Translate

miercuri, 21 februarie 2018


                                        
                              RAPIREA CREDINCIOSILOR
                                Trec copiii lui Dumnezeu prin necazul cel mare? 
                                                                          - VII -

          Christian Briem


     3.2     Cele şaptezeci de săptămâni-ani ale lui Daniel

     Înainte de a continua studiul asupra evenimentelor din Apocalipsa, doresc să intercalez în acest loc un subiect de mare interes pentru fiecare care se ocupă cu profeţia. Este vorba de profeţia lui Daniel asupra celor şaptezeci de săptămâni din capitolul 9 al cărţii lui (versetele 24-27). În mod inevitabil, venim pe teren iudaic, dar acest lucru este şi necesar pentru înţelegerea corectă a fragmentului din Apocalipsa 12.

     „Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, pentru a înceta fărădelegea, pentru a pune capăt păcatelor, pentru a face ispăşirea nelegiuirii, pentru a introduce dreptatea veacurilor, pentru a pecetlui viziunea şi profeţia şi pentru a unge pe Sfântul Sfinţilor" (Daniel 9.24).

    Acest verset ne arată ţinta de la sfârşitul căilor lui Dumnezeu cu Israel. La sfârşitul celor şaptezeci de săptămâni se vor obţine anumite intenţii ale lui Dumnezeu cu acest popor. În total sunt şase lucruri care vor fi introduse la sfârşitul celor şaptezeci de săptămâni. Voi reveni mai târziu la acest subiect.


     3.2.1     Data răstignirii Domnului

     Cu expresia săptămâni ne referim, evident, nu la săptămâni alcătuite din zile, ci din ani, săptămâni-ani. Şaptezeci de săptămâni corespund, prin urmare, celor 490 de ani. Să observăm expresiile îngerului: poporul tău (poporul iudeu), oraşul tău sfânt (Ierusalim). Acesta este deci domeniul cu care avem de-a face acum, cu care are de-a face profeţia. Adunarea lui Dumnezeu nu intră în discuţie aici. Ea nu este subiectul profeţiei în Vechiul Testament. Aici este vorba numai de Israel, de iudei şi de Ierusalim.

     „Să ştii deci şi să înţelegi, că de la darea poruncii pentru restabilirea şi zidirea din nou a Ierusalimului, până la Unsul (Mesia), Prinţul, sunt şapte săptămâni şi şaizeci şi două de săptămâni; pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, chiar în timpuri de strâmtorare" (versetul 25).

     Acest verset defineşte exact începutul celor 490 de ani şi el ne arată două perioade de timp care adunate merg până la Mesia. Cuvintele, restabilirea Ierusalimului, se referă la ordinul sau la permisiunea dată de împăratul Artaxerxes lui Neemia în al douăzecilea an al domniei lui (Neemia 2.1 -8). Acest lucru s-a petrecut, după părerea comentatorilor mai vechi, în anul 455 sau 454 înainte de Hristos (*). Apoi sunt numite şapte săptămâni (= 49 ani) (**) şi şaizeci şi două de săptămâni (= 434 ani). împreună sunt 483 de ani până la Mesia.

     (*) Multi comentatori ai zilelor noastre fixeaza aceasta data la anul 445 i.Hr. Pornind de la cele 1260 de zile din Apocalipsa 12 pentru trei ani si jumatate, ei socotesc cu ani profetici de 360 de zile (12x30 zile) si ajung astfel la anul 31 sau 32 d.Hr. ca fiind anul mortii lui Hristos.


     (**) De aici rezulta ca prima perioada de 49 de ani se refera la rezidirea Ierusalimului in vremea lui Neemia. 


     Dacă aducem această perioadă în raport cu anul 455 înainte de Hristos, ajungem la anul 29 după Hristos. Un mic tabel poate uşura calculele:

               7 săptămâni sunt ................................................49 ani
               62 săptămâni sunt ............................................434 ani
               suma: 7+62 săptămâni: .................................... 483 ani
               scăzut din 455 î. Hr ..........................................  455 ani
               suma: .................................................................. 28 ani                                                                           recalculat de la: d. Hr.                                                                                                                                       la î.Hr.:....................................................................+1                                                                                 rezultă anul după Hristos: ....................................29 d. Hr

     La rezultatul acesta trebuie să ţinem seama că, după cunoştinţele actuale, cronologia trebuie fixată cu cel puţin patru ani mai devreme decât cea iniţial acceptată, aşa încât Domnul s-a născut cam în jurul anului 4 î. Hr. În general, se porneşte şi de la faptul că Domnul Isus a trăit pe pământ treizeci şi trei de ani sau treizeci şi trei de ani şi jumătate. Să rămânem acum la anul 4 î. Hr. ca presupusă dată a naşterii Sale, şi aşa vom ajunge la anul 29 d. Hr. ca dată a morţii Sale. Nu doresc să mă cramponez aici de un an mai devreme sau mai târziu. Dar şi o dată a lui Origenes (*), în legătură cu răstignirea lui Hristos şi distrugerea Ierusalimului, indică anul 29 după Hristos ca anul morţii Mântuitorului nostru.

     (*) Un vechi scriitor bisericesc din scoala alexandrina (185 - 254 d.Hr)

     Dar până acum am presupus ceva în tăcere, ceva ce nu am explicat mai îndeaproape, şi anume faptul că anul 29 d. Hr. are de-a face cu răstignirea Domnului Isus. Într-adevăr, acest lucru îl face clar şi versetul următor din Daniel 9.

     „După aceste şaizeci şi două de săptămâni, Unsul va fi stârpit şi nu va avea nimic"(versetul 26).

     „Unsul va fi stârpit (pus deoparte) şi nu va avea nimic" aceasta înseamnă alungarea Domnului de către poporul Său; aceasta este moartea Sa de pe cruce. „Va fi stârpit" înseamnă „exterminat", distrus. Nu este mişcător cu ce cuvinte este descrisă aici moartea Domnului nostru?
Nu ne miră faptul cu ce precizie profetul Daniel, învăţat de Dumnezeu, a prevestit, cu atâtea sute de ani înainte, moartea lui Mesia? Şapte săptămâni plus şaizeci şi două de săptămâni (= 483 ani) sunt de la ieşirea cuvântului prin împăratul Artaxerxes cu privire la rezidirea Ierusalimului. Apoi Domnul Isus, Mesia poporului Său, a fost omorât de iudei exact în acel an. Aşa cum această profeţie a lui Daniel s-a împlinit cu exactitate, tot aşa se va împlini şi fiecare profeţie a Cuvântului lui Dumnezeu cu absolută exactitate. Să ne bizuim deplin pe Cuvântul Său, preaiubiţilor! Nu putem să facem ceva mai bun, nici nu putem avea un alt pământ mai tare sub picioare!


     3.2.2     O întrerupere - oprirea orologiului Israelului

     "Poporul unui prinţ care va veni va nimici cetatea şi sfântul locaş şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop; până la sfârşit va fi război, o hotărâre de pustiire" (versetul 26).

     Încă o împrejurare este extraordinar de remarcabilă: în total sunt numite trei perioade de timp şapte săptămâni, şaizeci şi două de săptămâni şi o săptămână (versetul 27). Dar în timp ce primele două perioade vor fi arătate împreună, ultima săptămână va fi detaşată de cele 69 de săptămâni şi descrisă separat. Despre o săptămână rămasă se vorbeşte abia în versetul următor. De ce? Desigur pentru a marca acest fapt: între moartea lui Hristos în săptămâna a şaizeci şi noua şi începutul ultimei săptămâni se află o prăpastie, un interval de timp de o durată nedeterminată.
Versetul 26 clarifică faptul cu ce va fi umplută în legătură cu Israelul această perioadă: cu război şi cu pustiire.
    Moartea lui Isus Hristos şi lepădarea Sa de către iudei a rupt într-adevăr legătura prin care Dumnezeu Se unise cu poporul Israel. Şi în locul binecuvântării descrise în versetul 24, îi va aşteapta mai întâi o judecată grozavă: poporul unui prinţ va veni şi va dărâma cetatea şi sfântul locaş. Că este vorba de poporul roman, nu mai încape nici o îndoială. Dar nu se spune că prinţul va veni şi se va ocupa el însuşi de această nimicire. Prinţul care va veni apare abia în versetul 27 la începutul şi în timpul ultimei săptămâni. Când se vorbeşte în versetul 26 de executarea judecăţii, atunci este amintit numai poporul prinţului care va veni.
     Nu am nici cea mai mică îndoială că aici este vorba de nimicirea Ierusalimului prin Titus în anul 70 d. Hr. Este aceeaşi desfăşurare despre care vorbeşte profetic Domnul Isus în pilda împăratului care face nuntă fiului Său. După al doilea refuz din partea celor invitaţi aceştia sunt Israelul -, citim în Matei 22, versetul 7: „Când a auzit, împăratul s-a mâniat: a trimis ostile sale, a nimicit pe ucigaşii aceia şi le-a ars cetatea."
     Dar din versetul nostru din Daniel 9 mai putem desprinde ceva: perioada va dura mai mult. La aceasta se pare că se referă cuvintele până la sfârşit Aşa cum am observat, această întreagă perioadă va fi caracterizată pentru poporul evreu prin război şi prin pustiire. Această afirmaţie este în deplină concordanţă cu Luca 21, versetul 24: „Vor cădea sub ascuţişul săbiei, vor fi duşi captivi printre toate popoarele şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de neamuri până se vor împlini timpurile neamurilor" (*).

     (*) Intre versetele 24 si 25 din Luca 21 este o lunga perioada de timp. Versetele 25 pana la 28 se refera - ca si versetele corespunzatoare din Matei 24 si din Marcu 13 - la timpul de la sfarsit.


     Să reţinem încă o dată: tot ce a fost vestit în Daniel 9, versetul 26 se va împlini între sfârşitul săptămânii a şaizeci şi noua şi începutul săptămânii a şaptezecea. Acest interval lung corespunde cu vremea harului în care trăim astăzi. El a început când Mesia a fost pus deoparte.

Odată cu răstignirea lui Hristos prin poporul evreu, orologiul profetic al lui Israel s-a oprit pentru un timp nedeterminat. Din cele şaptezeci de săptămâni au trecut şaizeci şi nouă, una însă lipseşte.
Faptul că acest orologiu va porni din nou i se va datora numai îndurării lui Dumnzeu. El nu Şi-a lepădat pentru totdeauna poporul Său, ci în harul Său va relua iarăşi legătura cu vechiul Său popor (Romani 11).


     3.2.3     Prinţul care va veni

     „El va încheia un legământ cu mulţi, timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare şi, pe aripa urâciunii idoleşti, va veni unul care distruge, până ce prăpădul hotărât va fi vărsat asupra celui pustiit" (versetul 27).

     Aici este amintită, pentru prima dată, ultima săptămână, şi ea va fi împărţită în două părţi. Această ultimă săptămână se referă, fără îndoială, la evenimentele timpului de la sfârşit.
     O mare personalitate, descrisă prin „el", va apărea. Este vorba despre prinţul roman, nu de Hristos. Când orologiul lui Israel va porni iarăşi şi aceasta se va petrece cândva, probabil curând după răpire -, atunci prinţul împărăţiei romane restabilite va face un legământ rău cu masa poporului iudaic, cu mulţi. Rămăşiţa credincioasă dintre iudei nu va participa la acest legământ. Dar majoritatea iudeilor, pentru apărarea intereselor lor naţionale şi religioase, vor căuta adăpost în spatele acestui prinţ roman, adăpost de invazia împăratului din nord, a asirianului. Pe la mijlocul ultimei săptămâni, prinţul roman va rupe acest legământ în sensul că va interzice slujba iudaică pentru Dumnezeu, pentru ca în locul acesteia să fie adorat el însuşi. Pe lângă aceasta, tabloul său, o urâciune a pustiirii, de care a vorbit Domnul Isus, va fi ridicat în templul iudeu (compară Matei 24.15).
     Este vorba de aceeaşi persoană simbolizată prin cornul cel mic în Daniel 7 care avea o gură care vorbea lucruri mari (versetul 8). În versetele 24 şi 25 din acelaşi capitol, se spune că după el se va ridica un altul care va rosti cuvinte împotriva Celui Preaînalt şi va nimici pe sfinţii Celui Preaînalt. Această persoană o găsim ca prima fiară în Apocalipsa 13, şi acolo în legătură cu o gură care rostea injurii şi tot acolo cu referire la prigonirea sfinţilor (versetele 1-7). Un fragment din Isaia ne arată cum poporul iudeu din timpul de pe urmă se va bizui pe legământul cu acest prinţ şi va fi amăgit:

     "Pentru că ziceţi: «Noi am făcut un legământ cu moartea, am făcut o alianţă cu Locuinţa Morţilor: când va trece, biciul copleşitor nu ne va atinge, căci avem ca loc de scăpare neadevărul şi ca adăpost minciuna!» "(Isaia 28.15).

     Deci, legământul care îl vor încheia nu va fi bun. În necredinţă, ei doresc să se apere de biciul asirianului, dar au ca adăpost „minciuna". Într-adevăr, va fi un legământ cu moartea, căci acest legământ va fi nimicit, aşa cum citim în Isaia 28, versetul 18:

     „Şi legământul vostru cu moartea va fi nimicit şi alianţa voastră cu Locuinţa Morţilor nu va dăinui. Când va trece biciul copleşitor, veţi fi călcaţi în picioare de el."

     3.2.4     Trei ani şi jumătate semnificativi

     Aşa cum încheierea legământului marchează începutul ultimilor şapte ani, tot aşa ruperea legământului marchează începutul celei de-a doua jumătăţi a acestei săptămâni-an. La începutul ultimilor trei ani şi jumătate va fi interzisă jertfa necurmată şi va fi aşezată urâciunea care pustieşte (Daniel 12.11). Ca răspuns la toate acestea, Dumnezeu va aduce necazul cel mare peste poporul necredincios, neascultător timp de trei ani şi jumătate.
     Este acel timp, acel necaz mare, despre care Domnul Isus a spus că, dacă nu va fi scurtat din pricina celor aleşi, nu va scăpa nimeni (Matei 24. 20-22). Găsim aici adeverit ceea ce am spus în capitolul doi al acestei cărţi: că prima parte a vorbirii profetice a Domnului se referă exclusiv la iudei.
     Acest necaz mare este numit în Ieremia 30 timpul de necaz pentru Iacov (versetul 7). Şi profetul Daniel vorbeşte în capitolul 12 despre acest timp ca fiind un timp de strâmtorare „cum n-a mai fost de când sunt popoarele şi până la vremea aceasta" (versetul 1).
     Viziunea care a avut-o Daniel nu lasă nici o îndoială asupra cui vor veni aceste evenimente de groază: „Acum vin să-ţi fac cunoscut ce se va întâmpla poporului tău la sfârşitul zilelor, căci viziunea este cu privire la acele zile îndepărtate" (Daniel 10.14); „poporul tău", deci poporul lui Daniel (compară şi Daniel 12.1: „fiii poporului tău"). „Timpul de necaz pentru Iacov" „poporul tău" „fiii poporului tău", toate acestea lămuresc că este vorba de poporul iudeu necredincios care va trebui să treacă prin acest necaz mare. De acest popor este vorba, nu de răscumpăraţii timpului de har.
     Aceşti trei ani şi jumătate semnificativi vor fi amintiţi în total de opt ori în cuvântul profetic. Duhul Sfânt nu foloseşte mereu aceleaşi expresii, dar ele corespund:

          Daniel 7.25: un timp, două timpuri şi o jumătate de timp
          Daniel 12.7: un timp, timpuri şi o jumătate
          Apocalipsa 12.14: un timp, timpuri şi jumătatea unui timp
          Daniel 12.11: 1290 zile (aceasta înseamnă cu 30 de zile adăugate pentru eliberare în                      viitor).
          Apocalipsa 11.2: 42 de luni
          Apocalipsa 13.5: 42 de luni
          Apocalipsa 11.3: 1260 de zile
          Apocalipsa 12.6: 1260 de zile.

     Deci, putem lua în considerare că, oriunde apar aceste date ale timpului de trei ani şi jumătate, este vorba de vremea necazului lui Iacov. După aceea, din cerul deschis vine Domnul Isus pe pământ (Apocalipsa 19) pentru a judeca pe vrăjmaşii Săi şi pentru a-Şi instaura împărăţia de o mie de ani.
     Voi rezuma încă o dată evenimentele celei de-a doua jumătăţi a ultimei săptămâni-an în succesiunea lor:

     - Prinţul roman rupe legământul care l-a încheiat cu masa poporului iudeu.

     - Anticristul i-a poziţia de putere şi locul lui Hristos şi face în puterea satanică minuni şi semne ale minciunii (Apocalipsa 13.11-18; 2 Tesaloniceni 2.9).

     - Slujba rânduită în templul din Ierusalim va fi întreruptă.

     - Urâciunea pustiirii va fi ridicată în locul sfânt.

     - Ca rezultat, începe necazul cel mare al iudeilor.

     - Cei doi martori vor depune mărturia lor pentru trei ani şi jumătate (Apocalipsa 11.3).

     - Credincioasa rămăşiţă iudaică, care nu se va închina fiarei, va fi prigonită şi omorâtă (Apocalipsa 13.15).


     3.2.5     Ultima săptămână-an încă în viitor

     Din tot ce am văzut până acum, ar trebui să ne fie pe deplin lămurit că ultima săptămână-an încă nu a venit şi că se află încă în viitor. Dar pentru că mereu se aud argumente ciudate împotriva acestei interpretări, mai revin încă o dată la unele dovezi importante.

     - Cum am văzut deja, îngerul dă profetului de înţeles că, după încheierea celor şaptezeci de săptămâni, vor fi împlinite şase lucruri asupra iudeilor şi asupra Ierusalimului. Dacă le privim cu atenţie pe fiecare în parte, trebuie să constatăm că nici unul din ele nu este astăzi împlinit. Este dusă la capăt vinovăţia acestui popor, s-a pus un capăt păcatelor lui? Este oare nedreptatea acestui popor iertată şi a fost introdusă o dreptate veşnică pentru acest popor? Au fost împlinite toate profeţiile spuse despre ei? Este oare un sanctuar sfinţit, prin care orice israelit înţelege locaşul sfânt al lui Dumnezeu? A trecut deja necazul Ierusalimului? Tocmai contrariul! Cu siguranţă că Domnul Isus prin moartea Sa pe cruce a pus temelia binecuvântării şi pentru acest popor. Dar el mai persistă neschimbat în necredincioşie. Înainte de-a ajunge să aibă şi să savureze această binecuvântare, trebuie să treacă mai întâi prin necazuri mari şi să vină la credinţa în Cel pe care ei L-au străpuns cândva (Apocalipsa 1.7; Zaharia 12.10). Prorocia din Daniel 9, versetul 24 nu este împlinită: cele şaptezeci de săptămâni-ani nu s-au împlinit încă.

     - Noi am învăţat din Daniel 9, versetul 27 că prinţul care va veni va încheia un legământ pentru o săptămână cu cei mulţi. Este imposibil ca acest prinţ să fi fost Mesia, căci atunci, când El a venit, a fost respins şi dat afară. La fel este evident că această desfăşurare nu se poate referi laTitus, căci atunci, când a venit acesta, el a făcut cu totul alte lucruri decât să încheie un legământ: a distrus nu numai sanctuarul, ci şi întregul lor oraş şi statul. Nici un prinţ păgân nu a încheiat vreun legământ de şapte ani cu iudeii, de când Domnul Isus a fost răstignit. Să ne amintim că tot ce a fost spus în versetul 27 se poate referi numai la întâmplări care au avut loc după răstignirea lui Hristos. Prorocia despre prinţul care va veni nu este împlinită.

     - Niciodată de la dărâmarea Ierusalimului nu le-a fost interzisă iudeilor slujba jertfelor.
Simplul motiv e că de atunci ei n-au mai avut niciodată o slujbă a jertfelor, şi nici un templu.
Profeţia despre încetarea jertfei rituale şi a celei de mâncare nu este împlinită.

     - Niciodată de la vorbirea profetică a Domnului nu a fost ridicată urâciunea pustiirii într-un loc sfânt (Matei 24.15). Şi ceea ce a făcut Antiohus Epifanes cândva în această direcţie s-a petrecut cu mai mult de 175 de ani mai înainte. De la dărâmarea Ierusalimului, iudeii nu mai au nici un templu. Şi această profeţie nu este împlinită.

     - Perioada necazului este la fel neîmplinită. Daniel 12, versetele 1-9 ne spune categoric că ea se referă la timpul de la sfârşit. Când Domnul Isus este întrebat de ucenici asupra semnelor sosirii Sale şi ale sfârşitului veacului, El le arată că timpul necazului cel mare o va lua înaintea veniri Sale în slavă şi putere (Matei 24.1530). Desigur, poporul iudeu a trebuit să treacă deja prin suferinţe de nedescris. Ei au fost aceia care L-au răstignit pe Domnul slavei şi au strigat: „Sângele Lui să fie asupra noastră şi asupra copiilor noştri!" (Matei 27.25). Dar necazul cel mare va veni asupra lor.
Un gând zguduitor!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze