Subiecte referitoare la Adunare
- X -
Paul Fuzier
12 Viata lui Stefan ca exemplu - Fapte 6 si 7
12.1 Fara nicio greseala
Ceea ce Dumnezeu a gasit de cuviinta sa ne spuna despre viata si moartea lui Stefan este consemnat in capitolele 6 si 7 din cartea Fapte. Stefan ne este prezentat de la inceputul slujirii sale pana la momentul cand, incheind-o, "a adormit". Saul din Tars, care a incuviintat atunci moartea sa, varsand sangele lui Stefan, va evoca mai tarziu acest sfarsit glorios, "martorul Tau Stefan" spune el (Fapte 22:20), martorul credincios al Domnului, primul dintre martiri de care ne vorbeste cartea Fapte. Viata lui Stefan cat si moartea sa este demna de supus atentiei noastre; am putea gandi ca noua nu ni se cere sa pecetluim cu sange marturia noastra, deci moartea lui Stefan nu poate fi un exemplu pentru noi - desi exista lectii folositoate care reies din relatarea care se incheie la cap. 7 - ; viata sa, slujirea sa, pe care putem sa le vedem folositoare, cerand lui Dumnezeu sa ne dea harul sa urmam in anumita masura un astfel de exemplu.
Unul singur, Omul Isus Hristos, a avut o viata desavarsita, de la inceput pana la sfarsit. Dumnezeu I-a "cercetat inima", L-a "cercetat noaptea", L-a "incercat in cuptor" si "nu a gasit nimic" (Ps. 17:3), nu a gasit nimic care sa nu fie pentru gloria Sa si pentru placerea profunda a inimii Sale. Stefan, ca toti ucenicii singurului "Martor credincios" (Apoc. 1:5), a avut fara indoiala slabiciunile sale, dar este remarcabil ca relatarea din Fapte 6 si 7 nu ne prezinta niciuna. Aceste doua capitole ni-l arata fara greseala, reproducand de-o maniera deosebita trasaturile Omului desavarsit. Faptul merita atat de mult sa fie subliniat pentru ca nu avem multe exemple asemanatoare in Scriptura. (*)
(*) Unul din putinele exemple este si cel al lui Daniel (n.t.)
12.2 Folosirea banilor din colecte si modul de distribuire
Prima trasatura care il caracterizeaza pe Stefan ne este indicata mai inainte chiar ca numele sau sa fie amintit. Este vorba despre neintelegerile aparute la Ierusalim cu ocazia exercitarii ajutorarilor, cand se face referire la "sapte barbati" care sa fie "cu marturie buna, plini de Duh Sfant si de intelepciune"; Stefan a fost unul din cei alesi avand aceste caractere. Murmurele care se inaltau atunci constituiau o noua incercare a vrajmasului impotriva adunarii; chiar si astazi, vrajmasul se foloseste de aceleasi mijloace pentru ca sa atace marturia. In primele zile ale istoriei Bisericii, darurile erau aduse "la picioarele apostolilor"; si se impartea fiecaruia, dupa cum avea nevoie" (Fapte 4:35). Versetul 2 din Fapte 6 ne arata ca apostolii implineau pe langa aceasta o lucrare activa; Domnul le-a aratat ca aceasta nu este potrivit: pe de-o parte, ei "lasand Cuvantul lui Dumnezeu", erau intr-o anumita masura impiedicati pentru a "starui in rugaciune si in slujirea Cuvantului", iar pe de alta parte "s-a facut un murmur al elenistilor impotriva evreilor" (Fapte 6:2, 4, 1). La prima vedere, nu era mai bine ca apostolii sa se ocupe ei insisi de aceasta problema? Fara indoiala, dar Cuvantul ne arata care au fost consecintele pentru toti, pentru adunare ca si pentru ei. Atunci cand o lucrare este facuta intr-un fel care nu este dupa gandul Domnului, poate fi sigur ca, mai devreme sau mai tarziu, va interveni tulburare si dezordine. Astazi, pericolul nu sta in faptul ca fratii care ar trebui in primul rand sa "staruie in rugaciune si in slujirea Cuvantului", cultivand si exersand darul pe care l-au primit de la Domnul, sa dedice o parte din timpul lor pentru implinirea raspunderi de "cel care imparte" (Rom. 12:8), ci pericolul consta in faptul ca toti fratii dintr-o adunare locala gandesc ca trebuie sa se ocupe de aceasta "distribuire". O gandire, frecvent auzita si facuta probabil cu intentie buna, arata cat de putin este inteleasa uneori invatatura Scripturii cu privire la acest aspect: din moment ce, se spune, particip la colecta in vederea exercitarii binefacerii (potrivit cu 1 Cor. 16:2 si Ev. 13:16), cred ca este bine sa-mi spun parerea atunci cand este vorba de a "distribui" ceea ce s-a strans, cel putin ca sa stiu cum a fost folosit ceea ce eu am dat de buna voie. Aceasta pare corect si argumentul pare fara replica. Dar unde gasim un principiu asemanator in Scriptura? Desigur, il gasim in lume, intr-o democratie sanatoasa. Dar, sa ne pazeasca Dumnezeu de duhul si de principiile lumii! Pe de alta parte este demn de remarcat, si aceasta nu ar trebui sa ne surprinda, ca atunci cand sunt necunoscute, in exercitarea binefacerii, principiile din Fapte 6:3, se va produce intr-o anumita zi nemultumiri, generatoare de murmure si dezordine, ale caror consecinte pot sa cuprinda uneori si alte adunari.
Atunci cand participam la colecta care se face in vederea binefacerii, cui ii oferim noi darurile noastre? Nu Domnului Insusi, pentru lucrarea Sa si pentru nevoile alor Sai? Daca am fi pe deplin constienti, vom fi noi atat de preocupati pentru a sti ceea ce se face cu ceea ce am dat? Responsabilitatea fratilor - "De aceea, fratilor, cautati... " - este de a alege, dintre ei, pe cei care sunt calificati pentru a fi "pusi la aceasta lucrare" (Fapte 6:3). Invatatura Scripturii ni se pare destul de clara: aceasta "lucrare" nu este pentru toti fratii - cu atat mai putin pentru surori - ci doar a unora, calificati pentru a se ocupa de aceasta.
12.3 A imparti cu intelepciune
A exercita binefacerea (darnicia), a "imparti" rezultatul colectelor, este cu siguranta o "lucrare" destul de delicata. Ceea ce trebuie impartit, este ceea ce a fost dat pentru Domnul, este lucrarea Sa ca suntem responsabili de a coopera, ei sunt rascumparatii Sai care se pot afla in dificultatea de a avea nevoie de ajutor; exista nevoi intr-un loc si in altul, este important sa discearna adevaratele nevoi si de ale acoperi cu intelepciune. Ce exercitiu impreuna cu Domnul, ce comuniune cu gandurile Sale cere aceasta! Pentru a indeplini cu credinciosie o astfel de raspundere, nu este potrivit sa se bazeze pe aparente, de a actiona din rutina, cu un fel de automatism si cu respect pentru traditiile stabilite. Este usor de a oferi un dar, este foarte dificil de a o face cu intelepciune si discernamant. Un dar poate sa faca mult bine, nu doar material ci, de asemenea, spiritual; el poate , de asemenea, sa produca roade de natura opusa daca, de exemplu, el constituie o incurajare, o marturie de comuniune in slujire, pentru cel care, dimpotriva, ar avea nevoie sa fie atentionat, poate chiar mustrat, sau in cazul in care incurajeaza o tendinta de comoditate si lenevie. Este spre binele spiritual al celui fata de care se face binefacerea ca lucrul aceasta sa se aiba in vedere, fara a uita ca se risca uneori de a se ajunge la un rezultat cu totul opus considerand ca, prin oferirea unui dar, se coopereaza in lucrarea Domnului. Modul in care darul este oferit isi are de asemenea importanta sa; exista fara indoiala, in multe cazuri, un cuvant de spus si acesta trebuie sa fie un "cuvant la timpul lui", care sa fie "bun" (Prov. 15:23). Un "cuvant" poate fi, din punct de vedere spiritual, mai de folos chiar decat darul.
12. 4 Calitatile celor care impart banii de la colecta
Pentru o "lucrare" atat de dificila, care sunt fratii care trebuie alesi? Nu se intampla, din nefericire! ca se desemneaza pur si simplu unul sau altul deoarece in ocupatia lor profesionala sunt familiarizati cu chestiunea banilor, operatiuni contabile, transferuri de fonduri, corespondenta? Probabil este ceva mult mai frecvent decat ne-am gandi. Si se poate intampla ca un astfel de frate, care poate sa manifeste devotament si credinciosie, sa nu intruneasca totusi ansambul calitatilor cerute pentru a justifica aceasta alegere. Luand in considerare expresiile folosite de apostoli, se poate vedea importanta responsabilitatii incredintata fratilor care au fost alesi pentru a o implini: sa aiba "o marturie buna" si sa fie "plini de Duhul Sfant si de intelepciune" (Fapte 6:3).
O marturie buna, este prima trasatura. Nimic in viata practica, in adunare si in afara adunarii, nu trebuie sa aduca atingere autoritatii morale, necesara pentru exercitarea raspunderii; este nevoie de o evlavie adevarata, o teama de Dumnezeu care duce la cunoasterea "tainei" Sale (conf. Ps. 25:14). Dar, daca aceasta prima trasatura este necesara, ea nu este totusi suficienta; mai este nevoie, pentru ca un frate spiritual care trebuie sa fie ales: sa fie "plin de Duhul Sfant", gandurile sale sa fie inspirate de Duhul Sfant. El va avea astfel discernamatul a ceea ce este pentru Domnul si in vederea lucrarii Sale. In final, trebuie sa fie "plin de intelepciune", adica, sa fie capabil de a pune in practica ceea ce inteligenta lui spirituala ii permite sa discearna. Deoarece nu este suficient sa vada lucrurile, este nevoie sa actioneze in consecinta si aceasta este deseori cel mai dificil. Se poate intampla uneori sa fie constient ca, intr-o anume situatie, ar fi mai bine, pentru binele lucratorului si pentru lucrarea Domnului, sa se abtina de la a da ceea ce va fi luat ca o incurajare si un semn de comuniune, si cu toate acestea nu are intelepciune necesara pentru a actiona asa cum ar fi potrivit.
12.5 Calitati prea inalte ?
Probabil, fratii ar putea sa se retraga vazand ceea ce se cere celor care trebuie sa se ocupe de impartirea darurilor colectate - la fel cum, de asemenea, in fata caracterelor pe care trebuie sa le aiba "batranii" pentru a fi calificati in exercitarea raspunderii lor (1 Tim. 3:1-7 ; Tit 1:6-9). Fie ca este vorba de responsabilitatile unui "slujitor" (Fapte 6:3 ; 1 Tim. 3:8-13) sau ale unui "batran", Cuvantul ne prezinta un set de caractere pe care trebuie sa le aiba, fata de care, pe buna dreptate, s-ar putea exclama: dar eu nu pot sa pretind la niciuna din aceste responsabilitati! Si, fara indoiala, nu se poate pretinde la niciuna. Cu toate acestea cel care "doreste slujba de supraveghere" sa fie sigur ca "buna lucrare doreste" (1 Tim. 3:1), si pe care o exercita impreuna cu Domnul, aplicand-o - deoarece este nevoie de o "aplicare" adevarata; este o scoala, scoala lui Dumnezeu, in care "invatam" (conf. 2 Cor. 5:9 si Tit 3:8 si 14) - pentru a manifesta caracterele care ii califica pentru aceasta.
Atunci cand fratii au auzit cuvintele apostolilor, nu au ridicat nicio obiectie si au ascultat cu bucurie: putem si noi sa actionam intotdeauna la fel in prezenta invataturilor Scripturii! Ne este spus ca "cuvantul acesta a placut inaintea intregii multimi" si ca indata au ales sapte barbati dintre ei, primul fiind Stefan (Fapte 6:5). Prin urmare, el era un frate despre care se putea spune ca avea "o marturie buna" si ca era "plin de Duhul Sfant si de intelepciune". Acestea sunt caracterele care il marcau deja, atunci cand il vedem ca apare in scena. Ce inceput fericit al vietii sale crestine, in slujba sa publica! Tineri crestini, frati tineri, chiar de la inceputul drumului vostru, nu va doriti si voi de asemenea o pornire atat de frumoasa? In acest domeniu, sa fiti ambitiosi. Fie ca Dumnezeu Insusi sa va trezeasca sfinte si curate ambitii pentru a-L sluji in toate zilele vietii voastre, asa cum L-a slujit Stefan!
12.6 Stefan : plin de credinta
O alta remarca : numele acestor sapte barbati ne sunt date in versetul 5; un detaliu este adaugat doar pentru Stefan (exceptie facand Nicolae, despre care se spune numai ca era "un prozelit din Antiohia") : "barbat plin de credinta si de Duhul Sfant". Plin de credinta! Credinta este aici ceea ce harul a pus in inima sa pentru a-L cunoaste pe Hristos; credinta sa a luat in stapanire, de o maniera reala si completa, Obiectul pus de Dumnezeu inaintea ei. Deja de la primii pasi ai drumului sau, Stefan era in intregime plin de Acela care era Obiectul credintei sale. Ce viata avea el: plin de Hristos la inceput si pe tot parcursul lucrarii sale, plin de El chiar si la sfarsit! Acesta este secretul unei slujiri in credinciosie, a unei vieti spre gloria Domnului. Plin de credinta! Fara indoiala, plin de incredere deplina in Acela pe care dorea sa-L urmeze si sa-L slujeasca, si pe care Il va urma si-L va sluji chiar pana la moarte. El va trebui sa intalneasca, si in ce maniera, puterea vrajmasului de la inceput pana la sfarsitul alergarii sale, aceste doua capitole ne arata, dar el era protejat de "scutul credintei". De asemenea era fara teama, credincios pana la capat, "credincios pana la moarte".
12.7 Punerea mainilor
Remarcam inca odata ca alegerea despre care este vorba in versetul 5 din Fapte 6 este cea de slujitori; aceasta alegere este de competenta fratilor, in timp ce, pentru batrani nu putea sa se faca decat prin autoritate apostolica (conf. Tit 1:5 : apostolul nu l-ar fi insarcinat pe Tit, trimisul sau, sa randuiasca batrani, daca aceasta ar fi fost de competenta fratilor sau adunarilor). Punerea mainilor, despre care este vorba la sfarsitul versetului, nu este altceva decat un act de identificare : toti fratii sunt intru totul de acord cu cei care au fost alesi; cei sapte actionand in numele tuturor, au comuniunea fratilor in exercitarea raspunderi lor. Aceasta raspundere, le revine lor si nu tuturor fratilor, dar exista, intre ei toti, o incredere deplina si o reala comuniune. Nicio dorinta de a intreba, de a interveni intr-o slujba care este raspunderea unora, cu atat mai mult de a dori sa exercite un astfel de control care ar fi o negare a unei depline increderi. Cu siguranta, fratii care au de exercitat o raspundere sunt bucurosi sa poata, de fiecare data cand li se pare necesar, sa ceara un gand, un sfat chiar, unuia sau altuia; ei vor raspunde intotdeauna la problemele ridicare dintr-un interes real si inteligent pentru lucrare si nu din curiozitate.
12.8 Slujba in comuniunea sfintilor
Ei au pe inima smerenia, uitandu-se pe sine si cautand comuniunea sfintilor. Ce pierdere ar fi daca aceasta slujba - ca de altfel orice slujba - ar fi facuta fara sa se tina cont de aceasta comuniune sau, mai rau, de maniera in care ea (comuniunea) ar fi tulburata! Vom sublinia in final acest ultim aspect: nu inseamna ca responsabilitatea unei astfel de slujbe revine doar unora, iar cei care nu au aceasta raspundere trebuie sa creada ca ei pot sa manifeste desinteres fata de nevoile ce pot aparea; exista intotdeauna o responsabilitate personala in aceasta privinta, la care fiecare trebuie sa faca fata, fie numai semnaland adevaratele nevoi fratilor insarcinati cu impartirea darurilor, si aducandu-le inaintea Domnului printr-o cerere staruitoare. Toate acestea se fac intr-o comuniune frateasca, dar fara sa aduca atingere acestui principiu: responsabilitatea revine celor care au aceasta raspundere, ei actionand pe baza increderii fratilor si a adunarii, cu o intrega discretie care de multe ori lipseste.
12. 9 Stefan era plin de har si de putere
O a treia trasatura care caracteriza pe Stefan ne este data in versetul 8 din acelasi capitol 6 din cartea Fapte: "plin de har si de putere", el "facea minuni si semne mari". Inainte ca sa fie mentionate cuvintele sale, este vorba de faptele sale: din nou, il putem privi ca imitator al desavarsitului Model, Cel care mai intai "facea", si apoi "invata" (conf. Fapte 1:1). Stefan, credincios in slujba sa de diacon, foarte repede "a dobandit o pozitie buna" pentru el si "multa indrazneala in credinta care este in Hristos Isus.(1 Tim. 3:13), fiind, de asemenea, chemat sa slujeasca intr-o sfera mult mai intinsa. Dumnezeu largeste limitele sale si este cu el in ceea ce i-a incredintat acum, astfel ca el poate sa actioneze "plin de har si de putere". El este in totul consacrat lucrarii Stapanului sau: este "plin" de Duhul Sfant si de intelepciune, de credinta si de Duhul Sfant, de har si de putere (v. 3, 5, si 8). Puterea manifestata in slujirea sa este strans legata de har, de credinta, de spiritualitate, si asa este permanent in slujirea sa credincioasa.
12.10 Stefan : autoritatea cuvintelor sale
Apoi, atunci cand este vorba despre cuvintele sale: "nu erau in stare sa se impotriveasca intelepciunii si Duhului cu care el vorbea" (v. 10). Faptele sale dadeau autoritate cuvintelor sale, dar totul, atat faptele cat si cuvintele, decurgeau din ceea ce el era 'plin" : intelepciune, de Duhul Sfant. Atunci cand lucra, era "plin de intelepciune si de putere", cand vorbea, era aceeasi putere care lucra, astfel ca niciunul din adversarii lui nu-i puteau sta impotriva.
Toate acestea ne fac sa intelegem mai bine de ce este atat de putina putere in slujba noastra - fapte si cuvinte - de ce este atat de mult marcata de pecetea slabiciunii.
12.11 Martori falsi. Fata lui Stefan ca cea a unui inger
Neputand sa se impotriveasca "intelepciunii si Duhului cu care vorbea el", iudeii au recurs la minciuna, cautand martori falsi. N-au facut ei la fel fata de Acela pe care Il imita Stefan? (conf. Mat. 26:59 la 68). Ascultandu-i pe acesti martori falsi care-l acuzau ca "nu inceteaza sa spuna cuvinte impotriva locasului sfant si a legii", care este atitudinea lui Stefan? Toti cei care erau asezati in Sinedriu aveau inaintea ochilor lor o marturie izbitoare: ei "i-au vazut fata ca o fata de inger" (Fapte 6:15). Este a cincea trasatura care caracterizeaza pe Stefan in aceasta descriere. La sfarsitul lucrarii sale, ne este infatisat "plin de Duh Sfant, privind tinta spre cer", vazand "gloria lui Dumnezeu si pe Isus stand in picioare la dreapta lui Dumnezeu" (7:55), dar nu s-a bucurat el deja de contemplarea unui Hristos ceresc si glorios? Asa cum Moise altadata, care "nu stia ca pielea fetei lui stralucea pentru ca vorbise cu El" (Ex. 34:29)! Si acest om ceresc, "privind... cu fata descoperita, gloria Domnului" (2 Cor. 3:18), va rosti cuvinte care dovedesc vinovatia poporului de-a lungul istoriei sale, de la lepadarea lui Iosif de catre fratii sai (Fapte 7:9), pana la rastignirea "Celui Drept" (v. 52), Acela pentru care Iosif nu era decat o imagine.
12.12 Ochii tinta spre cer
Adevarul prezentat constiintei lor impietrite a produs asupra iudeilor o ura puternica fata de credinciosul martor: "auzind acestea, ii taia la inima si scrasneau din dinti impotriva lui" (v. 54). "Dar el... ", doua cuvinte care ne arata, aici ca si in multe alte pasaje, un contrast izbitor intre o multime care Il respinge pe Hristos si martorul a carui credinta straluceste cu atat mai vie fata de fondul intunecat al tabloului. Iudeii, dupa ce L-au lepadat pe Mesia al lor, raman nepasatori fata de invitatia care le este inca adresata ca un raspuns la mijlocirea Aceluia care, pe cruce, I-a cerut Tatalui sa-i ierte pe aceia care, atunci, "nu stiau ce fac" (Luca 23:34). "Dar el", "plin de Duhul Sfant" asa cum a fost mereu, a "privit tinta spre cer". A sasea trasatura observata in istoria lui Stefan. Ce priveliste pentru acela care "priveste tinta spre cer"! El vede "gloria lui Dumnezeu si pe Isus stand in picioare la dreapta lui Dumnezeu; si a spus: Iata, vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand la dreapta lui Dumnezeu" (Fapte 7:55, 56).
12.13 Plin de Duhul Sfant si reflectandu-L pe Hristos pana la moarte
Acesta este "Fiul Omului", si nu Mesia, pe care Il vede Stefan "in picioare la dreapta lui Dumnezeu". Scena unica, cum nu a mai fost ceva asemanator pana atunci: un om de pe pamant sa poata contempla un om, Omul Hristos Isus, in cer! Isus, singurul sau Obiect, Acela de care a fost plin de-a lungul slujirii sale, este Isus pe care Il vede in gloria cerului! "Plin de Duhul Sfant" de la inceputul slujbei sale si chiar inainte de a fi ales pentru a sluji, el este "plin de Duhul Sfant" pana in momentul cand slujba sa a ajuns la capat. Ce inceput si ce sfarsit! Ce drum a parcurs in care, dupa relatarea celor doua capitole (si aceasta este tot ceea ce Scriptura ne relateaza despre viata lui Stefan), totul a fost pentru gloria lui Dumnezeu! Minunata reflectare a lui Hristos! Stefan a fost in viata sa, va fi de asemenea in moartea sa - in masura in care el a putut sa fie - si in ce maniera remarcabila!
Aceasta este a saptea trasatura asupra careia dorim sa ne oprim atentia. Ea completeaza un ansamblu care merita de luat in considerare deoarece este bogat in instructiuni pentru noi, ziditoare pentru sufletele noastre, caci putem vedea in Stefan, nu doar o reflectare a Domnului Isus, dar si o personificare a unui credincios care se bucura de un Hristos ceresc, obiect al credintei sale, intr-o asemenea masura incat, in slujba sa, sa produca anumite caractere.
Ultimile cuvinte pe care le adreseaza Stefan: "Iata, vad cerurile deschise si pe Fiul Omului stand la dreapta lui Dumnezeu" (7:56) duce la culme ura iudeilor; ei nu se mai multumesc sa se framante de furie in inimile lor si sa scrasneasca din dinti impotriva lui, asa cum au facut-o dupa ce le-a vorbit de "Cel Drept... omorat" (v. 52, 54), acum cand le-a infatisat viu si glorios pe Acela pe care ei L-au pus pe cruce, violenta lor se dezlantuie si nu mai cunoaste limite: isi astupa urechile, refuzand sa auda un astfel de mesaj, "si s-au napustit intr-un gand asupra lui" (v. 57). Isus a fost rastignit "aproape de cetate", El a "suferit dincolo de poarta" (Ioan 19:20 ; Ev. 13:12), cerintele legii au fost respectate, ele vor fi de asemenea si pentru Stefan: "si, scotandu-l afara din cetate, il loveau cu pietre" (Fapte 7:58 ; conf. Deut. 17:5 la 7 :"martorii" erau acolo si Stefan este tratat ca un om care a facut "ce este rau in ochii Domnului Dumnezeu", prezentand caracterele indicate in Deut. 17:2 si 3).
Asa cum Stapanul sau a rabdat suferintele care I-au fost produse de oameni, de la ceasul al treilea pana la ceasul al saselea, si Stefan a suportat fara nicio plangere durerile pietrelor aruncate de oameni. Si el, de asemenea, s-a rugat! Imitator al lui Hristos in moartea sa, asa cum a fost in viata sa, el mijloceste pentru calaii sai, fara sa foloseasca totusi exact cuvintele rostite de Domnul pe cruce; absorbit de contemplarea din glorie, bucurandu-se de Hristos de o maniera mult mai inalta decat a facut-o in timpul slujirii sale, este transformat in asemanarea Sa morala si, rugandu-se, are cuvinte care se potriveau atunci : "Si, ingenunchind, a strigat cu glas tare: Doamne, nu le tine in seama pacatul acesta".
"Si, spunand aceasta, a adormit" (Fapte 7:60). Scriptura vorbeste de mai multe ori de "a adormi", pentru "a muri", in Vechiul ca si in Noul Testament (de ex. 1 Imp. 2:10 ; Mat. 27:52 ; Ioan 11:11). Dar Stefan este primul credincios despre care Scriptura face mentiunea ca "a adormit" pentru a merge la Isus; plecarea sa arata caracterul tuturor credinciosilor din perioada actuala - cea a Bisericii - care vor trece prin moarte. Fie ca viata lui, de asemenea, sa ne caracterizeze, o viata de-a lungul careia a manifestat o adevarata conformitate cu un Hristos lepadat de oameni, dar glorificat in cer!
Si, fie ca Dumnezeu sa ne dea harul sa obtinem un anumit folos din invataturile cuprinse in capitolele 6 si 7 din cartea Fapte, in legatura cu viata si moartea acestui martor credincios!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu