Meditatii de J. N. Darby - Judecatori 2-3:1-4 - Lupta in mijlocul ruinei
- II -
* Geneva 1850
Acest capitol ne ofera un exemplu de modul in care omul este lipsit, prin necredinciosia sa, de binecuvantarea in care a fost asezat, si vedem aici, de asemenea, cum Dumnezeu scoate binele din rau.
Dumnezeu a implinit prin Iosua tot ceea ce i-a promis lui Israel (Ios. 24), dar poporul s-a stricat prin dumnezei straini si nu a nimicit in totalitate raul pe care l-a gasit in tara Canaan. Atunci Dumnezeu a ingaduit sa ramana o anumita putere vrajmasa, cativa cananiti, pentru a incerca pe poporul Sau. Lucrul acesta este adevarat si pentru noi; daca, dupa convertirea noastra, intalnim anumite dificultati in viata noastra crestina, este ca am pastrat lucruri interzise, poate un obicei pe care Satan il poate folosi, si chiar prin aceasta suntem incercati.
Dumnezeu l-a condus pe Israel prin pustie pentru ca sa-l smereasca, sa-l incerce (Deut. 8) si pentru a vedea daca tine sau nu poruncile Sale. Dar aici Dumnezeu foloseste un alt mijloc. El a lasat sa locuiasca inaintea poporului natiunile vrajmase. A existat in Israel o necredinciosie pozitiva; si noi suntem necredinciosi cand nu rupem legaturile cu lumea; iar Cuvantul lui Dumnezeu este gata sa ne arate, cand constiinta noastra este luminata prin Duhul Sfant. O inima credincioasa va discerne intre ceea ce este din Canaan si ceea ce este de la Dumnezeu. "Pentru ca tot ce este in lume... nu sunt din Tatal, ci sunt din lume" (1 Ioan 2:16).
Nu este decat un singur drum drept, si daca inima mea este ocupata cu el nu mai am nevoie sa cunosc altele. Daca cineva este credincios, va vedea cat de curand toate lucrurile pe care trebuie sa le paraseasca, si daca ochiul este simplu, tot trupul este plin de lumina. Este necredinciosie in alianta cu ceea ce este din lume. Daca ne crutam pe noi insine intr-un anumit lucru, Dumnezeu foloseste ca pedeapsa tocmai ceea ce am cautat ca placere. De multe ori suntem destul de nebuni si nechibzuiti pentru a rupe totul ceea ce nu este dupa voia lui Dumnezeu si a lui Hristos. Chiar daca Israel a facut alianta cu cananiti pe care i-a supus, a avut parte de pedeapsa. Iosua murise; Israel era singur si slab. El are pace, dar fiind mai putin experimentat in lucrurile lui Dumnezeu, lucrurile rele revin in prim plan si fac razboi cu sufletul. Israel a preferat aceste lucruri in defavoarea Domnului. Or, a prefera ceva mic, nesemnificativ, poate un fruct interzis, in locul lui Dumnezeu, este un rau foarte mare. Dumnezeu ne da la dispozitia (sau "in mana, puterea", n.t.) acestui obiect, si ne face sa simtim chinul de a avea un alt stapan decat El (Jud. 2:14, 15).
Este foarte usor pentru noi sa rupem legaturile rele, daca suntem drepti in inima inaintea Domnului; dar daca vrem sa ne crutam, Dumnezeu ne da la dispozitia influentei interzise, si nu putem sta inaintea vrajmasului (v. 15). Dumnezeu a ridicat judecatori, dar printre ei erau unii care nu voiau sa asculte de judecator; nu toti au fost credinciosi. Credinta nu poate sa se adreseze lui Dumnezeu fara sa primeasca raspuns, caci urechea lui Dumnezeu este intotdeauna deschisa : "El iti va face dupa credinta ta".
Dar necredinciosia lui Israel a facut ca Dumnezeu sa nu mai alunge vrajmasii dinaintea lor, dimpotriva, ei au servit pentru a-l incerca pe Israel. Astfel, Dumnezeu ne arata ca vrea ca ai Sai sa fie incercati. Aceasta nu este acelasi lucru de a suferi impreuna cu Hristos sau a fi persecutat, ceea ce este o glorie. Dar Dumnezeu vrea ca noi sa stim ce inseamna sa fim credinciosi; El vrea sa ne incerce, sa ne faca sa intelegem maretia puterii Sale, punandu-ne in situatia de a lupta si de a intalni vrajmasi. El vrea ca noi sa stim ce inseamna a fi credincios in mijlocul dificultatilor. Daca umblam intr-un fel lumesc, nu putem fi un popor ceresc; acesta a fost pacatul Bisericii si Dumnezeu a lasat-o asa. Aceasta nu inseamna ca trebuie sa ramanem asa. Dumnezeu poate scoate bine din rau; caci din cauza necredinciosiei Biserici se afla ea intr-o stare lumeasca. Nu Dumnezeu a vrut aceasta, ci El a lasat-o in aceasta stare pentru a ne incerca, si pentru ca sa putem manifesta credinciosia Sa prin abtinerea de la tot ceea ce Dumnezeu a ingaduit totusi sa ramana (starea lumeasca a Bisericii, n.t.).
Daca Domnul a ingaduit ca dumnezeii straini sa ramana in Israel, nu era nicidecum ca poporul sa le slujeasca, ci pentru a incerca credinciosia poporului Sau prin a-i nimici (dumnezeii straini, n.t.). Or, credinta noastra se bazeaza pe puterea lui Dumnezeu, pentru a nu fi inselati de influenta idolilor.
Poporul nu se lupta numai cu atractiile raului, dar si cu puterea vrajmasului. Dumnezeu vrea ca noi sa invatam sa luptam. Fiti siguri ca Satan prezinta inaintea voastra munti care in aparenta sunt de netrecut; dar credinta recunoaste ca Dumnezeu este mult mai puternic decat acestea. A face pace cu Satan este un lucru ingrozitor ! Deci nu este bucurie ceea ce gasim in aceste imprejurari, ci lupta in care El ne sustine. Acest lucru ne poate surprinde uneori, si binecuvantarea ni se pare a fi mai degraba de cealalta parte a muntelui. Dar daca ne impotrivim lui Satan, el va fugi departe de noi. Din momentul cand suntem credinciosi si luptam impotriva vrajmasului, increzandu-ne in puterea lui Dumnezeu, acest vrajmas va disparea. Satan nu este doar infrant, ci el fuge. Asa vedem ca trebuie sa inceapa cariera noastra crestina, trebuie sa ne asteptam la lupta. Dumnezeu da mai intai bucurie sufletului, pentru a-l intari, dar el trebuie sa se astepte la lupta.
Apoi, daca am lasat sa patrunda vreun obicei, daca am permis in viata noastra vreo legatura care nu este dupa voia lui Dumnezeu, El ne va face sa simtim toata puterea acestor lucruri, prin care vom fi infranti si maltratati, si in final vom secera ceea ce am semanat. Dar, din clipa in care descoperim ca aceste lucruri vin de la vrajmas, sa avem curaj si sa luptam : Dumnezeu va fi cu noi. Vom avea biruinta. Vrajmasul va disparea si ne vom bucura de bucuria si pacea lui Dumnezeu. Astfel, propriile noastre necredinciosii sunt o ocazie pentru a se manifesta credinciosia lui Dumnezeu, cand, in harul Sau, ne va trezi si ne va aduce inapoi pe calea Sa.
Este foarte usor pentru noi sa rupem legaturile rele, daca suntem drepti in inima inaintea Domnului; dar daca vrem sa ne crutam, Dumnezeu ne da la dispozitia influentei interzise, si nu putem sta inaintea vrajmasului (v. 15). Dumnezeu a ridicat judecatori, dar printre ei erau unii care nu voiau sa asculte de judecator; nu toti au fost credinciosi. Credinta nu poate sa se adreseze lui Dumnezeu fara sa primeasca raspuns, caci urechea lui Dumnezeu este intotdeauna deschisa : "El iti va face dupa credinta ta".
Dar necredinciosia lui Israel a facut ca Dumnezeu sa nu mai alunge vrajmasii dinaintea lor, dimpotriva, ei au servit pentru a-l incerca pe Israel. Astfel, Dumnezeu ne arata ca vrea ca ai Sai sa fie incercati. Aceasta nu este acelasi lucru de a suferi impreuna cu Hristos sau a fi persecutat, ceea ce este o glorie. Dar Dumnezeu vrea ca noi sa stim ce inseamna sa fim credinciosi; El vrea sa ne incerce, sa ne faca sa intelegem maretia puterii Sale, punandu-ne in situatia de a lupta si de a intalni vrajmasi. El vrea ca noi sa stim ce inseamna a fi credincios in mijlocul dificultatilor. Daca umblam intr-un fel lumesc, nu putem fi un popor ceresc; acesta a fost pacatul Bisericii si Dumnezeu a lasat-o asa. Aceasta nu inseamna ca trebuie sa ramanem asa. Dumnezeu poate scoate bine din rau; caci din cauza necredinciosiei Biserici se afla ea intr-o stare lumeasca. Nu Dumnezeu a vrut aceasta, ci El a lasat-o in aceasta stare pentru a ne incerca, si pentru ca sa putem manifesta credinciosia Sa prin abtinerea de la tot ceea ce Dumnezeu a ingaduit totusi sa ramana (starea lumeasca a Bisericii, n.t.).
Daca Domnul a ingaduit ca dumnezeii straini sa ramana in Israel, nu era nicidecum ca poporul sa le slujeasca, ci pentru a incerca credinciosia poporului Sau prin a-i nimici (dumnezeii straini, n.t.). Or, credinta noastra se bazeaza pe puterea lui Dumnezeu, pentru a nu fi inselati de influenta idolilor.
Poporul nu se lupta numai cu atractiile raului, dar si cu puterea vrajmasului. Dumnezeu vrea ca noi sa invatam sa luptam. Fiti siguri ca Satan prezinta inaintea voastra munti care in aparenta sunt de netrecut; dar credinta recunoaste ca Dumnezeu este mult mai puternic decat acestea. A face pace cu Satan este un lucru ingrozitor ! Deci nu este bucurie ceea ce gasim in aceste imprejurari, ci lupta in care El ne sustine. Acest lucru ne poate surprinde uneori, si binecuvantarea ni se pare a fi mai degraba de cealalta parte a muntelui. Dar daca ne impotrivim lui Satan, el va fugi departe de noi. Din momentul cand suntem credinciosi si luptam impotriva vrajmasului, increzandu-ne in puterea lui Dumnezeu, acest vrajmas va disparea. Satan nu este doar infrant, ci el fuge. Asa vedem ca trebuie sa inceapa cariera noastra crestina, trebuie sa ne asteptam la lupta. Dumnezeu da mai intai bucurie sufletului, pentru a-l intari, dar el trebuie sa se astepte la lupta.
Apoi, daca am lasat sa patrunda vreun obicei, daca am permis in viata noastra vreo legatura care nu este dupa voia lui Dumnezeu, El ne va face sa simtim toata puterea acestor lucruri, prin care vom fi infranti si maltratati, si in final vom secera ceea ce am semanat. Dar, din clipa in care descoperim ca aceste lucruri vin de la vrajmas, sa avem curaj si sa luptam : Dumnezeu va fi cu noi. Vom avea biruinta. Vrajmasul va disparea si ne vom bucura de bucuria si pacea lui Dumnezeu. Astfel, propriile noastre necredinciosii sunt o ocazie pentru a se manifesta credinciosia lui Dumnezeu, cand, in harul Sau, ne va trezi si ne va aduce inapoi pe calea Sa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu