Translate

luni, 29 octombrie 2018




                                       
            Denumirea primilor credinciosi in Faptele Apostolilor


     Mark Grasso


     In caile dispensationale ale lui Dumnezeu in legatura cu omenirea, exista trei grupe principale de persoane: iudeii, natiunile (grecii) si Adunarea (1 Cor. 10:32). In primele zile ale Adunarii, dupa cum gasim relatat in prima parte a cartii Fapte, caracterul distinct si separat al Adunarii ca grupare "chemata afara" (dupa sensul literal al cuvantului grec tradus prin "adunare") nu era doar un adevar de principiu, ci acest caracter era manifestat in practica si, de asemenea, in umblarea practica a crestinilor.
     Acest lucru este evident din descrierile primilor crestini in cartea Fapte, cu atat mai mult ca unele din aceste descrieri sunt date de necredinciosi.


     1     Ucenicii Domnului (Fapte 9:1)

     In timp ce Noul Testament foloseste de multe ori expresia "ucenici" pentru a desemna pe cei doisprezece apostoli chemati in mod special de catre Domnul cand era pe pamant (Mt. 10:1-4), termenul "ucenic", in special in cartea Fapte, se refera in mod general la cei care au crezut in Domnul Isus. In ambele cazuri, sensul cuvantului "ucenic" este important. Concordanta Strong da sensul de elev, scolar; un alt gand care se refera la acest cuvant este cel de insotitor (urmaritor) (Luca 14:26-33). Desi o mare parte din adevarul pe care Dumnezeu, prin har, ni l-a facut cunoscut in Noul Testament nu era inca revelat in acel timp, crestinii de la inceput au luat de buna voie jugul lui Hristos asupra lor si au apartinut Lui (Mt. 11:29). De asemenea, ei au inteles ca Domnul Isus era in mod efectiv Domn, si ca ei nu mai apartineau lor insisi (1 Cor. 6:19-20), ci trebuiau sa asculte de poruncile Lui si sa calce pe urmele Sale cu orice pret (1 Pet. 2:21). Prin termenul de "ucenic" poate nu se intelege totul cu privire la pozitia si privilegiile noastre ca credinciosi in dispensatia actuala (si poate acesta este motivul pentru care nu se gaseste acest termen in epistole), dar cine ar indrazni sa sugereze ca noi nu trebuie sa renuntam la tot pentru a-L urma pe Domnul Isus in viata noastra ?


     2     Calea (Fapte 9:2)

     Atunci cand Pavel a cerut cu insistenta marelui preot sa i se permita sa se duca la crestinii de la Damasc, el stia ca era suficient o autorizare scrisa care ii descria ca cei ai "Caii". In acel timp "a fi crestin" nu insemna doar a crede in Domnul Isus si a te bucura de pacea cu Dumnezeu (ori cat de binecuvantat ar fi, cu siguranta). Era mai de graba un mod de a trai, nu doar in anumite privinte, ci in toate privintele din viata. In plus, umblarea credinciosilor, atat individuala cat si colectiva, era atat de caracteristica incat am putea sa o vedem ca o "cale" particulara. De fapt, ea era atat de diferita de caile lumii si de calea oricarei religii, incat era cunoscuta de toti sub denumirea de "Calea".



     3     Crestini (Fapte 11:26)


     Titlul de crestin este atat de mult banalizat astazi incat ne este greu sa realizam originea acestui cuvant. Ucenicii din Antiohia Il urmau pe Domnul Isus cu atata ardoare, credinciosie si adevar, incat ei erau, ca si Pavel, imitatori ai Domnului Isus (1 Cor. 11:1). In timp ce Domnul binecuvanta lucrarea lui Pavel si Barnaba in aceasta cetate, Antiohia, Hristos traia acolo in mod real in cei credinciosi (Gal. 2:20); ei vorbeau si actionau ca El, astfel ca lumea le-a dat titlul de "crestini" - al carui sens etimologic este "care are acelasi caracter ca Hristos". Ce exemplu ne da acesti tineri credinciosi prin faptul ca lumea nu vedea nimic altceva in ei decat pe Hristos:

                        "aratand tuturor, acolo unde a umblat Hristos altadata,
                         nimic altceva decat pe Hristos, Hristosul lui Dumnezeu"
                         (cantarea nr. 388 din "Cantari spirituale", intitulata "Nimic decat Hristos").


     4     Ai lor (Fapte 4:23)

     Avand in vedere puternicul sentiment nationalist, firesc (carnal), al multor iudei din acea perioada, este foarte probabil ca multi din cei care erau adaugati adunarii de la inceput, erau apoi respinsi de familiile si prietenii lor. Cu toate acestea, ei nu erau in pierdere. De acum ei se puteau bucura de binecuvantarea comuniunii crestine, si in bucuria lor de relatii cu altii, nemaifiind limitati de ordinea naturala a lucrurilor (2 Cor. 5:16); de acum, de asemenea, ei puteau fi ziditi prin comuniunea celor care faceau parte, la fel ca ei,  din familia lui Dumnezeu, si unii si altii fiind ai lui Hristos si avandu-L pe El ca obiect comun, alcatuind cu adevarat un grup propriu: acesta era "ai lor".
 

sâmbătă, 27 octombrie 2018




                                                 
                                 Calcati pe urmele Lui - 1 Petru 2:21-23


     Hamilton Smith


     1     Un indemn adresat celor credinciosi

     A existat um moment in istoria lui Petru cand Domnul i-a zis ucenicului Sau restaurat: "Urmeaza-Ma" (Ioan 21:19). Acum, apostolul transmite fiecaruia dintre noi aceste cuvinte, atunci cand zice: "Calcati pe urmele Lui". In crestinatate, si chiar printre adevaratii credinciosi, acest indemn este de multe ori inteles intr-un sens foarte vag si foarte larg. Chiar si necredinciosii se folosesc de aceste cuvinte pentru a lasa impresia ca, daca oamenii pun in practica cerintele predicii de pe munte, ei vor fi foarte buni crestini, si prin aceasta isi vor asigura mantuirea sufletelor.
     Referindu-ne la pasajul unde se afla acest indemn, este clar din context ca el se adreseaza credinciosilor - celor care apostolul poate sa le spuna ca ei au primit mantuirea sufletelor (1 Pet. 1:9). In afara mortii ispasitoare a lui Hritos si a credintei in sangele Lui pretios, nu poate fi mantuire pentru un pacatos. Indemnul de a calca pe urmele Domnului este deci adresat credinciosilor si, in special, este folosit intr-un sens individual. Putem vedea in aceste versete patru pasi de urmat.
     Este evident ca, in timpul vietii Sale pe pamant, Domnul a facut o multime de lucruri pe care noi nu suntem chemati sa le imitam. El a implinit lucrari de putere, a inviat chiar morti, El a vorbit cum niciun om nu a vorbit vreodata. In acestea, nu suntem indemnati sa calcam pe urmele Sale. Dimpotriva, cei patru pasi pe care noi ii avem de urmat sunt vazuti ca fiind accesibili tuturor credinciosilor, de la cei mai tineri pana la cei mai in varsta


     2     Patru pasi la dispozitia noastra

     2.1     A nu pacatui

     In primul rand ne este amintit ca El "n-a facut pacat". Stim ca El a mers din loc in loc facand bine; si, chiar in aceasta epistola, suntem indemnati de mai multe ori la "lucrari bune" si la "a face bine". Aici, totusi, indemnul are o forma negativa; trebuie sa calcam pe urmele Lui referitor la faptul ca El nu a facut pacat. Orice s-ar intampla, oricare ar fi impotrivirile pe care putem sa le intalnim, lucrurile rele pe care trebuie sa le suportam, oricare ar fi insultele pe care avem de indurat, noi nu avem nicio scuza pentru a pacatui. Este relativ usos de a face binele ca un binefacator, venind in intampinarea nevoilor altora; in timp ce ne impotrivim ispitirii ne va aduce, in general, doar dispret (Gen. 39). Este mult mai dificil de a nu pacatui in imprejurari critice decat a face binele in imprejurari usoare. Domnul, El Insusi, a fost desavarsit in toate imprejurarile, si, oricare ar fi cele prin care avem de trecut, prima noastra grija ar trebuie sa fie aceea de a calca pe urmele Lui. Da, exemplul lui Iosif o confirma, este mai bine sa suferim nedreptatea decat sa suferim ca am pacatuit; este mai bine sa ne pierdem haina si chiar libertatea decat sa ne pierdem caracterul nostru crestin.


     2.2     Nicio viclenie in gura

     Apoi citim: "nici nu s-a gasit viclenie in gura Lui". Acesta este al doilea pas. Chiar daca Isus a fost incercat in mod dureros de rautatea oamenilor, nu a existat niciodata o intrebare, un raspuns, un cuvant care a iesit de pe buzele Sale care sa fie intinat cu cea mai mica urma de viclenie. Vai! la noi uneori, rautatea si invidia se pot ascunde in spatele cuvintelor care sunt mai alunecoase decat untul si mai dulci decat undelemnul (Ps. 55:21). La El, nicio motivatie rea nu s-a ascuns vreodata in spatele cuvintelor Sale placute. Viclenia era ascunsa in spatele intrebarii aparent nevinovate a fariseilor religiosi atunci cand au intrebat: "Se cade sa platim bir Cezarului sau nu?". Caci citim ca ei cautau "cum sa-L prinda cu vorba" (Mt. 22:15-18). Cu carnea care este in noi, ne este foarte usor sa ne inselam unii pe altii prin lingusiri si intrebari aparent nevinovate. Vai! noi suntem in stare sa ne luptam unul cu altul cu cuvinte acoperite chiar si atunci cand ne adresam lui Dumnezeu printr-o rugaciune publica. Cat de mult se justifica atunci indemnul de a calca pe urmele Aceluia in a carui gura nu s-a gasit nicio viclenie!



     2.3     A nu raspunde cu insulta


     In al treilea pas al acestor urme placute ne este amintit ca Isus a fost Cel care "fiind insultat, nu raspundea cu insulta; suferind, nu ameninta". Inaintea insultelor si a atacurilor viclene El ramanea linistit. Adus inaintea sinedriului, El tace. Acuzat de iudei, in fata lui Pilat, "nu a raspuns nimic". Chiar si lui Pilat "nu i-a raspuns niciun cuvant". Irod, batjocoritorul, l-a intrebat despre multe lucruri, "dar El nu i-a raspuns nimic" (Mt. 26:63 ; 27:12 ; Luca 23:9). Ce beneficiu avem sa urmam pasii Lui si, in fata cuvintelor viclene ale oamenilor, de oriunde ar veni, sa pastram tacerea! Dupa alte pasaje, este clar ca crestinul poate "sa ceara", "sa indemne", chiar "sa mustre"; dar niciodata sa insulte sau sa ameninte.


     2.4     A se incredinta Celui care judeca drept

     In final este al patrulea pas, "Se incredinta pe Sine Celui care judeca drept". A nu pacatui, a nu avea viclenie in cuvinte, a pastra tacerea in fata cuvintelor viclene, toate acestea au un caracter negativ. Acesta din urma este pozitiv. Daca tacem in fata insultelor, aceasta nu vrea sa insemne ca nu am avea ce raspunde la rautate si viclenie, ci, mai degraba raspunsul este lasat in mana lui Dumnezeu. "Razbunarea este a Mea; Eu voi rasplati, zice Domnul" (Rom. 12:19). Si inca: "Domnul va judeca pe poporul Sau" (Ev. 10:30). Problema noastra deci este sa urmam pasii Domnului Isus si, in fata insultelor, sa ne incredintam dreptului Judecator. Ne amintim, de asemenea, cuvintele profetului: "Domnul este bun pentru cei care Il asteapta, pentru sufletul care-L cauta. Este bine ca omul sa astepte, si aceasta in tacere, mantuirea Domnului" (Plan. 3:25,26).


     3     Pasii mai importanti decat orice slujire

     Avem deci patru pasi, trasati in perfectiune de Domnul, pe care suntem indemnati sa calcam. Pentru orice pas de aici nu este chestiunea de slujire sau vreo forma oarecare de slujba care ar avea o aparenta in aceasta lume sau care ne pune in evidenta in mijlocul poporului lui Dumnezeu. Credem noi ca a nu face rau, a nu vorbi cu rautate, a tacea in fata insultelor, si a ne incredinta in mana lui Dumnezeu, nu este ceva inaltator ? Cu toate acestea, el are acest rezultat minunat de a face din noi barbati si femei in care Hristos poate fi recunoscut. Fie ca Dumnezeu sa ne pazeasca de a micsora slujirea adevarata pentru Hristos, dar sa nu uitam ca aceasta, oricat de importanta ar fi, conteaza mult mai putin in ochii lui Dumnezeu daca acesti "patru pasi" lipsesc. Sa ne amintim ca putem vorbi in limba ingerilor si, cu toate acestea, sa nu fim nimic. Poate ca, in ziua rasplatirii, unele meditatii frumoase care ne-au castigat admiratia fratilor nostri nu vor fi decat vant, in timp ce o reflectare a lui Hristos in vietile noastre, de care am uitat complet, va straluci in toata frumusetea sa si va primi rasplatirea Lui. Astfel, acesti pasi pe urmele lui Isus poate nu atrag privirile oamenilor astazi, dar ei (pasii) ne va asigura o intrare bogata in Imparatia viitoare. Daca este un cuvant de care am face bine sa ne amintim, acesta este: "Dar multi cei dintai vor fi cei din urma si cei din urma vor fi cei dintai" (Mc. 10:31).

marți, 23 octombrie 2018

                                

                                  Am vazut cerul deschis                                                                                                                    Apoc.  cap. 22:3-5

                                                                   - XXII -
                                                              (continuare din 10.10.2018)


     Christian Briem


     9.3     Binecuvantarile eterne - 22:3-5

     Ultimile trei versete incheie acest paragraf formand un intreg care este un apendice, o completare. Aici sunt descrise binecuvantarile extraordinar de mari de care se bucura sfintii din cer. Cand vom arunca o privire asupra catorva puncte, nu vom putea decat sa exclamam in adorare: "O Doamne, Tu ai tinut vinul cel bun pana acum" (Ioan 2:10).

                  "Si nu va mai fi niciun blestem, si tronul lui Dumnezeu si al Mielului va fi in ea; si robii Lui Ii vor sluji. Si vor vedea fata Lui si Numele Lui va fi pe fruntile lor. Si nu va mai fi noapte, si nici nevoie de lampa si de lumina de soare, pentru ca Domnul Dumnezeu va lumina peste ei si vor imparati in vecii vecilor" (Apoc. 22:3-5).

     Este clar ca este vorba de binecuvantari eterne. Desigur, scena asa cum este ea descrisa se afla inca in timp, dar binecuvantarile prezentate au un caracter etern, la fel ca si cetatea. Citind aceste versete, avem impresia ca lucrurile prezentate au sarit, fara sa ne dam seama, din timp in eternitate. Orizontul dispare in infinit.


     9.3.1     Nu va mai fi blestem - 22:3a

     Primul lucru care ni se spune este ca nu va mai fi blestem. Pe pamant, chiar in timpul Imparatiei de o mie de ani, vor mai fi blesteme, caci pacatosul in varsta de o suta de ani va fi blestemat (Is. 65:20). Dar in cetatea cereasca, blestemul va fi total strain. Acolo nu se va mai auzi niciodata un glas de blestem.
     Daca ne gandim la istoria omului pe pamant, ce mare diferenta vedem. Atunci cand sarpele l-a inselat pe primul om pentru a-l face sa pacatuiasca, Dumnezeu l-a blestemat (Gen. 3:14). Deoarece Adam a ascultat de glasul sotiei sale, Dumnezeu a blestemat pamantul din cauza lui (Gen. 3:17). Cain a fost primul ucigas, ucigasul fratelui sau; si el fiind, astfel, obiectul blestemului (Gen. 4:11). Cand Dumnezeu a dat legea poporului Sau Israel, si cand acest popor a ales sa incalce imediat cerintele drepte ale lui Dumnezeu, acesta a cazut sub blestemul legii pe care a incalcat-o - un blestem in care au cazut toti cei care gandesc ca pot sa stea inaintea lui Dumnezeu pe terenul legii lui Dumnezeu.
     Prin puterea lucrarii lui Hristos, crestinul credincios se afla deja de astazi pe terenul unui har neconditionat, el sta "in Hristos" inaintea lui Dumnezeu. Cu toate acestea, el se misca inca pe scena pacatului si a mortii cu toate consecintele care decurg pentru el. Toata creatia suspina, si noi suspinam, de asemenea, asteptand infierea, rascumpararea trupurilor noastre (Rom. 8:19-23). Totusi, clipa este aproape cand vom experimenta rascumpararea trupurilor noastre si cand vom schimba acest sarman pamant cu gloria cerului. Acolo nu va mai fi blestem. Nu doar ca nu ne va mai atinge (aceasta este adevarat deja de astazi), dar scena intreaga va fi sfanta si eliberata de orice ar fi impus blestem din partea lui Dumnezeu.
     Exemplele care tocmai au fost date referitor la blestemul din partea lui Dumnezeu, arata destul de clar ca blestemul este totdeauna o consecinta directa a pacatului. Acesta este motivul pentru care afirmatia din Apocalipsa 22 merge mult mai departe decat cea din Apocalipsa 21:4 unde doar consecintele indirecte ale pacatului sunt numite: lacrimi, moarte, intristare, strigat, chin.
     Absenta blestemului in cetatea cereasca este bazat pe faptul ca ea este tronul lui Dumnezeu si al Mielului. Retineti bine: tronul lui Dumnezeu si al Mielului va fi, de asemenea, in Adunarea lui Dumnezeu in glorie. Versetul 1 nu ne-a spus in mod expres aceasta circumstanta. Astfel, guvernarea lui Dumnezeu in eternitate sustine o stare care corespunde sfinteniei Sale absolute si care asigura pentru eternitate fericirea celor rascumparati.


     9.3.2     Slujba eterna - 22:3b

     Dupa ce am auzit ceea ce nu va mai fi in cer, sunt numite apoi cateva binecuvantari pozitive, a caror posesie caracterizeaza pe sfintii ceresti. In primul rand este spus: "si robii Lui Ii vor sluji".
     "Ii vor sluji" : de cine este vorba? Fraza precedenta mentioneaza pe Dumnezeu si Mielul, si acum este spus simplu "Lui" (Ii vor sluji) si "fata Lui". Avem aici unul din acele frumoase exemple aratate mai inainte (9.1.3), in care Ioan nu face distinctie intre persoanele divine, si nu spune in mod clar care Persoana este avuta in vedere in acel moment. El le vede astfel una in Dumnezeire incat Duhul Sfant poate sa vorbeasca in acest fel prin el. Am remarcat deja ca acest mod de exprimare subliniaza divinitatea Domnului nostru Isus Hristos. Cuvantul lui Dumnezeu nu ar fi putut vreodata sa vorbeasca in acest mod daca El nu era Dumnezeu, asemenea Tatalui si Duhului Sfant. Cu toate acestea, in general, daca este necesar sa se faca distinctie intre persoanele Dumnezeirii, unele de altele, Duhul Sfant o face. Nici Tatal, nici Duhul Sfant nu au devenit carne, ci doar Fiul, "Cuvantul" etern (Ioan 1:14). Si cum Fiul a devenit om, oamenii au putut vedea in El pe "Singurul (Unic de acest fel) Fiu de la Tatal". Acesta nu este decat un exemplu unde modul de exprimare al Scripturii distinge persoanele Dumnezeirii.
     "Robii Lui Ii vor sluji" - har minunat! Noi Ii vom sluji atunci neincetat. Noi I-am slujit deja pe pamant, si Ii vom sluji "in trupurile noastre glorificate". Dar cat de mult am falimentat in acest domeniu! Nu ne-a rascumparat El cu un pret imens? Dar de multe ori nu avem timp pentru El, deoarece inima noastra nu este in totul pentru El. Si chiar atunci cand dorinta inimii noastre a fost sa-I slujim, tot ceea ce am facut a fost imperfect! Nu intotdeauna a fost voia Sa cea care ne-a condus in slujire. Nu am fost noi de multe ori injugati la lucrari nepotrivite sau cu motive amestecate, si nu am facut noi sa se simta uleiul stricat al facatorului de mir (Ecl. 10:1)? Glorificarea lui Hristos a fost cu adevarat singurul scop al slujbei noastre, a fost singurul scop? Suntem fortati cu totii, mai mult sau mai putin, sa ne plecam capetele si sa marturisim ca suntem slujitori netrebnici, chiar si atunci cand am facut ceea ce ne-a fost poruncit (Luca 17:10).
     Dar atunci aceasta va fi diferit, complet diferit. Ceea ce se spune aici se va implini: Robii Sai Ii vor sluji, ei vor exercita in eternitate slujirea divina. Ramanand permanent sub controlul deplin al Duhului Sfant, ei vor da, prin slujirea lor, un raspuns perfect dragostei Sale, si prin toata puterea pe care Duhul Sfant le-o va da, ei vor cauta sa-L glorifice pe Domnul, Mielul lui Dumnezeu. Aceasta slujire nu va fi obositoare, nici plictisitoare, nici neplacuta, nici nu va conduce la delasare. In ea nu vor mai fi limite omenesti; ea va corespunde mai degraba standarului divin si va fi exercitata in mod deplin in bucuria, libertatea si diversitatea Duhului Sfant. A trai o viata de slujire pentru El in eternitate, cine ar putea masura aceasta fericire? Putem inca de astazi, acum cand El este dispretuit, sa-L slujim cu tot devotamentul de care suntem capabili! El ne-a slujit cu adevarat noua! Nu este acesta un privilegiu nepretuit de a-I sluji Domnului nostru si de a-I aduce adorarea? Aici facem putin din ceea ce vom face in toata eternitatea. De fapt, cei care sunt acum robii Sai, vor fi, de asemenea, robii Sai si atunci. Nu ar reduce aceasta bucuria cerului daca nu ni s-ar permite sa slujim acolo Aceluia care a iubit sufletele noastre? Si daca astazi putem sa-L slujim in mijlocul greutatilor si al ocarilor, in sfera cereasca aceasta va fi in onoare si bucurie neamestecata. Exemplul lui Hristos nu va sta el inaintea ochilor nostri, El care a aratat altadata, pe pamant, ce lucru binecuvantat era sa fie ascultator lui Dumnezeu si de a-I sluji in ascultare?


     9.3.3     Vor vedea fata Lui - 22:4

     Binecuvantarea cea mai mare si cea mai inalta va fi urmatoarea: "ei vor vedea fata Lui". Dumnezeu a vorbit lui Moise fata catre fata, asa cum un om vorbeste cu prietenul lui (Ex. 33:11). Ce incredere exprima aceasta! Chiar acest prieten al lui Dumnezeu nu a putut sa vada in mod direct fata lui Dumneze, caci Dumnezeu a trebuit sa-i spuna: "omul nu poate sa Ma vada si sa traiasca" (Ex. 33:20). El nu a putut sa-L vada decat prin spate.
     In vechime, nu era permis celor rai sau oamenilor cazuti in dizgratie sa vada fata imparatului. "Cum a iesit cuvantul din gura imparatului, au acoperit fata lui Haman" (Estera 7:8) ; si imparatul David zice referitor la fiul sau Absalom: "Sa se intoarca acasa la el si sa nu-mi vada fata" (2 Sam. 14:24). Imparatul nu si-a indreptat fata spre un fiu razvratit.
     Dar noi, vom vedea in mod direct si fara nicio piedica fata Mielului lui Dumnezeu, preaiubitilor, si vom citi pe ea cat de mult ne-a iubit. A vedea fata lui, caracterizata altadata de suferinta si de durere, va fi pentru noi cea mai mare bucurie. "Dupa cum multi erau uimiti de Tine (atat de desfigutata Ii era fata, mai mult decat a oricarui om, si infatisarea Lui mai mult decat a fiiilor oamenilor)" (Is. 52:14). - Inca de astazi cantam pe buna dreptate: "Fata Ta radiaza dragoste", caci inca de astazi privirea Lui indreptata spre noi este plina de dragoste si totdeauna plina de har. Dar cat de des ne lipseste aceasta privire plina de dragoste din cauza neglijentei noastre! Atunci, in cer, vom capta si vom pricepe fiecare miscare a ochilor Sai! Nu va mai fi niciodata vreo umbra pe fata Lui cand ne va privi.

                                      Mireasa binecuvantata va vedea in caracterele Tale sublime
                                      frumusestea Ta desavarsita, Domn si Mire.
                                      Ce taina adanca de dragoste si de har
                                      va sta inaintea ei, si noi vom intelege totul

     In Noul Testament exista in totul sapte sau opt pasaje care ne incurajeaza sa ne indreptam privirea spre Domnul Isus. In toate aceste pasaje, fara exceptie, se afla o binecuvantare bogata legata de aceasta privire. Se pare ca putem clasifica aceste opt pasaje in perechi. Expresia "a indeparta pacatul lumii", dupa Ioan 1:29, este legata de a avea viata eterna prin aceasta privire spre El, Mielul lui Dumnezeu, Cel care a fost inaltat pe cruce (Ioan 3:14). In 2 Cor. 3:18 si Efes. 1:17-18 privirea este indreptata spre Hristos in glorie. In acelasi fel, noi insine, suntem transformati inca de acum din glorie in glorie, si crestem in cunostinta Lui. In Evrei 2 si 12 ochiul este din nou atras spre El, astfel incat sa fim echipati cu incredere si putere pentru drumul nostru aici jos pe pamant. In final, in 1 Ioan 3:2 si in pasajul nostru din Apocalipsa 22:4, speranta noastra este indreptata spre faptul de a-L contempla in glorie. Rezultatul, in glorie, este ca noi vom fi ca El si ca Numele Sau va fi pe fruntile noastre.
     Adunarea lui Dumnezeu, mireasa, sotia Mielului, va fi in glorie, ca sa zicem asa, "plina de ochi" (*). Da, vom avea capacitatea de a-L vedea pe Dumnezeu Insusi in Mielul lui Dumnezeu, si ne vom adapa cu dragostea si harul Sau fata de noi. Acesta, la randul Sau, ne va da privilegiul de a-L reprezenta inaintea altora, si de a-L glorifica.

     (*) Sa privim la cele patru animale din Apocalipsa 4 si 5. Este semnificativ ca cele patru animale din Apocalipsa 5 sunt legate de cei 24 de batrani (v. 6-10), si ei cantau impreuna o cantare noua. In capitolul 4 ele sunt reprezentate de ingeri, executorii judecatii lui Dumnezeu, in administrarea puterii lui Dumnezeu. Dar, imediat ce apare Mielul Insusi si ia in maini cartea planului lui Dumnezeu cu privire la pamant, scena se schimba si ingerii trec pe planul al doilea; "Pentru ca nu ingerilor le-a supus El lumea locuita care va veni, despre care vorbim" (Ev. 2:5). In armomie cu aceasta, cele patru animale din capitolul 5 nu mai sunt reprezentate de ingeri, ci de sfintii glorificati in cer.


     9.3.4     Numele Lui va fi pe fruntile lor - 22:4

     "Si Numele Lui va fi pe fruntile lor". In vechime era obiceiul sa se puna pe fruntea robilor numele propietarului. Se pare ca Duhul Sfant reia aceasta imagine. In orice caz, oamenii amagiti din Apoc. 13 sunt condusi de catre fiara (care iese din pamant) sa puna numele fiarei (care iese din mare, prima fiara) pe mana dreapta sau pe fruntea lor. Prin aceasta, fiara ii pecetluieste ca fiind proprietatea sa. Acesta pare sa fie gandul principal si aici. Sfintii ceresti vor fi recunoscuti public ca fiind proprietatea Mielului lui Dumnezeu.
     Am vazut de multe ori ca numele reprezinta persoana, ceea ce este ea in sine insusi. Deci, daca de aici de pe pamant, privind la gloria Domnului nostru suntem transformati in acelasi chip din glorie in glorie, cu atat mai mult va fi aceasta cand vom contempla fata Domnului Isus in glorie! Noi vom fi reflectarea Lui Insusi. Prin noi se va recunoaste, se va putea citi ce Persoana mareata si glorioasa este Domnul Isus.
     A fi o reflectare perfecta a ceea ce este si cine este El, - ne putem imagina o chemare mai inalta?Astazi, poate ne este rusine uneori sa purtam Numele pretios al Domnului nostru Isus inaintea oamenilor. Acest lucru poate sa ne smereasca profund. Dar atunci, in cer, aceasta va fi bucuria cea mai mare, de a raspandi astfel gloria Lui, facand-o vizibila inaintea altora. Aici pe pamant, oamenii se inghesuie pe langa muritori importanti pentru a fi vazuti pentru o clipa. Dar rezultatul unei astfel de priviri nu poate fi decat o deziluzie. Noi, dimpotriva, vom vedea fata Lui, si Numele Sau va fi pe fruntile noastre. In felul acesta Adunarea glorificata va deveni o binecuvantare fara seaman pentru creatie. Pe de alata parte, Hristos nu Se va revela altor creaturi decat in relatie cu Adunarea.
     Ce va fi cand Il vom vedea asa cum este! "Dar eu, in nevinovatia mea, voi vedea fata Ta: cand ma voi trezi, ma voi satura de chipul Tau" (Ps. 17:15). Vom realiza o fericire desavarsita, vom experimenta o deplina satisfactie a dorintelor noastre, cand vom contempla fata Lui. Si El, de asemenea, va fi satisfacut profund cand va vedea rodul muncii sufletului Sau, glorificat inaintea Lui (Is. 53:11). Se va bucura cu placere de mireasa Lui, pentru care a facut atat de mult, si Se va odihni in dragostea Lui (Tef. 3:17). - Aceasta va fi "descoperirea lui Isus Hristos"!

                                      Te vei bucura de rodul intristarii sufletului Tau
                                      Pentru care a-I fost in agonie pe cruce, inconjurat de intuneric adanc;
                                      Acest rod va fi desavarsit si sfant inaintea Ta,
                                      Inima Ta iubitoare divina va fi satisfacuta atunci pentru eternitate.


     9.3.5     A imparati etern - 22:5

     Mirele si mireasa vor gasi impreuna o satisfactie deplina. Cu o placere de nespus se vor contempla unul pe altul, si vor fi "saturati" de aceasta privire asupra celuilalt. Totul, in noul Ierusalim, va fi public, nimic nu va fi ascuns. Acolo nu va mai fi noapte. Nu va mai fi nevoie nici de lampa (adica lumina omeneasca, artificiala), nici de lumina soarelui (adica lumina naturala, creata). Am vorbit deja de aceasta in legatura cu versetul 23 din capitolul 21. Prezenta lui Dumnezeu va umple intreaga scena. Aceasta va fi ziua eterna, ziua eterna a lui Dumnezeu.
     "Si vor imparati in vecii vecilor". Am avut deja ocazia sa arat ce va insemna o stapanire eterna. Desigur, aceasta fraza din v. 5 include stapanirea din timpul Imparatiei de o mie de ani, dar ea merge mult mai departe: sfintii ceresti nu vor inceta niciodata sa imparateasca. Cu siguranta, ei vor imparatii impreuna cu Hristos; dar tocmai aceasta imprejurare semnifica ca, atat cat El va imparati, si ei vor imparati de asemenea (Rom. 5:17 ; 2 Tim. 2:12).
     Imparatia pe pamant, domnia prin imputernicirea lui Hristos, asa cum a numit-o cineva, se va sfarsi intr-o zi, ea nu va dura prea mult: o mie de ani. Cand scopul domniei (nimicirea oricarei stapaniri potrivnice) va fi atins (acesta va fi "sfarsitul" in sens absolut), Hristos va da Imparatia lui Dumnezeu si Tatal Sau, astfel ca Dumnezeu (nu doar Tatal) sa fie totul si in toti (1 Cor. 15:24-28). Totul se va sfarsi in stapanirea superioara a lui Dumnezeu.
     Atunci cand este vorba aici, in Apocalipsa, de o Imparatie in vecii vecilor, vrea sa spuna ca aceasta trece dincolo de orice dispensatie. Chiar dupa ce Hristos va aduce toate lucrurile din cer si de pe pamant in armonie perfecta cu Dumnezeu, tronul lui Dumnezeu va ramane asa cum este. Atat timp cat vor exista creaturi in universul lui Dumnezeu, fie ca este vorba de ingeri sau oameni (si ei vor exista etern), o guvernare va fi necesara. Aceasta guvernare nu are ca scop sa stabileasca o ordine, ci sa o mentina. In ce fel vor lua parte cei rascumparati la aceasta guvernare, la aceasta stapanire, nu ne este spus. Pur si simplu este spus: "si vor imparati in vecii vecilor". Sunt convins, in ce ma priveste, ca aceasta stapanire a sfintilor legata de Hristos, se va exercita in maniera de a administra  binecuvantarile care le-au fost incredintate. Astfel, nu doar slujirea noastra va fi eterna, ci, de asemenea, si faptul ca vom imparati. Cu toate acestea, totul va servi unui mare si unic scop: a-L glorifica pe Dumnezeu Tatal prin Isus Hristos Domnul nostru.


     9.4     Concluzii

     Cu acestea, am ajuns la sfarsitul descrierii noului Ierusalim, si, propriu zis, chiar la sfarsitul cartii Apocalipsa. Cu versetul 5 din capitolul 22 se incheie descrierea celor vazute prin cerul deschis. Ceea ce urmeaza este mai mult un fel de apendice, continand avertismente si indemnuri pentru cei care sunt inca pe pamant, dar la care se aplica toate comunicarile glorioase.
     Este ca si cum se intampla cu un prieten, de care o familie este foarte legata, si la plecare ii adreseaza un cuvant de ramas bun, si apoi un altul, deoarece ii este greu sa ii spuna "la revedere". Este ceva din modul in care putem intelege ultimile versete din Apocalipsa. Cuvintele de ramas bun ale Domnului nostru, relatate de acelasi scriitor in Evanghelia sa, nu au ele acelasi caracter? Cu cata gingasie si cu cata dragoste i-a pregatit Domnul nostru pe ucenicii Sai la plecarea Lui!
     Dar acum, Mantuitorul este glorificat in cer, si El a dat robilor Sai "Revelatia Sa", ca sa le arate ce trebuie sa aiba loc in curand (1:1). Prin aceasta El vrea sa desprinda privirea noastra de la aceasta sarmana lume, si sa o indrepte spre aceste sfere de glorie cu care fiecare invingator va fi rasplatit. Cartea Apocalipsa tocmai ne arata ce inseamna acest in curand, in care vom fi la Domnul nostru, si ca aceasta va fi pentru eternitate. Scenele ceresti in care "Mielul" este centrul, sunt atat de marete si stralucitoare, ca involuntar am dori sa exclamam impreuna cu apostolul Petru: "Doamne, este bine sa fim aici". Treziti de cuvintele acestei carti, dorinta revenirii Sale este intarita intr-un mod minunat. Dar daca trebuie ca El sa mai astepte putin pana Se intoarce, doreste, prin aceste viziuni minunate ale scenelor de judecata si de glorie, sa ne incurajeze sa continuam inca putin slujirea pentru El si a suferi pentru Numele Sau. In dragostea Lui, nu-Si indreapta El privirea spre noi pentru a ne spune: "Mergi cu aceasta putere a ta"? (Jud. 6:14).


                      CEL CARE MARTURISESTE ACESTEA SPUNE:
                      DA, EU VIN CURAND!
                      AMIN! VINO, DOAMNE ISUSE! (22:20)


                            ........................................................................................................
 


   

miercuri, 10 octombrie 2018

                               

                                   Am vazut cerul deschis                                                                                                                    Apoc.  cap. 22:1-5

                                                                   - XXI -
                                                              (continuare din 05.10.2018)


      Christian Briem


     9     Paradisul lui Dumnezeu

     O noua scena se deschide inaintea vazatorului. Descrierea primei scene a inceput in capitolul 21:9. Ingerul i-a spus ca vrea sa-i arate mireasa, sotia Mielului. L-a condus apoi, in duh, pe un munte mare si inalt, si i-a aratat cetatea sfanta, Ierusalim, coborand din cer de la Dumnezeu. El incepe sa-i arate din nou o scena in capitolul 22. Vazatorul relateaza deci o a doua viziune. Aceasta a doua viziune se ocupa mai mult de ceea ce se afla in interiorul cetatii sfinte, cu binecuvantarile personale ale celor rascumparati, desi relatiile cu exteriorul nu sunt complet absente. Avand in vedere promisiunea invingatorului de la Efes (2:7), se poate spune: in aceasta a doua viziune ne este prezentat nimic mai putin decat "paradisul lui Dumnezeu".


     9.1     Raul de apa a vietii - 22:1

          "Si mi-a aratat un rau de apa a vietii, stralucitor ca cristalul, iesind din tronul lui Dumnezeu si al Mielului" (Apoc. 22:1).

     In primele doua versete din capitolul 22, apar doua simboluri noi pentru a descrie cetatea sfanta sau paradisul lui Dumnezeu: raul de apa a vietii, si pomul vietii. Cele doua simboluri ne duc la primele capitole ale Bibliei, si pot sa ma intorc la ceea ce am spus in subtitlu "O retrospectiva remarcabila" (8.1.1) de la inceputul capitolului precedent, referitor la relatia dintre prima si noua creatie.
     Ca urmare a acestui fapt, si pentru a profita din plin de aceste simboluri, nu trebuie sa pierdem din vedere profunda armonie dintre cetatea pamanteasca si cetatea cereasca a lui Dumnezeu. Va fi o legatura permanenta intre cetatea sfanta din cer si Ierusalimul pamantesc, De aceea ele corespund unul altuia. La fel cum cortul "facut de mana" era o copie a celui adevarat (Ev. 9:24), si dupa cum Moise, atunci cand a construit cortul, trebuia sa-l faca in totul dupa modelul care i s-a aratat pe munte (Ev. 8:5), asa si Ierusalimul pamantesc va fi in acel timp, in mare masura, o copie a Ierusalimului ceresc. Cu toate acestea, diferentele de principiu cu privire la felul de binecuvantari nu sunt atinse nici ridicate.


     9.1.1     Dumnezeu, izvorul oricarei binecuvantari

     Ioan vede un rau de apa a vietii, stralucitor ca cristalul, iesind din tronul lui Dumnezeu si al Mielului si curgand prin cetate. Fara a intra mai mult, pentru moment, in expresia "tronul lui Dumnezeu si al Mielului". invatam aici ca Dumnezeu este punctul de plecare si, propriu-zis, izvorul oricarei binecuvantari. Sfanta Scriptura se foloseste in mod regulat de imaginea unui rau de apa pentru a arata harul lui Dumnezeu in puterea sa, care da viata si care intretine viata.
     Este ceea ce vedem deja in gradina Edenului. "Si un rau iesea din Eden ca sa ude gradina; si de acolo se impartea si se facea patru brate" (Gen. 2:10). Cu siguranta, in gradina Eden este vorba despre rau in sens literal. Cu toate acestea, exista si un sens figurativ: dupa cum raul care iesea din gradina se impartea in patru rauri, tot asa Dumnezeu, in harul Sau, se ocupa de omul cazut in pacat, de-o maniera universala, si de aceasta ne vorbeste cifra patru. Dar cum a raspuns omul fata de harul lui Dumnezeu, fata de caile Sale de har aratate fata de el?
     Doua rauri sunt inca cunoscute, Eufrat si Tigru. Ele ne dau un anumit raspuns la aceasta intrebare. Cele doua rauri sunt in legatura cu istoria poporului Israel. Putem vedea aici, dupa exemplul acestui popor, ceea ce este omul intr-adevar. Deoarece poporul lui Dumnezeu de altadata, pe care Dumnezeu l-a ales dintre toate popoarele pamantului, a parasit pe Dumnezeul sau si s-a indreptat spre idoli, Dumnezeu a trebuit in final sa-l duca in captivitate: imparatia celor zece semintii, ale lui Israel, a mers in robia asiriana, si putin mai tarziu, imparatia celor doua semintii, ale lui Iuda, in robia babiloniana. Dar capitala Asiriei, Ninive, este pe malul Tigrului, si Babel, capitala babiloniana a fost construita pe malul Eufratului. Invatam de aici lectia foarte serioasa ca omul este rau si iremediabil, ca el a respins caile de har ale lui Dumnezeu, si, in consecinta, nu ramane nimic altceva de facut pentru Dumnezeu decat sa-l aduca la judecata. Aceasta este la fel de adevarat si in timpul prezent cand Dumnezeu S-a descoperit de o maniera mult mai glorioasa in crestinatate.
     Atunci,planurile de har ale lui Dumnezeu au esuat? A naufragiat El in scopurile Sale? A esuat El in caile Sale fata de om? A incetat El sa fie izvorul binecuvantarii pentru oameni? Scena Ierusalimului ceresc ne da raspunsul: deloc!
     Cu toate acestea, inainte de a cerceta mai de aproape aceasta scena, am dori sa subliniem urmatorul principiu general: In fiecare epoca, din cei sase mii de ani ai istoriei umanitatii pana acum, Dumnezeu a fost si este punctul de plecare al binecuvantarii si al originii vietii, viata pamanteasca si inainte de toate viata spirituala. In aceasta privinta "raul lui Dumnezeu" este totdeauna "plin de apa" (Ps. 65:9) - pentru cel care stie sa-l foloseasca prin credinta. Aceasta este ceea ce credinciosii din toate timpurile au putut sa experimenteze, inclusiv in timpul nostru. "El va bea apa din parau pe cale, de aceea isi va inalta capul" (Ps. 110:7). Nu a fost aceasta adevarat de o maniera perfecta pentru Domnul si Mantuitorul nostru atunci cand a mers ca om aici jos drumul Sau pe acest pamant in dependenta de Dumnezeu?
     Cu toate acestea, El era Fiul lui Dumnezeu, care putea sa dea apa vie, dupa cum a zis femeii samaritence (Ioan 4:10). Cel care bea din apa Lui, nu numai ca nu-i va ma fi sete, dar apa pe care El i-o va da va deveni  in el un izvor de apa care va tasni in viata eterna (v. 14). Cel care crede in El, rauri de apa vie vor curge din launtrul sau. "Dar a spus aceasta despre Duhul pe care urmau sa-L primeasca cei care au crezut in El" (Ioan 7:37-39).
     Invatam doua lucruri importante din cuvintele Domnului. Mai intai adevarul mentionat deja, si anume ca Dumnezeu (si acesta include pe Fiul lui Dumnezeu) este Daruitorul vietii eterne si Daruitorul Duhului Sfant care este puterea acestei vieti. Dar exista atunci a doua parte: prin faptul ca trupul credinciosului este templul Duhului Sfant (1 Cor.6:19), Duhul lui Dumnezeu in cel credincios face ca el insusi sa devina un izvor de binecuvantare pentru altii. Aceasta devine realitate in masura in care credinciosul in mod individual Il are pe Domnul Isus inaintea lui ca obiect al credintei. Suntem noi constienti de maretia binecuvantarii si, de asemenea, de responsabilitatea care rezulta din faptul ca Dumnezeu, Duhul Sfant, locuieste in noi ca izvor de binecuvantare si de viata pentru altii? "Si Dumnezeul sperantei sa va umple cu toata bucuria si pacea, in credinta, ca sa prisositi in speranta, in puterea Duhului Sfant" (Rom. 15:13).
     Dar ceea ce este adevarat despre credincios in mod individual, este adevarat si cu privire la Adunare ca intreg; caci ea este, de asemenea, templul Duhului Sfant (1 Cor. 3:16-17). Dumnezeu, Dumnezeu Mantuitorul, a randuit ca ea sa fie un canal de binecuvantare pentru lume, "intr-un pamant sec si uscat, fara apa" (Ps. 63:1). Iata punctul de vedere sub care este vazuta Adunarea, in special in prima epistola catre Timotei - o directie pentru ochii nostri pe care o neglijam de multe ori. Desigur, raul harului si raul binecuvantarii care da viata inveseleste mai intai cetatea lui Dumnezeu, dupa cum fiii lui Core au exprimat-o atat de frumos: "Este un rau ale carui paraie inveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfantul locas al locuintelor Celui Preainalt" (Ps. 46:4). Dar, atunci cand Dumnezeu binecuvanteaza pe cineva, El o face pentru ca binecuvantarea si viata sa se raspandeasca.



     9.1.2     Raul lui Dumnezeu in Imparatia de o mie de ani


     Sa revenim la timpul Imparatiei de o mie de ani. Sa aruncam mai intai o privire pe scena pamanteasca din acel timp. Profetul Ezechiel a descris-o, si arata cum apa curgea de sub pragul casei lui Dumnezeu spre rasarit, ajungand un rau adanc. Dumnezeu este iarasi punctul de plecare al binecuvantarii, care se arata ca dand viata acolo unde ea ajunge: " pentru ca apele acestea vor curge pe acolo, si apele marii se vor vindeca; si totul va trai pe unde curge raul" (Ez. 47:9). De asemenea, natiunile care sunt infatisate prin apele marii, vor primi bucuria vietii divine; caci, fara a fi nascut din nou, nimeni nu poate intra in Imparatia lui Dumnezeu, nici sa o vada (Ioan 3:3,5). Oricare ar fi forma exterioara a acestei Imparatii, nasterea din nou este conditia pentru a avea parte de ea. Vor mai exista inca pe pamant mlastini si iazuri care nu vor fi vindecate si ele vor ramane sarate (Ez. 47:11). Chiar in vremea cand dreptatea va domni, nu va fi totul perfect. Carnea va fi aceeasi carne, si vor fi multi oameni care nu se vor supune Domnului decat in exterior. Acesta este omul, - chiar in fata harului, puterii si gloriei Domnului!
     Este interesant de vazut ca alaturi de acest rau, va fi, de asemenea, un rau dublu (Ez. 47:9), ceea ce Zaharia 14 confirma: "Si va fi asa: In ziua aceea vor izvori ape vii din Ierusalim: jumatate din ele spre marea de rasarit (Marea Moarta) si jumatate din ele spre marea de apus (Marea Mediterana); asa va fi si vara si iarna" (Zah. 14:8). Aceasta va fi o binecuvantare vasta.
     Alaturi de toate aceste asemanari, vor exista, de asemenea, diferente fata de cetatea cereasca Ierusalim. In ea totul va fi perfect; cetatea cereasca nu va avea nicio mlastina, niciun iaz, niciun loc steril. Raul insusi, ca tot ce reflecta sfera cereasca, va fi curat si stralucitor ca cristalul. Nu se vorbeste decat de un singur rau de viata. Nu se vorbeste de impartirea in mai multe rauri. Aici gandul principal nu este cel al unei binecuvantari universale a omului pe pamant.
     Faptul ca exista doar un singur rau ar trebui sa fie mai de graba reprezentarea binecuvantarii si bucuriei comune a locuitorilor cetatii. Si aceasta deoarece raul nu are in mod direct caracterul de a da viata, ci mai degraba de a reimprospata si a stimula. Locuitorii cetatii se bucura, prin har, de mult timp de posesiunea vietii eterne. Dar, viata eterna are nevoie, ca si viata naturala, de sprijin si intarire prin intermediul sursei sale. Dar ne vom opri asupra acestor ganduri in versetul urmator cand vom vorbi despre pomul vietii.


     9.1.3     Tronul lui Dumnezeu si al Mielului

     Vazatorul vede raul iesind din tronul lui Dumnezeu si al Mielului. Este pentru prima data cand se vorbeste aici despre tronul Mielului. In capitolul 4 si 5 am vazut deja tronul lui Dumnezeu, si Mielul stand in mijlocul tronului. Tronul lui Dumnezeu este deci distinct de tronul Mielului. Fulgere, glasuri si tunete ieseau din tron, si sapte faclii ardeau inaintea tronului. Scurta perioada dintre rapirea Adunarii si aparitia lui Hristos in putere va fi caracterizata printr-un cuvant: judecata.
     Totusi, aici este vizibila o noua forma de guvernamant. Este vorba despre tronul lui Dumneze si al Mielului. Dumnezeu si Mielul sunt legati impreuna, pusi pe aceeasi treapta (*); este doar un singur tron. In timpul Imparatiei de o mie de ani Dumnezeu va guverna, cerurile vor guverna, asa cum a prezis Daniel. Aceasta va constitui o binecuvantare speciala. Dar Dumnezeu va fi revelat asa cum a fost revelat in harul Sau desavarsit in Hristos Isus, Mielul lui Dumnezeu. Maretia si puterea Unuia se vor uni, si daca avem dreptul sa spunem asa, la harul si blandetea Altuia, pentru a conferi guvernarii lui Dumnezeu, din acel timp, propriul Sau caracter. Acestea vor fi, in mod efectiv, zile si ani binecuvantati!

     (*) Avem aici un nou exemplu despre ceea ce gasim in scrierile lui Ioan, ca Dumnezeu si Hristos sunt numiti in acelasi timp, si prin aceasta, pusi pe aceeasi treapta. In epistola sa, faptul acesta merge uneori pana acolo incat nu se poate distinge cu precizie cine sau ce Persoana a Dumnezeirii este avuta in vedere in mod special. Nu intelegem gresit intentia Duhului lui Dumnezeu in acest mod de exprimare: este vorba de a arata ca Hristos este Dumnezeu. Un frumos exemplu suplimentar al acestei contopiri se gaseste in v. 3 al capitolului nostru 22.

     Faptul ca raul de apa vie "iesea din tronul lui Dumnezeu si al Mielului", ne fac sa deducem doua lucruri:
          - Guvernarea  eterna a lui Dumnezeu intemeiata pe terenul unei rascumparari implinite va forma sursa inepuizabila a acestui rau, care ne prezinta plinatatea Duhului si a vietii.
          - Tronul lui Dumnezeu si al Mielului va oferi siguranta pentru ca raul sa curga etern. Nu va seca niciodata.

     Ce fericire inexprimabila va fi pentru cei rascumparati in cer! Pentru eternitate ei se vor bucura de harul lui Dumnezeu revelat in Hristos Isus, si vor fi improspatati in el. Binecuvantarile harului lui Dumnezeu, care se vor reinnoi etern, se vor revarsa in inima lor si-i va face fericiti in mod desavarsit. Si o adorare care nu va inceta niciodata se va inalta din inimile lor spre Cel care este izvorul a toate. - "O, Dumnezeul nostru, ce va insemna aceasta"!


     9.2     Pomul vietii - 22:2

     O caracteristica importanta este adaugata in legatura cu strada cetatii si raul vietii:

               "In mijlocul strazii ei si a raului, de o parte si de alta, era pomul vietii, facand douasprezece roade, dandu-si rodul in fiecare luna; si frunzele pomului sunt pentru vindecarea natiunilor" (Apoc. 22:2).

   
     9.2.1     In mijloc
 
     In afara de strada larga (*) a cetatii si de raul ca cristalul, Ioan vede inca un pom, pomul vietii (**). Situarea "geografica" a strazii si a pomului nu ne este precizata. Este adevarat ca daca ne raportam la cuvintele introductive "in mijlocul strazii ei" din versetul precedent, atunci raul curge prin mijlocul strazii largi a cetatii. Multi traducatori sunt de acord cu aceasta. Dimpotriva, daca raportam aceste cuvinte la ceea ce urmeaza, atunci strada si raul merg impreuna alaturi cu pomul la mijloc. De fapt, multi comentatori merg pana acolo incat spun ca intre rau si strada cetatii este un fel de parc plin cu "lemn de viata". Daca cineva se afla "pe aceasta parte" (de exemplu pe strada) si priveste spre rau, sau se afla pe cealalta parte (pe rau) si priveste spre strada - in ambele situatii se vede totdeauna lemnul sau pomul vietii intre cele doua. Acesta este un gand imbucurator cand se stie despre Cine vorbeste lemnul!

     (*) Cuvantul grec pentru strada - plateia - desemneaza o strada publica, larga, unde circula multi.

     (**) In expresia "pomul vietii", articolele lipsesc in greaca, atat la "pom" cat si la "viata". Pe de alta parte, pentru "pom", nu este folosit cuvantul normal "dendron" ( δένδρον), ci cuvantul "xylon = lemn", care este atat de des folosit si in sens figurativ, in mod exclusiv, pentru crucea Domnului (Fapte 5:30 ; 10:39; 13:29 ; Gal. 3:13 ; 1 Pet. 2:24). S-ar putea traduce "lemnul vietii". Dar cuvantul uzual "lemn" este folosit adesea intr-un sens care marcheaza un element izolat, astfel ca traducerea "pomul vietii" este absolut corecta. In orice caz este vorba de lemn, sau de un pom care este caracterizat prin viata. Trebuie subliniat ca traducerea greaca a Vechiului Testament "Septuaginta" foloseste totdeauna cuvantul "lemn = xylon" pentru pomul din Geneza 2.


     9.2.2     Accesul la pomul vietii

     Chiar daca nu putem preciza cu certitudine situarea geografica, aceasta nu are niciun efect asupra intelegerii a ceea ce ne este comunicat in mod simbolic in acest verset.
      In primul rand, ne gandim cu siguranta la faptul ca a existat un pom al vietii la inceputul istoriei umanitatii. Dar, Dumnezeu a trebuit sa interzica accesul omului la acest pom din gradina Edenului prin heruvimi si prin sabia de foc care se rotea in toate directiile (Gen. 3:24). De ce? Ah! deoarece primul cuplu a mancat dintr-un alt pom, cel al cunostintei binelui si raului, despre care Dumnezeu i-a poruncit sa nu manance (Gen. 2:17). Chiar daca Duumnezeu l-a alungat pe om din gradina, acest act de judecata includea in acelasi timp si o parte de indurare: daca omul ar fi mancat atunci din pomul vietii, dupa ce el a cazut in pacat (in mod evident el n-o facuse mai inainte), ar fi insemnat pentru el o viata permanenta in nenorocire si chin pe pamant.
     Pomul cunostintei binelui si raului a fost numit pe drept pomul responsabilitatii. In mod efectiv, omul a fost pus sub o responsabilitate in legatura cu acest pom si porunca de a nu manca din el: era responsabilitatea de a asculta de Dumnezeu Creatorul. Omul a falimentat, el s-a increzut mai mult in sarpe decat in Creatorul sau. Rezultatul a fost ca accesul la pomul vietii i-a fost oprit. Efectul trist al pacatului primului om se vede pana astazi in faptul ca moartea a trecut asupra tuturor oamenilor (Rom. 5:12).
     Acum, acesti doi pomi din gradina Edenului se refera la Domnul nostru Isus Hristos, la El care altadata a fost atarnat pe lemn. Acolo pe cruce, El a luat locul pacatosului si a rezolvat in mod desavarsit chestiunea responsabilitatii omului inaintea lui Dumnezeu; ca mort si inviat, a devenit pomul vietii pentru toti cei care cred in El. Pentru acest motiv, in paradisul lui Dumnezeu, nu va mai fi decat un singur pom, pomul vietii. Este o imagine a lui Hristos in glorie ca viata celor rascumparati.
     Celalalt pom, cel al responsabilitatii, nu va mai fi. In mod asemanator, nu vor mai fi patru rauri, ci unul singur, cel cu apa vietii, asa cum va fi decat un pom. Cerul nu mai este scena de punere la proba a omului. Pe pamant a fost dupa gandul lui Dumnezeu; dar in cer nu mai este nimic si nimeni de pus la proba. Nu este acesta un gand imbucurator? Tot ce aminteste de responsabilitate, de disciplina, de punere la proba si alte lucruri asemanatoare nu-si vor mai gasi niciun loc in cer.
     Pozitia pomului vietii - in mijloc - arata, de asemenea, un lucru foarte clar: Hristos va fi in cer centrul toturor celor care Il urmeaza pe Miel; toti rascumparatii vor avea acces inaintea lui, un acces care va ramane deschis si fara nicio piedica. El va fi accesibil in mod absolut pentru fiecare din ai Sai, nu doar ca principiu, ci de asemeni si practic. Niciun heruvim nu va putea vreodata sa interzica accesul inaintea Lui. Il vom vedea asa cum este, si ne vom desfata in El nestingheriti. Aceasta ne duce la un alt punct important.


     9.2.3     Roadele si frunzele

     Asa cum s-a aratat deja, era promis invingatorului din scrisoarea catre Efes ca va putea sa manance din pomul vietii, care este in paradisul lui Dumnezeu (2:7). Aici, la sfarsitul cartii Apocalipsa, vedem implinirea acestei promisiuni.
     Pomul facea douasprezece roade, in fiecare luna rodul sau. Aceste roade ale pomului, aduse totdeauna noi, sunt destinate in diversitatea lor, pentru bucuria sfintilor ceresti. De fapt, bucuriile acestei cetati sunt totdeauna noi si desavarsite! Nu doar ca vom fi improspatati de rauri de bucurie si har ("raul vietii"), ci ne vom bucura in mod desavarsit de Hristos Insusi ("pomul vietii") - de El care este deja viata noastra (Col. 3:4).
     Atingem aici un principiu care este de mare importanta si pentru noi astazi: viata eterna pe care noi credinciosii o avem, nu este independenta de sursa ei. Cu siguranta, cine crede in Fiul, are viata eterna (Ioan 3:36 ; 6:40 ; 1 Ioan 5:13). Acesta este un fapt de neclintit: Dumnezeu ne-a dat viata eterna. Dar, dupa cum ne invata 1 Ioan 5, aceasta viata este in Fiul Sau (v. 11). Numai cel care are pe Fiul, are viata. Viata (sursa ei, centrul ei propriu) nu este in noi, ci in Hristos, ea este "in Fiul Sau". De acest fapt este legat, pe de-o parte, adevarul imens ca aceasta viata pe care o avem nu poate fi nici pierduta nici luata de cineva. Dar partea care ne preocupa cel mai mult acum, este ca aceasta viata nu poate fi despartita de sursa ei, ci ea are nevoie sa fie permanent intarita si stimulata prin El Insusi. Aceasta este, cred, ceea ce ne este infatisat prin cele douasprezece roade. Chiar si in cer, viata din noi va avea nevoie sa fie sustinuta de Dumnezeu Insusi, asa cum este cazul pentru trupurile noastre naturale.
     Cu greu ne putem imagina astazi ce desfatare va fi sa ne bucuram de Persoana Domnului nostru fara nicio piedica  si de-o maniera desavarsita si permanent reinnoita. Va fi o fericire absoluta. Totusi, noi stim deja putin despre ce vorbim. Caci inca de acum, de pe pamant, nu am experimentat noi privilegiul de a ne bucura de El ca "mana" si ca "boabele prajite din tara"? Numai ca astazi totul este in slabiciune si in parte. In timpul de atunci, perfectiunea impartita va disparea, si vom cunoaste asa cum si noi am fost cunoscuti, adica vom cunoaste intr-o masura desavarsita si intr-un mod absolut (1 Cor. 13:10,12). A-L cunoaste pe El, este ceea ce constituie viata eterna: "Si aceasta este viata eterna, sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu" (Ioan 17:3). In El, Mielul, Il vom cunoastem pe Dumnezeu, si aceasta va fi ca hrana pentru noi. Asa cum s-a remarcat deja, principiul este deja adevarat inca de astazi. Daca mireasa din Cantarea Cantarilor spunea deja: "La umbra lui m-am desfatat si m-am asezat; si rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele" (Cant. 2:3), cat de mult o vom experimenta noi in cer.
     Faptul ca numarul doisprezece revine inaintea noastra cu ocazia acestor douasprezece roade, aceasta intareste ceea ce am spus deja: Din punct de vedere temporal, aici ne aflam inca in perioada Imparatiei de o mie de ani, unde lucrurile lui Dumnezeu in legatura cu pamantul trebuie sa fie administrate, si ele trebuie sa fie facute prin sfintii ceresti. Ei se vor bucura de roadele pomului vietii, dar de ceea ce se bucura este clar ca nu va fi doar pentru ei insisi.
     De-o maniera care nu ne este revelata, ei vor retransmite binecuvantarile pe care le-au experimentat ei insisi, locuitorilor de pe pamant, astfel ca, pe pamant, va fi o reproducere a lucrurilor din cer (Ez. 47:12).
     Ne amintim ca starea eterna nu va mai fi caracterizata de prezenta diferitelor natiuni si popoare asa cum este pe pamant (21:3). Aceasta nu va fi populata decat de oameni glorificati care, in mod natural, nu vor avea nevoie de nicio vindecare. Dar, in timpul Imparatiei de o mie de ani, in afara de Israel, poporul pamantesc al lui Dumnezeu, vor fi multe natiuni care vor veni "din necazul cel mare" (7:14). Ele vor avea nevoie de vindecare. Lor le sunt destinate frunzele pomului: "si frunzele pomului sunt pentru vindecarea natiunilor". In ce mod aceasta vindecare va fi facuta din cetatea cereasca pe pamant nu ne este spus. Dar in timpul domniei de pace a Domnului nostru, va exista o legatura directa intre metropola cereasca si pamant, si, fara indoiala, rascumparatii din cer vor fi canale de binecuvantare.
     Rezumand aceste versete, putem spune: cele douasprezece roade vor constitui intr-o zi hrana noastra in cer, frunzele vor fi destinate pentru vindecarea natiunilor de pe pamant. In ceea ce priveste lumina sau guvernarea sau vindecarea, natiunile de pe pamant vor fi in toate privintele dependente de Ierusalimul ceresc, Adunarea lui Dumnezeu in glorie. Ce privire ne dau toate acestea spre inima lui Dumnezeu care a dorit sa fie asa! Cat de mult se vor manifesta "in veacurile viitoare" in cer si pe pamant "nemarginitele bogatii ale harului Sau, in bunatate fata de noi, in Hristos Isus" (Efes. 2:7)! Lui sa-I fie adusa, in toata eternitatea, recunostinta si adorarea, prin Domnul si Mantuitorul Isus Hristos, care ne-a iubit  si S-a dat pe Sine pentru noi!
   
   

vineri, 5 octombrie 2018

                             

                               Am vazut cerul deschis                                                                                                                    Apoc.  cap. 21:24-27

                                                                   - XX -
                                                              (continuare din 17.09.2018)


      Christian Briem


     8.1.9     Legaturile cetatii cu pamantul - 21:24

           "Si natiunile vor umbla in lumina ei si imparatii pamantului ii vor aduce gloria lor"            (Apoc. 21:24).

     Am vazut ca Mielul este Cel care raspandeste in mod real lumina divina, si ca El o va face si in timpul Imparatiei de o mie de ani. Cetatea, Adunarea in glorie, isi va primi lumina sa prin Domnul Isus. Ea nu are nevoie de o alta lampa. Desfasurarea gloriei lui Dumnezeu o va indunda si o va face fericita. Cine va putea masura maretia acestei binecuvantari, chiar si cu aproximatie?
     Dar in afara de sfintii ceresti care alcatuiesc Adunarea, vor exista, de asemenea, rascumparati pe pamant. Si ei, de asemenea, au nevoie de lumina pentru a umbla. Ei vor obtine aceasta lumina prin Adunarea glorificata. Dupa cum s-a remarcat deja, cetatea cereasca va fi atunci asemenea unui corp ceresc care radiaza lumina pe bolta cereasca. O minunata iluminare morala va raspandi din gloria care i-a fost data, peste natiunile de pe pamant care au fost crutate de judecati.
     Ce gand maret ca Adunarea sa fie mijlocul sau instrumentul in mana lui Dumnezeu prin care oamenii de pe pamant trebuie sa primeasca lumina cu privire la gandurile lui Dumnezeu! Ca in timpul prezent ea nu se comformeaza acestei chemari decat intr-o maniera foarte mica, aceasta nu schimba cu nimic faptul ca si astazi nu este nicio lumina pentru lumea din afara Adunarii lui Dumnezeu. "Ca sa fiti fara cusur si cutati copii ai lui Dumnezeu fara vina in mijlocul unei generatii strambe si pervertite, in care straluciti ca niste luminatori in lume, tinand sus Cuvantul vietii" (Filip. 2:15-16).
     De ce astazi copiii lui Dumnezeu stralucesc atat de putin ca luminatori, de ce tin ei Cuvantul vietii intr-un mod atat de jos inaintea oamenilor? Raspunsul este pentru noi toti, mai mult sau mai putin, un subiect de rusine: pentru ca noi insine ne-am lasat prea putin luminati de adevarata lumina; fiindca dragostea pentru Domnul si Mantuitorul nostru s-a racit in mare masura; deoarece deschidem prea putin inimile noastre in fata razelor Sale pline de iubire si caldura! Nu vrem sa luam ca stimulent perspectiva ca intr-o zi natiunile de pe pamant vor primi lumina de la Adunarea glorificata, pentru a ne deschide si a fi mai dependenti, inca de astazi, Domnului nostru? Numai in acest fel putem fi in stare sa facem cunoscut in afara gloria Persoanei Sale. In gloria cerului, afectiunile noastre vor apartine Rascumparatorului nostru, si datorita acestui lucru vom fi in stare sa trimitem spre altii lumina Persoanei Sale si gandurile lui Dumnezeu, fara nici cea mai mica piedica.
     Oamenii de pe pamant vor vedea pe credinciosii din timpul harului imbracati cu gloria lui Dumnezeu, in timp ce astazi ei sunt dispretuiti si caracterizati de slabiciune. Domnul Isus va fi in ziua aceea "glorificat in sfintii Sai si privit cu uimire (sau "admirat") in toti cei care au crezut" (2 Tes. 1:10). Cu privire la gloria care le-a fost data, lumea va cunoaste ca Dumnezeu i-a iubit asa cum L-a iubit pe Fiul Sau (Ioan 17:22,23). Aceasta nemarginita "bunatate fata de noi", cum o numeste apostolul in epistola catre Efeseni (2:7), le va pune clar sub ochi imensele bogatii ale harului lui Dumnezeu, astfel ca in aceasta lumina minunata, ei vor recunoaste de asemenea, in adevaratul sau caracter, ceea ce a facut Dumnezeu cu ei insisi. Si astfel totul va conduce la glorie si lauda fata de Dumnezeu prin Isus Hristos Domnul nostru. Noi ne vom bucura de aceasta.
     Faptul ca se vorbeste aici despre natiuni si de imparatii pamantului, confirma ceea ce am spus mai inainte, si anume ca acest pasaj nu descrie starea eterna. Descrierea starii eterne se sfarseste la v. 8 din capitolul nostru. Ceea ce avem aici este mai degraba un tablou al relatiilor Adunarii glorificate cu pamantul in timpul Imparatiei de o mie de ani. In starea eterna nu exista natiuni, nici imparati: acolo nu este vorba decat de cortul lui Dumnezeu pe de-o parte, si de cei rascumparati de pe pamantul cel nou pe de alta parte.
     Dar in timpul domniei de pace a lui Hristos pe pamant, natiunile de pe pamant vor veni la Ierusalim pentru a-L adora pe Iehova (Yahwe = Domnul ; in fr. L' Eternel = Cel vesnic), si chiar vor trebui sa vina acolo o data pe an (Zah. 14:16-19) daca vor sa fie binecuvantate. Cine nu se poate bucura de cuvintele profetului Isaia care descriu aceste timpuri binecuvantate care vor avea loc pe pamant? "Si natiunile vor veni la (sau "vor umbla in") lumina ta, si imparatii la stralucirea zorilor tale. Ridica-ti ochii in jur si priveste! Toti se aduna laolalta, vin la tine: fiii tai vor veni de departe si ficele tale vor fi purtate pe brate. Atunci vei vedea si te vei lumina si-ti va bate inima si se va largi; pentru ca belsugul marii se va intoarce la tine, bogatiile natiunilor vor veni la tine" (Is. 60:3-5). Si putin mai departe se spune: "Gloria Libanului va veni la tine... ca sa impodobeasca locul sfantului Meu locas; si voi face glorios locul picioarelor Mele. Si fiii celor care te-au facut sa suferi vor veni, plecandu-se inaintea ta; si toi cei care te-au dispretuit se vor pleca la asternutul (Lit. "talpile") picioarelor tale si te vor numi < Cetatea Domnului >, < Sionul Sfantului lui Israel>" (Is. 60:13-14; de asemenea si 66:12).
     Aceste cuvinte nu ne fac sa gandim in mod natural la imparateasa din Seba venita dintr-o tara indepartata pentru a vedea gloria lui Solomon si sa invete intelepciunea lui? Ea a venit "cu un alai foarte mare" la Ierusalim, si atunci cand s-a hotarat sa se intoarca in tara ei, este spus : "Si ea a dat imparatului o suta douazeci de talanti de aur si foarte multe mirodenii si pietre scumpe; n-au mai venit atatea mirodenii ca cele pe care le-a dat imparateasa din Seba imparatului Solomon" (1 Imp. 10:2,10). De fapt este o frumoasa imagine despre ceea ce se va intampla in timpul domniei adevaratului Solomon! Hristos va domni pe pamant impreuna cu sfintii Sai ceresti, si norul ( Șekina) gloriei lui Dumnezeu va locui intre heruvimi, in templul din Ierusalim, reconstruit atunci (Ps. 99). "Imparatii Tarsisului si ai insulelor vor aduce daruri, imparatii din Seba si Saba vor prezenta tribut. Da, toti imparatii se vor pleca inaintea lui, toate natiunile ii vor sluji" (Ps. 72:10,11).
     Aceste versete arata in mod vizibil ca in timpul Imparatiei de o mie de ani o relatie si o legatura stabila va exista intre Ierusalimul ceresc si Ierusalimul pamantesc, intre cer si pamant. Caci, atunci cand este zis in versetul nostru din Apocalipsa ca imparatii pamantului vor aduce gloria lor in cetatea cereasca Ierusalim, putem intelege prin aceasta expresia unui tribut de omagiu si recunostinta, pe care ei il vor plati adevaratului tron de guvernare al lui Hristos. Ei nu vor intra in mod efectiv in cetatea cereasca, ci vor aduce darurile lor in Ierusalimul pamantesc. Nu vor exista legaturi directe ale locuitorilor de pe pamant cu cerul. In legatura cu v. 10, am vazut deja ca cetatea sfanta Ierusalim nu va veni in mod direct pe pamant in timpul Imparatiei de o mie de ani. In schimb, aceasta va avea loc in starea eterna (v.2).


     8.1.10     Fara noapte - 21:25-26

          "Si portile ei nicidecum nu vor fi inchise ziua, pentru ca noapte nu va fi acolo. Si i se vor aduce gloria si onoarea natiunilor" (Apoc. 21:25-26).

     Portile metropolei ceresti nu vor fi inchise ziua: aceasta este aratat in mod clar in legatura cu ceea ce se spune in v. 24; caci in v. 26 gandul este repetat si extins prin faptul ca natiunile vor aduce glorie si onoare acolo, si nu doar imparatii. Nu va fi niciun obstacol in acest domeniu. Acest fapt este confirmat printr-un cuvant al profetului Isaia care se refera mai intai la Ierusalimul pamantesc: "Si portile tale vor fi mereu deschise, nu se vor inchide nici zi, nici noapte, ca sa se aduca la tine bogatia natiunilor si sa fie condusi imparatii lor" (Is. 60:11).
     Or motivul pentru care portile nu vor fi inchise ziua, ascunde inca un alt gand: nu va mai fi noapte, si deci nicio amentintare de vreun pericol sau vreun dusman impotriva cetatii. Neemia se vede obligat sa ceara inchiderea portilor Ierusalimului pe timpul noptii (Neemia 7:3 ; 13:19), pentru a nu facilita patrunderea vrajmasilor protejati de intuneric. Aceasta trebuie sa facem si noi astazi, caci din punct de vedere moral acum este noapte (Rom. 13:12). In acest timp al responsabilitatii omului, trebuie vegheat la porti, si Adunarea Dumnezeului celui viu trebuie sa fie protejata de patrunderea raului moral sau doctrinal. Dar atunci cand adevarata Biserica isi va atinge scopul etern al chemarii sale, - si din momentul rapirii sale, ea va fi deja in starea in care va ramane pentru eternitate, - atunci timpul de punere la proba al omului in responsabilitatea sa va inceta pentru totdeauna.
     Noaptea nu va mai fi in aceasta sfera. Noaptea lepadarii lui Hristos, "noaptea lacrimilor" cu toate necazurile si suferintele se va sfarsi pentru totdeauna. Totul va fi asemenea unei zile stralucitoare unice. Niciun nor intunecat nu va umbri vreodata gloria lui Dumnezeu, nicio sursa de ingrijorare nu va paraliza curajul nostru. Inca de astazi noi suntem "ai zilei" (1 Tes. 5:8), dar noaptea ne inconjoara si ne preseaza din toate partile. Dar atunci nu va mai fi nicio posibilitatea de a pacatui.
     Iubit credincios pelerin, noi ne grabim spre acea zi! "Ziua este aproape" si "mantuirea noastra este mai aproape decat atunci cand am crezut". Sa ne ridicam capul, plini de credinta, si sa ne continuam drumul fara frica! Noi stim care este sfarsitul sau: acesta va fi gloria, va fi Hristos.


     8.1.11     Raul nu poate intra - 21:27

     Ultimul verset care incheie atat sectiunea cat si capitolul, subliniaza ceea ce am invatat deja in legatura cu portile cetatii:

          "Si nimic intinat nu va intra nicidecum in ea, nici cine practica uraciune si minciuna, ci numai cei scrisi in cartea vietii Mielului" (Apoc. 21"27).

     Adunarea glorificata nu va mai fi corupta nici de Satan nici de om, asa cum s-a intamplat cu ea ca martor responsabil al lui Dumnezeu pe pamant. Adevarata Biserica se odihneste acum in intregime pe rascumparare, dar a fost placut lui Dumnezeu sa o puna, in timpul prezent si intr-un anumit sens, sub o obligatie de responsabilitate a omului. Rezultatul acestei puneri la proba ne este cunoscut: ca organism responsabil, biserica a falimentat in intregime. Dar atunci, in acest timp al Imparatiei de o mie de ani, dupa cum am vazut nu va mai fi noapte. Aceasta inseamna ca Dumnezeu nu mai pune niciodata pe nimeni la proba in cer. Locuinta lui Dumnezeu nu este domeniul de punere la proba pentru om. Din clipa in care adevarata Biserica isi atinge scopul sau in gloria lui Dumnezeu, Dumnezeu o va pastra in mod absolut prin puterea Sa.
     Harul si iubirea divina au facut din ai Sai aceasta cetate glorioasa, si dreptatea si puterea divina vor indeparta de ea, de o maniera inflexibila, ceea ce nu corespunde sfinteniei Sale. In ea nu va intra nimic intinat, nicio uraciune sau minciuna. Desi portile cetatii raman permanent deschise, astfel ca binecuvantarea lui Dumnezeu sa se reverse neimpiedicata din cer spre pamant, dimpotriva nimic nu se poate apropia de ea care sa fie in vreun fel susceptibila de intinare. Cat de fericit este acest gand, iubiti prieteni! Nimeni nu trebuie sa se framante sau sa-si fac griji pentru a sti daca un lucru atat de frumos ar putea sa fie din nou stricat prin patrunderea raului. Astfel de sentimente nu ne sunt straine astazi, dar atunci ne vom aminti de ele cel mult ca de apa varsata.
     Astazi Satan a cufundat pamantul in intinare, uraciune si minciuna. Domnul Isus la caracterizat ca tatal minciunii (Ioan 8:44). Nenumarate miliarde de oameni l-au urmat pe acest inselator, si s-au intinat prin intinaciuni morale si uraciuni ingrozitoare. Miliarde de oameni au practicat o idolatrie ingrozitoare, miliarde de oameni au iubit minciuna si intunericul mai mult decat adevarul si lumina. Niciunul dintre ei nu vor putea vreodata sa intre in cetatea cereasca a lui Dumnezeu. Apostolul Pavel a trebuit sa le reaminteasca din nou credinciosilor din Corint de unde au iesit si ca unii dintre ei au fost curvari, idolatri, adulteri, afemeiati, homosexuali, hoti, lacomi de bani, betivi, defaimatori, hrapareti. Apostolul spune ca astfel de oameni nu vor mosteni Imparatia lui Dumnezeu (1 Cor. 6:9-11). Fie ca nimeni sa nu se lase antrenat la o astfel de inselatorie! In ultimele capitole ale Bibliei, este aratat inca odata intr-un mod categoric unde vor fi pacatosi nerascumparati: nu in cetate, ci in afara! "Afara sunt cainii si vrajitorii si curvarii si ucigasii si idolatrii si oricine iubeste si practica minciuna" (Apoca. 22:15). Acest "afara" este echivalent cu "iazul care arde cu foc si pucioasa, care este moartea a doua" (Apoc. 21:8).
     In timpul domniei de o mie de ani pe pamant, vor mai fi inca pacate manifestate in mod evident, si Domnul ii va judeca pe loc pe cei rai (Ps. 101:8) ; Is. 66:24). Dar in cetatea cereasca niciun nerascumparat nu va avea acces. Aceasa arata din nou ceea ce am zis deja, ca Adunarea a ajuns deja la starea sa stabila si eterna odata cu rapirea sa la cer. Pentru noi, preaiubitilor , eternitatea incepe odata cu intrarea in cer. Scenele de pe pamant pot fi si vor fi supuse schimbarilor, dar Adunarea lui Dumnezeu va ramane pentru eternitate in starea si pozitia pe care harul lui Dumnezeu i-a conferit-o.
     Pana aici nu am avut inaintea noastra decat parti negative, cine sau ce nu va intra in cetate. Dar Ierusalimul ceresc nu se va ocupa doar cu excluderea raului: se va ocupa si cu binele. Aceasta parte pozitiva ne este, de asemenea, prezentata. Doar cei ale caror nume sunt scrise in cartea vietii Mielului vor intra in cetate. Versetul 14 din capitolul urmator arata cum se dobandeste "dreptul" de a intra pe porti in cetate: doar prin spalarea hainelor, adica a fi gata sa fie curatit de intinaciunile vietii in sangele Mielului.
     Noi ne-am ocupat deja cu cartea vietii in legatura cu capitolul 20 v. 21; aceasta carte a vietii este numita aici "cartea vietii Mielului". Adaugarea cuvantului "Mielului" ne aminteste aici cine a venit altadata in lume pentru a ridica pacatul lumii (Ioan 1:29). Ce privilegiu de nedescris de a gasi iertarea pacatelor in sangele Sau! Acesta este singurul mijloc care il poate face in stare pe om sa aiba acces la binecuvantarea ceresca care ne este prezentata in aceste imagini.
     Cand in acest capitol si in urmatorul, ni se spune de cei care intra pe porti in cetate, este aratat prin aceasta ca sfintii din alte dispensatii, sfintii care nu fac parte din Adunare, vor avea parte ca locuitori ai cetatii la binecuvantarile sale? Nu cred. Intentia Duhului Sfant in Apocalipsa nu este de a ne invata din cine este alcatuita Adunarea, sau care sunt sfintii care o compun. Sunt alte pasaje ale Noului Testament care le arata, de exemplu Efeseni 2:19-22 si 1 Petru 2:5. In loc de aceasta, binecuvantarile si relatiile Adunarii glorificate trebuie sa fie aratate aici, si trebuie sa fie clar cine va avea acces la aceste binecuvantari. Acesta pare sa fie sensul modului de exprimare al Duhului Sfant. La fel, v. 14 din capitolu 22, nu poate nicidecum sa fie interpretat altfel, dupa parerea mea. Vazand lucrurile in acest mod, cetatea cereasca este alcatuita din aceleasi persoane care o locuiesc. Acestea sunt doua imagini ale aceluiasi lucru. In imaginea cetatii, este pusa inaintea noastra starea de mireasa, sotia Mielului, iar cand este vorba de locuitori ne este prezentat mai degraba binecuvantarile personale ale indivizilor.

     Pe scurt, am vazut in capitolul 21 descrierea starii eterne in primele opt versete, apoi in sectiunea urmatoare (de la v. 9 pana la sfarsitiul capitolului), ne-a fost prezentata, intr-un fel de retrospectiva, relatiile pe care Adunarea, care se afla in cer, le va avea cu pamantul in timpul Imparatiei de o mie de ani. Totusi, acest tablou nu se incheie complet odata cu sfarsitul capitolului 21. Primele cinci versete din capitolul 22 apartin inca la aceasta descriere; ceea ce se schimba, este doar directia de privire a celui care contempleaza.  
aze