Subiecte referitoare la Adunare
- VII -
Paul Fuzier
8 "Si au indepartat dumnezeii straini din mijlocul lor" (Jud. 10:16)
8.1 Dumnezeii straini, apoi vine pedeapsa
Starea poporului, asa cum este ea infatisata in primele capitole din cartea Judecatori, este imaginea crestinatatii din ziua de astazi. Capitolul 10 ne prezinta un tablou deosebit de sumbru: din nou, poporul a facut ceea ce este rau in ochii Domnului. Dupa ce a experimentat de atatea ori izbavirea si bunatatea Sa, se intoarce de la El si slujeste idolilor. Niciodata nu s-a vazut atatia dumnezei straini in Israel (v. 6). De asemenea, Dumnezeu a trebuit sa pedepsesca acest popor necredincios: asuprit si zdrobit de filisteni si de fiii lui Amon, "era foarte stramtorat".
8.2 A striga la Dumnezeu, dar a indeparta dumnezeii straini
A striga la Dumnezeu este singura cale, pentru popor ca si pentru noi astazi, in timp ce vedem ca judecata lui Dumnezeu incepe de la propria Sa casa. Probabil ca am facut-o, dar se pare ca Dumnezeu nu ne raspunde. In cap 10 din Judecatori, El aminteste poporului Sau toate lucrarile minunate pe care Le-a facut in favoarea sa; cu toate acestea, fiecare din ele a fost urmata de o noua necredinciosie, si El trebuie sa adauge: "Nu va voi mai salva". Ii trimite la idolii lor, la orice ajutor omenesc spre care ei s-ar fi putut indrepta. Nu vrea sa mai auda strigatul lor. Unul din fratii nostri, intorcandu-se dintr-o tara vecina peste care mana lui Dumnezeu sa atins in mod deosebit, ne-a relatat aceasta remarca facuta de un credincios: se pare ca Dumnezeu este surd la rugaciunile noastre. Nu mai aude, nu ne mai salveaza! Aceasta remarca ne-a facut sa ne gandim la Jud. 10:13-14.
Situatie fara iesire? Nu. Continuarea pasajului ne spune ce trebuie sa facem. In primul rand, poporul sa-si marturiseasca pacatul sau, sa se smereasca si sa recunoasca ca merita pedeapsa lui Dumnezeu (v. 15). Intotdeauna trebuie inceput prin aceasta, noi o stim bine. Dar aceasta nu este suficient. "Si ei au indepartat dumnezeii straini din mijlocul lor... " (v. 16).
8.3 Smerenie adevarata
Smerenia - daca este personala sau colectiva - nu trebuie sa fie doar din buze. Fara indoiala, in starea de jos in care am cazut, strangerile de smerire sunt necesare si ar trebui sa le inmultim. Dar, sa ne pazim de ceea ce ne permitem sa numim smerire la comanda, supunerea fata de un ritual fara ca inima sa simta nevoia, simpla observatie a unei forme care se apropie de fatarnicie. "Sfasiati-va inima, si nu hainele... " (Ioel 2:13). Sa ne pazim de asemenea de o smerire exprimata in termeni vagi si generali: vrem sa recunoastem ca suntem solidari cu raul din adunare, dar suntem inclinati sa gandim ca avem fiecare, fata de acesta, greutati in a-l marturisi. Folosim "noi" printr-un fel de condescendenta in care am fi chiar inclinati sa ne glorificam, comparandu-ne de exemplu cu un Daniel! Cu siguranta, este potrivit sa ne intristeze ruina din adunare, de a plange atunci cand vedem ca se accentueaza falimentul, dar este important de a raspunde la aceasta intrebare: "Nu sunt cu voi, chiar cu voi, vinovati impotriva Domnului Dumnezeului vostru?" (2 Cr. 28:10). Suntem invitati fiecare la o judecata de sine inaintea lui Dumnezeu. Cartea Judecatori ne arata ca, cu cat falimentul se mareste, cu atat mai profunda trebuie sa fie lucrarea constiintei.
Acest exercitiu de constiinta ne va conduce la o smerenie care se traduce prin fapte. Aceasta este adevarata smerenie. Ea nu este doar din buze, ea este urmata de indepartarea idolilor. Asa cum s-a exprimat cineva, un idol este tot ceea ce impiedica pe un necredincios sa vina la Hristos si pe un credincios sa fie fidel (sa umble in credinciosie, n.t.). Fie ca fiecare dintre noi, frati si surori, sa cercetam in prezenta Domnului care sunt idolii de care trebuie sa ne despartim.
8.4 Cu toate acestea Dumnezeu intervine
Aceasta este calea care sta inaintea noastra. La capatul ei poate ca Dumnezeu se va indura si va da frau liber harului Sau. "Si sufletul Sau a fost indurerat de nenorocirea lui Israel" (v. 16). Da, sufletul Sau a fost indurerat de nenorocirea poporului Sau, dupa ce totusi El zise-Se: "Nu va voi mai salva". El s-a intors din mania Lui aprinsa pentru ca poporul isi marturisi-se pacatul sau cu umilinta si apoi a indepartat dumnezeii straini.
Daca este adevarat ca Biserica nu va mai fi niciodata restaurata in ansamblu pe pamant, ramane totusi ca in mijlocul ruinei, Dumnezeu doreste sa poata vedea o ramasita credincioasa, cu duhul zdrobit si tremurand la Cuvantul Sau (Isaia 66:2). Fie ca noi sa aratam aceste caractere!
9 De urmarit cresterea; personala si colectiva
9.1 Desertaciunea cresterii bunurilor pamantesti
Inima omeneasca este de asa natura incat fiecare doreste sa i se inmulteasca ceea ce are, fie averea sa, cunostintele sale, importanta sa, si este ceva obisnuit ca oamenii sa nu aiba alt scop in vedere decat acestea, si facandu-si multe griji pentru a incerca sa-si satisfaca asemenea dorinti. Credinciosul trebuie sa se pazeasca de aceste inclinatii ale inimii naturale si sa-si aminteasca de cuvintele Domnului, dupa cum sunt relatate ele in Matei 6:19-34, in special de acestea: "Nu va strangeti comori pe pamant... Dar cine dintre voi, ingrijorandu-se, poate sa adauge un singur cot la statura lui?... Cautati dar intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui... ". Un om, imparatul Solomon, a facut experienta desartaciunii bunurilor pamantesti si ceea ce a scris referitor la acestea ne-a fost pastrat pentru invatatura noastra in Cuvantul inspirat: "Ce folos are omul din toata truda lui cu care se trudeste sub soare?... Eu, Eclesiastul, am fost imparat peste Israel in Ierusalim. Si mi-am pus inima sa caut si sa cercetez cu intelepciune despre tot ce se face sub ceruri: aceasta este o preocupare neplacuta pe care a dat-o Dumnezeu fiilor oamenilor, ca sa fie chinuiti cu ea. Am vazut toate lucrarile care se fac sub soare; si, iata, totul este desertaciune si goana dupa vant. ... Am zis in inima mea: Vino acum sa te incerc cu bucurie: deci bucura-te de placere! Dar, iata, aceasta de asemenea este desertaciune. ... Mi-am facut lucruri mari... Si am devenit mare si i-am intrecut pe toti cei care au fost inainte de mine in Ierusalim... Si orice au dorit ochii mei nu le-am refuzat: nu mi-am oprit inima de la nicio bucurie... si, iata, totul era desertaciune si goana dupa vant si nu am avut niciun folos sub soare" (Ecl. 1:3, 12 la 14, 16, 17 ; 2:1, 4 la 11). Ne-am amintit doar de cateva din gandurile pe care Solomon le-a exprimat, dar, ar trebui sa citim in intregime primele capitole din cartea Eclesiastul. Ar trebui sa fim surprinsi ca experientele pe care el a putut sa le faca la o treapta atat de inalta nu sunt de niciun folos pentru oameni, de multe ori chiar pentru cei credinciosi care isi irosesc viata consacrandu-se in cautarea bunurilor din aceasta lume, necunoscand ca toate acestea sunt "desertaciune si goana dupa vant"? Probabil ca nu, dupa cum este adevarat ca experientele altora ne sunt rareori de folos.
9.2 Cand se aluneca spre neonestitate
Se intampla chiar ca, in aceasta cautare, unii se lasa antrenati in asa fel incat ajung sa nu mai priveasca cu atentie in alegerea mijloacelor folosite pentru a-si atinge scopurile. Cuvantul ne da exemplul lui Iacov, care a lucrat cu viclenie pentru a-si inmulti turma; avem aceasta relatare in cap. 30 din Geneza, la sfarsitul careia citim: "Si omul acesta s-a imbogatit foarte mult si a avut multe oi si roabe si camile si magari" (v. 43). Da, Iacov "s-a imbogatit", dar datorita folosirii mijloacelor nepotrivite! Dar, vai! nu este imitat exemplul sau? Cu privire la cei care actioneaza in mod asemanator, Dumnezeu poate sa le zica ceea ce zicea altadata poporului Sau Israel: "Cu cat s-au inmultit, cu atat au pacatuit impotriva Mea" (Osea 4:7 - a se vedea si 5:6).
9.3 Cresterea pe care trebuie s-o caute cestinul
Este cu totul o alta crestere pe care trebuie s-o dorim si s-o cautam, cea despre care ne indeamna apostolul Petru: "cresteti in har si in cunostinta Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos" (2 Pet. 3:18). Acesta trebuie sa fie scopul vietii crestine: a creste in cunoasterea lui Hristos; totul trebuie sa ne conduca la aceasta. Sa citim mai mult Cuvantul pentru a-L cauta pe El, pentru a ajunge sa-L cunoastem mai bine; sa dorim "ca niste prunci nou-nascuti, laptele spiritual... ca prin el sa cresteti spre mantuire" (1 Pet. 2:2). Daca Cuvantul nu-L aduce pe Hristos inaintea noastra, este probabil ca nu am citit cum trebuie, adica fara ajutorul rugaciunii, fara ajutorul Duhului Sfant care Ii face placere sa ni-L descopere pe Hristos si sa-L glorifice. - Este o alta cunoastere pe care putem s-o avem despre El si in care este bine sa crestem: aceea pe care suntem chemati s-o invatam in imprejurarile de pe drumul nostru, oricare ar fi ele, placute sau dificile. A trai impreuna cu El, a experimenta ceea ce este El pentru noi in bucurie sau in lacrimi, a auzi glasul Sau de dragoste, toate acestea sunt o bogatie pentru sufletul celui rascumparat. A experimenta in viata noastra realitatea lucrurilor pe care le-am inteles din Scriptura este de o valoare inestimabila pentru noi; un singur exemplu: Cuvantul ni-L prezinta pe Hristos ca "un mare preot milos si credincios", Cel care ne poarta cu putere pe umerii Sai si cu dragoste in inima Sa, si pasajele de care ne ocupam cu privire la El sub acest caracter sunt pentru noi o incurajare si o inviorare, dar ce valoare au ele pentru sufletele noastre atunci cand, mergand pe un drum dificil, gustam din dulcea ingrijire pe care o are pentru noi Acest "mare preot... Isus, Fiul lui Dumnezeu" (Ev. 2:17, 18 ; 4:14 la 16)! Dumnezeu ingaduie imprejurari critice in vietile noastre pentru a ne face sa crestem in cunoasterea Aceluia pe care ni L-a daruit. Nu s-ar merita sa trecem prin ele avand in vedere un astfel de rezultat?
9.4 Cresterea in zile de durere
In zilele pline de durere, putem sa zicem ca si David altadata: "Cine ne va arata binele? Inalta peste noi lumina fetei Tale, Doamne! Tu mi-ai pus bucurie in inima mai mult decat in timpul cand graul si mustul lor erau din belsug" (Ps. 4:6, 7). Nicio bogatie din aceasta lume nu poate sa dea inimii celui rascumparat bucuria pe care el o gaseste in contemplarea si cunoasterea lui Hristos! Graul si mustul - despre care este vorba atat de des in scrierile Vechiului Testament care simbolizeaza belsugul bunurilor, al binecuvantarilor materiale (Gen. 27:28, 37 ; Num. 18:12 ; Deut. 7:13 ; 11:14 ; 12:17, etc.) - ne vorbesc de asemenea de hrana spirituala. Despre ea ne vorbeste aceasta semnificatie pe care o citim in Zaharia 9:17: "Graul ii va face pe tineri sa infloreasca, si mustul pe fecioare". Fie ca tinerii si tinerele sa aiba dorinta fierbinte de a se hrani cu "grau" si cu "must", din "grasimea graului" (Ps. 81:16), acesta este secretul cresterii spirituale!
9.5 Cresterea prin Cuvantul lui Dumnezeu
9.5.1 In mod personal
Cuvantul va fi pentru noi hrana bogata, vom scoate un profit real in masura in care vom trai invataturile sale, realizand o umblare in teama de Dumnezeu, in curatie de inima; dimpotriva, el va fi pentru noi fara savoare si neroditor daca ne multumim sa-l citim din datorie, fiind "ascultatori uituci", necunoscand indemnurile din Iacov 1:21 la 25. "Cel cu mainile curate va creste in putere" (Iov 17:9): o inima curata, rod al lucrarii Cuvantului si a Duhului in noi, se manifesta in exterior prin curatia actiunilor noastre, vom "creste in putere". Sufletul fiind cu adevarat hranit, puterea divina se va manifesta in slabiciunea noastra. In mijlocul intunericului din aceasta lume, cel credincios poate de asemenea sa realizeze o umblare pe "carari ale dreptatii" unde Pastorul cel bun conduce oile Sale; "cararea" sa este atunci cu adevarat "ca lumina stralucitoare, care lumineaza tot mai mult, pana cand ziua e deplina" (Ps. 23:3 ; Prov. 4:18). Este o umblare "intr-un chip vrednic de Domnul, in toate placuti Lui, aducand rod in orice lucrare buna" care permite sa creasca "prin cunostinta lui Dumnezeu" (Col. 1:9 la 11).
9.5.2 In mod colectiv
Citirea, meditatia la Cuvant sunt indispensabile vietii noastre personale, in vederea cresterii noastre; dar avem de asemenea resurse pretioase in viata si strangerile laolalta ale adunarii. Daca nu le folosim sau nu le folosim decat prea putin, cresterea noastra va avea cu siguranta de suferit. Hristos a dat Adunarii darurile necesare "pentru desavarsirea sfintilor... ca sa nu mai fim prunci, batuti de valuri si purtati incoace si incolo de orice vant de invatatura... ci, tinand adevarul in dragoste, sa crestem in toate pana la Cel care este Capul, Hristos" (Efes. 4:11 la 15). Exercitarea darurilor in mijlocul adunarii este in vedere cresterii fiecaruia din cei care fac parte din adunare; Cuvantul este prezentat prin slujitorii pe care Domnul doreste sa-i foloseasca; unul "planteaza", un altul "uda", dar Dumnezeu singur poate "da cresterea" (1 Cor. 3:5 la 8). Dar exercitara unei slujiri nu produce numai cresterea personala, ea trebuie de asemenea sa aiba ca rezultat cresterea colectiva, cresterea trupului lui Hristos, "din care tot trupul, imbinat impreuna si strans legat prin ceea ce da fiecare incheietura de intarire, dupa lucrarea fiecarei parti in masura ei, facand cresterea trupului, spre zidirea sa in dragoste" (Efes. 4:16). In epistola sa catre Coloseni, apostolul ne indeamna "sa ne tinem strans de Cap", "din care tot trupul, hranit si strans unit prin incheieturi si legaturi, creste cu cresterea de la Dumnezeu" (2:19). Cresterea nu poate sa aiba loc decat prin ceea ce Hristos da, prin ceea ce vine de la El, singura sursa din care ne putem hrani.
9.6 Cresterea numarului
Aceasta crestere poate fi o crestere ca numar. Sa nu pierdem din vedere totusi ca, in timpurile de ruina, o marturie credincioasa este putin numeroasa si fara importanta (inaintea oamenilor, n.t.) si fiind pazita prin urmare de a cauta in mod activ numarul si importanta, de a privi la pretul unei parasiri mai mult sau mai putin marcate de adevaruri pe care suntem chemati sa le pastram. In primele zile ale istoriei Bisericii, adunarile "cresteau prin mangaierea Duhului Sfant" (Fapte 9:31); Biserica avea atunci o crestere ca numar si o crestere pe care o numim "in profunzime", adica in cunoasterea lui Hristos si a Cuvantului. Aceasta dubla crestere este clar aratata in Fapte 16: "Adunarile deci erau intarite in credinta si cresteau la numar in fiecare zi" (v. 5). Remarcam ca intarirea in credinta, cresterea in profunzime, este urmata de cresterea la numar si intotdeauna trebuie sa fie asa: deoarece starea adunarii din Ierusalim era cea descrisa in versetele 42 la 47 din Fapte 2, ca "Domnul adauga in fiecare zi pe cei care erau mantuiti". Nu era nevoie sa se "caute" cresterea numarului, fie la Ierusalim sau in alte adunari. In acele timpuri, Cuvantul, vestit in toata puterea Duhului Sfant, a avut un ecou in inimi, atingand constiintele, astfel ca el a adus mult rod: "Si Cuvantul lui Dumnezeu sporea si numarul ucenicilor se inmultea foarte mult in Ierusalim si o mare multime de preoti ascultau de credinta" - "Dar Cuvantul lui Dumnezeu crestea si se inmultea" - "Astfel, cu putere crestea si se intarea Cuvantul Domnului", Cuvantul fiind identificat, in aceste diverse pasaje, cu rodul pe care el il producea (Fapte 6:7 ; 12:24 ; 19:20).
9.7 Concluzie - Rezumat
Dumnezeu doreste sa ne dea harul sa nu ne irosim timpul, sa nu ne pierdem viata, - dupa cum s-a zis deseori, noi nu avem decat o viata de trait - sa nu fim preocupati cu inmultirea bunurilor de care intr-o zi nu va ramane nimic! Fie ca El sa ne ajute sa ne folosim timpul, viata noastra, intr-o activitate al carei rezultat sa fie cresterea spirituala a sufletelor noastre, ca si "cresterea Trupului" si ale carei roade vor putea fi vazute la manifestarea gloriei lui Hristos!
Sa ne atintim ochii spre Modelul desavarsit si sa-L imitam: ca Om pe pamant, inca de Copil, El "crestesa si Se intarea, umplandu-Se de intelepciune, si harul lui Dumnezeu era peste El", si "Isus crestea in intelepciune si in statura si in har inainta lui Dumnezeu si a oamenilor" (Lc. 2:40, 52). El este, in acelasi timp, sursa noastra de hrana si Modelul nostru de urmat.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu