RAPIREA CREDINCIOSILOR
Trec copiii lui Dumnezeu prin necazul cel mare?
- II -
Christian Briem
1.1.7 Ce înseamnă cuvântul „sosire"?
În ce priveşte expresia sosirea Domnului, putem observa în Noul Testament următoarea „regulă": dacă expresia este folosită fără un oarecare atribut, din care să se deducă cuvintele: descoperire, apariţie, putere, judecată, răspundere sau răsplătire, înseamnă că este în legătură cu venirea Domnului pentru răpirea credincioşilor. Dacă însă este în legătură cu astfel de cuvinte, atunci este vorba categoric de a doua latură a venirii Sale, adică de arătarea Domnului, la care vom reveni mai îndeaproape.
Cuvântul sosire (în textul original grecesc se foloseşte cuvântul „sosire" n. t.) nu desemnează venirea ca atare, nu desemnează desfăşurarea venirii. Mai degrabă, aceasta este semnificaţia când se vorbeşte de venirea Domnului în Ioan 14, versetul 3 şi în 1 Corinteni 11, versetul 26. Sosirea, dimpotrivă, descrie starea care urmează acestei veniri active deci prezenţa (în opoziţie cu absenţa). Aceasta este însemnătatea cuvântului grecesc parousia. Apostolul Pavel foloseşte acest cuvânt exact în acelaşi înţeles când spune: „... nu numai în prezenţa mea, dar acum şi mai mult în absenţa mea..." (Filipeni 2.12).
Sosirea Domnului se referă deci la prezenţa Domnului, ceea ce urmează efectiv după venirea Sa. Pentru interpretarea unuia sau altuia dintre pasaje, este importantă luarea în considerare a acestor delicate expresii, aşa cum vom vedea într-un exemplu.
Doresc să citez în acest punct câteva exemple pentru sosirea ca descriere a răpirii şi pentru sosirea ca descriere a arătării Domnului. Cu siguranţă acest lucru va fi folositor pentru o înţelegere mai bună a celor două aspecte ale venirii lui Hristos.
1.1.8 „Sosirea" ca descriere a răpirii
Exemplul proeminent pentru sosirea ca descriere a răpirii este versetul din 1 Tesaloniceni 4, de care ne ocupăm acum:
„... noi cei vii care rămânem până la venirea (sosirea) Domnului..." (versetul 15).
Nici versetul însuşi, nici contextul nu include ceva referitor la descoperiri, la judecată sau la răspunderea oamenilor. Avem aici clar aspectul venirii lui Hristos pentru răpirea alor Săi.
Versetele deja amintite din 2 Tesaloniceni 2 ne arată un alt exemplu:
„Cât priveşte venirea (sosirea) Domnului nostru Isus Hristos şi strângerea noastră laolaltă la El, vă rugăm, fraţilor, să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede... ca şi cum ziua Domnului ar fi venit chiar" (versetele 1 şi 2).
Oare nu este lucrul acesta semnificativ? Aici, sosirea Domnului nostru este pusă în opoziţie cu ziua Domnului. Este imposibil să acceptăm că aceste două fapte sunt unul şi acelaşi. Învăţătorii falşi au vrut să convingă pe credincioşii din Tesalonic că ziua Domnului era deja prezentă. Din pricina evenimentului care trebuia să intervină înainte de ziua Domnului, apostolul îi roagă să nu se lase clătinaţi în mintea lor.
Este frumos să observăm cum, în primul verset, sosirea Domnului nostru Isus Hristos este pusă în legătură cu expresia strângerea noastră laolaltă la El. Exact aceasta vrea să lămurească răpirea: noi vom fi adunaţi la El.
„... dar fiecare la rândul lui. Hristos este cel dintâi rod; apoi, la venirea (sosirea) Lui, cei care sunt ai lui Hristos. După aceea, va veni sfârşitul..."(1 Corinteni 15.23-24).
Şi aici sosirea este folosită ca descriere a răpirii. Apostolul nu descrie sosirea Domnului pentru judecată, ci prezenţa Lui, ceea ce va urma după venirea pentru răpirea sfinţilor. Hristos este primul rod al celor adormiţi, cu El a început deja prima înviere. Apoi va urma învierea familiei Sale, a celor ce sunt ai lui Hristos la sosirea Sa.
Şi aici este important să observăm însemnătatea sosirii: deoarece nu este vorba direct despre venirea Domnului, ci despre starea care îi urmează, această expresie include şi învierea celor două grupuri ale martirilor din Apocalipsa 20, versetul 4, cu care se va încheia prima înviere. Vom vedea mai detaliat acest adevăr în capitolul Învierea.
1.1.9 „Sosirea" ca descriere a arătării Domnului
Venim acum la exemple în care se arată legătura cu cuvinte ca: răsplătire, descoperire, judecată, etc. În prima epistolă către Tesaloniceni, sosirea Domnului este arătată de mai multe ori în cel de-al doilea aspect:
„Căci cine este nădejdea, sau bucuria, sau cununa noastră de laudă? Nu sunteţi voi, înaintea Domnului nostru Isus Hristos, la venirea (sosirea) Lui?" (1 Tesaloniceni 2.19).
Aici, sosirea este fără îndoială în legătură cu răsplata slujitorului. Acesta este un exemplu tipic pentru descoperirea şi apariţia Domnului. Şi cu acest gând ne vom ocupa mai târziu.
„... ca să vi se întărească inimile şi să fie fără vreo învinuire în sfinţenie, înaintea lui Dumnezeu şi Tatăl nostru, la venirea (sosirea) Domnului nostru Isus împreună cu toţi sfinţii Săi"(1 Tesaloniceni 3.13).
Observaţia cu privire la răspundere şi expresia „cu toţi sfinţii Săi" clarifică faptul că este vorba de cel de-al doilea aspect al venirii Sale. Aceeaşi observaţie cu privire la răspunderea şi răsplătirea slujitorului ne-o dă Ioan în prima sa epistolă:
„Şi acum, copilaşilor, rămâneţi în El, pentru ca, atunci când Se va arăta El, să avem îndrăzneală şi, la venirea (sosirea) Lui, să nu rămânem de ruşine înaintea Lui" (1 Ioan 2.28).
Apostolii doreau ca în ziua descoperirii lui Hristos să aibă îndrăzneală în legătură cu slujba lor şi să nu rămână de ruşine. În ce fel să rămână de ruşine? Prin aceea că unii, cărora ei le-au prezentat adevărul, nu au rămas în el. „A rămâne de ruşine" înseamnă „a pierde răsplata", aşa cum ne arată 2 Ioan, versetul 8.
Când Iacov vorbeşte despre sosirea Domnului şi în legătură cu aceasta spune: „... iată, Judecătorul este chiar la uşă!", este clar că nu se gândeşte la răpirea credincioşilor (capitolul 5.7-9). în toate locurile din evanghelii, în care sosirea este adusă în legătură cu Domnul Isus ca Fiu al Omului, este totdeauna vorba de apariţia Sa în putere şi slavă, şi nu despre răpire. Interesantă este şi expresia din 2 Tesaloniceni 2, versetul 8: „arătarea venirii (sosirii) Sale". Legătura cu judecata asupra Anticristului subliniază ceea ce a fost spus.
1.1.10 Nici o prejudiciere a celor adormiţi
După această paranteză asupra cuvântului sosire, dorim să ne întoarcem la textul nostru din 1 Tesaloniceni 4. Noi cei vii nu o vom lua înaintea celor adormiţi. Exact de acest fapt sau chiar de ceva mai grav s-au temut tesalonicenii, dar apostolul le spune că mai degrabă cazul este contrar: Domnul Se va preocupa mai întâi de cei adormiţi.
Toţi sfinţii de la Adam încoace „care au adormit în Isus"(*) vor primi trupul de înviere, înainte de a avea loc preschimbarea credincioşilor vii. Cei vii nu vor fi avantajaţi în nici un caz faţă de cei adormiţi. Durata de timp între învierea celor adormiţi şi preschimbarea sfinţilor vii va fi foarte scurtă. În 1 Corinteni 15, versetele 51-52, ne este arătată preschimbarea celor vii, preschimbare care se va petrece într-o clipă. Cu toate acestea, este un întâi şi un apoi.
(*) Daca este vorba de "adormire", trebuie sa avem in vedere doua lucruri. In primul rand, expresia, care in greceste inseamna pur si simplu "a dormi" si care este folosita si pentru somnul natural, se foloseste in Noul Testament numai la credinciosi cand este vorba despre moartea lor trupeasca. In Fapte 13, versetul 36 avem clarificat acest adevar: "Si David... a murit (a adormit) ... si a vazut putrezirea". Partea lui David care a adormit a fost ca a vazut putrezirea (compara si cap. 7 v. 60). Despre Domnul Isus nu se spune niciodata ca a adormit, cu toate ca este numit primul rod dintre cei adormiti (1 Cor. 15:20). Expresia in ea insasi vorbeste despre odihna si pace, care sunt partea trupului celui care a mers acasa. Si cu aceasta venim la al doilea punct: niciodata expresia "a dormi" nu se refera la sufletul omului, ci mereu numai la trupul sau. Sufletul celui care a plecat acasa nu doarme, numai trupul se odihneste in pamant si asteapta invierea. Ma gandesc ca tocmai de aceea Scriptura foloseste expresia "a dormi" pentru moarte, pentru a face clar faptul ca personalitatea ca atare nu inceteaza sa existe cand intervine moartea trupeasca. Faptul ca "a adormi" este folosit si pentru denumirea somnului spiritual il amintesc numai pentru a fi complet (Efes. 5:14 ; 1 Tes. 5:4-7).
Mai avem un loc interesant în Evrei 11, versetul 40, unde la fel întâlnim două grupuri de sfinţi. Dar subîmpărţirea este alta o subîmpărţire care o vom întâlni de mai multe ori în cursul cercetării noastre. Acolo citim: „Toţi aceştia (sfinţi ai Vechiului Testament) ... să nu ajungă la desăvârşire fără noi" (sfinţi din perioada harului). Primul grup cuprinde pe toţi sfinţii Vechiului Testament începând cu Adam. Al doilea grup este format din sfinţii care au crezut din ziua Rusaliilor până în clipa răpirii. „A fi făcut desăvârşit" înseamnă a primi un trup nou.
Astfel, toţi cei care sunt „ai lui Hristos la venirea Lui" (1 Corinteni 15.23) vor primi un trup de slavă şi vor merge împreună şi în acelaşi timp în cer. Voi reveni încă o dată la această împrejurare. Din cele spuse, se clarifică încă un lucru: mai bine să nu vorbim de „răpirea Bisericii". Nu că aceasta ar fi cu totul şi cu totul fals. Într-adevăr, adevărata Biserică, Mireasa lui Hristos, va fi răpită, dar nu numai ea, ci şi credincioşii vechi testamentali vor avea parte de răpire. Noi înclinam să trecem prea repede cu vederea peste ei. Potrivit ar fi să vorbim despre „răpirea celor sfinţi." În orice caz, această expresie nu dă nici un motiv gândurilor greşite.
1.1.11 Însuşi Domnul vine
În aceste cuvinte avem o binecuvântare şi o comoară preţioasă: „Căci Însuşi Domnul... Se va coborî din cer". El nu va trimite o delegaţie cerească în frunte cu arhanghelul Mihail pentru a ne duce în slava Sa. Aceasta ar fi cu siguranţă un lucru onorabil şi posibil numai prin har. Dar nu, Domnul Însuşi vine să-i întâmpine pe cei răscumpăraţi prin sângele Său. Domnul a spus ucenicilor Săi: „... voi veni din nou şi vă voi lua la Mine..." (Ioan 14.3). El va face acest lucru (*). Domnul va părăsi locul Său măreţ din cer, să medităm la acest lucru! şi va veni în teritoriul atmosferei pământului nostru, străbătând repede întregul univers. Pe lângă moartea Sa, poate exista o dovadă mai înaltă a dragostei şi a harului Său faţă de noi? Domnul Isus va veni încă o dată din cer, dar atunci va veni direct pe pământ pentru judecată şi noi ÎI vom însoţi (Apocalipsa 9.11). Dar acest eveniment va avea loc mai târziu, cum vom vedea, şi va introduce ziua Domnului.
(*) Faptul ca acest cuvant al Domnului nu poate fi aplicat la mersul acasa al credinciosilor ni-l clarifica contextul si invataturile care ne sunt date, in special in 1 Tesaloniceni 4 si 1 Corinteni 15. Nu trebuie sa deformam cuvintele Domnului nostru, incat din venirea Sa la noi (rapire) sa facem plecarea noastra la El (moarte)
1.1.12 Strigătul de strîngere laolaltă
Domnul va veni cu un „strigăt de strângere laolaltă". Expresia grecească folosită aici semnifica iniţial strigătul stăpânului de sclavi condamnaţi la galere, iar mai târziu a devenit o expresie militară. Este strigătul sau ordinul unui conducător roman către soldaţii săi. Nu este oare folosirea acestui cuvânt un indiciu clar că numai cei care sunt ai Domnului, care aparţin „cetei Lui" vor auzi acest strigăt? Nu se arată nimic în aceste cuvinte că lumea l-ar putea auzi.
El vine numai pentru ai Săi şi numai pentru ei are valoare acest strigăt de stângere laolaltă al Domnului lor.
Când Domnul Isus l-a înviat pe Lazăr, fratele Măriei şi al Martei, din morţi, citim că El „a strigat cu glas tare", şi apoi avem cuvintele folosite de Domnul: „Lazăre, vino afară!" (Ioan 11.43). Domnul l-a strigat numai pe Lazăr, şi anume pe nume, şi numai el a venit afară din mormânt. Ceilalţi morţi au rămas în morminte. Aceasta este o imagine minunată referitoare la ceea ce se va întâmpla la răpire.
1.1.13 Glasul arhanghelului
Glasul arhenghelului vorbeşte despre înalta slavă a creaţiei cereşti în care va veni Domnul Isus. Probabil, prin acesta este indicat şi faptul că ÎI vor însoţi şi îngeri, pentru a-I sluji la acest eveniment măreţ. Îngerii sunt şi astăzi „duhuri slujitoare trimise să slujească pentru cei care vor moşteni mântuirea" (Evrei 1.14).
1.1.14 Trâmbiţa lui Dumnezeu
Trâmbiţa lui Dumnezeu în Sfânta Scriptură, trâmbiţa este mereu un simbol al Cuvântului lui Dumnezeu (Numeri 10) este aici cu siguranţă sinonimă cu ultima trâmbiţă din 1 Corinteni 15, versetul 52. Putem să o înţelegem ca un semn puternic al plecării definitive. în armata romană, ultima trâmbiţă dintre cele trei avea însemnătatea aceasta: plecarea din tabără.
Să observăm că ultima trâmbiţă nu are nimic de-a face cu cea de-a şaptea trâmbiţă din Apocalipsa 11. Unii comentatori susţin acest lucru, deplasând răpirea în timpul judecăţii de pe urmă. Făcând abstracţie de alte aprecieri şi contexte, deja un gând clarifică lipsa de temei a unei astfel de argumentaţii: apostolul Pavel a scris prima epistolă către Corinteni cu mai mult de treizeci de ani înainte ca Ioan să primească descoperiri în Patmos.
Nimeni dintre credincioşii din Corint n-a ştiut ceva despre „peceţi", „trâmbiţe", „mânie", cuvinte din Apocalipsa. Apostolul Pavel intenţionează să-i instruiască pe corinteni într-un adevăr de bază, ba chiar să-i corecteze. Nu ar fi fost oare nepotrivit, ba chiar absurd, ca să se folosească de simbolurile unei cărţi care avea să fie scrisă abia după treizeci de ani, când mulţi dintre ei nu mai erau pe pământ? Avea nevoie adunarea din Corint de astfel de simboluri neînţelese? Nu ar fi dat naştere întrebuinţarea lor la taine nerezolvate? Cum ar fi putut să dea ascultare învăţăturilor şi sfaturilor apostolului Pavel, dacă ei nu ar fi înţeles felul său de vorbire?
Pe temeiul unor astfel de argumente, s-ar putea tot atât de bine susţine că trâmbiţa din 1 Corinteni 14, versetul 8, se referă la trâmbiţele din Apocalipsa.
Pe de altă parte, destinatarii primei epistole către Corinteni erau familiarizaţi cu obiceiurile şi datinile grecilor şi romanilor, şi nu o dată apostolul foloseşte imagini, care îşi au originea în astfel de sectoare de cultură, pentru a-şi ilustra prin ele învăţăturile. Să ne gândim numai la imaginea competiţiei!
Astfel, credincioşii din Corint înţelegeau foarte bine şi imaginea referitoare la ultima trâmbiţă: era semnalul de plecare care urma să se producă.
Când va răsuna trâmbiţa lui Dumnezeu, se va împlini prima parte a Cuvântului Domnului din Ioan 5:
„ Vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui şi vor ieşi din ele: cei care au practicat binele, pentru învierea vieţii, iar cei care au făcut răul, pentru învierea judecăţii" (versetele 28-29).
Ce putere de neînchipuit ascunde vocea Fiului lui Dumnezeu, ce putere va dezvălui ea! Nimeni nu se va putea sustrage acestei voci. Chiar şi cei morţi o vor auzi şi o vor asculta.
Dar acum este timpul să ne ocupăm mai îndeaproape cu adevărul despre învierea din morţi.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu