INGERUL DOMNULUI S-A SUIT DE LA GHILGAL LA BOCHIM
Judecatori 2:1
Philippe Laügt
Poporul Israel a inteles, la Paste, ca sangele mielului il punea la adapost de judecata divina (Ex. 12:13). La Marea Rosie, Dumnezeu l-a eliberat de toti vrajmasii sai (Ex. 14:31). Acestea sunt, dupa cum stim, cele doua mari aspecte ale lucrarii lui Hristos pentru noi. Dar la Ghilgal, dupa trecerea Iordanului, este o a treia consecinta a lucrarii de la cruce care ne este prezentata in imagine, o a treia eliberare : moartea noastra impreuna cu Hristos si consecintele sale practice.
Dumnezeu uraste intotdeauna carnea. Incercarea omului in carne (firea veche mostenita de la Adam dupa cadere, n.t.) a aratat evidenta ca el nu poate sa se supuna legii divine, si aceasta lege l-a condamnat (Rom. 7:12-15). Dar pentru credincios, sentinta legii a fost executata la cruce, impotriva lui Hristos, Inlocuitorul nostru desavarsit. Morti si inviati in El, ajunsi pe tarmul invierii, avem responsabilitatea de a tine carnea noastra, acest tiranic vrajmas interior, la locul sau, in moarte, si Duhul Sfant ne da puterea s-o putem face. Numai asa vom putea sa luptam luptele Domnlui, sa-l biruim pe Vrajmas si sa cucerim tara.
La Ghilgal, Dumnezeu i-a zis lui Iosua : "Fa-ti cutite de cremene si circumcide din nou pe fiii lui Israel, a doua oara" (Ios. 5:2). Aceste cutite trebuiau sa fie foarte ascutite. Ghilgal ne invata sa facem o judecata completa, fara ingaduinta, asupra fiecarei aparitii a carnii noastre (Col. 3:5). Nu sunt aratate lucrarile ei ? Galateni 5 mentioneaza necuratia, idolatria, dar si vrajmasii, certuri, gelozii, manii, neintelegeri ... (Gal. 5:19). Daca suntem "ai lui Hristos", Duhul lui Dumnezeu care locuieste in noi se opune acestei manifestari a carnii si ne ajuta sa umblam potrivit lui Dumnezeu (Gal. 5:16).
Circumcis, Israel putea sarbatori Pastele, memorial al lucrarii implinite in favoarea sa. El corespunde pentru noi cu Cina. Noi ne vom aminti etern de moartea Domnului.
Graul vechi al tarii, imaginea unui Hristos glorificat, este de acum inainte hrana credinciosului. Azimile, boabele de grau prajite sunt totdeauna la dispozitie pentru a-i sustine puterea. Toate resursele noastre reale vin de la o singura Persoana : Hristos.
Apoi Ingerul Domnului, avand in mana sabia care decide luptele, Se prezinta. Totul este oferit din belsug prin harul minunat al lui Dumnezeu pentru ca poporul Sau sa poata lua tara care se afla inca in stapanirea vrajmasului. O singura conditie, dar cat de importanta : "Orice loc pe care-l va calca talpa piciorului vostru vi l-am dat voua" (Ios. 1:3).
Urcand de la Ghilgal pentru batalie (Ios. 10:7-9), intoarcerea la Ghilgal dupa lupta (Ios. 10:15-43) si a ramane acolo (Ios. 14:6) este secretul binecuvantarii si al puterii. Aceasta trebuie sa fie o atitudine de inima, niciodata o simpla forma religioasa. Purtarea ulterioara a lui Israel fata de acest loc trebuie sa ne serveasca de avertisment (Osea 9:15 ; Amos 4:4).
Israel a obtinut mai intai biruinte mari : impotriva Ierihonului (Ios. 6), impotriva anachimilor (Ios. 11:21-23) si impotriva celor treizeci si unu de imparati (Ios. 12:7-24). Inaintasii nostri, din timpul Trezirii, au castigat, de asemenea, victorii importante. Mai intai in secret, impotriva lor insisi, au purtat intotdeauna in mod practic si peste tot in trup omorarea lui Isus (2 Cor. 4:10). Ei au putut astfel, spre gloria lui Dumnezeu si prin dragostea Lui, sa se separe de lume chiar si sub aspectul ei religios. Lucrul acesta nu a fost fara suferinte, ci ei le-au acceptat bucurosi pentru Hristos.
Aici, in cartea Iosua, Dumnezeu va trebui cat de curand sa-i spuna slujitorului Sau : "Mai ramane foarte mult pamant de luat in stapanire" (Ios. 13:1). Si Iosua, la randul sau, se adreseaza poporului, mustrandu-i : "Pana cand va veti lenevi sa mergeti sa luati in stapanire tara pe care v-a dat-o Domnul Dumnezeul parintilor nostri?" (Ios. 18:3). Nu va fi necesar sa asteptam cartea Judecatori pentru a vedea cum se accentueaza declinul. Alaturi de fapte ale credintei, intotdeauna posibile in mijlocul ruinei pentru cei care se bazeaza deplin pe Dumnezeul lor (Ios. 14:8, 9 ; 15:13-19), Cuvantul lui Dumnezeu s-a implinit : "Mana lenesa va da tribut" (Prov. 12:24). Esecurile, infrangerile umilitoare se inmultesc.
Fara aceasta energie a credintei care, de asemenea, ne este intotdeauna necesara, fiii lui Iuda nu au fost in stare sa-i alunge pe iebusitii care locuiau in Ierusalim. Ei vor locui acolo impreuna ! (Ios. 15:63) in contradictie totala cu gandul lui Dumnezeu (cititi de exemplu Ex. 34:11-16). La fel va fi cu Efraim (Ios. 16:10) si cu Manase. Si chiar, pentru acestia din urma, locuitorii din Meghido sunt cei care isi impun vointa lor (Ios. 17:12). Fiii lui Iosif, plini de pretentii, motivand numarul lor, cer o parte de mostenire mai mare. In realitate ei erau ingroziti de carele de fier ale vrajmasului (Ios. 17:14-18). Puterea pe care marele Vrajmas se straduie intotdeauna s-o desfasoare nu are ea acelasi efect asupra inimilor noastre slabe care uita promisiunile divine ? Nu exista aceasta stare de lenevie si indiferenta in mijlocul nostru astazi ? Aceleasi rele care au pustiit poporul pamantesc au atins, de asemenea, si Biserica, care este mult mai responsabila. Obiceiurile acestei lumi, idolii sai, purtarea sa condamnabila fata de institutia divina a casatoriei, au invadat putin cate putin pe cei peste care este chemat Numele Domnului. Este timpul sa ne trezim din somnul spiritual !
La inceputul cartii Judecatori, Ingerul Domnului S-a suit din Ghilgal la Bochim, locul lacrimilor (sau, "bocet", n.t.), care caracterizeaza, de asemenea, perioada actuala a Bisericii. Poporul se plangea, aducea chiar jertfe, atunci cand Il aude pe Dumnezeu rostind judecata Sa impotriva neascultarii lor : El nu va mai alunga dinaintea lor pe locuitorii tarii. Vor locui alaturi de ei si dumnezeii lor le vor fi o cursa (Jud. 2:1-5). Dar Israel nu a parasit alianta cu lumea, ci si-a aratat viclenia (Ier. 3:8). Indepartarea sa va continua sa aduca roade rele (Jud. 2:11-13).
Trebuie sa asteptam Mitpa, pentru a-l vedea pe Israel ascultand in final de indemnul lui Samuel de a se alipi cu tarie de Domnul si de a produce roade care se potrivesc pocaintei. Este adevarat ca timp de douazeci de ani gloria era plecata. "I-Cabod" a fost rostit in momentul cand chivotul a cazut in mainile filistenilor (1 Sam. 4:21). Orice pretentie, orice parere falsa este abandonata. Acum nu s-au limitat sa verse lacrimi care se uscau repede, ci de aceasta data au indepartat baalii si astarteele si i-au slujit doar Domnului (1 Sam. 7:2-4).
Scumpi frati si surori, franghiile au cazut pentru noi in locuri placute (Ps. 16:6). O mostenire frumoasa in Hristos ne este asigurata pentru eternitate. Ce pret are ea pentru inimile noastre ? Poate Domnul cu adevarat sa-Si exercite toate drepturile Sale peste cei pe care i-a rascumparat cu un pret asa de mare ?
Un nou an incepe, care poate va fi cel al venirii Domnului. In ce stare va gasi El pe scumpa Sa Adunare si pe cei pe care i-a chemat prin har curat sa faca parte din ea ? Fiecare sa se cerceteze pe sine insusi. Va fi acoperit de rusine sau va primi pecetea aprobarii Sale, cand va auzi glasul Sau iubit invitandu-l sa ia parte la bucuria Sa (1 Ioan 2:28 ; Mt. 25:21) ? Poate ca trebuie sa recunoastem o anumita stare caldicica ? Atunci sa fim gata, cu ajutorul Sau, sa cedam in vietile noastre la ceea ce am putea numi "forta expulsiva" a unei noi afectiuni pentru El, adica in stare de a alunga tot ceea ce este in concurenta cu aceasta (Osea 14:8).
Ca fecioarele din parabola,
Doamne Isuse, am adormit !
Multi din ai Tai, au uitat Cuvantul Tau,
Au devenit prietenii lumii.
Dar toate mustrarile din constiinta noastra,
La Tine Isuse strigam in genunchi !
Din inima noastra alunga indiferenta,
Trezeste-ne, Doamne, trezeste-ne !
Preocupati cu lucruri pamantesti,
Cu totii am uitat de atatea ori
Lucrul, o Dumnezeule, care singur este necesar,
De a fi la picioarele Tale si de a asculta glasul Tau !
Dar in inimile noastre, Duhul Tau face sa se auda
Ca de sus din cer vine deja Mirele !
Cu ardoare, dorim sa-L asteptam :
Trezeste-ne, Doamne, trezeste-ne !
Vai ! ascuns intr-un pamant uscat,
Mai mult decat un talant, Doamne, nimic n-a produs !
In jurul nostru, slaba noastra lumina
N-a stralucit ca sa lumineze noaptea.
Dar vrem, in ceasul din urma,
Sa aducem rod pentru Tine, lucrand,
Pana la intrarea in locuinta Ta.
Trezeste-ne, Doamne, trezeste-ne !
Aici, in cartea Iosua, Dumnezeu va trebui cat de curand sa-i spuna slujitorului Sau : "Mai ramane foarte mult pamant de luat in stapanire" (Ios. 13:1). Si Iosua, la randul sau, se adreseaza poporului, mustrandu-i : "Pana cand va veti lenevi sa mergeti sa luati in stapanire tara pe care v-a dat-o Domnul Dumnezeul parintilor nostri?" (Ios. 18:3). Nu va fi necesar sa asteptam cartea Judecatori pentru a vedea cum se accentueaza declinul. Alaturi de fapte ale credintei, intotdeauna posibile in mijlocul ruinei pentru cei care se bazeaza deplin pe Dumnezeul lor (Ios. 14:8, 9 ; 15:13-19), Cuvantul lui Dumnezeu s-a implinit : "Mana lenesa va da tribut" (Prov. 12:24). Esecurile, infrangerile umilitoare se inmultesc.
Fara aceasta energie a credintei care, de asemenea, ne este intotdeauna necesara, fiii lui Iuda nu au fost in stare sa-i alunge pe iebusitii care locuiau in Ierusalim. Ei vor locui acolo impreuna ! (Ios. 15:63) in contradictie totala cu gandul lui Dumnezeu (cititi de exemplu Ex. 34:11-16). La fel va fi cu Efraim (Ios. 16:10) si cu Manase. Si chiar, pentru acestia din urma, locuitorii din Meghido sunt cei care isi impun vointa lor (Ios. 17:12). Fiii lui Iosif, plini de pretentii, motivand numarul lor, cer o parte de mostenire mai mare. In realitate ei erau ingroziti de carele de fier ale vrajmasului (Ios. 17:14-18). Puterea pe care marele Vrajmas se straduie intotdeauna s-o desfasoare nu are ea acelasi efect asupra inimilor noastre slabe care uita promisiunile divine ? Nu exista aceasta stare de lenevie si indiferenta in mijlocul nostru astazi ? Aceleasi rele care au pustiit poporul pamantesc au atins, de asemenea, si Biserica, care este mult mai responsabila. Obiceiurile acestei lumi, idolii sai, purtarea sa condamnabila fata de institutia divina a casatoriei, au invadat putin cate putin pe cei peste care este chemat Numele Domnului. Este timpul sa ne trezim din somnul spiritual !
La inceputul cartii Judecatori, Ingerul Domnului S-a suit din Ghilgal la Bochim, locul lacrimilor (sau, "bocet", n.t.), care caracterizeaza, de asemenea, perioada actuala a Bisericii. Poporul se plangea, aducea chiar jertfe, atunci cand Il aude pe Dumnezeu rostind judecata Sa impotriva neascultarii lor : El nu va mai alunga dinaintea lor pe locuitorii tarii. Vor locui alaturi de ei si dumnezeii lor le vor fi o cursa (Jud. 2:1-5). Dar Israel nu a parasit alianta cu lumea, ci si-a aratat viclenia (Ier. 3:8). Indepartarea sa va continua sa aduca roade rele (Jud. 2:11-13).
Trebuie sa asteptam Mitpa, pentru a-l vedea pe Israel ascultand in final de indemnul lui Samuel de a se alipi cu tarie de Domnul si de a produce roade care se potrivesc pocaintei. Este adevarat ca timp de douazeci de ani gloria era plecata. "I-Cabod" a fost rostit in momentul cand chivotul a cazut in mainile filistenilor (1 Sam. 4:21). Orice pretentie, orice parere falsa este abandonata. Acum nu s-au limitat sa verse lacrimi care se uscau repede, ci de aceasta data au indepartat baalii si astarteele si i-au slujit doar Domnului (1 Sam. 7:2-4).
Scumpi frati si surori, franghiile au cazut pentru noi in locuri placute (Ps. 16:6). O mostenire frumoasa in Hristos ne este asigurata pentru eternitate. Ce pret are ea pentru inimile noastre ? Poate Domnul cu adevarat sa-Si exercite toate drepturile Sale peste cei pe care i-a rascumparat cu un pret asa de mare ?
Un nou an incepe, care poate va fi cel al venirii Domnului. In ce stare va gasi El pe scumpa Sa Adunare si pe cei pe care i-a chemat prin har curat sa faca parte din ea ? Fiecare sa se cerceteze pe sine insusi. Va fi acoperit de rusine sau va primi pecetea aprobarii Sale, cand va auzi glasul Sau iubit invitandu-l sa ia parte la bucuria Sa (1 Ioan 2:28 ; Mt. 25:21) ? Poate ca trebuie sa recunoastem o anumita stare caldicica ? Atunci sa fim gata, cu ajutorul Sau, sa cedam in vietile noastre la ceea ce am putea numi "forta expulsiva" a unei noi afectiuni pentru El, adica in stare de a alunga tot ceea ce este in concurenta cu aceasta (Osea 14:8).
Ca fecioarele din parabola,
Doamne Isuse, am adormit !
Multi din ai Tai, au uitat Cuvantul Tau,
Au devenit prietenii lumii.
Dar toate mustrarile din constiinta noastra,
La Tine Isuse strigam in genunchi !
Din inima noastra alunga indiferenta,
Trezeste-ne, Doamne, trezeste-ne !
Preocupati cu lucruri pamantesti,
Cu totii am uitat de atatea ori
Lucrul, o Dumnezeule, care singur este necesar,
De a fi la picioarele Tale si de a asculta glasul Tau !
Dar in inimile noastre, Duhul Tau face sa se auda
Ca de sus din cer vine deja Mirele !
Cu ardoare, dorim sa-L asteptam :
Trezeste-ne, Doamne, trezeste-ne !
Vai ! ascuns intr-un pamant uscat,
Mai mult decat un talant, Doamne, nimic n-a produs !
In jurul nostru, slaba noastra lumina
N-a stralucit ca sa lumineze noaptea.
Dar vrem, in ceasul din urma,
Sa aducem rod pentru Tine, lucrand,
Pana la intrarea in locuinta Ta.
Trezeste-ne, Doamne, trezeste-ne !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu