Translate

duminică, 11 iunie 2017




                                   Lucrarea lui Dumnezeu in inchisoare                                                     si in lagarul de concentrare

                          "Amintiti-va de conducatorii vostrii, ... imitatile credinta" (Ev. 13:7)


          Henk L. Heijkoop


          1     Prefata

          Henk L. Heijkoop (1906-1996), apreciat comentator al Bibliei, si-a dedicat deplin viata Domnului, deja de cand era un crestin tanar, si L-a slujit in numeroase situatii din viata. Dupa ocuparea Tarilor de Jos de Germania (mai 1941) Heijkoop a fost arestat, printre altii, deoarece i-a ajutat pe iudei. Dupa razboi el a scris unele din experientele sale de atunci, din inchisoare si din lagarul de concentrare. Le vom prezenta aici intr-o forma prescurtata. Ele trebuie sa ne stimuleze la o incredere neconditionata in Domnul, in toate circumstantele (care, cu siguranta, sunt cu mult mai bune ca cele din lagarul de concentrare) si la o reala constienta de bunatatea Sa.


          2     Arestarea

          Era in octombrie 1942, cand am fost arestat si trimis la biroul de politie din Winschoten. A doua zi, dupa amiaza, impreuna cu altii am fost dus cu masina la Groningen. Pe drum a trebuit sa asteptam un timp deoarece o roata era desumflata; si tocmai in acest moment a trecut un frate si m-a vazut, si am putut sa stau cu el de vorba cateva minute. De cele mai multe ori uitam repede realitatea dragostei fratesti, dar in astfel de momente, nu ne putem indoi de aceasta. Inima noastra ne zice ca dragostea frateasca ramane (1 Ioan 5:1; Fapte 28:15).


          3    Patru saptamani in celula de izolare, si totusi fericit

          La Groningen am fost predati sinistrului "Birou al Serviciilor de Securitate" de reputatie rea, si imediat am fost dusi la inchisoare. Acolo, in vestiar, ni s-au luat toate obiectele: ceas, bani, fotografii, documente si de asemenea - ce a fost cel mai dur - Biblia mea. Am fost dusi apoi intr-o celula.
          Eu aveam o celula de izolare si, prin urmare, trebuia sa stau singur, cu interdictia de a citi, de a lucra si de a cumpara ceva de la cantina. Gardianul care m-a dus era un tanar si dupa cum am inteles mai tarziu, membru al unei biserci reformate. El era foarte prietenos si m-a asigurat ca gardienii fac totul pentru a ne face o sedere cat mai placuta posibil. Efectiv, aceasta a parut a fi adevarat. Cel mai bun lucru a fost ca mi-a promis ca-mi va aduce o Biblie. Eu trebuia s-o ascund din cand in cand dupa folosire, pentru ca sa nu se vada direct, si daca ar fi descoperita, el va sustine ca Biblia a apartinut inventarului din celula. Dupa doua zile am primit-o. N-am sa uit niciodata amabilitatea acestui supraveghetor, care mi-a fost atunci atat de necesara.
          Am petrecut patru saptamani in aceasta celula. In general eram fericit. Dar nu intotdeauna. Teama de interogatoriu si grija pentru ai mei ma puneau de multe ori la pamant. Dar apropierea lui Dumnezeu nu este simtita niciodata atat de mult ca in greutati. Si citirea Cuvantului lui Dumnezeu da o bucurie si o liniste care este mai tare decat orice greutate. Am avut timp sa citesc Biblia si l-am folosit bucuros in acest scop. Citeam regulat cinci pana la opt ore pe zi. Atunci cand interdictia pentru citit a fost ridicata, puteam obtine si alte carti. Dar curand nu mi-au fost de niciun folos. Biblia mi-a devenit foarte pretioasa si nu mi-am dedicat timp pentru citirea altor carti, cu exceptia unui jurnal de calatorie.
          Nu am facut un studiu biblic special. L-am facut acasa timp de mai multi ani cu o mare bucurie pentru inima mea. Dar aici faceam mai intai rugaciunea, citirea Genezei, apoi in Noul Testament de la Matei si urmatoarele, fara a face o comparare a pasajelor si fara a incerca sa inteleg semnificatiile cele mai adanci. Lasam Cuvantul sa lucreze in mine si ramaneam la prima impresie. Astfel am putut sa simt:
          - harul si dragostea minunata care se vedeau in toate lucrarile si cuvintele lui Dumnezeu si ale Domnului Isus.
          - gloria Sa care nu putea sa ramana ascunsa, chiar si atunci cand a mers pe drumul Sau de smerenie.
          - grija Sa pentru ai Sai in orice imprejurare.
          - si apoi, mai tarziu, glorioasele binecuvantari din epistolele lui Pavel.

          Aceasta era ceea ce inima mea avea nevoie in acel timp. Si rezultatul reiese dintr-o citare a unei scrisori pe care am scris-o in celula mea: "Aceasta este cel mai bine pentru mine. Caut sa traiesc dupa Matei 6:34; Romani 12:12 si Filipeni 4:4-6 si traiesc experienta versetului 7 din Filipeni 4: "si pacea lui Dumnezeu, care intrece orice intelegere, va va pazi inimile voastre si gandurile voastre in Hristos Isus". Puteam sa citesc Cuvantul de la cinci pana la opt ore, si aceasta era ce ma facea atat de fericit. Aceasta producea o astfel de odihna si o asa bucurie care nu se pot exprima. In acest fel, puteam sa cant mult. In timpul iesirilor zilnice de doua ori a cate douazeci si cinci de minute, eu cantam aproape tot timpul si de multe ori in celula mea. Ieri, in timpul iesirii, am cantat:

                         Mantuitorul meu
                         Condu Tu drumul meu

          si un altul a cantat usor cu mine.
          Doar harul lui Dumnezeu poate sa produca aceasta intr-o slaba inima omeneasca. Aceleasi experiente au fost facute de multi alti credinciosi cu care am vorbit. Un grup de tineri din Meppel, care erau condamnati la moarte, stateau in celula lor la Scheveningen. Atunci cand au aflat ca trebuie sa fie impuscati a doua zi, au petrecut noaptea rugandu-se impreuna, cantand cantari de lauda, si au vestit Evanghelia la cei care se aflau in celelate celule apropiate.
          Un altul, si el de asemenea condamnat la moarte, care statea intr-o celula invecinata, a scris acestea si a avut posibilitatea sa trimita pe ascuns scrisoarea sa in afara inchisorii. Mai tarziu a fost si el impuscat dupa legile in vigoare; dar scrisoarea de ramas bun, si marturia sa despre tovarasii de detentie, a artat cum l-a intarit Dumnezeu in inima sa si l-a inviorat in cele patru luni lungi care s-au scurs intre arestarea sa si executia sentintei.


          4    In lagarul de concentrare de la Amersfoort

          La 20 noiembrie 1942, impreuna cu alti paisprezece barbati, am fost transferati de la inchisoarea din Groningen in lagarul de tranzitie al politiei din Amersfoort. Nu vreau sa intru prea mult in modul de primire si de tratament al evreilor. Starea lor era cu mult mai rea decat a noastra. Conditiile si atmosfera din aceast lagar nu pot fi intelese decat de cei care au fost efectiv acolo.
          Un lucru care m-a miscat cel mai mult, in primele zile, a fost tratamentul evreilor. Conducerea germana a lagarului si gardienii nu puteau sa vada vreun evreu fara sa se arunce asupra lui si sa-l loveasca. De asemenea si olandezii, care si-au asigurat cu abilitate o pozitie, luau si ei parte la aceasta pentru a obtine favoarea conducerii lagarului sau pentru a-si pastra aceasta pozitie. Am vazut cum evreii au fost batuti pana la moarte sau loviti intr-un spatiu imprejmuit cu sarma ghimpata unde gardienii ii raneau pentru ca ei sa moara incet. Niciodata, ca in aceste prime zile, nu am realizat in toata grozavia lui strigatul: "Sangele Lui fie asupra noastra si asupra copiilor nostri!" (Mat. 27:25). Am vorbit mult despre acest subiect. Si gandurile noastre se indreapta spre El, care a suferit violenta, ura si dispret, cu mult mai multa intensitate decat am putea cunoaste vreodata (Ev. 12:2-3).


          5     Salvat prin suferinte

          Desi stiu bine ca prin propriile noastre puteri noi nu putem nimic si ca de asemenea ma incred in Domnul, se ridica totusi cu putere in mine, in timpul petrecut in lagar, intrebarea: daca ceilalti de aici se descurca bine, de asemenea si tu, ar trebuie sa te descurci; esti puternic si sanatos, de ce sa nu fie asa? Dupa cateva saptamani acolo, Domnul a facut sa vedem ca numai El poate pazi si ca increderea in propriile puteri si in propia  capacitate nu este decat nebunie.
          In acea iarna, in cursul acelor interogatorii rau famate, am lesinat de trei sau patru ori. Prin mana lui Dumnezeu, am fost acceptat intr-o baraca care servea de infirmerie, unde s-a stabilit ca am contactat un ulcer de stomac. Din punct de vedere omenesc, starea mea era foarte critica. Ca fiecare nou venit, am pierdut aproximativ o livra pe zi (aprox. 0,5 kg, n.t.) in timpul primelor saptamani.
          Datorita febrei si a faptului ca nu puteam suporta mancarea pe care o primeam, starea mea s-a agravat din nou. Desi Domnul m-a pazit de a ma revolta, mi-am pus totusi intrebarea de ce trebuia sa fie asa. Facand abstaractie de cele mentionate mai sus, Domnul in harul Sau, chiar mi-a dat, mai tarziu la Vught, un raspuns referitor la acest subiect: am avut ocazia sa citesc in ascuns dosarul meu de proces in care era stipulat ca ar fi trebuit sa fiu trimis intr-un lagar de concentrare de reputatie rea. De fapt, din cauza bolii mele, aceasta nu a mai avut loc. Un alt condamnat, M. Schotens, a fost trimis in acel timp acolo si a murit in mai putin de o luna.
          In lagarul din Amersfoort nu se gasea aproape nici o Biblie. Detinerea era interzisa, dar existau tractate printre detinuti. Cei care aveau unul erau, din aceasta cauza, foarte prudenti si nu-l imprumutau decat la persoane demne de incredere. Ele treceau din mana in mana; unul il tinea o ora, altul doua, etc.
          Atunci cand am fost tinut la pat, cateva saptamani, in baraca sanitara, am putut avea pentru prima data o Biblie. Modul in care am ajuns sa-l cunosc pe proprietarul ei a fost remarcabil. La baie, unde trei pana la patru sute din cei care erau la infirmerie trebuiau sa se spele, am auzit pe unul atragandu-i atentia altuia asupra faptului ca Dumnezeu conduce toate lucrurile. Ca dovada, a mentionat mai multe pasaje; am citat atunci prima parte din Zaharia 6. Dupa o zi sau doua, cel care a vorbit atunci, m-a recunoscut intr-un colt al salii si m-a intrebat cum de m-am gandit la acest pasaj. El l-a citit, dar nu intelege cum ar putea fi pus in relatie cu observatia sa. Astfel am stiut ca el avea o Biblie. Am putut s-o obtin in curand pentru a citi cateva ore, o bogatie de nespus atunci cand ai fost lipsit mai multe saptamani.
          Posesorul acestei mici Biblii era un pastor in biserica reformata din Tarile de Jos, originar din provincia Groningen, care era la Amersfoort deja de mai multe luni si care era astfel obisnuit cu situatia de acolo. In saptamanile care au urmat ne-am intalnit, pana pe 7 februarie 1943, data la care ei au fost eliberati. Am avut mult respect pentru el si pentru colegii cu care el colabora. Ei au fost o binecuvantare pentru multi in zilele intunecate din decembrie 1942.
          Strangerile pentru serviciile religioase erau strict interzise. Totusi, acolo unde supraveghetorii de camera (ei insisi detinuti) nu erau impotrivitori, astfel de strangeri aveau loc in fiecare duminica; de cele mai multe ori chiar in baraca sanitara. Datorita pericolului, erau intotdeauna in numar mic, de la 5 la 15 persoane, intre paturi, astfel incat in caz de probleme sa se poata imprastia repede.
          De obicei se rugau, citeau un pasaj, se vorbea, apoi se rugau din nou, cu totul aproximativ un sfert de ora. Bineinteles, nu se canta niciodata. Interesul era intodeauna mai mare, dar din cauza pericolului, erau invitate doar persoanele demne de incredere. Astfel de intalniri au avut loc in special de sarbatorile de Craciun din 1942.


          6     Evanghelia in lagar

          In plus, vorbeam in mod regulat cu pacientii in baraca sanitara. In cea mai mare parte din timp fiecare o facea in propria sa camera, caci in mod legal nu era voie sa mergi intr-o alta camera. Astfel ca, atunci cand am putut din nou sa stau pe picioare, mergeam in fiecare dimineata de-a lungul paturilor spre bolnavi. Acolo, eu am invatat sa cunosc binecuvantarea lagarelor de concentrare. Am vorbit acolo la zeci de oameni, de la clasele cele mai inalte ale societatii pana la cei mai de jos, cu catolici si protestanti, cu credinciosi si cu crestini de nume, chiar si cu atei. Nimeni nu refuza cand i se vorbea despre Domnul Isus. Nu toti credeau si primeau ceea ce  le spuneam. Totusi, din cate imi amintesc, nimeni nu refuza cand se vorbea despre Domnul Isus. In acest loc nu mai era nimic din lucrurile pe care se poate bizui omul: bogatie, pozitie, cunostinta, faima, mediu social, familie, etc.
          Si atunci cand, in starea si in imprejurarile cele mai umilitoare, masca asa zisei educatii, cade, si cand apare adevarata fata a omului, pretentiile si propria sa apreciere se tulbura. Si daca se adauga la aceasta boala cu perspectiva ca trebuie sa mori acolo, atunci mandria este de cele mai multe ori zdrobita. Cat de recunoscatori erau de multe ori, atunci cand inimile lor se deschideau si cand ne rugam sau cand recitam cateva pasaje, sau cand dispuneam uneori de o Biblie sau un Nou Testament, citeam cate o parte.
          Desigur, nu toti s-au convertit si pentru unii. care o marturiseau atunci, am avut mai tarziu, dupa ce au fost eliberati, un semn de intrebare. Dar, in acelasi timp, am avut dovezi convingatoare de lucrare a Duhului lui Dumnezeu.
          Aceste saptamani petrecute in baraca sanitara din lagarul de la Amersfoort au fost printre cele mai fericite momente din viata mea. Constienta comuniunii cu Dumnezeu, faptul de a fi folosit de El si de asemenea, puterea evidenta a Cuvantului lui Dumnezeu, dadeau inimii o bucurie pe care nimic nu o putea nimici.


          7    In lagarul de concentrare de la Vugt

          La 13 februarie 1943, am fost dusi de la Amersfoort la Vugt impreuna cu alti 250 de oameni. In acel moment nu stiam unde vom merge. La Amersfoort, ca peste tot de asemenea, circulau zvonuri cele mai groaznice, variind de la un lagar de concentrare in Germania la un nou lagar in Tarile de jos. Se discuta mult despre fiecare zvon, despre fiecare actiune a S.S., pentru a trage o concluzie, atat cat era posibil, asupra destinatiei transportului. Pe drum, am primit o bucata de paine; in ciuda foamei, am primit-o cu ingrijorare, datorita faptului ca era de cel putin de doua ori mai mare decat ratia zilnica obisnuita. Era indiciul unei calatorii lungi, deci in afara Olandei!
          Asa cum eram asezati in tren, priveam nelinistiti spre directia de mers: a fost Utrech, deci nu spre Germania! Incurajare generala! Mergeam asadar spre Vugt. Dupa un mers de mai putin o ora, sub loviturile S.S., am ajuns in lagar. Era de fapt un lagar nou, care nu era terminat inca. Noi eram primii detinuti olandezi. Cu o zi inainte sosise doua zeci de criminali de drept comun, adusi din inchisorile germane. Ei au primit misiunea speciala de a avea grija de olandezi. Daca se achitau bine de aceasta misiune, erau eliberati. De fapt, executau bine acest ordin, ceea ce a costat viata a sute de detinuti, in special in primele sase luni. In ceea ce ne privea, ei au inceput prin a ne examina luandu-ne tot ceea ce era de valoare si fara valoare, chiar si vesela. Asa am pierdut un exemplar de "Korte Verklaring" (comentariu biblic foarte cunosct) asupra cartii Levitic, care am primit-o la Amersfoort si pe care o tineam pe sub haine.
          In primele luni, conditiile de viata erau cu mult mai rele la Vugt decat la Amersfoort; nu numai ca hrana era mai redusa, ci mai mult, asupritorii germani cautau sa ne impuna cu ajutorul bastonului un ritm de munca mortal, mai ales la inceput. Ce era si mai rau, seara sau noaptea nu aveam odihna deloc. Era imposibil sa stai cu cineva de-o parte pentru a vorbi de lucruri spirituale.
          Din primele zile am intalnit cativa pastori credinciosi care dormeau sub patul meu. In a doua sau a treia zi l-am intalnit pe fratele Gans Jr. d'Einhoven. In mod obisnuit, contactul nostru se limita doar la cateva cuvinte, o strangere de mana, sau un semn din cap a incurajare.


          8     Grija lui Dumnezeu pentru copiii Sai

          Intr-una din primele saptamani, eram de fata atunci cand unul din acesti pastori a primit mai multe lovituri de pumn in figura, deoarece a incercat sa-i vorbeasca unui S.S.. El i-a vestit Evanghelia acestui om, ceea ce unul din detinutii germani a vazut. Toti cei care puteau aduce un ajutor spiritual erau persecutati in mod sistematic. Astfel ca, din primele zile, s-a dat ordinul ca pastorii si religiosii sa fie plasati in echipele exterioare, cele mai grele. Dar chiar in acele zile, am putut vedea mana lui Dumnezeu: cateva saptamani mai tarziu a venit un ordin de la Berlin prin care se spunea ca nu mai trebuie fortati  toti sa lucreze, ci doar cei care vor.
          Daca suntem simpli, putem vedea caile lui Dumnezeu pentru ai Sai in mii de situatii. Chiar la Vugt, le-am vazut in numeroase lucruri, fiecare in propria sa viata. Atunci cand am ajuns acolo, pe data de 13 ianuarie, cele doua paturi subtiri pe care le-am primit la Amersfoort ne-au fost luate. A trebuit sa dormim fara a avea cu ce sa ne acoperim. Era atunci zapada pe sol, ... si era foarte rece. O saptamana mai tarziu, ne-a fost data o patura.
          O mare parte dintre noi nu aveau nici haina nici camasa sau macar niste zdrente. In fiecare zi era trei apeluri care in total durau de obicei mai multe ore. In plus, o mare parte trebuia sa lucreze intreaga zi afara. Cu toate acestea, in timpul lunilor din ianuarie pana in martie, nu am fost udati de ploaie decat de doua sau trei ori. Din prima saptamana de sosire la Vugt, vremea a fost atat de blanda si uscata incat am fost uimiti.
          O data, am vorbit despre aceasta cu un medic necredincios, in timp ce stateam unul langa altul in locul unde se facea apelul; si i-am zis ca putem vedea grija binevoitoare a lui Dumnezeu pentru noi, in faptul ca vremea este total diferita de normal. "Cu adevarat, nu se poate spune nimic de aceasta" a fost raspunsul sau. Dar putin dupa aceea a adugat: "Dar cele doua ierni anterioare au fost grozav de grele, si daca noi insine nu eram aici, erau altii". Inima necredincioasa se foloseste in mod direct de dovezile cele mai clare ale bunatatii lui Dumnezeu, si de faptul ca El raspunde la rugaciunile copiilor Sai, pentru a justifica necredinta sa.


          9    "Echipa Philips" - in sfarsit Biblii!

          Textul care urmeaza este extras dintr-o scrierea unui tovaras de detentie al lui H.L. Heijkoop. Probabil este vorba despre o echipa trimisa sa lucreze intr-una din societatile Philips.


          Se poate considera ca un privilegiu iesit din comun, ca sfarsitul acestei ierni a fost atat de bland. In fiecare zi Ii multumeam lui Dumnezeu pentru aceasta din adancul inimii.
          La sfarsitul lui februarie, s-a pus problema unei noi echipe, echipa Philips. Aceasta trebuia sa fie un lucru foarte placut. In aceasta situatie puteam sa lucram in interior si la adapostul peretilor. Si intr-adevar, de atunci am fost adapostiti impotriva ploii si a frigului, impotriva terorii naziste si actiunilor barbare ale Kapo (detinuti care aveau functia de supraveghetori, n.t.) si de alti indivizi inumani.
          Dar locurile de munca de la Philips au devenit un centru de plecare din care se raspandea in lagar marile puteri spirituale. Foarte repede s-au format grupe de detinuti, care impreuna la amiaza citeau si meditau la o parte din Biblie, si care prin rugaciunea in comun aduceau lui Dumnezeu necazurile si multumirile lor. Ce putere a rezultat! Scapasem de gardul de sarma ghimpata.
          Ne simteam din nou "una" cu toti detinutii, care, in lagar ca si in afara lui, isi plecau genunchii inaintea Tatalui ceresc. Eram din nou tari, deoarece, slabi in noi insine, aveam rugaciunea ca o arma puternica.
          Spre sfarsitul lui mai 1943, Bibliile si Noile Testamente s-au raspandit cu zecile in lagar. Datorita lui Philips si altora, ordinele conducerii germane ale lagarului au fost "calcate in picioare". Ne soseau pachete pline cu Biblii care, in ciuda tradatorilor care ne spionau, au fost imediat distribuite.
          De asemenea, in baracile in care dormeam, efectele acestei stari de lucruri nu intarziau sa se faca simtite. Seara, detinutii catarati pe paturi, unul langa altul, pentru a incheia ziua prin citirea Cuvantului lui Dumnezeu. Ne simteam purtati de dragostea lui Dumnezeu. Bogatele Sale promisiuni, consemnate in "Tractatul" pe care il aveam din nou in maini, erau de asemenea pentru noi. Cuvantul lui Dumnezeu isi facea lucrarea sa in inimile noastre.
          Se gasea, din nefericire, printre credinciosi, unii care erau "la pamant" spiritual vorbind, si care rezistau cu greu sau chiar deloc la opresiune. Totusi, acestia nu erau decat o mica minoritate. Nu trebuie sa uitam ca, chiar si cei mai mari eroi ai credintei au cunoscut momente de slabiciune. De asemenea, nimeni nu poate avea o apreciere reala a beneficiilor spirituale produse de acesti ani de opresiune la Vugt. Cei care Il cunosteau pe Hristos au facut, prin suferinta, progrese si au invatat sa separe si sa diferentieze. Multe lucruri nu erau in ordine mai inainte in viata lor. Au resimtit-o atunci, si au luat hotararea sa-I dea lui Dumnezeu toate drepturile asupra vietii lor si asupra intregii lor energii. Pentru acest motiv, ei puteau sa-si puna viata in slujba lui Dumnezeu cu mai multa dragoste si devotament.
          Cei care nu-L cunosteau pe Hristos ca Mantuitor al lumii cazute si ca Mantuitorul lor personal, au auzit vorbindu-se si marturisindu-se despre El si despre dragostea Lui in aceasta mare agitatie. Desigur, aceasta samanta astfel raspandita, multe boabe au cazut in mijlocul spinilor, langa drum, sau in locuri stancoase (Matei 13:9). Intr-o zi se va vedea daca si cum Dumnezeu va folosi pentru binecuvantarea eterna Cuvantul care a fost vestit in Numele Sau.        
         

       

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze