Translate

duminică, 7 mai 2017




                                         Subiecte referitoare la Adunare

                                               - XIII -


          Paul Fuzier


          15     "Acolo Eu sunt in mijlocul lor" - Matei 18:20

          15.1     Un privilegiu de inalta valoare

          Noi il exprimam intr-una din cantarile noastre, in care prezenta Domnului este "binele suprem", ceea ce este mai presus de orice alt bine. Dintre toate binecuvantarile de care ne putem bucura in strangerile laolalta ale sfintilor, intr-adevar nu este niciuna de-o asemenea valoare, oricat de pretioase ar fi si celelalte. Sa fim mereu tot mai constienti de maretia unui astfel de har: Domnul vrea sa onoreze cu prezenta Sa personala, efectiva, pe cei "doi sau trei adunati in (sau, pentru) Numele Sau" si este bucuria Sa de a fi acolo, in mijlocul alor Sai. Cautand prezenta Sa si bucurandu-ne, vom realiza ceea ce inseamna de fapt "adunati in Numele Sau".


         15.2     Ce se impune Numelui Domnului

         "Numele Sau", este Numele Aceluia care Se prezinta marturiei credincioase ca "Cel Sfant, Cel Adevarat" si care are toata puterea si toata autoritatea: El este Acela "care deschide si nimeni nu va inchide, si care inchide si nimeni nu va deschide" (Apoc. 3:7). Pentru a fi "adunati in Numele Sau" nu este suficient sa rostim cu buzele noastre ca este asa, strangerea trebuie sa imbrace diferite caractere si, in special, cei care sunt in relatie cu Persoana a carei prezenta este dorita: sfintenia, adevarul, supunerea fata de autoritatea Domnului. Sfintenia implica despartire, doctrinara si practica, de orice rau. Adevarul impune o intreaga ascultare fata de Cuvant, care este adevarul; doar asa adunarea poate arata ca ea este "adunarea Dumnezeului celui viu, stalp si temelie a adevarului" (1 Tim. 3:15). Adunarea va da atunci o marturie adevarata despre Dumnezeul adevarului, despre Hristos care este "adevarul", si aceasta prin puterea Duhului Sfant - "Duhul este adevarul" (1 Ioan 5:6). In final, autoritatea Domnului, "Capul trupului, al Adunarii" (Col. 1:18), trebuie sa fie recunoscuta si pastrata, nu doar ca invatatura ci si practic, in viata si strangerile adunarii.


             15.3     Slabiciune sau energie spirituala

         Noi stim bine aceste adevaruri. Este suficient sa le stim pentru a pretinde prezenta Domnului in mijlocul alor Sai? Sa nu uitam ca promisiunea prezentei Sale este facuta doar celor care sunt "adunati in Numele Sau". Cu siguranta, Domnul este plin de har si de indurare, "El stie din ce suntem facuti" (Ps. 103:14), stie cu ce slabiciune implinim ceea ce ne cere, dar El este Cel care cerceteaza rinichii si inima, care cunoaste gandurile noastre cele mai ascunse si stie sa discearna, pe de-o parte dorinta profunda a inimii care Il iubeste si, pe de alta parte, slabiciunea care o caracterizeaza pentru a-I marturisi aceasta dragoste. Ii place atunci sa ne ajute pentru ca noi sa putem exprima mai bine practic ceea ce suntem chemati. In consecinta, cat este de important ca mai intai inimile noastre sa fie intr-o stare buna si sa aiba dorinta sincera de a realiza tot ceea ce include expresia "adunati in Numele Sau", apoi de a aplica aceasta cu multa energie spirituala si morala, bazandu-ne pe harul Domnului pentru a trai adevarurile pe care le stim.


              15.4     Prezenta Domnului si purtarea in strangerile laolalta

          Daca ne place sa repetam ca Domnul este in mijlocul nostru, pazim noi tot ceea ce impune o astfel de prezenta? - Exista, vom vedea, anumite conditii care trebuie sa fie indeplinite pentru ca Domnul sa poate implini promisiunea Sa si a fi astfel in mijlocul "celor doi sau trei adunati in Numele Sau"; exista, pe de-o parte, consecinte pentru noi care trebuie sa decurga din faptul ca Domnul este acolo. Daca am putea sa-L vedem pe Domnul cu ochii trupului nostru, nu ar fi adevarat ca, in multe situatii, purtarea noastra in strangerile laolalta ar fi diferita de felul cum este ea? Daca il vedem prin credinta nu inseamna ca El trebuie sa fie altfel. (Remarcam, in paranteza, ca desi noi Il vedem pe Domnul doar prin credinta, prezenta Sa nu este mai putin o prezenta personala si reala, nu mistica asa cum este spus uneori in mod nejustificat). Atunci cand adunarea este chemata sa se adune, noi nu suntem constransi sa ascultam de diverse porunci ale unei legi, pe care oricum nu am fi in stare sa le respectam; prezenta Domnului este cea care trebuie sa conduca toate lucrurile - cele care ne par de mica importanta cat si cele de cea mai mare importanta. A intra in localul unde se strange adunarea, este pur si simplu patrunderea intr-o sala unde crestinii se strang pentru a canta, a se ruga, a citi Cuvantul lui Dumnezeu? Este mai mult decat aceasta: inseamna a veni intr-un loc unde se afla Domnul, inseamna a veni inainte de toate pentru a-L intalni pe El. O astfel de gandire trebuie sa ne conduca, in primul rand, la a fi acolo inainte chiar de ora fixata pentru strangere. Nu doar pentru ca aceasta inseamna ordine, pentru ca este intotdeauna regretabil de a deranja, de a tulbura desfasurarea strangerii, ci mai presus de orice pentru ca Domnul este acolo! Cu siguranta, in harul Sau, El cunoaste imprejurarile fiecaruia din rascumparatii Sai si stie bine ca daca unul din ei a intarziat, in ciuda dorintei inimii sale de a fi acolo inainte de "venirea ceasului" (Luca 22:14) , desi pentru aceasta a facut tot ce ii era posibil; dar daca un altul gandeste ca nu este obligat sa respecte cu strictete deoarece si altii ajung tarziu, sau pentru ca strangerea nu incepe in general decat dupa cateva minute dupa ora fixata (de fapt ea incepe intotdeauna la timp, dar cel mai adesea printr-un moment de liniste si meditatie, ceea ce este destul de potrivit), ne-am putea intreba daca acest credincios stie in mod practic ce inseamna prezenta Domnului in adunare. Ar fi mai bine, fara indoiala, sa presupunem ca el si-a pierdut mai mult sau mai putin constienta, caci ar fi foarte grav sa fie deplin constient si totusi sa se poarte de-o maniera care este de fapt - ca vrea sau nu - o lipsa de respect fata de persoana Domnului. Noi venim, la strangerea de inchinare in special, pentru a-L onora pe Domnul; Il onoram in primul rand manifestand o teama sfanta si respectul datorat persoanei Sale. Apoi, pe parcursul strangerii - si oricare ar fi caracterul ei, ca este o strangere de inchinare, de rugaciune, de zidire, de studiul Cuvantului sau chiar o strangere pentru administrarea adunarii - faptul ca Domnul este acolo nu trebuie niciodata sa fie pierdut din vedere: atitudinile noastre, imbracamintea noastra, intreaga noastra purtare ar trebui sa marturiseasca ca suntem constienti ca ne aflam in prezenta Sa; linistea sau lucrarea unui frate ar trebui de asemenea sa marturiseasca. Sa adaugam ca multe probleme care au tulburat uneori mai mult sau mai putin viata sau strangerile adunarii nu ar fi aparut daca prezenta Domnului era o realitate practica pentru fiecare dintre sfinti si nu doar o cunoastere intelectuala.


            15.5     Rezumat - concluzie

          Se pare ca nu mai este deosebit de potrivit de a reveni din nou asupra acestui verset din Matei 18, atat de des amintit si ca fiecare din noi il cunoaste foarte bine. Dar suntem in pericol de a ne obisnui sa repetam adevarurile Scripturii fara ca ele sa aiba asupra inimii si constiintei noastre influenta pe care ar trebui s-o aiba. Multe lucruri triste din viata adunarii nu sunt ele de natura sa ne faca atenti la un astfel de pericol? Fie ca prezenta Domnului in adunare sa fie o realitate vie pentru fiecare dintre noi intr-un mod cu totul special; vom fi astfel condusi sa-I dam cu mai multa credinciosie, cu mai multa dragoste, onoarea care I Se cuvine si vom fi paziti de tot ceea ce nu este potrivit cu aceasta sfanta prezenta.

                    Doamne! sfinteste
                    Zilele noastre, clipele noastre;
                    Fa ca viata noastra
                    Sa Te onoreze in orice timp.
                    Fie ca prezenta Ta
                    In mijlocul nostru,
                    Influenta ei fericita,
                    Sa ne patrunda pe toti.

                             .................................................................

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze