Vremuri dificile

      "Si nearatandu-se nici soare, nici stele... Si cand a fost a paisprezecea noapte" (Fapte 27:20, 27)

      Dupa cum vedem din relatarea acestui capitol, calatoria apostolului pe mare, spre Roma, a fost foarte grea. De fapt, toate calatoriile lui au fost grele si pline de pericole. Si pentru noi, calatoria, nu spre Roma, ci spre patria cereasca, a fost si este inca foarte dificila. Atat personal cat si colectiv. Lucrul acesta il simtim in mod deosebit in aceste zile, cand strangerile celor credinciosi, care dau putere marturiei crestine si Il lauda pe Domnul in comun, dar care intaresc si credinta personala, au fost restrictionate de catre autoritati. Acest fapt, asa cum stim, nu a fost datorat prigoanei fata de credinta, chiar daca in spate stim foarte bine cine este, ci a fost datorat acestei epidemii care, din nefericire, face ravagii in toata lumea. Unii dintre noi stim ce a insemnant "mana grea" a autoritatilor  fata de marturia crestina.

     Citim despre unii crestini care, dintr-o ravna gresit inteleasa si dintr-o lipsa de pricepere, au continuat sa se stranga in numar mare in diferite locuri (Franta, Spania, etc.), gandind ca Domnul ii va proteja. Rezultatul a fost ca ei insisi s-au contaminat, au contaminat pe cei din familiile lor, si unii chiar au murit, dar prin aceasta au dat si o marturie nepotrivita, atragand din partea autoritatilor si a societatii civile critici si atitudini vehemente fata de ei si fata de marturia crestina. Lumea nu stie sa faca diferenta intre ravna fireasca si cea dupa voia lui Dumnezeu. De aceea, suntem multumitori lui Dumnezeu ca am inteles ca trebuie sa ascultam de autoritati in aceasta privinta (restrictionarea strangerilor), rugandu-ne in acelasi timp, ca El sa aduca din nou timpurile de "inviorare" si de libertate pentru reluarea strangerilor. In acest timp sa-L rugam pe Domnul sa fim feriti de "activism si febrilitate (fr. Ernst-August Bremicker, vezi postarea din 29.03.2020) de a lua initiative care contravin legilor date de autoritati, dar si de a merge "mai departe" de ce spune Cuvantul lui Dumnezeu. Acest lucru este valabil, in special, pentru Cina Domnului.

     Am vazut, din Cuvant si din istoria marturiei crestine, cat de greu au fost incercati fratii dea lungul timpului. Am vazut din scrisoarea fr. Darby cat de mult au fost incercati fratii din Franta cand li s-au inchis adunarile (1859). Fratele Darby i-a asigurat de simpatia lui si a celor cu care se strangea, in Londra, asigurandu-i in acelasi timp de rugaciunile lor, pentru ca Domnul sa schimbe imprejurarile. De asemenea, in articolul fr. Mark Grasso (vezi postarea din 29.03.2020), am vazut intrebarea care se ridica de pe buzele tuturor : Ce trebuie sa facem in astfel de situatie ? Raspunsul este indreptarea, ca intotdeauna, spre Cuvantul lui Dumnezeu. Ce zice Cuvantul lui Dumnezeu ? Nu noi, nu imaginatia gandurilor noastre ! Am vazut acolo, in articol, exemplul luat din cartea Numeri cu privire la sarbatoarea Pastelui. Ea trebuia tinuta in prima luna, dar din motive obiective Domnul a prevazut posibilitatea ca ea sa fie tinuta si in a doua luna. Adica, cei care nu puteau serba Pastele in prima luna, din motive obiective, aveau posibilitatea s-o faca in a doua luna. Trebuiau sa astepte a doua luna.

     Cred ca si noi ne aflam, intr-un fel, intr-o situatie asemanatoare. Sa nu dam frau liber gandurilor si imaginatiilor noastre, "fortand" intelegerile pe care le avem din Cuvantul lui Dumnezeu. Fratele Bremicker spunea ca se bucura de strangerile virtuale (dupa cum am auzit ca si o parte din fratii din Romania o fac), dar ca acestea nu pot inlocui strangerile adevarate in jurul Domnului. Ele fiind o solutie pentru moment. Intristarea fratelui fiind ca nu se poate frange painea, pentru a implini dorinta Domnului si a ne aminti de El. Dar asa cum fr. Grasso a spus, Domnul a stiut cand a instituit Cina ca va fi COVID-19 in 2020. Pe langa toate acestea, care sunt vitale pentru cel credincios, intervine si aspectul social, rezultat din izolare, lucru care produce multe probleme de ordin psihic, mental si fizic, chiar si printre credinciosi.

     Pentru multi dintre noi care locuim la curte, unde avem anumite activitati zilnice, este mai usor de suportat aceasta izolare, dar pentru fratii nostri care locuiesc in apartamente, limitandu-se doar la spatiul apartamentului, lucrul acesta este foarte greu de suportat. Ce trebuie facut in astfel de situatii ? Asa cum am vazut, solutia este indreptarea spre Cuvantul lui Dumnezeu si spre experienta traita de fratii dinaintea noastra. Este benefic sa ne gandim la experienta lui Iosif aruncat in groapa, apoi in temnita din Egipt. La Ieremia aruncat in groapa cu noroi, la Daniel, la apostolul Pavel, aruncat in temnitele romane, reci si insalubre ! La fratii nostri care au suferit in inchisorile regimurilor opresive din toate timpurile, in special cele comuniste. Celule reci, din beton, lipsiti de cele mai elementare conditii de viata ! Si cati au fost ! Ce sa spunem noi, care, pe langa belsugul de binecuvantari, adapost, hrana, avem la dispozitie telefon, internet, prin care putem comunica si ne informa permanent.

     Apostolul, din inchisoarea lui rece, trebuia sa-l trimita la distante mari pe Tihic sau pe altul din colaboratorii sai pentru a duce si a afla vesti de la adunari ! Domnul sa ne ajute sa privim la experienta "inaintasilor" nostri si sa folosim ceea ce avem la dispozitie, asa cum i-a spus odinioara profetul vaduvei din Sarepta : "Ce ai in casa ? ". Nu cred ca fortez nota daca putem sa ne gandim la Domnul Isus care, bogat fiind, avand totul, S-a facut atat de mic si a venit in creatia Sa, insusindu-Si toate limitele omenesti ! Toate acestea ne vor ajuta sa privim lucrurile dintr-o cu totul alta perspectiva. Desigur, pe langa toate acestea, rugaciunea pentru toate lucrurile, si pentru ca Domnul sa puna capat acestei situatii asa cum vrea El. Aceste ganduri m-au marcat si am dorit sa le impartasesc. Fie ca ele sa fie partea noastra, a tuturor.  

                                                                    Strangeri virtuale

      Ernst-August Bremicker

     Scumpi frati si surori,

     As dori sa va impartasesc cu atentie cateva ganduri, si continua partial ceea ce deja am spus.

     1. Mai intai de toate, trebuie sa acceptam situatia actuala ca venind din mana Domnului. El Se adreseaza oamenilor in ansamblul lor, dar Se adreseaza in acelasi timp si noua - personal (ceea ce Domnul vrea sa-mi spuna Mie) si colectiv (ceea ce Domnul vrea sa ne spuna Noua). Scrisoarea fratelui X. m-a facut sa meditez mult, dar epoca nu se compara; atunci era mult mai dificil decat astazi (interzicerea strangerilor de catre Hitler in 1937). Totusi, trebuie sa ne luam timp de a medita in liniste la ceea ce Domnul vrea sa ne spuna.

     2. In al doilea rand, a continua ca mai inainte nu este o solutie buna, nici chiar posibila. Strangerile ca adunare (cum am fost obisnuiti pana acum) nu mai sunt autorizate. Orice forma de activism si febrilitate nu sunt cu siguranta bune (Is. 30:15 : "Revenind si ramanand in odihna, veti fi salvati, in liniste si in incredere va fi puterea voastra").

     3. In al treilea rand, chiar daca nu exista pentru moment nicio strangere a adunarii locale, aceasta nu este pentru ca adunarea locala a incetat sa existe. Nu, ea ramane. Pentru fratii care poarta responsabilitatea, invitatia de a pastori turma lui Dumnezeu continua sa se aplice (adica de a face lucrarea pe care o face un pastor). Aceasta se aplica - si poate chiar mai mult - in momentele cand noi nu putem sa ne mai vedem regulat in persoana. Si indemnul lui Pavel se aplica inca tuturor : "Incurajati-va unii pe altii si ziditi-va unul pe altul, dupa cum si faceti" (1 Tes. 5:11). Tocmai in timpul prezent, exista "risipiti" si singuri. Tocmai in timpul prezent, este loc de a ingriji unii de altii. Posibilitatile de a o face nu lipsesc. De ce nu ridici telefonul tau si sa apelezi un frate sau o sora ? Un cuvant de inviorare si de incurajare - face mult bine ! "Ce bun este un cuvant spus la timpul lui !" (Prov. 15:23). Deci, incercati putin; veti face experiente frumoase.

     4. In al patrulea rand, slujba pastorala cuprinde, de asemenea, grija spirituala fata de poporulu lui Dumnezeu. Desigur, in aceasta privinta fiecare este mai intai responsabil pentru sine insusi, dar mi se pare ca fratii responsabili (cei care fac serviciu de batrani) au in mod special aceasta raspundere. Nu putem lasa pur si simplu "oile" sa alerge. Aceasta ar fi mai mult decat neglijenta. Domnul nu face aceasta (va recomand sa cititi in liniste Ezechiel 34:11-16). Gasim aici exemplul Domnului pe care noi trebuie sa-l urmam). O posibilitate este oferita (printre altele) prin strangeri virtuale. Fiecare adunare trebuie sa hotarasca pentru ea insasi cu privire la acest subiect. Noi aici, local (Volmarstein), am facut deja experiente foarte bune in aceasta privinta. O intalnire virtuala nu va inlocui niciodata in mod complet o strangere a adunarii. ea nu poate fi decat o solutie provizorie - daca intr-adevar aceasta ar fi o solutie de inlocuit.Ce este mai dureros, este ca nu se poate frange painea. Si, cu toate acestea, este o posibilitatea de a lauda pe Domnul impreuna, de a ne ruga Lui si de a ne vorbi din Cuvantul Sau ( "A merge la strangere" functioneaza foarte bine pentru noi. Fratii care se exprima trebuie sa fie pur si simplu disciplinati - intamplator invatam sa ne asteptam mai mult unii pe altii...).

     -  Fiecare criza este un pericol si vrajmasul ar vrea sa faca orice pentru a ne disocia acum (si chiar mai mult). Sa ne rugam ca acest lucru sa nu aiba loc.

     -  Fiecare criza este in acelasi timp o oportunitate : trebuie sa luam din nou pozitie, sa fim din nou multumitori pentru ceea ce am avut timp de multi ani (suntem noi multumitori pentru aceasta ?). Am avut ocazia de a ne strange si de a ne incuraja reciproc.

     Numeroase intrebari raman fara raspuns : le vom impartasi Domnului si vom vorbi unii cu altii despre ele. Noi avem simtaminte diferite si trebuie sa le respectam. Un verset a devenit foarte important pentru mine in aceste ultime zile. La sfarsitul cartii Estera, Mardocheu zice : "Pentru ca Mardoheu iudeul era cel dintai dupa imparatul Ahasveros si mare printre iudei si primit de multimea fratilor sai, cautand binele poporului sau si vorbind de pace pentru toata samanta sa" (Estera 10:3). Aceasta vorbeste in primul rand despre Domnul nostru. In acelasi timp, este o provocare pentru noi : suntem noi din cei care, chiar in acest moment, cautam binele poporului lui Dumnezeu si vorbim pentru pacea lui ?

     Salutari cordiale,

     Erns-August

                          A ne aminti de Domnul in timpuri dificile

     Mark Grasso

     1     Restrictia strangerilor

     La momentul cand am scris aceste randuri 30% sau mai mult din populatia mondiala este supusa unei forme sau alta de izolare impusa de autoritati, urmarind incetinirea raspandirii noului coronavirus (COVID-19) si a reduce impactul sau asupra sanatatii publice si asupra furnizarii de servicii publice de sanatate. Multi dintre noi suntem confruntati pentru prima data in viata noastra cu restrictii referitoare la strangerile crestine.

     Ce trebuie sa faca, in astfel de timp, crestinii care cauta sa raspunda cu credinciosie la dorinta Domnului Isus, asa cum este ea exprimata in Luca 22:14-20 ? Ca intotdeauna, ar trebui sa vedem ce zice Scriptura (Rom. 4:3 ; Gal. 4:30) si sa cerem Domnului "sa ne dea pricepere in toate" (2 Tim. 2:7).

     2     Conflict cu autoritatile

     Respectarea autoritatilor randuite de Dumnezeu este importanta (Rom. 13), la fel ca marturia noastra inaintea lumii, care trebuie sa fie pozitiva (Filip. 2:15); in general, aceasta marturie include supunerea fata de autoritati si fata de legile pe care ele le promulga (1 Pet. 2:13-17). Cu toate acestea, in caz de conflict, "trebuie sa ascultam de Dumnezeu mai mult decat de oameni" (Fapte 5:29). Cuvintele lui Petru nu se limiteaza la actele guvernamentale care au in vedere maniera flagranta de a inabusi marturia crestina. Aplicarea lor este mai degraba universala. Dumnezeu vine intotdeauna pe primul loc.

     3     Cina : practicarea ei asa cum Domnul a instituit-o, pana vine El

     Domnul Isus cere fiecarui credincios sa-si aminteasca de El prin frangerea painii in mod regulat, pana vine El (Luca 22:14-20 ; 1 Cor. 11:23-26). Domnul cunoaste sfarsitul de la inceput (Isaia 46:9-10). Pentru a fi mai explicit, atunci cand a instituit Cina, El stia ca in 2020 COVID-19 se va raspandi in intrega lume, si ne cere sa ne conformam cu ceea ce s-a intamplat atunci, adica :

          - Isus luand paine, si binecuvantand, a frant-o si a dat-o ucenicilor, zicand : "Luati, mancati; acesta este trupul Meu" (Mt. 26:26). O singura paine, franta de Domnul si data ucenicilor, din care fiecare a mancat.

          - La fel, si paharul (Luca 22:20) - "Si, luand paharul si multumind, le-a dat, spunand: Beti toti din el" (Mt. 26:27), "si au baut toti din el" (Mc. 14:23). Un singur pahar, din care toti ucenicii au baut.

     Cuvantul Domnului "faceti aceasta" (Luca 22:19 ; 1 Cor. 11:24, 25) confirma ca, atunci cand noi ne amintim de El, trebuie sa reproducem ceea ce a facut El.

     4     Reguli si exceptii

     4.1     Modificari datorate numarului mare de credinciosi fara sa se atinga esentialul

     Cand strangerile sunt importante ca numar, poate fi necesar (in circumstante obisnuite) de a frange o paine mare in mai multe bucati si de a distrubui vinul, dintr-un vas, in mai multe pahare din ratiuni practice. Cu toate acestea, in aceste situatii, modelul stabilit de Domnul (fratii impart aceeasi paine si acelasi pahar) este pastrat ca esential. Desi nu ar trebui sa-L ispitim pe Dumnezeu (Mt. 4:7 ; Luca 4:12), este dificil de imaginat imprejurarile in care ar deveni corect de a nu urma ceea ce Domnul si ucenicii Sai au facut atunci cand Cina Domnului a fost instituita.

     4.2     In fiecare duminica : Situatie de imposibilitate sau conflicte de reguli. Numeri 9

     Modelul stabilit de Noul Testament este de a avea o strangere pentru frangerea painii in fiecare saptamana, cea dintai zi a saptamanii (Fapte 20:7). Daca imprejurarile sugereaza ca aceasta nu este posibil, putem gasi ajutor in Numeri 9. Era poruncit lui Israel sa serbeze Pastele in cea dintai luna a fiecarui an (v. 2-4). Totusi, unii israeliti fiind preocupati sa tina alte cerinte ale legii, si anume nevoia unei curatiri, astfel incat ei nu puteau sa se alature la sarbatorirea Pastelui in cea dintai luna (v. 6-7). Dupa ce Moise a dus problema inaintea Domnului, Acesta a randuit dispozitii pentru cei care fiind necurati in prima luna sau cei care nu puteau sarbatori Pastele la momentul stabilit din motive de imposibilitate fizica : ei puteau sarbatori Pastele in a doua luna (v. 8-12). De aici se pot invata cel putin doua lectii. Prima, daca ceva care stim ca este corect pare imposibil (de realizat, n.t.), sa-l aducem inaintea Domnului, caci El poate revela o maniera prin care ne va da posibilitatea sa facem ceea ce El ne-a cerut. In acelasi timp, El recunoaste ca pot interveni imprejurari in care este imposibil pentru credinciosi sa-si aminteasca de El (stransi laolalta la frangerea painii, n.t.). Cu toate acestea, acest fapt conduce la intrebarea daca imprejurarile noastre actuale sunt la fel cu cele descrise in Numeri 9:10. Ar trebui, de asemenea, sa luam in considerare si versetul 13.

     4.3     Unul sau mai multe locuri de strangere

     Un alt model pe care il gasim in Noul Testament este ca strangerile adunarii trebuie sa se tina in acelasi loc (Rom. 16:5 ; 1 Cor. 16:19 ; Col. 4:15 ; Filim. 2). Daca nu este posibil convocarea strangerilor in locul obisnuit, sa ne amintim ca Domnul a promis prezenta Sa in orice loc unde credinciosii sunt adunati (intr-un loc fizic) in Numele Sau, chiar daca nu sunt decat doi sau trei ca numar (Mt. 18:20).

     5     De ce o incercare atat de surprinzatoare ? Punerea la incercare a credintei si a marturisirii noastre de credinta

     Niciunul dintre noi nu stie de ce Dumnezeu a permis ca COVID-19 sa se raspandeasca atat de rapid si a permis guvernantilor sa mearga atat de departe prin restrictionarea strangerilor crestine. Sa speram cel putin ca cei dintre noi care traiesc in tarile occidentale sunt adusi sa-I multumeasca pentru harul de a ne fi pazit de atatea necazuri naturale de care au avut parte un numar mare din populatia mondiala, si nenumarati crestini. In plus, am face bine sa ne intrebam daca Domnul pune la incercare credinta alor Sai, asa cum a facut cu Avraam in Geneza 22 (pentru nu a lua decat un exemplu).

     Marturisirile noastre de incredere in El pot sa fie puse, de asemenea, la proba. In Ezra 8, Ezra si insotitorii sai s-au pregatit pentru o lunga calatorie  de la Babilon la Ierusalim, ducand o mare comoara pentru templu. Inainte de a parasi Babilonul, el a marturisit (pe drept) ca "Mana Dumnezeului nostru este spre bine peste toti aceia care-L cauta; dar puterea Lui si mania Lui sunt impotriva tuturor celor care-L parasesc" (Ezra 8:22). Din cauza acestei marturisiri, ei au renuntat la protectia oferita de imparatul Artaxerxes. Ei stiau ca acceptand ajutorul lui subminau marturisirea de credinta (vezi v. 21-23). Daca am cerut mai inainte Domnului sa ghideze si sa binecuvanteze adunarile noastre, actiunile noastre in timpuri de criza trebuie sa fie in acord cu aceste rugaciuni.

     6     Ce se va intampal in final ?

     In final, totul se va arata la scaunul de judecata al lui Hristos (2 Cor. 5:10) - motivele precum si actiunile. Acest articol nu are scopul de a critica pe cineva, nici de a sugera ca un credincios ar trebui sa actioneze impotriva constiintei lui sau impotriva libertatii pe care Domnul ne-a acordat-o. Domnul este dreptul Judecator (2 Tim. 4:8), si judecata Lui fata de noi, intr-o zi viitoare, va tine cont, fara indoiala, de toate imprejurarile noastre. Cu toate acestea, sa ne straduim sa fim din cei carora le va zice in ziua aceea : "Bine, rob bun si credincios" (Mt. 25:21). Incercarea credintei noastre prin necazuri este scumpa pentru Cel care ne iubeste, Domnul Isus Hristos (1 Pet. 1:6-7).

     Acest articol nu are ca scop de a incuraja opozitia fata de anumite legi sau o nesocotire nesabuita fata de sfaturile de sanatate publica. El nu sugereaza ca, ca si crestini, trebuie sa fim ignoranti de imprejurari sau sa continuam ca si cum o criza grava nu s-ar derula in jurul nostru. Trebuie sa facem tot ce tine de noi pentru a sprijini efortul autoritatilor si al serviciilor de sanatate din tarile in care traim. Ei lupta impotriva unei maladii periculoase si contagioase, si trebuie sa tinem cont de sfaturile care ne sunt date pentru a sti cand este necesara izolarea, etc. Persoanele apartinand grupurilor cu risc ridicat si cele care traiesc impreuna cu ele vor fi atenti in mod deosebit la sfaturile profesionistilor din sanatate (care, in trecere fie spus, sunt, de asemenea, un subiect de multumire fata de Domnul). Nu trebuie sa ne expunem la riscuri inutile, nici de a ignora regulile si sfaturile, dar nici sa renuntam prea usor la privilegiul de crestin; in toate aceste situatii trebuie sa stim sa stam inaintea Domnului.

                     SCRISOARE CU PRIVIRE LA INTERZICEREA STRANGERILOR

     J. N. D. - Londra, februarie 1859

     Catre dl. M.,

     Scump frate, am aflat in mod indirect ca strangerile vostre au fost inchise, cel putin pentru moment. Nu este nevoie sa va spun ca inima mea este cu fratii in aceasta imprejurare, si cat de mult am pe inima ca ei sa fie in orice privinta calauziti de Dumnezeu.

     Noi ne-am rugat deja aici pentru voi si am credinta in Dumnezeu, care este deasupra oricarui lucru, si care nu-Si indeparteaza niciodata ochii de la ai Sai. El Se va ingrijii de voi si va face sa straluceasca harul si gloria Sa spre binele vostru. Ramaneti, va implor, aproape de El, astfel incat sa stiti ce este de facut in Numele Sau, sa fiti incurajati, incat stralucirea fetei Sale sa va sprijine credinta. Sprijinul Sau este tot ce ramane. Aceste lucruri nu sunt la intamplare si nicidecum fara stirea Lui.

     "Nenorocirea" se spune: "nu rasare din tarana " (Iov 5.6), si oricare ar fi instrumentele, cursul acestei lumi nu este ghidat de locuitorii ei, nici chiar, in primul rand, de vrajmasul sufletelor  noastre. Dumnezeu a spus lui Satan: "Ai vazut tu pe servitorul meu Iov?" Dumnezeu vedea ca Iov avea nevoie de nenorocire, vrajmasul insusi nu era decat intrumentul. Fara indoiala, imprejurarile pe care fratii le traverseaza sune o incercare, dar prin care harul lucreaza in inimile lor spre binecuvantare; si fie ca aceasta sa fie in toti ! Simtim ca nu suntem din aceasta lume; inima este chemata sa-si spuna : Pentru dragostea lui Hristos Il urmez eu,si pentru ca El are cuvintele vietii vesnice, si pentru ca Il urmez trebuie sa Ii slujesc, dupa cum El a spus? Nu sunt eu dispus sa accept mersul lumii pentru a avea odihna in lume? Intrebare serioasa pentru inima! Nu am nevoie sa spun ca, doar in lucrurile unde Cuvantul lui Dumnezeu angajeaza constiinta, ne supunem autoritatilor; dar noi nu ne compromitem cu lumea in lucrurile lui Dumnezeu pentru a ne face mersul in aparenta mai usor. Spun "in aparenta", caci un pas face altul si in masura in care avansam este din ce in ce mai greu sa ne oprim. Oh! fie ca Domnul sa dea fratilor un duh linistit si rabdator; ca ei sa-L astepte pe Domnul si sa se increada in El, cu siguranta ca El nu-Si intoarce niciodata fata Sa de la cei drepti, si ca El va interveni la momentul opurtun. Fie ca fratii sa arate toata blandetea , dar si toata fermitatea, increzandu-se in Dumnezeu, si dedicandu-se rugaciunii. Este imposibil ca Domnul sa îi uite pe ai Sai, in ciuda incercarii.

     Fie ca Domnul sa intoarca aceasta incercare in binecuvantare, si ca ea sa îi împinga pe frati spre Dumnezeu si sa îi reapropie de El; Fie ca ea sa le faca viata spirituala mai profunda si sa fie mijlocul prin care ei sa petreaca mai mult timp cu Dumnezeu. Va scriu, scump frate, mai degraba pentru a va marturisi cat de mult i-au parte la incercarea voastra, si sa va spun ca fratii vostrii se gandesc la voi inaintea lui Dumnezeu. Ma încred în El; nu am vazut ca vreodata El sa nu-I pese de ai Sai - niciodata !

     Salutati cu afecfiune pe toti fratii; sa se roage lui Dumnezeu; sa se roage mult; aceasta le va da blandete si curaj in acelas timp. Nu este ceva nou ca crestinii sa sufere pentru Cel care i-a iubit atat de mult.Dumnezeu s-a ingrijit pana in prezent de scumpii Lui copii din Franta. El nu se schimba, si daca fratii sunt tari si rabdatori, aceasta se va intoarce in binecuvantare. Fie ca Dumnezeu sa îi pazeasca. El lucreaza in Franta si in alte parti; nu cred ca EL sa isi retraga marturia Sa. El poate sa va disciplineze, pentru ca voi sa dati o marturie mai curata, mai stralucitoare, mai cereasca, dar El nu îi va lasa, nici nu-i va parasii pe cei care se incred în El...

   

     Inca odata, salutati pe frati cu siguranta afectinuii mele- ar trebui sa spun a noastra.

 

   

                                                  Dumnezeu in toate lucrurile - Iona

     Rudolf Brockhaus

     Un ochi simplu si o inima de copil sunt un dar pretios de la Dumnezeu. Toti credinciosii ar putea si ar trebui sa le aiba, dar din nefericire nu se intalnesc decat foarte rar la copiii lui Dumnezeu. Puterea, intelepciunea si vointa proprie joaca de obicei un rol atat de mare incat ochiul credintei este tulburat, privirea intunecata si inima incapabila sa inteleaga caile lui Dumnezeu, si de a pricepe lucrarea Sa tainica si ascunsa in orice lucru. Aceasta este o mare pierdere pentru noi, si o dezonoare pentru Dumnezeul nostru.

     Nimic nu-l ajuta mai mult pe crestin sa-si continue calea in pace si in mangaiere, sa indure greutatile si incercarile pelerinajului si sa-L glorifice pe Dumnezeu, decat de a-L vedea, pe El, in toate lucrurile. Nu exista nicio situatie, nicio imprejurare, niciun eveniment in viata unui credincios, oricat de neimportante sau nesemnificative ar parea ele ochiului natural, care sa nu poata fi considerate ca mesageri muti ai lui Dumnezeu. Numai daca ochiul nostru este simplu, urechea noastra atenta, inima noastra ca a unui copil si mintea noastra treaza, atunci vom face experienta binecuvantata si pretioasa a actiunii divine; vom experimenta ca El pune mana in lucrurile cele mai obisnuite din aceasta viata, si ca Ii face placere sa ne conduca cu un simplu semn al ochiului Sau. Ah! numai daca ne-am lasa mai des condusi in acest fel, pentru ca El sa nu fie nevoit sa ne puna fraul si zabala !

     Cat de mare si vrednic de adorare este Dumnezeul nostru, Creatorul cerului si al pamantului, care Se coboara pentru a avea grija de cele mai mici si mai putin importante lucruri ! Cel care a zis altadata : "Sa fie", care sustine toate prin Cuvantul puterii Sale, Se ingrijeste de pasarea de pe acoperis, si numara perii capului nostru ! Pentru noi, lucrurile par mari sau mici deoarece le masuram dupa puterea si capacitatea noastra. Dar pentru El, Atotputernicul, nu este nimic mare sau mic. De asemenea, Lui Ii este usor sa cheme la existenta milioane de lumi, la fel cum poate hrani puii de corb. Maretia Lui minunata nu se manifesta mai mult in furtuna furioasa ca in adierea blanda a vantului, in cedrul maiestos din Liban ca in micuta violeta care infloreste de-a lungul drumului.

     Numai daca avem ochii mai simpli de a vedea, inimi mai curate pentru a intelege ! Daca, in imprejurarile zilnice, noi nu vedem altceva decat ceea ce omul natural vede - evenimente cu totul naturale, asa cum viata omeneasca produce in fiecare zi, - viata nu ar fi decat o uniformitate plictisiotoare, si abia ar merita sa mai traim, sau ar deveni o povara grea care ne-ar face sa dorim sa se termine cat mai repede posibil. Dar daca Il vedem pe Dumnezeu in fiecare lucru, ea va capata un pret inestimabil, o semnificatie profunda pentru un sens reinnoit, si o atractie minunata pentru ochiul credintei; atunci vedem in totul mana unui Tata intelept, atotputernic si iubitor; vom recunoaste la fiecare pas caile binecuvantate ale prezentei si lucrarii Sale. Cu greu trebuie sa spunem cat de mult viata de rugaciune, legaturile tainice cu Tatal, sunt incurajate prin acest fapt. Cat de dulce si invioratoare este sa auzim rugaciunea simpla a unui credincios care a experimentat pe parcursul alergarii sale credinciosia si bunatatea Dumnezeului Sau, si care, in acelasi timp, a ajuns sa cunoasca intreaga nulitate a propriei sale puteri si a propriei sale intelepciuni ! El aduce toate lucrurile in cererile sale, mari si mici, inaintea Tatalui, cu rugaciuni, mijlociri si multumiri; el arunca toate ingrijorarile sale, mari si mici, asupra Lui, care este intotdeauna gata sa le ia; si pacea lui Dumnezeu care intrece orice pricepere va pazi inima sa si gandurile sale in Hristos Isus (Filip. 4). Fericit este cel care, in toate lucrurile, face din Domnul lui increderea si puterea sa ! Pentru el fiecare zi are importanta ei, si nu dispretuieste "ziua lucrurilor mici" (Zah. 4:10). Istoria fiecarei zile trezeste simpatie sa; si cum ar putea fi altfel, deoarece ea are importanta pentru Dumnezeu si Tatal sau ?

     Invatam din toata Scriptura ca nu exista, pentru credincios, nicio coincidenta, niciun lucru la intamplare. Si dintre toate, cartea profetului Iona ne ofera dovada izbitoare a acestui adevar. In toata istoria profetului, se vede peste tot interventia lui Dumnezeu, chiar in lucrurile cele mai obisnuite. Si nu va fi la fel cu noi in ziua cand vom vedea intreaga noastra istorie in lumina prezentei divine ? Vom fi uimiti atunci de vederea noastra scurta, de slaba noastra intelegere, de mica noastra credinta, de nebunia noastra. Si vom admira bunatatea, credinciosia, minunata rabdare a Dumnezeului nostru, a carui mana a condus toate in caile noastre aici jos, si ne-a condus pana la sfarsit cu o indurare infinita.

     Nu vreau sa intru intr-o explicatie detaliata a cartii in cauza, ci numai sa atrag atentia asupra unei expresii care se intalneste de mai multe ori in aceasta carte : "Domnul a pregatit". Duhul Sfant ne lasa sa aruncam o privire in spatele scenei, si ne arata actiunea ascunsa a lui Dumnezeu. El este Cel care are totul in mana Sa : vantul si valurile, caldura si frigul, pe om si pe animal, si El conduce totul dupa sfatul voii Sale.

     In primul capitol, Domnul trimite o furtuna mare ca sa vorbeasca inimii si constiintei slujitorului Sau neascultator. Iona nu voia sa asculte de porunca divina si s-a imbarcat pe o corabie care mergea la Tarsis. Ninive era la est de Palestina, Tarsis la vest. Dumnezeu i-a zis : "mergi la dreapta", dar Iona s-a dus la stanga. Asa este omul. "Dar Domnul a trimis un vant tare pe mare si a fost o furtuna puternica pe mare si corabia era amenintata sa fie sfaramata" (1:4). Aceasta furtuna ar fi trebuit sa-i vorbeasca profetului de-o maniera urgenta si grava, numai daca urechea sa ar fi fost deschisa sa auda glasul lui Dumnezeu. Era un mesaj solemn pe care Dumnezeu i l-a adresat. Iona era cel care avea nevoie sa fie invatat si sa fie adus pe drumul cel bun, nu sarmanii marinari pagani. Pentru ei, o furtuna nu era ceva nou sau extraordinar, aceasta nu era decat un eveniment obisnuit din viata de marinar. Dar se afla in corabie un om pentru care ea era ceva special. Si, lucru minunat, marinarii pagani au remarcat foarte repede ca Dumnezeu este impotriva lor, in timp ce Iona, profetul lui Dumnezeu, este culcat in partea de jos a corabiei, si doarme atat de profund incat capetenia vaslasilor a trebuit sa-l trezeasca  adresandu-i-se cu asprime. Ce lectie serioasa pentru noi ! Cum se poate, ne putem intreba, ca un credincios sa fie atat de nepasator ? Propria noastra istorie dovedeste ca aceasta este posibil.

     Abia atunci cand marinarii au aruncat sortul ca sa stie din cauza cui i-a atins acest rau, da, numai atunci cand sortul cade pe profet si cand oamenii il intreaba de unde este si care este ocupatia lui, abia atunci Iona isi revine. Atunci aude glasul mesagerului lui Dumnezeu si recunoaste ca el este cauza pentru care Domnul vorbeste atat de solemn. La initiativa lui, marinarii ingroziti il arunca in mare pe profet. Pentru ei, problema era incheiata, dar ea nu era pentru Iona si pentru Dumnezeu. Marinarii nu-l mai vedeau pe Iona, dar Dumnezeu il vedea si se gandea la el.

     Dumnezeu in toate lucrurile ! Iona se afla intr-o pozitie noua, in imprejurari noi, dar chiar si acolo mesajul lui Dumnezeu poate sa-l atinga. Credinciosul nu poate niciodata sa se afle intr-o pozitie in care bratul Tatalui sau ar fi prea scurt si unde glasul Sau nu ar putea atinge urechea sa. Atunci cand Iona a fost aruncat in mare, "Domnul pregatise un peste mare care sa-l inghita pe Iona". Domnul a pregatit furtuna, El este cel care a pregatit pestele. Un peste mare nu este ceva extraordinar. Sunt multi in mare. Dar Domnul a pregatit unul special pentru Iona, astfel ca el a fost un mesager al lui Dumnezeu pentru sufletul sau. Si iata, in pantecele pestelui, Iona reflecteaza, si devine in imprejurarile sale si chiar in cuvintele sale un tip al lui Hristos.

     Sa trecem acum la ultimul capitol; il gasim aici pe profetul nostru la Ninive. El a vestit mesajul lui Dumnezeu locuitorilor cetatii; la predica sa, ei s-au intors de la calea lor rea, astfel ca lui Dumnezeu I-a parut rau de raul pe care voia sa li-l faca din cauza pacatelor lor. Iona este nemultumit si se cearta cu Dumnezeu. El ar fi preferat sa asiste la nimicirea acestei cetati mari, plina de locuitori, decat sa vada harul si indurarea lui Dumnezeu. "Sarmanul Iona", nu ne putem abtine sa zicem; dar sa nu gandim ca inimile noastre ar fi fost diferite de inima profetului. Suntem facuti din aceeasi carne si in stare de aceeasi nebunie.

     Se pare ca Iona a uitat complet adevarurile pe care le-a invatat in timpul celor trei zile petrecute in pantecele pestelui, si are nevoie de o noua atentionare din partea lui Dumnezeu. Oh! cat de plin de har si indurare este Dumnezeul nostru ! El Se ocupa de noi fara incetare, si ne invata cu rabdare aceleasi lectii. "Si Domnul a pregatit o planta (ebr. "chicaion") si a facut-o sa creasca peste Iona, ca sa-i fie umbra deasupra capului sau, ca sa-l scape de intristarea lui" (4:6). Ce har ! Chicaionul, ca si pestele mare, formeaza o za din lantul imprejurarilor prin care profetul a trebuit sa treaca potrivit intentiei lui Dumnezeu. Desi foarte diferiti, amandoi erau mesageri ai lui Dumnezeu pentru sufletul sau. "Si Iona s-a bucurat de acea planta (chicaion) cu mare bucurie". Mai inainte el a cerut sa moara; dar aceasta nu era rezultatul dorintei sfinte de a parasi acest sarman pamant si de a fi pentru totdeauna in odihna, ci era rezultatul nemultumirii si a dezamagirii sale. Aceasta nu era fericirea viitoare, nu, nici chiar suferintele prezente care trezeau in el dorinta de a muri; era, mai degraba, orgoliul sau ranit, preocuparea zadarnica cu reputatia lui de profet.

     Adesea, suferintele prezente trezesc in noi dorinta de a ne muta si a fi impreuna cu Hristos. Dorim sa fim eliberati de greutatile prezente; de asemenea, atunci cand momentul dificil a trecut, atunci si dorinta inceteaza. Daca, dimpotriva, persoana Domnului este obiectul dorintei noastre, suspinam dupa venirea Sa, pentru a-L vedea fata in fata, "asa cum este", atunci si imprejurarile exterioare vor avea o influenta redusa asupra noastra. Atunci aceasta dorinta va fi mare, atat in zilele cu soare si liniste, cat si in cele cu furtuna si necaz.

     Cand Iona se afla asezat la umbra chicaionului, nu mai avea nicio dorinta de a muri. Bucuria lui, cu privire la planta si la umbra ei racoritoare, il facea sa uite de starea lui rea; si tocmai acest fapt arata cat de mult avea nevoie de un mesaj special de la Domnul. Starea sufletului sau trebuia sa fie aratata, si aceasta spre rusinea lui profunda. Domnul poate folosi orice pentru a scoate la lumina secretele si adancimile inimii omenesti, chiar o planta "nascuta intr-o noapte"; si El o face pentru fericirea noastra eterna si pentru gloria Numelui Sau. Cu adevarat, crestinul poate spune : "Dumnezeu in toate lucrurile". El poate percepe glasul Sau in urletele furtunii ca si in ofilirea plantei.

     Totusi, nu am ajuns inca la capatul cailor lui Dumnezeu fata de Iona. Chicaionul nu era, dupa cum am spus, decat o za in lantul imprejurarilor; urmatoarea za este un vierme ! "Dar Dumnezeu a pregatit un vierme la revarsatul zorilor in ziua urmatoare si a lovit planta si ea s-a uscat". Viermele, oricat de nesemnificativ ar putea fi, nu era mai putin mesagerul lui Dumnezeu, la fel ca furtuna si pestele mare. Un vierme poate face minuni, atunci cand este folosit de Dumnezeu. Chicaionul s-a uscat.

     "Si a fost asa: cand soarele a rasarit, Dumnezeu a pregatit un vant arzator de rasarit; si soarele a batut peste capul lui Iona". Totul trebuie sa conduca spre a-l face pe Iona sa-si recunoasca greseala. Un vierme si un vant arazator de rasarit - mijloace minunate in mana lui Dumnezeu. Dar tocmai in slaba lor aparenta se descopera maretia Tatalui nostru ceresc ! Mesagerul cel mai nesemnificativ ca si cel mai puternic trebuie sa urmeze planurile Sale. Cine ar fi putut gandi ca o furtuna si un vierme impreuna ar putea fi mijloacele de implinire a unei lucrari a lui Dumnezeu ? Totusi asa a fost. Dupa cum am remarcat la inceput, mare si mic nu sunt decat expresii uzuale printre oameni. Inaintea lui Dumnezeu, nu este nimic mare, nimic mic. El socoteste multimea stelelor si nu uita pasarea de pe acoperis. El face din nori cortegiul ( sau, alaiul, n.t.) Sau si dintr-o inima smerita locuinta Sa.

     De aceea, inca odata : Dumnezeu in toate lucrurile. Pentru credincios nu exista coincidenta, nimic care sa fie fara importanta in tot ceea ce el intalneste. El poate sa treaca prin aceleasi imprejurari ca ceilalti oameni, si sa faca fata acelorasi incercari; dar nu trebuie sa le interpreteze urmand aceleasi principii. Ele vorbesc urechii sale deschise un cu totul alt limbaj decat urechii omului natural. El trebuie sa distinga glasul lui Dumnezeu si sa recunoasca pe mesagerii Sai in lucrurile cele mai marunte cat si in cele mai importante din fiecare zi. El va face astfel experiente pretioase.

     Soarele care isi urmeaza drumul sau maiestos, si viermele care roade dintr-o planta, ambele au fost create de Dumnezeu, si ambele pot conlucra la implinirea planurilor Sale de nepatruns. Este acelasi Dumnezeu care a stabilit marginile pamantului, care a adunat vantul in palma mainii Lui in ceruri si a strans apele intr-o manta, care da, de asemenea, hrana corbilor, si invioreaza iarba prin roua Sa. Si acest Dumnezeu este Dumnezeul nostru din eternitate !

     "Feciori si fecioare, batrani si tineri: sa laude Numele Domnului"  

                                                           Slujitorii lui Hristos

                                                                                  - IV -

     Georges André

     4     Tovarasii lui Pavel

     4.2.2     Aristarh

     Mai putin cunoscut, el este desemnat totusi ca tovaras al lui Pavel : tovaras in calatorie (Fapte 19:29 ; 20:4 ; 27:2), tovaras in lucrare (Col. 4:11), in final, tovaras in captivitate (v. 10).

     2 Corinteni 11:25-27 ne relateaza toate greutatile calatoriilor impreuna cu Pavel. Fara confort, deseori pe jos, sau in corabie batuta de furtuna : "De trei ori am naufragiat, am petrecut o noapte si o zi in adancul marii, in calatorii deseori, in pericole pe ape, in pericole din cauza talharilor, in pericole de la neamul meu, in pericole de la natiuni, in pericole in cetate, in pericole in pustiu, in pericole pe mare, in pericole intre frati falsi; in osteneala si truda, in vegheri deseori, in foame si sete, in posturi deseori, in frig si fara imbracaminte". Aristarh a trebuit sa aiba parte de toate acestea.

     El apare pentru prima data in teatrul din Efes ca tovaras de calatorie al lui Pavel, pe fondul revoltei unde se voia pedepsirea apostolului. El este un macedonean, venit din Tesalonic. Deci, el a trebuit sa-l insoteasca pe Pavel pana la Efes, unde il gasim la inceputul celei de-a treia calatorie a sa (Fapte 19:1).

     Cand agitatia a incetat, a plecat spre Macedonia, si apoi a venit in Grecia, unde a ramas trei luni; printre insotitorii care s-au alaturat lui Pavel se regaseste Aristarh (Fapte 20:4). In Troa, au ramas sapte zile, pentru a fi impreuna cu ucenicii "in ziua intai a saptamanii... sa franga painea" (20:7). Aristarh, cu siguranta, a asistat la caderea lui Eutih si la reanimarea lui.

     La escala facuta la Milet, Pavel a dat ultimile sale indemnuri batranilor din Efes (20:17-38). Aristarh a luat parte la scena miscatoare cand apostolul i-a parasit, dupa ce s-a rugat impreuna cu ei, care au cazut pe gatul lui acoperindu-l cu sarutari. Au parcurs diferite etape in timpul calatoriei, urmate de drumul lung spre Ierusalim. Aristarh nu este mentionat in mod expres, ci Trofim tovarasul sau (21:29).

     A patra calatorie incepe la Cezareea. Se hotarase sa se plece spre Italia. Aristarh este impreuna cu apostolul, si Luca (27:2). Pavel este prizonier, dar centurionul se poarta cu omenie fata de el. Din escala in escala au ajuns in Creta; apoi au riscat, impotriva atentionarilor lui Pavel, mergand de-a lungul insulei pentru a gasi un loc potrivit pentru iernat. Dar a venit furtuna care a stricat totul. Nu au vrut sa asculte de cuvantul de atentionare, si acum naufragiul ameninta pe cei doua sute saptezeci si sase de calatori. Aristarh impartasea necazurile, raul de mare, zilele si noptile fara sa manance, fara sa vada nici soare, nici stele. El a fost martor la distrugerea progresiva a corabiei. Asa va fi, ca, in cele din urma, inotand, sau pe bucati din corabie, va ajunge in Malta.

     Este ingrozitor sa ai parte de un naufragiu, pe mare bineinteles, dar si in viata : intr-o gospodarie, intr-o familie, sau intr-o adunare. Sa fii neputincios intr-o astfel de situatie. Cu toate acestea, un inger vine sa-i asigure ca vor ajunge in siguranta pe tarm, dar prin ce peripetii !

     Il regasim pe Aristarh la Roma, tovaras de captivitate. A vrut el de bunavoie sa ramana langa apostol, sa aiba parte de inchisoare impreuna cu el ? In orice caz, ce incurajare pentru Pavel ! Impreuna cu Marcu si Iust, sunt "singurii impreuna-lucratori cu mine pentru Imparatia lui Dumnezeu care mi-au fost mangaiere" (Col. 4:11).

     Evrei 13:3 ne indeamna sa ne amintim de cei inchisi. Evreii (credinciosi, n.t.) au aratat simpatie pentru ei (10:34). Cat de multi crestini sunt si astazi inchisi pentru credinta lor ! Poate mai mult ca oricand in istoria Bisericii; si ne gandim la familiile in nevoi, parasite, in timp ce tatal geme departe. "Amintiti-va de cei in lanturi", in mod special in rugaciune, folosind, de asemenea, ocazia de a-i ajuta pe ai lor.

     In Filimon v. 24, Aristarh va fi mentionat din nou impreuna cu alti tovarasi de lucrare ai apostolului. Ce privilegiu de a fi doi sau mai multi pentru a-L sluji impreuna pe Domnul. "Daca ar cadea, unul va ridica pe tovarasul lui" (Ecl. 4:10). Isus a trimis pe ucenici doi cate doi, dand astfel mai multa greutate marturiei lor. Apostolul Pavel insusi nu a fost niciodata singur, cu exceptia, poate, la inceputul celei de-a treia calatorii. Se pot ruga impreuna; se sfatuiesc unul pe altul in dependenta de Domnul; pot face fata mai bine la diferitele nevoi pe care le intampina.

     Dar poate veni un timp, si acesta a fost cazul pentru Isus Insusi, cand toti L-au parasit : "Am asteptat... mangaietori, dar n-am gasit niciunul" (Ps. 69:20). Aceasta a fost experienta apostolului la sfarsitul vietii sale. Multi l-au parasit, "numai Luca este cu mine". La intaia sa aparare, nimeni nu a fost langa el pentru a-l apara : "Toti m-au parasit... Dar Domnul a stat langa mine" (2 Tim. 4:16-17).

     4.2.3     Tihic

     "Trimisul" intotdeauna disponibil, al unui apostol intemnitat.

     Venit din Asia, el s-a alaturat lui Pavel spre sfarsitul celei de-a patra calatorii (Fapte 20:4). Caracterul slujirii sale este de a fi "trimis". In aceasta el calca pe urmele Stapanului sau ! Intreaga Evanghelie a lui Ioan subliniaza ca Isus este Trimisul Tatalui. Fara indoiala, El a venit pentru a face voia Sa, dar Tata este Cel care "aduce pe Cel intai-nascut in lumea locuita", si apoi "Toti ingerii lui Dumnezeu sa I se inchine" (Ev. 1:6). Tihic nu a intrebat daca calatoria va fi placuta, daca primirea va fi calduroasa. Pavel l-a trimis, si el a plecat.

     El va duce vesti despre apostol si  va primi vesti de la adunari pentru a le duce apostolului. El ducea chiar si epistole. Ce incredere trebuie sa fi avut in el pentru a-i incredinta poate singurul exemplar pe care Pave l-a scris, si care avea sa devina, fiind "Cuvantul lui Dumnezeu", hrana tare de care Biserica aveas sa aiba nevoie de-a lungul secolelor !

     Este un frate preaiubit, spune apostolul, un slujitor credincios in Domnul, impreuna rob (Efes. 6:21-22 ; Col. 4:7).

     Efesenii aveau o afectiune deosebita fata de Pavel. De asemenea, el dorea ca ei "sa stie cele despre el, ce face". Toate acestea vi le va face cunoscut Tihic. El este trimis la voi in mod special, ca sa cunoasteti cele despre noi si sa va mangaie inimile. Nu doar ca va duce vestile, dar ca si Sila altadata, va mangaia.

     La coloseni deopotriva, apostolul il trimite pe Tihic pentru a le face cunoscut cele despre el, dar si "sa cunoasca cele despre voi". Pavel dorea sa fie informat despre viata adunarilor. Ca si la Efes, Tihic le va mangaia inima.

     Cativa ani mai tarziu, scriindu-i lui Tit in Creta, Pavel intentioneaza sa-l trimita pe Tihic la el, ca sa-l inlocuiasca, se pare, in timp ce Tit insusi avea sa vina la apostol la Nicopolis unde el hotarase sa petreaca iarna.

     Astazi se poate obtine vesti prin scrisori informative despre lucrarea Domnului. Astfel, este posibil sa fii bine informat despre problemele si bucuriile pe care le intampina cei care lucreaza in campul Domnului. Se poate ruga mai bine pentru ei cu precizie.

     Sila a fost credincios in slujba lui de profet. Aristarh a fost un tovaras credincios al apostolului, iar Tihic un mesager credincios. Ce rasplata in ziua cand totul va fi pus in lumina, cand Stapanul va putea spune : "Bine, rob bun si credincios, ai fost credincios peste putine lucruri...  intra in bucuria stapanului tau" ! (Mt. 25:21).

     4.3     Barnaba si Luca

     In zorii crestinismului, il gasim pe Barnaba a carei slujba se deruleaza timp de douazeci de ani in Fapte. Luca, dimpotriva, nu vine pe scena decat in cursul celei de-a doua calatorii a lui Pavel ("am cautat sa plecam" ; "ne-a chemat" Fapte 16:10) care s-a despartit de Barnaba, si se va afla impreuna cu apostolul in ultimile zile ale vietii sale (2 Tim. 4:11), - spatiu de cinsprezece ani.

     4.3.1     Barnaba

     4.3.1.1     Cine este el ?

     "Barnaba" era un nume dat de apostoli care insemna : "fiul mangaierii" (Fapte 4:36); nu "fiul tunetului" dupa cum Isus i-a numit pe Iacov si pe Ioan, probabil din cauza temperamentului lor natural (Mc. 3:17 conf. Lc. 9:54). "Mangaierea" este un caracter al lui Dumnezeu; trebuie sa fi avut el insusi experienta acestei mangaieri pentru a fi in stare "sa-i putem mangaia pe cei care se afla in orice necaz, prin mangaierea prin care noi insine suntem mangaiati de Dumnezeu" (2 Cor. 1:4). Aceasta implica incurajare, alinare in necaz, capacitatea de a se adapta pentru a da ajutor. Isus foloseste acelasi termen cand vorbeste despre Duhul Sfant, Mangaietorul.

     Cipriot din nastere, fiind un levit (Fapte 4:36), Barnaba trebuie sa se fi ocupat de lucrurile lui Dumnezeu din tineretea sa. Levitii, foarte numerosi in Numeri (3:43), erau destul de rari in timpul lui Ezra (8:15, 18-19) si foarte rar mentionati in Noul Testament (Luca 10:32 ; Ioan 1:19).

     Nu ne este spus nimic despre convertirea lui Barnaba; prima trasatura pe care Cuvantul ne-o relateaza este darnicia sa : "Avand un ogor, l-a vandut si a adus banii si i-a pus la picioarele apostolilor" (Fapte 4:37). Plin de Duh Sfant, el a stiut sa dea, material si spiritual. A renuntat la tot ce avea pentru a fi ucenicul Domnului (Luca 14:33).

     El este frate sau var cu Maria, mama lui Ioan-Marcu, nepotul sau (sau var) (Col. 4:10). El nu s-a casatorit (1 Cor. 9:5-6), ramanand astfel in intregime liber pentru slujba Domnului (1 Cor. 7:32). Pentru aceasta trebuie o chemare speciala.

     Barnaba a dat totul. Anania si Safira si-au vandut ogorul lor, care poate avea mai multa valoare decat cel al lui Barnaba. Dar au pastrat jumatate pentru ei, lasand sa se creada ca au dat totul. Ei au mintit pe Dumnezeu si au ispitit pe Duhul Sfant, si judecata nu a intarziat : amandoi au murit.

     4.3.1.2     Primirea lui Saul la Ierusalim

     Pe drumul Damascului, Isus i-a aparut lui Saul care sufla amenintare si ucidere; tanarul a fost doborat la pamant si a orbit. Condus in cetate, a fost trei zile fara sa vada, fara sa manance si fara sa bea. Domnul i-a trimis un ucenic numit Anania. Daca si-ar fi realizat planul sau, Saul l-ar fi dus pe acest om legat la Ierusalim. Anania stia acest lucru (Fapte 9:13-14). Domnul i-a zis : mergi. Si Anania a mers. Punandu-si mainile pe interlocutorul sau, i-a zis : "Frate Saul... ". Ce binecuvantare este pentru tanar aceasta vizita a lui Anania, care vine din partea Domnului sa-i arate cat de mult va trebui sa sufere pentru Numele Sau, atunci cand el va purta acest Nume "inaintea natiunilor si a imparatilor si a fiilor lui Israel".

     Dumnezeu L-a "descoperit pe Fiul Sau" in inima acestui prigonitor. Dupa aceasta el nu se intoarce la Ierusalim, ci merge in Arabia, apoi se intoarce la Damasc (Gal. 1:16-17). Trei ani mai tarziu, se suie in cetatea sfanta. El este un "marginal". Nu mai poate merge cu iudeii; iar fratii din Ierusalim se tem de el si nu voiau sa-l primeasca (9:26). Barnaba il ia, vorbeste cu el si el ii marturiseste tot interesul sau. Convins de realitatea convertirii sale, el il duce atunci la apostoli, si el insusi le-a istorisit cum, pe drum, Saul a vazut pe Domnul care i-a vorbit. Barnaba a crezut in lucrarea harului lui Dumnezeu. El nu a pus la indoiala realitatea lucrarii Duhului in acest tanar.

     Scopul lui Saul cand a urcat la Ierusalim a fost de "a face cunostinta cu Chifa"; a ramas la el "cinsprezece zile" (Gal. 1:18). Cat de binefacatoare au fost conversatiile schimbate intre batranul care L-a cunoscut pe Isus in viata Sa pe pamant si tanarul care a avut viziunea Lui in glorie. David, in tineretea lui, fugind dinaintea lui Saul, s-a refugiat la Samuel, "si au locuit la Naiot" (1 Sam. 19:18). Ce lectii a trebuit sa invete tanarul David de la batranul profet ! Unul a fost in scoala lui Dumnezeu toata viata sa, altul intra atunci.

     Anania - Barnaba - Chifa : trei barbati care au marcat inceputurile vietii de credinta ale viitorului mare apostol al natiunilor. Cat este de important de a ne interesa de credinciosii tineri, de a le transmite mesajul Domnului ca Anania, de a-i primi (trad. exacta "a-i lua de mana", n.t.) ca Barnaba, si de a-i gazdui in casa pentru a discuta cu ei despre Cel care a devenit pretios inimilor lor.

     4.3.1.3     La Antiohia (Fapte 11:22-30)

     Dupa moartea lui Stefan, Filip a coborat la Samaria si la predicat acolo pe Isus. Altii au fost imprastiati din cauza necazului care a avut loc cu ocazia lui Stefan. La inceput ei au vestit Cuvantul numai iudeilor. Dar unii, care erau ciprioti si cirenieni, ajungand in Antiohia, au vorbit si grecilor, vestind pe Domnul Isus. Mana Domnului a fost cu ei, si un mare numar au crezut si s-au intors la El, - rod al marturiei unor credinciosi simpli care au avut pe inima sa vorbeasca despre Mantuitorul lor. Adunarea din Ierusalim a auzit vestile, si l-a- insarcinat pe Barnaba sa mearga pana la Antiohia. Ce incredere trebuie sa fi avut fratii in acest om pentru a-l trimite singur sa cerceteze despre aceasta noua raspandire a Evangheliei ! Cum a dobandit Barnaba o astfel de incredere din partea fratilor ? El era un "om bun si plin de Duh Sfant si de credinta" (v. 24). Binele, bunatatea, este un rod al luminii (Efes. 5:9). Plin de Duh, el raspundea indemnului din Efeseni 5:18. Sa notam in trecere ca indemnul "fiti umpluti" este un imperativ prezent pasiv : nu umpleti-va, ci lasati-va sa fiti umpluti. Aceasta corespunde cu "ramaneti in Mine" din Ioan 15. Nu "crispat" in slujire, ci predat actiunii Duhului, care este important sa nu-L intristam, nici sa-l stingem. Si "a umbla prin Duhul", care da "putere, dragoste si chibzuinta" (2 Tim. 1:7).

     Cand Barnaba a sosit la Antiohia si cand a vazut harul lui Dumnezeu, "s-a bucurat". El nu s-a ocupat mai intai de problemele care puteau aparea, ci stie sa deosebeasca lucrarea pe care a facut-o Dumnezeu, si bucuria i-a umplut inima.

     Ii va invata el imediat pe acesti credinciosi tineri si le va zice "asa cum se face la Ierusalim" ? In primul rand, "ii indemna pe toti, cu hotarare de inima, sa ramana alipiti de Domnul". El le prezinta, nu doctrine, ci o Persoana. El vorbeste inimilor lor pentru ca Domnul sa le umple. Slujire pozitiva, constructiva. Cand fiul risipitor se intoarce in casa parinteasca, tatal zice : "Trebuia sa ne veselim si sa ne bucuram, caci acest frate al tau... a inviat" (Luca 15:32). Cand "Hristos este vestit", Pavel intemnitatul poate spune "in aceasta eu ma bucur, da, si ma voi bucura" (Filip. 1:18). Trebuie sa ne mire ca "o mare multime a fost adaugata la Domnul" ?

     Acesti credinciosi tineri aveau totusi nevoie sa fie intemeiati in adevar. Barnaba este condus (de Duhul, n.t.) sa mearga la Tars sa-l caute pe Saul. Impreuna, timp de un an, ei vor "invata in adunare" o mare multime. Barnaba, cunostea caracterul lui Saul si personalitatea lui, ar fi putut sa se teama ca il depaseste. Aceasta este ceea ce se va intampla : La inceput se vorbeste de "Barnaba si Saul", mai tarziu de "Pavel si Barnaba". Dar ce importanta are ! Adunarea avea nevoie de el. Barnaba este la dispozitia Domnului. El il aduce pe Saul la Antiohia, si amandoi vor coopera timp de cativa ani.

     Invatarea Cuvantului este importanta. Nevoia se resimte peste tot, dar cu atat mai mult in tarile indepartate, unde Evanghelia a fost vestita, si credinciosii tineri (in credinta, n.t.) au nevoie sa fie invatati. Exista de asemenea, si noi trebuie sa-I multumim lui Dumnezeu, toata slujirea scrisa pe care ne-au lasat-o inaintasii nostri, si pe care Domnul continua sa o dea prin Duhul Sau.

     Barnaba l-a cautat pe Saul la Tars; l-a gasit, si l-a adus la Antiohia. In dependenta de Domnul el este calificat sa conduca in slujire pe un tanar care are nevoie sa invete de la cineva mai in varsta. Atunci cand Barnaba si Saul au dus darul fratilor din Antiohia la Ierusalim a fost prematur sa-l ia cu ei pe Ioan numit Marcu (12:25). Tanarul va abandona rapid slujba (13:13). Este important de a avea discernamant.

     Sau fusese pregatit. Desigur, el a vestit imediat Evanghelia la Damasc. Dar cei trei ani in Arabia l-au facut sa mediteze profund la lucrurile lui Dumnezeu. El a "vorbit cu indrazneala in Numele Domnului" la Ierusalim, discutand chiar si cu elenistii. Familia lui se afla la Tars, desi, poate mai tarziu, sora lui locuia la Ierusalim, cel putin nepotul sau (Fapte 23:16). Pavel vorbeste despre faptul ca a fost " in tinuturile Siriei si Ciliciei" (Gal. 1:21). A fost in timpul sederii la Tars ?

     Oricum, cand a venit Barnaba, el a parasit, fara indoiala, definitiv pe ai sai, si intreprinde aceasta lucrare misionara care il va conduce in partile orientale ale imperiului.

     Auzind despre nevoile fratilor din Ierusalim, cei din Antiohia hotarasc  "sa trimita fiecare ceva, spre slujire". Ei au destula incredere in Barnaba si Saul pentru a trimite darul prin mana lor (11:29).

     Si ucenicii au fost numiti crestini pentru intaia data in Antiohia" (v. 26). "Crestinii" sunt cei care Il urmeaza pe Hristos. Ce marturie a fost data ! Despre apostoli s-a spus : "I-au recunoscut ca fusesera impreuna cu Isus" (4:13). Expresia nu se regaseste decat de trei ori in Noul Testament. Agripa i-a zis ironic lui Pavel : "Ma vei convige in curand sa devin crestin" (Fapte 26:28). Petru spune despre crestin ca poate fi chemat sa sufere. Important este "sa-L glorifice pe Dumnezeu in numele acesta" (1 Pet. 4:16).

     4.3.1.4     Prima calatorie impreuna cu Pavel

     Era in Antiohia, in adunare, profeti si invatatori, cinci barbati, foarte diferiti unii de altii. Barnaba, Saul, dar si Simeon, probabil Negru, Luciu cirenianul, si un barbat din inalta societate, Manaen, care a fost crescut impreuna cu Irod tetrarhul. Acestor cinci, care "slujeau Domnului si posteau", Duhul Sfant le spune sa puna deoparte pentru El pe Barnaba si pe Saul "pentru lucrarea la care i-am chemat". Cei cinci barbati au postit din nou, s-au rugat, si si-au pus mainile pe Barnaba si pe Saul, si "le-au dat drumul".

     Postul implica renuntarea la orice piedica din calea comuniunii. Aceasta poate fi abstinenta sau restrictia (Dan. 10:3) de la hrana. Scopul postului este inainte de toate "ca sa se auda glasul vostru sus" (Is. 58:4) si de a avea o atitudine fata de aproapele nostru plina de mila si apreciere, impartind, de asemenea, cu el din ceea ce putem avea (v. 6-7).

     Barnaba si Saul au fost "trimisi de Duhul Sfant" (Fapte 13:4) si depindeau direct de Stapanul lor (Rom. 14:4). El ii va duce mai intai in Cipru, unde Pavel a realizat prima sa minune si avand de acum inainte intaietatea (13:13). Barnaba nu va mai fi numit primul decat atunci cand cei doi vor veni la Ierusalim (15:12, 25), si la Listra unde l-au luat pe Barnaba drept Jupiter si pe Pavel drept Mercur (14:12, 14).

     Cei doi apostoli, din cetate in cetate, vorbeau mai intai iudeilor (13:14, 46). In primul rand lor trebuia sa le vesteasca Cuvantul lui Dumnezeu. Dar pentru ca l-au respins "ne intoarcem spre natiuni". Pavel raspundea prin aceasta la chemarea pe care Domnul i-a dat-o in templul din Ierusalim, atunci cand a repetat marturia ca a persecutat pe crestini si a incuviintat ca sangele lui Stefan sa fie varsat : "Du-te, fiindca Eu te voi trimite departe, la natiuni" (22:20-21)

     Barnaba a impartasit cu Pavel predicarea, dar si persecutia (13:50). Aceasta persecutie s-a accentuat pana la lapidarea lui Pavel in Iconia. Apostolul va pastra amintirea dureroasa toata viata sa, amintind lui Timotei, la apusul carierei sale, suferintele "cate mi s-au facut in Antiohia, Iconia, in Listra, ce persecutii am indurat" (2 Tim. 3:11).

     Barnaba a avut parte de toate acestea; a doua zi dupa lapidare el a mers impreuna cu Pavel la Derbe. Cei doi s-au intors apoi la Listra, Iconia si Antiohia "intarind sufletele ucenicilor, indemnandu-i sa staruie in credinta" (14:22). In fiecare adunare, cu rugaciune si post, ei le-au ales batrani si i-au incredintat Domnului. In final, amandoi au plecat pe mare la Antiohia, "de unde fusesera incredintati harului lui Dumnezeu pentru lucrarea pe care o implinisera".

     Ei au strans adunarea si "au istorisit tot ce facuse Dumnezeu cu ei si ca deschisese natiunilor o usa a credintei". Aceasta adunare din Antiohia, cea dintai dintre natiuni, era interesata de lucrarea implinita prin cei doi apostoli. De ce la sfarsitul celei de-a doua calatorii primirea se pare a ca a fost diferita ? Dupa ce apostolul a mers la Ierusalim, si a salutat adunarea, a coborat la Antiohia, dar nu ne este spus nimic de vreo ocazie, ca prima data, de a istorisi (nu de a da socoteala) tot ceea ce Dumnezeu a facut prin el. Dupa catva timp Pavel a plecat singur, strabatand Galatia fi Frigia, "intarindu-i pe toti ucenicii" (18:22-23).

     4.3.1.5     Separarea (Fapte 15)

     Vorbind despre Sila, am vazut deja acest capitol. Pavel si Barnaba trebuie sa se suie la Ierusalim si coboara impreuna cu Iuda si Sila la Antiohia, aducand vesti bune, si "invatandu-i si vestind Cuvantul Evangheliei Domnului, impreuna cu multi altii".

     Dupa cateva zile, Pavel i-a propus lui Barnaba sa se intoarca si sa viziteze pe fratii din toate cetatile unde au vestit Evamghelia (15:36). O divergenta a aparut intre ei : Barnaba vrea sa-l ia cu ei pe nepotul sau Ioan-Marcu. Pavel socotea ca nu este bine sa ia pe cineva care i-a parasit in Pamfilia si nu a mers in lucrare impreuna cu ei.

     Disputa i-a separat pe cei doi barbati unul de altul, se pare definitiv. Barnaba l-a luat pe Marcu pentru a merge in Cipru, si nu s-a mai auzit de activitatea sa, desi Pavel mentioneaza cu apreciere numele sau inaintea corintenilor (1 Cor. 9:6) si a galatenilor (2:1, 9) (*). Cei mai mari slujitori ai Domnului au si ei slabiciunile lor !

 Uneori nu este rau, ca doi frati care au colaborat la aceeasi lucrare, mergand apoi fiecare intr-un camp de activitate diferit. Avraam i-a propus lui Lot sa se separe. Raul nu era in aceasta, ci in hotararea de a se indrepta spre Sodoma.

     Pavel nu s-a lasat oprit; el l-a ales pe Sila, dupa cum am vazut. Si mai tarziu Ioan-Marcu va fi "folositor pentru slujba" (2 Tim. 4:11); el va scrie Evanghelia care ii poarta numele.

     (*) Sa notam in trecere ca Barnaba probabil a decedat in jurul anului 60, deci inainte de Pavel. "Scrisoarea lui Barnaba" pe care Tischendorf (Konstantin von Tischendorf 1815-1874, teolog; n.t.) a gasit-o in Codex Sinainticus la St. Caterina, in Egipt, nu a fost recunoscuta ca fiind canonica, in ciuda insistentelor lui Clement din Alexandria si Origen. Ea a fost scrisa dupa anul 70, adica dupa daramarea Ierusalimului.

     

     4.3.2     Luca "doctorul preaiubit" (Col. 4:14)

     Desi a scris cel mai probabil Evanghelia care ii poarta numele, apoi Faptele, Luca nu face referire la sine.

     In Fapte 16:10, pana la versetul 17, deoarece el zice "noi", se intelege ca el l-a insotit pe apostol in aceasta parte a calatoriei sale pentru castigarea Europei. Se regaseste in Fapte 20:6 la Filipi, unde se pare ca a ramas dupa prima trecere a lui Pavel. El a luat parte la sfarsitul celei de-a treia calatorii pana la Ierusalim, (21:18) si a trait alaturi de Pavel ultimile momente de libertate ale acestuia. Apoi l-a insotit de la Cezareea (27:1) pana la Roma (28:16), si va fi cu el in prima sa intemnitare (Col. 4:14 ; Filim. 24). In final, doar el va ramane cu batranul apostol in dura intemnitare finala (2 Tim. 4:11).

     El este numit printre "impreuna-lucratori" (Filim. 24), fara ca sa stim care a fost lucrarea lui. Este un om discret, care a scris mai mult decat a vorbit. Numele sau grec arata ca era cultivat. El a fost prezent in momente dificile; si daca apostolul l-a mentionat ca doctor, este pentru ca, fara indoiala, a beneficiat de ingrijirea sa.

     In epistole el este numit intotdeauna alaturi de Dima; unul l-a parasit pe apostol pentru "veacul de acum" pe care l-a "iubit", Luca a ramas credincios pana la capat.

     Evrei 11 ne ofera ca o galerie de tablouri barbati si femei din vechiul legamant care au fost remarcati prin credinta. Faptele si Epistolele ne prezinta o pleiada de slujitori din care am vazut pe unii. Care a fost imboldul lor fata de toti ? - "Caci dragostea lui Hristos ne constrange, judecand ca, daca Unul a murit pentru toti, toti deci erau morti; si El a murit pentru toti, astfel incat cei care traiesc sa nu mai traiasca pentru ei insisi, ci pentru Cel care a murit si a inviat pentru ei" (2 Cor. 5:14-15),

     "Daca Imi slujeste cineva, sa Ma urmeze; si, unde sunt Eu, acolo va fi si slujitorul Meu. Daca cineva Imi slujeste, Tatal il va onora" (Ioan 12:26).

     

     G. A. 

     Iulie 1983     

   

          

                                                         Slujitorii lui Hristos

                                                                               - III -

     Georges André

     4     Tovarasii lui Pavel

     4.1     Aquila - Apolo - Epafras

     Trei slujitori foarte diferiti, fiecare din ei credincios in ceea ce Domnul i-a incredintat : Aquila primeste, si produce armonie; Apolo invata, si contribuie la inaintarea celor care au crezut; Epafras lupta permanent prin rugaciuni, pentru ca cei credinciosi sa ramana desavarsiti si bine intemeiati in toata voia lui Dumnezeu.

     4.1.1     Aquila si Priscila (Fapte 18:1-3, 18-19, 26)

     Iudeu din Pont, alungat din Roma impreuna cu sotia sa (poate romana dupa numele sau), a venit la Corint, dupa ce probabil a pierdut toate bunurile sale. Meseria lor era facerea corturilor. Pavel, ajungand singur in aceasta cetate, cauta cumva adapost la ei; avand aceeasi meserie, au lucrat impreuna. Un camin care s-a deschis. Fara indoiala, lucrurile lui Dumnezeu au fost discutate acolo intr-o comuniune fericita. S-a legat o prietenie profunda, care a durat pana la sfarsitul vietii apostolului (2 Tim. 4:19). In acest camin domnea armonia : intre soti, in munca, impreuna cu apostolul, in slujirea Domnului; armonie mai tarziu cu Apolo.

     Cand a trebuit sa se deplaseze din loc in loc, la Efes (Fapte 18:19), la Roma (16:4), apoi revenind la Efes (2 Tim. 4:19), caminul este permanent deschis. Cuplul ducea binecuvantarea cu el. Pavel ii numeste "impreuna-lucratorii mei in Hristos" (Rom. 16:3). Nu doar ca ei au lucrat impreuna cu el, dar pentru viata lui "si-au pus capul". Toate adunarile dintre natiuni trebuia sa le multumeasca pentru slujba lor. Cuvantul este departe de a ne da toate detaliile. Aquila nu a fost un "conducator" caruia sa i se tina parte (1 Cor. 4:6); amandoi au dat totul pentru Domnul, timpul lor, caminul lor, chiar si-au riscat viata. Erau disponibili pentru orice ocazie care le statea inainte. Este de mirare ca si-au atras apreciere si multumire ?

     De sase ori este numit in Cuvant acest cuplu. De trei ori Aquila este mentionat primul : ca si cap al casei (Fapte 18:2) ; pentru a-l invata pe Apolo (v. 26) ; pentru a saluta, impreuna cu adunarea care se strangea in casa lor, cu afectiune adunarea din Corint (1 Cor. 16:19). Priscila are prima responsabilitate in Fapte 18:18, atunci cand au plecat la Efes. Un frate de altadata a spus : "Cand trebuie facut bagajele, doamna vine pe primul loc" ! In Romani 16:3 si 2 Timotei 4:19 ea este salutata prima : este politetea fata de doamne ! Dar cat de miscatoare este, la sfarsitul epistolei catre Timotei, aceasta salutare adresata vechilor prieteni, cand toti din Asia l-au parasit pe apostol.

     Neavand copii, au putut sa se dedice mai bine slujirii Domnului; Priscila a trebuit sa accepte, ca "ajutor potrivit", toata munca si osteneala care putea sa rezulte. Nu era un lucru usor sa aiba adunarea in casa ei si sa-i primeasca pe slujitorii Domnului, si pe multi alti vizitatori. De asemenea, putem crede ca "rugaciunile lor nu erau impiedicate" (1 Pet. 3:7). Amandoi se bazau pe Domnul, alcatuind, dupa cum zice Eclesiastul, "funia impletita in trei nu se rupe usor". A primi musafiri este o bucurie pentru sot, dar sotia este solicitata mai mult; amandoi isi deschid inima.

     4.1.2     Apolo (Fapte 18:24-28)

     Apolo este invatatorul care invata. El a venit din Alexandria, a carei scoala era renumita, unde, trei secole mai inainte, se tradusese Vechiul Testament in greaca, traducerea celor 70 (Septuaginta, n.t.). El avea darul vorbirii si stia cum sa prezinte "Calea Domnului" despre care era invatat. Era puternic in Scripturi, bineinteles cele ale Vechiului Testament, unde Mesia era vestit de atatea ori. El vorbea cu indrazneala, cu curaj. El invata cu exactitate. Intr-adevar, avea toate calitatile, dar... cunostea "numai botezul lui Ioan". Nu stia deci despre invierea Domnului Isus, glorificarea Lui, rezultatele lucrarii Sale, asa cum le prezenta Pavel. 

     Aquila si Priscila ascultand predicarea lui si-au dat seama ce-i lipseste. Acest cuplu era printre ultimii sositi in aceasta adunare mare; ar fi putut sa nu-l bage in seama pe Apolo, sau, dimpotriva, sa-l contrazica public. Pavel nu era acolo, dar Domnul a prevazut nestiinta lui Apolo. Aquila si Priscila l-au luat acasa la ei; in aceasta intimitate armonioasa, in aceasta ambianta afectiva, ajutorul lor este primit. Apolo, o mare personalitate, primeste sa fie corectat de doi lucratori care faceau corturi ! Desi este numit primul, Aquila n-o roaga pe Priscila sa iasa (adica sa-l lase singur cu Apolo, n.t.) ! Impreuna i-au explicat mai exact Calea Domnului. Ei nu au zis : Tu esti grestit. Ei se straduiesc sa precizeze cu atentie toata invatatura pe care ei insisi au primit-o de la apostol. Nu s-au impus, ci au vorbit cu tact, si Apolo s-a lasat invatat. Ce binecuvantare a rezultat !

     Astfel, fratii au putut sa-i dea o scrisoare de recomandare ca slujitor, atunci cand si-a propus sa treaca in Ahaia. In Romani 16:1, slujitoarea adunarii era recomandata pentru a fi ajutata. In 2 Corinteni 3:1, apostolul insusi nu avea nevoie de scrisoare de recomandare. Slujba lui il recomanda (v.2 ; 4:2 ; 10:18). Dar altii care erau necunoscuti aveau nevoie.

     Ajungand in Ahaia, Apolo "i-a ajutat mult, prin har,  pe cei care crezusera". El nu a fost un evanghelist, ci el "uda" (1 Cor. 3:6). Ii infrunta public pe iudei "prin Scripturi" ; Domnul Insusi i-a invatat pe cei doi ucenici din Emaus, explicandu-le "in toate Scripturile cele despre El" (Luca 24:27).

     Apolo era constient ca slujba utila pe care putea s-o implineasca era un har de la Dumnezeu. Si-a demonstrat smerenia sa prin faptul ca s-a lasat invatat de catre Aquila. Cu toate acestea, corintenii se laudau cu el impotriva lui Pavel, admirandu-l peste masura (1 Cor. 4:6).

     Ce pericol de a compara slujitorii unii cu altii : "Pentru ca cine te face deosebit? Si ce lucru ai tu, pe care sa nu-l fi primit? Iar daca ai si primit, de ce te lauzi ca si cum n-ai fi primit ?" (1 Cor. 4:7).

     Pavel a trebuit sa aminteasca corintenilor ca el, evanghelistul care a "plantat" la Corint (2:1-2), si Apolo care a "udat", adica a invatat, nu sunt decat slujitori, "dupa cum Domnul a dat fiecaruia". "Eu am plantat, Apolo a udat, dar Dumnezeu a facut sa creasca. Asa ca nici cel care planteaza nu este nimic, nici cel care uda, ci Dumnezeu, care face sa creasca " (3:6-7).

     Este un privilegiu de a fi "colaborator al lui Dumnezeu". Este un har (2 Cor. 4:1 ; 1 Cor. 15:10). Vai de slujitorul care se crede ca este mai presus de altii (Rom. 12:3). Dar vai si de cei care "se lauda cu unul impotriva celuilalt" (1 Cor. 4:6-7).

     Refuzand invitatia lui Pavel de a merge la Corint, Apolo actioneaza cu tact si respect pentru tovarasul sau. Era necesar sa se evite orice rivalitate sau partida. Nu pare ca avea o animozitate fata de Pavel (1 Cor. 16:12).

     Mult mai tarziu, zece ani poate, atunci cand Apolo se afla in Creta, Pavel vorbeste cu afectiune despre el : "Ai grija cu sarguinta... Apolo, ca sa nu le lipseasca nimic pentru calatorie" (Tit 3:13).

     Se pune intrebarea uneori care este mai important, evanghelistul, fara de care sufletele nu ar fi aduse la Domnul, sau invatatorul, fara de care ele nu ar face progres ! (in aceasta sa nu se uite deja ca Domnul poate lucra in suflete fara niciun instrument !). Dar asa cum am vazut mai sus "nici cel care planteaza nu este nimic, nici cel care uda". Ravna unui Pavel, cunostinta unui Apolo, nu ar fi produs niciun rod, daca nu ar fi lucrat Dumnezeu. Dar "Domnul a dat fiecaruia" sa colaboreze la edificiul pe care El Insusi il construieste. Temelia a fost pusa; "fiecare sa ia seama cum zideste deasupra" (1 Cor. 3:10).

     4.1.3     Epafras (Col. 1:7-8 ; 4:12-13)

     Pavel l-a numit "preaiubitul impreuna-rob cu noi", cineva pe care se putea conta; un "slujitor credincios al lui Hristos", si un "rob al lui Hristos Isus" (1:7 ; 4:12).

     El a adus Evanghelia la Colose unde se pare ca Pavel nu ajunsese (2:1). El a facut o calatorie lunga din Asia pana la Roma pentru a-l vedea pe apostol si - incurajator pentru el - sa-i faca cunoscut in primul rand dragostea colosenilor in Duhul (v. 8). Nu mai intai subiectele de ingrijorare, ci aceasta dragoste care, fara a le scuza, "acopera (nu dezvaluie) o multime de pacate".

     Existau la Colose probleme pentru care Epafras a venit sa se consulte cu Pavel : pericolul "vorbirilor convingatoare" ale intelepciunii omenesti (2:4, 8), filozofia, amagirea desarta a traditiilor omenesti care nu sunt potrivit lui Hristos; legalismul, care judeca pe altii si cauta sa se impuna (v. 16-18); ascetismul care pretindea o "inchinare voita si in smerenie", dar care de fapt nu era decat "satisfacerea carnii" care voia sa primeasca o reputatie de sfintenie ! (v. 20-23).

     Epafras era remarcat inainte de toate prin rugaciune. Fiind departe de Colose, stiind toate pericolele care amenintau pe fratii sai, el "se lupta intotdeauna pentru ei in rugaciune" (4:12). Nu o slujire care straluceste, ci implinita in ascuns. El lucra permanent, fiindca "se ostenea mult" pentru coloseni, si pentru cei din Laodiceea, si pentru cei din Hierapolis. Poate prietenii sai nu ar fi stiut nimic, daca apostolul, condus de Duhul lui Dumnezeu, nu ar fi "marturisit" (4:13).

     Ce exemplu pentru noi, frati si surori tinere ! Nu poate exista "slujitor" fara rugaciune. Desavarsitul Slujitor ne-a dat un model, in special de sapte ori in Evanghelia dupa Luca. In Fapte 12, adunarea se ruga pentru Petru. Primul lucru care este spus despre Pavel dupa convertirea sa : "Iata, el se roaga" (Fapte 9:11).

     In Filimon 23, regasim pe Epafras impreuna cu Pavel ca "impreuna-intemnitat cu mine in Hristos Isus". Oare a ramas el in acea locuinta pe care Pavel a inchiriat-o la Roma cu un soldat care il pazea ? De fapt Tihic si Onisim au dus scrisoarea (Col. 4:7-9) si au informat pe coloseni despre tot ceea ce se petrecea cu intemnitatul. In acest timp Epafras, avand parte de inchisoare impreuna cu apostolul, putea "intotdeauna" sa lupte in rugaciuni.

     4.2     Sila - Aristarh - Tihic

     Trei slujitori mult diferiti unii de altii, fiecare din ei credincios Domnului in ceea ce El i-a chemat : Sila profetul itinerant (calator, n.t.), insoteste pe Pavel in a doua sa calatorie - Aristarh, insotitorul de la sfarsitul celei de-a treia si a celei de-a patra calatorii - Tihic, intotdeauna disponibil pentru a fi trimis.

     4.2.1     Sila (Fapte 15-18)

     Prima calatorie a lui Pavel si Barnaba a "deschis natiunilor usa credintei" (Fapte 14:27). Evanghelia s-a raspandit, s-au format adunari, s-a indurat persecutii.

     In timpul sederii celor doi apostoli la Antiohia, unii care coborasera din Iudeea voiau sa impuna fratilor dintre natiuni circumcizia si tinerea legii. Pavel si Barnaba nu au cedat, si s-au suit la Ierusalim in urma unei hotarari a fratilor din Antiohia (15:2), si, in ceea ce il privea pe Pavel insusi, "potrivit unei descoperiri" (Gal. 2:2). Apostolul a aratat mai intai "in special celor mai de seama", Evanghelia pe care o predica printre natiuni. El nu " a cedat nici macar un ceas prin supunere, pentru ca adevarul Evangheliei sa ramana" (v. 5). Apoi vine strangerea cu "apostolii si batranii", unde Domnul intervine pentru ca natiunile sa nu fie supuse legii. Barnaba si Pavel, la randul lor, s-au limitat "sa istoriseasca toate semnele si minunile pe care le facuse Dumnezeu printre natiuni prin ei". Discutie mare, interventia lui Petru, apoi Iacov. Decizia care a salvat Biserica de diviziune, si probabil de disparitia sa, a fost atunci comunicata adunarilor dintre natiuni printr-o scrisoare aprobata de "apostoli si batrani impreuna cu intreaga adunare". Pavel si Barnaba au primit din partea lui Iacov, Chifa si Ioan, considerati ca stalpi, mana de insotire pentru a merge la natiuni (Gal. 2:9).

     Cu toate acestea, legalismul nu a murit ! Cand Chifa vine la Antiohia, Pavel a trebuit sa i se impotriveasca (Gal. 2:11). Petru a mancat impreuna cu cei dintre natiuni; dar cand au venit frati din Ierusalim, de la Iacov, el s-a separat de natiuni, temandu-se de cei circumcisi; a atras impreuna cu el si pe ceilalti iudei si chiar pe Barnaba. La Colose de asemenea, legalismul cauta sa se impuna si Pavel a trebuit sa dea o invatatura clara in aceasta privinta (Col. 2:16-19). In zilele noastre nu numai ca s-a raspandit in crestinatate si in unele grupari evanghelice, dar uneori chiar si printre cei care se strang in Numele Domnului.

     Pentru a duce scrisoarea la Antiohia impreuna cu Pavel si Barnaba, apostolii si batranii, impreuna cu intrega adunare, au ales pe Iuda si pe Sila, "barbati conducatori intre frati" (Fapte 15:22). Pentru prima data este deci mentionat numele lui Sila. Ce insemna aceasta expresie "conducator intre frati" nu ne este spus, dar avand darul de profet, cel mai mare dintre daruri, si fara indoiala exercitandu-l in dependenta de Duhul Sfant, el a fost recunoscut de catre fratii sai ca avand o pozitie de intaietate in adunarea din Ierusalim.

     I-au acordat incredere, ca si lui Iuda, si amandoi, dupa ce "li s-a dat drumul", au mers la Antiohia. Acest cuvant "li s-a dat drumul" inseamna ca ei nu au plecat fara sa fie inconjurati de frati si de rugaciunile lor. Cei din Antiohia, cand au citit scrisoarea "s-au bucurat de mangaiere". Iuda si Sila, fiind amandoi profeti, au indemnat pe frati prin multe cuvinte si i-au intarit (v. 32). Cat de multa nevoie aveau. Fara indoiala, au trait un timp de asteptare nelinistita pana a venit decizia de la Ierusalim. Daca obligatia circumciziei si tinerea legii ar fi fost pastrata, probabil s-ar fi terminat cu adunarea din Antiohia, cu lucrarea lui Pavel si Barnaba si cu tot ceea ce a urmat. Dar Domnul a promis, vorbind despre adunarea pe care avea s-o zideasca : "Portile Locuintei mortilor (hades) nu o vor invinge" (Mt. 16:18).

     Lucrarea lui Sila s-a prelungit ceva timp, apoi impreuna cu Iuda, el s-a intors "in pace" la Ierusalim (se pare ca v. 34 nu este corect). Pavel si Barnaba au ramas in continuare in Antiohia si invatau, impreuna cu multi altii, Cuvantul Domnului.

     In grija lui pentru adunari, Pavel doreste acum sa intreprinda o a doua calatorie. El voia sa mearga impreuna cu Barnaba sa viziteze pe fratii unde au vestit Cuvantul (v. 36). Barnaba avea in vedere sa-l ia cu ei pe nepotul sau Ioan-Marcu, dar Pavel nu impartasea acest gand, deoarece tanarul i-a parasit la inceputul primei calatorii. Cei doi prieteni, suparati, s-au despartit si Cuvantul nu mentioneaza daca ei s-au reintalnit. Pavel vorbeste totusi despre Barnaba cu respect inaintea corintenilor (1 Cor. 9:6); si mai tarziu Marcu va fi restaurat in lucrare (2 Tim. 4:11).

     Pe cine vor alege ca insotitor acum ? Nu adunarea este cea care hotaraste, ci Pavel "alegand pe Sila" (Fapte 15:40). Amandoi au plecat "incredintati de frati harului Domnului".

     Sila va avea parte de toate experientele acestei a doua calatorii, incepand cu bucuria adunarilor, atunci cand le-au transmis poruncile stabilite de apostolii si batranii de la Ierusalim. Ele se intareau in credinta, crescand la numar in fiecare zi. Apoi urmeaza o lunga calatorie : Frigia, Galatia, Asia, Misia, Bitinia, Troa, unde se pare ca Evanghelia nu a avut ecouri sau ca s-au format adunari. In final, noaptea, Pavel are viziunea de a merge in Macedonia. Timotei care s-a alaturat lor din Listra, si Luca dupa Troa, i-au insotit in Europa, unde debarcheaza la Neapolis si de acolo merg la Filipi.

     Sila, fara indoiala, putea sa-si exercite darul de profet. Dar in Filipi nu exista sinagoga. Doar cateva femei se strangeau pe malul raului, unde aveau obiceiul sa se roage. Cei patru s-au asezat si au vorbit celor care erau adunate (16:13). Lidia asculta, si noi stim ce binecuvantare a rezultat.

     Au continuat sa merga regulat la rugaciune; dar intr-o zi, Pavel si Sila devin obiectul unei persecutii teribile : hainele le sunt smulse, sunt biciuiti, aruncati in inchisoare, picioarele prinse in butuci. Ce era de facut in aceasta situatie ingrozitoare ? Ce incercare pentru Sila ! El a parasit un loc de intaietate la Ierusalim, unde s-a intors dupa misiunea la Antiohia. L-a urmat pe Pavel dupa dorinta lui; a actionat el cu adevarat dupa calauzirea Domnului ? Cei doi barbati nu s-au descurajat, si in timpul noptii, o predicare extraordinara s-a inaltat in aceasta inchisoare sinistra : "Pavel si Sila, rugandu-se, laudau pe Dumnezeu prin cantari, iar cei intemnitati ii ascultau" (v.25).

     Un mare cutremur de pamant a clatinat inchisoarea, usile s-au deschis, legaturile s-au desfacut, temnicerul a vrut sa se sinucida, dar Pavel intervine, si omul inspaimantat intreaba : "Ce trebuie sa fac ca sa fiu mantuit ?" Vine raspunsul, inca valabil : "Crede in Domnul Isus, si vei fi mantuit, tu si casa ta". Pavel si Sila au vestit Cuvantul la toata familia; chiar in acel ceas din noapte toti sunt botezati. Comuniunea bucura inimile (v. 34).

     Eliberati, cei doi barbati, insotiti se pare de Timotei, au intrat in casa la Lidia, au vazut pe frati, i-au indemnat si au plecat. Adunarea deja se formase, se pare intr-un timp foarte scurt. Fara indoiala, slujirea lui Sila a contribuit la aceasta. Dar momentele pretioase de comuniune aici jos sunt scurte, si, in ciuda ranilor inca nevindecate, cei trei slujitori si-au continuat drumul lor. La Tesalonic, cativa iudei, convinsi, s-au alaturat lui Pavel si Sila, si o mare multime de greci, si femei de seama intr-un numar destul de mare. Dar a urmat persecutia. Pentru a-i proteja, fratii i-au trimis pe Pavel si Sila noaptea la Bereea. Ei, fara teama, abia sositi, au intrat in sinagoga iudeilor, unde Cuvantul a fost primit cu bunavointa. Multi au crezut. Femei grecoaice si barbati, de asemenea.

     Iudeii din Tesalonic au provocat o noua persecutie; fratii il trimit imediat pe Pavel, care a plecat singur la Atena, Sila si Timotei au ramas inca la Bereea.

     La inceput, Pavel i-a chemat sa i se alature, dar dupa 1 Tesaloniceni 3, vede nevoia de a ramane singur si il trimite pe Timotei, fara indoiala impreuna cu Sila, la Tesalonic, "pentru a-i intari pe tesaloniceni si a-i incuraja in ce priveste credinta lor".

     Amandoi s-au alaturat lui Pavel la Corint cu un dar din partea adunarii (Fapte 18:5). Pavel se alatura acestor doi tovarasi pentru a scrie cele doua epistole catre Tesaloniceni.

     Chiar si la Corint, Sila isi va continua slujirea sa, dupa cum marturiseste Pavel : " Fiul lui Dumnezeu, Cel predicat... intre voi (prin mine si Silvan si Timotei)" (2 Cor. 1:19). Ca altadata la Antiohia, Sila exercita darul incredintat de catre Domnul.

     Nu era un lucru mic sa fie insotitorul lui Pavel, si de a impartasi toata oboseala calatoriei, pericolele, suferintele, dar si bucuriile. Sa participe la viata unui frate dedicat in intregime Domnului; care purta in fiecare zi crucea lui; rabda suferinte; dadea o marturie valoroasa.

     Sila a experimentat ca persecutia te face sa canti, dar uneori crestinii fac pe altii sa planga (Filip. 3:18 ; 2 Cor. 2:4, etc.). Marcu s-a temut de persecutie la inceputul primei calatorii; Barnaba a vrut sa mearga in tara sa natala la inceputul celei de-a doua ; Sila (Silvan) a fost, dupa cum a zis Petru, "frate credincios, dupa cum socotesc" (1 Pet. 5:12). Aceasta este ultima mentiune pe care o avem despre el; el a scris deci, la dictarea lui Petru, prima epistola a apostolului, "marturisind ca adevaratul har al lui Dumnezeu este acesta, in care stati". 

     Sila a primit mult : Domnul i-a incredintat un dar mare; el a fost ales, cu tot creditul care aceasta il implica, sa duca scrisoarea de la Ierusalim la Antiohia; din aceasta cetate el a fost trimis inapoi "in pace", ca marturie de apreciere pentru slujirea exercitata. El a fost protejat de frati la Tesalonic. Peste tot pe unde a mers el a dus mangaiere. O slujire constructiva si binecuvantata, marcata de o dragoste adevarata pentru Domnul si pentru ai Sai.

     Sa ne amintim inainte de toate de cuvintele lui Isus atunci cand ucenicii se certau care sa fie mai mare intre ei : "Cel mai mare intre voi sa fie ca cel mai tanar; si conducatorul, ca cel care slujeste... Iar Eu sunt in mijlocul vostru ca Cel care slujeste" (Luca 22:26-27). Intreaga relatare despre viata lui Sila poarta amprenta acestei smerenii.