Translate

luni, 10 septembrie 2018




                                                               Domnul este aproape
                                                             Luni     10     Septembrie 

          "Fiii lui Israel suspinau din cauza robiei și au strigat; și strigătul lor din cauza robiei s-a suit la Dumnezeu. Și Dumnezeu a auzit geamătul lor". Exod 2.23,24

     În primele capitole ale cărții Exod avem o imagine sugestivă a stării poporului lui Dumnezeu, popor aflat în păcat, înainte de răscumpărare. Ei se află în Egipt, într-o stare de robie și de idolatrie. Egiptul reprezintă lumea în starea ei naturală, o lume căzută și dominată de puterea lui Satan. Israeliții se aflau acolo într-o stare deplorabilă, fără să aibă vreo altă dorință decât de a fi scăpați din robia sub care gemeau. Simțeau din plin „cuptorul de fier al Egiptului“, biciul supraveghetorilor și lanțul greu al robiei; însă Dumnezeu rămânea necunoscut de ei. Chiar când strigătul lor „din pricina robiei“ a fost auzit, el nu fusese un strigăt către Dumnezeu. A ajuns fără îndoială la urechile Lui, căci totul este descoperit înaintea ochilor Săi, iar urechea Lui nu este niciodată surdă. Sărmanul fiu risipitor (Luca 15) ajunsese la capătul resurselor sale în țara depărtată, dar acest lucru nu l-a îndreptat către tatăl său, nici nu l-a făcut să-și vină în fire și nici să strige la Dumnezeu după izbăvire. Încercând să-și umple nevoia pe care o simțea, el n-a făcut decât să se depărteze tot mai mult de Dumnezeu. Mai întâi, voința lui l-a dus departe de casă; apoi nevoia sa l-a îndepărtat încă și mai mult; după care, starea lui completă de nenorocire a constituit ocazia pentru manifestarea celui mai desăvârșit har din partea tatălui său.

     La fel stau lucrurile cu cel păcătos. Vezi pe câte cineva irosindu-și sănătatea, aptitudinile și energia, căutând cu disperare să apuce ceva care la sfârșit se dovedește a nu fi altceva decât un balon de săpun; iar inima lui rămâne pustie și nesatisfăcută. Apoi, un astfel de fiu risipitor merge mai departe și se alipește de un locuitor al lumii, însă doar pentru a constata realitatea dură a unui principiu mereu adevărat: lumea niciodată nu dăruiește ceva. Cereți-i unui om din lume să privească înapoi în viața sa și să vă spună dacă, după ce și-a risipit puterile adunând bogății și căutând fericirea, este în sfârșit satisfăcut. Dacă e sincer, vă va răspunde: Nu! Nevoia în sine a lui niciodată nu l-a condus către Dumnezeu, ci l-a îndepărtat de El chiar mai mult decât voința lui; iar tot ceea ce poate să facă acum este să tânjească după roșcovele lumii! Într-un anumit sens, este o îndurare ca un suflet să se găsească într-o astfel de strâmtorare, căci în mijlocul acestei stări nenorocite nu mai există piedică pentru ca harul lui Dumnezeu să se manifeste.

                                                                                                                                        F G Patterson

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze