Subiecte referitoare la Adunare
- I -
Paul Fuzier
1 Ana, fiica lui Fanuel, din semintia lui Aser - Atitudinea credinciosului in vremuri de ruina
1.1 Inceputul Evangheliei dupa Luca
Am fost de multe ori incurajati si inviorati in sufletele noastre, privind la tabloul minunat care este asezat inaintea noastra in capitolele 1 si 2 din Evanghelia dupa Luca: venirea Domnului Isus pe pamant. In primul capitol, venirea Lui; in al doilea capitol, vedem acolo o multime de oaste cereasca care proclama glorie Pruncului culcat in ieslea umila din Betleem. Putini la numar erau cei care-L asteptau, doar cateva suflete. Sunt ei mai multi astazi, in ajunul intoarcerii Sale? Caci El vine. El a promis si promisiunile Lui sunt sigure: "Se va arata a doua oara, nu in vederea pacatului, ca sa aduca mantuirea celor ce-L asteapta" (Ev. 9:28).
1.2 Ce facea Ana, fiica lui Fanuel
Printre cei cativa despre care ni se vorbeste in aceste doua capitole, ne vom opri atentia asupra Anei, fiica lui Fanuel, din semintia lui Aser. Daca se uita in jurul ei, cate motive de tristete si de descurajare! Cata ruina in poporul Israel, poporul lui Dumnezeu - rezultat al unei lungi istorii de neascultare si necredinta! Cu aceasta se ocupa ea? Nu. Ea nu iesea afara din templu: ea cauta prezenta Domnului, ca si David de altadata (Ps. 27:4). Cu Persoana Sa minunata voia sa-si umple inima. Fara indoiala, ea nu era indiferenta de ruina lui Israel: probabil era una din temele rugaciunilor sale, unul din motivele pentru care postea. Dar, cu toate acestea, ea nu a venit acolo pentru motivele de tristete si descurajare: ea a venit cu bucuria de a-L lauda pe Domnul!
Ramasese ea singura, despartita de toti? Si altii, de asemenea, la Ierusalim, asteptau eliberarea. Spre ei se indreapta ea. Nu doar ca a realizat pentru ea insasi o parte fericita, dar ea ii incurajeaza pe cei care asteptau. Poate gandeau ca asteptarea este lunga, si ar fi avut motive sa slabeasca pe cale... Ea va reinsufleti energia lor, inviorandu-i si mangaindu-i. Si cum? Vorbindu-le despre El! Prezentandu-le Persoana iubita, dorita, dupa care le suspinau inimile. Atunci cand ajunge la templu, in timp ce Simeon tinea in brate pe "Pruncul Isus", Ana "Il lauda pe Domnul si vorbea despre El tuturor acelora care asteptau rascumpararea in Ierusalim" (Luca 2:38). Nu era aceasta ceea ce facea ea de obicei, in timpul acestor zile de asteptare?
1.3 Aplicatia actuala intr-o crestinatate aflata in ruina
De asemnea, si noi ne aflam in mijlocul ruinei. Sfarsitul istoriei Bisericii este, in multe privinte, asemanator sfarsitului istoriei poporului Israel. Cate motive de tristete daca ne uitam in jos. Crestinatatea a devenit o "casa mare" (2 Tim. 2:20) in mijlocul unei lumi care L-a lepadat pe Hristos si se indreapta spre judecatile teribile si iminente. Chiar printre copiii lui Dumnezeu care ar trebui sa dea marturie, cate lucruri sunt care ne fac sa varsam lacrimi! Este potrivit sa ne oprim, descurajati, simtindu-ne neputinta de a corecta ceea ce ar trebui sa fie? Cu ce ar trebui sa fim ocupati: cu ceea ce se face aici sau cu ceea ce nu se face in alta parte? Sa ne amintim de Ana, fiica lui Fanuel, din semintia lui Aser.
Sa aducem inaintea Domnului tot ceea ce nu este dupa gandul Lui, din jurul nostru si din noi insine, neparasind templul. Sa staruim, noapte si zi - fara incetare - prin post si rugaciune. Sa fim, fiecare dintre noi, ocupati cu Domnul. Fie ca Persoana Sa sa umple inimile noastre, astfel ca lauda sa se inalte - aceasta este ceea ce El asteapta fara incetare de la noi (Ev. 13:15). Dar, de asemenea, incurajandu-ne unii pe altii, incurajand pe toti cei care asteapta, vorbindu-le de Cel care vine. Nu vom putea s-o facem decat daca inimile noastre sunt pline de El, caci "din prisosul inimii vorbeste gura" (Luca 6:45).
1.4 ...din semintia lui Aser: Binecuvantarea lui Iacov
Realizand practic aceste lucruri, vom experimenta o mare bucurie in noi insine si o vom raspandi in jurul nostru. Dar, mai presus de toate, sa ne gandim la bucuria Domnului si Mantuitorului nostru! Ni se spune ca Ana era fiica lui Fanuel, "din semintia lui Aser". De ce acest detaliu?
Ajuns la sfarsitul vietii sale, Iacov i-a adunat pe toti fiii sai. Fiecaruia dintre ei are sa le spuna cateva cuvinte, pentru a-i face constienti ce are sa se intample la sfarsitul zilelor (Gen. 49:1). Ce a zis el referitor la Aser? "De la Aser va fi hrana grasa si el va da mancaruri gustoase, imparatesti" (v. 20). Cuvinte profetice care isi vor avea deplina lor implinire intr-un timp inca viitor, atunci cand semintia lui Aser va face parte de acestea ramasitei credincioase. In el, Mesia va gasi bucuria si placerea inimii Sale. Dar, deja, nu vedem o implinire partiala in aceasta scena din Luca 2:36-38?
In mijlocul unei scene unde nu este nimic pentru El, ce fericire si ce privilegiu de a putea, cel putin intr-o anumita masura, de a imita exemplul Anei, fiica lui Fanuel, din semintia lui Aser, pentru bucuria inimilor noastre, dar de asemenea pentru bucuria si placerea propriei inimi a Domnului nostru!
2 Eli, Samuel, Ana - 1 Samuel 2 la 4 - Tu onorezi pe fiii tai mai mult decat pe Mine
2.1 Eli
Eli era un om in varsta, cu o experienta indelungata, preot si judecator in Israel, avand autoritate si responsabilitate atat ca si cap al propriei sale case cat si al preotiei. In ce maniera si-a exercitat aceasta autoritate si a facut fata la aceasta responsabilitate in fiecare din cele doua domenii?
In primul rand in casa sa. - Eli avea doi fii, Hofni si Fineas, al caror comportament este descris in 1 Samuel 2:12 la 17, unde este spus categoric ca ei erau "fii ai lui Belial" care "nu-L cunosteau pe Domnul"; versetul 22 din acelasi capitol semnaleaza de asemenea un pacat grav facut de ei. Astfel ca, din punct de vedere moral, in ce priveste modul de exercitarea preotiei, felul lor de a se purta arunca dezonoare la adresa Numelui Domnului. Eli "a auzit ce faceau fiii sai fata de tot Israelul" si nu omite a le adresa mustrari aspre, atragandu-le atentia nu doar asupra vinovatiei lor dar si asupra faptului ca "voi faceti pe poporul Domnului sa greseasca" (1 Sam. 2:23-25). Cu toate acestea, actiunea sa fata de ei se opreste aici; el ii mustra, dar se va spune despre el - si acesta va fi motivul judecatii pe care Domnul o va aduce peste casa lui: "Pentru ca fiii sai au adus blestem asupra lor, si el nu i-a impiedicat" (1 Sam. 3:12,13). De ce acest om, credincios in multe lucruri, a falimentat atat de grav in administrarea casei sale? Domnul ii va spune prin omul lui Dumnezeu pe care l-a trimis: "Si onorezi tu pe fii tai mai mult decat pe Mine?" (1 Sam. 2:29). Aceasta il facea solidar cu pacatul lor desi, departe de ai aproba, el i-a mustrat aspru. Judecata, vestita lui Eli prin tanarul Samuel, va fi adusa la implinire asa cum Domnul a zis (1 Sam. 3:11 la 18 ; 4:10 la 22).
2.2 Indemnuri pentru parinti : Eli un exemplu care nu trebuie urmat
Aceasta relatare, atat de des amintita, nu este ea de natura sa trezeasca pe parintii crestini care pierd din vedere responsabilitatea care o au inaintea lui Dumnezeu cu privire la copiii lor? In mod cu totul special tatal, deoarece el are din din partea lui Dumnezeu o autoritate si o responsabilitate ca si cap al familiei. Dumnezeu doreste sa-i pazeasca de orice cadere pe cei care El i-a asezat intr-o astfel de pozitie! Tatal care se limiteaza doar la mustrari, oricat de aspre ar fi ele, dar care "nu i-a impiedicat" pe copiii sai angajati pe o cale rea, ramane, indiferent ce gandeste el, solidar cu raul facut de ei. "A onora pe fiii sai mai mult decat pe Dumnezeu", aceasta inseamna a se lasa condus de sentimente pe care le are pentru ei, oricat de legitime ar fi, in loc de a pune pe primul plan ascultarea de Dumnezeu si de Cuvantul Sau. El se lasa inselat de acest sentimentalism fals, si de fapt nu-i iubeste cu adevarat pe fiii sai. Tot ceea ce conduce la o slabiciune vinovata si la necunoasterea drepturilor lui Dumnezeu, nu este altceva decat o contrafacere a dragostei; in fapt nu este decat un sentiment carnal. Consecintele unor astfel de greseli sunt in general dureroase, Eli a facut experienta trista: slabirea discernamantului spiritual, lipsa energiei morale si in final, guvernarea lui Dumnezeu poate merge uneori pana la moartea trupului. Cat de solemn este aceasta!
2.3 A nu neglija disciplina in casa lui Dumnezeu
Sa-l privim pe Eli ca si cap al preotiei. Vom intalni aceleasi lipsuri, ceea ce nu ne surprinde caci, cum ar putea cel care nu este credincios in casa sa, sa fie in casa lui Dumnezeu? Cele doua domenii sunt strans legate unul de altul, mai mult decat ar parea in general.
Cei care se comporta dupa ceea ce ne este spus in 1 Samuel 2:12-17 sunt adevarati fii ai lui Eli! Cat de mult ar fi trebuit ca sentimentele, pe care inima tatalui le are pentru ei, sa-i impiedice sa se poarte astfel; el se limita la o mustrare si la a ingadui existenta unei stari de lucruri revoltatoare. - Astazi, preotia este exercitata de totalitatea credinciosilor, frati si surori, adunati in Numele si in jurul Domnului, ca expresie a Adunarii. Adunarea are responsabilitatea de a pastra sfintenia care este potrivita casei lui Dumnezeu, si a exercita "preotia sfanta"; adunarii ii este incredintata o autoritate, care isi are resursa in Cel care este Capul sau si a Carui prezenta trebuie sa fie realizata efectiv, pentru ca aceasta autoritate sa poata fi exercitata intr-un mod potrivit, adica in dependenta de Domnul si in teama de Numele Sau. Cand o adunare se limiteaza doar la observatii verbale - si cu cat mai mult daca nu le face - fara ca apoi sa exercite disciplina adecvata, in situatia in care vinovatul, ca fiii lui Eli, nu asculta, ea ramane solidara cu pacatul infaptuit (1 Sam. 2:29). Se poate intampla ca o adunare sa actioneze in maniera lui Eli, astfel ca i se poate aplica si ei cuvantul care a fost spus preotului de altadata: "Si onorezi tu pe fiii tai mai mult decat pe Mine... ?"; considerentele pur sentimentale pot duce la refuzarea exercitarii disciplinei sau a lipsei de energie pentru a o face, chiar daca ea (adunarea) intelege mai mult sau mai putin necesitatea: sentimentele fata de cel care a gresit, in general foarte legitime, trec in inima multora, inaintea onoarei care trebuie data lui Dumnezeu, si pastrarea drepturilor si gloriei Sale. Nu doar ca o adunare ramane solidara cu pacatul infaptuit, ci ea este marcata de un declin al nivelului spiritual, astfel ca ea este in marele pericol de a merge din slabiciune in slabiciune. In final, Dumnezeu poate exercita fata de ea o anume judecata guvernamentala, putand merge pana la "indepartarea sfesnicului". Nu a facut-o El, la vremea respectiva, pentru Corint, Efes, Pergam, si in alte situatii asemanatoare?
2.4 Samuel. Anumite esecuri
Samuel care, din cea mai frageda varsta, a inceput atat de bine, care apoi a implinit o atat de utila slujba profetica, nu se va afla el, mai tarziu, in imprejurari in care lasa sa vorbeasca sentimentele inimii sale? Copil fiind, el slujea Domnului inaintea lui Eli si se pune intrebarea: esecurile lui Eli, rodul sentimentalismului unui tata fata de fiii sai, nu au exercitat asupra lui o anumita influenta ale carei concecinte au fost manifestate mai tarziu? Probabil ca si aceasta se adauga la responsabilitatea lui Eli, ca si tuturor celor care asculta mai degraba de sentimentele lor decat de Cuvant: ca sa se gandeasca mai bine la exemplul pe care il dau celor din jurul lor, in special celor care, inca tineri, sunt la primii pasi ai vietii crestine!
Samuel a trebuit sa transmita lui Eli mesajul din partea Domnului care vestea judecata pe care avea s-o aduca (1 Sam. 3:11-18), vazand astfel sfarsitul unei preotii. Apoi, asezand el insusi pe proprii sai fii ca judecatori peste Israel, a vazut ca acestia umblau in acelasi fel (ca fiii lui Eli) incat poporul i-a lepadat si au cerut un imparat (1 Sam. 8:1-6). Pe acest imparat, dat de Dumnezeu in mania Sa si indepartat in furia Sa ( Osea 13:11), Samuel este chemat sa-l unga, si de asemenea i s-a spus lui Samuel ca avea sa fie "lepadat" (1 Sam. 10:1 ; 15:23, 26). Se poate intelege bine sentimentele care umpleau inima lui Samuel in acel moment, dar nu era cazul sa le reduca la tacere, deoarece Domnul era Cel care vorbea? Samuel trebuie sa fi fost foarte mahnit dupa ce a auzit pe Domnul spunandu-i: "Imi pare rau ca am pus pe Saul imparat, pentru ca s-a abatut din urma Mea si n-a implinit cuvintele Mele", sa-l fi jelit pe Saul pentru ca "Domnului I-a parut rau ca-l facuse pe Saul imparat peste Israel" ? (1 Sam. 15:10, 11, 35). Si aceasta dupa ce caracterul lui Saul a fost pe deplin manifestat (15:13-16, 20, 21, 30). Samuel lasa, din nefericire, sa vorbeasca sentimentele sale fata de un imparat lepadat, lepadat deoarece era vinovat ca el insusi "lepadase cuvantul Domnului" (v. 26) si Il obliga pe Domnul sa-i puna aceasta intrebare: "Pana cand il vei jeli pe Saul pentru ca l-am lepadat... ?" (1 Sam. 16:1). Sa retinem invatatura, atat de importanta, care ne este data aici: sentimentalismul duce inevitabil la o pozitie care este in dezacord cu gandirea si voia lui Dumnezeu. In plus, el ne face sa ne dam inapoi de la ceea ce ne cere Dumnezeu. Intr-adevar, atunci cand Domnul ii porunceste lui Samuel: "Umple-ti cornul cu undelemn si du-te, te voi trimite la Isai betleemitul, pentru ca Mi-am ales un imparat dintre fiii sai", Samuel raspunde: "Cum sa ma duc?" (1 Sam. 16:1, 2). Mai mult chiar: atunci cand, in final, Samuel asculta, el manifesta o lipsa de discernamant care nu s-a vazut la el mai inainte, lipsa de discernamant care decurge din sentimentalismul sau. Vazandu-l pe Eliab, despre care se spune ca il "urmase pe Saul" (1 Sam. 17:13, 14), Samuel a zis: "Negresit, unsul Domnului este inaintea Lui". Ce eroare de a judeca! Este nevoie ca Domnul sa-l mustre pe profet, spunandu-i: "Nu te uita la fata lui, nici la inaltimea staturii lui, pentru ca l-am lepadat; caci Domnul nu se uita cum Se uita omul, omul se uita la infatisare, dar Domnul Se uita la inima" (1 Sam. 16:6, 7). Gandurile lui Samuel erau diferite de gandurile lui Dumnezeu!
Eli si Samuel, doi barbati la care s-ar fi asteptat sa se gaseasca ascultare fata de voia lui Domnului, si toate sentimentele din inima sa-si ocupe locul potrivit. Vai! la unul ca si la celalalt, dar mult mai grav la primul, vedem cum sentimentele au prioritate fata de ascultarea simpla de voia lui Dumnezeu.
2.5 Ana, o mama evlavioasa si credincioasa
Mai degraba la Ana, "un vas mai slab" dupa expresia din 1 Petru 3:7, ne-am astepta s-o vedem condusa, mai mult sau mai putin, de sentimente maternale. Dimpotriva! Expusa la ostilitatea Peninei, neinteleasa de Eli, ea nu-si afla resursa decat in Dumnezeu. Lui Ii cere ea "un copil de parte barbateasca", nu pentru placerea egoista a inimii sale de mama, ci pentru slujirea si gloria Domnului: "Il voi da Domnului in toate zilele vietii lui si briciul nu va trece pe capul lui" (1 Sam. 1:11). La ea - ce exemplu de urmat! - sentimentele pe care o mama le poate simti in mod legitim pentru copilul ei, si mai ales pentru un copil mult dorit, nu trec peste ceea ce Se cuvine lui Dumnezeu. Ah! Anei nu ar fi putut sa-i zica: "Tu onorezi pe fiul tau mai mult decat pe Mine"!
Ea nu avea o dragoste egoista pentru fiul ei, care, practic, nu se gandeste decat la sine si nu cauta decat propria placere; ea manifesta dragoste si ascultare fata de Dumnezeu, si aceasta era ceea ce o calauzea in manifestarea dragostei fata de copilul sau. Ea se gandea, in primul rand, la Dumnezeu, interesele Sale si slujirea Sa; astfel ca, oricat a costat-o pentru inima ei de mama, se desparte de fiul sau, si il duce la Eli, preotul din acele zile (1 Sam. 1:26-28)). Ea nu-l iubea mai putin pe acest fiu pe care Dumnezeu i l-a dat, dar ea iubea cu adevarat, intelegand locul fiecaruia, mai intai Dumnezeu, si apoi copilul sau. Iubindu-L mai mult pe Domnul decat pe fiul ei, ea este vrednica de a fi numita "ucenic" (Mat. 10:37) si ne invata cum este potrivit de a actiona pentru a evita cursele sentimentalismului, pentru a da primul loc lui Dumnezeu si gloriei Sale. Afectiunile foarte legitime pe care le simtim pentru membri familiei noastre, trebuie sa ocupe locul care li se cuvine, si nu sa aiba prioritate peste orice altceva. Cresterea spirituala a lui Samuel, pregatindu-l pentru exercitarea slujbei profetice este bogata rasplata oferita de Dumnezeu, acestei mame evlavioase si credincioase.
2.6 A urma exemplele bune
Nu este surprinzator ca Eli, la care a fost adus si a slujit fiul acestei mame remarcabile - ca Samuel, el care a avut o astfel de mama, nu au stiut sa urmeze exemplul Anei, dand dovada si unul si altul de un regretabil sentimentalism, primul fata de fiii sai, al doilea fata de fiii sai ca si fata de imparatul Saul (1 Sam. 8:1-6 ; 15:35 ; 16:1) ? Aceasta ne arata cat de putin stim sa urmam exemplele bune pe care le avem inaintea noastra. Nu este surpinzator, de asemenea, ca Samuel a avut de suferit, se pare, pe planul sentimentelor naturale, influentat de Eli, in loc sa actioneze potrivit Anei, mama sa? Aceasta ne dovedeste ca se imita mai usor un exemplu rau decat unul bun.
Este, totusi, un detaliu care ne arata ca in ultima zi a vietii sale, Eli si-a judecat, probabil, sentimentalismul care l-a dus la necredinciosie. Atunci cand un sol vine sa-i spuna despre situatia de pe campul de lupta, imediat ce "a spus de chivotul lui Dumnezeu" ca Eli a cazut pe spate de pe scaunul sau. Aceasta nu s-a intamplat atunci cand a fost anuntat de moartea lui Hofni si Fineas. Duhul lui Dumnezeu subliniaza acest detaliu (1 Sam. 4:17, 18) si suntem bucurosi sa vedem aici o dovada a restaurarii lui Eli. Consecintele pacatului raman totusi la dispozitia guvernarii lui Dumnezeu.
Fie ca Dumnezeu sa aiba mila de marea noastra slabiciune si sa ne ajute sa dicernem mai bine tot ceea ce duce la un sentimentalism care, in multe situatii, este aproape singurul nostru ghid! Fie ca El sa ne pazeasca, sa nu dam sentimentelor legitime pe care le avem, intaietate fata de simpla ascultare de Cuvantul Sau si de calauzirea Duhului Sau! Fie ca noi sa cautam tot mai des, prin rugaciune si cerere, ajutorul de care avem atata nevoie pentru a ramane credinciosi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu