Translate

marți, 31 octombrie 2017




            Istoria profetica a crestinatatii vazuta in cele sapte                adunari din Asia in Apocalipsa 2 si 3
                                                   - I -


          Raymond K. Campbell


          1     Introducere

          "Descoperirea lui Isus Hristos, pe care I-a dat-o Dumnezeu, ca sa le arate robilor Sai ce trebuie sa aiba loc in curand; si a facut-o cunoscut, trimitand-o prin ingerul Sau robului Sau Ioan" (Apoc. 1:1). Acest verset arata ca intreaga carte Apocalipsa trateaza lucruri care trebuie sa aiba loc in curand, adica ea are un caracter profetic in legatura cu lucrurile viitoare. Subiectul scrisorilor catre adunarile din Asia care sunt inantea noastra, au un caracter atat profetic cat si istoric. Avem nu doar o relatare istorica a conditiilor existente in aceste sapte adunari la momentul cand aceasta viziune si aceste mesaje au fost date apostolului Ioan, dar si un tablou profetic al istoriei bisericii marturisitoare, sau crestinatatea, din timpul apostolilor pana la sfarsit. Este ceea ce vom vedea in detaliu.
          "Eu, Ioan, fratele vostru si impreuna-partas la necazul si imparatia si rabdarea in Isus, eram in insula numita Patmos, pentru Cuvantul lui Dumnezeu si pentru marturia lui Isus. Eram in Duh in ziua Domnului si am auzit inapoia mea un glas puternic ca de trambita, spunand: Ce vezi, scrie intr-o carte si trimite celor sapte adunari: la Efes, si la Smirna, si la Pergam, si la Tiatira, si la Sardes, ai la Filadelfia si la Laodiceea".


          1.1     Biserica, sau Adunarea, vazuta ca un sfesnic

          Aici, in Apocalipsa, avem biserica, sau adunarile, simbolizate prin "sfesnice de aur". "Cele sapte sfesnice (pe care le-ai vazut) sunt sapte adunari" (Apoc. 1:20). Aceasta inseamna ca Adunarea este considerata de Domnul ca un vas al marturiei care raspandeste o lumina in aceasta lume de intuneric. Iata ceea ce Adunarea si fiecare credincios trebuie sa fie: o lumina in aceasta lume. Domnul a zis: "Voi sunteti lumina lumii ...Astfel sa lumineze lumina voastra inaintea oamenilor" (Matei 5:14,16). Aceasta este un privilegiu si o responsabilitate, si Domnul se adreseaza Adunarii in responsabilitatea ei de a raspandi o lumina si o marturie pentru Sine. In aceasta privinta El are ceva de spus pentru fiecare din cele sapte adunari, si de asemenea, pentru fiecare dintre noi astazi.


          1.2    Domnul in mijlocul sfesnicelor

          "Si, in mijlocul celor sapte sfesnice, pe Cineva asemenea unui Fiu al Omului, imbracat cu o mantie care-I ajungea pana la picioare si incins la piept cu un brau de aur: capul si parul Lui erau ca lana alba, ca zapada; si ochii Lui, ca o flaca de foc; si picioarele Lui, ca arama stralucitoare, ca arzand intr-un cuptor; si glasul Lui, ca un vuiet de ape multe; si in mana dreapta avea sapte stele; si din gura Lui iesea o sabie ascutita cu doua taisuri; si infatisarea Lui era ca soarele care straluceste in toata puterea lui" (Apoc. 1:13-16).
          Aceasta este viziunea pe care Ioan a avut-o despre Domnul Isus, Fiu al Omului, stand in mijlocul celor sapte sfesnice de aur. Aici, Il avem pe Domnul intr-un caracter special, si este important, inainte de a aborda subiectul scrisorilor catre cele sapte adunari, de a-L privi sub acest caracter special. Privind aceste sapte descrieri ale Domnului, pe care le-am citit, putem cu usurinta sa vedem ca Cel pe care Il avem inaintea noastra nu este Domnul Isus ca Mire care Isi iubeste Adunarea Sa. Nu este nici in caracterul Sau de Mare Preot. Il vedem aici in mantia lunga judiciara si in imbracamintea unui judecator care vede tot ce se intampla in Adunarea Sa.
          Este un gand solemn pentru noi, credinciosii, de a intelege mai bine ca avem a face cu Domnul, nu doar ca si Cap al Adunarii, sau ca Mirele nostru preaiubit, dar si ca judecator caruia trebuie sa-I dam socoteala. Viziunea Domnului de aici corespunde gandului exprimat in Iacov 5:9 : "Iata, Judecatorul sta inaintea usii". El vede tot ce se intampla, si trimite un mesaj fiecarei adunari despre ceea ce El vede in mijlocul lor.
          Domnul este vazut imbracat intr-o mantie lunga pana la picioare si incins la piept cu un brau de aur. El este Judecatorul, si braul peste pieptul Sau arata o retinere a afectiunilor Sale. El nu este liber sa-Si lase iubirea Sa sa se reverse spre Adunarea Sa deoarece in ea erau lucruri de care El nu este multumit.


          1.3     Cele sapte descrieri

          In descrierea Persoanei Sale (1:12-16), avem :

          - In primul rand, capul si parul Lui descrise ca fiind "albe ca lana, ca zapada". Aceasta aminteste de Daniel 7:9, unde Cel Batran de zile este descris in termeni similari. El este Cel care este din toata eternitatea. Noi avem a face cu Cel care este etern, Cel Batran de zile.
          - In al doilea rand, ochii Sai erau "ca o flacara de foc". Focul este patrunzator si arzator, o imagine a sfinteniei lui Dumnezeu cercetand toate lucrurile.
          - In al treilea rand, "picioarele Lui, ca arama stralucitoare, ca arzand intr-un cuptor". Aceasta vorbeste de judecata, caci arama in Scriptura este o imagine a dreptatii lui Dumnezeu in legatura cu judecata omului.
          - In al patrulea rand, glasul Sau era "ca un vuiet de ape multe". Aceasta vorbeste de maretia si de taria cu care zgomotul apelor mari impresioneaza.
          - In al cincilea rand, "in mana dreapta avea sapte stele". Aceasta vorbeste de putere, dreptul puterii. El are toate lucrurile in mana Sa dreapta. "Cele sapte stele sunt ingeri ai celor sapte adunari" (1:20), mesageri sau reprezentanti ai adunarilor, dupa cum vom vedea mai departe in detaliu. El este Acela care a zis inainte de a Se inalta la cer: "Toata puterea Mi-a fost data in cer si pe pamant" (Matei 28:18). El este Acela spre care ar trebui sa priveasca si de care ar trebui sa depinda, dar Biserica a uitat repede pe Domnul ei si toata puterea Sa si s-a indreptat spre om pentru a primi ajutor.
          - In al saselea rand, "din gura Lui iesea o sabie ascutita cu doua taisuri". Este Cuvantul lui Dumnezeu care judeca toate lucrurile. Astfel, gasim ca in aceste scrisori catre cele sapte adunari, El este Cel care vorbeste, Cuvantul Sau judeca si ochiul Lui discerne toate lucrurile, chiar si ceea ce in exterior pare foarte bine, asa cum vom vedea cu Efes, unde putea sa laude toate lucrurile minunate, dar acest ochi sfant a putut vedea mai jos de toate acestea radacina decaderii si a indepartarii, parasirea dragostei dintai, dragoste de o valoare superioara, si acest ochi putea sa judece. Oh! sa putem realiza mai mult ca avem de-a face cu Cuvantul lui Dumnezeu, aceasta sabie ascutita cu doua taisuri, si sa-l putem folosi mai mult in judecata de noi insine.
          - In al saptelea rand, "infatisarea Lui era ca soarele care straluceste in toata puterea lui". Aici, avem gandul autoritatii supreme caci, in Geneza 1:16, soarele a fost intocmit pentru a stapani peste zi, iar luna peste noapte. Asadar, soarele in toata puterea si stralucirea lui vorbeste de maretia si autoritatea suprema. Asa este Domnul nostru, Acela spre care adunarea Sa ar trebui sa priveasca si sa ia aminte.

          "Si, cand L-am vazut, am cazut la picioarele Lui ca mort" (Apoc. 1:17a). Asa a fost, asupra lui Ioan, efectul de a-L vedea pe Domnul sub aceste caractere judiciare de maretie, stralucire si autoritate. Si noi, de asemenea, avem nevoie mai mult sa-L vedem pe Domnul  sub acest caracter sfant si judiciar in mijlocul Adunarii Sale, si de a cadea la picoarele Lui in supunere si reverenta. Ne place sa gandim la promisiunea invioratoare din Matei 18:20, unde Domnul pe care-L iubim este in mijlocul nostru pentru a ne conduce si a avea grija de noi atunci cand suntem adunati in Numele Sau. Dar sa nu uitam caracterul sfant al Celui care este in mijlocul nostru, asa cum este prezentat El aici in Apoc. 1:13-16. El este Cel Sfant si Cel Adevarat, si are ochii prea curati pentru a vedea raul (Apoc. 3:7 ; Habacuc 1:13). Exista o responsabilitate legata de faptul de a-L avea pe Domnul in mijlocul nostru.
          Atunci, daca si noi cadem la picioarele Lui ca Ioan, vom auzi, de asemenea, cuvintele minunate: "Nu te teme! Eu sunt Cel dintai, si Cel din urma, si Cel viu; si am fost mort si iata, sunt viu in vecii vecilor" (Apoc. 1:17-18). Vom realiza atunci puterea invierii Sale in mijlocul nostru.


          1.4     Taina celor sapte stele

          "Taina celor sapte stele pe care le-ai vazut in mana Mea dreapta si cele sapte sfesnice de aur" (1:20). Cele sapte stele si cele sapte sfesnice din viziune erau simboluri ale celor sapte adunari.
          Cuvantul "taina" sugereaza, de asemenea, ca este vorba de ceva mai mult decat simple mesaje catre cele sapte adunari din acea vreme din Asia. In aceste cap. 2 si 3, se afla inaintea noastra mai mult decat o simpla stare prezenta din aceste adunari din acea vreme. Vom vedea ca ele ne dau un tablou profetic al celor sapte perioade distincte din toata istoria Bisericii marturisitoare. Exista astfel un caracter tainic pentru toata aceasta scena de sapte stele si de sapte sfesnice de aur si pentru mesajele fiecarei adunari in parte.
          Cu siguranta, existau mai multe adunari in Asia decat aceste sapte care sunt inaintea noastra in Apoc. 1 la 3. Pentru ce a ales Domnul doar aceste sapte pentru a le trimite scrisorile? Sapte este un numar complet, si diferitele situatii intalnite in aceste sapte adunari speciale din Asia prezinta o imagine profetica completa a sapte faze distincte a Bisericii marturisitoare incepand din zilele apostolului Ioan pana la sfarsitul Bisericii.
          Am numit subiectul nostru "Istoria profetica a crestinatatii". Vom aplica termenul "crestinatate" la tot ceea ce pretinde a fi crestin si marturiseste ca imbratiseaza crestinismul. Stim ca o mare parte din aceasta multime are o marturisire falsa si nu este cu adevarat crestina sau fidela lui Hristos. Este istoria acestei mase de adevarati si falsi credinciosi, pe care o numim "crestinatate", si care este inaintea noastra in scrisorile catre cele sapte adunari din Asia in aspectul lor profetic. Adevarata Biserica a lui Hristos este alcatuita doar din crdinciosi autentici care au fost botezati prin Duhul  pentru a fi Trupul Sau (vezi 1 Cor. 12:13 ; Efes. 1:13, 22-23).


          1.5     Ingerii adunarilor

          Ne vom intreba despre semnificatia expresiei "ingerii celor sapte adunari". Cuvantul grec tradus prin "inger" inseamna de asemenea "mesager", si este tradus astfel in alte pasaje. Deci se poate citi: "mesagerii celor sapte adunari". Mesagerul ar fi elementul responsabil al bisericii sau adunarii, reprezentantul ei inaintea lui Dumnezeu. Asa cum cineva a scris, ingerul adunarii reprezinta "cei la care Hristos priveste referitor la starea Adunarii Sale datorita apropierii lor de El si datorita comuniunii lor cu El si deci a responsabilitatii de care este legata". Este reprezentantul simbolic al adunarii vazut in cei care sunt responsabili, ceea ce intr-un anumit sens toti sunt de fapt.
          In Fapte 20, il vedem pe apostolul Pavel chemand pe batranii adunarii din Efes pentru a le da o misiune speciala; el le spune printre altele: "Luati seama deci la voi insiva si la toata turma in care v-a pus Duhul Sfant supraveghetori, ca sa pastoriti Adunarea lui Dumnezeu, pe care a cumparat-o cu sangele Propriului Sau Fiu" (Fapte 20:28). Ei erau astfel responsabili sa aiba grija de turma in mijlocul careia Duhul Sfant i-a randuit supraveghetori.
          Asa este si in scrisorile catre cele sapte adunari. Ele sunt adresate catre ingerul adunarii, catre cei care poarta responsabilitatea in adunare si la care Domnul priveste referitor la starea adunarii. Ei au transmis, fara nicio-ndoiala, intregii adunari ceea ce Domnul a avut de spus si de lucrat pentru a corecta ceea ce era in neregula.
          Toate acestea sunt pline de insemnatate si pentru noi astazi. Exista cei pe care Duhul Sfant i-a randuit supraveghetori in turma lui Dumnezeu si cei care Ii sunt responsabili de starea adunarilor Sale si la care El priveste referitor la conditia spirituala a poporului Sau. Vom putea sa raspundem la acest privilegiu si la aceasta responsabilitate?
          "Cele sapte stele sunt ingerii celor sapte adunari". Stelele sunt luminatori ceresti si ne fac sa gandim la cei care sunt randuiti in adunare pentru a da lumina cereasca. Aceste stele sunt in mana Sa dreapta. Domnul are autoritate peste toti cei care sunt reprezentativi pentru lumina cereasca; El tine in mana Lui dreapta pe toti slujitorii Sai si are controlul asupra lor.


          1.6     Schita celor sapte perioade

          Asa cum am aratat mai inainte, situatiile intalnite in cele sapte adunari din Asia, descrise in Apocalipsa 2 si 3, prezinta o vedere profetica a conditiei si starii de ansamblu a bisericii marturisitoare in sapte perioade diferite a istoriei sale. Vom vorbi acum pe scurt de aceste sapte perioade pe care le vom vedea in detaliu atunci cand vom analiza pe fiecare din aceste adunari.
          In adunarea din Efes, avem un tablou a ceea ce era adevarat despre intrega Adunare la momentul cand a fost data aceasta viziune apostolului Ioan, si aproximativ pana in anul 167 dupa I.H. Adunarea din Smirna prezinta ceea ce era adevarat despre intreaga Biserica in timpul persecutiilor romane pana aproape de anul 313 dupa I.H.. In adunarea din Pergam, avem o situatie diferita care corespunde starii bisericii marturisitoare dupa sfarsitul persecutiilor romane, pana aproape de anul 600 dupa I.H. Intre timp, a fost introdusa idolatria, Biserica si statul s-au unit si biserica a inceput sa umble impreuna cu lumea.
          Urmatoarea adunare este Tiatira care pune inaintea noastra a patra perioada a istoriei crestinatatii marturisitoare. Perioada a inceput spre anul 600 dupa I.H. si a continuat pana la trezirea din timpul Reformei. Intre timp, paganismul a patruns in Biserica si sistemul papalitatii de la Roma s-a dezvoltat pe deplin.
          A cincia perioada ne este data de starea adunarii din Sardes care prezinta conditia protestantismului dupa Refeorma de la inceputul sec. 16. In adunarea din Filadelfia, avem o imagine profetica a perioadei de trezire din istoria Bisericii. Aceasta a avut loc in ultima parte a sec 18 si prima jumatate a sec 19, atunci cand Dumnezeu a lucrat intr-un mod minunat, aducand o trezire din amorteala protestantismului si o ramasita care s-a intors la Hristos si la Cuvantul Sau. Aceasta este a sasea perioada.
          Adunarea din Laodiceea ne prezinta a saptea si ultima faza a Bisericii marturisitoare, sau crestinatatea. Ea a inceput in secolul 19 si continua pana in zilele noastre. Este starea de caldicel, de indiferenta, de materialism si de apostazie care caracterizeaza biserica marturisitoare de astazi.


          1.7     Trei puncte de vedere

          Putem privi aceste scrisori catre cele sapte adunari din Asia in trei moduri:

          1- Se pot vedea ca descriind ceea ce se intampla de fapt in aceste diferite adunari la momentul cand aceste mesaje au fost scrise. Acesta este punctul de vedere istoric.
          2- Se pot privi din punct de vedere profetic, asa cum este schitat mai sus.
          3- Se pot vedea ca aplicatii practice pentru oricare adunare sau persoana intr-un mod individual, in orice moment cand starea sa ar corespunde cu cele descrise. Acesta este punctul de vedere practic, cu lectii pentru noi insine scoase din fiecare adunare.
          Prin urmare, avem inaintea noastra un studiu foarte bogat in aceasta parte, care este una din cele mai instructive si interesante din Cuvantul lui Dumnezeu.


          1.8     Caracterul mesajelor

          Cercetand aceste scrisori catre cele sapte adunari, vom gasi un model general de cinci caracteristici pe care le vom intalni aproape la toate.

          1.8.1     Mai intai, maniera Domnului se a Se prezenta.

          In fiecare mesaj, este primul lucru care se citeste. Fiecare prezentare este diferita, si am face bine sa notam cu grija maniera in care El abordeaza fiecare adunare sau cum se prezinta ei, caci aceasta este cheia situatiei si, de asemenea, remediul pentru ceea ce este rau in ochii Domnului.
          De exemplu, la Efes Domnul Se prezinta ca Cel care tine cele sapte stele in mana Lui dreapta, si umbla in mijlocul celor sapte sfesnice de aur. La inceputul adunarii si pe parcursul acestei prime perioade de la Efes, Domnul era cunoscut si recunoscut ca si Cap al adunarii, ca Acela care era Domnul tuturor si care avea totul in mana Lui dreapta. Adunarea privea spre El si depindea de El pentru tot, asa ca Domnul putea sa Se prezinte astfel la Efes.
          Acum, observati prin contrast modul in care Domnul Se prezinta la Sardes in cap. 3 v. 1. Acolo El zice ca are cele sapte Duhuri ale lui Dumnezeu si cele sapte stele si ca El cunoaste lucrarile sale, dar nu spune ca El are cele sapte stele in mana Lui dreapta. Motivul acestei omiteri este ca Sardesul nu-L recunostea ca si Cap al Adunarii, si este in special adevarat pentru protestantismul pe care Sardesul il reprezinta din punct de vedere profetic. Biserica dupa Reforma a incetat de a-L recunoaste pe Domnul ca singurul ei Cap, si nu a mai depins de El pentru calauzire, putere si ocrotire: ea privea spre conducatorii guvernelor, etc. Deci, Domnul Se prezinta la Sardes ca Cel care are cele sapte Duhuri, toata puterea si toata intelepciunea si calauzirea.


          1.8.2     In al doilea rand, aprobarea

          In scrisoarea catre fiecare adunare, Domnul scoate in evidenta ceea ce putea sa laude. Daca are ceva de criticat, de interzis sau de dezaprobat, El incepe prin a lauda tot ceea ce era bun; este un mod foarte practic de observat in caile Domnului nostru. Ar fi bine sa ne amintim, caci de multe ori incepem prin a interzice sau a critica si uitam ceea ce este laudabil la altii, si omitem sa-l mentionam. Domnul nostru nu facea asa. Acesta este modul in care citim adesea in aceste pasaje "Stiu lucrarile tale". El stia toate lucrurile si lauda tot ce era bun, inainte de a vorbi de ceea ce nu-I placea.


          1.8.3     In al treilea rand, mustrarea si dezaprobarea pentru ceea ce Domnul nu aproba

          Pentru toate cele sapte adunari, cu exceptia a doua, Domnul vorbeste de lucruri pe care le are impotriva lor sau nu le aproba. Aceasta caracteristica este o parte importanta a scrisorilor si este plina de instructiuni si invataminte pentru Adunare in toate timpurile. Cele doua adunari necenzurate sunt Smirna, adunarea in suferinta, si Filadelfia, o slaba ramasita; cele doua sunt incurajate foarte mult de Domnul.


          1.8.4     In al patrulea rand, chemare sau promisiunea invingatorului

          In fiecare scrisoare este vorba de invingator si de promisiunile speciale de incurajare care ii sunt date pentru a-l incuraja in mijlocul greutatilor si al raului la care este chemat sa-l depaseasca. Aceasta trasatura speciala a acestor invingatori arata ca Domnul cauta invingatori in toate perioadele istoriei Bisericii si Se bazeaza pe unii pentru a invinge prin puterea Sa situatiile nepotrivite care nu Ii face placere. Acestora, El le da promisiuni de rasplatire minunate si binecuvantari viitoare. Aceste promisiuni pot face in ele insasi un obiect minunat de studiu, si sunt o sursa de multa incurajare pentru sfintii din toate timpurile.


          1.8.5     In al cincile rand, chemarea de a asculta adresata celui care are urechi

          Gasim in cele sapte scrisori: "Cine are urechi sa auda ceea ce Duhul spune adunarilor". Domnul cauta inima exersata si ureche dispusa sa asculte si sa ia seama la ceea ce El spune cu privire la ceea ce Ii face placere si la ce nu-I face. Aceasta este chemarea adresata personal pentru ca el sa fie exersat cu ceea ce Duhul spune la toate cele sapte adunari, si nu doar la una dintre ele. Atunci cand era pe pamant, Domnul a spus :"Daca are cineva urechi de auzit, sa auda" (Marcu 7:16).


          1.9     O repartizare in doua grupe de trei si patru

          Trebuie subliniat ca, in scrisorile catre primele trei adunari, chemarea la ascultare vine inaintea promisiunii facute invingatorului care incheie mesajul. Astfel, cele sapte scrisori se impart in doua grupe de trei si apoi de patru, o impartire pe care o intalnim de multe ori in Cuvantul lui Dumnezeu. Parabolele din Matei 13, cele sapte trambite si cele sapte potire de judecata din Apocalipsa sunt exemple ale unei astfel de impartiri.
          Situatiile intalnite in primele trei adunari nu continua pana la sfarsitul istoriei Bisericii, in timp ce situatiile manifestate in ultimile patru adunari persista. Perioada Efesului a trecut la situatia persecutiei din Smirna cand intrega biserica suferea sub cruda opresiune mergand uneori pana la moarte pentru Domnul. Atunci cand perioada de persecutie a luat sfarsit, situatia din Smirna se incheie si incepe perioada Pergamului cu uniunea dintre biserica si stat. Biserica s-a asociat cu lumea pagana; de aici a rezultat starea Tiatitei si a sistemului catolic.
          Astfel, situatiile descrise in Efes, Smirna si Pergam au disparut, in timp ce acelea prezentate in Tiatira au continuat pana astazi si vor continua pana la sfarsit. De asemenea, situatia din Sardes (protestantismul) continua si astazi. Si credem ca cel putin ceva din situatiile morale din Filadelfia au continuat intr-un mod punctual si vor continua pana la venirea Domnului pentru adevarata biserica. Apoi, avem ultima faza sau situatia din Laodiceea, care continua pana la sfarsit.
          In primele trei adunari, chemarea de a asculta este adresata intregii adunari; dar pentru Tiatira, Sardes, Filadelfia si Laodiceea, este mai intai promisiunea invingatorului, ceea ce semnifica ca exista o ramasita de adevarati credinciosi in masura sa invinga. Apoi vine indemnul de a asculta ceea ce Duhul spune adunarilor. Aceasta distinge pozitia ramasitei in aceste ultime patru adunari ca fiind separata de corpul general al bisericii. Chemarea de a asculta este adresata in special invingatorilor, caci numai ei vor auzi glasul Domnului prin Duhul Sau.
          Plecand de la Tiatira, nu mai este nicio speranta de restaurare a intregii biserici. Starea de apostazie este ireparabila, astfel incat o ramasita este recunoscuta si ca venirea Domnului este introdusa ca singura speranta (Apoc. 2:21, 24-25).
          Dupa aceste observatii generale asupra scrisorilor catre cele sapte adunari, acum suntem in masura sa studiem in detaliu fiecare din aceste comunicari. 

marți, 24 octombrie 2017




                                                          Viata Eterna


          Michael Hard


          1     Introducere

          Viata eterna este una din cele mai mari binecuvantari pe care le avem, daca facem parte din cei care au crezut in Fiul lui Dumnezeu. Este vorba nu doar de faptul ca vom fi crutati de judecata eterna, " moartea a doua", si ca ne vom petrece eternitatea in fericita prezenta a lui Dumnezeu. Viata eterna este o binecuvantare actuala. In special apostolul Ioan este cel care ne prezinta acest subiect, in Evanghelia sa si in prima lui epistola, citand adesea insasi cuvintele Domnului Isus.
          Articolul are ca scop de a ajuta pe crestini sa inteleaga subiectul vietii eterne si pentru a se bucura mai mult de bogatiile care sunt legate de aceasta.


          2     Viata eterna in eternitatea trecuta

          Viata eterna este viata de care Se bucurau Persoanele divine inca din eternitatea trecuta. Ioan spune in prima sa epistola: "Va vestim viata eterna, care era la Tatal si ni s-a aratat" (1:2). Cunoastem utilizarea pe care a facut-o Evanghelia dupa Ioan acestui cuvant "era"  : "La inceput era Cuvantul; si Cuvantul era cu Dumnezeu; si Cuvantul era Dumnezeu" (1:1). El este in contrast cu expresia "a devenit" ("S-a facut", trad. romana, n.t.) pe care o gasim putin mai departe: "Si Cuvantul S-a facut carne" (v. 14). Fara nicio-ndoilala ca se refera la eternitatea trecuta. Versetul 2 din 1 Ioan 1 arata deci ca viata eterna "era la Tatal" in eternitatea trecuta. Pentru a sublinia relatia dintre primele versete din Evanghelie si cele din epistola, putem spune ca Ioan vorbeste despre Domnul Isus ca fiind "Cuvantul vietii".
          Viata eterna este viata care apartine Persoanelor divine. " Si aceasta este marturia: ca Dumnezeu ne-a dat viata eterna si aceasta viata este in Fiul Sau" (1 Ioan 5:11). Fiul a avut dintotdeauna aceasta viata in Sine Insusi. El era "cu Tatal" in eternitatea trecuta, si in consecinta viata eterna era la Tatal. Tatal avea aceeasi viata eterna. "Tatal are viata in Sine" (Ioan 5:26).


          3     Viata eterna promisa

          Inca din eternitatea trecuta, "inainte de timpurile veacurilor", Dumnezeu Si-a propus sa transmita viata eterna si altora. Epistola catre Tit ne vorbeste de "viata eterna pe care Dumnezeu care nu poate sa minta, a promis-o mai inainte de timpurile vecurilor" (1:2). Spunem eternitatea trecuta pentru a desemna timpul in care nu exista nimic altceva decat Dumnezeu, unde nimic nu fusese inca creat.


          4     Viata eterna manifestata intr-un om

          Deoarece Fiul are viata in Sine, poate parea surprinzator sa citim in Ioan 5 ca Tatal "a dat si Fiului sa aiba viata in Sine" (v. 26). Asemenea Tatalui, Isus are dintotdeauna viata eterna in Sine. De fapt, El este viata eterna: "El este Dumnezeul adevarat si viata eterna" (1 Ioan 5:20). "In El (Cuvantul) era viata" (Ioan 1:4). Cu toate acestea, ca om , I-a fost dat sa aiba aceasta viata eterna.
          Ori, viata eterna ne-a fost revelata intr-un Om care nu ne-a vizitat pentru un timp scurt, ci care "a locuit (lit. "Si-a ridicat cort") printre noi" (Ioan 1:14). Toti cei care L-au vazut au putut fi martori la modul in care viata eterna se manifesta intr-un om pe pamant. Acesta este mesajul important pe care Ioan il transmite la inceputul primei sale epistole. Apostolii care au fost acolo: au "auzit", "vazut", "contemplat" si chiar au "pipait" cu mainile lor cu privire la viata eterna care a fost aratata (v. 1-3).
          Atunci cand Domnul Isus a trait pe pamant, viata eterna a fost facuta vizibila: "Viata eterna care era la Tatal ...ne-a fost aratata" (v.2). Vreti sa stiti cum s-a manifestat pe pamant viata eterna? Priviti la Isus, acest Om smerit; vedeti cum actiona El cu persoanele in mod individual si cu multimile, cum a reactionat fata de credinta si fata de necredinta, care era purtarea Lui cu oamenii invatati care I se impotriveau, cu pacatosii care se pocaiau sau cu fatarnicii. Vedeti cum a manifestat El o ascultare desavarsita si o dragoste divina. Acestea le vedem in viata acestui Om in care viata eterna a fost "aratata".


          5     Viata eterna transmisa oamenilor

          Viata eterna este deci viata care a apartinut Persoanelor divine, si Domnului Isus ca Om . Dar Scriptura ne prezinta, de asemenea, viata eterna transmisa si altor persoane - celor credinciosi. In rugaciunea Sa adresata Tatalui, Domnul spune ca Dumnezeu a dat Fiului Sau "autoritate peste orice faptura ("carne"), si adauga: "ca sa dea viata eterna tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui" (Ioan 17:2). Cine sunt cei pe care Tatal i-a dat Lui? Multe versete ne indica conditiile necesare pentru a primi viata eterna. Trebuie crezut in Fiul Omului (Ioan 3:15), in Fiul lui Dumnezeu (3:16,36), in Tatal care L-a trimis (5:24).
          Trebuie crezut in Domnul Isus care a venit din cer pentru a trai ca om pe pamant. El Insusi a zis: "Eu sunt painea cea vie care a coborat din cer; daca mananca cineva din aceasta paine, va trai etern" (Ioan 6:51). Dar exista mai mult. Continuarea acestui verset ne spune ca Isus a devenit om pentru ca sa moara: "si painea pe care Eu o voi da este carnea Mea, pe care Eu o voi da pentru viata lumii". Credinta in moartea Sa ispasitoare este indispensabila. Este ceea ce arata de asemenea o alta declaratie a Domnului, facuta putin mai departe: "Daca nu veti manca deci carnea Fiului Omului si nu veti bea sangele Lui, nu aveti viata in voi insiva" (v. 53).
          In acest capitol, Domnul Se prezinta mai intai prin imaginea de "painea vietii" (v. 48), "painea vie care a coborat din cer". Apoi El introduce gandul mortii Sale. Cel care a mancat aceasta paine (v. 51) (adica cine L-a primit pe Isus in umanitatea Sa), si care a mancat carnea Sa si a baut sangele Sau (adica cine L-a cunoscut pe Domnul in moartea Sa), are viata eterna. Nu este vorba aici de un act ceremonial, si aceasta nu are nimic a face cu cina Domnului. Este o ilustratie a faptului ca ne tragem existenta chiar din Acela care a trait si care a murit aici jos ca Fiul Omului.
          Moartea Domnului si primirea vietii eterne se leaga astfel in doua moduri. De-o parte, aceasta moarte era necesara pentru ca noi sa putem primi viata eterna - "trebuie sa fie inaltat Fiul Omului" (3:14). Si de alta parte, credinta in moartea Sa - adica in valoarea mortii Sale - este o conditie necesara pentru ca sa primim viata eterna (6:53-54).
          Rezumand toate acestea, Isus zice: "Pentru ca aceasta este voia Tatalui Meu, ca oricine Il vede pe Fiul si crede in El sa aiba viata eterna; si Eu il voi invia in ziua de apoi" (6:40). Era voia Tatalui ca omul sa poata primi viata eterna - primire pe principiul credintei in Hristos (3:15,16). Tatal a dat autoritate Fiului de a oferi viata eterna celor care cred in El, cunoscandu-L in viata Sa ca Om si in moartea Sa (6:51,53). Faptul ca viata eterna a fost daruita omului trebuie sa ne conduca la adorare. Acesta era motivul lucrarii Domnului. El zice, vorbind despre oile Sale: "Eu am venit ca ele sa aiba viata" (10:10). Nimeni nu poate vreodata sa aiba aceasta viata eterna in afara Domnului Isus sau fara El. Este ceea ce Ioan exprima fara niciun dubiu in prima sa epistola: "Cine Il are pe Fiul are viata; cine nu Il are pe Fiul lui Dumnezeu n-are viata" (5:12).
          Credinciosul are aceeasi viata ca si Domnul, dar exista totusi o diferenta. Domnul are "viata" eterna "in Sine", in timp ce credinciosul o are doar in Hristos. Pentru a ilustra aceasta diferenta, sa ne gandim la un arbore si la una din frunzele sale. Este clar ca exista viata in frunza, dar aceasta este viata arborelui; frunza are viata datorita arborelui care o poarta. Arborele nu are nevoie de frunza; el are o viata independenta sau autonoma; el are viata in sine. "Dumnezeu ne-a dat viata eterna si aceasta viata este in Fiul Sau" (1 Ioan 5:11).


          6     Posesiunea actuala a vietii eterne

          Este clar, dupa astfel de pasaje ca cel din Ioan 3:16, ca oricine crede are viata eterna. O are acum. Aceasta nu este o simpla promisiune viitoare, atunci cand vom fi in cer, ci o binecuvantare de care ne putem bucura inca de acum, pe pamant. Ioan spune: "V-am scris acestea voua, ca sa stiti ca aveti viata eterna, voua, care credeti in Numele Fiului lui Dumnezeu" (1 Ioan 5:13). "Aveti", nu "veti avea".


          7     Viata eterna si comuniunea cu Tatal si cu Fiul

          In rugaciunea pe care a adresat-o Tatalui, Domnul zice: "Si aceasta este viata eterna, sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu" (Ioan 17:3). Acest pasaj arata ca posibilitatea de a-L cunoaste pe Dumnezeu, si pe Fiul Sau pe care El L-a trimis, este caracteristica centrala a vietii eterne. Ne vom bucura de aceasta relatie cu Dumnezeu si cu Fiul Sau in toata eternitatea, dar deja de acum, posesiunea vietii eterne ne-a facut potriviti sa avem comuniune cu Persoanele divine.
          In prima sa epistola, Ioan spune ca el vesteste ceea ce apostolii au "auzit", "vazut", "contemplat" si "pipait", "cu privire la Cuvantul vietii" - referitor la viata eterna care a fost aratata in El pe pamant (1:1-2). Si el a scris aceasta cu scopul bine definit pentru ca cei care vor primi scrisoarea sa aiba comuniune cu apostolii, acestia avand ei insisi comuniune cu Tatal si cu Fiul Sau Isus Hristos (v. 3). Bucuria lor va fi atunci deplina (v. 4).


          8     Caracterele vietii eterne in cel credincios : ascultare si dragoste

          Viata eterna pe care o avem trebuie sa fie vazuta in noi in toate imprejurarile din viata noastra zilnica. Asa a fost cu Domnul nostru cand era pe pamant.
          Ioan mentioneaza doua trasaturi concrete care rezulta din viata eterna, care arata in mod clar ca cineva o are: acestea sunt ascultarea si dragostea. Cu privire la ascultare, el zice: "Si prin aceasta stim ca-L cunoastem, daca tinem poruncile Lui" (1 Ioan 2:3). Cei care Il cunosc pe Dumnezeu, adica cei care au primit viata eterna, pazesc poruncile lui Dumnezeu. Si cu privire la dragoste: "Cine zice ca este in lumina si il uraste pe fratele sau, este pana acum in intuneric. Cine il iubeste pe fratele sau ramane in lumina si in el nu este prilej de poticnire" (2:9,10). El mai spune: "Noi stim ca am trecut din moarte la viata, pentru ca ii iubim pe frati" (3:14). A iubi pe fratele sau este un lucru esential pentru ca viata eterna sa fie vazuta in noi.
          Dragostea se arata pana in lucrurile cele mai practice: "Dar cine are lucrurile lumii (necesare vietii) si il vede pe fratele sau avand nevoie si isi inchide inima fata de el, cum ramane in el dragostea lui Dumnezeu?" (3:17). Faptul ca cel credincios are viata eterna si ca ea ii da posibilitatea de a iubi se arata chiar si in lucrurile materiale.
          Ascultarea si dragostea, apostolii le-au vazut in viata Domnului pe pamant. El a fost ascultator "pana la moarte" (Filip. 2:8) si i-a iubit pe ai Sai "pana la capat" (Ioan 13:1). Si, deoarece noi am primit aceeasi viata - "ceea ce este adevarat in El si in voi" (1 Ioan 2:8) - avem capacitatea de a manifesta aceleasi caractere.


          9     Aspectul viitor al vietii eterne

          Matei, Marcu, Luca, raportandu-se la cuvintele Domnului, sau oamenii care I-au pus intrebari, foloseau expreia "viata eterna" in legatura cu binecuvantarea viitoare pe care Dumnezeu o va da alesilor Sai (de exemplu: Luca 18:18,30). Aceasta este Imparatia anuntata in Vechiul Testament. Pavel si Iuda, in epistolele lor, folosesc la fel aceasta expresie in sensul sau viitor (de exemplu: Rom. 2:7 ; 6:22-23 ; Tit 3:7 ; Iuda 21). Aceasta nu este deloc in contradictie  cu slujba lui Ioan care reveleaza binecuvantarea posesiunii actuale a vietii eterne in cel credincios. Noi avem aceasta viata acum, si datorita acestui fapt putem avea comuniune cu apostolii, si cu Tatal si Fiul (1 Ioan 1:3), dar exista anumite influente care tind sa ne impiedice sa ne bucuram. Atunci cand vom fi impreuna cu Domnul, aceasta va fi total diferit: nimic nu ne va impiedica sa ne bucuram de viata eterna.

                                                    ............................................................... 

luni, 16 octombrie 2017




                                                    Mangaiere si incurajare
                                             (Mangaieri pentru credinciosul aflat in doliu)
                                                                      - VIII -


          Theodosia A. Powerscourt (Scrisori)


          8          In sanul lui Isus


          Oh! sarmana si scumpa mea prietena, cat de mult simt durerea ta! Ce va fi gloria viitoare, daca astfel de necazuri nu pot fi comparate cu ea! Fie ca Dumnezeu sa te faca sa recunosti in adancul suferintei tale ca totul este dragoste, oricat de dificil ar parea la inceput de crezut! Acesta este modul in care El raspunde adesea celor care ii cer mai multa credinta si dragoste. Este bine sa invatam sensul cuvintelor din aceeasi carte din care Hristos a invatat ascultarea; si El a invatat prin lucrurile pe care le-a suferit. Oh! scumpa mea sora, noi suntem comoara lui Dumnezeu! De multe ori noi am zis ca totul este desertaciune, si ca pamantul nu este locuinta noastra; si, intr-adevar, noi apartinem lui Dumnezeu, si suntem aici pe pamant doar pentru a fi modelati de El. El doreste sa intelegem bine aceasta. El este un Dumnezeu gelos. Dragostea Sa fata de noi nu este niciodata oarba. Binecuvantat sa fie Numele Sau! Ne iubeste atat de mult pentru a ne scuti de o singura pedeapsa necesara. Ne iubeste atat de mult pentru a ne trimite una fara sa fie necesara. El sta in apropierea focului Sau ca si topitorul. Asteapta putin, si vei vedea ca aceasta incercare este exact aceea peste care nu ai fi putut trece. Apoi el nu este pierdut, doar ca el a plecat primul. Esti impreuna cu el "mostenitoare a harului vietii", si Scriptura zice ca fara tine el nu poate fi facut desavarsit. El va asteapta deci in sanul lui Isus. Cu siguranta, nu ti-ar placea sa fie mai degraba cu tine decat la Isus, numai pentru satisfactia conversatiei cu el.
          Voi sunteti impreuna, deoarece si unul si altul sunteti in Isus; aveti aceeasi viata in care pulsatiile se fac simtite in inima lui Isus. Aveti comuniune unul cu altul, caci gandurile lui sunt concentrate in intregime pe Isus. Atunci cand Moise si Ilie au aparut inaintea ucenicilor, ei vorbeau cu Isus. Scumpa mea sora, esti pe punctul de a intra in realitatile unei mangaieri pe care nu ai crezut ca o vei putea gasi in Dumnezeu. Mi se pare ca te vad coborand intr-un adanc pe care eu insumi l-am traversat, si nu pot sa spun cat de slaba ma simt, spunadu-ti ca simpatizez cu tine, ca imi este mila de tine, ca aproape tremur pentru tine. Dar pot totusi sa-ti spun ca, pentru lumea intreaga, nu as fi vrut sa nu fi facut prin acest mijloc experienta a ceea ce este Isus. As alege mai degraba sa mor de o mie de ori decat sa nu fi trecut prin toate acestea. Nu as fi vrut sa fiu crutata de nicio lovitura, chiar daca de multe ori durerea se simtitea cu putere.
          Daca vei privi lucrurile in lumina eternitatii, vei vedea ca ai avut motive de a-L binecuvanta pe Dumnezeu, nu doar pentru fericirea asigurata prietenului tau, dar si pentru tot ceea ce El a vrut sa te invete prin aceste lungi zile si nopti de tristete. Acestea sunt lectii pentru eternitate pe care numai Dumnezeu le poate da, si doar in aceasta lume putem invata ce bucurie este in durere si liniste in mijlocul furtunii.
          Fie ca Dumnezeul pacii sa fie cu tine! El vrea, stiu ca El vrea. El nu va ingadui sa fii incercata peste puterile tale. Si daca in curand va trebui sa devii mama, vei fi sprijinita prin aceasta dulce promisiune: "Vaduvele tale sa se increada in Mine". Acestea sunt cuvinte pe care mi le-am insusit si pe care le-am pecetluit cu pecetea mea (*). Nu a parasit niciodata pe cei care se incred in El.
          Poate nu vei putea citi aceasta scrisoare, dar nu ma pot impiedica sa nu ti-o trimit, ca si cum Isus mi-ar fi dat dreptul sa intru in casa de jale.

          (*) Theodosia A. Powerscourt si-a pierdut sotul la un an de la casatorie si apoi fiica (n.t.)

          ... Cum poti sa-mi spui ca ti-e teama sa-ti exprimi simpatia? Simt o vie recunostinta. Aceea pe care am pierdut-o este, adevarat, regretata puternic, dar o vom vedea. Noi nu asteptam doar pe Isus, noi asteptam, de asemenea, pe toti sfintii impreuna cu El; si daca putem sa-L asteptam pe Isus, vom putea de asemenea sa-i asteptam pe cei care vor fi impreuna cu El. "Vom fi rapiti in nori impreuna cu ei, pentru a-L intampina pe Domnul".
          Atunci cand ea traia, noi vorbeam impreuna despre Isus, si ne provocam sa-L iubim mereu mai mult. Ea era smerita, si El i-a dat un har mai mare, caci a merge si a fi impreuna cu Hristos, este cu mult mai bine. Ea avea aici jos tot ceea ce ar fi putut s-o alipeasca de pamant, dar a trait ca si cum nu ar fi avut nimic.
          Atunci cand Isus va veni pentru a trezi din somnul lui acest trup, care este acum ca o samanta in gradina Sa, unde El are cheia, ea se va ridica cu un trup glorios pentru a fi bucuria Lui si pentru a proclama lauda Sa. "Pamantul va arunca afara pe cei morti", si locuitorii taranei se vor trezi si se vor bucura cu cantec de triumf, in timp ce lacrimile din aceasta noapte de durere vor straluci in lumina gloriei Sale, ca "roua zorilor". Oh! ce speranta in aceasta inviere! Este o bogatie pe care Isus ne-a lasat-o, si pe care o avem in mijlocul mortii. Efectul ei este minunat; ea trece dincolo de perdea, pana la Isus inviat, pana la viata nepieritoare. Nicaieri moartea nu pare mai confuza ca in camera unui crestin pe moarte. Acolo se simte ca ea este invinsa. Slabiciunea, starea muritoare, stricaciunea, proclama impreuna acolo ca, "dupa cum am purtat chipul celui din tarana, vom purta si chipul Celui ceresc". Da, moartea preaiubitilor lui Dumnezeu este scumpa inaintea ochilor Sai. Si noi, cei vii, care vom ramane pana la venirea Domnului, nu vom primi o binecuvantare mai mica, caci vom putea sa suferim putin mai mult impreuna cu El. Considerand lucrurile in aceasta lumina, credinta va vedea o mie de ani ca o zi. Sa fim plini de ravna astazi, astfel, ca maine sa fim gasiti de El in pace, asteptand venirea Lui, caci "El va veni cu cantec de bucurie, purtandu-Si cununile".

          Sunt bucuroasa la gandul ca Domnul nu asteapta de la noi un mare curaj, ci mai degraba sa ne odihnim pe El, atunci cand inimile noastre sunt fara putere, astfel ca El sa se glorifice in slabiciunea noastra. Si daca inima si carnea noastra sunt nimicite, Ii face placere sa manifeste perfectiunea puterii Sale in slabiciunea noastra. Oh! numai sa stim sa-I incredintam totul Lui. Aceasta incredintare este cuprinsa in intregime in acest mic cuvant Totul. Totul  Dumnezeu, El Insusi, cerul si pamantul. Totul pentru noi, acestea sunt doua pietre.
          Nu este un lucru ciudat ca eu sunt inca aici, si ca aceasta prietena a fost luata? Aceasta ma face sa doresc sa plec si eu. Am fost ca doua surori de-a lungul vietii noastre. Ceva pare sa-mi spuna ca nu ar trebui sa fiu aici; cu toate acestea sunt mai aproape de ea, mai mult in comuniune cu ea decat atunci cand era pe pamant, caci putem sa fim impreuna dincolo de perdea. Atunci erau doua trupuri care ne impiedicau, acum nu mai este decat unul. Eu traiesc unde este ea; ramanand in casa Tatalui, eu sunt impreuna cu ea; eu ma vad ca o planta straina pe pamant, si trebuie sa ma pregatesc sa ma alatur ei. Apostolul ne invata un mare secret, atunci cand ne zice ca a uitat lucrurile care erau in urma sa. A ramane in mijlocul lucrurilor care sunt in urma, inseamna a sta in gradinile incantatoare ale lui Satan, inseamna a trai dupa carne. In lupta care este inaintea noastra, nu este loc de odihna; trebuie sa tindem inainte spre tinta, obosindu-ne, si totusi sa continuam. Ma simt presata sa alerg spre tinta, cum nu m-am simtit niciodata mai inainte. Timpul este atat de scurt; sa nu-l pierdem privind in urma, mai tarziu vom avea destul timp pentru aceasta. Am fost chemati din ceruri sa ne dedicam slujirii Domnului nostru, asteptand ca El sa vina.

                                              ........................................................................

joi, 5 octombrie 2017




                                                   Mangaiere si incurajare
                                            (Mangaieri pentru credinciosul aflat in doliu)
                                                                       - VII -


          J. G. Bellet


          7          Cei care sunt ai lui Hristos la venirea Sa


          Ce scena de glorie de nedescris va fi cand Domnul Insusi va cobori pentru a strange pe rascumparatii Sai in locul pe care le-a pregatit!
          Acesta va fi un moment de placere suprema, cand Domnul Insusi, - cu un strigat de comanda, cu glasul unui arhanghel, si cu trambita lui Dumnezeu, - va cobori din cer si cand intr-o clipa, intr-o clipea din ochi, sfintii Sai adormiti vor invia, sfintii in viata vor fi schimbati, si apoi toti impreuna vor fi rapiti in nori ca sa-L intalneasca pe Domnul in vazduh. Astfel, vom fi totdeauna cu Domnul (1 Tes. 4). Miliarde de rascumparati vor fi acolo, in trupuri de glorie, umpluti de viata divina, sfintii care, altadata, in credinta intr-o promisiune, erau adoratori, pelerini, straini, cei de a caror credinta a dat marturie pesterile si crapaturile pamantului, de care lumea nu era vrednica, cei din vechime si cei drepti, morti in credinta; toti cei care nu au primit lucrurile promise vor fi acolo.
          Avraam, Isaac si Iacov, - Noe, Daniel si Iov - Moise si Ilie, - Abel si numerosii martiri, - Aaron si preotii Domnului, - Samuel si profetii Domnului, - David si barbatii credintei care au stat pe tronul sau, - toti cei care, pentru Dumnezeu, au o valoare, vor fi in aceasta scena pe care au asteptat-o cu credinta.
          Rapiti impreuna, toti rascumparatii lui Hristos isi vor lua locul in glorie, "fiecare la randul cetei lui"; stea care se deosebeste in glorie de alta stea, dar reflectand chipul lui Hristos. Da, toti vor fi acolo, pana la ultimul "nascut din nou".
          Vor exista locuri in Imparatie,  pozitii de guvernare peste semintiile lui Israel, locuinte in casa Tatalui, tronuri in jurul tronului lui Dumnezeu.
          Toti vor cunoaste asa cum au fot cunoscuti si se vor cunoaste unul cu altul, fiecare fiind cunoscut de toti.
          Poate ca nu sunteti atat de sensibil ca mine in aceasta privinta. Izolarea ta are privatiunile ei; dar are, de asemenea, numeroasele si sfintele ei avantaje.
          Avem inca marele privilegiu de a vesti pretiosul Cuvant al lui Dumnezeu, si daca nu ar fi fost rivalitatea sentimentelor naturale cazute, bucuria unei astfel de ocupatii ar fi fost neamestecata. Dar, vai! ingamfarea, lupta, dezordinea pe care le-a adus carnea!
          Fie ca Domnul sa fie cu tine! Norii de deasupra lui Iov deveneau din ce in ce mai grosi; el ii vedea plini de apa, de vant, de tunete; in final erau plini de binecuvantare pentru el atunci cand, turmele au fost risipite au fost inlocuite cu altele mai mari si cand, pentru copiii care au fost ucisi, el a primit cei mai frumosi copii.

                                                            *          *          *

          Sunt foarte sigur ca aceasta zi de vizitare este pentru tine departe de ceea ce omul natural ar fi dorit, inima ta fiind atinsa in cele mai tandre afectiuni ale sale.
          Intunericul care ne infasoara este din ce in ce mai gros; uraciunile se inmultesc, si starea de deturnare a celor care trebuie sa fie intotdeauna cu Domnul este in aparenta fara remediu aici pe pamant, incat ne este pretios sa vedem pe preaiubitii nostri detasati de toate acestea.
          In duh, putem avea o frumoasa comuniune impreuna cu cei care nu mai sunt cu cei care raman, caci credinta ii vede, eliberati de orice nor, eliberati de tot ce i-a impiedicat aici pe pamant, odihnidu-se la Isus si asteptand ziua gloriei.
          "Doamne Isuse, primeste duhul meu", a zis Stefan, - pretioase cuvinte ale unui slujitor care L-a urmat pe Domnul sau care a zis, cu ceva timp mai inainte: "Tata, in mainile Tale Imi incredintez duhul". O multime care nu poate fi numarata este deja reunita acolo, realizand ca este "cu mult mai bine" de a muri pentru a fi cu Hristos.

          Domnul sa te binecuvanteze, scumpa mea sora! Daca sunteti chemata sa va continuati calatoria mai singura decat v-ati propus si de a cunoaste greutati pe care nu le-ati prevazut, poate ca mana Sa sa se odihneasca peste tine! In curand, ne va da El Insusi lamuriri cu privire la caile Sale providentiale; promisiunile Sale sunt sprijinul si mangaierea noastra. Nimic nu este excesiv, in descrierile divine. Duhul revelatiei este cu siguranta mai jos si nu mai sus de ceea ce este, chiar daca promisiunile sunt "cele mai mari si pretioase" (2 Pet. 1:4); da, realitatea va fi probabil dupa marturisirea imparatesei din Seba: "Nu mi s-a spus nici jumatate din marimea intelepciunii tale; tu intreci faima despre care am auzit" (2 Cron. 9:6).

                                                            *          *          *

          Domnul va va lamuri tot, asa cum altadata "cand era singur la o parte, lamurea ucenicilor Sai toate lucrurile" (Marcu 4:34). Acesta a fost si cazul lui Iov; cand a ajuns la sfarsit, a descoperit ca totul a fost bine. Domnul nu se inseala; El era chiar indreptatit in gandurile lui Iov in prezenta focului, a vantului si a caldeenilor.

                                                           *          *          *

          I-a placut Domnului sa te viziteze din nou. De multe ori te-a vizitat, scumpa sora. Dar poti sa consideri ca acestea sunt vizitele unui prieten care ar dori sa fie mai aproape de tine. Cu siguranta, pentru omul natural ele sunt dureroase. Acesta este modul de a actiona al Celui care te iubeste si care nu ingaduie nicio incetare a lucrarii dragostei Sale nici cea mai mica pata asupra caracterului harului Sau, fara margini si desavarsit.
          Lucratorii din vie (Mat. 20) gandeau ca pot schimba caracterul stapanului lor. El a tratat cu ei intr-un mod incat ei nu a avut nimic de zis. Dar ei nu au intarziat sa-si expuna nemultumirile lor, astfel incat stapanul viei a trebuit sa scoata in evidenta ca au gresit si ca ei nu sunt deloc in acord cu el.
          Cat de placuta este lumina, atunci cand suntem condusi sa discernem caile Domnului! Gandim cateodata ca modul Sau de a lucra este contrar sentimentului natural pe care l-am putem avea despre dreptate si bunatate, - asa cum, de exemplu, in cazul unui lucrator care a lucrat doar o ora si care primeste la fel cu cel care a lucrat unsprezece ore. Intr-adevar, ce ar putea parea mai nedrept? Da, exista cai care sunt in mod absolut inesplicabile. Tot ceea ce avem de facut, este sa asteptam; va veni timpul cand El Insusi ne va lamuri toate lucrurile. Ne va arata ca El nu a gresit, ca a lucrat in har; va face sa intelegem ca daca au existat obiectii cu privire la caile Sale, obiectiile au venit dintr-o sursa morala intinata in inima acuzatorului insusi.
          Sensul acestei parabole, din Matei, este foarte incurajator. Prin exercitiile sufletului, cu simplitate si credinta, este bine sa avem gandurile Sale intarite printr-o astfel de marturie.

                                                            *          *          *

          Fie ca Domnul sa fie cu tine si sa invioreze duhul tau! Sa te poti odihni in simplitate pe temelia credintei, sigura si tare, temelie pusa prin mana lui Dumnezeu care a incheiat legamantul Sau cu tine.
          Ceea ce ne invioreaza, scumpa sora, nu este efortul sufletului de a cunoaste bucuriile Duhului Sfant, ci odihna pretioasa a credintei cu perspectivele fericite ale sperantei, care sunt zidite pe credinta.
          Exista, intr-un sens profund si fericit, mai multa comuniune cu cei care sunt plecati decat cu cei care au ramas langa noi; imi amintesc ca am auzit aceasta remarca din partea unei scumpe surori, acum cativa ani. Ea vorbea astfel, facand aluzie la scumpul ei fiu care adormise in Domnul. Da, noi ii vedem doar in fericirea lor in Hristos Isus. Nimic nu ne impiedica sa ne gandim la ei; ii vedem acolo sus in duh. Ei s-au increzut in Hristos si asteapta langa scumpul lor Mantuitor ca sa vina implinirea bucuriei Sale si bucuria lor.

                                                           *          *          *

          Nu am eu o inima sensibila pentru a transmite iubitului meu frate toata incurajarea unei profunde comuniuni in incercarea sa? Spuneti-i ca imi amintesc de el cu toata dragostea. Spuneti-i, de asemenea, ca eu stiu ceva din caile binecuvantatului Dumnezeu fata de mine, chiar in acest moment. In mijlocul incercarilor noastre, putem, si unii si altii, sa ne incredem in El si sa-L binecuvantam. Ii place sa ne scoata dintr-o atmosfera artificiala, pentru a ne aseza intr-o atmosfera a realitatii, pentru a ne vorbi in mod direct, pentru a ne da promisiuni si mangaieri, in timp ce atat de multe circumstante se indreapta impotriva noastra.

                                                        *          *          *

          "Cand da El liniste, cine o poate tulbura?" (Iov 34:29). Cat de mult doresc sa se implineasca!
          Am auzit vorbindu-se despre un om evlavios care a trecut un timp indelungat printr-o incercare si care a zis: In timpul acestor ultime sapte luni, nu am avut nici macar cinci minute in care sa mi se usureze suferinta. Experienta fericita si vie a realitatii din aceasta frumoasa declaratie din cartea Iov!
          In umblarea noastra ca sfinti si in timpul calatoriei noastre, daca cineva doreste sa se bucure deplin de odihna inimii, nu este suficient de a avea o constiinta buna. Este foarte adevarat ca fara o constiinta buna nu ar putea avea odihna. Dar, avem nevoie ca lumina, harul, energia spirituala sa ne pastreze pe calea gandurilor lui Dumnezeu, astfel ca faptele noastre sa fie cele care se potrivesc casei lui Dumnezeu si poporului lui Dumnezeu (si acolo este locul nostru).
          In acelasi timp, cred ca putem sa marturisim la tronul de har lipsa noastra de a intelege caile Duhului, cu o inima mult mai putin intristata decat daca ar trebui sa venim cu o constiinta patata.

                                                      *          *          *

          Nisipurile pustiei sunt miscatoare; dar in curand Canaanul va fi atins definitiv. Corturile s-au murdarit si s-au rupt de multe ori, calatorind de la Marea Rosie la Iordan; daca ele se afla intr-o stare mai putin buna pe malurile Iordanului decat pe tarmul Marii Rosii, ele sunt, cu toate acestea, mult mai bine acolo. Desi nu mai sunt noi, ele sunt mult mai aproape de momentul cand vor fi stranse pentru ultima oara!

marți, 3 octombrie 2017





                                                 Mangaiere si incurajare
                                             (Mangaieri pentru credinciosul aflat in doliu)
                                                                           - VI -


          J. N. Darby


          6          Speranta crestinului nu este moartea - 2 Corinteni 5

       
          Speranta crestinului nu este moartea. El nu asteapta ca sa fie dezbracat, ci imbracat, "pentru ca ceea ce este muritor sa fie inghitit de viata". Crestinul nu este sigur ca va fi dezbracat (adica sa moara). Planul lui Dumnezeu este de a ne face asemenea chipului lui Hristos (Rom. 8). Adevarata noastra speranta este de a-L vedea pe Isus asa cum este si de a fi asemenea Lui. Aceasta este puterea vietii divine, care ne va face asemenea lui Hristos, Capul: iata asteptarea noastra, si iata la ce ne-a chemat El.
          Noi avem o speranta chiar si in moarte, dar nu moartea este speranta noastra. Avem ceva care este mai mult decat o speranta: avem viata, o viata pe care moartea nu o poate atinge; ea ne elibereaza.
          Atunci cand vine moartea, ea sfarama tot ce este natural; ea este groaznica; intreaga gandire omeneasca este confuza, nu ramane nimic pe ce ne putem baza, caci tot ce este natural este distrus.
          Mai mult, aceasta este puterea lui Satan pe care nimeni nu o poate controla. Dumnezeu are puterea vietii, dar daca El ar pune la indoiala puterea lui Satan, in moarte, atunci ar anula propria Sa sentinta. Trebuie ca moartea sa intervina pentru a rupe legaturile naturale si pentru a aduce toata groaza legata de Satan. Trebuie ca sentinta sa fie executata de Dumnezeu Insusi. Apoi, dupa moarte vine judecata. "Oamenilor le este randuit sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata". Dar ce este judecata? Daca eu mor si daca Dumnezeu ma chema la judecata, eu voi fi condamnat, deoarece pacatul este cel care m-a dus acolo.
          "Moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, pentru ca toti au pacatuit". Nu vorbesc aici despre eliberare. In orice sens, moartea este un lucru groaznic: pe langa frica naturala chiar si in randul animalelor, exista o groaza, caci moartea rupe toate legaturile. Puterea lui Satan, care duce la judecata, nu poate sa aduca nimic, decat condamnarea pacatului.
          Moartea este, de asemenea, ceea ce Dumnezeu a pus ca o pecete asupra omului si niciun mijloc omenesc nu o poate opri. Ea se prezinta, razand cu cruzime de om, in mijlocul oricarui pretins progres cu care el se mandreste. In toate acestea, vedem ce este moartea in ea insasi, ca plata a pacatului.
          Dar poate fi infatisata sub un alt aspect. Dumnezeu a avut grija si a eliberat deplin de moarte pe credinciosi; acum, cel mai frumos moment din viata unui crestin este la moartea sa. Ea ii da o frumoasa perspectiva a viitorului, in intregime cu Hristos. "Daca Unul a murit pentru toti, toti deci au murit". "Ca prin moarte sa-l desfiinteze (sa faca fara putere) pe cel care are puterea mortii, adica pe diavolul, si sa-i elibereze pe toti aceia care, prin frica de moarte, erau supusi robiei toata viata lor". Acest sfant adevar este simplu in el insusi, si noua ne este familiar: Fiul lui Dumnezeu (despre care este spus ca nu a putut fi tinut de moarte) a intrat in moarte, a sfarsit in moarte si a inviat. Ultimul Adam a intrat in moarte, a luat chiar locul primului Adam.
          Noi eram atunci in pacat, sub judecata si manie; dar Hristos a fost sub toate aceste consecinte ale pacatului. Nu este adevarat ca Dumnezeu a masurat pacatul? Da. Nu cunostea El consecintele? Da, le cunostea, dar nu L-a crutat pe propriul Sau Fiu; L-a dat pentru noi (Rom. 8:32). Hristos nu stia ce inseamna moartea si judecata? Da; El S-a supus, printr-o dragoste desavarsita a inimii Sale, pentru a implini voia lui Dumnezeu. La gandul ca va trebui sa bea paharul, agonia Sa a fost de asa maniera, incat picaturi din sangele Sau curgeau pe pamant. Gandul pacatului, al mortii si al judecatii Il facea sa dea inapoi dinaintea paharului, dar El l-a baut. Acolo nu mai era puterea mortii, caci cei care au venit inaintea Lui s-au dat inapoi si au cazut cu fetele la pamant. Ar fi putut sa plece atunci, dar El nu a vrut. S-a oferit de bunavoie; ucenicii Sai puteau sa plece, caci El Insusi statea la spartura. Astfel, a luat paharul judecatii sfarsind sub pedeapsa pacatului; aceasta nu mai avea de-a face cu Satan, ca in Ghetsimani, ci cu Dumnezeu. Pe cruce El a strigat: "Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?". El a baut paharul pana la fund, pe cruce, apoi a murit. Trupul Sau a fost inmormantat; dar puterea lui Satan a fost invinsa atunci cand Isus a zis: "Tata, in mainile Tale Imi incredintez duhul". Si-a dat duhul, asteptand invierea. A coborat pana la moarte luand asupra Sa totul: pacatul, puterea lui Satan, mania divina. A fost "facut pacat pentru noi". El a murit o singura data pentru toate pacatele.
          Asadar, intelegand ce a fost moartea pentru Hristos, vom putea intelege ceea ce este ea pentru noi. Este manie fara sfarsit pentru cei care sunt in starea naturala; dar nu este nicio manie, niciun pacat pentru cel credincios. Dumnezeu ar judeca pacatul pe care l-a anulat? Nu, nu mai ramane nicio urma din el. Dumnezeu a condamnat pacatul in carne si Hristos a inlaturat pacatul prin jertfa Sa. Puterea acestui adevar consta in faptul ca Hristos a fost "facut pacat", deoarece in El nu era pacat. El a suferit, Cel drept pentru cei nedrepti (1 Pet. 3:18). Pacatul in carne a fost condamnat. Aceasta a fost facut, o data pentru totdeauna; acum, Isus inviat traieste in glorie, si nu mai poate fi vorba de pacat. "Hristosul, dupa ce S-a adus o singura data jertfa, ca sa poarte pacatele multora, Se va arata a doua oara, fara pacat, pentru mantuirea celor care Il asteapta". El va veni pentru a ne duce in glorie, fara ca sa mai fie vorba despre pacat.
          In Isus nu era pacat; dar in noi este. Pacatul este inlaturat pentru totdeauna. Domnul inviat este mai presus de orice consecinta a mortii, pacatul fiind inlaturat. Viata pe care Si-a luat-o este "dupa puterea unei vieti nepieritoare". Noi avem o noua viata in El, caci am fost nascuti din Duhul; apostolul Pavel zice: "Ceea ce traiesc acum in carne, traiesc prin credinta, aceea in Fiul lui Dumnezeu" (Gal. 2:20).
          Ce putem spune despre omul cel vechi? Deoarece avem aceasta noua viata putem sa socotim omul cel vechi ca mort. Am fost botezati pentru moartea lui Hristos. A trebuit ca bobul de grau sa moara (Ioan 12); moartea a pus capat tuturor relatiilor noastre cu starea de lucruri naturala. Legea ne-a adus moartea; efectul legii, atunci cand i-am cunoscut puterea, este de a ne aduce moartea; dar noi avem viata in Hristos. Scriptura nu ne spune ca trebuie sa murim fata de pacat: ci ca noi suntem morti, ca trebuie "sa ne socotim ca morti". "Pentru ce, ca si cum ati fi inca in viata in lume, va supuneti la randuieli?" (Col. 2:20). Omul cel vechi este in contradictie in ce priveste vointa sa; dar noi am murit fata de el; am sfarsit-o cu ceea ce ne impiedica sa ne apropiem de Dumnezeu. Nu este asa ca am terminat cu ceea ce este mort? Efectiv, atunci cand intervine moartea, vom termina cu ceea ce este muritor. Ceea ce este muritor va fi inghitit de viata. Natura veche este un tepus de care voi fi multumit sa fiu eliberat; ea este muritoare, stricata, tinuta acum sub puterea lui Satan din cauza pacatului. Dar atunci, aceasta stricaciune si aceasta stare muritoare nu vor mai fi. Atunci cand trupul muritor va fi mort, nu mai am nimic a face cu moartea sau cu natura cea veche.
          Dar ce trebuie spus despre natura cea noua? Se va sfarsi si ea? Nicidecum. Prin moarte, natura ca noua se apropie de odihna eterna unde sentimentele vor fi complet libere. Prin moarte noi vom sfarsi cu natura veche, cu primul Adam, si ne vom bucura mai mult de al doilea Om. Va fi ce se spune in Filipeni 1:23, "cu mult mai bine".
          Daca mor, voi fi eliberat de ceea ce este muritor. "Suntem increzatori deci intotdeauna si stim ca, fiind acasa (sau "prezenti") in acest trup, suntem departe (sau "absenti") de Domnul". Deci, de cine este vorba aici? Este vorba despre omul cel nou. El va fi absent din trup (adica parasirea trupului prin moarte, n.t.), si prezent cu Domnul. Astfel, a parasi acest sarman trup muritor pentru a fi cu Hristos este un mare castig. Va fi si mai valoros de a fi in glorie cu Hristos, deplin in El in orice fel; dar deja a muri este un castig.
          Care a fost gandul lui Isus cu privire la glorie? El a zis talharului: "Astazi vei fi cu Mine in paradis", si ucenicilor: "Daca M-ati fi iubit, v-ati fi bucurat ca Ma duc la Tatal". In Hristos era o perfecta cunostinta a castigului. Stefan, era el mai putin fericit ca avea sa moara? El zice: "Doamne Isuse, primeste duhul meu". Murind, lasa in urma omul cel vechi, pentru a merge, sa fie cu Hristos. Este un mare castig, de a sfarsi cu ceea ce este muritor, acum prin credinta, si in curand in realitate.
          Apoi, este faptul de a muri in fiecare zi (1 Cor. 15:31). Acesta este totdeauna un mare castig, si spiritual. Durerea vine si rupe legaturile naturale, dar aceasta este spre binecuvantare. Carnea este supusa; daca ea se impotriveste este rau, dar trebuie sa simtim incercarea. Lui Petru nu-i placea gandul crucii, caci carnea sa nu era inca destul de smerita pentru a corespunde revelatiei pe care a primit-o din partea lui Dumnezeu. Intotdeauna este nevoie de un proces pentru zdrobirea vointei, fie in taina cu Dumnezeu, fie prin disciplina.
          In sine, moartea nu este decat dezbracarea de ceea ce este muritor si trecerea sufletului la lumina, in prezenta lui Isus. A lasa ceea ce este patat si murdar. Ce bucurie pentru noi! Mai tarziu, trupul se va afla in gloria neputrezirii si nemuririi. Pentru aceasta, nu avem decat sa asteptam putin.
          Cunoasterea dragostei lui Dumnezeu, care a patruns in taramul mortii, lumineaza orice intunecime cu cele mai fericite raze ale sale. Astfel, chiar intunericul serveste pentru a ne arata cat este de mangaietor de a avea o astfel de lumina. Nimic nu mai ramane in inima decat lumina; intunericul dispare dinaintea ei.
          Ne aflam intr-o lume de durere; cu cat o cunoastem mai mult, cu atat vom cauta sa stam aproape de Domnul. Nu spun ca unele din incercarile noastre n-ar fi pedepse din partea Domnului; stim ca ele sunt uneori pentru cei care Ii sunt dragi, asa cum vedem in cazul lui Iov. In toate aceste incercari, sunt lectii de har de invatat. Hristos era desavarsit; dar El Insusi a vrut sa Se faca una cu durerile altora, dureri care rezultau din pacatele si greselile lor; caci, multumiri fie aduse lui Dumnezeu! simtamintele lui Isus sunt desavarsite.
          El a suferit pentru dreptate, si a purtat pacatele noastre; pe langa aceasta, Si-a luat locul, in har, alaturi de cei care faceau parte din ramasita evlavioasa a lui Israel, pentru a simti tot ceea ce simteau ei sub mana divina care ii pedepsea din cauza pacatului; El le-a simtit cum nimeni altul nu ar fi putut s-o faca. Simpatia Sa este la fel de perfecta acum, desi nu mai trece prin durerile pe care le-a experimentat.
          Apoi, noi suferim doar pentru ceea ce trebuie zdrobit si corectat ; cand Hristos este cu noi, atunci cand inima este in durere, ne bucuram de o fericire fara sfarsit, in ciuda faptului ca ne aflam in incercare. Doar atunci cand vointa se amesteca cu durerea, atunci putem fi cuprinsi de amaraciune, adica o anumita suferinta in care Domnul nu Se afla. Dar lovitura care ne atinge este ceea ce avem nevoie.
          Scopul Sau este dictat de iubirea Sa.
          Exista in noi, chiar si la cei mai sinceri, multe lucruri pe care nu le cunoastem, care nu se supun voiei lui Dumnezeu, lucruri care lucreaza si se manifesta intr-un mod neasteptat. Dumnezeu in puterea Sa ne ia de mana si cate legaturi rupe dintr-o singura lovitura! Un sistem intreg de afectiuni este atins; simtim ca moartea isi are locul si partea sa in ele. Nu am vazut niciodata o familie care sa nu fie schimbata dupa prima moarte care a patruns in ea; cercul nu mai este intreg; o spartura s-a produs acolo. Ceea ce apartinea tuturor efectiunilor si vietii acestei lumi, a fost cuprins de moarte; a fost atinsa insasi natura sa.  Viata si-a continuat cursul; valul a trecut peste ceea ce a fost inghitit; dar moartea s-a intalnit cu afectiunile care apartineau acestei lumi. Moartea intra acolo unde noi traim, acolo unde traieste vointa noastra; atunci cand vointa este zdrobita, ea este zdrobita in totul. Invatam sa ne bazam pe ceea ce nu poate fi zdrobit; nu ca ne pierdem afectiunile noastre, dar invatam sa le mentinem mai degraba cu Hristos decat cu vointa propriei noastre naturi, pentru ca acum natura trebuie sa moara ca si pacatul. Hristos nu produce niciodata o ruptura fara a interveni ca sa alipeasca sufletul si inima mai mult de El Insusi. Merita sa experimentam durerea si intristarea, pentru a putea astfel sa invatam mai mult din dragostea Sa si din ceea ce este El in Sine Insusi. Nu poate fi nimic asemanator; nimeni nu poate fi ca El, si bucuria de a-L cunoaste este permanenta.
          In plus, se produce  prin acest mijloc o lucrare folositoare in inimile noastre, o capacitate mai mare de a cunoaste comuniunea Sa si de a ne bucura de ea experimentand-o. Se dezvolta capacitatea de a gasi placerea in Dumnezeu, de a intelege caile Sale; astfel,  cineva invata sa estimeze ceea ce raspunde inimii lui Dumnezeu. Devine capabil sa-si gaseasca propria bucurie in lucrurile excelente. Noi nu stim inca cat de mari sunt lucrurile la care am fost chemati. Fie ca sfintii sa le cunoasca mai mult, deoarece am fost chemati la comuniunea cu Dumnezeu si la bucuria Sa!
          Unii se bucura inca de aici; in acest caz, tot ceea ce este de la natura veche si de vointa proprie este exclus. Adesea sfintii, fara totusi sa-L dezonoreze pe Domnul, traiesc in ceea ce este natural. Atunci Domnul Se ocupa de ei "ca sa intoarca pe om de la fapta si sa ascunda de om mandria" (Iov 33:17).
          Cat ne este de profitabil ca sunt ascunse de noi caile divine! Cat sunt ele de utile pentru a ne conduce in prezenta lui Dumnezeu, oricare ar fi mijloacele de care El Se foloseste pentru a ne atinge, caci El cunoaste inimile noastre si stie cum sa le atinga. Mare este harul si grija Sa zilnica. "El nu-Si intoarce ochii de la cei drepti" (Iov 36:7). Ce favoare pretioasa sa avem de-a face cu un astfel de Dumnezeu! El face totul in dragoste. Atunci cand furtuna va trece in mod deplin, splendoarea pentru care El ne-a pregatit, va straluci fara niciun nor, si totul va veni de la El pe care L-am cunoscut in toata grija Sa plina de afectiune. Chiar in splendoarea cetatii ceresti, se spune: "A luminat-o gloria lui Dumnezeu si lumina ei este Mielul". Vom fi impreuna cu Fiul, cu Isus, bucurandu-ne impreuna cu El si ca El de claritatea si favoarea divina care straluceste peste El. Cat de pretioasa este dragostea lui Isus care ne-a adus acolo pentru a fi pentru totdeauna impreuna cu El! Vom fi acolo in virtutea dragostei Sale, si in curand vom avea bucuria deplina inaintea Lui.
         Va recomand cu insistenta de a profita de aceste momente cand impresia si efectul actual al incercarii sunt puternice, de a sta inaintea lui Dumnezeu, pentru a primi intregul rod al cailor Sale si al harului Sau plin de dragoste. Acesta este un moment cand El cerceteaza inima, aratandu-Si in acelasi timp dragostea Sa.

                                                                 *          *         *

         Moartea nu este un accident care vine fara voia lui Dumnezeu; ea nu mai are putere asupra noastra, caci Isus inviat are cheile. Cat este de pretios sa stim ca El a castigat o biruinta deplina asupra mortii si asupra a tot ceea ce ne era impotriva ; astfel, exista pentru noi o eliberare totala fata de toti vrajmasii nostrii. Am fost eliberati, in afara de ceea ce priveste trupul, de sfera in care pacatul domneste si am fost stramutati in imparatia in care straluceste splendoarea chipului divin, acolo unde nu exista decat lumina si dragoste, acolo unde Dumnezeu umple totul potrivit cu favoarea pe care a desfasurat-o fata de Hristos.

                                                                 *          *          *

          Atat timp cat suntem aici jos, doliul rupe legaturile si ne face sa simtim ce inseamana pustiul.
          Primul Adam a apartinut de paradisul pamantesc; totul fiind pierdut. Legaturile vietii de pe pamant, cele pe care Dumnezeu le-a alcatuit si carora le-a randuit locul lor, raman; dar, moartea a intrat si Duhul Sfant este puterea care ne detaseaza de tot pentru a ne lega de ceea ce este invizibil, de Hristos in cer si de dragostea Tatalui. Aceasta se intampla uneori printr-o mare lovitura, alte dati putin cate putin; dar Dumnezeu lucreaza in ai Sai, caci le-a pregatit o cetate si deja le-a dat dreptul de cetatenie cereasca.
          Fara indoiala, avem durerile noastre; dar avem un Domn care este credincios, care este plin de dragoste, care doreste sa ne binecuvanteze. Putem sa ne incredem in El. Apoi, va veni odihna, plina de cunostinta bucuriei Sale, caci va vedea lucrarea sufletului Sau si va fi satisfacut. Daca, prin har, avem o mica parte impreuna cu El in suferintele Sale, vom avea parte de bucuria Sa, atunci cand vom fi sus, pentru totdeauna. In prezent, este crucea pe care o cunostem foarte putin, dar perspectiva noastra, este El Insusi, si bucuria, si gloria impreuna cu El.

                                                                 *          *          *

          Nu cred ca exista mai mult sentiment in durere decat in simpatie; evident, aceast lucru este diferit; dar, la mormantul lui Lazar, sentimentul mortii, la Domnul, era mult mai profund, decat la Marta si la Maria; ceea ce intrista inima Domnului nu era neaparat pierderea lui Lazar; era mai degraba ceea ce insemna moartea pentru inima omului.
          Cat este de minunat sa vedem ca Biruitorul mortii a coborat El Insusi in moarte pentru noi! Cat de desavarsit a fost El! El este cel care umple fiecare gol; in El nu pierdem nimic.

                                                                 *          *          *

          Pe pamant nu suntem decat in trecere; in curand se va sfarsi pelerinajul nostru. Ce har, atunci cand orice legatura care, intr-un fel sau in altul, ne-a tinut legati de aceasta lume nenorocita si rea, va disparea pentru totdeauna! Atunci ne vom afla in lumina deplina unde totul este desavarsit. 
         
aze