Translate

sâmbătă, 29 aprilie 2017




                                          Subiecte referitoare la Adunare

                                               - XII -


          Paul Fuzier


          14     Observatii asupra Filipeni 4

          14.1     Avand interes pentru adunari, in special pentru adunarea locala

          Desi era in inchisoare la Roma, Pavel se interesa de toate adunarile si in special de cea din Filipi. Si noi putem sa manifestam un interes asemanator pentru adunarea lui Dumnezeu, in special pentru adunarea locala, fiind preocupati cu privire la situatia ei, gandind la diversele sale nevoi in rugaciune si cerere, dorind si cautand prosperitatea si binele ei! Vom experimenta o binecuvantare, dupa cum ne spune Ps. 122:6. - Doua surori din adunarea din Filipi, Evodia si Sintichia, aveau o disputa intre ele si acesta este fara indoiala unul din motivele care l-au facut pe apostol sa scrie epistola sa catre Filipeni. Era aceasta atat de grav incat a fost necesar o dezvoltare atat de lunga de ganduri? Apostolul inspirat a estimat ca da, si aceasta ne permite sa intelegem ca imprejurarile carora le dam uneori putina importanta, asa cum este un dezacord intre doi credinciosi, ar putea avea, daca remediile pe care ar putea sa le sugereze harul divin nu-si fac efectul, consecinte neplacute asupra starii adunarii.


          14.2     Spalarea picioarelor

          Prin trimiterea epistolei sale, apostolul implineste slujba atat de pretioasa a "spalarii picioarelor" fata de cele doua surori dupa cum, intr-un mod general, fata de "toti sfintii in Hristos Isus care sunt in Filipi, impreuna cu supraveghetorii si slujitorii". El a actionat dupa exemplul Modelului desavarsit, cu intelepciune si dragoste, adresandu-se inimii pentru a atinge constiinta. Ioan 13 ne spune ca Domnul "iubindu-i pe ai Sai, care erau in lume, i-a iubit pana la capat"; prima dovada a dragostei Sale pe care le-a dat-o a fost aceasta: le-a spalat picioarele. Apostolul ocupa acelasi loc pentru a indeplini aceeasi sujba de dragoste. Spalarea picioarelor este facuta prin Cuvant, in care apa din lighean este o imagine in Ioan 13. Cuvantul ni-L prezinta pe Hristos; Hristos pus inaintea sufletului, aceasta este de fapt spalarea picioarelor: persoana Sa, dragostea Sa sunt atunci inaintea noastra de o asa maniera incat inima noastra este miscata si constiinta atinsa, fiind condusi astfel la o judecata de noi insine si cu privire la caile noastre.


          14.3     A ocupa sufletele cu Hristos

          Deci, intelegem de ce apostolul, pentru indeplinirea acestei slujbe, cauta sa ocupe inimile filipenilor cu persoana lui Hristos de la inceput pana la sfarsitul epistolei sale. In primele trei capitole, Hristos este prezentat ca viata, modelul si scopul celui rascumparat; ceea ce apostolul le scrie cu privire la acest subiect nu este de natura sa atinga profund inima filipenilor, cea a Evodiei si Sintichiei in special, si nu pregateste el ce vrea sa le spuna in capitolul 4? Cu ce rabdare, cu ce intelepciune si dragoste isi indeplineste slujba care este pusa inaintea sa! Sa stim sa imitam exemplul sau.


          14.4     Filipeni 4:1. A tine cu tarie

          Dupa ce L-a prezentat pe Hristos in primele trei capitole, apostolul, leaga ce a spus mai inainte de ceea ce va urma, scriind: "De aceea, fratii mei preaiubiti... stati astfel tari in Domnul" (4:1). Acest verset este ca o concluzie a capitolelor precedente si indemnul pe care il contine deschide usa pentru invatatura din capitolul 4. - Indemnul "stati tari" este amintit deseori in Scriptura: Filadelfia este singura careia ii este adresat: "tine cu tarie ceea ce ai" (Apoc. 3:11). A pazi Cuvantul, a nu tagadui Numele Celui Sfant si Adevarat, a tine cu tarie aceasta, este secretul marturiei credincioase in zilele de ruina. Sa ne indemnam unii pe altii sa "tinem cu tarie", manifestand adevaratele caractere ale marturiei filadelfiene! A ramane tari in ascultare de Cuvant, alipiti de Hristos - si asupra acestui aspect se indreapta indemnul apostolului - ne va face sa umblam in credinciosie si a nu ne lasa tulburati de nimic in imprejurarile pe care va trebui sa le traversam: in zilele cele mai dificile, Cuvantul ramane calauza si suportul solid al credintei noastre, si Domnul, totdeauna credincios, ne va conduce "pe carari ale dreptatii, datorita Numelui Sau" (Ps. 23:3).
          Observam aici ca indemnurile cele mai importante din acest capitol se leaga in general de persoana lui Hristos, ceea ce nu ne surprinde, dand o atentie speciala invataturii din aceasta epistola: "stati astfel tari in Domnul", "sa aiba acelasi gand in Domnul", "Bucurati-va intotdeauna in Domnul!"  si daca apostolul are "putere pentru toate", aceasta este in Domnul care il intareste (v. 1, 2, 4, 13).


          14.5     Filipeni 4:2. Acelasi gand in Domnul

          Pavel "indeamna pe Evodia" si "indeamna pe Sintichia" sa aiba "acelasi gand in Domnul". El nu spune asupra carui aspect aveau ele ganduri diferite, deoarece, cu siguranta, nu am avea nevoie sa le stim. Deseori dam multa importanta subiectelor noastre de neintelegeri si gandurilor noastre personale pe care le aparam in general cu multa energie, in timp ce in ochii lui Dumnezeu toate acestea sunt fara valoare mare. Ceea ce este grav si poate avea consecinte nefericite este chiar faptul de a avea neintelegeri; ceea ce este de dorit, este ca sa avem o deplina comuniune de ganduri avand "acelasi gand in Domnul". Nu putem sa avem "acelasi gand" in ce este bine decat atunci cand avem gandul Domnului. Pentru aceasta, este potrivit sa avem "picioarele spalate" si apoi sa ne gasim, fiecare, in locul pe care il ocupa "ucenicul pe care il iubea Isus" : "la sanul lui Isus" (Ioan 13:23). Daca noi traim practic si permanent in bucuria unei astfel de stari morale, vom avea totdeauna "acelasi gand in Domnul". Atunci cand exista disensiuni (divergente, n.t.) intre noi, sa nu cautam sa potrivim gandurile noastre personale in felul oamenilor, cu pretul anumitor concesii reciproce; remediul nu este acesta! Daca fiecare, avand "picioarele spalate" si ramanand "la sanul lui Isus", vom gusta atunci unii cu altii comuniunea fericita, singura care trebuie cultivata, si care decurge din comuniunea cu Domnul.


          14.6     Filipeni 4:3. Cei mai in varsta sa-i ajute pe cei mai tineri. Dumnezeu nu uita ceea ce a fost facut pentru El

          Auzind citirea acestei scrisori, ar fi putut cele doua surori sa se impotriveasca indemnului atat de miscator care le era adresat? Le-ar fi trebuit, probabil, o inima de piatra. Dar noi stim ceva din ceea ce este in sarmanele noastre inimi si aceasta ne ajuta sa intelegem cat de dificil este uneori sa urmam un sfat intelept, sa ascultam de un indemn. Cine nu a facut aceasta experienta? De asemenea, ca un adevarat pastor, apostolul stie ca nu este suficient sa adreseze acest indemn Evodiei si Sintichiei: el il roaga pe "adevaratul tovaras de jug" al sau (poate Epafrodit) de a fi un ajutor pentru cele care "au luptat impreuna cu mine in Evanghelie" si ne place sa gandim ca cele doua surori erau acelea. Slujba pretioasa si folositoare care este partea fratilor, in care varsta lor, experienta lor, intelepciunea lor, starea lor spirituala ii califica pentru aceasta! Niciunul dintre ei, in circumstante asemanatoare, nu da inapoi daca Domnul il trimite, ci dimpotriva, cu tot ajutorul din partea harului lui Dumnezeu, aduce ajutorul necesar pentru a-i face pe fratii care au disensiuni (opinii diferite, n.t.) sa aiba "acelasi gand in Domnul"! Indemnul pe care Pavel il adreseaza "adevaratului tovaras de jug" este ocazia de a prezenta pe Evodia si Sintichia ca fiind cele care "au luptat impreuna cu el in Evanghelie". Ar fi fost trist daca aceste doua nume ar fi fost pastrate in Scriptura pentru a aminti doar ca aceste doua surori au avut disensiuni intre ele. Cat este de frumos sa vedem cum Pavel adauga un detaliu pentru a semnala ceea ce Evodia si Sintichia au facut pentru el si pentru Evanghelie!
          Nimic din ceea ce este facut pentru Domnul nu se uita: "Pentru ca Dumnezeu nu este nedrept, ca sa uite lucrarea voastra si dragostea pe care ati aratat-o pentru Numele Sau, intrucat ati slujit si slujiti sfintilor" (Ev. 6:10). Si cei care au privilegiul de a sluji astfel, in locul unde sunt asezati si in masura lor, sunt obiectul, se pare, unei griji deosebite in ziua in care ei au un esec: de ce grija au avut parte "cele care au luptat" impreuna cu Pavel, din partea sa mai intai si apoi prin "adevaratul tovaras de jug" al sau!


          14.7     Filipeni 4:4. A se bucura in Domnul in ciuda dificultatilor

          Acest dezacord survenit intre cele doua surori din adunare ar fi putut sa fie un obstacol pentru bucuria filipenilor? Nu, caci imediat dupa aceea apostolul scrie: "Bucurati-va intotdeauna in Domnul! Din nou voi spune: bucurati-va!"(v. 4). Pe de-o parte, fara indoiala, umilirea, dar pe de alta parte bucuria; cele doua nu sunt incompatibile asa cum credem noi adesea. Exista, cu siguranta, pentru noi multe subiecte de umilire, este de folos daca ne-am gandi la ele, dar aceasta nu trebuie niciodata sa ne conduca la deznadejde, orice ar fi putem sa ne bucuram, sa ne bucuram totdeauna "in Domnul". Din nou, "in Domnul" trebuie sa indemnam si doar in El o putem face fara a pierde din vedere totodata imprejurarile prin care avem de trecut. A trai aproape de El si a "ramane tari" in acest atasament fata de persoana Sa pentru a avea unii cu altii " acelasi gand in Domnul", pentru a ne umili de greselile noastre, dar, de asemenea, pentru a ne bucura in El, acesta este secretul care imbogateste un crestinism viu.


           14.8     Filipeni 4:6-7. Nu va ingrijorati

          "Nu va ingrijorati de nimic", continua apostolul, si noi cunoastem bine continuarea pasajului, fericiti si recunoscatori de a avea o astfel de resursa. Nu ne permite aceasta sa putem simti cu durere tot ceea ce este cu privire la exercitiile de umilire fara ca aceasta sa ne impiedice sa ne bucuram in Domnul? Cu cat vom traim mai aproape de El, cu atat mai bine vom sti sa folosim resursa atat de pretioasa care este pusa la dispozitia noastra! "Ci, in orice" (v.6): nu este nimic pe care sa nu-l putem aduce inaintea lui Dumnezeu si Tatal nostru, nimic care ar putea sa ne impiedice sa ne bucuram atunci de pacea Sa si de a ne bucura in Domnul. - Remarcam in acest capitol diferitele expresii care nu fac nicio exceptie: "intotdeauna" (v. 4) - "in orice" (v. 6, 8, 12, 13) - "orice trebuinta" (v. 19).


          14.9     Filipeni 4:8-9. Ocupati cu lucrurile bune

          Cu ce trebuie sa ne ocupam dupa ce am adus cererile noastre inaintea lui Dumnezeu? Toate lucrurile care sunt "adevarate", care au aprobarea adevarului lui Dumnezeu deoarece ele Ii poarta caracterul - cele care sunt "vrednice de respect", care intaresc stima si respectul - cele care sunt "drepte", care se gasesc pe "cararile dreptatii" unde Pastorul cel bun Isi conduce oile Sale - cele care sunt "curate", care nu include niciun amestec de bine si rau, de adevar si minciuna - cele care sunt "vrednice de iubit", spre care pot sa se indrepte afectiunile unei inimi innoite - cele care sunt "vorbite de bine", care sunt legate de o marturie buna (v.8). Ocupati cu aceste lucruri, noi vom gusta prezenta comuniunii cu "Dumnezeul pacii" : intr-adevar, nu putem avea in ele niciun "conflict" cu Dumnezeu, caci ele raspund in mod deplin caracterelor Sale. Spre aceasta apostolul voia sa le indrepte atentia, dupa ce a practicat el insusi, ceea ce dadea indemnului sau o putere deosebita (v. 9).


          14.10     Filipeni 4:10-12

          14.10.1.     O adevarata multumire , nu vaicareala unui batran

          Pavel a dus Evanghelia filipenilor cu riscul vietii lui, i-a invatat, s-a gandit neincetat la ei, se ruga pentru ei si, pentru un timp, se pare ca ei l-au uitat! El a fost sensibilizat, dar nu le cere filipenilor motivul acestei uitari si nu le reproseaza, ci se bucura "ca acum, in sfarsit" ei s-au gandit la el si, stergandu-le picioarele dupa ce le-a spalat, el adauga, pentru a pune un balsam pe rana pe care o facuse in inima lor: "desi va si gandeati, dar va lipsea ocazia" (v. 10). Si totusi, pentru ca filipenii sa nu se intristeze ca au lasat sa treaca atat de mult timp pana i-au trimis un dar, el le scrie ceea ce citim in versetele 11 si 12.
          Am fi tentati sa zicem: Pavel spune asa, in aceste doua versete, deoarece era la sfarsitul vietii sale? Sa ne fie clar ca el nu ar fi putut sa vorbeasca asa cum a facut, in acest capitol si in toata epistola, daca nu L-ar fi gasit pe Hristos suficient pentru tot de la inceput pana la sfarsitul drumului sau. De-a lungul drumului sau, el a "invatat" sa fie "multumit in imprejurarile in care se gasea". Acest "multumit" nu se gasea in imprejurarile sale - si ele au fost de asemenea foarte dificile - ci era "in sine insusi", deoarece Domnul era totul pentru el, caci el putea spune cu adevarat: "Pentru mine, a trai este Hristos". - Adevarata cauza a ceea ce noi numim "necazurile noastre" nu se afla atat in imprejurarile noastre, ci ea este mai de graba in inimile noastre!


          14.10.2.     Filipeni 4:11. Am invatat

          Pavel nu a cunoscut o astfel de stare de la inceputul drumului sau: el a "invatat", si prin ce scoala a trebuit sa treaca pentru aceasta! Cate incercari, cate suferinte a trebuit sa indure de-a lungul slujbei sale! El enumera cateva in 2 Corinteni 11:23 la 33, apoi, in capitolul urmator, el vorbeste despre "tepusul" sau. Faptul pe care il relateaza - rapirea sa in al treilea cer - a avut loc cu paisprezece ani mai inainte, la zece ani dupa convertirea sa pe drumul Damascului. Lucrarea sa a durat putin peste treizeci de ani, deci era mai mult de douazeci de ani de cand suferea acest tepus. Dar el a invatat astfel o lectie care i-a dat posibilitatea sa aprecieze, cum nu ar fi putut s-o faca altfel, harul si puterea Domnului: "Pentru aceasta", scrie el, "de trei ori L-am rugat pe Domnul ca sa-l departeze de la mine. Si El mi-a spus: Harul Meu iti este de ajuns; pentru ca puterea Mea se desavarseste in slabiciune" (2 Cor. 12:8, 9). Astfel, daca isi simtea slabiciunea, el avea parte in acelasi timp de puterea si ajutorul de sus, ceea ce il facea sa zica: "cand sunt slab, atunci sunt puternic" (v. 10). O astfel de experienta il facea sa aiba "placere in slabiciuni, in insulte, in nevoi, in persecutii, in stramtorari, pentru Hristos". De aceea el poate sa ii asigure pe filipeni ca "am invatat, in imprejurarile in care sunt, sa fiu multumit". Aceasta multumire era "in sine insusi" deoarece in el Dumnezeu a lucrat o profunda lucrare, El l-a "invatat" (i-a predat, n.t.) si el a "invatat" (a asimilat, n.t.).


          14.10.3.     Filipeni 4:11. A fi multumit in sine insusi

          A fi "multumit in sine insusi", aceasta este trasatura unei inimi satisfacute; toate dorintele sunt indeplinite deoarece are un Obiect care le indeplineste, Hristos. "Evlavia insotita de multumire este un mare castig", scrie acelasi apostol copilului sau Timotei (1 Tim. 6:6). Evlavia ne lipseste deseori, multumirea poate chiar mai mult, deoarece inimile noastre doresc atatea lucruri de pe pamant si sunt, din acest fapt, rareori satisfacute. Doar oaia care se lasa condusa de bunul Pastor pe cararea in care ea invata sa-l cunoasca poate sa spuna cu adevarat: "Paharul meu este plin de da peste el" (Ps. 23:5).


          14.10.4.     Filipeni 4:12. A sti sa fii smerit si a sti sa fii in belsug

          A sti "sa fii smerit", cat este de greu de invatat! Dar a sti "sa fii in belsug" poate fi chiar mai dificil! Poate fi o incercare mai mare ca cea a prosperitatii? Apostolul, invatat de Dumnezeu, poate sa spuna: "stiu sa traiesc in belsug. In totul si pretutindeni m-am deprins sa fiu satul si flamand, sa fiu in belsug si sa fiu in lipsa" (4:12). Astfel ca el poate adauga: "Pot totul in Hristos, care ma intareste" (v. 13). Ce putere in umblarea sa! Era mai presus de orice imprejurare, in adevar el "mergea pe ape". Ce ii lipsea si ce ar fi putut sa-si doreasca cand el a ajuns sa umble pe astfel de culmi? Nimic, se pare. Ei bine! el era fericit sa se bucure de simpatia filipenilor si le este recunoscator ca poate s-o marturiseasca! Intr-o alta imprejurare, de asemenea, a fost inviorat de aceasta simpatie pretioasa a fratilor: "Cand i-a vazut Pavel, a multumit lui Dumnezeu, si s-a imbarbatat" (Fapte 28:15). Si cu ce cuvinte miscatoare multumeste el filipenilor pentru darul pe care i l-au trimis prin Epafrodit: "un parfum de buna mireasma, o jertfa primita, placuta lui Dumnezeu". El are "de toate", este "in belsug", dar el este fericit ca filipenii s-au gandit la el, este fericit mai mult pentru ei decat pentru el: va fi mai tarziu, spre folosul lor, "rodul care prisosete". Cu privire la prezent, el putea sa-i asigure ca: "Dumnezeul meu va va implini orice trebuinta, potrivit bogatiilor Sale, in glorie, in Hristos Isus" (v. 16 la 19). "Dumnezeul meu", al meu, se pare ca zice apostolul, Acela pe care eu Il cunosc si care nu m-a parasit niciodata, care nu mi-a lipsit... El va face, sunt sigur deoarece eu am experimentat, zi de zi si in imprejurari mult mai dificile, credinciosia dragostei Sale si grija Sa duioasa. Fie ca acestui Dumnezeu si Tata bun sa fie gloria in vecii vecilor!
          Dupa saluturile care urmeaza, apostolul incheie scrisoarea sa exprimand aceasta dorinta: "Harul Domnului Isus Hristos fie cu duhul vostru! Amin". Suntem fericiti de a avea siguranta ca acest har ne va insoti pana la sfarsitul calatoriei noastre, avem atata nevoie de aceasta!

   

luni, 17 aprilie 2017




                                           Subiecte referitoare la Adunare

                                                  - XI -


     Paul Fuzier


          13  Lucrarea in adunare

          13.1     Fratii, surorile

          Invatatura Scripturii fiind cat se poate de clara in aceasta privinta, ar parea de prisos sa amintim ca privilegiul lucrarii in adunare este incredintat numai fratilor. Pasaje care nu permit divergente de interpretare sunt totusi necunoscute de o parte din crestinatate, care nu doar ca accepta slujba femeilor, dar chiar se lauda cu ceea ce ei considera o evolutie fericita; sa citam aceste pasaje: "Femeile sa taca in adunari, pentru ca nu le este permis sa vorbeasca... pentru ca este rusine pentru femeie sa vorbeasca in adunare" - "Femeia sa invete in liniste, in toata supunerea; dar nu-i permit unei femei sa invete pe altii, nici sa exercite autoritate peste barbat, ci sa ramana in liniste" (1 Cor. 14:34, 35 ; 1 Tim. 2:11, 12). Pentru o inima credincioasa, supusa Scripturii, nicio ezitare nu este posibila, nu este decat ascultare. Adaugam ca un credincios care doreste sa se conformeze invataturilor din Cuvant nu ar trebui sa se gaseasca intr-o strangere care permite slujba femeilor; el intelege ca locul sau nu este acolo.
          Fratii, si numai fratii, au deci privilegiul, libertatea de a actiona. Dar acest privilegiu, ca orice privilegiu pe de alta parte, comporta responsabilitati; libertatea de a actiona este pe departe de a fi fara limite. A actiona in adunare, in prezenta Domnului, este un lucru extrem de serios; nu riscam sa-l pierdem din vedere de multe ori? Aceasta nu poate fi realizata dupa gandul Domnului decat in dependenta de Duhul Sfant; o actiune care nu are pe Duhul Sfant ca sursa trebuie sa fie exclusa, ea nu are niciun loc in adunare. Trebuie multa teama atunci cand un frate doreste sa deschida gura intr-o strangere laolalta sau ar fi mai bine sa se abtina daca nu are sentimentul ca actioneaza sub calauzirea Duhului.


          13.2     Duhul, nu carnea: 1 Cor. 14 : pentru zidire

          Scopul oricarei actiuni, ne invata 1 Cor. 14, este zidirea adunarii. Doar Duhul lui Dumnezeu poate sa dea ceea ce este potrivit pentru zidire, ceea ce poate sa raspunda nevoilor sfintilor, nevoilor de moment ca si nevoilor permanente. Daca deci actiunea exercitata de un frate, care de obicei nu zideste adunarea, poate sa duca la concluzia ca nu Duhul Sfant este cel care il calauzeste si, in consecinta, este potrivit ca el sa inceteze. Este o datorie de dragoste fata de acest frate, fata de adunare si fata de Domnul. Unul din conducatorii nostri a scris: "Daca cineva vorbeste in adunare si de obicei lucrarea sa nu zideste, eu cred ca trebuie oprit. Nu pot sa inteleg niciodata cum adunarea lui Dumnezeu poate sa fie singurul loc unde carnea este libera sa actioneze fara sa fie oprita; este o nebunie sa gandesti ca asa trebuie sa fie. Doresc mai multa libertate sa fie data Duhului, dar niciuna carnii" (J. N. D). Este necesar de intervenit in astfel de cazuri caci nu doar ca adunarea nu primeste nicio zidire dar ea chiar sufera din pricina unei lucrari care nu este spirituala. Aceasta interventie trebuie sa se faca intotdeauna in dragoste, cu blandete, in asa fel incat sa nu produca nicio tulburare, ci dimpotriva sa fie utila si profitabila celui in cauza. Pe de-o parte, nu trebuie lasata adunarea sa sufere, iar pe de alta, trebuie actionat cu intelepciune si discernamant, cautand binele celui a carui lucrare nu zideste.


          13.3     Inceputul strangerii poate influenta ceea ce urmeaza

          Desigur, orice actiune este dificil de exercitat, dar exista una in mod special, este actiunea de inceput, indicarea unei cantari, rugaciuni, citirea din Cuvant, prin care un frate incepe strangerea. Dimpotriva, unii considera ca fiind ceva mai usor: deoarece nu a fost nimic mai inainte, ei gandesc ca nu este pericolul de a se indeparta de linia Duhului. Se uita ca, "sosind" ceasul, strangerea incepe in liniste: in mijlocul adunarii stranse Duhul actioneaza, lucrand in inimi, si prima actiune care se exercita trebuie sa fie in acord cu linia de gandire astfel produsa, pe care numai Duhul Sfant ne face s-o discernem. Astfel ca prima actiune poate foarte bine sa nu fie spirituala, avand consecinte grave, caci aceasta poate de multe ori sa strice tot cursul strangerii. - Vom sublinia aici un aspect de o anumita importanta: fiind exercitata o actiune, urmeaza altele in acord cu prima, care da impresia ca este o adevarata calauzire a Duhului in derularea strangerii, in timp ce poate nu este nimic. De fapt, duhul omenesc este perfect capabil sa gaseasca cateva fraze, sau cantari, sau chiar anumite parti din Cuvant pe care sa le lege la o idee deja exprimata, in asa fel ca impreuna par coordonate; nu inseamna ca prin acestea este inspirat si calauzit de Duhul lui Dumnezeu. Un frate spiritual va discerne destul de repede ca aceasta inlantuire nu este rezultatul unei actiuni a Duhului, neavand nici ungere nici putere, si actiunea (initiativa) pe care el (este vorba de fratele spiritual) ar putea sa o aiba va constitui atunci un fel de ruptura, ceea ce unii vor interpreta ca o intrerupere in linia de calauzire a Duhului, in timp ce, de fapt, ea (initiativa fratelui spiritual) va avea ca efect restabilirea, sau stabilirea (liniei de calauzirea a Duhului, n.t.).
          Daca un frate propune o cantare din cartea de cantari la inceputul unei strangeri de zidire, un altul de la care ne asteptam mai mult sau mai putin sa prezinte Cuvantul si care poate avea inaintea lui un mesajse pe care sa-l spuna, cu o clara calauzire a Duhului, descurajandu-se si temandu-se de a nu fi dispretuit cu privire la ceea ce trebuia sa spuna, sau mai bine sa taca sau sa continuie pe linia gandurilor introduse prin cantare, si strangerea putand fi in mare parte pierduta daca cantarea propusa  nu este rodul unei actiuni spirituale. Faptul este cu atat mai izbitor atunci cand un frate este in trecere intr-o alta adunare unde i se incredinteaza raspunderea unei strangeri, fie ca ea a fost convocata special, fie ca i s-a incredintat raspunderea unei strangeri obisnuite: indicarea unei cantari neinspirata de Duhul risca sa-l incurce pe slujitor, impiedicandu-l poate, daca spiritualitatea sa este momentan slabita, de a prezenta ceea ce avea de dat pentru zidirea adunarii. Pe de alta parte, este de retinut ca, atunci cand este vorba de a incredinta raspunderea unui frate, este bine de a lasa sa aleaga el prima cantare. - Toate acestea, fara a pierde din vedere ca un frate chemat sa prezinte Cuvantul va fi uneori foarte bucuros de a avea o indicatie, care sa-i fie data prin cantarea propusa, daca este sub calauzirea Duhului Sfant. Fie ca in toate lucrurile Duhul Sfant sa fie Acela care ne conduce!
          Daca insistam asupra acestui aspect, este datorita importantei sale. Amintim din nou: nu este actiune mai dificila de exercitat, care necesita mai mult discernamant si spiritualitate, ca actiunea initiala. Si daca orice actiune cere dependenta, teama si tremur, cu cat mai mult aceasta! Daca exista un moment in timpul strangerii cand, in mod special, nu trebuie sa fie graba, este in totul la inceput. In cazul in care niciun frate nu are o calauzire spirituala foarte clara, un moment de asteptare si de rugaciune - in tacere sau exprimata - este cu mult mai mult de preferat, chiar daca trebuie sa se prelungeasca!


          13.4     Unitatea. Fiecare madular isi are locul sau in trup

          Unul din gandurile dominante prezentate de apostol in capitolele 10 la 14 din prima epistola catre Corinteni este unitatea. La fel ca si Cina Domnului celebrata la masa Sa, prezenta si darurile Duhului sunt in relatie cu unitatea trupului si fiecare credincios este responsabil in aceasta privinta de a folosi darurile care i-au fost incredintate, asa cum este responsabil cu privire la participarea sa la Cina. Noi nu realizam, practic, unitatea trupului atunci cand un madular nu isi ocupa locul care ii este atribuit prin Duhul Sfant. Este indispensabil ca madularele trupului sa-si mentina fiecare locul sau, indeplinindu-si fiecare functia sa, fiecare adapandu-si puterea din sursa sa si primind de la Duhul Sfant calauzirea necesara. Daca este asa, vom fi paziti de actiuni grabite si deplasate, de natura sa produca o anumita indispozitie mai mult decat zidirea sfintilor. Fie ca niciunul dintre frati sa nu piarda din vedere propria sa responsabilitate pentru orice actiune pe care vrea s-o exercite, "iar ceilalti sa judece" (1 Cor. 14:29). Daca un frate vorbeste in adunare, si daca, in mod obisnuit, actiunea sa nu aduce nicio zidire, cei care il lasa s-o faca sunt responsabili de aceasta stare la fel ca si el, desi responsabilitatile nu sunt la fel de o parte si de alta. Dificultatea interventiei, intr-adevar foarte reala, nu trebuie sa fie considerata ca o justificare sau o scuza pentru a nu interveni. Acolo, ca in orice alt lucru, rugaciunea ramane marea noastra resursa: putem fi siguri ca Dumnezeu va da intelepciunea necesara si cuvinte potrivite, care vor inclina inima celui a carei actiune apasa adunarea in loc sa o zideasca, astfel ca el va fi dispus sa primeasca cuvantul de indemn si de atentionare. Dumnezeu este mai mare decat toti, noi uitam de multe ori!


          13.5     Pregatirea : a fi hraniti de Hristos

          Cat este de dorit ca in adunare fiecare sa-si ocupe locul sau si sa-si implineasca slujba care i-a fost incredintata, fara a depasi masura sa si fara a ramane mai jos! Ce binecuvantare daca Duhul Sfant ar putea intotdeauna sa actioneze fara ca nimic sa-L intristeze, folosind instrumente pregatite prin care ar putea zidi adunarea! Pentru ca sa fie asa, este potrivit, intr-adevar, in primul rand, ca fratii - si surorile de asemenea, dar fratii in mod special pentru ca ei au responsabilitatea de a actiona - sa fie hraniti de Hristos. O viata individuala caracterizata de evlavie, de teama de Dumnezeu, alipit de Domnul, va avea urmari fericite in viata si strangerile adunarii. Daca Cuvantul a fost citit cu rugaciune, meditatie, studiere, ei vor fi atunci in strangerea laolalta instrumente la dispozitia Duhului Sfant. In timp ce de multe ori vietile noastre individuale sunt in mare parte ocupate si umplute de toate lucrurile de pe pamant, asa ca venim la adunare intr-o astfel stare incat Duhul Sfant nu poate sa Se foloseasca de noi - vorbim aici despre frati, desigur. Venim de multe ori cu inimile goale, daca nu chiar pline de lucrurile pamantesti, si ne asteptam la unul sau altul din frati care actioneaza de obicei! Intelegem astfel de ce strangerea laolalta potrivit cu 1 Corinteni 14 este dificil de realizat: sufletele noastre sunt in general prea putin hranite de Hristos, de Cuvant, astfel ca prea putine sunt instrumentele de care Duhul Sfant ar putea sa Se foloseasca pentru o actiune utila si profitabila.


          13.6     Libertatea Duhului de a actiona. A vorbi ca oracol (gura) a lui Dumnezeu

          Insistam asupra acestui aspect cu riscul de a ne repeta: realizarea practica a prezentei Duhului Sfant si libertatea Sa de a actiona in mijlocul ei sunt indispensabile vietii de adunare si conditioneaza prosperitatea sa. Necunoasterea acestui adevar lasa teren liber actiunii carnii si arunca dezonoare asupra Numelui Domnului, Capul trupului, al Adunarii. Totul trebuie facut in dependenta si prin puterea Duhului Sfant; cea mai mica slujba in adunare, cea mai mica functie in trupul lui Hristos, o citire, o multumire, o rugaciune, totul trebuie sa fie rezultatul singurei activitati a Duhului. Aceasta actiune a Duhului Sfant, daca nimic din noi nu o impiedica, ne va pazi de orice nerabdare, de orice graba; ea ne va conduce in a-L astepta pe Domnul, neimpiedicand pe nimeni sa actioneze si nerefuzand sa deschidem gura daca suntem calauziti. Trebuie sa fie intotdeauna o deplina libertate in strangerile laolalta, dar singura libertate adevarata trebuie sa fie cea a Duhului; o anumita stanjeneala poate exista uneori si aceasta este foarte regretabil, totusi mai putin decat indrazneala celui care iese in evidenta deoarece are posibilitatea de a se exprima si nu pentru ca Domnul i-a dat ceea ce este potrivit pentru a zidi adunarea. Cat de mult ne-ar fi de folos daca n-am uita niciodata ceea ce a scris apostolul Petru in prima sa epistola: "Daca vorbeste cineva, sa fie ca si cuvinte ale lui Dumnezeu" (4:11)! Cineva poate spune ganduri in totul adevarate, conforme cu Scriptura, si totusi sa dea altceva decat ceea ce Dumnezeu ar dori sa puna inaintea adunarii in acel moment. Daca un frate nu este pe deplin sigur ca ceea ce ar dori sa spuna este potrivit pentru adunare in acel moment, ar fi de preferat ca el sa astepte.


          13.7     Pericol dublu : a nu vorbi sau a vorbi prea mult

          Exista deci un dublu pericol: pe de-o parte, a tacea cand ar fi de spus "cinci cuvinte" pentru zidirea adunarii; pe de alta parte, a fi gata intotdeauna de a iesi in evidenta fara a avea siguranta calauzirii Duhului si atunci cand fratii, chemati "sa judece" (1 Cor. 14:29), au, ei insisi, sentimentul ca actiunea exercitata nu este spirituala. Fie ca Dumnezeu sa ne tina aproape de El, pazindu-ne de noi insine si dependenti de Duhul Sau, astfel ca in adunare sa putem evita pe unul si pe altul din aceste doua capcane, facandu-ne in stare de a exercita o actiune binefacatoare care poate sa aduca zidire si binecuvantare!
aze