Lady Powerscourt (1800-1836)
"Amintiti-va de conducatorii vostrii... imitati-le credinta" (Ev.13:7).
(vezi postarea din 16.10.2017)
De J. H. Brown, Peterhead
Theodosia Anne Howard s-a născut în parohia Powerscourt din sudul orașului Dublin, comitatul Wicklow, în anul 1800, la începutul unui secol nou și a unei perioade noi în istoria adeseori turbulentă a Irlandei. În luna august a acelui an, s-a autorizat, prin legislație, de către cele două parlamente unirea Marii Britanii și a Irlandei și, în consecință, parlamentul irlandez a încetat să mai existe, membrii irlandezi locuind după aceea în Westminster. Curând aceasta a dus la mișcarea de independență legislativă care a continuat pentru puțin mai mult de 120 de ani cu perioade intermitente de violență extremă.
Familia Howard era o familie veche aristocrată; tatăl Theodosiei fiind fratele celui de-al treilea Conte de Wicklow, ea a crescut în cercul restrâns al comunității protestante anglo-irlandeze. La vremea aceea, o parte din clerul anglican era foarte evanghelic, și în această privință Reverendul Robert Daly, rector de Powerscourt, era un exemplu notabil. Prin intermediul slujbei sale Theodosia Howard a fost convertită în 1819. În 1822 ea s-a căsătorit cu Richard Wingfield, care devenise al cincilea Viconte Powerscourt în 1809. Și el beneficiase de slujba lui Daly și fusese convertit în 1820. Din nefericire, căsătoria lor a fost de scurtă durată, deoarece Lordul Powerscourt a murit în 1823. Singurul lor copil, o fiică, a murit în fragedă pruncie, însă aceste experiențe și încercări dureroase au îngăduit ca Lady Powerscourt „să îi mângâie pe cei care erau în orice necaz cu mângâiererea cu care ea însuși fusese mângâiată de Dumnezeu”.
De la convertirea ei, Lady Powerscourt a devenit o sârguincioasă studentă a Bibliei ei. Ea a profitat de ocaziile date de vizitele în Anglia pentru a auzi predicatori cunoscuți și pentru a participa la cel puțin o conferință regională ținută în Albury în Suffolk. Aceasta a încurajat-o să găzduiască asemenea conferințe în casa Powerscourt între anii 1830-1833. Ulterior, conferințele s-au ținut în Dublin și în cele din urmă în Anglia pentru câțiva ani. Studiile profetice formau majoritatea programelor acestor conferințe, dar alte subiecte erau de asemenea incluse. Clerici și laici din toată Marea Britanie erau invitați, iar lista participanților includea nume cunoscute precum JG Bellet, JN Darby, Henry Craik, Căpitanul Percy Hall, George Muller si BW Newton. Una din surse menționa că la prima conferință au participat 35 de clerici, 15 laici și 20 de doamne. Inițial conferințele din Powerscourt au fost prezidate de reverendul Daly (devenit mai târziu episcopul de Cashel) dar la încheierea conferinței din 1832 el și-a exprimat temerile serioase (din punctul său de vedere) legate de temele controversate ce includeau relația credincioșilor cu bisericile (necredincioase) existente, iar după aceea implicarea sa pare să fi scăzut. Este interesant să privim natura discuțiilor purtate între acești oameni cu cunoștințe profunde. Cercetarea Scripturilor era serioasă și sinceră; cu toate acestea, se pare că au apărut disensiuni în special între clericii Bisericii Anglicane și „frații” participanți care deveniseră convinși de datoria lor în lumina Scripturii de a se retrage din bisericile existente.
Imediat după conferința din 1832, Lady Powerscourt s-a retras din Biserica de Stat a Irlandei pentru a se strânge împreună cu frații în strada Aungier din Dublin. Este spre onoarea ei și a reverendului Daly faptul că el scria: „În chiar pasul pe care noi nu putem decât să îl dezaprobăm și care nu poate decât să ne mâhnească, nu ezităm să spunem că suntem siguri că țelul ei este doar Dumnezeu... Ea a făcut aceasta cu o mare durere, cu mare suferință și luptă personală și niciodată dintr-un duh care să diminueze dragostea ei pentru aceia pe care îi prețuia ca împreună ucenici ai lui Isus”. A fost un exemplu remarcabil de dragoste frățească, de har și politețe creștinească fiind cu nimic micșorat de diferențele ecleziastice; un exemplu pe care am face bine să îl imităm. Reverendul Daly a dat mărturie și mai târziu față de calibrul spiritual pe care îl avea Lady Powerscourt în prefața ediției din 1838 a scrisorilor și lucrărilor ei. El spunea despre ea: „Ea, dintre toți creștinii pe care am avut privilegiul să îi cunosc, se apropie cel mai mult de ceea ce ea a susținut, în termeni atât de puternici și deosebiți , ca fiind imaginea ei despre un creștin; nu unul care privește în sus, dinspre pământ spre cer, ci unul care privește în jos, dinspre cer spre pământ. Ea apare ca urcând o înălțime deosebită și sfântă și de acolo privind în jos la aceste scene pământești, de care prea mulți sunt complet absorbiți, trăind la acel nivel înalt și sfânt al apostolului. Gândiți la cele de sus, nu la cele de pe pământ, pentru că voi ați murit și viața voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu”. Mărturia unui contemporan care o cunoștea bine are poate o mai mare greutate decât orice altă perspectivă dobândită prin citirea scrierilor ei.
Scrisorile publicate de Lady Powerscourt includ o selecție de 80 de scrisori compuse între 1821 și decembrie 1836. Stilul scrierilor este acela al unei persoane culte și bine educate din acea vreme și s-ar putea să nu fie apreciate în rândul cititorilor moderni, însă scrisorile exprimă clar gândurile unei persoane care avea o experiență profundă a căilor lui Dumnezeu și a dragostei lui Isus. Multe erau adresate sfinților aflați în cuptorul încercării și în scrierile ei, ea plângea cu ei. Ea credea că necazul și suferința sunt normale pentru experiența creștină și ea vedea acestea ca pe o curățirea Domnului. Unui prieten drag ea îi scria în legătură cu o încercare foarte mare: „... și chiar dacă El adaugă ingredientul bolii și al încercării, totuși există și picături din fântâna dragostei eterne adăugate pentru a îndulci înghițitura”. Din nou, durerea și suferința sunt descrise ca „o expresie a sensibilității Sale”. Dacă era necesar, ea nu se eschiva de la a da îndemnuri bazate pe Scriptură și, făcând aceasta, a scris pasaje care, după cum comenta cineva, sunt „adesea pătrunzătoare în analiza lor cu privire la inima omenească”. Sunt exemple de o frazeologie minunată, asemenea celei din scrisoarea scurtă compusă în aprilie 1829: „Sper că te gândești la mine atunci când intri înaintea Domnului”. Suntem impresionați de demnitatea unei asemenea cereri pentru rugăciune. Ea aprecia scrisorile primite și mulțumind pentru una dintre el, ea scria în ultima lună a vieții ei: „Cred că prin lucruri mici sunt hrăniți copiii. El ne dă hrana la timpul potrivit. În acest mod, adesea am găsit scrisorile ca fiind un mijloc special de har și cred că ele ar fi mai mult asa și nu o pierdere de vreme dacă am scrie mai mult în credință”.
Lucrările scrise de Lady Powerscourt despre Geneza 22 și Psalmii 22 și 23 au un caracter evlavios, dar nu sunt lipsite de lecții practice, ca în Geneza 22:3: „Devreme, fără ezitare – niciun minut pierdut în murmur – simplu, ascultarea imediată este credință – nicio întrebare; el a ascultat pentru că i s-a poruncit. Prompt, ascultarea era cerută. M-am grăbit și nu am întârziat să țin poruncile Tale”. Următorul comentariu minunat cu privire la Psalmul 23 a devenit foarte cunoscut: „Credinciosul poate spune cu tărie Domnul este Păstorul meu. Credinciosul nu va duce lipsă pentru că Păstorul său este Domnul. Credinciosul nu va duce lipsă pentru că Domnul este Păstorul său. Păstorul său este Cel Atotsuficient, nimic nu poate uni sinele cu El, nimic nu se amestecă cu El – nimic adăugat la natura Sa plină de satisfacție – nimic nu micșorează plinătatea Sa. Comoara Sa de daruri a fost cumpărată scump atunci când El a plătit prețul suprem.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu