Translate

vineri, 2 martie 2018




                                                     Am vazut cerul deschis                                                                                                                Apoc.  cap. 19 :11-16

                                                                     - I -


          Christian Briem


     1     Introducere

     Cartea Apocalipsa este nu doar o parte deosebit de interesanta si remarcabila a Cuvantului lui Dumnezeu, ci este, de asemenea, o carte in care Dumnezeu declara in mod expres ca :

     "cine citeste si cei care aud cuvintele profetiei si pazesc cele scrise in ea, pentru ca timpul este aproape" sunt fericiti (1:3 ; 22:7).

     De aceea astazi, mai mult ca oricand, este bine de a deschide aceasta carte pentru a invata din ea "ceea ce va fi dupa acestea". Nu trebuie sa fie curiozitatea cea care ne impinge la aceasta, ci de a cunoaste gandul lui Dumnezeu despre ce se va intampla. Este cu totul potrivit de a ne elibera de influenta lucrurilor vizibile si pamantesti, si de a ne preocupa cu partea profetica a Cuvantului lui Dumnezeu. Si cu cat vom intelege marele scop al lui Dumnezeu - de a pregati Fiului Sau un loc de care El este vrednic in cer si pe pamant, - cu atat mai mult studiul profetiei ne va bucura si ne va fi folositor.
     In cartea mea "Rapirea credinciosilor" (se gaseste postata pe blog intre 13.02 si 28. 02. 2018) am prezentat o privire de ansamblu asupra structurii si continutului Apocalipsei, care poate servi ca pregatire si baza pentru aceasta carte. Aceasta prima carte ofera un ajutor semnificativ cititorului pentru intelegerea profetiei, daca cunoaste cel putin cap. 3. El va invata de acolo multe lucruri referitoare la desfasurarea cronologica a evenimentelor, modul in care faptele sunt prezentate in Apocalipsa, diferitele grupuri de credinciosi mantuiti care vor fi in cer si pe pamant. Acolo se gasesc clarificari detaliate cu privire la intrebarea daca cei credinciosi din dispensatia harului vor trebui sa treaca prin necazul cel mare.
     In lucrarea de fata doresc sa ne indreptam atentia asupra ultimelor doua parti din Apocalipsa. Ele au un caracter deosebit de inalt, si ne conduce departe in viitor si in cer. Cu toate acestea, va trebui, cel putin la inceput, sa privim de mai multe ori inapoi si in jos, pentru a include evolutia evenimentelor de pe pamant in meditatiile noastre. Aceste meditatii incep de la cap. 19 si se intind pana la primul paragraf din cap. 22. Vor fi prezentate retrospective ici si colo, pentru a face legatura cu evenimentele descrise anterior.
     Dupa prezentarea "nuntii Mielului" de la inceputul cap. 19, se ajunge cu v. 11 la un punct de cotitura evidenta a cartii, care este, de asemenea, in acelasi timp, punctul sau culminant. El este introdus prin cuvintele semnificative ale vizionarului: "Si am vazut cerul deschis". Apoi urmeaza, imediat, viziunea aparitiei Domnului Isus Hristos in putere si glorie - un eveniment care duce la sfarsitul a tot ceea ce a avut loc in istoria acestei lumi, indiferent daca omul vrea sa recunoasca sau nu.
     In acel moment vor lua sfarsit toate interventiile indirecte ale lui Dumnezeu in aceasta lume, actiunile Sale in providenta. Sa aratam aceasta in alt fel: Toate evenimentele din cer si de pe pamant, relatate in cap. 4:1 pana la cap. 19:11, nu arata inca interventia directa a Domnului. Dumnezeu a lucrat mai degraba in providenta Sa, actionand numai in mod indirect prin diverse instrumente, dar El Insusi nu apare. Asa cum cineva a spus in mod corect: "El a stat in spatele scenei, dar actiona asupra scenei in spatele careia El statea". Referitor la partea cronologica, tot ceea ce este relatat intre aceste doua limite temorare va avea loc inainte de ceea ce este comunicat de la cap. 19:11.
     Rapirea Adunarii lui Dumnezeu, asa cum ne este prezentata in 1 Tesaloniceni 4, nu ne este aratata - si aceasta dintr-un motiv cu totul logic - in aceasta carte "formala" a gandurilor lui Dumnezeu cu privire la pamant. Dar trebuie s-o incadram intre sfarsitul cap. 3 si inceputul cap. 4. Incepand cu cap. 4, scena paraseste pamantul pentru a trece in cer: "Suie-te aici!". Plecand de aici nu mai intalnim termenul "adunare" in Apocalipsa (cu exceptia cap. 22:16). In locul sau se vad cei "douazeci si patru de batrani" in cer, adica sfintii din Vechiul si Noul Testament glorificati in cer. La sfarsitul acestei sectiuni din Apocalipsa, aceasta expresie "douazeci si patru de batrani" la fel este data la o parte pentru a distinge pe "sotia", "sotia Mielului" de ceilalti credinciosi din cer, "invitatii".
     Ajunsi la acest v. 11 din cap. 19, tot ceea ce s-a derulat intre rapirea Adunarii si aparitia lui Hristos, atat pe pamant cat si in cer, este deja de domeniul trecutului, inclusiv nunta Mielului, fapt care este mentionat in prima parte a cap. 19. Plecand de la acest verset 19:11, Dumnezeu deschide, intr-un fel, o pagina noua, ultima din aceasta carte, si ne comunica informatii care se intind pana in eternitatea cea mai indepartata. Merita, intr-adevar, sa ne ridicam ochii spre El si sa privim in cerurile deschise! Fie ca Domnul sa ne dea, pentru aceasta, ajutorul si binecuvantarea Sa!


     2     Aparitia Domnului


     2.1     Vedere de ansamblu si de structura

     Sectiunea de la cap. 19 v. 11 la cap. 21 v. 8 formeaza un tot care prezinta o unitate. Particularitatea acestei parti din Apocalipsa este de a retrasa evenimentele intr-o ordine strict cronologica, si de a arata succesiunea lor in timp fara nicio intrerupere. Ea incepe prin aparitia Domnului venind din cer, si se incheie cu starea eterna. Evenimentele intermediare - ultimile si cele mai grave din aceasta istorie dureroasa a umanitatii - sunt descrise fara omitere, si in ordinea in care ele se vor succede in timp. La inceputul acestei sectiuni se gaseste judecata celor vii, si la sfarsitul ei judecata celor morti.
     Aceasta parte cronologica este urmata, de la cap. 21 v. 9 pana la cap. 22 v. 5, de o retrospectiva asupra "cetatii sfinte, Ierusalimul", care este Adunarea glorioasa a lui Dumnezeu, in legatura cu Imparatia milenara. Scopul si motivul care a condus pe Duhul Sfant - dupa ce a descris starea eterna - sa faca o revenire asupra Adunarii in timpul Imparatiei, vor fi expuse mai tarziu, atunci cand vom ajunge la pasajul in cauza. Dar putem spune deja de aici aceasta: Descrierea amanuntita a Adunarii in glorie, prezentata in relatiile sale cu pamantul in timpul domniei de pace a lui Hristos, ar fi perturbat in mod semnificativ relatarea concisa si cronologica a evenimentelor de la sfarsit.
     Intalnim de opt ori, in sectiunea de care ne ocupam acum (19:11 la 21:8), expresia "si am vazut" (gr. kai eidon) (*). Ea semnaleaza de fiecare data un inceput nou si ne da in mod inevitabil structura acestei parti a Apocalipsei; caci de fiecare data, dupa aceasta expresie, urmeaza viziuni noi care sunt comunicate vizionarului.

     (*) Al doilea verset din cap. 21 nu incepe, in greaca, prin expresia "kaï eïdon" = "si am vazut". Acolo, "eidon" urmeaza obiectul.

     - "Si am vazut cerul deschis" - urmat de aparitia adevaratului Imparat al imparatilor (19:11-16).

     - "Si am vazut un inger care statea in soare" - urmat de invitatia la marea cina a lui Dumnezeu (19:17,18).

     - "Si am vazut fiara si pe imparatii pamantului si ostirile lor adunate" - urmat de judecata fiarei si a falsului profet (19:19-21).

     - "Si am vazut un inger coborand din cer" - urmat de legarea lui Satan (20:1-3).

     - "Si am vazut tronuri" - urmat de domnia impreuna cu Hristos in timpul mileniului (20:4-6) si de ultima batalie si biruinta asupra lui Satan (20:7-10).

     - "Si am vazut un mare tron alb" - urmat de descrierea Domnului ca Judecator (20:11).

     - "Si am vazut mortii" - urmat de judecata mortilor (20:12-15).

     - "Si am vazut un cer nou si un pamant nou" - urmat de starea eterna (21:1-8).

     O privire rapida asupra cap. 19 ne arata o serie intreaga de contraste puternice. Intalnim doua femei, doua sarbatori, doua ostiri si doi imparati. "Curva cea mare" (19:2) este in contrast cu "sotia Mielului" (19:7), "nunta Mielului" (19:9) cu "marea cina a lui Dumnezeu" (19:17), "ostirile din cer" (19:14) cu "ostirile fiarei" (19:19) si "imparatii pamantului" (19:19) cu "Imparatul imparatilor si Domnul domnilor" (19:16). Ce incompatibilitate! Acesta este contrastul dintre adevarat si fals, dintre lumina si intuneric, dintre cer si iad!


     2.2     Cerurile deschise

     Aceasta este a cincea si ultima oara cand se face mentiunea unui cer deschis in Noul Testament. Cu o singura exceptie, Domnul Isus este intotdeauna persoana centrala, atunci cand se deschide cerul.

     1. Atunci cand Mantuitorul a fost botezat in Iordan, cerurile s-au deschis, si a venit un glas din cer, spunand: "Acesta este Fiul Meu Preaiubit in care Imi gasesc placerea" (Mt. 3:16,17). Eveniment unic! Cerul nu se mai deschisese vreodata deasupra unei persoane in viata din aceasta lume. Dar acum Fiul lui Dumnezeu este pe pamant, Dumnezeu, Fiul, deplina revelatie a lui Dumnezeu. Cerul privea spre El, jos, si Tatal exprima toata placerea Sa despre aceasta Persoana unica.

     2. In Ioan 1 Domnul Insusi vorbeste de un cer deschis si zice: "Adevarat, adevarat va spun, ca de acum veti vedea cerul deschis si pe ingerii lui Dumnezeu urcand si coborand peste Fiul Omului" (v. 51). Aceasta se va implini in mileniu. Hristos va fi atunci centrul, Obiectul cerului pe pamant.

     3. In Fapte 7 Stefan vede cerurile deschise. El vede gloria lui Dumnezeu si pe "Isus stand in picioare la dreapta lui Dumnezeu" (v. 55,56). Aceasta, de asemenea, este minunat! Acela care a fost Obiectul lui Dumnezeu pe pamant, este acum Obiectul credinciosului in cer. Sa ridicam ochii, si noi de asemenea, in dureri si in necazuri, da, sa ridicam permanent ochii spre El! Fiul Omului glorificat este sursa de putere pentru noi, in drumul nostru prin aceasta lume, si El este, de asemenea, tinta spre care mergem .

     4. Petru, de asemenea, in Fapte 10, a vazut cerul deschis; el a vazut un vas, ca o panza mare, lasata pe pamant, in care erau toate patrupedele si reptilele de pe pamant. Si a auzit un glas zicandu-i: "Ridica-te, Petru, injunghie si mananca!" (v. 11-13).
     Aceasta panza mare in care se aflau animale necurate este o imagine a Evangheliei harului, care trebuie de acum inainte sa fie vestita si natiunilor, oriunde in lume ("legata in patru colturi"). Acesta este singurul exemplu unde Domnul Isus nu sta in mod direct in centru cerului deschis.

     5. Acum, in Apocalipsa 19, Ioan vede cerul deschis. La inceputul istorie profetice, o usa i-a fost deschisa in cer (4:1). Dar acum, cerul insusi se deschide, pentru a permite cuiva sa iasa, o Persoana foarte inaltata, care poarta patru nume.

     Aceasta Persoana a parasit odata gloria cerului pentru a cobori pe acest pamant blestemat, pentru a trai aici ca Om desavarsit, glorificandu-L astfel pe Dumnezeu, pentru a muri, si pentru a implini lucrarea de rascumparare. Dupa ce a implinit-o El s-a intors in cer - "Acest Isus", asa cum L-au numit ingerii (Fapte 1:11). Dar El va veni in acelasi fel cum ei L-au vazut mergand in cer: Iata mesajul ingerilor adresat ucenicilor care priveau tinta spre cer.
     Acum a sosit acest moment. El a inaintat pentru a iesi din cerul deschis, dar de aceasta data pentru a exercita judecata.


     2.3     Aparitia Domnului ca Judecator

     "Si am vazut cerul deschis: si iata un cal alb si Cel care sedea pe el este numit Credincios si Adevarat; si El judeca si se lupta cu dreptate" (19:11).


     Am ajuns acum la evenimentul care domina totul, care este mentionat atat de des in Vechiul si in Noul Testament si spre care se indreapta lumea: interventia personala si directa a Domnului asupra acestui pamant.
     Dumnezeu va introduce " din nou pe Cel intai-nascut in lumea locuita". Acest mod de exprimare al Duhului Sfant in Evrei 1:6 implica o desfasurare a puterii divine, care va fi necesara pentru atingerea acestui scop. Caci, daca ar veni din nou in smerenie si-n umilinta, oamenii I-ar face de fapt aceeasi primire pe care I-au facut-o deja atunci cand El a intrat pentru prima data in aceasta lume. Atunci cand ceva este un pic deranjant  pentru oameni si este impotriva a ceea ce ei cauta, atunci le vine in minte gandul unei eventuale intoarceri a lui Hristos. Dar, El este cel care va veni spre ei, si aceasta va fi in putere si in glorie. Aceasta va fi atunci ziua Sa, "ziua Domnului", despre care s-a vorbit atat de mult in Vechiul si in Noul Testament (vezi de ex. Ioel 1:15 ; 2:31 ; 2 Tes. 2:2).
     El asteapta de mult acest moment, El asteapta pana ce Dumnezeu, Tatal, va pune pe vrajmasii Lui ca asternut al picioarelor Sale (Ev. 10:12,13 ; Ps. 110:1). Acest moment a sosit acum. El Insusi a vorbit despre acesta: "Iar indata dupa necazul acelor zile, soarele se va intuneca si luna nu-si va da lumina si stelele vor cadea din cer si puterile cerurilor vor fi clatinate. Si atunci se va arata semnul Fiului Omului in cer si atunci toate semintiile pamantului se vor jeli si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere si cu glorie mare" (Mt. 24:29-30).


     2.3.1     Calul alb

     Vizionarul vede un cal alb. Acesta este simbolul unei puteri victorioase, careia nimic nu-i poate rezista. Ca multe alte simboluri din Apocalipsa, si acesta, de asemenea, este imprumutat din Vechiul Testament. Gasim astfel in Zaharia 1:8, de exemplu, ca, pe langa caii rosii si murgi, erau si cai albi; in acest pasaj caii vorbesc in totul, fara exceptie, de interventiile lui Dumnezeu in providenta Sa. In capitolul 6 din cartea noastra, am intalnit deja un cal alb. Este spus despre cel care sedea deasupra, ca a iesit "invingator ca sa invinga" (6:2). Aceasta este deci semnificatia "calului alb": putere victorioasa pentru a supune orice putere adversa.
     Dar persoana asezata pe calul alb din capitolul 6 nu este cea din capitolul 19. Faptul ca ambele sunt vazute pe un cal alb, nu indica in mod categoric ca este vorba de aceeasi persoana in ambele cazuri. In cap. 6 este vorba, in mod clar, de un mare cuceritor, care nu este caracterizat mai mult. Aici, totusi, este vorba in mod incontestabil de Hristos, dupa cum ne arata cu claritate restul descrierii personalitatii asezata pe calul alb.
     Altadata, Domnul a venit in slabiciune, atunci cand, fiind un Copilas, a fost culcat intr-o iesle. El apare acum cu o putere victorioasa, pentru a-Si supune pe toti vrajmasii. Altadata, a fost scuipat in fata, infatisarea Lui era desfigurata mai mult decat a fiilor oamenilor (Is. 52:14). Dar acum, El Isi desfasoara puterea si gloria Sa si Isi revendica drepturile Sale. Si vom vedea mai departe, ca acum El este impodobit, ca sa spune asa, cu toate gloriile Sale pe care le-a dobandit, si toate onorurile care sunt potrivite pentru acest eveniment solemn.


     2.3.2     Credincios si Adevarat

     Dintre cele patru nume care sunt atasate de Domnul Isus in versetele 11 la 16, si care vorbesc despre caracterul Persoanei Sale, primul este: "Credincios si Adevarat". Doar El a fost, in Persoana si in caile Sale, personificarea acestor trasaturi de caracter. Deja in cap. 1 se vorbeste despre El ca "Martorul credincios". El Se prezinta adunarii din Filadelfia ca "Cel Sfant, Cel Adevarat" (3:7), si adunarii din Laodiceea ca "Martorul credincios si adevarat" (3:14). Domnul Isus a fost totdeauna credincios, in tot drumul Sau pe pamant. Credinciosia fata de Dumnezeu si fata de oameni L-a caracterizat intotdeauna, si aceasta pe o scena plina de necredinciosia omului. Chiar daca L-a costat, El a slujit cu credinciosie pe Dumnezeu, L-a glorificat pana la moartea Sa pe cruce si L-a facut cunoscut. Chiar si inaintea lui Pilat din Pont, El inca, fiind prizonier, face o frumoasa marturisire (1 Tim. 6:13) ; Ioan 18:37). Dar acum El este Judecatorul. Ce schimbare monumentala! Totusi, El ramane Cel credincios, desi credinciosia Sa nu se mai face cunoscuta prin diverse manifestari de har, ci printr-o judecata dreapta. "Si dreptatea va fi braul rarunchilor Sai, iar credinciosia, braul coapselor Sale" (Is. 11:5).
     Dar, Numele Sau este, de asemenea, "Adevarat". Ca Om pe pamant, El a fost permanent "adevarul" (Ioan 14:6), expresie desavarsita a tot ceea ce este Dumnezeu. Da, El a aratat in totul si in toate care sunt gandurile lui Dumnezeu in aceasta privinta. Si atunci cand iudeii L-au intrebat cine era, El nu a putut sa spuna decat ceea ce doar El putea sa spuna: "Intocmai ceea ce va si spun" (Ioan 8:25). In purtarea Sa, atat fata de Dumnezeu cat si fata de oameni, in tot ceea ce El spunea sau facea, El era "Adevarat", El era si este "adevarul". El este "lumina adevarata" (Ioan 1:9), "painea cea adevarata" (Ioan 6:32), "vita cea adevarata" (Ioan 15:1), "adevaratul Dumnezeu" (1 Ioan 5:20) si "Martorul adevarat" (Apoc. 3:14). Si in exercitarea judecatii, El va fi perfect adevarat, exprimand, fara a o micsora, esenta lui Dumnezeu, sfintenia si dreptatea Sa fata de rau.


     2.4     El judeca si lupta

     Credincios si Adevarat in El Insusi, El judeca si Se lupta cu dreptate. El iubeste dreptatea si uraste nelegiuirea (Ev. 1:9), si dreptatea va caracteriza toate caile Sale, fie ca este vorba de stabilirea Imparatiei Sale, sau de exercitarea puterii Sale, sau cu privire la judecata vrajmasilor Sai, sau de lupta impotriva puterilor militare vrajmase.
     Pavel a vorbit deja la sfarsitul discursului sau din Areopag, spunand ca Dumnezeu "a randuit o zi in care va judeca pamantul locuit, cu dreptate, prin Omul pe care L-a randuit, dand tuturor dovada prin aceea ca L-a inviat dintre morti" (Fapte 17:31). Acest "Om" deci, pe care Dumnezeu L-a randuit pentru aceasta, este aici inaintea noastra, si ziua randuita de Dumnezeu pentru judecata a venit in Apocalipsa 19. Judecata exercitata de Domnul se va exercita nu doar asupra celor vii, ci, de asemenea, si asupra celor morti: El este "Judecator al celor vii si al celor mort" randuit de Dumnezeu, Judecatorul universal (Fapte 10:42) ; 2 Tim. 4:1 ; 1 Pet. 4:5). El are in mana Sa soarta tuturor oamenilor. Ce constare surprinzatoare in acel moment! Ea va umple de groaza pe toti vrajmasii.
     Atunci cand iudeii se gandeau la judecata, le vinea in minte doar judecata celor vii. Cei mai multi crestini, dimpotriva, ignora aceasta parte a judecatii. Ei se preocupa mai mult, presupunand ca o fac, de judecata mortilor. Domnul va judeca ambele grupe de persoane, si aceasta in momente cu totul diferite. In capitolul nostru este vorba de judecata celor vii. Ea are loc chiar inaintea Mileniului. Judecata celor morti este prezentata in ultimele doua paragrafe din cap. 20. Acest moment deosebit de solemn va veni doar atunci cand "se vor implini cei o mie de ani" si Satan va fi dezlegat din inchisoarea lui (20:7 si urmtoarele).
     Judecata celor vii va avea un carater dublu. Aceasta va fi, pe de-o parte, o "judecata razboinica", dupa cum vom vedea de la versetul 19 din capitolul nostru. Aceasta este "ziua de razbunare", despre care este vorba atat de des in Cuvant. Sabia va iesi din gura Aceluia care sade pe cal si va ucide pe toti adversarii.
     Aceasta judecata va avea, pe de alta parte, un al doilea aspect, caracterizat mai bine prin expresia "sesiune judiciara". Caci Domnul Isus "va sedea pe tronul gloriei Sale, si toate natiunile vor fi adunate inaintea Lui" (Mt. 25:31,32). Apocalipsa 20:4 face aluzie la aceasta sesiune judiciara: "Si am vazut tronuri, si ei sedeau pe ele si li s-a dat sa faca judecata". Fara a vrea sa intram acum in mai multe detalii, vom remarca doar doua puncte:

     - Aceasta judecata va fi facuta, nu doar la inceputul Imparatiei, ci, de asemenea, pe parcursul intrergii perioade de domnie a lui Hristos pe pamant: "In fiecare dimineata ii voi nimici pe toti cei rai din tara (sau, "de pe pamant"), ca sa starpesc din cetatea Domnului pe toti lucratorii nelegiuirii" (Ps. 101:8).

     - Tronul lui Hristos va fi in acele zile in Ierusalimul pamantesc: "In timpul acela vor numi Ierusalimul: tronul Domnului; si toate natiunile se vor aduna la el, la Ierusalim, pentru Numele Domnului" (Ier. 3:17). Cand vom aborda cap. 21 din Apocalipsa, vom examina din nou faptul ca Hristos va avea, de asemenea, un tron in cer, si ca va fi, de asemenea, un alt Ierusalim, unul ceresc.


     2.4.1     Ochii ca o flacara de foc

     Autorul inspirat continua cu descrierea Persoanei asezata pe calul alb:

     " Si ochii Lui sunt (ca) o flacara de foc si pe capul Lui sunt multe coroane, avand un nume scris, pe care nu-l stie nimeni, decat El" (19:12)

     A fost deja mentionat in cap. 1 v. 14, si in cap. 2 v. 18, ca ochii Domnului sunt ca o flacara de foc. Aceasta este repetat aici, cu o mica diferenta, ca expresia "ca" lipseste - cel putin in unele manuscrise vechi. Ideea pare sa intareasca acest fapt: Ei sunt o flacara de foc.
     "Focul" este simbolul judecatii lui Dumnezeu care cerceteaza. Aceasta este facuta cu omniscienta si integritatea divina, incat Domnul vede si judeca totul, si ca ochiul Sau patrunde orice rau ascuns. In principiu, acesta este si cazul Biserici in timpul ei pe pamant, dupa cum arata foarte clar pasajele din capitolele 1 si 2 mentionate deja. Ar trebui, cu siguranta, sa ne gandim mai mult la aceasta. Domnul "in mijlocul celor sapte sfesnice de aur" judeca starea adunarilor locale cu o privire care patrunde totul. Totusi, ochii Sai "cutreiera tot pamantul, ca sa Se arate tare pentru cei cu inima in totul pentru El" (2 Cr. 16:9) ; aceasta ramane, de asemenea, adevarat, si aduce o mangaiere profunda credinciosilor din orice timp. Dar in aceasta zi viitoare, El va executa o judecata necrutatoare in conformitate cu ceea ce ochii Lui au vazut. Nimeni nu se poate ascunde dinaintea ochilor Sai, niciunul nu poate scapa de judecata pe care o merita.


     2.4.2     Multe coroane

     O coroana vorbeste despre stapanire si maretie imperiala. Aici, se spune despre Imparatul imparatilor si despre Domnul domnilor: "pe capul Lui sunt multe coroane", ceea ce probabil este o aluzie la "balaurul" care are sapte coroane (12:3) si la "fiara" (printul roman) cu zece coroane (13:1). Aceste numeroase coroane reprezinta caracterul universal si diversitatea stapanirii Sale, care va acoperi intreaga lume si orice stapanire. "Si Domnul va fi Imparat peste tot pamantul. In ziua aceea va fi un singur Domn si Numele Lui, unul singur" (Zah, 14:9).
     Diavolul a oferit altadata Domnului Isus toate imparatiile lumii si gloria lor: daca se prosterna inaintea lui pentru a i se inchina, i le-ar fi dat pe toate (Mt. 4:8-10). Dar cum ar putea Domnul sa primeasca ceva din mana diavolului! Imposibil! El, mostenitorul legitim, a vrut sa astepte pana vine timpul potrivit cand va primi totul din mana Tatalui Sau. Pana atunci, El a martusit deschis inaintea lui Pilat: "Imparatia Mea nu este din lumea aceasta" (Ioan 18:36). O coroana de spini trebuia sa fie atunci "podoaba" Sa, lucrarea de rascumparare trebuia sa fie implinita.
     Domnul a respins oferta diavolului, dar alte doua personalitati o vor accepta, instrumentele si robii lui Satan: "fiara" si "antihrist". Domnul, dimpotriva, a fost intotdeauna adevaratul "Slujitor al Domnului", si placerea Domnului a prosperat in mana Lui (Is. 53:10). Dupa ce a stat mult timp la dreapta lui Dumnezeu si a asteptat acest moment al inceputului domniei Sale, El iese acum din cerul deschis, si "pe capul Lui sunt multe coroane". Cat de mult ne bucura aceasta! Capul Sau era altadata "plin de roua", si "buclele Sale pline de picurii noptii" (Cant. 5:2), dar acum, simbolurile gloriei imperiale stralucesc pe capul Sau. Inima fiecarui credincios ar trebui sa se bucure la acest gand.
     Aceasta este prima data cand Domnul Isus este vazut cu aceste semne ale puterii si demnitatii imperiale. Imaginea aparitiei Sale, in cap. 1, ca Fiu al Omului, era deja caracterizata prin putere si demnitate, dar este ceva pe care nu-l gasim acolo, si pe care nu-l vom intalni, pana aici, in toata cartea Apocalipsa, acestea sunt coroanele de pe capul Sau. Putem vedea, in aceasta, doua lucruri: Noi, crestinii, nu avem de-a face astazi cu Domnul Isus ca Imparat. El nu este Imparatul nostru, ci Domnul si Mantuitorul nostru. Si al doilea, stapnirea Lui ca Imparat peste intregul pamant nu va incepe decat atunci cand va veni timpul de care vorbeste Apocalipsa 19.


     2.4.3     Un Nume pe care nu-l stie nimeni

     Nu poate fi nicio indoiala cu privire la acest subiet: Gloriile cu care Il vedem pe Domnul Isus imbracat, sunt gloriile care I-au fost atribuite, glorii pe care le poseda ca Om, si pe care oamenii pot sa le vada. Aceasta corespunde in totul caracterului cartii Apocalipsa. Dar in plus, El poseda trasaturi esentiale si glorii care Ii apartin strict ca Persoana a Divinitatii, si pe care nimeni nu poate sa le patrunda.
     O trasatura de caracter, specifica in scrierile lui Ioan, este de a-L prezenta pe Domnul Isus ca Om permanent dependent, care nu face nimic de la Sine Insusi, ci totul asa cum Tatal Ii spune sa faca, si totul pentru Tatal Sau. Dar Ioan, inspirat de Duhul Sfant, pune alaturi imediat si totdeauna un alt adevar la acesta: Aceasta Persoana este infinit mai mare decat un om perfect - El este Dumnezeu. Gasim aceasta particularitate chiar in Apocalipsa, chiar in aceasta carte, care are mai degraba un caracter formal si strict, si care se ocupa mai mult de judecati. Tocmai ce a fost vorba de mai multe coroane pe capul Domnului, si deodata auzim ca El are un Nume pe care nu-l stie nimeni, decat El singur. Ce vrea sa ne invete Duhul Sfant prin aceasta?
     Dupa cum am remarcat adesea, in Cuvantul lui Dumnezeu numele unei persoane este in legatura cu gandul revelatiei acestei persoane. Atunci cand Dumnezeu Isi atribuie un nume, prin aceasta face cunoscut ceea ce El este in Sine Insusi, in timp ce pune, in general, relatia Sa cu ceilalti in primul plan. Atunci cand, de exemplu, El spune lui Avraam: "Eu sunt Dumnezeul Atotputernic" (Gen. 17:1), El Se reveleaza atunci ca Cel Atotputernic. El ii spune, intr-un fel: "La Mine este toata puterea, tu poti conta pe Mine, in orice imprejurare. Sa te increzi doar in Mine!". Noi Il putem cunoste, de asemenea, pe Dumnezeu sub acest caracter si sa ne urmam drumul nostru in liniste increzandu-ne in Dumnezeul Atotputernic, in ciuda haosului si al pericolelor. Dar El S-a revelat fata de noi intr-un mod mult mai intim - ca Tata. Aceasta este adevarata pozitie crestina, faptul de a fi adus in relatie cu El ca Tata: noi L-am cunoscut pe Tatal (1 Ioan 2:13). Ce privilegiu imens! Totusi, nu acesta este obiectul cartii noastre.
     Atunci cand se spune aici despre Domnul Isus, ca are un nume pe care nu-l stie nimeni decat El singur, aceasta este pentru a atrage atentia asupra relatiei Sale de nepatruns in sanul Divinitatii. Desi El este Fiul Omului glorificat, si ca atare urmeaza sa ocupe o noua pozitie, cea de a exercita judecata, El este si va ramane o Persoana divina. El se afla in relatii cu Dumnezeu, pe care niciun om nu le poate intelege sau patrunde. Limbajul folosit aici este asemeni celui din Matei 11:27: "Nimeni nu cunoaste deplin pe Fiul, in afara de Tatal". In Hristos se afla ceva, si va fi totdeauna ceva, care va ramane ascuns oamenilor creati, chiar si in gloria cerului. Taina Persoanei Sale, Fiul lui Dumnezeu devenit Om, nu poate fi cunoscuta decat de Tatal. Aceasta este ceea ce Domnul ne spune in Matei 11. Si aici intelegem ca are permanent in El constienta despre cine este El si de ceea ce El este in Sine Insusi. Adorabila Persoana! Adorabil Domn Isus!
     Poate ca cititorii vor fi intristati putin de faptul ca exista ceva in Domnul lor pe care ei nu-l pot patrunde niciodata. Nu trebuie sa se intristeze, ci mai degraba sa se bucure si sa adore. Caci acest "nume pe care nu-l stie nimeni, decat El" nu vrea nicidecum sa spuna ca nu vom cunoaste nimic din El. Dimpotriva! Vom reveni la aceasta, atunci cand vom medita la urmatorul Sau Nume. Dar taina Persoanei Sale - Dumnezeu si Om in El, unit intr-o singura Persoana - nicio minte omeneasca nu o poate patrunde, si nu poate fi inteleasa de nicio inima omeneasca. Fie ca aceasta sa nu ne tulbure! Ar trebui sa fii Dumnezeu pentru a putea intelege pe Dumnezeu.
     El care S-a smerit atat de mult, care ne-a iubit si care S-a dat pe Sine Insusi pentru noi, - El este, in Persoana Lui, inaltat infinit mai presus de noi incat, in toata eternitatea, vom avea de ce sa-L admiram si sa-L adoram. Cu cat ne vom apropia mai mult de El, preaiubitilor, cu atat mai mult vom cunoaste ceva din maretia si din infinita Sa Persoana. Noi nu putem intelege fiinta Lui nemarginita, dar stim ca este nemarginit, si Il vom adora pentru aceasta.
     Atat timp cat suntem pe pamant, ne este necesar acest avertisment: sa avem grija ca in ceea ce priveste Persoana Domnului nostru, sa nu ne amestecam in ceva pe care Dumnezeu nu ni l-a descoperit. Care om muritor ar putea cunoaste vreodata Numele, in sensul indicat, al Celui care este Dumnezeu "aratat in carne" (1 Tim. 3:16)? Ne este spus aici, in mod explicit, ca nimeni nu-L cunoaste!
     In timpul calatoriei lor prin pustiu, copiii lui Israel trebuiau sa duca obiectele cortului intalnirii, dar aceste obiecte trebuia sa fe "acoperite" de covoare si de perdele. Nimeni nu trebuia sa se aventureze in a le descoperi in timpul acestei calatorii prin pustie. Si noi, nu trebuie sa ne amestecam in lucrurile care privesc Persoana lui Hristos, care nu ne-au fost descoperite. Nerespectarea acestui avertisment a dus de multe ori la moarte (*). In rest, sa ne preocupam, cu toata taria de care suntem in stare, de ceea ce El dezvaluie despre Sine Insusi. Vom gasi in El sufiecient de mult pentru a fi pe deplin fericiti!

     (*) Exemplul locuitorilor din Bet Semes (1 Sam. 6:19) este foarte graitor, n.t. 

     Pentru a incheia aceasta sectiune, se poate sublinia inca o expresie similara in scrisoarea catre Pergam, la cap. 2. Acolo era promisa o piatra alba invingatorului, pe care era scris "un nume nou, pe care nimeni nu-l stie, decat cel care-l primeste" (v. 17). In glorie, Domnul va da invingatorului, nu doar aprobarea Sa pentru credinciosia pe care el a manifestat-o ("o piatra alba"), dar ii va oferi de asemenea, pe langa bucuria de care vor avea parte toti in comun, o parte cu totul personala, o relatie speciala cu El ( "un nume nou"). Minunat har!
     Nu s-ar merita, in zilele noastre de slabire spirituala si de decadere morala, sa fim invingatori sau sa devenim? Rasplata va fi foarte mare.


     2.4.4     O haina inmuiata  in sange

     O trasatura de caracter foarte grava ne este prezentata despre Persoana care sta pe calul alb, inainte ca sa fie indicat un al treilea nume al Domnului:

          "si este imbracat cu o haina inmuiata (sau, "stropita") in sange; si numele Lui este : Cuvantul lui Dumnezeu" (19:13).

     Cat de ciudat este faptul ca unii au putut sa interpreteze gresit "haina inmuiata in sange", imaginandu-si ca poate sa fie vorba de sangele scump al Mielului fara pata si fara vina, sangele Domnului Isus! Nu, acesta este simbolul sangelui vrajmasilor Sai! Atunci cand a fost rastignit Mantuitorul, I-au luat hainele Sale, si le-au impartit aruncand sort pentru ele (Mt. 27:35). Apoi I-au varsat sangele Sau pe cruce. Dar aici, El este imbracat cu o haina inmuiata in sange.
     Un pasaj din profetul Isaia ne da explicatia: "Cine este acesta care vine din Edom, cu vesminte rosii din Botra, acesta care este glorios in haina Sa, mergand in maretia puterii Sale? - Eu, Cel care vorbesc in dreptate, puternic ca sa salvez. De ce Iti este haina rosie si vesmintele Tale ca ale celui care calca in teasc? Am calcat singur in tesc si nimeni dintre popoare nu era cu Mine; da, le-am calcat in mania Mea si le-am zdrobit in furia Mea; si sangele lor este stropit pe hainele Mele si Mi-am patat toata imbracamintea" (Is. 63:1-3). Fara nicio indoiala : Acesta este sangele vrajmasilor Sai, care a vopsit in rosu imbracamintea Lui. Ce gand solemn!
     In legatura cu versetul 11 "El judeca si Se lupta cu dreptate" am facut deja, referitor la judecata celor vii, distinctia intre o "judecata razboinica" si o "sesiune judiciara". Acum este necesar sa facem alta distinctie referitor la judecata razboinica. Ne vom ocupa acum de ceea ce constituie "judecata teascului" (culesul viei), care are ca scop nimicirea generala a vrajmasilor lui Hristos. Este bine sa o deosebim de "judecata secerisului" pe care o gasim in Matei 13:39-43 si in Apoc. 14:14-16. Aceasta din urma este caracterizata prin deosebirea dintre bine si rau: graul va fi strans in granar, iar neghina va fi stransa si arsa in foc.
     In Apoc. 19 avem cazul "judecatii teascului'. Domnul Insusi va calca in picioare "teascul vinului furiei maniei lui Dumnezeu" (19:15 ; conf. 14:17-20, culesul viei). Aceasta va fi implinirea Cuvantului din Isaia 63 si din Psalmul 68:23 : "ca sa-ti inmoi piciorul in sange...". Dar, inainte ca sa faca deja aceasta, El va fi vazut in vesminte inmuiate in sange - o indicatie ca nimicirea armatelor aliate, avand in fruntea lor, fiara si profetul mincinos, este un lucru hotarat care va fi executat in curand.


     2.4.5     Numele Lui: "Cuvantul lui Dumnezeu"

     Dintre toti autorii Noului Testament, Ioan este singurul care vorbeste despre Domnul Isus ca fiind "Cuvantul", "Cuvantul lui Dumnezeu". Cu acest "Cuvant" etern  incepe el Evanghelia sa ("La inceput era Cuvantul"), si acum cand Il vede iesind din cerul deschis sub o forma umana, ne anunta numele cu care este numit: "Cuvantul lui Dumnezeu".
     Un gand inalt se leaga de desemnarea Domnului Isus ca fiind "Cuvantul" : Domnul Isus constituie expresia desavarsita a tot ceea ce este Dumnezeu. Aceasta este, in sine, de neimaginat, si este cu atat mai semnificativ, intrucat nimeni nu L-a vazut vreodata pe Dumnezeu. Numai El, singurul Fiu, care este in sanul Tatalui, L-a facut cunoscut in zilele noastre (Ioan 1:18). "Cuvantul" - ceea ce inseamna "a exprima", si El este "Cuvantul".
     Exista uneori, dupa expresia "Cuvantul", o adaugare. Astfel, El este, de asemenea, numit "Cuvantul vietii" (1 Ioan 1:1). Atunci cand El era pe pamant si umbla din loc in loc facand bine, si vindeca pe toti cei pe care diavolul i-a asuprit puterii sale (Fapte 10:38), El era personificarea vietii eterne. El a dat o expresie perfecta vietii eterne, care era in Sine Insusi, si pe care o putem avea si noi astazi in El, astfel sa putem sti cu adevarat ce este viata eterna.
     Aici, Numele Sau este deci numit "Cuvantul lui Dumnezeu". In Evanghelie El a revelat tainele harului si ale dragostei divine, si cuvintele Sale L-au prezentat ca Cel care a fost dintotdeauna si care este  - Cuvantul lui Dumnezeu, Adevarul (Ioan 8:25). El era personificarea Cuvantului scris. El putea sa spuna : "Legea Ta este inauntru inimii mele". El nu putea sa taca in adunarea cea mare; a vestit dreptatea, precum si credinciosia si mantuirea lui Dumnezeu (Ps. 40:8-10). Dar oameni nu au vrut sa tina cont de El. Ei si-au aratat starea lor rea, negasind decat un singur raspuns in fata revelatiei absolute a harului si bunatatii lui Dumnezeu: cel de ura.
     Dar acum pagina este intoarsa : Hristos este pe punctul de a-L face cunoscut pe Dumnezeu, in dreptatea si sfintenia Sa, prin judecata. Si acesta este un gand care nu trebuie neglijat. Dumnezeu are drepturi asupra oamenilor si asupra acestui pamant. El doreste sa-L introduca pe Fiul Sau pe pamantul locuit, El doreste sa puna in mainile Sale guvernarea lumii. Daca omul se impotriveste la aceasta, dupa ce a respins, de asemenea, harul, Dumnezeu nu poate sa-Si pastreze gloria decat prin judecata. Si aceasta este ceea ce vedem aici, pe Domnul Isus ca fiind "Cuvantul lui Dumnezeu". Si judecata, pe care El o va aduce peste cei razvratiti, va fi o expresie perfecta a ceea ce este Dumnezeu.
     Este necesar, pentru a incheia, de a mentiona o mica particularitate gramaticala, din textul original din limba greaca al acestui pasaj. Traducerea literala a versetului 13 ar trebui citita de fapt in felul urmator: "si numele Lui se cheama : Cuvantul lui Dumnezeu". Cele mai bune manuscrise au aceasta formulare. Forma verbala folosita semnifica ceva de genul: "El a fost numit asa si va fi numit inca asa". Aceasta subliniaza ceea ce a fost spus mai inainte. Domnul Isus era Cuvantul, inainte de intemeierea lumii. El era Cuvantul atunci cand umbla pe acest pamant. El va fi Cuvantul lui Dumnezeu atunci cand va iesi din gloria cerului. El va fi totdeauna Cuvantul lui Dumnezeu - expresia desavarsita a lui Dumnezeu. Cat de mult ne bucura acest gand! Numele Sau minunat sa fie laudat, acum si in toata eternitatea!

 



   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze