INGERUL DOMNULUI S-A SUIT DE LA GHILGAL LA BOCHIM
                                                           
                                                                            Judecatori 2:1

     Philippe Laügt

     Poporul Israel a inteles, la Paste, ca sangele mielului il punea la adapost de judecata divina (Ex. 12:13). La Marea Rosie, Dumnezeu l-a eliberat de toti vrajmasii sai (Ex. 14:31). Acestea sunt, dupa cum stim, cele doua mari aspecte ale lucrarii lui Hristos pentru noi. Dar la Ghilgal, dupa trecerea Iordanului, este o a treia consecinta a lucrarii de la cruce care ne este prezentata in imagine, o a treia eliberare : moartea noastra impreuna cu Hristos si consecintele sale practice.

     Dumnezeu uraste intotdeauna carnea. Incercarea omului in carne (firea veche mostenita de la Adam dupa cadere, n.t.) a aratat evidenta ca el nu poate sa se supuna legii divine, si aceasta lege l-a condamnat (Rom. 7:12-15). Dar pentru credincios, sentinta legii a fost executata la cruce, impotriva lui Hristos, Inlocuitorul nostru desavarsit. Morti si inviati in El, ajunsi pe tarmul invierii, avem responsabilitatea de a tine carnea noastra, acest tiranic vrajmas interior, la locul sau, in moarte, si Duhul Sfant ne da puterea s-o putem face. Numai asa vom putea sa luptam luptele Domnlui, sa-l biruim pe Vrajmas si sa cucerim tara.

     La Ghilgal, Dumnezeu i-a zis lui Iosua : "Fa-ti cutite de cremene si circumcide din nou pe fiii lui Israel, a doua oara" (Ios. 5:2). Aceste cutite trebuiau sa fie foarte ascutite. Ghilgal ne invata sa facem o judecata completa, fara ingaduinta, asupra fiecarei aparitii a carnii noastre (Col. 3:5). Nu sunt aratate lucrarile ei ? Galateni 5 mentioneaza necuratia, idolatria, dar si vrajmasii, certuri, gelozii, manii, neintelegeri ... (Gal. 5:19). Daca suntem "ai lui Hristos", Duhul lui Dumnezeu care locuieste in noi se opune acestei manifestari a carnii si ne ajuta sa umblam potrivit lui Dumnezeu (Gal. 5:16).

     Circumcis, Israel putea sarbatori Pastele, memorial al lucrarii implinite in favoarea sa. El corespunde pentru noi cu Cina. Noi ne vom aminti etern de moartea Domnului.

     Graul vechi al tarii, imaginea unui Hristos glorificat, este de acum inainte hrana credinciosului. Azimile, boabele de grau prajite sunt totdeauna la dispozitie pentru a-i sustine puterea. Toate resursele noastre reale vin de la o singura Persoana : Hristos.

     Apoi Ingerul Domnului, avand in mana sabia care decide luptele, Se prezinta. Totul este oferit din belsug prin harul minunat al lui Dumnezeu pentru ca poporul Sau sa poata lua tara care se afla inca in stapanirea vrajmasului. O singura conditie, dar cat de importanta : "Orice loc pe care-l va calca talpa piciorului vostru vi l-am dat voua" (Ios. 1:3).

     Urcand de la Ghilgal pentru batalie (Ios. 10:7-9), intoarcerea la Ghilgal dupa lupta (Ios. 10:15-43) si a ramane acolo (Ios. 14:6) este secretul binecuvantarii si al puterii. Aceasta trebuie sa fie o atitudine de inima, niciodata o simpla forma religioasa. Purtarea ulterioara a lui Israel fata de acest loc trebuie sa ne serveasca de avertisment (Osea 9:15 ; Amos 4:4).

     Israel a obtinut mai intai biruinte mari : impotriva Ierihonului (Ios. 6), impotriva anachimilor (Ios. 11:21-23) si impotriva celor treizeci si unu de imparati (Ios. 12:7-24). Inaintasii nostri, din timpul Trezirii, au castigat, de asemenea, victorii importante. Mai intai in secret, impotriva lor insisi, au purtat intotdeauna in mod practic si peste tot in trup omorarea lui Isus (2 Cor. 4:10). Ei au putut astfel, spre gloria lui Dumnezeu si prin dragostea Lui, sa se separe de lume chiar si sub aspectul ei religios. Lucrul acesta nu a fost fara suferinte, ci ei le-au acceptat bucurosi pentru Hristos.
     Aici, in cartea Iosua, Dumnezeu va trebui cat de curand sa-i spuna slujitorului Sau : "Mai ramane foarte mult pamant de luat in stapanire" (Ios. 13:1). Si Iosua, la randul sau, se adreseaza poporului, mustrandu-i : "Pana cand va veti lenevi sa mergeti sa luati in stapanire tara pe care v-a dat-o Domnul Dumnezeul parintilor nostri?" (Ios. 18:3). Nu va fi necesar sa asteptam cartea Judecatori pentru a vedea cum se accentueaza declinul. Alaturi de fapte ale credintei, intotdeauna posibile in mijlocul ruinei pentru cei care se bazeaza deplin pe Dumnezeul lor (Ios. 14:8, 9 ; 15:13-19), Cuvantul lui Dumnezeu s-a implinit : "Mana lenesa va da tribut" (Prov. 12:24). Esecurile, infrangerile umilitoare se inmultesc.
     Fara aceasta energie a credintei care, de asemenea, ne este intotdeauna necesara, fiii lui Iuda nu au fost in stare sa-i alunge pe iebusitii care locuiau in Ierusalim. Ei vor locui acolo impreuna ! (Ios. 15:63) in contradictie totala cu gandul lui Dumnezeu (cititi de exemplu Ex. 34:11-16). La fel va fi cu Efraim (Ios. 16:10) si cu Manase. Si chiar, pentru acestia din urma, locuitorii din Meghido sunt cei care isi impun vointa lor (Ios. 17:12). Fiii lui Iosif, plini de pretentii, motivand numarul lor, cer o parte de mostenire mai mare. In realitate ei erau ingroziti de carele de fier ale vrajmasului (Ios. 17:14-18). Puterea pe care marele Vrajmas se straduie intotdeauna s-o desfasoare nu are ea acelasi efect asupra inimilor noastre slabe care uita promisiunile divine ? Nu exista aceasta stare de lenevie si indiferenta in mijlocul nostru astazi ? Aceleasi rele care au pustiit poporul pamantesc au atins, de asemenea, si Biserica, care este mult mai responsabila. Obiceiurile acestei lumi, idolii sai, purtarea sa condamnabila fata de institutia divina a casatoriei, au invadat putin cate putin pe cei peste care este chemat Numele Domnului. Este timpul sa ne trezim din somnul spiritual !
     La inceputul cartii Judecatori, Ingerul Domnului S-a suit din Ghilgal la Bochim, locul lacrimilor (sau, "bocet", n.t.), care caracterizeaza, de asemenea, perioada actuala a Bisericii. Poporul se plangea, aducea chiar jertfe, atunci cand Il aude pe Dumnezeu rostind judecata Sa impotriva neascultarii lor : El nu va mai alunga dinaintea lor pe locuitorii tarii. Vor locui alaturi de ei si dumnezeii lor le vor fi o cursa (Jud. 2:1-5). Dar Israel nu a parasit alianta cu lumea, ci si-a aratat viclenia (Ier. 3:8). Indepartarea sa va continua sa aduca roade rele (Jud. 2:11-13).
     Trebuie sa asteptam Mitpa, pentru a-l vedea pe Israel ascultand in final de indemnul lui Samuel de a se alipi cu tarie de Domnul si de a produce roade care se potrivesc pocaintei. Este adevarat ca timp de douazeci de ani gloria era plecata. "I-Cabod" a fost rostit in momentul cand chivotul a cazut in mainile filistenilor (1 Sam. 4:21). Orice pretentie, orice parere falsa este abandonata. Acum nu s-au limitat sa verse lacrimi care se uscau repede, ci de aceasta data au indepartat baalii si astarteele si i-au slujit doar Domnului (1 Sam. 7:2-4).
     Scumpi frati si surori, franghiile au cazut pentru noi in locuri placute (Ps. 16:6). O mostenire frumoasa in Hristos ne este asigurata pentru eternitate. Ce pret are ea pentru inimile noastre ? Poate Domnul cu adevarat sa-Si exercite toate drepturile Sale peste cei pe care i-a rascumparat cu un pret asa de mare ?
     Un nou an incepe, care poate va fi cel al venirii Domnului. In ce stare va gasi El pe scumpa Sa Adunare si pe cei pe care i-a chemat prin har curat sa faca parte din ea ? Fiecare sa se cerceteze pe sine insusi. Va fi acoperit de rusine sau va primi pecetea aprobarii Sale, cand va auzi glasul Sau iubit invitandu-l sa ia parte la bucuria Sa (1 Ioan 2:28 ; Mt. 25:21) ? Poate ca trebuie sa recunoastem o anumita stare caldicica ?  Atunci sa fim gata, cu ajutorul Sau, sa cedam in vietile noastre la ceea ce am putea numi "forta expulsiva" a unei noi afectiuni pentru El, adica in stare de a alunga tot ceea ce este in concurenta cu aceasta (Osea 14:8).


                    Ca fecioarele din parabola,
                    Doamne Isuse, am adormit !
                    Multi din ai Tai, au uitat Cuvantul Tau,
                    Au devenit prietenii lumii.
                    Dar toate mustrarile din constiinta noastra,
                    La Tine Isuse strigam in genunchi !
                    Din inima noastra alunga indiferenta,
                    Trezeste-ne, Doamne, trezeste-ne !

                    Preocupati cu lucruri pamantesti,
                    Cu totii am uitat de atatea ori
                    Lucrul, o Dumnezeule, care singur este necesar,
                    De a fi la picioarele Tale si de a asculta glasul Tau !
                    Dar in inimile noastre, Duhul Tau face sa se auda
                    Ca de sus din cer vine deja Mirele !
                    Cu ardoare, dorim sa-L asteptam :
                    Trezeste-ne, Doamne, trezeste-ne !

                    Vai ! ascuns intr-un pamant uscat,
                    Mai mult decat un talant, Doamne, nimic n-a produs !
                    In jurul nostru, slaba noastra lumina
                    N-a stralucit ca sa lumineze noaptea.
                    Dar vrem, in ceasul din urma,
                    Sa aducem rod pentru Tine, lucrand,
                    Pana la intrarea in locuinta Ta.
                    Trezeste-ne, Doamne, trezeste-ne !

                     
                    
                        

        

                                        Meditatii de J. N. Darby - Judecatori 16:6-25
                                                                              - III -


     *    Mesager Evanghelic 1907

     Daca ne-am preocupa doar cu bucuria a ceea ce este Dumnezeu, nu ar mai fi necesar sa ramanem aici jos; dar noi avem in adancul inimilor noastre ceva care nu este descoperit, si Dumnezeu vrea ca sa-l descoperim. El vrea sa incerce credinta noastra pentru a face sa ne cunoastem mai bine, si de a face astfel ca incercarea sa se intoarca spre onoarea Lui. Exista un secret in comuniunea noastra cu Dumnezeu; acesta este sfintenia, o separare adevarata a sufletelor noastre pentru El, si aceasta separare presupune omorarea (sau, mortificarea) carnii. In plus, daca dorim sa dam marturie despre puterea lui Dumnezeu in mijlocul raului, trebuie neaparat sa fim intr-o relatie stransa cu acest Dumnezeu despre care dam marturie. Cel care este in noi este mai tare decat cel care este in lume. Trebuie sa aratam, nu inocenta carnii, ci puterea Duhului Sfant care stapaneste carnea.

     Samson a trait pe vremea jugului filistenilor, in timpul puterii vrajmasului, Samson era nazireu, separat pentru Dumnezeu; el nu a baut vin si a lasat sa-i creasca parul, aratand astfel ca el nu avea comuniune cu bucuriile acestei lumi. Puterea sa era permanenta; totusi, din cand in cand, Duhul a actionat in mod special prin el impotriva vrajmasilor. Viata lui nu a fost o viata de pace, ci de lupta.

     Si noi, de asemenea, trebuie sa imbracam armura lui Dumnezeu pentru a birui in ziua cea rea. Sunt momente cand crestinul merge in pace ca avand stapanire asupra vrajmasului; exista altele in care lupta este arpriga si unde, separat pentru Dumnezeu, el este chemat sa castige biruinta.

     Atat timp cat Samson a pastrat semnul separari sale, puterea lui, puterea lui Dumnezeu, nu l-a parasit. Avea aceeasi puetere. La fel este si pentru noi : sufletul cu adevarat separat are o putere care pare sa-i apartina si care se manifesta intotdeauna de aceeasi maniera. Prin puterea Duhului Sfant, Isus este dus in pustie pentru a fi incercat prin ascultare; mai tarziu, prin aceeasi putere, El a facut multe lucrari miraculoase.

     Nazireatul constant dadea putere, si cand se ivea ocazia, lucrurile care cereau aceasta putere se realizau fara greutate in viata lui Samson. Ele nu se realizau printr-un efort extraordinar de moment, ci printr-o putere obisnuita care, atunci cand se ivea ocazia, se manifesta fara dificultate.

     Vointa lui Samson nu era zdrobita; se poate vedea in toata viata lui. In primul moment, aceasta nu a facut sa-si piarda puterea; in ce-l priveste, secretul comuniunii nu era complet pierdut, si Dumnezeu putea sa-i dea inca putere si biruinta. Dar el a inceput sa intre in relatie cu o sursa de pacat. Dalila a pus stapanire peste inima lui; un timp i s-a impotrivit, si a mintit pentru a scapa; el evita astfel consecintele prezente ale pacatului, in loc sa stea complet departe de rau. Puterea lui nu a fost inca pierduta, dar el era deja in relatie cu pacatul, si a pierdut putin cate putin secretul comuniunii cu Dumnezeu. Cand Dalila a descoperit secretul, ea s-a indreptat impotriva lui Samson. Daca Satan reuseste sa ne separe de comuniunea cu Dumnezeu, intreaga noastra putere este pierduta.

     Samson avea obiceiul sa-si vada puterea (sau, sa-si etaleze, n.t.); el gandea ca  o va avea totdeauna si nu banuia ca Dumnezeu S-a retras de la el. Atunci cand era in comuniune cu Dumnezeu, el nu avea aceasta falsa siguranta; nu se gandea la sine si actiona dupa nevoi. Totul este pierdut, daca pierdem dependenta obisnuita de Dumnezeu. Samson a pierdut tot pentru ca avea iluzia ca puterea sa ii apartine. Consecinta a fost ca el a cazut in robia filistenilor.

     Raul a inaintat progresiv; afectiunea lui s-a indreptat catre altceva decat Dumnezeu, apoi comuniunea cu Dumnezeu este pierduta; dependenta stransa de El este rupta, si puterea lipseste chiar atunci cand ea este necesara. O practica indelungata de binecuvantare devine chiar o ocazie de a ne face sa pierdem aceasta dependenta, si de a ne alimenta cu iluzia ca este o anumita putere in noi. Samson isi pierduse deja parul, dar se credea inca puternic. Se ajunge sa se uite chiar nevoia de comuniune si, tocmai atunci cand puterea lipseste, nu simtim ca ea ne-a parasit.

     Aceasta este o atentionare solemna de a ne feri de orice ar putea sa ne indeparteze catusi de putin de Dumnezeu. Satan nu va ezita sa se laude cu decaderea unui crestin : "Dagon a dat pe vrajmasul nostru in mainile noastre !" Era o minciuna, dar lucrul acesta avea o aparenta de adevar. Faptul era ca Dumnezeu l-a parasit pe Samson. El a ramas orb.

     Sa pastram sentimentul dependentei noastre. Dumnezeu lucreaza prin om; El pregateste vasul pentru a pune acolo darul, dar daca gandim ca omul are importanta, nu Dumnezeu care a lucrat, totul este pierdut. In teorie, lucrul acesta este usor de inteles, dar trebuie sa-l simtim tot timpul. Daca ar fi printre noi mai multa dependenta adevarata de Dumnezeu, Dumnezeu S-ar manifesta de zece ori mai mult si ar raspunde mai des la credinta.

     Inca un cuvant, cele doua lucruri care ne dau putere sunt o separare in intregime pentru Dumnezeu si dependenta stransa de puterea si de credinciosia Sa.

                                              ..........................................................................      

        

              Meditatii de J. N. Darby - Judecatori 2-3:1-4 - Lupta in mijlocul ruinei
                                                                                    - II -


     *   Geneva 1850

     Acest capitol ne ofera un exemplu de modul in care omul este lipsit, prin necredinciosia sa, de binecuvantarea in care a fost asezat, si vedem aici, de asemenea, cum Dumnezeu scoate binele din rau.

     Dumnezeu a implinit prin Iosua tot ceea ce i-a promis lui Israel (Ios. 24), dar poporul s-a stricat prin dumnezei straini si nu a nimicit in totalitate raul pe care l-a gasit in tara Canaan. Atunci Dumnezeu a ingaduit sa ramana o anumita putere vrajmasa, cativa cananiti, pentru a incerca pe poporul Sau. Lucrul acesta este adevarat si pentru noi; daca, dupa convertirea noastra, intalnim anumite dificultati in viata noastra crestina, este ca am pastrat lucruri interzise, poate un obicei pe care Satan il poate folosi, si chiar prin aceasta suntem incercati.

     Dumnezeu l-a condus pe Israel prin pustie pentru ca sa-l smereasca, sa-l incerce (Deut. 8) si pentru a vedea daca tine sau nu poruncile Sale. Dar aici Dumnezeu foloseste un alt mijloc. El a lasat sa locuiasca inaintea poporului natiunile vrajmase. A existat in Israel o necredinciosie pozitiva; si noi suntem necredinciosi cand nu rupem legaturile cu lumea; iar Cuvantul lui Dumnezeu este gata sa ne arate, cand constiinta noastra este luminata prin Duhul Sfant. O inima credincioasa va discerne intre ceea ce este din Canaan si ceea ce este de la Dumnezeu. "Pentru ca tot ce este in lume... nu sunt din Tatal, ci sunt din lume" (1 Ioan 2:16).

     Nu este decat un singur drum drept, si daca inima mea este ocupata cu el nu mai am nevoie sa cunosc altele. Daca cineva este credincios, va vedea cat de curand toate lucrurile pe care trebuie sa le paraseasca, si daca ochiul este simplu, tot trupul este plin de lumina. Este necredinciosie in alianta cu ceea ce este din lume. Daca ne crutam pe noi insine intr-un anumit lucru, Dumnezeu foloseste ca pedeapsa tocmai ceea ce am cautat ca placere. De multe ori suntem destul de nebuni si nechibzuiti pentru a rupe totul ceea ce nu este dupa voia lui Dumnezeu si a lui Hristos. Chiar daca Israel a facut alianta cu cananiti pe care i-a supus, a avut parte de pedeapsa. Iosua murise; Israel era singur si slab. El are pace, dar fiind mai putin experimentat in lucrurile lui Dumnezeu, lucrurile rele revin in prim plan si fac razboi cu sufletul. Israel a preferat aceste lucruri in defavoarea Domnului. Or, a prefera ceva mic, nesemnificativ, poate un fruct interzis, in locul lui Dumnezeu, este un rau foarte mare. Dumnezeu ne da la dispozitia (sau "in mana, puterea", n.t.) acestui obiect, si ne face sa simtim chinul de a avea un alt stapan decat El (Jud. 2:14, 15).
     Este foarte usor pentru noi sa rupem legaturile rele, daca suntem drepti in inima inaintea Domnului; dar daca vrem sa ne crutam, Dumnezeu ne da la dispozitia influentei interzise, si nu putem sta inaintea vrajmasului (v. 15). Dumnezeu a ridicat judecatori, dar printre ei erau unii care nu voiau sa asculte de judecator; nu toti au fost credinciosi. Credinta nu poate sa se adreseze lui Dumnezeu fara sa primeasca raspuns, caci urechea lui Dumnezeu este intotdeauna deschisa : "El iti va face dupa credinta ta".
     Dar necredinciosia lui Israel a facut ca Dumnezeu sa nu mai alunge vrajmasii dinaintea lor, dimpotriva, ei au servit pentru a-l incerca pe Israel. Astfel, Dumnezeu ne arata ca vrea ca ai Sai sa fie incercati. Aceasta nu este acelasi lucru de a suferi impreuna cu Hristos sau a fi persecutat, ceea ce este o glorie. Dar Dumnezeu vrea ca noi sa stim ce inseamna sa fim credinciosi; El vrea sa ne incerce, sa ne faca sa intelegem maretia puterii Sale, punandu-ne in situatia de a lupta si de a intalni vrajmasi. El vrea ca noi sa stim ce inseamna a fi credincios in mijlocul dificultatilor. Daca umblam intr-un fel lumesc, nu putem fi un popor ceresc; acesta a fost pacatul Bisericii si Dumnezeu a lasat-o asa. Aceasta nu inseamna ca trebuie sa ramanem asa. Dumnezeu poate scoate bine din rau; caci din cauza necredinciosiei Biserici se afla ea intr-o stare lumeasca. Nu Dumnezeu a vrut aceasta, ci El a lasat-o in aceasta stare pentru a ne incerca, si pentru ca sa putem manifesta credinciosia Sa prin abtinerea de la tot ceea ce Dumnezeu a ingaduit totusi sa ramana (starea lumeasca a Bisericii, n.t.).
     Daca Domnul a ingaduit ca dumnezeii straini sa ramana in Israel, nu era nicidecum ca poporul sa le slujeasca, ci pentru a incerca credinciosia poporului Sau prin a-i nimici (dumnezeii straini, n.t.). Or, credinta noastra se bazeaza pe puterea lui Dumnezeu, pentru a nu fi inselati de influenta idolilor.
     Poporul nu se lupta numai cu atractiile raului, dar si cu puterea vrajmasului. Dumnezeu vrea ca noi sa invatam sa luptam. Fiti siguri ca Satan prezinta inaintea voastra munti care in aparenta sunt de netrecut; dar credinta recunoaste ca Dumnezeu este mult mai puternic decat acestea. A face pace cu Satan este un lucru ingrozitor ! Deci nu este bucurie ceea ce gasim in aceste imprejurari, ci lupta in care El ne sustine. Acest lucru ne poate surprinde uneori, si binecuvantarea ni se pare a fi mai degraba de cealalta parte a muntelui. Dar daca ne impotrivim lui Satan, el va fugi departe de noi. Din momentul cand suntem credinciosi si luptam impotriva vrajmasului, increzandu-ne in puterea lui Dumnezeu, acest vrajmas va disparea. Satan nu este doar infrant, ci el fuge. Asa vedem ca trebuie sa inceapa cariera noastra crestina, trebuie sa ne asteptam la lupta. Dumnezeu da mai intai bucurie sufletului, pentru a-l intari, dar el trebuie sa se astepte la lupta.
     Apoi, daca am lasat sa patrunda vreun obicei, daca am permis in viata noastra vreo legatura care nu este dupa voia lui Dumnezeu, El ne va face sa simtim toata puterea acestor lucruri, prin care vom fi infranti si maltratati, si in final vom secera ceea ce am semanat. Dar, din clipa in care descoperim ca aceste lucruri vin de la vrajmas, sa avem curaj si sa luptam : Dumnezeu va fi cu noi. Vom avea biruinta. Vrajmasul va disparea si ne vom bucura de bucuria si pacea lui Dumnezeu. Astfel, propriile noastre necredinciosii sunt o ocazie pentru a se manifesta credinciosia lui Dumnezeu, cand, in harul Sau, ne va trezi si ne va aduce inapoi pe calea Sa.
           

                                    Meditatii  de J. N. Darby - Judecatori 1:21-36 ; 2:1;5
                                                                      - I -


     *     Mesager Evanghelic 1888

     Cartea Iosua contine relatarea implinirii promisiunilor facute lui Avraam. Fiii lui Israel au trebuit sa locuiasca in Egipt, apoi in a patra generatie sa revina in Canaan, caci nelegiuirea amoritilor nu ajunsese la apogeul ei (Gen. 15:16). Cananitii reprezentau lumea sub influenta lui Satan; lumea asupra careia Dumnezeu nu a rostit judecata decat atunci cand nelegiuirea ei a ajuns la cel mai inalt nivel.

     Cartea Judecatori este cartea necredinciosiei israelitilor, dupa ce Dumnezeu a tinut fata de ei promisiunile pe care li le-a dat prin Iosua. Aceasta necredinciosie are ca rezultat pedepsirea poporului prin natiunile pe care le-a lasat sa traiasca alaturi de ei; acestea i-au pradat pe israeliti, caci Dumnezeu i-a vandut in mainile vrajmasilor lor. Atunci Dumnezeu a ridicat lui Israel judecatori, pentru a-i elibera din mana celor care ii pradau.

     Cele cateva trasaturi pe care le-am vazut ne traseaza istoria omului de la inceput. De fiecare data cand Dumnezeu l-a asezat in binecuvantare, el sfarseste imediat dedandu-se la nelegiuire, si aceasta s-a intamplat si cu Israel dupa intrarea sa in Canaan. 

     Dar, dupa cum am vazut, Dumnezeu nu exercita o judecata definitiva decat atunci cand nelegiuirea a ajuns la maxim. Moartea lui Hristos este maximul nelegiuirii lui Israel, maximul nelegiuirii lumii. De aceea, hotararea este deja rostita, fara intoarcere, asupra lumii si asupra printului ei (Ioan 16:11). Daca lumea nu ar fi deja condamnata, Dumnezeu i-ar da o lege ca regula de umblare, asa cum a facut altadata cu Israel. Inainte de a-i condamna pe oameni, Dumnezeu a folosit toate mijloacele posibile pentru a lucra in inimile si in constiintele lor. Cand Dumnezeu le-a trimis pe profetii Sai, ei i-au omorat cu pietre; cand a trimis pe Fiul Sau, ei nu L-au ascultat, umplandu-L de batjocuri si rastignindu-L. Din acel moment lumea este judecata.

     Si acum, ce face Dumnezeu ? Executa El judecata Sa ? Nu, El lucreaza in har si trimite Evanghelia Sa. El anunta lumii vestea buna a impacarii; El impaca pe oameni, vrajmasii Sai, cu Sine Insusi, ii face copii ai Sai si ii scoate din lume, fiindca lumea este judecata. Este de mirare ca prietenia cu lumea este vrajmasie fata de Dumnezeu ? Daca ieri as fi vazut orasul Lausanne rastignindu-l pe tatal meu, astazi mi-ar fi imposibil sa ma insotesc sau sa fiu prieten cu acesti oameni. Evanghelia harului este singurul limbaj pe care crestinul il poate avea cu lumea. La inceputul cartii Fapte, ucenicii au inteles foarte bine aceasta noua situatie in care se gaseau, ca rezultat al crucii lui Hristos. Ei nu puteau sa fie prietenii marelui preot si ai conducatorilor poporului, dar ei le vesteau harul si indurarea lui Dumnezeu.

     Astazi, starea lumii este, de fapt, aceeasi ca atunci. Nimic nu s-a schimbat in principiile sale. Ceea ce este in lume, pofta ochilor, pofta carnii, mandria vietii, se gasesc la fel de bine astazi ca si atunci; si in plus, dovada a ceea ce este inima omului a fost aratat definitiv la cruce.

     Exista deci intre crestin si lume o bariera de netrecut. Dar vai ! in ce privesc afectiunile si obiceiurile noastre, suntem atat de des ai lumii ! Israel dorea destul de mult Canaanul, dar, in pustie, ii parea rau dupa cepele din Egipt. Pentru a avea cerul, trebuie sa biruim lumea si obiceiurile sale in imprejurarile in care ne aflam. Doar harul lui Dumnezeu si o viata noua ne pot da puterea necesara. Este in zadar ca sa dorim cerul, daca nu este in noi rabdarea, lucrata de Duhul lui Hristos, si aceasta hotarare care face sa scoata ochiul si sa taie mana dreapta. De multe ori trebuie rupte legaturile cele mai intime, si in aceasta, aprobarea lui Dumnezeu este singura care poate sa ne sprijine si sa ne fie suficienta. Dumnezeu, punandu-ne in relatie cu El, vrea ca sa rupem orice legatura cu lumea, caci lumea este judecata. Nu putem fi in acelasi timp in lume si in Hristos.

     Dumnezeu Si-a aratat deplina Sa putere in favoarea lui Israel, in tara Canaan. Zidurile Ierihonului au cazut. Fara indoiala, pacatul lui Acan, insusirea lucrului interzis, adica lucrurile lumii, a slabit pentru moment poporul, dar Israel a fost ridicat pentru a merge din biruinta in biruinta. Ori de cate ori  lupta cu vrajmasii sai, Domnul este cu el, si el este mai tare; vrajmasul este invins prin puterea lui Dumnezeu. Dar ce gasim in capitolul 1 din cartea Judecatori ? In loc sa se bazeze pe Domnul, israelitii ingaduiau paganilor sa traiasca impreuna cu ei; au facut legamant cu vrajmasii judecati. Dar Dumnezeu nu poate fi cu ai Sai cand ei s-au aliat cu ceea ce El a condamnat. Cand Biserica face concesii lumii, lumea o poate ajuta adesea, dar ea (Biserica, n.t.) devine roaba ei (a lumii, n.t.). Ea a pierdut sentimentul fericit al atotputerniciei lui Dumnezeu, si a cazut.

     La Ghilgal Israel a fost sfintit, pus deoparte pentru Iehova; Ingerul Domnului era acolo, si de acolo S-a a suit la Bochim. Bochim inseamna "bocet". Alianta crestinilor cu lumea duce la tristete si lacrimi. Domnul a scos pe Israel din Egipt si a implinit totul in favoarea sa; dar el nu a ascultat de glasul Sau. De ce a facut aceasta ? (2:2). Dumnezeu a lasat atunci pe cananiti sa locuiasca alaturi de Israel, ca o judecata pe care a rostit-o impotriva poporului Sau (v. 3). Dumnezeu nu ii poate recunoaste pe cei pe care Israel ii recunoaste; El nu poate sa dea sfintenia Sa lumii care L-a condamnat pe Fiul Sau.

     Inima israelitilor si-a pierdut increderea in Domnul; atunci ei au fost tratati asemenea vrajmasilor lor si de acum inainte nu mai erau in relatie potrivita cu Dumnezeu. Cine ingaduie langa el altarul unui dumnezeu strain, sa nu indrazneasca sa se suie la Ierusalim (1:21). Discernamantul si comuniunea cu Dumnezeu se pierd; chiar constiinta se impietreste si nu mai poate condamna raul. Atunci o tristete continua pune stapanire pe suflet, si aceasta stare este chiar binefacatoare, caci daca sufletul s-ar simti bine, ar insemna ca Duhul lui Hristos nu ar mai fi acolo.

     Dumnezeu lucreaza in noi, iar Satan in lume; daca facem aceasta distinctie, vom fi intotdeauna plini de putere. Deoarece am fost scosi din Egipt pentru a fi poporul lui Dumnezeu, trebuie sa luptam cu toate obiceiurile inselatoare ale lumii. Fie ca Domnul sa ne faca clarvazatori, prin prezenta Duhului Sau, pentru a discerne ceea ce este din lume si a ne separa. O simpla greseala de discernamant va arata ca ochiul nostru nu este simplu. "Voi nu sunteti din lume", le-a spus Isus ucenicilor Sai, "dupa cum Eu nu sunt din lume".      

     

                       HANURI, INVITATI, SI CAMERE DE OASPETI

                                       KATA-LUMA,  KATA-LUSAI,  PAN-DOCHEION
                                              Κατα-λυμα             Κατα-λυσαι             Παν-δοχειον


     G. C. Willis


                                   "Cateva comori ascunse gasite in Noul Testament grec"


     1     Primul cuvant grec si semnificatia sa

     Presupun ca, noi toti, cunoastem bine frumoasa istorie a lui Zacheu, capetenia vamesilor din Ierihon, care ne este relatata in Luca 19:1-10. Dar insemnatatea completa a acestei frumoase scene, mi se pare, nu apare la suprafata. Cuvintele "sa gazduiasca" formeaza un singur cuvant in greaca "kata-luo", un verb, din care obtinem substantivul "kata-luma". Acesta este cuvantul folosit in istorisirea nasterii Domnului, in Luca 2:7, atunci cand "nu era loc pentru ei in han". "Kata-Luma" este tradus prin "han". Singura ocazie cand mai este folosit acest cuvant in Noul Testament este cea in care Domnul mananca ultima cina impreuna cu ucenicii Sai in camera mare de sus; ea ne este relatata de catre Marcu si Luca. Domnul i-a cerut lui Petru si lui Ioan sa spuna stapanului casei : "Invatatorul iti zice: Unde este camera de oaspeti, in care sa mananc pastele cu ucenicii Mei?" (Luca 22:11). Si in Marcu 14:14 gasim aceeasi intrebare, dar (in cel mai bun text grec) este schimbat un cuvant : "Unde este camera Mea de oaspeti, in care sa mananc pastele cu ucenicii Mei?" Da, era camera Lui de oaspeti; ucenicii Sai; si cina Sa.

     1.2     Verbul Kata-luo, o conotatie de relaxare

     In timp ce "kata-luma", han sau camera de oaspeti nu este folosit decat de aceste trei ori, verbul "kata-luo" este folosit de aproape 17 ori; si, cu exceptia din Luca 19:7 si Luca 9:12, el inseamna intotdeauna "a desprinde" (a dezlega) sau "a desface", "a dobori" (a da jos), sau "a distruge". Vedeti, de exemplu, legea in Matei 5:17 (a desfiinta); sau templul in Matei 27:40 (a darama); sau pietrele sale in Matei 24:2 (daramate ; in fr. "aruncate pe jos", n.t.), etc. In cele doua exceptii, cuvantul din Luca 19:7 este tradus prin "a gazdui" (dupa cum am vazut deja), si in Luca 9:12 el este tradus, de asemenea, prin "a gazdui". Mi se pare ca gandul este acesta : atunci  cand noi gazduim sau suntem invitati de cineva, ne destindem (sau ne relaxam), ne desfacem hainele, ne eliberam pe noi insine si pe animalele noastre de orice povara. Acestea ne dau gandul fundamental in cuvantul tradus prin "han" sau "camera de oaspeti".

     2     Folosirea cuvantului cu sensul de relaxare

     2.1     Nicio relaxare cand Domnul a venit in aceasta lume

     Dar Domnul nostru nu a venit in aceasta lume pentru a Se odihni, sa Se relaxeze sau sa Se destinda : El nu a venit ca sa I Se slujeasca ci pentru a sluji : asa ca a fost total nepotrivit ca El sa Se nasca intr-un han care are un astfel de sens pe care il vom vedea. Si astfel El a ales staulul. Atunci cand urmarim pasii Invatatorului nostru in Evanghelia dupa Luca, vedem ca vulpile au vizuini, pasarile cerului au cuiburi, dar Fiul Omului nu are unde sa-Si plece capul (Luca 9:58).

     2.2     Relaxare in casa lui Zacheu

     Si acum vedem, din nou in Evanghelia dupa Luca, ca atunci cand a intrat si a trecut prin cetatea Ierihon - chiar ultima calatorie pe care Domnul nostru a facut-o pe drumurile obositoare ale acestui pamant - un om L-a primit; da, L-a primit cu bucurie, pentru ca El a fost Invitatul sau. Duhul lui Dumnezeu are grija sa foloseasca acelasi cuvant (sub forma unui verb) pe care l-a folosit in al doilea capitol al acestei Evanghelii pentru a ne vorbi despre un loc unde nu a fost nicio camera pentru El, atunci cand L-au trimis afara, la staul. Dar aici, in casa lui Zacheu, vamesul, El a gasit un loc unde a putut sa Se relaxeze, sa Se destinda, sa Se odihneasca. Sunt sigur ca in aceasta casa era apa pentru picioarele Sale, undelemn pentru capul Sau, si sarutari din belsug; lucruri de care El a fost lipsit in casa lui Simon din capitolul 7 din aceeasi Evanghelie. Dar Zacheu era un pacatos, iar Simon un fariseu. La unul a fost mult de iertat, la celalalt putin; astfel ca unul a iubit mult, in timp ce altul a iubit putin. Si nu este spus ca El a venit sa gazduiasca (acest placut cuvant) acasa la Simon.

     2.3     Hangiul din Betleem este ignorat

     Dar mai este o diferenta intre hanul din Betleem si casa lui Zacheu din Ierihon. Hanul care nu a avut loc pentru Imparatul imparatilor se gasea la Betleem, "casa painii", locul unde era belsug, si, de asemenea, locul de nastere al imparatului David, cetatea, prezisa de profetul, unde trebuia sa Se nasca Mesia. Dar Zacheu traia la Ierihon, cetatea blestemului (Iosua 6:26). Hanul din Betleem a avut ocazia sa ureze bun venit Imparatului imparatilor, Domnul gloriei; dar hangiul, care nu este nici macar mentionat, nu-L stia pe "Isus, cine este", asa cum a invatat Zacheu, in acea zi,  sa-L cunoasca. Daca ar fi stiut, nu L-ar fi trimis pe Domnul afara, spre staul.

     2.4     Cuvantul kata-luo nu este folosit pentru casa Martei

     In capitolul 10 din Luca, o anume femeie numita Marta L-a primit in casa ei, si ea a avut grija si s-a preocupat sa-I pregateasca o masa mare; dar chiar si aceasta nu l-a motivat pe Duhul Sfant ca sa foloseasca acest cuvant placut "a intrat sa gazduiasca la ea", in descrierea acestei vizite. Acest cuvant, "kata-luo", este rezervat pentru gazduirea la un "pacatos". El (Zacheu, n.t.), si doar el, a oferit Fiului lui Dumnezeu, ceea ce I-a fost refuzat la nasterea Sa : un loc unde poate sa Se relaxeze, un loc unde El  a putut sa Se "destinda" si sa Se odihneasca. Si ce odihna si ce inviorare a trebuit sa fie acea zi pentru Domnul nostru, atunci cand a vazut ceva din munca sufletului Sau si cand El a fost satisfacut.

     2.5     Bucurie in casa pacatosului

     Dar mai este ceva. Oamenii care L-au vazut au murmurat zicand ca a intrat sa gazduiasca in casa unui pacatos. Il vad mergand pe drum, trecand de poarta si intrand drept in casa. Si daca ar fi avut loc o bucurie in prezenta ingerilor in ziua aceea, era o bucurie echivalenta, ce spun eu, era o bucurie cu mult mai mare in interiorul casei pacatosului din Ierihon. Bucurie pentru pacatos, cu siguranta, dar o bucurie care o depasea pe aceasta, cea gustata de Invitatul pacatosului.

     3     Kata-luma in Luca 22:11 - "Camera Mea de oaspeti"

     Dar sa examinam putin o alta "kata-luma", o alta camera de oaspeti despre care este vorba in Luca 22:11. Am observat ca Marcu, - caruia ii place sa ne ofere mici detalii despre calatoria Domnului aici jos, - zice ca El a numit-o "camera Mea de oaspeti". Nu-mi amintesc vreun alt loc din aceasta lume pe care El sa-l revendice ca apartinandu-I Lui. Si in aceasta "Kata-luma", acest "loc de destindere", un loc unde sa-Si scoata centura Sa, asa cum ne-am fi asteptat, Il vedem luand un stergar si Se incinge cu el, pentru a implini lucrarea unui rob, spaland picioarele ucenicilor Sai. Dar atunci El a luat un chip de rob ("doulos"), atunci S-a golit pe Sine Insusi (Filip. 2:7). Cativa ani mai tarziu Petru a scris, amintindu-si - nu ma indoiesc - de seara aceea din aceasta camera de oaspeti : "Incingeti-va cu un sort (*) de rob" (1 Petru 5:5). Daca avem privilegiul sa fim invitatii Domnului in camera Sa de oaspeti, sa ne-amintim, atunci, ce a facut Domnul in aceasta noapte, si de cuvintele pe care El le-a adaugat : "v-am dat un exemplu, pentru ca, asa cum v-am facut Eu, sa faceti si voi" (Ioan 13:15). Dar sa nu uitam ca pentru a face aceasta, trebuie mai intai sa incigem "sortul smereniei" de rob.

     (*) Este vorba de o imbracaminte speciala purtata de robi, n.t.

     4     Kata-luma in Efes. 3:17 - Hristos locuind in inimile noastre

     In Efeseni 3:17 apostolul se roaga pentru "ca Hristos sa locuiasca prin credinta in inimile voastre". Cuvantul tradus prin "sa locuiasca" este acelasi ca in Matei 2:23 "si a venit si a locuit intr-o cetate numita Nazaret". Cuvantul grec este "kat-oikeo". Prima parte este acelasi cuvant ca cel folosit  in kata-luo, "a fi invitat"; iar partea a doua provine de la oikos, o casa. Cuvantul in intregime vrea sa spuna deci a se stabili, a locui. Unii au gandit ca "a-Si face locuinta" este mult mai aproape de sensul adevarat. Una sau cealalta traducere sugereaza un gand frumos : "Ca Hristos poate sa-Si faca locuinta in inimile noastre". Atunci cand eu sunt in casa mea, fiecare parte din casa imi este deschisa : nimic nu este ascuns sau inchis : totul, intr-un anumit sens este al meu. Nu ma indoiesc ca aceasta este sensul aici, in Efeseni 3. Dar inainte ca El sa poata face aceasta, trebuie sa-L primim cu bucurie, ca Zacheu, pentru ca El sa poata sa revendice inima mea ca fiind camera Lui de oaspeti. Si nu doar de a intra de a cina cu noi si noi cu El, ci sa constatam ca El a facut din inimile noastre locuinta Lui Insusi. In Ioan 14:23 El ne spune, destul de clar, acelasi lucru : "Daca ma iubeste cineva, va pazi cuvantul Meu si Tatal Meu il va iubi; si Noi vom veni la el si Ne vom face locuinta la el". Cuvantul pentru "locuinta" (μονη - "moné") se gaseste la versetul 2. "In casa Tatalui Meu sunt multe locuinte... Ma duc sa va pregatesc un loc". Acum El pregateste locuinte pentru noi in casa Tatalui; nu ar trebui ca si noi sa-I pregatim o locuinta, acum aici jos ? Iar secretul pentru a pregati aceasta "locuinta" pentru El este de a pazi, nu poruncile Sale, ca la versetul 21, ci cuvintele Sale : ceea ce merge mult mai departe. Doamne, ajuta-ne sa facem asa, din respect pentru Numele Tau !

     4.1     Chiar intr-o mahala sau favela

     Intr-o noapte, acum cativa ani, am incercat sa vorbesc de aceasta promisiune minunata unui grup mic de refugiati chinezi in Hong Kong. Majoritatea dintre ei au trait in Sik Kiet Mei, care era la acea vreme una din cele mai mizerabile din toate taberele de refugiati din Hong Kong. Multe din "locuintele" de acolo erau baraci foarte mizerabile incat cititorii mei, presupun, nu au putut vedea vreodata; doar dispuse, la intamplare, pe o coasta salbatica, stancoasa si abrupta. Una pe care o stiam bine era doar o gaura in pamant, sapata sub o stanca mare, pentru a forma un fel de pestera. Am spus ca Cel care S-a nascut intr-un staul era in totul dispus sa-Si faca locuinta impreuna cu cei din Sik Kiet Mei, daca ei pazesc cuvantul Sau. Ei pareau foarte sceptici si, in final, unul a intrebat : "Dl. Lee, ati vazut vreodata Sik Kiet Mei intr-o noapte intunecata si ploioasa ?". A trebuit sa recunosc ca asa ceva nu am vazut : nu existau drumuri, doar poteci; si era destul de dificil de a gasi drumul ziua; dar am putut totusi sa-i asigur ca, daca ei pazesc cuvintele Sale, Domnul lor, Domnul gloriei, Si-ar face cu placere, locuinta impreuna cu ei, chiar in Sik Kiet Mei. Iar un altul a raspuns : "Da, in inimile noastre, si acesta este cel mai bun loc".

     5     Hanul din Luca 10:34 - pentru lumea intreaga (un alt cuvant)

     Dar exista un alt "han" mentionat in Noul Testament, si cred ca este singurul de acest fel. Din nou il gasim in Luca, la capitolul 10:34. Un om cobora de la Ierusalim, cetatea unde a fost construit templul sfant al lui Dumnezeu; el cobora la Ierihon, cetatea blestemului, unde sedea Zacheu. Dar pe drum el a cazut in mana talharilor, care l-au lasat gol, ranit si aproape mort. Un preot si un levit au trecut pe acolo, dar nu au facut nimic pentru a-l ajuta pe nenorocitul om. Apoi vine "un samaritean", si cum mergea pe drumul sau, a venit unde era el; si avand mila de el, a coborat direct in sant spre el si i-a bandajat ranile, turnand pe ele undelemn si vin. Sunt sigur ca l-a imbracat cu propriile sale haine, l-a pus pe propriul sau animal si l-a dus la un han. Ah! dar nu a fost niciun loc intr-un alt han despre care este vorba in Noul Testament; va fi oare loc pentru el in acest han ? Da, multumim lui Dumnezeu, exista loc, din belsug, pentru el, caci numele acestui han nu este kata-luma, ci pan-docheion : "locul care primeste pe oricine". Niciunul nu a fost refuzat in acest han. Nici saracia, nici nenorocirea, nici pacatul nu vor putea vreodata sa tina pe cineva in afara acestui han numit "Pan-docheion". Acesta este propriul han al lui Dumnezeu. Niciodata, cuiva care a solicitat o camera, nu i s-a raspuns ca "nu mai sunt camere". El primeste pe oricine. Eu cred ca este scris deasupra usii : "Pe cel care vine la Mine nicidecum nu-l voi scoate afara" (Ioan 6:37).

     Si hanul acesta are un hangiu, si Duhul lui Dumnezeu ne spune Numele Sau : Numele Sau este "Pan-docheus" : "Persoana care primeste pe oricine". Si samariteanul nu a ramas decat putin timp acolo, caci el a plecat a doua zi; dar inainte de a pleca el promite ca se va intoarce, si in acest interval el a poruncit "Hangiului" : lui "Pan-docheus", sa aiba grija, el insusi, de sarmanul om. I-a lasat doi dinari, dar adauga : "Si orice vei mai cheltui, eu iti voi da inapoi la intoarcerea mea" (Luca 10:35). Deoarece nu a platit decat "doi dinari", sarmanul om a stiut ca scumpul sau Prieten are intentia sa Se intoarca curand; si sunt sigur ca el continua sa vegheze langa drum pentru a-L vedea intorcandu-se.

                                                                        "Da, Eu vin curand! -

                                                                    Amin! Vino, Doamne Isuse!