Translate

joi, 30 aprilie 2020




                                             Daniel, sau evlavia in vremuri dificile 


     W. T. Wolston


     Este de mare folos de a studia viata lui Daniel. Doresc sa va atrag atentia nu asupra lui Daniel ca profet, ci asupra lui Daniel ca sfant si slujitor al lui Dumnezeu. Voi si eu, nu suntem profeti, dar cu totii suntem sfinti. Daniel a fost slujitor, si, in harul Sau nemarginit, Dumnezeu ne-a dat si noua privilegiul de a fi slujitorii Sai. Aceasta carte scoate in evidenta trasaturile morale care trebuie sa caracterizeze intotdeauna slujitorul intr-un timp de ruina si confuzie din mijlocul poporului lui Dumnezeu.
     Totul ne aminteste constant de starea de ruina si de degradare a Bisericii. Lucrul acesta este atat de evident incat multe inimi au fost tentate sa abandoneze totul. Scump frate, tu poti fi un Daniel in aceste timpuri de confuzie si ruina, numai daca esti, ca si el, plin de credinta si hotarat. Zece lucruri m-au miscat in mod deosebit in istoria lui Daniel.


     1     Un om separat

     Ruina, in timpul lui Daniel, era la cote inalte. Poporul lui Dumnezeu era in captivitate. Casa lui Dumnezeu era distrusa, si uneltele sale impodobeau templele idolilor din Babilon. Daniel si prietenii sai erau captivi in palatul lui Nebucadnetar, neevlaviosul monarh care nu se ingrijea nicidecum de Dumnezeu, nici de poporul Sau. Imparatul a ales un anumit numar din acesti captivi, de origine imparateasca si nobila. "Si imparatul i-a zis lui Aspenaz, capetenia famenilor sai, sa aduca dintre fiii lui Israel si din samanta imparateasca si dintre cei de neam ales, tineri care sa nu aiba niciun cusur si frumosi la fata si instruiti in toata intelepciunea si care sa aiba cunostinta si sa priceapa stiinta si care sa fie in stare sa stea in palatul imparatului; si sa-i invete scrierea si limba caldeenilor. Si imparatul le-a randuit o parte zilnica din mancarurile alese ale imparatului si din vinul pe care-l bea el, ca sa-i hraneasca trei ani, si la sfarsitul lor sa poata sta inaintea imparatului. Si printre ei erau dintre fiii lui Iuda: Daniel, Hanania, Misael si Azaria" (1:3-6). Ei trebuiau sa urmeze timp de trei ani un intreg ciclu de studii dupa intelepciunea Babilonului si sa traiasca, in timpul acestei formari lumesti, intr-un mediu idolatru unde erau expusi la imense tentatii. Nimeni nu este scutit de ispita, dar gandesc ca Daniel si tovarasii lui de studii au fost supusi la o ispita deosebita, cea de a-si parasi credinta si nazireatul lor.
     Deci, iubiti frati, aceasta este prima hotarare pe care a luat-o Daniel si cu care trebuie sa incepem : "Daniel a hotarat in inima lui sa nu se intineze cu mancarurile alese ale imparatului si cu vinul pe care il bea el si a cerut voie de la capetenia famenilor sa nu se intineze" (1:8). Daniel a hotarat in inima lui. Este frumos sa stim sa luam hotarari ferme. As spune chiar ca, daca nu este asa, esti inutil si nu vei fi de niciun folos. Barnaba, in timpul vizitei sale la tinerii convertiti din Antiohia, "i-a indemnat pe toti sa ramana alipiti de Domnul cu hotarare de inima" (Fapte 11:23). Pavel a putut sa-i spuna lui Timotei : "tu ai urmat indeaproape (sau "ai cunoscut cu exactitate")...planul meu (sau "scopul meu", n.t.) (2 Tim. 3:10). Vreau sa-i incurajez pe tineri : Fiti barbati si femei cu hotarare de inima ! Daniel, deci, "a hotarat in inima lui sa nu se intineze cu mancarurile alese ale imparatului si cu vinul pe care il bea el". Aceasta vrea sa spuna, destul de limpede, ca el era un om separat, lepadat de sine si ascultator.
     Nu exista nicio indoiala ca acest om a invatat sa citeasca Scripturile. El stia ca alimentele imparatului au fost oferite idolilor, la fel cum stia gandul lui Dumnezeu cu privire la grasime si la sange : "Vorbeste fiilor lui Israel, zicand: Sa nu mancati nicio grasime de bou sau de oaie sau de capra. Si grasimea animalului mort si grasimea a ceea ce este sfasiat de fiare sa fie intrebuintata la orice lucru, dar nicidecum sa n-o mancati. Pentru ca oricine va manca grasimea unui animal din care se aduce Domnului jertfa prin foc, sufletul care a mancat va fi nimicit din poporul sau. Si sa nu mancati niciun fel de sange in toate locuintele voastre, fie de pasari, fie de animale. Orice suflet care va manca din orice fel de sange, sufletul acela va fi nimicit din poporul sau" (Lev. 7:23-27).
     Mai mult, el a citit capitolul 6 din Numeri, de unde a inteles ca era acum pentru el, in acele timpuri dificile, o ocazie de a fi un nazireu, dedicandu-se in totul lui Dumnezeu. Pentru a beneficia de acest privilegiu, el a refuzat vinul si mancarurile imparatului, lepadandu-se de sine (sau, jertfindu-se pe sine, n.t.). Cu siguranta, a cercetat atent capitolele 11 la 20 din Levitic. Stiti ca noi suntem facuti din ceea ce mancam ? Si nu vorbesc numai de alimentele trupului, ci de ceea ce este ocupat sufletul. Primul lucru pe care l-am remarcat, este ca Daniel refuza in intregime ceea ce in mod natural ar fi acceptat cu placere. Sunt convins ca Satan i-a zis : "Nu este de niciun folos ca tu te-ai hotarat sa fii nazireu in acest timp de ruina; tu esti la Babilon, fa ceea ce se face la Babilon". Am hotarat ceva in inima mea, i-a raspuns Daniel, si el a ramas ferm.
     Dupa ce a refuzat mancarurile imparatului, Daniel alege legume si apa, ceea ce i s-a dat. Exemplul sau i-a incurajat pe tovarasii sai, care i s-au alaturat. Si vedem ca Dumnezeu i-a binecuvantat : "Si acestor patru tineri, Dumnezeu le-a dat cunostinta, si pricepere in toate scrierile, si intelepciune; si Daniel a avut pricepere in toate viziunile si visele" (1:17). Educatia lor a venit de la Dumnezeu.


     2     Un om luminat
  
     "Si, la sfarsitul zilelor pe care le poruncise imparatul pentru aducerea lor, capetenia famenilor i-a adus inaintea lui Nebucadnetar. Si imparatul a vorbit cu ei; si printre toti nu s-a gasit niciunul ca Daniel, Hanania, Misael si Azaria; si ei au stat inaintea imparatului. Si in orice lucru de intelepciune si de pricepere de care i-a intrebat imparatul, i-a gasit de zece ori mai buni decat toti carturarii si descantatorii care erau in toata imparatia lui" (1:18-20). Din clipa in care va hotarati in inima voastra sa-L urmati cu adevarat pe Domnul, este minunat de vazut ce lumina va da El. Intelepciune si cunostinta va vor fi date din belsug, caci veti fi "umpluti de cunostinta voii Lui, in orice intelepciune si pricepere spirituala... crescand prin cunoasterea lui Dumnezeu" (Col. 1:9-10). "Daniel a avut pricepere in toate viziunile si visele" (1:17), si la capatul celor trei ani de studii, a fost pus la proba. Ziua examenului a sosit, si acesti patru tineri au iesit primii din toata promotia lor ! Atunci cand s-au prezentat inaintea imparatului, acesta a vorbit cu ei. Aparent, era un adevarat examen pe care ei trebuiau sa-l sustina inaintea imparatului.
     Cred ca ne gasim confruntati cu examene in momente cand poate ne asteptam cel mai putin. Atunci se descopera starea noastra de inima, si cu ceea ce am fost preocupati. Pozitia obtinuta de acesti elevi captivi este o mare incurajare. Lumea este inaintea voastra, si stiu foarte bine cat este de tentant pentru tinerii si tinerele crestine sa se conformeze ei. Ei gandesc uneori ca aceasta este necesar pentru a reusi in profesiile lor. Pentru mine, este foarte frumos sa vad ca cei care s-au clasat cel mai bine la curtea din Babilon sunt cei mai evlaviosi. Acest lucru este incontestabil, deoarece "in orice lucru de intelepciune si de pricepere de care i-a intrebat imparatul, i-a gasit de zece ori mai buni decat toti carturarii si descantatorii care erau in imparatia lui" (1:20). Aratati-mi un sfant cu adevarat evlavios, si veti vedea ca pe termen lung se va dovedi de zece ori mai bun decat cel mai instruit om din lume, pentru ca el are lumina divina.


     3     Un om al rugaciunii

     Ajunsi la capitolul 2 il gasim pe Daniel intr-o situatie foarte dificila. Imparatul a cerut un lucru inimaginabil. El i-a somat pe "intelepti" sa-i arate si sa-i interpreteze un vis de mult uitat, care dateaza clar de multi ani (2:1). Toti acesti "intelepti" trebuiau facuti bucati daca nu puteau sa faca cunoscut visul ! "Caldeenii au raspuns inaintea imparatului si au zis: Nu este niciun om pe pamant care sa poata arata lucrul acesta imparatului; pentru ca nu este niciun imparat, oricat de mare si puternic, care sa fi cerut un astfel de lucru de la vreun carturar sau descantator sau caldeean. Pentru ca lucrul pe care il cere imparatul este greu si nu este nimeni in stare sa-l arate inaintea imparatului, decat dumnezeii a caror locuinta nu este printre muritori. Pentru aceasta imparatul s-a maniat foarte mult; si a poruncit sa-i nimiceasca pe toti inteleptii Babilonului. Si a iesit hotararea ca sa-i omoare pe intelepti. Si i-au cautat pe Daniel si pe tovarasii lui, ca sa-i omoare". Daca nu depaseau aceasta dificultate, nu era alta scapare pentru ei decat moartea prin sabie. Atunci s-a produs ceva foarte frumos. Daniel cere imparatului sa-i acorde timp, si lui Dumnezeu sa-l lumineze. "Atunci Daniel a intrat si a cerut de la imparat ca sa-i dea timp, sa poata arata imparatului interpretarea. Si Daniel s-a dus acasa si a facut cunoscut lucrul acesta lui Hanania, lui Misael si lui Azaria, tovarasii sai, ca sa ceara indurare de la Dumnezeul cerurilor cu privire la taina aceasta, ca sa nu fie nimiciti Daniel si tovarasii lui cu ceilalti intelepti ai Babilonului" (2:16-18). Aceasta inseamna pur si simplu, preiubitilor, ca Daniel i-a adunat pe fratii sai pentru o strangere de rugaciune. Aveti dificultati pe cale ? Adunati-va pentru rugaciune. Iata ce va sfatuiesc. Daniel a expus fratilor sai problema si gravitatea situatiei, apoi le-a spus ca trebuie sa se roage.
     Si care este rezultatul ? "Atunci taina a fost descoperita lui Daniel intr-o viziune de noapte. Si Daniel L-a binecuvantat pe Dumnezeul cerurilor" (2:19). Si apoi ? Se duce Daniel la fratii sai sa le spuna ? Nu, caci in inima lui domnea o ordine admirabila.


     4     Un om al laudei

     Daniel incepe printr-o intalnire de adorare. El binecuvanteaza pe Dumnezeu. Si veti vedea in ce maniera admirabila isi revarsa sufletul inaintea lui Dumnezeu : "Daniel a raspuns si a zis: Binecuvantat fie Numele lui Dumnezeu din eternitate pentru eternitate, pentru ca ale lui sunt intelepciunea si puterea! Si El schimba timpurile si evenimentele. El da jos pe imparati si El ridica pe imparati. El da intelepciune inteleptilor si cunostinta celor care cunosc priceperea. El descopera cele adanci si ascunse. El cunoaste ce este in intuneric si lumina locuieste cu El. Tie, Dumnezeul parintilor mei, Iti multumesc si Iti aduc laude, Tie, care mi-ai dat intelepciune si putere, si mi-ai facut cunoscut deja ce am cerut noi de la Tine: pentru ca Tu ne-ai facut cunoscut lucrul cerut de imparat" (2:20-23). Oh! Cat de mult sufletul sau si-a gasit placerile sale in Dumnezeu Insusi ! Ce perceptie corecta avea acest om despre Dumnezeu ! Cat de mult realizeaza sufletul sau ca este o binecuvantare de a avea de-a face cu Dumnezeu ! "Mi-ai facut cunoscut ce am cerut noi de la Tine". Observati bine acest cuvant mic "noi". Da, el realizeaza profund in sufletul sau cat este de binecuvantat sa ai de-a face cu Dumnezeu.
     Aveti aici deci un om separat, un om evlavios, un om a carui purtare place Domnului, si care este inteligent in caile lui Dumnezeu. Rezultatul este ca el a putut sa spuna imparatului exact ceea ce se va intampla.


     5     Un om prosper

     "Atunci imparatul Nebucadnetar l-a ridicat pe Daniel si i-a dat multe daruri mari si l-a pus conducator peste toata provincia Babilonului si capetenie a guvernatorilor peste toti inteleptii Babilonului. Si Daniel a cerut de la imparat si el i-a pus pe Sadrac, Mesac si Abed-Nego peste treburile provinciei Babilonului. Si Daniel era la curtea imparatului" (2:48-49). Recompensat si inaltat, Daniel nu a uitat pe cei care au fost impreuna cu el la strangerea de rugaciune. El imparte totul impreuna cu ei.
     Ce sfant placut era Daniel ! Cred ca era ceva special in caracterul sau, ceva care imi aminteste de apostolul Pavel, spre deosebire de noi insine. Ce josnicie si ce egoism lamentabil, manifestam noi adesea ! Noi am fost chemati sa ne bucuram de plinatatea lucrurilor lui Dumnezeu, si este de o importanta imensa de a nu inceta niciodata sa le impartim cu altii.
     Daniel era un om al rugaciunii si al laudei, si pe masura ce impartea tot ceea ce primea cu fratii sai, el prospera (6:28). Acesta este secretul unui sfant care prospera. Remarcati bine acest lucru : daca eu am lumina, aceasta nu este pentru mine insumi, ci pentru altii. Noi nu suntem decat vase, in care Dumnezeu varsa lumina Sa; de asemenea, daca este vorba de Evanghelie sau de adevarul cu privire la Adunare, suntem responsabili de a-l raspandi si altora. Si eu cred ca adevarul pe care voi si eu l-am putea culege (cu referire la spicele cazute, n.t.) si recolta nu va intarzia sa se naruie in propriile noaste suflete, daca nu vom reusi sa-l folosim si sa-l raspandim in jurul nostru. Vom deveni obiectele unui fel de uscaciune spirituala. Multi copii scumpi ai lui Dumnezeu sufera de aceasta boala. Ei dobandesc adevarul fara ca nimeni altcineva sa profite. De ce ? Pentru ca ei au fost preocupati cu ei insisi, atat de absorbiti, incat nu au mai avut nici timpul, nici dorinta de a se gandi la altii ! Ceea ce ar fi trebuit sa transmita, ei au pastrat, dar numai pentru a-l pierde pana la urma, caci totul s-a uscat ! Cred ca Daniel ne da o lectie frumoasa cu privire la acest subiect.


     6     Un om fidel

     Capitolele 5 si 6 formeaza un tot care ilustreaza destul de bine aceasta fidelitate. La capitolul 5, Daniel este adus inaintea imparatului Belsatar si face dovada unei mari credinciosii vestindu-i acestuia destinul sau. Nu vorbesc aici despre Daniel ca profet, ci ca sfant. El se prezinta plin de curaj si credinciosie atunci cand ii expune imparatului pacatele sale, si cand ii spune care va fi sfarsitul sau. Observati, de asemenea, cat de independent este acest om, si aceasta fata de orice. El nu doreste nicio rasplatire : "Darurile tale sa fie ale tale si da altuia rasplatirile tale" (5:17). El nu vrea cadouri de la lume, de niciun fel ! El nu depinde decat de Domnul. El primeste totul de la Domnul pentru el insusi, si are ceva de oferit tuturor pe acest pamant. El este fidel omului, la capitolul 5, si devine totusi, "al treilea guvernator in imparatie", aceasta imparatie care a luat sfarsit "in noaptea aceea". Vom vedea acum, la capitolul 6, in ce mod minunat a fost el fidel lui Dumnezeu.
 

     7     Un om urat

     Fidelitatea lui Daniel, loialitatea sa, si inaltarea ca rezultat al acestora, toate acestea au facut din el obiectul urii tuturor. Cred, preaiubitilor, ca este minunat de a fi cu adanc urat pentru dragostea lui Hristos. Atunci cand un om aici jos este in totul pentru Dumnezeu, si cand el este canalul luminii, al adevarului si al harului lui Dumnezeu, cu siguranta el poate fi urat, si daca este pentru dragostea lui Hristos, sa-I multumeasca lui Dumnezeu ! "Fericiti veti fi cand oamenii va vor uri si va vor alunga si va vor defaima si vor lepada numele vostru ca ceva rau, din cauza Fiului Omului. Bucurati-va in ziua aceea si saltati de bucurie, fiindca, iata, rasplata voastra este mare in cer; caci la fel le faceau parintii lor profetilor" (Luca 6:22-23). Este ceea ce le-au facut apostolilor, caci citim : "Si, chemandu-i pe apostoli. i-au batut si le-au poruncit sa nu vorbeasca in Numele lui Isus si le-au dat drumul. Ei deci au plecat dinaintea sinedriului, bucurandu-se ca au fost socotiti vrednici sa fie dispretuiti pentru Numele Lui" (Fapte 5:40-41). Si din nou este scris : "pentru ca voua vi s-a dat har, cu privire la Hristos, nu numai sa credeti in El, ci sa si suferiti pentru El" (Filip. 1:29). Apostolul Petru spune de asemenea : "Dar chiar daca ati suferi pentru dreptate, ferice de voi! Nu va temeti dar de ei, nici nu va tulburati" (1 Petru 3:14). "Ci, dupa cum aveti parte de suferintele lui Hristos, bucurati-va, pentru ca si la descoperirea gloriei Sale sa va bucurati nespus de mult. Daca sunteti batjocoriti pentru Numele lui Hristos, ferice de voi, pentru ca Duhul gloriei si al lui Dumnezeu Se odihneste peste voi" (1 Petru 4:13-14).
     Cauza profunda a urii acestei impotriva lui Daniel era inaltarea lui constanta decretata de monarhii succesivi pe care el i-a slujit cu credinciosie. Istoria sa in relatie cu Nebucadnetar, Belsatar, Darius si Cirus, acopera o perioada de saizeci de ani. El a fost inaltat mai intai de catre Nebucadnetar la rangul de guvernator provincial (2:48), apoi, de Belsatar, la cel de prim ministru adjunct (5:29). La aceste functii, Darius a adaugat pe cea de mare administrator al imparatului, daca pot sa spun asa : "I-a placut lui Darius sa puna peste imparatie o suta douazeci de satrapi, care sa fie in toata imparatia. Si, peste acestia, trei capetenii, dintre care unul era Daniel, carora sa le dea socoteala acesti satrapi, ca imparatul sa nu sufere nicio paguba" (6:1-2). Acest post inalt i-a fost atribuit datorita increderii mari pe care el a inspirat-o.
     "Si acest Daniel a intrecut pe capetenii si pe satrapi, pentru ca in el era un duh deosebit de ales; si imparatul s-a gandit sa-l puna peste toata imparatia" (6:3). Un duh deosebit de ales era in el. Ce frumoasa trasatura de caracter, preiubitilor ! Duhul unui om este infinit mai pretios decat ceea ce el spune. Se poate ca, cu ajutorul lui Dumnezeu, eu sa rostesc multe cuvinte frumoase, care poate le auziti si va plac, dar pe care le uitati, in timp ce daca va fac ceva rau, nu veti uita niciodata. Fie ca si noi sa avem acest duh al lui Daniel ! Noi nu vom fi niciodata profeti. Nu la aceasta ne-a chemat Dumnezeu, dar cu totii putem cultiva in noi un "duh deosebit de ales".
     Daniel nu avea numai un duh deosebit de ales. Era, de asemenea, un om de o mare dreptate practica, ale carui conturi erau toate corecte. Conturile voastre sunt ele corecte ? Dreptatea si integritatea sa morala, in orice chestiune de incredere, a facut sa creasca meritul sau in ochii imparatului Darius care "gandea sa-l puna peste toata imparatia". Lucrul acesta a atras ura caldeenilor. "Atunci capeteniile si satrapii au cautat sa gaseasca ceva impotriva lui Daniel privitor la imparatie; dar n-au putut sa gaseasca nimic, nicio greseala, pentru ca el era credincios si nu se gasea in el nici vina, nici greseala" (6:4). Un om inzestrat cu un duh deosebit de ales, credincios, in care nu se gasea nici vina, nici greseala : ce personaj minunat, si cat de asemanator lui Hristos ! "N-am gasit in Omul acesta nicio vina" (Luca 23:14), a fost spus despre preaiubitul nostru Domn, despre care vedem aici un slujitor care seamana cu El din punct de vedere moral.
     Daniel nu s-a mandrit de faptul ca a fost inaltat in demnitate de catre imparat. Cu cat avanseaza ca pozitie, cu atat el este mai mic in ochii sai. Ce om placut !
     Dezamagiti in eforturile lor pentru a-l cobori in chestiunile imparatiei, vrajmasii sai schimba tactica. "Atunci oamenii acestia au zis: Nu vom gasi nimic impotriva acestui Daniel, afara doar daca nu vom gasi ceva impotriva lui cu privire la legea Dumnezeului sau. Atunci capeteniile si satrapii acestia s-au adunat gramada la imparat si i-au vorbit asa: Imparate Darius, vesnic sa traiesti! Toti mai-marii imparatiei, capeteniile si satrapii, consilierii si guvernatorii s-au sfatuit impreuna sa aseze o hotarare imparateasca si sa se dea o interdictie ferma, ca oricine va face cere unui dumnezeu sau unui om treizece de zile, altuia decat tie, imparate, acela sa fie aruncat in groapa leilor. Acum, imparate, intareste interdictia si semneaza inscrisul, ca sa nu fie schimbat, dupa legea mezilor si a persilor, care nu poate fi desfintata. De aceea imparatul Darius a semnat inscrisul si interdictia" (6:5-9). Ce efect a produs aceasta asupra lui Daniel ? Absolut niciunul ! Nu a schimbat cu nimic felul lui de a actiona, ci in ce priveste credinta lui in Dumnezeu, veti vedea ca este foarte reala.


     8     Un om pazit

     "Si, cand a aflat Daniel ca s-a semnat inscrisul, a intrat in casa lui; si ferestrele ii erau deschise in camera lui de sus, catre Ierusalim; si ingenunchea pe genunchii lui de trei ori pe zi si se ruga si aducea multumiri inaintea Dumnezeului sau, cum facea mai inainte. Atunci oamenii aceia s-au adunat gramada si l-au gasit pe Daniel rugandu-se si facand cerere inaintea Dumnezeului sau" (6:10-11). El auzise Cuvantul lui Dumnezeu care spune ca daca poporul Sau s-ar afla in robie, ei trebuie sa se roage lui Dumnezeu, cu fata spre casa Lui : "Daca vor pune aceasta la inima in tara unde au fost dusi captivi si se vor pocai si Iti vor face cerere in tara captivitatii lor, zicand: Am pacatuit, am facut nelegiuire si am lucrat cu rautate, si se vor intoarce la Tine din toata inima lor si din tot sufletul lor, in tara captivitatii lor, unde i-au dus captivi, si se vor ruga spre tara lor, pe care ai dat-o parintilor lor, si spre cetatea pe care ai ales-o si spre casa pe care am construit-o Numelui Tau, atunci asculta din ceruri, locul locuintei Tale, rugaciunea lor si cererea lor si fa-le dreptate si iarta poporului Tau pacatul impotriva Ta" (2 Cr. 6:37-39). Daniel actioneaza dupa ceea ce este scris. El nu inchide ferestrele sale, nu modifica cu nimic cererile sale : el este, in acea zi, exact asa cum a fost in toate zilele de mai inainte. Daniel era un sfant care avea permanent aceeasi stare. Nu gravitatea imprejurarilor il facea sa ingenuncheze de trei ori pe zi. Era obiceiul sau, si vrajmasii sai l-au gasit in mod natural la rugaciune. Cat de frumos este cand sfintii sunt cunoscuti ca oameni ai rugaciunii, si cand se afla ingenuncheati in acest fel!
     Dar iata ca el este aruncat in groapa leilor. "Atunci imparatul a poruncit si au adus pe Daniel si l-au aruncat in groapa leilor. Imparatul a vorbit si i-a zis lui Daniel: Dumnezeul tau, caruia ii slujesti neincetat, El te va scapa. Si s-a adus o piatra si s-a pus pe gura gropii si imparatul a pecetluit-o cu inelul sau si cu inelul mai-marilor sai, ca sa nu se schimbe nimic in privinta lui Daniel. Atunci imparatul s-a dus in palatul sau si a petrecut noaptea postind, si nu i s-au adus tiitoare, si somnul sau a fugit de la el. Atunci imparatul s-a sculat odata cu lumina, in revarsatul zorilor, si s-a dus in graba la groapa leilor. Si, pe cand se apropia de groapa, l-a strigat cu glas plangator pe Daniel. Imparatul a vorbit si i-a zis lui Daniel: Daniele, slujitorul Dumnezeului celui viu! Te-a putut scapa de lei Dumnezeul tau, caruia ii slujesti neincetat?" (6:16-20).
     Ceea ce este important in acest capitol, este ca omul evlavios este cel care va fi izbavit. Sunt sigur ca totul a fost foarte bine pentru Daniel, in acea noapte, dar cred ca Darius a petrecut o noapte groaznica, postind si neputand sa doarma. Gandesc ca daca voi sau eu am fi coborat in groapa leilor, l-am fi gasit pe Daniel dormind in liniste. Credinta in Dumnezeu si o constiinta buna merg mana in mana cu somnul (sau, fac casa buna cu somnul, n.t.), mai ales intr-o groapa cu lei ! A doua zi dimineata, imparatul a strigat deci, cu o voce trista : "Daniele, slujitorul Dumnezeului celui viu! Te-a putut scapa de lei Dumnezeul tau, caruia ii slujesti neincetat"? Cu ce bucuria a putut Daniel sa-i raspunda atunci : "Vesnic sa traiesti, imparate, Dumnezeul meu a trimis pe ingerul Sau si a inchis gura leilor, incat nu mi-au facut niciun rau; pentru ca s-a gasit nevinovatie in mine inaintea Lui; si chiar inaintea ta, imparate, n-am facut niciun rau. Atunci imparatul s-a bucurat foarte mult si a poruncit sa-l scoata pe Daniel din groapa. Si Daniel a fost scos din groapa si nu s-a gasit nicio rana pe el, pentru ca se increzuse in Dumnezeul sau" (6:21-23). Daniel este eliberat, si, la sfarsitul acestui capitol, vedem ca este un om care prospera : "Si acest Daniel a prosperat in imparatia lui Darius si in imparatia lui Cir persanul".


     9     Un om care se identifica cu poporul lui Dumnezeu

     Lucrul acesta apare foarte clar cand se ajunge la capitolul 9 unde il vedem pe Daniel din nou in rugaciune si smerindu-se profund inaintea lui Dumnezeu datorita pacatelor si faradelegilor poporului sau. "In anul intai al imparatiei sale, eu, Daniel, am inteles din carti ca numarul anilor pentru care fusese cuvantul Domnului catre profetul Ieremia, pentru implinirea pustiirilor Ierusalimului era de saptezeci de ani. Si mi-am indreptat fata catre Domnul Dumnezeu, ca sa-L caut prin rugaciune si cereri, cu post si sac si cenusa. Si m-am rugat Domnului Dumnezeului meu si mi-am facut marturisirea si am zis: Vai, Doamne Dumnezeule mare si infricosator, care pastrezi legamantul si indurarea catre cei care Te iubesc si pazesc poruncile Tale! Noi am pacatuit si am facut nelegiure si am facut ce este rau si ne-am razvratit, abatandu-ne de la poruncile Tale si de la judecatile Tale... Si acum, Dumnezeul nostru, asculta rugaciunea robului Tau si cererile lui si, pentru Domnul, fa sa straluceasca fata Ta peste locasul Tau cel sfant care este pustiit. Pleaca-Ti urechea, Dumnezeul meu, si asculta; deschide-Ti ochii si vezi pustiirile noastre si cetatea care este numita dupa Numele Tau! Pentru ca noi nu aducem rugaciunile noastre inaintea Ta pentru dreptatile noastre, ci pentru multele Tale indurari. Doamne, asculta! Doamne, iarta! Doamne, auzi si lucreaza; nu intarzia, pentru Tine, Dumnezeul meu, pentru ca cetatea Ta si poporul Tau se numesc dupa Numele Tau" (9:2-5, 17-19). Nimic nu poate depasi frumusetea morala a acestei rugaciuni pe care va rog s-o cititi in intregime cu atentie. Omul cel mai curat in ce priveste pacatele pe care le marturiseste, este cel care le marturiseste cel mai sincer lui Dumnezeu. Pacatele intregului Israel, Daniel le recunoaste ca ale sale; si in timp ce se roaga, el este vizitat de catre Gabriel care ii lumineaza inteligenta sa, printr-o atingere duioasa, cu privire la restaurarea deplina a lui Israel (9:21-27). El mananca cu adevarat jertfa pentru pacat inaintea lui Dumnezeu.


     10     Un om preaiubit

     La capitolul 10 vom vedea ca Domnul ii reveleaza ceva minunat : "... Si mi-am ridicat ochii si am vazut si iata un om imbracat in in, si coapsele sale erau incinse cu aur curat de Ufaz, si trupul lui era ca crisolitul, si fata lui ca infatisarea fulgerului, si ochii lui ca facliile de foc, si bratele lui si picioarele lui, asemenea aramei lustruite, si glasul cuvintelor lui, ca glasul unei multimi. Si numai eu, Daniel, am vazut viziunea; si oamenii care erau cu mine n-au vazut viziunea, dar un mare tremur a cazut peste ei si au fugit ca sa se ascunda. Si am ramas singur si am vazut viziunea aceasta si n-a ramas putere in mine. Si culoarea fetei mi s-a schimbat, stricandu-se, si am pierdut orice vlaga. Totusi am auzit glasul cuvintelor lui; si, cand am auzit glasul cuvintelor lui, am fost cuprins de o mare ameteala pe fata mea, si cu fata la pamant. Si, iata, o mana m-a atins si m-a asezat pe genunchii mei si pe palmele mainilor mele. si el mi-a zis: Daniele, om preiubit, intelege cuvintele pe care ti le voi spune si stai in picioare, pentru ca acum sunt trimis la tine. Si, cand mi-a spus cuvantul acesta, am stat in picioare tremurand" (10:5-11). Cum S-a apropiat Domnul de el atunci cand ii zice : "Daniele, om preaiubit" ! Ce expresie miscatoare ! Daniel a fost patruns de sentimentul dragostei profunde pe care Domnul o avea pentru el. Sentimentul dragostei lui Dumnezeu umple sufletul cu o bucurie profunda. "Daniele, om preaiubit" : ce emotie trebuie sa-i fi invadat inima sa la auzirea acestor cuvinte !
     Dumnezeu face mare caz de un caracter ca cel al lui Daniel. Este ceea ce vedem in Ezechiel 14. L-ati remarcat vreodata ? Cat de frumos vorbeste Dumnezeu despre slujitorii Sai la versetul 14 ! "Cand o tara va pacatui impotriva Mea... si-Mi voi intinde mana asupra ei,...chiar daca ar fi in mijlocul ei acesti trei barbati, Noe, Daniel si Iov, ei si-ar scapa numai propriile lor suflete prin dreptatea lor, zice Domnul Dumnezeu" (Ez. 14:13-20). Noe era un om drept care a gasit har in ochii Domnului. Daniel era "un om preaiubit", un om a carui purtare era ireprosabila. In cel priveste pe Iov, el spunea ceea ce era potrivit despre Dumnezeu.
     Va recomand sa meditati la aceasta trasatura de caracter a lui Daniel. Incercati sa descoperiti in liniste, in inimile voastre, firul calauzitor care caracterizeaza din punct de vedere moral aceasta carte. Observati cat de mult omul evlavios, separat, este pazit de rau, si cum Dumnezeu poate sa-l invete, sa-l foloseasca si sa-l intareasca. Recunosc ca sunt dificultati mari din toate partile. Dar voi si eu, putem fi, intr-o anumita masura, Danieli, chiar in locul unde traim, in ciuda ruinei generale a Adunarii. Domnul sa ne dea har sa fim astfel, pentru dragostea Numelui Sau.    
                     



     

duminică, 19 aprilie 2020




                            Frangerea painii la Troa - Fapte 20:6, 7, 11
                                                                                - III -


     W. J. Hocking - si mai multe note de editor Bible Treasury


     5     Frangerea painii - Cina sau o masa obisnuita ?

     5.1     In Fapte 20:7 frangerea painii nu este o masa obisnuita

     Sa ne indreptam acum spre un al fel de pervertire a adevarului, si anume cei care sustin ca frangerea painii face referire la agapele sau mesele de dragoste practicate de catre primii crestini, si nu la Cina Domnului, cu exceptia unui aspect minor : acest lucru nu este insusit de cei care se tin de limbajul clar si fara ambiguitate al Scripturii.
     Folosirea expresiei "frangerea painii" in Fapte este, cu siguranta, convingatoare de la sine. Vorbind despre strangerea de la Cincizecime, este scris : "Si ei staruiau in invatatura si in comuniunea apostolilor, in frangerea painii si in rugaciuni" Fapte 2:42). Aceasta folosire a expresiei "frangerea painii" impreuna cu "invatatura si comuniunea apostolilor" si cu "rugaciuni", interzice reducerea frangerii painii la o intalnire sociala obisnuita sau chiar la o agapa. Intr-adevar, ea este expresia care desemneaza mesele obisnuite in versetele care urmeaza : "Si in fiecare zi, staruind intr-un gand in templu si frangand painea acasa, isi luau hrana cu bucurie si curatie de inima, laudand pe Dumnezeu si fiind placuti intregului popor" (Fapte 2:46-47). Rezulta ca frangerea painii nu poate fi confundata cu luarea hranei cu aceasta ocazie, si este intentia Duhului sa nu fie confundata astfel.


     5.2     In Fapte 20:11 frangerea painii este o masa obisnuita, un act personal

     In pasajul din Fapte 20, este pastrata aceeasi distinctie. La versetul 11, dupa episodul Eutih, Pavel se intoarce in camera de sus, frange painea, mananca si discuta (adica se intretine in discutii) mult timp pana in zori. Acest lucru nu este asemanator cu Cina (sau : euharistia) cum adesea se presupune (*); caci, atunci cand se face referire la Cina, ea este vazuta intotdeauna ca o actiune a intregii adunari. Comparati versetul 7 : "Noi fiind adunati sa frangem painea", cu 1 Cor. 10:16 : "Painea pe care o frangem". Dar la versetul 11, Pavel este cel care frange painea, dupa cum a facut si in Fapte 27:35 dupa postul de 14 zile la bordul corabiei. Aici, dupa vorbirea lui si inaintea lungii sale calatorii care trebuia sa inceapa in zori, apostolul ia paine pentru a-si satisface foamea; prin urmare, a manca in acest caz nu reprezinta participarea la sarbatoarea de amintire (a Domnului, n.t.), ci este o masa ca in Fapte 10:10; in legatura cu acest fapt, "a vorbit mult" (sau, a conversat, a avut discutii, n.t.) este cu totul potrivit, si are un caracter diferit de vorbirea tinuta mai inainte.

     (*) Painea...reprezinta Cina", afirma Canon Cook (cleric englez 1804-1889, n.t.) despre acest pasaj in Speaker's Commentary, Londra 1880 (al carui editor era, n.t.). -  Raspunsul editoriului Bible Treasury: Articolul ("a", n.t.) nu are o astfel de putere acolo, nu mai mult ca in alta parte, fiind inserat sau omis, conform principiilor constante. Daca scriitorul  are in minte ceva obiectiv, articolul este utilizat, daca nu este omis.
     Painea, din Matei 26:26, daca se citeste corect, insemna ceea ce aveau pe masa; dar cele mai bune editii iesite din cele mai bune manuscrise omit articolul, spunand  in mod simplu ca Domnul a luat "paine". La fel  in Marcu 14:22, Luca19:19 si 1 Corinteni 11:23. Este si mai evident de remarcat ca in Fapte 2, unde se face  de doua ori referire la Cina Dumnului (v 42 si 46), o fraza are articolul (in engleza), pe când cealalata nu-l are.
     Utilizarea in engleza este asemanatoare aici cu cea din greaca. Se vorbeste de « frangerea painii » ( articolul "i" = "a"; cu articol, breaking of the bread-frangerea pâinii), când se desemneaza Cina intr-un mod formal ca institutie crestina bine cunoscuta; dar noi spunem, dupa cum este nevoie, ca unii crestini frangeau painea (articolul "a’" reprezentand materia frânta; fara articol, breaking bread) acasa.
     Fapte 20:7 cât si 2:46, contrazic notiunea lui Canon Cook, articolul fiind absent in ambele cazuri. Versetul 11 din Fapte 20 ne arata pur si simplu ca dupa incident, Pavel a luat  masa constituita din paine + "a" (a frant painea, n.t.). Era aceeasi bucata de paine ;  dar nu am vrea sa-l folosim pentru euharistie, si singularul nu ar fi urmat acestui act solemn. Pe de alta parte observam expresiile "pâinea" si "frangerea pâinii" (cu articol- Luca 24:30,35) prin care este recunoscuta ca o masa, si nu ca fiind Cina. In orice caz afirmatia lui Canon Cook, si a altora de asemenea, este imposibil de sustinut. – Editorul Bible Treasury.



     5.3     Frangerea painii a fost tinuta la sfarsit ? A fost prezidata (condusa, n.t.) de catre Pavel ?

     Page (?) a scris despre acest pasaj (in Faptele Apostolilor, Macmilian 1886, pag. 213; dictionar educationl englez, n.t.), o nota cu totul fara niciun fundament. El (?) scrie : "ei fiind adunati sa 'franga painea', ceea ce ar fi avut loc in mod natural la sfarsitul vorbirii lui Pavel, daca nu ar fi avut loc intreruperea; de aceea acum, el reia ordinea strangerii prin frangerea painii".
     Acest comentariu contine cel putin doua supozitii lipsite de orice justificare scripturistica.


     5.3.1     Chestiunea locului si importanta frangerii painii

     Page face mai intai supozitia urmatoare : Desi sfintii erau adunati sa franga painea, actul de amintire (adica de a frange efectiv painea, n.t.) a fost lasat deoparte cu scopul de a asculta vorbirea de ramas bun a lui Pavel - rezulta, dupa acest comentator, ca participarea la Cina Domnului nu a fost decat un motiv nominal de a se aduna, si ca a fost in totul "natural" ca sarbatoarea de amintire sa fie inlocuita de slujirea Cuvantului, si ca aceasta slujire nu a fost neaparat o simpla introducere la celebrarea solemna, ci ca, in astfel de situatie, a fost un indemn final, avand in vedere plecarea imediata a apostolului !
     O astfel de teorie nu este nicidecum sustinuta de Scriptura. Duhul lui Dumnezeu nu inlocuieste niciodata ceea ce I se cuvine Domnului cu ceea ce i se cuvine bisericii, chiar daca este vorba de apostoli. Desigur, slujba lui Pavel era necesara sfintilor, dar frangerea painii se cuvenea Domnului. Si apostolul insusi nu ar fi dorit in niciun fel sa lase deoparte ceva asupra caruia a insistat in recenta lui epistola catre Corinteni.
     Pavel a zis (1 Cor. 11:17) ca nu avea de ce sa laude adunarea din Corint referitor la felul lor de a celebra Cina; de fapt, ii mustra aspru pentru acelasi lucru pe care oamenii rataciti il considera ca fiind adevar. Caci la Corint, si nu la Troa, gasim sfinti care isi permit devalorizarea relatiilor sociale, si chiar sa distruga caracterul solemn al amintirii Domnului. "Nu aveti deci case ca sa mancati si sa beti? Sau dispretuiti Adunarea lui Dumnezeu si faceti de rusine pe cei care nu au?" (1 Cor. 11:17).
     Este adevarat ca in tanara adunare de la Corint, existau excese in a manca si a bea; dar principiul asupra caruia el insista, este ca dorinta Domnului in noaptea in care a fost vandut este primordiala fata de orice altceva. Si acest principiu pune efectiv deoparte toate aranjamentele omenesti care incearca sa slabeasca cerintele trascendente (care se afla mai presus de toate, n.t.) ale Cinei Domnului, fie ca aceste aranjamente sunt agape sau liturghii (slujiri liturgice prin Cuvant, n.t.) sau o predica apostolica (sau altceva).


     5.3.2     A prezidat (condus) Pavel frangerea painii ?

     A doua supozitie facuta in citarea lui Page este ca, in mod natural, painea a fost franta de Pavel (v. 11, verbul este la singular), adica conform unei calitati oficiale. Aceasta este, de asemenea, fara suport scripturistic. Am vazut ca se face referire la a manca pentru a-si potoli foamea, si nicidecum la sarbatoarea de amintire (20:11).
     Ori, departe de a oferi o baza pentru o presedentie (*) la masa Domnului, Scriptura invata ca, acolo, toti sfintii se aduna ca fiind una pentru a-si aminti de El. Corintenii, in usuratatea lor, au introdus diferente de clase sociale la Cina, si chiar deosebiri de caracter lumesc : bogatii ii dispretuiau pe saraci; conducea eul, si nu Hristos, - spre rusinea lor. apostolul i-a mustrat aspru, si le-a spus foarte clar ca punand personalitatile lor pe primul plan, faceau din Cina "propria lor" masa si nu cea a Domnului.

     (*) Nota editorului Bible Treasury : A prezida, sau a fi in frunte, este cu totul potrivit la locul sau, dupa cum se poate vedea in Fapte 15:22 ; Rom. 12:8 ; 1 Tes. 5:12 ; Ev. 13:7, 17, 24. Si, de fapt, prima indatorire a batranilor (1 Tim. 5:17), nu era neaparat de a invata, ci de a conduce sau de a prezida. Numai ca nicaieri in Scriptura nu se amesteca aceasta cu Cina Domnului, caci aceasta este exclusa prin natura si ordinea Cinei.

     Adevarul este ca frangerea painii este actiunea intregii adunari a sfintilor, si ca atunci doar Domnul prezideaza (conduce, n.t.), nimeni altcineva, nici chiar Pavel sau Petru. Caci acelasi apostol care afirma ca nu este cu nimic mai prejos decat cei mai mari apostoli (2 Cor. 11:5), marturiseste, de asemenea, ca el insusi este cel mai mic dintre toti sfintii (Efes. 3:8). Cand este vorba de a transmite adevarul lui Dumnezeu, el o face ca apostol si profet (Efes. 2:20), ca invatator si vestitor (1 Tim. 2:7). Cand este vorba de amintirea Domnului, se aseaza pe aceeasi treapta cu ceilalti. Dar a pune personalitatile inainte, aceasta a fost dorinta formalismului carnal care, in zilele care au urmat dupa apostoli, a introdus inventia administrarii slujirii, pentru pierderea incomensurabila a tuturor celor care erau interesati. Ceea ce Domnul a randuit pentru a pune sufletele alor Sai in contact cu El Insusi ("Faceti aceasta in amintirea Mea"), omul a pervertit prin stabilirea unui intermediar intre sufletul celui sfant si Cel de care el isi aminteste. Cu siguranta, fiecare copil al lui Dumnezeu ar trebui sa se impotriveasca unei astfel de inovatii si orice altceva care ar impiedica sau ar deteriora adevaratul caracter al sfintei comuniuni la masa Domnului.


     5.4     1 Corinteni confirma absenta cuiva care sa prezideze

     Nota editorului Bible Treasury. -  Nu este oare instructiv sa observam ca indreptarea acestui abuz (pe care apostolul l-a efectuat in 1 Cor. 10 si 11 prin repunerea Cinei Domnului in adevarata ei randuiala, scopul si caracterul ei potrivit, dupa cum ii fusese descoperit in mod expres lui insusi) este introdusa si rezolvata (1 Cor. 10 si 11)  inainte de a intra in subiectul despre Duhul Sfant si despre actuniile Sale diferite cu privire la daruri (1 Cor. 12 la 14) ? Potrivit cu practica traditionala a crestinatatii, nimeni nu ar indrazni sa trateze asa pe niciunul din aceste subiecte. Caci oamenii au tendinta in mod inconstient sa citeasca si sa interpreteze Scriptura in functie de  obiceiurile lor eclesiastice zilnice. Este evident ca Dumnezeu a scris astfel Cuvantul Sau ca el sa fie un standard al adevarului, pentru a ne arata care a fost gandul Sau inca de la inceput, si astfel sa ne ferim  de aceasta alunecare de la voia Sa, care este cu mult mai accesibila si inradacinata in profesiunea crestina decat era anterior in cea iudaica. 
     Standardizarea ordinii stabilite de Dumnezeu este razvratire religioasa. Aceasta era deja in mod activ practicata la Corint impotriva apostolului insusi (1 Cor. 1 la 4 si 2 Cor.). Raul similar s-a dezvoltat din ce in ce mai mult pana in ziua de astazi. Cei credinciosi sunt chemati cu atat mai mult sa recunoasca si sa onoreze ceea ce este potrivit cu buna Sa placere. "Si Dumnezeu i-a pus pe unii in adunare : intai, apostoli; al doilea, profeti; al treilea, invatatori", etc. (1 Cor. 12:28). Dumnezeu nu a renuntat la drepturile Sale. Dar aceasta chestiune, care isi are importanta sa deosebita, este un alt subiect, si se distinge, si intentionat este pusa deoparte (1 Cor. 10 si 11 comparat cu 1 Cor. 12 la 14) de celebrarea Cinei Domnului care este o datorie prescrisa divin. Dezordinea  in aceasta privinta  nu a fost incredintata  batranilor pentru a o rezolva ei, nici in responsabilitatea unui personaj oficial, ci a fost pusa cu insistenta pe constiinta si simtamintele spirituale ale sfintilor insisi. In timp ce Domnul, pe care ei Il uitasera, nu a uitat sa pedepseasca vinovatii, astfel incat ei sa nu fie condamnati impreuna cu lumea (1 Cor. 11:30, 32).
     Faptul este ca putini copiii ai lui Dumnezeu sunt constienti de cat de mult s-au indepartat de la singurul standard de autoritate, si cat de mare  si vasta este  aceasta indepartare. Astfel ca auzim adesea ca biserica invata aceasta sau aceea. Cat de diferit este aceasta de Scriptura! Biserica este invatata si niciodata nu invata. Cuvantul lui Dumnezeu vine catre Biserica, si catre toata Biserica (nu doar catre una), dar niciodata nu pleaca dinspre ea; pentru aceasta Dumnezeu foloseste pe slujitorii Sai. Este lucrare de slujire (lucrare de slujitor) si nicidecum locul Bisericii. 
     Dar Cina este in esenta o solemnitate Bisericii, unde slujitorii, oricat de proeminenti ar fi ei, sunt amestecati cu sfintii, si Domnul singur este inaltat in comuniunea dragostei Sale infinite si a recunostintei de nemasurat a fiecaruia si a tuturor fata de moartea Sa. "Paharul binecuvantarii, pe care-l binecuvantam, nu este el comuniune cu sangele lui Hristos? Painea, pe care o frangem, nu este ea comuniune cu trupul lui Hristos?" (1. Corinteni 10:16, 17). Pacatul de altadata a nivelat totul si diferentele au disparut; chiar si harul amintirii Domnului. Este bine si drept sa-L recunoastem pe Domnul in fiecare slujitor pe care El il trimite; este cel putin la fel de bine, daca nu chiar mai bine, ca aici jos sa ne bucuram de aceasta Cina binecuvantata si sfanta, unde astfel de distinctii dispar cand ne amintim de Acela care a murit pentru pacatele noastre, si care a binevoit sa ne dea prezenta Sa reala in mijlocul nostru.

                                            ............................................................................... 

   

sâmbătă, 4 aprilie 2020




                             Frangerea painii la Troa - Fapte 20:6, 7, 11
                                                                               - II -


     W. J. Hocking - si mai multe note de editor Bible Treasury


     4     Adunari pentru frangerea painii

     4.1     Diferente intre Fapte 20 si Fapte 2

     Este adevarat ca, in zilele de la inceput, ucenicii din Ierusalim frangeau painea mult mai des (Fapte 2:46). Dar cei mai multi dintre ei erau sfinti care se aflau acolo ca vizitatori scutiti de datorii seculare, decat ca rezidenti; si in dragostea si bucuria inimii lor, profitau de ocazie, si zi de zi ei celebrau sarbatoarea acasa (adica in case private, in contrast cu templul). "Si in fiecare zi, staruind intr-un gand in templu si frangand painea acasa, isi luau hrana cu bucurie si curatie de inima" (Fapte 2:46). Dar la Troa, nu avem practica credinciosilor iudei, ci a credinciosilor dintre natiuni, si aceasta nu in imprejurari exceptionale, ci in rutina generala a vietii cotidiene.
     Fie ca noi sa avem folos din aceste doua situatii. La instituirea Cinei, Domnul Insusi nu pune nicio restrictie. "Faceti aceasta in amintirea Mea", a fost cuvantul pe care l-a adresat El Insusi apostolilor din circumcizie; dar El nu stabileste nimic in ceea ce priveste frecventa participarii. Atunci cand Domnul a facut o revelatie speciala apostolului natiunilor (1 Cor. 11:23-26, care a fost scrisa inaintea evenimentelor din Fapte 20), Domnul nu a definit intervalul care sa separe diversele celebrari ale sarbatorii de amintire. De tacerea Lui asupra acestui punct, se poate deduce deci cu siguranta, cu cea mai mare certitudine, ca El a lasat la dispozitia dragostei si credinciosiei inimilor noastre intelegerea de a raspunde dorintei pe care El a exprimat-o, de a manca din paine si a bea din vin, ori de cate ori imprejurarile permit. Si am vazut ca aceasta era practica in primele zile. La Ierusalim, sfintii au fost in masura, la inceput, sa franga painea acasa in fiecare zi. La Troa, era obiceiul de a se strange in acest scop in prima zi a saptamanii. Vazand aceste doua exemple, concluzionam ca ei nu au fost nici indemnati, nici constransi sa urmeze o regula rigida, ci ei se adunau cat de des posibil.


     4.2     Duminica este ziua potrivita pentru a celebra Cina

     Cu toate acestea, trebuie mentionat ca prima zi a saptamanii ofera ocazia cea mai potrivita pentru a celebra aceasta sarbatoare. Care zi poate fi mai potrivita decat ziua Domnului pentru a celebra Cina Domnului ? Atat fata de cina cat si fata de zi, Domnul a stabilit clar dinainte dreptul Sau asupra lor, si a facut-o intr-un fel special, marcandu-le ca fiind ale Sale ["Cina Domnului" in 1 Cor. 11:20 si "ziua Domnului" in Apoc. 1:10 (in fr. "la cène dominicale" si "la journée dominicale", n.t.)]. Daca utilizarea acestui termen (kuriakos = dominical) inalta cina deasupra oricarei mese obisnuite, dupa cum apostolul demonstreaza in 1 Cor. 11, punand in contrast "Cina Domnului" cu "propria lor masa", nu este mai putin adevarat ca ziua Domnului este, intr-un mod asemanator, deosebita de toate celelalte zile ale saptamanii. In special in aceasta zi Domnul a inviat. Cat de benefic este faptul ca relatiile de bucurie in legatura cu invierea Lui sa fie amestecate  si temperate de amintirea solemna a mortii Sale ! De asemenea, in prima zi a saptamanii, Domnul a aparut de doua ori inaintea apostolilor adunati (Ioan 20:19, 26), si chiar in aceasta zi a saptamanii Duhul Sfant a coborat la Cincizecime pentru a forma Biserica lui Dumnezeu pe pamant si a locui in ea. Prin urmare, nu exista niciun motiv impotriva obiceiului stabilit de a frange painea in ziua Domnului, asa cum se facea la Troa.
     Iata ocazia sau momentul cand ei aveau obiceiul sa se stranga; sa vedem acum ce intentie aveau cand se strangeau astfel. Pasajul din Scriptura care este inaintea noastra exprima clar si categoric : "Si, in ziua intai a saptamanii, noi fiind adunati sa frangem painea, Pavel le-a vorbit". Deci, scopul strangerii este declarat in mod expres : "sa frangem painea". Si acesta este indicat, fara adaugarea niciunui comentariu, ceea ce cu siguranta ar fi fost cazul daca ar fi avut loc ceva special in aceasta celebrare.


     4.3     Pavel si vorbirea sa nu au avut prioritate asupra frangerii painii

     Este bine de subliniat ca, desi Pavel insusi era acolo, prezenta sa nu a permis sa eclipseze asupra a ceea ce Domnul are dreptul. Deoarece frangerea painii era ceva special, chiar slujba marelui apostol trecea pe locul doi, aratand prin aceasta cu ce erau ocupate inimile lor. Nu este nicio indoiala ca majoritatea sfintilor erau acolo; si dupa ce au vestit moartea Domnului, Pavel a profitat de ocazie pentru a le adresa un discurs de ramas bun, caci " a doua zi trebuia sa plece".
     Exista toate motivele sa credem ca, in cursul saptamanii precedente, slujitorul activ si plin de ravna al lui Hristos, a folosit toate ocaziile pentru a transmite adevarul fratilor, atat in public cat si in privat. Dar acum el era pe punctul de a-i parasi - poate pentru a nu-i mai vedea niciodata. Si apostolul ii iubea cum un tata isi iubeste copiii sai. In timp ce vorbea, inima i se marea de aceasta grija tandra pentru bunastarea lor spirituala, atat de caracteristica lui Pavel; atat de mult, incat si-a prelungit vorbirea pana la miezul noptii. Un moment binecuvantat de inviorare, fara nicio indoiala ! Dar Duhul Sfant este atent sa inregistreze faptele astfel incat sa nu lase nicio ambiguitate cu privire la scopul acestei strangeri a sfintilor, nu pentru a asculta cuvantul de ramas bun, ci pentru frangerea painii - fara ca prin aceasta sa aduca o subestimare darului apostolic.


     4.4     Pavel si insotitorii lui implicati in strangerea locala

     Dar un alt punct merita atentia. Textul biblic corect este fara nicio indoiala cel deja citat : "noi fiind adunati", etc., si nu "cand ucenicii s-au adunat", etc. Acest punct are importanta, si se sprijina pe o multime de autoritati. Actiunea de a se aduna nu se refera numai la sfintii locali, ci expresia implica faptul ca vizitatorii s-au alaturat si ei. Pavel si insotitorii sai erau la fel de preocupati de strangere ca si ucenicii din Troa. "Textus Receptus" (versiunea autorizata engleza) lasa sa se inteleaga ca grupul de slujitori in trecere erau absolviti de responsabilitatea, daca nu privilegiul, de a frange painea : aceasta este o ipoteza neadevarata si fara fundament; acelasi lucru este valabil si pentru ideea ca Cina Domnului ar fi o simpla chestiune locala. Dimpotriva, faptul de a se aduna era actiunea care unea intreaga adunare a lui Dumnezeu din Troa, incusiv calatorii.


     4.5     Folosirea pronumelui "noi"

     Referitor la expresia "noi fiind adunati", este adevarat ca "noi" este adesea folosit  in Fapte pentru a indica prezenta personala a lui Luca in evenimentele pe care le relateaza; si la fel este de adevarat ca, in Noul Testament, "noi" este pronumele folosit constant pentru a introduce ceea ce este caracteristic tuturor sfintilor lui Dumnezeu, colectiv sau ca grup de indivizi.
     Astfel, cand Pavel scrie in Romani 5:1 : "Deci, fiind indreptatiti pe principiul credintei, avem pace cu Dumnezeu", cine s-ar putea indoi de faptul ca "pacea cu Dumnezeu" este partea comuna a oricarui suflet indreptatit prin credinta ? Astfel, de-a lungul epistolei, pozitia credinciosilor este aratata in acelasi fel. Exceptia aparenta a "eului" in Romani 7:7-25 confirma regula; caci acolo apostolul prezinta cazul cuiva care nu a ajuns la cunoasterea adevaratului privilegiu crestin, dar care geme sub lege. De aceea "noi" acolo ar fi fost nepotrivit, caci versetele nu descriu starea normala a sfintilor lui Dumnezeu; folosirea "eului" este pentru a prezenta ceea ce este o stare tranzitorie, decat pozitia proprie a unui suflet in Hristos.
     La fel in 1 Corinteni 15:51-52, un exemplu printre multe altele care se gasesc in aproape toate capitolele epistolelor lui Pavel si in epistolele catolice (a lui Iacov, Petru, Ioan si Iuda) : "Iata, ("eu", n.t.) va spun o taina: nu toti vom adormi, dar toti vom fi schimbati, intr-o clipa, intr-o clipeala din ochi, la cea din urma trambita. Pentru ca trambita va suna si mortii vor invia nesupusi putrezirii si noi vom fi schimbati". Este clar aici ca o revelatie este facuta de catre autor (el insusi fiind apostol si profet) referitor la toti sfintii lui Dumnezeu, si nu la o parte dintre ei. In mod clar nu este adevarat nici despre adunarea din Corint, nici despre Pavel, nici despre Sosten, ca ei nu vor adormi toti. Ei au adormit in Isus  de mult timp. Dar spunand : "nu toti vom adormi", apostolul nu se gandea nicidecum sa limiteze aplicarea la contemporanii sai. El a exprimat privilegiul comun tuturor sfintilor, in masura in care nu mai este necesar pentru ei de a trece prin moarte. In acelasi fel, scriind tesalonicenilor, el zice, facand referire la venirea Domnului : "noi cei vii, care ramanem, vom fi rapiti in nori impreuna" (1 Tes. 4:17). Aici, ca si in epistola catre Corinteni, el infatiseaza sfintii care vor fi pe pamant la revenirea Domnului, fara a implica deloc, dupa cum unii critici distructivi presupun, ca el avea siguranta falsa ca el insusi va fi in viata atunci. Adevarul ne invata ca, speranta generala si asteptarile scumpe ale sfintilor lui Dumnezeu este de a nu fi gasiti dezbracati, ci de a fi imbracati cu locuinta lor din cer (2 Cor. 5:2-3).
     In prima epistola a lui Ioan, aceasta forma de exprimare este in mod remarcabil predominanta, cum era de asteptat intr-o comunicare adresata, nu unei adunari locale, ci la intreaga familie a lui Dumnezeu in aspectul ei cel mai larg si general. "Stim" (noi, n.t.), este o formula care se gaseste constant.
     Dar acum cu siguranta am spus suficient (*) pentru a arata ca "noi" este un mod recunoscut in Noul Testament pentru a enunta ceea ce este universal valabil in adunarea lui Dumnezeu. Si se poate spune ca Fapte 20:7 : "Noi fiind adunati sa frangem painea" este un exemplu al acestei utilizari. Strangerea laolalta, si frangerea painii era o practica obisnuita a adunarii din Troa si, daca asa a fost cazul acolo, aceasta a fost in toate adunarile. Vezi 1 Cor. 4:17 ; 7:17 ; 11:2, 16.

     (*) Nota de editor Bible Treasury : Este necesar sa subliniem ca apostolii foloseau uneori pronumele plural "noi" pentru a se referi la ei insisi si la insotitorii lor in lucrare. Nu este nimic deosebit de important in aceasta, spre deosebire de utilizarea mentionata mai sus.
     In schimb, apostolul se refera uneori la propria sa persoana, dupa cum "pentru mine a trai este Hristos" (Filip. 1:21), "fiti imitatorii mei, cum si eu sunt al lui Hristos" (1 Cor. 11:1), si de asemenea in 2 Cor. 12. In aceste pasaje el vorbeste de experienta proprie, nu priveste cu nimic pe altii.

     In acord cu aceasta gasim ca un limbaj similar este folosit in 1 Cor. 10:16-17, unde sunt stabilite principiile care deosebesc masa Domnului de masa demonilor. "Paharul binecuvantarii, pe care-l binecuvantam, nu este el comuniune cu sangele lui Hristos ? Painea, pe care o frangem, nu este ea comuniune cu trupul lui Hristos ? Caci noi, cei multi, suntem o singura paine, un singur trup, pentru ca toti luam parte dintr-o singura paine". Unitatea "noi" este exprimata in mod expres - o singura paine, un singur trup. Acesta este adevarul general despre care este vorba, si el se aplica la Ierusalim, la Antiohia, la Troa, si cu atat mai mult la Corint. Dar in 1 Cor. 11, unde apostolul vorbeste despre practici rele specifice adunarii din Corint, cu privire la Cina Domnului, este folosit cuvantul "voi" : "Cand va adunati deci in acelasi loc, nu este ca sa mancati Cina Domnului" (1 Cor. 11:20). Aici este vorba de comportamente rele locale, nu practica universala.


     4.6     "Noi" in Fapte 20:7

     Deci, in Fapte 20:7, dupa textul corect, este aratat ca obiceiul stabilit pentru adunarea lui Dumnezeu era sa se adune in prima zi a saptamanii cu scopul principal de a frange painea. Cuvintele nu pot insemna altceva, caci nimeni nu va sustine in mod serios ca "noi" se intelege doar Luca si cei care erau impreuna cu el, si ca doar grupul de calatori erau adunati ca sa franga painea, in timp ce ceilalti erau adunati ca sa asculte vorbirea lui Pavel.
     S-a remarcat deja ca strangerea sfintilor din Troa (Fapte 20:7) era actiunea unitara a adunarii din aceasta cetate. Si frazeologia folosita este de asa maniera incat ea indica un obicei comun si obisnuit al bisericii lui Dumnezeu. Adevarata putere a pasajului este redata prin : "noi fiind adunati sa frangem painea" (20:7), si iarasi : "in camera de sus, unde eram adunati" (20:8). Sensul este neclar in versiunea autorizata engleza (Textus Receptus) unde este folosit a treia persoana in loc de prima (acolo se spune "ei" in loc de "noi"! n.t.).


     4.7     Strangeri obisnuite si strangeri speciale ale adunarii in Fapte

     Aceste cuvinte sunt suficient de clare pentru a arata ca aici avem (Fapte 20:7) o actiune spontana  in cadrul adunarii, in timp ce nimic nu lasa sa se inteleaga ca ei au fost convocati in mod special pentru a auzi instructiunile si indemnurile de ramas bun ale lui Pavel. Pentru a intari inca odata acest punct de vedere, este folositor si interesant sa ne referim pe scurt la expresii similare folosite in aceeasi carte.
     Adunarea din Ierusalim cu siguranta nu a fost convocata special pentru ocazia mentionata in Fapte 4:31. Dimpotriva, era ceva obisnuit pentru ei sa fie impreuna in acel timp, incat Petru si Ioan, eliberati cu amenintari de catre consiliul iudaic, au mers direct sa se alature grupului lor, unde, impreuna au inaltat o rugaciune catre Dumnezeu (Fapte 4:23 ; conf. 12:12). "Si, dupa ce s-au rugat ei, s-a cutremurat locul in care erau adunati", - adunati =   συνηγμένοι ca in Fapte 20:7-8.
     In contrast cu acest exemplu de strangere formala si obisnuita, gasim ca, atunci cand Pavel si Barnaba au revenit la Antiohia dupa calatoria lor de slujire in Evanghelie, ei "au strans adunarea" si "au istorisit tot ce facuse Dumnezeu cu ei" (Fapte 14:27). Iarasi, cand Barnaba si Pavel impreuna cu Iuda si Sila revin in acelasi loc cu o comunicare de la adunarea din Ierusalim, este spus : "si, strangand multimea, au dat epistola" (Fapte 15:30). In acelasi fel, Pavel i-a adunat pe batranii din Efes la Milet (Fapte 20:17).
     Iata deci trei exemple de strangeri speciale ale sfintilor, prin invitatie, si fiecare se distinge de forma de exprimare care este de asteptat pentru strangerile stabilite si obisnuite ale sfintilor ca adunare. 
     Prin urmare, la Troa ne este aratat in mod incontestabil ca vizitatorii s-au adunat impreuna cu intrega adunare sa franga painea, asa cum Barnaba si Pavel au facut mai inainte un an intreg la Antiohia (Fapte 11:26); si cei care neaga aceasta, sucesc Scriptura spre pierea sufletului lor si al altora.
   

joi, 2 aprilie 2020




                            Frangerea painii la Troa - Fapte 20:6, 7, 11
                                                                                 - I -


     W. J. Hocking - si mai multe note de editor din Bible Treasury


     1     Inspiratia Scripturii pana in cele mai mici detalii. Aplicatie la relatarile cartilor istorice (Fapte)

     Este foarte important de a cauta sa intelegem adevarata intentie a sfintilor din Troa, dar mai ales gandul lui Dumnezeu in istoria adunarii lor cu ocazia facuta memorabila prin prezenta marelui apostol al natiunilor (Fapte 20:7). Caci practica primilor sfinti, relatata astfel prin inspiratie, ofera un ghid sigur pentru ceea ce adunarea avea sa faca de acum incolo; in masura in care exemplul lor este citat de Duhul Sfant de-o maniera aprobativa, sfintii pot sa-l urmeze cu indrazneala si incredere.
     Este necesar sa distingem in totul relatarea inspirata a intemeierii si dezvoltarii adunarii lui Dumnezeu din timpurile apostolice, fata de ceea ce a avut loc imediat dupa aceea, cand oamenii nu au mai scris sub efectul puterii infailibile a Duhului Sfant. Diferenta nu era o diferenta de mod, ci de natura. In timp ce Scriptura este o stanca de neclintit, productiile a ceea ce numim "Sfintii Parinti" sunt nisipuri miscatoare inselatoare : ea ofera un sprijin de neclintit, ele nu aduc nimic, sau, in cel mai bun caz, o incertitudine slaba, cuplata la riscul de a urma indepartarea lor de la adevar.
     Nu trebuie cautat prea departe motivul acestei diferente mari. Pentru unii, poate parea nepotrivit si banal de a insista asupra inspiratiei Sfintei Scripturi si de a argumenta caracterul ei inspirat care este infinit mai presus de orice scriere veche sau moderna. Dar in aceste zile, nu s-a mers prea departe in respectul pentru Scriptura, nici in sustinerea puternica ca glasul lui Dumnezeu se face auzit in fiecare cuvant, de la Geneza la Apocalipsa.
     Prezentarea perfecta si suficienta a gandului lui Dumnezeu si a voii Sale, sub lucrarea infailibila a Duhului Sfant, nu trebuie sa fie inteleasa numai in enuntarea doctrinelor si in revelatiile profetice cu privire la viitor. Portiunile istorice, pastrate in Scriptura, nu sunt mai putin divine. Chiar si atunci cand scriitorii Cuvantului au relatat evenimente de care aveau in mod direct cunostinta, nu li s-a permis niciodata sa-si scrie pur si simplu amintirile lor, completate eventual de imaginatia lor. Duhul era acolo pentru a Se asigura de implinirea propriului Sau plan in Scriptura, si pentru a evita orice fragilitate sau eroare omeneasca.
     Asadar, in exemplul pe care-l avem inaintea noastra, autorul,  doctorul Luca, nu este lasat la dispozitia propriei intelepciuni pentru a compune o relatare istorica. In timp ce lasa amprenta individualitatii sale pe scrierile sale (si aceasta de-o maniera atat de clara incat nu se pot confunda niciodata cu cele ale lui Matei, Marcu sau Ioan), aceasta amprenta este, totusi, de asa maniera incat ea nu include niciuna din prejudecatile, distorsionarile, slabiciunile, sau partialitatile atat de comune, in diferite trepte, la toti istoricii neinspirati. Caci "elementul uman in inspiratie", pentru a relua o expresie familiara, nu presupune, nici nu admite niciodata vreo urma de slabiciune sau premeditare, de orbire sau partinire, care sunt complet inseparabile de natura umana cazuta.
     Intr-adevar, in special asupra acestui aspect, se poate spune ca Cuvantul scris al lui Dumnezeu se aseamana cu Cuvantul intrupat. In El, binecuvantat sa fie Numele Sau sfant, noi avem pe Cel care este atat Dumnezeu cat si Om. Deoarece era Fiul si Dumnezeu etern, El putea sa-L reveleze pe Dumnezeu si Tatal, si aceasta este ceea ce El a facut. Datorita faptului ca in har, El a devenit Om, L-a revelat pe Tatal in asa fel ca noi am putut sa-L vedem si sa-L auzim, sa-L credem si sa-L cunoastem. Totusi, desi El a coborat atat de jos pentru a aduce plinatatea harului si adevarului la sarmanul om cazut, El a ramas in aceasta stare de puritate imaculata, care nu s-a mai intalnit intr-adevar la altcineva decat la El Insusi. Curat, fata pata, desi era in asemanarea carnii pacatului (Rom. 8:3), perfect in afara ca si in interior, numai despre Mantuitorul este scris ca El era "sfant, fara rautate, fara pata, despartit de pacatosi" (Ev. 7:26), si ca "El nu a cunoscut pacatul" (2 Cor. 5:21).
     In mod similar si scripturile sunt divine. In Cuvantul intrupat, Dumnezeu se reveleaza in natura noastra; in Cuvantul scris, El Se reveleaza in limbajul nostru; dar in ambele cazuri exista o excludere destul de stricta a imperfectiunii datorata pacatului. Si motivul este evident, caci in Cuvant, Dumnezeu Se reveleaza pe Sine Insusi, si reveleaza triumful cailor Sale de har asupra pacatului omului. Si aceasta este transmisa prin Duhul Sfant (1 Cor. 2:13); caci cine intr-adevar, daca nu El, ar putea scrie despre un astfel de subiect ? Si deoarece El a inceput prin har sa exprime gandurile lui Dumnezeu omului, ce temeritate si ce impietate de a imputa eroarea, in orice fel, scrierilor pe care El le-a inspirat referitor la acest subiect !
     Revelatia, in timp ce emana in totul de la Duhul lui Dumnezeu, a luat o forma umana. Ea a fost data oamenilor si spre folosul oamenilor; de aceea gasim aici frazeologia si modurile de exprimare omenesti. Si chiar starea reala a limbilor ebraica sau greaca, atunci cand ele sunt folosite, este reprodusa acolo. Cu toate acestea, este atat de inviorator sa stim ca fiecare expresie, chiar daca ea este omeneasca, este curatita de imperfectiunea morala, de erori si de prezentari eronate, care se gasesc in toate celelalte circumstante in scrierile chiar si ale celor mai renumiti si ilustri autori. Atata de mult, incat aceasta este una dintre cela mai binecuvantate trasaturi ale Sfintei Scripturi, constituind o temelie de neclintit pe care sufletul se odihneste. Tinand cont de acest adevar, vom cerceta pasajul care sta inaintea noastra.


     2     Fapte 20:7 - Diferite interpretari pe care oamenii le-au scos din acest pasaj

     "Si, in ziua intaia a saptamanii, noi fiind adunati sa frangem painea, Pavel a stat de vorba cu ei, urmand sa plece a doua zi; si si-a prelungit cuvantul pana la miezul noptii" (Fapte 20:7).
     Care este invatatura acestui pasaj din Scriptura, si cea din contextul sau, cu privire la frangerea painii ? Era un obicei general al ucenicilor de a se aduna in fiecare prima zi a saptamanii pentru a frange painea ? Cu alte cuvinte, frangerea painii avea o astfel de importanta majora pentru ucenici incat ea era scopul principal al strangerii lor atunci cand se adunau ? Sau dimpotriva, frangerea painii avea o importanta minora pentru ei, in sensul ca prezenta lui Pavel a fost un motiv suficient pentru a o pune pe un plan secundar in folosul slujbei apostolului ? Acest ultim punct de vedere este cel al sustinatorilor traditiei eclesiastice, precum si al sustinatorilor tuturor practicilor moderne universale ; ambele categorii se unesc pentru a dezbraca pasajul Scripturii care este inaintea noastra de sensul sau simplu si fara echivoc, - folosindu-l pentru a plasa Cina Domnului intr-o pozitie de subordonare complet necunoscuta evangheliilor sau epistolelor. Nu vorbim acum de cei care l-au pervertit pentru a face o jertfa pentru cei vii si pentru cei morti, nici de grozaviile care insotesc acest sistem necredincios si superstitios.


     3     Trei pasaje din Fapte cu o sedere speciala de 7 zile

     3.1     Fapte 20:6

     Sa vedem imprejurarile interesante si instructive ale frangerii painii la Troa, si sa observam modul discret prin care ele sunt punctate in relatare.
     Calatoria grupului de la Filipi (la Troa, n.t.) a durat cinci zile (Fapte 20:6). Probabil a fost mai lunga decat se prevazuse. In orice caz, stim ca, atunci cand trecusera in Europa cu alta ocazie, durata traseului dintre aceleasi doua cetati nu a necesitat decat doua zile (Fapte 16:11-12). Prelungirea de la doua la cinci zile dovedeste aspectul foarte concludent ca, in acest caz, inaintarea corabiei trebuie sa fi fost ingreunata considerabil de vanturi sau de furtuna, pentru a explica o astfel de diferenta.
     Se pare ca grupul a sosit la Troa in dupa amiaza celei dintai zile a sapatamanii, sau la inceputul celei de-a doua zi, caci ei au ramas in acest loc sapte zile (Fapte 20:6), pentru a prinde prima zi a saptamanii. Faptul acestei sederi prelungite este deosebit de semnificativ.
     Pentru ce motiv si-a prelungit Pavel sederea sa la Troa intr-un moment cand, dupa cum stim, el se grabea pentru a fi, pe cat posibil, la Ierusalim de ziua Cincizecimii (Fapte 20:16) ? El a evitat in mod special Efesul, caci nu voia sa intarzie in calatoria sa. Cu toate acestea, el nu sta mai putin de sapte zile aici la Troa. Si imediat dupa ce a parasit Troa a cerut batranilor din Efes sa se intalneasca la Milet, la 50 Km, pentru a nu pierde timp. Nu trebuie sa deducem din aceste fapte ca o anumita situatie importanta a avut suficienta greutate pentru apostol ca sa-l faca sa ramana atat de mult timp la Troa ?
     Relatarea ofera un alt detaliu care arunca multa lumina asupra motivelor lui Pavel si ale insotitorilor sai. Atunci cand a venit prima zi a saptamanii, si cand ucenicii au frant painea impreuna, apostolul a fost dispus sa mai piarda inca un moment, desi el petrecuse toata noaptea impreuna cu sfintii, incat a plecat (ni se spune) in zorii zilei pe jos la Assos. Deci este clar ca Pavel a ramas sapte zile pentru a fi prezent la strangerea adunarii din Troa.


     3.2     Fapte 21:4-5 si 28:13-14

     Ca durata acestei sederi a fost doar de sapte zile, necesita un comentariu. Aceasta durata este cu atat mai remarcabila deoarece gasim aceasi durata intr-o etapa ulterioara a aceleasi calatorii spre Ierusalim, si in mod similar a urmat imediat plecarea calatorilor. Luca relateaza ca la Tir, gasind pe ucenici, au ramas la ei sapte zile... Dar cand s-au implinit aceste zile, ei au plecat si au reluat calatoria (Fapte 21:4-5).
     Se afla un al treilea exemplu in aceasta carte. Cand Luca descrie calatoria spre Roma, el scrie : "a doua zi am ajuns la Puteoli, unde, gasind pe frati, am fost rugati sa ramanem la ei sapte zile. Si astfel am ajuns la Roma" (Fapte 28:13-14). Este deci a treia ocazie in Fapte, cand Pavel si insotitorii sai, dupa o calatorie pe mare, raman in port doar sapte zile alaturi de sfnti, apoi isi reiau calatoria imediat dupa aceea.


     3.3     Ei asteptau ziua obisnuita pentru frangerea painii

     Explicatia care reiese din relatarea din Fapte 20 ofera cheia pentru celelalte situatii, pentru ca acestea nu ne spun nimic in plus, si motivul sau scopul este acelasi. Din cauza intarzierilor neprevazute din timpul calatoriei, calatorii debarca la Troa pur si simplu prea tarziu pentru a se alatura strangerii saptamanale obisnuite a ucenicilor pentru frangerea painii. Astfel, pentru a participa impreuna cu ei la amintirea lui Hristos in Cina dupa obicei, era necesar sa ramana o saptamana pentru urmatoarea ocazie de frangere a painii.
     Nu ar fi fost necesar sa ramana pana in prima zi a saptamanii doar pentru a le vorbi. El putea sa profite, si cu siguranta a facut-o, in masura posibilitatii in celelalte zile ale saptamanii : stim ca asta a facut el apoi cu batranii din Efes. Dar scopul strangerii de la Troa si din alte locuri, nu a fost, cu siguranta, sa-l asculte pe Pavel, in ciuda interesului profund care era in acest sens, si ca acesta a fost un motiv suficient pentru a se strange in alte momente, cel putin pentru cei care puteau. Aici este declarat in mod expres ca obiectivul stabilit sau obisnuit al strangerii era "pentru a frange painea".
     In acelasi timp, observam ca acest scop al strangerii este declarat fara emfaza speciala, si fara alta precizare. Aceasta indica, nu nesemnificatia, ci importanta majora a motivului de acest fel in strangerile ucenicilor. Aceasta atesta nu doar veridicitatea istoricului, ci planul divin al istoriei pentru cei care cauta adevarul. Caci este consemnat in scris faptul instructiv ca, pentru sfintii adunati, din epoca apostolica, frangerea painii in prima zi a saptamanii era o institutie a Domnului, stabilita si recunoscuta in mod regulat.
     Prin urmare, reiese din relatarea din Fapte 20 ca sfintii, cu aceasta ocazie speciala, se adunau dupa felul lor obisnuit cu scopul de a frange painea in prima zi a saptamanii.
aze