RAPIREA CREDINCIOSILOR
Trec copiii lui Dumnezeu prin necazul cel mare?
- IV -
Christian Briem
1.4 Deosebiri privitoare la ziua Domnului
În acest subcapitol doresc să arăt câteva deosebiri esenţiale, care vor rămâne valabile, între răpire pe de-o parte şi ziua Domnului pe altă parte. Vom găsi aceste deosebiri confirmate şi pe parcursul cercetărilor noastre, dar mi se pare mai folositor să ofer acum o privire de ansamblu. Următoarele deosebiri remarcabile le-am văzut deja: la răpire, Domnul va veni pentru noi, iar la ziua Domnului, va veni cu noi.
La răpire, Domnul va veni în văzduh, iar la arătarea Sa, va veni pe pământ. Următoarea deosebire constă în aceea că învăţăturile asupra zilei Domnului nu ne redau descoperiri noi, fiindcă le putem găsi chiar în Vechiul Testament.
1.4.1 Nici o descoperire nouă
Se va înţelege mult mai bine subiectul nostru, dacă se va ţine cont că tot textul din 1 Tesaloniceni 4, care conţine noua descoperire asupra răpirii credincioşilor (versetele 15-18), reprezintă o intercalare mintală. Mai înainte, apostolul a vorbit despre aducerea credincioşilor cu Hristos (versetul 14), iar în capitolul 5, versetul 1, vorbeşte din nou despre timpuri şi perioade şi despre ziua Domnului.
Venirea sfinţilor cu Hristos şi ziua Domnului aparţin laolaltă din punct de vedere al
conţinutului şi al timpului. Multe locuri din Vechiul Testament vorbesc despre ziua aceasta. Când vorbim despre ziua Domnului, este vorba de un adevăr cunoscut, în schimb adevărul despre răpire a fost prevestit abia de apostolul Pavel. Nimeni din Vechiul Testament nu ştia despre acest adevăr. De aceea este inutil, chiar derutant, să vezi într-un loc sau altul din Vechiul Testament ceva despre răpire.
Cu siguranţă, Enoh a fost răpit, şi acesta este un tablou despre răpirea care urmează să se producă, aşa cum şi trecerea lui Noe prin potopul cu apă vorbeşte de trecerea rămăşiţei iudaice prin necazul cel mare. Dar adevărul despre răpirea însăşi nu a fost descoperit în Vechiul Testament.
Nimeni nu a putut trage concluzia din răpirea lui Enoh sau a lui Ilie că odată va fi o răpire la care vor lua parte toţi credincioşii vechi testamentali (şi nu numai ei). Acest adevăr era aşa de puţin cunoscut, cum era şi Adunarea Dumnezeului Celui viu, care nu este obiectul descoperirii Vechiului Testament. Tot atât de puţin aflăm în Vechiul Testament ceva despre venirea Domnului pentru ai Săi.
Pentru că ziua Domnului nu reprezenta o nouă descoperire, credincioşii din Tesalonic nu aveau nevoie să fie învăţaţi din nou în acest sens: „pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea" (capitolul 5.2). Dar dacă era vorba de adevărul răpirii, aveau nevoie de învăţătură, şi apostolul Pavel le-a dat-o în acea paranteză la sfârşitul capitolului 4.
Fără această învăţătură, credincioşii de acolo - impreuna cu ei şi noi - nu ar fi putut să ştie cum este posibil ca ai Săi să vină cu El în ziua Domnului.
Înainte de a continua să arăt deosebirile dintre răpire şi ziua Domnului, doresc să îndrept atenţia asupra a două întrebări complexe: Ce expresii sinonime foloseşte Scriptura pentru ziua Domnului? Ce reprezintă esenţa zilei Domnului cu privire la lume şi la credincioşi?
1.4.2 Sinonime
Să ne ocupăm cu prima întrebare. Mi se pare folositor să comparăm diferitele expresii ale Scripturii în legătură cu ziua Domnului. Ele nu înseamnă chiar exact acelaşi lucru, dar au legătură cu aceeaşi epocă, cu ziua Domnului. Putem să ne exprimăm şi astfel: diferite noţiuni (sinonime) descriu diferite aspecte ale aceluiaşi lucru.
Voi da textele într-o anumită ordine, şi anume împărţite în două grupe. Aceasta ne va conduce, aproape obligatoriu, spre următoarea întrebare referitoare la esenţa zilei Domnului, şi în plus vom putea deosebi mai clar cele două aspecte ale parousiei. Pentru ca mai târziu să ne putem întoarce cu uşurinţă la ele, voi numerota citatele. Citatele reprezintă desigur numai o alegere din multe alte texte care ar putea veni în discuţie.
1.4.2.1 Prima grupă.
1. „Căci v-am făcut cunoscut puterea şi venirea Domnului nostru Isus Hristos, nu urmărind nişte basme meşteşugit alcătuite, ci ca unii care am văzut noi înşine, cu ochii noştri, măreţia Lui" (2 Petru 1.16).
2. „Voi face să se arate semne sus în cer şi minuni jos pe pământ, sânge, foc şi nor de fum; soarele se va preface în întuneric şi luna în sânge înainte de a veni ziua arătării măreţe şi strălucite a DOMNULUI" (Faptele Apostolilor 2.19-20).
3. "Fiindcă Dumnezeu găseşte că este drept să dea necaz celor care vă necăjesc şi să vă dea odihnă, atât vouă care sunteţi întristaţi, cât şi nouă, la descoperirea Domnului Isus din cer, cu îngerii puterii Lui, într-o flacără de foc, aducând răzbunare peste cei care nu cunosc pe Dumnezeu" (2 Tesaloniceni 1.6-8).
4. „... să nu vă lăsaţi clătinaţi aşa de repede în mintea voastră ... ca şi cum ziua Domnului ar fi venit chiar. Nimeni să nu vă amăgească în vreun fel, căci nu va veni înainte de a fi venit lepădarea de credinţă şi de a se fi descoperit omul păcatului, fiul pierzării" (2 Tesaloniceni 2.2-3).
5. „... secerişul este sfârşitul veacului; secerătorii sunt îngerii" (Matei 13.39; 16.27; 24.27).
6. „Şi atunci se va descoperi acel nelegiuit, pe care Domnul Isus îl va nimici cu suflarea gurii Sale şi-l va desfiinţa cu arătarea venirii Sale" (2 Tesaloniceni 2.8).
7. „Te rog fierbinte înaintea lui Dumnezeu şi înaintea lui Hristos Isus, care va judeca viii şi morţii, şi pentru arătarea şi împărăţia Lui" (2 Timotei 4.1).
1.4.2.2 A doua grupă
1. „...să păzeşti porunca fără pată şi fără vină, până la arătarea Domnului nostru Isus Hristos"(1 Timotei 6.14).
2. "De acum mă aşteaptă cununa dreptăţii, pe care mi-o va da în «ziua aceea» Domnul, Judecătorul cel drept; şi nu numai mie, ci tuturor celor care iubesc arătarea Lui" (2 Timotei 4.8).
3. „... în aşteptarea arătării Domnului nostru Isus Hristos. El vă va întări până la sfârşit, ca să fiţi fără vină în ziua Domnului nostru Isus Hristos" (1 Corinteni 1.7-8).
4. „... noi suntem lauda voastră, după cum şi voi sunteţi lauda noastră în ziua Domnului Isus" (2 Corinteni 1.14).
5. „... pentru ca încercarea credinţei voastre... să fie găsită spre laudă, slavă şi cinste, la descoperirea lui Isus Hristos" (1 Petru 1.7).
6. „... dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de suferinţele lui Hristos, ca să vă bucuraţi nespus de mult şi la descoperirea slavei Lui" (Petru 4.13).
7. „Sunt încredinţat că Acela care a început în voi o bună lucrare, o va duce la capăt până în ziua lui Isus Hristos" (Filipeni 1.6).
8. „... ţinând sus Cuvântul vieţii, aşa ca în ziua lui Hristos să mă pot lăuda că n-am alergat, nici n-am lucrat în zadar" (Filipeni 2.16).
9. „Şi acum, copilaşilor, rămâneţi în El, pentru ca, atunci când Se va arăta El, să avem îndrăzneală şi, la venirea Lui, să nu rămânem de ruşine înaintea Lui"(1 Ioan 2.28).
Dacă privim citatele din ambele grupe care includ versetele paralele citate, vom constata următoarele: în prima grupă sunt folosite expresii ca: ziua Domnului, sosire, descoperire, seceriş, arătarea şi arătarea sosirii Lui. Ele se află, fără excepţie, în legătură cu exercitarea puterii şi a judecăţii.
Citatele din prima grupă descriu ziua Domnului în ceea ce înseamnă ea pentru lumea necredincioasă. Şi în a doua grupă vin la iveală expresiile arătarea, descoperirea şi sosirea, dar nu apare ziua Domnului. Apar, din contră, expresii noi: ziua Domnului Isus, ziua lui Hristos, ziua lui Isus Hristos.
În legătură cu aceste expresii stau gânduri care au de-a face cu răspunderea slujitorului Domnului. Se vorbeşte despre rămânere, întărire, revanşă, cinste, corectitudine, onoare şi sinceritate. Citatele celei de-a doua grupe descriu ziua descoperirii Domnului şi ce va însemna ea pentru credincioşi. Cu aceasta ne vom preocupa în al doilea capitol.
1.4.3 Ce reprezintă ziua Domnului?
Dacă privim citatele din prima grupă, se observă o deosebire mare faţă de ceea ce am văzut când am meditat asupra răpirii credincioşilor. Atât de minunate sunt binecuvântările legate de răpire, încât sunt fericita nădejde a celor răscumpăraţi prin sângele Mielului. Ei aşteaptă împlinirea acestei nădejdi (Tit 2.13), suspină aşteptând înfierea, răscumpărarea trupului (Romani 8.23-24).
Ziua Domnului, dimpotrivă, va fi răspunsul lui Dumnezeu la înălţarea omului (Isaia 2.12); va fi o zi a mâniei, o zi a necazului şi a suferinţei, o zi a ruinii şi a nimicirii, o zi a întunericului, o zi de nori şi de întunecime, o zi a strigătelor de război (Ţefania 1.14-18). Profetul Amos spune despre această zi: „Vai de cei care doresc «ziua Domnului!» Ce aşteptaţi voi de la ziua Domnului? Ea va fi întuneric, şi nu lumină" (Amos 5.18).
Cu siguranţă, pe pământ au fost zile groaznice, dar această zi „mare şi înfricoşătoare", ziua Domnului, nu poate fi asemănată cu nimic din ce a fost (Ioel 2.31; Maleahi 4.5). În timp ce această zi va fi însoţită de semne deosebit de grave şi vizibile (Ioel 2.30), la răpire nu auzim nimic de astfel de semne. Răpirea se va desfăşura neobservată de această lume, numai urmările ei vor fi luate în seamă de oameni. Copiii lui Dumnezeu nu vor mai fi găsiţi aici. Dar când va veni cu norii pentru a judeca lumea, „orice ochi Îl va vedea", chiar şi „cei care L-au străpuns" (Apocalipsa 1.7).
Această zi a Domnului, care, atât în Vechiul Testament, cât şi în Noul Testament, joacă un rol important, nu caracterizează numai un anumit moment, ci o epocă întreagă care include în ea şi împărăţia de o mie de ani. Începutul acestei zile a Domnului va fi însemnată prin judecata asupra duşmanilor lui Hristos. Şi la sfârşitul zilei Domnului, cerurile vor trece cu un zgomot şuierător, iar elementele aprinse de mare căldură se vor topi şi pământul, cu toate lucrările de pe el, vor fi arse (2 Petru 3.10).
Aşa va trece sfârşitul acestei zile a Domnului spre veşnica zi a lui Dumnezeu, care va duce la starea veşnică. Asemenea expresia ziua Mea, în Ioan 8, versetul 56, se referă la ziua Domnului de care vorbim acum. Expresia însăşi este deosebită de cea din Apocalipsa 1, versetul 10. Acolo este vorba de o zi ce aparţine Domnului. Este vorba de prima zi a săptămânii, duminica.
1.4.4 Arătarea noastră cu Hristos
Până aici am văzut ce va însemna venirea Domnului Isus în putere şi slavă pentru lumea nemântuită. Dar acum venim la o altă latură a arătării Domnului nostru, care are legătură cu noi, cei credincioşi. Să ne mai amintim încă o dată citatele din grupa a doua! Această a doua latură nu este pusă în legătură cu expresia ziua Domnului, dar totuşi e în legătură cu apariţia, cu descoperirea şi cu ziua lui Isus Hristos.
În acea zi, iubiţilor, toţi care suntem ai Domnului Isus Hristos vom fi arătaţi împreună cu El! „... viaţa voastră este ascunsă cu Hristos în Dumnezeu. Când Se va arăta Hristos, viaţa noastră, atunci vă veţi arăta şi voi împreună cu El în slavă"(Coloseni 3.3-4). „... când va veni în ziua aceea ca să fie preamărit în sfinţii Săi şi admirat în toţi cei care au crezut" (2 Tesaloniceni 1.10).
Este aceasta ceva groaznic de care trebuie să ne temem? Nu, din contră! Este un adevăr de care putem să ne bucurăm nespus de mult, dar şi un adevăr care e în legătură cu responsabilitatea noastră ca slujitori ai Domnului, căci în acea zi se va descoperi public ce am fost aici pe pământ pentru Domnul nostru şi cu ce credincioşie I-am slujit.
Domnul va oferi cununi şi răsplătiri pentru credincioşie în slujba Lui (citatele 9, 11, 15) şi ele vor fi văzute de toţi. Domnul vrea ca prin aceasta să Se proslăvească. Cu siguranţă, Dumnezeu, în harul Său minunat, Se va îngriji ca noi toţi în ziua aceea să nu fim nevrednici (citatele 10, 14). Dar slujitorul lucrează până în ziua arătării Domnului Său (citatele 8, 9, 15, 16).
Dacă aici trecem prin suferinţe, dacă Dumnezeu pune la încercare credinţa noastră şi noi corespundem gândurilor Sale, atunci aceste lucruri vor fi spre laudă, onoare şi slavă la arătarea lui Isus Hristos (citatele 3, 12,13). Astfel, Pavel a putut spune cu îndrăzneală: „Eu socotesc că suferinţele din timpul de acum nu sunt vrednice să fie puse alături cu slava viitoare, care va fi descoperită faţă de noi" (Romani 8.18).
Această referire a descoperirii Domnului asupra noastră în timpul de acum o găsim peste tot în Noul Testament. Dorinţa Domnului este ca de astăzi să înaintăm în lumina zilei Sale. Lucrau corintenii într-un mod firesc cu darurile harului? Ei au fost aduşi numaidecât în legătură cu descoperirea Domnului nostru Isus Hristos (citatul 10). Trebuiau să se judece în faţa judecătorilor lumeşti? Apostolul le aminteşte că ei vor judeca odată lumea (1 Corinteni 6.1-3).
Astfel, arătarea Domnului este o „poartă" a slujitorului, ţinta finală. Când apostolul Pavel, la sfârşitul drumului său, rămas singur, priveşte înapoi la alergarea şi la lupta lui în credinţă, se înviorează la gândul că are pregătită cununa dreptăţii (citat 9). Domnul, Judecătorul cel drept, i-o va da în ziua aceea ca răsplată, dar nu numai lui, ci tuturor care iubesc arătarea Sa.
Nu este oare aceasta o încurajare puternică şi pentru noi, ca să continuăm alergarea şi lupta cea bună a credinţei?
Este posibil ca să nu iubim arătarea Sa? În acea zi, Domnul Isus va ocupa locul care Îi aparţine Lui şi numai Lui. Şi aceasta nu numai în cer, ci chiar şi aici pe pământ unde a stat crucea Lui. Aceasta înseamnă că slava Sa va fi vizibilă tuturor, şi noi putem să ne bucurăm că se va arăta. Fiecare va vedea atunci ce Persoană minunată este Domnul. Putem spune şi cânta cu adevărat:
Noi Te aşteptăm pe Tine,
Fiul al lui Dumnezeu,
şi iubim arătarea Ta.
Să reţinem încă o dată la sfârşitul acestui pasaj important: răpirea este un act al harului şi al milei (Iuda 21) ea nu are nici o legătură cu responsabilitatea noastră. Arătarea lui Hristos, dimpotrivă, este punctul central la care se referă tot ce priveşte responsabilitatea noastră ca credincioşi.
1.4.5 Timpuri şi perioade
Cu ziua Domnului stau în legătură anumite perioade (sau epoci) şi chiar anumite timpuri clar fixate, conturate. Despre acestea citim în profetul Daniel, şi apoi sunt repetate în Apocalipsa.
Un rol deosebit va juca o epocă de tre ani şi jumătate. Ea va premerge direct arătării Domnului, cum vom vedea în ultimul capitol.
Şi în epistola a doua către Tesaloniceni ne este spus că ziua aceasta „nu va veni înainte ca să fi venit lepădarea de credinţă şi de a se fi descoperit omul păcatului, fiul pierzării" (capitolul 2.3).
Vedem că pentru introducerea acestei zile sunt necesare anumite condiţii, înainte trebuie să se petreacă diferite evenimente. Aceste evenimente şi aceste timpuri sunt obiectul cuvântului profetic, şi tesalonicenii nu aveau nevoie să le fie scris despre ele. De ce nu? Am văzut că Dumnezeu a vorbit clar despre ele în Vechiul Testament.
Altfel stau lucrurile cu răpirea. Împlinirea acestei nădejdi creştine nu este legată de nici o perioadă sau vreun eveniment anume. Ea poate avea loc în orice clipă. Încă pe timpul apostolilor, credincioşii o aşteptau, şi noi avem astăzi privilegiul de a aştepta zilnic acest mare eveniment. Creştinul fidel aşteaptă în permanenţă pe Domnul său.
Acest adevăr ne este pus în faţă atât de impunător de pilda robului credincios şi înţelept din Matei 24, versetele 45-51. Suntem avertizaţi de starea şi de vorbirea inimii slujitorului rău: „Stăpânul meu zăboveşte să vină". Tot răul din creştinătate are o cauză: s-a încetat aşteptarea venirii Domnului. Salutul primilor creştini era „Maran atha!" ,Domnul vine!"(1 Corinteni 16.22).
1.4.6 Ca un hoţ noaptea
De mai multe ori, venirea Domnului în ziua Sa este asemănată cu venirea unui hoţ noaptea.
Ce vrea Dumnezeu să ne facă să înţelegem prin această expresie? Un hoţ vine nu numai nevăzut, neaşteptat, ci venirea lui este nedorită. Chiar aşa va veni ziua Domnului: „... pentru că voi înşivă ştiţi foarte bine că ziua Domnului va veni ca un hoţ noaptea. Când (ei) vor zice: «Pace şi linişte», atunci o nimicire neaşteptată va veni peste ei, ca durerile naşterii peste femeia însărcinată; şi nu va fi chip (pentru ei) de scăpare" (1 Tesaloniceni 5.2-3).
Noi trăim astăzi zile în care strădaniile pentru crearea păcii şi a securităţii nu sunt trecute cu vederea. Atunci însă când oamenilor li se va părea că au ajuns la ţintă, va veni peste ei o judecată neaşteptată. Dar mai înainte, dragi copii ai lui Dumnezeu, vine Domnul şi Mântuitorul nostru pentru a ne lua la El. Şi pentru noi El nu vine ca un hoţ, ci ca Luceafărul strălucitor: „Eu, Isus, am trimis pe îngerul Meu să vă mărturisească aceste lucruri în biserici. Eu sunt Rădăcina şi Sămânţa lui David, Luceafărul strălucitor de dimineaţă" (Apocalipsa 22.16).
În inimile noastre, acest Luceafăr a răsărit deja (2 Petru 1.19) şi îşi răspândeşte lumina Sa acolo. Pentru noi a sosit deja ziua, nu ziua Domnului, cum sunt unii de părere, ci ziua ca element moral. Noi suntem ai zilei, nu ai întunericului (1 Tesaloniceni 5.8).
Cu aceste cuvinte, revin încă o dată la textul din 1 Tesaloniceni 5. Acolo le-am subliniat pentru a face clar despre cine vorbeşte. De trei ori este spus pronumele „ei". Judecata neaşteptată va veni asupra „lor", asupra oamenilor care se vor simţi în siguranţă atât politic, cât şi social. Dar în următorul text de la versetul 4 schimbă pronumele personal şi spune: „voi", „vouă", „noi", „nouă".
Aceasta înseamnă că acum vorbeşte despre credincioşi: „Dar voi, fraţilor, nu sunteţi în întuneric, pentru ca ziua aceea să vă surprindă ca un hoţ. Voi toţi sunteţi fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi nu suntem ai nopţii, nici ai întunericului"(1 Tesaloniceni 5.4-5).
Ce deosebită este partea credincioşilor faţă de a necredincioşilor! Apostolul era convins că credincioşii tineri din Tesalonic nu erau în întuneric şi că ei nu vor fi surprinşi de această zi (numai aici este cu articol) ca de un hoţ. Lumii necredincioase aşa i se va întâmpla. Dar ce fericire să fii născut din Dumnezeu! Şi pentru că Dumnezeu este lumină (1 Ioan 1.5), suntem fii ai luminii şi fii ai zilei. Noi aparţinem acelei sfere luminoase în care Dumnezeu se descoperă şi se face cunoscut.
1.4.7 O venire două aspecte
Nu aş încheia acest subcapitol despre deosebirile între venirea Domnului pentru răpire şi venirea Lui în putere şi slavă fără a îndruma spre ceva deosebit, care se referă la felul expunerii acestui adevăr în Scriptură. Cu toate că am văzut că revenirea lui Hristos are două aspecte sau am putea spune că este formată din două acte şi se desfăşoară în două etape, totuşi Sfânta Scriptură vorbeşte deseori într-un mod general despre venirea Domnului, fără a aminti aceste deosebiri.
În realitate, există numai o revenire a lui Hristos. Nu ar fi bine să vorbim de prima şi de a doua venire a Domnului. Scriptura nu vorbeşte aşa. Totodată, Duhul Sfânt are numai intenţia să redea realitatea venirii Domnului: El va veni iarăşi. În alte texte, de asemenea, apare ori un aspect, ori celălalt aspect al sosirii lui Hristos. Rareori sunt puse amândouă aspectele laolaltă. Cazul acesta îl găsim în textul din Tit: „... aşteptând fericita noastră nădejde şi arătarea marelui nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos" (capitolul 2.13).
Fericita nădejde este deosebită aici clar de arătarea în slavă a lui Hristos, dar noi le aşteptăm pe amândouă. În gândurile lui Dumnezeu, ele aparţin absolut laolaltă. Fie ca Domnul sa faca să avem înaintea ochilor noştri şi în inimă această nădejde fericită a venirii Lui pentru răpire şi apariţia slavei Lui!
Curând va veni Domnul „marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor Isus Hristos".
Numele Lui preaînalt să fie proslăvit pe vecie!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu