Translate

duminică, 17 mai 2020




                                        Meditatii de J. N. Darby - Judecatori 16:6-25
                                                                              - III -


     *    Mesager Evanghelic 1907


     Daca ne-am preocupa doar cu bucuria a ceea ce este Dumnezeu, nu ar mai fi necesar sa ramanem aici jos; dar noi avem in adancul inimilor noastre ceva care nu este descoperit, si Dumnezeu vrea ca sa-l descoperim. El vrea sa incerce credinta noastra pentru a face sa ne cunoastem mai bine, si de a face astfel ca incercarea sa se intoarca spre onoarea Lui. Exista un secret in comuniunea noastra cu Dumnezeu; acesta este sfintenia, o separare adevarata a sufletelor noastre pentru El, si aceasta separare presupune omorarea (sau, mortificarea) carnii. In plus, daca dorim sa dam marturie despre puterea lui Dumnezeu in mijlocul raului, trebuie neaparat sa fim intr-o relatie stransa cu acest Dumnezeu despre care dam marturie. Cel care este in noi este mai tare decat cel care este in lume. Trebuie sa aratam, nu inocenta carnii, ci puterea Duhului Sfant care stapaneste carnea.
     Samson a trait pe vremea jugului filistenilor, in timpul puterii vrajmasului, Samson era nazireu, separat pentru Dumnezeu; el nu a baut vin si a lasat sa-i creasca parul, aratand astfel ca el nu avea comuniune cu bucuriile acestei lumi. Puterea sa era permanenta; totusi, din cand in cand, Duhul a actionat in mod special prin el impotriva vrajmasilor. Viata lui nu a fost o viata de pace, ci de lupta.
     Si noi, de asemenea, trebuie sa imbracam armura lui Dumnezeu pentru a birui in ziua cea rea. Sunt momente cand crestinul merge in pace ca avand stapanire asupra vrajmasului; exista altele in care lupta este arpriga si unde, separat pentru Dumnezeu, el este chemat sa castige biruinta.
     Atat timp cat Samson a pastrat semnul separari sale, puterea lui, puterea lui Dumnezeu, nu l-a parasit. Avea aceeasi puetere. La fel este si pentru noi : sufletul cu adevarat separat are o putere care pare sa-i apartina si care se manifesta intotdeauna de aceeasi maniera. Prin puterea Duhului Sfant, Isus este dus in pustie pentru a fi incercat prin ascultare; mai tarziu, prin aceeasi putere, El a facut multe lucrari miraculoase.
     Nazireatul constant dadea putere, si cand se ivea ocazia, lucrurile care cereau aceasta putere se realizau fara greutate in viata lui Samson. Ele nu se realizau printr-un efort extraordinar de moment, ci printr-o putere obisnuita care, atunci cand se ivea ocazia, se manifesta fara dificultate.
     Vointa lui Samson nu era zdrobita; se poate vedea in toata viata lui. In primul moment, aceasta nu a facut sa-si piarda puterea; in ce-l priveste, secretul comuniunii nu era complet pierdut, si Dumnezeu putea sa-i dea inca putere si biruinta. Dar el a inceput sa intre in relatie cu o sursa de pacat. Dalila a pus stapanire peste inima lui; un timp i s-a impotrivit, si a mintit pentru a scapa; el evita astfel consecintele prezente ale pacatului, in loc sa stea complet departe de rau. Puterea lui nu a fost inca pierduta, dar el era deja in relatie cu pacatul, si a pierdut putin cate putin secretul comuniunii cu Dumnezeu. Cand Dalila a descoperit secretul, ea s-a indreptat impotriva lui Samson. Daca Satan reuseste sa ne separe de comuniunea cu Dumnezeu, intreaga noastra putere este pierduta.
     Samson avea obiceiul sa-si vada puterea (sau, sa-si etaleze, n.t.); el gandea ca  o va avea totdeauna si nu banuia ca Dumnezeu S-a retras de la el. Atunci cand era in comuniune cu Dumnezeu, el nu avea aceasta falsa siguranta; nu se gandea la sine si actiona dupa nevoi. Totul este pierdut, daca pierdem dependenta obisnuita de Dumnezeu. Samson a pierdut tot pentru ca avea iluzia ca puterea sa ii apartine. Consecinta a fost ca el a cazut in robia filistenilor.
     Raul a inaintat progresiv; afectiunea lui s-a indreptat catre altceva decat Dumnezeu, apoi comuniunea cu Dumnezeu este pierduta; dependenta stransa de El este rupta, si puterea lipseste chiar atunci cand ea este necesara. O practica indelungata de binecuvantare devine chiar o ocazie de a ne face sa pierdem aceasta dependenta, si de a ne alimenta cu iluzia ca este o anumita putere in noi. Samson isi pierduse deja parul, dar se credea inca puternic. Se ajunge sa se uite chiar nevoia de comuniune si, tocmai atunci cand puterea lipseste, nu simtim ca ea ne-a parasit.
     Aceasta este o atentionare solemna de a ne feri de orice ar putea sa ne indeparteze catusi de putin de Dumnezeu. Satan nu va ezita sa se laude cu decaderea unui crestin : "Dagon a dat pe vrajmasul nostru in mainile noastre !" Era o minciuna, dar lucrul acesta avea o aparenta de adevar. Faptul era ca Dumnezeu l-a parasit pe Samson. El a ramas orb.
     Sa pastram sentimentul dependentei noastre. Dumnezeu lucreaza prin om; El pregateste vasul pentru a pune acolo darul, dar daca gandim ca omul are importanta, nu Dumnezeu care a lucrat, totul este pierdut. In teorie, lucrul acesta este usor de inteles, dar trebuie sa-l simtim tot timpul. Daca ar fi printre noi mai multa dependenta adevarata de Dumnezeu, Dumnezeu S-ar manifesta de zece ori mai mult si ar raspunde mai des la credinta.
     Inca un cuvant, cele doua lucruri care ne dau putere sunt o separare in intregime pentru Dumnezeu si dependenta stransa de puterea si de credinciosia Sa.

                                              ..........................................................................      







        

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

aze