temelia si adevarul

                                                        AJUTOR sau PIEDICA

                                                - I -


          George Andre


          1     Introducere

          Romani 16:1-2 ne vorbeste de Fivi, al carei nume inseamna "cea care radiaza", slujitoare a adunarii din Chencrea; ea a fost un ajutor multora si apostolului insusi. Primele cinsprezece versete din acest capitol sunt ca un esantion al scaunului de judecata al lui Hristos unde va fi pus in lumina tot binele pe care Domnul il produce in fiecare din ai Sai, dupa cum, de asemenea, si esecurile lor, pentru ca sa fim constienti de harul care le-a sters prin sangele lui Hristos. Nu se afla uneori in adunare cei si cele care sunt activi, cei care nu fac nimic, si cei care ... fac pe altii sa sufere!

          Probabil ca Fivi a luat cu ea aceasta epistola atat de fundamentala pentru credinta crestina si a dus-o la Roma. Primele doua versete sunt ca o scrisoare de recomandare, unde apostolul cere de asemenea ca ea sa fie primita "in Domnul" si ajutata in "orice lucru in care ar avea nevoie de voi".

          Cuvantul ne vorbeste de a fi "un ajutor" in aproximativ douazeci de situatii, si in vreo cincizeci de "a ajuta". Deja Dumnezeu este Cel care ajuta, ca in Ps. 33:20 : "Sufletul nostru asteapta Domnul(*). El este ajutorul nostru si scutul nostru". In alte situatii este Domnul, de exemplu in Evrei 13:6 : "Domnul este ajutorul meu si nu ma voi teme: ce-mi va face omul?". In final in Romani 8:26, citim: "Duhul vine in ajutor slabiciunii noastre".

          (*) "Domnul" este redarea din limba ebraica a numelui propriu si absolut al lui Dumnezeu, exprimat prin patru litere Y H W H (Yahve). In limba franceza este redat prin L'Eternel, in germana prin Jehova, in engleza prin LORD (a mai fost specificat pe acest blog, n.t).

          In primele pagini ale Bibliei intalnim acest cuvant: "Si Domnul Dumnezeu a zis: Nu este bine ca omul sa fie singur; ii voi face un ajutor potrivit". Aceasta este prima misiune incredintata femeii; omul singur, chiar in Eden, are nevoie sa fie ajutat.

          Daca noi avem privilegiu sa fim un ajutor, putem sa fim de asemenea o piedica, sau o pricina de poticnire: "Dar oricui va face sa se poticneasca unul singur din acesti micuti care cred in Mine, ii este de folos sa i se atarne de gat o piatra mare de moara si sa fie scufundat in adancul marii" (Mat. 18:6). Serios verset, solemn, chiar de temut: a fi o pricina de poticnire pentru "unul din acesti micuti care cred in Mine" : fie ca este vorba de un copil, un tanar, sau cineva recent convertit. Se poate fi, de asemenea, "un prilej de poticnire pentru cei slabi ... o piatra de poticnire pentru fratele sau" (1 Cor. 8:9, 13).

          Gandind la atatia credinciosi, tineri sau mai in varsta, intalniti de-a lungul vietii, se poate pune intrebarea: ce au fost ei pentru mine, un ajutor sau o piedica? Si eu insusi, ce am fost eu pentru ei?Cate amintiri! Parintii s-au rugat pentru noi si ne-au invatat din Cuvant in fiecare zi din copilaria si din tineretea noastra; au avut parte de rugaciuni ascultate, si de altele, potrivit cu harul Sau, Dumnezeu va raspunde intr-o zi; poate un cuvant potrivit, al unui frate sau al unei surori; o stare de vorba cu un credincios mai in varsta ... Si in toate etapele calatoriei, ce influenta, constienti sau nu, am exrcitat asupra altora? Avand pe inima sa "incercam ce este placut Domnului", exempul nostru i-a incurajat? Am folosit noi ocazia de a spune un cuvant "in har, dres cu sare"? (Efes. 5:10; Col. 4:6).

          Umblarea, felul de viata, caracterul, au fost ele in conformitate cu ceea ce marturisim? : "Cine zice ca este in lumina si il uraste pe fratele sau, este pana acum in intuneric. Cine il iubeste pe fratele sau ramane in lumina si in el nu este prilej de poticnire" (1 Ioan 2:9-10), doreste sa fie un ajutor pentru el. Care este atitudinea noastra atunci cand Domnul ne ofera un prilej de a ajuta? Prima epistola a lui Ioan ne vorbeste de viata (interioara), de lumina (exterioara), de dragoste (care vine din inima).

          Deseori, fara ca sa ne dam seama, multe rugaciuni se indreapta spre tronul de har pentru ca Dumnezeu sa ne ajute la timpul Sau si potrivit cu intelepciunea Sa. Cum ne-am exprimat noi insine inaintea Lui, in folosul fratilor si surorilor noastre, pentru familia noastra, pentru prietenii nostri, pentru slujitorii Sai?

          Vom vedea mai tarziu in cate imprejurari se exercita o astfel de influenta, fie pentru un ajutor, fie pentru o piedica: in domeniul familial, al prietenilor, al adunarii locale, in lumea din jurul nostru, fata de fratii nostri in credinta, apropiati sau mai indepartati.

          In Exod 12, in timpul jertfirii mielului de Pasti, intr-o "casa" puteau fi prea putini pentru un miel; trebuia sa-l imparta atunci cu vecinul sau cel mai apropiat, "dupa numarul sufletelor". Ce exemplu pentru o mica adunare locala unde impartirea spirituala poate fi un ajutor pentru fiecare!

          Prin ce mijloace putem fi noi un ajutor sau o piedica? Inainte de toate prin caracter: pentru o slujba, Dumnezeu nu alege visatori, ci oameni de "caracter". Isus il numea pe Ioan: Boanerghes (fiul tunetului); El stia de ce. Dar in scoala Sa, Ioan va deveni apostolul iubirii. Pentru formarea lor, oamenii de "caracter" au trebuit sa fie pusi de-o parte pentru un timp: un Moise, cu oile in pustiu; un David, in timpul anilor de fuga dinaintea lui Saul; un Elisei, turnand apa pe mainile lui Ilie.

          Ei au invatat rabdarea: personalitatea lor morala si spirituala s-a dezvoltat; dupa aceea au putut sa fie conducatori spre binecuvantarea poporului lor. O astfel de prezenta intr-un grup poate sa fie determinanta, fie pentru bine, fie pentru rau; atunci cand ea este acolo, nu se indrazneste sa se mai zica orice; dimpotriva, usuratatea improvizatiei poate conduce la o atmosfera care se degradeaza si degenereaza rapid.

          Cat este de important, de asemenea, comportamentul, modul de a se purta. Apostolul ii prezinta pe macedoneni care, in 2 Corinteni 8:5, "s-au dat pe ei insisi Domnului"; fara ca sa stie, ei erau astfel un exemplu pentru fratii lor.

          Domnul Isus ne invata disponibilitatea: El l-a primit pe Nicodim noaptea; la fantana din Sihar, in plina zi, trece de la ulcior si apa la adorare, aducand-o la credinta pe femeia cu o viata imorala.

          Si ce sa zicem de radierea pe care au degajat-o adesea credinciosii cei mai umili, deoarece, ca si cei de altadata, ei "umblau cu Dumnezeu?

          Cate piedici a adus dimpotriva clevetirea! Propunand cu intentie rea, mimand un slujitor al lui Dumnezeu, a face cu ochiul batjocoritor, poate descuraja uneori pe tinerii credinciosi, sau mesageri ai Domnului; in timp ce in multe domenii ar fi putut contribui la bucuria si la progresul spiritual al fratilor sai.

          1 Tesaloniceni 5:11 ne spune: "Incurajati-va unii pe altii si ziditi-va unul pe altul, dupa cum si faceti" Intelegem bine ca aici nu este vorba de strangerile adunarii, ci de contacte in diverse intalniri, cu unul sau mai multi, unde se poate incuraja unii pe altii incredinta.

          Evrei 12:12 ne indeamna sa "ridicam mainile obosite si genunchii slabiti"; poate aceste maini au fost active, apoi, din diverse motive, a intervenit descurajarea, neexistand o reinnoire interioara suficienta (2 Cor. 4:16), si ravna de altadata se stinge (2 Tim. 1:6). Poate fi o slabire in umblare, in rugaciune, genunchi slabiti care au nevoie de a fi intariti. Mai bine decat cuvintele va fi exemplu: "Faceti carari drepte pentru picioarele voastre, incat ceea ce este schiop sa nu se abata, ci mai degraba sa fie vindecat" (Evrei 12:13).

          Sa ramanem in domeniul material. 1 Ioan 3:17 ne spune: "Dar cine are bunurile lumii si il vede pe fratele sau avand nevoie si isi inchide inima fata de el, cum ramane in el dragostea lui Dumnezeu?". Nu inseamna ca trebuie sa ajutam in stanga si in dreapta fara discernamant; gandul este mai degraba al unei datorii crestine: a veni in ajutor fratelui meu pentru nevoile de care am cunostinta, dupa posibilitatile mele; 2 Corinteni 8:12 precizeaza "cu ce are cineva".

          Insusi Domnul Isus a zis: "Este mai ferice sa dai decat sa primesti" (Fapte 20:35). De asemenea, Evrei 13:16, imediat dupa expresiile de adorare, ne vorbeste despre binefacere fata de fratii nostri si de a imparti bunurile noastre pentru sustinerea slujitorilor Sai. Cuvantul "jertfa" este folosit fie pentru lauda, fie pentru daruri. 2 Corinteni 9 adauga: "Dumnezeu il iubeste pe acela care da cu bucurie".

          Printre piedici, mentionam mondenitatea; dusman al vietii noastre spirituale, ea poate fi o piedica pentru altii, fara a vorbi de gelozia pe care o produce. 1 Petru 3:3-4 insista asupra tinutei exterioare; 1 Corinteni 15:33 ne atentioneaza impotriva "tovarasiilor rele". Sa ne amintim ca "prietenia lumii este vrajmasie fata de Dumnezeu" (Iac. 4:4).

          Va veni ziua cand suntem chemati sa "facem bilantul" tineretii, al varstei active, al maturitatii: ce va ramane pentru Domnul? Apoi, la scaunul de judecata al lui Hristos, totul va fi pus in lumina; dar pana atunci, nu vrem noi sa lasam lumina acestei zile sa lumineze deja viata noastra si sa ne aduca in primul rand recunosterea si pe de alta parte pocainta? Esecurile marturisite, de care suntem constienti, sunt curatite prin lucrarea lui Hristos (1 Ioan 1:9): amintirea mortii Sale, in care "cenusa" din Numeri 19:9 este o imagine. Si in ce priveste roada pe care Duhul o va produce prin har, va ramane doar sentimentul ca "nu este nimic in noi, noi avem totul in Tine".