Istoria profetica a crestinatatii vazuta in cele sapte adunari din Asia in Apocalipsa 2 si 3
- IV -
Raymond K. Campbell
4 Mesajul catre Pergam - Apoc. 2:12-17
"Si ingerului adunarii din Pergam scrie-i: Acestea le spune Cel care are sabia ascutita cu doua taisuri: Stiu unde locuiesti: unde este tronul lui Satan" (Apoc. 2:13)..
4.1 Semnificatia numelui
Numele Pergam semnifica "multe casatorii". Pavel a scris adunarii din Corint ca era gelos fata de ei cu o gelozie a lui Dumnezeu; pentru ca el ii logodise cu un singur barbat, ca sa-i infatiseze lui Hristos ca pe o fecioara curata (2 Cor. 11:2). Adevarata biserica este logodita cu Hristos, si se va casatori cu El, Cel pe care-L iubeste, mirele ei, dupa venirea Sa pentru mireasa Lui. Dar aceasta nunta si aceasta casatorie binecuvantata a fost complet uitata pe parcursul acestei a treia perioade din istoria bisericii marturisitoare, care este profetic inaintea noastra sub forma Pergamului. Acesta era intr-adevar un timp de "multe casatorii", pentru ca in timp ce pretinde a fi credincioasa lui Hristos, biserica s-a unit si s-a casatorit cu lumea, si cu paganii, cu lumea pagana.
4.2 Conditii schimbate
Cu Pergam, avem o stare de lucruri cu totul diferita de cea din perioada precedenta din Smirna. Acolo, biserica a fost persecutata fara incetare prin cei zece imparati romani timp de mai mult de o suta de ani. Dar acum, cu victoria lui Constantin asupra lui Maxsentius pentru tronul imperiului roman, persecutia impotriva crestinilor a incetat. Constantin a pretins ca avut viziunea unei cruci de foc cu inscriptia: "Prin acest semn vei invinge". Atunci el a adoptat semnul crucii ca emblema imperiala pentru armatele sale si s-a declarat convertit la crestinism, desi el nu a fost niciodata botezat pana spre sfarsitul vietii sale.
El a fost victorios pe plan militar, si un edict public in favoarea crestinilor a fost publicat in anul 313 d. Hr. Constantin a vazut rapid superioritatea crestinismului si ca crestinii erau cei mai buni cetateni, etc., atunci el a pubicat un edict impotriva paganismului in anul 324 d. Hr. S-a dat crestinilor pozitii de onoare, si episcopii bisericii s-au asezat pe tronuri impreuna cu nobilii imperiului. Constantin si-a luat locul de cap al bisericii, deschisa acum fata de lume, dar in acelasi timp si-a pastrat titlul de Pontifex Maximus (suveran Pontif) - marele preot al paganilor. El nu a renuntat niciodata la acest titlu.
Biserica si statul au devenit astfel aliate. Biserica si lumea si-au dat mana intr-o casatorie profana. Supunerea fata de Hristos si de Cuvantul Sau a fost sacrificata, si Domnul a trebuit sa spuna ca Pergam locuia acolo unde era tronul lui Satan. Istoria relateaza cum maretele temple pagane si vesmintele preotilor lor au fost consacrate pentru inchinarea crestina. Pentru a impaca preotii si poporul pagan cu noua ordine a crestinismului, numeroase ritualuri si ceremonii pagane au fost insusite de biserica. Festivalurile pagane au fost schimbate in zile de sarbatoare, un exemplu notabil fiind ceea ce se numeste "Craciunul".
Ziua de 24 sau 25 decembrie era tinuta de toate natiunile pagane in onoarea nasterii fiului "Imparatesei cerurilor". Nu s-a auzit niciodata vorbindu-se de vreun festival precum Craciunul in biserica crestina pana in secolul patru. Aceasta a avut loc in perioada lui Constantin, cand ziua de 25 decembrie, sarbatoare pagana, a fost insusita de biserica, facand din ea ziua de nastere a lui Hristos.
In acest mod, paganii si crestinii s-au unit intr-o alianta profana si in stricaciunea pagana cu nume crestine. La Pergam, Satan este in biserica ca un sarpe inselator si amagitor. El nu a putut sa zdrobeasca biserica prin persecutie, dar el reuseste acum sa o strice din interior.
4.3 1) Cum Se prezinta Domnul
La aceasta adunare din Pergam, si la biserica marturisitoare din aceasta a treia perioada profetica, Domnul Se prezinta ca "Cel care are sabia ascutita cu doua taisuri" si ca Acela care stia unde locuiau si cum s-au instalat acolo unde este tronul lui Satan, in compromis si indiferenta fata de gloria si sfintenia Sa. Dupa cum s-a remarcat anterior in aceste studii, prezentarea Domnului pentru fiecare adunare este totdeauna in acord cu starea pe care El o gaseste, si aici este cheia situatiei si remediul pentru ceea ce este rau.
Sabia ascutita cu doua taisuri, este Cuvantul lui Dumnezeu (Ev. 4:12). Apocalipsa 19:15 ne spune ca atunci cand Domnul va veni pentru judecata, El va lovi natiunile cu o sabie ascutita cu doua taisuri care iese din gura Sa. Adresandu-Se catre Pergam ca Cel care are sabia ascutita cu doua taisuri, Domnul atentioneaza adunarea ca El este pe punctul de a cerceta si de a arata adevarata stare spirituala a sa si de a judeca aceasta stare prin Cuvant, care este mai patrunzator decat o sabie ascutita cu doua taisuri.
Datorita faptului ca Sfantul Sau Cuvant nu mai era criteriul de judecata in adunare, El vine cu sabia pentru a dovedi ca Cuvantul nu si-a pierdut niciodata puterea in mainile Sale. Daca Pergam ar fi fost sub actiunea si puterea Cuvantului lui Dumnezeu, nu ar fi facut compromis, nici nu s-ar fi pus sub puterea amagitorului, Satan, nici nu s-ar fi asezat acolo unde era tronul sau. Cuvantul lui Dumnezeu este puterea lui Dumnezeu pentru a detecta si a se ocupa de rau; "in stare sa judece gandurile si intentiile inimii". Adunarea din Pergam a incetat sa foloseasca Cuvantul; ea nu a incercat pe cei care isi ziceau apostoli si nu erau, dupa cum a facut Efes si a fost laudata de Domnul pentru ca a facut-o. In consecinta, starea din Pergam era foarte grava si rea. Paganismul era acum amestecat cu crestinismul, precum si cu iudaismul, ceea ce am vazut venind din perioada din Smirna.
Acesta este un cuvant practic pentru Biserica lui Hristos din toate timpurile. Cuvantul lui Dumnezeu este sabia ascutita de care trebuie sa depindem si pe care trebuie sa o folosim impotriva vrajmasului si impotriva vicleniilor sale. Daca ne alipim strans de Cuvantul Sau, si daca ne tinem de el, vom fi feriti de raul din lume si de Satan. Prin neglijenta fata de Cuvantul lui Dumnezeu si prin indiferenta fata de invataturile sale, biserica a cazut in amagirile si cursele vrajmasului ei declarat, devenind corupta ca la Pergam. Psalmistul putea sa zica: "dupa cuvantul buzelor Tale, eu m-am pazit de caile celui violent" (Ps. 17:4). De aceea suntem indemnati sa imbracam armura completa a lui Dumnezeu, ca sa putem sta tari impotriva uneltirilor diavolului, si de a lua de asemenea "sabia Duhului, care este Cuvantul lui Dumnezeu" (Efes. 6:11,17). Remediul pentru orice situatie falsa si rea, este Cuvantul lui Dumnezeu si folosirea lui prin puterea Duhului.
In plus, Domnul zice adunarii din Pergam: "Stiu unde locuiesti: unde este tronul lui Satan". Pergam era capitala provinciei romane din Asia, din acel timp, si era renumita pentru ritualurile si ceremoniile sale pagane. Paganismul domnea din acest centru, si idolatria se raspandise in toate provinciile din Asia. Persecutiile impotriva Bisericii au venit din Pergam. Acum, in aceasta perioada din Pergam, Biserica locuia acolo unde se afla tronul lui Satan.
Satan este acum "dumnezeul veacului acestuia" (2 Cor. 4:4); lumea este deci locul unde se afla tronul sau. Puterea cuvintelor Domnului de atunci, este ca Biserica din timpul Pergamului locuia in lumea paganismului; iudaismul si crestinismul s-au unit sub amagirea lui Satan. Biserica a uitat chemarea sa cereasca si caracterul sau ceresc, si s-a instalat in lumea unde Domnul si Mantuitorul ei a fost respins si alungat. Biserica marturisitoare si lumea si-au dat mana pentru a gasi impreuna placerile lor.
Rezultatul acestei aliante profane a fost, dupa cum cineva a zis ca: "lumea a devenit putin religioasa, si ca biserica a devenit extrem de lumeasca". Lucrul acesta era adevarat despre biserica marturisitoare din perioada Pergam; vai, cat de mult biserica din timpul actual este chiar mai caracterizata de unirea cu sistemul acestui veac rau. Fie ca prezentarea Domnului la Pergam cu sabia ascutita, si cu cuvintele Sale referitoare la locuinta ei, sa poata sa vorbeasca inimilor si constiintelor noastre cu "sabia Duhului, care este Cuvantul lui Dumnezeu" (Efes. 6:17). Remediul pentru orice situatie eronata si rea este Cuvantul lui Dumnezeu si puterea eliberatoare a Duhului.
4.4 2) Aprobarea Domnului
"Tii cu tarie Numele Meu si n-ai tagaduit credinta Mea, chiar in zilele in care era Antipa, martorul Meu credincios, care a fost ucis printre voi, unde locuieste Satan" (2:13b). In ciuda declinului de la Pergam si a instalarii lor in lume si a locuirii acolo unde era tronul lui Satan, exista totusi ceva ce Domnul putea sa aprobe. Ei tineau cu tarie Numele Sau si nu au tagaduit credinta. Aceasta a fost in special adevarat in timpul marii controverse ariene care a avut loc in secolul patru (*).
(*) Arius (sau, Arie, 256 - 336 d.Hr.) a fost un preot crestin din Alexandria, Egipt. S-a facut remarcat prin initierea controversei cu privire la divinitatea lui Isus, el insusi negandu-I divinitatea, n.t.
Arius sustinea ca Hristos era cel dintai si cel mai nobil dintre toate fiintele create de Dumnezeu si deci, el tagaduia divinitatea lui Hristos. In anul 325 d.Hr. a fost convocat consiliul de la Niceea, in Bitinia, de catre Constantin pentru a analiza aceasta eroare grava. Au fost prezenti 318 episcopi si un mare numar de preoti si diaconi. Multi purtau semnele suferintelor provenite din persecutiile anterioare. Constantin s-a limitat doar la rolul de moderator si doctrina trinitatii si adevarata divinitate a lui Hristos a fost pastrata prin acest consiliu.
Se poate observa in trecere ca aceasta invatatura grava si eronata cu privire la persoana lui Hristos, raspandita de Arius la inceputul istoriei bisericii si invinsa la consiliul de la Niceea, este raspandita in mod activ astazi prin asa zisi "Martori ai lui Iehova". A-L dezbraca pe Hristos de gloria Sa de Creator si de Fiu al lui Dumnezeu este o veche minciuna a lui Satan pe care trebuie s-o respingem cu fermitate; este ceea ce a avut loc in timpul perioadei din Pergam, care a primit aprobarea Domnului pentru ca a tinut cu tarie Numele Sau si nu au tagaduit credinta.
Numele "Antipa"despre care Domnul vorbeste ca de "martorul Meu credincios, care a fost ucis printre voi", semnifica "impotriva tuturor". Nu se stie nimic altceva despre el; in aparenta el era singur pentru Domnul si a suferit ca martir pentru Hristos. Acest nume, se pare, exprima credinciosia individuala a multora in timpul acestei perioade de decadere generala si de activitate a lui Satan ca amagitor.
Atanasie, care a devenit episcop de Alexandria si care a fost folosit mult de Dumnezeu pentru a feri Biserica de erezia ariana, este un exemplu remarcabil al unuia care a stat impotriva tuturor, dupa cum indica numele "Antipa". El nu a tinut cont de edictul imperial al lui Constantin, care s-a razgandit dupa doi ani de la consiliul de la Niceea referitor la arianism, si poruncea ca Arius si prietenii lui sa fie primiti in Biserica. Atanasie a indurat persecutia, calomnia, exilul, riscandu-si de multe ori viata ca sa apere marele adevar fundamental al divinitatii lui Hristos. La cativa ani dupa consiliul de la Niceea, in timp ce partida ariana a castigat influenta, Atanasie a fost convocat inaintea imparatului arian ( cu convingeri ariane, n.t.) care-i cerea sa inceteze sa se mai impotriveasca invataturii lui Arius si ca sa-i primeasca pe arieni. Cand Atanasie a refuzat, imparatul i-a reprosat cu amaraciune, zicandu-i: "Nu-ti dai seama ca toti sunt impotriva ta?" Campionul adevarului a raspuns: "Atunci, eu sunt impotriva tuturor". El era un adevarat Antipa si un exemplu nobil pentru credinciosii din toate timpurile. Astfel, credinta lui Dumnezeu, revelatia Lui Insusi in Hristos, a fost pastrata in mijlocul multor necazuri, si Domnul a luat nota de tot si a laudat-o.
4.5 5) Mustrarea
"Dar am cateva lucruri impotriva ta: ca ai acolo pe unii care tin invatatura lui Balaam, care l-a invatat pe Balac sa arunce o cursa inaintea fiilor lui Israel, ca sa manance cele jerfite idolilor si sa curveasca" (2:14-15).
Este vorba despre Balaam din Numeri 22 la 25 si 2 Petru 2:15-16 si Iuda 11. Aflam din aceste pasaje ca el era un profet platit pentru a profetii; el s-a pus in slujba lui Balac, imparatul Moabului, pentru a blestema pe fiii lui Israel deoarece iubea plata nedreptatii. Dupa incercari nereusite, el a dat sfaturi pentru a ispiti pe Israel atatandu-l sa se uneasca cu madianitii si moabitii; prin aceasta el a provocat raul lui Israel, care s-a amestecat cu ei la Baal-Peor (sau, Domnul deschiderii), si judecata lui Dumnezeu peste Israel prin plaga (Num. 25 ; 31:16). Prin urmare, el cauta sa rupa despartirea lui Israel de popoarele pagane si aceasta i-a reusit in parte invatandu-l pe Balac sa puna o piatra de poticnire inaintea fiilor lui Israel, facandu-i sa manance din lucrurile jertfite idolilor si sa curveasca.
Invatatura lui Balaam, este asocierea cu lumea si abandonarea despartirii de rau. Acesta este profetul mercenar care, pentru propriile interese, cauta sa distruga orice separare evlavioasa (*). Unii, in adunarea din Pergam, tineau invatatura lui Balaam, si Domnul considera biserica responsabila ca tolera acest rau in mijlocul ei. Cei care tineau aceasta invatatura erau, fara nicio indoiala, membri clerului care predicau pentru plata, si care au sfatuit amestecul bisericii cu inchinarea idolatra din templu. Istoria relateaza ca numeroase ceremonii noi - lumanarile, tamaia, icoanele, procesiunile, purificarile, si nenumarate alte lucruri - au fost introduse in biserica in cursul secolelor 4 si 5.
(*) Dupa ce Balaam nu a reusit sa blesteme poporul pentru bani (Num. 22 la 24), poporul Israel a curvit cu ficele Moabului si s-a dedat la idolatrie cu moabitii (Num. 25:1-3). Desi Balaam nu este mentionat in cap. 25, Numeri 31:16 ne arata ca aceste pacate au avut loc la incitarea sa, ceea ce este un pas inainte in legatura cu tentativa sa de a blestema pentru bani. Apocalipsa 2:14 arata ca Balaam avea o invatatura, nu doar punerea in aplicare a unei vrajitorii ca in Num. 23. Intelegem ca aceasta invatatura consta in a vrea in mod voluntar si cu buna stiinta sa amestece poporul lui Dumnezeu cu lumea, cu o dubla motivatie: Motivatia oficiala consta in a pretinde ca amestecul cu lumea va aduce pacea, evitandu-se conflictele intre poporul lui Dumnezeu si lume (Balac se temea de acest conflict - Num. 22:6 - ignorand porunca pacifista a Domnului, Deut. 2:9, Efes. 6:12). Motivatia tainica si profunda era de a face sa inceteze protectia lui Dumnezeu fata de Israel, facandu-l pe Israel sa cada sub blestem datorita pacatului, ceea ce nu putea obtine prin vrajitorie.
Cu privire la invatatura nicolaitilor, ea pare sa fie aplicatia la Biserica a aceste invataturi a lui Balaam fata de Israel ( a se vedea "in acelasi fel" Apoc. 2:15). Probabil ca aceasta invatatura a nicolaitilor a fost raspandita de catre cler in vederea consolidarii prestigilui si autoritatii sale (Bibliquest).
Idolatria si curvia erau cele doua pacate spre care Israel a fost atras dupa sfatul lui Balaam. Aceste lucruri rele au fost denuntate cu tarie de apostolul Pavel in 1 Cor. 6:15-18 si 10:19-28. Cei care invatau aceste practici nelegiuite erau la adapostul bisericii, si rezultatul a fost ruina morala pentru toti cei care erau contaminati prin aceste invataturi si prin aceste practici profane si rele. Ingerul, sau reprezentantul din Pergam, nu este acuzat de raul lui Balaam, ci de faptul ca-l tolera. Ei nu s-au impotrivit acestui rau. Erau indiferenti fata de aceasta invatatura daunatoare a lui Balaam si a nicolaitilor, si deci pacatul la Pergam era tolerarea raului si a oamenilor rai. Din nefericire! cat este de adevarat pentru biserica marturisitoare de astazi. Sa luam si noi seama la reprosul pe care il face Domnul la Pergam. 1 Ioan 5:20-21 ne spune ca orice lucru in afara de Isus Hristos este idolatrie; si 2 Cor. 6:14-16 si Iac. 4:4 ne invata ca prietenia lumii si relatiile nepotrivite cu ea sunt curvie.
In plus, Domnul acuza Pergamul ca are pe unii care tin invatatura nicolaitilor, ceea ce El ura. Am remarcat ca la Efes erau "faptele nicolaitilor" si cei care raspandeau aceasta invatatura erau din interiorul bisericii. Acum, raul era sistematizat, invatat si practicat. Adunarea s-a instalat in lume, unde era tronul lui Satan, si ea tolera ceea ce Domnul ura. Nici nu putea fi altfel atunci cand biserica si-a parasit caracterul ei de pelerin; separarea de rau nu putea sa fie pastrata atunci cand isi avea locuinta in lume. Aceasta este valabil atat individual cat si colectiv. Deoarece ne-am ocupat mai mult de semnificatia cuvantului "nicolaism" in mesajul catre Efes, nu vom mai vorbi aici.
4.6 Parabola grauntelui de mustar
Am atras atentia in studiile anterioare despre asemanarea dintre cele sapte parabole din Matei 13 si aceste sapte adunari. A treia parabola aseamana Imparatia cerurilor cu un graunte de mustar care, spune Domnul, "este cea mai mica dintre toate semintele; dar, dupa ce a crescut, este mai mare decat zarzavaturile si se face un copac, asa ca pasarile cerului vin si isi fac cuiburi in ramurile lui" (Matei 13:31-32). Cat este de adevarat aceasta cu starea Bisericii marturisitoare din aceasta a treia perioada la Pergam! Crestinismul si Biserica (marturisitoare, sau de nume, n.t. ) s-au raspandit plecand de la un graunte de mustar pana au ajuns un copac mare proeminent care adaposteste acum falsi invatatori si false invataturi, ceea ce simbolizeaza pasarile. Cat de mult este adevarat si pentru crestinatatea de astazi, si ce trist ca este asa!
4.7 Indemnul la pocainta
"Pocaieste-te deci; iar daca nu, vin la tine curand si voi lupta impotriva lor cu sabia gurii Mele" (Apoc. 2:16). Domnul cauta sa provoace intrega biserica la judecata de sine, pe de-o parte ca a permis invataturile rele ale lui Balaam si ale nicolaitilor in mijlocul lor, si pe de alta parte ca locuia acolo unde era tronul lui Satan. El indeamna intrega biserica sa se pocaiasca, la schimbare de gandire cu privire la aceste rele, a le judeca si a lua pozitie impreuna cu El impotriva lor.
Domnul a cautat din nou pocainta bisericii in timpul acestei perioade la Pergam: existand posibilitatea de a regasi conditii si trasaturi potrivite ale adunarii si placute Domnului. Aceasta nu era posibil decat printr-o pocainta autentica si prin despartire de rau.
Marturisirea pacatului, judecata de sine si intristarea dupa voia lui Dumnezeu, iata adevarata pocainta. Aceasta este intotdeauna singurul mijloc de vindecare de rau si de cursele lui. Daca lucrurile care nu sunt dupa Cuvantul lui Dumnezeu patrund in vietile noastre sau in adunarea lui Dumnezeu, atunci trebuie sa exersam judecata de sine si sa ne pocaim, individual sau colectiv. Astfel, vom fi eliberati, "cand intristarea este dupa voia lui Dumnezeu, aduce o pocainta care duce la mantuire, si de care cineva nu se caieste niciodata" (2 Cor. 7:10).
Domnul ii spune adunarii din Pergam ca daca nu se pocaiesc si nu judeca raul din mijlocul lor , El va veni curand, si se va lupta impotriva lor cu sabia gurii Lui. Observati, El nu spune: "Voi lupta impotriva voastra", ci "impotriva lor". El nu va lupta niciodata impotriva alor Sai, dar va lupta impotriva celor care au introdus invataturi si practici rele, ca cei care tineau invatatura lui Balaam si invatatura nicolaitilor la Pergam. Daca nu judecam raul care poate patrunde in Biserica, o va face Domnul Insusi, si aceasta va fi atunci spre rusinea noastra. El este gelos pentru gloria Sa si pentru sfintenia care este potrivita casei Sale.
Sabia gurii Sale, cu care va lupta impotriva celor care au facut rau, este Cuvantul lui Dumnezeu. Cuvantul Sau este "viu si lucrator, mai taietor decat orice sabie cu doua taisuri" (Ev. 4:12), si el iese din gura Lui (Deut. 8:3); el este inspirat de Dumnezeu. El Se prezinta la Pergam ca Cel care are sabia ascutita cu doua taisuri (2:17), si atunci cand va veni pe pamant pentru judecata, va lovi natiunile cu sabia ascutita care iese din gura Sa, dupa cum am vazut deja referitor la Apocalipsa 19:11-15. Avem acest Cuvant viu si trebuie sa-l folosim impotriva raului care poate patrunde in viata noastra sau in adunare.
In istoria acestei perioade de la Pergam, a bisericii, exista un exemplu remarcabil al Domnului luptand impotriva celor rai, cu sabia gurii Lui. Arius, care a sustinut invatatura rea ca Hristos nu era decat o creatura, a prezentat mai tarziu o marturisire plauzibila, spunand ca el a crezut de o maniera generala in Sfanta Treime. Constantin a acceptat marturisirea lui, si a trimis sa-l caute pe Alexandru, episcopul Constantinopolului, si i-a spus ca Arius trebuie sa fie primit in comuniune a doua zi, duminica. Alexandru, care era in varsta de aproape 100 de ani, a fost profund intristat de ordinul imparatului. El a intrat in cladirea bisericii, si s-a rugat fierbinte ca Domnul sa impidice o astfel de profanare. Pe parcursul serii aceleiasi zile, Arius vorbea cu usurinta si triumfator despre ceremoniile prevazute pentru a doua zi. Dar Domnul a auzit rugaciunea batranului Sau slujitor, si chiar in acea noapte Arius a murit. Domnul a intervenit si nu a permis reintegrarea in biserica a acestui invatator eretic (Istoria Bisericii, de Andrew Miller, vol. 1).
Cuvintele Domnului din acest verset din Apoc. 2:16 dau un principiu de-o importanta capitala pentru cazurile de disciplina din adunare, sau cu privire la starea Bisericii in ansamblu. Asa cum a remarcat cineva: "Daca raul este lasat nejudecat in adunare, fie prin ignoranta fie prin delasarea sfintilor, fie prin refuzul de a face fata dificultatilor, Domnul va astepta mai intai in lunga Sa rabdare, si va cauta sa trezeasca constiinta alor Sai, fie prin unul sau prin altul, sau prin orice mijloc pe care va vrea sa-l aleaga. Apoi, daca nu dau curs indemnurilor Sale, va interveni El Insusi si se va ocupa de raul pe care adunarea a ezitat sa-l judece, si in care toti au fost implicati chiar prin refuzul lor de a judeca. Nu trebuie uitat niciodata ca sfintenia este potrivita casei lui Dumnezeu, si ca "Dumnezeul nostru este un foc mistuitor" (Ps. 93;5 ; Ev. 12:29). (E. Dennett).
4.8 7) Alte erori din perioada Pergamului
Inainte de a continua cu scrisoarea Domnului catre adunarea din Pergam, dorim sa atragem atentia asupra altor erori care au patruns in Biserica marturisitoare pe parcursul acestei a treia perioada din istoria sa. Pe masura ce crestinismul prospera in exterior sub protectia lui Constantin, si datorita faptului ca marturisirea crestinismului devenise calea sigura spre bogatie, onoruri si pozitii inalte in imperiu, mii de oameni s-au adunat la biserici in timpul sarbatorilor de Paste si Cincizecime (sau, Rusalii, n.t.) pentru a fi botezati. Unii autori vorbesc de doisprezece mii de oameni, fara a mai socoti femeile si copiii, care au fost botezati intr-un an la Roma. Cum biserica a castigat in numar, in putere si in popularitate in aceasta maniera exterioara, episcopii au zis: "Am asteptat domnia lui Hristos, dar am gresit. Imperiul lui Constantin este Imparatia lui Hristos". Astfel, speranta si adevarul venirii lui Hristos au fost abandonate de biserica in aceasta epoca, si ea a incetat sa mai astepte venirea si domnia Sa care au fost promise. Termenul "catolica" a fost de acum inainte aplicat in mod constant in toate documentele oficiale. Acum era biserica "universala", oficiala, sprijinita de stat.
In timpul acestei perioade, superstitia a inceput sa invete pe oameni sa lege iertarea pacatelor de ritualul botezului. In secolul patru, tinerea acestui ritual a avut un loc imens in mintea crestinilor marturisitor. Ei credeau ca apa botezului curateste complet sufletul. "Inoirea (sau, regenerarea), a fi nascut din nou, botezul, au devenit termeni interschimbabili, avand aceeasi semnificatie in scrierile Parintilor" (Istoria Bisericii, de A. Miller, vol. 1).
Parintii ingrijorati s-au grabit sa-si boteze copiii lor, de teama ca ei sa nu fie sub blestemul pacatului originar, si omul din lume intarzia botezul sau pana aproape de moarte pentru ca sa poata trece din apa regeneratoare in domeniul binecuvantarii fara sa mai fie atins de pacate noi.Astfel, aceasta grava eroare baptismala, a inlocuit invatatura biblica despre regenerare si nasterea din nou prin apa Cuvantului lui Dumnezeu si prin puterea Duhului Sfant, a patruns foarte devreme in biserica marturisitoare si a ramas invatatura acceptata de multi in crestinatatea de astazi.
Asa a fost in aceasta epoca cand a aparut sistemul anti-scripturistic al manastirilor, schiturilor si al ascetismului. O astfel de viata austera, de rele tratamente aplicate trupului, etc., era mai mult un produs al filozofiei pagane decat invataturile lui Hristoa. Cuvintele apostolului din Coloseni 2:23 se aplica cu siguranta la aceste lucruri.
4.9 4) Indemnul individual
"Cine are urechi sa auda ceea ce Duhul spune adunarilor" (2:17a). Intr-o stare de ruina si de cadere, ca aceea din Pergam, Domnul Se adreseaza in mod individual, la acela care are ureche deschisa sa auda ceea ce Duhul spune adunarilor, si care va tine cont si va lua seama la mustrarea Domnului.Cel care are o ureche interioara deschisa prin Duhul Sfant va auzi si va primi indemnurile date de Domnul. Deci, ne este amintita responsabilitatea noastra individuala. Domnul ne vorbeste in mod individual, chiar si astazi, despre starea Bisericii Sale si ar vrea ca noi sa auzim glasul Duhului si ca noi sa fim invingatori fata de rau.
4.10 5) Promisiunea invingatorului
"Invingatorului ii voi da din mana ascunsa si-i voi da o piatra alba si pe piatra, un nume nou scris, pe care nimeni nu-l stie, decat cel care-l primeste" (2:17b). Domnul a cautat intotdeauna invingatori. Cei care au tinut cont de indemnul si de mesajul Duhului au primit puterea pentru a depasi lucrurile rele semnalate, si El le-a dat promisiuni pretioase. Invingatorul din Pergam va judeca raul din invatatura lui Balaam si a nicolaitilor si se va intrista de dezonoarea adusa Numelui Domnului prin faptul ca se tolera un astfel de rau in adunare. Devenim invingatori prin credinta, si prin puterea Duhului atunci cand actionam dupa Cuvantul lui Dumnezeu (1 Ioan 2:14 ; 4:4 ; 5:4).
Cei care invatau doctrina lui Balam la Pergam invatau pe crestini sa manance din lucrurile jertfite idolilor, dar invingatorului acestui rau Domnul ii promite ca hrana mana ascunsa. Aceasta ne aminteste de ulciorul cu mana asezat in chivot ca marturie si memorial de credinciosie a lui Dumnezeu care a dat lui Israel mana in timpul celor patruzeci de ani in pustie. Mana, era Hristos in umblarea Sa aici jos pe pamant in smerenie, in imprejurarile pustiului. Mana ascunsa, este Hristos in cer, ascuns de ochii oamenilor, dar apreciat deplin de Tatal. Atunci cand Il vedem acolo prin credinta, ne amintim de ceea ce a fost El aici jos, ispitit si incercat in toate felurile, asa cum suntem noi, dar biruitor in totul. Amintindu-ne astfel de El in gandurile noastre, ne hranim cu El si suntem sprijiniti si intariti printr-o tainica comuniune. Hristos, marele invingator este hrana pentru copilul lui Dumnezeu, si in masura in care acesta se hraneste cu El, primeste puterea de a invinge si de a deveni el insusi un invingator.
Faptul ca mana ascunsa va fi data invingatorului in cer, ne spune ca multele experiente din pustie unde ne-am hranit cu Hristos aici jos vor da nastere la ceva de-o frumusete deosebita in glorie. Acolo, ne vom bucura intr-un fel nou de tot ceea ce Hristos a fost pentru noi in aceasta viata prin pustie, asa cum El ne-a sustinut, ca mana pentru sufletele noastre.
Domnul promite, de asemenea, invingatorului o piatra alba cu un nume nou scris pe ea. O piatra alba era folosita in viata sociala si in obiceiurile judiciare de altadata. Zilele de sarbatoare erau insemnate cu o piatra alba si aprecierea de catre gazda a unui invitat special se facea cu o piatra alba cu un nume sau un mesaj scris pe ea. O piatra alba semnifica achitarea inaintea tribunalelor si o piatra neagra, condamnarea. Alegatorii indicau la fel pe o piatra alba numele candidatului pe care-l voiau si o puneau in urna. Astfel, aceasta promisiune a Domnului arata placerea si aprobarea Sa personala pentru fiecare invingator in parte. Este o garantie pretioasa si secretul aprobarii Sale, un secret intre El si inima credincioasa, caci nimeni nu stie numele scris pe piatra decat destinatarul. Ce incurajare pentru invingatorul care indura rusinea si impotrivirea celor care tolereaza raul. Sa cautam si noi sa fim invingatori pentru Hristos in toate zilele rele.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu