temelia si adevarul

                                    Meditatii  de J. N. Darby - Judecatori 1:21-36 ; 2:1;5
                                                                      - I -


     *     Mesager Evanghelic 1888

     Cartea Iosua contine relatarea implinirii promisiunilor facute lui Avraam. Fiii lui Israel au trebuit sa locuiasca in Egipt, apoi in a patra generatie sa revina in Canaan, caci nelegiuirea amoritilor nu ajunsese la apogeul ei (Gen. 15:16). Cananitii reprezentau lumea sub influenta lui Satan; lumea asupra careia Dumnezeu nu a rostit judecata decat atunci cand nelegiuirea ei a ajuns la cel mai inalt nivel.

     Cartea Judecatori este cartea necredinciosiei israelitilor, dupa ce Dumnezeu a tinut fata de ei promisiunile pe care li le-a dat prin Iosua. Aceasta necredinciosie are ca rezultat pedepsirea poporului prin natiunile pe care le-a lasat sa traiasca alaturi de ei; acestea i-au pradat pe israeliti, caci Dumnezeu i-a vandut in mainile vrajmasilor lor. Atunci Dumnezeu a ridicat lui Israel judecatori, pentru a-i elibera din mana celor care ii pradau.

     Cele cateva trasaturi pe care le-am vazut ne traseaza istoria omului de la inceput. De fiecare data cand Dumnezeu l-a asezat in binecuvantare, el sfarseste imediat dedandu-se la nelegiuire, si aceasta s-a intamplat si cu Israel dupa intrarea sa in Canaan. 

     Dar, dupa cum am vazut, Dumnezeu nu exercita o judecata definitiva decat atunci cand nelegiuirea a ajuns la maxim. Moartea lui Hristos este maximul nelegiuirii lui Israel, maximul nelegiuirii lumii. De aceea, hotararea este deja rostita, fara intoarcere, asupra lumii si asupra printului ei (Ioan 16:11). Daca lumea nu ar fi deja condamnata, Dumnezeu i-ar da o lege ca regula de umblare, asa cum a facut altadata cu Israel. Inainte de a-i condamna pe oameni, Dumnezeu a folosit toate mijloacele posibile pentru a lucra in inimile si in constiintele lor. Cand Dumnezeu le-a trimis pe profetii Sai, ei i-au omorat cu pietre; cand a trimis pe Fiul Sau, ei nu L-au ascultat, umplandu-L de batjocuri si rastignindu-L. Din acel moment lumea este judecata.

     Si acum, ce face Dumnezeu ? Executa El judecata Sa ? Nu, El lucreaza in har si trimite Evanghelia Sa. El anunta lumii vestea buna a impacarii; El impaca pe oameni, vrajmasii Sai, cu Sine Insusi, ii face copii ai Sai si ii scoate din lume, fiindca lumea este judecata. Este de mirare ca prietenia cu lumea este vrajmasie fata de Dumnezeu ? Daca ieri as fi vazut orasul Lausanne rastignindu-l pe tatal meu, astazi mi-ar fi imposibil sa ma insotesc sau sa fiu prieten cu acesti oameni. Evanghelia harului este singurul limbaj pe care crestinul il poate avea cu lumea. La inceputul cartii Fapte, ucenicii au inteles foarte bine aceasta noua situatie in care se gaseau, ca rezultat al crucii lui Hristos. Ei nu puteau sa fie prietenii marelui preot si ai conducatorilor poporului, dar ei le vesteau harul si indurarea lui Dumnezeu.

     Astazi, starea lumii este, de fapt, aceeasi ca atunci. Nimic nu s-a schimbat in principiile sale. Ceea ce este in lume, pofta ochilor, pofta carnii, mandria vietii, se gasesc la fel de bine astazi ca si atunci; si in plus, dovada a ceea ce este inima omului a fost aratat definitiv la cruce.

     Exista deci intre crestin si lume o bariera de netrecut. Dar vai ! in ce privesc afectiunile si obiceiurile noastre, suntem atat de des ai lumii ! Israel dorea destul de mult Canaanul, dar, in pustie, ii parea rau dupa cepele din Egipt. Pentru a avea cerul, trebuie sa biruim lumea si obiceiurile sale in imprejurarile in care ne aflam. Doar harul lui Dumnezeu si o viata noua ne pot da puterea necesara. Este in zadar ca sa dorim cerul, daca nu este in noi rabdarea, lucrata de Duhul lui Hristos, si aceasta hotarare care face sa scoata ochiul si sa taie mana dreapta. De multe ori trebuie rupte legaturile cele mai intime, si in aceasta, aprobarea lui Dumnezeu este singura care poate sa ne sprijine si sa ne fie suficienta. Dumnezeu, punandu-ne in relatie cu El, vrea ca sa rupem orice legatura cu lumea, caci lumea este judecata. Nu putem fi in acelasi timp in lume si in Hristos.

     Dumnezeu Si-a aratat deplina Sa putere in favoarea lui Israel, in tara Canaan. Zidurile Ierihonului au cazut. Fara indoiala, pacatul lui Acan, insusirea lucrului interzis, adica lucrurile lumii, a slabit pentru moment poporul, dar Israel a fost ridicat pentru a merge din biruinta in biruinta. Ori de cate ori  lupta cu vrajmasii sai, Domnul este cu el, si el este mai tare; vrajmasul este invins prin puterea lui Dumnezeu. Dar ce gasim in capitolul 1 din cartea Judecatori ? In loc sa se bazeze pe Domnul, israelitii ingaduiau paganilor sa traiasca impreuna cu ei; au facut legamant cu vrajmasii judecati. Dar Dumnezeu nu poate fi cu ai Sai cand ei s-au aliat cu ceea ce El a condamnat. Cand Biserica face concesii lumii, lumea o poate ajuta adesea, dar ea (Biserica, n.t.) devine roaba ei (a lumii, n.t.). Ea a pierdut sentimentul fericit al atotputerniciei lui Dumnezeu, si a cazut.

     La Ghilgal Israel a fost sfintit, pus deoparte pentru Iehova; Ingerul Domnului era acolo, si de acolo S-a a suit la Bochim. Bochim inseamna "bocet". Alianta crestinilor cu lumea duce la tristete si lacrimi. Domnul a scos pe Israel din Egipt si a implinit totul in favoarea sa; dar el nu a ascultat de glasul Sau. De ce a facut aceasta ? (2:2). Dumnezeu a lasat atunci pe cananiti sa locuiasca alaturi de Israel, ca o judecata pe care a rostit-o impotriva poporului Sau (v. 3). Dumnezeu nu ii poate recunoaste pe cei pe care Israel ii recunoaste; El nu poate sa dea sfintenia Sa lumii care L-a condamnat pe Fiul Sau.

     Inima israelitilor si-a pierdut increderea in Domnul; atunci ei au fost tratati asemenea vrajmasilor lor si de acum inainte nu mai erau in relatie potrivita cu Dumnezeu. Cine ingaduie langa el altarul unui dumnezeu strain, sa nu indrazneasca sa se suie la Ierusalim (1:21). Discernamantul si comuniunea cu Dumnezeu se pierd; chiar constiinta se impietreste si nu mai poate condamna raul. Atunci o tristete continua pune stapanire pe suflet, si aceasta stare este chiar binefacatoare, caci daca sufletul s-ar simti bine, ar insemna ca Duhul lui Hristos nu ar mai fi acolo.

     Dumnezeu lucreaza in noi, iar Satan in lume; daca facem aceasta distinctie, vom fi intotdeauna plini de putere. Deoarece am fost scosi din Egipt pentru a fi poporul lui Dumnezeu, trebuie sa luptam cu toate obiceiurile inselatoare ale lumii. Fie ca Domnul sa ne faca clarvazatori, prin prezenta Duhului Sau, pentru a discerne ceea ce este din lume si a ne separa. O simpla greseala de discernamant va arata ca ochiul nostru nu este simplu. "Voi nu sunteti din lume", le-a spus Isus ucenicilor Sai, "dupa cum Eu nu sunt din lume".