temelia si adevarul

             Mana cea buna a Dumnezeului nostru era peste noi

                                                                         Cartea Ezra
                                                                     - VI -


     Arend Remmers


     4.1.3     Cap. 3:3

          "Si au pus altarul pe temelia lui, pentru ca teama era peste ei din cauza popoarelor acelor tari; si au inaltat pe el arderi-de-tot Domnului, arderile-de-tot de dimineata si de seara".

     Prima actiune comuna mentionata acum este faptul de a pune altarul pentru arderi de tot "pe temelia lui". Iudeii au cautat probabil aceasta temelie sub daramaturi. Nu le-a trecut prin gand sa caute un alt loc decat pe acela pe care il aratase Dumnezeu imparatului David: "Si David a zis: Aceasta este casa Domnului Dumnezeu si acesta este altarul arderii-de-tot pentru Israel". (1 Cr. 22:1). Aceasta era exact aceeasi temelie pe care iudeii au cautata-o si au gasit-o, in ciuda gramezilor de moloz.

     Cat de important este si astazi acest gand, ca altarul de adorare sa fe asezat pe o temelie buna, si nu acolo unde ar crede oamenii ca ar fi bine. Altarul pentru ardere de tot este o imagine a mesei Domnului (Mal. 1:7). Era imposibil ca el sa fie asezat "la Babilon" unde nu exista nicio libertate spirituala; dar chiar in tara "Canaan", nu putea sa fie pus oriunde, ci doar acolo unde Domnul Isus Insusi a promis prezenta Sa in mijlocul a doi sau trei (Mt. 18:20). Acolo unde sunt recunoscute autoritatea Lui absoluta si caracterul adevat al Adunarii Sale, trupul Sau, si unde exista constienta primirii noastre desavarsite inaintea lui Dumnezeu, acolo se afla "temelia altarului", acolo unde poate fi aduasa adorarea adevarata in duh si in adevar. Daca Hristos este totul si in toate pentru noi, nu vom avea nicio problema de a recunoaste acest loc pretios, in smerenie si ascultare, si a ne integra acolo.

     Astfel de ganduri merg prea departe pentru vreunul dintre cititorii nostri ? Ar trebui, cu toata seriozitatea posibila, sa ne punem intrebarea ce cautam cu adevarat ca slujire pentru Dumnezeu, si ca inchinare. Este inchinarea din Biblie sau o slujire imaginata de noi si cu propriile noastre puteri? Cuvantul lui Dumnezeu nu ne arata numai drumul cel bun, ci el condamna orice slujire divina care rezulta din propria vointa (Col. 2:23, "inchinare voita").

     Exista cel putin doua exemple in Vechiul Testament care ne arata prin imagini ceea ce nu trebuie sa se faca, ceea ce nu trebuie sa se intample. Unul este "altarul maret la infatisare", de cealalta parte a Iordanului, pe care l-am vazut deja (Ios. 22:10). Alt exemplu, este cel al lui Ahaz : el a vazut la Damasc un altar al idolilor care i-a placut atat de mult, incat a facut unul la fel la Ierusalim. Referitor la altarul lui Dumnezeu, este spus: "Si a mutat altarul de arama care era inaintea Domnului, din fata casei, dintre altarul sau si casa Domnului, si l-a pus alaturi de altarul sau, la nord" (2 Imp. 16:14). In acest caz, altarul lui Dumnezeu a fost mutat de pe temelia sa si dus in alta parte. O lectie solemna pentru noi astazi, cand se pun deoparte, cu usurinta, principiile Cuvantului lui Dumnezeu si, pentru a ne linisti constiinta, spunem ca si Ahaz: "altarul de arama sa fie pentru mine, ca sa cer sfat (sau, "ca sa meditez la ceea ce trebuie sa fac") (2 Imp. 16:15). Prin viclenie si abilitate, pe deoparte, se face propria vointa, si pe de alta parte, ne calmam sufletele nelinistite spunand ca ar fi putut fi mai rau ...

     Oamenii care alcatuiau ramasita au ascultat de Cuvantul lui Dumnezeu fara sa adauge nici "daca", nici "dar". Cu toate acestea, ei erau oameni slabi care se temeau de popoarele tarii. Ei insisi nu erau decat un grup mic, si groaza pe care popoarele tarii le-o inspira era de inteles; aceste popoare erau fie oameni din tara Canaan, fie oameni care au fost deportati din alte tari. Vom vedea indata ca acest sentiment era bine intemeiat (cap. 4).

     Totusi, vedem aici increderea lor in Dumnezeu. Versetul nu poate fi inteles corect decat in felul urmator: iudeii au asezat altarul pe temelia sa in ciuda temerii lor de vrajmasi, si au inceput imediat sa aduca pe el arderi de tot Domnului. Ei nu au beneficiat de nicio masura de protectie omeneasca, ci s-au refugiat pur si simplu in Dumnezeu, asezand altarul Sau pe temelia sa buna si Lui I-au adus inchinarea lor. In loc de a se ingrijora, ei s-au increzut in Dumnezeu si L-au laudat. Aceasta este cea mai buna protectie ! Vedem acelasi lucru la fiii lui Core, atunci cand ei canta in Psalmul 46: "Dumnezeu este adapostul si taria noastra, un ajutor in necazuri, intotdeauna usor de gasit. De aceea nu ne vom teme, chiar daca s-ar rasturna pamantul si s-ar clatina muntii in inima marilor, chiar daca apele lor ar vui si ar spumega, de s-ar cutremura muntii prin inaltarea lor. Este un rau ale carui paraie inveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfantul locas al locuintelor Celui Preainalt. Dumnezeu este in mijlocul ei, ea nu se va clatina. Dumnezeu o va ajuta in revarsatul zorilor" (Ps. 46:1-5).

     In a doua jumatate a versetului, este specificat despre cel fel de arderi de tot este vorba: "arderile-de-tot de dimineata si seara", descrise in detaliu in Exod 29. La scurt timp dupa consacrarea preotilor in slujba, Dumnezeu a poruncit ca, in fiecare dimineata si in fiecare seara, un miel de un an sa fie adus ca ardere de tot "ca un parfum placut Domnului". Aceasta jertfa neincetata alcatuia temelia pentru ca cortul intalniri si preotia sa fie sfintite prin prezenta lui Dumnezeu. La sfarsitul acestei porunci, este spus: "Si voi locui in mijlocul fiilor lui Israel si voi fi Dumnezeul lor. Si vor cunoaste ca Eu sunt Domnul Dumnezeul lor care i-a scos din tara Egiptului, ca sa locuiesc in mijlocul lor: Eu sunt Domnul Dumnezeul lor" (Ex. 29:45, 46).

     Cei doi miei, care se aduceau zilnic ca ardere de tot, reprezentau, in imagine, valoarea infinita si eterna a ispasirii prin lucrarea pe care Hristos a implinit-o, si satisfactia lui Dumnezeu cu privire la poporul Sau, bazata pe aceasta lucrare. Cand priveste la rascumparatii Sai, El ii vede intotdeauna in norul minunatului parfum care l-a inaltat pentru El lucrarea de rascumparare a Preiubitului Sau Fiu, Mielul injunghiat - lucrare implinita odata pentru toate, dar a carei eficacitate ramane pentru eternitate. El ne vede ca fiind "placuti in Cel Preaiubit" (Efes. 1:6), Fiul Sau, a carui lucrare pretioasa o are pentru totdeauna inaintea Lui. Iata invatatura arderii de tot de dimineata si de seara. Daca multimea ramasitei s-a vazut confruntata cu eventuali impotrivitori, ei au putut sa se increada si sa se lase incurajati de faptul ca Dumnezeu era in mijlocul lor (Ios. 3:10 ; Ps. 46:5).

     4.1.4     Cap. 3:4

          "Si au tinut sarbatoarea Corturilor dupa cum este scris si au inaltat arderi-de-tot, zi de zi, dupa numar, dupa randuiala, dupa cerinta fiecarei zile".

     Aici nu sunt mentionate nici sarbatoarea trambitelor, care avea loc in cea dintai zi a lunii a saptea, nici ziua ispasirii din ziua a zecea. Faptul ca pentru sarbatoarea corturilor, care incepea in a cinsprezecea zi a lunii si tinea sapte zile, totul se desfasura "dupa cum este scris", de asemenea, este sigur ca si celelalte doua sarbatori au avut loc. Cu toate acestea, Duhul Sfant le omite aici, pentru a pune accentul pe sarbatoarea corturilor. In timpul acestei sarbatori, pe langa arderea de tot neincetata, trebuia adus ca ardere de tot in fiecare zi mai multi vitei (in numar descrescator), berbeci si miei, dar, de asemenea, si un tap ca jertfa pentru pacat (Num. 29:12-38). Aici sunt mentionate doar arderile de tot aduse "zi de zi, dupa numar, dupa randuiala, dupa cerinta fiecarei zile". In ciuda slabicinii sale, ramasita se tinea de Cuvantul lui Dumnezeu. In aceasta era de fapt puterea sa!

     Din punct de vedere al tipurilor, sarbatoarea corturilor este la sfarsitul tuturor cailor lui Dumnezeu cu Israel. Aceasta este o imagine a bucuriei din Imparatia milenara, cand Hristos va domni ca Imparat peste poporul Sau si peste intreg universul. Strangerea finala si impacarea lui Israel sunt inca viitoare, totusi, ramasita gusta intr-o mica masura aceasta bucurie. Faptul ca aici sunt mentionate doar numeroasele arderi de tot, ne arata increderea profunda pe care iudeii si-au pus-o in Dumnezeul lor. Prin aceste jertfe puteau sa se socoteasca ca "placuti inaintea Domnului" (Lev. 1:3, 4). Atunci cand isi puneau mana pe capul animalului de jertfa, ei se identificau cu aceasta, in caracterul ei placut inaintea lui Dumnezeu, si le dadea o pace pe care niciun vrajmas nu putea sa le-o tulbure. - In acelasi fel, toti rascumparatii pot sa se apropie astazi de Dumnezeu, deoarece ei stiu ca sunt facuti "placuti in Cel Preaiubit; in El avem rascumpararea prin sangele Lui, iertarea greselilor, dupa bogatiile harului Sau, pe care l-a facut sa prisoseasca fata de noi ..." (Efes. 1:6, 7). A Lui sa fie adorarea si lauda pentru eternitate !

     4.1.5     Cap. 3:5

          "si, dupa aceea, arderea-de-tot neincetata si cea de la lunile noi si cea de la toate sarbatorile Domnului, care erau consacrate, si de la toti cei care aduceau un dar de bunavoie Domnului".

     "Arderea de tot neincetata" era arderea de tot de dimineata si de seara mentionata deja la v. 3 (Ex. 29:42). Mentionarea repetata nu este o simpla repetare, ci ea arata clar ca darul nu rezulta dintr-o exaltare de scurta durata, ci era o manifestare care se prelungea in timp. - Domnul ar vrea, de asemenea, sa lucreze in noi ca sa nu avem un entuziasm doar de scurta durata. El ar vrea sa fim preocupati permanent cu lucrarea Sa pretioasa de la cruce. Nu vrea sa fim doar "crestini de duminica", care sa ne preocupam cu El numai din cand in cand. El cauta la noi adorarea personala zilnica. Ceea ce ar face, de asemenea, ca in ziua de duminica, adorarea noastra colectiva adusa Tatalui in duh si in adevar sa fie mai proaspata si mai vie !

     Arderea de tot "de la lunile noi" era adusa la inceputul fiecarei luni (Num. 28:9-15). Lunile anului evreiesc incepeau la luna noua, adica atunci cand luna nu se mai vedea; apoi ea incepea sa creasca pana la luna plina. Aceasta jertfa adusa la inceputul lunii vorbeste de dorinta de crestere spirituala si de cresterea inteligentei in gandurile lui Dumnezeu. Cresterea spirituala este un proces normal pe care nu-l putem scurta in mod artificial. De asemenea, importanta este si cunoasterea Cuvantului lui Dumnezeu, - si ea lipseste din ce in ce mai mult astazi - ea poate sa se umfle (de mandrie, n.t.) foarte usor daca nu este pusa in practica la fiecare pas din ceea ce am retinut si inteles (1 Cor. 8:1-3). De aceea avem nevoie, de asemenea, de rabdare fata de credinciosii care nu sunt atat de inaintati spiritual.

     Arderea de tot "de la toate sarbatorile Domnului" (sau zilele solemne ale Domnului, n.t.) corespunde celor trei sarbatori din a saptea luna, mentionate deja, si vorbeste in tip de intoarcerea spirituala si de restaurarea poporului Israel, dar dupa aceea este si pastele, sarbatoarea azimilor, cele dintai roade si sarbatoarea saptamanilor. Aceste patru sarbatori care tocmai au fost mentionate, care sunt in mod normal la inceput, amintesc lui Israel de iesirea din Egipt si intrarea in tara Canaan. In tipuri ele descriu lucrarea lui Hristos si nasterea Adunarii lui Dumnezeu (Cincizecime, Fapte 2). Termenul "sarbatoare" (ebraic: mo' ed) inseamna in mod corect: "o zi speciala pentru apropierea de Dumnezeu". In plus, aceste ocazii de sarbatoare sunt "sfintite", adica ele sunt momente in care se are constienta, intr-un mod special, a prezentei sfinte a lui Dumnezeu. - Maretele fapte pe care Dumnezeu le-a implinit prin Fiul Sau  sunt de-o maniera permanenta si vie in inima alor Sai. El vrea ca ei sa-si aminteasca totdeauna intr-un fel nou.

     In final sunt mentionate arderile de tot "de la toti cei care aduceau un dar de bunavoie Domnului". Toate arderile de tot enumerate mai inainte trebuiau sa fie aduse in mod regulat la timpul hotarat de Dumnezeu. Ele vorbesc in sine despre lucrarea de rascumparare a lui Hristos si de amintirea ei. Dar arderile de tot "de la toti cei care aduceau un dar de bunavoie Domnului" emananau dintr-o initiativa personala, din dorinta de a aduce lui Dumnezeu o ardere de tot (Lev. 1). In aceste jertfe vedem, in imagine, rezultaul unei preocupari personale cu Persoana si lucrarea Domnului de la cruce. De aceea, gasim in aceste jertfe etapele care reflecta diferitele trepte de crestere ale credinciosilor. Chiar daca era un vitel, un animal din turma sau un porumbel, in toate cazurile se ardea in intregime animalul adus ardere de tot, si el era "o jertfa prin foc, de mireasma placuta Domnului". - La fel si astazi, ceea ce joaca rolul esential in adorare nu este diferitele stadii de cunoastere spirituala, ci dorinta de a prezenta Tatalui pe Domnul Isus si lucrarea Sa, avand constienta ca suntem acceptati in mod desavarsit in El. Iata unica temelie a miresmei placute pentru toate jertfele.

     4.1.6     Cap. 3:6

          "Din ziua intai a lunii a saptea au inceput sa inalte arderi de tot Domnului. Dar temelia templului Domnului nu fusese pusa inca".

     Cand se apropia luna a saptea, iudeii s-au adunat ca un singur om la Ierusalim, pentru a rezidi altarul pe vechea lui temelie. Arderile de tot descrise in v. 3 la 5 au fost aduse deci din prima zi a acestei luni, dupa cum arata acest verset. Nu este spus nimic de celelalte jertfe care erau randuite. Arderea de tot era singura in centru. Ea ni-L arata pe Hristos in perfectiunea devotamentului Sau de la cruce pentru buna placere a lui Dumnezeu Tatal (Efes. 5:2 ; 1 Pet. 2:5b). Ce imagine minunata au dat acesti cativa iudei reveniti la locul pe care Dumnezeu l-a ales pentru El ! Singura lor dorinta era sa-I dea cinstea si adorarea de care este vrednic, si de care a fost lipsit atat de mult. La Babilon nu exista acest altar.

     "Dar temelia templului nu fusese pusa inca". Atunci cand Dumnezeu i-a aratat lui David locul pentru zidirea templului, el a zis: "Aceasta este casa Domnului Dumnezeu si acesta este altarul arderii de tot pentru Israel" (1 Cr. 22:1). El aseaza casa lui Dumnezeu inaintea altarului, in timp ce ramasita revenita pune locul comuniunii cu Dumnezeu inaintea locului de locuit. Cu toate acestea, acest loc de locuit nu se lasa asteptat mult timp. Din a doua parte a cap. 3 incepe constructia templului, si avem descrierea lui pana la dedicarea din cap. 6.

     Noi ne amintim ca, din punct de vedere tipic, avem aici inaintea nostra punerea in practica a vietii de credinta. Templul, dupa gandurile lui Dumnezeu, nu poate fi distrus. Nu oamenii sunt cei care se preocupa cu zidirea lui, ci El Insusi si Hristos, Fiul lui Dumnezeu (Mt. 16:18) ; Efes. 2:20, 21 ; 1 Pet. 2:5). Dar constructia acestui templu este, de asemenea, vazuta din punctul de vedere al responsabilitatii omului. Sub acest aspect el poate fi construit cu materiale bune sau rele. Templul poate fi chiar distrus (1 Cor. 3:12-17). Deci, exista o constructie facuta in constienta responsabilitatii: "fiecare sa ia seama cum zideste deasupra" (1 Cor. 3:10). Aceasta este punctul de vedere pe care il avem aici inaintea noastra.