Translate

miercuri, 20 septembrie 2017




                                                     Mangaiere si incurajare
                                             (Mangaieri pentru credinciosul aflat in doliu)
                                                                          -V -


          J. N. Darby


          5          Exista fericire dupa moarte ? (Extras dintr-o scrisoare)


          Referitor la intrebarea dvs., daca cineva este fericit pe deplin dupa moarte, doresc mult sa va clarific cu privire la aceasta. Cred ca am inteles gandul dvs. - Este clar ca speranta crestinului, speranta Bisericii, este venirea Domnului. Chiar si in mod individual, aceasta nu va fi decat in acel moment cand voi primi trupul meu glorios. Lucrarea de rascumparare nu se va incheia pana cand trupul nostru muritor va fi facut viu prin puterea invierii (Rom. 8:11). Atunci se va da, in final, raspuns la marea intrebare din Romani 7: "Cine ma va elibera din acest trup al mortii?". Am zis in final, deoarece in principiu lucrul este facut, noi socotindu-ne morti si inviati. Dar de fapt noi suntem aici jos in acest trup de smerenie, dar, de asemenea, umblam in viata, avand ca punct de plecare invierea lui Hristos, si invierea noastra personala va incheia rascumpararea noastra personala (vezi Rom. 8:11 si 23; 1 Cor. 15:51-58 ; 2 Cor. 4:14 ; 5:1-5 ; Filp. 3:20-21 ; Efes. 4:30 ; 1 Tes. 4:15-18, etc.). Iata ce este destul de clar cu privire la adevarata speranta crestina [Invierea mortilor si transformarea celor vii la venirea Domnului].
          Referitor la starea noastra dupa moarte, iata care este realitatea: Noi suntem in viata, aceasta viata urmeaza mortii; aceasta nu mai este inaintea noastra, ci in spate. Noi avem viata, aceasta viata nu poate fi intrerupta, nici sa inceteze, este viata eterna. Am spus ca aceasta viata urmeaza dupa moartea care ramane in urma; dar aceasta moarte a fost moartea vietii de dinainte. Aceasta viata nu mai exista (Gal. 2:20). - Aceasta moarte a vietii lui Adam este deci un castig, si ca atare ea fiind a noastra (1 Cor. 3:22), ne elibereaza. In principiu acest lucru a avut loc la cruce, si suntem indemnati s-o aplicam in mod practic (Col. 3:5). Prin aceasta aplicatie practica, socotindu-ne morti, suntem eliberati in mod progresiv de ceea ce impiedica activitatea vietii celei noi. Este deci un castig de a muri in fiecare zi (1 Cor. 15:31), de a purta intotdeauna in trupul nostru omorarea Domnului Isus (2 Cor. 4:10).
          Suntem in comuniune cu Dumnezeu si cu Isus prin faptul ca avem viata, si cu cat mai mult realizam moartea, cu atat aceasta comuniune este mai stransa, piedicile fiind omorate (date mortii, mortificate, n. t.). Deci, daca moartea este practic un castig, cu cat mai mult atunci cand vom sfarsi definitiv cu ceea ce este muritor, care impiedica si face sa gemem. Ce eliberare de a sfarsi cu trupul smereniei si a carnii pe care o contine. - Si daca aici jos putem deja sa ne bucuram tot mai mult de Mantuitorul nostru, ce va fi deci cand vom fi afara din trup pentru a impreuna cu El, daca nu intreaga si deplina bucurie, fara nicio piedica, de relatia noastra personala cu Acest pretios Mantuiror? Da, a fi impreuna cu Hristos este cu mult mai bine decat a ramane in acest trup si in aceasta lume. A fi impreuna cu Domnul, ce gand incurajator! Ce ar putea sa ne fie mai bine, in mod personal, decat de a fi mutati pentru a fi impreuna cu Hristos? Am spus personal, deoarece colectiv, asteptam gloria, trupurile noastre glorioase asemenea lui Isus. Ne vom bucura, de asemenea, unii cu altii in aceasta glorie, vom sfarsi in unitate si in glorie (Ioan 17:22-23). Vom fi incununati daca am umblat cu Domnul, daca am iubit aratarea Sa (2 Tim. 4:18). Dar aceasta nu umbreste imensul castig care poate fi, in mod personal, de a astepta aceasta glorie fiind acasa la Domnul, fara nicio piedica; sau de a-L astepta aici jos in lupta. Totusi, daca Il vom sluji pe Hristos, merita sa ramanem aici jos (Filip. 1:21). Ce parte frumoasa avem: A trai, este Hristos; a muri un castig. Eu cred ca vrajmasul profita de lipsa de intelegere a multor crestini pentru a-i face sa se teama de moarte, astfel ca ei sunt tentati sa prefere rapirea, deoarece au frica de moarte (comp. Evrei 2:14-15) si pentru a combate aceasta este bine de a insista asupra adevarului, ca a muri este un castig. Si eu il vad ca un privilegiu care este de apreciat.  Pavel, in Filipeni 3, doreste sa fie facut asemnea mortii lui Hristos, Domnul sau, cu conditia ca el sa-L apuce pe Hristos in glorie, ajungand la invierea dintre morti; are putina importanta modul cum va ajunge acolo: chiar daca trebuie sa treaca prin moarte ca si Hristos, el este multumit. V-ati gandit la acest privilegiu de a ajunge in glorie, in mod personal pe acelasi drum ca Hristos, adica trecand prin moarte (in ce priveste trupul) si apoi prin inviere? Dar mai este ceva: Daca am umblat cu Domnul, daca am stat inaintea lui Dumnezeu, astfel ca la momentul plecarii sa nu mai fie nimic de rezolvat, vom face atunci experienta a ceea ce este Isus, lucru pe care nu-l putem face nici intelege fara sa trecem prin ea; si dupa aceasta ultima experienta pretioasa, vom fi la El. Ce poate fi mai dulce si mai de dorit in mod personal? In toate acestea am parte de suferinte fizice care in mod obisnuit preced moartea, si de circumstante care insotesc pe cei care raman; dar insist asupra privilegiului personal pe care il reprezinta faptul in sine pentru cel care pleaca, ca fiind un castig de mai multe feluri. Ce fericire de a fi proprietatea Domnului, a nu cauta nimic altceva, ci a se increde in voia Sa in siguranta, stiind ca nimeni nu traieste pentru sine si nimeni nu moare pentru sine, ci fie ca traim, fie ca murim, noi suntem ai Domnului (Rom. 14:7-8). Da, se merita sa ramanem aici jos, pe pamant, pentru Domnul: cat de importanta este cariera noastra crestina, pentru El si pentru noi! El Insusi I-a cerut Tatalui, in Ioan 17, ca sa nu fim luati din lume, ci sa fim paziti de rau: caci exista o moarte care, in loc de a fi un privilegiu, este o disciplina (vezi Fapte 5:1-11; 1 Ioan 5:16-17; 1 Cor. 11:30-32), desi ramane adevarat ca, in orice caz, ca, a fi absent din trup inseamna a fi cu Domnul. Dar priviti limbajul fericitului apostol Pavel din 2 Tim. 4:6-8; iata un frumos exemplu al felului de a muri despre care am spus ca este un privilegiu. Da, atunci cand putem spune ca am terminat alergarea, ca am pazit credinta, ca stim de unde venim si unde mergem, ce ar putea fi mai dulce decat sa mergem la Isus, si sa asteptam acolo gloria si cununile, bucurandu-ne deplin de relatia noastra personala cu Isus.
          Vreau sa intelegeti ca in toate acestea nu am nici cel mai mic gand de a micsora gloria pozitiva a transformarii (la momentul rapirii, n.t.), care este o consecinta glorioasa a biruintei care a fost castigata asupra mortii, de maniera ca, pentru noi, faptul fizic este redus la chestiunea de probabil (comp. Ioan 11:24-26). Scopul meu este de a combate tendinta generala care se gaseste printre crestinii care nu au o intelegere clara (neeliberati deplin de frica de moarte, n.t.), care fac din transformare (schimbarea trupului la rapire, n.t.) o speculatie, deoarece ei au inca teama de moarte. Din nefericire, de multe ori aceasta teama de moarte este o dovada ca nu ne socotim in aceasta viata ca morti. Ce siguranta sa putem sa ne incredem in simplitate pe ceea ce Dumnezeu a hotarat pentru noi, si de a intelege ca in tot ceea ce ne priveste, in timp ce suntem prezenti in trup, este de a cauta sa fim placuti Domnului (2 Cor. 5:9-10).
          "Pentru mine, a trai este Hristos", sa fie deviza fiecarui rascumparat; fiecare s-o spuna, si fiecare sa caute s-o implineasca.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze