Translate

miercuri, 22 februarie 2017




                                        Subiecte referitoare la Adunare

                                              - VIII -


          Paul Fuzier


          10     Prezenta Domnului in strangerile laolalta in jurul Lui

          10.1     Trei strangeri ale ucenicilor in jurul Domnului

        Apreciem noi la adevarata valoare privilegiul oferit celor "doi sau trei" adunati in jurul Domnului? Si, pe de alta parte, sub pretextul ca ne aflam sub libertatea harului, nu pierdem noi din vedere anumite invataturi ale Cuvantului referitoare la strangerile laolalta? In general, daca este vorba de o strangere in sine, de inchinare, de rugaciune, libertatea harului, libertatea Duhului nu poate sa ne conduca la necunoasterea invataturii Cuvantului cu privire la aceste diferite exercitii ale vietii de adunare.
         Pasajele din Luca 22:14-23, Ioan 20:19-23 si 24-29 ne vorbesc despre trei strangeri in jurul Domnului. Cu siguranta, ele au caractere foarte diferite, prima are loc inaintea implinirii lucrarii de la cruce, celelalte doua dupa invierea Domnului. In prima, Domnul institue memorialul mortii Sale; in a doua El arata ucenicilor Sai mainile si coasta Sa, marturie a lucrarii Sale implinite; in final, in a treia, il invita pe Toma, care a fost absent cu opt zile mai inainte, atunci cand a avut loc intalnirea din Ioan 20:19 la 23, sa puna degetul sau in semnul cuielor si mana sa in coasta Sa.


             10.2     A fi absent cand Domnul aduna

          La prima din aceste trei strangeri niciunul din cei doisprezece nu a lipsit: "Si, cand a venit ceasul, El a stat la masa, si apostolii impreuna cu El" (Lc. 22:14). Iuda, era si el acolo, desi a trebuit sa iasa inainte ca Domnul sa institue cina, la care nu putea sa participe cel care avea sa-L vanda. La a doua, unde nu era posibil ca Iuda sa se afle, Toma este absent. El a suferit o pierdere, Domnul ii va spune in cursul celei dea treia din aceste strangeri, unde, de aceasta data, el a venit: a crezut pentru ca a vazut, dar "ferice de cei care n-au vazut si au crezut" (Ioan 20:29). - Un credincios care lipseste de la strangerea laolalta sufera deci o pierdere, fie ca este constient sau nu. Nu vorbim, bineinteles, de situatii cand cu adevarat nu este posibil; Domnul, care ingaduie ca unul sau altul din ai Sai sa nu poata lua parte la strangere, le va oferi ceea ce El stie ca le este necesar, indemnuri si incurajari, dupa starea si nevoile lor. In afara de aceste situatii, a lipsi de la strangerile laolalta este o pierdere pentru sine si, ceea ce este mult mai serios, este o lipsa de respect fata de Cel care doreste sa-i adune pe ai Sai in jurul Lui.
          Fara indoiala ca a fost un absent la strangerea din Ioan 20:19 la 23 (sa nu pierdem din vedere ca relatarea are o insemnatate profetica, ceea ce, intr-un anumit sens, poate explica de ce Toma nu a fost acolo, fara a-l absolvi totusi de responsabilitatea sa personala), dar, in niciuna din cele trei - dupa cum este important de subliniat - nu vedem ca ar fi un singur intarziat. "Cand a venit ceasul", cei doisprezece erau acolo; la fel in Ioan 20:19 si 26, ucenicii fiind adunati, Isus vine apoi in mijlocul lor. Din nou, poate sa fie circumstante speciale, pe care Domnul le cunoaste si apreciaza, in stare sa legitimeze un intarziat la ora de intalnire, dar, in afara de aceste cazuri exceptionale, nu este o lipsa de respect fata de Domnul de a ajunge dupa ora fixata pentru strangere? Ne purtam fata de Domnul asa cum n-am indrazni s-o facem, in aceasta lume, fata de cineva caruia trebuie sa-i aratam respect si care ne-a stabilit o ora pentru intalnire? Aceasta nepasare este intotdeauna vinovata, dar in special poate fi atunci cand venim la strangerea pentru inchinare: noi mergem acolo pentru a-L onora pe Domnul, dar Il vom onora mai intai aflandu-ne acolo la ora fixata. A intarzia, nu este aceasta necuviincios, deci o lipsa de dragoste fata de Domnul, caci dragostea "nu se poarta necuviincios", la fel ca si fata de fratii si surorile noastre? A intarzia deranjeaza mai mult sau mai putin, producand uneori o anumita dezordine, ori "Dumnezeu nu este al dezordinii" (1 Cor. 13:5 ; 14:33). - Nu este aici niciun legalism; este o lege a dragostei pe care o inima alipita de Domnul o va tine fara greutate si chiar cu bucurie.


            10.3     A incepe prin rugaciune si a gusta prezenta Domnului

          Este potrivit, pe de alta parte, ca strangerile sa fie precedate de un moment de liniste care inalta sufletele, de un moment de rugaciune interioara permitand fiecaruia sa realizeze cu adevarat ca "usile sunt inchise" si conducandu-ne astfel la a simti si a gusta efectiv prezenta Domnului de la inceputul strangerii. Caci, vom atinge aici punctul esential: noi spunem ca suntem "adunati in Numele Domnului" si ca El este acolo, in mijlocul nostru, dupa Matei 18:20, dar sa ne intrebam in ce masura suntem deplin constienti de aceasta. Da, Domnul este acolo, intotdeauna credincios promisiunii Sale, atunci cand suntem adunati "in Numele Sau". Chiar daca nu-L putem vedea decat cu ochii credintei nu schimba cu nimic faptul ca El este personal in mijlocul nostru. Daca am avea mai mult acest sentiment, am indrazni noi sa intarziem, atunci cand "vine" ceasul? Si daca aceasta ni s-a intamplat totusi, ce umilinta si ce intristare a fetei, in timp ce, probabil, socotim o intarziere ca un lucru destul de banal si fara importanta prea mare, cu usurinta de scuzat!


                10.4     Rezultatele realizarii prezentei Domnului

          Sentimentul prezentei personale a Domnului in adunare - Dumnezeu doreste sa-l simtim de fiecare data mai profund - va marca in primul rand intrarea noastra in localul de strangere si apoi, imbracamintea noastra, atitudinea noastra, slujba noastra. Cat ar fi de ridicat, nivelul strangerilor, si ce marturie pentru sufletele necredincioase care au venit sa asiste! Nu vor exclama ele: "Dumnezeu este cu adevarat intre voi" (1 Cor. 14:25). Ce putere de evanghelizare intr-o astfel de strangere, oricare ar fi caracterul ei! Nu atat in cuvinte, cat in fapte. Si ce bucurie putem trai in acea meditatie sfanta, bucurandu-ne de prezenta Domnului, de El Insusi, realizand o adevarata dependenta de Duhul! Mai presus de toate, ce glorie pentru Dumnezeu si Tatal nostru, ce glorie pentru Cel care doreste sa fie centru de strange pentru rascumparatii Sai, cei pentru care El si-a dat viata!

marți, 21 februarie 2017




                                          Subiecte referitoare la Adunare

                                                 - VII -


          Paul Fuzier


          8     "Si au indepartat dumnezeii straini din mijlocul lor" (Jud. 10:16)

            8.1     Dumnezeii straini, apoi vine pedeapsa

          Starea poporului, asa cum este ea infatisata in primele capitole din cartea Judecatori, este imaginea crestinatatii din ziua de astazi. Capitolul 10 ne prezinta un tablou deosebit de sumbru: din nou, poporul a facut ceea ce este rau in ochii Domnului. Dupa ce a experimentat de atatea ori izbavirea si bunatatea Sa, se intoarce de la El si slujeste idolilor. Niciodata nu s-a vazut atatia dumnezei straini in Israel (v. 6). De asemenea, Dumnezeu a trebuit sa pedepsesca acest popor necredincios: asuprit si zdrobit de filisteni si de fiii lui Amon, "era foarte stramtorat".


           8.2     A striga la Dumnezeu, dar a indeparta dumnezeii straini

          A striga la Dumnezeu este singura cale, pentru popor ca si pentru noi astazi, in timp ce vedem ca judecata lui Dumnezeu incepe de la propria Sa casa. Probabil ca am facut-o, dar se pare ca Dumnezeu nu ne raspunde. In cap 10 din Judecatori, El aminteste poporului Sau toate lucrarile minunate pe care Le-a facut in favoarea sa; cu toate acestea, fiecare din ele a fost urmata de o noua necredinciosie, si El trebuie sa adauge: "Nu va voi mai salva". Ii trimite la idolii lor, la orice ajutor omenesc spre care ei s-ar fi putut indrepta. Nu vrea sa mai auda strigatul lor. Unul din fratii nostri, intorcandu-se dintr-o tara vecina peste care mana lui Dumnezeu sa atins in mod deosebit, ne-a relatat aceasta remarca facuta de un credincios: se pare ca Dumnezeu este surd la rugaciunile noastre. Nu mai aude, nu ne mai salveaza! Aceasta remarca ne-a facut sa ne gandim la Jud. 10:13-14.
          Situatie fara iesire? Nu. Continuarea pasajului ne spune ce trebuie sa facem. In primul rand, poporul sa-si marturiseasca pacatul sau, sa se smereasca si sa recunoasca ca merita pedeapsa lui Dumnezeu (v. 15). Intotdeauna trebuie inceput prin aceasta, noi o stim bine. Dar aceasta nu este suficient. "Si ei au indepartat dumnezeii straini din mijlocul lor... " (v. 16).


            8.3     Smerenie adevarata

        Smerenia - daca este personala sau colectiva - nu trebuie sa fie doar din buze. Fara indoiala, in starea de jos in care am cazut, strangerile de smerire sunt necesare si ar trebui sa le inmultim. Dar, sa ne pazim de ceea ce ne permitem sa numim smerire la comanda, supunerea fata de un ritual fara ca inima sa simta nevoia, simpla observatie a unei forme care se apropie de fatarnicie. "Sfasiati-va inima, si nu hainele... " (Ioel 2:13). Sa ne pazim de asemenea de o smerire exprimata in termeni vagi si generali: vrem sa recunoastem ca suntem  solidari cu raul din adunare, dar suntem inclinati sa gandim ca avem fiecare, fata de acesta, greutati in a-l marturisi. Folosim "noi" printr-un fel de condescendenta in care am fi chiar inclinati sa ne glorificam, comparandu-ne de exemplu cu un Daniel! Cu siguranta, este potrivit sa ne intristeze ruina din adunare, de a plange atunci cand vedem ca se accentueaza falimentul, dar este important de a raspunde la aceasta intrebare: "Nu sunt cu voi, chiar cu voi, vinovati impotriva Domnului Dumnezeului vostru?" (2 Cr. 28:10). Suntem invitati fiecare la o judecata de sine inaintea lui Dumnezeu. Cartea Judecatori ne arata ca, cu cat falimentul se mareste, cu atat mai profunda trebuie sa fie lucrarea constiintei.
          Acest exercitiu de constiinta ne va conduce la o smerenie care se traduce prin fapte. Aceasta este adevarata smerenie. Ea nu este doar din buze, ea este urmata de indepartarea idolilor. Asa cum s-a exprimat cineva, un idol este tot ceea ce impiedica pe un necredincios sa vina la Hristos si pe un credincios sa fie fidel (sa umble in credinciosie, n.t.). Fie ca fiecare dintre noi, frati si surori, sa cercetam in prezenta Domnului care sunt idolii de care trebuie sa ne despartim.


          8.4     Cu toate acestea Dumnezeu intervine

      Aceasta este calea care sta inaintea noastra. La capatul ei poate ca Dumnezeu se va indura si va da frau liber harului Sau. "Si sufletul Sau a fost indurerat de nenorocirea lui Israel" (v. 16). Da, sufletul Sau a fost indurerat de nenorocirea poporului Sau, dupa ce totusi El zise-Se: "Nu va voi mai salva". El s-a intors din mania Lui aprinsa pentru ca poporul isi marturisi-se pacatul sau cu umilinta si apoi a indepartat dumnezeii straini.
          Daca este adevarat ca Biserica nu va mai fi niciodata restaurata in ansamblu pe pamant, ramane totusi ca in mijlocul ruinei, Dumnezeu doreste sa poata vedea o ramasita credincioasa, cu duhul zdrobit si tremurand la Cuvantul Sau (Isaia 66:2). Fie ca noi sa aratam aceste caractere!


          9     De urmarit cresterea; personala si colectiva

         9.1     Desertaciunea cresterii bunurilor pamantesti

          Inima omeneasca este de asa natura incat fiecare doreste sa i se inmulteasca ceea ce are, fie averea sa, cunostintele sale, importanta sa, si este ceva obisnuit ca oamenii sa nu aiba alt scop in vedere decat acestea, si facandu-si multe griji pentru a incerca sa-si satisfaca asemenea dorinti. Credinciosul trebuie sa se pazeasca de aceste inclinatii ale inimii naturale si sa-si aminteasca de cuvintele Domnului, dupa cum sunt relatate ele in Matei 6:19-34, in special de acestea: "Nu va strangeti comori pe pamant... Dar cine dintre voi, ingrijorandu-se, poate sa adauge un singur cot la statura lui?... Cautati dar intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui... ". Un om, imparatul Solomon, a facut experienta desartaciunii bunurilor pamantesti si ceea ce a scris referitor la acestea ne-a fost pastrat pentru invatatura noastra in Cuvantul inspirat: "Ce folos are omul din toata truda lui cu care se trudeste sub soare?... Eu, Eclesiastul, am fost imparat peste Israel in Ierusalim. Si mi-am pus inima sa caut si sa cercetez cu intelepciune despre tot ce se face sub ceruri: aceasta este o preocupare neplacuta pe care a dat-o Dumnezeu fiilor oamenilor, ca sa fie chinuiti cu ea. Am vazut toate lucrarile care se fac sub soare; si, iata, totul este desertaciune si goana dupa vant. ... Am zis in inima mea: Vino acum sa te incerc cu bucurie: deci bucura-te de placere! Dar, iata, aceasta de asemenea este desertaciune. ... Mi-am facut lucruri mari... Si am devenit mare si i-am intrecut pe toti cei care au fost inainte de mine in Ierusalim... Si orice au dorit ochii mei nu le-am refuzat: nu mi-am oprit inima de la nicio bucurie... si, iata, totul era desertaciune si goana dupa vant si nu am avut niciun folos sub soare" (Ecl. 1:3, 12 la 14, 16, 17 ; 2:1, 4 la 11). Ne-am amintit doar de cateva din gandurile pe care Solomon le-a exprimat, dar, ar trebui sa citim in intregime primele capitole din cartea Eclesiastul. Ar trebui sa fim surprinsi ca experientele pe care el a putut sa le faca la o treapta atat de inalta nu sunt de niciun folos pentru oameni, de multe ori chiar pentru cei credinciosi care isi irosesc viata consacrandu-se in cautarea bunurilor din aceasta lume, necunoscand ca toate acestea sunt "desertaciune si goana dupa vant"? Probabil ca nu, dupa cum este adevarat ca experientele altora ne sunt rareori de folos.


           9.2     Cand se aluneca spre neonestitate

          Se intampla chiar ca, in aceasta cautare, unii se lasa antrenati in asa fel incat ajung sa nu mai priveasca cu atentie in alegerea mijloacelor folosite pentru a-si atinge scopurile. Cuvantul ne da exemplul lui Iacov, care a lucrat cu viclenie pentru a-si inmulti turma; avem aceasta relatare in cap. 30 din Geneza, la sfarsitul careia citim: "Si omul acesta s-a imbogatit foarte mult si a avut multe oi si roabe si camile si magari" (v. 43). Da, Iacov "s-a imbogatit", dar datorita folosirii mijloacelor nepotrivite! Dar, vai! nu este imitat exemplul sau? Cu privire la cei care actioneaza in mod asemanator, Dumnezeu poate sa le zica ceea ce zicea altadata poporului Sau Israel: "Cu cat s-au inmultit, cu atat au pacatuit impotriva Mea" (Osea 4:7 - a se vedea si 5:6).


          9.3     Cresterea pe care trebuie s-o caute cestinul

          Este cu totul o alta crestere pe care trebuie s-o dorim si s-o cautam, cea despre care ne indeamna apostolul Petru: "cresteti in har si in cunostinta Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos" (2 Pet. 3:18). Acesta trebuie sa fie scopul vietii crestine: a creste in cunoasterea lui Hristos; totul trebuie sa ne conduca la aceasta. Sa citim mai mult Cuvantul pentru a-L cauta pe El, pentru a ajunge sa-L cunoastem mai bine; sa dorim "ca niste prunci nou-nascuti, laptele spiritual... ca prin el sa cresteti spre mantuire" (1 Pet. 2:2). Daca Cuvantul nu-L aduce pe Hristos inaintea noastra, este probabil ca nu am citit cum trebuie, adica fara ajutorul rugaciunii, fara ajutorul Duhului Sfant care Ii face placere sa ni-L descopere pe Hristos si sa-L glorifice. - Este o alta cunoastere pe care putem s-o avem despre El si in care este bine sa crestem: aceea pe care suntem chemati s-o invatam in imprejurarile de pe drumul nostru, oricare ar fi ele, placute sau dificile. A trai impreuna cu El, a experimenta ceea ce este El pentru noi in bucurie sau in lacrimi, a auzi glasul Sau de dragoste, toate acestea sunt o bogatie pentru  sufletul celui rascumparat. A experimenta in viata noastra realitatea lucrurilor pe care le-am inteles din Scriptura este de o valoare inestimabila pentru noi; un singur exemplu: Cuvantul ni-L prezinta pe Hristos ca "un mare preot milos si credincios", Cel care ne poarta cu putere pe umerii Sai si cu dragoste in inima Sa, si pasajele de care ne ocupam cu privire la El sub acest caracter sunt pentru noi o incurajare si o inviorare, dar ce valoare au ele pentru sufletele noastre atunci cand, mergand pe un drum dificil, gustam din dulcea ingrijire pe care o are pentru noi Acest "mare preot... Isus, Fiul lui Dumnezeu" (Ev. 2:17, 18 ; 4:14 la 16)! Dumnezeu ingaduie imprejurari critice in vietile noastre pentru a ne face sa crestem in cunoasterea Aceluia pe care ni L-a daruit. Nu s-ar merita sa trecem prin ele avand in vedere un astfel de rezultat?


           9.4     Cresterea in zile de durere

          In zilele pline de durere, putem sa zicem ca si David altadata: "Cine ne va arata binele? Inalta peste noi lumina fetei Tale, Doamne! Tu mi-ai pus bucurie in inima mai mult decat in timpul cand graul si mustul lor erau din belsug" (Ps. 4:6, 7). Nicio bogatie din aceasta lume nu poate sa dea inimii celui rascumparat bucuria pe care el o gaseste in contemplarea si cunoasterea lui Hristos! Graul si mustul - despre care este vorba atat de des in scrierile Vechiului Testament care simbolizeaza belsugul bunurilor, al binecuvantarilor materiale (Gen. 27:28, 37 ; Num. 18:12 ; Deut. 7:13 ; 11:14 ; 12:17, etc.) - ne vorbesc de asemenea de hrana spirituala. Despre ea ne vorbeste aceasta semnificatie pe care o citim in Zaharia 9:17: "Graul ii va face pe tineri sa infloreasca, si mustul pe fecioare". Fie ca tinerii si tinerele sa aiba dorinta fierbinte de a se hrani cu "grau" si cu "must", din "grasimea graului" (Ps. 81:16), acesta este secretul cresterii spirituale!


         9.5     Cresterea prin Cuvantul lui Dumnezeu

         9.5.1     In mod personal

         Cuvantul va fi pentru noi hrana bogata, vom scoate un profit real in masura in care vom trai invataturile sale, realizand o umblare in teama de Dumnezeu, in curatie de inima; dimpotriva, el va fi pentru noi fara savoare si neroditor daca ne multumim sa-l citim din datorie, fiind "ascultatori uituci", necunoscand indemnurile din Iacov 1:21 la 25. "Cel cu mainile curate va creste in putere" (Iov 17:9): o inima curata, rod al lucrarii Cuvantului si a Duhului in noi, se manifesta in exterior prin curatia actiunilor noastre, vom "creste in putere". Sufletul fiind cu adevarat hranit, puterea divina se va manifesta in slabiciunea noastra. In mijlocul intunericului din aceasta lume, cel credincios poate de asemenea sa realizeze o umblare pe "carari ale dreptatii" unde Pastorul cel bun conduce oile Sale; "cararea" sa este atunci cu adevarat "ca lumina stralucitoare, care lumineaza tot mai mult, pana cand ziua e deplina" (Ps. 23:3 ; Prov. 4:18). Este o umblare "intr-un chip vrednic de Domnul, in toate placuti Lui, aducand rod in orice lucrare buna" care permite sa creasca "prin cunostinta lui Dumnezeu" (Col. 1:9 la 11).


           9.5.2     In mod colectiv

      Citirea, meditatia la Cuvant sunt indispensabile vietii noastre personale, in vederea cresterii noastre; dar avem de asemenea resurse pretioase in viata si strangerile laolalta ale adunarii. Daca nu le folosim sau nu le folosim decat prea putin, cresterea noastra va avea cu siguranta de suferit. Hristos a dat Adunarii darurile necesare "pentru desavarsirea sfintilor... ca sa nu mai fim prunci, batuti de valuri si purtati incoace si incolo de orice vant de invatatura... ci, tinand adevarul in dragoste, sa crestem in toate pana la Cel care este Capul, Hristos" (Efes. 4:11 la 15). Exercitarea darurilor in mijlocul adunarii este in vedere cresterii fiecaruia din cei care fac parte din adunare; Cuvantul este prezentat prin slujitorii pe care Domnul doreste sa-i foloseasca; unul "planteaza", un altul "uda", dar Dumnezeu singur poate "da cresterea" (1 Cor. 3:5 la 8). Dar exercitara unei slujiri nu produce numai cresterea personala, ea trebuie de asemenea sa aiba ca rezultat cresterea colectiva, cresterea trupului lui Hristos, "din care tot trupul, imbinat impreuna si strans legat prin ceea ce da fiecare incheietura de intarire, dupa lucrarea fiecarei parti in masura ei, facand cresterea trupului, spre zidirea sa in dragoste" (Efes. 4:16). In epistola sa catre Coloseni, apostolul ne indeamna "sa ne tinem strans de Cap", "din care tot trupul, hranit si strans unit prin incheieturi si legaturi, creste cu cresterea de la Dumnezeu" (2:19). Cresterea nu poate sa aiba loc decat prin ceea ce Hristos da, prin ceea ce vine de la El, singura sursa din care ne putem hrani.


            9.6     Cresterea numarului

          Aceasta crestere poate fi o crestere ca numar. Sa nu pierdem din vedere totusi ca, in timpurile de ruina, o marturie credincioasa este putin numeroasa si fara importanta (inaintea oamenilor, n.t.) si fiind pazita prin urmare de a cauta in mod activ numarul si importanta, de a privi la pretul unei parasiri mai mult sau mai putin marcate de adevaruri pe care suntem chemati sa le pastram. In primele zile ale istoriei Bisericii, adunarile "cresteau prin mangaierea Duhului Sfant" (Fapte 9:31); Biserica avea atunci o crestere ca numar si o crestere pe care o numim "in profunzime", adica in cunoasterea lui Hristos si a Cuvantului. Aceasta dubla crestere este clar aratata in Fapte 16: "Adunarile deci erau intarite in credinta si cresteau la numar in fiecare zi" (v. 5). Remarcam ca intarirea in credinta, cresterea in profunzime, este urmata de cresterea la numar si intotdeauna trebuie sa fie asa: deoarece starea adunarii din Ierusalim era cea descrisa in versetele 42 la 47 din Fapte 2, ca "Domnul adauga in fiecare zi pe cei care erau mantuiti". Nu era nevoie sa se "caute" cresterea numarului, fie la Ierusalim sau in alte adunari. In acele timpuri, Cuvantul, vestit in toata puterea Duhului Sfant, a avut un ecou in inimi, atingand constiintele, astfel ca el a adus mult rod: "Si Cuvantul lui Dumnezeu sporea si numarul ucenicilor se inmultea foarte mult in Ierusalim si o mare multime de preoti ascultau de credinta" - "Dar Cuvantul lui Dumnezeu crestea si se inmultea" - "Astfel, cu putere crestea si se intarea Cuvantul Domnului", Cuvantul fiind identificat, in aceste diverse pasaje, cu rodul pe care el il producea (Fapte 6:7 ; 12:24 ; 19:20).


            9.7     Concluzie - Rezumat

        Dumnezeu doreste sa ne dea harul sa nu ne irosim timpul, sa nu ne pierdem viata, - dupa cum s-a zis deseori, noi nu avem decat o viata de trait - sa nu fim preocupati cu inmultirea bunurilor de care intr-o zi nu va ramane nimic! Fie ca El sa ne ajute sa ne folosim timpul, viata noastra, intr-o activitate al carei rezultat sa fie cresterea spirituala a sufletelor noastre, ca si "cresterea Trupului" si ale carei roade vor putea fi vazute la manifestarea gloriei lui Hristos!
          Sa ne atintim ochii spre Modelul desavarsit si sa-L imitam: ca Om pe pamant, inca de Copil, El "crestesa si Se intarea, umplandu-Se de intelepciune, si harul lui Dumnezeu era peste El", si "Isus  crestea in intelepciune si in statura si in har inainta lui Dumnezeu si a oamenilor" (Lc. 2:40, 52). El este, in acelasi timp, sursa noastra de hrana si Modelul nostru de urmat.    

         

vineri, 17 februarie 2017




                                Subiecte referitoare la Adunare

                                                - VI -


          Paul Fuzier


          7          Puterea marturiei colective


                    7.1     Puterea nu se afla in numar

          Puterea marturiei colective nu se afla in numarul celor care o constituie, ci in caracterul pe care si-l asuma si este legata de principiile pe care ei sunt adunati. Adunarea (sau ceea ce este expresie) va fi un centru de atragere pentru suflete, marturia colectiva va avea cu adevarat putere, in masura in care cei care sunt adunati in Numele Domnului vor realiza practic ceea ce este Adunarea lui Dumnezeu, caci sursa de putere este in Dumnezeu.
          In momente cand nu este vorba decat de "mase", de "grupuri", cand puterea unei asociatii este in functie de numarul aderentilor sai, este un pericol mare de a crede ca marturia va avea mai multa putere daca cei care se aduna vor vedea crescand numarul lor. S-ar putea sa fie tentati atunci, in laudabila intentie de a intari marturia, de a introduce elemente care nu-si au locul acolo si care vor fi, dimpotriva, o sursa de slabire. Fara indoiala, ne bucuram cand vedem suflete in numar foarte mare venind in jurul Domnului, la masa Sa, dar sa nu uitam ca, ajungand la sfarsitul istoriei Bisericii, ne aflam in timpurile de extrema slabiciune. Cuvantul lui Dumnezeu ne prezinta caracterele unei marturii credinciose intr-o vreme de ruina; primul dintre ele este acesta: putini la numar si fara importanta (a se vedea Jud. 7). "Cu cei trei sute de oameni care au lipait va voi salva", ii spune Domnul lui Ghedeon; cei douazeci si doua de mii faceau de asemenea parte din popor, dar ei nu prezentau trasaturile de martori si ar fi fost un motiv de slabiciune. Daca ar fi dupa gandirea noastra, am zice: douazeci si doua de mii de oameni vor fi mult mai puternici decat trei sute. Dar puterea nu este in numar!


                    7.2     Martori in toate timpurile

          In mijlocul falselor doctrine raspandite in Tiatira, in sanul formalismului fara viata din Sardes, Dumnezeu a avut martori care, acolo unde ei se aflau, au dat dovada de responsabilitatea lor, potrivit cu lumina pe care au avut-o, manifestand de multe ori o credinciosie care nu poate decat sa ne umileasca. De asemenea, promisiunile le sunt asigurate; suferind impreuna cu Hristos, ei vor imparati impreuna cu El (Apoc. 2:24-27) ; 3:4-5).  Cu siguranta, avem datoria, daca ni se ofera ocazia, de a lumina aceste suflete si a le arata care este adevaratul teren de strangere laolalta al celor credinciosi. Dumnezeu, daca gaseste de cuviinta, ii va scoate din locul in care se afla pentru a-i conduce, El Insusi, acolo unde "doi sau trei" sunt adunati pentru Numele Domnului. Dar daca gandul Sau este, dimpotriva, sa pastreze un credincios printre martorii pe care El doreste sa-i aiba si-i va avea la Tiatira sau la Sardes pana la intoarcerea Domnului, noi vom actiona impotriva a ceea ce El si-a propus, fortand acel credincios sa paraseasca locul unde il vrea Dumnezeu si unde el isi are slujba sa. Daca acel suflet nu a inteles ce este Adunarea ca Trup al lui Hristos, daca el nu cunoaste caracterul marturie care este dat la masa Domnului. daca el nu realizeaza ca o marturie adevarata nu poate fi data decat in despartire (de rau, n.t.), cu siguranta, el va suferi si poate chiar, ii va face sa sufere si pe altii.
          "Sileste-i sa intre", ii spune robului sau stapanul casei care a pregatit o "cina mare" (Luca 14:16-24). Atunci cand este vorba de a prezenta unui necredincios singurul Nume prin care el poate fi mantuit, este potrivit de a starui, de al "sili" pe cel care este in afara sa intre, pe cel care este pierdut sa primeasca mantuirea - si aceasta cu atat mai mult cu cat timpul preseaza: astazi este timpul potrivit. Dumnezeu doreste ca sa-i silim sa "intre" pe toti cei care sunt inca fara Hristos! Dar nu putem sa ne folosim de aceasta staruinta pentru a face pe credinciosi sa se alature marturiei colective, caci riscam sa mergem impotriva gandului Aceluia care I-a placut sa recunoasca, in Tiatira ca si in Sardes, credinciosi care dau marturie in aceste locuri pana la intoarcerea Sa.


                    7.3     Marturia isi pierde puterea daca despartirea este pierduta

          Sa ne amintim ca, in vremurile grele din zilele de la urma, exista o marturie in despartirea pe care suntem chemati sa o mentinem. Marturia noastra nu va avea nicio putere daca despartirea este pierduta. Aceasta este adevarat pentru marturia personala: o marturie slaba ca a lui Isaac in Gherar, desi patriarhul cunoscuse acolo o prosperitate materiala remarcabila; dimpotriva, atunci cand "se suie" la Beer-Seba, dupa ce parasise totul, isi aseaza cortul, zideste un altar, sapa o fantana, marturia sa avand un puternic efect moral asupra lui Abimelec, Ahuzat si Picol care puteau sa-i zica atunci: "Am vazut lamurit ca Domnul este cu tine... tu acum esti binecuvantatul Domnului" (a se vedea Gen. 26). De asemenea, aceasta este valabil si pentru marturia colectiva. Nu putem sa pastram o marturie potrivita in sanul "casei mari" daca ignoram indemnurile din a doua epistola catre Timotei: "departeaza-te de nedreptate - curateste-te de vasele care sunt spre dezonoare - departeaza-te de acesti oameni" (2 Tim. 2:19-21 ; 3:5). Pentru ca sa putem da putere marturiei colective trebuie sa ne despartim de tot ceea ce ne porunceste Cuvantul.
          Dar lucrarea de evanghelizare nu ar fi ea o scuza valabila pentru a justifica astfel de asocieri? Cuvantul este cel care ne da raspunsul: apostolul ii scria lui Timotei: "fa lucrare de evanghelist" (2 Tim. 4:5), dupa ce i-a poruncit: departeaza-te... curateste-te... departeaza-te... Cele doua lucruri nu sunt incompatibile. Si Dumnezeu sa ne pazeasca de a scarifica marturia pentru evanghelizare!


                    7.4     Pericolul ingaduintei

          La sfarsitul lungii sale cariere, unul din iubitii nostri conducatori a dorit sa ne lase un mesaj de-o asemenea importanta, incat multi dintre noi, cu siguranta, l-au recitit de multe ori si au meditat asupra lui. Ne-am dori ca fratii s-o faca mai mult. (Messger Evangelique, anul 1928, pag. 81). Voi transcrie ultimile randuri: "In incheiere, as dori sa atentionez in mod deosebit pe frati cu privire la doua pericole: primul, cel al mondenitatii care se manifesta astazi prin interesul pentru lucrurile din lume, in timp ce scade interesul pentru Cuvant - al doilea, toleranta (ingaduinta in principiile crestine) care duce la ruinta absoluta a marturiei pe care Domnul ne-a incredintat-o. Dragostea frateasca este cu atat mai adevarata, cu cat ea este legata de o umblare mai ingusta, adica de o ascultare cat mai stricta de intreg Cuvantul lui Dumnezeu. Aceasta este dorinta fierbinte a umilului vostru frate in Hristos, ... - Sa nu uitati, iubiti frati, ca, indiferent de diviziunile pe care vrajmasul le-a semanat printre noi, spre propria si profunda noastra umilinta, marturia noastra este despre unitatea trupului lui Hristos, si ca tot ceea ce tinde sa ne apropie de diversele secte independente din crestinatate, ar fi o negare absoluta si pierderea acestei marturii". H.R.


                    7.5     Evanghelizarea nu indeamna la ingaduinta

          Diferite scrisori ale aceluiasi autor au fost publicate, in anii care au urmat, scrisori in care gasim atentionari extem de serioase. Este suficient sa citam din cateva: "Daca slujitorii dinainte au esuat, eu cred ca energia necesara pentru a pastra principiile marturiei va slabi foarte repede, caci tot mai mult punctele de vedere ingaduitoare si mondenitatea par sa castige teren". " Am scris cateva cuvinte iubitului D. referitor la ideea sa de a colabora cu sectele in lucrarea de evanghelizare. Sper ca sa nu ia in nume de rau. Departe sa fim gelosi de ceea ce Domnul lucreaza prin altii, caci "vantul sufla incotro vrea", trebuie sa ne bucuram, si sa ne rugam pentru ei, si pentru sufletele carora se adreseaza; dar pentru noi insine, noi trebuie sa umblam, fata de evanghelizarea ca marturie, in campul pe care Domnul ni-l deschide. Daca el este limitat, sa ne umilim, desi eu nu vad, vazand numarul nostru mic, ca el sa fie de fapt limitat. Sa ne amintim de cuvantul: "am pus inaintea ta o usa deschisa". Aceasta nu implica nicidecum o asociere cu cei care s-au asociat cu principiile Sardesului sau Laodiceei". - "Tendinta cea mai periculoasa la care cred ca trebuie sa fim atenti este efortul de a atrage fratii la o asociere cu crestinii din sisteme pe terenul Evangheliei. Veti gasi in editia viitoare a Messagerului, sub titlul: Filadelfia si Evanghelia, raspunsul pe care cred ca trebuie sa-l dam la aceste invitatii" (Messagerul Evanghelic. Anul 1932, pag. 303 si 304; 1934, pag. 87).
          Asemenea asocieri nu pot decat sa slabeasca marturia. Ori, acesta este astazi unul din marile scopuri pe care le urmareste vrajmasul: slabirea, daca nu chiar ruinarea completa a marturiei colective. Pentru a-si atinge scopurile, ne prezinta in general lucrurile bune in aparenta, dar acestea sunt cele mai periculoase.
          " Satan stie sa se prefaca in inger de lumina si slujitorii sai in mesageri ai dreptatii. El stie sa raspandeasca eroarea, diluand-o, si prezentand-o sub forme foarte atractive, necunoscuta chiar de instrumentele pe care le foloseste, si care nu ar putea fi banuiti de intentii sau doctrine rele. El nu incepe niciodata prin a-si prezenta deschis gandurile sale. Pregateste terenul udandu-l din belsug, printr-o dragoste frateasca larga, printr-o actiune de caritate care apreciaza binele oriunde el este facut, printr-o indulgenta care se multumeste cu intentii laudabile acolo unde procedeele nu ar fi scripturistice... Pastrarea adevarului si a sfinteniei este o conditie esentiala a marturie pentru Domnul. Vrajmasul face tot ce-i sta in putinta pentru a ne face sa trecem cu usurinta peste lucruri atat de importante. Toti recunosc ca adevarul trebuie sa fie pastrat, dar dorinta de unire printre crestini, lucrarea de evanghelizare, dragostea intre toti, il fac sa fie privit ca un lucru secundar.
          Astazi, marele scop al vrajmasului este de a slabi, slaba marturie pe care Domnul a ridicat-o pana la apropiata Sa intoarcere. Dar vai! noi ii facem usoara lucrarea vrajmasului, prin starea noastra lumeasca, prin slabiciunea noastra spirituala, prin indiferenta care ne face sa tratam ingustime si lipsa de dragoste pentru mentinerea adevarului. Dupa ce a slabit marturia prin numeroase diviziuni, el doreste s-o ruineze chiar mai mult; de aceea el cauta sa-i uneasca pe cei care i-a divizat, nu pe terenul adevarului, ceea ce cu siguranta ar fi de dorit, ci tagaduind sau atenuand erorile care au cauzat aceste diviziuni, erori cu care nu pot umbla cei care doresc sa fie credinciosi fata de Domnul, pazind Cuvantul Sau si netagaduind Numele Sau". (Messager Evanghelique, anul 1923, pag. 320 ; "Predicarea Cuvantului", de S.P.)


                    7.6  Cum sa atragem suflete

          Sa ne rugam mult pentru propasirea marturiei - propasire care cere, inainte de toate, teama si dependenta de Dumnezeu, pastrarea sfinteniei si adevarului, ordine si pace in adunare. Atunci cand este asa, Duhul Sfant poate sa lucreze liber, sufletele sunt hranite si cresc, "tinandu-se strans de Capul, din care tot trupul, hranit si strans unit prin incheieturi si legaturi, creste cu cresterea de la Dumnezeu" (Col. 2:19). Astfel este adevarata propasire a marturiei, adevarata crestere de la Dumnezeu! Atunci sufletele sunt atrase! Ce puterea ar avea marturia colectiva, daca am sti sa realizam mai bine gandul divin! Chiar in timpuri de ruina, Duhul Sfant ramane un "duh de putere... " (2 Tim. 1:7). Dumnezeu doreste ca aceasta putere spirituala sa fie manifestata mai mult in strangerile laolalta, astfel ca sufletele sa fie aduse in prezenta lui Dumnezeu (1 Cor. 14:25).
          Fara indoiala, este extrem de necesar sa vorbim de Hristos la cei cu care venim in contact, de a folosi ocaziile care ne sunt oferite pentru a le prezenta adevarul. Dar, de multe ori noi punem carul inaintea boilor: incercam sa atragem sufletele, in timp ce atatea lucruri lasa de dorit, atat de putina putere in marturiei, incat ele sunt abandonate. Ele vor fi atrase doar daca simt puterea unei marturii dupa gandul lui Dumnezeu. Sa incepem prin a cauta aceasta putere, deoarece cunoscandu-i secretul - atunci adunarea va fi un centru de atragere pentru suflete!  
         


       

marți, 14 februarie 2017




                                         Subiecte referitoare la Adunare

                                                   - V -


          Paul Fuzier


          6          Doctrine false


                    6.1     Obiectivele si mijloacele vrajmasului credinciosilor

          Exista copii ai lui Dumnezeu in diferitele denominatiuni crestine; desi nu putem merge impreuna cu ei, noi ii cuprindem in gandurile si afectiunile noastre, in mod special atunci cand suntem adunati in jurul Domnului, la masa Sa, amintindu-ne, frangand painea, ca "noi, cei multi, suntem o singura paine, un singur trup, pentru ca toti luam parte dintr-o singura paine" (1 Cor. 10:17). Am putea noi sa nu suferim vazand pe iubitii rascumparati ai lui Hristos, ratacind in sistemele omenesti, de multe ori inselati de invatatori falsi, pierzand bucuria atator privilegii pretioase pe care Dumnezeu doreste sa le ofere copiilor Sai? Cat de multe suflete sunt tinute astfel in indoiala si nesiguranta, chiar neliniste, care se epuizeaza in eforturi nesfarsite si totdeauna zadarnice, pentru a incerca sa obtina favoarea lui Dumnezeu, care niciodata nu sunt sigure de mantuirea lor, deoarece sunt lasate sa creada ca ea se bazeaza pe implinirea faptelor bune, si ca nu poate fi obtinuta daca nu se atinge o anumita desavarsire, denaturand astfel sensul Scripturii!
          Exista aici o lucrare a vrajmasului care cauta intotdeauna sa-i impiedice pe credinciosi sa se bucure de ceea ce Dumnezeu le-a facut parte - chiar daca el nu poate sa-i faca sa cada pe cale. Un invatator fals - daca este constient sau nu, daca vrea sau nu - este un instrument in mainile vrajmasului care-l foloseste pentru a se impotrivi lucrarii lui Dumnezeu. Nu credem ca vrajmasul se foloseste numai de oameni necredinciosi, impotrivitori lui Dumnezeu, pentru a antrena sufletele departe de El. Astfel de persoane pot sa aiba multa autoritate asupra celor necredinciosi; nu vor avea insa asupra celor credinciosi. Pentru ai abate pe acestia de pe drumul adevarat, Satan se foloseste de asemenea de credinciosi pentru a-i insela, pentru a incerca sa-i insele pe altii la randul lor. Acesti invatatori falsi nu au abandonat adevarul in totalitate, caci atunci niciun credincios nu s-ar lasa amagit, ci amesteca anumite adevaruri cu erori si asa se face ca eroarea este primita! Deci, cat de necesar este ca sa veghem, personal si ca adunare, ca sa ne pazim de ceea ce poate avea o aparenta frumoasa, in spatele careia nu este nimic de la Dumnezeu.


                    6.2     Atentionarile apostolilor

          Vrajmasul nostru stie foarte bine sa se deghizeze, prezentandu-si astfel inselatoriile cele mai subtile, pentru a ne abate de pe calea pe care trebuie s-o urmam. El actiona deja in acest mod din timpul apostolilor: apostolul Pavel ii atentiona pe batranii din Efes cu privire la acesti "lupi ingrozitori" care aveau sa patrunda printre ei si nu crutau turma, impotriva acestor "oameni" care se vor ridica dintre ei, vestind doctrine stricate pentru a atrage pe ucenici de partea lor (Fapte 20:29-30). - Apostolul Ioan denunta acelasi pericol: "s-au ridicat multi anticristi... Dintre noi au iesit, dar nu erau dintre noi... " (1 Ioan 2:18-19). Apostolul Petru, ii indeamna de asemenea pe cei carora le scria, sa se pazeasca, "ca nu cumva, fiind abatuti de ratacirea celor nelegiuti", facandu-i sa cada din statornicia lor (2 Petru 3:17). Apostolul Iuda s-a vazut nevoit de a indemna "sa luptati pentru credinta data sfintilor odata pentru totdeauna. Pentru ca s-au strecurat anumiti oameni, care de mult sunt scrisi, dinainte, pentru aceasta judecata, neevlaviosi, schimband harul Dumnezeului nostru in destrabalare si tagaduindu-L pe singurul nostru Stapan si Domnu, Isus Hristos" (Iuda 3-4), Dumnezeu a ingaduit aceasta pentru ca noi sa avem in Cuvantul Sau toate invataturile necesare, pentru a ne pazi de lucrarea falsilor invatatori, instrumente ale lui Satan, care au patruns in crestinatate pentru a face o lucrare distructiva, lupi ingrozitori imbracati in haine de oaie, pentru a amagi mai bine si a insela sufletele.


                    6.3     Cei din Corint

          Astfel de oameni au venit la Corint si exercitau in aceasta adunare o lucrare nefasta. Apostolul Pavel denunta aceasta lucrare si-i demasca pe acesti lucratori rai. Lucrarea lor, facuta de multe ori in ascuns si cu viclenie (conf. 2 Cor. 4:2) minimaliza autoritatea apostolului, in acelasi fel cum astazi uzurpeaza autoritatea Cuvantului; acest Cuvant era "falsificat" de ei, incat apostolul putea spune: "Pentru ca noi nu stricam, ca cei mai multi, Cuvantul lui Dumnezeu, ci vorbim ca din curatie, ca din Dumnezeu, inaintea lui Dumnezeu, in Hristos" (2 Cor. 2:17). In definitiv, atunci cand Satan cauta sa submineze autoritatea apostolului prin acesti "oameni" (conf. 2 Cor. 11:13), de fapt el se impotrivea lui Hristos, pentru a nimici lucrarea Domnului. Scopul pe care-l urmareste vrajmasul este intotdeauna acelasi.
          Invatatorii falsi care-si exercitau lucrarea lor la Corint se recomandau pe ei insisi. Ori, " nu cine se recomanda pe sine insusi este aprobat, ci acela pe care Domnul il recomanda" (2 Cor. 10:12, 18). Astfel este diferenta profunda dintre o lucrare omeneasca si o lucrare dupa voia lui Dumnezeu. Oricare ar fi scopul urmarit de prima, ea nu are alt rezultat, s-a spus, decat sa-l puna pe om in fata, in timp ce lucrarea dupa voia lui Dumnezeu Il prezinta pe Hristos. Apostolul cauta sa lege inimile corintenilor de Hristos, "logodindu-i cu un singur barbat", in timp ce compara lucrarea invatatorilor falsi cu cea a sarpelui care " a amagit pe Eva in viclenia lui", astfel ca gandurile corintenilor riscau sa fie "stricate, indepartandu-se de la simplitatea fata de Hristos" (2 Cor. 11:2-3). Cuvantul este intotdeauna simplu si adevarurile cele mai inalte raman simple pentru credinta. Sa ne pazim de orice rationament subtil, de orice speculatie a duhului omenesc care in general sfarseste prin a ne "indeparta de simplitatea fata de Hristos", a ne tulbura sufletele si a le rataci.
          Cineva a scris: orice eroare scoate in evidenta "eul". Ce loc au luat atat de multi invatatori falsi! Cat de mult vorbesc despre ei in loc sa fie ocupati cu Hristos! Toti cei care favorizeaza "eul" nu o pot face decat in detrimentul lui Hristos.


                    6.4     A-i demasca: Sa nu ne incredem in aparente

          Plecand de la v. 13 din capitolul 11 din a doua epistola catre Corinteni, apostolul demasca fara niciun menajament pe invatatorii falsi care exercitau o influenta atat de nefasta in adunarea din Corint: "Pentru ca unii ca acestia sunt falsi apostoli, lucratori vicleni, prefacandu-se in apostoli ai lui Hristos. Si nu este de mirare, pentru ca insusi Satan se preface in inger al luminii. Nu este deci mare lucru daca si slujitorii lui se prefac in slujitori ai dreptatii, al caror sfarsit va fi potrivit lucrarilor lor". Cat de periculos este de a se increde in aparente pentru a fi multumiti! Acel invatator fals despre care vi se va zice: el vorbeste atat de bine si spune multe lucruri bune! nu am citit niciodata carti asemenea cu cele pe care el le-a scris! si purtarea sa este a unui om afant! - Satan nu va reusi sa faca sa fie acceptate invataturile false daca nu le va prezenta, foarte abil, prin lucratori care se prefac in "slujitori ai dreptatii". Sa nu uitam ca Satan poate face chiar minuni!
          In loc sa tina invataturile pe care le-a dat apostolul, "invatatura sanatoasa", corintenii au deschis usa acestor "falsi apostoli, lucratori vicleni", "care se recomanda pe ei insisi". Atunci cand vrajmasul intra in scena, el isi face lucrarea sa nimicitoare! Cei care il lasa sa intre vor sfarsi prin aplecarea completa sub jugul lui, acceptand sa se supuna autoritatii sale. Aceasta este o robire spirituala! Apostolul le scrie corintenilor: "Pentru ca ingaduiti, daca cineva va robeste, daca cineva va mananca, daca cineva ia ce este al vostru, daca cineva se inalta, daca cineva va loveste peste fata!" (2 Cor. 11:20).
          Pericolul era mare, deja din timpul apostolilor, de a se lasa amagiti de "lucratori vicleni", instrumente ale celui care "se preface in inger de lumina" pentru a rataci mai bine sufletele, antrenandu-le in eroare, lasandu-le sa creda ca vrea sa le le ofere adevarul. Pericolul este mare, si astazi de asemenea! Cat de multe suflete, adesea sincere, se lasa inselate de pastori rai! Ele nu au nici adevarata pace, nici odihna, nici zidire: ele sunt intr-o teama si neliniste continua, tulburate si bulversate.


                    6.5     Pastrati prin ungerea de la Cel Sfant

          Dumnezeu nu ne-a lasat fara resurse in prezenta acestor pericole! Chiar cei mai tineri credinciosi, cei care sunt la primi pasi ai vietii crestine, au Duhul Sfant: "Dar voi aveti ungerea de la Cel Sfant si stiti toate" (1 Ioan 2:20). Daca deci un credincios se lasa calauzit, nu de sentimentele inimii sale naturale, ci de Duhul Sfant, va intelege ceea ce este de la Dumnezeu si ceea ce este de la diavol. El are pe de alta parte, in mainile sale, Cuvantul lui Dumnezeu care il indeamana sa se alipeasca de el: "Cat despre voi, ce ati auzit de la inceput sa ramana in voi... " (1 Ioan 2:24). Cat de multe doctrine noi, prezentate uneori ca dezvoltari ale adevarurilor cunoscute, care in general trezeste curiozitate, si care ar trebui respinse cu fermitate! Credinciosul fidel se tine de Cuvant, de ce a auzit de la inceput; Duhul Sfant il calauzeste in citirea si meditatia Scripturii si el respinge orice doctrina care nu este in acord cu invatatura Cuvantului; el se departeaza de toti cei care "prin cuvinte dulci si vorbiri frumoase, amagesc inimie celor fara rautate" (Rom. 16:17-18). Daca cel credincios va citi Biblia, el va vedea ca activitatea falsilor invatatori este pe deplin descoperita, si va invata ce atitudine sa manifeste fata de ei.


                    6.6     A reactiona atunci cand sunt descoperiti

          Lucrarea celui care "se preface in inger de lumina" este mult mai intinsa decat ne-am gandi. Atunci cand ea este descoperita este potrivit sa actionam fara slabiciune si fara menajamente. "O data ce am descoperit un demon, s-a spus, este important sa-l tratam asa cum este, un demon, altfel sabia ni se va frange in maini. A ceda pe considerente omenesti, a uza de amabilitate in astfel de circumstante, ne va lasa fara putere impotriva lui Satan. Actionand asa nu putem avea comuniune cu Dumnezeu in cel priveste pe Satan. Cat de valoros este Cuvantul  in prezenta unor astfel de pericole! Daca ramanem fermi cu dreptate si smerenie, nimic nu ne va face sa ne poticnim. Dumnezeu este credincios, si El va pazi pe cel mai slab dintre ai Sai. Dar, in afara de aceasta supunere fata de Dumnezeu si de Cuvantul Sau, indiferent de frumusetea sentimentelor unui om sau inteligenta sa, mai devreme sau mai tarziu  se va cadea sub puterea vrajmasului" (Mesagerul Evanghelic, anul 1875, pag. 113). - 2 Ioan 10 si 11 ne spune: "Daca vine cineva la voi si nu aduce invatatura aceasta, nu-l primiti in casa si nu-l salutati . Pentru ca cine-l saluta se face partas cu lucrarile lui rele". "Invatatura" de care este vorba este "invatatura lui Hristos" (v. 9), nimic altceva decat invatatura curata si simpla a mantuirii, a indreptatirii pe principiul credintei. Deseori ne gandim, ca aplicatie la acest pasaj, ca este suficient sa ne asiguram ca cineva prezinta invatatura indreptatirii prin credinta. Ori, nu acesta este subiectul dezbatut de Ioan in epistolele sale, acesta este expus mai degraba de apostolul Pavel. Ioan prezinta Persoana lui Hristos, chiar mai mult decat lucrarea Sa; "invatatura lui Hristos" este deci adevarul cu privire la Persoana lui Hristos, asa cum L-a facut cunoscut Dumnezeu prin venirea Sa in carne aici jos pe pamant. "Se poate veni sa ni se vesteasca cu o mare elocventa ca Isus Hristos a venit; si in acelasi timp sa eludeze cu dibacie maniera in care El a venit. Este necesar deci ca intreg principiu, toata invatatura, sa aiba aceasta pecete a invataturii lui Hristos: al marturisi pe Isus Hristos venit in carne, manifestare umana a naturii divine. ... Un anumit Dumnezeu, Fiinta suprema, Providenta, un Dumnezeu care este atat de departe si care, cu toate ca se ingrijeste de ploaie si de vremuri bune, nu se amesteca prea mult in micile probleme de pe pamant, - un astfel de Dumnezeu este bine primit de lumea religioasa. Dar, un Dumnezeu aratat in carne, Omul Hristos Isus care a nimicit si a inlocuit pe intaiul om si care L-a revelat pe Tatal, pe Acesta nu-L vor, au tagaduit si respins maniera in care El S-a aratat" (Mesager Evanghelic, anul 1869, pag. 122).
          Trebuie remarcat ca apostolul Ioan nu zice numai ca este potrivit sa-i respingem pe cei care aduc invataturi false, dar chiar si pe cei care nu aduc in mod pozitiv "invatatura lui Hristos". A primi pe astfel de oameni s-ar afirma, in mod tacit cel putin, ca ceea ce este fals este la fel de bun ca ceea ce este adevarat.; a se limita doar la ai saluta ar fi ca un fel de complicitate, participarea la lucrarile lor rele (2 Ioan 11).


                    6.7     Urgenta. Concluzie

          Invataturile false s-au inmutit astazi in crestinatate, iar falsii invatatori exercita o activitate neobosita. Unii atacand Persoana lui Hristos, tagaduiesc venirea Sa in carne sau micsoreaza gloriile Sale infinite, - altii resping inspiratia divina a Scripturii, luand doar o parte, lasand deoparte altele, - multi prezinta anumite lucrari ca avand o autoritate cel putin egala cu a Cuvantului lui Dumnezeu, in special atunci cand acestea denatureaza invatatura. Nu putem enumera toate formele pe care le imbraca aceasta activitate a vrajmasului chiar in sanul crestinatatii. Oricare ar putea fi, ele cauta sa acopere o realitate teribila, o aparenta inselatoare de natura sa amageasca sufletele. Fie ca Dumnezeu sa aiba mila de ai Sai care sunt rataciti in atatea medii unde vrajmasul se preface in inger de lumina! Fie ca El sa-i pazeasca incontinuare, pe cei pe care i-a pazit pana acum, de pericolele la care ei au fost expusi! El sa-i faca sa nu se lase amagiti de entuziasmul unora, de sentimentele inimii naturale, ci dimpotriva, sa ramana cu tarie alipiti de Cuvantul lui Dumnezeu si de toate invataturile Sale, de a se lasa calauziti de Duhul Sfant care locuieste in ei, ungerea pe care au primit-o pentru a le face cunoscut "toate lucrurile". Resursele divine sunt la dispozitia noastra, neincetat. Sa stim sa le folosim, este singurul mijloc pentru a fi paziti in mijlocul unei lumi unde activitatea vrajmasului nu scade niciodata.
          Dupa ce a vorbit despre acesti "lupi ingrozitori" care trebuiau sa vina printre credinciosi, de acesti "oameni" care, aveau sa se ridice, dintre ei, pentru a vorbi "lucruri stricate" ca sa-i atraga pe ucenici dupa ei, apostolul le spune apoi batranilor din Efes: "De aceea vegheati, amintindu-va ca trei ani, noapte si zi, n-am incetat indemnand cu lacrimi pe fiecare. Si acum va incredintez lui Dumnezeu si Cuvantului harului Sau, care poate sa va zideasca si sa va dea o mostenire intre toti cei sfintiti" (Fapte 20:28 la 32)

sâmbătă, 11 februarie 2017




                                           Subiecte referitoare la Adunare

                                                  - IV -


          Paul Fuzier


          5          A aduna intr-unul singur


                    5.1 O singura turma dar oile risipite

          Domnul a murit "ca sa-i adune intr-unul singur pe copiii lui Dumnezeu cei risipiti" (Ioan 11:52). Este vorba, in acest pasaj, de strangerea copiilor in aceeasi familie. Este aceeasi unitate la care se face referire in Ioan 17:20: unitatea din v. 11 este unitatea apostolilor; cea din v. 22, unitatea in glorie, in timp ce la v. 20 avem unitatea familiei lui Dumnezeu - si nu a Bisericii ca Trup al lui Hristos (este bine stiut ca adevarurile cu privire la Biserica, Trupul lui Hristos, fac parte din misiunea speciala a apostolului Pavel, a se vedea Efes. 3:1-13, printre alte pasaje. Ioan nu se ocupa de acest subiect nici in Evanghelia sa si nici in epistolele sale). Ioan 10 ne vorbeste de asemenea, in acelasi sens, de o strangere intr-unul singur: Pastorul cel bun Si-a dat viata pentru oile Sale; El a suferit moartea pe cruce pentru a-L glorifica pe Tatal si pentru a avea "o singura turma" (Ioan 10: 15-17).
          Aceasta unitate a turmei va fi efectiv dovedita daca toate oile asculta glasul Pastorului: "si vor auzi glasul Meu; si va fi o singura turma". Unitatea familiei, daca ea va fi manifestata, va fi o marturie puternica pentru lume, marturia ca Tatal L-a trimis pe Fiul aici pe pamant (Ioan 17:20-21). Dar, in loc de a asculta de glasul Pastorului, multe oi din turma se lasa conduse de glasuri straine. Ar trebui sa fuga si, cu toate ca ele "cunosc", pierd din vedere ca unul din caracterele oilor este ca: "nu cunosc glasul strainilor" (Ioan 10:5). Copiii lui Dumnezeu ar trebui sa fie supusi cu totii autoritatii Tatalui lor, adica ascultatori de Cuvant care ne descopera voia lui Dumnezeu. Dimpotriva, cat de mult actioneaza dupa propriile lor ganduri! Cu toate ca, Pastorul cel bun Si-a dat viata Sa ca sa aiba "o singura turma", Domnul a murit "ca sa adune intr-unul pe copiii lui Dumnezeu cei risipiti", nici unitatea turmei, nici cea a familiei nu sunt inca manifestate. Aceasta risipire este lucrarea vrajmasului (Ioan 10:12), si fiecare credincios, evlavios si sincer, nu poate fi decat intristat privind la o astfel de stare.


                    5.2  Care este remediul?

          Am putea sa remediem noi aceasta stare, si cum s-o facem? Unii au afirmat : toti copiii lui Dumnezeu care fac parte din aceeasi familie si fiind oi in acea singura turma, alipindu-ne de acest gand, sa facem abstractie de orice altceva si unindu-ne impreuna pentru a gusta in comun binecuvantarile strangerii laolalta, pentru a comemora moartea Domnului, adunati in jurul mesei Sale. Si poate se adauga: refuzand a actiona astfel, este dovada unui duh sectar.
          Cat de viclean este vrajmasul in lucrarea pe care o urmareste cu perseverenta pentru distrugerea marturiei! Se bazeaza pe faptul ca Domnul a murit "ca sa adune intr-unul singur pe copiii lui Dumnezeu cei risipiti" si pretinzand ca suntem obligati, cel putin pentru a nu deveni sectari, sa frangem painea cu toti, fara a ne ocupa de altceva; aceasta ar fi o grava eroare. O eroare care duce in mod inevitabil la ruina intregii marturii dupa Cuvant.


                    5.3  Comuniunea la masa Domnului: Responsabilitatea care este legata de ea

          Dupa cum am observat, Ioan 11:52 nu vorbeste de strangerea laolalta in jurul mesei Domnului. Acest pasaj ne prezinta unitatea familiei lui Dumnezeu, in timp ce de masa Domnului este legata ideea de comuniune. In 1 Corinteni 10:14-22 gasim trei exemple de comuniune exprimate prin actul de a manca:

        1 - Comuniunea realizata la masa Domnului. A manca, a frange painea la masa Domnului (ca la orice masa), aceasta este asociere, se exprima comuniunea cu toti cei care se afla acolo.
        2 - Israel, mancand jerfele, avea comuniune cu altarul.
       3 - Cei care mancau, in templele pagane, lucrurile jerfite idolilor, prin aceasta, se faceau una cu masa si cu paharul demonilor.

          Cina ne prezinta memorialul, masa Domnului comuniunea. Comuniunea este mai intai cu sangele lui Hristos: cei care sunt spalati in sangele lui Hristos sunt singurii care au privilegiul de a bea din pahar. Este de asemenea comuniunea cu trupul lui Hristos: painea pe care o frangem este simbolul trupului lui Hristos pe pamant, alcatuit din madularele Sale pe pamant. A participa la frangerea painii la masa Domnului semnifica unitatea noastra cu Hristos, ca madulare ale trupului Sau.
          La masa Domnului este exprimata aceasta comuniune. Dumnezeu ne-a chemat "la comuniunea cu Fiul Sau Isus Hristos, Domnul nostru" (1 Cor. 1:9). Pentru a raspunde la aceasta chemare, trebuie sa manifestam ascultare si credinciosie fata de Domnul, atat in umblarea noastra personala cat si in legaturile noastre. Numeri 19:22 stabileste un principiu care ar fi grav sa fie ignorat: "Si orice va atinge cel necurat sa fie necurat; si sufletul care se atinge de el sa fie necurat pana seara". Gasim de altfel acelasi principiu in alte pasaje: Hagai 2:13-14 ; 2 Ioan 10-11 ; 1 Cor. 5:6-7 ; Gal. 5:9. Deci, daca un copil al lui Dumnezeu este "necurat" (fie ca el traieste in pacat, fie ca are invataturi gresite, fie ca s-a "atins" de cineva vinovat de unul sau de altul din cele doua rele) orice asociere cu el antreneaza aceeasi necuratie. Acest adevar, de o importanta capitala in ce priveste strangerea copiilor lui Dumnezeu la masa Domnului, este foarte putin inteles. Si totusi, al respinge, inseamna neascultare fata de Cuvant!
          In consecinta, nu putem afirma ca trebuie sa primim pe un credincios la masa Domnului fara a fi preocupati  de "intinarea" pe care ar putea sa o aduca, fie din cauza umblarii sale personale, fie din cauza legaturilor sale. A se dori, din dragoste pentru frati, sa avem comuniune cu toti copiii lui Dumnezeu, fara a fi interesati de altceva decat sa stim ca sunt nascuti din nou, ar insemna sa manifestam o dragoste care nu este dupa gandul lui Dumnezeu (1 Ioan 5:2) si, ceea ce este si mai grav, se uita cu nu putem asocia Numele Domnului cu raul moral sau doctrinar. Sa fim gelosi in aceasta privinta, cu o gelozie dupa voia lui Dumnezeu!
          Asa intelegem invatatura din 1 Cor. 10:21. Un copil al lui Dumnezeu nu poate frange painea la masa Domnului si la o alta masa. Intr-adevar, comuniunea fiind exprimata prin actul de a manca, ea poate fi atat la masa Domnului, cat si la o alta masa asezata dupa gandurile oamenilor. Astfel, "intinarea" ar fi adusa la masa Domnului. Aceasta ar fi o foarte grava responsabilitate, inaintea lui Dumnezeu si fata de Domnul, din partea celui care o face, si adunarea nu poate ingadui asa ceva.
          Caci adunarea are responsabilitatea sa. Am vazut deja ca Cina si masa Domnului prezinta doua ganduri diferite: memorialul (amintirea, n.t) pe de-o parte, si comuniunea pe de alta. Dar, de asemenea, de Cina este legata o responsabilitate personala (1 Cor. 11:28), in timp ce, in legatura cu masa Domnului, este o responsabilitate colectiva (1 Cor. 10:17). Adunarea are responsabilitatea de a pastra sfintenia la masa Domnului (1 Cor. 5:6-13), si daca o adunare locala respinge aceasta responsabilitate, refuzand sa judece raul, ea isi pierde caracterul sau de adunare a lui Dumnezeu. Atat masa cat si prezenta Domnului nu se gasesc acolo unde nu este pastrata sfintenia potrivta - si aceasta, chiar daca sufletele credincioase pot sa se bucure de Domnul si sa-si aminteasca de El luand Cina. Poate sa fie o credinciosie personala in mijlocul unei necredinciosii colective; dar atunci, responsabilitatea credinciosului este aceasta: sa intelega ce inseamna comuniunea si sa se desparta de ceea ce Cuvantul numeste "nedreptate" (2 Tim. 2;19).


                    5.4  De-a lungul intregii Scripturi, Dumnezeu a despartit

          Exista, intr-adevar, un principiu de despartire pe care-l gasim in Scriptura. In creatie (Gen. 1:1-5), Dumnezeu Si-a revelat deja caracterul Sau: "El este lumina si in El nu este nicidecum intuneric" (1 Ioan 1:5). Apoi, istoria lui Avraam este cea a unuia pe care Dumnezeu l-a scos din mijlocul idolatriei, pe care l-a chemat sa iasa din tara si din familia sa, despartindu-l pentru El. Avraam este "tatal circumciziei", adica: "cel in care, prima, si adevarata despartire a lui Dumnezeu si pentru Dumnezeu a fost stabilita in mod public" (*). Avraam a devenit astfel radacina unui popor, poporul pamantesc al lui Dumnezeu, pus deoparte pentru El: "V-am despartit dintre popoare ca sa fiti ai Mei" (Lev. 20:26). Astazi, in crestinatate, devenita "o casa mare" in care se afla "vase spre onoare", si altele spre "dezonoare", responsabilitatea personala a fiecarui copil al lui Dumnezeu este de a se "curati de acestea" - necesar, pentru a fi un "vas spre onoare" (v. 21) - despartindu-se astfel de "nedreptate", pentru a putea fi "folositor Stapanului, pregatit pentru orice lucrare buna" (2 Tim. 2:19-21). Foarte multi sunt cei care socotesc despartirea ca o lipsa de dragoste si gandesc ca trebuie sa ramana acolo unde se afla - oricat de rau ar fi - crezand ca pot fi utili pentru impiedicarea raspandirii raului, sau, pur si simplu, pentru ca acolo este "religia pe care au mostenit-o de la parintii lor". Aceasta este gandirea omului, fiind in totala contradictie cu gandirea lui Dumnezeu.

          (*) nota din subsolul pagini, in Biblie, versiunea J.N.D. Rom.4:12


                    5.5  A cauta locul unde Domnul a promis prezenta Sa

          Realizand aceasta despartire, este potrivit de a "cauta locul" (Deut. 12:5) in care Domnul a promis prezenta Sa. Nu exista, in Israel, decat un singur loc ales de Domnul pentru a face sa locuiasca Numele Sau. Capitolul 12 subliniaza contrastul intre "toate locurile" (v. 2) si "locul". Astazi, acest singur loc este acela unde "doi sau trei sunt adunati in Numele Domnului". Acolo Se afla El (Mat. 18;20). Numele Sau aminteste inimilor noastre tot ceea ce a fost si ceea ce este El, tot ceea ce a facut si va face pentru ai Sai. Dupa ce a implinit lucrarea de rascumparare, inviat si glorificat in cer, El a trimis pe pamant pe Duhul Sfant care ne-a unit cu El ca madulare ale trupului Sau. A fi adunati in Numele Domnului, inseamna a-L recunoaste ca si Cap al trupului, Domnul Adunarii, si aceasta este de nedespartit de o deplina supunere fata de autoritatea Sa. Masa Domnului este asezata pe terenul unitatii trupului, adevar care este proclamat acolo (1 Cor. 10:17). Cuvantul lui Dumnezeu nu ne vorbeste de un alt trup decat de trupul lui Hristos. Prin aceasta, nu condamna el orice strangere, orice masa care, in fapt, tagaduieste unitatea trupului? Acesta este singurul teren de strangere potrivit Scripturii. Unii gandesc ca, copiii lui Dumnezeu, adunati in Numele Domnului, in jurul mesei Sale, ca madulare ale trupului lui Hristos, nu constituie decat o secta ca multe altele. Dar, principiu unei astfel de strangeri nu este unul sectar. Dimpotriva, ea este asezata pe terenul cel mai larg posibil: toti copiii lui Dumnezeu isi au locul acolo, , toate madularele trupului lui Hristos ar trebui sa se afle aici. O astfel de strangere, s-a spus pe buna dreptate, nu este mai buna decat celelalte, ea este singura pe care Cuvantul o recunoaste. Cat este de dorit ca toti rascumparatii lui Hristos, care au inteles ce inseamna comuniunea la masa Domnului, sa realizeze ca locul lor este acolo!
          Cu siguranta, am fi vinovati daca ne-am limita sa vorbim despre o pozitie eclesiastica de despartire de nedreptate, in timp ce in practica aratam ca si cum nu am fi despartiti. Trebuie sa ne smerim mult in aceasta privinta. Dar remediul pentru acest rau - foarte real, din nefericire! - nu este in abandonarea unei pozitii de despartire care este dupa invatatura Scripturii; este in ascultare de 2 Tim. 2:22: "Dar fugi de poftele tineretii si urmareste dreptatea, credinta, dragostea, pacea, cu cei care-L chema pe Domnul dintr-o inima curata".


                    5.6  Cel care nu strange cu Mine risipeste. Luca 11:23

          Luand in considerare, pe de-o parte, risipirea familiei si, pe de alta parte, invataturile Cuvantului referitoare la strangerea laolalta a copiilor lui Dumnezeu la masa Domnului, trebuie sa ne amintim ce a zis Domnul: "Cine nu aduna cu mine risipeste" (Luca 11:23). Cuvant potrivit pentru a atinge constiinta la multi iubiti copii ai lui Dumnezeu care, insufletiti de cele mai bune intentii, nu ne indoim de aceasta, implinesc totusi o lucrare de risipire - lucrare care este, de fapt, a vrajmasului! A lucra pentru a strange sufletele in alta parte decat la Hristos, in alta parte decat la masa Domnului asezata pe terenul unitatii trupului, aceasta este risipire in loc de strangere. Acesta inseamna a impiedica sufletele pe care le-ar putea strange, de a se alature la "cei care-L cheama pe Domnul dintr-o inima curata", pe singurul teren adevarat de strangere laolalta. Si aceasta, in ciuda ravnei si devotamentului pe care le pot manifesta! Este atat de adevarat si necesar de a asculta de indemnul din 2 Tim. 2:19-21 pentru a fi "folositor Stapanului". In ochii lui Dumnezeu, s-a spus, nu este risipire mai reala ca strangerea crestinilor pe principii false; aceasta este mai rau decat daca ei nu s-ar fi strans deloc. Acolo exista, cu siguranta, subiecte de discutie si rationamente pentru inima omului, dar Domnul declara: "Cine nu aduna cu Mine risipeste". Este nevoie de altceva pentru un suflet credincios?


                    5.7  Unitate proclamata de o ramasita in umilinta

          Poate se va obiecta ca unitatea trupului este de asemenea mai putin vizibila decat cea a familiei. Este adevarat. Ar putea fi altfel daca noi ne-am supune in intregime autoritatii Cuvantului? In zilele cele mai intunecate, Dumnezeu a avut intotdeauna martori, necunoscuti uneori de oameni, dar bine-cunoscuti de El. In timpul lui Ilie, erau sapte mii care nu si-au plecat genunchiul inaintea lui Baal si profetul, chemat sa dea o marturie publica, putea sa afirme unitatea lui Israel dupa gandul lui Dumnezeu (desi ea nu mai era vizibila) zidind altarul din doisprezece pietre (1 Imp. 18:31). La fel si astazi, intr-un timp de ruina, unitatea trupului, desi nu mai este vizibila in aceasta lume(*), este proclamata la masa Domnului; marturia lui Dumnezeu este pastrata - in ciuda slabiciunii extreme a celor care au pe inima de a fi credinciosi - pretutindeni unde rascumparatii lui Hristos sunt adunati in jurul Lui, la masa Sa, ca madulare ale trupului Sau.
          Zidindu-ne pe credinta noastra preasfanta (Iuda 20), tinand cu tarie invataturile pe care le-am primit. Fara niciun gand de mandrie - caci, totul este har din partea Dumnezeului nostru si ce avem pe care sa nu-l fi primit? - sa fim profund convinsi ca suntem adunati pe terenul adevarului si ca nu exista, dupa Cuvant, un alt teren de strangere laolalta a copiilor lui Dumnezeu ca cel al unitatii trupului. Sa nu uitam ca responsabilitatea adunarii este de a pastra sfintenia la masa Domnului si de a respinge orice doctrina care tinde sa ruineze marturia pe care Dumnezeu a dorit s-o pastreze in ciuda tuturor eforturilor vrajmasului, si pe care El ne-a incredintat-o, oricat de nevrednici am fi. Sa ne amintim ca o doctrina care nu este dupa Cuvant, o invatatura falsa, tulbura si bulverseaza (Fapte 15:24 ; 2 Tes. 2:2). De asemenea, prezentata prin "cuvinte dulci si vorbiri frumoase", poate insela inimile sincere (Rom. 16:17-18). A tulbura, a insela inimile sincere, acesta este dublul rezultat pe care il aduce intotdeauna o doctrina falsa. Dimpotriva, o invatatura dupa Cuvantul lui Dumnezeu zideste si intareste sufletele (Fapte 15:32 ; 20:32).

          (*) Unitatea trupului a fost vizibila la inceput, Fapte 2:41-47, si va fi vizibla la sfarsitul istoriei Bisericii, la momentul rapirii, 1 Tes. 4:16-17 (n.t.). 
           
   

vineri, 10 februarie 2017




                                        Subiecte referitoare la Adunare
                                                                       
                                                - III -


          Paul Fuzier


          4          Prezenta Domnului in adunare : cateva consecinte practice


                    4.1 Privilegiul de a fi adunati in jurul Domnului

          In ciuda slabiciunii care ne caracterizeaza, noi realizam binecuvantarea asigurata pentru cei care se strang in Numele Domnului (Ps. 133). Dumnezeu lucreaza fata de noi nu dupa ceea ce suntem, ci potrivit cu ceea ce este El, un Dumnezeu credincios si indurator care Ii place sa binecuvanteze. Suntem mult mai recunoscatori pentru tot ceea ce Domnul ne da sa savuram atunci cand El ne aduna in jurul Lui. Dar, de asemenea, sa ne smerim gandind la ceea ce pierdem atunci cand nu ne bucuram indeajuns de prezenta Sa in mijlocul nostru. A realiza prezenta Sa, asa cum ar trebui s-o facem, aceasta ne va conduce la:
              - a nu parasi strangerea noastra laolalta (Ev. 10:25);
              - a cauta sa fim intr-o stare morala potrivita, care sa ne permita sa ne bucuram de El, mai presus de orice altceva.

          Deoarece sunt asigurate binecuvantari pretioase in locul unde Domnul se afla, cum se poate ca un rascumparat al lui Hristos sa lipseasca de la o singura strangere (in afara de cazuri de forta majora), lipsindu-se astfel pe sine insusi de ceea ce Domnul ar dori sa-i ofere? Uneori trebuie sa se faca un efort, sacrificii pentru a participa la o strangere, dar oricat de mari ar fi eforturile si sacrificiile pot ele sa se compare cu ceea ce ofera prezenta Domnului realizata in adunare? Daca ne-am bucura mai mult de aceasta prezenta si de tot ce ofera, bucurie si pace, ar mai lipsi cineva de la vreo strangere, in afara celor care sunt retinuti de circumstante absolut necesare?


                    4.2 Gravitatea absentelor datorita neglijentei

          In adunare sunt sfinti, ceea ce este pentru noi, dar mai ales pentru Domnul, lucrul cel mai important. Gandim noi suficient la aceasta? In mijlocul a doi sau trei adunati in Numele Sau, a promis ca va fi prezent, si El ramane credincios promisiunii Sale. El este acolo, si unii din rascumparatii Sai nu vin... Nu este aceasta o lipsa de respect fata de Persoana Sa, nu resimte El la fel si astazi, ca atunci cand era pe pamant (conf. Luca 7:44-45); Mat. 11:2-6)? Acela care-Si cunoaste oile pe fiecare pe nume, stie destul de bine care dintre ele nu au venit, ramanand deoparte, atunci cand El ar dori sa le hraneasca pe toate din pasunile Sale grase. Si ce va zice de cele care au lasat fara raspuns invitatia atat de miscatoare din prima zi a saptamanii: "Sa faceti aceasta in amintirea Mea"? Dar mai ales, adunarile de rugaciune ar fi ele la fel de neglijate in atatea locuri, daca am realiza prezenta Domnului in mijlocul nostru asa cum ar trebui s-o facem? Nevoile noastre sunt atat de mari, numeroase si apasatoare, incat s-ar putea sa fim descurajati daca n-am simti aceasta prezenta. Si nu ne simtim noi condusi sa venim in adunare, in prezenta Domnului, pentru a striga la El, singurul care poate sa ne ajute? Noi suspinam de multe ori nemultumiti, si uitam ca marea resursa in greutati este rugaciunea, rugaciunea personala, dar, de asemenea, rugaciunea in adunare. "Nu aveti pentru ca nu cereti" (Iac. 4:2). Cate binecuvantari ne-ar fi oferite daca am avea destula dorinta si staruinta pentru a cere!


                    4.3 Starea potrivita pentru a ne bucura de prezenta Domnului

          Este adevarat ca daca neglijam deseori prezenta la adunare, aceasta se intampla deoarece noi nu realizam decat intr-o slaba masura prezenta Domnului.


     4.3.1     Iacov

          Iacov nu s-a bucurat deloc de prezenta Domnului, atunci cand a venit pentru prima data la Betel (Gen. 28:10-22). "Cat de infricosator este locul acesta!" zice el. El nu era intr-o stare potrivita pentru a-i cunoaste adevarata valoare, si citirea cap. 27 ne ajuta sa intelegem sentimentul pe care el l-a trait. A trebuit ca Dumnezeu sa-l aduca acolo, dupa multe experiente, si ca sa-l faca sa guste prezenta Sa in acest loc pe care la numit "casa lui Dumnezeu", unde a "vorbit cu El" ( Gen. 35:1-15).
          Dupa ce a auzit porunca divina: "Suie-te la Betel", Iacov a inteles acum ca este necesara curatirea pentru a intra in locul unde locuieste Dumnezeu Insusi, si unde El chiar doreste sa savureze comuniunea Sa. Nu uitam noi adesea judecata de noi insine care trebuie sa preceada ascultarea de cuvantul divin: "Suie-te la Betel"? Nu se intampla ca noi sa ne ducem la locul de strangere din simplu obicei, fara un exercitiu launtric, si fara a judeca in noi tot ceea ce este de judecat? De asemenea, in timp ce ar trebui sa ne adunam pentru folosul nostru, deseori ne strangem pentru paguba noastra, atunci cand nu are loc judecata de sine (1 Cor. 11:17, 34). Judecata de sine este indispensabila daca vrem sa fim fericiti si binecuvantati din plin in adunare, unde putem savura prezenta Domnului si dulceata comuniunii Sale.
          Dar trebuia ca Iacov s-o inmormanteze pe Debora, doica Rebecai, sub stejarul din Alon-Bacut. Putem scoate de aici doua aplicatii diferite.
          Prima este in legatura cu judecata de noi insine: nu este suficient de a judeca raul, el trebuie nimicit de la radacina. Rebeca l-a pus pe Iacov sa-l insele pe Isaac, tatal sau, primul pas pe calea ratacirii pe care avea sa mearga. Si chiar doica Rebecai este cea care este luata! Trebuie mers pana acolo in ce priveste judecata raului din noi.


     4.3.2     Rolul darurilor : ne fac sa ne bucuram de prezenta Domnului

           A doua aplicatie este aceasta: daca privim aceasta scena dintr-o alta latura, Rebeca este o imagine a Bisericii si se poate vedea in Debora, cea care a hranit-o, care a mers impreuna cu ea si Eliezer pe tot parcursul calatoriei, pana la intalnirea cu Isaac (Gen. 24:59), o imagine a darurilor (conf. 1 Tes. 2:7). Sa apreciem si mai mult darurile care sunt date in vederea zidirii, dorind staruitor darurile spirituale, dar mai ales de a profeti, pentru a zidi adunarea (1 Cor. 14). Poate fi totusi un pericol serios daca darurile sunt cautate de-o asa maniera incat aceasta sa lipseasca sufletele noastre de binecuvantarea suprema: prezenta Domnului. Ce cautam noi in adunare? Prezenta Domnului sau darurile pentru ele insele? Nu se intampla ca cineva se duce la strangere deoarece un frate este in trecere prin localitate, cand altfel nu s-ar fi dus daca era vorba de o strangere a adunarii pentru rugaciune sau studiu din Cuvant? Nu se da astfel un loc de intaietate darului, pierzandu-se din vedere faptul ca Domnul este totdeauna acolo, atunci cand adunarea este stransa?
          Este inca un har ca Domnul ne face sa ne simtim slabiciunea noastra? Dar remediul este acesta: sa realizam cu adevarat in sufletele noastre, prezenta in mijlocul nostru a Celui care nu-Si uita promisiunea Sa. Daca, in strangerile laolalta, ochii nostri ar fi atintiti doar asupra Lui, cat de hraniti am fi, mangaiati si incurajati! Binecuvantarea s-ar revarsa peste noi "pana acolo incat nu ar mai fi niciun loc". Duhul Sfant va lucra cu putere in adunare si va da tot ceea ce este necesar pentru zidirea, indemnarea si mangaierea sfintilor.
          Darurile trebuie sa contribuie sa ne faca a ne bucura de prezenta Domnului. Dar daca le cautam pentru ele insele, astfel incat sa pierdem din vedere prezenta Celui care este in mijlocul nostru, darurile ar putea sa fie retrase.


     4.3.3    Carnea (*) care iese in evidenta

          (*) Firea veche, natura umana pacatoasa (n.t)

          Se poate intampla, din nefericire! ca exercitarea darurilor sa nu fie decat lucrarea carnii sub aspectul sau cel mai periculos: carnea religoasa. Atunci cand este asa, nu se intampla aceasta deoarece prezenta Domnului nu a fost realizata, nu de catre cei care asculta, ci de catre cei care vorbesc? Din acest prim caz de slabiciune decurge al doilea: lipsa dependentei de Duhul. Si atunci carnea iese in evidenta. A vorbi "ca si cuvinte ale lui Dumnezeu" (1 Pet. 4:11), aceasta implica sentimentul prezentei Domnului. Acest sentiment ne pastreaza intr-o teama sfanta, ne face sa tremuram inainte de a deschide gura si ne tine intr-o dependenta potrivita. Daca, dimpotriva, pierdem din vedere ca Domnul este acolo, ne vom manifesta astfel incat poate ar trebui sa tacem, sau vom trece dincolo de calauzirea Duhului, rostind "zece mii de cuvinte" care vor obosi adunarea, in loc de "cinci", care ar putea sa o zideasca. Am putea fi de folos de multe ori daca am sti sa ne limitam la ceea ce ne-a fost dat, in loc sa tinem un discurs lung care oboseste ascultatorii si face sa se piarda zidirea care ar fi fost adusa de cele "cinci cuvinte". Sau, a ne angaja in interpretari subtile si indraznete care denatureaza de obicei sensul pasajului studiat, rapindu-i Cuvantului toata savoarea sa. Duhul este atunci intristat, poate stins, astfel ca cel care avea ceva de spus pentru zidirea adunarii sa n-o poate face. Vom indrazni sa facem asa, daca avem sentimentul ca Domnul este in mijlocul nostru?
          Fie ca noi sa realizam in practica adevarul atat de cunoscut din Matei 18:20. Vom fi paziti atunci de a parasi strangerea noastra laolalta, si vom veni intr-o stare morala care se potriveste prezentei Domnului, bucurandu-ne cu adevarat de aceasta prezenta mai presus de orice altceva - si va fi viata si prosperitate in adunari.

marți, 7 februarie 2017




                                           Subiecte referitoare la Adunare

                                                - II -


          Paul Fuzier


          3          Strangerea pe terenul unitatii Trupului


                    3.1  Introducere : Sa ne amintim cateva adevaruri esentiale

          Ne propunem doar sa amintim, in linii mari, cateva adevaruri esentiale cu privire la strangerea in Numele Domnului la masa Sa, adevaruri care au fost expuse si dezvoltate in multe scrieri de inaintasii nostri. Desi mare parte dintre noi le cunoastem deja, este bine totusi sa ni le amintim. Apostolul Petru nu scrie el, in a doua sa epistola: "De aceea, ma voi stradui sa va amintesc intotdeauna aceste lucruri, desi le stiti si sunteti intariti in adevarul pe care il aveti"? (2 Pet. 1:12, si de asemenea v. 13 la 15). Poate este cineva pentru care ele (adevarurile) sunt mai putin familiare, care nu stiu foarte exact de ce sunt aici si nu in alta parte. Dumnezeu doreste sa-i faca sa inteleaga principiile de strangere si sa fie deplin constienti ca sunt pe terenul adevarului. Fie ca El sa-i conduca, de asemenea, pe acei dintre copiii Sai care nu au facut-o inca, sa-si ocupe locul lor la masa Domnului, in marturie, realizand astfel, in mijlocul tuturor erorilor gandirii omenesti, care este gandul Domnului, singurul care este important de cunoscut si implinit. De asemenea, El sa-i lumineze pe cei care sunt ai Lui si care, dornici totusi sa-I fie credinciosi si sa mearga pe calea ascultarii, sunt "batuti de valuri si purtati incoace si incolo de orice vant de invatatura prin inselaciunea oamenilor, prin viclenia lor in uneltirea ratacirii" (Efes. 4:14). Fie ca El sa raspandeasca binecuvantarea Sa potrivit cu nevoile particulare ale fiecaruia, astfel ca Numele Sau sa fie glorificat in Adunare. Aceasta este rugaciunea noastra asternuta prin aceste randuri.


                    3.2  Ruina, despartire si unitate

          Privind la starea de ruina a Bisericii, orice crestin evlavios si sincer nu poate decat sa fie profund intristat. In ce priveste increderea in om, Biserica a falimentat complet in responsabilitatea sa; crestinii se gasesc astfel imprastiati in numeroasele secte din crestinatate, in mijlocul unei marturisiri fara viata. Un gand vine imediat in mintea multora: de ce nu se reunesc sau, cel putin, sa incerce s-o faca? Nu se poate realiza unitatea Bisericii, unitatea tuturor credinciosilor adevarati intr-o singura adunare?
          Cat de surprinzator ar putea parea aceasta la prima vedere, unitatea Bisericii nu trebuie sa se faca; ea este facuta, ea exista - nu este lucrarea omului, ci lucrarea lui Dumnezeu. Este adevarat ca crestinatatea a devenit "o casa mare", in care exista vase de "onoare", si altele spre "dezonoare"; totusi "temelia tare a lui Dumnezeu ramane" (2 Tim. 2:19, 20). In ciuda tuturor aparentelor, noi trebuie s-o recunoastem, asa cum a recunoscut Ilie - zidind altarul din doisprezece pietre (1 Imp. 18:30-32) - unitatea poporului care era despartit in doua imparatii; asa cum a facut si Pavel de asemenea, atunci cand poporul era in imprastiere (Fapte 26:7). Chiar daca "Casa" este in aceasta stare, ramane valabil adevarul ca este "un singur trup si un singur Duh" (Efes. 4:4).
          Adevaratii credinciosi fiind risipiti prin atatea denominatiuni crestine, incat daca privim in jurul nostru, nu mai putem vedea aceasta unitate pe care suntem chemati s-o recunoastem. Dar ea este proclamata la masa Domnului: "Paharul binecuvantarii, pe care-l binecuvantam, nu este el comuniune cu sangele lui Hristos? Painea, pe care o frangem, nu este ea comuniune cu trupul lui Hristos? Pentru ca noi, cei multi, suntem o singura paine, un singur trup, pentru ca toti luam parte dintr-o singura paine" (1 Cor. 10:16, 17).


                    3.3  Participarea madularelor Trupului lui Hristos la masa Domnului

          Atunci se pune intrebarea: cine trebuie sa ia parte la masa Domnului? Trei locuri din Scriptura permite sa raspundem la aceasta. In 1 Corinteni 10:16 ne este spus ca paharul este "comuniune cu sangele lui Hristos", painea "comuniune cu trupul lui Hristos"; ca cei care iau parte la "o singura paine" sunt "o singura paine, un singur trup". Apoi, 1 Corinteni 12:13 ne invata ca, prin Duhul Sfant care a coborat pe pamant in ziua Cincizecimii, trimis de Tatal si de Fiul (Ioan 14:16, 26 ; 15:26 ; 16:7) pentru a intemeia Biserica, "noi am fost botezati de un singur Duh intr-un singur trup" : si Efeseni 1:13, ca cei care au crezut au fost pecetluiti cu Duhul Sfant: "Crezand, ati fost pecetluiti cu Duhul Sfant". Deci, cei care au crezut in Numele singurului Fiu al lui Dumnezeu si au astfel "viata in Numele Lui" (Ioan 20:31) au primit Duhul Sfant care ii face sa se bucure de relatia cu Dumnezeu, ca copii ai Sai (Rom. 8:15, 16). Duhul Sfant locuieste in ei, si doar in ei, caci "daca cineva nu are Duhul lui Hristos, acela nu este al Lui" (Rom. 8:9). Ei alcatuiesc un singur trup in care Hristos este Capul, glorificat in cer (Efes. 1:20-23 ; Col. 1:18), si aceasta unitate a Trupului lui Hristos este proclamata la masa Domnului, potrivit cu 1 Corinteni 10:16, 17.
          Masa Domnului este deci asezata, si ea nu poate fi asezata decat pe principiul unitatii Trupului. Poate fi fi numita masa Domnului, acolo unde acest mare adevar al unitatii Trupului nu este recunoscut? sau acolo unde acest adevar, desi recunoscut, este tagaduit in practica?


                    3.4  Responsabilitatea adunarii in ce priveste primirea

          Toti adevaratii credinciosi, si doar ei, isi au locul la masa Domnului, asezata pe terenul unitatii Trupului. Ce consecinte decurg din acest fapt? In primul rand, ar fi un lucru grav daca se permite cuiva sa participe la Cina, sa ia parte la masa Domnului doar pe baza responsabilitatii sale. O adunare unde se actioneaza astfel ar putea sa fie ea considerata o adunare a lui Dumnezeu, in timp ce lasa deoparte invataturile din Cuvant referitoare la un punct atat de important? Adunarea este responsabila de a nu permite comuniunea la masa Domnului decat a adevaratilor credinciosi, deoarece ea este "Adunarea Dumnezeului celui viu, stalp si temelie a adevarului" (1 Tim. 3:15). Daca ea lasa lucrurile la responsabilitatea fiecaruia, va fi la masa Domnului un amestec de adevarati credinciosi si de simpli marturisitori, astfel ca adevarul nu va mai fi pastrat si Adunarea isi va pierde caracterul sau de "stalp si temelie a adevarului". Deoarece aceasta este responsabilitatea ei, Adunarea trebuie sa cerceteze fiecare caz in mod particular, in teama si dependenta de Acela care este "Capul trupului, al Adunarii" (Col. 1:18). Daca ea realizeaza aceasta dependenta, va fi pazita de acceptari care pot fi false si nu va fi la masa Domnului decat aceia care isi au cu adevarat locul, potrivit invataturii din Cuvant.
          Cu toate acestea, adunarea nu mai trebuie s-a faca (cercetarea), atunci cand este cazul de un credincios, purtator al unei scrisori de recomandare (Fapte 18:27 ; Rom. 16:1, 2 ; 2 Cor. 3:1, 2) deoarece el este deja primit la masa Domnului intr-o alta localitate unde masa Domnului este asezata pe acelasi teren al unitatii Trupului. El este un madular al Trupului lui Hristos, avandu-si locul sau la masa Domnului, oriunde ea este asezata pe terenul unitatii Trupului.


                    3.5  Atunci cand nu este posibila comuniunea

          Exista crestini despre care nu este nicio indoiala ca nu ar fi copii ai lui Dumnezeu si totusi nu pot fi primiti de adunare la masa Domnului. De ce? Deoarece o adunare a lui Dumnezeu nu poate fi in comuniune cu crestini care au invataturi gresite sau care iau parte la o masa unde astfel de invataturi sunt tolerate, chiar daca umblarea lor individuala ar fi fara vina. Primindu-i, adunarea locala va pune in comuniune masa Domnului cu celelalte mese la care participa astfel de persoane. Aceasta vedem in 1 Corinteni 10:18-22) care ne invata cu privire la acest subiect. Acest pasaj arata un principiu foarte important care a fost exprimat prin aceste cuvinte: comuniunea este stabilita la masa la care se participa si, si mergand de la una la alta, se pun in comuniune unele cu altele.
          Adunarea are deci o responsabilitate importanta. Masa este masa Domnului. Doua caractere esentiale pe care ea trebuie sa le pastreze: sfintenia si adevarul, caci El este "Cel Sfant, Cel Adevarat" (Apoc. 3:7). In consecinta, cel care a infaptuit un rau nu mai poate sa-si ocupe locul la masa Domnului atat timp cat nu si-a marturisit pacatul, intr-o adevarata smerenie si sinceritate care va duce la o restaurare deplina. Si aceasta, daca este vorba de un rau moral sau doctrinar: primul, este o "intinare a carnii", in timp ce al doilea o "intinare a duhului" (2 Cor. 7:1). Un credincios vinovat de un rau moral ar putea sa aiba comuniune cu Acela care este "Cel Sfant", sau vinovat de un rau doctrinar, cu Acela care este "Cel Adevarat"? Cuvantul il numeste "cel rau"; adunarea este responsabila de a-l exclude, sfintenia la masa Domnului o cere. A nu o face, inseamna necunoasterea invataturii Scripturii: "Indepartati aluatul vechi, ca sa fiti o plamadeala noua, dupa cum voi sunteti fara aluat". In Hristos, adunarea este "fara aluat", caci pacatul a fost indepartat prin moartea Sa; ea trebuie deci sa indeparteze "aluatul vechi" care este imaginea raului. Apostolul adauga: "Inlaturati pe cel rau dintre voi" (1 Cor. 5:7, 13). O adunare care pierde din vedere aceasta obligatie va fi intinata in intregime; ea nu mai este "o plamadeala noua", caci nu a indepartat "aluatul vechi"; ea este vinovata inaintea Domnului ( "Dar am... impotriva ta" Apoc. 2:14, 20).
          "Cel rau" care este astfel exclus, nu va fi exclus doar din adunarea locala care cunoaste starea sa, ci din orice adunare unde masa este asezata pe terenul unitatii Trupului. Fiecare adunare locala trebuie deci sa accepte hotararea care a fost luata de una dintre ele, in Numele Domnului, potrivit cu Matei 18:18-20. Aceea care refuza sa o faca, paraseste prin aceasta insasi terenul unitatii Trupului; ea adopta un principiu de independenta care este contrar cu ceea ce ne spune Scriptura.
          Este mai usor de acceptat si actionat cand este vorba de un rau moral, dar este tendinta sa se treaca cu usurinta peste raul doctrinar. Se zice ca acestea sunt puncte de vedere diferite, ca fiecare poate sa aiba parerea sa, sau chiar ca acestea sunt chestiuni secundare. Astfel, se uita ca o invatatura gresita, mai ales cand ea poate atinge gloriile Domnului, Il dezonoreaza mai mult decat o "intinare a carnii". Consecintele doctrinelor false nu sunt ele, foarte adesea, dezastruoase? Nu au fost ele, in mare parte, la originea diviziunilor aparute in sanul crestinatatii?


                    3.6  Un drum care este dupa Cuvant

          Numerosi sunt cei care sufera de aceste diviziuni - de care fiecare trebuie sa ne smerim - si, dintre ei, multi ar dori remedierea acestei stari de lucruri prin alcatuirea de "grupuri" sau chiar prin "fuziuni de biserici". Aceste eforturi sunt si vor ramane in zadar, caci inseamna sa zidesti pe nisip. In mijlocul acestei ruine, care este drumul trasat de Cuvant?
          Primul lucru care trebuie facut, este de a se desparti de cei care resping sau tagaduiesc in practica adevarul despre unitatea Trupului, si aceasta este o responsabilitate personala: "Oricine rosteste Numele Domnului sa se departeze de nedreptate" (2 Tim. 2:19-21). A actiona dupa propriile ganduri, fara a cunoaste gandul Domnului, este "nedreptate". Aceasta "nedreptate" a antrenat despartirea copiilor lui Dumnezeu in numeroase secte, in timp ce Hristos a murit pentru ai aduna "intr-unul singur" (Ioan 11:52).
          Al doilea, este de a se alatura la "cei care-L cheama pe Domnul dintr-o inima curata" (2 Tim. 2:22), adica o inima supusa invataturilor Scripturii, fara niciun amestec cu gandurile omului. Domnul a promis prezenta Sa in mijlocul a doi sau trei adunati in Numele Sau (Mat. 18:20). Acest pasaj nu zice "acolo unde doi sau trei se intalnesc", sau chiar: "se aduna", ci "sunt adunati". Exista deci, nu un aranjament sau o conventie omeneasca pentru a alcatui o asociatie, ci o energie care vine din afara celor "doi sau trei", o putere care ii aduna si care este puterea Duhului. Prin Duhul adevaratii credinciosi sunt astfel adunati, intr-un singur trup, in jurul Persoanei Domnului, la masa Sa, adunati pe terenul unitatii Trupului, caci "este un singur trup si un singur Duh", "o singura paine, un singur trup" (Efes. 4:4 ; 1 Cor. 10:17).


                    3.7  Dragoste si ascultare

          Trebuie sa raspundem la o obiectie deseori auzita. Exista totusi, se spune, copii ai lui Dumnezeu in mare parte din sectele din crestinatate, poate chiar in toate. Nu trebuie sa-i iubim? Filimon, de exemplu, nu era plin de dragoste "pentru toti sfintii"? (Filim. v. 5). Cu siguranta. Dar aceasta dragoste nu poate sa ne faca sa ne alaturam celor care se aduna pe un teren unde invataturile Cuvantului sunt date la o parte. Cuvantul lui Dumnezeu este cel care traseaza drumul: "Prin aceasta cunoastem ca-i iubim pe copiii lui Dumnezeu, cand Il iubim pe Dumnezeu si tinem poruncile Lui" (1 Ioan 5:2). A nu asculta de poruncile Sale, a iesi de pe drumul trasat, pentru a fi impreuna cu cei pe care-i iubim, desi ei nu merg pe acest drum, aceasta nu este iubirea pe care Dumnezeu ne-o cere. Aceasta ar fi poate dragostea care-i face pe oameni sa se inteleaga, dar nu dupa gandul lui Dumnezeu. Ascultarea de Dumnezeu este dovada dragostei fata de frati.
          In timpurile dificile ale zilelor in care ne aflam, vrajmasul isi inmulteste vicleniile si subtilitatile pentru a ruina marturia. Sa veghem si sa ne rugam. Fie ca Dumnezeu sa ne faca sa pastram invataturile din Cuvantul Sau, sa ramanem credinciosi si sa tinem cu tarie! Cel pe care Il asteptam ne spune: "Eu vin curand: tine cu tarie ceea ce ai, ca nimeni sa nu-ti ia cununa" (Apoc. 3:11).
aze