Translate

miercuri, 31 ianuarie 2018




                                                           Moartea... si apoi ?
                                                  - III -


          Mattias Billeter


          4          Gloria sau judecata

          Gloria eterna in cer va fi urmarea invierii pentru cel credincios, in timp ce pentru necredincios aceasta va fi pedeapsa eterna in iad.
          Nu putem intelege cu mintea noastra, nici sa exprimam prin cuvinte, ce este "eternitatea". Aceasta este atemporalitatea, in afara timpului. Pentru unii, aceasta este o fericire permanenta, iar pentru altii un chin care nu se va sfarsi niciodata.


          4.1        Cerul

          "In casa Tatalui Meu sunt multe locuinte. Daca nu ar fi asa, v-as fi spus; Ma duc sa va pregatesc un loc; si, daca Ma voi duce si va voi pregati un loc, vin din nou si va voi lua la Mine Insumi, ca, acolo unde sunt Eu, sa fiti si voi" (Ioan 14:2-3).

          "Pentru ca Domnul Insusi, cu un strigat, cu glasul arhanghelului si cu trambita lui Dumnezeu, va cobori din cer; si intai vor invia cei morti in Hristos; apoi noi cei vii, care ramanem, vom fi rapiti in nori impreuna cu ei, pentru a-L intampina pe Domnul in vazduh: si astfel vom fi intotdeauna impreuna cu Domnul" (1 Tes. 4:16-17).

          Atunci cand Domnul Isus va reveni, va lua la Sine in cer pe toti rascumparatii - cei care vor invia si cei care vor fi vii in acel moment. Prin aceasta actiune toti acesti rascumparati, intr-o clipa, se vor alatura starii desavarsite, eterne.
          De ce va fi cerul atat de glorios pentru noi, crestinii?
          - Pentru ca vom fi scosi din toate greutatile noastre. In anumite situatii din viata aceasta perspectiva ne da curaj. Vom lasa pe pamant orice suferinta, orice intristare. "Si El va sterge orice lacrima din ochii lor; si moarte nu va mai fi, nici intristare, nici strigat, nici chin nu va mai fi, pentru ca cele dintai au trecut" (Apoc. 21:4, a se vedea de asemenea 2 Cor. 5:2).
          - Vom intalni pe toti ceilalti credinciosi. Ucenicii i-au recunoscut pe Moise si Ilie pe munte, atunci cand acestia au aparut in glorie si discutau cu Isus Hristos (Luca 9:30). In acelasi fel si noi, ne vom revedea si ne vom recunoaste in cer. Toti cei care sunt rascumparati prin sangele Domnului Isus vor fi atunci uniti.
          - Vom fi pentru totdeauna cu Domnul nostru. Pentru a ne rascumpara El a platit un pret foarte mare: a murit pentru noi. De aceea El doreste sa ne aiba cu Sine pentru eternitate. Vom fi la Isus Hristos in care ne-am pus increderea noastra si pe care Il urmam inca astazi. Ne vom bucura de relatia noastra cu El neincetat.
          - Il vom vedea pe Isus Hristos asa cum este. Atunci cand traia aici pe pamant, El S-a rugat: "Tata, doresc ca aceia pe care Mi i-ai dat Tu sa fie si ei cu Mine unde sunt Eu, ca sa priveasca gloria Mea pe care Mi-ai dat-o Tu" (Ioan 17:24). Aceasta cerere se va implini. Il vom vedea ca pe Fiul etern al lui Dumnezeu, asa cum este El iubit de Tatal Sau. Dar vom vedea, de asemenea, mainile si coasta Lui strapunse. Aceasta ne va aminti pentru totdeauna ca El a devenit Om si ca a murit pentru noi la cruce.
          - Vom lauda si adora pe Isus Hristos si pe Dumnezeu, Tatal nostru, in mod liber si fara piedici. Profund impresionati de gloria Domnului Isus, Ii vom multumi pentru lucrarea Sa de rascumparare si Ii vom striga cu adorare: "Tu esti vrednic!" Vom fi etern recunoscatori fata de Tatal nostru ceresc care nu L-a crutat pe singurul Sau Fiu, ci L-a dat pentru noi la moarte. Intr-o admiratie calda Il vom adora prin Isus Hristos.
          Vom imparati impreuna cu Domnul Isus Hristos in cer si pe pamant. Impreuna cu Rascumparatorul nostru, ca mostenitori ai lui Dumnezeu si impreuna-mostenitori cu Hristos, vom incepe sa imparatim peste univers.

          Observatie: Nici cerul, nici ingerii nu ne vor atarge atentia asupra lor si care sa ne faca fericiti, ci Isus Hristos care de acum doreste sa fie centrul vietii noastre.


          4.2          Iadul

          "Si am vazut un mare tron alb, si pe Cel care sedea pe el, dinaintea caruia pamantul si cerul au fugit si nu s-a mai gasit loc pentru ele. Si i-am vazut pe cei morti, mari si mici, stand in picioare inaintea tronului; si au fost deschise niste carti. Si a fost deschisa alta carte, care este a vietii. Si mortii au fost judecati dupa cele scrise in carti, potrivit faptelor lor" (Apoc. 20:11-12).

          Din nefericire multe persoane au murit fara sa fie impacate cu Dumnezeu. Toti vor invia pentru a se infatisa inaintea marelui tron alb. Isus Hristos va judeca intrega lor viata. Toate pacatele - chiar pacatele uitate sau minimalizate - vor fi puse in lumina. Ce munte de datorii va sta inaintea ochilor lor, atunci cand viata lor se va derula inaintea dreptului Judecator!
          Aceasta sentinta divina va fi cu atat mai grozava pentru ei deoarece au respins harul lui Dumnezeu in timpul vietii lor. Toate acestea ar fi putut fi evitate, dar nu au vrut! Numele lor nu se va gasi in cartea vietii. De aceea Judecatorul desavarsit ii va condamna la pierzare eterna in iad.

          "Si daca cineva nu a fost gasit scris in cartea vietii, a fost aruncat in iazul de foc"
          "Dar cat despre fricosi si necredinciosi si pacatosi si uraciosi si ucigasi si curvari si idolatri si toti mincinosii, partea lor este in iazul care arde cu foc si pucioasa, care este a doua moarte" (Apoc. 20:15 si 21:8).

          Acolo, in iad, vor fi pentru eternitate despartiti de Dumnezeu si vor fi chinuiti pentru totdeauna.


          5          Concluzie

          Fiecare fiinta omeneasca decide in timpul vietii care va fi soarta sa eterna:

          - Daca credem in Isus Hristos vom fi la El pentru eternitate in cer cu un trup nou.
          Nu meritam deloc aceasta, ci este doar har pur. Dumnezeu L-a dat pe Fiul Sau de buna voie pentru noi la moarte pentru a ne mantui si pentru a ne face fericiti pentru eternitate. Nu vom intelege niciodata acest nemarginit har divin.
          - Dar cel care Il refuza pe Isus Hristos ca Mantuitor, va fi pedepsit pentru eternitate de Dumnezeu pentru pacatele sale. Dar acum mai este inca posibilitate de a se converti, caci Dumnezeu zice: "Am Eu in adevar vreo placere in moartea celui rau? zice Domnul Dumnezeu. Nu mai degraba in intoarcerea lui de la calea lui, ca sa traiasca?" (Ezechiel 18:23).
          De aceea El invita inca pe fiecare in mod individual: "Si cine aude sa spuna: Vino! Si cine inseteza sa vina; si cine vrea sa ia apa vietii fara plata" (Apoc. 22:17).

                                                 .........................................................................

marți, 30 ianuarie 2018




                                                           Moartea... si apoi ?
                                                    - II -


          Mattias Billeter


          2          Intre moarte si inviere

          "Si tarana sa se intoarca in pamant, cum era, si duhul sa se intoarca la Dumnezeu, care l-a dat" (Ecl. 12:7).

          Moartea nu face ca sa inceteze existenta omului. Trupul sau moare, este pus intr-un mormant si putrezeste. Dar sufletul si duhul sau continua sa traiasca. Ele se gasesc in Locuinta mortilor si asteapta invierea. Astfel, omul se afla intr-o stare intermediara intre moarte si soarta lui finala, eterna. Cand este zis "duhul se intoarce la Dumnezeu", aceasta nu este soarta finala.


          2.1          Unde merg cei care mor ?

          Din nefericire exista multe ganduri false in legatura cu aceasta intrebare. De aceea este important sa cautam ce spune Biblia despre acest subiect.

          Vechiul Testament vorbeste in general de "seol" (trad. rom. "Locuinta mortilor"). Acesta este locul mortilor,unde merg sufletele celor care au decedat.
          Atunci cand Iacov purta doliu dupa fiul sau Iosif care credea ca a murit, el zice: "Jelind voi cobori la fiul meu in seol" (Gen. 37:35).
          "Domnul omoara si da viata, coboara in seol si ridica de acolo" (1 Sam. 2:6).

          In Noul Testament Domnul ofera alte imformatii despre acest loc al mortilor. In Luca 16, Domnul Isus ilustreaza si explica printr-o istorisire ce se va intampla cu credinciosii si necredinciosii dupa ce mor.
          "Si era un om bogat care se imbraca in purpura si in subtire, veselindu-se zilnic in lux. Iar un om sarac, numit Lazar, era pus la poarta lui, plin de rani, si dorea mult sa se sature cu firimiturile care cadeau de la masa bogatului; chiar si cainii veneau si-i lingeau ranile. Si a fost ca saracul a murit si a fost dus de ingeri in sanul lui Avraam. Si a murit si bogatul si a fost inmormantat. Si, in Locuinta mortilor (gr. "hades"), fiind in chinuri, ridicandu-si ochii, i-a vazut de departe pe Avraam, si pe Lazar in sanul lui. Si, strigand, a spus: Parinte Avraame, ai mila de mine si trimite-l pe Lazar ca sa-si inmoaie varful degetului in apa si sa-mi racoreasca limba, pentru ca sunt chinuit in vapaia aceasta. Dar Avraam a spus: Copile, adu-ti aminte ca tu ti-ai primit deplin cele bune in timpul vietii tale si Lazar, la fel, pe cele rele; iar acum, el este mangaiat aici si tu esti chinuit. Si, pe langa toate acestea, intre noi si voi este intarita o prapastie mare, astfel incat cei care vor sa treaca de aici la voi sa nu poata, nici cei de acolo sa treaca la noi. Si el a spus: Te rog atunci, parinte, sa-l trimiti in casa tatalui meu, pentru ca am cinci frati, ca sa-i instiinteze, ca sa nu vina si ei in acest loc de chin. Dar Avraam i-a spus: Au pe Moise si pe profeti; sa asculte de ei. Dar el a spus: Nu, parinte Avraame, ci, daca va merge cineva la ei dintre cei morti, se vor pocai. Si el i-a spus: Daca nu asculta de Moise si de profeti, nu se vor lasa convinsi nici daca ar invia cineva dintre morti" (Luca 16:19-31).

          Omul bogat ii infatiseaza pe oamenii care au trait fara Dumnezeu si in mod egoist. Ei nu se pocaiesc niciodata si, in consecinta mor in pacatele lor. Saracul Lazar, dimpotriva, ii reprezinta pe oamenii care, in necazurile lor, s-au indreptat cu incredere spre Dumnezeu. Ei au fost mantuiti si mor in Domnul.
          Aceasta istorisire ne invata patru fapte importante:
          1 - Chiar si dupa moarte sufletele celor rascumparati (Lazar) si sufletele necredinciosilor (omul bogat) continua sa existe.
          2 - Sufletele rascumparatilor se gasesc intr-un loc de odihna si fericire, reprezentat prin "sanul lui Avraam". Sufletele necredinciosilor, dimpotriva, se gasesc intr-un loc de chin. Ei sunt chinuiti.
          3 - Intre aceste doua locuri exista o prapastie mare. Destinul omului este pecetlui la moartea sa. Dupa, nu mai poate schimba nimic.
          4 - Potrivit Bibliei, Dumnezeu avertizeaza fiintele omenesti de judecata viitoare si le cheama sa se pocaiasca de pacatele lor. Daca nu vor sa creada, chiar un eveniment supranatural ca invierea dintre morti, nu-i va face sa se pocaiasca.

          2.1.1          Rezumat

          - Biblia invata ca sufletul omului continua sa existe si dupa moarte. El nu va fi anihilat.
          - Biblia nu cunoaste un "somn al sufletului" dupa moarte, nicio "evolutie progresiva" spre bine, niciun timp de purgatoriu.
          - Biblia vorbeste de o stare intermediara in care sufletul asteapta invierea trupului dupa moarte. Sufletul celui credincios este in paradis, locul de fericire; sufletul necredinciosului se gaseste in hades (Locuinta mortilor, n.t.), locul de chin.


          2.2          Paradisul

          Biblia vorbeste de trei ori de paradis si ne da  cateva informatii despre acest loc.



          2.2.1         Credinciosii adormiti sunt in cer


          "Stiu un om in Hristos, care acum paisprezece ani (fie in trup, nu stiu, fie in afara trupului, nu stiu; Dumnezeu stie), unul ca acesta a fost rapit chiar pana la al treilea cer. Si stiu ca un asemenea om (fie in trup, fie in afara trupului, nu stiu; Dumnezeu stie), a fost rapit in paradis si a auzit lucruri de nespus, pe care nu-i este ingaduit omului sa le vorbeasca" (2 Cor. 12:2-4).

          Pavel relateaza aici un eveniment care a avut loc cu paisprezece ani in urma: pentru scurt timp el a fost inaltat in paradis si a auzit cuvinte care nu se pot exprima. Prin relatarea sa noi stim unde se gaseste paradisul: in al treilea cer. Acesta este cerul cel mai inalt unde se afla tronul lui Dumnezeu. Acolo se gasesc sufletele rascumparatilor care au adormit.


          2.2.2          Credinciosii care au adormit sunt la Hristos

          "Isus i-a spus: Adevarat iti spun, astazi vei fi cu Mine in paradis" (Luca 23:43).

          Aceste cuvinte au fost adresate de Domnul Isus talharului care se gasea alaturi de El pe cruce. El s-a convertit si a crezut in mantuirea care-l scapa de judecata lui Dumnezeu. Aceasta a avut loc datorita credintei sale ca va merge, dupa moarte, impreuna cu Isus Hristos in paradis. Credinciosii care au murit se gasesc deci la Domnul Isus, Mantuitorul lor, care i-a iubit. Apostolul Pavel o confirma:
          "Sunt strans din doua parti, avand dorinta sa plec si sa fie impreuna cu Hristos, pentru ca este cu mult mai bine" (Filip. 1:23).
          "Suntem increzatori, spun, si ne place mai bine sa fim departe de casa, afara din trup, si sa fim acasa la Domnul" (2 Cor. 5:8).


          2.2.3         Credinciosii care au adormit se bucura de viata eterna

          "Cine are urechi sa auda ceea ce Duhul spune adunarilor: Invingatorului ii voi da sa manance din pomul vietii, care este in paradisul lui Dumnezeu" (Apoc. 2:7).

          Dupa cadere, Dumnezeu a inchis drumul catre pomul vietii care se gasea in gradina Eden (Gen. 3:22-24). Dar, prin rascumparare credinciosii au parte de viata lui Dumnezeu.
          Deja de pe pamant ei au avut viata eterna. In paradis se bucura de aceasta viata. Dar mantuirea desavarsita a vietii eterne nu va deveni realitate decat atunci cand vor fi imbracati cu trupuri noi si cand Il vor vedea pe Mantuitorul lor in casa Tatalui.


          2.2.4          Rezumat

          Prin moarte, cei racumparati parasesc pamantul cu toate necazurile si greutatile lor. Sufletul lor merge la Hristos in paradis. Acolo, ei nu sunt inca glorificati, dar ei sunt la Hristos si sunt deci cu mult mai bine decat in timpul vietii lor pe pamant. El le va fi totul. Acolo sus, nu va mai fi nimic care sa-i desparta pe credinciosi de Domnul Isus.
          Atunci vor putea sa se bucure de comuniunea cu El, care astazi este adesea intrerupta. Totusi, aceasta este o stare tranzitorie, caci rascumparatii asteapta invierea.


          3          Invierea

          "Nu va mirati de aceasta, pentru ca vine un ceas in care toti cei din morminte vor auzi glasul Lui si vor iesi: cei care au facut cele bune, spre invierea vietii, si cei care au facut cele rele, spre invierea judecatii" (Ioan 5:28-29).

          Toti oamenii vor invia intr-o zi. Aceasta ne pare imposibil. Dar Fiul lui Dumnezeu, Creatorul cerului si al pamantului este Cel care o spune si care poate s-o faca posibila: Toti morti vor fi adusi la viata. Trupurile lor se vor alipi de sufletul si de duhul lor. Atunci vor exista doua grupe: credinciosii inviati pentru viata si necredinciosii pentru judecata.


          3.1          Isus Hristos a inviat 

          Invierea Domnului Isus a fost profetita deja in Vechiul Testament:
          "Pentru ca nu vei parasi sufletul meu in Locuinta mortilor (seol), nu vei ingadui ca Sfantul Tau sa vada putrezirea" (Ps. 16:10).

          Sufletul Sau nu a ramas in locul unde sunt cei morti si trupul Sau nu a inceput sa putrezeasca caci a fost inviat de Dumnezeu la capatul celor trei zile.
          Toti cei patru evanghelisti (Matei, Marcu, Luca si Ioan) ne relateaza invierea Sa. Femeile care, dupa obiceiul iudaic, vrand sa imbalsameze trupul Sau mort, au gasit un mormant gol.
          "Si au gasit piatra rasturnata de la mormant si, intrand, n-au gasit trupul Domnului Isus" (Luca 24:2-3).
          Isus Hristos s-a infatisat de mai multe ori ca inviat ucenicilor Sai. Multi din cei care au crezut in El au putut sa dea marturie ca El traieste. Astfel, Pavel a scris corintenilor care nu L-au vazut viu, ca si noi de asemenea, :
          "Pentru ca v-am dat intai ce am si primit: ca Hristos a murit pentru pacatele noastre, dupa Scripturi; si ca a fost inmormantat; si ca a inviat a treia zi, dupa Scripturi; si ca S-a aratat lui Chifa, apoi celor doisprezece. Apoi S-a aratat la peste cinci sute de frati deodata, dintre care cei mai multi traiesc pana acum, iar unii au adormit. Dupa ceea S-a aratat lui Iacov, apoi tuturor apostolilor. Si, la urma tuturor, ca unei starpituri, mi S-a aratat si mie" (1 Cor. 15:3-8).

          Dupa inviere, trupul Domnului Isus prezenta alte trasaturi de caracter ca mai inainte:
          - Prin nastere, El a devenit om ca si noi, din sange si din carne (Ev. 2:14), dar fara pacat (1 Ioan 3:5). Astfel ca El a putut sa moara pentru noi. Ori, dupa invierea El era un Om care avea carne si oase (Luca 24:39). El avea un trup nemuritor.
          - Ca inviat, El nu mai era limitat de spatiu si timp. Putea sa Se afle intr-o clipa in mijlocul alor Sai, fara sa intre pe usa (Ioan 20:19). I-a parasit in acelasi mod (Luca 24:31).
          Aceste schimbari aratau foarte clar ca El avea acum un trup pentru cer. Cerintele pamantesti nu mai contau pentru El. Astfel, El i-a parsit pe ucenicii Sai la sfarsitul celor 40 de zile si a fost primit in cer ca Om cu duh si suflet (Marcu 16:19).

          Invierea lui Isus Hristos face parte din temelia credintei crestine:
          - Ea este dovada valabilitatii lucrari de rascumparare de la cruce. Dumnezeu arata prin invierea lui Isus Hristos ca moartea Fiului Sau este baza prin care fiecare credincios a putut sa fie mantuit.
          "Ci si pentru noi, carora ni se va socoti, cei care credem in Cel care L-a inviat dintre morti pe Isus, Domnul nostru, care a fost dat pentru greselile noastre si a fost inviat pentru indreptatirea noastra" (Rom. 4:24-25).
          - Ea garanteaza invierea celor care au adormit. Isus Hristos este primul care a inviat dintre morti, pentru a nu mai muri niciodata (Fapte 26:23). Astfel, toti cei care-I apartin vor invia.
          "Pentru ca, daca credem ca Isus a murit si a inviat, tot asa si Dumnezeu va aduce impreuna cu El pe cei care au adormit in Isus" (1 Tes. 4:14).


          3.2          Invierea credinciosilor

          Iov, un credincios din Vechiul Testament, era convins deja de invierea trupului sau:
          "Dar stiu ca Rascumparatorul meu traieste si la urma El Se va ridica pe pamant. Si dupa ce aceasta piele a mea va fi nimicita, totusi fiind in carnea mea voi vedea pe Dumnezeu" (Iov 19:25-26).

          Lui Daniel, profetul, ii este spus:
          "Dar tu, mergi pe drumul tau pana la sfarsit; si tu te vei odihni si te vei ridica in partea ta de mostenire, la sfarsitul zilelor" (Dan. 12:13).

          In Noul Testament Dumnezeu da mai multa lumina:
          "Isus i-a spus: Eu sunt invierea si viata; cine crede in Mine, chiar daca va muri , va trai; si oricine traieste si crede in Mine nicidecum nu va muri, niciodata" (Ioan 11:25-26).

          "Iata, va spun o taina: nu toti vom adormi, dar toti vom fi schimbati, intr-o clipa, intr-o clipeala din ochi, la cea din urma trambita. Pentru ca trambita va suna si mortii vor invia nesupusi putrezirii si noi vom fi schimbati" (1 Cor. 15:51-52).

          "Pentru ca Domnul Insusi, cu un strigat, cu glasul arhanghelului si cu trambita lui Dumnezeu, va cobori din cer; si intai vor invia cei morti in Hristos" (1 Tes. 4:16).

          Invierea celor rascumparati va avea loc la rapire. Isus Hristos va veni in mod personal din cer pentru a-i invia dintre morti pe toti cei care au adormit. Fiul lui Dumnezeu Isi va dezvalui puterea Sa si toti cei care si-au pus increderea in El vor invia cu un trup nou!
          Adam, Avraam, Moise, David, Petru, Maria din Magdala - toti cei care au adormit de mii de ani, vor invia. De asemenea si toti credinciosii pe care i-am cunoscut personal, pe care i-am iubit si care ne lipsesc, vor invia.

          1 Corinteni 15:42-44 descrie contrastul intre starea la momentul inmormantarii unei fiinte dragi si gloria invierii credinciosului:
               - este semanat in putrezire si inviaza in neputrezire;
               - este semanat in dezonoare si inviaza in glorie;
               - este semanat in slabiciune si inviaza in putere;
               - este semanat in trup natural si inviaza in trup spiritual.

          Chiar daca trupul a devenit deja tarana, aceasta nu-L va impiedica pe Marele Creator al cerului si al pamantului pentru a regasi pietrele pentru a alcatui un trup glorios.
          Invierea celor care au adormit este numita in Biblie "invierea dintre morti" sau "intaia inviere". De ce? Deoarece necredinciosii raman in moarte. Dintre toti cei morti, numai cei rascumparati vor afla viata. In timpul de la urma, dupa rapirea Bisericii, multi credinciosi vor avea parte de moartea de martiri. Si ei, de asemenea, vor avea parte de intaia inviere.

          "Fericit si sfant este cel care are parte de cea dintai inviere: asupra lor, a doua moarte nu are nicio putere; ci vor fi preoti ai lui Dumnezeu si ai lui Hristos si vor imparati cu El o mie de ani" (Apoc. 20:6).

          Dupa inviere credinciosii se vor afla in starea eterna. Duhul, sufletul si trupul lor vor fi atunci mantuite.


          3.3          Trupul cel nou al credinciosului

          "Pentru ca stim, ca daca ar fi desfacuta casa noastra pamanteasca a cortului acestuia, avem o cladire de la Dumnezeu, o casa nefacuta de maini, eterna, in ceruri" (2 Cor. 5:1).
         
          "Pentru ca cetatenia noastra este in ceruri, de unde Il si asteptam ca Mantuitor pe Domnul Isus Hristos, care va transforma trupul smereniei noastre in asemanare cu trupul gloriei Sale, potrivit lucrarii puterii pe care o are , de a-Si supune chiar toate lucrurile" (Filip. 3:20-21).

          In momentul invierii, cei rascumparati vor primi un trup nou. Trupul muritor al credinciosilor vii va fi transformat intr-un trup nou la rapirea Bisericii. Acest trup va fi cu mult mai bun decat cel de acum. Biblia il compara cu "o casa eterna in ceruri".
          In concluzie:
               - Trupul cel nou este etern. El nu va fi niciodata bolnav sau batran, ci el este nemuritor.
               - Trupul cel nou este ceresc. El ne permite sa locuim in cer, caci el corespunde cerintelor ceresti.
          Trupul cel nou al credinciosilor va fi asemenea trupului glorios al Domnului Isus. El va avea aceleasi atribute. Dar personalitatea fiecarui individ va fi pastrata.

          Este ceea ce arata ilustatia pe care Pavel o foloseste pentru moarte si inviere: un bob de grau este pus in pamant, dar ceea ce rasare nu este un fir de orz, ci el este un fir de grau. In acelasi fel va fi si la inviere, Dumnezeu va da fiecarui individ propriul sau trup cu propria sa identitate (1 Cor. 15:37-38).


          3.4          Invierea necredinciosilor

          Dupa domnia de o mie de ani, necredinciosii vor invia, de asemenea, din moarte. Dar aceasta va fi o inviere pentru judecata. Fiul lui Dumnezeu ii va gasi pe toti:

          "Si marea a dat inapoi pe mortii care erau in ea; si Moartea si Locuinta mortilor (gr. "hades") au dat pe mortii care erau in ele; si au fost judecati fiecare potrivit faptelor lor" (Apoc. 20:13).

          Trupul va fi alipit cu duhul si cu sufletul, astfel ca omul in intregime sa poata aparea inaintea Judecatorului sau.

       

luni, 29 ianuarie 2018




                                                             Moartea... si apoi ?
                                                    - I -


          Mattias Billeter


          Fiecare fiinta omeneasca sfarseste prin a muri, nimeni nu poate sa conteste aceasta. Cu toate acestea, am vrea sa respingem acest gand. Dar daca ne gandim mai bine, multe intrebari se ridica in mintea noastra: Ce se va intampla dupa? Unde va merge sufletul nostru dupa moarte? Exista o inviere? Exista oameni care vor merge in cer? Biblia da raspunsuri clare la aceste intrebari importante.
          Pentru a transmite gandurile biblice cu privire la acest subiect, intr-un mod simplu si clar, pe cat posibil, vom trata in ordine punctele urmatoare:
               - Moartea
               - Intre moarte si inviere
               - Invierea
               - Gloria sau judecata


          1          Moartea

          Moartea incheie viata noastra pe pamant. Fie ca ea a fost palpitanta sau plictisitoare, cu sau fara succes, bogat sau sarac, odata cu moartea se incheie totul. Ea pune capat vietii aici pe pamant. Tot ceea ce omul a avut pe pamant este pierdut pentru totdeauna.

          "Nu te teme cand se imbogateste un om, cand gloria casei lui creste; pentru ca nu va lua nimic cand va muri: gloria lui nu va cobori dupa el" (Ps. 49:16-17)

          Moartea semnifica pentru fiinta omeneasca sfarsitul tuturor sperantelor, tuturor planurilor si a oricarei intentii pentru viata de pe pamant. El paraseste scena pe care se desfasoara viata omeneasca. Toate legaturile inceteaza. Acum moartea isi cere drepturile sale grozave.

          "Suflarea lui iese, el se intoarce in pamantul lui; in aceeasi zi planurile lui pier" (Ps. 146:4).

          Nimeni nu stie cand va muri. "Nu este niciun om care sa aiba stapanire asupra duhului, sa opreasca duhul, si nimeni nu are putere asupra zilei mortii" (Ecl. 8:8).

          Numai Dumnezeu cunoaste ceasul nostru final. El este Cel care hotaraste durata vietii noastre pe pamant. Moise s-a rugat altadata: "Tu intorci pe om in tarana si zici: Intoarceti-va, fii ai oamenilor!" (Ps. 90:3).


          1.1          De ce murim ?

          "Printr-un singur om pacatul a intrat in lume, si prin pacat moartea, si astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, pentru ca toti au pacatuit" (Rom. 5:12).
          "Pentru ca plata pacatului este moartea" (Rom. 6:23).

          Adam, primul om, a primit din partea lui Dumnezeu porunca urmatoare: "Din pomul cunostintei binelui si raului sa nu mananci, pentru ca, in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit" (Gen. 2:17). Dar el a fost neascultator si a mancat din fructul oprit. Atunci, Dumnezeu i-a cerut explicatii si i-a aratat consecintele: "pentru ca tarana esti si in tarana te vei intoarce" (Gen. 3:19).
          Prin faradelegea lui Adam, moartea a intrat in lume. Intreaga creatie a devenit supusa stricaciunii. Fiecare fiinta omeneasca poarta in ea samanta mortii si intr-o zi trebuie sa moara.
          Toti oamenii au pacatuit in mod personal, asezandu-se ei insisi sub sentinta mortii. Aceasta este concluzia in Romani 5:12, care o pune in evidenta. "Astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, pentru ca toti au pacatuit".
          Moartea este deci o pedeapsa a lui Dumnezeu pentru pacatele noastre. Ea dovedeste ca Creatorul nu poate sa treaca peste faptele noastre rele, cuvinte si ganduri, si ca trebuie sa le pedepseasca odata pentru totdeauna , etern. Moartea este pentru pacatos ceea ce politia este pentru criminal: ea il va lua intr-o zi sau alta, ea este dovada vinovatiei sale si ea este usa spre judecata viitoare.

          Moartea este deci o oroare pentru omul necredincios. Constiinta lui il acuza datorita vinovatiei sale fata de pacat. De aceea el are teama de moarte, plata pacatului. In plus, el se teme, sa nu devina realitate dupa moarte ceea ce nu a vrut sa creada niciodata: judecata eterna a lui Dumnezeu! Multi oameni fac tot ce este posibil pentru a uita si nu se gandesc la aceasta teama, sau inselandu-se prin imaginatie ca defunctii au grija de noi.

          Dar, pentru toti cei care au crezut in Isus Hristos moartea si-a pierdut spaima sa. De ce?
          - Deoarece Domnul Isus a purtat judecata pentru pacatele lor prin moartea Sa pe cruce. "Pedeapsa care ne da pacea era asupra Lui si prin ranile Lui suntem vindecati" (Is. 53:5).
          - Pentru ca ei au viata eterna prin credinta in Rascumparatorul lor. Isus Insusi a spus: "Adevarat, adevarat va spun ca cine aude cuvantul Meu si crede in Cel care M-a trimis are viata eterna si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata" (Ioan 5:24).
          - Deoarece Isus a inviat, si ei, de asemenea, vor invia intr-o zi. "Daca credem ca Isus a murit si a inviat, tot asa si Dumnezeu va aduce impreuna cu El pe cei care au adormit in Isus" (1 Tes. 4:14).


          1.2          Exista doua moduri de a muri

          Isus a spus: "daca nu credeti ca Eu sunt, veti muri in pacatele voastre" (Ioan 8:24)
          "Ferice de mortii care mor in Domnul" (Apoc. 14:13).

          Oricare ar fi cauza mortii, Biblia nu cunoaste decat doua moduri de a muri:


          1.2.1          A muri in necredinta

          Toti cei care, in timpul vietii lor, nu au crezut in Isus Hristos, au murit in necredinta. Indiferent daca au trait intr-un fel religios sau au avut o purtare buna, fara credinta personala in Rascumparatorul, moartea va duce impreuna cu ei toata vinovatia pacatelor lor. Isus Hristos a spus foarte clar: "daca nu credeti ca Eu sunt (Isus, Fiul lui Dumnezeu) veti muri in pacatele voastre"
          Cel care moare asa va trebui sa se prezinte inaintea Dumnezeului cel sfant cu toata vinovatia sa si va fi judecat de El.


          1.2.2          A muri in credinta

          Dumnezeu ofera astazi tuturor mantuirea gratuita inaintea judecatii. Acela care isi marturiseste pacatele si-L primeste pe Isus Hristos ca Mantuitor al sau va fi eliberat de toata vina lui. Nu mai are teama de pedeapsa caci Mantuitorul a purtat-o in locul lui pe cruce.
          In plus, Dumnezeu nu-l mai vede ca pacatos, ci "in Hristos". Aceasta ii da siguranta dincolo de moarte: "Deci acum nu este nicio condamnare pentru cei in Hristos Isus" (Rom. 8:1). Daca el (credinciosul) adoarme, el moare in credinta in Domnul Isus.


          1.2.3          Rezumat

          - Nu oamenii cei mai vinovati vor merge la judecata dupa moarte, ci aceia care nu au crezut acum (aici pe pamant, n.t.) in Isus Hristos.
          - Nu cei mai intelepti vor avea un loc in cer, ci doar cei care acum si-au pus increderea in Domnul Isus.


          1.3         Necredinciosul moare ; credinciosul adoarme

          Noul Testament foloseste cuvantul "a adormi" pentru a vorbi de moartea credinciosilor.

          "Si mormintele s-au deschis si multe trupuri ale sfntilor care adormisera au inviat" (Mat. 27:52).
          "Iata, va spun o taina: nu toti vom adormi, dar toti vom fi schimbati" (1 Cor. 15:51).

          "Noi, cei vii, care ramanem pana la venirea Domnului, nu o vom lua nicidecum inaintea celor care au adormit" (1 Tes. 4:15).

          Isus Hristos a spus ucenicilor Sai: "Lazar doarme" si putin mai tarziu "Lazar a murit" (Ioan 11:11, 14). El a adaugat deoarece ucenicii nu au inteles primul Sau cuvant. Ei gandeau ca El vorbeste de somnul pentru insanatosirea lui. dar El vorbea de moarte. Expresia "a adormi" nu se refera la "somnul sufletului" ci la moartea trupului.
          Cuvantul "adormit" comporta un gand mangaietor: Se poate vorbi de moartea unei fiinte omenesti daca intr-o zi ( poate in curand) el va invia glorios pentru viata?
          Credinciosul "adoarme" cu perspectiva invierii pentru a fi etern la Isus in glorie cu un trup nou.

          Dimpotriva, necredinciosul "moare" fara speranta. Chiar daca si el va invia, aceasta este doar pentru a fi judecat. "Si, dupa cum oamenilor le este randuit sa moara o singura data, iar dupa aceea vine judecata" (Ev. 9:27).


          1.4          Isus Hristos a murit

          In Noul Testament, cuvintele "moarte" sau "a muri" sunt rareori folosite in legatura cu cel credincios. Dar le gasim de mai multe ori facand referire la Domnul nostru. De ce? Deoarece El a luat asupra Lui moartea pe care o meritam noi. Ca credinciosi noi stim aceasta:
          "Hristos a murit pentru pacatele noastre" (1 Cor. 15:3).
          "In ceea ce a murit, a murit fata de pacat odata pentru totdeauna" (Rom. 6:10).
          Fiul lui Dumnezeu a indurat moartea sub toate aspectele sale. El Si-a dat viata Sa la cruce si a inviat dupa trei zile.


          1.4.1         Hristos a indurat judecata lui Dumnezeu

          "Caci plata pacatului este moartea" (Rom. 6:23).
          "Isus, care a fost facut cu putin mai prejos decat ingerii datorita mortii pe care a suferit-o... astfel incat, prin harul lui Dumnezeu, El sa guste moartea pentru fiecare (sau,"pentru tot")" (Ev. 2:9).

          Toti pacatosii meritau judecata lui Dumnezeu: prima si a doua moarte. Prima moarte este moartea fizica, a trupului. A doua moarte este despartirea eterna de Dumnezeu, in iad (Apoc. 20:14).

          Dar Isus Hristos a luat asupra Lui pedeapsa tuturor credinciosilor. El a indurat pentru ei a doua moarte: in cele trei ceasuri de intuneric, Domnul Isus a fost parasit de Dumnezeul cel sfant, ispasind pacatele noastre. Atunci cand, in final, Si-a dat viata Sa, El a suportat, de asemenea, pentru ei prima moarte. Deoarece Isus Hristos a indurat si pedeapsa divina pentru pacatele lor si condamnarea pentru starea lor pacatoasa nu mai este judecata pentru cei rascumparati.


          1.4.2          Hristos a nimicit puterea mortii

          "Isus Hristos, care a desfiintat (sau, "a anulat", JND) moartea si a adus la lumina viata si neputrezirea" (2 Tim. 1:10).

          Domnul Isus a murit dar a inviat trei zile mai tarziu. Moartea nu putea sa-L tina in puterea sa, pe El Cel drept si Cel curat, fara pacat. Astfel, Mantuitorul a biruit grozava putere a mortii.
          Fiindca cei credinciosi sunt uniti cu Isus Hristos, moartea si-a pierdut puterea sa si asupra lor. Cu toate acestea, ei pot muri. Dar aceasta nu mai este plata pacatelor lor, ci ei se alatura lui Hristos. Pentru ca Domnul Isus Hristos a murit si a inviat, iata viata si neputrezirea pentru cei rascumparati. Ei au viata eterna si primesc un trup nou, care nu mai poate sa moara sau sa putrezeasaca.


          1.4.3          Hristos a nimicit puterea diavolului

          "Ca prin moarte sa-l desfiinteze pe cel care are puterea mortii, adica pe diavolul, si sa-i elibereze pe toti aceia care, prin frica de moarte, erau supusi robiei toata viata lor" (Ev.2:14-15).

          Diavolul l-a impins pe om spre pacat dar apoi l-a inspaimantat cu moartea. El l-a facut sa creada ca : fiindca ai pacatuit tu trebuie sa mori. Nu mai este nicio speranta pentru tine. In acest mod il tine acum diavolul pe om in puterea sa.

          Dar Isus Hristos l-a biruit la cruce. Cum? Prin faptul ca a murit fara sa pacatuiasca vreodata si in consecinta nemeritand moartea. Prin moartea Sa, El i-a eliberat pe toti credinciosii de puterea lui Satan. Deoarece Isus Hristos a luat asupra Lui pedeapsa pacatelor lor, moartea si-a pierdut spaima sa pentru ei. Satan nu mai poate sa-i tina sub robia puterii sale.


          1.4.4          Rezumat

          Isus Hristos, care a murit o singura data "tine cheile mortii si ale Locuintei mortilor (hades)" (Apoc. 1:18).
          Isus Hristos a murit si a inviat. Moartea, plata pacatului, sfarsitul disperat al vietii pamantesti si mijlocul prin care se manifesta puterea lui Satan, a fost invinsa de El pentru noi credinciosii.
          Suntem etern recunoscatori Mantuitorului nostru care a murit pentru noi. Poate inca moartea sa ne mai faca rau? In curand biruinta Domnului Isus asupra mortii va fi vazuta de toti. Credinciosii adormiti vor invia cu un trup nesupus putrezirii. Trupurile noastre, ale celor vii, vor fi schimbate in trupuri nemuritoare. Atunci se va implini cuvantul: "Moartea a fost inghitita de victorie" (1 Cor. 15:54).       

miercuri, 24 ianuarie 2018




         VIATA CEA NOUA A CREDINCIOSULUI IN HRISTOS
                                                 De la nasterea din nou la glorie
                                                                      - IV -


          Georges Andre


          4          Un singur trup

        4.1          Botezati de un singur Duh

          Gandul lui Dumnezeu nu este ca cel credincios sa ramana singur. Ci Ioan aminteste ca : "Isus urma sa moara... ca sa-i adune intr-unul pe copiii lui Dumnezeu cei risipiti" (Ioan 11:51-52).
          Isus Insusi a spus: "Pe aceasta stanca (Hristosul, Fiul Dumnezeului celui viu) voi zidi Adunarea Mea" (Mat. 16:18). Era la viitor. Era necesara venirea Duhului Sfant pe pamant, la Cincizecime, pentru ca cei rascumparati sa fie toti "botezati de un singur Duh intr-un singur trup, fie iudei, fie greci, fie rob, fie liberi" (1 Cor. 12:13).
          La inceput, in Fapte, toti credinciosi erau dintre iudei. Petru este trimis la Corneliu, centurionul roman (Fapte 10); cei care au fost imprastiati datorita necazului care venise cu ocazia lui Stefan, au trecut in Antiohia si vesteau Evanghelia grecilor; cei care nu erau iudei au inceput sa faca parte din familia lui Dumnezeu, si au primit Duhul Sfat (Fapte 8).
          Prin acest botez spiritual, iudeii si natiunile alcatuiau un singur trup: "natiunile sunt impreuna-mostenitoare si din acelasi trup si impreuna-partase ale promisiunii in Hristos Isus, prin Evanghelie" (Efes. 3:6). Impreuna (iudei si natiuni) sunt impacati cu Dumnezeu, alcatuind "un singur trup, prin cruce... prin El (Hristos) avem si unii si altii intrare la Tatal, intr-un singur Duh" (Efes. 2:16-18).
          Se poate citi numeroase scrieri si brosuri cu privire la Adunare, pana la a le memora, ceea ce este foarte util. Dar aceasta nu este suficient pentru a realiza strangerea laolalta in jurul Domnului. Este nevoie ca Duhul Sfant sa descopere duhului si inimii noastre ce valoare are Biserica pentru Hristos (in greaca: ekklesia "cea care a fost chemata afara"; in engleza church, in germana: kirche, in greaca: kuriake; "cea care apartine Domnului"; adunare: "cea care se aduna in jurul Lui").
          Hristos este Capul trupului (Efes. 1:22; Col. 1:18). Cei rascumparati sunt madulare ale acestui trup (1 Cor. 12:27 ; Rom. 12:5). Madularele sunt dependente unele de altele, avand fiecare o functie particulara.
          In ochii lui Dumnezeu Adunarea (Biserica), este una. Ea este alcatuita din toti cei care, fiind nascuti din nou, au primit Duhul Sfant si sunt deci "botezati intr-un singur trup". Este important sa pastram aceasta unitate a Duhului, cea pe care Duhul a realizat-o, care este o realitate pentru ochii credintei, si de a fi adunati in mod simplu ca madulare ale acestui trup, fara nicio alta orgnizare (Efes. 4:3), "straduiti-va sa pastrati unitatea Duhului".
          De fapt, adunarea nu este o organizatie in care as putea fi membru, ci este un organism viu, trupul lui Hristos, din care fac parte ca credincios, ca stiu sau nu. Deci este important de a fi adunati in Numele Domnului, avand certitudinea prezentei Sale (Mat. 18:20) (*), in despartire de rau moral si doctrinar, in mod simplu  ca madulare ale acestui unic trup, chiar daca reprezentam decat o mica parte din aceasta Adunare. Putem astfel sa adoram cu bucurie impreuna, sa ne rugam impreuna, sa fim ziditi impreuna.

          (*) Literal: "Acolo unde doi sau trei au fost adusi impreuna la (sau, pentru) Numele Meu, Eu sunt in mijlocul lor".

   
          4.2          Unitate in diversitate

          "Dupa cum intr-un trup avem multe madulare, iar madularele n-au toate aceeasi functie, asa si noi, cei multi, suntem un singur trup in Hristos, si fiecare, madulare unii altora" (Rom. 12:4-5). Si alte pasaje ca 1 Corinteni 12, Efeseni 4, subliniaza aceeasi realitate.
          Petru trage concluzia practica: "Fiecare, dupa cum a primit un dar, slujind cu el unii altora, ca buni administratori ai harului felurit al lui Dumnezeu" (1 Pet. 4:10).
          Observam in aceste diverse pasaje diversitatea darurilor; fiecare a primit un anumit dar; suntem chemati a-l folosi unii pentru altii, constienti de harul pe care Dumnezeu ni l-a dat. Dar este esential, de asemenea, ca fiecare sa aiba ganduri sfinte, "potrivit cu masura de credinta, pe care a impartit-o Dumnezeu fiecaruia" (Rom. 12:3; Cornilescu, n.t.) - "ci dupa maura campului nostru de lucru pe care ne-a impartit-o noua Dumnezeu" (2 Cor. 10:13).
          Un pericol, cu privire la un anumit dar, este, printr-un complex de inferioritate (1 Cor. 12:15-17), de a nu-l folosi pentru binele altora; sau, din contra, exercitandu-l crezandu-se superior altora, spunandu-le, sau gandind: "Nu am nevoie de tine!" (1 Cor. 12:21-25; a se vedea, de asemenea, Romani 12:3).


          4.3          Adoratori

          "Adevaratii inchinatori se vor inchina Tatalui in duh si adevar; pentru ca si Tatal cauta astfel de inchinatori ai Lui". Aceasta este cea mai inalta slujire pe care credinciosii pot s-o implineasca pe pamant, singura care va continua in cer (Ioan 4:23 ; Apoc. 5).
          A se inchina "in duh", a se inchina "prin Duhul lui Dumnezeu" (Filp. 3:3) nu mai este, ca in Vechiul Testament, o inchinare materiala, cu ceremoniile, jertfele si ritualurile sale. Ea se exprima prin cantari spirituale, prin rugaciuni de inchinare, rodul buzelor care binecuvanteaza Numele Sau (Ev. 13:15) : inchinare care ia nastere in inima, care duce la implinirea ei prin rodul buzelor. Ea nu consta in repetarea acelorasi cuvinte prin rugaciune, sau prin cantari care se canta mai mult sau mai putin mecanic, fara a ne gandi cu adevarat la cuvinte, nici la Acela carora ele se adreseaza!
          A se inchina Tatalui "in adevar", inseamna a o face potrivit cu revelatia pe care El a dat-o despre Sine, adica ca Tata, si nu ca Domnul (Iehova), sau ca Cel Preainalt.
          Fiecare poate, in particular, "neincetat" (Ev. 13:15), in mod individual, sa aduca multumiri lui Dumnezeu pentru ca l-a rascumparat si binecuvantat. Dar, dupa Cuvant, adevarata inchinare este colectiva: "Ca niste pietre vii, sunteti ziditi o casa spirituala, o preotie sfanta ca sa aduceti jerfe spirituale bine primite lui Dumnezeu prin Isus Hristos" (1 Pet. 2:5).
          Prin calauzirea Duhului, inchinarea se va adresa Tatalui sau Fiului, nu doar pentru ca ne-a mantuit si ne-a randuit pentru glorie, ci mai ales pentr a vorbi Tatalui de perfectiunile si de lucrarea Fiului Sau, si pentru a aminti de dragostea pana la moarte a Fiului, prin care ne-a apropiat de Dumnezeu ca inchinatori. 

               O har nemarginit!
               Tu ai fost injunghiat;
               Sangele tau a curs,
               Pentru ca in Locul prea sfat, 
               De toti adorat,
               Dumnezeul nostru, Tatal Tau, 
               Sa poata fi adorat.
               H. Rossier

          Cina Domnului este centrul inchinarii. Rugaciunile de adorare, cantarile spirituale se inalta spre Dumnezeu pentru a exprima ceea ce El a pus in inimile noastre. Participarea tacuta la memorialul mortii Domnului ne aminteste, in simplitatea si profunda sa semnificatie, de Hristos care ne-a iubit pana la moartea pe cruce si a implinit totul pentru gloria lui Dumnezeu. "Vestiti moartea Domnului, pana vine El" (1 Cor. 11:26). Slujba de adorare este eterna; Cina este numai pentru pamant!
          Luand din paine la cina, exprimam, de asemenea, ca "noi cei multi , suntem o singura paine, un singur trup, pentru ca toti luam parte dintr-o singura paine" (1 Cor. 10:17). Ii avem in gandurile si in inimile noastre pe toti rascumparatii Domnului care formeaza acest trup, asa cum El il vede, chiar daca, adunati ca madulare ale acestui trup si nimic altceva, simtim absenta celor care nu sunt prezenti.


          5          Glorificati

          In rugaciunea Sa din Ioan 17, Domnul distinge trei unitati:
          In versetul 11, El vorbeste mai intai de ucenicii Sai: "pazeste in Numele Tau pe aceia pe care Mi i-ai dat, ca sa fie una ca Noi". Apoi, El Se roaga pentru "cei care vor crede in Mine prin cuvantul lor; pentru ca toti sa fie una... in Noi" (v. 20-21). In final, cand vorbeste depre glorie, Se roaga "sa fie facuti desavarsiti spre a fi una" (v. 23).
          In ochii lui Dumnezeu, si in cei ai credintei, familia Sa, toti copiii Sai sunt una in Hristos. Din nefericire, in ochii lumii, ei sunt imprastiati. Dar perspectiva care ii bucura este ca vor fi facuti "desavarsiti spre a fi una" in glorie.


          5.1 Invierea

          Cuvantul lui Dumnezeu face deosebire intre invierea spirituala de acum a sufletului, - suntem inviati impreuna cu Hristos, dupa cum am vazut, - si invierea trupurilor noastre la revenirea Domnului Isus pentru a rapi la Sine pe rascumparatii Sai.
          La Corint, unii ziceau, referitor la trup, "ca nu este o inviere a mortilor" (1 Cor. 15:12). Atunci apostolul afirma: "Daca nu este inviere a mortilor, nici Hristos nu a fost inviat. Iar daca Hristos nu a fost inviat, atunci, in adevar, zadarnica este si predicarea noastra si zadarnica si credinta voastra" (1 Cor. 15:13-14). Apoi, el adauga: "suntem cei mai nenorociti dintre toti oamenii" (v. 19, trad. Cornilescu). El incheie triumfator: "Dar acum, Hristos a fost inviat dintre morti, cel dintai rod al celor care au adormit" (v. 20). Si completeaza: "in Hristos toti vor fi facuti vii... : cel dintai rod, Hristos, apoi cei ai lui Hristos, la venirea Lui" (v. 22-24).
          Invierea este insasi temelia Evangheliei. A fost nevoie de toata puterea lui Dumnezeu pentru a-L invia pe Hristos dintre morti (Efes. 1:19-20). Aceeasi putere se va manifesta  si "fata de noi care credem". "Evanghelia... este puterea lui Dumnezeu spre mantuire, pentru oricine crede" (Rom. 1:16).
          Este vorba nu doar de existenta eterna a sufletului celui credincios, ci, de asemenea, de rascumpararea trupului: "Il asteptam ca Mantuitor pe Domnul Isus Hristos, care va transforma trupul smereniei noastre in asemanare cu trupul gloriei Sale, potrivit lucrarii puterii pe care o are, de a-Si supune chiar toate lucrurile" (Filip. 3:20-21). Domnul Isus Insusi a spus deja: "Adevarat, adevarat va spun ca vine un ceas si acum este, cand cei morti vor auzi glasul Fiului lui Dumnezeu si cei care-l vor auzi vor trai" (Ioan 5:25). Aici este vorba de invierea spirituala impreuna cu Hristos. Dar, Domnul adauga: "vine un ceas in care toti cei din morminte vor auzi glasul Lui si vor iesi: cei care au facut cele bune, spre invierea vietii, si cei care au facut cele rele, spre invierea judecatii" (v. 28-29). Este vorba despre invierea trupului. El nu spune ca acest ceas  este "acum deja".
          In revelatia fundamentala din 1 Tesaloniceni 4:15-18, este foarte bine precizat: "Domnul Insusi... va cobori din cer, si intai vor invia cei morti in Hristos; apoi noi cei vii, care ramanem, vom fi rapiti in nori impreuna cu ei, pentru a-L intampina pe Domnul in vazduh: si astfel vom fi intotdeauna impreuna cu Domnul". Daca ne gandim la toti cei care au fost inmormantati si din care practic nu a mai ramas nimic; si chiar mai mult, la cei morti in mare sau arsi prin persecutii, cat timp ar trebui ca sa lucreze aceasta invierea a trupurilor? - "Intr-o clipa, intr-o clipeala din ochi", toti cei care au murit in Hristos, fie sfintii din Vechiul Testament, fie credinciosii din timpul harului vor "invia nesupusi putrezirii si noi vom fi schimbati" (1 Cor. 15:52).


          5.2 Scaunul de judecata al lui Hristos

          Domnul Isus a spus foarte clar: "Adevarat, adevarat va spun ca cine aude cuvantul Meu si crede in Cel care M-a trimis are viata eterna si nu vine la judecata, ci a trecut din moarte la viata" (Ioan 5:24). Si in Romani 8:1 se afirma: "Deci acum nu este nicio condamnare pentru cei in Hristos Isus".
          Cu toate acestea, 2 Corinteni 5:10 ne spune: "Pentru ca noi toti trebuie sa fim aratati inaintea scaunului de judecata al lui Hristos, pentru ca fiecare sa primeasca cele facute in trup, potrivit cu cele ce a facut, fie bine, fie rau". Si in Romani 14:10 si 12 se precizeaza: "Pentru ca toti ne vom infatisa inaintea scaunului de judecata al lui Dumnezeu... fiecare dintre noi va da socoteala despre sine insusi lui Dumnezeu". In aceste pasaje, nu este vorba despre judecata, ci de a fi "aratati", adica "de a pune in lumina" fie binele, fie raul. Ne putem gandi ca esecurile din viata sa vor aparea inaintea credinciosului in lumina deplina a prezentei lui Dumnezeu. Nu va fi vorba de a fi condamnat, ci de a-l face pe cel credincios constient, mai mult decat a fost vreodata pe pamant, de valoarea sangelui lui Hristos care, prin harul lui Dumnezeu, a sters toate pacatele sale, toate greselile sale. Si daca "binele" este pus in lumina si care are ca rezultat o rasplata , o cununa, aceasta lumina divina va pune in evidenta cat din binele care a fost facut de cel credincios este prin lucrarea Duhului lui Dumnezeu.
          Cu privire la slujire, "lucrarea fiecaruia va fi aratata, pentru ca ziua o va face cunoscut... focul va dovedi cum este lucrarea fiecaruia. Daca lucrarea pe care a zidit-o cineva va ramane, el va primi o rasplata. Daca lucrarea cuiva va fi mistuita, el va suferi pierdere; insa el va fi mantuit, dar asa, ca prin foc" (1 Cor. 3:13-15).
          Ca rasplata, cel care a fost credincios pentru a "pastori turma lui Dumnezeu", va primi "cununa nepieritoare a gloriei" (1 Pet. 5:2,4).
          Cel care a fost credincios in lupta si in alergare va primi o cununa "nepieritoare" (1 Cor. 9:25). "Cei care iubesc aratarea Sa", adica care nu se tem de ziua cand totul va fi pus in lumina inaintea "Domnului, dreptul Judecator", vor primi "cununa dreptatii" (2 Tim. 4:8).
          Acela care va "rabda ispita si... dupa ce va fi incercat"... acela care a fost "credincios pana la moarte", va primi "cununa vierii" (Iac. 1:12 ; Apoc. 2:10).
          Nu este potrivit sa traim inca de acum, cel putin intr-o anumita masura, anticipand lumina din acea zi cand totul va fi aratat?


          5.3 Nunta Mielului

          In legatura cu nunta Mielului, Apocalipsa 19:1-9 contine cele patru Aleluia (laudati pe Domnul) din Noul Testament. "Sa ne bucuram si sa ne veselim si sa-I dam glorie, pentru ca nunta Mielului a venit" (v. 7). Cel care a suferit atat de mult Isi va primi sotia Sa. Ea "s-a pregatit. Si i s-a dat sa se imbrace in in subtire stralucitor si curat, pentru ca inul subtire sunt faptele drepte ale sfintilor" (v. 8).
          Observand adunarea aici pe pamant, apostolul a zis: "v-am logodit cu un singur barbat , ca sa va infatisez ca pe o fecioara curata lui Hristos" (2 Cor. 11:2). Numita "logodnica" pe pamant, ea devine "sotia Sa" in glorie (Apoc 19:7). Mielul care S-a dat pe Sine Insusi pentru ea, Se poate bucura. Sotiei, i-a fost "dat" sa se "imbrace in in subtire stralucitor si curat"; nu este vorba aici de haine albe, despre care se spune de mai multe ori ca fiind spalate in sangele Mielului, ci de un vesmant de in subtire care corespunde "faptelor drepte ale sfintilor". Acest vesmant, am putea sa ne gandim, a fost pregatit pe pamant, fir cu fir, fapta dupa fapta, realizat prin Duhul Sfant (El i-a "dat"). El (vesmantul) este imbracat in cer, la sarbatoarea de nunta. Pe pamant, ea a vestit moartea Domnului; a luat parte la cina Domnului, la masa Domnului. Dar la sarbatoarea de nunta, Cel pe care il va contempla in aspectele Sale este "Mielul..., cunoscut mai inainte de intemeierea lumii" (1 Pet. 1:19-20).


          5.4 Goria

          Asa cum ne exprimam in mai multe cantari, gloria se va vedea (observam ca atunci cand Apocalipsa 2 si 3 vorbeste despre "cele ce sunt", concluzia este de "a auzi". De la capitolul 4, unde Ioan este in cer, se repeta permanent: "Am vazut").

                    Ochii nostri vor contempla scumpa Ta fata
                    De Mantuitor si Mire, de nespusa frumusete;
                    Si vom putea patrunde in taina de nepatruns
                    A harului fara margini si a dragostei Tale.
                    H. Rossier

          Rugaciunea din Ioan 17:24 va fi ascultata: "Tata, doresc ca aceia pe care Mi i-ai dat Tu sa fie si ei cu Mine unde sunt Eu, ca sa priveasca gloria Mea", gloria Sa personala. In Imparatie, rascumparatii vor avea parte de gloria Sa oficiala (2 Tim. 2:12). Aceasta va fi implinirea celei de-a "opta zi" a sarbatorii corturilor (Lev. 24:36), unde "ai bucurie deplina" (Deut. 16:15).
          Dar aceasta bucurie va fi si mai mare pentru Cel care Si-a adus "sufletul Sau o jertfa pentru vina" : "Va vedea din rodul muncii sufletului Sau si va fi satisfacut" (Is. 53:10-11).

                    Centru etern al sferei ceresti,
                    Desavarsit in glorie, o Hristos, Tu vei straluci.
                    Pentru toti rascumparatii, in casa Tatalui,
                    Claritatea fetei Sale, in Tine va straluci.
                    J.N.Darby

                                                       ...............................................................
                   
             
     

duminică, 21 ianuarie 2018

                                           

                                                      Lady Powerscourt (1800-1836)


                           "Amintiti-va de conducatorii vostrii... imitati-le credinta" (Ev.13:7).
                                                     (vezi postarea din 16.10.2017)

     De J. H. Brown, Peterhead


     Theodosia Anne Howard s-a născut în parohia Powerscourt din sudul orașului Dublin, comitatul Wicklow, în anul 1800, la începutul unui secol nou și a unei perioade noi în istoria adeseori turbulentă a Irlandei. În luna august a acelui an, s-a autorizat, prin legislație, de către cele două parlamente unirea Marii Britanii și a Irlandei și, în consecință, parlamentul irlandez a încetat să mai existe, membrii irlandezi locuind după aceea în Westminster. Curând aceasta a dus la mișcarea de independență legislativă care a continuat pentru puțin mai mult de 120 de ani cu perioade intermitente de violență extremă.

     Familia Howard era o familie veche aristocrată; tatăl Theodosiei fiind fratele celui de-al treilea Conte de Wicklow, ea a crescut în cercul restrâns al comunității protestante anglo-irlandeze. La vremea aceea, o parte din clerul anglican era foarte evanghelic, și în această privință Reverendul Robert Daly, rector de Powerscourt, era un exemplu notabil. Prin intermediul slujbei sale Theodosia Howard a fost convertită în 1819. În 1822 ea s-a căsătorit cu Richard Wingfield, care devenise al cincilea Viconte Powerscourt în 1809. Și el beneficiase de slujba lui Daly și fusese convertit în 1820. Din nefericire, căsătoria lor a fost de scurtă durată, deoarece Lordul Powerscourt a murit în 1823. Singurul lor copil, o fiică, a murit în fragedă pruncie, însă aceste experiențe și încercări dureroase au îngăduit ca Lady Powerscourt „să îi mângâie pe cei care erau în orice necaz cu mângâiererea cu care ea însuși fusese mângâiată de Dumnezeu”.

     De la convertirea ei, Lady Powerscourt a devenit o sârguincioasă studentă a Bibliei ei. Ea a profitat de ocaziile date de vizitele în Anglia pentru a auzi predicatori cunoscuți și pentru a participa la cel puțin o conferință regională ținută în Albury în Suffolk. Aceasta a încurajat-o să găzduiască asemenea conferințe în casa Powerscourt între anii 1830-1833. Ulterior, conferințele s-au ținut în Dublin și în cele din urmă în Anglia pentru câțiva ani. Studiile profetice formau majoritatea programelor acestor conferințe, dar alte subiecte erau de asemenea incluse. Clerici și laici din toată Marea Britanie erau invitați, iar lista participanților includea nume cunoscute precum JG Bellet, JN Darby, Henry Craik, Căpitanul Percy Hall, George Muller si BW Newton. Una din surse menționa că la prima conferință au participat 35 de clerici, 15 laici și 20 de doamne. Inițial conferințele din Powerscourt au fost prezidate de reverendul Daly (devenit mai târziu episcopul de Cashel) dar la încheierea conferinței din 1832 el și-a exprimat temerile serioase (din punctul său de vedere) legate de temele controversate ce includeau relația credincioșilor cu bisericile (necredincioase) existente, iar după aceea implicarea sa pare să fi scăzut. Este interesant să privim natura discuțiilor purtate între acești oameni cu cunoștințe profunde. Cercetarea Scripturilor era serioasă și sinceră; cu toate acestea, se pare că au apărut disensiuni în special între clericii Bisericii Anglicane și „frații” participanți care deveniseră convinși de datoria lor în lumina Scripturii de a se retrage din bisericile existente.

     Imediat după conferința din 1832, Lady Powerscourt s-a retras din Biserica de Stat a Irlandei pentru a se strânge împreună cu frații în strada Aungier din Dublin. Este spre onoarea ei și a reverendului Daly faptul că el scria: „În chiar pasul pe care noi nu putem decât să îl dezaprobăm și care nu poate decât să ne mâhnească, nu ezităm să spunem că suntem siguri că țelul ei este doar Dumnezeu... Ea a făcut aceasta cu o mare durere, cu mare suferință și luptă personală și niciodată dintr-un duh care să diminueze dragostea ei pentru aceia pe care îi prețuia ca împreună ucenici ai lui Isus”. A fost un exemplu remarcabil de dragoste frățească, de har și politețe creștinească fiind cu nimic micșorat de diferențele ecleziastice; un exemplu pe care am face bine să îl imităm. Reverendul Daly a dat mărturie și mai târziu față de calibrul spiritual pe care îl avea Lady Powerscourt în prefața ediției din 1838 a scrisorilor și lucrărilor ei. El spunea despre ea: „Ea, dintre toți creștinii pe care am avut privilegiul să îi cunosc, se apropie cel mai mult de ceea ce ea a susținut, în termeni atât de puternici și deosebiți , ca fiind imaginea ei despre un creștin; nu unul care privește în sus, dinspre pământ spre cer, ci unul care privește în jos, dinspre cer spre pământ. Ea apare ca urcând o înălțime deosebită și sfântă și de acolo privind în jos la aceste scene pământești, de care prea mulți sunt complet absorbiți, trăind la acel nivel înalt și sfânt al apostolului. Gândiți la cele de sus, nu la cele de pe pământ, pentru că voi ați murit și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu”. Mărturia unui contemporan care o cunoștea bine are poate o mai mare greutate decât orice altă perspectivă dobândită prin citirea scrierilor ei.

     Scrisorile publicate de Lady Powerscourt includ o selecție de 80 de scrisori compuse între 1821 și decembrie 1836. Stilul scrierilor este acela al unei persoane culte și bine educate din acea vreme și s-ar putea să nu fie apreciate în rândul cititorilor moderni, însă scrisorile exprimă clar gândurile unei persoane care avea o experiență profundă a căilor lui Dumnezeu și a dragostei lui Isus. Multe erau adresate sfinților aflați în cuptorul încercării și în scrierile ei, ea plângea cu ei. Ea credea că necazul și suferința sunt normale pentru experiența creștină și ea vedea acestea ca pe o curățirea Domnului. Unui prieten drag ea îi scria în legătură cu o încercare foarte mare: „... și chiar dacă El adaugă ingredientul bolii și al încercării, totuși există și picături din fântâna dragostei eterne adăugate pentru a îndulci înghițitura”. Din nou, durerea și suferința sunt descrise ca „o expresie a sensibilității Sale”. Dacă era necesar, ea nu se eschiva de la a da îndemnuri bazate pe Scriptură și, făcând aceasta, a scris pasaje care, după cum comenta cineva, sunt „adesea pătrunzătoare în analiza lor cu privire la inima omenească”. Sunt exemple de o frazeologie minunată, asemenea celei din scrisoarea scurtă compusă în aprilie 1829: „Sper că te gândești la mine atunci când intri înaintea Domnului”. Suntem impresionați de demnitatea unei asemenea cereri pentru rugăciune. Ea aprecia scrisorile primite și mulțumind pentru una dintre el, ea scria în ultima lună a vieții ei: „Cred că prin lucruri mici sunt hrăniți copiii. El ne dă hrana la timpul potrivit. În acest mod, adesea am găsit scrisorile ca fiind un mijloc special de har și cred că ele ar fi mai mult asa și nu o pierdere de vreme dacă am scrie mai mult în credință”.

     Lucrările scrise de Lady Powerscourt despre Geneza 22 și Psalmii 22 și 23 au un caracter evlavios, dar nu sunt lipsite de lecții practice, ca în Geneza 22:3: „Devreme, fără ezitare – niciun minut pierdut în murmur – simplu, ascultarea imediată este credință – nicio întrebare; el a ascultat pentru că i s-a poruncit. Prompt, ascultarea era cerută. M-am grăbit și nu am întârziat să țin poruncile Tale”. Următorul comentariu minunat cu privire la Psalmul 23 a devenit foarte cunoscut: „Credinciosul poate spune cu tărie Domnul este Păstorul meu. Credinciosul nu va duce lipsă pentru că Păstorul său este Domnul. Credinciosul nu va duce lipsă pentru că Domnul este Păstorul său. Păstorul său este Cel Atotsuficient, nimic nu poate uni sinele cu El, nimic nu se amestecă cu El – nimic adăugat la natura Sa plină de satisfacție – nimic nu micșorează plinătatea Sa. Comoara Sa de daruri a fost cumpărată scump atunci când El a plătit prețul suprem.”

                                                             ..................................................

vineri, 19 ianuarie 2018




              VIATA CEA NOUA A CREDINCIOSULUI IN HRISTOS
                                               De la nasterea din nou la glorie
                                                                    - III -


          Georges Andre


          3          Uniti cu Hristos

          In primul capitol referitor la mantuire, am vazut harul lui Dumnezeu pentru noi. In al doilea capitol, am vazut ceea ce El a facut din noi, familia lui Dumnezeu. Si acum, in unirea noastra cu Hristos, vom vedea lucrarea Sa in noi.
          Care au fost consecintele caderii? (Gen. 3) - "Pacatul a intrat in lume, si prin pacat moartea" (Rom. 5:12). Pacatul i-a despartit pe oameni de Dumnezeu, si unii de altii; moartea este despartirea sufletului de trupul fizic; pentru cei care nu sunt mantuiti, a doua moarte este despartirea eterna de Dumnezeu. Relatiile care existau cu El inainte de cadere au fost rupte. Dar, prin lucrarea Fiului Sau, Dumnezeu da mai mult; El nu restabileste starea anterioara, ci ne-a unit cu Hristos.
          Prin unirea noastra cu Hristos, Acesta ramane in noi si noi in El. Aceasta era o taina (Col. 1:26-27), un lucru ascuns, dar revelat acum prin Duhul.
          Noi suntem "in Hristos" inaintea lui Dumnezeu, subiect important al epistolei catre Efeseni; Hristos este "in noi" in aceasta lume, dupa cum subliniaza epistola catre Coloseni. Intelegand aceasta, prin credinta, ne transforma viata (Gal. 2:20).
          Romani 6 ne da esentialul acestei lucrari divine in noi:



          3.1          "Identificati", avand aceeasi crestere impreuna cu El (v. 5)


          Aceasta implica moartea noastra impreuna cu Hristos (v. 6-7) si invierea noastra impreuna cu El (v. 8) (vezi de asemenea Efes. 2:5-6). Un exemplu face mai bine inteles acest lucru: un pom fructifer salbatic face fructe fara valoare sau necomestibile. Se taie ramurile pomului, pastrand pe cele de la baza lor si trunchiul. In ceea ce a ramas din ramuri, se altoieste, se introduce din ramurile unui pom bun. Ramurile astfel introduse, altoiurile, vor transforma pomul salbatic in pom productiv, care va avea natura altoiului.
          Este vorba sa credem ca am fost uniti cu Hristos in moartea si in invierea Lui. "Tot asa si voi, socotiti-va pe voi insiva morti fata de pacat si vii fata de Dumnezeu, in Hristos Isus" (v.11). Apoi trebuie sa aratam ceea ce suntem in Hristos, sau, dupa cum zice apostolul, "sa umblam in innoirea vietii" (v. 4).
          Efeseni 4:22:24 precizeaza aceasta transformare: "in ceea ce priveste purtarea de mai inainte, v-ati dezbracat de omul vostru cel vechi, care se strica dupa poftele inselatoare". "V-ati dezbracat" este in greaca un aorist (verb in limba greaca care arata un fapt implinit in trecut cu efecte in prezent, n.t.), adica un moment precis din trecut. Ceea ce eram in mod natural, de fapt l-am dezbracat, chiar daca natura pacatoasa este inca in credincios. Opusul este v-ati "imbracat in omul cel nou, care este crea dupa Dumnezeu in dreptate si in sfintenia adevarului". "V-ai imbracat cu omul cel nou" este de asemenea un aorist, un fapt implinit. Nu este vorba aici de a ne "imbraca" mereu, ci prin harul lui Dumnezeu, cel care este in Hristos s-a "imbracat" (odata pentru totdeauna, n.t.) cu omul cel nou. Dumnezeu este Cel care l-a creat. Dimpotriva "a fi innoiti in duhul mintii voastre" este un prezent pasiv si dinamic: in fiecare zi, mintea, sursa gandurilor noastre, are nevoie sa fie innoita prin Cuvant si prin lucrarea Duhului Sfant care, in comuniune cu Dumnezeu, ne face sa intelegem mai bine. Apostolul precizeaza in 2 Corinteni 4:16: "omul dinauntru se innoieste in fiecare zi".
          Epistola catre Coloseni trage consecintele practice ale mortii si invierii noastre impreuna cu Hristos: "Daca ati murit impreuna cu Hristos... pentru ce... va supuneti la randuieli... dupa poruncile si invataturile oamenilor?" (2:20-22). Pentru ce ar trebui sa ne supunem la reguli, legi, porunci, care se adreseaza omului care nu este nascut din nou? Acesta este legalism. Dar "daca ati fost inviati impreuna cu Hristos, cautati cele de sus... ganditi la cele de sus... pentru ca voi ati murit si viata voastra este ascunsa cu Hristos in Dumnezeu" (3:1-3). Noi am fost inviati: harul lui Dumnezeu a lucrat. De aceea trebuie sa cautam ceea ce este pozitiv, lucrurile care sunt de sus, de a gandi acolo, de a cultiva aceasta viata pe care o avem in Hristos.
          Pentru aceasta este important de a "mortifica" (a da mortii) v. 5, adica de a ne feri de ceea ce hraneste poftele carnale; de asemenea, este vorba de a "renunta" la toate manifestarile caracterului natural (v. 8); este nevoie de puterea Duhului Sfant. Acum vine partea pozitiva: "Imbracati-va" (v. 12-15) cu tot ceea ce produce viata ce noua. Pentru a face posibil este necesar ca : "Cuvantul lui Hristos sa locuiasca din belsug in voi" (v. 16).


          3.2          Eliberati

          Romani 6:14 afirma: "Pacatul nu va avea stapanire asupra voastra, pentru ca nu sunteti sub lege, ci sub har".
          Aceasta nu vrea sa spuna ca cel credincios nu mai pacatuiete, ci el este eliberat de stapanirea pacatului. "Dar acum, eliberati de pacat si devenind robi ai lui Dumnezeu, aveti rodul vostru spre sfintire, si sfarsitul: viata eterna" (v. 22). Rascumparatul in Hristos a schimbat stapanul: "Erati robi ai pacatului... fiind eliberati de pacat, ati devenit robi ai dreptatii" (v. 17-18). Cum este posibil aceasta? Romani 8:2 ne da raspunsul: "Pentru ca legea Duhului de viata in Hristos Isus m-a eliberat de legea pacatului si a mortii" (lege aici - si in cap. 7:21 - semnifica, nu legea lui Moise, ci un principiu care actioneaza totdeauna in aceeasi directie, precum legea gravitatiei, etc.)


          3.3          Dati

          "Nu dati pacatului madularele voastre, ca unelte ale nedreptatii, ci dati-va pe voi insiva lui Dumnezeu, ca vii, dintre mortii" (Rom. 6:13). Noi eram morti in greselile si in pacatele noastre, dar am fost adusi la viata impreuna cu Hristos (Efes. 2:1, 5, 13). Fiind vii, inviati impreuna cu El, suntem chemati sa punem la dispozitia Domnului ceea ce Ii apartine: "Voi nu mai sunteti ai vostri. Pentru ca ati fost cumparati cu un pret" (1 Cor. 6:19-20).
          Romani 12:1-2 reia acelasi gand: "Va indemn deci, fratilor, prin indurarile lui Dumnezeu, sa aduceti trupurile voastre ca o jertfa vie, sfanta, placuta lui Dumnezeu; aceasta este slujire voastra inteleapta". Constienti de dragostea divina, care a facut atat de mult pentru noi, de care nimeni nu poate sa ne desparta (Rom. 8:38-39), suntem chemati sa aducem trupurile noastre ca o jertfa vie. Dumnezeu nu ne cere sa ne dam pentru a atrage harul Sau, sau sa obtinem merite; ci o facem deoarece El ne-a iubit pana acolo incat L-a dat pe Fiul Sau, care El Insusi ne-a iubit pana la moarte. Aceasta face parte din "inchinarea" noastra (slujire = latreia)(*) inteleapta (sau, inteligenta, n.t.).

          (*) Latreia, este un cuvant grec care se refera la adorarea lui Dumnezeu, si care pune accentul mai mult pe forma de inchinare interioara decat pe cea exterioara (n.t.).

          In consecinta, este vorba sa nu ne "modelam" dupa obiceiurile lumii din jurul nostru, sa nu ne "conformam veacului acestuia", ne spune Scriptura. "Transformati" metamorfozati, prin innoirea mintii noastre, a gandurilor noastre launtrice, suntem "facuti diferiti" de ceea ce eram mai inainte. Astfel putem discerne voia lui Dumnezeu si s-o facem.
          Sa traim zi de zi o astfel de experienta transformata, metamorfoza vietii. Pentru aceasta este nevoie de toata puterea Duhului lui Dumnezeu, neintristat prin greseli nejudecate.


          3.4          In Hristos

          Inainte de a parasi pe ucenici, Domnul Isus, anuntand apropiata venire a Duhului Sfant, le spune: "In ziua aceea veti cunoaste ca Eu sunt in Tatal Meu (conf. cu 14:10) si voi in Mine si Eu in voi" (Ioan 14:20). Duhul Sfant i-a calauzit deci pe scriitorii epistolelor sa dezvolte ceea ce Isus a vestit si pe care ucenicii nu puteau sa le intelega inca (Ioan 16:12).
          "Dumnezeul si Tatal Domnului nostru Isus Hristos... ne-a binecuvantat... in Hristos...ne-a ales in El mai inainte de intemeierea lumii" (Efes. 1:3-4). Nu doar ca ne-a iertat greselile si ne-a indreptatit, dar, de asemenea, "ne-a facut placuti in Cel Preaiubit" (v. 6).
          In Levitic 1 la 7, jertfa pentru pacat sfarseste cu iertarea. Jertfa de pace duce la comuniunea cu Dumnezeu. Israelitul aducea jertfa de ardere de tot, jertfa adusa in intregime pentru Dumnezeu, nu pentru a fi iertat, ci "pentru a fi placut" (Lev. 1:3).
          Dupa cum am vazut deja, "daca este cineva in Hristos, este o creatie noua... toate s-au facut noi. Si toate sunt de la Dumnezeu" (2 Cor. 5:17-18). Aceasta ne conduce la concluzia din Romani 8:1: "deci acum nu mai este nici o condamnare pentru cei in Hristos Isus". O parte practica este dezvoltata in Ioan 15 de Insusi Domnul Isus: "Cine ramane in Mine si Eu in el, acela aduce mult rod" (Ioan 15:5).
          Si, partea binecuvantata a credinciosului, la sfarsitul vietii sale el adoarme "in Hristos" (1 Cor. 15:18).


          3.5          Hristos in noi

          Aceasta era o "taina", manifestata acum pentru credinciosi; Dumnezeu a dorit sa cunoastem ce bogatii cuprinde, rezumate in aceste cuvinte: "Hristos in voi speranta gloriei" (Col. 1:26-27). In invatatura sa, Pavel se lupta potrivit lucrarii Duhului lui Dumnezeu care lucra cu putere in el, astfel incat "sa prezinte pe orice om desavarsit in Hristos" (v. 28 si 29). Pe de-o parte "desavarsiti in Hristos", iar pe de alta "Hristos in voi". Aceasta este privilegiul "omului nou", innoit in cunostinta, "unde Hristos este totul si in toti" (Col. 3:10-11).
          A trai aceasta prin puterea Duhului si in comuniunea cu Domnul este harul minunat acordat credinciosului pe pamant: "Ca sa va dea, dupa bogatiile gloriei Sale, sa fiti intariti cu putere, prin Duhul Sau, in omul dinauntru, ca Hristos sa locuiasca prin credinta in inimile voastre" (Efes. 3:16-17). Cu cata recunostinta rosteste apostolul! "Nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine; si ceea ce traiesc acum in carne, traiesc prin credinta, aceea in Fiul lui Dumnezeu, care m-a iubit si s-a dat pe Sine Insusi pentru mine" (Gal. 2:20).
         
       
aze