Ce spune Scriptura ? (Rom. 4:3)
                                                 - I -


     Raspunsuri (date de W.J.Lowe si apoi de catre Élie Périer) la intrebarile puse de cititorii revistei "Mantuirea lui Dumnezeu " intre anii 1873 si 1917

     1     Ce vrea sa insemne cuvantul : "In ziua cand vei manca din el, vei muri negresit" (Gen. 2:17) ? Cum este infatisata moartea aici ?

     Doua observatii ne vor ajuta sa intelegem despre ce este vorba aici : in primul rand, natura vietii de care se bucura Adam, si, in al doilea rand, responsabilitatea sub care era asezat si care corespundea relatiei sale cu Dumnezeu. Omul nu a fost creat precum animalele : in loc sa iasa din pamant ca fiinta vie, la cuvantul creator al lui Dumnezeu, el a fost intocmit din tarana pamantului si a "devenit un suflet viu" prin respiratia vietii pe care a suflat-o Dumnezeu in narile sale (Gen. 2:7). Or, aceasta "suflare de viata" constituie existenta eterna a sufletului. Referitor la trup, vedem la capitolul 3, versetul 22, ca Dumnezeu a intervenit pentru a impiedica pe om sa manance din pomul vietii si de a nu intra astfel pentru totdeauna, dupa cadere, intr-o existenta de vrajmasie fata de Dumnezeu.

     In ce priveste starea lui Adam inocent, voi cita cateva randuri din "Studii asupra Cuvantului" (J.N.Darby) :

     - "In gradina, cunostinta binelui si a raului nu a existat inca pentru primul nostru tata : ascultarea (abtinerea de la o fapta care nu ar fi fost nicidecum pacat, daca nu ar fi fost interzisa) a constituit, in ea insasi, testul care i-a fost impus. Aceasta nu era o interzicere a pacatului, nici obligatia impusa de a face binele ca la Sinai, cand binele si raul erau cunoscute".
     Acest lucru este foarte important. Vedem ca interzicerea de a manca din pomul cunostintei binelui si raului nu presupunea pacatul, care, de fapt, nu a existat inca. In aceasta, interzicerea contrasta cu legea lui Moise. Omul a fost pus la proba numai din punctul de vedere al ascultarii; fericirea lui se gasea in dependenta de Dumnezeu care l-a creat si care l-a inconjurat cu toate binecuvantarile. Ascultand de sarpe, care a trezit in inima lui o indoiala cu privire la suprema bunatate a lui Dumnezeu, el s-a lasat prada neascultarii, si pacatul a intrat in lume, si, impreuna cu pacatul, moartea (vezi Rom. 5). Relatiile omului cu Dumnezeu au fost rupte din acel moment. El nu a mai putut sa-L cunoasca pe Dumnezeu decat prin credinta, prin constiinta (pe care a dobandit-o mancand din pomul oprit), de indata ce aceasta ar fi trezita de harul divin. In primul rand, prin rostirea judecatii asupra sarpelui, Dumnezeu il face pe Adam sa intrevada ca va exista un Eliberator, ridicat din samanta femeii, care a fost cea dintai care a cazut in faradelege. Apoi, scotandu-l din gradina, Dumnezeu l-a imbracat cu haine din piele, care dau marturie despre moarte, imagine a eliberarii de starea lui de pacat, pe care Dumnezeu a prevazut-o pentru el, prin moartea unui Inlocuitor.
     Dar judecata rostita asupra lui Adam a fost in primul rand o judecata cu privire la pamant (Gen. 3:17-19). El va trebui sa munceasca din greu, sa manance painea cu sudoarea fruntii sale, pana se va intoarce in tarana de unde a fost luat; "caci", i-a zis, "tarana esti si in tarana te vei intoarce". Dumnezeu nu spune nimic despre o judecata a sufletului.
     In plus, oferind intotdeauna indicatiile necesare prin Cuvantul Sau pentru a forma si a intretine credinta, Dumnezeu a pastrat revelatia deplina cu privire la moarte si la judecata pentru venirea in aceasta lume a "semintei femeii", despre care Dumnezeu a vorbit inainte, Domnul nostru Isus Hristos. El "a desfiintat (sau "a anulat") moartea si a adus la lumina viata si neputrezirea, prin Evanghelie" (2 Tim. 1:10). El a vorbit, de asemenea, despre judecata si pedeapsa eterna pastrata pentru cei care nu-L cunosc pe Dumnezeu si care nu asculta de Evanghelie.
     In epistole, moartea este infatisata fie ca plata a pacatului (vezi, de exemplu, Epistola catre Romani 6:23), fie ca infatisand starea noastra morala fata de Dumnezeu (Efes. 2 ; Col. 2), unde este spus ca Dumnezeu ne-a trimis mantuirea Sa atunci cand noi eram "morti in greselile si in pacatele noastre".
     In Apocalipsa, cei care stau inaintea tronului mare si alb pentru a fi judecati, sunt infatisati ca "morti"; si judecata groznica de care au parte, este numita "a doua moarte".


     2     Care este "samanta sarpelui" despre care se vorbeste in Geneza 3:15 ?

     Intrebarea se refera doar la partea centrala a versetului, caci dupa ce se vorbeste ce se va intampla cu Hristos, gasim mentiunea despre sarpe insusi si nu despre "samanta" lui : "Tu ii vei zdrobi calcaiul", in timp ce este spus ca samanta femeii (Hristos) trebuie sa zdrobeasca capul sarpelui.
     Este scris despre Cain ca era "de la cel rau" si l-a ucis pe fratele sau (1 Ioan 3:12). Putin mai sus, in acelasi capitol, citim ca Fiul lui Dumnezeu S-a aratat ca sa nimiceasca lucrarile diavolului, precum si pentru a pune in lumina deplina deosebirea dintre cele doua familii, a lui Dumnezeu si a lui Satan. Mai mult, Domnul Isus, vorbind fariseilor care il respingeau pe El si invatatura Sa, le spune ca ei aveau de tata pe diavolul, si ca ei cauta sa implineasca lucrarile sale, si anume minciuna si crima. In zadar pretindeau ei ca sunt samanta lui Avraam, Isus le raspunde ca daca ar fi asa, ei ar face lucrarile lui Avraam (Ioan 8:39-44).
     Este deci evident ca prin samanta sarpelui, trebuie inteles cei care il asculta si care urmeaza caile lui, rod al unei vrajmasii neinduplecate fata de Dumnezeu. Sarpele, pentru a-si atinge scopurile, a cautat sa stabileasca o intelegere intre el si femeie, facand din ea complicele si victima sa, pentru a-L dezonora pe Dumnezeu prin cununa creatiei Sale (adica omul, n.t.). Dar Dumnezeu a vrut sa puna vrajmasie intre el si femeie, precum si intre "semintele" lor. Cele doua familii se disting in aceasta lume, (sau "iau fiinta", "apar", n.t.), oriunde adevarul gaseste o usa deschisa. Lumea intrega "zace in cel rau"; ea L-a urat pe Isus, L-a lepadat si L-a rastignit. Hristos si ai Sai nu sunt din lume; de aceea, spune Domnul : "va uraste lumea" (Ioan 15:19 ; 17:16). Lumea iubeste ce este al ei, dar Isus a venit pentru ca noi sa fim eleiberati de puterea intunericului si stramutati in Imparatia Sa (Col. 1:13). Fie ca sa aratam prin umblarea noastra ca suntem ai Lui !


     3     Trebuie sa-l vedem pe Melhisedec, care vine sa-l intampine pe Avraam, ca o aparitie a Domnului, sau doar ca o imagine sau un tip al lui Hristos ? (Gen. 14 ; Ev. 7).

     Intreg capitolul 7 din Epistola catre Evrei, luat in legatura cu citatul din Psalmul 110, arata ca istorisirea din capitolul 14 a cartii Geneza se refera la o persoana care a trait pe pamant in timpul lui Avraam. Ar fi suficienta o singura remarca, printre altele, pentru a stabili caracterul exceptional din acel timp : faptul ca trei sau patru urmasi imediati ai lui Noe traiau inca. Eber chiar a supravietuit lui Avraam. Totusi, oricat de interesante ar fi aceste detalii, nu trebuie sa ne oprim aici. Duhul Sfant, in epistola catre Evrei, nu se foloseste de anumite fapte dovedite cu privire la imparatul Salemului, ci de relatarea inspirata, care prezinta unul din tipurile cele mai remarcabile ale Celui care trebuia sa vina. Este scris ca Melhisedec a fost "asemanat Fiului lui Dumnezeu" (Ev. 7:3). Or, expresia "asemanat" se adapteaza in mod evident la istorisirea lui Moise. Dumnezeu a dat prin Duhul Sfant cuvinte precise prin care a vrut ca intalnirea cu Avraam sa fie descrisa. Aceste cuvinte ofera deci explicatia pasajului din psalm : "Tu esti preot pentru eternitate, dupa randuiala lui Melhisedec". Autorul epistolei nu se indeparteaza, nici nu cauta, in traditie sau in alta parte, pentru a completa istoria scurta a acestui om deosebit. Tot ceea ce stim despre el este cuprins in trei versete din Geneza; dar ele sunt suficiente pentru a infatisa destul de clar ceea ce inseamna preotia actuala a lui Hristos. Ele merg chiar mai departe, si indica ce va fi aceasta preotie , atunci cand Imparatia Sa va fi intemeiata in glorie pe pamant. Dar pentru noi, adevarul important este ca Isus, asezat la dreapta maretiei in locurile ceresti, este inca de acum preot pentru noi. Cel care a zis : "Sezi la dreapta Mea", a zis, de asemenea : "Tu esti preot pentru eternitate, dupa randuiala lui Melhisedec" 9Ps. 110:1, 4). Explicatia data in capitolul 7 din epistola catre Evrei ne face sa intelegem, in multe feluri, si importanta relatarii inspirate din Geneza, si caracterul preotiei valabile pentru noi in timpul alergarii noastre pamantesti. 


     4     Ce reprezinta inelul pus in nas de catre Rebeca si bratarile de pe mainile sale ? (Gen. 24:47)

     Inelul din nas si bratarile de pe maini faceau si inca fac parte din ornamentele femeilor din Orient. Trebuie remarcat ca in special femeile maritate erau cele care le purtau. Slujitorul lui Avraam dandu-i-le Rebecai arata ca el o considera ca logodnica lui Isaac. El a impodobit-o mai dinainte cu daruri de la sotul ei.
     Or, Isaac este o imagine a lui Hristos in inviere. Drept urmare, Rebeca ar fi o imagine a Bisericii pe care Duhul Sfant, reprezentat prin slujitor, o formeaza si impodobeste cu daruri ceresti, conducand-o prin pustie pana la intalnirea cu sotul ei.
     Ornamentele date Rebecai reprezinta deci aceste haruri, aceste binecuvantari, de care Biserica se bucura ca arvuna de ceea ce ea va poseda impreuna cu Hristos, cand El va mosteni toate lucrurile.
     Poate am putea spune ca inelul care stralucea pe fata Rebecai este o imagine a marturiei pe care Biserica, ca logodnica a lui Hristos, trebuie s-o dea despre Domnul ei. Datoria fiecarui crestin este de a recunoaste ca este al Lui, de a vesti virtutile Sale. Bratarile de pe maini face sa ne gandim la devotamentul in "tot ce gaseste mana ta sa faca" (Ecl. 9:10). Orice slujire a Bisericii este pentru Hristos, deoarece vine de la El. El Insusi a dat toate darurile (vezi Efes. 4:7-13). Dar nu trebuie insistat asupra detaliilor; trebuie sa fim cumpatati in toate lucrurile. Sa retinem sensul general al darurilor pe care slujitorul le-a facut Rebecai.


     5     Ce lectie putem invata din viziunea pe care Moise a vazut-o la Horeb ? (Ex. 3:2)

     Imprejurarile speciale in care Moise se gasea si slujba pe care Dumnezeu i-a randuit-o ne ajuta sa intelegem putin gandurile lui Dumnezeu. Dumnezeu l-a trimis sa scoata poporul Israel din robia cruda sub care el gemea in Egipt. Domnul nu a uitat dorinta lui Moise pentru a interveni pentru usurarea fratilor sai, cu patruzeci de ani mai inainte, atunci cand el avea, din punct de vedere omenesc, toate avantajele pentru a face eficace interventia lui. Favoarea de care el se bucura la curtea lui Faraon, - fiind crescut de fiica sa - cunostinta lui mare, forta lui fizica, dreptatea lui, intelepciunea mintii lui, toate il desemnau ca pe un om de la care se astepta lucruri mari. Poate chiar Moise a gandit ca propria lui capacitate si aptitudinile speciale il faceau potrivit de a fi eliberatorul. In orice caz, dreptatea intentiilor sale il puneau mai presus de orice banuiala, desi fratii lui nu l-au inteles.
     Dumnezeu a tinut cont de devotamentul sau, si de alegerea pe care el a facut-o de a se identifica mai degraba cu fratii lui oprimati decat sa se alipeasca de placerile de la curtea lui Faraon. Este scris despre el : "Prin credinta, Moise, cand s-a facut mare, a refuzat sa fie numit fiul fiicei lui Faraon, alegand mai degraba sa sufere raul cu poporul lui Dumnezeu, decat sa aiba placerea trecatoare a pacatului, socotind ocara lui Hristos mai mare bogatie decat comorile Egiptului" (Ev. 11:24-26). 
     Dar Moise a trebuit sa faca experienta ca Numele Domnului valoreaza mai mult decat toate pretentiile si decat orice avantaj omenesc. Primele sale eforturi au sfarsit printr-o fuga rusinoasa, si, timp de patruzeci de ani, a trebuit sa duca viata unui simplu  pastor in pasunile din Sinai, necunoscut si uitat. Astfel, s-ar parea ca toate avantajele exceptionale pe care le avea nu ar da niciodata cel mai mic rod. Moise avea nevoie in primul rand sa fie eliberat de el insusi, si de a intelege ce inseamna sa te increzi in Dumnezeu.
     In final, atunci cand vine momentul in care Dumnezeu il trimite in Egipt, nu se mai regaseste la el dorinta pe care o avea in tineretea lui. Dimpotriva, face tot felul de dificultati, chiar pana acolo de a-I cere lui Dumnezeu sa se foloseasca mai degraba de altcineva pentru realizarea unei lucrari atat de mari. Vai ! dupa cum s-a remarcat, ascultarea nu are valoare mare pentru inimile noastre slabe atunci cand nu este amestecata cu energia carnala (sau "fireasca", n.t.), pe care Dumnezeu nu o doreste. Moise a trebuit sa invete lectia lui si sa mearga pe drumul pe care Dumnezeu i l-a trasat. Nu un brat de carne, ci Dumnezeu Insusi era Cel care trebuia sa lucreze eliberarea poporului Israel, si Moise avea sa fie in Egipt mesagerul lui Dumnezeu inaintea marelui imparat. Domnul i-a zis : "Am vazut intr-adevar intristarea poporului Meu care este in Egipt si le-am auzit strigatul din cauza supraveghetorilor lor; pentru ca le cunosc durerile. Si am coborat ca sa-i scap din mana egiptenilor" (Ex. 3:7, 8).
     Moise avea deci nevoie sa invete cum este potrivit sa stea in prezenta lui Dumnezeu, si in acelasi timp care trebuie sa fie relatiile dintre un Dumnezeu sfant si un popor incarcat de faradelege, - razvratit din ziua in care Moise l-a cunoscut (Deut. 9:6, 7, 24). Aceste doua lucruri le-a invatat in rugul care ardea, dar nu se mistuia. Dumnezeu era acolo, Dumnezeul tatalui lui Moise, Dumnezeul stramosilor sai cu care El a facut legamantul. Era harul care se manifesta in favoarea poporului oprimat; dar Dumnezeu este un Dumnezeu al sfinteniei, si in prezenta Sa Moise a trebuit sa-si scoata sandalele, dupa cum a trebuit, de asemenea, sa-si ascunda fata. Dumnezeu era acolo ca un foc mistuitor, avand "ochii prea curati ca sa priveasca raul si nu Se poate uita la rautate" (Hab. 1:13) ; dar, in acelasi timp, El este un Dumnezeu Salvator care, nu ramane indiferent la intristarea poporului Sau, si care vrea dimpotriva sa implineasca in favoarea lui promisiunile pe care le-a facut parintilor sai. De asemenea, aceasta lectie dubla a harului si a sfinteniei divine a fost de atunci pentru Moise mobilul vietii sale si taria lui in momentele grele prin care avea sa treaca. Fie ca si noi, de asemenea, sa invatam implirea lor perfecta, la crucea Domnului nostru Isus Hristos.


     6     In imprejurarile descrise in capitolul 18 din Exod, Moise nu ar fi trebuit sa ceara sfatul lui Dumnezeu cu privire la recomandarea care i-a facut-o Ietro, preotul Madianului ?

     Cu siguranta, avem lectii de invatat cu privire la dependenta permanenta de Dumnezeu pentru fiecare credincios. I-a placut lui Dumnezeu sa ne dea istorisiri care fac sa se vada slujitorii lui Dumnezeu asa cum au fost ei. Oamenii ar fi facut din ei eroi care ar fi devenit obiecte de inchinare, cum s-a si intamplat. Dar Dumnezeu care vede totul si stie totul, vrea ca intreaga constiinta crestina sa fie exersata prin ceea ce este scris. Totusi, pentru cazul care ne preocupa, nu trebuie sa confundam capitolul 18 din Exod cu Numeri 11:10-29, unde Moise a simtit povara poporului prea mare pentru el. Imprejurarile erau cu totul diferite.
     Sa ne amintim, de asemenea, ce a zis apostolul : "Nicio profetie din Scriptura nu se interpreteaza singura" (2 Pet. 1:20). Aceasta inseamana ca trebuie privita ca facand parte din revelatia deplina pe care Dumnezeu ne-a dat-o, care se intinde dincolo de imprejurarile speciale de care este vorba (in cazul de fata, n.t.). Se poate citi un pasaj sau altul din punct de vedere moral; sau, se poate privi din punct de vedere profetic, ca o expunere a gandurilor lui Dumnezeu cu privire la viitor cand totul va fi implinit pentru gloria lui Hristos. Infatisat astfel, Exod 18 se refera la mileniu.


     7     Care este semnificatia celor doua pasari, a lemnului de cedru, a stacojiului si isopului, folosite la curatirea leprosului (Lev. 14:3-7, 49-53).

     Lepra, ca imagine, reprezinta aceasta activitate a naturii noastre cazute care manifesta un om pacatos, inaintea lui Dumnezeu, dar si intr-o masura in ochii altora. Dumnezeu vede inima, oamenii nu pot sa judece decat faptele exterioare, roadele intentiilor inimii. Leprosul trebuia sa ramana in afara taberei pana cand preotul putea sa constate vindecarea lui. Vindecarea corespundea cu judecata pacatului, care ne pregateste pentru recuperarea si bucuria relatiei noastre cu Dumnezeu, care decurge din lucrarea desavarsita a Mantuitorului. Dar trebuie ca aceasta judecata de noi insine sa fie profunda si simtita bine, si ca sufletul sa fie miscat de valoarea sangelui lui Hristos, care singur curateste orice pacat. Faptul acesta este reprezentat prin pasarea vie inmuiata in sangele celeilalte pasari injunghiate.
     Cele doua pasari luate impreuna indica moartea si invierea lui Hristos. Apa curgatoare (lit. "apa vie") ne face sa gandim la energia Duhului Sfant prin care Hristos S-a oferit lui Dumnezeu ca jertfa pentru pacat (Ev. 9:14). Cedrul si isopul reprezinta ceea ce este cel mai mare si ce este cel mai mic in creatie, vazute ca ceva care atrage privirile sau admiratia omului (1 Imp. 4:33). Stacojiul, folosit adesea ca un semn al regalitatii, face sa gandim la gloria omului. Astfel, tot ceea ce inalta inima pacatosului si il indeparteaza de adevarata smerenie si de pocainta dupa gandul lui Dumnezeu trebuie sa fie judecate in acelasi timp, - inmuiat in sangele varsat pentru curatirea pacatosului si cu care acesta este stropit.


     8     Care este intelesul expresiei "Chivotul legamantului Domnului" ?

     In capitolul 10 din cartea Deuteronom, versetele 1, 2, 5, Moise arata poporului Israel ca chivotul trebuia sa serveasca ca adapost pentru cele doua table de piatra, "tablele legamantului pe care l-a facut Domnul cu voi" (cap. 9:9). Gasim expresia pentru prima data in momentul cand fiii lui Israel au parasit muntele Sinai (Num. 10:33) si cand a inceput istoria calatoriei lor prin pustie pentru a merge in tara Canaan. Inaintea acestui moment, expresia obisnuita este "Chivotul marturiei". Dar cuvantul "marturie" se refera de asemenea la cele doua table de piatra pe care erau scrise cele zece porunci. Vezi Exod 31:18 ; 32:15 ; 34:29 ; si comp. 25:16, 21, 22, si 40:20.
     Exista un singur exemplu memorabil de folosirea termenului "Chivotul marturiei" dupa capitolul 10 din Numeri. Acesta este in Iosua 4:16, atunci cand preotii l-au trecut peste Iordan. In afara de aceasta exceptie, gasim de obicei  "Chivotul legamantului Domnului", sau expresii asemanatoare.
     Cuvantul "marturie" se refera la Dumnezeu si la intentia sa in darea legii; cuvantul "legamant", la popor si la responsabilitatea lor, responsabilitate pe care au acceptat-o in mod deplin (Ex. 24:3).


     9     Cum trebuie inteleasa "iertarea" din al saptelea an ? (Deuteronom 15)

     Intregul capitol pare a fi o dezvoltare a unui verset din Proverbe (19:17) : "Cine se indura de sarac imprumuta pe Domnul si El ii va reda ceea ce a dat". Si principiul este consacrat de Domnul atunci cand insista asupra starii inimii a celor care ii cer lui Dumnezeu sa le ierte pacatele : "Si ne iarta noua greselile (sau "datoriile") noastre, dupa cum si noi iertam celor care ne-au gresit... Caci daca iertati oamenilor greselile lor, si voua vi le va ierta Tatal vostru cel ceresc; dar daca nu iertati oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru nu va va ierta greselile voastre" (Mt. 6:12, 14, 15). Se poate deci trage concluzia ca principiul emis in capitolul 15 din Deuteronom are o mare insemnatate morala. In plus, detaliile oferite cu privire la punerea in practica a acestei legi, ne ajuta mult sa intelegem aplicatia, demonstrand partea pe care intelepciunea o are in exercitarea milei.
     Dumnezeu a vrut, fara indoiala, sa faca viata poporului Israel conforma cu propriile Sale ganduri in legatura cu sabatul de odihna , instituit la creatie, atunci cand "a vazut tot ce facuse; si, iata, era foarte bine".
     Sabatul era deci pentru israeliti, din partea lui Dumnezeu, nu doar o garantie ca ii va duce si ii va pazi in tara cea buna pe care le-a pregatit-o, ci chiar a vrut sa-i vada bucurandu-se de comuniunea Sa in toate detaliile vietii lor. Daca se bucurau pentru ei insisi de harul Sau, trebuia ca si ei sa actioneze dupa acest har in toate relatiile lor unii cu altii. Iata motivul "iertarii" din al saptelea an.
     S-a vestit "iertarea Domnului". Belsugul de binecuvantare din partea Domnului se revarsa atunci peste poporul Sau, fiecare trebuind sa depuna toate eforturile pentru a profita toti aceea, dintre fratii lor, care erau datori. Datoriile de la straini puteau fi solicitate, dar nu de la cei care apartineau prin nastere la poporul ales. In cazul in care "nu va mai fi niciun sarac in mijlocul tau", datoriile in sine nu prea mai averau motiv sa existe.
     Imprumutul pentru sarac, trebuia sa fie proportional cu nevoia in care el se afla (v. 8). Vedem astfel necesitatea de a actiona cu grija si cu intelepciune astfel ca ajutorul oferit sa fie potrivit cu imprejurarile. Imprumutul era "garantia", pentru ca constiinta datornicului sa fie tinuta treaza cu privire la responsabilitatea sa. Trebuia sa se dea o "garantie" (sau "gaj", n.t.) chiar daca se apropia anul iertarii, si in ciuda faptului ca iertarea putea sa faca din imprumut un dar, el nu putea fi cerut inapoi (vezi Neemia 10:31). "Garantia" este necesara pentru a nu uita importanta de a plati datoriile noastre (Rom. 13:8). 
           
    

                                                          Tineri din Scriptura
                                                                              - II -
                                             


     Brian Reynolds                                                                        dupa "Le Seigneur est proche"


     4     Tanarul rob egiptean

     "Si au gasit pe un egiptean in camp si l-au adus la David; si i-au dat paine si a mancat; si i-au dat apa si a baut" (1 Sam. 30:11).

     Aceasta a fost cea mai minunata zi din viata acestui tanar egiptean care era bolnav si pe care stapanul lui amalecit l-a parasit (v. 13) : oamenii lui David care i-au urmarit pe amaleciti si care luasera inapoi Ticlagul, gasindu-l "in camp", l-au adus la David si i-au dat paine si apa. El a prins putere.

     In Biblie, "campul" este o imagine bine cunoscuta a lumii, "veacul rau de acum" (vezi Mt. 13:38 ; Gal. 1:4). Istoria tanarului egiptean infatiseaza astfel imaginea omului pacatos "fara speranta si fara Dumnezeu in lume" (Efes. 2:12), dar putand gusta acum painea si apa vietii !

     Ei "l-au adus la David" : acesta este lucrul cel mai minunat care putea sa i se intample acestui tanar fara resurse. La multe secole dupa acest incident, citim istoria unui alt tanar numit Andrei. El a venit l-a fratele sau si i-a zis : "Noi am gasit pe Mesia". Apoi "l-a adus la Isus" (Ioan 1:41, 42). Aceasta a fost istoria miscatoare a nenumaratelor multimi de-a lungul secolelor : eram pierdut, dar acum am fost gasit (vezi Luca 15:32); eram orb, dar acum vad (vezi Ioan 9:25).

     David, imparatul uns, ratacea inca in pustiul Iudeii. In scurt timp, el avea sa se suie pe tronul care in mod legitim era al sau. El este aici o imagine a Domnului nostru Isus Hristos, Fiul lui David ! El a fost lepadat de ai Sai, dar ziua se apropie foarte repede cand Se va aseza pe tronul Sau - tronul lui David (Luca 1:32 ; Apoc. 3:21).

     Acum, in timpul lepadarii Sale, Hristos cheama pe pacatosii dintre natiuni (natiunile neiudaice) pentru a fi "un popor pentru Numele Sau" (Fapte 15:14).

     Acest tanar egiptea este o imagine izbitoare.

     "Si David i-a zis: Al cui esti? Si de unde esti? Si el a zis: Eu sunt un tanar egiptean, rob al unui amalecit, si stapanul meu m-a parasit, pentru ca m-am imbolnavit acum trei zile" (1 Sam. 30:13).

     David a pus aceasta intrebare acestui tanar egiptean care a fost parasit pe camp : "Al cui esti?". Acesta din urma da un raspuns sincer : "Eu sunt un tanar egiptean, rob al unui amalecit". Acest exemplu ne invata ca sinceritatea in ce priveste propria noastra stare este un punct decisiv in viata noastra, ca si in cea a fiecarui pacatos. O alta lectie de retinut, este ca o convertire la Hristos nu este reala decat daca ea se exprima verbal - trebuie sa recunoaste cu gura noastra pe "Isus ca Domn" (Rom. 10:9). Dumnezeu vede (sau "Isi gaseste placere", n.t.) "adevarul in omul dinauntru", si cu siguranta "din prisosul inimii vorbeste gura" (Mt. 12:34).

     Tanarul recunoaste ca a fost robul unui amalecit, care l-a parasit cand a cazut bolnav. Cu toti suntem robii unui stapan : sau il slujim pe Satan, sau Il slujim pe Hristos. Nu este cale de mijloc : nu exista decat doi stapani. Pavel arata clar atunci cand scrie ca noi suntem robi "fie ai pacatului, spre moarte, fie ai ascultarii, spre dreptate" (Rom. 6:16-20). Satan este un tiran nemilos, si cand a sfarsit cu cei pe care i-a inselat, ii paraseste, asa cum vedem ilustrat in istoria acestui tanar rob egiptean.

     Amalecitul a fost fara mila fata de robul sau egiptean, dar ce contrast cu David ! El a avut grija de tanar. El era un stapan bun, care se ingrijea de nevoile oamenilor sai. La porunca lui, cei care erau prea obositi pentru a cobori sa lupte, au primit aceeasi parte din prada la fel ca cei care au luptat (1 Sam. 30:24). Ce perspectiva pentru noi care am schimbat stapanul ! Este scris ca Hristos "va imparti prada cu cei puternici" (Is. 53:12). El a platit pretul pentru a ne rascumpara, dar El va imparti impreuna cu noi rezultatele biruintei Sale.

     5     David

     "Robul tau a ucis si pe leu si pe urs; si acest filistean necircumcis va fi ca unul dintre ei, pentru a batjocorit ostirile Dumnezeului celui viu" (1 Sam. 17:36).

     Viata lui David, atunci cand el era tanar pastor, nu s-a derulat fara incidente, dar aceste au fost productive. El a scapat turma tatalui sau atunci cand aceasta era amenintata de leu sau de urs (v. 34, 35). Fiecare slujitor al lui Dumnezeu trebuie sa fie antrenat si testat in scoala lui Dumnezeu inainte de a implini o sarcina mai mare, asa cum este scris : "Cine este credincios in foarte putin este credincios si in mult" (Luca 16:10).

     Nimeni nu stia despre faptele lui David ca pastor, el le-a pastrat pentru el. Dar imprejurarile l-au fortat sa spuna despre ele, deoarece Israel era intr-un necaz mare in fata campionului filistenilor. A existat un principiu foarte important in reticenta lui David de a divulga biruintele sale pana in acel moment : biruintele noastre ascunse se petrec intre noi si Dumnezeu, dar ele vor avea impact cand vor fi amintite la momentul oportun. Astfel, apostolul Pavel, timp de 14 ani, nu a spus niciodata ca el a fost "rapit in al treilea cer" (2 Cor. 12:2).

     Scopul slujirii crestine este de a hrani si conduce poporul lui Dumnezeu, dar fiecare pastor adevarat a fost format de Domnul inainte de a fi insarcinat sa aiba grija de turma Sa. In Psalmul 78, este spus cu privire la David : "El i-a pastorit dupa integritatea inimii lui si i-a condus cu iscusinta mainilor lui" (v. 72). David a invatat mult despre aceasta in slujba lui de tanar pastor. Integritatea morala personala, alaturi de aptitudinea practica de a se ocupa de altii, este de cea mai mare importanta pentru a hrani si conduce turma Domnului. Pe de alta parte, atunci cand David a fost chemat de Domnul, el era deja ocupat si credincios in detaliile privind activitatea familiala. El era credincios in "foarte putin", astfel Dumnezeu i-a incredintat cele mai mari responsabilitati. Fie ca aceasta sa fie o incurajare pentru cei care au pe inima sa hraneasca si sa conduca turma. "Luati seama deci la voi insiva si la toata turma in care v-a pus Duhul Sfant supraveghetori, ca sa pastoriti Adunarea lui Dumnezeu" (Fapte 20:28).

     "Si si-a luat toiagul in mana si si-a ales cinci pietre netede din parau si le-a pus in sacul de pastor pe care-l avea, in traista, si prastia lui era in mana lui" (1 Sam. 17:40).

     Ca tanar pastor, David stia cu siguranta sa manuiasca bine prastia lui. A avut, fara indoiala, multe ocazii de a o folosi in timpul lungilor zile petrecute pe campuri cu turma tatalui sau. Dar el nu s-a bazat pe experienta lui peentru a-l infrunta pe Goliat. El avea certitudinea, prin credinta, ca "lupta este a Domnului" (v. 47), si ca el merge sa-l intampine pe filistean "in Numele Domnului ostirilor" (v. 45).
     Luand cele cinci pietre netede din parau, David nu se baza pe niciun sfat sau resursa omeneasca. Aceste cinci pietre netede reprezinta Cuvantul lui Dumnezeu folosit cu puterea Duhului de catre cel care traieste intr-o dependenta totala de Dumnezeu. Atunci cand Satan L-a ispitit pe Domnul Isus, el a fost invins prin Scripturile citate de catre Domnul. Este interesant de notat ca in acest conflict cu diavolul, Domnul a citat numai pasaje din Deutoronom, si niciunul din alta carte a Pentateuhului (cele cinci carti ale lui Moise). El nu S-a folosit decat de o piatra neteda si a pastrat pe celelalte patru de rezerva pentru o alta zi.
     David a refuzat din nou sa foloseasca resursele omenesti atunci cand i-a inapoiat lui Saul armura sa si tot ceea ce el i-a oferit, deoarece nu le "incercase niciodata" (v. 39). El i-a spus cu indrazneala lui Goliat : "Nu prin sabie, nici prin sulita salveaza Domnul... si El va va da  in mana noastra" (v. 47).
     Aceasta lectie se aplica si noua astazi : "Armele luptei noastre nu sunt firesti (sau "carnale"), ci puternice, potrivit lui Dumnezeu" (2 Cor. 10:4). Lupta noastra nu este carnala, ci spirituala. Prea adesea credinciosii se lupta impotriva oamenilor de-o maniera carnala, si nu sunt constienti ca in spatele conflictului, sunt de fapt puteri spirituale care actioneaza. Implicarea in politica lumii pentru a atinge rezultate spirituale este o manevra inutila care dezonoreaza pe Dumnezeu. Fie ca noi sa ne angajam in batalia spirituala  cu puterea Cuvantului lui Dumnezeu si numai in Numele lui Isus Hristos.

     "Si David a alergat si a stat pe filistean si i-a luat sabia si a scos-o din teaca si l-a ucis si i-a taiat capul cu ea. Si, cand au vazut filistenii ca viteazul lor a murit, au fugit" (1 Sam. 17:51).

     Propria sabie a lui Goliat este aceea pe care David a folosit-o pentru a-l omori rapid pe uriasul filistean ! Actiunea lui David implinita cu arma uriasului este o ilustratie minunata a modului prin care Hristos, "prin moarte", l-a facut fara putere "pe cel care avea puterea mortii, adica pe diavolul" (Ev. 2:14). Datorita pacatului omului, Satan avea puterea mortii, dar Domnul Isus a devenit Om pentru a ne smulge de sub puterea lui si a ne da viata. Pentru aceasta, a trebuit ca El Insusi sa intre in moarte : El "a fost facut cu putin (sau "pentru putin") mai prejos decat ingerii datorita mortii pe care a suferit-o... astfel incat, prin harul lui Dumnezeu, El sa guste moartea pentru fiecare (sau "pentru tot") (Ev. 2:9).
     La fel ca fiii lui Israel inaintea lui Goliat, toti oamenii se aflau sub puterea si frica de moarte pana la aceasta biruinta decisiva a Domnului Isus; El i-a eliberat "pe toti aceia care, prin frica de moarte, erau supusi robiei toata viata lor" (Ev. 2:15 ; vezi Rom. 5:12). Pentru cel credincios moartea nu mai este un vrajmas, ea face parte acum din lucrurile care sunt "ale noastre" (1 Cor. 3:22). Intr-un anumit sens, moartea apartine credinciosului. Dupa ce Hristos a purtat judecata noastra pe cruce, cand un credincios moare, acesta nu mai este judecat pentru pacatul sau. Moartea, pentru noi acum, este pur si simplu cea care ne duce spre glorie.
     David se intoarce la Saul , "cu capul filisteanului in mana" (1 Sam. 17:57). Cand Ionatan - si el de asemenea, un tanar - il vede pe David, "l-a iubit ca pe sufletul sau" (1 Sam. 18:1). Ionatan i-a dat lui David mantia sa de fiu de imparat, "si hainele sale, pana si sabia sa si arcul sau si braul sau" (v. 4). Frumoasa imagine  a atasamentului unui credincios fata de Acela pe care L-a descoperit ca Mantuitor al sau si pe care apoi Il recunoaste ca Domnul sau ! Apostolul Pavel va putea sa zica : "Pentru ca dragostea lui Hristos ne constrange, noi judecand aceasta: ca, daca Unul a murit pentru toti, toti deci au murit; si El a murit pentru toti, pentru ca cei care traiesc sa nu mai traiasca penrtru ei insisi, ci pentru Cel care pentru ei a murit si a inviat" (12 Cor. 5:14, 15)


     6     Iosif

     "Si Israel iubea pe Iosif mai mult decat pe fratii sai... si i-a facut o haina pestrita" (Gen. 37:3).

     Iosif avea aproximativ 17 ani atunci cand i-a fost data haina pestrita. Ea il distingea in mod public ca fiind "despartit de fratii sai (sau "pus deoparte", lit. "nazaritean")" (Gen 49:26). El era al unsprezecile fiu al lui Iacov si penultimul. Ruben era intaiul-nascut, dar el sa descalificat de drepturile legate de aceasta pozitie din cauza purtarii sale stricate si a imoralitatii sale socante. Pentru acest motiv, dreptul de intai-nascut al familiei a fost transmis lui Iosif. "Dreptul sau de intai-nascut" ii dadea o responsabilitate asupra chestiunilor familiale, si el primea o parte dubla de mostenire (1 Cr. 5:1, 2).
Aceste fapte si dragostea speciala pe care Iacov o avea pentru fiul sau ar fi fost sursa geloziei si a urii fratilor lui Iosif. Favoritismul pe care parintii il arata fata de un copil poate avea o influenta nefasta asupra celorlalti copii.
     Vedem ca disfunctionalitatile in viata de familie a lui Iacov au inceput inca de la inceputul vietii sale conjugale. El a iubit-o pe Rahela, dar Laban, tatal Rahelei, l-a obligat sa se casatoreasca cu Leea, sora Rahelei, inainte de a o lua pe Rahela ca cea de-a doua sotie (Gen. 29:30). Ca o consecinta a favoritismului conjugal, fiii Leei au crescut alimentati de o ranchiuna profunda fata de Iosif. Cand sora lor Dina a fost dezonorata, Levi si Simeon au reactionat de-o maniera foarte violenta (Gen. 34).
     Neluand seama la gravele anomalii care se dezvoltau in relatiile sale familiale, Iacov a trebuit sa secere, in anii ce au urmat, ceea ce el a semanat (vezi Gal. 6:7). Dumnezeu, totusi, in suveranitatea Sa plina de har, a putut sa intoarca toate circumnstantele acestei case spre propria Lui glorie si pentru binecuvantarea unui mare numar (Gen. 50:20).
     Iosif s-a aratat in mod personal vrednic de favoarea speciala care i-a fost acordata. Caracterul sau remarcabil si imprejurarile din viata lui au facut din el un tip (imagine simbolica) dintre cele mai complete a Domnului nostru Isus Hristos.


     7     Iosua

     "Domnul vorbea cu Moise fata in fata, cum vorbeste un om cu prietenul sau. Si se intorcea in tabara; dar slujitorul sau, Iosua, fiul lui Nun, un tanar, nu iesea dinauntru cortului" (Ex. 33:11).

     Iosua a trait o viata de slujire pentru Dumnezeu si pentru poporul Israel, o viata lunga si bogata in evenimente. Cei 110 din viata sa se intind de la eliberarea fiilor lui Israel din Egipt din timpul Exodului, pana la cuceririle lor victorioase din Canaan. Ca si conducator militar, el a castigat numeroase victorii si, impreuna cu Caleb, au fost singurii din cele douasprezece iscoade care au istorisit bine despre tara. Dupa moartea lui Moise, Iosua a devenit unul din conducatorii cei mai respectati din istoria lui Israel.
     Cum se poate explica un astfel de succes neintrerupt si o astfel de victorie spirituala ? Raspunsul nu se gaseste in talentele sale naturale sau in sansa lui, ci in faptul ca el era plin de Duhul. Aceasta era cheia pentru Iosua si ea este la fel si pentru noi. Dumnezeu Insusi este cel care a vorbit despre acest caracter important al lui Iosua : "Ia pe Iosua, fiul lui Nun, barbat in care este Duhul" (Num. 27:18). Si din nou, la sfarsitul vietii lui Moise, aceeasi marturie este data in Scriptura : "Iosua, fiul lui Nun, era plin de duhul intelepciunii, pentru ca Moise isi pusese mainile peste el" (Deut. 34:9).
     Cum se face ca Iosua era atat de plin de Duhul Sfant ? Doua lucruri caracterizeaza tineretea lui : legatura sa stransa cu Moise si faptul de a ramane in mod obisnuit in prezenta Domnului. Ca tanar, el locuia "in cort' si era permanent cu Moise, omul lui Dumnezeu. Contactul cu Hristos si comuniunea zilnica cu Dumnezeu sunt absolut indispensabile daca vrem sa avem vreo speranta de a obtine o biruinta constanta in viata crestina, prin faptul ca suntem plini de Duh. Inca de tanar, Iosua avea obiceiuri evlavioase si aceasta ar trebui sa ne serveasca tuturor ca model.


     8     Tinerii lui Boaz

     "Ochii tai sa fie pe ogorul care se secera si mergi pe urmele lor. N-am poruncit eu slujitorilor (sau "tinerilor") sa nu te atinga? Si, daca-ti este sete, du-te la vase si bea din ce scot slujitorii (sau "tinerii") " (Rut 2:9).

     Boaz a incurajat-o pe Rut, care aduna spice de pe ogoarele sale, sa mearga la vase si sa bea "din ce scot tinerii". In aceasta miscatoare scena, tinerii scot apa din fantana pentru a o pune in ulcioare. Ei sunt o imagine a celor carora Domnul le-a dat daruri pentru a expune Cuvantul lui Dumnezeu si pentru a aduce inviorare pentru credinciosi. Lucrul acesta a fost adevarat in istoria Bisericii. Cand Domnul i-a chemat, apostolii erau cu totii tineri, avand probabil in jur de  douazeci de ani. Lucrul acesta este adevarat pentru marile treziri care au avut loc de-a lungul istoriei Bisericii. Cei care erau in fruntea acestor miscari, au fost chemati de Domnul atunci cand erau tineri.
     In sens spiritual, expresia "tineri" nu are nimic a face cu varsta fizica. Ea evoca pe cei care, oricare ar fi varsta lor, si-au consacrat energia pentru a inviora pe poporul lui Dumnezeu. Astfel de persoane si-au consacrat viata pentru "rugaciune" si pentru "slujirea Cuvantului" (Fapte 6:4). Apostolul Ioan descrie astfel ceea ce ii caracterizeaza pe tineri : "V-am scris, tinerilor, pentru ca sunteti tari, si Cuvantul lui Dumnezeu ramane in voi, si l-ati invins pe cel rau" (1 Ioan 2:14).
     Boaz este stapanul ogorului sau; el a pus pe tineri sa-i lucreze ogorul, dupa cum i se parea potrivit. Ce imagine frumoasa a Domnului nostru, inaltat la cer, care a dat "daruri" (care sunt oameni) pentru "desavarsirea sfinilor" (vezi Efes. 4:10-12) ! Boaz a poruncit tinerilor sa nu se atinga de Rut si sa nu-i faca nicio observatie cand ea va aduna spice dintre snopi (v. 9, 15). Cat este de important ca cei care invata pe credinciosi sa fie atenti si blanzi, si ca ei sa aiba grija de suflete ca sa nu dea o imagine gresita despre  Stapanul ogorului !


     9     Saul din Tars

     "Si martorii si-au pus hainele la picioarele unui tanar numit Saul" (Fapte 7:58).

     Saul din Tars a fost "educat la picioarele lui Gamaliel" (Fapte 22:3), un mare invatator al legii. El apartinea de ramura cea mai stricta a sectei fariseilor, si era foarte mandru cu stramosii sai evrei (Fapte 26:5 ; Filip. 3:5). Toate acestea l-au dus pe o cale de persecutie violenta  si de ura impotriva celor care-L marturiseau pe Isus ca Mesia. Atitudinea lui era implinirea cuvintelor profetice ale lui Isus : omorand pe ucenici, astfel de prigonitori gandeau chiar ca "implinesc o slujba pentru Dumnezeu" (Ioan 16:2 ; vezi Gal. 1:13 ; Filip. 3:6). Asa era Saul din Tars !
     Cu inima plina de violenta, Saul mergea spre Damasc cu scopul de a-i aresta pe credinciosi. Dintr-o data, este arestat el insusi de catre Domnul Isus, care i-a zis : "Saule, Saule, pentru ce Ma persecuti?" (Fapte 9:4). Ce impact a avut acest glas si "marea lumina, venita din cer" (Fapte 22:6), asupra acestui fariseu inteligent, dar religios pana la fanatism ! Persecutandu-i pe ucenicii lui Isus din Nazaret, Saul persecuta pe Domnul gloriei ! Atunci a realizat el unitatea intima dintre Domnul si ai Sai, si aceasta a influentat puternic invatatura lui ulterioara : credinciosii sunt madulare ale trupului lui Hristos si uniti cu Capul lor care este in cer. Mai tarziu, Pavel numeste aceasta invatatura "taina lui Hristos" (Efes. 3:4).
     Tanarul Saul era plin de ravna pentru religia parintilor sai. El avea o mare "ravna pentru Dumnezeu, dar nu potrivit cunostintei" (Rom. 10:2). El a avut un rol mare in moartea lui Stefan, caci martorii si-au pus hainele la picioarele sale. O data mantuit, energia lui nu a slabit. Dar ea era acum centrata pe predicarea Evangheliei harului lui Hristos, care aduce mantuire.
     Putem trage aceasta lectie : ravna este un lucru bun daca scopul ei este dupa gandul lui Dumnezeu si daca ne lasam condusi de Duhul Sfant.

                   .............................................................................................................................     

                                                     Tineri din Scriptura
                                                                        - I -
                                             


     Brian Reynolds                                                                        dupa "Le Seigneur est proche"


     1     Marcu

     "Si un tanar Il urma, cu o invelitoare de in aruncata pe trupul gol; si ei l-au apucat; dar el, lasand invelitoarea de in in urma, a fugit gol" (Mc. 14:51-52).

     Unii sunt uimiti sa vada aceasta relatarea in Evanghelia dupa Marcu, in timp ce ea nu figureaza in alte evanghelii. Totusi, multi eruditi ai Bibliei cred ca relatarea despre acest "tanar" este, de fapt, autobiografica. Marcu ar fi inserat-o in Evanghelia sa ca o imagine a lui insusi, evocand astfel de-o maniera originala inceputul carierei sale in marturia crestina, asa cum o gasim in Fapte. Reputatia lui in adunare ar fi fost aceea a unuia care da inapoi cand lucrurile se complica. Prin harul lui Dumnezeu si cu trecerea timpului, aceasta reputatie se va schimba, si totusi, dupa multi ani dupa episodul din Ghetsimani (v. 32), Marcu aminteste acest incident ca o imagine onesta a ceea ce era caracterul lui natural.

     Marcu era, se pare, dintr-o familie evlavioasa si instarita. Intr-adevar, mama lui, Maria, a putut sa puna la dispozitia adunarii o casa destul de mare pentru a se tine acolo o strangere de rugaciune (Fapte 12:12). Una din rudele cele mai apropiate era un barbat numit Barnaba, un levit devenit crestin, si care era devotat Domnului si intereselor Sale (Col. 4:10 ; Fapte 4:36). Putem deduce din aceste fapte ca Marcu a crescut, fara nicio indoiala, in conditii privilegiate, atat materiale cat si spirituale.

     Dar astfel de privilegii nu sunt garantia unui succes spiritual si nu ne califica pentru a fi gata sa-L slujim pe Domnul Isus. Judecata de sine este o necesitate pentru orice slujitor al lui Dumnezeu; ea merge intotdeauna impreuna cu maturitatea spirituala. Cu toate acestea, citim ca deja in prima lor calatorie misionara, Barnaba si apostolul Pavel l-au luat pe Marcu impreuna cu ei (Fapte 12:25). Nu se stie care a fost originea acestei decizii, dar se poate ca Barnaba sa discearna o stare spirituala promitatoare la ruda lui mai tanara. Or, in lucrarea Domnului, este important de a nu o lua inaintea Domnului si de a nu ne lansa in slujba atunci cand nu am fost trimisi. Marcu a trebuit sa invete acesta lectie intr-un mod dureros.

     "Barnaba isi propunea sa-l ia cu ei  si pe Ioan, numit Marcu; dar Pavel considera ca nu este bine sa-l ia cu ei pe acela care ii parasise din Pamfilia si nu mersese cu ei in lucrare" (Fapte 15:37-38).

     Atunci cand Barnaba si Pavel au inceput prima lor calatorie misionara, ei l-au luat pe Marcu, un frate tanar, impreuna cu ei. Dar, pe parcursul acestei prime misiuni, Marcu i-a parasit dintr-o data pe apostoli si s-a intors acasa. Dorinta lui de a-L sluji pe Domnul poate a fost sincera, dar sinceritatea singura nu ne pregateste pentru greutatile vietii de misionar. A calatori impreuna cu Pavel implica  expunerea la multe situatii periculoase, si de a fi gata la "pierderea vietii" (Mt. 16:25).

     Acum ca a doua calatorie misionara este pe punctul de a incepe, Barnaba sugereaza sa-l ia din nou pe Marcu cu ei. Aceasta idee a produs, din nefericire, un conflict intre cei doi slujitori ai lui Dumnezeu. Daca Barnaba este gata sa ofere o noua ocazie nepotului sau, Pavel nu vrea sa-si asume riscul de a lua cu ei pe unul predispus sa fuga dinaintea greutatilor; el refuza deci ca Marcu sa-i insoteasca in aceasta noua misiune.

     Acest dezacord a produs o disputa intre Pavel si Barnaba, pana acolo incat s-au despartit. Adesea, o incercare profunda este un test care descopera  starea noastra spirituala reala ca si slabiciunile noastre de caracter. Incercarile nu produc o stare de duh, ci ele il manifesta, cum este cazul aici pentru acesti doi slujitori.

     Aceasta criza trebuie sa fi apasat greu asupra lui Marcu : el era cauza acestui dezacord ! Dar ea, de asemenea, poate a marcat o cotitura in viata lui, fiind tocmai ceea ce avea nevoie pentru a face un nou inceput cu Domnul, dupa cum vom vedea in continuare.

     "Numai Luca este cu mine. Ia-l pe Marcu si adu-L cu tine, pentru ca imi este folositor pentru slujba" (2 Tim. 4:11).

     Ultima mentiune despre Marcu in Fapte se gaseste la sfarsitul capitolului 15 : "Barnaba, luand cu sine pe Marcu, a plecat cu corabia spre Cipru" (v. 39). Aproape 20 s-au scurs de cand Marcu a parasit campul misionar, atunci cand Pavel ii cere lui Timotei sa-l aduca cu el. Nu stim ce s-a intamplat in acest timp, dar cu siguranta ca Barnaba i-a servit de ghid spiritual si l-a incurajat.

     Fara indoiala, Marcu a fost adus la Hristos prin apostolul Petru (vezi 1 Pet. 5:13). El a inceput bine, dar a intervenit descurajarea atunci cand a parasit lucrarea in Pamfilia. Reputatia lui in adunari a avut, fara indoiala, de suferit atunci cand stirea s-a raspandit. Pavel, facand aluzie la aceasta, le-a scris colosenilor : "Va saluta Aristarh... si Marcu, varul (sau "nepotul") lui Barnaba, despre care ati primit porunci (daca va veni la voi, primiti-l!)" (Col. 4:10). Pavel le-a vorbit de Marcu si poate ca vor ezita sa-i arate incredere intr-o slujire in lucrarea Domnului, temandu-se ca va renunta daca apare vreo dificultate ? Cat de minunat este sa-l vedem pe apostolul Pavel, scriind din inchisoare, recomandand cu caldura acum pe Marcu pentru lucrare ! Este evident ca cei care au cunoscut situatia lui au remarcat schimbarea si cresterea spirituala a acestui tanar ucenic.

     In 2 Timotei, citim ca Pavel era la Roma, asteptand sa fie executat. Crestinii din Asia l-au parasit, dar mai erau unii care au ramas langa el. Referitor la Marcu, el scrie de-o maniera miscatoare lui Timotei : "Adu-l cu tine, pentru ca imi este folositor pentru slujba". Marcu isi va continua apoi slujba sa scriind Evanghelia care ii poarta numele. Slujitorul nefolositor, a devenit folositor, a primit inspiratie ca sa scrie Evanghelia care a descris pe Slujitorul desavarsit. Tanarul care a fugit in Ghetsimani sta acum cu tarie alaturi de Pavel inaintea unei persecutii cumplite. 

     2     Timotei

     "Dumnezeu nu ne-a dat un duh de timiditate, ci de putere si de dragoste si de chibzuinta" (2 Tim. 1:7).

     Timotei a fost crescut de o mama si o bunica, iudeice, evlavioase (2 Tim. 1:5). Sub influenta evlaviei lor s-a familiarizat din copilarie  cu Scripturile Vechiului Testament (cap. 3:14, 15). Dar, a cunoaste Biblia nu poate sa ne mantuiasca, si aici lucrarea apostolului Pavel a facut ca Timotei sa vina la credinta care mantuieste in Hristos. Pavel il numeste de fapt "adevaratul meu copil in credinta" (1 Tim. 1:2). Timotei a devenit un ucenic al lui Pavel si, de asemenea, insotitorul sau de lucrare in misiunea crestina. Apostolul a vegheat deci cu mult interes la starea spirituala buna a tanarului sau ucenic. Uneori, putem fi orbi cu privire la defectele noastre naturale si la slabiciunile noastre de caracter. Dumnezeu sa fie binecuvantat ca avem sfatuitori evlaviosi care, nu doar ca isi dau seama de inclinatiile noastre, dar ni le arata cu blandete si propun solutii spirituale. Timotei era in mod natural timid, si uneori aceasta timiditate antrena o adevarata teama. Apostolul Pavel si-a dat seama de aceasta inclinatie la copilul sau preaiubit in credinta.

     Pavel era in inchisoare, judecat de Cezar, si gata a fi executat. El i-a scris lui Timotei : "Deci nu te rusina de marturia Domnului nostru, nici de mine, intemnitatul Sau" (2 Tim. 1:8). Era periculos sa te asociezi cu apostolul, si multi crestini l-au parasit. Pavel ii aminteste lui Timotei de darul de har pe care Dumnezeu i l-a dat, si aduga : "Caci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de teama". Ramanerea in cunostinta dragostei lui Dumnezeu in Hristos ne da biruinta asupra fricii : "In dragoste nu este frica, ci dragostea desavarsita alunga frica" (1 Ioan 4:18). Sunteti plini de frica ? Atunci incalziti-va la soarele dragostei lui Hristos, caci "El ne-a iubit intai" (v. 19), si amintiti-va, de asemenea, ceea ce Pavel le-a spus romanilor : "Daca Dumnezeu este pentru noi, cine este impotriva noastra?" (8:31).

     "Daca va veni Timotei, vedeti sa fie fara frica intre voi, caci el lucreaza lucrarea Domnului, ca si mine" (1 Cor. 16:10).

     Dupa cum am spus mai inainte, Timotei era caracterizat de frica si timiditate. Sursa acestei frici  nu era in Dumnezeu, caci "Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frica, ci de putere, de dragoste si de chibzuinta" (2 Tim. 1:7). De la Dumnezeu putem primi taria, puterea Lui este intotdeauna la dispozitia noastra pentru a face fata la tot ceea ce El pune inaintea noastra, precum si "dragostea desavarsita" care "alunga frica" (1 Ioan 4:18). Un duh de chibzuinta este, de asemenea, ceea ce ne da Dumnezeu : un duh linistit, obisnuit sa se increada in mod simplu in El. Este ceea ce Domnul Isus Insusi a manifestat in incercarile cele mai profunde, si aceasta vedem si la cei care au umblat foarte aproape de El.
     Dar frica poate sa se manifeste in situatii neasteptate. Pavel a trebuit sa le scrie credinciosilor din Corint : "Daca va veni Timotei, vedeti sa fie fara frica intre voi, caci el lucreaza lucrarea Domnului, ca si mine". Un tanar slujitor al Domnului poate sa se teama sau sa tremure la gandul de a se adresa la ascultatori care vor schimba comentarii critice cu privire la el. Era si cazul lui Timotei cand avea in vedere sa-si exercite slujba sa printre corinteni. Acestia aveau obiceiul sa asculte, cu o ureche critica, invataturile lui Apolo sau a altor slujitori (vezi 1 Cor. 1:12). Ei l-au criticat uneori chiar pe apostolul Pavel insusi ! Pot exista adunari, si in zilele noastre, unde fratii tineri au retineri in a se exprima, de teama fratilor mai in varsta foarte critici. De asemenea, se poate intampla ca teama lor sa nu fie justificata, dar ca ea sa fie totusi foarte prezenta in inimile lor.
     Pavel a inteles aceasta si a anticipat modul in care Timotei va fi primit. El s-a asigurat ca fratii din Corint au inteles ca Timotei lucra lucrarea Domnului, si ca ei puteau astfel sa-l sustina in slujba lui. Dorim ca sa fie mai multi pastori gata de a incuraja pe ucenicii mai tineri si de a alunga temerile lor. Fie ca fiecare dintre noi sa ne abtinem de a critica, ci sa stim mai degraba sa manifestam "bunatatea" (Gal. 5:22).


     3     Eutih

     "In prima zi a saptamanii, noi fiind adunati sa frangem painea, Pavel a stat de vorba cu ei, urmand sa plece a doua zi; si a prelungit cuvantul lui pana la miezul noptii" (Fapte 20:7).

     Un lucru interesant al acestei istorisiri din Fapte 20 este ca ne ofera o privire asupra vietii dintr-o adunare tanara din Noul Testament. Luca prezinta detaliile simple care, inca si astazi, sunt pline de prospetime si stralucire.
     Apostolul Pavel si insotitorii sai au stat sapte zile in cetatea Troa din provincia romana Asia Mica, adica Turcia de astazi. Ei au ramas o saptamana intreaga pentru a incuraja credinciosii prin invatatura Cuvantului lui Dumnezeu si pentru a participa impreuna cu ei la Cina Domnului.
     Aceasta relatare arata ca era obiceiul primilor crestini de a se aduna pentru a-si aminti de Domnul duminica, "prima zi a saptamanii". De asemenea, il vedem pe Pavel discutand cu ei si invatandu-i in aceeasi zi. Un lucru reiese in mod clar : credinciosii din Troa aveau foame dupa Cuvantul lui Dumnezeu. Era posibil ca Pavel sa nu-i mai vada niciodata pe acesti scumpi credinciosi si voia sa le transmita "tot planul lui Dumnezeu" (vezi v. 27). Asa ca el a predicat pana la miezul noptii.
     A existat o astfel de dorinta de a auzi invatatura Bibliei chiar si astazi pe campurile de misiune, unde noii convertiti au stat jos timp de mai multe ore, tocmai pentru a intelege mai profund invataturile Scripturii. Avem noi astazi aceeasi sete de a-l asculta pe Dumnezeu sa ne vorbeasca din Cuvantul Sau ?
     Luca ne spune, de asemenea, ca era un tanar care il asculta pe Pavel in seara aceea. Desi obosit, el a venit la strangere. Daca ar fi ramas acasa, nu ar fi avut parte de binecuvantarea care i-a fost rezervata prin indurarea Domnului. Fie ca Duhul Sfant sa puna in inimile noastre o dorinta mare de a sta la picioarele Invatatorului si de a asculta cu atentie Cuvantul Sau.

     "Si un tanar cu numele Eutih, stand pe fereastra, coplesit de somn adanc, pe cand Pavel statea de vorba cu ei de mult timp, fiind coplesit de somn, a cazut jos de la al treilea etaj si a fost ridicat mort" (Fapte 20:9).

     Un tanar numit Eutih era in camera de sus unde era stransa adunarea in acea noapte. In limba greaca originala numele sau inseamna norocos. In aceasta istorisire, vedem ca nu norocul, ci mai degraba indurarea suverana a lui Dumnezeu, a fost aceea care a lucrat in viata lui in acea zi.
     Eutih poate a muncit greu toata ziua si era obosit - prima zi a saptamanii nu era o zi libera in timpul acela si acesta este cazul inca in anumite tari. Sub efectul caldurii si al fumului de le numeroasele lampi care ardeau (v. 8), si cum Pavel "vorbea de mult timp", tanarul, coplesit de somn, a cazut de la etajul al treilea, de pe fereastra. Oricare ar fi fost motivul somului sau, putem invata cateva lectii din acest incident, care a fost pastrat pentru invatatura noastra.
     Ca si crestini, suntem avertizati ca "este deja ceasul ca noi sa ne trezim din somn, pentru ca acum mantuirea este mai aproape de noi decat atunci cand am crezut" (Rom. 13:11). Acesta este un verset care devine in fiecare zi din ce in ce mai putin real pentru noi ! Somnul spiritual este o stare periculoasa si suntem indemnati adesea sa veghem (de ex. : 1 Pet. 4:7 ; 5:8). Eutih a adormit, asezat pe o fereastra unde nu era in siguranta. Aceasta se intampla cand se sta prea aproape de margine, risti sa cazi. Asa este si cu unii crestini; dupa ce au fost mantuiti, ei nu inainteaza in sfintenie, in cunostinta Domnului si in resursele Sale, deoarece au ramas la adevarurile elementare pe care le-au inteles. Ei nu s-au angajat cu toata inima pentru El (vezi Ier. 30:21); au ramas la margine si astfel sunt in mare pericol sa cada spiritual.
     Domnul nostru vine; fie ca noi sa fim treji, asteptandu-L, si crescand in harul Sau. "Voi deci, preaiubitilor, cunoscand dinainte aceste lucruri, paziti-va ca nu cumva, fiind abatuti de ratacirea celor nelegiuiti, sa cadeti din statornicia voastra, ci cresteti in har si in cunostinta Domnului si Mantuitorului nostru Isus Hristos" (2 Pet. 3:17, 18).

     "Eutih... coplesit de somn adanc... a cazut... de la etajul al treilea si a fost ridicat mort. Dar Pavel, coborand, s-a aplecat asupra lui si, imbratisandu-l, a spus: Nu va tulburati, pentru ca sufletul lui este in el" (Fapte 20:9, 10).

     Coplesit de somn ascultandu-l pa Pavel in acea noapte, Eutih a alunecat de pe fereastra si a cazut jos de la etajul al treilea. Relatarea caderii sale are o aplicatie morala pentru noi ca crestini, in mod individual; dar ea este, de asemenea, o lectie profetica colectiva in legatura cu Biserica, din punct de vedere istoric.
     In ultimile zile din viata lui Pavel, crestinii s-au intors de la invataturile sale (2 Tim. 1:15 ; 4:10, 11) : incepand sa lase deoparte elemente importante ale invataturii sale. In secolul al treilea al erei crestine, adevarurile cu privire la Adunare si la intoarcerea iminenta a lui Hristos erau in mare parte uitate. Astfel "in timp ce oamenii dormeau", Vrajmasul si-a facut lucrarea lui de subminare, si Biserica a alunecat progresiv in intunecimile Evului Mediu, dupa cum a profetit Domnul in parabola Sa despre neghina (Mt. 13:24-30). Invatam ca este nevoie de vigilenta si de energie pentru a pastra ceea ce ne-a fost incredintat. Daca lipseste vigilenta in marturia crestina, diavolul va semana imitatiile sale otravitoare. Si intr-adevar lucrul acesta s-a intamplat. Din punct de vedere omenesc, am putea gandi ca marturia crestina, in adevarul si simplitatea ei, s-a pierdut definitiv.
     Caderea lui Eutih, "coplesit de somn adanc", are deci o insemnatate simbolica. Dar Pavel le spune crestinilor adunati la Troa : "Nu va tulburati, pentru ca sufletul lui este in el". Asa a trezit Dumnezeu Biserica Sa din somnul ei in timpul Reformei si i-a dat posibilitatea sa se intoarca la invatatura lui Pavel, la inceputul secolului al 19. Astfel, Eutih a revenit la viata, si noi citim ca Pavel a predicat pana in "zori" (v. 11) - ceea ce este o confirmare profetica ca invatatura lui Pavel va fi invatata inca pana la venirea Domnului.              

                                                                  Dorinta lui Iefta


     Christian Briem


     Intrebare

     Am cateva intrebari cu privire la dorinta lui Iefta din Judecatori 11:30, 31. A oferit-o el in mod efectiv pe fiica lui ca jertfa de ardere tot Domnului ? Daca da, exista o semnificatie tipica in aceasta actiune ? A omorat-o el mai intai pe fiica lui, sau, dupa obiceiul pagan, a pus-o de vie in foc ?

     Raspuns

     Faptul ca Iefta si-a implinit dorinta cu privire la fiica lui, este clar exprimat in Judecatori 11:39 : "El a implinit asupra ei promisiunea pe care o facuse". Trebuie sa luam afirmatiile Sfintei Scripturi asa cum ele sunt scrise, si nu ca punct de plecare ca ele ar vrea sa insemne altceva. Deseori exista aceasta tendinta de a introduce altceva in afirmatiile clare ale Cuvantului lui Dumnezeu, si prin aceasta intorcandu-le direct in opusul lor : lucrul aceasta poate fi dezastruos. Dumnezeu nu ne spune ceva pentru a indrepta gandurile noastre intr-o directie gresita; ar fi in totul nedemn de El. Daca, de exemplu, Domnul Isus vorbeste in Matei 25 despre cei nedrepti ca vor merge focul etern si in chinul etern (Mt. 25:41, 46), El nu vrea nicidecum sa trezeasca prin aceste cuvinte impresia ca pedeapsa nu este decat trecatoare, limitata in timp. Nu, ea este eterna. El a spus lucrurile in sensul lor direct. Am dorit sa scot in evidenta acest principiu in legatura cu prima intrebare pusa. Putem avea incredere in tot ceea ce Dumnezeu spune. Este foarte linistitor.

     In ce mod a fost adusa jerta, noi nu stim. Sfanta Scriptura nu ne ofera nicio informatie despre acest subiect. Aceasta tacere a Duhului Sfant tocmai pe un punct care trezeste foarte usor curiozitatea oamenilor mi se pare a fi foarte semnificativa : Cuvantul lui Dumnezeu trece sub tacere un lucru care nu vine in totul de la Duhul lui Dumnezeu.

     Ingrozitorul rezultat - jertfa propriei sale fiice - era rodul amar al unei dorinte nechibzuite si necugetate a unui om dur, ambitios si brutal pana acolo incat putin mai tarziu a masacrat 42000 de frati ai sai din cauza orgoliului sau ranit (cap. 12). Niciun scrupul nu l-a deranjat pe acest om chiar cand a fost vorba s-o ucida pe singura lui fiica. Se poate obiecta ca el cunoastea chiar destul de bine Sfintele Scripturi, asa cum o dovedeste mesajul sau catre imparatul fiilor lui Amon (Jud. 11:15 si urmat.), si ca astfel, el a putut sa faca ceea ce a facut, bazandu-se pe ceea ce a facut Avraam inaintea lui. Dar se uita ca Avraam l-a adus pe Isaac "prin credinta" si dupa porunca expresa a lui Dumnezeu (comp. Ev. 11:17). In contrast, Iefta a jertfit-o pe fiica lui de bunavoie si printr-o lipsa a credintei. In cazut jertfirii lui Isaac, Dumnezeu Insusi a oprit bratul lui Avraam pentru a impiedica raul. Dar in timpul jertfirii fiicei lui Iefta, nu vedem nimic asemanator. Dorinta a fost exprimata fara sa se tina seama de Dumnezeu, in graba, cu usurinta si negandita; si, de asemenea, a fost executata fara Dumnezeu. Dumnezeu a lasat sa se infaptuiasca ceea ce era complet contrar naturii Sale.

     Singurul punct luminos in aceasta scena sumbra vine din credinta, din ascultarea si din devotamentul fiicei fata de vointa tatalui sau. Ea era gata sa moara, numai daca Domnul, il va razbuna pe tatal ei fata de vrajmasii sai. Astfel, ea a fost socotita vrednica sa reprezinte frumusetile trasaturilor de caracter ale Celui care a implinit perfect voia Tatalui Sau si care, datorita noua, a "fost ascultator pana la moarte, si chiar moarte de cruce" (Filip. 2:8).     

               Triumful slabiciunii care se bazeaza pe Dumnezeu
                                                                   Judecatori 4 si 5


                             Dumnezeu da cantari de bucurie in noapte (Iov. 35:10)


     Philippe Laügt

     1     Cantari inainte de Iosua

     1.1   Pe tarmul Marii Rosii

     Eliberati din Egipt "cu mana tare si brat intins", Israel vede pe Egipteni morti pe tarmul Marii Rosii. Poporul a inteles ca Domnul a venit sa-Si desfasoare marea Sa putere in favoarea sa. Un cantec de triumf a izbucnit, el s-a suit spre Domnul, Moise si toti fiii lui Israel i s-au asociat (Ex. 15:1). Aceasta cantare lauda tot ceea ce Dumnezeu a facut si tot ceea ce El Si-a propus sa faca inca in bunatatea Sa (Ex. 15:13). Poporul Sau va fi condus prin puterea Sa "spre locuinta sfinteniei Sale" (Efes. 2:6). 

     Dar abia a incetat sa se auda ultimile note, ca poporul murmura deja impotriva lui Moise, zicand : "Ce vom bea?" (Ex. 15:24). Nu vor mai fi, pentru mult timp, cantari. Lauda este incompatibila cu o inima plina de pofte si de diferiti idoli. Razvratirea urmeaza murmurelor, si Dumnezeu trebuie sa intervina in disciplina (1 Cor. 10:6-10). Mai tarziu, Domnul chiar va zice poporului Sau : "Departeaza de la Mine zgomotul cantarilor tale" (Amos 5:23) si "Nu pot suferi nelegiuirea si adunarea de sarbatoare" (Is. 1:13).

     1.2   Beer - Numeri 21:16-18)

     La Beer - cuvant care inseamna fantana - Scriptura prezinta o noua cantare. Poporul tocmai trecuse de una din ultimile sale etape din pustie. A trecut de Arnon si se indrepta spre "rasaritul soarelui", spre Iordan. Inimile sunt indreptate spre tara promisa, care acum era tot mai aproape ! Dumnezeu ia initiativa si porunceste lui Iosua : "Aduna poporul si le voi da apa" (Num. 21:16). Este inca un dar de la Dumnezeu inainte de a intra in Canaan, in prezenta vrajmasilor (Ps. 23:5); o inviorare colectiva, care este gustata in comuniune in jurul Domnului. Dupa aceasta fantana "pe care au sapat-o mai-marii poporului cu toiagul de domnie" (v. 18), Israel a cantat din nou, dar cantarea sa nu mai avea, se pare, amploarea precedenta. Oboseala i-a cuprins pe drum, si lauda nu mai avea aceeasi prospetime (Num. 20:14 ; Cant. 7:9). In zorii mileniului, ei vor realiza deplin ca Iah, Iehova, este taria si cantarea lor si ca El a fost salvarea lor. Atunci vor scoate apa cu bucurie din izvoarele mantuirii (Is. 12:2-3).

     1.3   Dupa Beer

     Poporul a trecut apoi Iordanul si a intrat in tara. Dumnezeu le-a promis : "Orice loc pe care-l va calca talpa piciorului vostru vi l-am dat voua" (Ios. 1:3). Dar ravna a facut loc delasarii si conducatorul lor, Iosua, a trebuit sa le zica : "Pana cand va veti lenevi sa mergeti sa luati in stapanire tara pe care v-a dat-o Domnul Dumnezeul parintilor vostri?" (Ios. 18:3). Daca inima este atenta va raspunde indemnului : "Laudati pe Domnul, chemati Numele Lui! Faceti cunoscut printre popoare faptele Lui! Cantati-I, cantati-I psalmi. Ganditi (sau "meditati", n.t.) la toate lucrarile Lui minunate!" (Ps. 105:1-2).


     2     Judecatori 1

     Dupa moartea lui Iosua, starea morala s-a agravat. Totusi, la inceput, Iuda pare dispus la ascultare. Dar era corect sa ceara ajutorul lui Simeon ? Nu este intotdeauna dupa gandul lui Dumnezeu de a cere ajutor fratelui; acest lucru poate fi uneori un semn de slabiciune, de credinta sovaitoare.
     Un fapt pune in evidenta declinul : Israel nu s-a separat complet de lume. Mai intai, Iuda nu i-a alungat pe filistenii din vale. El s-a multumit cu tinutul muntos, "pentru ca ei aveau care de fier" ! (Jud. 1:19). Lipsa noastra de incredere in Dumnezeu se traduce intotdeauna printr-o biruinta incompleta.
     Prin urmare, in loc sa fie alungat din tara, vrajmasul vine din ce in ce mai mult sa-si impuna legea lui; mai intai la Beniamin, si apoi la celelalte semintii : Manase, Efraim, Zabulon, Aser, Neftali si Dan (Jud. 1:21, 27 la 35).


     3     Judecatori 2

     Atunci Ingerul Domnului paraseste Ghilgalul, unde poporul ar fi trebuit, in ascultare, sa se intoarca de fiecare data, sa se judece inaintea lui Dumnezeu si sa caute voia Sa. El Se suie la Bochim, "locul lacrimilor" (Jud. 2:1-5). De fapt poporul va plange la Bochim si chiar va aduce jertfe. Dar nu este nicio schimbare in purtarea lui : cel care isi marturiseste faradelegile si le paraseste primeste indurare (Prov. 28:13).
     Nu trebuie sa recunoastem ca, din lipsa exercitiilor reale, am lasat Vrajmasul sa ne rapeasca, cel putin in parte, bucuria mostenirii pe care Dumnezeu ne-a rezervat-o ? (Jud. 2-3). Pentru a lua cu adevarat in stapanire aceasta mostenire, trebuie ca virtutea - sau energia spirituala - sa fie alaturi de credinta (2 Pet. 1:5 ; Ios. 1:9 ; Ps. 16:5-6). Mai intai trebui sa imbracam si sa pastram armura completa a lui Dumnezeu. Atunci vom putea sa ne impotrivim puterii spirituale a rautatii, care se afla inca in locurile ceresti (Efes. 6:10-18).
     Aici, neascultarea incapatanata a poporului fata de voia lui Dumnezeu are ca rezultat o situatie trista. In ciuda avertismentelor clare ale Domnului, fiii lui Israel fac alianta cu locuitorii Canaanului si nu le-au sfaramat altarele. Dimpotriva, ei au luat pentru fiii lor pe fiicele lor si au slujit baalilor (Jud. 2:2 ; 3:5-7 ; Deut. 32:16) !
     In cantarea sa, Debora a afirmat pe buna dreptate : "Isi alegeau dumnezei noi; atunci razboiul era la porti" (Jud. 5:8). Mania Domnului s-a aprins impotriva poporului Sau si El i-a vandut in mana vrajmasilor lor. Lipsit de ajutorul Sau, Israel nu mai poate sa stea impotriva lor (Jud. 2:14). Dar inainte de a se pocai cu adevarat si de a se intoarce la Domnul, ei au ramas mult timp asupriti (Ier. 4:1). Dumnezeu este intristat de starea lui Israel; caci nu de placere necajeste si intristeaza El pe fiii oamenilor (Plan. 3:33).
     In final ei striga la El, si in indurarile Lui, le trimite un "salvator". Acestia sunt oameni "cuprinsi de slabiciune", dar Dumnezeu este glorificat cand Se foloseste de lucrurile rele ale lumii, de cele care sunt dispretuite si de cele care nu sunt (Jud. 10:16 ; 1 Cor. 1:27-29).


     4     Judecatori 4

     La capitolul 4 din cartea Judecatori, fiii lui Israel au facut din nou ceea ce este rau in ochii Domnului. Carnea nu poate fi inbunatatita, ea este nevindecabila. Domnul a vandut pe poporul Sau in mana lui Iabin, al carui nume inseamna "cunostinta" (Jud. 4:2). Acesta era un imparat din Canaan, el imparatea in Hator, in tara ! El evoca aceasta intelepciune omeneasca, opusa lui Dumnezeu : o intelepciune pamanteasca, animalica, diabolica, in contrast complet cu intelepciunea de sus (Iac. 3:15-17). Capetenia ostirii lui Iabin, Sisera (= cel care leaga lanturi) este o imagine a lui Satan. Ei vor asupri pe Israel, cu cele noua sute de care de fier ale lor , timp de douazeci de ani. 
     Dar, de fapt, acesta este un vrajmas care a renascut din cenusa sa. Stramosul sau, numit de asemenea Iabin, a trait in timpul lui Iosua. La momentul cuceririi tarii el a ocupat aceeasi regiune. Capitala lui purta acelasi nume si el avea, de asemenea, care de fier. Dar atunci, Israel, bazandu-se pe Domnul, l-a nimicit in intregime si a ars Hatorul cu foc, impreuna cu toti locuitorii sai, "dupa cum poruncise Domnul robului Sau Moise" (Ios. 11:1-15). Poporul lui Dumnezeu trebuie sa evite orice relatie cu lumea, chiar si in ceea ce este atractiv pentru duhul nostru, care trebuie sa fie, de asemenea, sfintit (1 Tes. 5:23). "Vedeti sa nu fie nimeni care sa va fure prin filozofie si amagire desarta, dupa traditia oamenilor, dupa cunostintele elementare ale lumii" (Col. 2:8). Teritoriul lui Iabin trebuia sa fie sters de pe harta Canaanului ! Sa nu-i lasam loc in gandurile noastre.
     Se poate, din nefericire, regasi abateri asemanatoare in istoria Bisericii. La inceput, ea a fost separata in intregime de lume. Dar, putin cate putin, lumea s-a infiltrat, principiile sale au invadat inimile copiilor lui Dumnezeu (1 Ioan 2:16 ; Gal. 1:4).
     Deja la Corint, copiii lui Dumnezeu au indraznit sa intre in procese inaintea necredinciosilor (1 Cor. 6:1-4). Domnul a zis catre Pergam : "Stiu unde locuiesti, acolo unde este tronul lui Satan" (Apoc. 2:13). Chiar in timpul marii treziri de la Reforma, credinciosii nu au ezitat sa caute ajutor sprijinindu-se pe autoritatile acestei lumi. Astazi, cand crestinii sunt persecutati, nu cauta multi uneori sa fie protejati de cei care guverneaza ? Altii, este adevarat, au aratat o credinta vie si s-au bucurat sa sufere pentru Numele lui Hristos !
     Deseori Biserica abia se distinge de lume, atat de mult a adoptat ea caracterele lumii. In astfel de situatii nu mai este putere spirituala. Poate fara sa ne dam seama, suntem robiti de Printul acestei lumi, asa cum a fost cazul aici cu Iabin, fata de Israel.
     "Nu vedeai nici scut, nici sulita la patruzeci de mii in Israel" (Jud. 5:8 ; 1 Sam. 13:19-22). Deci nu mai exista nicio arma de aparare si nici de atac. Unde sunt armele noastre, cele pe care ni le-a dat Dumnezeu ? (2 Cor. 10:4). Cum folosim noi Sabia Duhului ? (Efes. 6:17). Mai stim noi manui Cuvantul  pentru a ne impotrivi doctrinelor false  care roiesc in mijlocul crestinatatii ?
     Fiii lui Israel sunt, dint punct de vedere omenesc, in mod absolut la mila vrajmasilor lor. Singurul lor ajutor in necaz, si al nostru de asemenea, este de a se smeri, de a marturisi greselile lor si de a striga la Domnul ! (Ps. 60:5, 11). Suntem noi dispusi in mod personal la acestea ? Binecuvantarea este pentru cei care isi "sfasie inimile" si nu hainele (Ioel 2:13).

     Debora, persoana activa (numele sau inseamna albina), si profetesa, judeca in Israel in timpul acela. Intristata de toata aceasta ruina, ea s-a ridicat (Jud. 5:7). Barac se afla la Cades (= sanctuar), una din cetatile de refugiu. Ea l-a chemat si i-a poruncit, din partea Domnului, sa se duca cu zece mii de barbati din Neftali, pe muntele Tabor (Jud. 4:6). 
Dumnezeu i-a spus lui Barac : "Voi atrage la tine, la raul Chison, pe Sisera, capetenia ostirii lui Iabin, carele lui si multimea lui si-l voi da in mana ta" (Jud. 4:7).
     Barac este mentionat printre cei care fac parte din "marele nor de martori ai credintei" (Ev. 11:32 ; 12:1). Cuvantul spune despre ei ca erau slabi, dar au fost intariti, au devenit puternici in batalie, au alungat ostirile straine (Ev. 11:34). Ne place sa citim si sa reflectam la aceasta lista a martorilor credintei. Aici, Dumnezeu scoate in evidenta manifestarile credintei pe care noi nu am fi in stare sa le vedem.
     In aceasta relatare din Judecatori, Barac pare mai degraba lipsit de curaj. El ii spune lui Debora : "Daca vei merge cu mine, atunci voi merge". El are nevoie de un sprijin omenesc, vizibil si acesta va fi o femeie. Debora accepta : "Da, voi merge cu tine", dar l-a avertizat ca aceasta nu va fi spre onoarea lui, caci Domnul va da pe Sisera in mainile altei femei, si aceasta va fi Iael ! (4:8-9). Ea a inteles ca este o rusine pentru conducatorii lui Israel ca Dumnezeu sa incredinteze unei femei un loc de lucrare publica.
     Apostolul a scris : "Vreau deci ca barbatii sa se roage in orice loc" (1 Tim. 2:8). Aici este vorba cu adevarat de barbat in contrast cu femeia. Or, in zilele noastre, exista femei care, in neascultare de Cuvant (1 Tim. 2:11-12), iau locul pe care Dumnezeu l-a dat barbatilor. Ne dam noi seama ca daca un barbat pastreaza permanent tacerea, fie la strangerea de rugaciune sau adorare, el ia, prin aceasta atitudine, locul femeii ? Unii s-au obisnuit atat de bine sa taca , an de an. 
     Barac si-a adunat ostirea. Debora s-a suit impreuna cu el si l-a incurajat : "Ridica-te, pentru ca aceasta este ziua in care a dat Domnul pe Sisera in mana ta! N-a iesit Domnul inaintea ta?" (4:14). De fapt, Dumnezeu a pus in invalmaseala pe Sisera si toate carele sale. Toata ostirea lui a pierit si Sisera a fugit pe jos. Lui Iael, sotia lui Heber chenitul, ii revine onoarea, in ciuda slabiciunii sale naturale, sa-l omoare pe acest vrajmas. Ea actioneaza fara sa iasa din cort, adica din locul ei (4:21 ; Gen. 18:3).


     5     Judecatori 5

     5.1  Nenorocire si trezire

     Este o biruinta deplina, si Debora, aceasta mama in Israel, instruita in Cuvantul lui Dumnezeu, canta, impreuna cu Barac, o cantare Domnului, Dumnezeului lui Israel (Iac. 5:13). Este singura pe care o gasim in aceasta carte Judecatori, si una din rarele cantari din Vechiul Testament.
     Erau numai doi martori care cantau (Deut, 19:15), intr-un timp de ruina. Uniti prin aceeasi dragoste pentru Dumnezeu si pentru poporul Sau, ei au acelasi sentiment si gandesc la un singur si acelasi lucru (Filip. 2:2). Ei sunt constienti de slabiciunea lor si de unitatea pierduta in familia lui Dumnezeu. Cantarea are ca scop principal de a lauda puterea si bunatatea lui Dumneze, dar ea scoate in evidenta, de asemenea, ceea ce este spre gloria Sa sau spre dezonoarea Sa in mijlocul poporului Sau.
     Regasirea laudei este intotdeauna semnul unei treziri. Cei credinciosi isi amintesc de primele binecuvantari, cand muntii s-au topit inaintea Domnului, de acest Sinai, de Dumnezeul lui Israel. Ei se sprijina in intregime pe Domnul. Inaintea Lui, un munte mare devine o campie (Jud. 5:4-5 ; Deut. 33:2 ; Zah. 4:7). Realizam, de asemenea, ca
                                                                  
                                                                     in slabiciunea noastra,
                                                                     Harul Sau ne lumineaza.
                                                                     Neputinta noastra este  
                                                                     chiar siguranta noastra : 
                                                                     Cine nu vrea nimic fara El,
                                                                     poate totul in bunatatea Sa !

     Sa nu gandim, asa cum credinciosii infideli o fac, ca trebuie sa ne adaptam la zilele in care traim ! Nu este schimbare nici umbra de mutare la Tatal luminilor cu care avem de-a face (Iac. 1:17).


     5.2  Conducatori pregatiti de Dumnezeu

     Dumnezeu a pregatit adesea in ascuns pe cei pe care i-a ales pentru a conduce pe poporul Sau (Moise, David, Amos, Pavel). Conducatorii se pare ca lipseau foarte mult inaintea acestei mari batalii. Acum, cantarea Deborei ii citeaza mai intai. Accentul este pus pe rolul pe care ei l-au jucat in poporul lui Dumnezeu. Din lipsa de o conducere inteleapta, fiecare este in pericol de a-si urma propriul sau drum si de a se rataci (Jud. 21:25).
     Acolo unde cei care sunt in frunte sunt condusi de Dumnezeu si vegheaza, poporul este incurajat, si merge inainte de buna voie. El (poporul) este gata in mod spontan sa se sacrifice in totul, chiar viata sa (Jud. 5:2 ; 1 Ioan 3:16). Acesta este un motiv de a face sa se inalte lauda spre Dumnezeu, care dispune de inimi : "Binecuvantati pe Domnul !" (v. 2). El lucreaza in noi si vointa si infaptuirea, dupa buna Sa placere (Filip. 2:13).
     La inceputul istoriei Bisericii pe pamant, au existat adevarati conducatori in poporul lui Dumnezeu. In special, Domnul a ales doisprezece apostoli, pentru a vesti Cuvantul, dar si pentru a avea grija de ucenicii Sai. Acestia din urma, impreuna cu cei doisprezece, "staruiau in invatatura si in comuniunea apostolilor, in frangerea painii si in rugaciuni) (Fapte 2:42). Apostolul Pavel putea sa spuna : "Fiti imitatorii mei, cum si eu sunt al lui Hristos" (1 Cor. 11:1). Un adevarat conducator pune in practica ceea ce a invatat (Ev. 13:7 si 17 ; 2 Tim. 3:10).
     Insa, de-a lungul secolelor, "conducatorii" au dus uneori in ratacire pe poporul lui Dumnezeu (Is. 9:16), stricand Scripturile, chiar desfiintandu-le prin traditiile lor (2 Cor. 2:17 ; Mc. 7:13). Mai putin grijulii decat beerenii, care erau atenti la cercetarea Scripturilor in fiecare zi pentru a vedea daca lucrurile spuse de Pavel erau asa (Fapte 17:11), multi credinciosi s-au lasat inselati : "poporul Meu iubeste aceasta" (Ier. 5:30-31 ; 23:16). Cuvantul lui Dumnezeu trebuie sa fie intotdeauna singura noastra piatra de temelie.


     5.3  O insemnatate profetica

     Debora a inteles importanta cantarii sale, care are chiar o insemnatate profetica. Ea cheama pe imparati si pe capetenii sa asculte, si ea este utila si pentru noi pentru ca sa fim atenti. Sub calauzirea Duhului Sfant, ea evoca evenimente mari, inca viitoare. Biruinta de "langa apele Meghidoului" (5:19) prefigureaza un triumf complet asupra fortelor raului.


     5.4  Tabloul trist al poporului

     Profetesa traseaza un tablou trist al starii poporului. Ea citeaza pe Samgar, pe care il asociaza cu Iael. Erau instrumente slabe, dar ei au implinit, unul la nord, altul la sudul tarii, fapte valoroase pentru Israel (Jud. 3:31). Chiar si astazi, intr-o vreme de slabiciune si de ruina asemanatoare, o umblare in credinciosie Il onoreaza pe Dumnezeu. Sa nu dispretuim timpul lucrurilor mici (Zah. 4:10).
     Drumurile mari erau neumblate, din cauza nesigurantei, in folosul cailor strambe (sau, "pustii" ; Is. 33:8). Totusi, Dumnezeu precizeaza in Cuvantul Sau drumul pe care trebuie sa mergem (Is. 30:21), dar preferam deseori sa urmam inclinatia incapatanata a inimii noastre. Ademeniti de propria pofta, vom sluji la diferiti idoli. Or, tot ceea ce poate atinge drepturile lui Dumnezeu in inima mea este un idol (Ps. 32:8 ; Ier. 9:14 ; 1 Ioan 5:21).
     Cetatile, in care ar fi trebuit sa locuiasca in siguranta, erau parasite. Nu ar trebuie sa recunoastem ca am pierdut privilegiile pe care le gaseam in strangerile laolalta, sub efectul combinat al lumii si din teama de vrajmasi ? Vom fi noi numiti pe buna dreptate reparatori de sparturi si restauratori ai cailor de mers (Is. 58:12) ?



     5.5     A dori binele poporului lui Dumnezeu

     Debora este foarte intristata de toata aceasta nenorocire. Suntem si noi fata de starea Bisericii ? Ea este cu atat mai recunoscatoare  in fata interventiei puternice a lui Dumnezeu, de la care coboara orice dar desavarsit. Ea exclama : "Inima mea este pentru capeteniile lui Israel, care s-au oferit de bunavoie pentru popor. Binecuvantati pe Domnul !" (5:9). "Cine este gata sa consacre astazi pentru Domnul ?" intreaba David (1 Cr. 29:5). Si Scriptura aminteste pe cei care au aratat o astfel de dispozitie : "Fiecare pe care-l misca inima, sa se apropie de lucrare ca sa o faca" (Ex. 36:2). Ea ne indeamna : "Fiecare sa dea dupa cum s-a hotarat in inima, nu cu parere de rau sau de nevoie, pentru ca Dumnezeu il iubeste pe acela care da bucuros" (2 Cor. 9:7).
     Sa invatam sa vedem binele produs sub actiunea Duhului Sfant si sa aducem multumiri Domnului. Dumnezeu cheama si astazi barbati credinciosi in adunari pentru a-si lua partea la suferinta, ca buni soldati ai lui Hristos (2 Tim. 2:3). 


     5.6  Cei care au beneficii fara sa fi luat parte la lupta

     Apoi profetesa se adreseaza celor care, din nefericiri multi, sunt gata sa se bucure de regasirea sigurantei fara sa fi luat parte la lupta. Ii gasim in toate "clasele" societatii : sunt fii de imparat, insa altii au o stare foarte modesta. Cei care "incaleca pe magarite albe", cei care "sunt asezati pe covoare" sau cei care umbla simplu pe drum, toti au apreciat aceasta siguranta regasita. Debora le spune sa mediteze, sa aduca multumiri Domnului.
     Altii, care impart prada acolo, "in mijlocul adapatoarelor", istorisesc ceea ce a facut Dumnezeu, dreptatile Sale (5:11 ; Num. 23:23).


     5.7  A lua robia roaba

     Debora il indeamna pe Barac, fiul lui Abinoam, care a condus ostirea biruitoare a Domnului, sa ia "robia sa roaba", adica sa duca in triumf convoiul lung de prizonieri de razboi. Barac este aici un tip al Celui care a castigat o biruinta completa si definitiva peste toate puterile rautatii : "Prin moarte sa-l desfiinteze (sau "sa-l faca fara putere") pe cel care are puterea mortii, adica pe diavolul" (Ev. 2:14).
     Mai tarziu, David preamareste aceste glorii ale lui Hristos inviat si descrie binecuvantarile milenare care au rezultat pentru poporul Sau pamantesc : "Te-ai suit pe inaltime, ai luat robia roaba, ai primit daruri in om, chiar si pe cei razvratiti, pentru ca Domnul (lit. "Iah") Dumnezeu sa aiba o locuinta acolo" (Ps. 68:18).
     Apostolul Pavel la randul sau, calauzit de Duhul Sfant, aplica aceasta profetie la Biserica. Ea a primit daruri spirituale de la Capul Trupului, Hristos, intrat deja in glorie (Efes. 4:8 ; Col. 2:15).


     5.8  Cei care sunt onorati

     Debora face deosebire acum intre semintiile care au luat parte la lupta. Efraim, semintia ei, este citata prima pe tabloul de onoare, in special cei a caror radacina (sau "scaun") este in Amalec (5:14). Ei se asemana celor din Pergam, carora Domnul le spune : "Stiu unde locuiesti: unde este tronul lui Satan; si tii cu tarie Numele Meu si n-ai tagaduit credinta Mea, chiar in zilele in care era Antipa, martorul Meu credincios, care a fost ucis printre voi, acolo unde locuieste Satan" (Apoc. 2:13). Prezenta lui Amalec in mijlocul oamenilor lui Efraim avea rostul sa tina evidenta esecurilor lor. Dar in ciuda esecurilor, era in mijlocul lor cei care, la momentul incercarii, au fost credinciosi Domnului. 
     Dupa Efraim, este mentionat Beniamin. Nu este spus nimic deosebit cu privire la el, dar aceasta semintie s-a aflat acolo la momentul luptei. Ca si Filadelfia, avea fara indoiala  "putina putere", dar era credincios. Aceasta semintie a raspuns cu simplitate la chemarea Domnului, la fel ca Filadelfia, caruia Domnul i-a spus : "ai pazit Cuvantul Meu si nu ai tagaduit Numele Meu" (Apoc. 3:8).
     Din Machir, unul din fiii lui Manase, au coborat legiuitorii. Ei erau gata sa se supuna legii divine, in timp de razboi ca si in timp de pace. Cei care cauta cu adevarat sa faca voia lui Dumnezeu in mijlocul poporului Sau, trebuie sa fie gata "sa lupte pentru credinta data sfintilor odata pentru totdeauna" (Iuda 3).
     Din Zabulon au venit, de aesemenea, "cei care manuiau toiagul conducatorului" sau poate al scribului. Ei au o atitudine total diferita de cea a scribilor pe care i-a mustrat Domnul , cand era pe pamant. La Meghido, ei s-au opus cu vitejie vrajmasilor poporului lui Dumnezeu. Ce trist de a vedea pe alti scribi care cautau sa-L prinda cu vorba pe Slujitorul divin, si apoi alaturandu-se celor care L-au rastignit (Mt. 27:41). Cei care sunt instruiti cu privire la gandul si la voia lui Dumnezeu si au invatat de la El, trebuie sa fie gata, ca si acesti scribi din Zabulon, sa se supuna poruncii lui Dumnezeu, in ceasul pericolului.
     "Capeteniile lui Isahar erau cu Debora; si Isahar, ca si Barac; au fost trimisi in vale la picioarele lui". Era o mare binecuvantare pentru aceste capetenii de a fi alaturi de Debora. Intr-adevar, ca profetesa, ea cunostea gandul lui Dumnezeu si ea putea sa-l transmita lui Israel. Capeteniile erau ca si Barac, dar daca aveau parte de aceleasi privilegii, ei ii erau totusi supusi. La picioarele lui, sub comanda sa, ei sunt trimisi in valea Meghido.
     Este pretios sa stim ca harul lui Dumnezeu ne-a chemat sa avem parte de locul care-I apartine lui Hristos inaintea lui Dumnezeu Tatal : "Asa cum este El, asa suntem si noi in lumea acesta" (1 Ioan 4:17). Dar, daca partea noastra este atat de privilegiata, nu trebuie sa uitam ca El este Domnul nostru. Locul nostru, ca Maria din Betania, este la picioarele Sale, pentru a-L adora si a-L lasa sa vorbeasca inimilor noastre in toate circumstantele.


     5.9     Inactivii (cei care nu fac nimic)

     5.9.1  Inactivii cu putin exercitiu spiritual

     Toate celelalte sunt constatari cu privire la Ruben : "La paraiele (sau "diviziuni") lui Ruben au fost mari hotarari ale inimii!". Ei au petrecut mult timp intrebandu-se ce este potrivit sa faca in aceasta zi de criza, dar au sfarsit prin a lasa sa le scape privilegiul de a sta de partea lui Dumnezeu in acest conflict.
     Nu este suficient de a avea o inima exersata, si de a plange (Ios. 7:10), ci trebuie sa decurga actiunea pentru Dumnezeu. In cantarea sa, Debora i-a pus o intrebare solemna lui Ruben : "De ce ai ramas intre staule, ca sa auzi behaitul turmelor?" (5:16). Exista un timp cand este potrivit de a sta in mijlocul oilor. Nu pentru a asculta behaiturile lor, ci pentru a le hrani si a avea grija de ele, asa cum i-a spus Domnul lui Petru (Ioan 21:15-17). Dar, la momentul luptei, trebuie sa fim dispusi de a lua partea de suferinte ca un bun ostas al lui Isus Hristos (2 Tim. 2:3). Daca nu, o ocazie este pierduta, in loc sa fie folosita (Efes. 5:16).
     Multi dintre noi ne asemanam cu Ruben ! Luam hotarari mari, inimile noastre par sa fie exersate inaintea lui Dumnezeu, dar in final ratam orice ocazie de a ne arata loiali fata de El, la momentul incercarii. Tinutul Galaad, ocupat de catre Ruben, Gad si jumatate din semintia lui Manase, era situat dincolo de Iordan. Locuitorii sai nu se asemanau cu generatia trecuta care, in timp ce isi alege sa locuiasca de partea cealalta a Iordanului, a spus : "Noi insine vom fi gata inarmati sa mergem inaintea fiilor lui Israel, pana ii vom duce la locul lor" (Num. 32:17). Acestia din urma au luat parte activ la luptele pentru a intra in stapanirea mostenirii, si Iosua a putut sa le spuna : "N-ati parasit pe fratii vostri, in aceste multe zile, pana in ziua aceasta" (Ios. 22:3).


     5.9.2     Inactivi si fara exercitiu spiritual

     Aici, se pare ca la Gad si la aceasta jumatate de semintie din Manase nu au avut loc aceleasi hotarari de inima ca la Ruben. In loc sa aiba pe inima interesele Domnului, pentru ei era suficient sa stea linistiti in mijlocul posesiunilor lor, dincolo de Iordan (Num. 32:4).
     Dar nu au fost singurii care au ramas inactivi. Debora se intreaba si despre Dan : "Pentru ce a ramas langa corabii?". El nu era interesat de luptele Domnului. El era angajat in mod activ in comert, el prospera in afacerile acestei lumi in timp ce fratii sai isi riscau viata pe campul de batalie. O astfel de atitudine, foarte frecventa si astazi, este deosebit de trista. Cuvintele lui Pavel catre filipeni  sunt intotdeauna de actualitate : "Pentru ca toti cauta cele ale lor, nu cele ale lui Isus Hristos" (Filip. 2:21).
     Unii, ca Dan, cauta cu orice pret sa prospere in aceasta lume. Altii, ca Aser, au in vedere mai presus de toate confortul si siguranta lor : "Aser a stat pe tarmul marii si a ramas in porturile sale" (Jud. 5:17). Omul se bucura de o atmosfera placuta, pe tarmul marii. Se simte mai in siguranta intr-un mic port. Dar poporul lui Dumnezeu nu trebuie sa caute in mod egoist bunastarea sa (Rom. 15:1-3). Trebuie cautat mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Sa. La momentul luptei trebuie sa fim gata sa ajutam si sa aratam, in ciuda pericolului, loialitatea noastra fata de Domnul. Dan se poate asemana cu cei care puneau lumina lor sub banita, o masura de capacitate pentru cereale, in timp ce Aser cu cei care o ascundeau sub un pat lenes (Mc. 4:21).


     5.10     Inca unul care a fost onorat

     In contrast complet cu Dan si Aser, "Zabulon este un popor care si-a primejduit viata pana la moarte" Jud. 5:18). Acesti oameni erau gata pentru orice sacrificiu, inclusiv cel al vietii lor, pentru ca poporul lui Dumnezeu sa scape de robie. Rasplata lor bogata este de a avea aprobarea lui Dumnezeu in aceasta pagina ispirata.
     Neftali, semintia lui Barac, a impartasit impreuna cu ei acest sacrificiu de sine insusi, acest privilegiu si aceasta onoare : "Si Neftali, pe inaltimele campului" (5:18). Aceste doua semintii credincioase ne amintesc de sfintii din Smirna, carora Domnul le-a spus : "Nu te teme deloc de ce vei suferi. Iata, diavolul va arunca dintre voi in inchisoare, ca sa fiti incercati; si veti avea necaz zece zile. Fii credincios pana la moarte si-ti voi da cununa vietii" (Apoc. 2:10). Altii, in jurul nostru, din dragoste pentru Hristos, au cunoscut incercari asemanatoare.
     Zabulon a iesit din aceasta lupta cu o dubla onoare. La versetul 14, capeteniile sale au primit o mentiune onorabila, si la versetul 18, intreaga semintie este onorata. Apostolul Pavel, scriind sfintilor din Filipi, se adreseaza nu doar tuturor sfintilor, ci si celor care aveau grija de ei : "impreuna cu supraveghetorii si slujitorii" si salutul era pentru ei toti : "Har voua si pace de la Dumnezeu Tatal noastru si de la Domnul Isus Hristos" (Filip. 1:1-2).
     Semintiile lui Iuda si Simeon, distantate de campul de batalie, sunt trecute sub tacere.


     5.11    Batalia

     Versetele 19 la 22 descriu aceasta mare batalie. Ea are loc la Meghido, si prefigureaza ceea ce se va intampla atunci cand natiunile se vor aduna la Armaghedon, si vor fi nimicite. Acest eveniment va avea loc cu putin inaintea stabilirii Imparatiei Domnului Isus pe pamant. Aici, este scris : "Imparatii au venit, s-au luptat. Atunci imparatii Canaanului s-au luptat in Tanaac, langa apele Meghidoului" (Jud. 5:19 ; 2 Imp. 29:29). In ziua cea mare a Armaghedonului, vor fi in aceasta campie imparati "de pe intreg pamantul locuit", convinsi de minuni (1 Imp. 22:21-22 ; 2 Tes. 2:9), adunati de catre duhurile demonilor pentru razboiul zilei celei mari a Dumnezeului Celui Atotputernic ! (Apoc. 16:14-16). 
     Iabin, imparatul Canaanului, si Sisera, capetenia ostirii sale, nu au luat prada de argint. In loc sa jefuiasca, ei au fost jefuiti dupa cum vesteste profetic Zaharia : "Si Iuda va lupta si el la Ierusalim; si vor fi adunate bogatiile tuturor natiunilor din jur, aur si argint si haine foarte multe" (Zah. 14:14). Daca Iuda si Simeon nu sunt mentionati de catre Debora, ei nu vor fi absenti la aceste lupte din zilele de la urma si vor avea partea lor de onoare si de biruinta.
     Barac si cei care au venit sa-l ajute nu ar fi putut face fata puternicei ostiri a lui Iabin, fara ajutorul venit de la Domnul. "Din ceruri se lupta, de pe cararile lor, stelele s-au luptat cu Sisera" (Jud. 5:20). Dumnezeu este preocupat de luptele poporului Sau. El intervine la momentul potrivit cu resursele Sale pentru a da biruinta alor Sai. Intreaga istorie a poporului Sau da marturie despre acest lucru. De fiecare data cand poporul s-a indreptat spre Dumnezeu, el a primit ajutor. Chiar si astazi putem experimenta aceeasi experienta.
     Nu a fost doar bratul invizibil al lui Dumnezeu care a actionat in favoarea Deborei si a lui Barac, ci si elementele (fizice, materiale, n.t.) au actionat, de asemenea, in favoarea lor : "Raul Chison i-a maturat" (5:21). Debora exclama : "Ai calcat puterea in picioare, suflete al meu!" Barbatii viteji ai vrajmasului au cautat in zadar salvarea lor prin fuga. Nu trebuie sa ne temem de vrajmasii nostri. Dumnezeu ofera resursele Sale alor Sai pentru a rezista atacurilor lor. Sa ne sprijinim pe promisiunea : "Dumnezeul pacii va zdrobi in curand pe Satan sub picioarele voastre" (Rom. 16:20).


     5.12      Neutrii

     Merozul ocupa fara indoiala o pozitie strategica cheie, foarte utila pentru nimicirea ostirii lui Sisera. Dar locuitorii sai au refuzat in mod intentionat sa ajute : "Ei nu au venit in ajutorul Domnului, in ajutorul celor viteji" (5:23). Inactivitatea lor ii expune, si pe cei care, destul de multi, au actionat ca ei, la blestem. Dumnezeu nu are nevoie de Meroz, El nu are nevoie de nimeni. Meroz este blestemat pentru ca nu a facut nimic. Sunt momente si situatii in care neutralitatea afisata ia un caracter criminal (Mt. 12:30). Ce atentionare pentru fiecare dintre noi ! Sa ne ferim de a refuza ocaziile pe care Domnul ni le da, din tinerete, de a-L sluji (Ier. 30:21 ; 22:21).
     Cand Pavel trimite saluturile sale catre credinciosii din Corint, el adauga : "Daca nu-L iubeste cineva pe Domnul Isus Hristos, sa fie anatema (blestemat)! Maranatha (Domnul vine)!" (1 Cor. 16:22). Aparent putem merge impreuna cu ceilalti, dar ziua luptei arata ca nu a fost niciun devotament pentru Cel care am marturisit ca-L slujim.


     5.13     Iael

     Iael, sotia lui Heber chenitul, ofera prin purtarea ei curajoasa un contrast total cu Meroz. Felul ei de a actiona, in momentul in care a fost pusa la incercare (sau la proba, n.t.) in mod personal, ii va aduce binecuvantare din partea lui Dumnezeu : "Binecuvantata sa fie mai presus de femei Iael, sotia lui Heber chenitul, binecuvantata mai presus de femeile care stau in cort!". Era pace intre Iabin si acest chenit, dar se pare ca era o pace rusinoasa (Jud. 4:17).
     Deborei ii face placere sa detalieze modul de a actiona al lui Iael. Ca si Meroz, ea a avut o ocazie unica, si literalmente a folosit-o cu ambele maini : una pentru a tine tarusul cortului, si celalata pentru a se folosi de ciocan. Acest lucru nu este o atutudine obisnuita pentru o femeie, dar in aceasta imprejurare era o fapta de credinta din partea ei. Ea intelege ca poate sa ajute la eliberarea poporului lui Dumnezeu. Aceasta fapta nu era din patriotism, ci din credinta.
     Drepturile lui Dumnezeu trebuie sa treaca inaintea sentimentelor naturale sau a drepturilor omenesti. Fapta Iaelei arata ceea ce s-a intamplat la cruce unde Isus, samanta femeii, a zdrobit capul sarpelui cel vechi, Satan (Gen. 3:15-16). Harul lui Dumnezeu s-a manifestat acolo intr-un mod minunat, mai ales ca femeia a fost prima care a cazut sub sagetile arzatoare ale celui Rau (1 Tim. 2:14 ; Rom. 5:20).


     5.14     Rezultatul, acum, si mai tarziu

     In loc de o biruinta la care se astepta, insotita de prada obisnuita, vrajmasii poporului lui Dumnezeu au parte de infrangere si nimicire. Triumful si bucuria sunt pentru poporul lui Dumnezeu, necazul si plansul pentru cei care gandeau sa-i tina in continuare in robie si sa-i jefuiasca (Jud. 5:28-29). Debora atribuie totul Domnului. Vrajmasii lui Israel sunt in ochii ei aceeasi care sunt si in ai lui Dumnezeu Insusi. Ea exclama : "Asa sa fie nimiciti toti vrajmasii Tai, Doamne!" (5:31).
     Si la fel va fi la sfarsit. Toti cei care se vor ridica impotriva lui Israel, ca vin din vest, din est sau nord, isi vor atrage asupra lor judecata nimicitoare a lui Dumnezeu.
     Cat despre poporul lui Dumnezeu, legea va fi scrisa in inimile lor. Ei vor fi cu adevarat "cei care Te iubesc" si "ca rasaritul soarelui in puterea sa" (Jud. 5:31). Ei se vor indrepta spre Cel care va fi ca "soare al dreptatii", si care va aduce vindecarea in aripile Sale (Mal. 4:2).
     Dupa aceasta biruinta, tara a avut odihna 40 de ani. Dar cand va veni Domnul ca sa dea biruinta poporului Sau, tara va cunoaste pacea in toata perioada milenara. Aceasta va fi ziua lui Hristos si gloria Domnului va acoperi pamantul, asa cum apele acopera marea.
     Trezirea spirituala a poporului Israel in intregime ocupa unul din gandurile dominante ale acestei cantari. Chemarea : "trezeste-te" este repetata de patru ori (Jud. 5:12). Dumnezeu ne invita, de asemenea, la o trezire asemanatoare, la sfarsitul economiei harului, in ajunul revenirii lui Isus Hristos pentru a rapi Biserica Sa, alcatuita din toti credinciosii adevarati. In asteptarea venirii Sale, fiecare copil al lui Dumnezeu este chemat sa-I ofere prin Hristos, neincetat lui Dumnezeu, o jertfa de lauda, adica rodul buzelor care marturisesc Numele Lui (Ev. 13:15). In curand (*), vom canta in desavarsire Cantarea cea noua in jurul tronului Sau si al Mielului : "Vrednic esti sa iei cartea si sa-i deschizi pecetile, pentru ca ai fost injunghiat si ai rascumparat pentru Dumnezeu, prin sangele Tau, din orice semintie si limba si popor si natiune" (Apoc. 5:9).

     (*) Scumpul nostru frate Philippe Laügt se afla deja in prezenta Domnului sau preaiubit. El a plecat acasa la Domnul in luna aprilie a acestui an (admin. blog).