Am vazut cerul deschis Apoc. cap. 20:1-3
- VI -
Christian Briem
4.5 Patru denumiri pentru Satan
In capitolul 12:9 gasim deja aceleasi patru denumiri ale lui Satan si in aceeasi ordine; fiecare din ele fiind deja suficienta pentru a fi inspaimantatoare. Ele ofera o descriere completa a ceea ce este Satan si cine este el. Chiar daca la prima vedere nu pare a fi foarte ziditor a ne ocupa cu diferitele nume ale lui Satan, totusi este important sa luam seama la ceea ce Dumnezeu vrea sa ne spuna despre personalitatea lui, si sa nu trecem cu usurinta ca si cand nu ar avea importanta pentru noi. Tot ceea ce Dumnezeu ne transmite este important pentru noi, si este voia Sa ca noi sa stim foarte clar cu ce adversar avem de-a face, si care sunt diferitele caractere cu care el ne poate aborda.
Intalnim uneori credinciosi inclinati sa se ocupe doar de ceea ce "zideste". Dar cred ca o astfel de pozitie nu este buna din doua motive - si ea este chiar periculoasa. In primul rand, Dumnezeu ne-a dat intreg Cuvantul Sau pentru ca noi sa-l cunoastem si sa scoatem din el ceea ce ne este de folos. Este periculos sa neglijam anumite parti. Orizontul nostru este foarte limitat daca ne ocupam doar de ceea ce consideram ca zideste. Apoi, eu ma bucur mereu la gandul ca in definitiv, totul este ziditor, adica realizeaza o constructie, in adevaratul sens al cuvantului, cu ajutorul a ceea ce ne vine din partea lui Dumnezeu si care ne largeste cunostintele despre lucrurile divine. Cartea Apocalipsa, care este inaintea noastra, este tocmai o dovada foarte puternica. La inceputul studiului acestei carti, am amintit deja de fericirea speciala care este legata de citirea acestei ultime carti a Bibliei, atat de solemna indiferent de continutul ei.
Sa vedem deci unul dupa altul cele patru nume sau denumiri ale lui Satan:
4.5.1 Satan
Acesta este in mod evident numele sau personal. Vedem cum Satan deja in Vechiul Testament, si in Noul Testament el este, de asemenea, numit dumnezeul acestei lumi (sau: acestui veac). Ca atare el orbeste gandurile necredinciosilor (2 Cor. 4:4). De asemenea, el este stapanitorul (sau: printul) acestei lumi (Ioan 12:31 ; 16:11). Cuvantul Satan este de origine ebraica, si el inseamna "atacator", "adversar". Iata ce este acest rau: adversar public si permanent al lui Dumnezeu si al oamenilor. Iata ca de aproape sase mii de ani el dovedeste aceasta de-o maniera foarte trista.
De fiecare data cand Dumnezeu face ceva, Satan Il urmeaza, pentru a strica lucrarea Sa, atat cat este posibil. Daca Domnul Isus ca semanator, seamana samanta buna pe pamant, cel rau vine in urma Sa si seamana neghina printre grau (Mt. 13). In acest mod el introduce marturisitori fara viata, care nu sunt credinciosi autentici, si care ameninta sa invadeze si sa inabuse graul (*). Atunci cand Satan se imbraca sub forma unui inger de lumina (2 Cor. 11:14) si imita ceea ce este Dumnezeu, el amesteca adevarul si eroarea. Adversarul nu este niciodata mai periculos ca atunci cand vine cu Biblia in mana. Asa reuseste sa obtina succes in lupta sa impotriva adevarului lui Dumnezeu. Deci, sa fim foarte atenti, preaiubitilor, pentru a nu fi inselati de Satan, caci nu suntem in necunostinta de planurile lui (2 Cor. 2:11).
(*) Este remarcabil ca ucenicii au cerut sa le explice parabola neghinei din ogor. Este clar ca neghina caracterizeaza ogorul, nu graul.
4.5.2 Diavol
Diavolul (in acest context, am putea foarte bine sa spunem Satan) este efectiv o persoana, istorica si care exista. Este important de notat. Desigur, el este de asemenea un duh, un print al ingerilor, dar aceasta nu schimba cu nimic faptul ca el poseda o personalitate.
De aceea, faptul urmator este caracteristic: expresia "diavol" nu figureaza decat la singular in Noul Testament. Desigur se vorbeste de numerosi demoni, dar nu se vorbeste de diavoli la plural. In Cuvantul lui Dumnezeu, cuvantul diavol desemneaza o persoana bine definita. Acest lucru este chiar subliniat de utilizarea aproape constanta a articolului definit. Acolo unde articolul lipseste, ca de exemplu in Ioan 6:70 ("unul dintre voi este diavol"), accentul este pus mai mult pe caracter decat pe personalitate. Referindu-Se la Iuda, Domnul stia ca el avea caracterul diavolului.
Cuvantul grec pentru "diavol" este "diabolos". Ca semnificatie, el inseamna calomniator, acuzator, defaimator, dusmanos, dubios. Aceasta este intr-adevar o descriere potrivita a personalitatii celui care este "acuzatorul fratilor"! El insala oamenii, amageste lumea intreaga, este mincinos, tatal minciunii si ucigas de la inceput (Ioan 8:44). El pacatuieste de la inceput, si in aceasta are multi "copii", "copiii diavolului" (1 Ioan 3:8-10).
Cu toate acestea, el ispiteste si pe copiii lui Dumnezeu, ii ispiteste ca sa faca rau, incercand astfel sa distruga comuniunea lor cu Tatal si cu Fiul, si unii cu altii. Noi trebuie sa ne temem de uneltirile diavolului, impotrivindu-ne cu tarie (Efes. 6:11). Pentru aceasta avem nevoie de toata armura lui Dumnezeu. Propriile noastre puteri si propriile noastre resurse nu ne ajuta in niciun fel sa ne impotrivim lui. Nu exista resurse omenesti care sa se poata opune uneltirilor diavolului.
4.5.3 Balaur
In timp ce Satan si diavol sunt nume personale, si care descriu persoana acestei fiinte infricosatoare, ultimele doua expresii ne arata mai degraba caracterul acestei persoane. In cap. 12 diavolul este numit balaurul cel mare. Balaurul este o incarnare a cruzimii teribile cu care isi exercita puterea sa, chinuid si prigonind (12:13).
4.5.4 Sarpele cel vechi
Ca "sarpe", diavolul este incarnarea vicleniei, sireteniei, inselatoriei, perfidiei, amagirii. Calificativul "vechi" aminteste evident de prima ispitire pe care a facut-o cu succes, si prin care a amagit primul cuplu prin viclenie. Expresia "sarpele vechi" se pare ca indica, de asemenea, ca in vicleniile sale inselatoare, el a devenit "vechi", adica prin preocuparea lui cu oamenii si purtarea lor a dobandit o experienta de mii de ani cu ei. Desigur, el nu are nici omnipotenta nici omniscienta (impreuna cu omniprezenta sunt atribute doar ale lui Dumnezeu, n.t.) si el nu intelege nimic din puterea dragostei. Dar el este o fiinta de-o inteligenta superioara, plina de viclenie si siretenie; el il cunoaste pe om, si stie cum sa actioneze, si care sunt partile lui slabe.
Aceste ganduri au produs adesea multa reflectare asupra autorului. Cat de bine este sa stiu ca Dumnezeu ma cunoaste pe deplin si ca El a facut sa cada asupra Fiului Sau toata pedeapsa a ceea ce El a vazut rau la mine! Pacea mea se odihneste pe aceasta. "Doamne, Tu m-ai cercetat si ma cunosti" (Ps. 139:1).
Ca sarpe, diavolul se straduiste si astazi sa-i indeparteze pe credinciosi de la simplitatea fata de Hristos, de a strica gandurile lor, si de a le indrepta spre alte lucruri: "Dar ma tem ca nu cumva, dupa cum sarpele a amagit pe Eva in viclenia lui, asa si gandurile voastre stricate, indepartandu-se de la simplitatea fata de Hristos" (2 Cor. 11:3). Sa fim atenti fata de sarpe si fata de sugestiile sale! "Oare asa a spus Dumnezeu?" - iata totdeauna limbajul sarpelui. Singurul raspuns cu care i ne putem impotrivi cu succes este acesta: "este scris...", al Scripturii.
4.6 Satan legat
Satan este acum legat cu lantul care este in mana ingerului. Aceasta pune sfarsit pentru un timp libertatii sale de actiune. Acest lucru subliniaza ceea ce am vazut deja: pana aici, diavolul si ingerii lui nu au fost niciodata legati, si chiar si astazi ei nu sunt lipsiti de libertate. Sa nu ne facem iluzii in privinta aceasta. Activitatea lui nu este mentionata doar in primele capitole din istoria umanitatii (Gen. 3 ; Iov 1), ci si in evanghelii el revine de multe ori inaintea ochilor nostri. Petru ne atentioneaza ca el este ca un leu care racneste, si care da tarcoale in jurul nostru, cautand pe cine sa inghita (1 Pet. 5:8).
Prin urmare, este necredinta pura din partea lumii care se afla in intuneric, sa nege existenta lui Satan. Si pentru credinciosi, este o neglijenta mare de a subestima activitatea si viclenia lui. Sa citam inca odata cuvintele apostolului Petru: "Impotriviti-va lui tari in credinta". Cand este vorba de lucruri relevante ale stricaciunii morale ca adulterul, idolatria, iubirea de bani si poftele tineretii, trebuie sa fugim (1 Cor. 6:18 ; 10:14 ; 1 Tim. 6:11 ; 2 Tim. 2:22). Daca este vorba despre diavol cu viclenia sau puterea sa, atunci ne este spus sa "tinem cu tarie" sau sa ne "impotrivim" (Efes. 6:11 ; 1 Pet. 5:9 ; Iac. 4:7).
Ce binecuvantare de neimaginat va fi atunci cand acest adversar cu caile si eforturile sale infricosatoare, va fi facut in final inofensiv! Acest sarman pamant va putea in final sa respire atunci cand acest inselator nu va mai da tarcoale si nu va mai cauta sa inghita pe nimeni! Cu greu ne putem imagina semnificatia acestor lucruri. Dar absenta lui Satan este o conditie absoluta pentru prezenta si domnia lui Hristos pe pamant. Ar fi de imaginat ca Domnul Isus sa domneasca aici jos in acelasi timp cu Satan?
De aceea, faptul ca Satan este legat de inger introduce "ziua Domnului" atat de des descrisa in Vechiul Testament; vom vedea in curand ca ea acopera o perioada de o mie de ani. Dar ziua Domnului va avea, de asemenea, dimineata sa, amiaza (pranz) si seara sa. Judecatile solemne pe care le-am vazut deja pana aici si Satan legat, reprezinta, ca sa zicem asa, "dimineata" acestei zile a Domnului. Dupa aceea vine ziua deplina a domnie de pace a lui Hristos.
Perspectiva mangaietoare pentru acest pamant afectat de pacat si de consecintele sale!
4.6.1 Adancul
Inca un scurt cuvant despre ceea ce ne este prezentat prin "Adanc". Nu de putine ori cand cuvantul "Adanc" (gr. abyssos) este tradus prin "iad", dar aceasta nu este corect. Cuvantul grec semnifica "fara fund". Diavolul nu este aruncat aici in iad: aceasta nu va avea loc decat dupa o mie de ani mai tarziu. Dar locul unde va sta el pentru o mie de ani este Adancul. Cuvantul lui Dumnezeu diferentiaza foarte clar Adancul de Iad, care este iazul de foc.
Multi demoni L-au rugat altadata pe Domnul sa nu le porunceasca sa mearga in Adanc (Luca 8:31). Demonii cunoasteau foarte bine Adancul si stiau ce reprezinta el. Este locul unde ingerii care nu si-au pastrat starea initiala (adica starea lor asexuala; vezi Gen. 6:1-4) sunt pastrati in lanturile eterne, sub intuneric, pentru judecata zilei celei mari (Iuda 6).
De asemenea, si Petru vorbeste despre acesti ingeri care au pacatuit: "Pentru ca, daca Dumnezeu nu a crutat ingerii care au pacatuit, ci, aruncandu-i in cea mai adanca groapa de intuneric (gr. "tartaros"), i-a predat ca sa fie tinuti in lanturile intunericului pentru judecata" (2 Pet. 2:4).
La fel si Satan, va fi adus in acest loc si aici va fi pazit cu strasnicie. Despre acest lucru ne vorbeste lantul mare din mana ingerului si cheia Adancului cu care ingerul va inchide. Nu ne este spus aici ca toti ingerii vor avea aceeasi soarta cu el, dar putem crede ca asa va fi (*). Aceasta este mai mult decat o concluzie corecta: vedem clar dintr-un pasaj din profetul Isaia care ne vorbeste, de asemenea, ca si in textul nostru, de judecata simultana a oamenilor si a ingerilor la inceputul domniei de o mie de ani:
"Si va fi asa: in ziua aceea, Domnul va pedepsi ostirea celor de sus, din inalt, si pe imparatii pamantului, de pe pamant. Si vor fi stransi ca adunare a celor intemnitati pentru groapa si vor fi pusi in inchisoare si dupa multe zile vor fi pedepsiti. Si luna va rosi, si soarele se va rusina. Pentru ca Domnul ostirilor va imparati pe muntele Sion si in Ierusalim si inaintea batranilor Sai in glorie" (Isaia 24:21-23).
(*) Ingerii sai sunt, de asemenea, mentionati in legatura cu caderea lui Satan pe pamant din Apocalipsa 12:9.
"Ostirea celor de sus"(*) inglobeaza cu siguranta puterile rautatii care l-au urmat pe Satan in razvratirea si in caderea lui. Ele nu doar vor fi aruncate din cer pe pamant, dar, de asemenea, "vor fi pusi in inchisoare". Este remarcabil ca aceasta profetie pleaca de la faptul ca aceasta judecata nu va fi inca judecata finala.
(*) Expresia "sus" desemneaza cerul (vezi Iov 16:19 ; Ps. 68:18 ; Is. 57:15).
Cat de mult se completeaza si se confirma minunat Vechiul si Noul Testament! De fapt, nicio profetie din Scriptura "nu se interpreteaza singura" (2 Pet. 1:20). Pentru profetie, mai mult decat orice parte a adevarului divin, este necesar sa avem lumina din lumina intregii Scripturi.
4.6.2 Adancul pecetluit
Ca si cum legarea cu un lant mare si inchis in Adanc nu ar fi suficienta, in plus este vorba de pecetluirea Adancului. Cred ca aceasta inseamna ca deschiderea Adancului este pecetluita. Atunci cand Dumnezeu pecetluieste ceva cu pecetea Sa, atunci nicio putere de pe pamant nici din iad nu poate rupe aceasta pecete. Nu avem noi aici o aluzie despre alta pecetluire? Cand a venit ceasul pe care Domnul l-a numit "ceasul vostru", si cand puterile intunericului incercau sa-L inlature pe Printul vietii, atunci sarpele a sfarsit prin a-I "zdrobi calcaiul" (Gen. 3:15). Domnul Isus parea invins definitiv. Un barbat evlavios, Iosif din Arimateea, vine si ia trupul lui Isus de pe cruce si il pune in mormantul sau nou. Pentru a impiedica o eventuala inviere, Satan ii instiga pe preotii de seama si pe farisei sa asigure mormantul cu o paza romana si pentru a pecetlui piatra grea de la intrare (Mt. 27:66). Acolo unde Satan credea ca este trupul lui Isus, acolo El trebuia sa ramana. Actiune nebuna, care nu face decat sa arate neputunta lui si cea a oamenilor! Ei aveau de-a face cu Fiul Dumnezeului celui viu, si era imposibil ca moartea sa-L poata retine (fapte 2:24).
Dar ce schimbare acum! Satan insusi este in mainile atotputernice ale Celui pe care altadata el cauta sa-L tina in mormant, si doar unul dintre ingerii Sai, atat de numerosi, este pe deplin suficient sa-l arunce pe Satan in Adanc si sa inchida deasupra lui. La cruce, unde Domnul Isus i-a parut invins, in realitate El i-a "zdrobit capul". Momentul potrivit a venit, pentru ca adversarul sa fie, la porunca Sa, in mod simplu aruncat in Adanc.
Cat de mangaietor sunt toate acestea pentru noi! Puterea lui Satan este zdrobita pentru noi. Daca Satan nu a putut sa-L tina in mormant pe Rascumparatorul nostru, el nu va putea sa tina nici pe "cei ai lui Hristos, la venirea Lui" (1 Cor. 15:23).
4.7 O mie de ani semnificativi
Din acest moment, adversarul poporului lui Dumnezeu va fi indepartat de pe pamant pentru o mie de ani, si va urma pentru oameni schimbari minunate si uriase: nu va mai fi prigonire, nici amagirire, nici acuzatii. In loc de toate acestea, Domnul Isus va domni intr-o perfecta dreptate, si "nu vor face rani, nici nu vor nimici pe tot muntele Meu cel sfant. Pentru ca pamantul va fi plin de cunostinta Domnului, asa cum apele acopera (fundul marii) marea" (Is. 11:9).
Cu toate acestea, desi acest timp de domnie si de pace al lui Hristos pe pamant va fi binecuvantat in mod incomparabil, in ciuda tuturor lucrurilor va fi caracterizat de imperfectiune. Sarpele va manca tarana (Is. 65:25) : este o indicatie a acestei imperfectiuni. De asemenea, pacatul va fi inca prezent asupra oamenilor, chiar daca el va fi nimicit prin toiagul puterii lui Hristos: "In fiecare dimineata voi nimici pe toi cei rai din tara (sau "de pe pamant"), ca sa starpesc din cetatea Domnului pe toti lucratorii nelegiuirii" (Ps. 101:8). Acesta este modul in care starea descrisa in Isaia 11 va fi mentinuta. Doar in starea eterna dreptatea va locui (2 Pet. 3:13); in Imparatia de o mie de ani ea va domni.
Expresia "o mie de ani" se gaseste de sase ori in capitolul nostru (v. 2, 3, 4, 5, 6, 7). De trei ori este in legatura cu Satan, de doua ori in legatura cu domnia sfintilor impreuna cu Hristos, si o data pentru a indica spatiul de timp care desparte invierea sfintilor de invierea celor nedrepti (20:5). Cu siguranta, este vorba de aceeasi mie de ani, dar vazuta de fiecare data din alt punct de vedere. Ramane de remarcat ca aceasta perioada de timp trebuie luata in sens literal, ca cei trei ani si jumatate, cele patruzeci si doua de luni si cele o mie doua sute saizeci de zile din necazul cel mare. Exista si alte masuri numerice in Apocalipsa, ca de exemplu cele referitoare la descrierea cetatii sfinte Ierusalim, din cap. 21, dar ele au un inteles clar simbolic.
4.7.1 Dezlegat pentru scurt timp
"Dupa aceea trebuie sa fie dezlegat pentru putin timp" (20:3).
Va fi atunci inca o data un "dupa aceea" sau "dupa aceste lucruri", si aceasta expresie se refera fara indoiala la ceva mai mult decat starea lui Satan legat in Adanc. O intreaga serie de evenimente, legate unele de altele, vor preceda eliberare lui Satan: in prealabil va avea loc distrugerea Babilonului, nunta Mielului, aparitia Domnului in putere si glorie, eliminarea fiarei si a falsului profet si a ostirilor lor, si ingerul care il leaga pe Satan pentru o mie de ani.
Scriptura ne arata deci doua scurte perioade in legatura cu activitatea lui Satan in timpul de la urma: in primul rand, el isi manifesta furia trei ani si jumatate pe pamant, pana sa fie legat si aruncat in Adanc; apoi o scurta perioada de libertate pana la judecata sa finala in iazul de foc.
S-ar putea sa fim surprinsi ca Satan trebuie sa fie din nou dezlegat. Dar aceasta scurta perioada prezinta, ca sa zicem asa, seara zilei Domnului, si inainte de a intra in eternitate, trebuie aratat inca odata ca omul este stricat in mod absolut, si ca singura schimbare radicala a nasterii din nou poate pune omul intr-o stare potrivita pentru prezenta lui Dumnezeu. O mare multime va ramane in viata pentru o lunga perioada de timp sub stapanirea lui Hristos, si se va bucura in exterior de rezultatele acestei stapaniri. Ei vor experimenta intelepciunea cailor Sale si gloria Lui personala, si se vor bucura de pacea domniei Sale. Ori, chiar daca Satan nu va apare decat pentru putin timp pentru a-i amagi, ei vor crede din nou minciunile lui si vor respinge adevarul lui Dumnezeu.
Aceasta ne arata ceea ce este omul. El a fost pus la incercare atunci cand Fiul lui Dumnezeu era aici pe pamant, in smerenie, si omul L-a lepadat. Va fi din nou pus la incercare atunci cand Hristos va domni aici jos, pe pamant, in putere si in glorie. Si din nou omul Il va lepada si se va ridica impotriva Lui (20:7-10). De fapt, acest cuvant din Romani 8 va arata, de asemenea, la acel moment cat este de adevarat: "gandirea (inclinatia, tendinta) carnii este vrajmasie impotriva lui Dumnezeu, pentru ca nu se supune legii lui Dumnezeu; pentru ca nici nu poate. Si cei care sunt in carne nu pot sa-I placa lui Dumnezeu" (Rom. 8:7-8). Si, de asemenea, cuvantul Domnului catre Nicodim isi va dovedi exactitatea sa fara ca el sa se schimbe in vreun fel: "Daca cineva nu este nascut din nou, nu poate vedea Imparatia lui Dumnezeu" (Ioan 3:3).
Aceasta ultima punere la proba a omului ne aminteste intr-un mod impresionant ca numai ceea ce se bazeaza pe sangele lui Hristos este durabil; ca doar sangele Mielului lui Dumnezeu este temelia si siguranta oricarei binecuvantari, fie ca este vorba de binecuvantarile din cer sau de pe pamant. Cat de pretios ar trebui sa ne fie Domnul si Mantuitorul nostru!
4.7.2 Pacatul in timpul domniei de o mie de ani
Multe persoane nu au ajuns sa inteleaga ca va fi inca pacat in domnia de pace de o mie de ani a lui Hristos pe pamant. Totusi, ne-am amintit deja ca asa va fi. Pasajul din Ps. 101, mentionat mai sus, arata clar, precum si versetul urmator din Isaia 65:
"Nu va mai fi acolo prunc care sa traiasca putine zile, nici batran care sa nu-si implineasca zilele. Caci cine va muri in varsta de o suta de ani va fi tanar, iar pacatosul in varsta de o suta de ani va fi blestemat" (Is. 65:20).
Aceasta arata ca in acel timp omul va ajunge foarte batran: chiar cineva de o suta de ani va fi considerat ca tanar; totusi, atunci va fi inca moarte, si oamenii vor muri. Dar cei care vor muri vor fi cei "pacatosi", nu cei drepti.
Trebuie sa luam in considerare (si la prima vedere aceasta nu simplifica situatia) ca doar oamenii nascuti din nou vor intra in Imparatie. Cuvantul Domnului din Ioan 3:5 nu se refera numai la Imparatia lui Dumnezeu in aspectul sau moral, asa cum este astazi, ci tocmai la Imparatia lui Dumnezeu instaurata in putere si in glorie pe pamant.
Atunci, de unde vor fi cei pacatosi? - se pune intrebarea in mod constant - daca numai cei nascuti din nou vor putea intra in Imparatie si daca numerosi oameni vor avea experienta nasterii din nou in timpul mileniului, dupa cum este sigur aceasta? Cum este posibil ca Evanghelia eterna sa fie predicata in timpul domniei de pace (Apoc. 14:6), si ca dupa aceea, va exista o multime atat de mare de oameni rai pe pamant care isi vor pleca in mod voit urechea la soapta lui Satan?
Aceasta dificultate aparenta se rezolva rapid daca reflectam la ceea ce urmeaza: Pe parcursul numerosilor ani in care nu va fi niciun razboi si in care moartea va fi rara, chiar exceptionala (*), se vor naste numeroase persoane care nu vor avea experienta nasterii din nou, si care nu vor avea decat o relatie exterioara cu Domnul ca Imparat. Unii dintre ei se vor ridica impotriva Lui in timpul domniei si, in consecinta, vor gasi moartea. Altii, din acest mare grup, se vor arata imediat dupa domnie de care duh sunt cu adevarat animati.
(*) Evident, numai "pacatosii" vor muri, adica cei care se vor razvrati pe fata impotriva puterii guvernamentale a lui Hristos in Imparatia Sa pamanteasca. Acestia sunt lucratorii nelegiuirii din tara, din Psalmul 101. Pentru a pastra ordinea morala in Imparatia Sa, Domnul ii va nimici in fiecare dimineata.
Pe deasupra, toti cei care recunosc stricaciunea propriilor lor inimi, admit de buna voie ca, chiar in absenta diavolului pentru a-i ispiti, exista ceva in ei care ii impinge mereu sa pacatuiasca. Niciun cuvant de invinuire pentru Satan nu vine de pe buzele lui David, apasat din cauza pacatului sau; el declara ca el singur a pacatuit (Ps. 51). La fel, Daniel nu-l acuza pe Satan de pacatele parintilor sai, ci el se acuza pe sine si poporul sau (Dan. 9).
La fel, in timpul celor o mie de ani, diavolul nu va fi, cu siguranta, prezent pentru a insala inca oamenii cu vicleniile lui, dar pacatul in sine va fi prezent pe toata aceasta perioada de stapanire personala a lui Hristos. Un gand fundamental al acestei domnii dupa gandul lui Dumnezeu, este inabusirea si izolarea raului prin pedeapsa (Gen. 9:6 ; Rom. 13:1-4). Cand nu va mai fi niciun rau de suspus si niciun vrajmas de nimicit, atunci Hristos va inmana Imparatia pentru ca Dumnezeu sa fie totul in toti (1 Cor. 15:28). In timpul domniei de o mie de ani, dreptatea va domni pe pamant. Doar in starea eterna, in cerul si pamantul cel nou, dreptatea va gasi un loc stabil de locuire, si atunci dreptatea va locui (2 Pet. 3:13 ; Apoc. 21:3).
Atunci, pentru Dumnezeu, caile Sale minunate si binecuvantate se vor sfarsi. Pana cand se va intampla aceasta, El trebuie inca sa lucreze si Hristos trebuie sa domneasca si sa aiba suprematie peste tot ceea ce este rau. Ne vom ocupa de aceasta in capitolul urmator.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu