Translate

sâmbătă, 10 martie 2018




                                                                 Domnul este aproape
                                                                Sâmbătă     10     Martie 

"Și Mefiboșet, fiul lui Ionatan, fiul lui Saul, a venit la David … Și David a zis: „Mefiboșet!“ … Și el a făcut o plecăciune și a zis: „Ce este robul tău, ca să te uiți la un câine mort ca mine?“.        2 Samuel 9.6,8

     Mefiboșet, care se numea pe sine „câine mort“, a fost adus, prin har, în toate privilegiile vieții de la curtea împărătească; de la Lodebar a fost adus în palatul împăratului, iar acolo, în compania lui David, mânca la aceeași masă cu fiii împăratului. Națiunile din jur și poporul Israel beneficiau din plin de binecuvântările administrației lui David; slujitorii și curtenii săi prosperau, bucurându-se de apropierea de împăratul cu inimă largă, însă Mefiboșet era onorat cu o poziție de apropiere mai mult decât oricare dintre ei.

     Ca unul din familia împărătească, el se bucura de compania lui David în cea mai binecuvântată stare de favoare. Națiunile vor beneficia de domnia Adevăratului David, a Domnului nostru Isus Hristos; slujitorii Săi vor avea parte de administrarea Lui glorioasă; însă, ca și Mefiboșet, noi vom locui în casa Tatălui, împreună cu Fiul, ca frați ai Săi pentru totdeauna. Israel se va bucura de viața eternă pe pământ, așa cum ni se spune de două ori în Vechiul Testament, așa cum slujitorii lui David se bucurau de viața de la curtea împărătească; însă, în cazul lui Mefiboșet, deși se bucura de aceeași viață de la curte, totuși el o cunoștea într-un sens mult mai adânc decât ei, fiindcă el era acolo ca unul din familia regală, ca unul dintre fiii împăratului.

     La fel stau lucrurile cu noi acum. Știm cu toții că am fost morți în păcate, însă glasul Fiului lui Dumnezeu ne-a făcut să trăim. Am trecut din moarte la viață. Acum partea noastră este să ne bucurăm de dragostea și de viața în care am fost aduși și să prosperăm din punct de vedere spiritual.

                                                                                                                                        H J Vine

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze