Subiecte referitoare la Adunare
- XII -
Paul Fuzier
14 Observatii asupra Filipeni 4
14.1 Avand interes pentru adunari, in special pentru adunarea locala
Desi era in inchisoare la Roma, Pavel se interesa de toate adunarile si in special de cea din Filipi. Si noi putem sa manifestam un interes asemanator pentru adunarea lui Dumnezeu, in special pentru adunarea locala, fiind preocupati cu privire la situatia ei, gandind la diversele sale nevoi in rugaciune si cerere, dorind si cautand prosperitatea si binele ei! Vom experimenta o binecuvantare, dupa cum ne spune Ps. 122:6. - Doua surori din adunarea din Filipi, Evodia si Sintichia, aveau o disputa intre ele si acesta este fara indoiala unul din motivele care l-au facut pe apostol sa scrie epistola sa catre Filipeni. Era aceasta atat de grav incat a fost necesar o dezvoltare atat de lunga de ganduri? Apostolul inspirat a estimat ca da, si aceasta ne permite sa intelegem ca imprejurarile carora le dam uneori putina importanta, asa cum este un dezacord intre doi credinciosi, ar putea avea, daca remediile pe care ar putea sa le sugereze harul divin nu-si fac efectul, consecinte neplacute asupra starii adunarii.
14.2 Spalarea picioarelor
Prin trimiterea epistolei sale, apostolul implineste slujba atat de pretioasa a "spalarii picioarelor" fata de cele doua surori dupa cum, intr-un mod general, fata de "toti sfintii in Hristos Isus care sunt in Filipi, impreuna cu supraveghetorii si slujitorii". El a actionat dupa exemplul Modelului desavarsit, cu intelepciune si dragoste, adresandu-se inimii pentru a atinge constiinta. Ioan 13 ne spune ca Domnul "iubindu-i pe ai Sai, care erau in lume, i-a iubit pana la capat"; prima dovada a dragostei Sale pe care le-a dat-o a fost aceasta: le-a spalat picioarele. Apostolul ocupa acelasi loc pentru a indeplini aceeasi sujba de dragoste. Spalarea picioarelor este facuta prin Cuvant, in care apa din lighean este o imagine in Ioan 13. Cuvantul ni-L prezinta pe Hristos; Hristos pus inaintea sufletului, aceasta este de fapt spalarea picioarelor: persoana Sa, dragostea Sa sunt atunci inaintea noastra de o asa maniera incat inima noastra este miscata si constiinta atinsa, fiind condusi astfel la o judecata de noi insine si cu privire la caile noastre.
14.3 A ocupa sufletele cu Hristos
Deci, intelegem de ce apostolul, pentru indeplinirea acestei slujbe, cauta sa ocupe inimile filipenilor cu persoana lui Hristos de la inceput pana la sfarsitul epistolei sale. In primele trei capitole, Hristos este prezentat ca viata, modelul si scopul celui rascumparat; ceea ce apostolul le scrie cu privire la acest subiect nu este de natura sa atinga profund inima filipenilor, cea a Evodiei si Sintichiei in special, si nu pregateste el ce vrea sa le spuna in capitolul 4? Cu ce rabdare, cu ce intelepciune si dragoste isi indeplineste slujba care este pusa inaintea sa! Sa stim sa imitam exemplul sau.
14.4 Filipeni 4:1. A tine cu tarie
Dupa ce L-a prezentat pe Hristos in primele trei capitole, apostolul, leaga ce a spus mai inainte de ceea ce va urma, scriind: "De aceea, fratii mei preaiubiti... stati astfel tari in Domnul" (4:1). Acest verset este ca o concluzie a capitolelor precedente si indemnul pe care il contine deschide usa pentru invatatura din capitolul 4. - Indemnul "stati tari" este amintit deseori in Scriptura: Filadelfia este singura careia ii este adresat: "tine cu tarie ceea ce ai" (Apoc. 3:11). A pazi Cuvantul, a nu tagadui Numele Celui Sfant si Adevarat, a tine cu tarie aceasta, este secretul marturiei credincioase in zilele de ruina. Sa ne indemnam unii pe altii sa "tinem cu tarie", manifestand adevaratele caractere ale marturiei filadelfiene! A ramane tari in ascultare de Cuvant, alipiti de Hristos - si asupra acestui aspect se indreapta indemnul apostolului - ne va face sa umblam in credinciosie si a nu ne lasa tulburati de nimic in imprejurarile pe care va trebui sa le traversam: in zilele cele mai dificile, Cuvantul ramane calauza si suportul solid al credintei noastre, si Domnul, totdeauna credincios, ne va conduce "pe carari ale dreptatii, datorita Numelui Sau" (Ps. 23:3).
Observam aici ca indemnurile cele mai importante din acest capitol se leaga in general de persoana lui Hristos, ceea ce nu ne surprinde, dand o atentie speciala invataturii din aceasta epistola: "stati astfel tari in Domnul", "sa aiba acelasi gand in Domnul", "Bucurati-va intotdeauna in Domnul!" si daca apostolul are "putere pentru toate", aceasta este in Domnul care il intareste (v. 1, 2, 4, 13).
14.5 Filipeni 4:2. Acelasi gand in Domnul
Pavel "indeamna pe Evodia" si "indeamna pe Sintichia" sa aiba "acelasi gand in Domnul". El nu spune asupra carui aspect aveau ele ganduri diferite, deoarece, cu siguranta, nu am avea nevoie sa le stim. Deseori dam multa importanta subiectelor noastre de neintelegeri si gandurilor noastre personale pe care le aparam in general cu multa energie, in timp ce in ochii lui Dumnezeu toate acestea sunt fara valoare mare. Ceea ce este grav si poate avea consecinte nefericite este chiar faptul de a avea neintelegeri; ceea ce este de dorit, este ca sa avem o deplina comuniune de ganduri avand "acelasi gand in Domnul". Nu putem sa avem "acelasi gand" in ce este bine decat atunci cand avem gandul Domnului. Pentru aceasta, este potrivit sa avem "picioarele spalate" si apoi sa ne gasim, fiecare, in locul pe care il ocupa "ucenicul pe care il iubea Isus" : "la sanul lui Isus" (Ioan 13:23). Daca noi traim practic si permanent in bucuria unei astfel de stari morale, vom avea totdeauna "acelasi gand in Domnul". Atunci cand exista disensiuni (divergente, n.t.) intre noi, sa nu cautam sa potrivim gandurile noastre personale in felul oamenilor, cu pretul anumitor concesii reciproce; remediul nu este acesta! Daca fiecare, avand "picioarele spalate" si ramanand "la sanul lui Isus", vom gusta atunci unii cu altii comuniunea fericita, singura care trebuie cultivata, si care decurge din comuniunea cu Domnul.
14.6 Filipeni 4:3. Cei mai in varsta sa-i ajute pe cei mai tineri. Dumnezeu nu uita ceea ce a fost facut pentru El
Auzind citirea acestei scrisori, ar fi putut cele doua surori sa se impotriveasca indemnului atat de miscator care le era adresat? Le-ar fi trebuit, probabil, o inima de piatra. Dar noi stim ceva din ceea ce este in sarmanele noastre inimi si aceasta ne ajuta sa intelegem cat de dificil este uneori sa urmam un sfat intelept, sa ascultam de un indemn. Cine nu a facut aceasta experienta? De asemenea, ca un adevarat pastor, apostolul stie ca nu este suficient sa adreseze acest indemn Evodiei si Sintichiei: el il roaga pe "adevaratul tovaras de jug" al sau (poate Epafrodit) de a fi un ajutor pentru cele care "au luptat impreuna cu mine in Evanghelie" si ne place sa gandim ca cele doua surori erau acelea. Slujba pretioasa si folositoare care este partea fratilor, in care varsta lor, experienta lor, intelepciunea lor, starea lor spirituala ii califica pentru aceasta! Niciunul dintre ei, in circumstante asemanatoare, nu da inapoi daca Domnul il trimite, ci dimpotriva, cu tot ajutorul din partea harului lui Dumnezeu, aduce ajutorul necesar pentru a-i face pe fratii care au disensiuni (opinii diferite, n.t.) sa aiba "acelasi gand in Domnul"! Indemnul pe care Pavel il adreseaza "adevaratului tovaras de jug" este ocazia de a prezenta pe Evodia si Sintichia ca fiind cele care "au luptat impreuna cu el in Evanghelie". Ar fi fost trist daca aceste doua nume ar fi fost pastrate in Scriptura pentru a aminti doar ca aceste doua surori au avut disensiuni intre ele. Cat este de frumos sa vedem cum Pavel adauga un detaliu pentru a semnala ceea ce Evodia si Sintichia au facut pentru el si pentru Evanghelie!
Nimic din ceea ce este facut pentru Domnul nu se uita: "Pentru ca Dumnezeu nu este nedrept, ca sa uite lucrarea voastra si dragostea pe care ati aratat-o pentru Numele Sau, intrucat ati slujit si slujiti sfintilor" (Ev. 6:10). Si cei care au privilegiul de a sluji astfel, in locul unde sunt asezati si in masura lor, sunt obiectul, se pare, unei griji deosebite in ziua in care ei au un esec: de ce grija au avut parte "cele care au luptat" impreuna cu Pavel, din partea sa mai intai si apoi prin "adevaratul tovaras de jug" al sau!
14.7 Filipeni 4:4. A se bucura in Domnul in ciuda dificultatilor
Acest dezacord survenit intre cele doua surori din adunare ar fi putut sa fie un obstacol pentru bucuria filipenilor? Nu, caci imediat dupa aceea apostolul scrie: "Bucurati-va intotdeauna in Domnul! Din nou voi spune: bucurati-va!"(v. 4). Pe de-o parte, fara indoiala, umilirea, dar pe de alta parte bucuria; cele doua nu sunt incompatibile asa cum credem noi adesea. Exista, cu siguranta, pentru noi multe subiecte de umilire, este de folos daca ne-am gandi la ele, dar aceasta nu trebuie niciodata sa ne conduca la deznadejde, orice ar fi putem sa ne bucuram, sa ne bucuram totdeauna "in Domnul". Din nou, "in Domnul" trebuie sa indemnam si doar in El o putem face fara a pierde din vedere totodata imprejurarile prin care avem de trecut. A trai aproape de El si a "ramane tari" in acest atasament fata de persoana Sa pentru a avea unii cu altii " acelasi gand in Domnul", pentru a ne umili de greselile noastre, dar, de asemenea, pentru a ne bucura in El, acesta este secretul care imbogateste un crestinism viu.
14.8 Filipeni 4:6-7. Nu va ingrijorati
"Nu va ingrijorati de nimic", continua apostolul, si noi cunoastem bine continuarea pasajului, fericiti si recunoscatori de a avea o astfel de resursa. Nu ne permite aceasta sa putem simti cu durere tot ceea ce este cu privire la exercitiile de umilire fara ca aceasta sa ne impiedice sa ne bucuram in Domnul? Cu cat vom traim mai aproape de El, cu atat mai bine vom sti sa folosim resursa atat de pretioasa care este pusa la dispozitia noastra! "Ci, in orice" (v.6): nu este nimic pe care sa nu-l putem aduce inaintea lui Dumnezeu si Tatal nostru, nimic care ar putea sa ne impiedice sa ne bucuram atunci de pacea Sa si de a ne bucura in Domnul. - Remarcam in acest capitol diferitele expresii care nu fac nicio exceptie: "intotdeauna" (v. 4) - "in orice" (v. 6, 8, 12, 13) - "orice trebuinta" (v. 19).
14.9 Filipeni 4:8-9. Ocupati cu lucrurile bune
Cu ce trebuie sa ne ocupam dupa ce am adus cererile noastre inaintea lui Dumnezeu? Toate lucrurile care sunt "adevarate", care au aprobarea adevarului lui Dumnezeu deoarece ele Ii poarta caracterul - cele care sunt "vrednice de respect", care intaresc stima si respectul - cele care sunt "drepte", care se gasesc pe "cararile dreptatii" unde Pastorul cel bun Isi conduce oile Sale - cele care sunt "curate", care nu include niciun amestec de bine si rau, de adevar si minciuna - cele care sunt "vrednice de iubit", spre care pot sa se indrepte afectiunile unei inimi innoite - cele care sunt "vorbite de bine", care sunt legate de o marturie buna (v.8). Ocupati cu aceste lucruri, noi vom gusta prezenta comuniunii cu "Dumnezeul pacii" : intr-adevar, nu putem avea in ele niciun "conflict" cu Dumnezeu, caci ele raspund in mod deplin caracterelor Sale. Spre aceasta apostolul voia sa le indrepte atentia, dupa ce a practicat el insusi, ceea ce dadea indemnului sau o putere deosebita (v. 9).
14.10 Filipeni 4:10-12
14.10.1. O adevarata multumire , nu vaicareala unui batran
Pavel a dus Evanghelia filipenilor cu riscul vietii lui, i-a invatat, s-a gandit neincetat la ei, se ruga pentru ei si, pentru un timp, se pare ca ei l-au uitat! El a fost sensibilizat, dar nu le cere filipenilor motivul acestei uitari si nu le reproseaza, ci se bucura "ca acum, in sfarsit" ei s-au gandit la el si, stergandu-le picioarele dupa ce le-a spalat, el adauga, pentru a pune un balsam pe rana pe care o facuse in inima lor: "desi va si gandeati, dar va lipsea ocazia" (v. 10). Si totusi, pentru ca filipenii sa nu se intristeze ca au lasat sa treaca atat de mult timp pana i-au trimis un dar, el le scrie ceea ce citim in versetele 11 si 12.
Am fi tentati sa zicem: Pavel spune asa, in aceste doua versete, deoarece era la sfarsitul vietii sale? Sa ne fie clar ca el nu ar fi putut sa vorbeasca asa cum a facut, in acest capitol si in toata epistola, daca nu L-ar fi gasit pe Hristos suficient pentru tot de la inceput pana la sfarsitul drumului sau. De-a lungul drumului sau, el a "invatat" sa fie "multumit in imprejurarile in care se gasea". Acest "multumit" nu se gasea in imprejurarile sale - si ele au fost de asemenea foarte dificile - ci era "in sine insusi", deoarece Domnul era totul pentru el, caci el putea spune cu adevarat: "Pentru mine, a trai este Hristos". - Adevarata cauza a ceea ce noi numim "necazurile noastre" nu se afla atat in imprejurarile noastre, ci ea este mai de graba in inimile noastre!
14.10.2. Filipeni 4:11. Am invatat
Pavel nu a cunoscut o astfel de stare de la inceputul drumului sau: el a "invatat", si prin ce scoala a trebuit sa treaca pentru aceasta! Cate incercari, cate suferinte a trebuit sa indure de-a lungul slujbei sale! El enumera cateva in 2 Corinteni 11:23 la 33, apoi, in capitolul urmator, el vorbeste despre "tepusul" sau. Faptul pe care il relateaza - rapirea sa in al treilea cer - a avut loc cu paisprezece ani mai inainte, la zece ani dupa convertirea sa pe drumul Damascului. Lucrarea sa a durat putin peste treizeci de ani, deci era mai mult de douazeci de ani de cand suferea acest tepus. Dar el a invatat astfel o lectie care i-a dat posibilitatea sa aprecieze, cum nu ar fi putut s-o faca altfel, harul si puterea Domnului: "Pentru aceasta", scrie el, "de trei ori L-am rugat pe Domnul ca sa-l departeze de la mine. Si El mi-a spus: Harul Meu iti este de ajuns; pentru ca puterea Mea se desavarseste in slabiciune" (2 Cor. 12:8, 9). Astfel, daca isi simtea slabiciunea, el avea parte in acelasi timp de puterea si ajutorul de sus, ceea ce il facea sa zica: "cand sunt slab, atunci sunt puternic" (v. 10). O astfel de experienta il facea sa aiba "placere in slabiciuni, in insulte, in nevoi, in persecutii, in stramtorari, pentru Hristos". De aceea el poate sa ii asigure pe filipeni ca "am invatat, in imprejurarile in care sunt, sa fiu multumit". Aceasta multumire era "in sine insusi" deoarece in el Dumnezeu a lucrat o profunda lucrare, El l-a "invatat" (i-a predat, n.t.) si el a "invatat" (a asimilat, n.t.).
14.10.3. Filipeni 4:11. A fi multumit in sine insusi
A fi "multumit in sine insusi", aceasta este trasatura unei inimi satisfacute; toate dorintele sunt indeplinite deoarece are un Obiect care le indeplineste, Hristos. "Evlavia insotita de multumire este un mare castig", scrie acelasi apostol copilului sau Timotei (1 Tim. 6:6). Evlavia ne lipseste deseori, multumirea poate chiar mai mult, deoarece inimile noastre doresc atatea lucruri de pe pamant si sunt, din acest fapt, rareori satisfacute. Doar oaia care se lasa condusa de bunul Pastor pe cararea in care ea invata sa-l cunoasca poate sa spuna cu adevarat: "Paharul meu este plin de da peste el" (Ps. 23:5).
14.10.4. Filipeni 4:12. A sti sa fii smerit si a sti sa fii in belsug
A sti "sa fii smerit", cat este de greu de invatat! Dar a sti "sa fii in belsug" poate fi chiar mai dificil! Poate fi o incercare mai mare ca cea a prosperitatii? Apostolul, invatat de Dumnezeu, poate sa spuna: "stiu sa traiesc in belsug. In totul si pretutindeni m-am deprins sa fiu satul si flamand, sa fiu in belsug si sa fiu in lipsa" (4:12). Astfel ca el poate adauga: "Pot totul in Hristos, care ma intareste" (v. 13). Ce putere in umblarea sa! Era mai presus de orice imprejurare, in adevar el "mergea pe ape". Ce ii lipsea si ce ar fi putut sa-si doreasca cand el a ajuns sa umble pe astfel de culmi? Nimic, se pare. Ei bine! el era fericit sa se bucure de simpatia filipenilor si le este recunoscator ca poate s-o marturiseasca! Intr-o alta imprejurare, de asemenea, a fost inviorat de aceasta simpatie pretioasa a fratilor: "Cand i-a vazut Pavel, a multumit lui Dumnezeu, si s-a imbarbatat" (Fapte 28:15). Si cu ce cuvinte miscatoare multumeste el filipenilor pentru darul pe care i l-au trimis prin Epafrodit: "un parfum de buna mireasma, o jertfa primita, placuta lui Dumnezeu". El are "de toate", este "in belsug", dar el este fericit ca filipenii s-au gandit la el, este fericit mai mult pentru ei decat pentru el: va fi mai tarziu, spre folosul lor, "rodul care prisosete". Cu privire la prezent, el putea sa-i asigure ca: "Dumnezeul meu va va implini orice trebuinta, potrivit bogatiilor Sale, in glorie, in Hristos Isus" (v. 16 la 19). "Dumnezeul meu", al meu, se pare ca zice apostolul, Acela pe care eu Il cunosc si care nu m-a parasit niciodata, care nu mi-a lipsit... El va face, sunt sigur deoarece eu am experimentat, zi de zi si in imprejurari mult mai dificile, credinciosia dragostei Sale si grija Sa duioasa. Fie ca acestui Dumnezeu si Tata bun sa fie gloria in vecii vecilor!
Dupa saluturile care urmeaza, apostolul incheie scrisoarea sa exprimand aceasta dorinta: "Harul Domnului Isus Hristos fie cu duhul vostru! Amin". Suntem fericiti de a avea siguranta ca acest har ne va insoti pana la sfarsitul calatoriei noastre, avem atata nevoie de aceasta!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu