Translate

miercuri, 1 august 2018




                                                                Domnul este aproape
                                                                Miercuri     1     August

          "Au pus chivotul lui Dumnezeu pe un car nou și l-au scos din casa lui Abinadab, care era pe deal. Și Uza și Ahio, fiii lui Abinadab, conduceau carul cel nou". 2 Samuel 6.3

     Aceasta a fost greșeala lor. Instrucțiunile divine erau clare: chivotul Dumnezeului viu trebuia cărat pe umerii oamenilor vii. Dacă toate aceste instrucțiuni ar fi fost urmate, nu ar mai fi existat boi care să se împiedice, nici pericolul ca eventual să cadă chivotul, iar Uza nu și-ar mai fi întins mâna pentru a-l sprijini. Această spărtură făcută de Dumnezeu a avut rolul de a le îndrepta gândurile către ascultarea simplă și absolută față de instrucțiunile atât de limpezi aflate în codul levitic. Aceste instrucțiuni nu puteau fi încălcate fără ca acest lucru să nu fie un afront adus lui Dumnezeu. Deși Uza a avut intenții bune, și-a pierdut viața din cauza neascultării sale și a lui David de poruncile lui Dumnezeu cu privire la transportarea chivotului.

     Și nouă ne place să folosim care noi pentru Dumnezeu. Adesea ne construim un car nou al hotărârilor bune, pe care așezăm chivotul lui Dumnezeu. Dorim să fim diferiți și credem că Domnul Se va lăsa purtat pe aceste hotărâri. Totuși nu durează mult până când boii se împiedică și până când Uza este lovit cu moartea.

     Dumnezeu nu dorește care noi, ci umerii oamenilor consacrați. Trebuie să trăim pentru El, predându-ne pe noi înșine în slujba Lui; nu conducând noi chivotul, ci noi fiind cei conduși; nu impunându-I Domnului gândurile noastre, ci fiind gata să ne supunem pe deplin Lui. Dacă Îl vom asculta și, prin ascultare, vom descoperi felul în care ne putem apropia de El și în care Îl putem sluji, atunci puterea care altfel este cea care distruge va deveni instrumentul credinței noastre și vom putea face lucruri mari pentru Dumnezeu.

                                                                                                                                               F B Meyer

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze