Am vazut cerul deschis Apoc. cap. 22:1-5
- XXI -
(continuare din 05.10.2018)
Christian Briem
9 Paradisul lui Dumnezeu
O noua scena se deschide inaintea vazatorului. Descrierea primei scene a inceput in capitolul 21:9. Ingerul i-a spus ca vrea sa-i arate mireasa, sotia Mielului. L-a condus apoi, in duh, pe un munte mare si inalt, si i-a aratat cetatea sfanta, Ierusalim, coborand din cer de la Dumnezeu. El incepe sa-i arate din nou o scena in capitolul 22. Vazatorul relateaza deci o a doua viziune. Aceasta a doua viziune se ocupa mai mult de ceea ce se afla in interiorul cetatii sfinte, cu binecuvantarile personale ale celor rascumparati, desi relatiile cu exteriorul nu sunt complet absente. Avand in vedere promisiunea invingatorului de la Efes (2:7), se poate spune: in aceasta a doua viziune ne este prezentat nimic mai putin decat "paradisul lui Dumnezeu".
9.1 Raul de apa a vietii - 22:1
"Si mi-a aratat un rau de apa a vietii, stralucitor ca cristalul, iesind din tronul lui Dumnezeu si al Mielului" (Apoc. 22:1).
In primele doua versete din capitolul 22, apar doua simboluri noi pentru a descrie cetatea sfanta sau paradisul lui Dumnezeu: raul de apa a vietii, si pomul vietii. Cele doua simboluri ne duc la primele capitole ale Bibliei, si pot sa ma intorc la ceea ce am spus in subtitlu "O retrospectiva remarcabila" (8.1.1) de la inceputul capitolului precedent, referitor la relatia dintre prima si noua creatie.
Ca urmare a acestui fapt, si pentru a profita din plin de aceste simboluri, nu trebuie sa pierdem din vedere profunda armonie dintre cetatea pamanteasca si cetatea cereasca a lui Dumnezeu. Va fi o legatura permanenta intre cetatea sfanta din cer si Ierusalimul pamantesc, De aceea ele corespund unul altuia. La fel cum cortul "facut de mana" era o copie a celui adevarat (Ev. 9:24), si dupa cum Moise, atunci cand a construit cortul, trebuia sa-l faca in totul dupa modelul care i s-a aratat pe munte (Ev. 8:5), asa si Ierusalimul pamantesc va fi in acel timp, in mare masura, o copie a Ierusalimului ceresc. Cu toate acestea, diferentele de principiu cu privire la felul de binecuvantari nu sunt atinse nici ridicate.
9.1.1 Dumnezeu, izvorul oricarei binecuvantari
Ioan vede un rau de apa a vietii, stralucitor ca cristalul, iesind din tronul lui Dumnezeu si al Mielului si curgand prin cetate. Fara a intra mai mult, pentru moment, in expresia "tronul lui Dumnezeu si al Mielului". invatam aici ca Dumnezeu este punctul de plecare si, propriu-zis, izvorul oricarei binecuvantari. Sfanta Scriptura se foloseste in mod regulat de imaginea unui rau de apa pentru a arata harul lui Dumnezeu in puterea sa, care da viata si care intretine viata.
Este ceea ce vedem deja in gradina Edenului. "Si un rau iesea din Eden ca sa ude gradina; si de acolo se impartea si se facea patru brate" (Gen. 2:10). Cu siguranta, in gradina Eden este vorba despre rau in sens literal. Cu toate acestea, exista si un sens figurativ: dupa cum raul care iesea din gradina se impartea in patru rauri, tot asa Dumnezeu, in harul Sau, se ocupa de omul cazut in pacat, de-o maniera universala, si de aceasta ne vorbeste cifra patru. Dar cum a raspuns omul fata de harul lui Dumnezeu, fata de caile Sale de har aratate fata de el?
Doua rauri sunt inca cunoscute, Eufrat si Tigru. Ele ne dau un anumit raspuns la aceasta intrebare. Cele doua rauri sunt in legatura cu istoria poporului Israel. Putem vedea aici, dupa exemplul acestui popor, ceea ce este omul intr-adevar. Deoarece poporul lui Dumnezeu de altadata, pe care Dumnezeu l-a ales dintre toate popoarele pamantului, a parasit pe Dumnezeul sau si s-a indreptat spre idoli, Dumnezeu a trebuit in final sa-l duca in captivitate: imparatia celor zece semintii, ale lui Israel, a mers in robia asiriana, si putin mai tarziu, imparatia celor doua semintii, ale lui Iuda, in robia babiloniana. Dar capitala Asiriei, Ninive, este pe malul Tigrului, si Babel, capitala babiloniana a fost construita pe malul Eufratului. Invatam de aici lectia foarte serioasa ca omul este rau si iremediabil, ca el a respins caile de har ale lui Dumnezeu, si, in consecinta, nu ramane nimic altceva de facut pentru Dumnezeu decat sa-l aduca la judecata. Aceasta este la fel de adevarat si in timpul prezent cand Dumnezeu S-a descoperit de o maniera mult mai glorioasa in crestinatate.
Atunci,planurile de har ale lui Dumnezeu au esuat? A naufragiat El in scopurile Sale? A esuat El in caile Sale fata de om? A incetat El sa fie izvorul binecuvantarii pentru oameni? Scena Ierusalimului ceresc ne da raspunsul: deloc!
Cu toate acestea, inainte de a cerceta mai de aproape aceasta scena, am dori sa subliniem urmatorul principiu general: In fiecare epoca, din cei sase mii de ani ai istoriei umanitatii pana acum, Dumnezeu a fost si este punctul de plecare al binecuvantarii si al originii vietii, viata pamanteasca si inainte de toate viata spirituala. In aceasta privinta "raul lui Dumnezeu" este totdeauna "plin de apa" (Ps. 65:9) - pentru cel care stie sa-l foloseasca prin credinta. Aceasta este ceea ce credinciosii din toate timpurile au putut sa experimenteze, inclusiv in timpul nostru. "El va bea apa din parau pe cale, de aceea isi va inalta capul" (Ps. 110:7). Nu a fost aceasta adevarat de o maniera perfecta pentru Domnul si Mantuitorul nostru atunci cand a mers ca om aici jos drumul Sau pe acest pamant in dependenta de Dumnezeu?
Cu toate acestea, El era Fiul lui Dumnezeu, care putea sa dea apa vie, dupa cum a zis femeii samaritence (Ioan 4:10). Cel care bea din apa Lui, nu numai ca nu-i va ma fi sete, dar apa pe care El i-o va da va deveni in el un izvor de apa care va tasni in viata eterna (v. 14). Cel care crede in El, rauri de apa vie vor curge din launtrul sau. "Dar a spus aceasta despre Duhul pe care urmau sa-L primeasca cei care au crezut in El" (Ioan 7:37-39).
Invatam doua lucruri importante din cuvintele Domnului. Mai intai adevarul mentionat deja, si anume ca Dumnezeu (si acesta include pe Fiul lui Dumnezeu) este Daruitorul vietii eterne si Daruitorul Duhului Sfant care este puterea acestei vieti. Dar exista atunci a doua parte: prin faptul ca trupul credinciosului este templul Duhului Sfant (1 Cor.6:19), Duhul lui Dumnezeu in cel credincios face ca el insusi sa devina un izvor de binecuvantare pentru altii. Aceasta devine realitate in masura in care credinciosul in mod individual Il are pe Domnul Isus inaintea lui ca obiect al credintei. Suntem noi constienti de maretia binecuvantarii si, de asemenea, de responsabilitatea care rezulta din faptul ca Dumnezeu, Duhul Sfant, locuieste in noi ca izvor de binecuvantare si de viata pentru altii? "Si Dumnezeul sperantei sa va umple cu toata bucuria si pacea, in credinta, ca sa prisositi in speranta, in puterea Duhului Sfant" (Rom. 15:13).
Dar ceea ce este adevarat despre credincios in mod individual, este adevarat si cu privire la Adunare ca intreg; caci ea este, de asemenea, templul Duhului Sfant (1 Cor. 3:16-17). Dumnezeu, Dumnezeu Mantuitorul, a randuit ca ea sa fie un canal de binecuvantare pentru lume, "intr-un pamant sec si uscat, fara apa" (Ps. 63:1). Iata punctul de vedere sub care este vazuta Adunarea, in special in prima epistola catre Timotei - o directie pentru ochii nostri pe care o neglijam de multe ori. Desigur, raul harului si raul binecuvantarii care da viata inveseleste mai intai cetatea lui Dumnezeu, dupa cum fiii lui Core au exprimat-o atat de frumos: "Este un rau ale carui paraie inveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfantul locas al locuintelor Celui Preainalt" (Ps. 46:4). Dar, atunci cand Dumnezeu binecuvanteaza pe cineva, El o face pentru ca binecuvantarea si viata sa se raspandeasca.
9.1.2 Raul lui Dumnezeu in Imparatia de o mie de ani
Sa revenim la timpul Imparatiei de o mie de ani. Sa aruncam mai intai o privire pe scena pamanteasca din acel timp. Profetul Ezechiel a descris-o, si arata cum apa curgea de sub pragul casei lui Dumnezeu spre rasarit, ajungand un rau adanc. Dumnezeu este iarasi punctul de plecare al binecuvantarii, care se arata ca dand viata acolo unde ea ajunge: " pentru ca apele acestea vor curge pe acolo, si apele marii se vor vindeca; si totul va trai pe unde curge raul" (Ez. 47:9). De asemenea, natiunile care sunt infatisate prin apele marii, vor primi bucuria vietii divine; caci, fara a fi nascut din nou, nimeni nu poate intra in Imparatia lui Dumnezeu, nici sa o vada (Ioan 3:3,5). Oricare ar fi forma exterioara a acestei Imparatii, nasterea din nou este conditia pentru a avea parte de ea. Vor mai exista inca pe pamant mlastini si iazuri care nu vor fi vindecate si ele vor ramane sarate (Ez. 47:11). Chiar in vremea cand dreptatea va domni, nu va fi totul perfect. Carnea va fi aceeasi carne, si vor fi multi oameni care nu se vor supune Domnului decat in exterior. Acesta este omul, - chiar in fata harului, puterii si gloriei Domnului!
Este interesant de vazut ca alaturi de acest rau, va fi, de asemenea, un rau dublu (Ez. 47:9), ceea ce Zaharia 14 confirma: "Si va fi asa: In ziua aceea vor izvori ape vii din Ierusalim: jumatate din ele spre marea de rasarit (Marea Moarta) si jumatate din ele spre marea de apus (Marea Mediterana); asa va fi si vara si iarna" (Zah. 14:8). Aceasta va fi o binecuvantare vasta.
Alaturi de toate aceste asemanari, vor exista, de asemenea, diferente fata de cetatea cereasca Ierusalim. In ea totul va fi perfect; cetatea cereasca nu va avea nicio mlastina, niciun iaz, niciun loc steril. Raul insusi, ca tot ce reflecta sfera cereasca, va fi curat si stralucitor ca cristalul. Nu se vorbeste decat de un singur rau de viata. Nu se vorbeste de impartirea in mai multe rauri. Aici gandul principal nu este cel al unei binecuvantari universale a omului pe pamant.
Faptul ca exista doar un singur rau ar trebui sa fie mai de graba reprezentarea binecuvantarii si bucuriei comune a locuitorilor cetatii. Si aceasta deoarece raul nu are in mod direct caracterul de a da viata, ci mai degraba de a reimprospata si a stimula. Locuitorii cetatii se bucura, prin har, de mult timp de posesiunea vietii eterne. Dar, viata eterna are nevoie, ca si viata naturala, de sprijin si intarire prin intermediul sursei sale. Dar ne vom opri asupra acestor ganduri in versetul urmator cand vom vorbi despre pomul vietii.
9.1.3 Tronul lui Dumnezeu si al Mielului
Vazatorul vede raul iesind din tronul lui Dumnezeu si al Mielului. Este pentru prima data cand se vorbeste aici despre tronul Mielului. In capitolul 4 si 5 am vazut deja tronul lui Dumnezeu, si Mielul stand in mijlocul tronului. Tronul lui Dumnezeu este deci distinct de tronul Mielului. Fulgere, glasuri si tunete ieseau din tron, si sapte faclii ardeau inaintea tronului. Scurta perioada dintre rapirea Adunarii si aparitia lui Hristos in putere va fi caracterizata printr-un cuvant: judecata.
Totusi, aici este vizibila o noua forma de guvernamant. Este vorba despre tronul lui Dumneze si al Mielului. Dumnezeu si Mielul sunt legati impreuna, pusi pe aceeasi treapta (*); este doar un singur tron. In timpul Imparatiei de o mie de ani Dumnezeu va guverna, cerurile vor guverna, asa cum a prezis Daniel. Aceasta va constitui o binecuvantare speciala. Dar Dumnezeu va fi revelat asa cum a fost revelat in harul Sau desavarsit in Hristos Isus, Mielul lui Dumnezeu. Maretia si puterea Unuia se vor uni, si daca avem dreptul sa spunem asa, la harul si blandetea Altuia, pentru a conferi guvernarii lui Dumnezeu, din acel timp, propriul Sau caracter. Acestea vor fi, in mod efectiv, zile si ani binecuvantati!
(*) Avem aici un nou exemplu despre ceea ce gasim in scrierile lui Ioan, ca Dumnezeu si Hristos sunt numiti in acelasi timp, si prin aceasta, pusi pe aceeasi treapta. In epistola sa, faptul acesta merge uneori pana acolo incat nu se poate distinge cu precizie cine sau ce Persoana a Dumnezeirii este avuta in vedere in mod special. Nu intelegem gresit intentia Duhului lui Dumnezeu in acest mod de exprimare: este vorba de a arata ca Hristos este Dumnezeu. Un frumos exemplu suplimentar al acestei contopiri se gaseste in v. 3 al capitolului nostru 22.
Faptul ca raul de apa vie "iesea din tronul lui Dumnezeu si al Mielului", ne fac sa deducem doua lucruri:
- Guvernarea eterna a lui Dumnezeu intemeiata pe terenul unei rascumparari implinite va forma sursa inepuizabila a acestui rau, care ne prezinta plinatatea Duhului si a vietii.
- Tronul lui Dumnezeu si al Mielului va oferi siguranta pentru ca raul sa curga etern. Nu va seca niciodata.
Ce fericire inexprimabila va fi pentru cei rascumparati in cer! Pentru eternitate ei se vor bucura de harul lui Dumnezeu revelat in Hristos Isus, si vor fi improspatati in el. Binecuvantarile harului lui Dumnezeu, care se vor reinnoi etern, se vor revarsa in inima lor si-i va face fericiti in mod desavarsit. Si o adorare care nu va inceta niciodata se va inalta din inimile lor spre Cel care este izvorul a toate. - "O, Dumnezeul nostru, ce va insemna aceasta"!
9.2 Pomul vietii - 22:2
O caracteristica importanta este adaugata in legatura cu strada cetatii si raul vietii:
"In mijlocul strazii ei si a raului, de o parte si de alta, era pomul vietii, facand douasprezece roade, dandu-si rodul in fiecare luna; si frunzele pomului sunt pentru vindecarea natiunilor" (Apoc. 22:2).
9.2.1 In mijloc
In afara de strada larga (*) a cetatii si de raul ca cristalul, Ioan vede inca un pom, pomul vietii (**). Situarea "geografica" a strazii si a pomului nu ne este precizata. Este adevarat ca daca ne raportam la cuvintele introductive "in mijlocul strazii ei" din versetul precedent, atunci raul curge prin mijlocul strazii largi a cetatii. Multi traducatori sunt de acord cu aceasta. Dimpotriva, daca raportam aceste cuvinte la ceea ce urmeaza, atunci strada si raul merg impreuna alaturi cu pomul la mijloc. De fapt, multi comentatori merg pana acolo incat spun ca intre rau si strada cetatii este un fel de parc plin cu "lemn de viata". Daca cineva se afla "pe aceasta parte" (de exemplu pe strada) si priveste spre rau, sau se afla pe cealalta parte (pe rau) si priveste spre strada - in ambele situatii se vede totdeauna lemnul sau pomul vietii intre cele doua. Acesta este un gand imbucurator cand se stie despre Cine vorbeste lemnul!
(*) Cuvantul grec pentru strada - plateia - desemneaza o strada publica, larga, unde circula multi.
(**) In expresia "pomul vietii", articolele lipsesc in greaca, atat la "pom" cat si la "viata". Pe de alta parte, pentru "pom", nu este folosit cuvantul normal "dendron" ( δένδρον), ci cuvantul "xylon = lemn", care este atat de des folosit si in sens figurativ, in mod exclusiv, pentru crucea Domnului (Fapte 5:30 ; 10:39; 13:29 ; Gal. 3:13 ; 1 Pet. 2:24). S-ar putea traduce "lemnul vietii". Dar cuvantul uzual "lemn" este folosit adesea intr-un sens care marcheaza un element izolat, astfel ca traducerea "pomul vietii" este absolut corecta. In orice caz este vorba de lemn, sau de un pom care este caracterizat prin viata. Trebuie subliniat ca traducerea greaca a Vechiului Testament "Septuaginta" foloseste totdeauna cuvantul "lemn = xylon" pentru pomul din Geneza 2.
9.2.2 Accesul la pomul vietii
Chiar daca nu putem preciza cu certitudine situarea geografica, aceasta nu are niciun efect asupra intelegerii a ceea ce ne este comunicat in mod simbolic in acest verset.
In primul rand, ne gandim cu siguranta la faptul ca a existat un pom al vietii la inceputul istoriei umanitatii. Dar, Dumnezeu a trebuit sa interzica accesul omului la acest pom din gradina Edenului prin heruvimi si prin sabia de foc care se rotea in toate directiile (Gen. 3:24). De ce? Ah! deoarece primul cuplu a mancat dintr-un alt pom, cel al cunostintei binelui si raului, despre care Dumnezeu i-a poruncit sa nu manance (Gen. 2:17). Chiar daca Duumnezeu l-a alungat pe om din gradina, acest act de judecata includea in acelasi timp si o parte de indurare: daca omul ar fi mancat atunci din pomul vietii, dupa ce el a cazut in pacat (in mod evident el n-o facuse mai inainte), ar fi insemnat pentru el o viata permanenta in nenorocire si chin pe pamant.
Pomul cunostintei binelui si raului a fost numit pe drept pomul responsabilitatii. In mod efectiv, omul a fost pus sub o responsabilitate in legatura cu acest pom si porunca de a nu manca din el: era responsabilitatea de a asculta de Dumnezeu Creatorul. Omul a falimentat, el s-a increzut mai mult in sarpe decat in Creatorul sau. Rezultatul a fost ca accesul la pomul vietii i-a fost oprit. Efectul trist al pacatului primului om se vede pana astazi in faptul ca moartea a trecut asupra tuturor oamenilor (Rom. 5:12).
Acum, acesti doi pomi din gradina Edenului se refera la Domnul nostru Isus Hristos, la El care altadata a fost atarnat pe lemn. Acolo pe cruce, El a luat locul pacatosului si a rezolvat in mod desavarsit chestiunea responsabilitatii omului inaintea lui Dumnezeu; ca mort si inviat, a devenit pomul vietii pentru toti cei care cred in El. Pentru acest motiv, in paradisul lui Dumnezeu, nu va mai fi decat un singur pom, pomul vietii. Este o imagine a lui Hristos in glorie ca viata celor rascumparati.
Celalalt pom, cel al responsabilitatii, nu va mai fi. In mod asemanator, nu vor mai fi patru rauri, ci unul singur, cel cu apa vietii, asa cum va fi decat un pom. Cerul nu mai este scena de punere la proba a omului. Pe pamant a fost dupa gandul lui Dumnezeu; dar in cer nu mai este nimic si nimeni de pus la proba. Nu este acesta un gand imbucurator? Tot ce aminteste de responsabilitate, de disciplina, de punere la proba si alte lucruri asemanatoare nu-si vor mai gasi niciun loc in cer.
Pozitia pomului vietii - in mijloc - arata, de asemenea, un lucru foarte clar: Hristos va fi in cer centrul toturor celor care Il urmeaza pe Miel; toti rascumparatii vor avea acces inaintea lui, un acces care va ramane deschis si fara nicio piedica. El va fi accesibil in mod absolut pentru fiecare din ai Sai, nu doar ca principiu, ci de asemeni si practic. Niciun heruvim nu va putea vreodata sa interzica accesul inaintea Lui. Il vom vedea asa cum este, si ne vom desfata in El nestingheriti. Aceasta ne duce la un alt punct important.
9.2.3 Roadele si frunzele
Asa cum s-a aratat deja, era promis invingatorului din scrisoarea catre Efes ca va putea sa manance din pomul vietii, care este in paradisul lui Dumnezeu (2:7). Aici, la sfarsitul cartii Apocalipsa, vedem implinirea acestei promisiuni.
Pomul facea douasprezece roade, in fiecare luna rodul sau. Aceste roade ale pomului, aduse totdeauna noi, sunt destinate in diversitatea lor, pentru bucuria sfintilor ceresti. De fapt, bucuriile acestei cetati sunt totdeauna noi si desavarsite! Nu doar ca vom fi improspatati de rauri de bucurie si har ("raul vietii"), ci ne vom bucura in mod desavarsit de Hristos Insusi ("pomul vietii") - de El care este deja viata noastra (Col. 3:4).
Atingem aici un principiu care este de mare importanta si pentru noi astazi: viata eterna pe care noi credinciosii o avem, nu este independenta de sursa ei. Cu siguranta, cine crede in Fiul, are viata eterna (Ioan 3:36 ; 6:40 ; 1 Ioan 5:13). Acesta este un fapt de neclintit: Dumnezeu ne-a dat viata eterna. Dar, dupa cum ne invata 1 Ioan 5, aceasta viata este in Fiul Sau (v. 11). Numai cel care are pe Fiul, are viata. Viata (sursa ei, centrul ei propriu) nu este in noi, ci in Hristos, ea este "in Fiul Sau". De acest fapt este legat, pe de-o parte, adevarul imens ca aceasta viata pe care o avem nu poate fi nici pierduta nici luata de cineva. Dar partea care ne preocupa cel mai mult acum, este ca aceasta viata nu poate fi despartita de sursa ei, ci ea are nevoie sa fie permanent intarita si stimulata prin El Insusi. Aceasta este, cred, ceea ce ne este infatisat prin cele douasprezece roade. Chiar si in cer, viata din noi va avea nevoie sa fie sustinuta de Dumnezeu Insusi, asa cum este cazul pentru trupurile noastre naturale.
Cu greu ne putem imagina astazi ce desfatare va fi sa ne bucuram de Persoana Domnului nostru fara nicio piedica si de-o maniera desavarsita si permanent reinnoita. Va fi o fericire absoluta. Totusi, noi stim deja putin despre ce vorbim. Caci inca de acum, de pe pamant, nu am experimentat noi privilegiul de a ne bucura de El ca "mana" si ca "boabele prajite din tara"? Numai ca astazi totul este in slabiciune si in parte. In timpul de atunci, perfectiunea impartita va disparea, si vom cunoaste asa cum si noi am fost cunoscuti, adica vom cunoaste intr-o masura desavarsita si intr-un mod absolut (1 Cor. 13:10,12). A-L cunoaste pe El, este ceea ce constituie viata eterna: "Si aceasta este viata eterna, sa Te cunoasca pe Tine, singurul Dumnezeu adevarat, si pe Isus Hristos pe care L-ai trimis Tu" (Ioan 17:3). In El, Mielul, Il vom cunoastem pe Dumnezeu, si aceasta va fi ca hrana pentru noi. Asa cum s-a remarcat deja, principiul este deja adevarat inca de astazi. Daca mireasa din Cantarea Cantarilor spunea deja: "La umbra lui m-am desfatat si m-am asezat; si rodul lui este dulce pentru cerul gurii mele" (Cant. 2:3), cat de mult o vom experimenta noi in cer.
Faptul ca numarul doisprezece revine inaintea noastra cu ocazia acestor douasprezece roade, aceasta intareste ceea ce am spus deja: Din punct de vedere temporal, aici ne aflam inca in perioada Imparatiei de o mie de ani, unde lucrurile lui Dumnezeu in legatura cu pamantul trebuie sa fie administrate, si ele trebuie sa fie facute prin sfintii ceresti. Ei se vor bucura de roadele pomului vietii, dar de ceea ce se bucura este clar ca nu va fi doar pentru ei insisi.
De-o maniera care nu ne este revelata, ei vor retransmite binecuvantarile pe care le-au experimentat ei insisi, locuitorilor de pe pamant, astfel ca, pe pamant, va fi o reproducere a lucrurilor din cer (Ez. 47:12).
Ne amintim ca starea eterna nu va mai fi caracterizata de prezenta diferitelor natiuni si popoare asa cum este pe pamant (21:3). Aceasta nu va fi populata decat de oameni glorificati care, in mod natural, nu vor avea nevoie de nicio vindecare. Dar, in timpul Imparatiei de o mie de ani, in afara de Israel, poporul pamantesc al lui Dumnezeu, vor fi multe natiuni care vor veni "din necazul cel mare" (7:14). Ele vor avea nevoie de vindecare. Lor le sunt destinate frunzele pomului: "si frunzele pomului sunt pentru vindecarea natiunilor". In ce mod aceasta vindecare va fi facuta din cetatea cereasca pe pamant nu ne este spus. Dar in timpul domniei de pace a Domnului nostru, va exista o legatura directa intre metropola cereasca si pamant, si, fara indoiala, rascumparatii din cer vor fi canale de binecuvantare.
Rezumand aceste versete, putem spune: cele douasprezece roade vor constitui intr-o zi hrana noastra in cer, frunzele vor fi destinate pentru vindecarea natiunilor de pe pamant. In ceea ce priveste lumina sau guvernarea sau vindecarea, natiunile de pe pamant vor fi in toate privintele dependente de Ierusalimul ceresc, Adunarea lui Dumnezeu in glorie. Ce privire ne dau toate acestea spre inima lui Dumnezeu care a dorit sa fie asa! Cat de mult se vor manifesta "in veacurile viitoare" in cer si pe pamant "nemarginitele bogatii ale harului Sau, in bunatate fata de noi, in Hristos Isus" (Efes. 2:7)! Lui sa-I fie adusa, in toata eternitatea, recunostinta si adorarea, prin Domnul si Mantuitorul Isus Hristos, care ne-a iubit si S-a dat pe Sine pentru noi!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu