Translate

luni, 13 noiembrie 2017




           Istoria profetica a crestinatatii vazuta in cele sapte                adunari din Asia in Apocalipsa 2 si 3
                                                                                                                                                                   - III -


          Raymond K. Campbell


          3          Mesajul catre Smirna - Apocalipsa 2:8-11

          "Si ingerului adunarii din Smirna scrie-i: Acestea le spune Cel dintai si Cel din urma, care a fost mort si a inviat: Stiu (*) necazul tau si saracia ta - dar esti bogat - si hula celor care isi zic ca sunt iudei si nu sunt, ci sunt o sinagoga a lui Satan. Nu te teme deloc de ce vei suferi" (Apoc. 2:8-10a).

          (*) In versiunea engleza King James, expresia "faptele tale" este repetata pentru fiecare scrisoare, dar versiunea Darby, franceza sau engleza, nu o reia pentru Smirna si Pergam.


          3.1          Semnificatia numelui

          Numele "Smirna" inseamna "mir"; acesta este un parfum aromatic care emana dintr-un arbust care trebuie scuturat pentru a degaja tot parfumul sau, un parfum dulce. Astfel, adunarea din perioada Efesului a trebuit sa fie scuturata pentru a fi adusa la dragostea dintai. In Smirna, ajungem la a doua perioada din istoria profetica a crestinatatii. Aici gasim biserica zdrobita de incercarile ingrozitoare ale persecutiei si ale martirajului, si tamaia parfumata care se inalta catre Dumnezeu. Mirul era folosit la inmormantari, si, in moartea acestor martiri din Smirna, parfumul dulce al mirului se inalta spre Dumnezeu. Smirna este biserica in suferinta.
          Atunci cand Domnul a vorbit pentru prima data de Adunarea Sa in Matei 16:18, El a zis: "Pe aceasta stanca voi zidi Adunarea Mea si portile Locuintei mortilor (gr. hades) nu vor invinge". Satan L-a urat pe Hristos, stanca, si el are ura totdeauna fata de tot ceea ce reprezinta Hristos in lume, astfel ca portile Locuintei mortilor sunt deschise fata de Adunarea Sa in grozavele persecutii romane impotriva crestinilor. Aceasta perioada a durat aproximativ din anul 167 dupa I.H. pana spre anul 313 dupa I.H., atunci cand persecutia a incetat. In aceasta perioada a avut loc un dublu atac asupra Bisericii. In exterior, ea era oprimata si persecutata de Roma pagana, iar din interior, ea era atacata de hula celor care isi ziceau iudei, dar care erau o sinagoga a lui Satan. Le vom vedea in detaliu mai tarziu.
          Dumnezeu a ingaduit persecutarea Adunarii Sale de catre Satan si a folosit-o pentru a opri declinul care a inceput in perioada Efesului. Dragostea Sa pentru poporul Lui i-a ingaduit lui Satan ca sa-i trezeasca prin persecutie, astfel ca El sa poata implini curatirea si restaurarea sfintilor Sai si ca lumina Adunarii sa poata straluci mult mai viu. Necazurile si incercarile dureroase prin care ei au trecut au manifestat o credinciosie minunata fata de Domnul. Astfel, marturia Adunarii a stralucit si sfesnicul, care era in pericol sa fie indepartat la Efes, a fost pastrat. Scopul lui Satan era de a nimici marturia Domnului, dar Dumnezeu a lucrat in binecuvantare si S-a folosit de aceste eforturi ale lui Satan pentr a trezi si a face sa straluceasca Adunarea Sa. Astfel, Dumnezeu este intotdeauna deasupra eforturilor lui Satan si aduce binecuvantari mari.
          Vom gasi o asemanare intre cele sapte parabole ale Imparatiei cerurilor, despre care Domnul vorbeste in Matei 13, si aceste scrisori catre cele sapte adunari din Asia. In prima parabola, am vazut lucrarea semanatorului semanand samanta buna. Aceasta corespunde perioadei de la Efes unde este multa osteneala pentru Domnul. In a doua parabola, vedem vrajmasul activ care seamana neghina, un fel de secara otravita. Aceasta corespunde perioadei din Smirna, unde vrajmasul, Satan, a fost in mod special activ in persecutia si coruperea Evangheliei curate a harului lui Dumnezeu. In continuarea studiului nostru despre cele sapte adunari, vom face si alte comparatii cu parabolele din Matei 13.


          3.2          1) Prezentarea Domnului

          La Smirna, Domnul Se prezinta ca "Cel dintai si Cel din urma, care a fost mort si a inviat", si ca Acela care stie necazul lor, saracia lor si hula din partea celor care sunt sinagoga lui Satan. Ca in fiecare adunare, caracterul in care Domnul Se prezinta este intotdeauna adecvat la situatiile, la imprejurarile si la starea in care adunarea respectiva se gaseste; astfel, aceasta prezentare a Domnului la Smirna este in armonie cu nevoia acestei adunari. Pentru cei care se confruntau cu martirajul din cauza lui Hristos, persecutati pana la moarte sub cei zece conducatori romani consecutivi, ce inviorare de a avea inimile indreptate astfel spre Acela care era Cel dintai si Cel din urma, si care a coborat in moarte si care este viu pentru totdeauna.
          Prezentandu-Se astfel la Smirna, Domnul a vrut sa abata inimile lor de la necazuri si suferinte si sa le ocupe cu El, care a suferit totul. Nu trebuie sa ne temem de moarte, de mania omului, sau de puterea lui Satan atunci cand ochiul nostru este indreptat spre Acela care a avut de-a face cu toata puterea vrajmasului, inclusiv ultimul vrajmas moartea insasi, si pe care Il vedem viu pentru totdeauna, Cel care este etern.
          Cu siguranta, aceste cuvinte ale Domnului au fost reale incurajari si mangaieri pentru poporul Sau prin aceste grozave persecutii, si pentru sfintii lui Dumnezeu din toate timpurile. Caci, chiar si in zilele noastre, multi sfinti ai lui Dumnezeu au fost chemati sa-si dea viata pentru Hristos in diferite tari. Binecuvantatul nostru Domna a luat parte la sange si la carne "ca prin moarte sa-l desfiinteze (sa faca fara putere) pe cel care are puterea mortii, adica pe diavolul, si sa-i elibereze pe toti aceia care, prin frica de moarte, erau supusi robiei toata viata lor" (Ev. 2:14-15). El a infruntat toata puterea vrajmasului si l-a invins, si ar vrea ca ai Sai sa se increada in El care poate sa spuna: "Nu te teme! Eu sunt Cel dintai, si Cel din urma, si Cel viu; si am fost mort si iata sunt viu in vecii vecilor; si am cheile mortii si ale Locuintei mortilor (gr. hades)" (Apoc. 1:17-18).
          Astfel, Domnul incurajeaza pe sfintii Sai sa nu se teama de Satan care avea altadata puterea mortii, ci sa priveasca la El care a murit pentru a ne elibera de teama de moarte si de robia ei. Ne gandim, de asemenea, la cuvintele Sale din Luca 12:4-5 : "Nu va temeti de cei care ucid trupul si, dupa aceasta, altceva nu mai pot face. Va voi arata de cine sa va temeti: Temeti-va de Acela care, dupa ce a ucis, are autoritate sa arunce in gheena". Satan a cautat sa-i sperie pe credinciosi din timpul Smirnei si a folosit teama de moarte pentru a indeparta Adunarea de credinciosia fata de Hristos. Pentru a raspunde la acest efort al lui Satan, Domnul atrage atentia alor Sai asupra Lui Insusi ca Cel care a inviat si este viu pentru totdeauna.


          3.3          2) Aprobarea si incurajarea Domnului; atacul din exterior

          "Stiu necazul tau si saracia ta - dar esti bogat". Astfel, Domnul, in harul Sau minunat, incurajeaza si felicita aceasta incercata biserica. Faptele lor erau lucrate in cuptorul arzator al necazului si al incercarii, si El le aprecia. Necazurile si saracia lor erau mari, dar Domnul zice pentru ai mangaia, ca sa zicem asa: Stiu (faptele tale de credinta si) suferintele tale si saracia ta. El vede toate acestea asa cum a vazut altadata pe ucenicii Sai trudindu-se sa vasleasca in mijlocul vantului impotrivitor, si venind la ei, le-a zis: "Indrazniti; Eu sunt, nu va temeti" (Matei 14:23-27). Astfel, acesti sfinti incercati erau sprijiniti de dragostea Domnului si de faptul ca El stia necazul si saracia lor.
          Saracia sfintilor lui Dumnezeu era intr-adevar mare in aceasta perioada din Smirna. Ei erau priviti ca dusmani de catre vecinii lor si de catre stat, si vrajmasii lor i-au inconjurat ca o haita de lupi infometati gata sa-i sfasie. Au trebuit sa fuga in catacombele subterane unde traiau in intuneric. Noaptea, unii mai puternici si mai curajosi se aventurau inafara pentru hrana. Unii dintre ei si multi altii dintre primii crestini au fost prinsi si aruncati la leii infometati, inaintea miilor de spectatori. Altii au fost infasurati in vesminte imbibate in ulei, legati pe stalpi, si aprinsi ca niste torte pentru a lumina arena pentru jocurile romane. Cata saracie cu privire la lucrurile de pe pamant! Dar Domnul zice despre ei ca erau bogati.
          Evrei 11:35-39 descrie suferintele barbatilor si femeilor credintei de altadata, care neacceptand eliberarea, astfel ca sa dobandeasca o inviere mai buna. Au fost ucisi cu pietre, au murit ucisi de sabie, au ratacit, lipsiti, necajiti si chinuiti. Au ratacit in pustiuri, pe munti, in pesteri si in crapaturile pamantului. Aceste lucruri au fost, de asemenea, adevarate despre crestinii din perioada bisericii de care ne ocupam. Nu au acceptat eliberarea care le era oferita daca renuntau la Hristos, ci credinta lor a triumfat in moarte si asteptau biruinta deplina in inviere. "De care lumea nu era vrednica" (Ev. 11:38); iata aprecierea lui Dumnezeu despre toti acesti martiri credinciosi.
          Desi saracia materiala din Smirna a fost mare, Domnul zice in aprobarea Lui: "dar esti bogat". Dupa aprecierea Sa, ei erau bogati in fapte bune, bogati in credinta, bogati in Dumnezeu. Iacov 2:5 spune: "Nu i-a ales Dumnezeu pe cei saraci in felul lumii ca sa fie bogati in credinta si mostenitori ai Imparatiei pe care le-a promis-o celor care-L iubesc?". Si in 1 Timotei 6:18, este indemnul de a fi bogati in fapte bune.
          Smirna contrasteaza cu Laodiceea, biserica din perioada actuala. Acesteia Domnul i-a zis: "Pentru ca spui: Sunt bogat si m-am imbogatit si n-am nevoie de nimic! si nu stii ca tu esti cel nenorocit si de plans si sarac si orb si gol" (Apoc. 3:17). Biserica marturisitoare de astazi se poate lauda cu marile bogatii pamantesti, dar ce saracie spirituala vede Domnul acolo! Poate aceasta este adevarat si pentru noi ca credinciosi; putem expune cu mandrie multe bunuri materiale, dar cate bogatii spirituale avem?
          Din punct de vedere spiritual, Biserica a prosperat intotdeauna mai mult in vremuri de persecutie si necaz decat in timpuri de prosperitate. Atunci cand totul merge bine, poporul lui Dumnezeu adesea adoarme, devenind neglijent si indiferent, indepartandu-se de Domnul. Atunci cand crestinul obtine in lume bogatie, glorie si pozitii de onoare, el este in pericol si spiritualitatea tinde sa se micsoreze. Cand crestinii sunt saraci si cand nu se gandesc la pozitia lor in lume, atunci nu exista un astfel de pericol din punct de vedere spiritual. Incercarile si persecutiile ne indreapta mai mult spre Domnul, si descopera adevaratul caracter al lumii.
          "Nu te teme deloc de ce vei suferi. Iata, diavolul va arunca dintre voi in inchisoare, ca sa fiti incercati; si veti avea necaz zece zile. Fii credincios pana la moarte si-ti voi da cununa vietii" (Apoc. 2:10). Domnul continua astfel sa incurajeze adunarea din Smirna sa Ii fie credincioasa pana la moarte, si sa nu se teama de lucrurile pe care diavolul le va face pentru ca ea sa sufere. Hristos a ingaduit lui Satan de a-i persecuta pentru un timp limitat, in sens figurativ zece zile. El a ingaduit pentru binele lor spiritual si etern. Cat este de bine sa stim ca Dumnezeul nostru este mai presus de toate, mai presus de toate masinatiunile, de puterea si de planurile vrajmasului, si ca nu ni se poate intampla decat ceea ce El ingaduie, si numai pentru timpul pe care il ingaduie.
          Cele zece zile de necaz stabilite profetic, au fost implinite sub forma celor zece edicte de persecutie impotriva crestinilor sub zece imparati romani, incepand prin Nero si sfarsind prin Diocletian. Ultima persecutie a durat zece ani si a fost cea mai violenta dintre toate, vrajmasul cautand a eradica si elimina crestinismul. Dar, sub imparatul Constantin, persecutia a incetat in intregime in jurul anului 313 dupa I.H.
          "Fii credincios pana la moarte si-ti voi da cununa vietii". Domnul va da martirului ceea ce este dincolo de aceasta viata si moarte, cununa vietii. Este una din cele cinci cununi despre care vorbeste Scriptura pentru a incuraja pe credinciosi. Cununa vietii este pentru cei care sunt gata sa-si dea viata pentru Domnul. Cineva a scris cateva cuvinte minunate despre aceasta cununa: "Cununa vietii - viata in maturitatea sa deplina, incununata, ca sa zicem asa, de aprobarea Lui speciala; viata, viata eterna, libera de orice dificultate, bucurandu-se deplin de propriile sale obiecte, si manifestata in toata perfectiunea in propria sa sfera chiar in prezenta Domnului, in acest loc special in glorie, pe care Domnul, in harul Sau, poate sa o dea celor care sunt credinciosi pana la moarte. Iata cununa vietii" (E. Denett).
          Ca si consideratie practica pentru noi referitor la acest subiect, am putea sa ne intrebam: Ce inseamna Domnul pentru noi ca importanta? Credinta noastra in Hristos este ea mai mult pentru noi decat viata insasi? Apostolul Pavel a zis: "Dar eu nu tin numai decat la viata mea, ca si cum mi-ar fi scumpa, ci vreau numai sa-mi sfarsesc cu bucurie calea" (Fapte 20:24, dupa KJV).) Viata este foarte scumpa omului natural, dar Domnul trebuie sa aiba mai multa importanta decat viata insasi. Fie ca si noi sa cerem harul sa fim credinciosi Domnului, inclusiv pana la moarte, ca si sfintii din Smirna de altadata.
          Cititorul va observa ca Domnul nu are nicio mustrare pentru adunarea din Smirna. In suferintele si necazul lor, El Se limiteaza  la a-i incuraja si aproba.
          In continuarea studiului nostru, ne vom ocupa de cei pe care Domnul ii numeste "sinagoga lui Satan", si de indemnul fata de cel care are urechi, si de promisiunea invingatorului.


          3.4          3) Dublul atac

          A avut loc un dublu atac al vrajmasului impotriva Smirnei. Pe langa persecutia din exterior prin paganii pe care tocmai i-am vazut, a avut loc un efort si un atac al lui Satan din interior. Astfel, Domnul a zis: "Stiu ... hula celor care isi zic ca sunt iudei si nu sunt, ci sunt o sinagoga a lui Satan" (2:9). Cei care pretindeau a fi iudei (termenul este folosit simbolic) batjocoreau intr-un mod nelegiut adevarata Biserica si facand-o astfel sa sufere.
          Satan lucra prin doua moduri diferite. Apostolul Petru ne spune: "Vrajmasul vostru, diavolul, da tarcoale ca un leu care racneste, cautand pe cine sa inghita" (1 Pet. 5:8). Un leu este indraznet si puternic, repezindu-se asupra prazii sale cu toata puterea si furia lui. Aceasta reprezinta Satan ca persecutor al poporului lui Dumnezeu. Sub acest caracter, el se afla in spatele persecutiilor imparatilor pagani, cautand sa zdrobeasca si sa inghita Adunarea lui Hristos.
          Apostolul Pavel ne vorbeste despre un alt mod prin care Satan si-a facut lucrarea. Vorbind despre falsi apostoli, lucratori vicleni, care se prefac in apostoli ai lui Hristos, el scrie: "Si nu e de mirare, pentru ca insusi Satan se preface in inger al luminii" (2 Cor. 11:13-14). Satan lucreaza adesea sub acest caracter, prin slujitorii sai; ca inger al luminii, el pretinde ca are lumina de la Dumnezeu, el citeaza Scriptura, dar strica Cuvantul lui Dumnezeu si-l manipuleaza cu viclenie (2 Cor. 2:17 ; 4:2), cu scopul de a insela si perverti adevarul lui Dumnezeu.


          3.5          Atacul din interior

          Atacul din interior al vrajmasului, in aceasta perioada la Smirna, s-a facut sub caracterul unui inger al luminii si prin lucratori vicleni. Era activitatea acelora care si-au asumat o forma religioasa, a celor care pretindeau ca au dreptul legitim si ereditar pentru a fi poporul lui Dumnezeu, iudeii.
          Ei insultau pe crestini si calomniau adunarea. In acest fel, adevaratii credinciosi din Smirna sufereau batjocuri, ura si dispret din partea acestor oameni religiosi care stricau Evanghelia curata a harului lui Dumnezeu. Acesta era un test pentru Biserica marturisitoare prin acesti falsi revendicatori, si Domnul ii numeste foarte sever "sinagoga lui Satan".
          Deoarece acesti falsi revendicatori isi ziceau iudei, este util sa ne referim la Romani 2:28-29 unde gasim caracterele unui advarat iudeu din punct de vedere spiritual. "Pentru ca iudeu nu este cel in afara, nici circumcizie, aceea in afara, in carne; ci iudeu este acela inauntru, si circumcizie, aceea a inimii, in duh, nu in litera; a carui lauda este nu de la oameni, ci de la Dumnezeu". Aceste trasaturi spirituale nu se gaseau la acesti revendicatori, astfel ca Domnul zice despre ei ca nu erau deloc iudei.
          Pentru a inviora pe acesti credinciosi afectati de suferinta acestui dublu atac al lui Satan, Domnul zice "Stiu ... hula celor care isi zic ca sunt iudei si nu sunt", stiu necazul si incercarile voastre. Ce inviorare pentru poporul lui Dumnezeu din toate timpurile sa-L auda zicand: "Stiu"! El stie, El simte si simpatizeaza cu poporul Sau aflat in suferinta si in incercari; El il va elibera la timpul Sau.


          3.6          Sinagoga lui Satan

          Domnul spune ca cei care huleau adevarata Adunare din perioada Smirnei erau "o sinagoga a lui Satan". Acesta este un limbaj puternic si este necesar sa ne preocupam mai in detaliu asupra acestui grup si asupra semnificatiei acestei expresii.
          In aceste scrisori catre cele sapte adunari din Asia, se observa o dezvoltare a raului care a patruns in Biserica marturisitoare. Cand vedem ceea ce caracterizeaza crestinatatea de astazi, vedem multe lucruri care nu se gaseau in biserica de la inceput, in timpul apostolilor, dupa cum arata Scriptura, si ne putem intreba cum au putut sa apara acestea. In istoria profetica a crestinatatii din aceste scrisori catre cele sapte adunari, putem urmari originea si dezvoltarea acestor lucruri rele si a principiilor nescripturistice care se gasesc in crestinatatea de astazi. Acum, la Smirna, intalnim ceea ce este numit "o sinagoga a lui Satan".
          Acestia, care isi ziceau ca sunt iudei, pretindeau a fi adevaratul popor al lui Dumnezeu, mostenitorii privilegiilor spirituale ale vechiului Israel. El insistau asupra principiilor iudaice si cautau sa puna pe credinciosii dintre natiuni sub lege si pe acelasi teren ca Israel de altadata sub legamantul legii de la Sinai. Ei erau deja activi in zilele apostolilor care au trebuit sa lupte impotriva acestori invatatori iudaizanti.
          In Fapte 15, ni se spune de unii care au coborat din Iudeea si invatau pe credinciosii dintre natiuni la Antiohia, ca daca nu erau circumcisi dupa obiceiul lui Moise, nu puteau fi mantuiti (v. 1). Pavel si Barnaba nefiind de acord cu ei au discutat mult pe acest subiect. La Ierusalim, unii s-au ridicat si au zis ca era necesara circumcizia convertitilor dintre natiuni si a le porunci sa pazeasca legea lui Moise. Petru a raspuns zicand ca aceasta insemna de a pune pe umarul ucenicilor un jug pe care nici parintii lor si nici ei nu au fost in stare sa-l poarte, ci, spune el,: "credem ca suntem mantuiti prin harul Domnului Isus, in acelasi fel ca si ei" (Fapte 15:5-11).
          In epistola catre Galateni, apostolul Pavel s-a impotrivit cu tarie celor care predicau o alta evanghelie decat cea a harului lui Dumnezeu pe care el a primit-o de la Hristos si pe care o predica. "Dar sunt unii care va tulbura si doresc sa strice Evanghelia lui Hristos. Dar chiar daca noi sau un inger din cer va va vesti o alta evanghelie decat Evanghelia pe care v-am vestit-o noi, sa fie anatema" (Gal. 1:7-8). Acestia sunt acei invatatori iudaizanti ai legii care, de asemenea, au tulburat pe sfintii din Galatia si au stricat Evanghelia. A adauga un singur lucru la Evanghelia mortii lui Hristos pentru pacatele noastre, inmormantarea si invierea Lui pentru indreptatirea noastra, ca si cum ar fi necesar pentru mantuire, aceasta ar insemna stricarea (sau, pervertirea, n.t.) Evangheliei.
          Satan era deci la lucru din primele zile ale Adunarii, cautand sa deformeze si sa strice Evanghelia curata a harului lui Dumnezeu. Acest efort al adversarului a continuat impotriva Bisericii si impotriva Evangheliei, si acum in timpul din Smirna, acesta a devenit ceva sistematic prin care acesti invatatori cautau sa introduca iudaismul in Adunarea lui Dumnezeu, amestecand legea cu harul, in timp ce ii huleau pe credinciosii fideli. Se intemeiase acum o grupare cu pretentiile cele mai  inalte, si ei erau stricatorii Evangheliei, distrugatorii crestinismului viu; ei insisi erau inselati de Satan. Domnul ii numeste intepator "o sinagoga a lui Satan", caci aceasta erau din punct de vedere moral, condusi, adunati si animati de Satan, in vederea planurilor sale rele.
          Gruparea (sau, partida, n.t.) patristica, numita de obicei "parintii bisericii", a reprezentat conducatorii acestei nefericite iudaizari sistematice a adunarii. Aceasta lucrare rea a castigat deja teren in biserica marturisitoare din aceasta perioada a Smirnei, si astazi, crestinatatea este impregnata de iudaism, sau de principii iudaice, amestecate cu adevaratul crestinism, legea si harul fiind amestecate, si Evanghelia harului lui Dumnezeu fiind pervertita.


          3.7          Contrast intre crestinism si iudaism

          Adunarea Dumnezeului celui viu nu este o continuare a iudaismului intemeiat de Dumnezeu in Vechiul Testament; in consecinta, principiile iudaismului nu pot fi transpuse in Adunare sau adaptate sub nicio forma. Adunarea este in cel mai mare contrast cu iudaismul.
          Israel, sau iudaismul, este un corp pamantesc, o institutie pentru pamant, o natiune cu sperante pamantesti. Exista o clasa speciala de preoti, un locas in care doar preotii puteau intra, si poporul se inchina de departe. Erau jertfe permanente pentru pacat, si o perdea care tinea inchinatorii in afara prezentei lui Dumnezeu. Adunarea (lui Israel, n.t.) era alcatuita dintr-un amestec din cei care aveau credinta adevarata si de cei care nu aveau, credinciosi si necredinciosi amestecati pe o baza nationala, cautand sa tina legea ca baza de acceptare inaintea lui Dumnezeu. Termenul "sinagoga" semnifica "o strangere laolalta", si acesta era principiul iudaic, un popor amestecat adunat impreuna pe pamant cu sperante nationaliste.
          Biserica, sau Adunarea lui Dumnezeu, este intr-un contras categoric cu toate trasaturile anterioare ale iudaismului. Ea incepe cu temelia crucii lui Hristos - o lucrare competa si implinita pentru pacat - invierea si inaltarea lui Hristos la cer pentru noi, coborarea Duhului Sfant, care a alcatuit singurul Trup de credinciosi si care locuieste in ei si i-a unit cu Capul inviat si glorificat in cer. Perdeaua este rupta si toti adevaratii credinciosi in Hristos sunt preoti si au privilegiul de a se apropia de Dumnezeu in Locul prea sfant prin sangele lui Isus (Ev. 10:19-22) ; 1 Pet. 2:5). Deoarece este unita cu Hristos in glorie, Adunarea este chemata sa fie un popor ceresc, si ei ii este data speranta cereasca de a fi cu Domnul in glorie. Sperantele si binecuvantarile sale nu sunt deloc pamantesti ca ale lui Israel.
          Cuvantul grec tradus in Biblie prin "biserica" sau "adunare" este "eclesia" si semnifica "o adunare chemata in afara". Aceasta inseamna un popor chemat afara din lume pentru a fi credincios Domnului sau, care este acum respins, si care este legat de El in glorie si care asteapta revenirea Lui. Adevarata biserica nu este o simpla strangere alcatuita dintr-un amestec de credinciosi convertiti si din oameni neconvertiti sau naturali, asa cum era sinagoga iudaica. Vedem astfel ca exista o foarte mare diferenta intre Adunarea lui Dumnezeu, Biserica, si iudaismul cu templul si sinagogile sale.

                    "S-a rupt perdeaua noi intram la tronul Sau de har,
                    Se-arata-a Domnului virtuti ce umplu Locul sfant.
                    Scump sangele Sau e prezent, ne-apropiem de tron,
                    Iar ranile Lui in cer spun: lucrarea s-a sfarsit.

                    Aici vedem placerea Sa in jertfa lui Isus,
                    El, Mare Preot e si Dar, prin El intram in cer.
                    In Sfanta Sfintelor curati, prin sangele Sau scump,                                                                                  Venim 'naintea Tatalui si Lui ne inchinam." (James G. Deck)


          3.8          O crestinatate care a luat trasaturile iudaismului

          Se constata astazi ca biserica marturisitoare a pierdut in cea mai mare parte din caracteristicile care trebuiau s-o deosebeasca de iudaism si ca cea mai mare parte a crestinatatii este caracterizata de principii iudaice. Ea devenind o simpla sinagoga, o adunare mixta din credinciosi si necredinciosi, cautand sa tina legea poruncilor pentru mantuire sau ca regula de viata. Ea s-a instalat pe pamant si nu asteapta revenirea Domnului. Ea a devenit o tabara ca iudaismul de altadata, desi poarta in exterior haina crestinismului. Punerea in evidenta a iudaismului si introducerea principiilor sale in biserica marturisitoare au distrus adevaratul caracter al crestinismului, si acest sistem si aceasta stare de lucruri Domnul le numeste, din punct de vedere moral, "o sinagoga a lui Satan" la Smirna.
          Astfel, apelul fata de credinciosii de altadata de a iesi din tabara iudaica si de a merge spre Hristos care este lepadat, este aplicabil si fata de crestinii de astazi. "Deci sa iesim la El, afara din tabara, purtand ocara Lui" (Ev. 13:13). Credinciosul serios care doreste sa-L onoreze pe Hristos si sa pazeasca Cuvantul Sau, trebuie sa iasa doar la Hristos si sa se desparta de tabara crestinatatii cu principiile sale iudaizante.


          3.9          4) Indemnul catre urechea care aude

          "Cine are urechi sa auda ceea ce Duhul spune adunarilor" (Apoc. 2:11a). Aici, ca si in fiecare scrisoare catre adunarile din Asia, Domnul indeamna urechea care aude sa asculte ceea ce Duhul spune adunarilor. Fiecare in mod individual este responsabil sa auda si sa asculte mesajul Duhului. Trebuie sa auzim cuvintele de mangaiere, de incurajare, promisiunea unei rasplatiri viitoare, si indemnul de a fi credincios pana la moarte.


          3.10          5) Promisiunea invingatorului

          "Invingatorul nu va fi nicidecum vatamat de a doua moarte" (v. 11b). Aceasta era promisiunea incurajatoare pentru fiecare credincios care depasea teama de moartea fizica in credinciosia fata de Hristos, la aparitia ispitei de a-L renega si de a trai pe pamant (in sensul de a scapa de moarte, n.t.). Promisiunea era, de asemenea, pentru acela care trecea peste hula si dispretul cauzate de cei din sinagoga lui Satan, cei care stricau Evanghelia.
          In Apocalipsa 20:11-14 este vorba despre a doua moarte care nu va atinge pe invingator, dupa promisiunea de aici. Acolo gasim descrierea scenei de judecata dinaintea tronului mare si alb, cand mortii nemantuiti vor invia si ca Dumnezeu se va ocupa de trupurile inviate si de sufletele si duhurile celor ale caror nume nu figureaza in cartea vietii. "Moartea si Locuinta mortilor au dat pe mortii care erau in ele; si au fost judecati fiecare potrivit faptelor lor. Si Moartea si Locuinta mortilor au fost aruncate in iazul de foc. Aceasta este a doua moarte".
          Moartea este starea trupului in mormant, si Locuinta mortilor (hades) va da inapoi sufletele si duhurile acelora care nu au nicio parte la prima inviere anterioara despre care este vorba in Apocalipsa 20:5-8. Apoi, intrega persoana (trup, suflet si duh) a tuturor acestor morti inviati va fi aruncata in iazul de foc pentru totdeauna. Aceasta este a doua moarte, despartirea eterna de Dumnezeu, partea groaznica si eterna a tuturor acelora care au murit fara Hristos, Mantuitorul.
          Multi crestini din aceasta perioada din Smirna au fost ucisi din cauza credintei lor in Hristos, trecand astfel prin moartea fizica; cu toate acestea, ei sunt numit invingatori si primesc siguranta binecuvantata a imunitatii fata de aceasta a doua moarte a judecatii eterne. Ce speranta binecuvantata si invioratoare pentru ei, si pentru credinciosii din toate timpurile.

                 
         

       

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze