si ca in ce priveste pozitia noastra inaintea lui Dumnezeu, nu mai avem "nicio constienta de pacate" (Ev. 10:2). Stim ca Dumnezeu a vrut sa ne ierte de pacatele noastre si sa ne curateasca de orice intinare, conditia pentru aceasta fiind ca noi ne-am marturisit pacatele inaintea Lui (1 Ioan 1:9).
Dar nu este vorba aici de situatia pacatosului in legatura cu Dumnezeu, ci de pacatul din viata credinciosului. Stim cu totii, din nefericire, ca aceasta se intampla deseori. Pozitia de copii ai lui Dumnezeu nu este atinsa prin aceasta, caci cel care este nascut din Dumnezeu nu poate inceta sa fie un copil al lui Dumnezeu. Dar aceasta poate influenta mult bucuria comuniunii noastre cu Dumnezeu.
Comuniunea este ceva cu totul pretios, dar care este foarte usor de intrerupta. Fiecare pacat din viata noastra de crestin se interpune intre Dumnezeu si noi. De aceea este totdeauna necesar de a marturisi lui Dumnezeu ceea ce s-a intamplat, astfel ca bucuria comuniunii sa poata fi restabilita. Noi nu ne rugam in mod evident pentru iertare, ci ne marturisim pacatele, astfel ca ele sa fie iertate. Dar cum am putea noi sa fim siguri ca Dumnezeu ne-a iertat pacatele, daca noi insine nu avem niciun sentiment de iertare fata de fratii nostri?
Inca ceva: nu este vorba de iertare in legatura cu eternitatea, ci de iertare in legatura cu guvernarea lui Dumnezeu. Daca noi nu vrem sa iertam, atunci si Dumnezeu, in ce priveste viata noastra practica, nu ne va ierta. Consecinta va fi ca nu ne mai putem bucura de comuniunea cu Tatal, si ne vom urma drumul nostru lipsiti de bucurie.
Domnul ne arata foarte clar importanta de a avea acest sentiment de iertare fata de fratii nostri in versetele care urmeaza rugaciunii "Tatal nostru". Este spus: "Pentru ca, daca iertati oamenilor greselile lor, si voua vi le va ierta Tatal vostru ceresc; dar daca nu iertati oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre" (Mt. 6:14-15). In Matei 18:21-35, aceasta este explicat printr-un exemplu. Domnul vorbeste despre un rob a carui datorie mare a fost iertata, dar care nu era el insusi dispus sa ierte o datorie mica la unul din cei care era rob ca si el. Ce-i va spune imparatul? "Rob rau, eu ti-am iertat toata datoria aceea, pentru ca m-ai rugat; n-ar fi trebuit ca si tu sa ai mila de cel impreuna rob cu tine, dupa cum si eu am avut mila de tine?" (Mt. 18:32-33). Daca ne gandim la marea datorie care ne-a fost iertata, nu ar trebui si noi sa fim dispusi a ierta aproapelui nostru?
Pentru noi, crestinii, exista un motiv in plus mult mai profund de a ierta decat pentru un iudeu. Pavel scria efesenilor ca trebuie sa se ierte unul pe altul "dupa cum si Dumnezeu v-a iertat in Hristos" (Efes. 4:32). Nu este acesta un motiv suficient de a ne ierta unul pe altul?
4.6 Nu ne duce in ispita
a) Aceasta cerere va indrepta inima ramasitei credincioase spre Dumnezeu, atunci cand va trece prin necazul cel mare. In scrisoarea catre Filadelfia, Domnul Isus vorbeste de "ceasul incercarii, care va veni peste tot pamantul locuit" (Apoc. 3:10). Ramasita va trece prin aceasta incercare si aceasta va fi un timp de necaz fara asemanare pentru iudeii credinciosi, "asa cum nu a fost de la inceputul lumii pana acum, nici nu va mai fi vreodata" (Mt. 24:21). In plus, va fi ca "se vor ridica falsi Hristosi si falsi profeti... ca sa amageasca, daca este posibil, chiar pe cei alesi" (Mt. 24:24). In acel timp de pericol extrem, ramasita va cere: "Nu ne duce in ispita".
b) Noul Testament ne invata ca sunt doua feluri de ispitiri care ne pot atinge. Unele vin de la carne, prin faptul ca Satan incearca sa ne abata spre pacat. Iacov scrie referitor la acest subiect: "Nimeni, fiind ispitit, sa nu spuna: sunt ispitit de Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu nu poate fi ispitit de lucruri rele, si El Insusi nu ispiteste pe nimeni" (Iac. 1:13). Nu de acest fel de ispitire este vorba aici, caci este exclus ca Dumnezeu sa ne ispiteasca pentru a ne duce spre pacat sau spre rau. Atunci cand Dumnezeu ne ispiteste, ispita are intotdeauna caracterul de punere la proba sau test. Dumnezeu testeaza credinta noastra, dupa cum a facut cu Avraam, cand a trebuit sa-l aduca jertfa pe fiul sau.
Dumnezeu se foloseste de diverse mijloace pentru a ne testa. Ingrijorare, boala, persecutie, dificultati la scoala sau la locul de munca pot deveni, in mana lui Dumnezeu, o punere la incercare a credintei noastre. Cum putem sa facem fata la astfel de incercari? Gandim ca le putem depasi prin propriile noastre puteri? Nu, avem nevoie de o profunda constienta de slabiciunea si incapacitatea noastra pentru a sta fermi in incercarea care vine din partea lui Dumnezeu. De aceea este cu totul de inteles ca ne rugam: "nu ne duce in ispita". Cu siguranta, Iacov scrie de asemenea: "Socotiti ca o mare bucurie, fratii mei, cand treceti prin felurite ispite (incercari)" (Iac. 1:2), si Pavel zice: "Ne laudam in necazuri, stiind ca necazul lucreaza rabdare" (Rom. 5:3). Dar, chiar si atunci cand am ajuns la un astfel de nivel al credintei, nu trebuie sa ne incredem in noi insine sau in experientele noastre, ci mai degraba sa fim constienti de slabiciunea noastra. Daca am invatat cat de putin sa ne cunoastem pe noi insine, vom sti ca incercarile care vin de la Dumnezeu sunt necesare, si atunci vom continua sa ne rugam, zicand: "nu ne duce in ispita", si vom cere ajutor si tarie in incercare.
4.7 Scapa-ne de rau
a) Ramasita credincioasa va fi in mod deosebit obiectul atacurilor celui rau. Anticrist ii va persecuta pe iudeii credinciosi, si Satan se va indrepta direct impotriva lor. Atunci cand va fi aruncat din cer pentru a-si exercita puterea pe pamant, el va incepe imediat sa persecute ramasita. Este ceea ce citim in Apocalipsa (12:13): "Si, cand a vazut balaurul ca a fost aruncat pe pamant, a persecutat-o pe femeia care nascuse copilul de parte barbateasca" (Apoc. 12:13).
Vedem cum ultima cerere din rugaciunea "Tatal nostru" este atat necesara pentru ramasita credincioasa din zilele viitoare : "Scapa-ne de rau". Acesti credinciosi nu vor avea Duhul Sfant locuind in ei ca noi, crestinii. Cu toate acestea, cerere aceasta va fi cu totul deosebit de necesara pentru a avea tarie inaintea lui Satan care-i va ataca.
b) Textul grec lasa deschisa intrebarea daca trebuie sa citim "scapa-ne de rau" sau "scapa-ne de cel rau (diavol)". Ambele dau un sens potrivit, caci este nevoie sa fim paziti de ambele. Numai Dumnezeu ne poate pazi de rau, ca si de Satan care depune toate eforturile pentru a ne abate prin vicleniile sale de pe drumul ascultarii de Domnul.
Raul a umplut atmosfera care ne inconjoara. De aceea, ca copii ai lui Dumnezeu, noi suntem in pericol de a fi contaminati, si aceasta este ceea ce ne intineaza. Suntem obisnuiti cu atat de multe lucruri, incat constiinta noastra nu mai reactioneaza. Asimilam, poate inconstient, modul de gandire si de purtare al celor din jurul nostru, fara sa ne dam seama ca aceasta este impotriva gandurilor lui Dumnezeu. De aceea cererea zilnica "scapa-ne de rau" este atat de necesara.
Satan se straduieste mereu sa ne faca rau. Bineinteles, el nu mai are putere directa asupra noastra, dar, cu toate acestea, noi suntem obiectele vicleniilor sale. Intr-un alt context, apostolul vorbeste de vicleniile diavolului, si ne aminteste ca nu putem sa ne impotrivim lui, decat prin taria Domnului (Efes. 6:10-11). Domnul Insusi nu subestimeaza activitatea lui Satan fata de noi. De aceea Se roaga Tatalui Sau, spunand: "Nu cer sa-i iei din lume, ci sa-i pazesti de cel rau" (Ioan 17:15). Satan ne ataca la nivelul duhului, sufletului si trupului. El cunoaste punctele noastre slabe mai bine decat noi. Tactica sa este de a ataca pe mai multe planuri in acelasi timp. Noi singuri, nu ne putem pazi de el. De acea trebuie sa ne indreptam cu toata increderea spre Tatal nostru, si Lui sa-I cerem: "scapa-ne de rau".
5 Observatii finale
Rugaciunea pe care Domnul i-a invatat pe ucenicii Sai este divina, desavarsita si buna. Ea este o marturie clara a unei relatii vii cu Tatal din ceruri, in care ne putem increde in toate privintele. Este adevarat ca aceasta rugaciune nu este expresia pozitiei noastre crestine de copii ai lui Dumnezeu. Aceasta pozitie, asa cum o gasim in epistolele Noului Testament, merge mult mai departe de ceea ce intalnim in rugaciunea "Tatal nostru". In epistole, intalnim adoratori care au intrare la Tatal in libertate deplina, si cu constienta ca ei sunt copii ai lui Dumnezeu.
Comparand rugaciunea "Tatal nostru" cu rugaciunea apostolului Pavel din Coloseni 1, vom vedea clar diferenta mare: "Multumind Tatalui, care ne-a invrednicit sa avem parte de mostenirea sfintilor in lumina, care ne-a eliberat de stapanirea intunericului si ne-a stramutat in Imparatia Fiului dragostei Sale, in care avem rascumpararea, iertarea pacatelor" (Col. 1:12-14). Cu toate acestea, rugaciunea pe care Domnul i-a invatat pe ucenicii Sai, are, de asemenea, o putere morala pe care nu trebuie s-o ignoram. In ce priveste viata noastra practica, ca ucenici ai Imparatiei lui Dumnezeu, avem mult de invatat din aceasta rugaciune. Dar ca rugaciune oficiala, in mod evident, noi nu trebuie sa folosim rugaciunea "Tatal nostru". "Unde este Duhul Domnului, acolo este libertate" (2 Cor. 3:17). Noi avem libertate deplina fata de Dumnezeu, si acesta este motivul pentru care o rugaciune conceputa dinainte nu-si are locul sau. Dar Duhul lui Dumnezeu care locuieste in noi vrea, de asemenea, sa ne calauzeasca in rugaciune.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu