temelia si adevarul

                                         Note asupra Epistolei catre Evrei
                                                    - I -


     AN (autor necunoscut - preluat dupa Bibliquest)


     INTRODUCERE

     Aceasta epistola se adreseaza crestinilor iesiti din iudaism, care au ramas atasati inca de vechiul sistem cu inchinarea si ceremoniile sale si care, nevazand implinirea asteptarilor lor in Hristos ca Mesia pamantesc, expusi dimpotriva la persecutii, erau in pericol de a fi descurajati si de a se intoarce inapoi spre vechea ordine de lucruri. Duhul Sfant ii face sa vada ca aceasta ordine de lucruri pamanteasca nu era decat tranzitorie, si prezinta superioritatea crestinismului, noua ordine de lucruri unde totul este ceresc si permanent. Pentru aceasta, aratand modul in care cele doua sisteme, ambele instituite de Dumnezeu, sunt similare, El scoate la iveala contrastele lor, si demonstreaza astfel ca primul, care consta in umbre si imagini, a trebuit sa faca loc celui de-al doilea care contine doar realitatile.
     In discursul sau, autorul epistolei procedeaza progresiv. El indeparteaza iudaismul, piesa cu piesa, pentru a-l inlocui cu ceva mai bun, pana la ultimul capitol unde incheie cu necesitatea de a parasi definitiv o ordine de lucruri care si-a sfarsit timpul sau, pentru a fi impreuna cu Hristos afara din tabara, purtand ocara Lui. In final, el arata ca cei care raman legati de poruncile iudaice, nu pot sa ia parte la altarul crestin, asa cum, pe parcursul epistolei, i-a averizat pe cititorii sai de consecintele grozave rezultate din abandonarea crestinismului dupa ce l-au cunoscut. Ce har din partea Domnului de a-i dezlipi de iudaism pe acesti crestini evrei, in momentul cand ruina finala a Ierusalimului si a templului punea capat in mod efectiv acestor porunci ! Ce bucurie pentru ei de a fi alipiti de un Hristos ceresc, Acelasi ieri si astazi si in veci !
     Autorul epistolei nu se numeste. El nu se prezinta ca apostol, pentru ca vrea sa indrepte privirile noastre spre Marele Apostol, Isus (cap. 3:1). El se plaseza in mijlocul celor carora se adreseaza, ca facand parte impreuna cu ei dintr-o categorie de persoane care sunt in relatie cu Dumnezeu de mult timp. Astfel era, intr-adevar, pozitia iudeilor : pentru ei, crestinismul, noua relatie cu Dumnezeu, se suda, ca sa zicem asa, de relatia anterioara. Nu era la fel pentru natiuni, care, strict vorbind, nu au avut o relatie anterioara decat cu demonii (1 Cor. 10:20-22).


     1     CAPITOLUL 1

     (v. 1). Dumnezeu a vorbit, astfel incepe epistola noastra. Ce fapt imens ! Dumnezeu a dat omului o Revelatie despre Sine si despre planurile Sale. Si a facut-o prin doua moduri succesive - prin profeti, apoi in mod direct in Fiul (lit. "in Fiu"). "Parintilor prin profeti", aceasta ne aminteste ca iudeilor " le-au fost incredintate cuvintele lui Dumnezeu". Oricum, mare privilegiu, zice apostolul (Rom. 3:2). Dumnezeu a vorbit deci altadata sau in vechime parintilor - parintilor, stramosilor poporului iudeu de atunci, expresie pe care o intalnim deseori in Noul Testament (Ioan 7:22) ; Fapte 13:32 ; Rom. 9:5 ; etc.). El le-a vorbit in multe randuri si in multe feluri, dandu-le revelatii succesive si progresive despre planurile pe care dorea sa le implineasca. Acestea au fost prin profeti, acesti oameni sfinti ai lui Dumnezeu care, miscati de Duhul Sfant, au vorbit (2 Pet. 1:21); profetii au inceput de la Moise, cel mai proeminent dintre toti, dupa cum este spus : "Si nu s-a mai ridicat profet in Israel ca Moise" (Deut. 34:10), pana la Maleahi, intr-un spatiu de mai mult de o mie de ani. Toti acesti profeti anuntau pe Cel care trebuia sa vina ca sa implineasca cuvintele lor, si aceasta in revelatii tot mai precise. Moise a spus : "Domnul Dumnezeul tau iti va ridica un Profet din mijlocul tau, dintre fratii tai, asemenea mie" (Deut. 18:15), si Maleahi incheie Vechiul Testament prin aceste cuvinte : "Iata, trimit pe solul Meu si el va pregati calea inaintea Mea. Si Domnul pe care-L cautati va veni deodata la templul Sau; si Ingerul legamantului in Care gasiti placere: iata, vine" (Mal. 3:1). Dumnezeu a vorbit astfel parintilor prin profeti in aceasta lunga perioada de timp, si cand ea s-a incheiat - "la sfarsitul acestor zile" "ne-a vorbit in Fiul" - aceasta fiind revelatia gandurilor lui Dumnezeu prin Sine Insusi in Fiul; Dumnezeu Insusi este Cel care vorbeste, si nu prin mijlocitor, prin intermediul omului "sub puterea Duhului (lit. "purtati de Duhul") Sfant. Ce superioritate imensa in aceasta revelatie, in aceasta relatie noua a lui Dumnezeu cu iudeii ; ea trebuia inteleasa: dar vedem in acelasi timp ca ea era legata de cea veche. In ambele cazuri, Dumnezeu este Cel care a vorbit, iata asemanarea ; dar contrastul este in faptul ca, in al doilea caz, Dumnezeu a fost Cel care a vorbit, in timp ce in primul caz, El a facut-o prin intermediul altora (*).

     (*) Dumnezeu, vorbind prin (sau in) profeti, ramanea distinct de acestia ; S-a folosit de ei ca de o gura pentru El. Vorbind in Fiul, literar : in Fiu, nu exact, ca Fiu (deoarece aceasta expresie ar da caracterul modului de a vorbi), Dumnezeu vorbeste El Insusi, nu printr-un altul, nu ca Tatal, nici in Persoana Tatalui, nu doar prin Duhul Sfant folosindu-Se de o persoana care nu era divina, ci ca Persoana divina in Sine Insusi, si aceasta Persoana era Fiul... (Note din Noul Testament, versiunea Pau-Vevey, 1872).

     Faptul ca Dumnezeu a vorbit in Fiul introduce imediat ideea intruparii, dar stabilind toata gloria Persoanei Sale. Si trebuie remarcat, intr-adevar, ca ceea ce reiese in acest capitol, cu privire la demnitatea Persoanei Fiului, este divinitatea Sa in umanitate : Dumnezeul Om a vorbit ; Dumnezeu a coborat printre noi.

     Astfel, la versetul 2 : Dumnezeu L-a "randuit" pe Fiul "mostenitor a toate" ; aceasta implica, de asemenea, umanitatea Sa ; caci dupa ce a suferit si a fost inaltat la dreapta lui Dumnezeu ca Om inviat, Dumnezeu, dupa sfaturile Sale, a pus toate sub picioarele Sale si Lui I le-a dat in stapanire (Filip. 2:6-11 ; Ps. 2:8). Dar, ca Fiu trebuie sa stapaneasca in mod glorios toate lucrurile.
     Dar mai mult, El este Creatorul. Prin El Dumnezeu a facut "lumile", adica toate vastele sisteme din acest univers : tot ceea ce exista in timp si spatiu. Adevar asupra caruia au insistat in mai multe randuri si cu tarie scriitori sfinti (Ioan 1:3, 10 ; Col. 1:15, 16), si care ne face sa cunoastem gloria si puterea Fiului. Lumile care se deplaseaza in  ceruri (*) si care spun gloria lui Dumnezeu au fost facute de El si tot El este Cel care ne-a vorbit.

     (*) Miscarea de rotatie a universului ce cuprinde corpurile ceresti (stele, planete, galaxii, etc.), n.t.  

     De asemenea, El este (v. 3) "stralucirea gloriei Sale si intiparirea Fiintei Sale", alta trasatura a maretiei divinitatii Lui. El este in Persoana Sa descoperirea lui Dumnezeu Insusi. La fel cum lumina ne este revelata prin stralucirea sa, in acelasi fel vedem in Hristos stralucind razele gloriei, adica perfectiunile lui Dumnezeu. Astfel, El ni L-a revelat pe Cel care locuiste "intr-o lumina de care nu te poti apropia" (1 Tim. 6:16). El este intiparirea substantei Sale sau a Fiintei Sale, a ceea ce Dumnezeu este in Sine Insusi. Dupa cum o pecete aplicata pe ceara reproduce exact toate caracteristicile pecetei insasi, asa si in Hristos a fost aratat, intr-un mod perfect, tot ceea ce Dumnezeu este, si toate acestea au fost vazute in Persoana Lui aici jos, in ceea ce a spus si in ceea ce a facut. "Nimeni nu L-a vazut vreodata pe Dumnezeu; singurul Fiu, care este in sanul Tatalui, Acela L-a facut cunoscut". Si "cine M-a vazut pe Mine", a spus Isus, "L-a vazut pe Tatal" (Ioan 1:18 ; 14:9).
     Mai mult, El sustine "toate prin Cuvantul puterii Lui". Cuvantul Sau are aceasta putere divina prin care, nu doar ca a scos toate din neat si le-a ordonat bine, dar prin care mentine existenta si ordinea lor, si le guverneaza. Fara el (Cuvantul), fara actiunea lui constanta, ele ar inceta sa existe; ar cadea in confuzie si neant. Efectele acestei puteri s-au manifestat atunci cand El a fost pe pamant. El a mustrat vantul si a zis marii : "Liniste! Taci!" (Marcu 4:39). La porunca Sa tacita pestii au venit si au umplut plasele lui Petru (Luca 5:4-6).
     Aceasta este gloria Lui divina personala. Dar exista o alta parte a gloriei Sale, de asemenea divina, fara indoiala, dar manifestata in natura omeneasca, si care nu putea fi decat acolo (cap. 2:10, 14) : El, prin "Sine Insusi a facut curatirea de pacate". Aceasta este lucrarea de rascumparare implinita la cruce, este propria Sa lucrare, o lucrare divina in care toata gloria Ii revine in mod personal. Pacatosii care au beneficiat nu sunt vazuti aici. Este o lucrare pe care doar El putea s-o implineasca, El, Dumnezeu si Om in acelasi timp, si a carui glorie se adauga la gloria lucrarilor Sale in creatie, desi infinit superioara si de alta ordine. Minunat lucru ca Fiul, mostenitor a toate, Creatorul, in care s-a aratat maretia gloriei lui Dumnezeu si caracterul Sau desavarsit, este Cel care "prin Sine Insusi a facut curatirea de pacate". Cat de mult accentueaza acest fapt maretia lucrarii Sale !
     Fiind astfel implinita, si chiar in virtutea acestei lucrari,  El "S-a asezat la dreapta Maririi in cele inalte". Aceasta este acum pozitia Lui ca Om, dar intotdeauna Dumnezeu. Remarcam ca aici, in acest pasaj, El nu este infatisat ca Fiul Omului dependent de Dumnezeu pentru invierea si inaltarea Sa, asa cum Il vedem in Fapte si in Efeseni; El este Cel care, dupa ce a facut curatirea pacatelor, prin Sine Insusi, prin jertfa Sa (cap. 9:26), ocupa acum acest loc care ii apartine de drept. El este Fiul, Creatorul, o Persoana divina, descoperirea lui Dumnezeu ; El este, de asemenea, Rascumparatorul, inaltat acum la dreapta lui Dumnezeu. Aceasta este gloria Sa personala, ca si pozitia Lui glorioasa. Este, de asemenea, Mesia, dar Mesia ocupand o pozitie cereasca, dupa ce a implinit lucrarea de mantuire. Ce lucru potrivit pentru a-i detasa pe crestinii iudei de iudaism atasandu-i de cer, si ce efect va avea, de asemenea, asupra inimilor noastre contemplarea acolo sus a Domnului nostru !
     (v. 4). "Luand un loc cu atat mai presus decat ingerii, cu cat a mostenit un Nume mult mai ales (sau "excelent") decat ei". Autorul epistolei scoate in evidenta acum excelenta lui Isus mai presus decat ingerii, aceste creaturi ceresti, "puternici in tarie". Si el o face, asa cum o va face cu privire la toate trasaturile sistemului iudaic, pentru a arata superioritatea crestinismului. Dumnezeu S-a folosit frecvent de slujba ingerilor in relatiile Sale cu poporul Sau si cu stramosii lor. Iudeii au "primit legea prin randuiala ingerilor" si se laudau (Fapte 7:53 ; Ev. 2:2 ; Gal. 3:19). Apostolul va arata superioritatea lui Hristos, prin diverse pasaje din Vechiul Testament si in primul rand prin faptul ca El a mostenit ceva care Ii este propriu, un Nume mult mai ales decat al unui inger; un Nume prin care Dumnezeu a revelat ceea ce El este. Este ceea ce vom veda in versetul urmator.
     (v. 5). "Deoarece, caruia dintre ingeri i-a spus vreodata: Tu esti Fiul Meu; Eu astazi Te-am nascut ?" Aici vedem caracterul care-L distinge, intr-un mod absolut, pe Hristos de ingeri. El este Fiul. Este adevarat ca ingerii, ca si creaturi iesite din mainile lui Dumnezeu, sunt numiti "fiii lui Dumnezeu" (Iov 1:6), dar ei nu se afla in aceasta relatie speciala cu Dumnezeu care implica cuvantul nascut, si ansamblul de cuvinte: "Tu esti Fiul Meu" ; ceea ce arata ca El este Fiul de-o maniera exclusiva. El este Fiul din toata eternitatea ; dar aceast nume care ii este dat aici, indicand aceasta relatie, se aplica lui Hristos ca nascut pe pamant. "Eu astazi Te-am nascut" ; aceasta este relatia cu Dumnezeu in timp. Fiul unic si etern inainte ca ceva sa existe, a dobandit aceasta pozitie aici jos prin nasterea Sa miraculoasa, astfel ca ingerul ii spune Mariei : "Sfantul care Se va naste Se va chema Fiu al lui Dumnezeu" (Luca 1:35), si Isus a fost randuit astfel prin invierea mortilor (Rom. 1:3, 4).
     La acest citat din Psalmul 2, scriitorul sfant aduga : "Eu Ii voi fi Tata si El Imi va fi Fiu", cuvinte care, in sensul lor literal si imediat, se aplica lui Solomon, dar care, aplicate aici lui Hristos prin Duhul sfant, arata ca este vorba de relatia Sa cu Dumnezeu ca Om. La fel ca Mesia, Imparatul Sionului, Cel caruia Solomon era tipul, astfel incat aceste cuvinte Il desemnau pe Hristos. Si toate acestea arata cat de excelent este Numele pe care l-a mostenit ; cat de mult este El mai presus de ingeri.
     (v. 7-12). Ingerii nu sunt decat slujitori ; Dumnezeu a facut din ei ceea ce a vrut. Cu Fiul este cu totul altfel : Dumnezeu a declarat ceea ce El este. Si autorul epistolei citeaza pentru aceasta doua pasaje remarcabile din psalmi care se aplica lui Mesia. Intr-unul, din Ps. 45, divinitatea Sa este declarata intr-un mod pozitiv : "Tronul Tau, Dumnezeule" ; "Dumnezeul Tau Te-a uns" ; si ca atare, desi ca Mesia, El trebuie sa aiba un tron pamantesc, pe care il va da (inapoi Celui de la care l-a primit, n.t.), si un tron etern, un tron care ramane in vecii vecilor. Ca Mesia, El va imparati cu dreptate, potrivit cu caracterul Sau personal exprimat prin aceste cuvinte : "Tu ai iubit dreptatea si ai urat rautatea". O fericire perfecta, un ulei de bucurie, va fi partea Sa in urma suferintelor Sale; El va avea "tovarasi", prietenii mirelui, pentru a imparti aceasta bucurie - acestia vor fi ramasita lui Israel - dar El va fi in bucuria Sa, ca in toate lucrurile, mai presus de tovarasii Sai (vezi Ev. 12:2 ; Ioan 3:29).
     Al doilea pasaj, din Ps. 102, exprima intr-un mod sublim si chiar mai exact gloria divina a lui Mesia. In psalm, versetele 23 si 24 dinaintea citatului, fac sa se auda strigatul de intristare al lui Mesia care sufera, "nu ma lua la jumatatea zilelor mele", apoi vine raspunsul Domnului, minunata marturie data despre Persoana lui Hristos : "Tu ai intemeiat pamantul la inceput si...". Acest Mesia umilit, abatut, este Creatorul care a existat inainte de toate, si care va exista in eternitate, atunci cand va schimba tot ceea ce este schimbator. Pentru El, in mijlocul creatiei, schimbatoare si trecatoare, El este Acelasi, Cel care este si care nu Se schimba, titlu care apartine doar lui Dumnezeu.
     (v. 13, 14). O ultima trasatura vine sa completeze aceasta desfasurare de glorii ale lui Hristos. Aceasta este pozitia Sa actuala. Citatul este din Psalmul 110, pe care Domnul Si-l aplica Lui Insusi (Mt. 22:43-45). In virtutea implinirii lucrarii Sale, dupa suferintele si moartea Sa, si in virtutea excelentei divine a Persoanei Sale, Dumnezeu L-a chemat sa ocupe locul suprem de onoare si de autoritate : "Aseaza-Te la dreapta Mea", asteptand manifestarea publica a acestei pozitii glorioase, cand Dumnezeu va pune pe vrajmasii Sai  asternut al picioarelor Sale. Caruia dintre ingeri i-a adresat Dumnezeu un astfel de cuvant ? Caruia i-a dat un astfel de loc ? La niciunul. Contrastul dintre pozitia lor si a Sa este mare. Toate Ii vor fi supuse, si pana atunci El este la dreapta lui Dumnezeu ; ingerii, care Il adora, nu sunt decat duhuri administrative, la poruncile lui Dumnezeu, slujitorii lui Dumnezeu, exercitandu-si slujba lor in favoarea mostenitorilor mantuirii. Avem exemple ale acestei slujiri in mai multe pasaje din cartea Fapte (5:19 ; 12:7-10 27:23), si fara indoiala ca, desi invizibili ochilor nostri, noi beneficiem inca de ingrijirea lor. Dar este preferabil ca sa nu-i vedem, caci omul este intotdeauna inclinat sa se ataseze de instrumentul pe care il foloseste Dumnezeu, in loc sa se indrepte spre Dumnezeu Insusi. Este mai bine sa gazduim ingeri fara sa stim.
     In acest capitol totul inalta deci gloria divina a lui Hristos, a Fiului devenit Om pe pamant. Fie ca inimile noastre sa contemple in adorare !