Slujitorii lui Hristos

                                                                                  - II -

     Georges André

     1 Corinteni 4:1 ; "Dumnezeul al caruia sunt eu si caruia Ii slujesc" (Fapte 27:23)

     2    Marturie

     Capitolele din Cuvant care ne prezinta marturia lui Stefan si a lui Filip sunt plasate chiar la inceputul istoriei Bisericii, in acea perioada de prospetime cand ea era inca cumva iudeo-crestina. Atunci au avut loc remarcabilele manifestari ale puterii Duhului Sfant, dar vrajmasul era acolo pentru ca, daca era posibil, sa impiedice, sau chiar sa distruga noul edificiu pe care l-a zidit Domnul : impotrivirea autoritatilor, amenintarile lor, abuzurile lor; apoi viclenia vrajmasului in cazul lui Anania si Safira; in final, certurile dintre fratii elenisti si iudeii de la Ierusalim (Fapte 6). Elenistii, in aparenta iudei din diaspora care se aflau in cetate temporar sau permanent, logic trebuiau sa vorbeasca greceste, iar fratii lor iudeii, aramaica. Culturile lor, educatiile lor, felul lor de a vedea lucrurile, erau mult diferite din punct de vedere omenesc, de unde si tensiunea care statea la baza, chiar si intre frati. De asemenea, regasim ecoul in adunarea din Roma, intre credinciosii veniti din iudaism si cei dintre natiuni (Rom. 14). La Ierusalim, se pare ca murmurele elenistilor impotriva evreilor, "pentru ca vaduvele lor erau trecute cu vederea in slujirea zilnica", nu era decat un pretext provocat de vrajmas pentru a cristaliza aceasta tensiune existenta (v. 1).

     Cu intelepciune si dragoste, apostolii au spus multimii sa aleaga sapte barbati dintre ei, avand o marturie buna, plini de Duh Sfant si de intelepciune, care sa fie pusi la aceasta lucrare. Nu era potrivit ca ei sa se ocupe in mod direct. Nu este numita Adunarea (apostolii faceau parte din ea), ci mai degraba "multimea" ucenicilor, care de altfel erau cei care furnizau fondurile necesare comunitatii (4:32-35). Au fost alesi sapte barbati, cu totii elenisti dupa numele lor; ei sunt adusi inaintea apostolilor, care, dupa ce s-au rugat, le-a dat mana de insotire. Acesti sapte se vor ocupa de probleme materiale; se pare ca a fost rezolvata problema, fiindca la versetul 7 nu mai vedem piedica in "sporirea" Cuvantului lui Dumnezeu. Aceasta slujba de "diacon" ii va duce mai departe pe cei care o implinesc cu credinciosie, in special Stefan si Filip (conf. 1 Tim. 3:13).

     2.1     Stefan : "martorul Tau" (Fapte 22:20)

     Numele lui inseamna cununa. Parintii lui trebuie sa fi fost bucurosi cand s-a nascut pentru ca i-au dat un astfel de nume. Cu siguranta, nu se gandeau ca intr-o zi fiul lor va primi cununa de martir (Apoc. 2:10) !

     Pentru "multime" nu era important decat sa implineasca slujba de diacon. Era nevoie "de o marturie buna". In mod deosebit, Stefan era "un barbat plin de credinta si de Duh Sfant" (v. 3 si 5). Lucrarea lui a fost la inceput in totul materiala. Intr-un astfel de caz, este bine, conform cu 2 Corinteni 8:23, ca adunarile sa fie cele care "trimit". Nu este la fel atunci cand este vorba de slujirea Cuvantului, cand lucratorul depinde direct de Domnul, in timp ce se afla in comuniune cu fratii sai. Singura ocazie cand adunarea a trimis (in legatura cu slujirea Cuvantului, n.t.) a fost cea a lui Barnaba (Fapte 11:22) in care ea a avut toata increderea. De asemenea, trebuie sa distingem intre chemarea fundamentala la slujire (Gal. 1:1) si directiile in slujire (de ex. Fapte 16:6, 9-10).

     Domnul avea in vedere pentru Stefan o marturie exterioara care avea sa se largeasca. El era "plin de har si de putere in popor" (v. 8). Foarte repede, unii s-au ridicat si au avut o disputa cu el (v. 9). Neputand sa se impotriveasca intelepciunii si Duhului prin care el vorbea, ei au convins pe unii care au adus impotriva lui acuzatii asemanatoare cu cele care au fost aduse impotriva Domnului Isus : distrugerea templului, vorbire impotriva legii. Aceasta a fost ocazia pentru Stefan sa dea iudeilor o marturie cu totul speciala, bazata pe Cuvant, prezentandu-le tot planul lui Dumnezeu de la Avraam pana la Hristos.

     Discursul sau este incadrat de gloria lui Dumnezeu. La inceput : "Dumnezeul gloriei" S-a revelat lui Avraam (7:2); la sfarsitul discursului sau, intrerupt brusc, Stefan are ochii indreptati spre cer si "vede gloria lui Dumnezeu" (v. 55). Ea este reflectata pe fata lui "ca o fata de inger" (6:15). Iacov, la picioarele scarii, a vazut ingeri urcand si coborand pe ea. Stefan, ca sa zicem asa, aflat in varful scarii contempla "cu fata descoperita, gloria Domnului, fiind transformat in acelasi chip, din glorie in glorie" (2 Cor. 3:18).

     Ce indrazneala, si in acelasi timp ce seninatate, inaintea acuzatorilor sai (v. 51-55). Inainte de lapidare, in timp ce tremurau de furie si scrasneau din dinti impotriva lui, plin de Duh Sfant, el vede "cerurile deschise si pe Fiul Omului in picioare la dreapta lui Dumnezeu". De ce "in picioare" ? Isus era asa, gata de a-l primi pe primul dintre martiri. De asemenea, era gata sa revina la poporul Sau, daca ei ar fi primit marturia data de Stefan (conf. Mt. 22:6-7 ; 21:38-41 ; Luca 19:14).

     Si, in ultimile sale momente, ce asemanare remarcabila cu Stapanul sau. Domnul Isus a zis : "Tata, in mainile Tale Imi incredintez duhul". El putea, intr-un fel, sa-Si desparta viata Sa de trupul Sau (Ioan 10:18). Stefan zice : "Doamne Isuse, primeste duhul meu" (v. 59). - Isus a zis : "Tata, iarta-i caci nu stiu ce fac". Stefan nu putea zice asa, timpul nestiintei trecuse, iudeii L-au lepadat constient pe Mesia al lor. Dar, rugaciunea lui plina de dragoste este : "Doamne, nu le tine in seama pacatul acesta". - Isus Si-a "dat duhul" (Mt. 27:50) ; Stefan "a adormit". In ziua invierii, impreuna cu toti rascumparatii, el "se va trezi si va fi saturat de chipul Sau" (Ps. 17:15).

     2.2    Filip

     2.2.1     "Evanghelistul" (Fapte 21:8)

     Comuniunea lui Stefan si Filip in aceeasi slujba nu a durat decat un timp foarte scurt. Dupa marturia pe care a dat-o, Stefan a adormit; se pare ca nu s-au vazut rezultate vizibile. Cu toate acestea, chiar daca "Saul a incuviintat uciderea lui, atitudinea martirului trebuie sa fi fost un moment de cotitura in viata sa. Marturia lui Stefan facea parte din acele "tepuse" impotriva carora Domnul a zis ca este greu sa dea cu piciorul (Fapte 26:14). Cand Saul are viziunea Domnului in templul din Ierusalim, aminteste cu rusine ca el a fost "prezent si a incuviintat" uciderea lui Stefan; atunci Isus ii poate spune : "Du-te, caci Eu te voi trimite departe, la natiuni" (Fapte 22:20-21).

     Marturia lui Filip va fi cu totul alta. Ea se va raspandi departe; ea nu va dura numai cateva luni, ci o viata intreaga; slujitorul va vedea roadele. Nici unul, nici altul nu si-au ales drumul pe care sa mearga, ci in dependenta de Domnul ei au fost credinciosi fata de ceea ce era pus inaintea lor. Care din ei doi au avut cel mai mare "succes in viata lor" ? Amandoi, desigur, deoarece amandoi, dupa tainicele Sale cai, in ascultare, au glorificat pe Dumnezeu.

     Slujba lui Filip ca diacon este intrerupta de persecutia care i-a imprastiat pe credinciosi in tinuturile Iudeii si Samariei (Fapte 8:1).

     In ciuda marii intristari pe care o resimte in urma mortii iubitului sau prieten, Filip nu intarzie ca sa-l jeleasca pe tovarasul sau, ci el cobora in Samaria si Il predica pe Hristos. El se "ridica dinaintea mortului sau" si merge sa duca bucuria la cei care primesc Evanghelia pe care el o prezinta (v. 8, 39). El nu se lasa descurajat, ci merge in acets tinut ostil fata de iudei, pentru a vorbi acolo despre Domnul Isus Insusi. El nu a predicat doctrine, ci pe "Hristos" (v. 5, 12, 35).

     Apostolii ramasi la Ierusalim sunt in acelasi asentiment cu el si au trimis pe Petru si pe Ioan "ca sa primeasca Duh Sfant" (v. 15). De fapt, Petru este cel caruia i-a incredintat Domnul "cheile Imparatiei cerurilor" (Mt. 16:19); apostolul a deschis usa iudeilor (Fapte 2), iar aici samaritenilor; apoi el o va face pentru natiuni in casa lui Corneliu (Fapte 10).

     Filip a coborat in Samaria condus de Domnul, fara sa fi fost nici trimis de catre cei din Ierusalim, nici chiar sa-i intrebe; dar el este bucuros sa-i primeasca pe apostoli, care, la randul lor, au vestit Evanghelia in mai multe sate ale samaritenilor (v. 25).

      

     2.2.2     "Etiopianul" (v. 26-40)

     Predicarea lui Filip in Samaria a adus mult rod si a fost "o mare bucurie". Dintr-o data, un "inger al Domnului" i-a zis sa mearga pe drumul spre Gaza, "care era pustiu". Trebuia cu adevarat sa paraseasca pe acesti tineri credinciosi, care aveau nevoie sa fie intariti in adevar ? Filip nu a intrebat de ce, ci s-a sculat si a plecat. El a facut aceasta cale lunga pe jos, pentru a ajunge tocmai cand trecea carul famenului. Duhul i-a spus sa se apropie de car. Cum putea un om plin de praf si epuizat de mers sa se prezinte inaintea unui personaj atat de important ? Dar el a alergat; s-a grabit sa raspunda nevoii; Isus i-a zis lui Zacheu : "grabeste-te si coboara" ; tatal "a alergat" inaintea fiului risipitor. Filip merge si se pune la nivelul famenului fara a cauta sa se impuna : el "s-a asezat impreuna cu el"; asa a facut si Ezechiel cu cei captivi (3:15), si Domnul Insusi, de atatea ori cu ucenicii Sai (Mt. 5:1 ; Mc. 9:35). El "a deschis gura", precum altadata Elihu (Iov 32:20). El foloseste ocazia din Scriptura pe care a citit-o famenul pentru a-i vesti, nu doctrine, ci "pe Isus". Duhul lui Dumnezeu a lucrat; etiopianul cere sa fie botezat; si cand ei au iesit din apa, Duhul Domnului l-a rapit pe Filip. Famenul si-a continuat drumul "bucurandu-se" pentru ca Isus, "Mielul a carui viata I-a fost luata de pe pamant", i-a umplut inima. Ce deosebire fata de tanarul bogat, care, nevrand sa-L urmeze pe Isus, a plecat mahnit (Mc. 10:22).

     Filip a staruit in slujba de evanghelist pe care i-a incredintat-o Domnul, trecand prin toate cetatile, "pana a ajuns la Cezareea". Acolo el se va stabili (Fapte 21:8), se va casatori, va avea familie, patru fiice cu siguranta atasate de Domnul si a caror marturie este subliniata. Pavel si numerosi tovarasi ai sai au fost primiti in aceasta casa ospitaliera.

     3     Slujire discreta (in ascuns, nevazuta de oameni, n.t.)

     Slujirea Domnului nu este apanajul barbatilor, surorile au si ele partea lor. Sa vedem inainte de toate locul femei in Cuvantul lui Dumnezeu. Din capitolul 2 al Genezei, Domnul a facut barbatului "un ajutor potrivit". In istoria profana, omul a facut-o mai degraba roaba lui, inca si astazi in diverse tari. Cuvantul ne prezinta lucrurile diferit, fie ca este vorba de sotie sau de mama : credinta mamei lui Moise, care este la fel cu a sotului ei; rugaciunea Anei, in tacere; mamele evlavioase ale diferitilor imparati ai lui Iuda. Proverbe 31 vorbeste de sotia care "face bine sotului ei si nu rau, in toate zilele vietii ei" (v. 12).

     Deja legea lui Moise aseza pe tata si pe mama pe acelasi plan : "Onoreaza pe tatal tau si pe mama ta" (Ex. 20:12), indemn care va fi reluat in Efeseni 6:2. Exsta totusi un pericol pentru mama sa fie sau prea restrictiva, concentrata numai pe familia sa, sau nemultumita de o viata prea monotona. Prin urmare, merita de subliniat lucrarile pe care le poate face : ospitalitate, lucrari precum cea a vaduvei din Sarepta, sau a Sunamitei (1 Imp. 17 ; 2 Imp. 4); lucrarea femeilor care au tors fire pentru panzele cortului, dupa cum le misca inima lor s-o faca (Ex. 35:25-26); cele care Il ajutau pe Domnul cu bunurile lor (Luca 8:2-3), sau care-L primeau in casele lor (10:38-42); exercitarea binefacerii, in care o vaduva saraca este un model (Luca 21:1-4), si in care Tabita da un exemplu (Fapte 9:36-39).

     Si surorile necasatorite pot, uneori cu mai multa libertate, face multe lucrari pentru Domnul si ai Sai.

     Femeile crestine ocupa un loc deosebit in Fapte. Multe din ele au raspuns la predicarea Evangheliei (5:14 ; 8:12 ; 17:4, 34, etc.). Daca ele aveau parte de credinta, de asemenea, ele aveau parte si de persecutie : Saul tara "barbati si femei pentru a fi aruncati in inchisoare" (Fapte 8:3 ; 9:2. Atunci cand, pentru prima data, apostolul si insotitorii sai au pus piciorul in Europa, dupa o lunga calatorie, au gasit "femei care erau adunate" si le-au vorbit (Fapte 16:13). 

     Ne vom aminti de trei, de conditii sociale si familiale aparent mult diferite : Lidia, vanzatoarea de purpura, casatorira si deschizandu-si casa ei; Fivi, probabil necasatorita, slujitoare in adunare; apoi Tabita, care se pare ca era inaintata in varsta, poate vaduva, care se gandea in special la saraci, activa pentru altii.

     3.1     Lidia (Fapte 16:14-15, 40)

    Nu exista sinagoga in Filipi; era obiceiul sa se roage pe malul raului; asezandu-se acolo, Pavel si insotitorii sai le-au vorbit femeilor, punandu-se la nivelul lor, dupa cum un Altul a facut-o la fantana din Sihar. Un suflet este atins, o prozelita care "slujea" (venera) lui Dumnezeu. El a vazut nevoile inimii sale, acest pamant bun unde avea sa cada samanta Cuvantului. Ea a lasat deoparte comertul ei pentru a veni la strangerea de rugaciune ; ea asculta; Domnul i-a deschis inima; ea este atenta. Prin credinta ea primeste Evanghelia; ea este botezata, precum si casa ei. Pavel si Sila ar fi putut sa zica, la ce bun sa venim atat de departe pentru un singur suflet ?

     "Daca ma socotiti credincioasa Domnului, intrati si ramaneti in casa mea" : nu o invitatie de politete, ci una staruitoare : "si ne-a constrans sa intram". "Ramai cu noi", au zis ucenicii din Emaus in seara invierii. Unii au primit pe slujitorii Domnului si le-au stat la dispozitie : Gaius ; altii i-au respins : Diotref (3 Ioan 5-8, 10).

     O inima se deschide. Acum se deschide o casa, o familie pentru slujitorii Domnului. Cativa frati s-au intalnit acolo (v. 40). Asa s-a format prima adunare din Europa.

     Momentele de comuniune din casa Lidiei, inainte si dupa inchisoare, au fost foarte scurte : "vazand pe frati, i-au mangaiat si au plecat". Cu toate acestea, recunoasterea faptului ca au fost condusi acolo le-a umplut inima slujitorilor in timp ce isi continuau drumul lor. Cand Pavel le va scrie filipenilor, el multumeste lui Dumnezeu "pentru toata amintirea mea despre voi... pentru comuniunea voastra la Evanghelie, din cea dintai zi pana acum" (Filip. 1:3-5). Din inchisoarea din Filipi pana la inchisoarea din Roma, el a avut bucuria sa vada suflete venind la Domnul, pentru care era atat de bucuros sa se roage pentru ele.

     Nu a meritat sa stea impreuna cu cele cateva femei pe malul raului ? In zilele noastre este dificil de a strange multi oameni pentru a auzi Evanghelia. Dar Domnul deschide multe usi pentru cele care stiu sa isi deschida casa, sa primeasca cateva persoane, ca sa cerceteze Biblia si sa se roage impreuna cu ele. Acestea nu sunt evangheliste, ci martore.

     Evanghelia ne spune despre "femei ale drumului" (femei care sunt gata sa se deplasesze, sa umble pentru a face o lucrare pentru Domnul, n.t.) (Luca 8:2-3), cum era Maria din Magdala; de asemenea despre "femei care asculta", intre altele Maria din Betania (10:39). Ea nu s-a dus la mormant : ea a varsat parfumul ei pe picioarele Domnului la momentul potrivit, in vederea inmormantarii Sale. "Femei ale drumului" au venit sa aduca parfumul lor la un mormant gol. O Maria din Magdala, atat de atasata de Invatatorul ei, nu a inteles totusi ca El trebuia sa invieze. Si unele si altele si-au avut partea lor. Cele ale drumului, care L-au urmat din Galileea si L-au slujit, erau la piciorul crucii. Inima lor le-a adus acolo, chiar daca inteligenta lor spirituala insuficienta le va conduce si la mormant, "sa caute printre cei morti pe Cel care este viu". Maria din Betania nu a fost acolo.

     3.2     Fivi (Rom. 16:1-2)

     Lunga lista de nume din Romani 16 ne face sa gandim la o zi in care totul va fi pus in lumina, cand "fiecare va primi ceea ce a facut cand a fost in trup, fie bine, fie rau". Pacatele au fost sterse prin sangele lui Hristos. Dar reconstituirea etapelor din drumul acoperit de pasi gresiti va face pe fiecare mult mai constient de harul infinit care i-a fost dat. Binele, El il va realiza prin Duhul Sau; si atunci va fi "glorificat in sfintii Sai si va fi privit cu uimire (sau "va fi admirat"), in ziua aceea, in toti cei care au crezut" (2 Tes. 1:10).

     In capul listei o gasim pe Fivi, "sora noastra, slujitoare a adunarii din Chencreea", care a ajutat pe multi, chiar si pe apostol. O vedem cum este gata sa se dedice, fie pentru adunare, probabil mica, pentru familii, pentru copii, pentru bolnavi; la dispozitia Domnului pentru o lucrare pe care fratii nu ar fi putut s-o faca.

     Primiti-o in Domnul, spune apostolul adunarii din Roma "intr-un mod vrednic de sfinti" si "s-o ajutati in orice lucru in care ar avea nevoie de voi". Ea a ajutat pe altii; ea va aprecia sprijinul vostru in aceasta mare cetate necunoscuta. Sa-i dati sprijinul necesar, pe care ea l-a dat atat de mult la altii. 

     Foarte probabil, Fivi a dus la Roma epistola lui Pavel, pretioasa epistola, fundamentala pentru intreaga invatatura crestina, singura femeie care a avut aceasta onoare.

     3.3     Tabita (Fapte 9:36-42)

     "Plina de lucrari bune si de milostenii", Tabita se pare ca nu avea familie, fiindca ucenicii au grija de trupul ei cand a murit. Nu se face nicio mentiune despre rudele ei. Grija ei pentru vaduve ne poate face sa gandim ca si ea era la fel. 

     Activa pentru altii, ea avea "darul acului", care se potriveste destul de bine la prenumele ei de Dorca (gazela) ! Vizitatoare cu mainile pline, ea ducea haine, dar si ajutor; "cea dintai in fapte bune", asa cum apostolul indeamna in Tit 3:8. Ea implinea aceasta "religie curata si neintinata" de care vorbeste Iacov, de a vizita pe orfani si pe vaduve in necazurile lor (1:27).

     Ea a stiut sa foloseasca timpul vietii ei, de care vaduvele ajutate dau marturie plangand si vorbind despre lucrurile pe care ea le-a facut "pe cand era cu ele".

     Ce moment pentru Tabita asezata pe patul ei, cand Petru chemat de sfinti si de vaduve aratandu-i camasile si hainele, tot ceea ce ea a facut. Cand se trezeste poate vedea munca ei de-o viata ! Rezultatul a fost o marturie vie : "multi au crezut in Domnul". In ziua nuntii Mielului, "inul subtire" tesut pe pamant, faptele drepte ale sfintilor, vor constitui imbracamintea miresei (Apoc. 19:8).

     Se poate continua si astazi slujirea acestor trei surori : deschiderea inimii, deschiderea usii, deschiderea mainilor.

          

               

   

                                                         Slujitorii lui Hristos

                                                                                 - I -

     Georges André

     1 Corinteni 4:1 ; "Dumnezeul al caruia sunt eu si caruia Ii slujesc" (Fapte 27:23)

     In epistolele sale, Pavel nu se prezinta intotdeauna ca apostol, ci uneori ca rob (gr. "doulos"), subliniind prin aceasta ca el este proprietatea Stapanului sau, de care depindea in intregime.

     De asemenea, el este slujitor (gr. "diakonos") in legatura cu lucrarea sa. Asa cum vedem in 2 Corinteni 6:4, unde el se recomanda ca slujitor al lui Dumnezeu. Asa a fost si Epafras in Coloseni 1:7. Cuvantul folosit este "diacon", care corespunde printre altele cu 1 Timotei 3:8.

     Dar cand Pavel adauga "...caruia Ii slujesc", nu mai este vorba de o slujire obisnuita; atunci cand cuvantul se refera la o slujire fata de Dumnezeu, el implica un respect, adorare (cum este de ex. Fapte 24:14 : slujesc (gr. "latreuô") Dumnezeului parintilor mei).

     Chiar si alte cuvinte sunt folosite pentru slujitor sau slujba. Dar cel din titlul nostru "ὑπηρέτης = hupêretês" semnifica la origine un vaslas (care trage la vasle, n.t.). Nici chiar un marinar, ci un subordonat care actioneaza la comanda altuia. Astfel sunt desemnati Ioan-Marcu in Fapte 13:5 si Pavel insusi in Fapte 26:16. In mesajul nostru, apostolul subliniaza pozitia de smerenie pe care a luat-o impreuna cu Apolo fata de corinteni, care "se laudau unul cu altul impotriva celuilalt" (1 Cor. 4:6). Dar era potrivit sa scoata in evidenta ca amandoi erau "administratori" ai tainelor lui Dumnezeu, constienti de responsabilitatea incredintata de catre Domnul cu privire la Cuvantul Sau.

     Un slujitor credincios se va lasa condus de Stapanul sau si va actiona in dependenta de El. Isi va aminti permanent ca Ii apartine Lui, si ca este chemat sa implinesca cu grija slujba primita; in sentimentul harului care i-a fost dat pentru a putea sluji, gandurile sale se vor ridica catre Datatorul tuturor lucrurilor pe care el Il adora (sau "slujeste" 2 Tim. 1:3).

     "Avand aceasta slujba, dupa cum ni s-a aratat indurare, nu cadem de oboseala" (2 Cor. 4:1). Cand se vorbeste de slujire, se crede cu usurinta ca este vorba de implinirea unei datorii, sau, fara de a spune, de dobandirea unui merit sau o anumita reputatie. De fapt, este un har pe care Domnul Il da celor ai Sai pentru a putea implini o anumita slujire, oricare ar fi ea. Daca cineva este constient de aceasta, atunci nu va obosi. Este relativ usor de a incepe, dar a starui fara a cadea de oboseala...? Un slujitor al Domnului, un frate, o sora, credinciosi de-a lungul intregii lor vieti, sunt una din marile marturii ale acestui har : ei nu au cazut de oboseala.

     "Nu cadem de oboseala, ci chiar daca omul nostru cel din afara trece, totusi cel dinauntru se innoieste zi de zi" (v. 16). Fara aceasta innoire zilnica a vietii interioare, nu este staruinta. "Dar avem comoara aceasta in vase de lut, pentru ca maretia puterii sa fie de la Dumnezeu, si nu de la noi" (v. 7).

     Este important sa distingem ocaziile pe care Domnul le pune inaintea noastra si de a ne angaja in ele cu smerenie. Apostolul ii spune lui Timotei : "Straduieste-te sa te prezinti pe tine insuti lui Dumnezeu aprobat, un lucrator care nu are de ce sa-i fie rusine, impartind drept Cuvantul adevarului" (2 Tim. 2:15). Fie ca este vorba de prezentarea Cuvantului, sau de alta slujire, fiecare va avea parte de critici, mai mult sau mai putin binevoitoare ! "Nu lua aminte la toate vorbele care se spun" zice Eclesiastul (7:21). Adresandu-se copilului sau in credinta, Pavel ii cere sa se straduiasca sa se prezinte aprobat lui Dumnezeu. Nu conteaza in primul rand aprobarea oamenilor; dupa ce am examinat cu atentie inaintea Domnului obiectiile intemeiate pe care am putea sa le primim, sa ne punem increderea in El, fara a cadea de oboseala, oricare ar fi slujba. Meniul poate ca nu ar fi pe placul oaspetelui unei surori care a aratat ospitalitate; totusi ea a facut tot posibilul "pentru Domnul"; si trebuie sa se increada in aprecierea Lui.

     "Fiecare" a primit un anumit dar de har si este chemat sa-l foloseasca "slujind cu el unii altora, ca buni administratori ai harului felurit al lui Dumnezeu" (1 Pet. 4:10). Romani 12 subliniaza cat de important este  de a sluji "dupa masura de credinta pe care a impartit-o Dumnezeu fiecaruia... dupa harul care ne-a fost dat", si 2 Corinteni 10:13 adauga "dupa masura campului de lucru pe care ne-a impartit-o noua Dumnezeu" (conf. 1 Cor. 12:18).

     In concluzie, apostolul indeamna la "prisosind intotdeauna in lucrarea Domnului, stiind ca osteneala voastra nu este zadarnica in Domnul" (1 Cor. 15:58). Dar la baza tuturor trebuie sa fie dragostea (1 Cor. 13).

     Sa vedem deci diferiti slujitori ai lui Hristos, fiecare marcat printr-un caracter special.

     Primii, prin devotamentul lor : Stefana - Epafrodit - Onisifor. Alti doi, a caror marturie este subliniata la inceputul Faptelor : Stefan fata de iudei, credincios pana la moarte; si Filip fata de samariteni, apoi fata de famenul din Etiopia.

     Slujirea discreta (in ascuns, nu publica,n.t.) a Lidiei, a lui Fivi, a Tabitei, fiecare in domeniul ei : ospitalitate, slujire pentru adunare, lucrare pentru saraci.

     In final tovarasii lui Pavel :

     Un Apolo, invatator care s-a lasat totusi invatat de catre Aquila si sotia sa, pentru a fi apoi de mare folos corintenilor. Epafras plin de grija pentru coloseni. Aquila primeste (pe Apolo, n.t.); Apolo invata; Eprafa se roaga.

     Un Sila, cu darul de profet, participand la a doua calatorie, staruind, in ciuda persecutiilor indurate in Filipi; Aristarh, tovaras fidel la sfarsitul vietii de calatorie (a apostolului Pavel, n.t.); Tihic, pe care apostolul l-a trimis la adunari pentru a duce scrisori, vesti, si sa aduca.

     In final, un Barbaba, care l-a primit pe tanarul Saul la Ierusalim; apoi merge sa-l caute la Tars pentru ca, impreuna cu el, sa invete adunarea din Antiohia; si sa ia parte apoi la prima sa calatorie. Luca, credincios pana la capat, doctorul preaiubit, care nu l-a parasit pe Pavel in timpul "iernii" din inchisoarea finala.

     1     Devotamentul

     Oricare ar fi darul sau special, devotamentul trebuie sa caracterizeze pe un slujitor. De fapt, acesta nu este un dar precum slujirea Cuvantului, ci o calitate la care orice credincios este chemat.

     1.1     Stefana  1 Corinteni 16:15-18

     "Stiti casa lui Stefana, ca este cel dintai rod al Ahaiei si ca s-au dedicat ei insisi sfintilor spre slujire". 

     Stiti bine aceasta familie zice apostolul. Fiecare, fara indoiala, beneficiase de credinciosia slujirii lor. Nu doar tatal era activ, ci toata casa lui, sotia lui, copiii sai. Ei au fost "cel dintai rod al Ahaiei", dintre cei care au fost convertiti; Pavel i-a botezat (1:16). Prin ce erau ei atat de cunoscuti ? Nu au fost ei, dupa cum ii spune apostolul lui Tit, "cei dintai in fapte bune" (Tit 3:14) ? Ei s-au "dedicat" slujirii sfintilor. Acest cuvant implica atat hotarare cat si smerenie : nu o slujire ocazionala, nu facerea binelui pentru a fi vazut, ci o ravna produsa cu adevarat din dragostea. Stefana : nu un om din 1 Corinteni 14, ci din 1 Corinteni 13 ! Romanilor, apostolul le-a scris : "Fiecare dintre noi sa placa aproapelui sau spre bine, pentru zidire. Caci si Hristos nu Si-a placut Lui Insusi" (15:2-3). 

     Nu ne este spus daca Stefana prezenta Cuvantul sau indemna. El si ai sai erau un exemplu ! Si aceasta intr-o adunare tulburata, adesea ostila apostolului, unde era automultumire, si sticaciune, si certuri... In liniste, amintindu-si ca toti fratii erau "sfinti", casa lui Stefana isi urma slujirea sa.

     Si Pavel putea sa-i indemne pe corinteni sa fie supusi unor astfel de oameni si "fiecaruia care lucreaza si se osteneste" (v. 16). Nu o supunere legalista sau slugarnica, ci o apreciere recunoscatoare pentru astfel de frati (v. 18).

     La Efes, de unde se pare ca a scris scrisoarea, apostolul a avut parte de multa incurajare, dar si de multa impotrivire, pana la "deznadejdea chiar de a mai trai" (2 Cor. 1:8). Dar iata ca intr-o zi a aparut Stefana impreuna cu doi prieteni, Fortunat si Ahaic, care, venind, "au implinit ce lipsea" din partea corintenilor. Probabil un ajutor material, pe care Pavel nu l-ar fi acceptat din partea adunarii din Coriint, pentru ca erau acolo oameni care ar fi indraznit sa spuna ca Pavel ii vizita cu un anume scop. Dar, acesti trei barbati, cu Stefana in frunte, au "au inviorat duhul sau". Cate necazuri a avut apostolul din partea corintenilor. Ar fi putut foarte bine sa spuna ca ei "ramasesera in urma" (traducerea literala a "ceea ce lipsea"). Acum duhul sau a fost "inviorat" (conf. Filimon 7 si 20). El spera ca la aceasta veste cei din Corint vor fi ei insisi inviorati. 

     Mai presus de toate "recunoasteti pe astfel de oameni", adica sa le dati intaietate. Altii au cooperat la lucrare; nu este nevoie numai de invatatori, sau conducatori, oricat de utili ar fi ei, dar si de frati care, in practica, fac atat de multe lucrari, si invioreaza inimile sfintilor.

     1.2     Epafrodit  Filipeni 2:25-30 ; 4:18-20

     Epafrodit a facut o lunga si periculoasa calatorie pentru a aduce lui Pavel, care se afla inchis, un dar din partea filipenilor (2:25 ; 4:18).

     Apostolul ii da cinci titluri diferite, care vorbesc de la sine : "fratele meu, impreuna-lucrator, impreuna-ostas cu mine, trimisul vostru si slujitor pentru nevoia mea". El va da acest nume de "frate" la multi altii, dar rar va zice "fratele meu" (in rom. este tradus doar "fratele", n.t.). Filimon este impreuna-lucrator al sau; Arhip impreuna-ostas al sau (Filim. v. 1, 2).

     Pentru a-si implini slujirea, Epafrodit si-a riscat viata (Filip. 2:30). A fost grav bolnav (v. 27); Pavel nu a facut nicio minune pentru a-l vindeca, de fapt nu a facut pentru niciun credincios. Dumnezeu a avut mila de el, zice el, evitand si la Pavel si la filipeni o mare intristare.

     Epafrodit este cel care aduce daruri si bucurie (4:18 ; 2:28-29). Pavel l-a rugat sa se intoarca la Filipi. In ciuda pericolelor de pe drum, Epafrodit era intotdeauna disponibil, "un sol credincios pentru cei care il trimit" (Prov. 25:13).

     Cat de important este de a aprecia pe astfel de slujitori : "Onorati pe unii ca acestia...Primiti-l deci in Domnul" (2:29). "Pentru lucrare" el si-a riscat viata. El a participat la jertfa si la slujba credintei filipenilor. Apostolul s-a bucurat impreuna cu ei toti (2:17).

     Astazi nu mai este nevoie de calatorii lungi pentru a duce contributia adunarilor la slujitorii Domnului din locuri indepartate. Dar fratii care se ocupa de acest lucru fac o treaba foarte buna, de corespondenta, de interes iubitor, de sfaturi adesea necesare si binevenite. Ei stiu, de asemenea, cum sa ajunga in acele locuri pentru a intelege care sunt nevoile, ce incurajari sunt necesare, ce raspunsuri a dat Domnul la rugaciuni, astfel ca, la randul lor, sa informeze pe cei care, in tara, se intereseaza de slujitorii plecati si mijlocesc pentru ei. Aceasta este o slujire publica, o "funtie" (gr. λειτουργία = liturghia) implinita cu devotament (conf. Rom. 15:27).

     1.3     Onisifor  2 Timotei 1:16-18

     Un credincios din Efes. Numele sau inseamna "cel care aduce profit", care mangaie. Este tocmai ceea ce l-a remarcat. Pentru a putea mangaia pe altii, trebuie sa fi fost el insusi mangaiat, de Domnul, si poate chiar si de fratii sai (2 Cor. 1:4).

     Apostolul a dat o frumoasa marturie despre el : "Tu stii mai bine decat altii cat de mult a slujit el in Efes". Noi nu stim ce a insemnat aceasta slujire, dar Domnul nu o uita. Cu privire la sine, Pavel a putut zice : "deseori m-a mangaiat". Un simplu credincios a mangaiat un apostol !

     La trecerea sa prin Milet (Fapte 20) Pavel le-a spus batranilor din Efes ca, probabil, nu-i vor mai vedea fata. Ei au plans mult, si, cazand pe gatul lui, l-au acoperit cu sarutari. Dupa cativa ani, ce va zice batranul apostol, captiv la Roma pentru a doua oara ? "Toti care sunt in Asia... s-au intors de la mine" (2 Tim. 1:15) !

     Onisifor nu este numit ca altii impreuna-ostas, dar se poate spune  ca era un tovaras de suferinta. Pavel nu era un supraom. Cat de mult a apreciat incurajarea venita de la un Onisifor.

     Si iata ca intr-o zi, in aceasta grozava inchisoare romana, poarta se deschide, si cine apare inaintea apostolului, parasit aproape de toti ? - Onisifor ! A fost nevoie de mult curaj si staruinta la efesean ca sa-l gaseasca pe apostol. Nu i-a fost rusine de lantul sau si a trebuit sa-l caute foarte atent pentru a-l gasi. Nu era nimeni din adunarea din Roma ca sa-i arate lui Onisifor unde era Pavel, cum se putea ajunge la el ? Nimeni din adunare nu l-a vazut din cand in cand ? In aparenta nu ! Cu toate acestea, atunci cand Pavel a ajuns la Roma, fratii au venit sa-l intampine, iar Pavel a multumit lui Dumnezeu si a prins curaj (Fapte 28:15). Dar acum... ?

     Se pare ca Onisifor a plecat de la sine spre batranul apostol; nu a fost trimis de catre adunarea din Efes. Dar el a venit cu inima. Si cat de mult a simtit apostolul lucrul acesta. 

     "Domnul sa dea indurare casei lui Onisifor". Onisifor singur l-a mangaiat, l-a slujit, a venit la Roma. Dar, o binecuvatare speciala a venit peste familia lui, fiindca el, tatal, a fost credincios; si el insusi, intr-o zi cand totul va fi aratat ("in ziua aceea") va primi indurare din partea Domnului.

     Apostolul incheie ultima lui scrisoare (2 Tim. 4:19). Ii saluta pe vechii lui prieteni, Prisca si Aquila; apoi aduga : " ...si casa lui Onisifor". Poate tatal decedase, sau nu se intorsese inca din calatoria sa. Acesta este poate ultimul salut al apostolului, si care este destinat pentru casa acestui slujitor credincios.

     Devotamentul nu cere un dar mare, ci o inima mare.

    

      

     

    

     

                                                            Adancimile lui Satan


     Élie Argaud


     A subestima puterea Adversarului sau a ignora practic existenta sa, acestea sunt ganduri extrem de periculoase. Cineva a zis : "Cu cat un om Il cunoaste pe Hristos, cu atat mai mult intelege ca va avea de-a face cu Satan". Poate fi util sa vedem pe scurt : mai intai sub ce nume il infatiseaza Scriptura, apoi care sunt originea, caracterele si activitatea acestui ingrozitor vrajmas, in final, ce judecata grozava il asteapta


     1     Numele lui Satan

     El poarta, in Cuvantul lui Dumnezeu, diferite nume :
     - Satan (de ex. in Mt. 16:23), adica adversar, cel care se impotriveste lui Dumnezeu si                          sfintilor Sai;
     - diavol (Luca 4:2), ceea ce inseamna acuzator, calomniator, si in special "acuzatorul                          fratilor" (Apoc. 12:10);
     - sarpe (2 Cor. 11:3), din cauza vicleniei sale, si pentru ca s-a folosit de acest animal                              pentru a insela pe Eva in Eden;
     - sarpele cel vechi (Apoc. 12:9), pentru ca l-a tarat la rau pe om de la inceput;
     - balaur (Apoc. 12:9), cel care foloseste puterea lumii pentru a face rau;
     - ispititor (Mt. 4:3);
     - vrajmas (Mt. 13:25);
     - stapanitorul lumii acesteia (Ioan 12:31);
     - capetenia autoritatii vazduhului (Efes. 2:2);
     - dumnezeul acestui veac (2 Cor. 4:4);
     - cel rau (1 Ioan 3:12). 

     Toate aceste nume ne spun deja multe despre caracterele sale.


     2     Originea, istoria si caracterele lui Satan

     Satan este o creatura a lui Dumnezeu, si care a fost impodobit cu cele mai excelente daruri. Mare parte din expresiile care in Ezechiel 28:12-19 se refera in mod direct la imparatul Titului par sa se aplice, in imagine, la Satan. El era "masura desavarsirii, plin de intelepciune si desavarsit in frumusete". El era pe muntele sfinteniei lui Dumnezeu si umbla prin mijlocul pietrelor de foc. El a existat inainte de crearea omului. Intr-o zi, inima lui s-a ridicat impotriva lui Dumnezeu. Atunci el a fost aruncat de pe "muntele lui Dumnezeu" ca ceva intinat, atragand in caderea lui ingeri care-i slujeau. Dezbracat de gloria sa, el a exercitat de atunci "puterea intunericului" (Luca 22:53 ; Efes. 6:12), cu o multime de demoni aflati sub autoritatea sa.
     El "a fost ucigas de la inceput si n-a stat in adevar, pentru ca nu este adevar in el...este mincinos si tatal minciunii" (Ioan 8:44).
     El a provocat caderea omului, si il stapaneste prin patimi si pofte. Stie sa le provoace, datorita inteligentei sale patrunzatoare, crescute, dupa cum l-a descris cineva, printr-o lunga experienta pe care o are asupra inimilor oamenilor. El a ridicat intrega lume, politica si religioasa, impotriva lui Hristos, pentru a-L omori, si atunci Hristos l-a numit in mod expres stapanitorul lumii (Ioan 14:30), apoi el nu a incetat sa lupte impotriva ucenicilor lui Hristos. Chiar si astazi stie sa provoace persecutii impotriva crestinilor fideli, asa cum a facut in secolele trecute, in masura in care Dumnezeu i-a ingaduit, si dupa cum o va face impotriva credinciosilor in viitor. Din leu care racneste (1 Pet. 5:8) poate sa se transforme in inger al luminii (2 Cor. 11:14), si in acest fel activitatea sa este cu mult mai periculoasa pentru noi.
     El este deci o fiinta puternica, un duh plin de intelepciune si de viclenie caruia nu trebuie sa-i dispretuim stapanirea, deoarece chiar arhanghelul Mihail nu a indraznit sa rosteasca impotriva lui o judecata insultatoare, atunci cand se certa cu el pentru trupul lui Moise (Iuda 9).


     3     Activitatea lui Satan pana la crucea lui Hristos

    Pamantul a devenit locul unde isi exercita fara incetare activitatea sa, in timp ce are inca acces in cer pentru a-i acuza pe oameni, si acolo el este capetenia "puterilor spirituale ale rautatii in cele ceresti" (Efes. 6:12). Scriptura il arata umbland dintr-un loc in altul pe pamant si plimbandu-se pe el, venind apoi in prezenta lui Dumnezeu cu acuzatiile si calomniile sale (Iov. 1:6-12). El actioneaza permanent impotriva lui Dumnezeu, inseland pe oameni, antrenandu-i spre rau, cautand sa contracareze dintotdeauna planurile divine de har in favoarea omului vinovat. El este cel care a impins lumea inainte de potop la coruptie si la violenta. El este cel care i-a condus pe urmasii lui Noe la idolatrie si la satisfacerea patimilor lor. El este cel care l-a provocat pe Faraon sa omoare pe toti fiii care se nasteau in mijlocul israelitilor, si pe Atalia, fiica Izabelei, la nimicirea familiei imperiale a lui Iuda, pentru a nimici astfel promisiunea divina. Dar, Dumnezeu a dejucat intotdeauna vicleniile sale, si promisiunea unui Eliberator s-a implinit la timpul sau : Hristos a venit in lume.
     Indata ce Fiul lui Dumnezeu a aparut pe aceasta scena, Satan a desfasurat o energie extrema : toate fortele sale sunt puse in joc, impotriva lui Dumnezeu, pentru a-L invinge pe Domnul Isus. Nu stia el ca Acesta este "samanta femeii", care trebuia sa-i zdrobeasca capul, dupa cea mai veche profetie ? (Gen. 3:15). A incercat sa omoare la Betleem pe Copilul care este Mantuitorul lumii. L-a ispitit de trei ori pe Isus in pustie, cautand in zadar sa-L faca sa pacatuiasca. In Ghetsimani, el se deda la un ultim asalt : el face ca Isus sa intrevada care va fi pretul ispasirii pacatului, mania lui Dumnezeu, fara nicio crutare. Ar fi vrut sa-L opreasca pe Isus de pe drumul de jertfa. Dar Maintuitorul a mers pana la capat.
     A mers pana la capat si a triumfat. Daca El i-a jefuit deja bunurile omului tare (Mt. 12:29), acum ii va zdrobi puterea. Prin moarte, Hristos l-a facut fara putere pe cel care avea puterea mortii, adica pe diavol, si i-a eliberat pe toti cei care, prin frica de moarte, erau supusi robiei toata viata lor (Ev. 2:14). El a dezbracat stapanirile si autoritatile si le-a expus public, triumfand asupra lor prin cruce (Col. 2:15). Satan care tinea captivi pe pacatosi este el insusi facut captiv (Efes. 4:8).
     Dar, desi a fost invins la cruce, si aceasta biruinta a fost aratata prin invierea lui Hristos, Satan nu dezarmeaza. Dupa cum L-a rastignit pe Invatatorul, ii va persecuta pe ucenici, si pe toti cei care cred in El. Activitatea lui este fara odihna. Din zorii crestinismului, el a intrat in inima lui Anania pentru a-l face sa minta pe Duhul Sfant, la altii pentru a-i conduce la cele mai triste pacate, iar la altii chiar pentru a raspandi sau a primi invataturi gresite. Si el a continuat, si continua. Nu se odihneste niciodata.


     4     Activitatea lui Satan dupa crucea lui Hristos

     Totusi, dupa cruce, chiar daca este imbracat inca cu demnitate, el si-a pierdut toata autoritatea asupra credinciosului. A fost facut fara putere si, daca noi ne impotrivim lui, va fugi de la noi (Iac. 4:7).
     La putin timp dupa rapirea sfintilor, dupa o lupta mare dusa in cer, intre Mihail si ingerii sai impotriva lui Satan si a ingerilor sai (Apoc. 12:7-9), Satan va fi aruncat din cer pe pamant. El va fi cuprins de o mare furie, caci va sti ca mai are putin timp pentru a-si continua lucrarea sa de distrugere si amagire. El va avea in slujba sa doua puteri auxiliare : una politica, conducatorul imperiului roman restabilit, si o alta religioasa, Antihristul, sau falsul profet. Se vor alia toti trei intr-o trinitate a raului. Ei vor trimite ingeri imbracati cu o putere diabolica si vor face minuni (Apoc. 16:13, 14). Inselati de ei, oamenii se vor pregati pentru ravratire impotriva lui Dumnezeu. Sfintii care vor fi pe pamant in acel timp, si in special credinciosii din ramasita iudaica, vor fi persecutati ingrozitor (Apoc. 12:17). Cei care vor vrea sa pazeasca poruncile lui Dumnezeu si care vor avea marturia lui Isus (Apoc. 12:17) vor refuza sa se supuna lui Antihrist, pe care poporul iudeu, in ansamblul sau, il va aclama. Aceasta ramasita credincioasa, va fi adusa in acelasi timp sa-si recunoasca vinovatia sa fata de Mesia, si vor predica Evanghelia Imparatiei in toate cetatile lui Israel. Persecutata cu si mai multa violenta, datorita credinciosiei sale, de catre Antihrist care va instaura idolatria in templu, aceasta ramasita va fugi (cititi Mt. 24:16-21), si va gasi scapare la diferite natiuni. Atunci se va predica inca Evanghelia Imparatiei; multi, o vor primi, se vor converti si dintre ei vor fi si martiri
     Atunci imparatii pamantului, in ratacirea lor, se vor aduna ca sa lupte impotriva Domnului, coborat din cer cu ostirile Sale. Ei vor fi nimiciti, conducatorul imperiului roman si falsul profet vor fi aruncati de vii in iazul de foc (Apoc. 19:20), iar Satan, legat, va fi aruncat in Adanc pentru o mie de ani (20:1-3). El nu va mai putea, in acest timp, sa-si exercite puterea lui nefasta.
     La sfarsitul celor o mie de ani, Satan va fi dezlegat pentru ultima incercare (in sensul de a proba, n.t.) a omului (Apoc. 20:7). Lunga lui captivitate nu-l va schimba, si imediat va cauta sa-i amageasca pe oameni. Multi il vor asculta si vor face razboi impotriva sfintilor (Apoc. 20:8, 9). Dar Dumnezeu va pune capat activitatii ingrozitoare a adversarului : va fi aruncat "in iazul de foc si pucioasa, unde sunt fiara si falsul profet; si vor fi chinuiti zi si noapte, in vecii vecilor" (Apoc. 20:10). El va fi acolo, pentru totdeauna, in mijlocul ingerilor cazuti si a oamenilor nefericiti care au respins mantuirea lui Dumnezeu, si care vor tine companie vechiului lor stapan, in "focul etern", pe care Dumnezeu nu l-a pregatit pentru ei, ci "pentru diavol si ingerii sai" (Mt. 25:41).


     5     A lua seama si a veghea

     Acesta este vrajmasul sufletelor noastre. Fie ca necredinciosul care refuza pe Isus ca Mantuitor sa stie bine ca soarta lui eterna este legata de cea a lui Satan, iar lucrul acesta trebuie cantarit cu atentie ! Fie ca credinciosul, avetizat de puterea Adversarului, sa ia seama si sa vegheze ca sa nu cada in cursele lui. Singura sa scapare este sa stea aproape de Cel care, dupa ce l-a legat pe Satan prin Cuvant, in pustie, si l-a deposedat de bunurile lui in timpul lucrarii Sale aici jos, l-a facut fara putere prin cruce. In curand "Dumnezeu va zdrobi pe Satan sub picioarele voastre", le este spus sfintilor (Rom. 16:20). Evenimentele finale pe care le-am amintit sunt aproape. Cei care nu au cunoscut "adancimile lui Satan" sunt indemnati sa tina cu tarie ceea ce au, pana va veni, pentru a face judecata, Cel care, Fiul lui Dumnezeu, a fost Fiul Omului (Ioan 5:22, 27 ; Apoc. 18, 24).


     6     Lucrurile ascunse

     De ce i-a lasat Dumnezeu lui Satan, pana acum, locul lui in cer si activitatea sa pe pamant ? De ce a amanat aplicarea judecatii fata de acest razvratit ? Aceste intrebari si multe altele apartin de lucrurile ascunse ale lui Dumnezeu, iar noi trebuie sa ne multumim cu ceea ce este descoperit pentru folosul nostru : "Cele ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru, dar cele descoperite sunt ale noastre si ale fiilor nostri pentru totdeauna, ca sa implinim toate cuvintele legii acesteia" (Deut. 29:29). Din momentul in care creatura a pierdut din vedere dependenta sa de Dumnezeu, nu exista nimic pentru ea care s-o atraga, ca si cum ar deveni egalul Creatorului ei. Aceasta a fost tocmai vina marelui nostru adversar, si in acelasi pacat ar vrea sa ne atraga, dupa cum l-a atras pe primul Adam.          

      Obiectivele si tacticile lui Satan impotriva poporului lui           Dumnezeu dezvaluite de Cuvantul lui Dumnezeu

                                                                                   - IV -

     Bruce Anstey

     4     Cele zece tactici principale ale diavolului

     4.9     A diviza si a imprastia pe copiii lui Dumnezeu (Prov. 6:9)

     O alta tactica a lui Satan este de a diviza pe sfintii lui Dumnezeu. El nu doreste sa ne vada ca umblam intr-o unitate fericita unii cu altii (care este dorinta Domnului pentru Biserica) pentru ca stie ca aceasta va fi o marturie puternica fata de lume (Ioan 17:23). Daca poate sa semene neintelegeri printre frati (Prov. 6:19), pana acolo de a separa pe unul de celalalt si ca ei sa nu mai umble impreuna, lucrul acesta fiind o mare discreditare pentru Numele Domnului in aceasta lume.

     Este ceea ce vedem in 2 Corinteni 2:6-11 : "Este destul pentru unul ca acesta pedeapsa care i s-a dat de catre cei mai multi; astfel incat, dimpotriva, mai bine sa iertati si sa mangaiati, ca nu cumva unul ca acesta sa fie coplesit de prea multa intristare. De aceea, va indemn sa-i aratati dragoste. Caci de aceea v-am si scris, ca sa cunosc, punandu-va la incercare, daca sunteti ascultatori in toate. Iar cui iertati voi ceva, iert si eu; pentru ca si eu, ce am iertat, daca am iertat ceva, am facut-o pentru voi, in prezenta lui Hristos, ca sa nu dam castig lui satan asupra noastra; caci nu suntem in necunostinta de planurile lui".

     In acest caz, Satan a cautat sa se foloseasca de aceasta trista situatie din mijlocul corintenilor pentru a diviza pe sfinti in mod universal ! Omul care a trebuit sa fie scos afara din comuniune in prima epistola acum se pocaise, si era nevoie sa fie reprimit in comuniune. La inceput, corintenii au neglijat scoaterea lui afara (1 Cor. 5), apoi, dupa ce el s-a pocait, ei neglijau sa-l primeasca din nou in comuniune. Satan a vazut in aceasta o ocazie de a-i arunca pe sfintii in confuzie. Apostolul le scrie ca era momentul ca sa-l primeasca pe cel care a gresit. Dar el nu voia s-o ia inainte iertand pe acel om atat timp cat ei nu au facut acest lucru, chiar daca in inima lui el il iertase. Lucrul acesta se refera la actiunea administrativa a adunarii locale (iertarea administrativa) care are efect asupra tuturor adunarilor de pe intregul pamant, care se strang pe terenul "unicului trup" (Mt. 18:20 ; Efes. 4:4).

     Avem aici o lectie foarte importanta, si anume ca adunarea locala (unde are loc angajarea judecatii, cea care leaga) este prima care ridica masura de disciplina cand persoana se pocaieste, si sfintii din alta parte (din alte adunari, n.t.) vor actiona in acord cu ea, ca fiind "un singur trup". Glasurile fratilor din alte adunari pot sa se faca auzite in adunarea locala unde a avut loc tulburarea, dupa exemplul apostolului Pavel care-i indemna pe corinteni sa-l primeasca pe omul care s-a pocait, dar ridicarea actiunii anterioare (punerea inafara comuniunii) este responsabilitatea adunarii locale. Pentru celelalte adunari, primirea in comuniune a persoanei atunci cand adunarea sa locala nu a facut-o, inseamna confuzie. Satan ar folosi aceasta situatie pentru a diviza pe sfinti. Dar actionand impreuna in aceste probleme dintre adunari, vom pastra "unitatea Duhului", si astfel exprimam adevarul ca "este un singur trup".

     Pavel continua zicand : " ca Satan sa nu aiba niciun castig de la noi" (2 Cor. 2:11). El nu zice "... sa nu aiba castig de la voi", referindu-se numai la corinteni. El zice "noi", desemnand in general pe sfintii care apartin de un "singur trup". Pavel stia ca Satan cauta sa divizeze pe sfinti in tot ceea ce el putea, si aceste probleme delicate dintre adunari sunt domeniul lui special unde ii place sa lucreze. De aceea Pavel, ca reprezentant al sfintilor din alte locuri, ne arata cum trebuie sa actionam in aceste probleme de dezlegare a judecatii unei adunari. Chiar daca el (si poate si altii) stia ca omul respectiv s-a pocait si trebuie sa fie reprimit in comuniune, el nu dorea sa treaca peste adunarea locala din Corint si sa actioneze independent in aceasta problema - desi ca apostol avea autoritate s-o faca, daca era nevoie. Actionand astfel, el l-a redus pe Satan la tacere.

     De aceea, remediul divin impotriva uneltirilor lui Satan care cauta sa divizeze pe sfinti, este de a actiona in acord cu adunarea locala, care a luat o hotarare in Numele Domnului, si a recunoaste aceasta hotarare, astfel ca "unitatea Duhului" sa fie pastrata in "legatura pacii" (Efes. 4:3).

     4.10     A impiedica procesul de restaurare intr-un suflet (Zah. 3)

     Vom incheia printr-un ultim pasaj din Scriptura cu privire la un alt mod prin care actioneaza Satan; Zaharia 3:1-7 : "Si mi-a aratat pe Iosua, marele preot, stand inaintea Ingerului Domnului si pe Satan stand la dreapta lui, ca sa i se impotriveasca. Si Domnul i-a zis lui Satan: Domnul sa te mustre, Satan! Da, sa te mustre Domnul care a ales Ierusalimul! Nu este acesta un taciune scos din foc? Si Iosua era imbracat cu haine murdare si statea inaintea Ingerului. Si el a vorbit si a spus celor care stateau inaintea lui, zicand: Luati de pe el hainele murdare! Si lui i-a zis: Iata, am facut ca nelegiuirea ta sa se duca de la tine si te imbrac cu haine de sarbatoare. Si eu am zis: Puneti-i o mitra (sau "o cununa") curata pe cap. Si i-au pus mitra cea curata si l-au imbracat cu haine; si Ingerul Domnului statea de fata. Si Ingerul Domnului a marturisit lui Iosua, zicand: Asa zice Domnul ostirilor: Daca vei umbla pe caile Mele si daca vei pazi cele de pazit ale Mele, atunci vei judeca si tu casa Mea si de asemenea vei pazi curtile Mele si-ti voi da un loc ca sa umbli intre acestia care stau aici".

Aici, Satan cauta sa impiedice lucrarea de restaurare intr-un suflet. Iosua facea parte dintre israelitii care au fost deportati la Babilon, o tara idolatra. Totusi, Domnul a lucrat pentru restaurarea poporului Sau in tara lor, si pentru a restabili inchinarea in templu, etc. Dar Iosua, marele preot, era intinat cu tot ceea ce fusese in legatura in tara Babilonului. Prin urmare, el nu era in starea potrivita  de a-si indeplini functiile de preot al Domnului in templul Domnului, si avea nevoie sa fie restaurat si curatit inainte de a fi reinstaurat in slujba sa de mare preot. Dar il vedem pe Satan tocmai acolo, cautand sa impiedice aceasta lucrare.

     Vedem lucrarea lui Dumnezeu in Iosua simbolizata prin faptul ca el este :

     1- Imbracat,

     2- Curatit,

     3- Incununat, si apoi

     4- primeste o misiune

     Impiedicarea lucrarii de restaurare intr-un suflet este lucrarea lui Satan. El doreste ca poporul lui Dumnezeu sa esueze, si cand ei se intineaza cu lumea datorita esecurilor lor, el doreste ca ei sa nu fie restaurati. Poate ati venit la aceasta conferinta cu speranta unei astfel de schimbari in vietile voastre. Este bine, dar puteti fi siguri de un lucru, Satan va incerca sa impiedice procesul de restaurare in sufletul vostru. Chiar suntem recunoscatori ca putem spune ca Domnul este de partea voastra, si ca El il va respinge pe diavol in planurile sale de a va impiedica.

     Anumite lucruri care au fost facute fata de Iosua sunt instructive, in mod practic, in legatura cu o restaurare. Il vedem pe Iosua stand inaintea Domnului in "haine murdare". Hainele in Scriptura vorbesc de asocierile noastre in viata. Gandind la ele, veti vedea cat de potrivite sunt ele pentru aceasta imagine; hainele noastre infasoara (sau, inconjoara, n.t.) trupul nostru, si literal vorbind, noi traim in interior. Daca va amestecati cu lumea, asocierile voastre (relatiile, legaturile, n.t.) din viata va intineaza si, in final, va impiedica sa fiti restaurati. Aveti nevoie sa va vedeti hainele asa cum sunt ele in realitate : o piedica pentru a veni la Domnul.

     Primul lucru pe care Domnul L-a facut pentru Iosua, a fost sa porunceasca slujitorilor Sai "luati de pe el hainele murdare". Si exact de acest lucru avem nevoie daca vrem sa fim restaurati. Este nevoie sa parasiti asocierile care va intineaza si in care va aflati, - prietenii vostri, locurile unde mergeti, si ceea ce va distreaza; aceste lucruri impiedica restaurarea voastra. Aveti nevoie sa urmati exemplul orbului Barimeu. El si-a aruncat departe haina sa fiindca stia ca ea il impiedica sa vina la Domnul (Mc. 10:50). Daca aveti nevoie de restaurare, trebuie sa faceti la fel. Atat timp cat ramaneti in hainele voastre murdare, in asocierile voastre actuale, nu veti putea fi restaurati.

     Este frumos ca Domnul doreste sa ne ajute folosindu-Se de slujitorii Sai pentru "a lua hainele murdare". Ei o pot face atentionandu-va de pericolele in care sunteti implicati. Ei vor sa va incurajeze prin Scriptura sa faceti voia lui Dumnezeu in vietile voastre. Poate nu va place ca cineva incearca sa va incurajeze sa va indepartati de imprejurarile care va intineaza si in care traiti, dar Domnul stie ca uneori nu puteti face totul singuri. Sa fiti recunoscatori ca Domnul va trimite pe cineva ca sa va vorbeasca. Nu priviti la aceste persoane ca la niste muste care ar trebui mai degraba sa se ocupe de propriile lor probleme; ele incearca sa va ajute. Poate fi dureros sa va indepartati de relatiile voastre, poate incercati chiar sa gasiti un compromis. Lucrul acesta imi aminteste de Avraam cand Domnul i-a zis ca binecuvantarea va veni doar prin samanta promisa in Isaac. El a raspuns "Oh, sa traiasca Ismael inaintea Ta!" (Gen. 17:18). El spera sa pastreze putin din ceea ce facuse carnal. Va puteti intreba : "trebuie lasat totul ?". Raspunsul este da; trebuie sa va indepartati de tot. Cuvantul adresat lui Avraam a fost : "Izgoneste pe roaba aceasta si pe fiul ei" (Gen. 21:10). Lucrul acesta a fost "foarte rau in ochii" lui Avraam (Gen. 21:11), dar el l-a facut si a primit binecuvantarea.

     Levitic 13:50-52 ne spune ca haina unui lepros trebuia sa fie arsa. Lepra este o imagine a pacatului. Focul in Scriptura vorbeste de judecata. Este semnificativ ca leprosul trebuia sa-si arda propria haina ! In timp ce Domnul se foloseste de slujitorii Sai ca sa va ajute sa indepartati hainele voastre murdare (asocierile care va intineaza), in final trebuie sa le ardeti voi insiva - adica sa rostiti personal judecata peste toata aceasta situatie. Daca n-o faceti, probabil veti cadea din nou in ea. Dumnezeu vrea sa va dea harul s-o faceti, chiar daca lucrul acesta este "foarte rau in ochii vostri".

     Lucrul urmator de care avea nevoie Iosua era ca "nelegiuirea" lui sa fie indepartata. Lucrul acesta ne vorbeste de curatirea si de restaurarea sufletului pe care numai Domnul poate s-o faca, cand Ii marturisim pacatele si esecurile noastre. "Daca ne marturisim pacatele, El este credincios si drept ca sa ne ierte pacatele si sa ne curateasca de orice nedreptate" (1 Ioan 1:9). Atunci i-au fost date lui Iosua "haine de sarbatoare". El a imbracat haine noi. O haina noua vorbeste de asocieri noi in viata. Aceasta ne invata ca o persoana, dupa ce a iesit din asocieri care o intinau si in care a fost, si dupa ce a fost restaurata de Domnul, acea persoana are nevoie sa intre in asocieri noi unde poate avea comuniune cu copiii lui Dumnezeu. Apoi o "diadema curata" (in. rom. "mitra", n.t.) a fost pusa pe capul sau : lucrul acesta ne vorbeste despre demnitatea lui regasita. In final, Domnul ii da lui Iosua misiunea "de a umbla in caile Sale" si de a face o lucrare in casa lui Dumnezeu. Uneori avem ideea ca Domnul nu mai vrea sa ne foloseasca pentru ca am falimentat, dar harul este atat de mare incat Domnul poate sa Se foloseasca in casa Sa de persoane restaurate. El are o lucrare de facut prin voi pentru gloria Sa si pentru binecuvantarea poporului Sau.

     Remediul divin pentru restaurare este de a intra imediat in prezenta Domnului, si de a lasa ca procesul de restaurare sa inceapa. Marturisiti drumul propriei voastre vointe inaintea Domnului, si primiti ajutor prin slujitorii Sai in acest scop. Observati ca Satan nu a putut face nimic pentru a impiedica restaurarea lui Iosua atat timp cat el a stat in prezenta Domnului ! Doriti in mod special acest rezultat in viata voastra astazi. Nu veti regreta ca ati facut acest lucru.

     4.11     Concluzie

     Am privit la zece cai de atac prin care Satan actioneaza. Cuvantul lui Dumnezeu le-a descoperit pentru noi, si ne-a dat un remediu divin pentru fiecare. Fie ca Domnul sa Se foloseasca de aceasta dezvaluire a planurilor diavolului impotriva poporului Sau, pentru ca sa ne izbaveasca si sa ne pazeasca.      

       Obiectivele si tacticile lui Satan impotriva poporului lui           Dumnezeu dezvaluite de Cuvantul lui Dumnezeu

                                                                                - III -

     Bruce Anstey

     4     Cele zece tactici principale ale diavolului

     4.5     Ispitirea prin rau moral (1 Cor. 7:5 ; 2 Tim. 2:22 si Rom. 13:14)

     Sa ne indreptam acum spre un alt pasaj pentru a vedea o alta cale de atac a vrajmasului, 1 Corinteni 7:5 : "Nu va lipsiti unul de altul decat, poate, prin intelegere, pentru un timp, ca sa va dedicati rugaciunii; si fiti din nou impreuna, ca sa nu va ispiteasca Satan, din cauza neinfranarii voastre".

     Lucrarea vrajmasului aici este de a ispiti pe sfinti printr-un rau moral, ceea ce dezonoreaza foarte mult pe Domnul. Din context, aici este vorba de ispitirea lui Satan in relatia de casatorie, dar el lucreaza la fel de mult si in afara casatoriei. "Neinfranare", inseamna a fi fara control de sine. Cat ar trebui sa fim de atenti in casatorie sau in celibat, pentru ca vrajmasul sa nu ruineze viata noastra si marturia cu acest fel de rau. Exista atat de multe lucruri pe care el le foloseste in acest scop; afisarea ziarelor ilustrate sau reviste, video, internet, tot ceea ce ademeneste carnea in crestin. Daca a existat vreodata o zi cand a trebuit umblat "cu grija si precautie", ei bine, aceasta este ziua de astazi (Efes. 5:15).

     Remediul lui Dumnezeu pentru contracararea raului moral este de a "fugi de poftele tineretii" (2 Tim. 2:22). Un alt verset spune : "fugiti de curvie" (1 Cor. 6:18). Aceasta inseamna pur si simplu ca trebuie sa evitam situatiile in care ispitele pot avea loc. Nu trebuie sa le dam tarcoale si sa le privim; nu trebuie decat sa fugim ! Este interesant de constatat ca Scriptura  nu zice niciodata  sa fugim de diavol; este spus sa ne impotrivim diavolului si el va fugi de la noi (Iac. 4:7 ; Efes. 6:13-14). Dar cand este vorba de rau moral, trebuie sa fugim cu toata energia, caci acesta ne atrage ca un magnet. Apostolul Pavel zice : "Imbracati-va in Domnul Isus Hristos si nu purtati grija de carne, ca sa-i treziti poftele" (Rom. 13:14). El zice sa nu purtam grija de carne, altfel spus, sa veghem sa nu lasam gandurile noastre sa rataceasca, sa le controlam astfel incat ele sa nu trezesca carnea.

     Daca raul moral apare in adunare, aceasta este responsabila de a da afara persoana pentru ca, a) Numele Domnului sa nu fie asociat cu raul; b) ca adunarea sa ramana un loc potrivit ca Domnul sa ramana in mijlocul ei; c) ca cel care a facut raul sa poata fi restaurat (1 Cor. 5).

     4.6     Amagire prin rau doctrinal (2 Cor. 11 si 1 Ioan 4)

     Sa trecem acum la o alta cale de atac a vrajmasului impotriva poporului lui Dumnezeu. Daca vreti cu adevarat sa umblati cu Domnul cu o inima hotarata, si daca nu vreti sa va aflati in situatii in care diavolul va va ispiti cu raul moral, atunci Satan va schimba tactica si va veni la voi dintr-o directie diferita. Daca vede ca incercati sa urmati Cuvantul lui Dumnezeu in viata voastra, atunci va incerca sa va puna piedici chiar si aici. El poate folosi raul doctrinar pentru a va abate. Este exact ceea ce vedem in 2 Corinteni 11:2-4 : "Pentru ca sunt gelos fata de voi cu o gelozie a lui Dumnezeu, pentru ca v-am logodit cu un singur barbat, ca sa va infatisez ca pe o fecioara curata lui Hristos. Dar ma tem ca nu cumva, dupa cum sarpele a amagit pe Eva in viclenia lui, asa si gandurile voastre sa fie stricate, indepartandu-se de la simplitatea fata de Hristos. Pentru ca, in adevar, daca ar veni cineva si ar predica un alt Isus, pe care noi nu l-am predicat, sau ati primi un alt duh, pe care nu l-ati primit, sau alta evanghelie, pe care n-ati primit-o, l-ati ingadui bine". Si apoi in 2 Corinteni 11:13-15 : "Pentru ca unii ca acestia sunt falsi apostoli, lucratori vicleni, perefacandu-se in apostoli ai lui Hristos. Si nu este de mirare, pentru ca insusi Satan se preface in inger al luminii. Nu este deci mare lucru daca si slujitorii lui se prefac in slujitori ai dreptatii, al caror sfarsit va fi potrivit lucrarii lor".

     Apostolul Pavel ii era teama ca sfintii din Corint sa nu fie abatuti de oameni care se prezentau ca invatatori si care abateau prin invataturi gresite. Diavolul nu este poate niciodata mai periculos ca atunci cand vine cu o Biblie deschisa. Ii place sa faca aplicatii false ale Cuvantului pentru a abate pe oameni de la calea adevarata. El a folosit Cuvantul in pustie cand a incercat sa-L ispiteasca pe Domnul (Luca 4:9-12), si acest lucru il face si astazi.

     Se vede acest fel de rau in femeia care amesteca aluat in "trei masuri de faina", astfel ca "s-a dospit tot" (Mt. 13:33). In Scriptura, aluatul este o imagine a raului. "Faina" este o imagine a lui Hristos ca hrana pentru poporul lui Dumnezeu. Ori, actiunea acestei femei a stricat hrana ; cei care au mancat din hrana ei au fost impregnati de rau.

     Remediul lui Dumnezeu pentru a identifica greselile doctrinare se gaseste in 1 Ioan 4:1-6. Apostolul Ioan ne da trei teste care ne ajuta sa distingem adevarul de eroare. In primul rand el zice : "Prin aceasta cunoasteti Duhul lui Dumnezeu: orice duh care Il marturiseste pe Isus Hristos venit in carne este din Dumnezeu; si orice duh care nu Il marturiseste pe Isus Hristos venit in carne nu este din Dumnezeu: si acesta este duhul lui Antihrist, despre care ati auzit ca vine, si acum este deja in lume" (1 Ioan 4:2-3).

     Primul lucru este "aceasta invatatura Il inalta ea pe Hristos ?" Trebuie sa verificam duhurile, deoarece exista deseori un duh particular in spatele invataturii unei persoane. In timp ce cei la care se refera Ioan aici probabil nu erau credinciosi adevarati, este inca posibil, pentru crestini, sa fie afectati printr-un duh inselator, si sa se ingamfe cu o anumita invatatura care le-a capturat gandurile (1 Tim. 4:1). Un test simplu este de a vedea daca aceasta invatatura inalta pe Hristos sau pe om. Invataturile omenesti sau diabolice, dau aproape intotdeauna glorie omului; ceea ce este din Dumnezeu da intotdeauna glorie lui Hristos.

     A marturisi pe "Isus Hristos venit in carne" implica a tine la Dumnezeirea lui Hristos, precum si la umanitatea Lui. A zice ca El a fost "in carne" inseamna ca El a fost Om real, avand un trup omenesc, un suflet si un duh omenesc. Gnosticii, cu care Ioan avea de-a face, Il tagaduiau. Faptul ca El "a venit" in carne, inseamna ca El a existat dinainte sa imbrace umanitatea in Persoana Sa (intruparea). Voi si eu suntem "in carne", dar noi nu am "venit" in carne, caci umanitatea noastra nu a existat mai dinainte ca cea a lui Hristos (adica divinitatea Lui, n.t.). "Venit in carne", se refera la eternitatea Fiintei Sale. De aceea a marturisi ca Isus Hristos "a venit in carne" implica atat sustinerea Dumnezeirii lui Hristos, cat si tot ceea ce El a fost ca Om.

     Al doilea test se gaseste la versetul 5 (1 Ioan 4) : "Ei sunt din lume; pentru aceasta vorbesc ei ca din lume si lumea ii asculta". Aspectul aici este sa stim daca oamenii din lume urmeaza aceasta invatatura; daca o fac, atunci este probabil ca invatatura nu este de la Dumnezeu. Cei care nu sunt nascuti din Dumnezeu, si care nu au Duhul locuind in ei, nu pot sa inteleaga lucrurile lui Dumnezeu (1 Cor. 2:14). Daca inteleg si sunt de acord cu o anumita invatatura pusa inaintea lor, trebuie sa fim vigilenti ! - este probabil ca aceasta invatatura sa nu fie adevarata. Acest test este valabil si cu credinciosii lumesti. Crestinii mai liberali si mai mai lumesti pe care ii cunoasteti, le place si accepta invatatura particulara de care este vorba ? Atunci voi fi prudent !

     Al treilea test se gaseste la versetul 6 (1 Ioan 4) : "Noi suntem din Dumnezeu; cine Il cunoaste pe Dumnezeu ne asculta; cine nu este din Dumnezeu nu ne asculta. Prin aceasta cunoastem duhul adevarului si duhul ratacirii". "Noi" in acest verset desemneaza pe apostoli. Testul aici este de a vedea daca ceea ce se invata este in acord cu invatatura apostolilor. Altfel spus, poate fi ea sustinuta si aplicata in mod corect cu ceea ce au dat apostolii in Cuvantul lui Dumnezeu (2 Tim. 2:15) ? Avem nevoie sa "staruim neincetat in invatatura apostolilor" (Fapte 2:42); orice abatere de la aceasta este hetereodoxie (abatere de la doctrina apostolica, n.t.) si trebuie data deoparte.

     Un rezumat al acestor trei teste este acesta :

     a) Aceasta invatatura Il inalta pe Hristos ?

     b) Oamenii din lume o accepta ?

     c) Este ea in acord cu invatatura apostolilor (Sfanta Scriptura) ?

     Cand ajungem la intrebarea  cu privira la doctrina ca adunare, dorim "ca intr-un gand, cu o gura, sa-L glorificam pe Dumnezeu" (Rom. 15:6). Aceasta nu poate fi facuta daca unii tin la ceva si altii la altceva. Aceasta inseamna confuzie. Mai mult, ni se spune ca, daca cineva are o invatatura rea, aceasta va sfarsi prin a-i corupe pe ceilalti cu care se afla in comuniune. "Putin aluat dospeste toata plamadeala" (Gal. 5:9). De aceea trebuie corectat. Daca persoana care raspandeste invatatura rea staruie in ea, si daca aceasta invatatura este de natura sa aduca atingere Persoanei si lucrarii lui Hristos, ea trebuie sa fie scoasa afara din comuniune prin excomunicare.

     4.7     Cursa ratacirii eclesiastice (2 Timotei 2:24-26).

     In 2 Timotei 2:24-26 avem o alta cale prin care diavolul lucreaza. "Si un rob al Domnului nu trebuie sa se certe, ci sa fie bland fata de toti, capabil sa-i invete, rabdator, corectandu-i cu blandete pe cei care se impotrivesc, poate le va da Dumnezeu pocainta, spre cunostinta adevarului, si ca sa se trezeasca din cursa diavolului, fiind prinsi de el pentru voia lui (*).

     (*) In fr. v. 26 este redat astfel : "si sa se trezeasca din cursa diavolului, in care au fost prinsi, pentru a face voia lui (a lui Dumnezeu)" n.t.

     Din context, se vede ca linia pe care Satan lucreaza aici, este ratacirea eclesiastica.

     Subiectul in aceste versete este dezordinea in "casa mare", si ce ar trebuie sa faca cel credincios la vederea confuziei care a patruns in aceasta casa mare (2 Tim. 2:19-22). "Casa mare" este ceea ce casa lui Dumnezeu a devenit in mainile oamenilor. Aceasta expresie zugraveste profesiunea crestina in zilele de la sfarsitul marturiei Bisericii, si care se vede umpluta de rau doctrinar, moral si eclesiastic. Aceasta casa este "mare" fiindca de ea s-a atasat o mare masa de oameni, unii fiind credinciosi adevarati iar altii doar simpli marturisitori; ea este, de asemenea, mare deoarece confuzia din aceasta casa este imensa. Exista mii de glasuri in profesiunea crestina de astazi, fiecare proclama ca detine adevarul, dar multi sunt in opozitie cu acest adevar.

     Noi nu putem sa parasim "casa mare", caci lucrul acesta ar insemna parasirea totala a profesiunii crestine. Raspunsul divin este de a practica separarea in aceasta casa de tot ceea ce este gresit si care nu este in acord cu Scriptura (2 Tim. 2:21). Separarea trebuie sa se faca cu privire la rau doctrinar (2 Tim. 2:16-18), cu privire la ratacire eclesiastica (2 Tim. 2:19-21), si, de asemenea, cu privire la rau moral (2 Tim.2:22). Trebuie sa umblam impreuna cu cei care "cheama pe Domnul dintr-o inima curata", care se strang dupa Matei 18:20 si Efeseni 4:4. Este posibil sa trebuiasca sa ne strangem cu un numar mic de suflete, care au fost miscate, intr-o mansarda sau intr-o bucatarie, Duhul Sfant adunandu-le in Numele Domnului Isus Hristos departe de ratacire, deoarece marea parte a crestinilor nu vor sa se separe de raul care se afla in "casa mare".

     In aceasta pozitie de separare de rau trebuie sa-I slujum Domnului, invatandu-i pe cei care sunt inca amestecati cu erori doctrinare, morale si eclesiastice din bisericile denominationale sau din biserici nedenominationale ale crestinatatii (2 Tim. 2:23-26). Aceste pozitii denominationale sau nedenominationale nu sunt deloc scripturistice, si cei care se afla acolo, sunt vazuti aici ca prinsi in cursa diavolului ! Cei care sunt prinsi de diavol la v. 26 sunt cei pe care Satan ii tine intr-un rau doctrinar sau eroare eclesiastica in ceea ce oamenii numesc "biserici". Satan doreste sa tina pe crestini in aceste pozitii nescripturistice impreuna cu toate ordinele lor eclesiastice si artificiale, caci atat timp cat ei raman acolo, ei nu pot sa practice intregul adevar al lui Dumnezeu cu privire la scopul biesericii.

     Biserica trebuie sa exprime pe pamant adevarul ca ea este un singur trup unit cu Hristos, Capul care este in cer (Efes. 4:1-16). Daca ea actioneaza in conformitate cu adevarul unicului trup, atunci Biserica Il va manifesta pe Hristos de-o maniera puternica in aceasta lume (Col. 1:27). Dupa cum am spus, este tocmai ceea ce Satan nu vrea deloc. Cu cat sunt mai multi oameni in locurile de cult intemeiate de oameni, cu atat mai mult confuzia in casa mare va continua, si cu mult mai greu va fi pentru cineva sa gaseasca adevarul. Aceasta este o tactica de baza a vrajmasului : provocand o confuzie totala, aruncand cat mai mult posibil praf in aer, apoi intr-o astfel de stare de lucruri el poate sa-i insele pe oameni cu invataturile sale rele si cu ratacirile eclesiastice.

     Am citit la v. 26 "pentru a face voia lui" (vezi nota de mai sus, n.t.); se refera la voia lui Dumnezeu, nu la cea a lui Satan. Satan nu are o astfel de putere incat sa stie pe cine vrea sa faca captiv. Aspectul pe care insista versetul este ca daca cineva poate fi izbavit de confuzia din casa mare, atunci el va fi liber sa faca voia lui Dumnezeu cu privire la modul in care crestinii trebuie sa se adune pentru inchinare si slujirea Cuvantului.

     Remediul divin fata de ratacirea eclesiastica din crestinatate este separarea de tot ceea ce stim ca este nescripturistic si care necinsteste pe Domnul (2 Tim. 2:21). Dumnezeu va da apoi sufletului exersat o lumina suplimentara cu privire la cei cu care trebuie sa umble (2 Tim. 2:22).

     4.8    Impiedicare comuniunii dintre sfinti (1 Tesaloniceni 2:17-18)

     Acum ne vom indrepta spre o alta tactica a lui Satan; 1 Tes. 2:17-18 zice : "Dar noi, fratilor, dupa ce am fost despartit de voi pentru un timp, cu fata, nu cu inima, ne-am straduit mult mai mult, cu multa dorinta, sa va vedem fata. De aceea am dorit mult sa venim la voi, chiar eu , Pavel, odata si chiar de doua ori; dar ne-a impiedicat Satan".

     In acest caz Satan a lucrat pentru a impiedica comuniunea in poporul lui Dumneze. Iubiti frati, cat de mult lucreaza el si astazi pe aceasta cale ! El nu vrea sa ne vada adunati la conferinte sau la alte strangeri ale copiilor lui Dumnezeu. Acesta este un adevar. De aceea nu-mi place cand fratii anuleaza o conferinta datorita problemelor minore care apar printre sfintii dintr-o localitate. Daca exista ceva grav, atunci este alceva; dar daca este doar un frate sau doi care creaza probleme, discutati cu ei, si continuati adunarile generale. Anuland o ocazie completa din cauza unei probleme minore, nu facem altceva decat ce vrea Satan !

     Biserica de la inceput staruia in "invatatura si comuniunea apostolilor" (Fapte 2:42). Este ceea ce si noi trebuie sa facem. Aceasta ne invata ca comuniunea noastra trebuie sa fie bazata pe invatatura apostolilor. Comuniunea crestina este comuniunea cu privire la lucrurile crestine. Comuniunea dintre sfinti nu trebui sa fie privita pur si simplu ca o strangere pentru exercitii sau relaxare; ea trebui sa aiba ceva substantial pentru sufletele noastre. Este bine ca sfintii sa se stranga pentru relaxare sau alte lucruri naturale si in care sa fie si ceva din Cuvantul lui Dumnezeu. Un frate in varsta avea obiceiul sa spuna ca, atunci cand vizitati pe cineva pentru a avea un scurt timp de comuniune, sa aveti obiceiul de a lua si Biblia cu voi. Acesta este un sfat bun.

     O maniera prin care comuniunea este impiedicata intre frati, este prezenta unui duh de neiertare, sau prezenta unui sentiment de rautate; atunci comuniunea se destrama. Satan incearca sa readuca problemele, sa faca sa fiarba cazanul, astfel ca comuniunea sa fie impiedicata.

     Remediul divin este de a rezolva lucrurile care duc la impiedicarea comuniunii. Scriptura ne spune sa mergem la fratele sau la sora cu care avem o neintelegere si s-o rezolvam. Daca este ceva pe care l-ati facut, atunci mergeti la ei (Mt. 5:23-24). Si daca este ceva pe care ei vi l-au facut, de asemenea, mergeti la ei Mt. 18:15-17). In ambele cazuri trebuie sa mergem la ei. Dragostea este cea care vrea acest lucru.